Tur de Apuseni, prin ara moilor [intro]

A venit vacanta cu trenul din Franta, asa ziceam cand eram la scoala si intram in vacanta de vara. Asa ca ne-am urcat duminica seara in trenul cu destinatia Campia Turzii pentru a ne petrece vacanta pe plaiurile Apusene. Am colindat 9 zile cu rucsacii in spate prin tara motilor, am dormit 7 nopti in cort sub cerul instelat si o noapte la hostel, am mers zeci de ore la picior pe trasee pitoresti de munte, am cunoscut locuri si oameni, am vazut un cerb si caprioare, ne-am deplasat din loc in loc cu trenul, cu masini de ocazie, cu microbuzul, cu autocarul, ba chiar la final am luat si un taxi ca sa fie complet. Ce am vazut? Ohoooo, multe multe, drept pentru care imi va trebui o perioada considerabila pentru a povesti totul, iar cititorilor multa rabdare sa rasfoiasca, insa cu siguranta va merita. Si ca sa fac un rezumat, ca un cuprins de carte, sa dam la liniuta principalele obiective pe care le-am vizitat/parcurs: - salina Turda, cea mai spectaculos amenajata salina din tara noastra care atrage o multime de turisti. - localitatea Rimetea cu specificul ei aparte - am urcat pe Piatra Secuiului - Cheile Rametului, foarte spectaculoase si racoroase pe timp de vara, unde ne-am balacit si am explorat in acelasi timp - sate de moti din zona Trascau, linistite si cu un specific aparte (Cheia, Bradesti, Floresti, Valea Inzelului, Valea Uzei, Valea Barnii, Intregalde) unde am cunoscut modul de viata al oamenilor din muntii Apuseni - Manastirea Ramet - Detunatele si drumul parcurs de Fefeleaga din nuvela lui Ion Agarbiceanu - am ajuns la Rosia Montana si am vizitat frumusetile locului, am innoptat la Taul Brazi, am vazut galeriile romane sapate in jurul anului 131 si am coborat in mina de aur - Pestera Ghetarul de la Scarisoara - un oras pe care il cotez poate ca cel mai frumos din Romania, Alba Iulia, pentru cetatea restaurata si amenajata impecabil.

Tur de Apuseni, ziua 1 - Turda si Salina Turda

Jurnal de vacanta - ziua 1: Cmpia Turzii, Turda, Salina Turda, Buru, Rimetea Data: 6 august 2012 Iata-ne din nou gata de plecare, de data aceasta intr-o tura mai lunga, asa ca de vacanta, asa cum ati citit in articolul introductiv. Planurile fusesera facute din timp si discutate intens, schimbate si modificate de mai multe ori. Duminica seara ne-am urcat in trenul Bucuresti - Campia Turzii care spre ziua avea sa ne lase fix in tara motilor. Drumul parea lung insa tot discutand si facand planuri nici nu am simtit cand a trecut timpul si pe la ora 3:30 am coborat in Campia Turzii. Nu prea apucasem sa dormim in tren asa ca am cautat un loc bun sa ne intindem izoprenul pentru ca mai era destul timp pana la rasarit. Ba ar fi fost si mai frumos daca am fi avut unde sa intindem cortul, dar mai greu in oras :) Asa ca ne-am invartit putin prin centru si am gasit locul de unde sa luam autobuzul spre Turda. Pe la 5:30 eram deja in Turda, fosta asezare Potaissa din vremea dacilor, dupa o calatorie de 15 minute. Salina pentru care venisem se deschidea abia la ora 9, numai bine pentru a putea vizita orasul.

Centrul Turzii este foarte frumos amenajat, totul este nou, curat si asezat la locul lui, modernizat de curand din ce am inteles de la Ionut si Buri. In piata centrala vegheaza mandru de pe statuie Avram Iancu, mare personalitate a poporului nostru, provenita din tara motilor, a carui statuie am intalnit-o ulterior in mai multe orase din zona Apusenilor. "Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad natinea fericita" sta scris pe soclu.

