Pentru un alt ev mediu

Jacques Le Goff

I TIMP SI MUNCA
Evul Mediu in viziunea lui Michelet

In ochii multor medievisti, astazi Michelet nu are presa buna. Partea despre evul mediu din
Histoire de France scrisa de el pare sa fie cea mai demodata in raport cu evolutia stiintei istorice.
Evul Mediu a devenit si ramane citadela eruditiei, numai ca raporturile lui Michelet cu eruditia
sunt ambigue. Michelet, devorator de istorie, este un impatimit om de arhiva, un muncitor la
Arhive. Documentul de arhiva nu este pentru Michelet decat o trambulina pentru imaginatie
pentru declansarea viziunii.
Ceaa ce intelegea el prin Evul Mediu nu este intotdeauna ceea ce intelege stiinta specializata de
astazi. Evul mediu al lui Michelet pare demodat si daca il raportam la Michelet insusi, el parand
destul de departe de Evul Mediu.
Evul Mediu al lui Michelet este un Ev Mediu trist, obscurantist, incremenit, steril.
Lucien Febvre ieri, un Fernand Brsudel azi, sunt primii care l-au socotit pe Michelet drept
parintele istoriei noi, al istoriei totale care vrea sa cuprinda trecutul cat este el de mare, de la
cultura materiala la mentalitati.
Rolan Barthes a descoperit in Michelet pe unul din primii reprezentatnti ai modernitatii.
La Michelet exista patru viziuni asupra Evului Mediu. Raportul istoric intre Michelet si evul
mediu se schimba in functie de raporturile lui Michelet cu istoria contemporana. Acest raport
desfasurandu-se intre doi poli 1830 1871, care incadreaza varsta adulta a istoricului. Intre
fulgrul din iulie si crepusculul marcat de catre infrangerea Frantei de catre Prusia, lupta
impotriva claricarismului, deceptiile revolutiei avortate din 1848, dezgustul in fata afacerismului
celi de-al doilea Imperiu, deziluziile produse de materialismul si nedreptatile societatii
industriale, modifica imaginea lui Michelet despre Evul Mediu.
Frumnosul Ev Mediu dintre 1833-1844, un ev mediu pozitiv pana si in nenorocirile si grozaviile
lui. Evul mediu din 1833 este pentru Michelet epoca aparitiilor miraculoase, care ies din
documente sub ochii lui uluiti.
El se deterioreaza treptat, din 1845 pana in 1855, devenind un Ev Mediu rasturnat, negativ.
Michelet incepea sa se indeparteze de Evul Mediu. Renasterea si reforma arunca evul mediu in
bezna, ruptura venind o data cu Luther. Evul mediu devine o civilizatie de copisti, arta gotica
este dispretuita, decade, piatra redevine inerta, evul mediu se reintoarce la mineralitate. Evul
mediu este bolnav, are boala nehotaratilor, cea a sangelui nestatornic. Lepra marcheaza secolul
XIII. Ciuma roade secolul XIV. Evul mediu a devenit tunelul lung al postului, al tristetii al
plictiselii.
Apare un alt ev mediu, cel din 1862, evul mediu al vrajitoarei : printr-o stranie miscare
dialectica reinvie din adancul disperarii, un ev mediu satanic, dar tocmai fiindca este satanic,
luciferian, adica purtator de speranta. Michelet vede fecunditatea mai ales in nasterea stiintelor
modern din vrajitoare. Timp al bolilor, al epidemiilor, timp al sangelui vital, dar si timp al iubirii
si al intoarcerii la viata.
In cele din urma se iveste un al patrulea ev mediu, cel care prin antiteza cu lumea contemporana,
lumea marii revolutii industriale, regaseste fascinatia unei copilarii la care intoarcerea este de
acum incolo imposibila, asa cum este imposibila in pragul mortii care l-a obsedat intotdeauna pe
Michelet, intoarcerea la adapostul cald din pantecele matern.
Ceea ce il atragea pe Michelet spre evul mediu era faptul ca aici isi regasea copilaria, matricea
materna , desi il simtea altul, departat.
In definitiv in aceasta istorie, Histoire de France, partea cu care Michelet s-a identificat cel mai
mult , prin ura si dragoste, a fost evul mediu, ace lev mediu cu care toata viata a locuit, s-a luptat,
a trait.
In Evul Mediu : timpul bisericii si timpul negustorului

