Prof. coord.

: Goman Mihaela Student : Perei Ioana Teodora

Din mozaicul de popoare ale Peninsulei Italiei preromane, cel care a creat o civilizatie superioara cea dintai din Occident - a fost poporul etrusc. Importanta contributiei sale culturale si civilizatorice a fost considerabila, atat prin ea insasi, cat si prin mostenirea transmisa romanilor. Inceputurile, sursele, fundamentele civilizatiei si culturii romane se datoreaza in primul rand etruscilor. Epitetul de misteriosi atribuit de obicei etruscilor este legat mai intai de problema originii lor. In legatura cu problema locului lor de origine s-au emis trei teorii. Prima, este cea a lui Herodot care ii considera originari din Lidia (dupa alti autori nordul Adriaticii, din Illiria). A doua ipoteza este cea propusa de Dionis din Halicarnas care ii vede pe etrusci ca fiind un popor autohton din Italia. Iar cea de a treia teorie, emisa in secolul XVIII sustine ca etruscii ar fi venit in Italia, prin vaile Alpilor, din Europa Centrala. Dintre toate aceste teorii, cea mai plauzibila, confirmata de dovezi arheologice, este prima, teoria lui Herodot. Cele doua fluvii importante ale Italiei, Tibru si Arno, apoi Apeninii si marea, formeaza frontierele Etruriei. Acestea delimiteaza o regiune vasta, favorizata de climatul bland mediteranean, cu o mare varietate de relief. Acest mediu este extrem de favorabil dezvoltarii economice a Etruriei de indata ce agricultura primitiva a perioadei preistorice a facut loc unei folosiri mai adecvate a solului, iar exploatarea fierului si argintului a dus la imbunatatirea traiului. Etruscii au tras foloasele de pe urma acestora, pentru a-si dezvolta activitatile lor maritime si a-si dobandi, astfel, in ochii lumii antice, o reputatie bine meritata de navigatori indrazneti si de pirati temuti. De la inceputul existentei sale, poporul etrusc a aparut in ochii lumii antice ca un popor bogat si puternic. Marinari incercati si pirati redutabili, etruscii au castigat o suprematie care inspira respect pe marile occidentale. Aceasta s-a intamplat intr-o perioada in care o mare miscare a atras popoarele intreprinzatoare ale lumii orientale - grecii si fenicienii spre tinuturile indepartate si inca salbatice ale Occidentului. Cu fenicienii din Cartagina vor incheia un pact, etruscii le vor ceda Sardinia. Cu aceasta relatiile comerciale au inceput foarte timpuriu, dupa cum dovedesc obiectele de factura sarda descoperite. In ceea ce priveste Corsica, ei o pastreaza, dar ulterior aceasta avea sa devina pretul unei lupte inversunate intre etrusci si greci.

Un numar mereu crescand de greci se stabileau pe coastele Campaniei si ale Siciliei, adusi de marea miscare de colonizare care urma sa aiba o atat de profunda influenta asupra viitorului Occidentului. Fenicienii din Cartagina, la randul lor, isi extindeau sfera lor de

