In starea de cadere in care se afla, toti oamenii sufera de patimi intr-o masura sau alta,

adica sunt bolnavi din punct de vedere spiritual. Dar cel mai adesea ei nu-si cunosc nici
caderea, nici boala.
Indeobste, dupa cum spune Sfantul Macarie Egipteanul, oamenii nu stiu ca firea lor
boleste din pricina acelui rau dintai al neascultarii, care a razbatut pana la noi: "Lumea
cea vazuta, de la imparati pana la cersetori, este intr-o neincetata tulburare, dezordine si
lupta si nimeni nu cunoaste pricina. r, este vadit ca raul care a intrat in lume prin
neascultarea lui !dam, este centrul tuturor relelor si cauza mortii. "acatul care a intrat in
lume prin !dam si care este ca o putere si o esenta a lui Satan, a semanat toate relele. El
lucreaza in ascuns in omul cel launtric si in mintea lui si-l razboieste cu gandurile.
amenii nu stiu ca fac aceasta impinsi de o putere straina, socotesc ca ele sunt lucruri
firesti si ca din propria lor socotinta le fac #...$. !stfel, lumea sufera de patimile cele rele
si nu stie". Sfantul Simeon %oul &eolog, la randul sau, constata: "Suntem atat de stapaniti
de patimi si am a'uns intr-o asemenea intunecare si nestiinta, incat nu mai simtim starea
in care ne aflam, nu mai stim nici macar ca faptuim cele rele" . "Lumina sufletului s-a
intunecat intr-atat, incat nu mai vedem cat de ranit si sfasiat este el", spune un "arinte.
Lui Eusebiu, care-l intrebase pentru ce oamenii se straduiesc sa se vindece de bolile
trupesti, dar nu se ingri'esc deloc de bolile sufletului lor, Ioan din Singuratate ii raspunde
ca, din pricina pacatului, "nu mai pot sa vada si sa priceapa nimic, fiind ca niste morti,
nesimtitori la starea lor launtrica". "(a cei ce suntem in aceste boli #ale patimilor$, nu
putem sa le descoperim, fie din pricina neputintei, fie din pricina adancii lor inradacinari
in noi." Sfantul Isaac Sirul remarca faptul ca "multi fiind bolnavi, nu stiu nici macar ca
sunt bolnavi" si "cei mai multi dintre oameni, bolind #de patimi$ se dau drept sanatosi".
Sfantul Ioan )ura de !ur spune si el ca "cel care s-a predat pacatului, asemenea celui
ametit de betie, nu stie deloc ca este bolnav". Iar in alta parte spune limpede: "(e-i mai
groaznic este ca noi nici nu ne mai dam seama de pacatele care ne stapanesc #...$. Din
pricina nesimtirii in care am a'uns, nu ne mai deosebim intru nimic de nebunii care spun
si savarsesc fara frica fapte pline de prime'die si de rusine. %u le este rusine deloc de
faptele si de cuvintele lor, ba, dimpotriva, se mai si lauda cu ele. Se cred mai sanatosi
decat cei cu adevarat sanatosi. !sa suntem si noi. %e purtam cum se poarta oamenii
bolnavi, dar nici macar nu simtim ca suntem bolnavi.
%estiind ca-i bolnav, omul cazut nu se ingri'este de sanatatea sa si crede ca n-are nevoie
de tamaduire. %umerosi sunt cei care "pentru ca nu si-au simtit patimile, nu s-au ingri'it
nici de tamaduirea lor", constata Sfantul Isaac Sirul. Ei se impotrivesc tratamentului
du*ovnicesc. "(um va primi sa fie vindecat cel ce nu crede defel ca zace in boala sau
cadere+", se intreaba Sfantul Simeon %oul &eolog. r, cel care nu-si cunoaste starea in
care se afla nu face altceva decat sa si-o inrautateasca. ",oala cea mai rea este aceea care
macina pe om fara ca el s-o stie", ne atrage atentia Sfantul Ioan )ura de !ur, care, in alta
parte, spune in acelasi sens: "a nu se cunoaste omul pe sine este culmea nebuniei si a
patimilor".