Pe la 7 am facut joctiunea si cu Bury care a preferat varianta ocaziei de la Pitesti la Cluj si apoi ni s-a

alaturat in Turda, deci acum eram in formatie completa. Am servit niste cornuri proaspete de la patiseria din colt drept mic dejun, dupa care am cautat statia de autobuz spre salina.

Din centrul orasului pana la intrarea in salina se poate ajunge cu autobuzul 17, un autobuz turistic etajat din care am admirat orasul. Este inca un semn ca turzenii au stiut sa exploateze potentialul turistic pe care il ofera salina zonei si au gandit totul in detaliu pentru a atrage turistii si a-i face sa se simta bine. Biletul de intrare costa 15 lei, redus la jumatate pentru studenti, si merita pe deplin. Mai multe detalii pe www.salinaturda.eu

Intrarea in salina se face pe un culoar orizontal sapat in sare. In partea stanga sunt mai multe "camere" unde am vazut masini folosite pentru extractia sarii si sala ecourilor unde poti intra si strigi orice iti trece

prin cap, sunetul propagandu-se puternic. Acesta sala este denumita Mina Iosif. Am tipat si noi putin ca tot omu' aflat acolo si am continuat pe drumul sapat in sare.

Exista doua variante pentru a cobora in salina: cu liftul sau pe scari. Desi era o zi de luni coada la lift era considerabila semn ca obiectivul este destul de vizitat. Drept urmare noi am preferat sa coboram pe scari in mina Rudolf. Sunt 172 de trepte de lemn grupate in 13 etaje. La fiecare etaj este loc de odihna, iar pe perete este gravat anul in care a fost exploatata sarea la momentul respectiv. Mina Rudolf este ultimul loc din care a fost exploatata sarea in salina Turda si are o adancime de 42 de metri. Tot coborand avem o viziune a intregii mine, frumos luminata cu niste candelabre din lemn pe care au fost montate neoane.

Am facut multe poze si ne-am bucurat ca am ajuns si noi la Turda, pe care o vazusem de multe ori in poze. Aici este si o roata asemanatoare celebrului London Eye de unde se poate privi mina. Am coborat si mai jos in mina Tezezia, un clopot urias conic cu adancimea de 72 de metri pe fundul caruia sunt construite mai multe formatiuni frumos luminate si unde este un lac. Am coborat tot pe scari, dar si aici exista lift.

Si pentru ca tot eram aici am zis ca n-ar fi rau sa ne plimbam putin cu barca pe lacul format in sare pe fundul minei. Asa ca ne-am asezat la coada si am inchiriat doua barci.

Apoi am mai inhalat ceva aer sarat benefic pentru plamani si am pornit pe drumul invers, parcurgand cele doua nivele de scari pana sus. Exista o a doua cale de acces in salina, printr-un tunel de 1 km sapat in sare care ne-a scos direct in oras. Afara adevarata canicula, autentica de vara, asa ca am considerat de rigoare ca cea mai inteleapta decizie ar fi sa ne racorim putin si sa servim pranzul la o terasa din oras. Am stat noi vreo doua ore crezand ca temperatura se va mai imblanzi si am pornit spre intersectia cu drumul de Cluj. Am facut cu mana la ia-ma nene vreo ora dar nu s-au aratat doritori de companie de drum. Ionut cu Mada fusesera mult mai norocosi si deja ajunsesera cand noi nici nu plecasem. Pana la urma a trecut un autobuz care ne-a lasat la Buru, undeva pe drumul ce leaga Turda de Campeni. De aici am facut stanga si am mers putin spre jos pana cand am gasit o masina care ne-a dus pana in centrul localitatii Rimetea, locul unde vroiam sa ajungem. Am pus corturile la poalele Pietrei Secuiului care se vedea foarte frumos la apus si despre care voi povesti in episodul urmator :)

