Interactiunea razelor X

Informatiile de diagnosticare intr-o radiografie sau imagine fluoroscopica este in mare

parte rezultatul cantitatii de raze X ce nu sunt eliminate la incidenta fasciculului de raze X.
Informatia continuta de imagine este furnizata de procentul de fotoni neinteractionabili care
sunt inregistrati cu success. Exista 4 mari interactiuni cu raze X: imprastierea Rayleigh
(coerenta), efectul Compton, absorbtia fotoelectrica si producerea de perechi (electron-
pozitron).
Gradul de atenuare i mecanismele predominante implicate n interaciuni sunt
influenate de energia razelor x i de compoziia tesutului. n intervalul energetic de
diagnosticare, absorbia fotoelectrica i efectul Compton sunt modurile predominante de
atenuare.
Una dintre provocrile din imagistica de diagnostic este de a optimiza achizitia de
imagine prin controlarea atenuarii razelor x pentru a obine contrastul adecvat ntre esuturi n
timp ce se reduce la minim doza pacientului i de radiaii mprtiate n imagine. Tehnicile
imagistice, cum ar fi utilizarea materialului de contrast i echipamente mamografie specifice
exploatarii diferentelor dintre aceste tipuri de interaciuni cu raze x pentru a mbunti
calitatea i utilitatea diagnostic a examinrii. mprtierea Rayleigh i productia de perechi
sunt prezentate dar nu apar la un nivel semnificativ n radiografia de diagnosticare.
Introducere
Intelegerea interactiunilor radiatiei x este importanta din mai multe motive. Selectarea
parametrilor specifici de expunere (de exp. Kilovolt peak de varf), obiectiv/tinta cu raze X si
combinatii de filtre, impreuna cu caracteristicile de tesuturilor de pe imagine, toate afecteaza
tipul de interactiune a radiatiei x predominant. Interactiunea predominanta a razei X va avea
la rndul su un impact substanial asupra dozei pacientului, calitatatii radiografiei, i
utilitatatii ei in diagnosticul final. O nelegere a acestor probleme imbunatateste capacitatea
radiologica pentru a obine imagini de diagnoz de cea mai nalta calitate de la cea mai mica
doza posibila a pacientului. n cele din urm, aceste tipuri de interaciuni sunt fundamentale
pentru nelegerea imagisticii medicale si sunt de multe ori subiectul examinarii fizice.
Obiectivul acestui articol este de a oferi o privire de ansamblu asupra diferitelor tipuri
de interaciuni cu raze x i mecanismele prin care au loc aceste interaciuni. Factorii care
afecteaza modul de interactiune al razelor X si cum influentaza aceste interactiuni imaginile
razelor x prezente. n cele din urm, sunt prezentate exemple de diferene n interaciunile cu
razele x, care pot fi exploatate pentru a spori utilitatea clinica a unui examen de diagnosticare.
Modurile specifice de interaciuni cu raze x includ mprtierea Rayleigh, efectul Compton,
absorbia fotoelectrica, i producia de perechi.
Acest articol discut despre importana acestor interaciuni in imagistica medicala,
unele dintre caracteristicile lor, precum i probabilitatea lor relativ de apariie n gama de
energie de raze X folosite n scopuri de diagnosticare (de exemplu, gama de energie de
diagnosticare). (Lecturi suplimentare cu privire la aceste subiecte pot fi gsite n referine 1-
8.)
Imprastierea Rayleigh
n mprtierea Rayleigh, fotonul incident interacioneaz cu intreg atomul (excitandu-
l) spre deosebire de electroni individuali, aa cum este comun cu celelalte tipuri de
interaciuni de raze x. Deoarece aceast interaciune are loc n principal cu raze X de energie
foarte mica, cum ar fi cele utilizate n mamografie (15-30 keV), nu exist nici o ionizare i
fotonul mprtiat este emis cu nici o pierdere n raport cu energiea pentru fotonul incident.
Acest tip de interactiune are o probabilitate scazuta in aparitia domeniului energetic de
diagnostic si, de obicei, reprezinta mai putin de 5% din interactiunile cu raze x. Interactiunile
Rayleight fac referire la imprastierea coerenta sau imprastierea clasica. In timpul interactiunii
R, campul electric al undei electromagnetice al fotonului incident consuma energie ceea ce
determina toti electronii imprastiati din atom sa oscileze si sa radieze in faza. Norul electronic
al atomului alaturat radiaza aceasta energie, emitand un foton de aceeasi energie, dar intr-o
directive usor diferita. (Fig 1)

Figura 1. Imprastierea Rayleigh. Diagrama prezinta interactiunea fotonului incident

cu un
atom si imprastierea fotonului

fiind emis cu aproximativ aceeasi lungime de unda. Fotonii

Rayleigh imprastiati sunt de obicei emisi pe directia inainte, destul de aproape de traiectoria
fotonului incident. K,L si M sunt straturi electronice.