(*iar daca incepe sa inteleaga care-i este adevarata fire si, asadar, sa-si vada decaderea,
adancurile fiintei sale launtrice nu i se descopera omului pe data. (restinul insusi, care
primeste prin credinta si prin *arul Du*ului Sfant puterea de a se cunoaste, nu-si vede de
la inceput toate patimile care zac in el, caci pentru aceasta se cere multa nevointa. %ici
cel care se straduieste sa le cunoasca si sa scape de ele nu si le cunoaste pe toate- unele ii
raman multa vreme ascunse, iar pe altele si le stie numai in parte. Sfantul Macarie
Egipteanul spune in nenumarate randuri ca raul mostenit prin pacatul stramosesc a
cuprins intreaga faptura a omului, iar radacinile lui sunt foarte adanci. Demonii isi
implinesc lucrarea lor mai cu seama in adancul inimii si de aceea ea ramane ascunsa si
nevazuta. "Sarpele care te-a ucis se cuibareste in partea cea mai profunda a mintii si in
adancul cugetelor tale, in asa-zisele camari si ascunzisuri ale sufletului. Intr-adevar, inima
este un abis." (ata vreme nu implineste toate poruncile lui .ristos, omul nu-si cunoaste
deloc patimile sau le cunoaste numai in parte, pentru ca, asa cum talcuieste Sfantul
Simeon %oul &eolog, are ca un val asezat peste inima /cf. 0 (or. 1, 23-l45, care-l
impiedica sa se vada asa cum este. Evagrie, Sfantul Ioan (asian si Sfantul Ma6im
Marturisitorul vorbesc despre "patimile ascunse in inima", iar Ioan din Singuratate,
despre "miscarile ascunse ale inimii" si "relele tainuite", despre "fiinta ascunsa" a omului
sau despre "lucrurile ascunse in adancurile inimii". Sfantul Ioan Scararul, la randul sau,
vorbeste despre "intunecarea dinauntru cea nevazuta". Sfantul )rigorie cel Mare vorbeste
si el despre patimile "ascunse in cutele cele mai tainuite ale inimii" "%enumarate patimi
zac in sufletele noastre fara ca noi sa le cunoastem", spune iarasi Evagrie. Sfantul Ma6im
marturisitorul, Sfantul &alasie si Sfantul Isi*ie Sinaitul reiau aceasta afirmatie aproape
cuvant cu cuvant. Sfantul Ioan (asian, in aceeasi perspectiva, face aluzie la semintele
pacatelor care incoltesc in adancul inimii, ramanand ascunse in tainitele lui. Marcu
!scetul spune ca patimile ascunse in inima sunt asemenea serpilor care se furiseaza prin
case si vorbeste despre "poftele ce zac inlauntrul inimii si se misca cu putere". El arata ca
orice patima, c*iar foarte vec*e, la cel ce nu s-a curatit deplin consta din predispozitii
latente care se manifesta atunci cand afla bun prile'. El vorbeste astfel despre "gandurile
rele care zac in noi", despre "gandurile ascunse pe care le adapostim in noi", despre "roiul
patimilor ascunse inlauntru". Dintre acestea, el pune in evidenta uitarea, nepasarea
trandava si nestiinta, "patimile cele mai adanci si mai launtrice", "care zac in adancurile
inimii", pacate rele necunoscute celorlalti si socotite ca nici n-ar fi rele, dar care sunt mai
stricacioase decat celelalte". (*iar !postolul "avel vorbeste despre "cele ascunse ale
inimii" /2 (or. 27, 035 si despre "cele ascunse ale oamenilor" /8om. 0, 245. Iar "salmistul
I se adreseaza astfel lui Dumnezeu: ")resalele, cine le va pricepe+ De cele ascunse ale
mele curateste-ma" /"s. 29,215.
