1)FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI.

(Golu, M. Bazele psihologiei generale,Ed.Univ., Buc., 2002,

p. 91-122;Golu, M. Bazele psihologiei generale,Editura
Universitar, Bucureti, 2002, p. 645-712;
CARACTERISTICILE PSIHICULUI
UMAN
Psihicul uman
parte integranta din continuumul general al psihicului
un moment de discontinuitate evolutiva.
Trasaturi si determinatiile psihicului
-natura informationala, functie a sistemului nervos, se
constituie in procesul comunicarii organismului cu mediul
extern,
-are --functie de semnalizare-designare cu rol de reglare in
dinamica organismului cu mediul.
-un moment de discontinuitate, de salt calitativ pe traiectoria
evolutiei
-aparitia psihicului este legata de desprinderea din seria
animala si de constituirea unui nou mod de existenta, cel
sociocultural.
Caracteristicile psihicului :
-este un sistem dinamic,hipercomplex,autoreglabil cu capacitate
de autoorganizare, relativ
stabil, evolutiv i finalist.
dinamismul evolutiv:
-constituirea organizarii de tip uman are un caracter evolutiv-
istoric, multistadiala
-spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al
organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in
seria evolutiva umana acesta va suferii modificari de la o etapa
istorica la alta iar sursa acestei schimbari o constituie dinamica
mediului sociocultural
-ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului
sociocultural au sporit in progresie geometrica, imprimand
restructurari profunde in sfera vietii psihice a noilor generatii
-in plan biologic evolutia omului este considerata incheiata, in
plan psihic evolutia ramane permanent deschisa amplificandu-
si spatiul de variabilitate intergeneratii si interindividuala.
complexitatea SPU:- deosebeste psihicul uman de cel
animal,psihicul uman fiind cel mai complex sistem dintre toate
sistemele reale cunoscute pana acum; complexitatea se
realizeaza in plan structural-arhitectonic si in plan functional
In plan structural-arhitectonic: (SPU) poseda cea mai mare
eterogenitate modala
cea mai intinsa plaja de variabilitate valorica a componentelor
de baza in plan interindividual;
In plan functional SPU are la baza:
gandirea logica( bazata pe principiul generalizarii,
abstractizarii si formalizarii)
imaginatia creatoare
emotii si sentimente superioare de ordin estetic si socio
cultural
complexe structuri aptitudinale de executie si creatie
memoria istorica
vointa deliberativa
trasaturi caracteriale
limbajul articulat
motivatie socioculturala
functia decizionala
functia de valorizare axiologica
-complexitatea SPU reiese si din schema logica de organizare
interna a lui
-schema se dispune pe verticala (ierarhic) dar si pe orizontala
Dimensiunea verticala:
-ne dezvaluie caracterul plurinivelar al organizarii interne,
delimitarea principalelelor susbsisteme dupa criteriul inferior-
superior, primar-secundar,
-facand o sinteza a punctelor de vedere din evolutia psihologiei
vom ajunge la trei niveluri esentiale ale organizarii SPU:
nivelul inconstient, nivelul subconstient si nivelul constient.
-ideea organizarii ierarhice multinivelare in forma ei elaborata
apartine scolii psihanalitice si anume lui S. Freud care
introduce cele trei instante: sinele (id-ul), supraeul (sperego),
eul (ego)-aceasta notiune de organizare multinivelara se aplica
functiilor si proceselor particulare de la senzatie la gandire
Exist urmtoarele forme ale vieii psihice incontientul,
subcontientul i constientul.