Tur de Apuseni, ziua 2 - Rimetea si Piatra Secuiului

Jurnal de vacanta - ziua 2: Rimetea, Piatra Secuiului (1128m), Aiud, Teiusi, Valea Manastirii, Manastirea Ramet Data: 7 august 2012 Din episoadele anterioare: Intro, 1. Turda si Salina Turda Dupa o zi de colindat prin Turda, am ajuns de cu seara la Rimetea. Este un loc la care eu am tinut foarte mult sa ajungem desi pe harta noastra cu muntii Trascau aceasta locatie nici nu incapea bine si abia se intrezarea la marginea hartii. Vazusem Piatra Secuiului pe unul din blogurile pe care le citesc si mi s-a parut interesanta. Ne-am trezit dis-de-dimineata chiar la poalele Pietrei Secuiului unde innoptasem in seara anterioara, dupa un somn bun si odihnitor care a recuperat si noaptea de nesomn petrecuta in tren. Soarele abia incepea sa rasara si lumina frumos partea superioara a Pietrei. Am zis sa pornim in ascensiune pana sa vina caldura. Zis si facut: am lasat corturile acolo pentru ca stateau foarte bine, am pregatit un rucsac cu mancare pe care sa o mancam sus si am pornit.

Traseul este marcat cu cruce albastra si dureaza cam 1h 30min pana sus si inca 1h inapoi. Pe masura ce urcam satul Rimetea se vedea si mai frumos, cu casele specifice zonei adunat pe o vale.

Se pare ca am fost printre primii care am pornit in acea dimineata. Traseul urca destul de serios strajuit in stanga si in dreapta de bolovani mari. La un moment dat se bifurca, iar noi nevazand marcajul am considerat ca prin stanga ar fi mai bine. Dupa ce am mai urcat vreo 15 minute am constatat ca am ajuns pe Coltii Trascaului, un alt varf. Cu atat mai bine, sa facem o poza:

Apoi pana la varful dorit am coborat putin intr-o sa si am inceput sa urcam. Stiam din poze ca pe Piatra Secuiului se afla doua pietre asemanatoare unor borne kilometrice, vopsite in culorile rosu, alb si verde. Oare de ce? Pai pentru ca aici este o zona locuita de multi cetateni de etnie maghiara. Si mai stiam ca din cand in cand diverse persoane vin si vopsesc pietrele in rosu, galben si albastru. Iar apoi vin din nou altii care le revopsesc in culorile Ungariei si tot asa. Urcam noi ce urcam si vad ca incep sa se intrevada doua mogaldete rosii. Aaaa e clar, cred ca sunt pietrele alea pe care le stiam eu. Mai facem cativa pasi si incepe sa mi se para ceva cu galben. Mai urcam putin si gata. Suntem sus pe Piatra Secuiului (1128m altitudine) si cele doua borne sunt vopsite in culorile tricolorului Romniei. Mare ne-a fost bucuria, ca de fiecare data cand vedem steagul romanesc arborat undeva.

Pana la urma aceste vopsiri repetate sunt ca un fel de joc intre romanii de cele doua nationalitati si nu fac decat sa ne amuze. Poate ar fi bine ca una din borne sa fie vopsita in rosu-galben-albastru si cealalta in rosu-alb-verde, ca semn de buna convietuire intre cele doua popoare, dar apoi care ar mai fi farmecul? Parca e mai frumos asa, sa auzi pe cineva ca a fost pe Piatra Secuiului si sa il intrebi:dar auzi, in ce culori mai erau pietrele alea vopsite de data asta? Dar mult mai spectaculos decat aceste pietre este satul Rimetea vazut de sus, cu acoperisurile caselor din tigla rosie. Muntele aflat de partea cealalta a satului este Ardascheia pe care nu am mai apucat sa il urcam pentru ca ne-ar fi deturnat putin de la plan.

Am facut o pauza mai lunga pe varf si am tras zeci de cadre pentru ca privelistea intr-adevar te invita la acest lucru. A meritat pe deplin acest traseu, un loc foarte pitoresc si frumos. Sa mai zic ca mancarea a fost si mai buna, mancata aici la inaltime cu satul pe fundal? Am mai stat putin dupa care ne-am luat ramas bun de la Piatra Secuiului. Am inceput sa coboram si imediat ne-am intalnit cu un grup mare de turisti. I-am salutat, iar ei ne-au raspuns in maghiara. Am mai coborat si din nou ne-am intalnit cu multe grupulete de oameni care la fel erau unguri. Am constatat ca zona este intens vizitata de turisti veniti din Ungaria. Foarte bine, au de ce veni, peisajul este superb, iar traditiile si obiceiurile zonei sunt de asemenea interesante si pastrate din vechime.

