Sunteți pe pagina 1din 10

Proprietatea i libera iniiativ.

Una din problemele majore ale stiintei economice o constituie definirea


proprietatii ca relatie sociala complexa, multifunctionala, fundamentala si
determinata istoric.
Continutul categoriei de propietate, in sens larg, poate fi analizat din
perspectiva urmatoarelor premise axiologice:
dimensiunea economica reflecta relatiile material-obiective dintre
indivizi, socio-grupuri si organizatii in legatura cu modul de insusire a
bunurilor economice;
dimensiunea social-filosofica se fundamenteaza pe explicatia potrivit
careia realizarea personalitatii umane si manifestarea responsabilitatii
sociale are loc in cadrul relatiilor de proprietate existente;
dimensiunea juridica vizeaza abordarea proprietatii ca expresie a
unor raporturi juridice privind posesiunea bunurilor economice de catre
o persoana fizica sau juridica in expresia dreptului titularilor de
proprietate de a dispune si de a folosi obiectul proprietatii.
In consecinta, categoria de proprietate exprima ansamblul relatiilor sociale
statornicite istoric si reglementate juridic in legatura cu insusirea si stapanirea
de catre oameni a bunurilor economice, relatii care determina manifestarea
personalitatii umane. Aceste relatii exprima exercitarea unuia, mai multora sau a
tuturor atributelor proprietatii, dupa cum urmeaza:
dreptul la posesiune, respectiv dreptul de a dispune de bunurile
economice;
dreptul de utilizare sau de folosire a bunurilor. Proprietarul poate
sa-si exercite acest drept in mod autonom sau poate sa-l transfere pe
baza de de contract unei alte persoane fizice sau juridice;
dreptul de dispozitie al proprietarului asupra bunului aflat in
proprietatea sa, puterea deplina de a dispune de el;
dreptul de uzufruct sau dreptul de insusire a rezultatelor economice;
dreptul de gospodarire, administrare si gestionare a obiectului
proprietatii. Acest atribut a aparut odata cu revolutia manageriala.
Exercitatea acestor atribute este un monopol al proprietarului
instrainarea lor fiind o functie exclusiva a acestuia. Instrainarea priveste
unul, mai multe sau toate atributele proprietatii.



Transmiterea tributelor de posesiune si utilizare, pe diferite durate, genereaza
relatii de inchiriere, locatie de gestiune, concesionare, arendare, de credit etc.
Daca proprietarul cedeaza temporar atributul de administrare a obiectului
proprietatii, se nasc raporturi manageriale.
Transmiterea atributului de culegere a roadelor unui bun genereaza
raporturi de uzufruct.
In functionalitatea ei socio-economica, proprietatea se prezinta sub
forma unitatii a doua componente: obiectul si subiectul proprietatii.
Obiectul proprietatii il constituie bunurile economice, inclusiv forta de
munca a producatorului direct.
Subiectii proprietatii sunt persoanele fizice sau juridice, care detin bunuri
economice in proprietatea lor exclusiva si care isi exercita direct drepturile
asupra acestora .
Printre subiectii de proprietate se inscrie si statul, care prin intermediul
administratiilor publice, detine, utilizeaza si gestioneaza o anumita parte a
obiectului proprietatii.

Notiunea de libertate economica exprima posibilitatea actiunii economice
creatoare bazata pe libera initiativa si eficienta economica a subiectilor de
proprietate care isi realizeaza propriile interese economice si isi satisfac
trebuintele.
Libertatea economica isi gaseste materializarea in manifestarea liberei
initiative a agentilor economici in calitate de proprietari si intreprinzatori in
scopul producerii bunurilor prin angajarea in mod liber in acte de schimb
(comerciale), in asociatii si societati comerciale.
Libera initiativa, conditie de baza a functionarii economiei de piata,
asigura oamenilor libertatea sa desfasoare orice activitate economica in limitele
prevazute de legislatia statului de drept. Libera initiativa cunoaste adevarata ei
implinire si manifestare numai in conditiile proprietatii particulare.
In practica sociala pot apare si fenomene anacronice, care aduc atingere
liberei initiative si democratiei economice, in sensul existentei monopolurilor
private sau etatiste, care prin politicile practicate ingradesc libera initiativa a
agentilor economici.
In cadrul economiilor dezvoltate
distingem mai multe forme de proprietate.
Proprietatea particulara (privata). Ea
detine un rol predominant in tarile cu
economie de piata.
Aceasta forma de proprietate se
caracterizeaza, in primul rand, prin autonomizarea deplina a unitatilor
economice, ceea ce permite functionalitatea eficienta si manifestarea neingradita
a liberei initiative de catre acestea.
In al doilea rand, in unitatile economice din sectorul privat se realizeaza
o cointeresare materiala sporita si o motivatie superioara in munca.
In al treilea rand, proprietatea particulara are capacitatea unei mai bune
adaptari economice la cerintele fluctuante ale pietei.
In al patrulea rand, aceasta forma de proprietate este conditia
economica a libertatii individului si a democratiei economice.
Proprietatea publica (de stat) se regaseste in proportii diferite in
economia tarilor lumii, avand o pondere mai mare in anumite ramuri
economice: transporturi, cercetare stiintifica, centrale atomo-electrice, minierit
etc. Aceasta forma este prezenta in sectoarele neatractive pentru intreprinzatorii
privati datorita rentabilitatii mult mai reduse.
Proprietatea mixta se formeaza prin asocierea capitalurilor private cu cele
ale unitatilor de stat. Ea poate functiona si prin participarea capitalului privat si
de stat din mai multe tari, constituindu-se in acest fel proprietatea mixta
multinationala.
Prezentarea formelor de proprietate evidentiaza ca pluralismul acestora
este nu numai posibil, dar si necesar, deoarece intre ele exista o relatie de
interdependenta, de influentare reciproca. Ele coexista in functionalitatea lor, ca
sistem al proprietatii. O forma de proprietate nu se opune celeilalte. Astfel,
compatibilitatea formelor de proprietate este o necesitate obiectiva cu caracter
istoric, deoarece sectorul particular trebuie sa fie sustinut de catre stat prin
parghii economice stimulative si un cadru legislativ, adecvat. La randul sau,
sectorul public trebuie sa se bazeze pe sectorul privat, care prin impozitele
platite asigura statului o sursa bugetara ce poate fi redistribuita in interes
public.






