1

MECANICA FLUIDELOR





































2
Capitolul 1

ECILIBRU HIDROSTATIC

Cap .1.1. ECUATIILE FUNDAMENTALE ALE HIDROSTATICII


Pentru a stabili ecuatiile de echilibru ale fluidelor se detaseaza din masa de fluid o
particular infinit mica, avand forma unui paralelipiped ABCDEFGH(fig. 1.1). Muchiile
paralelipipedului, dx, dy, dz, sunt paralele cu axele unui sistem trirectangular.


Fig. 1.1
Particula se gaseste in echlibru sub actiunea fortelor superficiale (de contact) si a
fortelor masice. Presiunea fiind o functie de coordonatele punctului, se poate admite ca in
infinitul mic ea variaza liniar cu deplasarea. Considerand ca in centrul M al volumului
elementar presiunea este p, valoarea ei pe fata din stanga ABCD a paralelipipedului este
p
x
p

2
dx
,iar pe fata din dreapta este p +
x
p

2
dx
. Fortele superficialese obtin inmultind
presiunea cuelementul de suprafata pe care actioneaza. Ele sunt marcate pe figura 1.1,
pentru toate cele sase feteale paralelipipedului. Fortele masice se exprima prin produsul
masa acceleratia fortelor masice f .
3
Ecuatia echilibrului hidrostatic proiectata dupa directia ox se poate
scrie: 0
2 2
= +

dxdydz f dydz
dx
x
p
p dydz
dx
x
p
p
x
(1.1)
sau, dupa efectuarea calculelor: 0
1
=

x
p
f
x

.
Din conditia de echilibru scrisa pentru celelalte doua directii rezulta alte doua
relatii similare, deci echilibrul hidrostatic se exprima prin sistemul cunoscut sub
denumirea de ecuatiile Euler din hidrostatica :
0
1
=

x
p
f
x

;
; 0
1
=

y
p
f
y

(1.2)
, 0
1
=

z
p
f
z

sau sub forma vectoriala:

1
f
!
grad p =0. (1.3)




1.2. INTEGRAREA ECUATIILOR EULER INTR-UN CAMP
DE FORTE MASICE CONSERVATIVE


Pentru integrarea sistemului (1.2) se inmultesc ecuatiile sistemului cu dx,
respective dy, dz si se insumeaza. Se obtine :

z
p
dy
y
p
dx
x
p
dz f dy f dx f
z y x

= + +

1 1 1
dz. (1.4)
Considerand !=const (fluide incompresibile), membrul II al ecuatiei este egal cu
dp/!, dp fiind diferentiala totala a functiei p.Ecuatia (1.4) se poate integra in conditiile in
care si membrul I al ecuatiei este o diferentiala totala.Conditia aceasta este indeplinita
cand fortele masice deriva dintr-un potential.Fie " energia potentiala a campului fortelor
masice.
In limbaj mathematic, daca o forta f
!
deriva dintr-un potential se poate scrie :
;
x
f
x

=

;
y
f
y

=


z
f
z

=

sau = f
!
grad". (1.5)
In aceasta ipoteza ecuatia (1.4) devine :

!
dp
+ d" = 0. (1.6)
Rezulta ecuatia fundamentala a hidrostaticii sub forma:
4

!
p
+ " =const. (1.7)


1.2.1. INTERPRETAREA ECUATIEI FUNDAMENTALE A
HIDROSTATICII . CONSECINTELE EI .

1. In interiorul unui fluid exista suprafete pe care presiunea este constanta
(suprafete izobare).
In ecuatia (1.7), in cazul fluidelor incompresibile, p =const. atrage dupa sine
" =const, deci suprafetele de presiune constanta sunt in acelasi timp si suprafete
echipotentiale.
2.De asemenea, se poate vedea ca presiunea creste in sensul in care potentialul
descreste.
3.Intr-un fluid in echilibru, suprafetele echipotentiale sunt si izoterme. Aceasta,
deoarece masa specifica ! nu depinde decat de presiune si temperature.Cum masa
specifica si presiunea sunt constante pe o suprafata echipotentiala, rezulta ca si t =const.
4.Admitand ipoteza fortelor masice conservative (conditiile 1.5), prin definitie
forta f
!
este normala la suprafata echipotentiala (" =const) in punctual considerat si este
dirijata spre potentialele descrescatoare (fig. 1.2)
Fig. 1.2
5.Suprafetele echipotentiale nu se pot intersecta. Intr-adevar, presupunand ca doua
suprafete echipotentiale au un punct comun, A (fig 1.3), in acest punct presiunea ar avea
simultan doua valori. Acest lucru nu este posibil deoarece presiunea intr-un punct are o
singura valoare care depinde de coordonatele punctului.
6.Suprafata de separatie dintre doua medii fluide nemiscibile, de densitati diferite,
este o suprafata echipotentiala. Pentru a demonstra acest lucru se considera o suprafata de
separatie intre doua madii de densitati
1
! , respective
2
! (fig 1.4). A si B fiind doua
puncte diferite alei aceste suprafete, exista intre ele o diferenta de presiune dp care se
poate exprima, conform relatiei (1.6), prin dp=
1
! d", in ipoteza ca cele doua puncte
apartin mediului 1. In acelasi timp, considerand ca cele doua puncte apartin mediului 2,
se poate scrie dp=
2
! d".
Facand diferenta celor doua relatii se obtine : d"( )
2 1
! ! =0. (1.8)
Dar cum
2 1
! ! rezulta ca d"=0, deci suprafata de separatie dintre cele doua medii este o
suprafata echipotentiala si in consecinta izobara.
7.Daca fortele masice sunt foarte mici comparative cu fortele datorita presiunilor,
se poate considera 0 = =
z y x
f f f . Din (1.2) rezulta:
5
0 =

x
p
; 0 =

y
p
; 0 =

z
p
, (1.9)
deci presiunea este aceeasi in toata masa fluidului. Acesta este principiul lui Pascal, care
spune ca daca se exercita din exterior o presiune asupra unei mase de fluid, aceasta se
transmite integral in toata masa fluidului.
Pe acest principiu functioneaza cateva masini hidrostatice simple: presa
hidraulica, acumulatorul hydraulic, cricul hydraulic etc.

Fig. 1.3 Fig. 1.4



1.2.2. ECUATIA PRESIUNII IN CAMPUL GRAVITATIONAL

Ecuatia (1.7) exprima echilibrul fluidelor in orice camp potential de forte. Pentru
a studia distributia presiunilor in masa unui fluid sub actiunea campului gravitational, va
trebui sa se determine functia potentiala " in acest caz particular.
Intr-un domeniu restrans in care acceleratia pamanteasca poate fi considerata
constanta si dirijata dupa verticala (paralela cu axa OZ) (fig 1.5), componentele fortei
masice sunt: ; 0
x
f
x

= =

; 0
y
f
y

= =

.
z
g f
z

= =


Functia potentiala in acest caz se determina din :
z g z
z
d d d =

=

,
de unde:
+ = gz const. (1.10)
Ecuatia presiunii devine in acest caz:
= + gz
p

const (1.11)
si exprima faptul ca energia specifica (pe unitatea de masa) este constanta intr-un
domeniu fluid in echilibru. Aceasta energie specifica poate sa apara sub forma de
presiune (termenul p/!) si sub forma de pozitie (termenul gz).
Ecuatia (1.11) se mai poate scrie sub forma: = + z
p

const, (1.12)
unde fiecare termen reprezinta o energie specifica pe unitatea de greutate.
In campul gravitational suprafetele de presiune constanta sunt plane orizontale:
z=const (rel 1.11). Fata libera a lichidului care este o suprafata echipotentiala, deci de
6
presiune constanta, este tot in plan orizontal. Planele de presiune constanta se numesc
plane de nivel.
Din ecuatia (1.11) se vede ca energia de pozitie a fluidului gz scade pe masura ce
presiunea creste.
Pentru a determina constanta din relatia (1.11), se considera un rezervor continand
un lichid in echilibru (fig 1.6)

Fig. 1.5 Fig. 1.6


Ecuatia presiunii pentru planul de nivel N-N definit de z=const. este
N
p = + gz ! const. La fata libera a lichidului ( =
0
z const.) unde presiunea este
0
p ,
ecuatia (1.11) se scrie
0
p = +
0
! gz const. Din diferenta celor doua relatii rezulta:
( ) gh z z g
p p
N
= =

0
0
!

sau:
. !
0
gh p p
N
+ = (1.13)

Relatia (1.13), cunoscuta sub denumirea de ecuatia presiunii in campul
gravitational, exprima presiunea
N
p dintr-un plan de nivel inferior in functie de
presiunea
0
p de la fata libera a lichidului, distanta dintre cele doua plane fiind h.
De asemenea, se poate exprima presiunea dintr-un plan de nivel inferior in functie
de presiunea dintr-un plan de nivel superior, cum este cazul din figura 1.7, suprafetele de
separatie dintre doua lichide fiind plane de presiune constanta. Aplicand succesiv ecuatia
presiunii in planele de nivel
1 1
N N ,
2 2
N N , si
3 3
N N , se poate scrie:

3 3 2 2 1 1 0 3
! ! ! gh gh gh p p + + + =
sau presiunea relative in planul de nivel
3 3
N N :
. ! ! !
3 3 2 2 1 1 0 3
gh gh gh p p + + = (1.14)

7

Fig. 1.7
In partea dreapta a figurii s-a reprezentat curba ABCD de distributie a presiunilor
pe verticala. Presiunea este proportionala cu adancimea, factorul de proportionalitate
fiind !g. Astfel, segmental EB cuprins intre verticala care trece prin A si curba ABCD este
egal cu
1 1
! gh . Punctele B si C sunt puncte de discontinuitate deoarece in dreptul lor legea
de variatie se schimba.
In figura 1.8, planul de nivel N-N definit de suprafata de separatie dintre cele doua
lichide de densitati diferite (
1
! si
2
! ) se prelungeste si in vasul din stanga, unde se poate
scrie
1 1 0
! gh p p
N
+ = . In vasul din dreapta:
2 2 0
! gh p p
N
+ = . Din egalitatea celor doua
relatii rezulta :
2 2 1 1
h ! h ! = . (1.15)

Fig. 1.8


1.3. INTEGRAREA ECUATIILOR EULER IN ALTE CAMPURI DE
FORTE . PROBLEMA ECHILIBRULUI RELATIV


Pentru problemele tratate pana in prezent s-a presupus existenta unui camp de
mase uniform, campul gravitational, cu vectorul acceleratie avand peste tot aceeasi
directie si marime. Exista desigur si alte campuri de forte masice sub actiunea carora un
lichid isi pastreaza pozitia de echilibru. Din interpretarea ecuatiei presiunii intr-un camp
de forte masice conservative, s-a costatat ca forta aplicata masei este perpendiculara pe
8
suprafata izobara care trece prin punctul considerat si ca presiunea creste in sensul in care
potentialul descreste.
In continuare se trateaza problema echilibrului relative, care se incadreaza intr-un
mod oarecum particular in problema echilibrului hydrostatic.
Este vorba de pozitia de echilibru pe care o ia un lichid fata de peretii unui vas in
miscare. O particular de lichid in acest sistem mobilde axe este supusa actiunii fortelor
gravitationale si a fortelor de inertie (egale si de sens contrar cu fortele care produc
miscarea). Sub actiunea acestor forte ea se poate mentine in echilibru daca acceleratia de
transport indeplineste anumite conditii, in primul rand aceea de a se mentine constanta in
timp.
Se poate demonstra ca miscarea cea mai generala in care lichidul isi pastreaza
echilibrul fata de peretii unui vas in miscare este o translatie pe verticala cu acceleratie
constanta a
!
, combinata cu o rotatie de viteza undhiulara constanta #
!
in jurul unui ax
vertical, in asa fel incat a
!
$#
!
$g
!
.
Nu se va trata problema echilibrului relative in general, ci unele aspecte
particulare mai des intalnite in practica.


1.3.1. VAS CU LICHID ANTRENAT INTR-O MISCARE DE
TRANSLATIE CU ACCELERATIE CONSTANTA a
!


Fie un vagonet (fig 1.9), care transporta lichid, deplasandu-se in plan orizontal cu
o acceleratie constanta a
!
. Fortele masice unitare sub actiunea carora o particular M se
gaseste in echilibru sunt: acceleratia pamanteasca g
!
si acceleratia fortelor de inertie,
egala si de semn contrar cu a
!
.

Fig. 1.9

Echilibrul lichidului este exprimat prin ecuatia fundamentala a hidrostaticii
= +
!
p
const, unde functia potentiala " se poate determina cu usurinta, cunoscand
9
componentele acceleratiei fortelor masice: ; a
x
f
x
=

=

; 0 =

=
y
f
y

. g
z
f
z
=

=

Diferentiala totala a functiei " este d" z g x a d d + = . Rezulta
" + + = gz ax const.

Cu acestea, ecuatia presiunii devine: = + + gz ax
p

const. (1.16)
Ecuatia suprafetelor de presiune constanta se obtine dand lui p diferite valori.
Suprafata libera alichidului este o suprafata de presiune constanta, unde
0
p p = . Toate
izobarele sunt plane paralele cu axa OY, ecuatia lor scrisa sub forma explicita fiind:
+ = x
g
a
z const, (1.17) unde
constanta ia valori diferite in functie de presiune. Pentru a determina legea de distributie a
presiunilor pe verticala se scrie ecuatia presiunii in doua puncte situate pe aceeasi
verticala. In punctul = + +
0
0
) , ( 0
!
:
0
gz ax
p
M
z x
const, iar in punctul
= + + gz ax
p
M
z x
!
:
) , (
const. Din diferenta celor doua relatii rezulta:
gh p p !
0
+ = , (1.18)
h fiind distanta dintre cele doua plane.
Observatie. In cazul cand translatia are loc pe verticala (ascensorul, fig 1.10),
distributia presiunilor pe verticala este exprimata prin relatia:
h
g
a
g p p

+ = 1 !
0
, (1.19)
cu semnul (-) cand ascensorul urca si (+) cand coboara.


1.3.2. VAS CU LICHID IN ROTATIE.

Fie un vas cilndric de raza
0
R , umplut partial cu lichid. Vasul se roteste in jurul
unui ax vertical cu o viteza unghiulara constanta, #
!
. Asupra particulei M actioneaza
fortele gravitationale si fortele de inertie (centrifuge). In sistemul trirectangular de axe
ales in figura 1.11, componentele fortelor masice, in care s-au inclus si fortele centrifuge,
sunt:
2
# x
x
f
x
=

=

;
2
# y
y
f
y
=

=

; g
z
f
z
=

=

. Functia potentiala este
+ =
2
#
2
#
2 2 2 2
y x
gz const. sau + =
2
#
2 2
r
gz const. Ecuatia presiunii devine:
= +
2
#
!
2 2
r
gz
p
const. (1.20)

10


Fig. 1.10
11


Fig. 1.11
Suprafetelede presiune constanta, inclusive suprafata libera, sunt paraboloizi de
revolutie, avand ecuatia: = z const.
g
r
2
2 2

+ . (1.21)
Acestea sunt perpendiculare in fiecare punct pe directia fortei masice f
!
.
Pentru a determina distributia presiunilor pe verticala, se aplica ecuatia presiunii
in doua puncte; M(r, z) si
0
M (r,
o
z ) situate pe aceeasi verticala, obtinandu-se prin
diferenta lor: gh p p
M
!
0
+ = . (1.22)
Distributia presiunilor dupa raza se determina scriind ecuatia presiunii in punctele
A si M situate pe aceeasi inaltime, z, si raze diferite ( 0 =
A
r ; r r
M
= ). Din diferenta celor
doua relatii rezulta:
2 2
#
2
!
r p p
A M
= (1.23)
Se poate determina, de asemenea, diferenta de cota a doua puncte
0
M si
0
A de la
fata libera a lichidului, unde presiunea este
0
p :
g
r
z
2
#
2 2
= , (1.24)
unde produsul # r este viteza tangentiala la raza r. Relatia (1.24) sta la baza constructie
tahometrelor hidraulice, instrumente care masoara turatia prin denivelarea z a
suprafetei libere. In partea stanga a figurii (1.11) s-a reprezentat distributia de presiuni pe
peretii vasului in rotatie.
Toba rotitoare. In practica se iveste adesea cazul cand rotatia unui rezervor
inchis cu lichid are loc in jurul axului orizontal, la o turatie suficient de mare, incat sa se
12
poata face abstractie de greutate, comparative cu fortele centrifuge (fig. 1.12). Ecuatia
presiunii este in acest caz: =
2
#
!
2 2
r p
const, (1.25) iar suprafetele
de presiune constanta sunt cilindri coaxiali ( = r const). Daca rezervorul nu este complet
plin cu lichid, se formeaza o suprafata libera, pe care presiunea este
0
p . Presiunea
variaza parabolic cu raza dupa relatia stabilita in problema precedenta. Se poate exprima
presiunea in punctul M la raza r in functie de presiunea de la fata libera a lichidului
0
p ,
cu relatia: ). (
2
2
0
2
0
r r p p + =

(1.26)
In conditiile tobei rotitoare se gaseste lichidul continut intre discurile rotorice si
carcasa pompelor centrifuge, rezultanta presiunii asupra rotorului dand o forta axiala
dirijata inspre orificiul de intrare in pompa .

Fig. 1.12
10
Capitolul 2

FORTE HIDROSTATICE SI PLUTIREA CORPURILOR


Rezultanta fortelor de presiune asupra peretilor rezervoarelor se numeste forta
hidrostatica. Spre deosebire de gaze, unde presiunea se poate considera constanta in toata
masa fluidului, la lichide presiunea creste cu adancimea, ceea ce complica, calculul fortei
rezultanta. In cele ce urmeaza se stabilesc formulele de calcul ale fortelor hidrostatice
pentru pereti plani si pentru pereti curbi.