1)Inconstientul= rezervorul tendintelor refulate, innabusite, al
frustrarilor-Freud
Din punct de vedere psihanalitic apar doua forme ale
inconstientului:
inconstientul colectiv (Jung) - este alcatuit din elemente de ordin
afectiv, motivational, cognitiv si executiv-instrumental adica
scheme interne de raspuns si comportament constituite in
cursul evolutiei istorice a speciei umane si conservata in
straturile profunde ale memoriei
-la nivelul fiecarui om se pune in evidenta o memorie a speciei,
inascuta si o memorie individuala formata in ontogeneza
-dupa Jung arhetipurile sunt elemente ale vietii psihice
ancestrale la niste tipare care vor ghida din interior, in sens
imperativ procesul plamadirii personalitatii de fatada a
individului
-arhetipul este format din interactiunea fortelor constructive ale
vietii si cele distructive ale mortii; arhetipul este baza vietii
psihice si se asociaza cu destinul
inconstientul individual (Freud).-se compune din doua
segmente cu rol si continut diferit in dinamica personalitatii
inconstientul primar(sau innascut)-
exprima natura biologica a omului; include tendintele
pulsionale primare legate de asigurarea supravietuirii si
echilibrul fiziologic al organismului
este structurat dupa principiul placerii si al reducerii
neconditionate a starilor interne de tensiune si fustratie
in centru este asezat instinctul erotico- sexual sau
complexul libidoului
libidoul este energia vitala care sta la baza tuturor
proceselor de dezvoltare si organizare a personalitatii
in sfera inconstientului primar se mai includ si starile
onirice sau visele, lapsusurile, actele ratate, inversiunile si
aglutinarile verbale acestea reprezinta software-ul sau latura
functionala cotidiana a inconstientului
trasaturile specifice inconstientului primar sunt
incarcatura energetica deosebita si inaltul dinamism care
reflecta periodicitatea starilor de necesitate ale organismului
inconstientul primar corespunde sinelui
inconstientul secundar (dobandit)
corespunde supraeului; este constiinta morala a
societatii
dupa Freud inconstientul primar si cel dobandit sunt
structuri stabile ale personalitatii ele neevoluand si
nemodificandu-se semnificativ de-a lungul procesului
dezvoltarii personalitatii; deci si conflictul dintre sine si
supraeu are un caracter permanent solutionarea fiind
interventia celei de-a treia instante a aparatului psihic : instanta
Eului.
2)Subconstientul: este parte a psihicului care tinde s revin n
contiin i preseaz n mod continuu asupra contiinei
omului.
continutul memoriei de lunga durata care nu se afla in
constiinta
cuprinde informatii, amintiri, automatisme, deprinderi, ticuri,
tonusul emotional etc.
este mai intins decat inconstientul si decat constientul;
elementele sale sunt in stare latenta si alcatuiesc rezervorul
activitatii constiente curente
in comportament apar ca parti ale subconstientului
deprinderile, automatismele, obisnuintele
contine informatii care provin din constiinta dar si care vin din
inconstient
o latura concreta a dinamismului intern al subconstientului o
pot constitui fenomenele de reproducere selectiva si de
reproducere fabulatorie a unor experiente anterioare
poseda o anumita autonomie functionala si dispune de
mecanisme propii de autointretinere si autoconservare
aceste mecanisme sunt stimulate prin functiile constiintei in
stare de veghe luand forma activitatii orientate spre scop si in
stare de somn prin starile de ebrietate si cele provocate de
narcotice
visele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera subconstientului
ceea ce face posibila constientizarea si relatarea continutului
lor imediat dupa trezire.
Importanta subconstientului:
1.Subconstientul asigura continuitatea in timp a eului si permite
constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de sine
a trecutului, prezentului si viitorului.
2. Subconstientul da sens adataptiv invatarii permitand stocarea
informatiei si experientei pentru uzul ulterior.
3. Subconstientul asigura consistenta interna a contiintei,
durabilitatea ei in timp.
Caracterristicile subconstientului:
Latenta si potentialitatea(continuturile se mentin intr-o stare
latenta pana vor fi reactivate si disponibilizate de catre
constiinta)
Coexistenta cu constiinta (continuturile subconstientului sunt o
alta expresie a continuturilor constiintei)
Facilitatea , servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba
constiintei,)
Filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in
altul( continuturile constiintei raman o perioada in
subconstient)
3)Constientul:
este vazut ca o componenta , o forma sau un nivel al
organizarii psihice generale.
este cea mai noua componenta din punct de vedere filogenetic.
este cea mai complexa in ordine structurala si functionala si
cea mai puternic dezvoltata si afirmata la om.
Caracteristicile constiintei sunt:
discriminarea,
disocierea,
decentrarea (raportarea la sine de pe pozitia altuia),
evaluare-autoevaluare,
orientarea spre scop stabilit anticipat,
atribuirea si creearea de semnificatii,
realizarea si afirmarea entitatii si identitatii eului prin crearea si
mentinerea controlului asupra coordonatelor orizontului
temporar.
