Indrumator: Sustinatori:

Pr. Prof. Dan Sandu Raileanu Iulian

Subran Vlad
-2014-
1. Creationism si evolutionism
Cosmologia greaca, din care se revendica atat
stiinta, cat si filosofia europeana, nu a reusit sa
articuleze unitatea si diversitatea, imuabilitatea si
miscarea lumii.
Era firesc ca orice incercare de descriere a
relatiei dintre Dumnezeu si creatie de catre primii
teologi crestini, in masura in care utilizau necritic
diversele solutii ale cosmologiei elene, sa insemne
prelungirea in plan teologic a acelorasi probleme.

Cu toate acestea, s-au inregistrat si unele incercari de
sinteza. O asemenea tentativa e aceea a lui Origen (sec. III).
In sistemul sau, Dumnezeu cel imobil si atotputernic a creat
din fiinta-i proprie lumea inteligibila a spiritelor, fixata dintru
inceput in jurul Lui ; miscarea acestor spirite, centrifuga, e
rea si condamnabila.
Fata de aceasta indepartare si racire a spiritelor,
Dumnezeu ia o atitudine critica, pedepsindu-le sa ex-
perimenteze constrangerile lumii materiale, adusa la
existenta tocmai in acest scop.

Incatusate in materie, spiritele cauta sa se elibereze si
sa se intoarca in unitatea initiala, sustinute de Logosul
divin prin pronie.
Este evidenta o conceptie dinamica despre lume, insa,
prin separatia dintre spirit si materie, universul vizibil e in
sine rau si destinat combustiei finale. Solutia origenista,
nu a avut consecinte pentru raportul dintre stiinta si
teologie, insa continua sa influenteze pana astazi diverse
curente spiritualiste.

O alta incercare a fost aceea a Fericitului Augustin
(sec. IV-V). Platonist prin formatie, fapt evident in
opunerea cetatii divine si a celei pamantesti, dar
influentat de stoicism, de unde a preluat conceptia despre
"ratiunile seminale" imanente, Augustin, preocupat de
afirmarea transcendentei si a omnipotentei lui
Dumnezeu, a postulat ca Acesta e Cauza prima, creatoare
a lumii, punctul fix in jurul caruia se misca lumea. Lumea
se misca in virtutea impulsului exterior initial si a ra-
tiunilor ei, fara o implicare intima a lui Dumnezeu in
aceasta miscare.
Ca si in cazul lui Origen, numai Dumnezeu era
afirmat ca imobil, in timp ce proprie lumii era miscarea,
dar vazuta ca buna si conforma creatiei. Din cauza
accentului pe atotputernicia divina, Fericitul Augustin a
ajuns sa afirme insa ca universul a fost creat dintr-o data,
ignorand cu buna stiinta referatul biblic, care evidentiaza
o desfasurare in trepte a facerii si in care se descopera
sinergia continua a Creatorului cu miscarea fiintei
create.

Cosmologia biblica, in lumina gandirii Sfintilor
Parinti, care nu au abdicat de la revelatie in favoarea unei
filosofii sau a alteia, exclude orice unilateralitate.
Dumnezeu e Cel care a creat din nimic si a "zidit"
(organizat) lumea, insa nu eludand miscarea proprie
fapturilor, care se desfasoara potrivit -ratiunilor intiparite
de El in creatie ; El a creat viata, insa i-a dat si acesteia
puterea unei miscari proprii : "Gandeste-te la cuvintele lui
Dumnezeu care strabat creatia ! .
Au inceput de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si
acum; si merg mai departe pana la sfarsitul lumii. Timpul
nu strica, nici nu pierde insusirile vietuitoarelor, ci, ca si
cum ar fi fost create acum, merg vesnic proaspete
impreuna cu timpul. "Sa scoata pamantul suflet viu !"

Aceasta porunca a ramas statornica in pamant si nu
inceteaza sa stea in slujba Creatorului. Unele vietuitoare sunt
aduse la existenta prin nastere din cele care existau mai
inainte, iar altele inca si acum se nasc chiar din pamant"
(Sfantul Vasile cel Mare). Sfintii Parinti rasariteni afirma,
cu alte cuvinte, ca organizarea lumii si miscarea ei se
savarsesc din initiativa si cu raportul dumnezeiesc al
energiilor necreate, insa in convergenta cu puterea naturala a
fapturilor, adica observa legatura interna dintre facere si
pronie, ca expresii ale atotputerniciei divine.
2. Inrudire naturala si responsabilitate
Faptul ca omul a fost ridicat de Dumnezeu din tarana
nu doar pentru desavarsirea sa, ci si a creatiei (el ramane
legat de pamant, prin natura sa, si prin aceasta este un
excelent instrument prin care Dumnezeu poate opera in
univers), este puternic evidentiat in textul urmator. Textul ne
permite sa intelegem ca doar in masura in care vietuieste
virtuos poate omul sa-si implineasca vocatia de presbyter, de
reprezentant al lui Dumnezeu in lume, de mediator intre
creatie si Creator.
Nu-i de-ajuns ca omul este alcatuire microcosmica;
fara vietuirea virtuoasa - inteleasa ca participare la viata
divina, aici si acum -, el nu recapituleaza lumea in sine decat
ca posibilitate, nu si real, pentru ca adevarata recapitulare se
infaptuieste nu doar in jurul sau, ci si spre in sus.