2.1. FORTA HIDROSTATICA PE UN PERETE PLAN

Fie o suprafata S, facand parte dintr-un perete plan, inclinat cu unghiul diedru
fata de nivelul apei (fig 2.1). In planul inclinat
i
xoz , suprafata S apare in adevarata
marime. Pe elemental de suprafata dS, situate la adancimea z fata de nivelul apei
actioneaza o forta elementara dP, normala la suprafata, dirijata dinspre lichid spre perete:
dP p = dS, unde gz p p !
0
+ = .Intrucat actiunea aerului din exterior asupra elementului de
suprafata dS este egala cu
0
p dS, rezulta ca forta hidrostatica elementara este:
dP gz ! = dS. (2.1)


Fig. 2.1


In cazul suprafetelor plane toate fortele elementare sunt paralele intre ele.
Rezultanta lor este:

= =
S S
S gz P P d ! d .
Pentru a efectua integrala, se transpun coordonatele in planul
i
xoz (
i
z z = sin ).
Cu acestea : g P ! = sin

S
i
z dS. (2.2)
11
Integrala reprezinta momentul static al suprafetei S fata de axa ox, egal cu S z
oi

(
oi
z este distanta masurata in lungul axei
i
oz de la centrul de greutate al suprafetei S
pana la axa ox). Deci g P ! = sin S z
i 0
(2.3)
sau S gz P
0
! = , (2.4)
0
z fiind distanta de la centrul de greutate G al suprafetei pana la nivelul apei, masurata pe
verticala.
Forta P este perpendiculara pe suprafata S si este dirijata dinspre lichid inspre
suprafata.
Pentru calculul coordonatelor punctului de aplicatie al acesteia C, numit centru de
presiune, se egaleaza momentul rezultantei, P, fata de axa ox, cu suma momentelor
fortelor elementare (Varignon):

=
S
i i
P z P d . (2.5)
Tinand cont de (2.2) si (2.3) :
g
i
! sin g S z
i
!
0
= sin S z
S
i
d
2

rezulta:
S z
S z
i
S
i
i
0
2
d

= . (2.6)
Formula (2.6) se poate transforma exprimand momentul de inertie de la
numaratorul fractiei,
x
I , in functie de momentul
xo
I fata de axa principala de inertie
(teorema Steiner) : S z I I
i x x
2
0
0
+ = .
Cu acestea :
S z
I
z
i
x
i i
0
0
0
+ = (2.7)
Cealalta coordonata a centrului de presiune, C, se obtine in mod similar, scriind
momentele fata de axa
i
oz :

=
S
P x P d .
Rezulta:
S z
I
i
z
i
0
0
= (2.8)
Sau
S z
I
x
i
z x
i
0
0
0 0
+ = . (2.9)
Observatie. Daca suprafata S admite o axa de simetrie dupa directia ox sau
i
oz ,
momentul centrifugal luat fata de axele centrale de inertie este zero ( 0
0 0
=
i
z x
I ) si
0
x = .
Calculul grafo-analitic al fortei hidrostatice pe un perete plan
dreptunghiular.
In cazul suprafetelor plane dreptunghiulare, elemental dS se poate alege conform
figurii 2.2 : dS
i
bdz = . Forta elementara este
i
gzbdz P ! d = . (2.10)
Rezultanta fortelor elementare

= =
i
z z gb P P d ! d .
Expresia de sub semnul integralei reprezinta aria elementara dA din figura 2.2
stanga. Suma acestor arii elementare reprezinta aria presiunilor A(AABB). Modulul
fortei hidrostatice este deci : gb P ! = A. (2.11)

12



Fig. 2.2

Coordonata
i
a centrului de presiune C se obtine din (2.5) unde se inlocuiesc
(2.10) si (2.11) :
A
A

=
d
i
i
z
, (2.12)
care este coordonata centrului de greutate al ariei A. Rezulta ca forta hidrostatica P trece
prin centrul de greutate al ariei presiunilor, A, care in general are forma trapezoidala. In
particular cand suprafata dreptunghiulara S se extinde pana la nivelul apei, aria
presiunilor este triunghiulara (fig 2.3). In acest caz:
gb P ! =
2
2
i
h
sin si
i i
h
3
2
= . (2.13)
13

Fig. 2.3

Forta hidrostatica pe un perete plan vertical. Acesta este un caz particular,
pentru = 90 . Modulul fortei se calculeaza cu relatia (2.4). Coordonatele centrului de
presiune sunt:
S z
I
z
x
0
0
0
+ = ;
S z
I
x
o
z x
0 0
0
+ = . (2.14)
Forta hidrostatica pe un perete plan orizontal. Paradoxul hidrostatic.
Suprafetele plane orizontale sunt suprafete izobare, pe care presiunea este distribuita in
mod uniform. Forta hidrostatica se obtine inmultind presiunea cu marimea suprafetei S.
Daca se noteaza cu h distanta de la nivelul apei la suprafata S, forta hidrostatica este
ghS P ! = . Calculand forta hidrostatica pe fundul unor vase de forme diferite care au
acelasi S si h (fig 2.4), forta hidrostatica este aceeasi indiferent de volumul apei din vas
(paradoxul hidrostatic).
14



Fig. 2.4

2.2. FORTA HIDROSTATICA PE UN PERETE CILINDRIC

Fie o suprafata cilindrica (fig 2.5 a), a carei intersectie cu planul figurii este curba
AB. Aceasta face parte din peretele unui rezervor plin cu lichid, nivelul lichidului fiind in
planul xoy. Spre deosebire de cazul suprafetelor plane, fortele elementare S gz P d ! d = au
orientari diferite, din care cauza rezultanta P nu se poate determina direct prin simpla
insumare a lor. Se pot determina in schimb cele doua componente
x
P si
z
P ale fortei P,
insumand toate componentele orizontale ale fortelor elementare:
cos d ! cos d d S gz P P
x
= = , respective toate componentele verticale
sin d ! sin d d S gz P P
z
= = . Tinand cont de faptul ca
x
S S d cos d = reprezinta proiectia
suprafetei dS pe un plan vertical (perpendicular pe directia ox) si
z
S S d sin d =
reprezinta proiectia suprafetei dS pe un plan orizontal, perpendicular pe directia oz, se pot
calcula cele doua componente ale fortei hidrostatice. Componenta orizontala:

x ox
S
x x x
S gz S z g P P
x
! d ! d
) (
= = =

(2.15)
este egala cu forta hidrostatica pe suprafata
x
S , obtinuta prin proiectia suprafetei S pe
planul vertical yoz. Ea actioneaza in centrul de presiune
x
C al suprafetei
x
S . Proiectia
verticala: gV V g S z g P P
z z z
! d ! d ! d = = = =

(2.16)
este egala cu greutatea volumului cilindrului de lichid V, limitat de suprafata S si nivelul
apei.
15



Fig. 2.5
Punctul de aplicatie al fortei
z
P se poate determina scriind ca momentul fortei
rezultante fata de axa oy, respective ox este egal cu suma momentelor fortelor elementare:

=
z z
P x P d si

=
z z
P y P d .
Rezulta:
V
V x

=
d
si
V
V y

=
d
, (2.17)
deci forta
z
P trece prin centrul de greutate al volumului V.
Daca cele doua forte
x
P si
z
P sunt in acelasi plan se poate determina rezultanta
lor:
2 2
z x
P P P + = ,
inclinata cu unghiul fata de orizontala

=
x
z
P
P
tg . Sensul fortei hidrostatice este
intotdeauna dinspre lichid inspre suprafata (fig 2.5, b).
Observatie. Cand suprafata cilindrica are generatoarea paralela cu axa oz
(verticala), proiectiile ei pe cele doua plane yoz si xoz sunt
x
S si
y
S , iar componentele
fortei rezultante P, actionand in centrul de presiune al acestor suprafete, sunt:

x ox x
S gz P ! = ;
y oy y
S gz P ! = . (2.18)

2.3. FORTA HIDROSTATICA PE UN PERETE CURB

Ca si in cazul suprafetelor cilindrice, fortele elementare nu sunt paralele intre ele.
Pentru a le putea insuma, se descompune fiecare forta elementara S gz P d ! d = in trei
componente, dupa cele trei directii ale axelor de coordonate.
16

Fig. 2.6


Notand cu ", # si $, unghiurile facute de normala exterioara a suprafetei
elementare dS cu sensul pozitiv al axelor ox, oy si oz, se poate scrie:
; d ! cos d ! d
x x
S gz S gz P = =
; d ! cos d ! d
y y
S gz S gz P = =
. d ! cos d ! d
z z
S gz S gz P = =
Rezulta (fig 2.6):
; ! d ! d
x ox x x x
S gz S z g P P = = =


; ! d ! d
y oy y y y
S gz S z g P P = = =

(2.19)
gV V g S z g P P
z z z
! d ! d ! d = = = =

,
V fiind volumul delimitat de suprafata S si nivelul apei. Fortele
x
P si
y
P se aplica in
centrul de presiune al suprafetelor
x
S si
y
S , iar forta
z
P trece prin centrul de greutate al
volumului V. Daca cele trei componente sunt concurente, ele se compun si dau o
rezultanta:
2 2 2
z y x
P P P P + + = .
In caz contrar, ele se pot reduce la o forta rezultanta si la un cuplu resultant.





17
2.4. LEGEA LUI ARHIMEDE


Aceasta lege exprima actiunea fluidului asupra corpurilor immerse. Fie un corp de
volum V, introdus intr-un lichid, nivelul acestuia fiind in planul xoy (fig 2.7). Forta
hidrostatica care actioneaza pe suprafata inchisa S, ce limiteaza volumul V, se determina
prin cele 3 componente ale ei, paralele cu cele trei axe de coordinate ale sistemului
trirectangular xoyz. Pentru calculul componentei
x
P , se proiecteaza suprafata inchisa S in
doua suprafete
1
S si
2
S care admit aceeasi proiectie
x
S pe planul yoz. Fortele
hidrostatica pe cele doua suprafete
1
S si
2
S sunt egale intre ele avand semen contrare
(fig 2.7, a)
x ox x x
S gz P P = =
2 1
. Rezultanta lor este nula. Prin acelasi rationament,
rezultanta fortelor dupa directia oy este egala cu zero. Deoareca nu s-a facut nici o
particularizare in alegerea sistemului de axe de coordinate, se poate trage concluzia ca
rezultanta tuturor fortelor hidrostatice care actioneaza intr0un plan orizontal este nula.

Fig. 2.7


Pentru calculul componentei verticale a fortei hidrostatice se proiecteaza suprafata
S pe planul xoy. Locul geometric definit de punctele de tangenta ale dreptelor de proiectie
este o curba care limiteaza cele doua suprafete deschise
1
S si
2
S , a caror proiectie unica
este
z
S (fig 2.7 b). Modulul componentei verticale a fortei hidrostatice pe suprafata
1
S
este
1 1
!gV P
z
= ,
1
V fiind volumul cilindrului delimitat de suprafata
1
S si nivelul lichidului
(
z
S ). Modulul fortei verticale pe suprafata
2
S este
2 2
!gV P
z
= ,
2
V fiind volumul
cilindrului delimitat de suprafata
2
S si nivelul lichidului. Cele doua forte au sensuri
opuse, rezultanta lor fiind forta ascensionala al carui modul este:
gV V V g P
z
! ) ( !
1 2
= = . (2.20)
18
Relatia (2.20) exprima legea lui Arhimede. Asupra unui corp cufundat intr-un
fluid, acesta exercita o forta ascensionala egala cu greutatea volumului de fluid dezlocuit.
Forta
z
P trece prin centrul de greutate al volumului V.

2.5. PLUTIREA CORPURILOR

Un corp pluteste intr-un fluid cand greutatea lui,
0
G , este echilibrata de forta
ascensionala,
z
P , a carei marime se calculeaza cu formula (2.20). Conditia de echilibru
impune, pe langa egalitatea fortelor (
0
G =
z
P ), ca acestea sa aiba aceeasi linie de actiune.

Fig. 2.8 Fig. 2.9

In cazul lichidelor se poate stabili nu numai o plutire de adancime (fig 2.8) ci si o
plutire de suprafata (fig 2.9), in care caz partea imersa, de volum V, poarta numele de
carena. Intersectia corpului plutitor cu planul nivelului apei da aria de plutire, al carei
contur poarta numele de linie de plutire. Daca corpul este omogen si are o forma
simetrica, in planul de simetrie se gaseste atat centrul de greutate
0
G cat si centrul de
carena C, unde se aplica forta ascensionala. Linia care uneste centrul de greutate cu
centrul de carena, in pozitia de echilibru, poarta numele de axa de plutire (fig 2.10).
Plutitorul poate oscila in jurul axei de oscilatie longitudinale O O (miscari de ruliu) sau
in jurul axei de oscilatie transversale ' ' O O (miscari de tangaj). Axa de oscilatie se
defineste ca fiind dreapta de intersectie a ariilor de plutire. Cand volumul carenei nu se
modifica, plutirea este izocarena.
19

Fig. 2.10

2.5.1. TEOREMA LUI EULER


In cazul plutirii izocarene, axa de oscilatie trece prin centrul de greutate al ariei de
plutire.
Fie un corp plutitor reprezentat in sectiune transversala in figura 2.10. Fie O urma
axei de oscilatie longitudinale, iar AB intersectia ariei de plutire cu planul figurii.
Inclinand plutitorul cu un unghi %, planul de plutire intersecteaza plutitorul dupa ' ' B A . In
cazul plutirii izocarene, volumele ' AOA si ' BOB sunt egale. Ele se pot exprima prin
insumarea volumelor elementare construite pe un elment dS din suprafata de plutire,
avand inaltimea xtg . Tinand cont ca volumele care ies din apa au sens contrar celor
care intra in apa, se poate scrie:
20
, tg d tg d tg
0
) ( ) (
S x S x S x O
S S
= = =

(2.21)
unde S este marimea ariei de plutire iar
0
x este distanta de le centrul ei de greutate la axa
de oscilatie. Cum 0 tg si 0 S , rezulta ca 0
0
x , adica axa de oscilatie trece prin
centrul de greutate al ariei de plutire.


2.5.2. STABILITATEA CORPURILOR PLUTITOARE


Echilibrul corpurilor plutitoare poate fi stabil, labil sau indiferent.
Echilibrul este stabil daca la deplasarea corpului din pozitia de echilibru ia nastere
un cuplu de redresare care tinde sa-l readuca in pozitia initiala.
In cazul plutirii de adancime, conditia de stabilitate cere ca centrul de greutate al
corpului sa fie plasat sub centrul carenei. Numai in cazul acesta cuplul dat de fortele
0
G
si
x
P readuce corpul in pozitia de echilibru (fig 2.8).
In cazul plutirii de suprafata, cand conditia de mai sus este satisfacuta, echilibrul
este indiscutabil stabil. Se poate insa realize echilibru stabil si cand centrul de greutate
este situate deasupra centrului carenei.
In cele ce urmeaza se studiaza cele trei feluri de echilibru (stabil, labil si
indiferent) pentru un corp care pluteste la suprafata, avand centrul de greutate situat
deasupra centrului de carena.
Echilibru stabil. Fie un exemplu de corp omogen, de forma paralelipipedica, in
echilibru in pozitia I din figura 2.11. In pozitia II corpul a fost inclinat fata de pozitia I cu
unghiul . Cele doua forte
0
G si '
z
P , nemaiavand aceeasi linie de actiune, dau un
moment de redresare care tinde sa restabileasca echilibrul. Prelungind directia fortei
ascensionale '
z
P , ea intalneste axa de plutire in punctul M numit metacentru. La inclinatii
mai mici (
!
15 < ), metacentrul se mentine in acelasi punct, cu o eroare mai mica de 5%,
iar centrul de carena se deplaseaza dupa o linie anumita, cu o raza de curbura numita raza
metacentrica. Se observa in figura ca in cazul echilibrului stabil metacentrul este situat
deasupra centrului de greutate. Distanta L dintre metacentru si centrul de greutate poarta
numele de distanta metacentrica. In cazul echilibrului stabil se considera L>0.
21

Fig. 2.11


Fig. 2.12

Echilibrul nestabil (labil). In figura 2.12, cuplul format de fortele
0
G si '
z
P
(pozitia II) rastoarna corpul spre o noua pozitie de echilibru. Echilibrul corpului este
nestabil. Metacentrul se gaseste situat sub centrul de greutate (L<0).
Echilibrul indiferent. Se stabileste cand in orice pozitie corpul plutitor este in
echilibru (fig 2.13). Este cazul corpurilor omogene de forma sferica sau cilindrica (in
acest ultim caz generatoarea este paralela la nivelul apei). Se vede ca in orice pozitie
22
forma carenei este simetrica fata de axa de plutire, deci
0
G si
z
P au aceeasi linie de
actiune, iar metacentrul coincide cu centrul de greutate ( 0 = L ).

Fig. 2.13


2.5.3. CALCULUL INALTIMII METACENTRICE L


Stabilitatea corpului plutitor poatefi apreciata daca se cunoaste pozitia
metacentrului M. Se poate stabili pe cale teoretica o relatie intre distanta metacentrica L si
anumite marimi geometrice ale corpului plutitor.
Fie, in acest scop, un corp plutitor, inclinat fata de pozitia de echilibru cu unghiul
(fig 2.14). In acesta pozitie centrul carenei s-a deplasat din C in C. Apare cuplul de
redresare dat de fortele
0
G si '
z
P , a carui marime este:
L G L G M
r 0 0
sin = (2.22)
unghiul fiind in limitele admise la plutirea corpurilor (
!
15 < ).
23



Fig. 2.14

Pentru a putea stabili relatia de calcul intre L si dimensiunile geometrice ale
plutitorului, se face urmatorul rationament:
Se considera forta '
z
P ca rezultanta a trei forte paralele (oricand o forta se poate
descompune in trei forte paralele) :
z
P ,
1
P si
2
P , ce actioneaza in centrul volumelor ABD,
respectiv AOA si BOB. Justificarea acestei descompuneri, apparent arbitrara, este data
de observatia ca volumul ABD (cu centrul de presiune in C) se poate obtine scazand
din volumul initial al carenei ABD (cu centrul in C) volumul AOA si adaugand un volum
egal si simetric cu acesta BOB.
Fortele
z
P ,
1
P ,
2
P de forma gV ! actioneaza in centrul de greutate al acestor
volume.
24
Inlocuind deci forta ascensionala '
z
P cu cele trei componente ale ei
z
P ,
1
P si
2
P ,
se poate inlocui momentul de redresare cu actiunea a petru forte paralele:
0
G ,
z
P ,
1
P si
2
P care, grupate doua cate doua, dau urmatoarele momente:
momentul de greutate
g
M , dat de fortele
0
G si
z
P ;
momentul de forma
f
M , dat de fortele
1
P si
2
P .
Primul se poate exprima cu usurinta prin:

0 0
sin G G M
g
= , (2.23)
& fiind distanta dintre centrul de greutate si centrul carenei.
Pentru a exprima momentul de forma, sa scrie suma momentelor fortelor
elementare V gd ! (dV avand aceeasi semnificatie si valoare ca in fig 2.10: S x V d tg d = ).

Momentul de forma este :

0 0
2
tg d tg d tg I I S x S x x M
S S
f
= = =

, (2.24)
0
I fiind momentul de inertie al ariei de plutire in raport cu axul longitudinal de oscilatie.
Stiind ca momentul de redresare are aceeasi actiune asupra plutitorului ca si cele
doua momente in care s-a descompus (
g f r
M M M + = ), rezulta :

0 0 0
I G L G + = . (2.25)
Impartind relatia (2.25) cu
0
G se obtine expresia inaltimii metacentrice :
=
V
I
L
0
. (2.26)
Daca din calcule rezulta L>0, echilibrul este stabil. Pentru L<0 echilibrul este
labil.
Evident, cu cat distanta metacentrica este mai mare, cu atat mai mult este
asigurata stabilitatea.
Din analiza formulei (2.25) se poate vedea ca la oscilatiile plutitorului in jurul
axei transversale, metacentrul este situate mai sus decat in cazul studiat (metacentrul
mare) :
=
V
I
L
0
'
' ,
deoarece
0 0
' I I > , ceea ce inseamna ca la oscilatii de tangaj stabilitatea este mai mare.




19
Capitolul 3

INTRODUCERE IN HIDRODINAMICA.
NOTIUNI DE HIDROCINEMATICA


Hidrodinamica se ocupa cu studiul miscarii fluidelor, fie in masa indefinita, in
curenti sau vine libere, fie prin conducte, canale, rauri si diferite instalatii tehnice. De
asemena, trateaza si problema inversa a miscarii unui corp intr-un fluid.
Hidrodinamica trateaza atat aspectul cinematic, cat si cel dinamic al problemelor,
determinand campul vitezelor si al presiunilor precum si energia, respectiv puterea
curentului de apa, sau energia pierduta prin diferite sisteme ce se opun miscarii. De aceea
cele doua fenomene se trateaza impreuna.
Desi gazele sunt mult mai compresibile decat lichidele, aceasta proprietate nu
influenteaza curgerea, atat timp cat vitezele nu sunt prea mari. Experientele au aratat ca
pana la viteze de 50m/s, in conditii normale de temperatura si presiune, variatiile de
volum sunt mai mici de 1%. Ele devin sensibil mai mari la viteze mari. Astfel, la viteze
de 150m/s variatiile de volum sunt de ordinul a 10%, iar la viteza sunetului ele devin
foarte importante, modificand complet caracterul curgerii.
In capitolele urmatoare se studiaza miscarea fluidelor (lichide si gaze) cand
variatiile de volum sunt practic neglijabile. Ca si in mecanica generala, la inceput se
studiaza aspectele posibile si formele pe care le ia fluidul in miscare, fara a lua in
considerare cauzele miscarii.


3.1. METODE DE CERCETARE


Exista doua metode de cercetare in hidrodinamica : metoda Lagrange si metoda
Euler.
Metoda Lagrange abordeaza miscarea unei particule fluide in acelasi mod cu
miscarea unui punct material, identificandu-i pozitia la momentul t=0 prin coordonatele
0 0 0
, , z y x . Miscarea ei este cunoscuta daca se stabileste legea de variatie in timp a
coordonatelor ce caracterizeaza pozitia particulei. La timpul t, coordonatele particulei x,
y, z depind de pozitia initiala
0 0 0
, , z y x si de timpul care a trecut :
) , , , (
0 0 0
t z y x x x = ;
) , , , (
0 0 0
t z y x y y = ; (3.1)
) , , , (
0 0 0
t z y x z z = .
Cu acestea se pot determina proiectiile vitezei si acceleratiei dupa cele trei
directii, precum si traiectoria particulei. Pentru a descrie miscarea unei mase de fluid
formata din n particule, sunt necesare n sisteme de ecuatii de tipul (3.1), conducand la
solutii complicate, dificil de aplicat in practica.
Metoda Euler examineaza campul vitezelor in diferite puncte ale spatiului ocupat
de fluidul in miscare si variatia in timp a acestor viteze; s-a dovedit mai simpla in
aplicatii practice. Campul vitezelor este dat sub forma :
20
) , , , ( t z y x v v
x x
= ; ) , , , ( t z y x v v
y y
= ; ) , , , ( t z y x v v
z z
= , (3.2)
unde x, y, z reprezinta coordonatele punctelor din spatiu. Viteza in domeniul srudiat
depinde de coordonatele punctului si de timp, care constituie variabilele Euler.
Componentele acceleratiei dupa cele trei directii sunt :

z
x
y
x
x
x x x
x
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
a

= = ;

z
y
y
y
x
y y y
y
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
a

= = ; (3.3)

z
z
y
z
x
z z z
z
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
a

= = .
Sistemul de reprezentare a miscarii preconizat de Euler are avantajul ca
favorizeaza utilizarea analizei vectoriale, unde foarte multe operatii au denumiri strans
legate de fenomenul hidrodinamic.