Diferite definitii:
1.Abordarea determinatiei structurale arhitectonice:
- definesc constiinta sumativ: ansamblul functiilor si proceselor
psihice particulare, cognitive, afective si motivationale
- definesc rezumativ-selectiv acorda ponderea principala
proceselor superioare ale gandirii sau structurilor sau functiilor
axiologice sau structurilor si functiilor morale.
Definitie structurala: constiinta este un nivel specific, calitativ
superior al organizarii psihice, caracterizat printr-o emergenta
integrativa ireductubila si atingand coeficientul de complexitate
cel mai inalt la om.
Din punct de vedere genetic structura constientei are un caracter
dobandit ce evolueaza istoric, pe masura dezvoltarii functiilor
rezolutiv-integrative ale creierului si a diversificarii mediului
sociocultural si se elaboreaza individual in ontogeneza.
Constiinta este subsistemul cel mai deschis la schimbare si
evolutie al psihicului uman.
Formarea si integrarea in plan psihologic sunt mijlocite si
sustinute de principiul verbalizarii care postuleaza rolul de
factor potentator reglator si optimizator al limbajului articulat
in dezvoltarea psihica generala a omului. La omul ocidental
predomina in constiinta componentele cognitiv-instrumentale,
cele de ordin afectiv-moral fiind secundare. La omul oriental
ponderea o detin componentele afectiv-morale si axiologice,
cele cognitiv-instrumentale fiind subordonate.
Desi legile psihologice care guverneaza procesul de elaborare a
structurii interne a constiintei individuale sunt comune pentru
toti indivizii, continuturile asupra carora actioneaza si efectele
lor difera in limite de la un cadru sociocultural la altul si de la
un individ la altul.
Ca nivel al organizarii psihice constientul poseda atat
eterogenitate cat si diversitate structurala interna, cu o gama de
comportamente modale diferite si ireductibile unele la altele,
cat si o unitate de ansamblu, supraordonata care face ca fiecare
proces particular sa apara ca reprezentant al ansamblului si sa
posede atributul esential de a fi fapt de constiinta.
In interpretarea derminatiei functionale a constiintei sunt doua
orientari:
1.orientarea statica in care constiinta apare ca un camp sau o
scena iluminata cu zone de claritate diferita (Wundt, K. Buhler)
2.orientare dinamica care accentueaza procesualitateta si
temporalitatea constiintei (W. James, H. Wallon).
Punctul de vedere dinamic-constructivist.
Din punct de vedere structural constiinta se desfasoara printr-un
factor mediator denumit semn, si se concretizeaz in
construcia unor sisteme de semnificatii. La baza construciei
acestor sisteme stau conexiunile, interaciunile si
interdependentele dintre procesele psihice particulare.
Concluzie: Latura structurala si cea functionala ale cunostintei
sunt indisociabile si interdependente: structura pune in evidenta
coordonatele de definitie ale constiintei ca organizare reala,
ontologic ireductubila. Latura functionala evidentiaza rolul
adaptativ al constiintei, esenta ei ca forma suprema a vietii de
relatie. In abordarea laturii structurale trebuie sa se puna in
evidenta, pe de o parte, diversitatea si eterogenitatea modala a
comportamentelor-continuturi si procese informational-
cognitive si afectiv motivationale; iar pe de alta parte, schema
logica de articulare si interactiune a acestor componente.
Latura functionala trebuie interpretata ca unitate dialectica intre
stare si transformare, intre statica functionala si dinamica
functionala.
Functiile constiintei
a) funcia cognitiv (de cunoatere)- se realizeaz la niveluri
diferite de complexitate prin intermediul senzaiilor,
percepiilor, imaginaiei i gndirii susinute i obiectivabile
prin limbajul verbal (coduri lingvistice). Ea este primordial i
determinant, subordonnd pe celelalte.
b) funcia proiectiv- const n elaborarea de proiecte, modele i
scheme mentale de producere a unor obiecte noi, de
transformare creatoare a realitii.
c) funcia de planificare-anticipare- const n elaborarea
planurilor i programelor mentale ale aciunilor ce urmeaz a fi
efectuate n vederea atingerii scopurilor propuse.
d) funcia de autoreglare- const n analiza-evaluarea
rezultatelor aciunilor executate i n corectarea eventualelor
erori (perfecionarea i optimizarea aciunilor viitoare pe baza
evalurii critice a aciunilor anterioare).\
Indicatori comportamentali pentru evaluarea existentei si
functionalitatii constientului la om:
-raspund la intrebarea ce inseamna a fi constient, in ce se
concretizeaza acest atribut. ---valorile acestor indicatori ne
permit sa facem inferente despre gradul de organizare si
functionare
a)Starea de veghe (vigilenta):
-este primul indicator comportamental al constientei
-se exteriorizeaza in doua forme: pasiva (stare de repaus static,
privire absenta) si activa (exploreaza campul vizual, in
miscare)
Forma pasiva are 2 semnificatii: absenta unui flux concret al
constiintei si stare de meditatie, fara exteriorizari motorii.