mul isi cunoaste patimile pe masura sporirii sale du*ovnicesti. (elui care traieste
departe de Dumnezeu, ele ii raman cu totul ascunse ori le vede numai cand se manifesta
in mod grosolan sau cu violenta. insa cel ce se apropie de El si-I implineste poruncile, le
vede tot mai limpede, in lumina Du*ului Sfant. In aceasta privinta, e mare deosebirea
intre omul pacatos, cu totul orb in fata patimilor, si cel care sporeste in nevointa. (el
dintai nu-si vede patimile pana cand acestea nu intrec masura pacatoseniei celor din
prea'ma sa- privirea nevoitorului insa le zareste pe cele ascunse in cele mai adanci tainite
ale inimii sale. "(ata vreme cineva este tinut de lucrurile cele vazute ale acestei lumi, este
incurcat cu diferite legaturi pamantesti si este antrenat in patimile cele rele, nici macar nu
stie ca inauntrul sau mai e6ista o lupta, o batalie si un razboi. !bia atunci cand omul se
ridica la lupta si se elibereaza de legaturile vazute ale acestei lumi #...$, cand incepe sa
staruiasca in poruncile Domnului, lepadandu-se de lumea aceasta, abia atunci poate sa
cunoasca lupta cea launtrica a patimilor, care se ridica in el, razboiul cel launtric si
cugetele cele viclene. Daca nu se ridica la lupta, dupa cum am spus mai inainte, daca nu
se leapada de lume, daca nu se dezbara din toata inima de poftele cele pamantesti si daca
nu vrea sa se lipeasca cu totul de Domnul, nu cunoaste vicleniile ascunse ale du*urilor
rautatii, nici patimile cele ascunse in el, ci este strain de el insusi, nestiind ca poarta in
sine rani si patimi ascunse." "entru a ne face sa intelegem deosebirea dintre oc*iul fin al
celui care duce razboi du*ovnicesc si orbirea celui care nici nu stie ca e6ista un astfel de
razboi, Sfantul Ioan (asian se foloseste de o comparatie foarte lamuritoare: "Sa
presupunem ca au intrat intr-o casa mare, cu multe lucruri, unelte, vase, doi oameni: unul
cu vederea buna, iar altul bolnav de oc*i. (el ce nu poate vedea totul va spune ca in casa
nu sunt decat dulapuri, paturi, scaune, mese si altele pe care le-a identificat nu atat cu
oc*ii, cat pipaindu-le. Dimpotriva, cel cu oc*i sanatosi vede c*iar si cele mai ascunse
lucruri si spune ca in acea casa sunt multe si nenumarate alte lucruri mici. !cestea, daca
ar fi stranse gramada, ar egala sau ar intrece prin multimea lor pe cele putine, pe care le
pipaie cel cu vederea slaba. !sa sunt sfintii, care sunt, ca sa zic asa, vazatori. Ei, avand
cea mai mare dorinta de desavarsire, c*iar pe acelea pe care oc*ii intunecati ai mintii
noastre nu le vad, le surprind in ei repede si le osandesc foarte aspru. (ei ce nu si-au patat
constiinta cu nici cel mai mic pacat, tot asa cum se vede bine un neg pe o piele alba ca
zapada, se socotesc plini de multe pete #...$. Dimpotriva, cei care isi acopera oc*ii inimii
lor cu vesmantul gros al patimilor si, potrivit cuvantului Mantuitorului, "vad fara sa vada
si aud fara sa auda si sa inteleaga: /Mt. 21, 215 abia daca vad in adancul inimii lor
pacatele mari si aducatoare de moarte- cum ar putea ei sa vada cum se strecoara gandurile
vinovate sau acele porniri ascunse si necurate ale desfranarii, care atata mintea prin
usoare si viclene ispite. Ei nu pot sa-si priveasca cu vedere limpede robia sufletului lor."
Dintre toate patimile, mandria intuneca cel mai mult constiinta omului si-l face sa nu-si
cunoasca bolile sufletului, nici pe cele mici si tainuite, nici pe cele mari si vadite. "&rufia
pricinuieste uitarea pacatelor", spune Sfantul Ioan Scararul. "Multi dintre cei mandri nu
se cunosc pe ei insisi socotind ca sunt nepatimasi, si-au vazut saracia virtutii in ceasul
iesirii din viata." Mandria este cea care duce pe om la "indreptatirea de sine", dupa cum
spun "arintii, care-l face sa nu-si recunoasca pacatul si sa nu fie constient de el.
Se intampla ca insusi omul du*ovnicesc nu-si cunoas te patimile, pentru ca adesea, dupa
cum arata Sfantul Ma6im Marturisitorul, ele se afla in stare de nelucrare /anergesia5 sau,
altfel spus, sunt inactive ori dormiteaza. %emiscarea lor indelungata il face c*iar pe cel
veg*etor sa se socoteasca lipsit sau izbavit de ele. Iar atunci, pacea sufletului sau nu este
altceva decat o mare inselare.
