CONVERSAȚIE LA CATEDRALĂ, DE MARC LEVY

(Fictiune istorică, Literatură contemporană, Peru)

GR rating: 4.32/5,271 Ratings

Romanul reprezintă apogeul literar al inestimabilului scriitor peruvian Mario Vargas

LLosa, o iscusită lovitură, magnifica și electrocutanta colpo di fulmine în care maestrul povestește
începutul decăderii națiunii peruane îmbinând furia și sălbăticia istoriei propriei țări din
tulburătoarea perioadă a generalului Odria, când precaritatea vieții domnea nestingherită la fiecare
colț de stradă, amalgamând aristocrația nostalgică și rudimentarismul ariviștilor care se folosesc de
ideologiile politice mereu în funcție de intensitatea capriciilor.

Acţiunea gravitează în jurul unei conversaţii dintr-o sordidă cafenea a oraşului Lima, La
Catedrala, în anii ’50 ai secolului trecut. Protagoniştii sunt doi oameni din straturi sociale diferite,
uniţi printr-o curiozitate mutuală legată de relaţia fiecăruia cu un anumit Don Fermin, important
personaj în arhitectura sistemului de putere; Santiago Zavala – fiul lui Don Fermin, şi Ambrosio,
şoferul tatălui său şi omul-sursă de la care Santiago află meschinăriile şi scârboşeniile ce se petrec
în subteranele periculoase ale puterii, în cercurile în care se mişcă şi influentul său tată.

Santiago este un student inteligent, dinamic, pasionat de lecturi, care devine oripilat şi
dezgustat de realitatea care-l înconjoară, ajungînd activist în gruparea marxistă La Cahuide,
desfăşurînd activităţi subversive şi propagandistice şi luptînd împotriva dictaturii lui Odria, cu
sufletul crispat de convulsiile prin care-i trece patria. Viaţa lui, ca şi a altor personaje, are loc pe
fundalul unei lumi descompuse, în care omul e redus la instinct, în care au loc confruntări feroce
de interese obscure şi în care cei mari îşi adjudecă puterea prin nimicirea celor mici, într-o
piramidă autocratică autoîntreţinută, unde mafia se împleteşte cu politica, unde crima devine parte
a actului guvernării, iar decăderea este pe cît de jalnică, pe atît de fidelă realităţii nu doar în Peru-ul
anilor ’50, perioadă în care are loc acţiunea romanului, ci şi într-o importantă parte a lumii de
astăzi.

Cu un stil ușor derutant, care își șerpuiește unitățile frazeologice într-o bulă în care trecutul
și prezentul merg braț la braț precum doi îndrăgostiți care se plimbă agale pe faleza unei mări
zbuciumate, Llosa narează istoria nescrisă, realitatea brută și contondentă pe care mulți s-au grăbit
să o ascundă sub preșul de la intrare.

Descriptivismul arhitectural al Limei, cu opulența anumitor cartiere, dar și cu scorojitele

cartiere ale celor care încearcă să găsească în noile ideologii politice un sens, un imbold al
reînnoirii, dar mai ales un falnic pilon de sprijin, îi asigură acestei inestimabile capodopere aura
unei sufocante originalități, inoculând particularitatea unui existențialism în care metisajul simțirii
dorește să redea cât mai fidel cu putință realitatea acelei perioade.

Un ghemotoc de electrocutante simțiri ale bogaților și săracilor, cu vise de o clipă și dureri

eterne, cu înălțări și deraieri, cu sentimente mototolite și fericiri mărunte, cu necontenita căutare a
unor răspunsuri cu iz medicamentos, cu toate se îngrămădesc în această colivie de personaje
năucitoare, tăioase și anoste într-o alternanță a necruțătorului destin care luminează și înnegurează
într-un ritm cunoscut doar al lui.
 Nu este o carte ușor de citit, însă odată ce i-ai trecut pragul te vei lăsa molipsit de lumea
nebună, nebună de tot, în care îngerii devin demoni și demonii se preschimbă aproape pe negândite
în ademenitoare creaturi angelice. O lume în care aproape nimic nu este ceea ce pare și în care
alternanța, poate dualismul cartezian sau continua defensivă prin ofensivă a simțirii, caracterizează
societatea, nu de acum, ci dintotdeauna. Trăind și retrăind între vitralii și abis, scormonind și
răstălmăcind, iubind și înșelând, născându-se și murind, personajele din romanul ” Conversație la
Catedrala” își colcăie incomensurabilele ambiții și anodinele decăderi într-o labirintică înșiruire de
evenimente în care bogații și săracii, mânați de vâlvătaia instinctelor primare, aprind văpăi în
întuneric, dar și întunecă vitraliile speranțelor într-o veșnică încercare de a zbura spre niciunde,
poate din pricina instinctului de supraviețuire, poate din nevoia de a ieșii cu orice preț în evidență
sau de a își umple pârjolitorul vid din pântecele ireverisibilității cu ceva aparent îndestulător, ca un
opiu vindicativ.

Sursa: booknation.ro/recenzie-conversatie-la-catedrala-de-mario-vargas-llosa/
diez.md/2014/06/06/recenzia-cartii-conversatie-la-catedrala-de-mario-vargas-llosa/