Difuzia Compton
Descrise de Arthur Compton n 1923, detaliile difuziei Compton i factorii care
contribuie la probabilitatea aparitiei acesteia sunt foarte importante pentru imagistica
medicala. Fotonii cu raze x care au suferit difuzia Compton realizat prin interactiunea cu asa-
numitii electroni liberi sau electroni din stratul de valenta (electroni de valenta) in care
energia fotonului incident depaseste cu mult energia electronului de valenta care este
expulzat. De exemplu, un foton de 100keV care interactioneaza cu o molecula de apa in
principal in tesuturi moi se realizeaza prin interactiunile imprastierii Compton, in care energia
de legatura a electronilor din moleculele de apa (de exemplu, atomi de hidrogen i oxigen)
este nesemnificativa n comparaie cu fotonul de energie incident.
De fapt, imprastierea Compton predomina nu numai in domeniul diagnosticarii
energiei cu raze x in tesut (exp peste 30 keV), dar continua sa predomine dincolo de energiile
de diagnosticare ale razelor x( la aproximativ 30MeV). Cand imprastierea Compton se
produce la energii de raze x scazute asociate cu imagistica de diagnostic (25-150 keV),
majoritatea energiei fotonilor incidenti interactioneaza cu electronul liber, fiind transferat la
fotonul imprastiat, care, atunci cand sunt detectate de imaginea receptorului, contribuie la
degradarea imaginii prin reducerea diferentelor de atenuare a fotonilor primari ai tesutului.
Componentele imprastierii Compton pentru a evidentia in timpul interactiunii sunt
urmatoarele: - lungimea de unda a fotonului incident este notat cu lamda1 si energia cu E0.
Energia electronului Compton este notata cu Ee-, int timp ce lungimea de unda a fotonilor
imprastiati este notata cu lamda2 cu energia egala cu Esc. Unghiul de deviatie a fotonului
imprastiat in raport cu fotonul incident se noteaza cu . In timp ce fotonul incident sufera
imprastiere Compton, rezultata Compton imprastie fotonii si expulzeaza (ejecteaza) electronii
aparand simultan. Procesul efectului Compton este ilustrat in figura 2.

Figura 2 Efectul Commpton
Diagrama prezinta fotonul de incidenta cu energia E0 ce interactioneaza cu invelisul
electronului de valenta care rezulta din expulzarea electronului prin efect Compton Ee- si in
acelasi timp emisia imprastierii fotonului Esc la un unghi teta fata de traiectoria fotonului
incident. K, L si M sunt straturi electronice.
Probabilitatea imprastierii Compton este proportionala cu numarul de electroni pe
gram. Nr electronilor per gram este destul de constant in majoritatea materialelor, cu exceptia
hidrogenului, care, din cauza lipsei sale de neutron duce la dublarea aproximativa de
electroni. Astfel, materialele hydrogenate au o probabilitate mai mare a interactiunii
imprastierii Compton decat materialele nonhidrogenate de masa egala. Cu toate acestea, in
radiologie, nu comparam masele egale. De obicei comparam regiuni ale unei imagini care
corespund cu iradierea volumelor adiacente ale tesutului.
Prin urmare, densitatea (masa continuta intr-un volum dat) joaca un rol important. Se
poate vizualiza radiologic gheata dintr-un pahar cu apa, datorita diferentelor de densitate.
(Densitatea ghetii este mai mica decat densitatea apei din jur) Fig. 3.


