Un veac de singurătate

Gabriel Garcia Marquez

 Gabriel García
Márquez a fost un
scriitor columbian
 Informații generale
 Gabriel García Márquez a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul
1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată
imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent

 García Márquez dezvoltă un interes personal pentru cinematografie; în perioada de adolescență petrecută în
Barranquilla, împreună cu pictorul Enrique Grau, scriitorul Álvaro Cepede Samudio și fotograful Nereo
López, participă la realizarea scurtmetrajului La langosta azul (Langusta albastră)

 În 1950 studiază cinematografia în Centrul de cinematografie experimentală din Roma având ca profesori
pe argentinianul Fernando Birri și cubanezul Julio García Espinosa, care mai târziu vor fi declarați
fondatorii Noului Cinematograf Latinoamericán

 Cel mai cunoscut roman al său este “Un veac de singurătate”, tradus în zeci de limbi ale lumii. Literatura sa
se încadrează în paradigma realismului magic
Realismul magic = acest curent artistic realizează o unitate a
contrariilor: viață și moarte, trecut precolonial și prezent
postindustrial
Sintetizează două perspective, care, în mod obișnuit, sunt
antagonice: perspectiva rațională asupra realității și acceptarea
supranaturalului ca realitate prozaică.
În cadrul acestei orientări literare, descrierile cele mai realiste se
împletesc cu elemente fantastice și onirice, cu motive din mituri și
din basme
“Un veac de singurătate” a
fost publicată pe 5 iunie
1967
 Un veac de singurătate
 Dacă diverși critici au dreptate când afirmă că cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea se definește prin
remarcabila vigoare a scriitorilor din America Latină, la apogeul realizărilor lor se află, fără îndoială, opera în
continuă evoluție a lui Gabriel García Márquez

 „Un veac de singurătate” reprezintă o sinteză a tradiției literare hispanice și a temelor și tehnicilor moderne
internaționale

 Romanul poate fi citit la mai multe niveluri de semnificație, ca o alegorie a istoriei latino-americane, a condiției
umane și ca o meditație asupra timpului

 Este un roman care îmbină realul cu fantasticul, meditația filozofică și narațiunea captivantă într-o creație unică, vie,
tulburătoare, somptuoasă și plină de culoare

 Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătății pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate
aspectele vieții lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte (Melchiade se întorsese din lumea morților,
deoarece nu putuse îndura singurătatea)
 Structura romanului
 Cartea este compusă din 20 de capitole fără titlu, în cadrul cărora povestea este relatată prin utilizarea unei
structuri temporale ciclice; atât evenimentele satului și ale familiei Buendia, cât și numele personajelor se
repetă din nou și din nou, făcând realitatea și fantasticul să fuzioneze

 În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii și construirea satului Macondo

 Începând cu capitolul 4 și până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economică, politică și socială a
satului

 Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia

 Rezumatul romanului

Acțiunea se derulază pe o perioada de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea și prăbușirea familiei Buendia.
La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani, să se dezvolte, dar concentrat mereu în
jurul locuinței familiei Buendía.

Membrii ei sunt primii locatari și intemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor.

Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moștenesc numele și înclinațiile familiei, dezvăluind stiluri de viață
care se dedublează și se repetă.

Puternicul José Arcadio Buendía se transformă din întreprinzătorul și carismaticul fondator al satului Macondo, într-un om în pragul nebuniei.

Macondo luptă împotriva unor calamități ca insomnia, războiul și ploile.

Misterele apar aproape ca din senin. Această atractivă și colorată saga este, totodată, o alegorie socială și politică mai largă - uneori prea
suprarealistă pentru a fi plauzibilă, alteori mai reală decât și-ar putea permite orice lucrare realistă convențională.

Acțiunea cărții urmăreste viața lui José Arcadio Buendía, întreprinderile sale îndrăznețe, temperate de prudența Ursulei - soția sa, viața fiilor –
dintre care se remarcă Aureliano, colonel și erou legendar al războiului civil -, nepoților și strănepoților lor, pe parcursul a șase generații.
 Rezumatul romanului

O dată cu succesiunea generațiilor, este prezentată și viața satului, în care civilizația înlocuiește treptat simplitatea naturală, culminând cu
înflorirea artificială adusă de instalarea companiei bananiere ce va fi urmată de declinul localității, recucerită de natura luxuriantă.

În jurul Ursulei, mama care conduce gospodăria, vor gravita toate celelalte personaje. Prin ochii ei, vedem felul în care evoluează soțul, copiii,
nepoții și strănepoții, după ce trec prin diverse încercări și întâmplări.

De-a lungul vieții, Ursula se ghidează după vorbele bătrânilor care o îndrumă și o ajută să supraviețuiască peste o sută de ani. Își păstrează
încrederea în ordinea firească lucrurilor, și ea este cea care va veghea asupra conduitei fetelor din familie, ea le va învăța cum să întrețină
gospodăria și echilibrul în viața de cuplu. De asemenea, le va dezvălui fetelor secrete ale leacurilor din străbuni care ar putea să le vindece și de
cele mai cumplite boli. Atunci când povara anilor o apasă și simte că nu mai poate controla anumite lucruri, cu calm, le lasă în voia destinului.