Inregistarile biochimice: la pasiv domina ritmul alfa iar in starea
activa domina ritmul beta.
-in somn sau coma constatam absenta psihicului constient
b)prezenta de sine are mai multe elemente:
-identitatea eului- cum te cheama, ce varsta ai, ce sex esti?
-orientarea in propia persoana-corectitudinea executarii unor
comenzi: ce culoare are parul tau? Ce inaltime ai?
-orientarea in spatiu- cum ajungi acasa? Unde este sudul?
-pregnanta traiectoriei biografice-capacitatea de reamintire a cat
mai multor evenimente din viata
c)orientarea relationala interpersonala- este un indiciu esential al
prezentei si functionarii normale a constientului
d)orizontul informational- defineste statutul de model cognitiv
intern al lumii externe
-constiinta un sistem inchegat de cunostinte elaborate si
asimilate in ansamblul dezvoltarii ontogenetice, prin
intermediul limbajului
-permite stabilirea volumului general al cunostintelor unui
subiect despre lumea fizica si societate

e)capacitatea rezolutiva-indice pentru evaluarea nivelului
functional al structurilor cognitive ale constiintei
Modalitati de evidentiere a capacitatii rezolutive:
-a fi constient inseamna a reflecta obiectele si fenomenele
externe prin prisma principiului si legii determinismului, a
cauzalitatii
-a fi constient inseamna a fi capabil sa realizezi generalizari si sa
operezi cu concepte
-formularea legilor generale ale obiectelor si fenomenelor din
experienta senzoriala
-rezolvarea problemelor
-realizarea de conexiuni corecte intre notiuni si judecati in
vederea obtinerii unor informatii noi
-intelegerea decodificarea informatiilor noi
-interpretarea-stabilirea unor legaturi intre cunostinte si motivatii
-previziunea unor evenimente pornind de la starea lor actuala
-constructivitatea proiectiva-creearea
f)orizontul motivational
-organizare constienta are un nivel mai inalt cu cat este mai
dezvolatat subsistemul motivatiei secundare (socioculturale) si
cu cat acesta subordoneaza mai deplin din punct de vedere
functional subsistemul motivatiei primare de natura biologica
g)autoguvernarea-autoorganizare
exprima functia de comanda- control a constiinte asupra
dinamicii relatiei omului cu lumea externa si cu sine insusi
-asigurarea echilibrului este data de functia de reglare (comanda-
control) a constiintei careia i se subordoneaza funcita
informational cognitiva si cea de proiectie-creatie
(generativa).
Autoreglarea:
-de tip inconstient-feedback-ul negativ
-de tip constient- feedback-ul pozitiv antientropic; -feebefore-
conexiune reglatoare de prospectare, anticipare
Forme de autoreglare a constiintei:
-autoreglare dinamica- sta la baza finalitatii eficiente a actiunilor
-autoreglare de transferare-actiuni externe directe sau actiuni
mentale interne
-autoreglare proiectiva sau de creatie unirea intr-o schema
functional unitara a verigii mentale si a celei senzorio-motorii
externe si apoi transpunerea schemei in realitate
-autoreglarea de optimizare-sta la baza procesului de
perfectionare
-autoreglarea de dezvoltare- asigura prin feedback pozitiv
trecerea de la organizari elementare la organizari complexe
-autoreglarea de interactiune interpresonala- asigura controlul si
modelarea comportamentului propriu, are doua forme
cooperarea si competitia
-autoreglarea de anticipare- analiza mentala a unei actiuni
inainte de efectuarea practica a acesteia
h)planificarea actiunii si stabilirea scopului
Este o functie adataptiva instrumentala esentiala a constiintei
si consta in :
-inregistrarea motivului si stabilirea gradului de urgenta
-formularea scopului, ce trebuie sa faca pentru a dobandii
obiectul
-adoptarea mijloacelor bune pentru dobandirea obiectului
-prevenirea si evaluarea consecintelor posibile ale actiunii
-analiza critica a rezultatelor
Dintre cele cinci verigi enumerate mai sus ultimele doua sunt
mai putin evaluate.