Figura 3 Radiografie (achiziionat la 125 kV cu o gril antidispersie) a dou cuburi de ghea
ntr-un recipient de plastic cu ap. Cuburile de ghea pot fi vizualizate datorit densitii de
electroni mai mici fa de cea a apei lichide. Obiectele radiotransparente mici vzute n mai
multe locaii sunt rezultatul bulelor de aer n ap.
Odata ce un electron Compton este expulzat din atom, se pierde energie cinetica prin
excitare si ionizare de atomi din spatiul/mediul inconjurator. Fotonul imprastiat prin effect
Compton poate traversa mediul fara a interactiona (cu acesta) sau poate suferi orice
interactiune suplimentara de fotoni, inclusiv o imprastiere Compton ulterioara, absorbtie
fotoelectrica sau, in cazul in care energia fotonica este destul de scazuta, imprastiere
Rayleigh. Ca i n cazul tuturor tipurilor de interaciuni, att energia cat i impulsul trebuie s
fie pastrate. Astfel, energia fotonului incident,

este egala cu suma dintre energia fotonului

mprtiat

i energia cinetic a electronului ejectat

Energia de legatura a electronilor care a fost ejectata este atat de mica, in comaparatie
cu alte energii implicate, ca poate fi ignorata.
Putem face conversie intre lungimea de unda a unui foton si energia in kiloelectroni
volti folosind ecuatia de conversie:

Energia inferioara a fotonului imprastiat raportat la fotonul incident poate fi exprimata
ca fiind cresterea lungimii de unda a fotonilor imprastiati in raport cu lungimea de unda a
fotonului incident. Lungimea de unda a fotonului imprastiat lamda 2 este egal cu lungimea de
unda a fotonului incdent lamda 1 adunat cu Delta lamda (diferenta lungimilor de unda???)

Lungimea de und a fotonului mprtiat depinde de unghiul de mprtiere TETA n raport
cu traiectoria fotonului incidentului. Derivata dintr-o analiz de conservare a energiei,
schimbarea lungimii de und dintre fotonii incidenti i fotonii Compton mprtiati poate fi
exprimat prin urmtoarea ecuaie:

Pe masura ce energia fotonilor de incidenta creste, atat fotonii cat si elactronii difuzati
sunt imprastiati pe directia inainte (figura 4). Acesti fotoni sunt mult mai susceptibile pentru a
fi detectati de ctre imaginea receptoare, crescnd astfel expunerea total a receptorului de
imagine i reducerea observabilitatii contrastului. In plus, pentru un unghi de mprtiere dat,
fracia energiei transferat la fotonul mprtiat scade odat cu creterea energiei fotonice
incidente. Astfel, pentru fotoni de energie mai mari, cea mai mare parte din energie este
transferat electronului mprtiat prin efect Compton. De exemplu, la un unghi de
imprastiere de 60, procentul energiei fotonice imprastiate Esc cu cel al electronilor Compton
Ee- este 0,9 sau 90% la 100 keV dar aproximativ 0.1 sau 10% n 5 MeV.

Figura 4 Graficul ilustreaza probabilitatea imprastierii Compton in functie de unghiul
de imprastiere 20,80 si energia de 140keV a fotonilor in tesut. Fiecare curba este normalizata
la 100%.
Conservarea energiei i a impulsului dicteaza/impune anumite limite cu privire la
unghiul de mprtiere i transferul de energie. De exemplu, transferul maxim de energie al
electronului Compton (i astfel reducerea maxim a energiei fotonilor incidenti) are loc la
180 cu un foton retrodifuziat.
De fapt, energia maxim a fotonului mprtiat este limitat la 511 keV, care se
produce la un unghi de mprtiere de 90 i un maxim de 255 keV in timpul unuei retrodifuzii.
Aceste limite maxime privind energia fotonului sunt meninute chiar i atunci cnd fotonii de
energie mare (de exemplu, gama de energie terapeutica) interacioneaz printr-un fenomen de
imprastiere Compton. Unghiul de dispersie pentru electronului ejectat poate avea loc la orice
unghi de pn la 90 i mprtiat fotonului Compton ntr-un unghi de pana la 180 in cazul
retrodifuziei. Spre deosebire de fotonului mprtiat, practic toat energia electronului ejectat
va fi absorbit la nivel local.
O problem care implic difuzia Compton este prezentata pentru a consolida unele
dintre conceptele discutate anterior. Se consider un foton de 80 keV n curs de difuzie
Compton cu un nveli electronic exterior al unui atom de oxigen, cu o energie de legtur
mai mic de 10 eV. Prima ntrebare este "Care este energia minim a fotonului mprtiat", i
a doua ntrebare este "Care este energia maxim transferata la electroni ejectati prin efect
Compton."
Prin substituirea a 180 grade pentru teta (energia minima a fotonilor imprastiati) in
ecuatia (4), schimbarea lungimii de unda este 0,00486 nm.