De sus ne vedeam corturile acolo in vale, parca eram in episodul acela din "Toate panzele sus" cand echipajul Sperantei debarcase pe o insula si se uitau din cand in cand printre stanci sa vada daca corabia lor mai e ancorata. Pana cand n-au mai vazut-o :)) Noi insa am ajuns cu bine la tabara de baza si ne-am apucat repede sa strangem corturile pentru ca soarele deja incepuse sa arda.

Apoi am coborat in sat, pe o ulita, se ajunge in 3-4 minute. La una din gospodarii am putut vedea si o veche moara pe apa.

Ne-am interesat noi cu ce am putea ajunge in Aiud pentru a ne continua calatoria si am aflat ca la ora 13:30 trece un microbuz. Perfect, mai avem timp destul, ce facem? Pai hai la fantana. In Rimetea este o fantana mare cu cateva bazine insiruite, apa trecand din unul in urmatorul, unde oamenii ori spala covoare, ori adapa animalele. Numai bun sa ne racorim in apa rece.

Am facut si un tur al localitatii prin fata caselor cu specific local, am ajuns si la Biserica. In Rimetea este si un muzeu, imediat in spatele Bisericii.

Mi-am gasit si un magnet ca sa marchez pe frigider locul in care am fost, pe toate scria Torocko, denumirea ungureasca a localitatii. Nooo bine, ii bun si asa :) Inca o balaceala si a venit ora sa luam microbuzul pana in Aiud. Am ajuns in gara din Aiud si am intrebat de autobuzul spre Valea Manastirii. Unii da ca vine la 4 jumate, altii nu ca azi nu circula, ca circula doar luni, miercuri si vineri. Mai intrebam la magazin si ne-a zis ca circula, planurile noastre facute de acasa zicecau ca fiind marti nu circula. Las ca om vedea noi, pana la 4 mai e mult, hai sa mancam. Unde? Hmm, pai aici. Cum aici? Pai unde in alta parte? Da, corect, mancam aici. Si ne-am intins noi frumos toate cele d-ale gurii langa liniile de tren.

Dai cu ceapa, rosii, branza, iaurt, fructe, dulciuri, tot ce mai aveam in desagi. La un moment dat au inceput sa iasa muncitorii de la uzina de vis-a-vis care, amuzati, ne-au urat pofta buna. Poate ar fi trebuit

sa ii invitam si pe ei la masa ca doar ieseau de la serviciu si cu siguranta le era foame. Pe la ora patru, dupa atata stat, ne-am lamurit noi ca microbuzul ala nu va mai veni. Schimbam planul, mergem la Teiusi si vedem noi de acolo ce facem. Bine, mergem in gara, intrebam de vreun tren, circula la 17:30, bun asa, luam 4 bilete si platim foarte putin. Cand ne uitam intr-adevar erau ieftine ieftine, 1 leu si ceva de caciula, oare de ce, pentru ca biletele de tren s-au cam scumpit in ultima vreme. Pai pentru ca vom merge doar 15 minute. Ce ar merge o bere pe caldura asta. Si niste inghetata. Pai sa luam, ca daca tot stam asa si asteptam am avea timp. Si am luat si ne-am pus pe asteptat trenul pe peron, care a avut si intarziere. A venit, ne-am urcat, 15 minute (fara intarziere de data asta) am ajuns in Teiusi. Scurt si la obiect.