3.2. CLASIFICAREA MISCARII FLUIDELOR


Miscarea unui fluid este cunoscuta cand in fiecare moment se cunoaste pozitia
particulei de fluid, viteza, presiunea si masa sa specifica.
In general, intr-un punct P in spatiu, definit de coordonatele x, y, z, viteza,
presiunea si masa specifica variaza in timp. Este cazul miscarii nepermanente sau variate.
Proiectiile acceleratiei pe cele trei axe se exprima in acest caz prin relatiile (3.3).
Daca aceste marimi nu variaza in timp, miscarea este permanenta sau stationara.
Inseamna ca fiecare particula care ajunge in punctul considerat, P, are aceeasi viteza,
presiune si masa specifica ca si particulele care au trecut anterior prin acest punct. In
miscarea permanenta se poate scrie :
) , , ( z y x v v
x x
= ; ) , , ( z y x v v
y y
= ; ) , , ( z y x v v
z z
= ;
) , , ( z y x p p = ; ) , , ( z y x = .
In expresia componentelor acceleratiei dupa cele trei directii (relat. 3.3), derivata
locala a vitezei aete nula :
t
v
x

=
t
v
y

=
t
v
z

=0.
Derivata totala a acestor marimi este diferita de zero, deoarece viteza, precum si
masa specifica pot varia cand se trece de la un punct la altul.
Un caz particular il constituie regimul de miscare permanent si uniform,
caracterizat prin aceea ca viteza, presiunea si masa specifica a unui fluid sunt constante in
intregul domeniu considerat si nu variaza in timp. In aceasta situatie :
0
d
d
=
t
v
x
; 0
d
d
=
t
v
y
; 0
d
d
=
t
v
z
; 0
d
d
=
t
p
; 0
d
d
=
t

.
Desfasurarea in spatiu a miscarii unui fluid se poate clasifica in :
Miscare monodimensionala, unde viteza poate fi descrisa cu ajutorul unei singure
variabile spatiale. Considerand ca miscarea se dezvolta in lungul axei ox,
x
v v = iar
0 = =
z y
v v . Acceleratia are o singura componenta :
21
x
x x x
x
v
x
v
t
v
dt
dv
a

= = .
In miscare permanenta 0 =

t
v
x
.
Miscare bidimensionala, unde viteza poate fi descrisa cu ajutorul a doua variabile
spatiale. Un exemplu este miscarea plana. Daca aceasta se studiaza in planul xoy ( 0 =
z
v )
campul de viteze in regim nepermanent este determinat de cele doua componente :
x
v (x,y,t) si
y
v (x,y,t). Componentele acceleratiei dupa cele doua directii sunt:

y
x
x
x x x
x
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
a

= = ;

y
y
x
y y y
y
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
a

= = .
Miscarea axial simetrica (in palnii, difuzoare, conducte, turbine, pompe) este de
asemenea o miscare bidimensionala.
Miscare tridimensionala, cazul cel mai general de miscare, care se dezvolta in
spatiul cu trei dimensiuni. Componentele acceleratiei sunt exprimate prin relatiile (3.3).
Asimilarea miscarii studiate cu unul dintre cazurile simplificate conduce la o
solutie mai simpla a problemei sub aspect matematic.


3.3. NOTIUNI DE BAZA IN CINEMATICA FLUIDELOR


Prin traiectoria unei particule fluide se intelege drumul parcurs de aceasta. Daca
intr-un fluid transparent se introduc cateva particule vizibile, pe o fotografie cu timp lung
de expunere apar traiectoriile acestor particule.
Linia de curent se defineste la momentul t, ea fiind tangenta in fiecare punct la
vectorul viteza. Daca intr-un curent de fluid se introduc multe particule vizibile, pe o
fotografie luata cu timp foarte scurt de expunere apar segmente de dreapta care indica
directia vectorilor viteza la momentul t si a caror lungime este proportionala cu modulul
vitezei. Cunoscand vectorii viteza in diferite puncte la momentul t, se pot duce linii
tangente in fiecare punct la vectorul viteza. Acestea sunt liniile de curent, totalitatea lor
formand spectrul hidrodinamic al miscarii, la momentul t. Ecuatia liniei de curent se
obtine exprimand analitic paralelismul intre vectorul viteza si elementul de linie :
0 d = s v
! !
, respectiv :
z y x
v
z
v
y
v
x d d d
= = . (3.4)
In general, viteza v
!
intr-un punct M variaza in timp. Liniile de curent isi schimba
deci forma in timp (fig. 3.1); spectrul hidrodinamic, de asemenea (fig. 3.2). numai in
miscare permanenta linia de curent se identifica cu traiectoria, ramanand invariabila in
timp.
22

Fig. 3.1

Fig. 3.2
23

Fig. 3.3

Toate liniile de curent care se sprijina pe un contur inchis formeaza un tub de
curent (fig. 3.3). forma tubului de curent poate varia in timp (miscare nepermanenta) sau
ramane nedeformata (miscare permanenta). Prin peretii tubului de curent nu se face
schimb de masa, viteza fiind tangenta la peretii tubului. Continutul unui tub elementar de
curentpoarta numele de fir fluid. Acesta se deosebeste de linia de curent, care este o
notiune geometrica, abstracta, prin aceea ca se concepe ca fiind materializat de lichidul
din interior. Este totusi un concept simplificat al miscarii, in sensul ca se presupune ca in
sectiunea dreapta a firului viteza este distribuita uniform.
Vana fluida se considera alcatuita dintr-o infinitate de fire fluide. In general intr-o
sectiune dreapta a vanei fluide distributia de viteze este neuniforma.
Sectiunea vie a firului sau a vanei fluide este normala la liniile de curent. In
general, in hidrodinamica, prin debit se intelege volumul de fluid care trece printr-o
sectiune in unitatea de timp (debit volumic). Acesta se masoara in /s m
3
(sau l/s, l/ora,
/ora m
3
, l/min, /min m
3
).
Viteza medie a vanei de fluid se defineste ca un raport intre debit si sectiunea vie :
V=Q /A.


3.4. ECUATIA DE CONTINUITATE


Ecuatia de continuitate exprima principiul conservarii masei in conditiile
continuitatii mediului. Variatia intr-un interval de timp determinat a masei de fluid
contunuta intr-un volum dat trebuie sa fie egala cu diferenta dintre masa care intra si
masa care iese in acest interval de timp in volumul considerat. Daca masa care intra este
mai mica decat masa care iese din acest volum, nu se produce o discontinuitate in masa
fluidului ci variaza masa din interior. Acest lucru poate fi exprimat analytic sub forma
unei ecuatii, numita ecuatia de continuitate.


3.4.1. ECUATIA DE CONTINUITATE IN CAZUL GENERAL

24

Fie o suprafata inchisa, fixa in spatiu, de forma unui paralelipiped infinit mic,
avand muchiile egale cu dx, dy,dz si peretii permeabili (fig 3.4). Un curent de fluid
compresibil traverseaza aceasta suprafata inchisa. Masa de fluid care intra in unitatea de
timp dupa directia ox este z y
x
d d ! , z yd d fiind suprafata perpendiculara pe componenta
x
a vitezei. Masa de fluid care iese in unitatea de timp prin peretele opus este :
( ) z y x
x
x x
d d d ! !

+ . Diferenta lor este egala cu

( )
z y x
x
x
d d d
!

.
Deoarece se face schimb de masa dupa cele trei directii ox, oy si oz, diferenta
dintre masa care intra si cea care iese in unitatea de timp din interiorul suprafetei
considerate este :
z y x
z
z y x
y
z y x
x
z
y
x
d d d
) ! (
d d d
) ! (
d d d
) ! (

.
Ea este compensate de variatia in unitatea de timp a masei din interiorul
paralelipipedului z y x
t
d d d
!

. Rezulta forma generala a ecuatiei continuitatii, valabila

pentru miscarea nepermanenta a fluidelor compresibile:
0
) ! (
) ! (
) ! ( !
=

z y x t
z
y
x

, (3.5)
sau, in notatie vectoriala :
0 ) ! ( div
!
= +

!
t
. (3.6)
Ecuatiile (3.5) respectiv (3.6) se pot particularize prin miscarea permanenta :

0 ) ( div =
!
.
Pentru fluide incompresibile, ecuatia de continuitate ia forma :
0 =

z y x
z
y
x

(3.7)
sau 0 div =
!
.

Fig. 3.4
25


3.5.2. ECUATIA DE CONTINUITATE PENTRU FIRUL FLUID



Ipoteza miscarii monodimensionale simplifica modul de tratare a problemelor. De
aceea se stabileste si forma particulara a ecuatiei de continuitate, pentru un fir fluid.
Fig. 3.5
In acest caz, suprafata considerate este un tub de current delimitat de doua
sectiuni normale, situate la distanta dl (fig 3.5). Repetand rationamentul precedent, cu
precizarea ca prin peretii laterali ai tubului nu se face schimb de masa, se poate scrie :
masa care intra in unitatea de timp in volumul delimitat de tubul de curent S ! = . Masa
care iese S ! = l S
l
d ) ! (

+ (deoarece sectiunea S variaza in lungul firului). Excesul

masei iesite aspra celei intrate in unitatea de timp, l S
l
d ) ! (

, este compensat de
variatia in unitatea de timp a masei din interior, l S
t
d ) ! (

, (s-a considerat un fir

deformabil, deci sectiunea firului se poate modifica in timp).
Ecuatia de continuitate pentru firul fluid devine :
0
) ! ( ) ! (
=

l
S
t
S
. (3.8)
Pentru fluide incompresibile ( = ! const), relatia (3.8) devine :
0
) (
=

l
S
t
S
. (3.9)
Daca miscarea este permanenta, 0 =

t
S
. Rezulta :
= S const=Q, (3.10)
deci debitul Q este constant in lungul firului si este egal cu produsul dintre viteza si
sectiune.
26
In cazul fluidelor compresibile, ecuatia de continuitate in miscare permanenta
este:
= = S M ! const, (3.11)
adica debitul masic este constant in lungul firului fluid.
27


Capitolul 4

ECUATIILE FUNDAMENTALE ALE DINAMICII FLUIDELOR

4.1.ECUATIILE DIFERENTIALE ALE MISCARII FLUIDELOR
IDEALE (ECUATIILE EULER)


Acestea se stabilesc scriind pentru o particula elementara de fluid, legea generale
a dinamicii: F
e
=ma.Fie deci o particula de forma paralelipipedica detasata din masa de
fluid in miscare, avand muchiile egale cu dx,dy,dz.Aceasta se deplaseaza cu viteza
v(v
x
,v
y
,v
z
) sub actiunea fortelor exterioare, care sunt :
- forte proportionale cu masa, de forma f!dxdydz ;
-forte de presiune, normale la cele sase fete ale paralelipipedului, proportionate cu
suprafetele, reprezentate in figura 4.1. pentru directia ox.
Fig. 4.1
Fortele de frecare, tangente la suprafete se neglijeaza, fiind vorba de fluide ideale.
Proiectia ecuatiei miscarii dupa directia ox este :
f
x
!dxdydz dxdydz
x
p

=
dt
dv
x
!dxdydz
sau
f
x

x
p

1
=
dt
dv
x
;
unde
dt
dv
x
este proiectia acceleratiei dupa directia ox.In mod similar se determina
ecuatiile miscarii dupa celelalte doua proiectii: oy si oz.Sistemul de ecuatiidiferentiale
care descriu miscarea unei partcule de fluid perfect sau ideal este :
z
x
y
x
x
x x x
x
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
x
p
f

= =

1
;
z
y
y
y
x
y y y
y
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
y
p
f

= =

1
; (4.1)
28
z
z
y
z
x
z z z
z
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
dt
dv
z
p
f

= =

1
;
fiind cunoscut sub denumirea de ecuatiile lui Euler din hidrodinamica. Forma vectoriala a
ecuatiilor (4.1) este :
dt
dv
gradp f =

1

Miscarea unui fluid incompresibil (!=const) este cunoscuta cand in fieacre punct
si in fiecare moment se cunosc viteza (
z y x
v v v , , ) si presiunea fluidului.
Cele trei ecuatii ale lui euler, impreuna cu ecuatia de continuitate, sunt in numar
necesar si suficient pentru rezolvarea oricarei probleme de miscare a unui fuid ideal
incompresibil.
Totusi, din cauza dificultatiilor care se ivesc la integrarea lor, nu se pot obtine
decat solutii particulare ale sistemului.


4.1.1. ECUATILE DIFERENTIALE ALE MISCARII
FLUIDELOR IDEALE SUB FORMA GROMEKO-LAMB


Pentru a pune in evidenta in ecuatiile miscarii (6.1) componentele vectorului
vartej pe cele trei axe, se fac urmatoarele trasformari : pentru prima ecuatie se adauga si
se scad termenii
y
y
v
x
v

si
z
z
v
x
v

;se obtine :
+

z
z
y
y
x
x x
x
v
z
v
v
y
v
v
x
v
t
v
x
p
f

1
z
z x
y
y
x
v
x
v
z
v
v
x
v
y
v

sau
+

t
v
x
p
f
x
x

1
( )
y z z y
z y x
v v
v v v
x
+

+ +

2
2
2 2 2
;
Inlocuind suma din paranteza cu v
2
si scriind aceste relatii pentru toate cele trei
axe, se obtine sistemul :
+

t
v
x
p
f
x
x

1
( )
y z z y
v v
v
x
+

2
2
2
;
+

t
v
y
p
f
y
y

1
( )
z x x z
v v
v
y
+

2
2
2
; (4.3)
+

t
v
z
p
f
z
z

1
( )
x y y x
v v
v
z
+

2
2
2
;

sau, sub forma vectoriala :
v rotv
v
grad
t
v
gradp f + +

=
2
1
2

(4.4)
29


4.1.2. INTEGRAREA ECUATIILOR MISCARII


Inmultind cele trei ecuatii (4.3) cu dx, respectiv dysi dz si adunand, in ipoteza
fortelor masice conservative(f=grad ") se obtine :
0 2
2
2
= +

+ +
z y x
z y x
z
y
x
v v v
dz dy dx
dz
t
v
dy
t
v
dx
t
v v p
d

In regimul de miscare permanent, reletia ia o forma mai simpla :
0 2
2
2
= +

+ +
z y x
z y x
v v v
dz dy dx
v p
d

(4.5)
Solutia ecuatiei (4.5) pentru toate formele de miscare care determinantul se
anuleaza este :
const
v p
= + +
2
2

(4.6)
sau in campul gravitational este :
const
v p
gz = + +
2
2
(4.7)
In cele ce urmeaza se face o discutie referitoare la conditiile de anulare a
determinantului, subliniind semnificatia lor in fenomenul hidrodinamic.
1. 0 = = =
z y x
v v v . Este cazul echilibrului hidrostatic, ecuatia fundamentala a
hidrostaticii in campul gravitational fiind const
p
gz = +

.
2. 0 = = =
z y x
( componentele vartejului dupa cele trei directii sunt nule).
Este o miscare irotationala sau fara vartejuri.Din conditiile anularii vectorului vartej
rezulta :
z
v
y
v
y
z

;
x
v
z
v
z x

;
y
v
x
v
x
y

; (4.8)
Aceste relatii sunt satisfacute cand viteza deriva dintr-un potential #, adica
componentele dupa cele treo directii ale vitezei sunt derivate partiale ale functiei potentiale
# :
x
v
x

=

;
y
v
y

=

;
z
v
z

=

. Din acest motiv, miscarea irotationala se numeste si
miscare potentiala.
Ecuatia integrata exprima faptul ca in miscraea permanenta si potentiala a fluidelor
perfecte, in ipoteza fortelor masice conservative, suma
2
2
v p
+ +

este constanta in
30
intreg domeniul potential de miscare. In campul gravitational ecuatia poarta numele de
ecuatia lui Lagrange,avand forma (4.7)
3.
z
z
y
y
x
x
v
d
v
d
v
d
= .Acestea sunt ecuatiille liniilor de curent, care in miscrae
permanenta se identifica cu traiectoriile particulei. Ecuatia (4.7) exprima faptul ca in
regimul permanent si rotational al fluidelor perfecte, in ipoteza fortelor masice
conservative, suma
2
2
v p
+ +

este constanta de-a lungul unui fir fluid. Ecuatia

poarta numele de ecuatia lui Bernoulii.Spre deosebire de ecuatia lui lagrabge, unde
cunstanta este aceasi pe intreg domeniu de miscare, in aczul ecuatii lui bernoulli constanta
variaza de la un fir la altul.
4.
z
z
y
y
x
x
d
d
d

= = . Sunt ecuatiilor liniilor turbionale.Prin urmare, intr-un curent
irotational, in miscre permanenta, in ipoteza fortelor masice conservative, suma
2
2
v p
+ +

este constanta pe o linie turbionala si difera de la o linie turbionale la alta.

5.
z
z
y
y
x
x
v v v

= = .Pentru a vedea ce miscare corespude acestor conditii se

inlocuesc valoriile lui
x x
av = ;
y y
av = ;
z z
av = , in ecuatiile linilor turbionale.
Rezulta
z
z
y
y
x
x
v
d
v
d
v
d
= = , care sunt ecuatiile linilor de curent.Este vorba deci de o miscre
elicoidala. Suma
2
2
v p
+ +

este constanta de-a lungul unei linii elicoidale.

4.1.3. ECUATIILE INTRISECI ALE MISCARII


Ecuatiile euler reprezinta proiectia ecuatiei vectoriale (4.2) dupa directiile ox,oy,si
oz. Aceasta ecuatie poate fi priectata dupa orice directie.
Considerand axele intriseci, legate de traiectorie (fig. 4.2) : Ms -tanganta la linia
de curent in punctul M, orientata in acelasi sens cu vectorul viteza v;
Mn- normala la linia de curent dirijate spre centrul de curbura c ; Mb-binormala,
perpendiculara pe planul definit de tangenta si normala, proiectiile ecuatiilor dupa cele
trei directii sunt:
v
s
v
t
v
dt
dv
s
p
f
s

= =

1
;
R
v
n
p
f
n
2
1
=

; (4.9)
31
0
1
=

b
p
f
b

unde R reprezinta raza de curbura a filului. In miscarea permanenta 0 =

t
v
.Plecand de
la prima ecuatie, se poate obtine direct ecuatia lui Bernoulli. Ecuatiile intriseci ofera
interpretari foarte pretioase privind modul de aplicare a lui Bernoulli.
Fig. 4.2


4.2. ECUATIA LUI BERNOULLI


Obtinuta prin integrarea ecuatiilor euler intr-un caz particular al miscarii (dupa o
linie de curent), ecuatia lui Bernoulli exprima faptul ca in miscarea permanenta si
rotationala a fluidelor perfecte, in campul gravitational suma
2
2
v p
gz + +

este constanta
de-a lungul unui fir fluid.Ecuatia lui Bernoulli are o larga aplicabilitate in hidrodinamica,
unde in majoritatea problemelor miscarea poate fi asimilata cu miscarea firului sau a
vanelor fluide.de aceea, se va insista in mod deosebit asupra acestei ecuatii.