By using Equation (2), the wavelength of an 80 keV photon is 0.0155 nm, which,
when added to the change in wavelength AX of 0.00486 nm, is 0.02031 nm. The scattered
photon energy is thus calculated as 61 keV by using Equation (2). Now, remembering that the
energy of the Compton ejected electron is equal to the difference between the incident and
scattered photon energies, one can readily see that the kinetic energy associated with the
Compton ejected electron is equal to 19 keY (80 keV -61 keV). This exercise illustrates an
important concept about the energy of the scattered photons.
Even with maximal energy loss, the scattered photons still have a relatively high
energy and thus a good probability of detection.


PHOTOELECTRIC ABSORPTION
Photoelectric absorption is another mechanism of x-ray attenuation important to
diagnostic immaging in which the incident photon interacts with a tightly bound electron
(typically one from the K or L shell). The x-ray photon is completely absorbed and the
electron is ejected (now referred to as an ejected photoelectron) with a kinetic energy equal to
the incident photon energy minus the binding energy of the ejected electron. For photoelectric
absorption to occur, the photon energy must be at least equal to or greater than the binding
energy of the electron that is ejected.
The ejected electron is most likely one whose binding energy is closest to, but less
than, the incident photon energy. After this interaction, the atom is left in an ionized and
excited state with a vacancy in an inner shell. An electron with a lower binding energy from a
nearby shell fills the vacancy, creating a more energetically stable atom. This transition
creates another vacancy, which is filled in turn by electrons from higher energy levels. Thus,
an electron cascade from higher to lower energy levels occurs. The difference in energy is
released as either characteristic x rays or Auger electrons.

Figure 5. Photoelectric absorption. Diagram shows a 100-keV photon undergoing
photoelectric absorption with an iodine atom. In this case, the K-shell electron is ejected with
a kinetic energy equal to the difference between the incident photon energy and the K-shell
binding energy of 34 keV or 66 keV. The vacancy created in the K shell results in the
transition of an electron from the L shell to the K shell. The difference in their binding
energies (ie, 34 and 5 key) results in a 29-keV Ka characteristic x ray. This electron cascade
will continue, resulting in the production of other characteristic x rays of lower energies. Note
that the sum of the characteristie x-ray energies equals the binding energy of the ejected
photoelectrons. Although not shown in this diagram, Auger electrons of various energies
could be emitted in lieu of the characteristic x-ray emissions. (Redrawn and modified, with
permission, from reference 8.)
To conserve energy during each electron transition, characteristic x rays are emitted with an
energy that equals the difference between the binding energies of the electrons from the initial
and fmal shells. Consider the transition of an electron from the L shell to the K shell in iodine,
in which the K-shell binding energy is 34 keV and the L-shell binding energy is 5 keV. A Ka
characteristic x ray of 34 - 5 = 29 keY will be released (Fig 5). The nomenclatune used to
identify the characteristic x rays is established such that the capital letter mdicates the final
destination of the cascading electron and the subscript Greek letter indicates whether the
transition occurred from an adjacent or nonadjacent shell. For example, an L0 characteristic x
ray indicates a transition from the M shell to the L shell, in which the subscript a indicates that
the origin of the cascading electron was the adjacent M shell.
A K, characteristic x ray indicates an electron transition to the K shell from a nonadjacent
shell (eg, the M shell).
Another form of energy dissipation is Auger electron emission. In this process, the energy that
otherwise would appear as a characteristic x ray after an electron transition is transferred to a
orbital electron whose binding energy is less than that of the characteristic x ray and
subsequently ejected. The kinetic energy of the Auger electron is equal to that of the
characteristic x ray minus the binding energy of the ejected electron. For example, as an
alternative to a Ka characteristic x-ray emission of 29 keY, that energy may be used to eject
an M-shell electron with a binding energy of 0.6 keY within the same atom. The Auger
electron would have a kinetic energy of 29 - 0.6 = 28.4 keY. Insofar as the electron binding
energies of hydrogen and oxygen in tissue are very low and the kinetic energy associated with
Auger electrons would be lower than the alternative characteristic x-ray energy, both the
characteristic x-ray photon and Auger electron emissions will be locally absorbed.
The benefit of photoelectric absorption is that there are no additional nonprimary photons to
degrade the image; however, the local deposition of energy increases the radiation dose in a
relatively small area, and this effect must be considered with respect to its impact on
dosimetry. The laws of conservation of energy dictate that the sum of the characteristic x-ray
and Auger electron energies equals the binding energy of the ejected photoelectron. The
probability of Auger electron emission increases as the atomic number (2) of the absorber
increases, and thus this process does not occur frequently for x-ray interactions in soft tissue.