Celelalte personaje feminine, Pilar Ternera - ghicitoarea, Rebeca, Remedios, Amaranta, se lasă dominate de simțuri, sunt pătimașe fie în iubire,
fie în ura lor, au o evoluție meteorică în roman și poate doar Fernanda, prin educația și temperamentul ei, reușește să păstreze într-o oarecare
măsură tradițiile și buna orânduire a lucrurilor în casa copleșită mereu de sosirea neîncetată a familiei și prietenilor care pleacă și se întorc,
mereu mai mulți și mai tulburători.
 Rezumatul romanului

Trecerea periodică a țiganilor prin Macondo conduși de Melchiade, aduc în sat noutățile lumii, precum: o lupă, o oglindă, proteza dentară, un
covor zburător, alambic pentru a face aur, sau hărți.

De fiecare dată, José Arcadio Buendia e cuprins de febra noului, are planuri entuziaste și se închide în camera lui, meditând și lucrând cu
tenacitate și meticulozitate până reușește să realizeze ceea ce își pusese în gând. Dintre ceilalți bărbați ai familiei Buendia, al doilea Aureliano
are o traiectorie fantastică. Ajunge un curajos și apreciat luptător în războiul civil și va fi desemnat erou național.

Atunci când în Macondo este trasă calea ferată, destinul satului se schimbă. Evenimente precum instalarea companiei bananiere vor aduce un
suflu nou. Apoi încep ploile care durează neașteptat de mult: patru ani, unsprezece luni și două zile, timp în care vor transforma totul în canale
pline de apă murdară și mult noroi.

După ploaie urmează o perioadă nesfârșită de secetă, iar oamenii încep să moară în număr tot mai mare și satul, după o uimitoare ascensiune,
devine din nou aproape pustiu ca la început, lipsit de culoare și vivacitate, rupt total de restul lumii.

Personajele masculine sunt caracterizate de o obsesivă rutină. Sunt plini de energie și inteligență, ce le generează sete și elan pentru proiecte
ambițioase sau sexualitate pasională. Sunt incapabili să obțină realizări pe termen lung, iar viețile lor sunt dominate de o violență irațională.
„Un veac de singurătate” nu are un subiect principal în adevăratul sens
al cuvântului

În schimb, autorul folosește romanul pentru a explora și ilustra ideea că

este foarte important ca oamenii să-și amintească propria istorie, altfel,
vor suferi pentru ea

Povestea satului Macondo si a familiei Buendía constituie și o alegorie a

condiției umane, a istoriei omenirii

Atmosfera anilor de după întemeierea localității evocă paradisul

pământesc al primilor oameni
„Lumea era atât de recentă,
încât multe lucruri nici nu
aveau încă nume, iar pentru a le
deosebi trebuia să le arăți cu
degetul. Era într-adevăr un sat
fericit: nimeni nu avea peste
treizeci de ani, nimeni nu murise
încă.”
Teme principale
 Teme regăsite în roman
 Aşa cum reiese şi din titlu, singurătatea este o temă majoră regasită în roman. Toate personajele sunt însoţite de singurătate de-a
lungul existenţei lor, fie că aceasta înseamnă pasiune carnală, război, solitudine, mariaj şi mai ales moarte

 O altă temă dominantă regăsită în operă este tema dragostei, dragostea pură, sentiment înălţător produs al evoluţiei fiinţei. Însă,
alteori, dragostea devine un instinct pur, înclinând spre ridicol. Toate aceste devieri si compromisuri formează un cerc vicios în
care fiinţa se înalţă şi evoluează, doar pentru a reveni la punctul de la care a plecat în clipa următoare. Acest cerc vicios poate fi
rupt doar prin sentimente de dragoste pură

 Opera conţine mai multe idei privind trecerea timpului. Deşi povestea poate fi citită ca unprogres liniar de evenimente, autorul
mai face loc câtorva interpretări asupra timpului: acesta ne prezintă istoria ca un fenomen circular prin repetarea numelor si
trăsăturilor familiei Buendía. De-a lungul celor şase generaţii, toţi José Arcadio sunt oameni cu o gândire rațională și curioși, dar
și cu o considerabilă forță fizică. Pe de altă parte, toți Aurelienii au trăsături înclinate către izolare, tăcere și singurătate. Repetarea
acestor caracteristici ale membrilor familiilor reproduce istoria orașului

 De la numele care revin din generație în generație până la repetarea unor evenimente și a unor tipuri de personalități, timpul din
„Un veac de singurătate‖ nu se poate împărţi clar în trecut, prezent şi viitor. Acest lucru determină uneori o incapacitate a
oamenilor de a vedea trecutul. Astfel, ei nu îşi pot aminti trecutul mai mult decât ar putea privi în viitor, trecutul devenind incert.
Alte ori se întâmplă exact opusul. Viitorul devine la fel de uşor de văzut, precum trecutul