4.2.1. INTERPRETAREA ENERGETICA A ECUATIEI LUI BERNOULLI
(ECUATIA ENERGETICE)


Se poate atribuii ecuatiei de miscare (4.7)un sens energetic, deoarece fiecare din
termenii ei reprezinta o energie specifica (pe unitatea de masa), si anume:
gz -reprezinta o energie potentiala de pozitie ;

p
-reprezinta o energie potentiala de presiune ;
32
2
2
v
-reprezinte o energie cinetica.
Suma
2
2
v p
gz + +

corespunde deci energiei mecanice totale a energiei de masa

si se poate spune ca ecuatia lui Bernoulli exprima legea conservarii energiei in cursul
miscarii.Ecuatia energiei, care se confunda in cazul de fata cu integrala ecuatiilor
miscarii, se poate obtine si direct, scriind schimbul energetic al unei particule fluide cu
exteriorul.In literatura de specialitate, foarte frecvent, ecuatia energiei este numita ecuatia
lui bernoulli.Ecuatia energiei se utilizeaza si sub forma :
const
g
v
g
p
z = + +
2
2

(4.10)
unde fiecare termen reperezinta o energie specifica (pentru unitatea de greutate), si anume
:
g
p
z

+ -energia potentiala si
g
v
2
2
-energia cinetica.Individual, termenii poarta
denumirea de inaltime geometrica sau de pozitie (z) ; inaltime piezometruca

p
sau
g
p

si inaltime cinetica

g
v
2
2
.

4.2.2. INTERPRETAREA GEOMETRICA A
ECUATIEI LUI BERNOULLI


Forma (4.10) se preteaza la o interpretare geometrica, intrucat fiecare din cele trei
termeni are dimensiunea unei lungimi.
Fie un fir fuid de sectiune descrescatoare (fig. 4.3) si doua sectiuni 1 si 2 in lungul
firului, in care vitezele sunt egale cu v
1
respectiv v
2
. Fata de un plan de referinta ales
arbitrar cele doua sectiuni sunt situate la distantele z
1
si z
2
.

1
p
respective

2
p
sunt inaltimile piezometrice, care se pot pune in evidenta cu
ajutorul a doua tuburi piezometrice montate in sectiuniile 1 si 2.

g
v
2
2
1
respective
g
v
2
2
2
sunt inaltimile cinetice in cele doua sectiuni. In figura 4.3 se
poate vedea ca energia specifica totala se mentine constanta in lungul firului :
g
v p
z
g
v p
z
2 2
2
2 2
2
2
1 1
1
+ + = + +

.
Pot avea loc transformari dintr-o forma de energie in alta, dar rezerva initiala de
energie H
1
ramane constanta in lungul firului (H
1
=H
2
).
33
Fig. 4.3
Linia energetica (care uneste nivelele energiei totale) este orizontala si paralela cu
planul de referinta.Linia piezometrica (care uneste nivelele energiei potentiale in lungul
firului

p
z + ) este descendenta in cazul de fata, cand sectiunea tubului este
descrescatoare si energia cinetica creste in lungul curentului.


4.2.3. ECUATIA LUI BERNOULLI IN MISCRAE NEPERMANENTA


In miscare nepermanenta ecuatia lui Bernoulli ia forma :

+ + + const ds
t
v v p
2
2

(4.12)
sau in campul gravitational

+ + + const ds
t
v v p
gz
2
2

(4.12)
Integrala se efectueaza asupra valorilor lui
t
v

, la un moment dat. Deci suma este

constanta in lugul firului la un moment t.



4.2.4. ECUATIA ENERGIEI APLICATA VANEI DE FLUID
IN MISCAREA PERMANENTA


Trecand de la firul elementar de fluid perfect la o vana fluida, adica la un curent
de fluid vascos limitat de solizi, trebuie luate in considerare pe de o parte distributia
neuniforma a vitezelor de sectiune si pe de alta parte pierderile de energie, ambele
fenonene fiind efecte ale vascozitatii. In ceea ce priveste presiunea, la sectiuni mici ale
vanei ea este aceeasi pe toata sectiunea curentuui .Daca dimensiuniile trnsversale ale
vanei fluide sunt mari, trebuie sa se tina cont de distributia presiunilor.In cazul unor linii
de curent rectilinii si paralele (R=8 ; 0 =

s
v
), ecuatiile intriseci (4.9) devin :
34
0
1
=

s
p
f
s

; 0
1
=

n
p
f
n

; 0
1
=

b
p
f
b

, indicand o lege hidrostatica de

distributie a presiunilor. Energia potentiala in diferite puncte ale sectiunii vanei ramane
deci constanta

p
z + .
In cazul traiectorilor curbilinii (fig 4.4) , plecand de la ecuatia miscarii proiectata
dupa normala (rel. 4.9) , daca planul oscilator este orizontal, in campul gravitational se
poate scrie :
R
v
n
p
2
=

,
deci presiunea creste spre partea exterioara a firului.


4.2.4.1. Coeficientul lui Coriolis


Penru a vedea in ce masura distributia neuniforma a vitezelor de sectiune
influienteaza ecuatia lui Bernoulli, se considera o vana fluida alcatuita dintr-o infinitate
de fire elementare, paralele intre ele si foarte usor curbate (fig 4.5).
Puterea intr-o sectiune elementara a firului este :
gvdS
g
v p
z gdQH dP

+ + = =
2
2
(4.14)
Puterea curentului total se obtine pri integrarea expresiei (4.14) pe toata sectiunea vanei :


+

+ =

+ + =
s s s
dS v vdS
p
z g vdS
g
v p
z g P .
2 2
3
2

Energia specifica medie pe unitatea de greutate este :

+ + = =
s
med
dS v
gQ
p
z
gQ
P
H
3
2
1

.
Introducand viteza medie pe sectiune
S
Q
V = se poate scrie :
g
V p
z
g
V
S V
dS v
p
z H
med
2 2
2 2
3
3

+ + = + + =


unde . este un coeficient adimensional numit coeficientul lui coriolis , care tine cont de
distributia neuniforma a vitezelor pe sectiune, si este egal cu :
S V
dS v
3
3

= (4.15)
Valoarea lui $ in conducte rectilinii de sectiune constanta este cuprinsa intra 1,04
si 1,12. Ecuatia energiei pentru vine fluide se scrie deci :
g
V p
z
2
2

+ + =const (4.14)
35

Fig. 4.4 Fig. 4.5

4.2.4.2.PIERDERI HIDRAULICE ( DE SARCINA)


In cazul fluidelor reale , ecuatia lui bernoulli nu se poate aplica viguros nici chiar
in lugul unei linii de curent, deoarece energia specifica totala nu se mai conserva. Datorita
frecarilor cu peretii solizi si frecarilor interioare, o parte din energie se transforma
ireversibil in caldura devenind pentru firul fluid o energie pierduta care, raportata la
greutate, poarta numele de pierdere hidraulica. Energia specifica totala scade in lugul
curentului. Daca pierdrile hidraulice sunt mici, ele se pot neglija si in prima aproximatie
pentru studiul variatiilor de presiune si viteza in lungul curentului se poate utiliza
ecuatia.(4.16)
Fig. 4.6
Daca pierderile hidraulice sunt mari, ecuatia (4.16) se corecteaza pe baza datelor
experimentale, pentru a exprima bilantul energetic in lungul firului.Ecuatia energiei,
pentru doua sectiuni 1 si 2 in lungul firului, se descrie
2 1
2
2 2 2
2
2
1 1 1
1
2 2

+ + + = + + hp
g
V p
z
g
V p
z

(4.17)
unde
2 1
hp reprezinta pierderea hidrauliaca sau lucrul mecanic consumat de greutatea
unitara de fluid cand se deplaseaza din sectiunea 1 in sectiunea 2.Interpretarea geometrica
este succesiva. Figura reprezinta bilantul energetic pentru o vana de fluid real.In acest caz
2 1 2 1
+ = hp H H .Linia energetica are o alura descrescatoare.Distanta de la planul
orizontal pana la linia energetica este egala cu energia pierduta prin frecare din punctul1
pana in sectiunea considerata




4.2.5. ECUATIA LUI BERNOULLI IN MISCARE RELATIVA
36

Miscarea relativa se intalneste in canalele dintre paletele rotorice ale masinilor
hidraulice.In aceste canale rotitoare fluidul se deplaseaza dupa traiectoria relativa, ecuatia
lui bernoulli intr-un camp de forte masice conservative, in fluide perfecte, se scrie :
const
p
= + +
2
2

(4.18)
Pentru a determina functia potentiala " in aceste curgeri trebuie sa se tina cont, pe
linga fortele gravitationale, de fortele centrifuge si fortele coriolis.Acestea din urma, fiind
normale la viteza relativa, lucrul mecanic furnizat de ele este nul.
Se considera deci un canal (fig. 4.7) care se roteste in jurul unui ax vertical cu o
viteza unghiulara %=const .Componentele fortelor care actioneaza asupra unitatii de masa
sunt
2
x f
x
= ;
2
y f
y
= ; g f
z
= . Functia potentiala " se poate determina din
expresia :
gdz dy y dx x dz
z
dy
y
dx
x
d + =

=
2 2



Fig. 4.7
Prin integrarea acestei functii, se obtine :
const
r
gz + =
2
2 2

(4.19)
Introducand in ecuatia (4.&8) valoarea functiei potentiale " ,se obtine ecuatia lui
bernoulli in regim permenent sub forma :
const
r p
gz = + +
2 2
2 2 2

(4.20)
sau, pentru fluide reale :
2 1
2
2
2
2 2
2
2
1
2
1 1
1
2 2

+

+ + =

+ + hp
g
u p
z
g
u p
z

(4.21)


37
4.2.6. APLICATII ALE ECUATII LUI BERNOULLI


Pentru a aplica ecuatia lui bernoulli intr-o problema de hidrodinamica, trebuie sa
se cunoasca forma liniilor de curent si valoarea presiunii in unele sectiuni caracteristice
ale curentului.

4.2.6.1. FORMULA LUI TORICELLI
Fig. 4.8
Fie un rezervor deschis cu lichid, care alimenteaza un orificiu. Nivelul din
rezervor se mentine tot timpul constant, ceea ce inseamna ca orificiul functioneaza in
regim permanent. Experiemta arata ca in rezervor curgerea este convergenta iar la iesire
din orificiu, datorita racordarii peretiilor la intrare , vitezele sunt paralele intre
ele.Aplicand ecuatia lui bernoulli dupa o lini de curent intre punctele A si M , se poate
calcula viteza de la iesirea din orificiu. Astfel, fata de un plan de referinta ales arbitrar se
poate obtine :
g
V
p
z
g
V
p
z
M
M
M
A
A
A
2 2
2 2
+ + = + +


Deoarece vana fluida are dimensiuni mici si este inconjurata de aerul atmosferic,
se poate considera
A at M
p p p = = ; Rezulta :
g
v
z z
g
v
A
M A
M
2 2
2 2
+ = ;
A
v este viteza de la fata libera a rezervorului, numita viteza de apropiere. Fiind foarte
mica, aceasta se poate neglija. Cum H z z
M A
= , rezulta formula lui Torocelli :
gH v
M
2 = . (4.23)

4.2.6.2. FENOMENUL VENTURI

38
Daca intr-o conducta oarecare se produce o strngulare a sectiunii (fig 4.9),
conform ecuatiei continuitatii ( Q v s v s v s = = =
3 3 2 2 1 1
), acolo unde sectiunea scade,
viteza creste si invers. Aplicand ecuatia lui bernoulli in lungul firului fluid se poate scrie :
g
v p
z
g
v p
z
g
v p
z
2 2 2
3
3 3
3
2
2 2
2
2
1 1
1
+ + = + + = + +

. (4.24)
Fig 4.9
Rezulta ca energia potentiala

p
z + variaza in acelasi sens cu sectiunea. Daca
conducta este orizontala,
3 2 1
z z z = = rezulta :
g
v p
g
v p
g
v p
2 2 2
3
3 3
2
2 2
2
1 1
+ = + = +

.; (4.25)

Tubul venturii este un ajustaj convergent-divergent utilizat la masurarea debitului. Debitul se
exprima cu usurinta in functie de diferenta de presiune creata creata de strangularea jetului. Din relatia
(4.25) se poate scrie :
;
1 1
2 2
2
1
2
2
2 2
2
2
1 2 1

s s g
Q
g
v v p p

Rezulta :

2 1
2
2
2
1
2 1
2
p p
g
s s
s s
Q

= (4.26)





4.2.6.3. Presiunea intr-un punct de impact

39
Fie un obstacol imobil situat intr-un fluid in miscare permanenta. Liniile de curent
ocolesc obstacolul (fig 4.10). Exista o linie de curent care se opreste in punctul M.
Aplicand ecuatia lui Bernoulli in lungul acestei linii de curent intre punctele A si M se
poate scrie :
g
V
p
z
g
V
p
z
M
M
M
A
A
A
2 2
2 2
+ + = + +


Fig 4.10
In cazul din figura
M A
z z
In punctul de impact viteza se anuleaza 0 =
M
v si toata energia curentului apare
sub forma de presiune. Presiunea din punctul de impact poarta numele de presiune totala.
Presiunea din punctul A este presiunea statica a curentului. Se poate scrie :


tot A st
p
g
v p
= +
2
2

sau
2
2
v p p
st tot

+ = . (4.27)
Cresterea de presiune in punctul de impact ,
2
2
v

. poarta numele de presiune

dinamica. Daca in punctul M se practica o priza de presiune a carei axa este paralela in
directia curentului, aceasta masoara presiunea totala. Pentru masurarea presiunii statice,
axul prizei de presiune trebuie sa fie normal la directia curentului.

4.2.6.4. Presiunea intr-o conducta

S-a demonstrat ca distributia presiunii in curenti rectilinii este hidrostatica
( const
p
z = +

).Daca intr-o sectiune dreapta a unei conducte se monteaza doua tuburi piezometrice A
si B situate in partea superioara , respectiv inferioara a conductei, nivelul lichidului este acelasi in cele
doua tuburi piezometrice (fig 4.11), deoarece aceeasi lege de distributie a presiunii este valabila atat in
interiorul tubului cat de masura cat si in sectiunea dreapta a conductei :

B
B
A
A
p
z
p
z + = + (4.28)
4.2.6.5. Oscilatia unui lichid intr-un tub U

40
Fie un tub U in care lichidul oscileaza (fig 4.12).Se pune problema
determinarii perioadei de oscilatie a lichidului. In acest scop se aplica ecuatia lui
bernoulli la miscare nepermanenta (4.13) pentru un fir de fluid ideal. Sectiunea
tubului fiind constanta,
t
v

este constant pe toata lungimea firului si

2
1
L
t
v
dl
t
v
.Ecuatia (4.13) devine :
g
v v p p
z z
g
L
t
v
2
2
2
2
1 2 1
2 1

+ =

(4.29)
Cum
at
p p p = =
2 1
;
2 1
v v = ;
dt
dv
t
v
=

si
dt
dx
v = ;
rezulta :
0 2
2
2
= + x
dt
x d
g
L
(4.30)

Fig. 4.11 Fig. 4.12
Aceasta reperezinta ecuatia pendululuisimplu, a carei solutie este
( ) + = t a x
0
sin unde a este amplitudinea maxima a oscilatiei . Perioada
g
L
T
2
2 =
este identica cu cea a uni pendul simplu de lungime
2
L
.

4.3. ECUATIILE DIFERENTIALE ALE MISCARII FLUIDELOR VASCOASE

Fluidele reale, spre deosebire de cele ideale, au propietatea de a opune rezistenta
la schimbarea formei. Fenomenele fizice legate de aparitia fortelor de vascozitate sunt
foarte complexe. Limitandu-ne doar la studiul influientei acestor forte asupra ecuatiilor
miscarii, se remarca faptul ca fata de cazul precedent trebuie luate in considerare fortele
de vascozitate. Stabilirea ecuatiilior miscarii fluidelor vascoase se face in mod similar cu
a fluidelor ideale, adaugand la suma fortelor exterioare , fortele de vascozitate. Astfel
ecuatia vectoriala (4.2) se completeaza in forma :
dt
dv
f gradp f
v
= + (4.31)
v
f fiind ansamblul tensiuniilor de frecare actionand pe unitatea de volum de fluid.
41
Teoria generala a frecarii fluidelor arata ca schimbarea formei diferitelor elemente
fluide da nastere unor tensiuni de natura celor care se intalnesc in corpurile elestice, cu
specificatia ca aceste tensiuni nu sunt proportionale cu deformatia ci cu viteza de
deformatie.
Pentru particula fluida in miscare, expresia celor doua componente ale trensiunilor
de origine vascoasa, cate trei pe fiecare fata , conform teoriei elasticitatii, sunt :
x
v
p
x
x

= 2

= =
x
v
y
v
y
x
yx xy
;
y
v
p
y
y

= 2

= =
y
v
z
v
z
y
zy yz
; (4.32)
z
v
p
z
z

= 2

= =
z
v
x
v
zx
x z
xzx
;
unde p
x
, p
y
, p
z
, sunt eforturile normale dupa cele trei directii, iar ' este efortul tangential.
In ipoteza ca fortele specifice de frecare variaza proportional cu deplasarea, pentru
cele sase fete ale perticulei fluide in miscare, ele se pot exprima in felul urmator (fig 4.13)
:
Coponentele tensiunilor de origine vascoasa, dupa cele trei directii sunt :
dupa ox :

=
z
v
y
v
x
v
x z
v
y
v
x
v
z
v
y
v
x
p
f
z
y
x x x x zx
yx
x
vx

2
2
2
2
2
2

dupa oy :

=
z
v
y
v
x
v
y z
v
y
v
x
v
z
v
y
v
y
p
f
z
y
x
y y y xy zy y
vy

2
2
2
2
2
2

dupa oz :

=
z
v
y
v
x
v
z z
v
y
v
x
v
z
v
z
v
z
p
f
z
y
x x x x
yz
xz z
vz

2
2
2
2
2
2

42

43
In ipoteza incompresibilitatii fluidelor 0 _ +

=
z
v
y
v
x
v
v div
z
y
x

,componentele tensiuniilor tangentiale devin :
x
x x x
vx
v
z
v
y
v
x
v
f =

=
2
2
2
2
2
2
;
y vy
v f =
si
z vz
v f = .Cu acestea ecuatia devine ;
dt
dv
v gradp f = + ;
sau
dt
dv
v gradp f
x
= +

1
(4.33)
cu componente scalare :
dt
dv
v
x
p
f
x
x x
= +

1

dt
dv
v
y
p
f
y
y y
= +

1
(4.33)
dt
dv
v
z
p
f
z
z z
= +

1


Acestea poarta numele de ecuatiile lui Navier-Stokes.
Rezovarea sistemului de ecuatii Navier-Stokes intampina dificultati foarte mari.
S-au obtinut solutii numai in cazul cu totul particulare. Pentru cazuri mai complexe exista
numai solutii aproximative, care pleaca de la sensul fizic al problemelor.