Conflictul dintre timpul Bisericii si timpul negustorilor se afirma in miezul evului mediu, ca unul
din evenimentele majore ale istoriei mentale a acestor veacuri.
Biserica l-a ocrotit si avantajat de timpuriu pe negustor, desi multa vreme a lasat sa planeze
banuieli grave asupra legitimitatii unor aspecte esentiale ale activitatii lui. O parte din aceste
asptecte angajeaza profund viziunea despre lume a omului din evul mediu. In fruntea reprosurilor
facute negustorilor se afla acela ca venitul lor presupune o ipoteca asupra timpului, care nu
apartine decat lui Dumnezeu.
Timpul Bibliei si al crestinismului primitiv, este mai inainte de orice, un timp teologic. Incepe cu
Dumnezeu si este dominat de el. Timpul este conditia necesara si naturala a oricarui act divin.
Aparitia lui Cristos, realizarea fagaduielii, Intruparea, dau timpului o dimensiune istorica, sau
mai bine zis, un centru. De acum inainte, de la zidirea lumii pana la Cristos, toata istoria
trecutului, asa cum este ea relatata in Vechiul Testament, face parte din istoria mantuirii. In cele
din urma timpul il ducea pe crestin catre Dumnezeu.
Negustorul descopera pretul timpului atunci cand exploreaza spatiul, caci pentru el durata
esentiala este aceea a strabaterii unui drum. Durata unei calatorii pe mare sau pe pamant dintr-un
loc in altul, problema preturilor care, in cursul unei aceleasi operatii comerciale, se ridica sau
coboara, sporesc sau miscoreaza beneficiile.
Timpului Bisericii, negustorii si meseriasii ii substituie timpul masurat mai exact, pentru a fi
folosit atat pentru treburile profane cat si pentru cele laice.

Timpul muncii in criza din secolul XIV : de la timpul medieval la timpul modern

Unitatea de masura pentru timpul de munca in occidentul medieval, este durata unei zile, la
inceput, ziua de munca rurala care se regaseste ij terminologia metrologica, si dupa modelul ei,
ziua de munca urbana, definita prin referinta schimbatoare la timpul natural, de la rasaritul pana
la asfintitul soarelui, si subliniata aproximativ prin timpul religios, cel din horae canonicae.
Munca de noapte este un fel de erezie urbana, sanctionata in general cu interdictii si amenzi.
Timpul muncii este cel al unei economii dominata inca de ritmurile agrare, o economie ce nu stie
ce este graba, punctualitatea, sau grija pentru productivitate este timpul unei societati dupa
chipul si asemanarea aceste economii, sobra si pudica, fara pofte prea mari, cu nevoi putine, prea
putin capabila de eforturi cantitative.
De la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului XIV acest timp al muncii intra in criza.
Ofensiva muncii de noapte, severitatea, mai ales in definirea, masurarea si practicarea zilei de
lucru, conflictele sociale in jurul duratei muncii. Muncitorii cer ei insisi lungirea zilei de lucru,
mijloc de a spori salariile. Ulterior, muncitorul, pentru a fi aparat de tirania patronala, are nevoie
sa fie fixat pe langa timpul muncii si un timp de odihna si pe langa munca salariata reglementata,
un timp pentru munca personala.
Prin folosirea clopotului urban pentru munca, in locul unui timp evenimnetial, care nu se
manifesta decat episodic, exceptional, este introdus un timp regulat, normal. Spre deosebire de
orele clericale nesigure, ale clopotelor bisericesti, sunt introduse orele sigure nu timpul
cataclismului sau al sarbatorii, si cel al cotidianului, retea cronologica ce incadreaza, incatuseaza
viata urbana.
Progresul hotarator catre orele precise il constituie, totusi, inventarea si raspandirea orologiului
mecanic, a sistemului rotii cu dinti care promoveaza ora in ses matematic, a douazeci si patra
parte a zilei. Catre jumatatea secolului al XIV-lea se raspandeste in mai multe zone urbane.
Orologiul este o minune, un ornanment, o jucarie ce face mandria orasului. El este o podoaba a
acestuia , tine mai mutl de prestigiu decat de utilitate.
In prima jumatate a secolului XIV, irosirea timpului devine un pacat grav, un scandal spiritual.
Lenesul care-si iroseste timpul, care nu il masoara, este asemenea animalului, el nu este vrednic
sa fie socotit om. Ia nastere astfel un umanism bazat pe un timp bine socotit.