influenta asupra Siciliei occidentale si, mai aproape de Etruria, pe coastele de vest si de sud ale Sardiniei. Cele trei mari puteri maritime ale Mediteranei occidentale aveau prea mari ambitii identice pentru a-si putea continua expansiunea fara sa se ciocneasca. In secolul al VI-lea s-au cristalizat primele ostilitati si aliante. Etruria a incheiat cu Cartagina un tratat de alianta, care a fost succesiv reinnoit de cateva ori. Cauzele tratatului au fost de mare importanta, ele prevedeau schimburi comerciale, respectul reciproc al cuceririlor, precum si o alianta militara. Ciocnirea avea sa aiba loc nu peste mult timp. Secolele VII si VI i.e.n. au fost marea perioada de expansiune a etruscilor. Actiunile lor militare au fost initiate si conduse izolat, separat, de orasele state. In expansiunea lor etruscii coboara in Campania ocupand o larga zona de coasta, pana in dreptul coloniei grecesti Posidonia, si fondand dupa principii proprii urbanisticii etrusce orasele Capua, Nocera, Herculanum, Pompei si altele. In felul acesta, un conflict in acest spatiu intre colonialismul grec si cel etrusc se anunta ca inevitabil. Primul razboi are loc in Corsica, etruscii fiind aliati cu cartaginezii. Acest razboi s-a soldat cu abandonarea de catre greci a coloniei lor din insula, care devine posesiune etrusca. Alte razboaie cu grecii, de data aceasta in Campania, vor avea ca urmare blocarea definitiva a expansiunii grecesti in sudul Italiei si pe coasta tireniana unde de acum incolo nu vor mai fi fondate noi colonii grecesti, iar cele vechi vor decade sau vor diparea. Imperiul intemeiat de catre etrusci la sfarsitul secolului al VI-lea era foarte intins. In aceasta situatie etruscilor nu le mai ramane decat sa-si consolideze pozitiile, sa exploateze intens regiunile cucerite. Sa-si dezvolte la o scara mai mare activitatea comerciala maritima si sa intreprinda o vasta actiune de cuceriri, spre nord. In ultimele decenii ale secolului al VI-lea i.e.n. etruscii ocupa in campia Padului un teritoriu mai intins decat Etruria propriu-zisa, inclusiv o lunga zona de pe coasta adriatica. Etruscii organizeaza asezarile taranesti de pe cele sapte coline punand temeliile

viitorului oras Roma, facand din ea un oras asemanator cu capitalele regale din sudul Etruriei. Pe atunci Roma nu era decat o localitate mica, fara insemnatate politica sau militara, si facea parte 2

din liga populatiilor latine din zona, o liga cu caracter esential religios. Puternica Etrurie era in stare sa-si mentina stapanirea asupra tuturor triburilor latine fara nici o greutate, iar ostasii ei se stabilesc in Roma, a carei pozitie reprezenta pentru ea o deosebita importanta. Traditia a pastrat o amintire clara a prezentei etruscilor la Roma; se povesteste ca dinastia etrusca a Tarquinilor s-a mentinut la putere din 616 i.e.n. pana in 510 i.e.n. Dupa procesul de unificare si dupa inceputurile urbanizarii asezarilor de pe cele sapte coline ale Romei, regii etrusci si-au inceput opera civilizatorica. Orasul a fost construit dupa modelul oraselor etrusce iar perimetrul orasului unificat a fost aparat de un zid de incinta dupa sistemul defensiv etrusc. Acropola de pe Capitoliu a devenit centrul religios al Romei, unde a fost zidit un templu dedicat triadei etrusce. Etruscii au dat Romei si un guvern centralizat. Roma etrusca devine acum o forta militara care nu renunta la ambitiile ei de cuceriri. In ciuda cuceririlor sale externe si in ciuda lucrarilor sale publice ridicate in timpul domniei sale, Tarquinius Superbul, un tiran trufas si viloent, era odios in fata poporului roman. Impins de o pasiune violenta , el indrazneste sa o siluiasca pe Lucretia, o matroana vrednica de cinste, care, pentru a scapa de dezonoare, isi pune capat zilelor. Izbucneste acum o miscare revolutionara, iar tiranul rege a fost alungat impreuna cu sotia si copiii sai. Dupa caderea monarhiei in 509 i.e.n. guvernarea etrusca a provocat nemultumiri in randul patricienilor. Absolutismul regal a fost inlocuit de un regim republican, care avea sa dureze cinci veacuri. De acum inainte puterea este exercitata de catre detinatorul ei legitim, poporul. Grecii profita de aceasta situatie si incheie o alianta cu latinii din afara Romei, iar in 506 i.e.n. are loc o batalie care se incheie cu o victorie decisiva contra etruscilor. Pierderea Romei in ultimii ani ai secolului al VI-lea i.e.n. a constituit pentru Etruria un eveniment grav. Ea a insemnat sfarsitul hegemoniei asupa Latiumului si inceputul unei perioade dificile in relatiile dintre etrusci si latini. Este inceputul sfarsitului dominatiei etrusce in sudul Peninsulei. Italia antica era de fapt pe punctul de a suferi ultima sa mare transformare, datorita invaziei celtilor, care au patruns in valea Padului si pana tarziu, spre mijlocul secolului al III-lea i.e.n., au dat lovituri amenintatoare de-a lungul intregii Peninsule Italice. Autorii antici ne-au lasat sugestive descrieri ale groazei care a cuprins tara la sosirea acestor razboinici inalti , ale caror obiceiuri erau inca semibarbare si carora nimic nu parea in stare a li se impotrivi. Traditia romana pastreaza vie amintirea teribilei infrangeri pe care celtii au pricinuit-o romanilor. Celtii 3