Elemente de iniiere
a unei afaceri.
Crearea prin forte proprii a unui
IMM. Planul de afaceri.
Intreprinzatorul are mai multe optiuni:
poate initia o afacere proprie,
va cumpara o afacere existenta,
va incheia un contract de franciza.
Initierea unei afaceri proprii trebuie sa aiba la baza o analiza atenta a
avantajelor si dezavantajelor:
Avantaje:
Satisfactia de actiona in maniera proprie
Evita reputatia fostului proprietar
Aplicarea neangradita a ideilor noi (novatoare)
Dezavantaje:
Saturarea pietei
Costul ridicat al dotarii tehnice
Dificultatea cuceririi unui renume pe piata
Necesitatea apelarii la consultanta etc.
Motivele pentru care un intreprinzator apeleaza pentru aceasta varianta
sunt:
Intalnite in cazurile in
care respectivul a
conceput sau
produs un serviciu nou
care impune existenta
unui nou tip de
intreprindere, a unei noi metode etc.
Doreste sa evite o serie de procedee si practici folosite de
intreprinderile existente
Doreste sa aiba libertate deplina de decizie in privinta amplasarii,
dotarii tehnice, angajatilor, furnizorilor etc.
Beneficiaza de resurse financiare pentru crearea unei noi
intreprinderi.
Crearea unui IMM are la baza un fond de idei, un fundament psiho-socio-
profesional care vizeaza urmatoarele elemente:
Experienta in munca a persoanei respective
Cercetarile orientate spre un anumit produs sau crearea unei
Hobby-urile persoanei respective

Orice afacere trebuie pregatita in prealabil si de aici apare
necesitatea elaborarii unui plan de afaceri. Aceasta realizeaza o
prognoza a afacerii pe termen mediu (5 ani). Planul de afaceri este un
instrument prin care se prezinta sub forma scrisa obiectivele care se
doresc a fi realizate, etapele si resursele necesare pentru realizarea
acestor obiective.
Planul de afaceri prezinta urmatoarele avantaje:
Asigurarea unei imagini de ansamblu asupra activitatii
Ajuta la evaluarea mai corecta si mai realista a unor idei de afaceri
Este un instrument care daca este folosit corespunzator asigura o
conducere eficienta,
Permite comunicarea ideilor de afaceri persoanelor din exteriorul
firmei.
Pentru intocmirea unui plan de afaceri este nevoie sa se parcurga
urmatoarele etape:
1. Culegerea informatiilor necesare
2. Organizarea si analiza informatiilor obtinute
3. Redactarea propriu-zisa a planului de afaceri
4. Cumpararea unei intreprinderi existente
Principalele motive:
Sunt diminuate riscurile date de infiintarea unei noi intreprinderi
Se preiau utilajele, angajatii, stocurile de materii prime si materiale,
furnizorii, beneficiarii sau/si creditorii;
Pretul mai mic dacat la crearea prin forte proprii.

Avantaje:
Posibilitatea continuarii succesului afacerii existente
Amplasarea foarte buna a intreprinderii existente
Stabilitatea salariatilor, furnizorilor, clientilor
Preia si starea utilajelor si echipamentelor
Reducerea riscurilor
Pastrarea bunelor relatii cu partenerii de afaceri.
Dezavantaje:
Afacerea sa nu fie profitabila
Personal slab pregatit (incompetent)
Echipamente necorespunzatoare, utilaje uzate fizic si/sau moral
Stocuri invechite
Reputatia proasta
Supraevaluarea afacerii
Dificultatea schimbarii.
6. Sursele de finantare a afacerii