Nota asupra societatii tripartite a ideologiei monarhice si a reinnoirii economice in
Europa occidentala din secolul IX pana in secolul XII
Cele trei componente ale aceste societati tripartite sunt : clericii, razboinicii si muncitorii.
Aceasta tema a societatii tripartite trebuie pusa in legatura cu progresele ideologiei monarhice si
formarea monarhiilor nationale in lumea crestina post-carolingiana. Primul text medieval in care
se intalneste in mod explicit tema societati tripartite este un pasaj din traducerea in anglo-saxona
a tratatului lui Boetiu. Este vorba de o descriere a portretului regelui ideal, iar cele trei ordine ale
societatii sunt socotite ca niste unelte si materiale necesare implinirii operei monarhice,
exercitarii puterii cu virtute si eficacitate.
Al doilea exemplu trimite la inceputurile monarhiei capetiene in Franta. Din cele doua ordine
principale care constituie societatea, clericii si laicii, acesta din urma se subimparte, in doua
subordine, cel al agricultorilor si cel al razboinicilor.
Al treilea exemplu ne duce la frontierele orientale ale lumii crestine latine, la inceputul secolului
XII, in Polonia. Populatia este impartita in milites bellicosi si rustici laboriosi .
De la sfarsitul secolului IX pana la inceputul secolului XII, de la un capat la altul al lumii
crestine latine, schema tripartita trebuie pusa in relatie cu eforturile unor anumite medii laice si
ecleziastice in scopul de a consolida ideologic formarea de monarhii nationale.
Ordinul clerical (oratores) se caracterizeaza prin rugaciune, fapt ce indica poate o anumita
prioritate acordata idealului monastic, mai precis, al unui anumit monahism.
Termenul de milites (bellatores) care incepand din secolul XII va avea tendinta sa desemneze in
od obisnuit ordinul militar in schema tripartita, va corespunde fara indoiala aparitiei clasei
cavalerilor in sanul aristocratiei laice, dar el va aduce mai mult confuzie decat lumina in
raporturile dintre realitatea sociala si temele ideologice care pretind ca-l exprima.
Al treilea ordin laboratores, inglobeaza in general ansamblul mainii de lucru, sectorul primar.
Termenul ajunge astefel sa desemneze in deosebi pe acei muncitori agricoli care sunt principalii
fauritori si beneficiari ai acestui progres economic, o elita, un meliorat taranesc.
Finalitatea ideologica a schemei tripartite este aceea de a exprima armonia, interdependenta,
solidaritatea intre clase, intre ordine.
Monarhul concentreaza in persoana sa cele trei functii si exprima unitatea unei societati nationale
trinitare. Insa regalitatea medievala risca sa fie victima a acestei scheme tripartite daca jocul
ireductibilei lupte de clasa intoarce cele trei ordine impotriva regelui.