Concluzie: Evolutia constiintei ca forma superioara a psihicului
nu poate fi considerata incheiata, ea continund atata timp cat va
exista omul ca fiinta si categorie istorica.
i)modul de interactiune si coordonare a constiintei de sine si a
constiintei lumii obiective
-este un indicator al organizarii si integrarii generale a
constientului individual
-o trasatura distinctiva a constiintei consta in opunerea activa a
eului lumii externe si in structurarea eului in constiinta de sine
si in constiinta lumii obiective.
Constiinta de sine:
-include cunostintele , pe care subiectul le dobandeste despre
sine (bioconstitutional si psihic) si autoestimarea care este
realista, hiper-supraestimare, hipo-subestimare
-evolutia constiintei de sine are doua surse principale: realitatea
bioconstitutionala si realitatea externa
Din punct de vedere genetic etapele structurarii constiintei de
sine sunt: cenestezia care are doua parti, incepe de la nastere si
devine fondul pe care se construiesc celelate doua etape si
ansamblul informational despre mediul intern al organismului
-constiinta de sine primara- integrarea fluxurilor informationale
Etape de interactiune- presupun comunicarea individului cu
lumea externa si consta in:
-individualizarea perceptiva- contine operatii de discriminare,
combinare, identificare prin care individul se delimiteaza de
ceilalti oameni
-autoportretizarea-consta in detasarea din grup sau din multime
ca entitate distincta; are si functie proiectiva de cautare a unui
model
-sinteza interioara este stadiul de integrare sistemica a functiilor
si proceselor psihice legate de propia persoana intr-o
formatiune psihologica superioara eul subiect care se opune
formatiunii inferioare eul obiect; orice eu are o dimensiune
istorica el fiind expresia experientelor traite si acumulate pana
la momentul prezent
-rationalitatea este rationamentul despre noi insine; este etapa si
nivel integrativ specific al devenirii constiintei de sine
-emergenta tensionala- asigura activarea si punerea in priza a
continuturilor si structurilor psihice pentru a face individul apt
pentru executarea si finalizarea actiunii indreptate spre scop;
tensiunea este forta care transforma constiinta de sine in forta
motrica interna care da personalitatii atributul activismului
teleonomic: a exista pentru a actiona
-autocontrolul-mecanism specific de gestionare a intregului
potential atitudinal-aptitudinal al personalitatii si ii imprima in
relatiile cu lumea forta sau slabiciune, independenta, eroism
sau lasitate
Concluzie: constiinta de sine este o complexa formatiune
psihologica prin intermediul careia ne delimitam de cei din jur
si ne manifestam ca euri individuale si personalizate
ireductibile.
Constiinta lumii obiective:
Are o componenta cognitiva care consta in date despre
insusiri, relatii ale obiectelor externe si socioculturale care in
plan comportamental se concretizeaza in indicatori ai
capacitatii de discriminare
O componenta axiologica sau structura operatorie
O componenta motivationala-nevoi si trebuinte
O componenta afectiva-emotii
O componenta volitiva de mobilizare
Corelarea celor doua constiinte:
-din punct de vedere genetic dezvoltarea constiintei lumii
obiective precede si devanseaza aparitia si dezvoltarea
constiintei de sine
-constiinta lumii obiective-dupa 6 luni de viata
-constinta de sine-dupa 2-6 ani
Optima este aceea formula de organizare a constientului care
asigura o interactiune de adaptare si corectare reciproca a
constiintei de sine si constiintei lumii obiective.