Intr-adevar, pe langa pacea pe care o rodeste nepati mirea, la care se a'unge pe culmile
nevointei, cand omul este cu adevarat izbavit de orice patima, e6ista, dupa cum arata
Evagrie, o stare de pace mincinoasa, care rezulta din retragerea demonilor, atunci cand
acestia sunt siguri ca in fapt bietul suflet se afla in stapanirea lor. De pilda, atunci cand fie
slava desarta, fie mandria iau locul tuturor celorlalte patimi.
Se mai poate ca, prins in multimea si agitatia trebu rilor lumesti, omul sa nu-si simta
patimile, preocuparile de zi cu zi impiedicandu-l sa-si cunoasca starea. ""rin
trup, sufletul e distrat si uita de patimi", spune, in acest conte6t, !vva Dorotei- insa,
spune tot el, "sa vina careva dintre voi, sa-l inc*id intr-o c*ilie intunecoasa, sa nu
manance, sa nu bea, sa nu doarma, sa nu se intalneasca cu nimeni, sa nu cante psalmi, sa
nu se roage, nici sa-si aminteasca deloc de Dumnezeu numai trei zile. Si vei afla ce fac
patimile cu el".
(and insa omul paraseste cararile lumii si incepe sa umble pe calea du*ovniceasca, se
starnesc in el cu furie patimi pana atunci nestiute sau care-i pareau cu totul mici si
neinsemnate. "Sa nu ne miram - spune Sfantul Ioan Scararul - daca, intrand in arena
nevointei, ne vom vedea la inceput mai patimasi decat in viata din lume #...$. (aci fiarele
ascunse, mai inainte nu se aratau." Iar !vva &alasie atrage atentia asupra faptului ca: "in
sufletele noastre se ascund patimi foarte rele. Ele se dau pe fata insa abia atunci cand
respingem lucrurile".
(el mai adesea, in vreme de ispita afla omul care-i sunt patimile. "Sunt multe patimi in
suflet pe care nu le cunoastem pana cand nu vine ispita, ca sa ni le arate", spune Ev agrie.
De asemenea, omul nu-si cunoaste patimile cata vreme nimeni si nimic nu i le trezeste si
nu i le rascoleste. Daca nu are ganduri pacatoase, aceasta nu inseamna ca e lipsit de
pacate, ci doar ca pe moment lipseste lucrul in stare sa i le starneasca. "!ltceva este a te
izbavi de ganduri si altceva a te elibera de patimi. !deseori se izbaveste cineva de
ganduri, cand nu sunt de fata acele lucruri fata de care are anumite patimi. Dar patimile se
ascund in suflet, iar cand se arata lucrurile, ies la iveala." Stim din viata pustnicilor ca in
singuratate nu se misca in om patimile pe care le isca intalnirea cu semenii- dar ele se
ivesc indata ce se paraseste si*astria. "%egresit, price patimi nevindecate vom duce in
pustie, le vom simti acoperite in noi, si nu sugrumate", spune !vva Ioan (asian. "(ate un
om pare rabdator si smerit pana nu s-a intovarasit cu cineva, dar cum s-a ivit prile' de
iritare, il si vezi revenit indata la firea lui de mai inainte. "atimile ce stateau ascunse au si
irupt ca niste cai fara zabala care, dupa o prea lunga odi*na, tasnesc navalnic si salbatic
din gra'd, ranindu-l de moarte pe cel care-i mana. Intr-adevar, intrerupand legaturile
noastre cu semenii si mai mult se aprind in noi patimile daca n-au fost sugrumate mai
inainte." !celasi Sfant "arinte, in alta scriere a sa, spune din nou ca daca omul nu lupta
impotriva patimilor sale si nu le smulge din suflet, ele nu pier, ci, dimpotriva, se intaresc
tot mai mult: "Sa stim bine ca daca ne retragem in locuri indepartate si pustii fara sa ne fi
curatit de toate patimile noastre, nu inseamna ca, nemaiputandu-le practica acolo, ele nu
e6ista in noi ca dorinta. 8amane ascunsa in noi, serpuind oarecum, radacina tuturor
patimilor daca n-a fost smulsa, si o simtim dupa oarecare semne ca traieste inca in noi. Si
nu doar traieste, ci si sporeste tot mai mult". "Lucrarea pacatului ne lipseste, iar nu pofta.