Meserii licite si meserii ilicite in occidentul medieval

Oirce societate isi are ierarhia sociala proprie. Meseriile si-au gasit locul in aceasta lume, un loc
mai mare sau mai mic, dupa epoca.
Mentalitatea este fara indoiala ceea ce se schimba cel mai incet in societati si in civilizatii.
Ceea ce era dispretuit in anul 1000, va fi la loc de frunte in zorii Renasterii.
Printre aceste meserii, unele au fost condamnate fara rezerve - camata si prostitutia, iar altele nu
au fost condamnate decat in anumite cazuri.
Meseriile ce se intalnesc cel mai des sunt : hangii, macelari, jongleri, histrioni, vrajitori,
alchimisti, medici, chirurgi, soldati, proxeneti, prostituate, notari, negustori, postavari, tesatori,
cizmari, gradinari, pescari, barbieri, pindari etc.
In spatele unor interdictii, descoperim urmele unor mentalitati primitive persistente in spiritul
medieval : vechile tabuuri ale societatii primitive.
Tabuul sangelui, care este indreptat mai ales spre macelari, calai, dar si spre chirurgi si barbieri
sau spre spiterii care practica sangerarea tratati mai rau decat erau tratati medicii. O societate
sanguinara cum este cea a occidentului medieval, pare ca oscileaza intre delectare si oroare in
fata sangelui varsat.
Tabuu al impuritatii, la muradriei ce cade asupra postavarilor, a boiangiilor, a bucatarilor, dispret
pentru muncitorii textilisti unghiile albastre .
Tabu al banilor, care a jucat un rol important in lupta societatilor, ce traiau intr-un cadru de
economie naturala, impotriva invaziei economiei monetare.
La acest vechi fond, crestinismul a adaugat si propriile interdictii. Militarii sunt condamnati, nu
in mod direct, ca varsatori de sange, ci indirect, ca oameni ce incalca porunca Sa nu ucizi
ajungand astfel sa cada sub blestemul Cei ce scot sabia de sabie vor pieri .
Crestinismul imbogateste, potrivit opticii sale speciale, lista profesiunilor interzise sau
dispretuite. Sunt condamnate de pilda, meseriile ce cu greu pot fi exercitate fara a savarsi unul
din pacatele capitale.
Luxura va fi motivul de condamnare a hangiilor si a proprietarilor de bai de aburi ale caror case
erau adesea rau famate, a jonglerilor care incita la dansuri lascive si obscene, a carciumarilor
care traiesc din vanzarea unor triple voluptati blestemate : vinul, jocurile de noroc si dansul ; si
chiar a muncitoarelor din tesatorii, invinuite ca ingroasa randurile prostitutiei.
Avaritia lacomia condamnarea ei duce automat la condamnarea bucatarului. Pana si lenea
justifica condamnarea meseriei de cersetor a celor care din lene nu vor sa munceasca.
Exista in crestinism tendinta de a condamna orice negotium orice activitate laica. Negustorul este
condamnat fiindca nu creeaza nimic.
In secolele XI XIII in occidentul crestin se produce o revolutie economica si sociala : avantul
urban este simptomul ei cel mai puternic, iar diviziunea muncii aspectul cel mai de seama.
Vremea dispretului a trecut producandu-se o revizuire a atitudinilor fata de meserii. Camata, spre
pilda, inca aspru pedepsita la mijlocul secolului al XII-lea se va imparti pe nesimtite in diferite
operatiuni din care unele, tot mai numeroase, vor fi treptat tolerate.
Curand doar jonglerii si prostituatele vor fi izgoniti din societatea crestina. Semna al schimbarii
mentalitatilor este si faptul ca, clericii vor lasa laicilor libertatea de acces la medicina si drept
civil, si vor ceda definitiv comertul.
Incepand cu secolul XII se impun doua justificari majore : grija pentru folosul comun. Primesc
astfel drept de cetate meseriile mecanice, cum sunt cele din domeniul textil, al imbracamintei sau
altele asemanatoare, care sunt folositoare oamenilor. In felul acesta este justificat si negustorul,
datorita caruia produsele ce nu se gasesc intr-o tara sunt aduse aici din strainatete. A doua este
truda, munca. Osteneala justifica nu numai exercitarea unei meserii, dar si castigul pe care il
aduce. Asa sunt admisi profesorii, dascalii din noile scoli urbane cer sa li se plateasca munca,
sub forma de salarii primite de la autoritatile publice, de venituri ecleziastice speciale sau, si mai
ales de sume varsate de studenti.
Pana si pentru prostituate se vede schitata o justificare prostituatele trebuie socotite printre
mercenari ele isi imprumuta trupul si fac o munca. Ca prostituata femeia se poarta cum nu se
cuvine, dar nu se mai poarta cum nu se cuvine cand primeste pretul muncii ei, de vreme ce se
admite ca este o prostituata. Ea se poate deci cai ca se prostitueaza, dar, tot odata poate pastra
veniturile de pe urma prostitutiei ca sa le dea de pomana. Dar daca se prostitueaza de placere sau
isi inchiriaza trupul ca sa afle placerea, atunci ea nu face o munca, iar castigul este la fel de
rusinos ca si fapta.
Istoria atitudinilor fata de meserii, capitol din istoria mentalitatilor, este, in definitiv, mai inainte
de orice, un capitol din istoria sociala.