In Teiusi cum iesim din gara un nene sare sa ne ajute, sa ne duca el la Valea Manastirii insa noi gandindu-ne in graba am considerat ca e cam mare pretul propus si am mers mai departe. Mai cugetam noi si ajungem la concluzia ca totusi ar fi bine sa ne duca nenea, mai ales ca nu stiam cu ce puteam ajunge cu altceva. Dam sa ne intoarcem, dar tocmai lua pe alttcineva. Vine repede o doamna care zice ca ne duce barbatu-so. Nu acceptam si o luam la picior pe drum, doar e timp destul . Si vedem ca trece un autobuz, oare unde merge? Ii facem cu mana, opreste cam greu si aflam ca spre Valea Manastirii va circula un altul pe la ora 20. Multumim. Acum era putin dupa ora 6, ce decizie luam, il asteptam sau cautam ocazie? Mai mergem noi inspre intersectia pe unde ar fi putut trece si ne asezam jos in fata unui bloc. Bai parca ar fi mai bine sa ne mai relaxam putin si sa STAAAM sa il asteptam, doar e vacanta. Deci din nou stam, motto-ul primelor zile ale excursiei in care vizitarea obiectivelor a fost prea scurta in raport cu timpul de asteptare, dar ne-a cam placut. Dar a fost bine, mai ca era sa ne obisnuim asa.

Hai sa luam un pepene. Hai! Si am luat, ca doar il vom cara cu autocarul. Am mai analizat noi harta, am mai facut planuri pentru zilele urmatoare, am facut si un concurs de aruncat cu pietricele intr-o teava pentru ca stateam pe un loc pietruit, si a a venit autobuzul. In 20 de minute eram la Valea Manastirii, in fata Manastirii Ramet.

Ne-am inchinat noi asa cum se cuvenea si am urcat pe vale in cautarea unui loc de cort. Majoritatea locurilor bune erau insa proprietati si nu ne-am permis sa intram. Multe case de vacanta construite cu gust. Dupa ce am mers noi vreo juma de ora cu pepenele dupa noi am gasit un loc peste rau care ni s-a parut liber si am pus aici corturile. A urmat un foc de tabara, masa de seara si sacrificarea pepenelui mult carat.

Tur de Apuseni, ziua 3 - Cheile Rametului, Cheia, Bradesti, Floresti, Valea Inzelului
Jurnal de vacanta - ziua 3: Ramet, Cheile Rametului, Cheia, Bradesti, Floresti, Valea Inzelului Data: 8 august 2012 Din episoadele anterioare: Intro, 1. Turda si Salina Turda, 2. Rimetea si Piatra Secuiului In dimineata zilei de miercuri soarele ne-a dat desteptarea zambindu-ne de sus si incalzindu-ne corturile atat de tare incat chiar ca nu mai puteam dormi. Asa ca am strans repejor corturile si dupa ce am mancat ceva am pornit la drum. Aveam in fata Cheile Rametului, un obiectiv pe care Mada insista de ceva ani sa il vedem. Nu eram prea convinsi ca vom putea traversa prin chei deoarece pe ghidurile noastre scria ca ar putea fi dificil mai ales daca e plin de apa. Am zis ca merita totusi incercat, oricum exista si un traseu alternativ pe Brana Caprei care ocoleste cheile pe undeva pe deasupra.

Traseul porneste din apropierea cabanei Ramet si urca putin pe un drum pana la intrarea in chei. Este marcat cu cruce albastra si e usor de gasit. Cel mai apropiat oras pentru a ajunge la Cheile Rametului este Teiusi, judetul Alba. Am parcurs scurta bucata de drum tot pozand casele motilor cu acoperisuri din paie, dar si multele case de vacanta care s-au construit in aceasta frumoasa zona. Si am ajuns la chei.

Am trecut de la sandale la bocanci pentru ca trebuia sa mergem pe un fel de trepte amenajate in peretii de piatra.

Apoi am ajuns la portal, o deschizatura in piatra, pe care l-am ocolit.

Ne-am oprit pentru a ne lua din nou sandalele pentru ca urma o portiune de balaceala. Si cum afara era foarte cald, aceasta oaza de racoare ne-a prins numai bine. Ce poate fi mai frumos intr-o zi caniculara?