4.4. TEOREMELE IMPULSULUI

Multe probleme ale hidrodinamicii se rezolva cu ajutorul teoremelor impulsului.
Acesteea se obtin prin transpunerea in domeniul mediilor continuui a celor doua teoreme
ale impulsului, cunoscute din mecanica sistemelor de puncte materiale.
Prima teorema,

=
e
F mv
dt
d
(4.35)
exprima faptul ca drivata in raport cu timpul a impulsului unui sistem de puncte
materiale este echivalenta rezultantei fortelor exterioare aplicata sistemului de mase
punctiforme. Produsul mv este cunoscut sub denumirea de vector cantitate de miscare
sau impuls.
Relatia este vectoriala si poate fi proiectata dupa orice directie.
A doua teorema , teorema momentului cinetic, este exprimata matematic prin relatia :
( ) ( )

=
e
F r mv r
dt
d
; (4.36)
44
Ea se poate enunta in felul urmator : derivata in raport cu timpul a momentului cinetic al
unui sistem de puncte materiale este echivalenta cu suma momentelor fortelor exterioare
care actioneaza asupra sistemului.
Pentru a transpune aceste teoreme in domeniul mecanicii fluidelor, se ia in
considerare un fir fluid in miscare permanenta, in sectiunea caruia vitezele, presinea si
masa specifica raman constante in timp. Delimitand printr-o suprafata de control ABCD
un segment din acest fir fluid , (fig. 4.14) masa de fluid obtinuta in aceasta suprafata de
control ocupa in doua momente succesive t si t pozitiile ABCD, respective ABCD.
Fig. 4.14
Variatia dI a impulsului in intervalul de timp dt se poate exprima prin diferenta
impulsului masei de fluid continuta in suprafata respectiva de control, la cele doua
momente : t si t (dI=I
t'
-I
t
) .Intrucat miscarea este permanenta, impulsul masei de fluid
continuta intre sectiunile AB si CD ramane constant in timp. Deci variatia impulsului
in interval de timp dt este data de diferenta dintre impulsul masei continuta intre
sectiunile CD-CD si impulsul masei continuta intre sectiunile AB-AB.Cum impulsul
este egal cu produsul dintre masa si viteza, se poate scrie :
1 1 1 2 2 2
dtv v S dtv v S dI = (4.37)
sau
( )
1 2 1 1 1 2 2 2
v v Q v v S v v S
dt
dI
= = ;
Scriind echivalenta intre cele doua sisteme de vectori, rezulta
( )

=
e
F v v Q
1 2
, (4.38)
adica in regim permanent suma fortelor exterioare care actioneaza asupra unui
segment de fir fluid delimitat de o suprafata de control este egala cu impulsul masei care
trce pe secunda prin sectinea de iesire( )
2
Qv , mai putin impulsul masei care trece pe
secunda prin sectiunea de intrare ( )
1
Qv .
e
F reprezinta ansamblul fortelor exterioare aplicate masei de fluid continuta in
suprafata de control ABCD si anume ;
- forte de greutate ;
- forte de presiune ;
45
- forte de presiune exercitate de peretii care limiteaza curentul, F
p-f
,normale la
pereti.
Nu se tine cont de fortele interioare , deoarece acestea formeaza un sistem
echivalent cu zero.
Rationamentul poate fi generalizat pentru studiul fluidului continut intr-o
suprafata de control oarecare S (fig 4.15). Debitul masic care iese in unitateea de de timp
printr-un element de suprafata dS este dS v
n
,v
n
fiind componenta vitezei v normala la
dS.Cantitatea de miscare prin aceasta suprafata este dS v
n
*v.
Convenind sa i se atribuie semnul (+) cantitatii de miscare care iese din volumul
considerat si semnul (-) celei care intra, se poate scrie, in miscare permanenta :

=
S
e n
F v dsv , (4.39)
adica suma fortelor exterioare care actioneaza asupra masei de fluid delimitata de
suprafata de control S este echivalenta cu impulsul masei de fluid care trece in unitatea de
timp prin aceasta suprafata de control.
Fig 4.15
Teorama momentului cinetic pentru un segment de fir fluid se stabileste in mod
similar, pornind de la relatia si exprimand momentul cinetic si momentul fortelor
exterioare fata de punctul 0. Se obtine :
( )

=
e
F r v r v r Q
1 1 2 2
, (4.40)
adica suma momentelor fortelor exterioare care actioneaza asupra unui segment de fir
fluid delimitat de o suprafata de control este egala cu momentul impulsului masei care
trece pe secunda prin sectiunea de iesire , minus momentul impulsului masei csre trece pe
secunda prin sectiunea de intrare.
Observatii.
1.Relatiile (4.38) si (4.40) sunt vectoriale si se pot proiecta dupa orice directie.
2. Aplicarea teoremelor impulsului nu necesita cunoasterea fenomenelor care se
petrec in inetrvalul suprefetei de control S. Este de ajuns sa se cunoasca situatia pe
suprafata de control.
Pentru vane fluide, notand cu V
1
respectiv V
2
,vitezele medii pe sectiune, cele
doua teoreme ale impulsului se pot scrie ;
( )
( )

=
=
e
e
F r V r V r Q
F V V Q
1 1 1 2 2 2
1 1 2 2




46
unde, coeficientii (
1
si (
2
tin cont de distributia neuniforma a vitezelor pe
sectiune. In problemele ingineresti, in regimul de miscare turbulent, se poate considera
1
2 1
.


4.5. APLICATII ALE TEOREMEI IMPULSULUI

4.5.1. Forte hidrodinamice

Numim forta hidrodinamica sau forta de actiune, forta pe care o vana libera o
exercita asupra corpurilor cu care vine in contact.
Forta hidrodinamica pe un perete plan. Fie o vana libera de dimensiuni restranse ,
animata de o viteza V (fig 4.16). Ea se izbeste sub un unghi de un perete plan a-b, de o
intindere apreciabila fata de dimensiunile vanei, La contactul cu peretele vana se
imprastie in asa fel, incat la o mica distanta in jurul punctului de contact vitazele devin
paralele cu peretele.
Fig. 4.16
Pentru calculul fortei hidrodinamice se aplica unui segment de vana fluida,
teorema impulsului. Suprafata de control care delimiteaza segmentul considerat este
aleasa in asa fel , incat sectiunea de intrare 1-1 sa se gaseasca in amonte de perete, unde
firele de flud n-au fost deviate, iar sectiunea de iesire 2-2, dupa contactul cu peretele.
Sectiunea de iesire este o sectiune cilindrica, perpendiculara pe suprafata ab in zona in
care vitezele sunt paralele cu peretele. In teorema impulsuluii, rezultanta fortelor
exterioare este reprezentata de forta pe care peretele o exercita asupra fluidului F
p-f
.Forta
de actiune F
f-p
egala si de semn contrar cu aceasta este ;
( )
2 1
V V Q F F
f p p f
= =

.
Proiectata dupa o directie perpendiculara la perete , devine :
sin QV F
p f
=

(4.41)
Daca peretele plan, izbit normal, se deplaseaza cu o viteza u in directia vanei ,
problema se reduce la cazul precedent cu conditia de a da ansamblului viteza-u pentru a
face peretele imobil. In acest caz intervine viteza relativa :
W=V-u
Forta hidrodinamica devine in acest caz :
( ) u V Q F
p f
=

.
47

4.5.2. ROATA HIDRAULICA CU ACTIUNE


Fie o vana libera, de sectiune S, viteza V, purtand debitul Q=VS,care se angajeaza
tangential pe o suprafata care deviaza cu unghiul $ (fig 4.18). Actiunea apei asupra
peretelui fix este :
( )
2 1
V V Q F F
f p p f
= =

.
Proiectand relatia dupa directia ox, se obtine ;
( )
( ) cos
2 1
V V Q F
x p f
=

sau, neglijand frecarile (V
1
=V
2
=V) :

( )
( ) cos 1 =

QV F
x p f
(4.44)

Fig 4.17 Fig 4.18
Considerand ca acest perete este paleta unei roti hidraulice care se deplaseza dupa
directia tangentiala cu viteza u , viteza cu care apa ajunge pe paleta este w=V-u.
Componenta fortei hidrodinamice dupa directia tangentiala, in cazul unei palete
de roata hidraulica, devine :
( )
( )( ) cos 1
1
=

u V Q F
x p f

Puterea transmisa paletei este :
( )
( )( ) u V Q u F P
x p f
= =

cos 1 (4.45)
Puterea disponibila a vanei de lichid, de viteza V, este :
2
2
V
Q P
d
= . (4.46)
Deci randamentul, care este raportul intre puterea utila si cea disponibila :
( )( ) ( ) ( )
2 2
cos 1 2
2
cos 1
V
u u V
V
Q
u u V Q
P
P
d

=

= = . (4.47)
Discutia care se face asupra randamentului rutii hidraulice este numai calitativa,
deiarece la aplicarea teoremei impulsului s-a considerat V
1
=V
2
=V ,deci s-au neglijat
frecarile apei cu paleta.
Din relatia(4.47) se vade ca randamentul rotii este influientat de turatia rotii si de constructia paletei.
Pentru a determina valoarea optima a vitezei tangentiale, valoare pentru acre la o anumita solutie
constructiva randamentul este maxim, se deriveaza expresia randamentului in functie de u ,
determinandu-se valoarea lui u care anuleaza derivata :
0 = + =

u V u
u

de unde
2
V
u
optim
= .
48
Deci viteza tangentiala optima este jumatate din viteza absoluta V.Cu acestea,
randamentul maxim devine :
( ) cos 1
2
1
max
= (4.48)
Se observa ca in expresia randamentului maxim intervine unghiul
constructiv...Din analiza expresiei se poate vedea ca cel mai bun randament se obtine
pentru $=&80 (cos$=1) .De aceea, paletele turbinelor cu actiune (turbina pelton) sunt
construite in asa fel incat sa intoarca apa cu aproximativ 180.(fig 4.19)

Fig 4.19 Fig 4.20

4.5.3. FORTE DE REACTIUNE

Daca o vana sub presiune este obligata de frontierele solide sa-si schimbe
directia, ea reactioneaza exercitand o forta asupra peretilor inconjuratori. Aceasta forta
este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de forte de reactiune.
Reactiunea fluidelor in coturi. Fie o vana de fluid sub presiune care,sub
actiunea peretilor inconjuratori, este obligata sa-si schimbe directia. In asemenea situatie ,
fluidul reactioneaza, exercitand o forta
p f
F

asupra peretiilor (fig 4.20). Pentru calculul
acestor forte se alege un segment de vane fluida, limitata de sectiunile 1-1 si 2-2, caruia i
se aplica teorema impulsului.
In categoria fortelor exterioare se i-au in considerare pe langa actiunea peretiilor
f p
F

,fortele de presiune din sectiunile S
1
si S
2
, normale la cele doua sectiuni si dirijate
in sensul compresiunilor :
( )
2 2 1 1 1 2
S p S p F V V Q
f p
+ + =

.
Reactiunea fluidului in cot :
( )
2 2 1 1 2 1
. S p S p V V Q F F
f p p f
+ + = =

(4.49)
este rezultanta celor doi vectori hidrodninamici
1
QV si
2
QV si a fortelor de presiune
1 1
S p si
2 2
S p . In figura 4.20 s-a reprezentat grafic aceasta forta de reactiune
p f
F

.
Caz particular. Reactiunea lichidului asupra peretiilor rezervoarelor. Fie un
rezervor, plin cu lichid pana la inaltimea h , prevazut cu un orificiu prin care lichidul iese
in atmosfera cu viteza gh V 2
2
(fig 4.21). Teorema impulsului aplicata masei de
fluid din rezervor este ( )
f p
F G V V Q

+ =
1 2
, unde G este greutatea lichidului din vas
iar
f p
F

actiunea peretiilor.
Reactiunea lichidului este :
( ) G V V Q F F
f p p f
+ = =
2 1
(4.50)
49
Componenta ei dupa directia ox este :
( )
2
2 2 2
V S QV F
x p f
= =

sau, inlocuind valoarea vitezei :
( )
gh S F
x p f
=
=

2
2 (4.51)
Aceasta forta poate imprima vasului o miscare in sene contrar vitezei
2
V .
Fig 4.21


Capitolul 5
SIMILITUDINEA HIDRODINAMICA


Ecuatiile fundamentale ale hidrodinamicii, stabilite pentru anumite conditii
particulare, nu pot cuprinde in intrgime fenomenul miscarii fluidelor, care este foarte
complex. De aceea, in multe cazuri se recurge la metode exprimentale de studiu. Una
dintre metode este modelarea hidraulica. Ea cuprinde studiul fenomenelor hidraulice pe
modele reduse, in laborator.
Aceasta metoda de studio se utilizeaza ori de cate ori se pune problema de a
realize o masina sau o instalatie unica si care nacesita investitii mari.
Astfel, in aeronautica, incercarile pe modelele reduse joaca un rol preponderant
in studiul unui nou tip de avion. Aceste studii se desfasoara in general in tunelul
aerodinamic, unde se icearca atat profilul de aripa cat si macheta intregului avion.
In constructia masinilor hidraulice de putere mare, solutia definitiva se stabileste
numai pe baza incercarilor pe model. In general se modeleaza intreaga masina. In
anumite cazuri se modeleaza numai rotorul, selectandu-se din mai multe variante solutia
optima. Foarte utile in proiectare sunt cercetarile experimentale asupra retelelor de profile
hidrodinamice, care alcatuiesc paletele masinilor hidraulice axiale.
Modelarea hidrodinamica se utilizeaza pe scara larga in constructii hidrotehnice,
unde toate studiile se fac pe machete in laboratoare. Se modeleaza la scari convenabile
baraje, ecluze, porturi, estuare, diguri stavilare, goliri de fund, studiindu-se diferite
aspecte ale functionarii lor. Pe model se pot aduce modificari ale diferitelor elemente,
pana cand se obtine rezultatul dorit.
Modelul la scara redusa este mult mai putin costisitor decat instalatia in natura.
Conditile de incercare a modelelor, in laborator, sunt foarte favorabile, pe de o parte
pentru ca parametrii se pot varia cu usurinta sip e de alta parte pentru ca precizia masurari
este ridicata.
In toate cazurile, incercarile pe modeled au informatii utile pentru ca pe de o
parte verifica metoda de calcul si pe de alta parte gasesc solutii pe care la ora actuala
teoria nu este capabila sa le furnizeze.
Pentru ca rezultatele stabilite pe modele sa poata fi utilizate la instalatia in
natura, trebuie respectate conditiile de similitudine.


5.1.CONDITIILE DE SIMILITUDINE AERODINAMICA

Doua miscari sunt asemenea cand traiectorile lor sunt geometric asemenea si
cand exista raporturi determinate intre marimile cinemaatice si dinamice ale celor doua
fenomene, in doua puncte omoloage.
Pentru a realize deci similitudinea dinamica a doua fenomene nu este suficient
ca raportul dimensiunior liniare sa fie constant.
Similitudinea geometrica formeaza baza similitudinii dinamice. Ea se realizeaza
atunci cand raportul dimensiunilor liniare de pe instalatia in natura la cele de pe model
este constant. Acest lucru se poate exprima sub forma :
= = const
L
L
m
n
, (5.1)
unde s-au afectat cu indicele n toate marimile care se refera la instalatia in natura si cu
indicele mtoate marimile care se refera la model. ! poarta numele de scara a lungimilor
sau scara geometrica. Odata cu scara lungimilor stabilita, se poate determina scara
suprafetelor

=
2

m
n
S
S
, scara volumelor

=
3

m
n
V
V
etc.
Similitudinea cinematica implica similitudinea geometrica a campului
hidrodimnamic si reclama un raport constant al marimilor cinematice. Odata stabilita
scara lungimilor, rezulta un raport constant al timpului in care se desfasoara fenomenul
pe instalatia din natura, la timpul in care se desfasoara fenimenul pe model :
= = const
t
t
m
n
, (5.2)
" fiind scar timpului, diferita de cea a lungimilor.
Cu acestea se pot determina scarile tuturor marimilor cinematice in functie de !
si ", utilizand in acest scop ecuatia de dimensiuni. De exemplu, scara vitezelor

=
1

m
n
v
v
; scara acceleratiilor

=
2

m
n
a
a
.
Desigur orientarea vectorilor viteza si acceleratie trebuie sa fie acelasi pe model
si in natura. In figura 5.1 sunt reprezentate doua curgeri asemenea, in jurul a doua profile
geometric asemenea . Punctele
n
M si
m
M sunt omoloage.
Fig
Similitudinea dinamica impune ca raportul tuturor fortelor din natura si de pe
model sa fie constant :
= = const
F
F
m
n
, (5.3)
unde # este scara fortelor.
Fig 5.1
Alegerea scarilor ( ) pentru doua miscari asemenea nu se face
arbitrar.Relatia dintre scari se determina cu ajutorul legii fundamentale a dinamicii, care
spune ca rezultanta fortelor exterioare ce actioneaza asupra unei particule de fluid este
egala cu produsul dintre masa si acceleratie :

= ma F
e
, unde ma reprezinta forta de
inertie.
Suma fortelor exterioare este compusa din forte gravitationale
g
F , forte de
frecare
f
F , forte elestice
e
F , forte capilare etc.
... + + + + =
e c f g
F F F F F (5.4)
Pentru a avea o similitudine dinamica completa, trebuie ca raportul acestor forte
care actioneaza pe instalatia din natura la cele de pe model sa fie aceleasi si egal cu al
fortelor de inertie, adica :
( )
( )
( )
( )
m
e c f g
n
e c f g
m
n
F F F F
F F F F
ma
ma
...
...
+ + + +
+ + + +
= (5.5)
Avand in vedere natura diferita si multitudinea fortelor ce guverneaza miscarea
fluidelor , conditia (5.5), necesara pentru obtinerea unei similitudini stricte a doua
miscari-pe model si in natura-nu poate fi realizata.
Deci din punct de vedere theoretic se ajunge la concluzia ca e imposibil de
realizat o similitudine hidrodinamica completa si se pare ca insusi studiul incercarilor pe
modele reduse devine imposibil.
Din fericire, in practica, fenomenele de miscare ale fluidelor depend adesea in
afara fortelor de inertie de o singura forta, fata de care importanta celorlalte este
neglijabila. Acest lucru a permis sa se stabileasca criterii particulare ale modelarii, a caror
valabilitate este restransa la conditiile particulare in care una din fortele exterioare este
predominanta. Aceste criterii pot fi exprimate prin marimi adimensionale, numite numere
caracteristice. Tehnica modelelor reduse consta in realizarea optima a acestor conditii
pentru a obtine rezultate care, fara a fi suta la suta exacte, sa duca la un grad de precizie
destul de ridicat.




5.2.CRITERII DE SIMILITUDINE


5.2.1.Criteriul Froude

Daca in relatia (5.5) se neglijeaza toate fortele exterioare fata de fortele
gravitationale, aceasta devine :
( )
( )
( )
( )
m
g
n
g
m
n
F
F
ma
ma
= (5.6)
unde fortele gravitationale sunt de forma :
gV V F
g
= = .
Relatia (5.6) se mai poate scrie sub forma :
3 2 4

m m
n n
m
n
g
g
=

, (5.7)
de unde se poate exprima legatura intre ! si " sub forma :
n
m
g
g
= , (5.8)
Deoarece practice
m n
g g = , rezulta :
= . (5.9)
Cu aceasta relatie se poate determina raportul celorlate marimi, in functie de
scara lungimilor. De exemplu :
Raportul vitezelor =
m
n
v
v
;
Raportul debitelor
2
5
2
= = =
m
n
m
n
m
n
S
S
v
v
Q
Q
;
Raportul fortelor
3

m
n
m
n
F
F
=
Raportul presiunilor =

=
m
m
n
n
m
n
F
S
S
F
p
p
;
Raportul puterilor
2
7
3
= = =
m
n
m
n
m
n
v
v
F
F
P
P
.
Numarul Froude este un raport adimensional , care exprima similitudinea in conditiile in
care predomina fortele gravitationale. Pentru determinarea lui se pune in evidenta in relatia (5.7)
sacra vitezelor sub forma :
( )
m
n
g
g
=

2
1
.
Trecand de la relatia dintre scari la relatia intre marimi, se obtine :
m
n
m
n
m
n
l
l
g
g
v
v
=

2

si , separand marimile care se refera la model e cele ale instalatiei in natura, rezulta conditia :
m m
m
n n
n
r
g l
v
g l
v
F = = . (5.10)
Deci pentru ac doua miscari comandate de gravitate sa se dezvolte asemenea pe
model si in natura, trebuie ca numarul Froude al modelului sa fie egal cu cel al instalatiei
din natura.
Numarul Froude poate fi privit si ca un raport al fortelor de inertie la cele de
greutate.
Similitudinea Froude se aplica la acele miscari unde greutatea proprie a
lichidului nu poate fi neglijata, cum este miscarea lichidelor cu suprafata libera. In
aceasta categorie se incadreaza majoritatea problemelor din laboratoarele hidrotehnice :
deversoare, canale de aductiune, hidraulica fluviala, plutitoare.
Pentru curgerea lichidelor in canale de adancime mica, y , viteza de propagare a
undelor este gy a = . Daca se allege aceasta adancime ca lungime de referinta , se poate
exprima numarul Froude ca un raport intre viteza curentului si viteza de propagare a
undelor :
a
v
Fr = . Pentru 1 < Fr curgerea este fluviala, iar pentru 1 > Fr curgerea este
torentiala.
In momentul in care intervin in curgerile cu suprafata libera fortele de
vascozitate, similitudinea nu se mai respecta. De aceea trebuie evitate modelele prea
mici, parcurse de viteze mici, unde vascozitatea lichidului are pondere importanta.
Vitezele de curgere trebuie sa fie suficiente de mari, in asa fel incat sa se obtina o
turbulenta pronuntata, unde pierderea hidraulica este independenta de vascozitatea
fluidului.