au devastat orasul si l-au incendiat. Legiunile s-au imprastiat, iar celtii si-au asezat tabara in Forul Roman. Pentru ai determina sa plece romanii au fost nevoiti sa plateasca un pret de rascumparare ridicat. Dupa plecarea hoardelor victorioase, romanii se grabira sa-si imprejmuiasca orasul cu un zid nou. Dar n-au avut aceeasi soarta orasele etrusce din nord, care au cazut unul dupa altul in mainile noilor cuceritori. Etruscii se pomenira stramtorati in tinutul care fusese leaganul lor, dar nici acolo n-au gasit liniste si pace, celtii exercitatnd presiune asupra lor din nord, grecii cutezau sa-i atace pe coasta marii. Roma isi sporea necontenit actiunile de intimidare si sub repetate lovituri ale legiunilor romane, statele etrusce, atat de mandre de trecutul lor, cazura unul dupa altul. La mijlocul secolului al III-lea lupta s-a incheiat si Etruria s-a supus Romei. Din punct de vedere politic si militar, rolul ei s-a terminat si nici macar nu a incercat sa-si ridice capul atunci cand, in timplu celul de-al doilea razboi punic, trupele cartagineze, comandate de Hannibal, veneau din sud si amenintau Roma. Etruria fusese prea dureros incercata, ea ramasese credincioasa stapanului sau roman. Dar Etruria nu si-a pierdut personalitatea. Traditiile ei religioase si maiestria ei artistica continuara sa infloreasca. Timp de doua sute de ani atelierele ei mestesugaresti aveau sa produca inca un imens numar de obiecte. Desi de valoare inegala, printre care multe capodopere. Romanizarea tinutului s-a facut numai incetul cu incetul. In secolul I i.e.n. luptele sangeroase dintre Marius si Sulla au avut grave consecinte pentru Etruria si pentru locuitorii ei. De la acea data dispar ultimele vestigii de autonomie si se sting amintirile vechii civilizatii etrusce.

Institutiile si obiceiurile etrusce Organizarea politica si sociala a oraselor etrusce

Civilizatia etrusca a fost o civilizatie eminamente urbana, pe cand viata agricola predomina printre popoarele italice inconjuratoare. Istoria Etruriei, la fel cu cea a Greciei, a fost istoria unui numar de orase puternice si independente, care erau unite prin sentimentul de fraternitate, de rasa si religie, dar care niciodata nu au reusit sa formeze o unitate politica efectiva. La inceputul regimului politic din orasele etrusce era o monarhie, despre care casa regala romana a Tarquinilor ne ofera un exemplu deosebit de instructiv. Istorici Romei ne-au transmis o 4