Am continuat prin apa dupa care a trebuit sa ocolim un bolovan mare ce necesita atentie pentru ca zona este cam alunecoasa si pe mine ma prinsese descult. Am zis ca nu imi mai iau bocancii pentru doar pentru asta, asa ca m-am chinuit putin in talpile goale :)

Urmeaza un perele pe care l-am trecut tinandu-ne de cabluri pentru ca apa era cam adanca. Apoi din nou portiuni cu apa si gata, distractia se termina.

Parasim cheile si continuam pe o poteca ce merge pe marginea cheilor, pana ajungem in satul Cheia.

Aici intalnim cateva case darapanate si o biserica foarte veche, satul fiind locuit acum de doar 2 persoane. Este un sat parasit, uitat de lume, iar putinii oameni care au fost aici au plecat in zone mai accesibile. Marcajul se pierde putin, dar l-am gasit mergand prin curtile caselor.

Biserica din Cheia

vacutele fericite

Pentru ca venise pranzul ne-am oprit sa mancam. Al doilea motiv al pauzei era ca in fata un deal mare care nu prea ne incanta. Traseul nostru continua spre satul Bradesti, apoi spre Floresti si in final la Valea Inzelului. Sunt localitati izolate de civilizatia moderna, ascunse intre dealuri in inima Apusenilor, pe care am dorit neaparat sa le vizitam pentru a observa cum traiesc oamenii in aceste locuri.

Am urmat marcajul cruce albastra si am urcat dealul printr-o faneata, pana am ajuns in Bradesti.

Fiind o localitate ceva mai mare credeam ca vom gasi un magazin de unde sa ne mai cumparam mancare. Magazinul l-am gasit insa ar fi trebuit sa il gasim si deschis. Ne-am uitat pe geam si ne-am dat seama ca oricum nu puteam cumpara mare lucru, aveau doar bere, covrigei si din astea, semn ca oamenii isi prepara in gospodarie cele necesare si nu prea cumpara.

alaturarea dinte vechi si nou

Ne-am consolat cu izvorul de langa magazin si ne-am vazut de drum spre Floresti. Marcajul este rar spre inexistent, insa am intalnit cateva persoane care ne-au indrumat. La un moment dar am facut stanga din drumul principal si am mers pe o poteca ce trece printre campuri intinse cu fan.

poza stil Ionut, facuta de mine, cu Bury in prim-plan indicandu-ne directia :)

Si tot mergeand noi asa spre nicaieri deodata ne apare un gard electrificat.... hmm, mai sa fie e ca in filmele de razboi la care se uita Ionut :)) Gardul era facut pentru a tine la distanta animalele de recoltele oamenilor. Am sarit cu grija peste sarma asta care cam pisca daca o atingi, ajutandu-ne de o palarie pentru a nu lua contact direct cu inamicul.

Si am ajuns in Floresti. Tot satul e cel din poze, cateva case aruncate pe un deal. O tanti pe care Ionut

zicea ca o cheama Florica de unde si numele satului (citise el pe undeva) ne-a intampinat si am schimbat cateva vorbe de la distanta. Ne-a intrebat de unde venim, unde mergem, ne-a spus unde este izvorul ca sa mai luam niste apa. S-a arata mirata ca am venit de la asa distanta in aceste locuri uitate de lume. Apoi ne-a indrumat mai departe spre valea Inzelului.

Am continuat pe o poteca, strajuiti in stanga si in dreapta de iarba inalta. Si tot mergand noi asa deodata mai sa-mi sara aparatul foto din mana cand in fata ne-au aparut doua caprioare.

in fata avem o caprioara

Dupa ce ne-a trecut bucuria cu caprioarele, am mai mers ceva tot cautand o cale spre Valea Inzelului, pana cand am intalnit un cioban, foarte mirat si bucuros sa ne vada pe meleagurile lui. Ne-a aratat el ca trebuie sa coboram in vale pe langa o padure, asa ca i-am urmat sfaturile. Nu a fost prea placut pentru ca am trecut prin iarba inalta si nu se zarea nici o poteca. Pana la urma tot coborand noi asa am ajuns la buza unei padurice si am coborat pe acolo pana in sat. Am ajuns la biserica din Valea Inzelului, si am pus cortul vis-a-vis, in gradina unui bastinas.