5.2.3.Criteriu Weber

Fortele capilare sunt de forma l F
c
= , $ fiind coeficientul de tensiune
superficiala. Scara fortelor capilare este

m
n
c
= . Daca in ecuatia (5.5) se neglijeaza
celelalte forte comparative cu cele capilare, se obtine :

m
n
m
n
=
+ 2 4
(5.14)
de unde rezulta relatia dintre ! si " de forma :
m
n
n
m

3
= (5.15)
cu ajutorul careia se potexprima scarile marimilor derivate in functie de scara lungimilor.
Numarul Weber :

L v
We
2
= (5.16)
intervine la pulverizarea lichidelor, la studiul curgerii lichidelor in tuburi capilare sau in
canale cu adamcime foarte mica, cu alte cuvinte in toate situatiile in care fortele datorita
tensiunii superficiale sunt comparabile cu fortele de inertie. Pentru ca doua miscari in
care predomina fortela capilare sa fie asemenea in natura sip e model, trebuie sa
indeplinasca numarul Weber.


5.2.4.Criteriul Cauchy


Notand cu % moduluil de elasticitate al fluidului, scara fortelor elastice se poate
exprima prin
2

m
n
e
= . Egaland-o cu raportul fortelor de inertie, se poate scrie :
2 2 4

m
n
m
n
=

(5.17)
de unde rezulta legatura intre ! si " de forma :
n
m
m
n

= (5.18)
relatie care da posibilitatea sa se exprime scara tuturor mariilor derivate in functie de
scara lungimilor.
Numarul Cauchy este de forma :

v
Ca = (5.19)
identitatea lui in cele doua miscari pe model si in natura reprezinta conditia de
similitudine a celor doua miscari.
Expresia de la numitor reprezinta viteza sunetului in mediul respective.
La curgerea gazelor, criteriul de similitudine reprezentat de raportul dintre
viteza curentului si viteza sunetului este cunoscut sub denmirea de numarul Mach :
c
v
M = (5.20)
unde

p
c

= ;
v
p
C
C
= .
Interpretatra cinetica a numarului Mach este utilizata in clasificarea curgerii.
Pentru M>1 curgerea este supersonica. Pentru M<1 curgarea este subsonica. Se poate
admite ca fluidul este incompresibil pentru M<0.2






Capitolul 6
MISCARI LAMINARE

6.1.Experientele lui Reynolds.Existenta a doua regimuri de miscare

S-a vazut in capitolul trecut ca pentru a putea aplica in practica ecuatia lui
Bernoulli stbilita pentru fluidele ideale, aceasta se corecteaza cu un termen ( notat cu h
p
),
care reprezinta energia pierduta prin frecare in lungul conductei.
Cercetarile experimentale care au facut pentru determinarea pierderilor
hidraulice au aratat ca acestea depind in mare masura de compoenta particulelor fluide in
timpul miscarii. In anumite conditii, straturile de fluid se deplaseaza independente intre
ele, alunecand unele peste altele fara sa se amestece ;aceasta este miscarea laminara. In
alte conditii, firele de fluid se amesteca intre ele pierzandu-si individualitatea ; aceasta
este miscarea turbulenta.
Primele experiente asupra curgerii laminare au fost facute in anul 1844, de
medicul francez Poiseuille. Urmand curgerea apei in tuburi capulare din sticla, cu scopul
de a modela fenomenele din vasele de sange, el a dedus expresia debitului prin aceste
conducte. In anul 1854, hagen, efectuand independent experiente asupra curgerii in tuburi
de diametru mai mare , d=(1....3)mm, obtine in domeniu vitezelor mici, rezultate similare.
In anul 1882 Osborne Reynolds elucideaza problema prin experiente sistematice
pe conducte de sticla avand diametrul d=(5...25)mm. Conducta de diametru d, avand o
intrare foarte ingrijit prelucrata, este alimentata de un rezervor !, de cota constanta (fig
6.1). Debitul care trece prin conducta se poate regla cu robinetul 3 si se masoara cu un
vas etalonat 6. In axul conductei se introduce din rezervorul 4 un lichid colorat, de
aceeasi densitate, debitul acestuia fiind reglat de robinetul 5. Experienta se desfasoara in
modul urmator ; plecand din regim hidrostatic, se deschide treptat robinetul 3. La viteze
mici, lichidul cilorat nu se amesteca cu lichidul din jur. El parcurge conducta de la un
capat la altul, lasand impresia ca s-a trasat o linie dreapta in interiorul conductei(fig
6.2,a).
Fig 6.1
Deschizand treptat robinetul 3, se observa ca la o anumita viteza firul colorat
primeste o miscare ondulatorie (fig 6.2,b). La viteze mai mari apar pulsatii ale firului (fig
6.2,c) pentru ca la viteze si mai mari sa se produca un amestec al lichidului colorat cu
lichidul inonjurator.

Regimul de miscare din faza a , caracterizat prin aceea ca lichidul se deplaseza
in fire care nu se amesteca intre ele, poarta numele de regim laminar.Regimul in care apar
oscilatii ale vitezei care produc ondulatii si apoi pulsatii ale firelor , ducand la amestecul
intens al acestora, poarta numele de regim turbulent.
La repetarea experientelor in sens invers, cele petru faze se repeta in sensul d-c-
b-a. Seobserva ca viteza la care are loc trecerea de la regimul turbulent la cel laminar este
ceva mai mica dacat cea obtinuta la prima experienta.


6.1.1.NUMARUL REYNOLDS SI VALOAREA SA CRITICA


Din experientele descrise anterior s-a vazut ca aspectul pe care il ia miscarea
unui lichid in conducte depinde de viteza curentului. Repetand experientele cu un alt
lichid , cele doua regimuri de miscare sunt legate de alte domenii de viteze. Diametrul
tubului influienteaza de asemenea regimul de mescare.
Deci marimile de care depind aspectul miscarii intr-o conducta circulara sunt :
viteza v, diametrul d si natura licidului, caracterizata prin vascozitate. Cele trei marimi
intra in componenta numarului Reynolds, care, asa cum s-a vazut la capitolul precedent,
reprezinta un criteriu de similitudine atunci cand miscarea este dominata de fortele de
frecare. In conducte circulare :

Vd
Re (6.1)
Pe baza experientelor s-a stabilit o valoare critica a numarului Reynolds , ce
caracterizeaza trecerea de la regim laminar la cel turbulent. Aceasta valoare, pentru
conducte circulare este 2320 Re
cr
. Pentru
cr
Re Re < se stbileste regimul
laminar.Pentru
cr
Re Re > se stabileste regimul turbulent.
In realitate nu exista o limita precisa de trecere de la regimul laminar la cel
turbulent. Cu atentie deosebita se poate realiza regim laminar si pentru numere Reynolds
mai mari de
cr
Re . Dar regimul acesta nu este stabil. Orice perturbare din exterior il
transforma brusc in regim turbulent.
Exista deci o zona de tecere de la regim laminar la cel turbulent , unde regimul
este nestabil si miscarea poate lua un aspect sau altul sub influienta diferitilor factori
incidentali.
Pentru numere Reynolds mai mici decat Re critic, regimul laminar este
intotdeauna stabil.
Pentru albii deschise, valoarea critica a numarului Reynolds este :
580 Re

h
cr
VR
, (6.2)
unde R
h
este raza hidraulica definita prin raportul
P
S
R
h
, S fiind sectiunea vie a
curentului, iar P perimetrul udat de lichid.


6.2.STUDIUL MISCARII LAINARE IN CONDUCTE CIRCULARE

Desi in practica sunt putine cazuri in care regimul de miscrare este laminar,
acesta este singurul regim care a fost studiat teiratic in intrgime, datorita particularitatilor
pe care le prezinta carcterul miscarii, In cele ce urmeaza se prezinta studiul miscarii
alminare in conducte circulare, in regim permanent si uniform.


6.2.1.DISTRIBUTIA VITEZEI

Fie o conducta circulara de raza
o
r prin care curge un fluid incompresibil, in
miscare laminara (fig 6.3). Se urmareste miscarea unei particule avand forma unui
cilindru coaxial cu conducta, de raza foarte mica r si lungime l, particula care se
deplaseaza cu viteza diferita de a straturilor din jur. Se admite ca presinea este constanta
in sectinea conductei si variaza numai in lungul curentului.Viteza se mentine constanta in
lungul curentului, dar admite o variatie in functie de raza. Rezultanta fortelor de presiune
care actioneaza asupre particulei este ( )
2
2 1
r p p iar rezultanta fortelor de frecare care
franeaza inaintea particulei este egala cu

r 2
. Miscarea fiind axial simetrica, forta
specifica de frecare se poate exprima in functie de raza, conform legii lui Newton
dr
dv
(viteaza scade cu raza). Miscarea fiind uniforma, fortele de inertie sunt nule ;
deci ecuatia echilibrului dimanic se poate scrie :
( ) 0 2
2
2 1
+ rl r p p
sau
( ) 0 2
2
2 1
+
dr
dv
rl r p p (6.3)
de unde
rdr
l
p p
dv
2
2 1


Fig 6.3
Pentru a obtine viteza intr-un punct de raza r se efectuaza integrala intre limitele
v=0 si v, cea ce impune limitele de integrare ale variabilei r intre
0
r si r. Rezulta :
( )
2 2
0
2 1
4
r r
l
p p
v

. (6.4)
Distributia vitezelor dupa raza este parabolica (fig 6.4). Viteza maxima, la raza r=0, este :
2
0
2 1
max
4
r
l
p p
v

. (6.5)
Fig 6.4


Distributia vitezei se mai poate scrie :
1
1
]
1

,
_

2
0
max
1
r
r
v v , (6.6)
cea ce arata ca
max
v
v
depinde de pozitia punctului in sectiunea conductei si nu de
dimensiunile conductei.

6.2.2.CALCULUL DEBITULUI

Debitul elementar dQ care trece printr-o sectiune inelara, la raza r, de grosime
dr (fig6.5) este rdrv vdS dQ 2 , unde v este dat de relatia (6.6).Debitul total fiind :
rdr
r
r
v Q
r

1
1
]
1

,
_

0
0
2
0
max
1 2
rezulta:
4
0
2 1
2
0 max
8 2
r
l
p p r v
Q

. (6.7)
Fig 6.5

Aceasta formula a avut o importanta capitala pentru cunoasterea legii frecarii,
deoarece s-a putut verifica cu mare precizie in laborator. Cu ajutorul ei se obtin si cele
mai bune rezultate pentru determinarea coeficientului dinamic de vascozitate !. Ea este
foarte exacta la conducte de diametru mic.
Viteza medie pe sectiune s-a definit ca un raport intre debit si sectiune. Din
(6.7) rezulta :
2
0
2 1 max
2
0
8 2
r
l
p p v
r
Q
V

(6.8) ,
adica in miscare laminara viteza medie este egala cu jmatate din viteza maxima.



6.2.3.VARIATIA FORTEI SPECIFICE DE FRECARE

Legea frecarii in conducte circulare, in miscare laminara, este :
r
l
p p
dr
dv
2
2 1

(6.9)
Forta specifica de frecare creste cu raza, fiind zero in axa conductei si avand la
perete valoarea maxima r
l
p p
2
2 1
max

. Tinand cont de (6.8) se poate scrie :

d
V
p

8
max
, (6.10)
deci frecarea la perete depinde numai de vascozitatea fliudului.
Fig 6.6

6.2.4.CALCULUL PIERDERILOR HIDRAULICE IN MISCARE LAMINARA

Pierderea hidraulica intr-o conducta orizontala de diametru constant este egala
cu diferenta inaltimilor piezometrice,

2 1
p p
h
l

,unde
2 1
p p se poate explicita din
rel. (6.8). Rezulta :
2 2
0
32 8
gd
lV
g r
lV
h
l

. (6.11)
Deci, in regim laminar, pierderea hidraulica este poiportionala cu lungimea
conductei, cu vascozitatea fluidului, ci viteza de curgere si invers proportionala cu
patratul diametrului. Formula (6.11) se poate transforma pentru a pune in evidenta
numarul Reynolds, deci regimul de miscrare din conducta. Rezulta :
g
V
d
l
Vd
h
l
2
64
2

. (6.12)
Formula generala de calcul a pierderilor hidraulice pe o conducta de diametru
constant, valabila pentru toate regimurile de miscare, este :
g
V
d
l
h
l
2
2
, (6.13)
unde " este coeficientul de pierdere hidrauloca datorita frecarii, care depinde in general
de regimul de miscare din conducta si de numarul Reynolds. Comparand relatiile (6.13)
si (6.#2) rezulta ca in miscare laminara coeficientul " depinde numai de regimul de
miscare din conducta si are o valoare bine bine determinata, egala cu
Re
64
,.
Se defineste panta hidraulica, $ ca fiind egala cu pierderea hidraulica pe unitatea
de lungime :
g
V
d l
h
l
2
1
2
. (6.14)
In miscare laminara,
Re
64
iar panta hidraulica este proportionala cu viteza la
puterea intai :
2
32
gd
V

. (6.15)





















Capitolul 7


Miscari turbulente.Pierderi hidraulice

7.1.Caracterul curgerii turbulente

Studiul miscarii fluidelor viscoase a aratat ca regimul laminar se
pastreaza numai pentru valori relativ mici ale numarului Reynolds si ca pe
masura ce acesta creste,regimul devine turbulent.Totul se petrece ca si cand
esafodajul straturilor laminare isi pierde stabilitatea,iar miscarea devine
dezordonata.Particulele de fluid se deplaseaza dupa traiectoriifoarte
complexe,ceea ce duce la un amestec intens al maselor de fluid.
Daca cu un aparat foarte sensibil se inregistreaza in fiecare moment
marimea si directia vitezei intr-un punct al curentului,se constata ca acesta variaza
foarte repede in timp.In figura 7.1se reprezinta variatia componentei

v
x
in functie
de timp.Oscilatiile vitezei sunt foarte neregulatesi nu prezinta nici un fel de
periodicitate.
Fig 7.1
Se pot defini valorile medii ale componentelor vitezei:v
x
,v
y
,v
z
pe un
interval de timp T prin relatiile:

X
V = dt v
T
T
x

0
1
; Vy= dt v
T
T
y

0
1
;
z
V = dt v
T
T
z

0
1
; (7.1)
unde v
x
,v
y
si v
z
sunt vitezele instantanee.Diferenta dintre viteza instantanee si cea
mediein timp este viteza de pulsatie.Aceasta are valori pozitive si negative,iar
media ei temporala este zero:
X V
'
= dt v
T
T
x

0
'
1
; y V
'
= dt v
T
T
y

0
'
1
; z V
'
= dt v
T
T
z

0
'
1
; (7.2)
Astfel,componentele vitezelordupa cele trei axe se pot exprima prin:

v
x
=v
x
+
'
x
v ; v
y
=v
y
+ y v
'
; v
z
=v
z
+
'
z
v ; (7.3)


In mod riguros,o curgere turbulenta este nepermanenta,deoarece atat viteza
cat si presiunea variaza in timp.Se poate vorbi totusi de o miscare permanenta in
medie (cvasipermanenta),cand viteza medie se mentine constanta in timp.
Intensitatea turbulentei este strans legata de marimea vitezei de
pulsatie,
'
v .Ea poate fi exprimata cu ajutorul gradului de turbulenta:
Tu =
v
v v v
z y
x
3
2 ' 2 ' 2 '
+ +
(7.4)
Daca turbulenta este izotropa( v
2
x
= v
2
y
= v
2
z
), gradul de turbulenta se exprima
prin :
Tu=
v
v
x
2 '
(7.5)
De exemplu,pentru un avion care zboara cu viteza v la cateva sute de metri
deasupra pamantului,turbulenta aerului este izotropa iar gradul de turbulenta
Tu=0,003 pentru v =100m/s si scade cu cresterea vitezei.


7.1.1 LEGEA FRECARII

Sub actiunea pulsatiei vitezei are loc un shimb de particule intre straturile
invecinate de fluid.Datorita acestui fapt,firele de fluid care isi pastrau
individualitatea in miscarea laminara se amesteca intre ele.Fenomenul de amestec
conduce la alte legi ale rezistentelor hidraulice decat cele valabile in regimul de
miscare laminar.
In adevar, din cauza fluctuatiei vitezelor iau nastere tensiuni tangentiale
suplimentare.Pentru a le exprima,se considera un curent plan, cu axa ox orientata
in directia miscarii si axa oy perpendiculara pe aceasta.Fie un element dS dintr-o
suprafata de control,perpendicular pe directia oy.Prin acest element de suprafata
are loc un schimb de impulsuri.Debitul masic care traverseaza suprafata dS este
egal cu !v

y
dS .Sub actiunea celeilalte componente a vitezei de pulsatie ,v
1
x
,ia
nastere o variatie a cantitatii de miscare egala cu !v

y
dSv

x
.In consecinta ,pe
elementul dS actioneaza o forta de aceeasi valoare:
dF=!v

y
dSv

x

Tensiunea tangentiala rezultata din aceasta forta este:
"
t
=
dS
dF
= -!v

x
v

y
. (7.6)

S-a introdus semnul (-)pentru ca produsul v

x
v

y
este intotdeauna negativ (la o
dilatare a unei particule intr-un sens, v

x
>0, corespunde o contractie in celalalt
sens,v

y
<0),masa particulei ramanand neschimbata .
Valoarea medie in timp a efortului este:
"
t
= -!v

x
v

y
. (7.7)
media produsului v

x
v

y
fiind diferita de zero.
Marimea "
t
constituie un efort tangential care poate fi asemanat cu cel de
vascozitate.Deoarece ia nastere din cauza agitatiei particolelor,i s-a dat numele de
efort de frecare aparenta.Se poate deci considera intr-un curent turbulent, ca
efortul tangential total este compus dintr-o tensiune principala,datorita vascozitatii
si o tensiune suplimentara, datorita pulsatiilor, adica " = "
0
+ "
t
sau :
" = #
dy
dv
x
- !v

x
v

y
. (7.8)

7.1.2.DISTRIBUTIA DE VITEZE
Tensiunile tangentiale, datorita turbulentei,joaca acelasi rol ca si fortele
de vascozitate,dar in general sunt mult mai mari. Pentru a le exprima Prandtl a
intrtodus notiunea de lungime de amestec.Fie o curgere plana, in care viteza
medie in timp variaza numai dupa axa oy (fig7.2).Prandtl presupune ca fluctuatia
v

x
este proportionala cu panta profilului de viteze,
dy
dv
x
,dupa legea :
V

x
= l ( )
dy
dv
x
.
Fig 7.2
Viteza de pulsatie v

y
are aceeasi structura, datorita interdependentei
dintre cele doua componente.Tensiunea tangentiala datorita turbulentei, "
t
se poate
exprima deci prin relatia :
"
t
= !l
2
( )
dy
dv
x 2
. (7.9)
Lungimea l, pe care Prandtl o numeste lungime de amestec ,are o oarecare
analogie cu lungimea liberului parcursdin teoria cinetica a gazelor.Comparand
formula (7.9)cu legea frecarii vascoase (Newton),se poate pune in evidenta
coeficientul A = !l
2
( )
dy
dv
x
. numit coeficient de vascozitate
aparenta sau coeficient de vascozitate dinamica de turbulenta.Acesta are
dimensiunile coeficientului dinamic de vascozitate, # ,dar are valori mai mari.El
variaza de la un punct la altul,tinzand catre zero in apropierea peretilor.
Cu formula(7.9), legea frecarii in miscare turbulenta devine:
"=#
dy
dv
x
+ !l
2
( )
dy
dv
x 2
(7.10)
In vecinatatea peretilor,primul termen are rol preponderent.Turbulenta in
aceasta zona are importanta mai mica,deoarece vitezele transversale de agitatie
trebuie sa se anuleze datorita prezentei peretelui.Acest strat din vecinatatea
peretelui poarta numele de substrat laminar.Structura lui difera de cea a unei
miscari laminare riguroase,deoarece perturbatiile de turbulenta iau nastere la
limita lui.Legea frecarii in substratul laminar este de forma : "=#
dy
dv
x
.Grosimea
filmului laminar este atat de mica ,incat valoarea lui " este practic constanta si
egala cu valoarea de la perete , "
p
.

dy
dv
x
=

p

In acest caz, distributia vitezelor medii, v
x
,este liniara :
V
x
=

p
y + C
1
(7.11)
In afara substratului laminar, la numere Reynolds,al doilea termen din
relatia (7.10)este preponderent,deci se poate scrie efortul tangential sub forma:
"
t
= !l
2
( )
dy
dv
x 2
. (7.12)
sau

