Ludwig se intreaba Cum poate fi ceva umbra unui fapt care nu exista?

Aceasta incurcatura o poate exprima intr-o alta forma, zicand: De unde putem sti
a cui umbra este umbra? (umbra ar fi un fel de portret). Prin urmare putem
reformula problema, intreband: Ce face ca un portret sa fie portretul dlui N?
Raspunsul care reiese este Asemanarea dintre portret si dl N. Acest raspuns
arata in realitate ce aveam noi in minte atunci cand vorbeam de umbra unui fapt.
Este esential ca umbra sa poata sa reprezinte lucrurile asa cum ele nu sunt de fapt.
Un raspuns evident si corect la intrebarea Ce face ca un portret sa fie portretul lui
cutare? este ca intentia face acest lucru.
Ceea ce ne ispiteste sa gandim intelesul a ceea ce spunem ca pe un process care
este, in esenta, de genul pe care l-am descries este analogia dintre formele de
exprimare: a spune ceva si a gandi ceva care par sa se refere la doua procese
paralele. Un process ce insoteste cuvintele noastre si pe care l-am putea numi
procesul de a gandi ceea ce spui este modularea vocii cand rostim cuvintele sau
unul din procesele asemanatoare acestuia, cum ar fi jocul expresiei fetei.
Umbra, asa cum ne-o reprezentam noi, este ceva de felul unei imagini. Ea este, de
fapt, ceva foarte asemanator unei imagini care vine in fata ochilor mintii noastre si
nu este lipsita de asemanari cu o reprezentare pictata in sensul obisnuit. O sursa a
ideii de umbra este faptul ca in unele cazuri rostirea, auzirea sau citirea unei
propozitii aduce in fata ochilor mintii noastre imagini ce corespund propozitiei si
care, prin urmare sunt traduceri ale acestei propozitii intr-un limbaj al imaginilor.
Greseala pe care suntem inclinati sa o facem in toate rationamentele noastre este
sa credem ca imagini si experiente de toate felurile care, intr-un anumit sens, sunt
strans legate una de alta trebuie sa fie prezente in mintea noastra in acelasi timp.
Daca noi cantam o melodie pe care o stim pe dinafara sau daca spunem alfabetul,
atunci notele sau literele par sa fie legate si fiecare pare s-o traga dupa ea pe
urmatoarea.
Daca examinam utilizarile pe care le dam unor cuvinte precum a gandi, a avea
in vedere, a dori etc, parcurgerea acestui process ne scapa de tentatia de a
cauta un act anume de gandire, independent de actul exprimarii gandurilor
noastre si ascuns intr-un mediu aparte. Formele de exprimare consecrate nu ne
mai impiedica sa recunoastem ca experienta gandirii poate fi pur si simplu doar
experiena vorbirii sau poate consta in aceasta expeienta plus altele care o
insotesc.
Uneori ni se pare ca fenomenele experientei personale ar fi cumva fenomene din
straturile superioare ale atmosferei, in opozitie cu fenomenele material care au
loc pe pamant. Exista puncte de vedere conform carora aceste fenomene din
straturile superioare apar atunci cand fenomenele material ating un anumit grad
de complexitate. De exemplu, ca fenomenele mintale, experienta senzoriala,
vointa etc. apar atunci cand s-a dezvoltat o specie de corp animal de o anumita
complexitate.