marturie exacta a insemnelor lor, a titlurilor si puterilor lor, care erau identice la Roma si in regatele etrusce. La sfarsitul secolului al VI-lea, Etruria, la fel ca toate popoarele italice, a trecut printr-o criza constitutionala. Monarhia a facut loc republicii, iar regele unor magistrati alesi periodic. Noile constitutii erau in esenta oligarhice, cu o durata de functionare de un an pentru magistrati si cu un Senat stabil si puternic. Toate puterile au trecut astfel, in mainile oligarhiei compusa din principes, cetatenii conducatori. Alaturi de clasa privilegiata, o plebe, formata din oameni liberi si din sclavi, ducea o viata modesta si grea. Incepand cu secolul VII mai existau emigranti greci-mestesugari si negustori- in orasele de pe coasta. Atat in orase, cat si la tara, nobilimea etrusca intretinea un numar mare de sclavi, care erau urmasii vechilor triburi umbriene si ai prizonierilor de razboi. Cand Etruria se clatina sub asalturile romanilor, aceste mase populare s-au rasculat impotriva stapanilor si au luat puterea cu forta. Viata economica si comerciala

Activitatea etruscilor de prelucrare a metalelor a fost cea mai intensa din intreaga Mediterana centrala. Fierul si arama, pe care etruscii le aveau la dispozitie, le-a dat posibilitatea sa-si faureasca arme puternice si calitatea superioara a armamentului lor i-a favorizat in razboaiele de expansiune si de cucerice. Importanta acestui mestesug deosebit arunca lumina asupra anumitor momente istorice. El explica din plin permanentele amenintari ale grecilor asupra coastelor de nord ale Etruriei si rapiditatea expansiunii etrusce in secolele VII-VI. Ceramica etrusca n-a atins niciodata frumusetea si perfectiunea vaselor grecesti, de aici pasiunea aristocratilor etrusti pentru produsele olarilor greci. In perioada arhaica, insa, Etruria producea pe scara intinsa un tip de ceramica usor de identificat prin culoarea ei uniform neagra si prin decoratia ei, incizata sau in relief. Viata particulara si obiceiurile

Psihologia si sufletul unui popor nu sunt nicaieri exprimate mai direct si mai liber decat in indeletnicirile vietii de toate zilele. De aceea atunci cand cautam sa intelegem in oarecare masura mentalitatea popoarelor exotice sau disparute, trebuie sa aratam un interes sporit pentru viata lor particulara. Mobilierul cimitirelor si mormintelor ne ofera un tablou exact al felului de viata al etruscilor si al fundalului ei. Etruscii atribuiau o importanta deosebita destinului omului dincolo de mormant si credinta lor intr-o obscura viata dupa moarte, asemanatoare vietii de pe pamant, i5

a impins pe etrusci sa construiasca lacasuri subterane, in care sa-si ingroape mortii lacasuri care erau copii fidele ale celor in care isi petrecusera viata. Pe cand casele lor erau construite din materiale supuse stricaciunii, care n-au rezistat asalturilor timpurilor sau lacomiei omului, hipogeele etrusce erau sapate in stanca sau construite din blocuri de piatra, care rezistau oricarui asalt. In felul acesta, ele au supravietuit de-a lungul veacurilor, si in interiorul lor inaccesibil au pastrat vase, arme, bijuterii si obiecte de tot felul, asezate alaturi de mort pentru a-l insoti in viata lui de dincolo. Vizitatorul care patrunde in incaperile subterane de la Tarquinia este izbit de senzatia de libertate si veselie ce emana din vechile picturi. Barbati si femei stau intinsi alaturi de paturile lor de ospat, petrecand voiosi, inconjurati de o droaie de slugi ocupate sa-i serveasca, de dansatori, barbati si femei, care par posedati de un ritm demonic. Diferitele episoade ale unor existente fericite si libere se succed unul dupa altul pe peretii umezi ai acestor morminte intunecate. Viata aristocratilor etrusci, evident, trebuie sa fi fost tocmai o asemenea suita de lux si placeri. Femeia ia parte la serbari si ospete pe picior de completa egalitate cu sotul ei; astfel reiese ca aceasta avea un loc privilegiat. Acest lucru contrasteaza mult cu situatia de inferioritate si chiar de izolare care constituia soarta femeii din Grecia pana in perioada elenistica. Grecii si romanii, de asemenea, au considerat o astfel de mentalitate scandaloasa si nu-si crutau atacurile impotriva presupusei imoralitati a etruscilor. Dar aici este greu sa se faca distinctie intre adevar si simpla lipsa de intelegere a unei civilizatii straine si adeseori ostile. Pe fresce si basoreliefuri barbartii sunt, in epoca arhaica, adeseori pe jumatate goi. Ei purtau numai un fel de fusta brodata. Etruscii insa au imprumutat de la greci un fel de tunica scurta sau chiton, care era viu colorata. Pentru a se apara de frig ei intrebuintau o manta, tebennos; aceasta era uneori brodata sau pictata si a servit ca model togei romane. Femeile se imbracau cu o tunica lunga pana la glezne si facuta dintr-un material usor si plisat. Pe cap purtau o marama de stofa plina de diferite culori. Se pare ca etruscii erau iubitori de stofe brodate. Bijuteriile au ocupat intotdeauna un loc important in imbracamintea etrusca. Fireste, sotiilor celor bogati le placea sa poarte produsele fine ale acestei arte foarte delicate, ca fibule, diademe, bratari, cercei si inele. In anumite perioade, fie foarte tarzii, fie foarte timpurii, etalarea luxului era excesiva si cam barbara. In aceste perioade, femeile nu ezitau sa se impopotaneze cu cele mai bogate produse ale unei arte rafinate. 6