= l
dy
dv
x

Pentru a stabili curba de distributie a vitezelor in aceasta zona,Prandtl
presupune ca lungimea de amestec l este proportionala cu distanta y de la perete
l=Ky,unde K este o constanta universala.Pe de alta parte, considerand ca stratul
studiat este foarte aproape de perete, pentru usurinta calculului se poate aproxima
valoarea lui " cu cea de la perete, "="
p

Cu aceste doua ipoteze se poate scrie:

p
= Ky
dy
dv
x

(7.13)
Integrand aceasta ecuatie diferentiala rezulta :
v
x
=

p
y
K
ln
1

+ const.) (7.14)
unde

p
are dimensiunea unei viteze.Expresia se noteaza cu V
*
si se numeste
viteza tensiunii tangentiale .Ca ordin de marime V
*
corespunde vitezelor de
pulsatie(V
*
=
,
,
y x
v v ) .Experientele confirma aceasta lege si dau pentru K
valoarea K=0,417.In nucleul turbulent miscarile de agitatie sunt foarte pronuntate.
Datorita lor, energia cinetica a diferitelor fire se uniformizeaza si in aceasta zona
curba de viteze este relativ plata.
In timp ce in regim laminar curba de distributie a vitezelor este mereu aceeasi,in
regim turbulent ea variaza cu numarul Reynolds.Pe masura ce Re creste partea
centrala se aplatizeaza si viteza maxima se apropie de cea medie.De exemplu la
Re=2700,
max
v
v
=0,75 pentru
Re=10
6
,
max
v
v
=0,86 ; pentru Re=10
8
,
max
v
v
=0,9. In figura 7.3 s-a prezentat o
diagrama comparativa de distributie a vitezelor in miscare laminara si in miscare
turbulenta.
Fig 7.3

7.1.3 PIERDEREA HIDRAULICA

Structura complicata a campului de viteze in curgerea turbulenta face
dificila deducerea formulei de calcul pentru pierderea hidraulica.Spre deosebire
de miscarea laminara, unde pierderea hidraulica nu depinde de proprietatile
suprafetei interioare a conductei sau a canalului prin care trece fluidul,in regimul
turbulent natura peretilor joaca un rol important ,deoarece, asa cum s-a aratat
,cauzele turbulentei trebuie cautate in statul din apropierea peretilor.Este deci
firesc ca rezistentele hidraulice sa difere de la un regim la altul .
Toate experientele confirma influenta diferita a numarului Reynolds
asupra pierderilor hidraulice.Rezultatele experimentale pot fi concretizate in
diagrama din figura 7.4,unde s-a reprezentat in coordonate logaritmice
dependenta pierderii hidraulice de viteza,exprimata sub forma :h
l
=bV
m
(log
h
1
=logb+mlogV).
In aceasta relatie coeficientul b depinde de diametrul conductei ,de natura
lichidului si de natura peretilor conductei,iar m de regimul de miscare din
conducta .
Fig 7.4

In figura 7.4 se poate observa ca in regimul laminar(portiunea AB a
curbei)unghiul v
1
=45 ; m=tgv
1
=1 , decipierderea hidraulica este proportionala cu
viteza la putere intai.In regim turbulent,V
2
> 45. Rezulta m>1.In adevar,in acest
regim de miscare exponentul m este cuprins intre valorile 1.75 si 2.
Rezultatele de pana acum nu sunt suficiente pentru a putea stabili cu
ajutorul lor legea pierderii hidraulice in regim turbulent.De aceea se porneste de la
unele observatii si ipoteze,in vederea stabilirii formulei de calcul.
Avand in vedere faptul ca in miscarea turbulenta frecarea este concentrata
la pereti si pierderile hidraulice sunt proportionale cu patratul vitezei,se exprima
tensiunea tangentiala la perete "
p
sub forma :
"
p
=$

!
2
2
v
. (7.15)
unde V este viteza medie pe sectiune iar $

un coeficient care depinde in deosebi de

natura peretilor.Pentru a sublinia acest lucru se considera miscarea permanenta si
uniforma a apei intr-un canal cu fata libera fig (7.5), unde contactul intre vina fluida si
pereti se face numai pe o parte din perimetrul ei (perimetrul udat,P).Neglijand
componenta greutatii lichidului de-a lungul planului inclinat,ecuatia miscarii vinei de
fluid,de lungime l, este:
(p
1
-p
2
)S "
p
LP = 0 (7.16)
sau tinand cont de (7.15):
(p
1
-p
2
)S= $

V
2
lP
Fig 7.5



Pierderea hidraulica este egala cu:
h
l
=
g
p p

2 1

=$

l
g
V
S
P
2
2
.

Notand raportul
P
S
=R = raza hidraulica, rezulta :
h
l
= $

g
V
R 2
1
2
(7.17)
La conducte pline,raza hidraulica este :
R=
d
d

4
2
=
4
d

si relatia care exprima piederile hidraulice devine:

h
l
=4$
g
V
d 2
1
2

=$
g
V
d 2
1
2

(7.18)
Formula nu difera ca forma de cea stabila pentru regimul laminar.Cata vreme
insa, in regim laminar,coeficientul $ are o valoare bine determinata ( $ =
e
R
64
) ,
in regim turbulent problema determinarii coeficientului $ ramane inca
nesolutionata,deoarece aici frecarea depinde nu numai de regimul de miscare
din conducte ci si de natura peretilor .

7.2.NOTIUNI DE STRAT LIMITA

In teoria fluidelor perfecte incompresibile se considera ca distributia de
viteze si de presiuni precum si forma liniilor de curent depind exclusiv de
geometria peretilor care limiteaza curentul si nu depind de natura fluidului
considerat.
Daca se studiaza fluidele reale,se constata ca solutiile propuse de teoria
fluidelor perfecte corespund datelor experimentale numai in zonele indepartate de
pereti.In imediata apropiere a peretilor solizi,caracterul curgeriieste diferit datorita
conditiilor la limita :la fluide ideale se admite ca particulele aluneca fata de peretii
solizi cata vreme fluidele reale adera la pereti
Astfel,daca se considera o curgere paralela cu viteza v
%
in jurul unui
obstacol fix(fig.7.6), curba de distributie a vitezelor dupa normala intr-un punct M
la contur,in cazul fluidele ideale,este curba I.In cazul fluidelor reale,la numere
Reynolds mici(fluide foarte vascoase,viteze mici)distributia vitezelor se face dupa
curba II(curba miscarii laminare).La numere Reynolds mari, distributia vitezelor
se face dupa curbele III sau IV.
Fig 7.6
In general,curgerile industriale au loc la numere Reynolds mari,unde
profilul de viteze se apropie foarte mult de cel al fluidelor perfecte,cu exceptia
zonei din imediata apropiere a peretilor, unde viteza creste brusc de la valoarea
zero, la o valoare foarte apropiata de v
%
.
Aceasta zona poarta numele de strat limita.Notiunea de strat limita a fost
introdusa de Prandtl in anul 1904.Grosimea acestui strat este,in general, foarte
mica ,variind de la cativa &m la cativa mm,astfel incat multa vreme s-a crezut ca
fluidele reale aluneca langa perete .
Notiunea de grosime a stratului limita este conventionala . Se considera,in
general,grosimea ' a stratului limita,egala cu distanta de la perete ,la care viteza v
a curentului difera cu 1%fata de viteza v
%
.
Deoarece aceasta marime nu este precis conturata, in calcule se prefera sa
se utilizeze grosimea de deplasare ,'
*
,egala cu distanta la care ar trebui deplasat
peretele pentru ca o curgere plana paralela, de viteza v
%
,intre limitele y= '
*
si y =
% sa aiba acelasi debit ca si curgerea reala intre limitele y=0 si y = %.
'
*
= )

! y
v
v
1 dy . (7.19)

7.2.1.DEZVOLTAREA STRATULUI LIMITA PE O PLACA PLANA

Fie o placa plana subtire, plasata intr-un curent paralel nelimitat de viteza
v, paralela cu directia curentului(fig7.7).Stratul limita se dezvolta in jurul placii
incepand de la bordul de atac 0(punct de stagnare).In vecinatatea bordului de atac
curgerea in stratul limita este laminara ,pentru ca dupa o anumita distanta sa
devina turbulenta.Trecerea de la stratul limita laminar la cel turbulent se face in
lungul unei zone de trecere,asimilata adesea cu o dreapta a carei urma este T.
In general ,in interiorul stratului limita turbulent ramine ,in imediata
apropiere a peretilor,un film laminar sau un substrat laminar.Prezenta acestuia se
explica prin faptul ca in apropierea peretilor particulele nu pot avea o miscare
transversala,fiind obligate sa se deplaseze paralel cu peretele.Desigur ca nu exista
discontinuitate in distributia vitezelor la trecerea de la substratul laminar la stratul
limita turbulent.
Fig 7.7

Admitand unele ipoteze simplificatoare,s-au stabilit formule pentru
calculul grosimii stratului limita .Stratul limita laminar se dezvolta dupa o
parabola.Grosimea lui, ',la distanta x fata de punctul 0 scade cu cresterea
numarului Reynolds si se poate calcula cu relatia :

x

=
x
K
Re
(7.20)
unde Re
x
=
v
x v

,iar K este o constanta a carei valoare depinde exclusivde profilul

de de viteze.In functie de diferite ipoteze admisepentru distributia de viteze, K ia
valori cuprinse intre 4.92 si 5.47. Pentru calcule aproximative este suficient daca
se admite pentru K valoarea 5 .
O formula de calcul pentru stratul limita turbulent, valabila pentru legea de
distributie a vitezei de forma

v
v
=
7
1

y
, este :

x

=
5
1
Re
37 , 0
x
(7.21)
In calculul conductelor sub presiune este importanta determinarea grosimii
filmului laminar, care se poate face cu relatia :
' =
Re
30d
, (7.22)
unde Re =
v
vd
, $ fiind coeficientul de pierdere prin frecare.

7.2.2.STRATUL LIMITA PE UN OBSTACOL DE FORMA
OARECARE

Pe un obstacol de forma oarecare, introdus intr-un curent paralel de viteza
constanta v
%
incepand din punctul de stagnare 0, stratul limita se dezvolta in
acelasi fel ca si la placa plana :la inceput stratul limita este laminar, apoi apare
zona de trecere, dupa care stratul limita trece in turbulent .Grosimea stratului
limita depinde de forma corpului si de gradientul presiunilor in lungul suprafetei
de curgere (in cazul placii plane gradientul presiunii in lungul placii este nul).
Daca curentul exterior stratului limita este accelerat printr-o cadere de
presiune,particulele de fluid din stratul limita,care au in general o viteza mai mica
decat a curentului exterior, sunt accelerate in directia miscarii si urmaresc profilul
peretilor.
Daca,dimpotriva, in curentul exterior exista o crestere a presiunii,miscarea
devine incetinita .Particulele din stratul limita,care se deplaseaza,mai incet,dupa
ce isi consuma energia cinetica, se opresc.Particulele care vin din urma sunt
franate,aglomerandu-se langa perete.Curentul exterior,care contine energie
cinetica,continua sa progreseze,detasandu-se de perete.Astfel se produce
fenomenul de desprindere a curentului,a carei imagine fizica se vede in
fig.7.8.Stratul de discontinuitate care a luat nastere in felul acesta se transforma in
vartejuri,care consuma o parte din energia curentului.
Fig 7.8

7.2.3.DEZVOLTAREA STRATULUI LIMITA IN CONDUCTE
CIRCULARE

La intrarea in conducta,distributia vitezelor este uniforma si egala cu
viteza medie V(fig.7.9).Particulele din apropierea peretilor sunt franate in
miscarea lor dand nastere stratului limita.Particulele din axa conductei sunt
accelerate in asa fel,incat debitul sa fie acelasi in orice sectiune dreapta a
conductei.Dupa o lungime l
S
, profilul de viteze devine stabil si se pastreaza
acelasi pe toata lungimea conductei.
In fig.7.9 este reprezentata curgerea la intrarea intr-o conducta circulara
.In regim laminar, distributia parabolica a vitezelor se stabileste dupa o lungime
de stabilizare l
S
=0.03 dRe
d
(fig.7.9,a).
La valori mari ale numarului Reynolds apare punctul de tranzitie T(de la
stratul limita laminar la cel turbulent).In filmul laminar din vecinatatea peretilor,
viteza creste brusc de la valoarea 0 de langa perete la o valoare apropiata de
viteza maxima.(fig.7.9,b).
Fig 7.9

CAPITOLUL 8


8.1.PIERDERI HIDRAULICE IN CONDUCTE CIRCULARE

In studiul miscarii fluidelor vascoase, un rol deosebit de important il are
coeficientul de pierdere hidraulica datorita frecarii, ! ,care intervine in expresia
pierderilor hidraulice(7.18).Cercetatorii i-au acordat intotdeauna o atentie
deosebita.Totusi ! nu a putut fi studiat teoretic decat pentru cazul particular al
miscarii laminare.
In miscarea turbulenta problema nu a putut fi abordata multa vreme decat
experimental.Rezultatele primelor cercetari in acest domeniu,care s-au facut la
sfarsitul secolului XIX, au avut valabilitate foarte restransa.Cand s-au pus bazele
similitudinii hidrodinamice,s-a putut trece la o generalizare a rezultatelor
experimentale.In al treilea domeniu al secolului nostru,a inceput un studiu
sistematic,teoretic si experimental,al regimului turbulent.Problema n-a fost inca
solutionata,deoarece cuprinde omare varietate de parametri,printre care cel mai
important este rugozitatea peretilor,care variaza dupa natura materialului si care se
schimba datorita conditiilor diferite de exploatare.Lucrarile experimentale
moderne s-au desfasurat in doua directii.Pe de o parte s-au facut cercetari asupra
coeficientului ! in conducte cu rugozitati artificiale, pe de alta parte au fost
intreprinse incercari pe conducte industriale,cu rugozitati naturale.

8.1.1.EXPERIENTELE LUI NIKURADSE

Nikuradse a intreprins pentru prima data un studiu sistematic asupra
coeficientului ! Pentru a pune in evidenta influenta unui parametru de
rugozitate,Nikuradse a realizat conducte cu asperitati artificiale,lipind pe peretii
conductei,prin intermediul unui lac special, boabe de nisip de diferite
granulatii.Ca parametrul de rugozitate s-a considerat raportul
k
r
0
, unde r
o
este
raza conductei si k diametrul bobului de nisip.
Evident,aceste conducte difera sub aspectul rugozitatii de conductele
reale.Totusi,ele au fost foarte utile, pentru ca prin aceasta metoda s-au putut
sistematiza rezultatele experimentale.
In cele sase conducte astfel realizate,avand parametrul
k
r
0
= 15 ;30.6; 60; 126;
252; 507,s-a determinat coeficientul ! in functie de numarul Reynolds.Rezultatele
au fost organizate intr-o diagrama in care s-a trecut pe ordonata l
g
("00 !)iar in
abscisa l
g
Re(fig.8.10).
Fig 8.1
Diagrama s-a completat cu doua? ,corespunzatoare regimului laminar si dreapta
lui Blasius,corespunzatoare formulei lui Blasius: drepte:dreapta lui Poiseuille,care
reprezinta,in sistemul de coordonate dat, relatia
! =
Re
316 . 0
(8.1)
Analizand diagrama lui Nikuradse se poate observa ca pentru
Re<2320(lgRe=3.3)toate punctele masurate se suprapun peste dreapta lui
Poiseuille, dreapta regimului laminar(zonaI).
Urmeaza zona de trecere de la regim laminar la turbulent,unde miscarea este
foarte nestabila(zona II)
Daca numarul Reynolds creste in continuare,miscarea specific turbulenta imprima
legii rezistentelor hidraulice un caracter special.Influenta asperitatii peretilor se
face simtita tot mai mult.
In domeniul 2320<Re<10
5
se diferentiaza net legea conductelor netede, exprimata
prin dreapta lui Blasius(zonaIII),unde ! =f(Re).Este locul aici sa se defineasca
notiunea de conducta rugoasa. Se numeste conducta neteda aceea in care
substratul laminar acopera asperitatile peretilor(fig.8.2) #

>$( $=inaltimea
maxima a asperitatilor).Daca inaltimea asperitatilor este mai mare decat grosimea
stratului laminar,din punct de vedere hidraulic conducta este rugoasa .
fig
Cum #

scade cand Re creste ,aceeasi conducta poate fi considerata neteda pentru

valori mici ale numarului Reynolds si rugoasa pentru numere Reynolds mari.
Urmarind diagrama lui Nikuradse,se poate observa ca toate curbele ! =f(Re)se
suprapun in parte peste partea lui Blasius,in domeniul in care conducta este
neteda.
Zona a IV-a pentru aceleasi intervale ale numarului Reynolds 2320<Re<10
5
,este o
zona de trecere de la regim laminar la turbulent,specifica conductelor rugoase,in
care coeficientul de frecare ! depinde si de Re si de asperitatile conductei .
Pe masura ce numarul Reynolds creste , ! devine independent de Re;curbele !
=f(Re)devin drepte paralele cu dreapta absciselor depinzand numai de asperitatea
peretilor (zona a V-a).
Recapituland,se poate spune ca pentru Re <Re
crit
coeficientul ! depinde numai de
Re si in consecinta,pierderea hidraulica este proportionala cu viteza la puterea
intai.
Pentru 2320<Re<10
5
,coeficientul de frecare ! depinde atat de Re cat si de
asperitati .In acest domeniu pierderea hidraulica este proportionala cu viteza
ridicata la o putere ridicata intre 1 si 2(prepatratica).Pentru Re >10
5
, ! depinde
numai de asperitati,iar pierderea hidraulica este proportionala cu patratul
vitezei(legea patratica).

8.2.Formule de calcul pentru coeficientul

Experientele descrise in paragraful anterior, si sintetizate in diagrama
prezentata,reflecta dificultatile ce intervin in studiul teoretic al coeficientului de
pierdere datorita frecarii,.
Dependenta lui atat de numarul Reynolds cat si de asperitatea peretilor,
reprezentata prin aceste curbe destul de complicate ca alura, face dificila stabilirea
si mai ales utilizarea unei relatii unice =f(Re) pentru intregul domeniu de
functionare.De aceea, formulele de calcul s-au stabilit pentru domenii mai
restranse, si anume pentru fiecare din cele cinci zone al caror specific a fost
discutat anterior.
In zona I, singura unde problema a fost solutionata teoretic, depinde
numai de numarul Reynolds prin relatia cunoscuta =
Re
64

Zona a II-a este foarte restransa si prezinta mare nestabilitate.Pentru ea nu s-au
stabilit relatii de calcul.
Zona a III-a este zona conductelor netede, unde stratul laminar din apropierea
peretilor acopera asperitatile. Coeficientul de frecare !, depinde numai de numarul
Reynolds. Ca formula de calcul in acest domeniu exista formula lui Blasius, care
sintetizeaza un vast material experimental (relatia 8.1 ) si care este reprezentata
prin dreapta 2 din diagrama lui Nikuradse. Ea da o corespondenta foarte buna cu
rezultatele experimentale pentru R
e
< 100 000. La R
e
> 100 000, dreapta lui
Blasius se indeparteaza de punctele masurate. In acest domeniu este mai aproape
de reyultatele experimentale formula teoretica a lui Prandtl, de forma :

1
= 2lg (Re ) 0.8 = 2lg
51 . 2
Re
(8.2)
reprezinta prin curba 3 in diagrama lui Nikuradse, care se suprapune la R
e
< 100
000 peste dreapta lui Blasius.
In acelasi domeniu alconductelor netede, Conacov da relatia explicita :
! =
) (
2
5 . 1 Re lg 8 . 1
1

(8.3)
In zona a IV-a, prepatratica, structuta formelor de calcul dependentt
atat de un parametru de rugozitate, cat si de numarul Reynolds, pune in evidenta
numarului Reynolds la conductele netede si influenta rugozitatii la numere
Reynolds mari.
Literatura de specialitate abunda in formule de calcul, fiecare din acestea
oferind o precizie satisfacatoare.
Pentru exemplificare se reda mai jos formula stabilita de Mises, pentru un
domeniu de variatie a numarului Reznolds cuprins intre 2320<Re<10
3
.

! = 0.0096 +
d
k
'
32
+
Re
88 . 2
, (8.4)
unde k

este un parametru de riguroyitate, ale carui valori au fost stabilite de

Mises in
functie de natura materialului si sunt date in tabelul 8.1.