Munca, tehnici si artizani in sistemele de valoare din evul mediu timpuriu (secolele V-X)


Diversele traditii mentale mostenite de oamenii din evul mediu au o importanta incontestabila
pentru definirea si evolutia atitudinilor oamenilor din evul mediu timpuriu fata de munca.
Mostenirea greco-romana ambivalenta valorificarii muncii in vremea Imperiului tarziu :
mentalitate artizanala, constrangere corporativa si munca silita ; energetismul virgilian, mai legat
de viata rurala decat de cea artizanala
Mostenirile barbare traditii de tehnici artizanale legate de credinte religioase
Mostenirea iudeo-crestina ofera oamenilor evului mediu un arsenal ideologic ce ofera
argumente in sprijinul tutuor pozitiilor, atat celor favorabile muncii cat si celor contrare
Desconsiderarea muncii si amuncitorilor in societatea, mentalitatea si iedologia evului mediu
timpuriu isi are bazele in regresia tehnica, cvasidisparitia muncii specializate, reducerea notiunii
de munca la cea de munca manuala si a acesteia la cea de munca rurala.
Evolutia sociala este defavorabila muncitorilor : pe de o parte o disparitie progresiva a arizanilor
si a taranilor liberi, iar pe de alta parte preeminenta celor care nu lucreaza razboinicii si clericii.
Aceste secole care au cunoscut o eclipsa a valorilor muncitoresti si tehnice in sistemele de valori
sociale, culturale, spirituale au cunoscut totusi mici insule de valorificare a muncii. Munca
manuala era recomandata episcopilor, preotilor si ceruta calugarilor prin diferite regulamente in
vigoare in occident.
Renasterea carolingiana include o adevarata ideologie a efortului producator, un energetism ce
poate fi recunoscut in plan economic politic si cultural. Se inmultesc araturile, operatiile de
ameliorare a solului, este o renastere a gradinaritului si a experientelor de innoire, de rafinare si
de randament. Incepand cu secolul VIII are loc o inmultire a contractelor agrare care leaga
imbunatatirea conditiei persoanelor si drepturile lor asupra pamantului de eficacitatea muncii
depuse. Ideologia carolingiana a plasat pe primul plan mai ales munca agricola, baza tuturor
lucrurilor.
Taranii si lumea rurala in literatura evului mediu timpuriu
Oglinda societatii, literatura, poate fi uneori o oglinda fara cositor, in care chipurile dispar. Asa
se intampla cu taranii lumea rurala in literatura evului mediu foarte timpuriu. In literatura
secolelor V si VI, nu apare nici taranul nici lumea rurala. Acest fapt necesita o explicatie. Desi in
evul mediu timpuriu realitatea cea mai profunda a istoriei este ruralizarea econimiei si a
societatii, si pamantul devine sursa esentiala de trai, de bogatie, de putere, actorii acestui
fenomen primordial nu apar in literatura timpului. Taranul este un personaj important in
literatura latina antica, insa dispare din literatura evului mediu timpuriu. Disparitia taranului din
literatura evului mediu timpuriu nu este o caracteristica a clasei sale ci o consecinta a regresiunii
generale a realismului , a realismului social si uman in literatura si in arta. Biserica inlocuieste
realismul pagan cu un univers de simboluri, de semne. Ea neaga esentialitatea omului fata de
Dumnezeu si de lumea cealalta si impune grile noi reprezentarii societatii. Astfel acesti tarani ce
par indepartati, absenti din literatura evului mediu foarte timpuriu pot fi descoperiti sub diferite
deghizari :
Reapar mai intai ca pagani intr-o perioada a evanghelizarii satelor ; apare si ca omul sarac care
face parte din clasa primejdioasa a evului mediu timpuriu tarani pe jumatate salbatici ; in sfarsit
reapare ca rusticus semnificand in raport cu elita clericala instruita, masa lipsita de orice
cultura.
O data cu schimbarile economice, va reaparea in literatura, taranul, devenit vilain, insa isi va
pastra trasatuile dobandite in evul mediu timpuriu : vicios, primejdios, analfabet el situandu-se
mai aproape de animal decat de om.
Daca in arta, prin intermediul unor teme iconografice el intra in umanismul occidental, literatura
cel mai adesea il exclude.