Din pacate, de la inceputurile istoriei, omul s-a
manifestat cel mai adesea distructiv, antrenand fara incetare,
prin pacatul sau, intreaga faptura pe calea disolutiei si a
mortii. "Omul, dupa ce a fost creat, nu s a miscat dupa cum
era firesc in jurul Celui nemiscat [...], (este vorba de
Dumnezeu), ci s a miscat de bunavoie - fara intelepciune,
contrar firii- in jurul celor de sub el, peste care a fost pus de
Dumnezeu sa stapaneasca, utilizand puterea fizica data lui
prin facere spre unirea celor distincte mai curand spre
despartirea celor unite". [Sf. Maxim Marturisitorul-
Ambigua]

"Adam s-a rostogolit in lumea aceasta dupa ce a cazut
din rai, imbratisand amagirea si confuzia nestatornica a celor
materiale, cauzate de valuri si cauzand alte valuri", lumea
devenind "tinut al mortii si al stricaciunii". [Raspunsuri catre
Talasie]

Daca nu se mantuieste prin lume, omul nu poate face
abstractie de lume, desavarsirea lui fiind conditionata de
situarea ascetica/rationala in mijlocul lumii. Si daca nu face
abstractie de ea, inseamna ca omul e chemat sa fie activ in
lume, spre desavarsirea acesteia, conform planului
dumnezeiesc.

3.Destinul creatiei: transfigurare si invesnicire
Sfantul Maxim il intelege pe om ca microcosmos,
pentru structura ori natura sa, in care se reflecta si in care
este recapitulata ipostatic lumea, dar aceasta definitie e
depasita prin faptul ca urcusul mediator la care este chemat
are dimensiune macrocosmica si teologica.
Experienta indumnezeirii omului devine in acest fel
premisa indumnezeirii creatiei intregi(cf. Ambigua, 7h), ceea
ce implica si o umanizare a lumii, pentru ca energiile divine
se revarsa in fiinta acesteia prin omul teotizat, ca in coborarea
Duhului Sfant prin Hristos (Dumnezeu inomenit si om
indumnezeit) catre Biserica (aceasta fiind, cum deja am spus,
forma desavarsita, anticiparea formei eshatologice a
creatiei)

De altfel, tocmai pentru ca nu pe langa, ci prin om
se revarsa de acum energiile dumnezeiesti in creatie,
sfantul sugereaza - in Raspunsuri catre Talasie, 60 - ca
modul teandric (inaugurat de Hristos dar anticipat in
diverse grade pe tot parcursul devenirii creatiei) este
starea la care intreaga realitate este chemata sa participe.
Pentru Sfantul Maxim, aceasta istorie a
progresului creatiei catre forma ultima nu este niciodata
separata de prezenta umana. Dumnezeu nu se substituie
puterii, posibilitatilor creatiei, ci sustine aceste
posibilitati. Or, creatia nu se poate ridica decat in
masura in care accede la constiinta, fapt care se
realizeaza in om. (cf. Ambigua, 106, prima distinctie si
unificarea a cincea).

Fiinta constienta si libera, stapan peste natura proprie
si peste natura creatiei, liber fata de toate cele din el, din jurul
sau si de sub el (in masura in care s-a angajat in experienta
vietii virtuoase), paradoxal, omul nu este totusi altceva decat
cosmosul, in ce priveste natura sa, dar este constiinta
creatiei.
O descriere simpla (naturalista) a omului - ca
organism biologic - il prezinta intemeiat pe conditionarile
reciproce ale componentelor sale. Si, sub acest aspect, fiinta
umana si cea cosmica sunt, desi la scari diferite, identice.
Numai ca, in ce priveste fiinta umana, interconditionarile se
manifesta ciudat de la om la om: ca unicitati sau alteritati.
Ceea ce inseamna ca in chiar aceste conditionari reciproce
intervine, structurant, un mistic factor modelator,
transcendent si imanent acestora, persoana.