Muzica, cantecele si jocurile constituiau distractia favorita a nobililor si a sotiilor lor. Predomina un instrument, flautul dublu, acompaniau ceremoniile religioase si diferiet activitati ale vietii private. Potrivit unei curioase povestiri relatate de Aelianus, un retor grec care a trait in secolul III e.n., vanatorii etrusci utilizau puterea magica a muzicii impotriva fiarelor. Pe sunetle muzicii, cantareti si dansatori animau serbarile si ocupau un loc important la ceremoniile religioase si la jocurile funebre organizate in cinstea mortilor, in momentul inmormantarii. In Etruria, jocurile si dansurile aveau origine si caracter ritual, ca si in multe alte civilizatii. Razboinicii lor, incepand cu o data timpurie, practicau de asemenea un dans de razboi, care avea o semnificatie religioasa si magica, si nu era pur si simplu o forma de antrenament pentru lupta. Luptele sangeroase de gladiatori au putut fi imprumutate de Roma de la etrusci. Ele deriva din jocurile funerare din Etruria, in cursul carora erau oferite defunctului lupte neomenoase intre adversari, care cautau disperati sa-si salveze vietile. Religia etrusca

Etruscii sunt poporul cel mai devotat riturilor religioase, deoarece ei exceleaza in arta de a le reprezenta. Intreaga viata etrusca era inconjurata de un complicat sistem de tabu si de reguli de conduita. Organizarea lor social politica, justitia, ordinea militara, structura urbanistica, delimitarea hotarelor pamanturilor, totul era subordonat unor prescriptii de natura religioase. Se pare ca in Etruria nu a existat, ca in Grecia si mai tarziu la Roma, o separare treptata intre viata religioasa si cea laica. Panteonul etrusc era dominat de o triada compusa din Tinia, Uni si Menrva (zei asimilati cu Iupiter, Inunona si Minerva), carora primii regi etrusci le-au consacrat marele templu de pe Capitoliu. Religia etrusca era o religie revelata. Revelatia initiala era datorata unei fiinte miraculoase care a iesit din maruntaiele pamantului. Zeii si lumea de dincolo de mormant Fiind un popor de navigatori, etruscii aveau un cult deosebit pentru Nethuns Neptun, stapanul marilor. El era inarmat cu un trident si il reaminteste pe Poseidon al grecilor. Mars, zeul