Organizarea pe orizontala a sistemului psihic uman:
-ne dezvaluie eterogenitatea modala si intramodala a
componentelor sale dupa continut, rol instrumental adataptiv si
mecanism completand tabloul complexitatii lui
-cele trei niveluri ale psihicului nu au un caracter omogen,
monobloc ci prezinta diferentiere structurala fiind alcatuita din
elemente inascute si dobandite
Interactiunea constient-inconstient:
-in abordarea sistemica organizarea psihica pe verticala apare ca
relatie de comunicare si interactiune in ambele sensuri intre
cele trei niveluri, care in sens ascendent difera unul de altul iar
in sens descendent se modeleaza si se restructureaza evolutiv si
optimizant unul pe celelalt
-in organizarea sistemica toate nivelurile ierarhice sunt
importante, fiecare are rolul sau, ireductibil in asigurarea si
mentinerea emergentei si unitatii structural-functionale a
sistemului; alterarea unui nivel va duce la alterarea sistemului
in ansamblu sub aspectul identitatii sale
-sistemul dobandeste caracteristici calitative noi, de integrare, pe
baza interactiunii nivelurilor particulare constitutive
In structura schemelor comportamentelor si actiunilor ce stau la
baza vietii de relatie a omului, gasim ordonate dupa o anumita
logica elemente apartinand celor 3 niveluri ierarhice ale
sistemului psihic uman: inconstientul, subconstientul,
constientul. Locul si ponderea acestor elemente variaza in
functie de timp, de situatie si frecventa.
Relatii intre constient si inconstient:
a. Relaii circulare, n cadrul crora, coninuturile contientului
trec n incontient, ca apoi, printr-un proces germinativ, s
revin, nu neaprat integral, napoi; acelai lucru este valabil i
pentru coninuturile incontientului, graie mai ales
mecanismului reprimrii i celui al amnrii. O activitate
mintal nceput la nivel contient i nefinalizat poate fi
transferat i continuat ntr-o form specific la nivel
incontient, unde este posibil gsirea soluiei, revenind ca
terminat n contiin.
b. Relaii de subordonare, care constau n dominana funcional
a unui nivel integrativ asupra celuilalt, respectiv, a
contientului asupra incontientului sau a incontientului
asupra contientului. In mod normal, ntr-un sistem unitar,
multinivelar, subordonarea se exercit de jos n sus; legea de
baz este cea a controlului incontientului de ctre contient. In
virtutea acestei legi, definim omul ca fiin contient, al crei
comportament principal (de relaionare cu lumea extern) este
contient. De o subordonare n sens invers nu se poate vorbi
dect n situaii speciale, episodice i improprii modului de a fi
al omului. Atunci, contientul este temporar abolit, (n starea de
somn (visele, comportamentele somnambulice), n starea de
ebrietate avansat sau n starea de explozie afectiv negativ.
c. Relaii de coordonare sau de echilibru, n care cele dou
niveluri se coreleaz i se balanseaz reciproc sub aspectul
forei funcionale. Intr-o astfel de relaie, componentele
motivaionale aparinnd structurii contientului i cele
aparinnd structurii incontientului posed o semnificaie
egal sau apropiat, subiectul acordndu-le aceeai
recunoatere i preuire. Rezultatul este o formul
comportamental echilibrat, ambivert.
Contiina este formaiunea a crei dezvoltare rmne n
continuare deschis i putem presupune c influena sa
modelator-reglatoare asupra incontientului se va amplifica i
intensifica, n pofida unor descrcri i rbufniri periodice, n
comportamentele individuale i sociale, a unor tendine i
instincte ancestrale (agresivitate, fanatism, sexualitate).
n ultima sa teorie, privitor la structura psihicului, Sigmund
Freud a descris trei instane.
1. Sinele ( id) care ar fi principalul sediu al incontientului,
imaginat ca un rezervor unde clocotesc dorinele noastre,
instinctele.
Freud a caracterizat dou instincte eseniale:
- instinctul vieii tendina spre plcere ( Libido), pe care
mereu a identificat-o cu tendinele sexuale
- instinctul morii ( Thanatos), tendina spre distrugere.
Ambele instincte ncearc mereu s treac la aciune
2. Supraeul superego acesta este alctuit din normele,
imperativele morale, din idealul eului. El se formeaz datorit
interveniei prinilor, care nfrneaz tendinele copiilor
neconforme cu moralitatea;
3 .Eul ( ego) principalul sediu al contiinei. El ine cont de
dorinele prezente n sine, de interdiciile supraeului, cutnd
un compromis ntre ele, n funcie de realitate. Acest
compromis oblig eul s alunge n incontient (sinele) toate
tendinele,aspiraiile care nu se pot realiza (fenomen numit de
Freud refulare).

(Golu, p.645-712) PSIHOLOGIA PERSONALITII
ASPECTE TEORETICE I METODOLOGICE
Termenul personalitate isi are radacina rdcina n latinescul
persona care, iniial, nsemna masc, aparen.