Tabelul 8.1
Valorile lui k pentru diferite materiale


Material

10 k (cm)

Sticla 0,20,8
Conducte trase (alama, cupru, plumb) 0,21
Tencuiala de ciment lustruit 7,515
Tencuiala bruta de ciment 2040
Tub cauciuc 612
Conducte de gaz 2050
Tabla asfaltata 3060
Fonta noua 100200
Fonta uzata 250500
Tabla nituita 200500
Lemn netezit la rindea 2550
Lemn obisnuit 50100
Scinduri brute 200400
Zidarie piatra cioplita 200400
Zidarie caramida 200400
Zidarie caramida obisniuta 300600
Zidarie piatra bruta 2 0004 000

In zona a V- a, coeficientul ! depinde numai de asperitatile peretilor, fiind
independent de numarul Reynolds. Formulele de calcul reflecta acest lucru. Se da
formula lui Prandtl, stabilita pe baza incercarilor lui Nikuradse :

!= ( 2lg
k
d
+1.14)
-2
= 2lg 3.71
k
d
(8.5)
sau, sub forma cunoscuta sub denumirea de formula lui Nikuradse :
! = (2lg
k
r
0
+1.74)
-2
, (8.6)
unde k reprezinta diametrul bobului de nisip din experientele lui Nikuradse.







8.3.ALT MOD DE REPREZENTARE A EXPERIENTELOR LUI
NIKURADSE

In afara domeniului laminar, prima formula a lui Prandtl (8.2) se mai poate
scrie sub forma :

( )
k
d
lg 2
1

= 2lgRe - 0.8 2lg )

k
d
,
sau :

( )
k
d
lg 2
1

= 2lg
k
d
Re
- 0.8 .
(8.7)

A doua formula a lui Prandtl (8.5) se poate scrie :

( )
k
d
lg 2
1

= 1.14 (8.8)
Intr-un sistem de coordonate in care se trece lg
k d
Re
, iar in ordonata
( )
k
d
lg 2
1

, rezultatele lui Nikuradse se plaseaza pr o curba unica. Aceasta,

pentru valori mai mici ale raportului
k d
Re
se apropie de o dreapata inclinata ,
1, iar pentru valoari mai mari ale acestui raport corespunde dreptei orizontale, 2
(figura 8.3). Trecerea de la ramura 1 la ramura 2 are loc dupa o curba crescatoare,
trasata cu linie intrerupta.
Fig 8.3
Conductele industriale, spre deosebire de cele utilizate de Nikuradse, prezinta
asperitati neregulate, care sunt greu de exprimat printr-un parametru simplu.
Totusi, experientele au permis sa se traga unele concluzii privind comportatea
acestora. Prin masura directa a pierderilor hidraulice, se poate arata ca pentru o
conducta dta exista o valoare a numarului Reynolds pina la care conducta se
comporta ca o conducta neteda ( ! depinde numai de Re).
De asemenea, exista o valoare a numarului Reznolds peste care ! depinde
exclusiv de asperitati , fiind independent de Re. Pentru aceasta valoare constanta a
lui !, determinata prin masuratori , se poate calcula cu ajutorul formulei (8.6) un
parametru de rigurozitate
Echivalenta, k, caracteristic naturii peretilor conductei. In tabelul 8.2 sunt date
valorile rigurozitatii echivalente, k, pentru conducte utilzate in practica.
Daca rezultatele masuratorilor efectuate pe conducte industriale se trec in
diagrama din figura 8.3, punctele se aliniaza dupa o curba unica, 3, confundindu-
se cu cele ale lui Nikuradse la valori mici si la valori mari ale raportului
k d
Re
.
Aceasta curba unica poate fi exprimata printr-o formula empirica, cunoscuta in
literatura sub denumirea de formula lui Colebrook (1939) :


( )
k
d
lg 2
1

= 1.14 - 2lg ( 1 + 9.35

Re
k
d
) ,

ceea ce se mai poare scrie :

,
_

+
Re
51 . 2
71 . 3
lg 2
1
d
k
. (8.9)



Calculul cu aceasta formula este foarte laborios. De aceea, in proiectare se
utilizeaza diferite abace sau diagrame. Una din aceasta este reprezentata in figura
8.4 si poarta numele de diagrama lui Moody. Se observa ca in afara zonei de
trecere, IV, ea nu se deodebeste de diagrama lui Nikuradse.



Fig 8.4


8.4.PIERDERI HIDRAULICE LOCALE

8.4.1. NOTIUNI GENERALE ASUPRA PIERDERILOR HIDRAULICE
LOCALE

Pierderile hidraulice h
p
se impart in doua mari categorii pierderi longitudinale si
pierderi locale.
Pierderile longitudinale h
i
(datorita frecarii fluidului cu peretii conductei), se pot
calcula in regim laminar si turbulent pentru conducte circulare, cu relatia (7.18).
In sistemele hidraulice sunt montate inevitabilcoturi, robinete, racorduri etc.,
organe care opun o rezistenta la trecerea fluidului, obligind viteza sa-si modifice
directia sau marimea. Aceste organe poarta numele de rezistente locale, iar
energia consumata pentru a invinge aceste rezistente poarta numele de pierdere
hidraulica locala.
Pierderile locale. Se exprima in functie de viteza medie V din sectiunea
conductei, printr-o relatie de forma :
h
local
= %
g
v
2
2
(8.10)
Unde % este coeficientul de pierdere, care depinde de forma rezistentei locale, de
numarul Reznolds, de rugozitatea peretilor, iar in cazul dispozitivelor de inchidere
de gradul de inchidere al lor. In general, la valori mari ale numarului Reznolds,
coeficientul de pierdere % ramine independent de Re.
In multe situatii, sectiunile din amonte si aval de rezistenta sunt diferite, deci
vitezele sunt diferite. Pierderile de energie se pot exprima fie in functie de viteza
din amonte, fie de cea din aval. Evident, coeficientul de pierdere % va avea valori
diferite intr-un caz sai in celalalt.
Din cauza fenomenului complex care are loc la trecerea printr-o rezistenta locala,
coeficientul % nu poate determina teoretic decit in cazul simplu al cresterii bruste
de sectiune. Pentru majoritatea rezistentelor hidraulice, coeficientul % se
determina experimental, valoarea lui fiind data in tabele si manuale de
specialitate.
De multe ori se obisnuieste sa se inlocuiasca in calcule rezistenta hidraulica locala
cu o conducta dreapta echivalanta ( pe care exista aceeasi pierdere hidraulica).
Plecind de la expresia pierderii hidraulice pe conducte drepte si egalind-o cu
pierderea locala %
g
v
2
2
, se poate determina cu usurinta lungimea conductei
echivalente.
In adevar, din aceasta egalitate :

!
g
v
d
l
echiv
2
2
= %
g
v
2
2
,

rezulta :

d
l
echiv
=

(8.11)

Formula (8.11) permite o apreciere imediata a ponderii pierderilor locale fata de
cele longitudinale, intr-un sistem sub presiune.
In tabelul 8.3 se dau citeva lungimi echivalente rezistentelor locale.



Observatie. Pentru tevi ondulate se introduce in calcule marimea dubla a
lungimilor echivalente indicate mai sus.


Coeficientul % stabilit experimental are valabilitate numai in limitele in care a fost
experimentat. S-a constatat ca in miscare turbulenta el devine independent de
numarul Reynolds.
In cele ce urmeaza se dau citiva coeficienti de pierderi locale, pentru cele mai
frecvente rezistente intilnite in practica.


8.4.2. PIERDERI HIDRAULICE LA VARIATII DE SECTIUNE

Cresterea brusca a sectiunii. La trecerea brusca de la o setiune mica la una mare
fig. (8.5) , vina de fluid se desprinde de pereti si in aceste yone de desprindere se
formeaya virtejuri, care consuma energie. Calculul acestor pierderi hidraulice se
face cu ajutorul ecuatiei energiei, scrisa de-a lungul vinei fluide intre sectiunile 1
si 2 :

s
h
g
v a p
g
v a p
+ + +
2 2
2
2 2 2
2
1 1 1


Fig 8.5

Considerind aceeasi distributie de viteze in sectiunile din amonte de
discontinuitate si in aval de aceasta (ceea ce impune ca sectiunea 2 sa fie situata
la o distanta cel putin egala cu 20 d
2
), coeficientii lui Coriolis se pot aproxima cu
unitatea, iar pierderea hidraulica se poate exprima prin :

h
s
=
g
v v p p
2
2
2
2
1 2 1

+

, (8.12)
Diferean&a

2 1
p p
se determin' cu ajutorul teoremei impulsului, care se aplic'
segmentului de vn' fluid' delimitat de suprafa&a de control din figur', avnd la
intrare sectiunea 1-" (i la ie(ire sec&iunea 2-2. Ca for&e exterioare ac&ioneaz'
rezultanta presiunilor n sec&iunile "-" (i 2-2 (se neglijeaz' greutatea proprie (i
for&ele de frecare).
Proiectnd ecua&ia impulsului dup' direc&ia mi(c'rii, se poate scrie :
)Q( V
2
- V
1
) = p
1
S
1
p
2
S
2

Suprafa&a de control s-a ales n a(a fel nct sec&iunea S" este egal' cu S2.
Experien&ele au ac'tat c' presiunea in sec&iunea S" considerat' nu diferit' de
presiunea din amonte, dinainte de varia&ia sec&iunii. Deci se poate scrie:

)Q( V
2
- V
1
) = ( p
1
p
2
)

de unde
p
1
-p
2
= ( )
1 2
2
V V
S
Q
,
sau

2 1
p p
= ( )
1 2
2
v v
g
v
.

Inlocuind aceasta valoare n ecua&ia (8."2), rezult':
h
s
=
g
v v
2
2
2
2
1

+
g
v
2
( )
1 2
v v ,
de unde expresia pierderii hidraulice la cre(terea brusc' a sec&iunii devine:

h
s
=
( )
g
v v
2
2
2 1

.
(8.13)
Aceste rezultate teoretice snt confirmate de experien&'.
S-a ar'tat c' pierderile locale se exprim' de obicei sub forma (8."0). n cazul de
fa&' pierderea se poate exprima fie n func&ie de viteza V" din amonte, fie n
func&ie de viteya V2 din aval.
Dnd factor comun, de exemplu n rela&ia (8."3) n'l&imea cinetic' din aval,
pierderea se exprim' sub forma:
h
s
=
g
v
v
v
g
v
s
2
1
2
2
2
2
2
1
2
2

,
_

Rezult' de aici expresia coeficientului % sub forma:
%
s
=
2
1
2
2
2
1
2
2
1 1
2

,
_

,
_

S
S
v
v
g
v
h
s
(8.14)

Fig 8.6

Dac' pierderea se exprim' n func&ie de viteza din amonte :


%
s
=
2
2
1
2
1
1
2

,
_

S
S
g
v
h
s
(8.15)


Caz particular. Ie!irea din conduct" (fig 8.6)
n cazul cnd conducta refuleaz' ntr-un rezervor de sec&iune mare, se poate
considera V2=0. Pariculariznd rela&ia (9."3) pentru aceast' situa&ie se ob&ine
pierderea la ie(ire de forma:

h
e
=
g
v
2
2
1
(8.16)

Coeficientul %
s
=
g
v
h
2
2
1
2
este egal n acest caz cu unitatea.

Cre!terea continu" a sec#iunii (difuzor). Trecerea continu' de la o conduct' de
diametru mic la una de diametru mare prin intermediul unei piese (difuzor) (fig.
8.7) are loc cu pierderi de energie mai mici dect n cazul trecerii bru(te.
Pierderea hidraulic' se exprim' sub forma:

h
s
= %
s
g
v
2
2
1
(8.17)
unde % deinde de raportul
1
2
S
S
, de unghiul 2*. +i de num'rul Reznolds. n cazul
unui difuzor conic, pentru un raport S2/S" = 9 (i Re = const., valoarea minima a
coeficientului de pierdere % se ob&ine pentru o deschidere total' 2* = 7
,
(fig.8.8).
La unghiuri mai mari apar desprinderi ale curentului de pere&i, ceea ce duce la
pierderi mari de energie.



Fig 8.7 Fig 8.8

Ingustarea brusc" a sec#iunii. In acest caz , (fig 8.9) pierderea hidraulic' h
s

Localizat' in principal n aval de sec&iunea minim' a vnei de lichid, s, se exprim'
prin rela&ia teoretic' (8."3) inmul&it' cu un factor subunitar - = 0,5 0,6.
Coeficientul de pierdere este:
%
s
=
g
v
h
s
2
2
1
= (0.50.6)
2
1
2
1

,
_

S
S
.
(8.18)


Fig 8.9 Fig
8.10


Caz particular. Intrarea n conduct" (fig.8.10). Dimensiunile
rezervorului de alimentare fiind mari fa&' de ale conductei, se poate
considera V1= 0, V2 =V.
Pierderea hidraulic' este:

h
i=
%
i
g
v
2
2

unde

%
i
= 5 . 0
2
2

g
v
h
i
(8.19)

Pierderile scad foarte mult cnd intrarea este rotunjit' (i prelucrat' (fig.8."")
%
i
= 06 . 0
2
2

g
v
h
i
(8.20)

Sc"derea treptat" a sec#iunii (confuzor). Un confuzor (fig. 8.12) duce
la egalizarea vitezelor pe sec&iune. Datorit' acestui fapt, pierderea n confuzor este
foarte mic'. Adesea se neglijeaz', lundu-se n considerare numai pierderea
longitudinala n cazul cnd confuzorul este lung. Coeficientul de pierdere este :
%
s
= 01 . 0
2
2
2

g
v
h
s
(8.21)
figgg
Diafragma. Se utilizeaz' la m'surarea debitului (fig.8."3). Pierderea prin
diafragm' depinde de raportul sec&iunilor (i de regimul de curgere. Coeficientul
de pierdere, % , pentru valori ale lui Re=
v
d v
2 2
>10
5
, se poate calcula cu rela&ia:
%
d
=
2
2
1
2
1
2
1
2
2
2
1 707 . 0 1
2

,
_

,
_

+
S
S
S
S
S
S
g
v
h
d
(8.22)



Fig 8.13 Fig 8.14

8.4.3.PIERDERI HIDRAULICE LA SCHIMBAREA DIRECTIEI
CURENTULUI



Un cot intercalat ntr-un circuit de conducte oblig' curentul s'-(i
schimbe direc&ia. Intr-un curent curb, presiunea cre(te cu raza de curbur' a firului
fluid (v.4.2.2). Presiunea din B fiind mai mare dect cea din A (fig.8.14), apare o
curgere n vecin'tatea pere&ilor de la B la A (fig.8."4, b ), care consum' energie
hidraulic'. Aceast' mi(care secundar', suprapus' peste mi(carea principal' de
naintare, conduce la o torsionare a curentului n aval de cot, uniformizarea
cmpului de viteze stabilindu-se abia dup' o distan&' egal' cu l = 20 d.
O alt' cauz' a pierderilor de energie o constituie desprinderile curentului
de pere&i. Acestea sunt mai pronun&ate la coturi frnte (fig.8."5) dect la coturi
curbe (i sunt cu att mai mari cu ct unghiul de deviere al cotului este mai mare.
Coeficientul de pierdere % depinde n primul rnd de unghiul de deviere . al
cotului (i de construc&ia acestuia. De asemenea, el depinde de asperitatea pere&olor
(i de forma sec&iunii. Necesit'&ile industriale au creat o mare varietate de coturi. In
cele ce urmeaz' se d' valoarea sau formula de calcul a coeficientului de pierdere
% pentru cteva tipuri de coturi.
Cot curb de sec#iune circular". Formula de calcul a coeficientului de pierderi
% (fig.8."4), este format' dintr-p sum' n care primul termen pune n eviden&'
influien&a frec'rii, iar al doilea influien&a curburii (Weisbach):

%
c
=
90
16 . 0 13 . 0
5 . 3
!

1
1
]
1

,
_

+
R
d
(8.23)
Cot curb de sec#iune p"trat". Coeficientul de pierdere (fig.8."6) se calculeaz'
cu o rela&ie similar':

%
c
=
90
27 . 0 12 . 0
5 . 3
!

1
1
]
1

,
_

+
R
d
(8.24)

unde d este latura p'tratului.

Fig 8.15 Fig 8.16

Cot frnt de sec#iune circular". In circuite de importan&' secundar'
schimb'rile de direct&ie sunt rezolvate prin coturi frnte (fig.8,"5). Coeficientul de
pierdere atige pentru . = 90
,
o valore egal' cu ",3. In figura 8."6 este dat' varia&ia
lui %
c
fun&ie de unghiul de varia&ie ..
In conductele de sec&iune dreptunghiular' de dimensiuni mari se pot reduce
pierderile n cot introducnd n zona de curbur' paletele directoare (fig.8."8), fie
din tabl' neprofilat' a, fie palete profilate b. Acestea uniformizeaz' curentul (i
reduc considerabil pierderile hidraulice, coeficientul de pierdere reducndu-se
pn' la valoarea %
c
= 0,15.


Fig 8.17 Fig 8.18

8.4.4.PIERDERILE HIDRAULICE IN RAMIFICATII

Ele depind de sensul de mi(care (i de unghiul de deviere al curentului. In
figura 8."9 sunt da&i coeficien(ii de pierdere pentru diferite tipuri de ramifica&ii n
conducte circulare.

Fig8.19

8.4.5.PIERDERILE HIDRAULICE IN ORGANELE DE OBTURARE

Pierderea hidraulic' n organle de obturare depinde n primul rnd de
forma organului de obturare. Cum aceasta difer' foarte mult de la un tip
constructiv la altul, este dificil s' se dea coeficien&ii de pierderi universal valabili
(este de dorit ca fiecare robinet s' fie livrat cu caracteristicile lui).
Pentru orice organ de obturare trebuie s' se cunoasc':
- pierderile la cmplet deschis, care intervin n calculul circuitelor hidraulice.
- pierderile la diferite grade de deschidere, cnd organul de obturare este utilizat
ca organ de reglare.
In afar' de forma constructiv' (i de gradul de nchidere, pierderile depind (i de
num'rul Reynolds.
Pierderea hidraulic' n organul de obturare se exprim' prin rela&ia:

h
0
=%
0
g
v
2
2
(8.24)
unde V este viteza medie din conducta ne(trangulat'.
In cele ce urmeaz' se dau orientativ coeficien&ii de pierderi %
0
pentru
cteva tipuri de organe de obturare, n func&ie de gradul de nchidere.
Vana plan". Este caracterizat' printr-o suprafa&' plan' (fig. 8.20) care
intr' n curentul de fluid, perpendicular pe direc&ia acestuia.
Fig 8.20
Coeficientul de pierdere %
0
variaz' cu gradul de nchidere. Acesta poate fi
caracterizat fie prin raportul h/d (unde h este n'l&imea sec&iunii de trecere (i de
diametrul conductei), fie prin raportul s/S unde s este sec&iunea de trecere
(ha(urat') iar S sec&iunea conductei (la conducte circulare S=
4
2
d
). In tabelul 8.4
se dau valorile coeficientului %
0
pentru diferite grade de nchidere ale vanei. In
ultima linie se reprezint' acela(i coeficient %
0
pentru conducta de sec&iune p'trat'
n func&ie de h/d.


Vana fluture. Obtureaz' sec&iunea de trecere prin rotirea ei n jurul axei O, ce
traverseaz' conducta. In figura 8.2" sunt schi&ate vana fluture (i coeficientul de
pierdere %
0
n func&ie de unghiul de rotire ..

Fig 8.21 Fig 8.22

Robinetul cu cep. Obtureaz' sec&iunea prin rotirea cu unghiul . n jurul
axului s'u. In figura 8.22 sunt schi&ate un robinet n conduct' circular' (i
coeficientul de pierdere %
0
n func&ie de gradul de nchidere exprimat prin unghiul
...
Robinetul cu ventil. Se fabric' n diferite variante constructive. Tipul
prezentat n figura 8.23 opune rezisten&' mare la trecerea curentului chiar la
deschis complet, datorita faptului c' la traversarea lui viteza (i schimb' de mai
multe ori direc&ia (i m'rimea. Figura 8.23 prezint' coeficientul de pierdere %
0
la
deschis complet n func&ie de diametrul nominal al conductei.
Fig 8.23
Solu&ia constructiv' prezentat' n figura 8.24 este mai favorabil',
coeficientul de pierdere %
0
la deschis complet fiind mai mic dect n cazul
precedent.
Fig 8.24