II MUNCA SI SISTEME DE VALORI

Cheltuieli universitare la Padova in secolul XV


Viata materiala a profesorilor in evul mediu nu era decat prea putin asigurata. Progresele facute
de salariatii universitatilor incepand cu secolul XIII au fost anevoioase, lente, precare. Profesorii
erau situati in randul muncitorilor retribuiti pe care evul mediu si antichitatea i-a dispretuit. In
sfarsit trebuia sa se stabilieasca cine avea sa-i plateasca pe profesori si in ce fel. Universitatea din
Padova reprezinta un caz deosebit de favorabil activitatea ei inscriindu-se in cadrul rivalitatii cu
Bologna.
O universitate reprezinta o piata de desfacere, un centru de atractie pentru straini si prin urmare
un centru de dezvoltare al contactelor.
Comuna din Padova asigura salariul profesorilor sai din studium, totusi salariul nu-i va impiedica
pe profesori sa ceara candidatilor darurile ce se ofereau prin traditie in toate universitatile.
Aceasta sete de castig explica reducerea progresiva a numarului de studenti scutiti de plata
taxelor. Protectia traditionala a Bisericii asigurase studentilor saraci un loc in universitati intr-o
vreme cand afluxul populatiei catre orase umpluse facultatile cu o multime de tineri fara resurse.
O data cu refluxul demografic, numarul acestor studenti descreste, iar profesorii profita pentru a
accentua regresul eliminandu-i, cat se poate de mult, pe studentii scutiti de taxe. O modificare
adusa statutelor nu mai admite decat doi asemenea studenti in toata facultatea de drept.
Totusi, in acelasi timp o evolutie inversa deschide gratuit portile universitatii unei intregi
categorii de tineri : copii de universitari.
Se precizeaza ca un fiu de doctor trebuie sa-si treaca examenele gratuit, si sunt formulate
sanctiuni impotriva contravenientilor la aceasta hotarare.
Li se acorda intrarea gratuita in colegiul juristilor fiecarui nou doctor care descinde pe linie
masculina dintr-un doctor. Acestor noi doctori li se mai cere o conditie : cetatenia padovana.
Eliminarea studentilor saraci, constituirea unor caste si a unor familii universitare, nationalismul,
adica tendinta de limitare, in ceea ce-i priveste pe profesori, la o recrutare locala. Ce drum lung a
fost strabatut, de pe vremea cand univeristatile ce abia luau nastere primeau, studenti de orice
origine sociala si cand in cele mai celebre dintre ele se dobandea dreptul de a preda pretutindeni.
In lispa unei univesitati in patria lor, tinerii sicilieni care voiau sa dobandeasca o invatatura ceva
mai temeinica si titluri se duceau pe continent, la Padova sau Bologna.

Meserie si profesiune potrivit manualelor de confesori din evul mediu

Se acorda o importanta deosebita atitudinilor mentale legate de meserii si de profesiuni, studierea
unor realitati atat de concrete precum acestea porneste de la manualele de confesori. .
Manualele de confesori sunt martori buni ai costientizarii profesiunii de catre profesionisti
deoarece ele reflecta presiunea mediilor profesionale asupra Bisericii si tot ele au constituit unul
din principalele mijloace de formare a constiintei profesionale a oamenilor din evul mediu
incepand cu secolul XIII.
Trebuie sa ne intoarcem in secolul XIII pentru a intelege constientizarea meseriei si a profesiunii
ce avea sa duca la aparitia manualelor de confesori.
...........................................................................................................................................................

Ce constiinta de sine a avut universitatea medievala ?
Universitatile si puterile publice in evul mediu si renastere