casa, dulce casa

A urmat masa de seara cand Madalina a pus la treaba primusul carat si si-a aratat abilitatile culinare gatind o ciorba buna de sa te lingi pe degete nu alta. Dupa ce ne-am ghiftuit noi pe saturate a urmat un inventar al mancarii ramase care de fapt nu prea mai ramasese. Se cuvenea deci sa rationalizam mancarea? Dar ce sa mai rationalizezi cand nu mai ai decat un codru de paine si ceva ramasite de branza? Bury a scos carnetelul si a facut o lista cu tot ce mai aveam. S-a lasat frigul asa ca ne-am bagat la corturi cu gandul ca de dimineata vom pleca mai departe si cu siguranta vom gasi noi mancare undeva. Daca am gasit sau nu, veti afla in episodul urmator :)

Tur de Apuseni, ziua 4 - Valea Uzei, Ramet, Manastirea Ramet

Jurnal de vacanta - ziua 4: Valea Uzei, Ramet, Manastirea Ramet Data: 9 august 2012 Din episoadele anterioare: Intro, 1. Turda si Salina Turda, 2. Rimetea si Piatra Secuiului 3. Cheile Rametului, Cheia, Bradesti, Floresti, V. Inzelului Ne-am trezit la 7:30 la insistentele clopotelor Bisericii de vis-a-vis care bateau de zor. Aveam in cap gandul ca nu mai avem mancare decat pentru micul dejun asa ca trebuia sa ne miscam pentru a ne procura hrana; nu eram chiar in pustiu dar ne amuza ideea ca nu mai avem mancare si ca trebuie sa supravietuim cu mai nimic, eventual ceva radacini si scoarta de copac. Am mancat ce mai aveam, am strans corturile si am plecat spre Valea Uzei, gandindu-ne ca ar trebui sa gasim un magazin la Ramet, localitate care nu ne era tocmai in drum.

Pe la ora 9 am plecat din dreptul Bisericii din Valea Inzelului si am mers spre dreapta. Drumul a inceput sa urce putin. La putina vreme ne iese un cale un om care aranja pamantul din fata gospodariei lui pentru ca drumul tocmai fusese refacut si nu mai putea sa isi bage masina in curte. Vazandu-ne asa echipati, domnul ne-a oprit sa ne intrebe de vorba. Foarte sociabil a fost bucuros sa afle ca venim tocmai de la Pitesti, zicandu-ne ca are si el un vechi prieten la Pitesti cu care nu s-a mai intalnit de 20 de ani si ca va merge la Pitesti peste doua saptamani. Ne-a poftit in curte la o cafea si un pahar de vorba, insa Ionut a refuzat pe motiv ca avem drum lung in fata si ca trebuie sa gasim un magazin. Hmmm ... gandindu-ne noi apoi rau ne-a mai parut apoi ca am refuzat, tare ar fi fost buna o cafea asa de dimineata. Fiind asa de dimineata nu avea nici omul prea mare chef de sapat asa ca am mai stat cateva momente la povesti. Sotia sa ne-a oferit o paine si alte cateva merinde ce ne-au prins numai bine. Ar fi vrut ei sa ne dea mai multe pentru ca eram foarte amabili, insa nu venisera decat pentru o zi acolo si nu isi adusesera mancare. Le-am urat toate cele bune si ne-am continuat urcarea spre Valea Uzei, omul fiind nevoit deacum sa se reapuce de nivelat drumul.

de acolo veneam

Am ajuns pe culmea dealului si am mers spre stanga. Undeva pe o vale am intalnit doi moti care coseau iarba si le-am cerut indicatii asupra drumului. Ne-am intors 100m si am cautat poteca de care ne-au zis. Aveam in fata o vale frumoasa insa nici urma de poteca. Prin preajma un alt mot modern cosea motorizat si nu ne-a auzit cat am strigat la el. Noroc ca putin mai sus era o tanti-mot care a venit inspre noi si ne-a arata calea pe la buza padurii, pe "drumul de talpa" cum ii zicea dumneaei spre amuzamentul nostru.

