Ion Minulescu

Roman?a soarelui
R?sar,
M?-nal?,
Cobor
?i-apoi dispar,
?i-apusul meu e totu?i r?s?rit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic ?i ve?nic, expus n infinit.
Cu magica-mi baghet? uria?e -
St?pna hot?rrilor eterne -
De?tept m?tur?torii albelor ora?e
?i-adorm ntrzia?ii negrelor taverne...
Dau fluviilor gra?ii de reptile,
Dau m?rilor priviri fosforescente,
Iar mun?ilor din zare, aspecte de gorile,
?i brazilor, pe coaste, pozi?ii indecente.
Dau fructe noi smochinilor usca?i,
Dau bronzului figur? omeneasc?,
Iar Regilor -
Pe socluri de marmur?-n?ira?i -
Poruncitoare gesturi, ca-n veci s? porunceasc?.
Iar cnd cobor,
Cnd calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvrl s?mn?? nou? n vechile tipare
?i-ascult Perpetuarea cum fredoneaz?-n haos!...