Personalitatea edificiu central al psihismului uman
conceptul de personalitate denumeste fiinta umana considerata
in existenta sa sociala si inzestrarea ei culturala. Totodata si un
sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie fundamental in
conditiile existentei si activitatii din primele etape ale
dezvoltarii individuale in societate.
Ca si structura, personalitatea tridimensionala, exprimand astfel:
subiectul pragmatic al actiunii (homo faber)
subiectul epistemic al cunoasterii (homo sapiens)
subiectul axiologic, purtator si generator al valorilor (homo
valens)
Personalitate e intotdeauna unica si originala, deoarece fiecare
individ, deoarece fiecare individ porneste de la o zestre
ereditara unica si paseste in spatiul existentei sociale, concrete,
incercand o serie de experiente, intrand in anumite interactiuni,
cu diferite efecte asupra cursului si construirii edificiului
personalitatii.
Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate ca exprima
o organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective,
connative (ale activitatii), fiziologice si morfologice ale
individului. Aceasta organizare dinamica a tuturor trasaturilor
psihofiziologice se manifesta prin conduita omului in societate,
personalitatea formandu-se numai in cadrul
societatii.Psihologul Maria Mamali pune accentul pe rolul
societatii in formarea personalitatii, mentionand ca
personalitatea e organizarea dinamica a tuturor trasaturilor
psihologice, fiziologice si morfologice ale individului si se
manifesta prin conduita omului in societate.* Pentru a putea
cunoaste personalitatea unui individ e necesara cunoasterea
trasaturilor caracteristice si a modului cum sunt ele organizate,
precum si structura lor. Trasaturile personalitatii se clasifica in
trei mari categorii: temperament, aptitudini si caracter.
Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a
personalitatii, aptitudinile, latura instrumentala, posibilitatile
omului, iar caracterul e latura relational-valorica sau etico-
sociala, indicand semnificatia si scopul activitatii umane.
Trasaturile de temperament au o baza fiziologica, de aceea sunt
cele mai stabile dintre trasaturile de personalitate. Aptitudinile
si caracterul se modifica sub actiunea factorilor de mediu si
educatie.
Termenul de individ desemneaz acea totalitate a elementelor
i nsuirilor fizice, biochimice, biologice i psihofiziologice
nnscute sau dobndite care se integreaz ntr-un sistem pe
baza mecanismului adaptrii la mediu (M. Golu, A. Dicu,).
Termenul individ se aplic tuturor organismelor vii. Omul este
primordial un individ.
Persoana am legat-o de manifestarea actual a omului ntr-o
situaie social dat, manifestare care se subordoneaz unui
anumit rol.
Personalitatea am asociat-o cu mecanismul i logica general de
organizare i integrare n sistem generic supraordonat a
componentelor bioconstituionale, psihice i socio-culturale.
Persoana i personalitatea sunt determinaii pe care le atribuim
exclusiv omului.
Abordarea problematicii legate de personalitate include trei
secvene interdependente, i anume:
secvena general-abstract,
secvena analitic-concret
secvena sintetic-integrativ
Aceste secvene se succed strict n aceast ordine.n cazul
nostru, cele trei secvene se prezint astfel:
secvena general-abstract s-a referit la definirea i prezentarea
psihicului n general, a contiinei n general, din perspectiv
pur teoretic, metodologic, fr a dezvlui structura i
organizarea lor intern, secvena analitic-concret a constat n
trecerea la dezvluirea structurii interne a vieii psihice a
omului, la diferenierea i identificarea unor funcii i procese
psihice specifice senzaii, percepii, reprezentri, memorie,
gndire, afectivitate, motivaie, voin etc. i la investigarea
lor n profunzime,
secvena sintetic-integrativ trebuie s constea n refacerea
unitii iniiale a psihicului, prin relevarea interaciunilor i
conexiunilor dintre prile componente i prin desprinderea
unor entiti integrative supraordonate fa de funciile i
procesele individuale. Aceast din urm secven se realizeaz
n seciunea despre personalitate.
Accepiuni ale termenului de personalitate
Conceptul de personalitate apare ca integrator semantic de ordin
superior, el coordonnd i corelnd funcional-dinamic
coninuturile noiunilor referitoare la multitudinea
componentelor bioconstituionale, a proceselor, strilor i
condiiilor psihice particulare, i a componentelor socio-
culturale. Percepia, memoria, gndirea etc., nu sunt realiti
sui generis, de sine stttoare, ci manifestri i dimensiuni ale
unui sistem integral supraordonat personalitatea.