Am coborat printre fanete si dupa 30 de minute am ajuns la primele gospodarii din Valea Uzei. Drumul a continuat prin gradini si livezi de unde am mancat mere si prune pana n-am mai putut. Cativa catei ne-au tinut companie si ne-au mustrat ca le calcam batatura, dar nu era vina noastra ca pe acolo era drumul de talpa :)) care pe alocuri era marcat cu banda rosie.

Am ajuns la Biserica din Valea Uzei pe care o vazusem de sus si o avusesem ca reper. Aici am intalnit si putinele case din sat, iar oamenii ne-au aratat drumul care coboara spre cabana Ramet. Am ajuns apoi la drumul pe care il parcursesem cu doua zile inainte spre Valea Manastirii siManastirea Ramet. Ajunsi langa Manastire am intanit mai multe maicute care tocau varza asa ca ne-a incoltit o idee. Ne-am imbracat decent (nu inteleg ce ce pantalonii scurti ar fi indecenti, poate ca asta era doar parerea noastra, dar la intrare scria ca trebuie sa fim imbracati decent si ne-am conformat), am lasat rucsacii la intrare si am intrat sa vizitam Manastirea.

Stiam noi ca la manastiri se poate manca uneori asa ca ne-am tot pus unul pe celalalt care sa intrebe. O maicuta ne-a zis ca pranzul se va servi la ora 13. Bun asa, era ora 12:20. Ne-am mai invartit pe acolo si am intrat in sala de mese, cam sfiosi pentru ca nu prea stiam cum se procedeaza. Ne-am asezat la o masa si o maicuta ne-a adus farfurii si un castron mare cu ciorba de legume, dupa care varza calita de post pentru ca suntem in postul Sfintei Maria. Am mancat bine dupa care am strans farfuriile si am

multumit pentru masa. Ne-am asezat apoi la umbra unui copac in fata Manastirii ca sa chibzuim asupra unui plan. Noi vroiam sa continuam traseul peste munte insa nu mai aveam mancare. Acolo nu era nici un magazin si am aflat ca cel mai apopiat ar fi la Geoagiu de Sus, in drumul spre Teiusi, dar nu stiam cat de departe este. Am decis ca doi dintre noi sa ramana acolo cu rucsacii si ceilalti doi sa faca acest drum pentru a salva expeditia de la abandon. Si zicand ca nu se cuvine sa mearga Madalina, am tras la sorti intre mine, Ionut si Bury. Am facut trei paie de dimensiuni diferite, paiul mijlociu tras de Ionut scapand de acest drum. Asa ca eu si Bury am plecat, cu gandul ca nu ar putea fi foarte departe si ca vom merge timp de vreun ceas. La ora pranzului soarele ardea cumplit. Noroc ca pe drum ne-am indopat cu prune, mere si struguri din belsug. S-a facut ora si nici urma de sat. Nu ne puteam intoarce asa ca am continuat. Dupa 2 ore am gasit in sfarsit primul magazin, dar nu aveau prea multe produse. Mahniti ne-am luat cate o inghetata si o bere pentru a ne reface fortele, dar apoi am aflat de la tanti ca este un "market" in centrul satului. Dupa ce am savurat inghetata si ne-am stins setea cu berea cea rece am plecat intr-acolo, mare localitate mai e si asta, am mai facut inca 20 de minute in pas alert. Dar a meritat, magazinul avea de toate, ca la oras :)) Ne-am luat cele trebuitoare pentru 2-3 zile si am iesit in drum, iar dupa 15 minute a venit un autobuz care ne-a dus rapid inapoi la Valea Manastirii, unde Ionut si Mada ne asteptau tolaniti in iarba.

Victorieeee

Se apropia seara asa ca ne-am indreptat spre locul de cort unde campasem si cu doua seri inainte. La amurg cand eram noi mai linistiti cine a venit sa ne tulbure linistea? un nene care se pare ca era proprietarul acelei bucati de iarba. Noi vazand-o pe malul apei si fara vreun gard am considerat ca e loc public; pana la urma ne-a lasat sa ramanem acolo peste noapte.