razboiului, era venerat sub numele de Maris; ca si Ares al grecilor, el a devenit amantul zeitei iubirii, Turan, care avea farmecul zeitei grecesti Afrodita si al romanei Venus. Gandirea etrusca a fost mereu obsedata de destinul mortii si de lumea cealaltaDaca in Grecia si la Roma, cultul funerar a fost intotdeauna foarte important, in Etruria grija pentru cei morti parea ca-i obsedeaza neincetat pe cei vii. Dupa inmormantare, mormantul era protejat de un cerc de pietre sau de o imensa lespede de piatra care ii inchidea intrarea, orcrotindu-l impotriva lacomiei oamenilor si amenintarii spiritelor rele. Barbatul se odihnea acolo cu armele sale, iar femeia cu podoabele sale. In felul acesta, defunctul se simtea bine in ultimul sau lacas si nu se intorcea sa persecute pe cei vii. Popoarele antice intotdeauna s-au temut de mortii dati uitarii, care puteau deveni rauvoitori. Artele secundare

Pasiunea artei, gustul artistic al etruscilor si tehnica evoluata a mesterilor lor sunt exprimate mai mult ca in orice alt domeniu in cel al artelor decorative. Caracteristice etruscilor par a fi aceasta capacitate si aceasta insistenta a lor de a aplica arta la nevoile vietii, de a-i atribui deci, intr-un fel, un scop utilitar. Manerele si capacele vaselor de bronz, cutiile si laditele avand intrebuintari diferite, arzatoarele de parfumuri, candelabrele, diversele suporturi, paturile si alte mobile erau decorate cu o fantezie si un bun gust, cu un rafinament si tehnica demne de un mester al Renasterii florentine. Caracteristice artei etrusce, in acest domeniu al artelor de uz obisnuit, sunt si oglinzile de bronz slefuit si lustruit. Cele opt secole de civilizatie si de cultura etrusce au lasat romanilor o mostenire considerabila. Regii etrusci au fondat Roma ca oras, i-au dat primele institutii civile, primele modele de organizare militara, primele lucrari de urbanistica si primele opere de arta. Constructorii etrusci i-au invatat pe romani sa fac drumuri, fortificatii, poduri, canalizari, irigatii si drenaje. I-au invatat sa construiasca arcul, falsa cupola si bolta. De la etrusci au luat romanii insemnele marilor demnitari, elementele de ceremonial civil si militar, lictorii si fasciile, inelul cavalerilor, purpura generalului triumfator, toga praetexta si bula pe cale o purtau la gat copiii. Etruscii au dat romanilor modelul organizarii vietii religioase, doctrine si practici rituale. Cartile sacre care formau disciplina etrusca au fost tinute in mare cinste si pastrate in Marele Templu al orasului. Multe din riturile prescrise de cartile sacre etrusce au fost urmate de romani pana catre sfarsitul Imperiului. Insasi scrierea romana a luat fiinta prin mijlocirea etruscilor.

Incheiere

Poporul etrusc a fost un factor activ de civilizatie in inima Italiei si vitalitatea lui, impreuna cu cea a colonistilor greci, a ridicat Peninsula din intuneric si din barbaria primitiva. Civilizatia sa a fost extrem de complexa, orientala in indepartatele ei origini si puternic elenizate, incepand cu perioada arhaica. Prinzand radacini in solul Italiei, etruscii nu au avut o istorie autonoma sau izolata, ci au participat la dezvoltarea popoarelor care traiau in jurul lor. Adevaratele inceputuri ale Romei trebuie sa fie gasite in prezenta lor pe cele sapte coline. Roma s-a eliberat la o data timpurie de tiranii etrusci, dar a pastrat mare parte din mostenirea lor. Ura pe care Roma a purtat-o Etruriei timp de secole nu trebuie sa ne duca la subestimarea importantei a tot ceea ce Roma datoreaza estruscilor. Influenta etrusca a continuat sa vieza la Roma in constitutia ei si in moravurile ei, in conceptia ei religioasa si in arta; ea avea sa formeze o parte din mostenirea culturala pe care Roma, la randul ei, urma sa o lase Occidentului.

Bibliografie
Bloch Raymond, Etruscii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1966 Drimba Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei Vol II, Editura Vestala, Bucuresti, 1998 Bonfante Larissa, Civilizatia etruscilor, Editura Meridiane, Bucuresti, 1996

10