4. Ecologia si Teologia Ortodoxa

Un sistem ecologic este format dintr-o componenta
abiotica, reprezentata din ansamblul factorilor geologici,
geografici, climatici etc., si una biotica, reprezentata din
toate speciile vegetale si animale care ocupa biotopul
respectiv.
Intre cele doua componente se stabilesc legaturi
stranse, multe insuficient cunoscute, care fac ca ele sa
formeze un tot unitar, o structura functionala.

In ceea ce priveste teologia, aceasta este definita ca
disciplina "care se ocupa cu expunerea si fundamentarea
teoretica a izvoarelor si dogmelor unei religii"
O alta definitie, mult mai apropiata de obiectivele
acestui articol stiinta al carei obiect il constituie Ens
realissimum, adica perfectiunea divina (Tutea, 2000). Aceasta
ultima definitie rezulta indirect, deoarece autorul nu isi
propune sa defineasca teologia.
Dupa ce a creat lumea, apoi pe Adam si Eva,
"Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: "Cresteti si va
inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste
pestii marii, peste pasarile cerului,peste toate animalele,
peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot
pamantul!".
Apoi a zis Dumnezeu: "Iata, va dau toata iarba ce face
samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod
cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra. Iar tuturor
fiarelor pamantului si tuturor pasarilor cerului si tuturor
vietatilor ce se misca pe pamant, care au in ele suflare de
viata, le dau toata iarba verde spre hrana." Si a fost asa"
(Biblia, Facerea II, 28-30).
De aici se vede ca intre toate speciile, care erau
erbivore (Nita, 2005), domnea echilibrul: "asa este imparatia
lui Dumnezeu, ca un om care arunca samanta in pamant, si
doarme si se scoala, noaptea si ziua, si samanta rasare si
creste", cum nu stie el.

Omul a fost creat vegetarian (Nita, 2005), ca sa
stapaneasca peste Creatia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu l-a
facut pe om "dupa chipul lui" (Biblia, Facerea I, 27), deci
aceasta stapanire implica atat dragostea, cat si grija lui
Dumnezeu pentru creatia Sa si nu trebuie inteleasa in sensul
introdus de revolutia industriala, care a dat nastere
capitalismului, apoi tehnologiei si civilizatiei actuale.
Din acest moment, odata cu omul ,a cazut intreaga
creatie, intre toate animalele aparand alte relatii, dar si o
noua relatie cu omul. Viata omului s-a ingreunat: "in zadar va
veti cheltui puterile voastre, ca pamantul vostru nu-si va da
roadele sale, nici pomii din tara voastra nu-si vor da poamele
lor" (Biblia, Leviticul XXVI, 20).
Crestinul stie ca toate cele lumesti sunt desarte: "am
inceput lucrari mari: am zidit case, am sadit vii, am facut
gradini si parcuri si am sadit in ele tot felul de pomi roditori;
mi-am facut iazuri, ca sa pot uda din ele o dumbrava unde
cresteau copacii [...] apoi m-am uitat cu luare aminte la toate
lucrurile pe care le-au facut mainile mele si la truda cu care
m-am trudit ca sa le savarsesc si iata, totul este desertaciune
si vanare de vant si fara nici un folos sub soare." (Biblia,
Ecclesiastul II,4-6, 11).
5.Concluzia

La cele doua modele de interpretare a relatiei dintre
om si natura (omul " stapan si omul "pastrator al naturii
intacte) se poate adauga a treia " omul ca preot al creatiei",
ridicand-o spre a fi sfintita de Dumnezeu, devenind
nepieritoare si mantuitoare (asa cum Dumnezeu preface
painea si vinul inaltate de preot pentru rugaciunile sale si ale
credinciosilor in Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus
Hristos, spre mantuirea celor prezenti la Sfanta Liturghie), si
folosind-o pentru a-L lauda pe Dumnezeu si pentru
mantuirea sa si a aproapelui sau.

Bibliografie

[1] Biblia sau Sfanta Scriptura, Institutul Biblic si de Misiune Ortodoxa al
Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1968;
[2] Nita M., Ecologia vazuta prin ochii credintei in Dumnezeu, Editura
Mitropolia Olteniei,Craiova, pag. 130-141, 2005;
[3] Sfntul Maxim Mrturisitorul, Ambigua trad. i aparat critic, Pr. Prof.
Dumitru Stniloae E.I.B.M.B.O.R., 2006
[4] http://www.crestinortodox.ro/
[5] Tutea P., Omul-Tratat de antropologie crestina. Dogmele sau primirea
certitudinii, Editura Timpul, Iasi, 2000;