!ceste patimi, daca ne amestecam din nou cu oamenii, de indata ies din *rubele
simturilor noastre, dovedind ca ele nu se nasc atunci cand tasnesc cu putere, ci ca abia
atunci au iesit la iveala, dupa ce statusera multa vreme ascunse."
Invatatura Sfantului "arinte e limpede: pana nu e deplin starpita din suflet, patima ramane
vie si creste in ascuns, fara ca omul sa-si dea seama- si, pe masura ce creste, capata tot
mai multa putere si, indata ce afla prile'ul, izbucneste cu cea mai mare furie. !ceasta se
intampla insa numai daca omul e lipsit de luare-aminte si nu se straduieste s-o biruie cu
puterea *arului.
;edem din toate aceste te6te ca pornirile patimase ale omului nu sunt determinate, asa
cum se crede cel mai adesea, de circumstante e6terioare. Evenimentele si oamenii nu fac
decat sa dea la iveala patimile ascunse in suflet. "<iecare este ispitit de propria sa pofta
atunci cand e tras si momit de ea", spune Sfantul !postol Iacov in epistola sa /2, 275. Iar
Sfantul Ioan (asian atrage atentia asupra faptului ca: "%egresit, niciodata nimeni nu e
impins la pacat fiind atatat de patima altuia daca n-are inc*isa in inima lui *rana pacatelor
si nici nu trebuie sa credem ca cineva este amagit pe data cand, la vederea, frumusetii
unei femei, cade in nerusinata desfranare, ci mai degraba ca aceasta vedere a fost doar
prile'ul care a scos la suprafata boala ascunsa, incuibata in adancul lui". "E un lucru de
ras si o 'udecata stramba - scrie !vva Dorotei - sa spuna cineva despre un altul care l-a
suparat zicandu-i vreun cuvant: "De nu venea acesta si nu-mi vorbea si nu ma tulbura, n-
as fi pacatuit=: are cel ce i-a spus lui acel cuvant a sadit in el patima+ !cela doar i-a
aratat lui patima care era in el #...$. !sa si acesta se socotea pe sine sezand in pace si in
liniste, dar in la-untrul lui avea patima si nu stia. ! fost de-a'uns sa-i spuna fratele acela
un singur cuvant si a scos la aratare putreziciunea ascunsa inlauntru." Dand un acelasi
e6emplu, Sfantul Ioan (asian conc*ide: "(and cineva invins de o ocara se aprinde de
focul supararii, trebuie sa credem ca pricina acelui pacat nu este muscatura defaimarii, ci
mai degraba vadirea slabiciunii ascunse".
"atimile pe care omul nu si le cunoaste genereaza o profunda stare de boala. (u patimile
stiute - care si ele ranesc grav sufletul - omul se poate lupta mai usor. insa cele ascunse -
fie tainice prin natura lor, fie de care omul insusi nu vrea sa stie, fie nemarturisite - sunt
pricina de mult rau si de boala grea a sufletului. !ctive si puternice, pentru c-au fost
lasate sa creasca si sa se intareasca fara nici o opreliste, ele rod si macina pe incetul
sufletul, surpandu-l pe nestiute. ")andul ascuns ruineaza sufletul, iar cel ce se tainuieste
pe sine se va imbolnavi", spune Sfantul Ioan (asian. Iar intr-una din convorbirile sale
du*ovnicesti aminteste cuvintele lui !vva &*eor despre "puterea pe care gandurile
ascunse o au asupra noastra, despre natura lor si despre robia groaznica ir care ne tin cata
vreme raman nemarturisite". >n aii Sfant "arinte invata, in acelasi sens: ""e masura ce
omul isi tainuieste cugetele, ele se inmultesc si se fac puternice #...$. Dupa cum cariul
macina lemnul, tot asa gandurile pacatoase strica inima".
!sadar, primul pas spre tamaduirea sufletului este scoaterea la lumina a patimilor care
zac in el, ca omul sa-si vada si sa-si cunoasca starea de pacatosenie.