Deosebirile semantice , in ceea ce priveste termenul de
personalitate, se evideniaz n cadrul principalelor discipline
socio-umane care i-l includ n sistemul lor conceptual:
sociologia, politologia, etica, istoria, pedagogia, psihologia.
Psihologia opereaz cu termenul de personalitate n referirea sa
la orice om normal: fiecruia dintre noi, ea ne atribuie
calificativul personalitate. Dar, dei exist un consens n ceea
ce privete sfera noiunii, ntlnim mari diferene ntre autori n
ceea ce privete coninutul. Diferenele sunt generate att de
perspectiva metodologic din care se abordeaz personalitatea
ct i de natura coninuturilor prin intermediul crora, se
definete noiunea ca atare.
Divergene metodologice
O prim divergen a fost generat de modul de nelegere i
rezolvare a problemei raportului particular (individual,
concret)/general (universal).
Apare, ca urmare, marea divergen metodologic dintre
orientarea idiografic (idiospropriu, specific), potrivit creia
cercetarea personalitii trebuie s se centreze pe evidenierea,
analiza i explicarea individualului, a omului concret n
situaii concrete
orientarea nomotetic (nomoslege, norm, nomothetikos
promulgare de legi) potrivit creia psihologia personalitii,
trebuie s se ocupe exclusiv de dezvluirea generalului i de
formularea unor legi cu aplicabilitate general.
Solutia cea mai transanta este aceea care propune ca generalul sa
apartina stiintei, iar individualul, artei.
O alt soluie este aceea de a admite existena a dou psihologii
distincte: una nomotetic, i alta ideografic. Prima a fost
declarat o tiin a elementelor,bazndu-se pe metoda
analizei i explicaiei cauzale, iar cea de a doua o psihologie
a structurii, bazandu-se pe metoda nelegerii
Soluia pe care rebuie s-o adopte psihologia personalitii, este
cea a mpletirii demersului individual-concret cu cel general.
Aceast direcie s-a conturat sub denumirea de ideografic
(ideo ceea ce este vzut, form, unitate complex).
Kluckhohn, Murray i Schneider au propus o alt cale pentru
ieirea din dilema general-particular. Astfel, fiecare om este
sub anumite aspecte:
l. ca toi ceilali oameni (norme generale);
2. ca unii oameni (norme de grup);
3. ca nici un alt om (norme idiosincratice).
Psihologia personalitii trebuie s opereze cu toate aceste trei
categorii de norme. Intr-o personalitate concret nu exist trei
sisteme distincte (general, tipic, individual), ci unul singur, care
integreaz n manier emergent toate cele trei genuri de
determinaii. Psihologia personalitii trebuie s accepte i
existena psihologiei difereniale. Diferenele interindividuale
au caracter obiectiv i legic ca i universalele i ele constituie
veriga de legtur dintre unicitate i generalitate.
O a doua divergen important a fost generat de modul de
abordare i rezolvare a raportului de determinare, condiionare
n cadrul sistemului personalitii dintre factorii biologici
(primari, naturali) i cei sociali i istorici (secundari, culturali).
Astfel, n psihologia personalitii, s-au confruntat:
orientarea biologist,-atribuie rolul determinant att n
structurarea personalitii, ct i n desfurarea activitii i
comportamentului factorilor biologici (treb. biologice primare,
instinctelor),
orientarea sociologist-culturologic, potrivit creia
personalitatea trebuie considerat exclusiv produsul aciunii
sau motenirii condiiilor i factorilor socio-culturali generai
istoricete.
Orientarea biologist este reprezentat de freudism , prin teoria
despre incontient i despre sine, n opoziie cu supraEul, i,
ulterior, de biopsihologie, care ncearc s derive trsturile de
personalitate din gene
Orientarea sociologist-culturologic are originea n psihologia
mulimilor care postula existena unor pattern-uri
psihocomportamentale ancestrale, tipice comunitilor umane,
i n antropologia culturala.
Ac. orientri pctuiesc prin absolutizare i exclusivism; se
impune gsirea unei noi paradigme, si anume:
Metodologia interacionist-sistemic. care exclude absolutizarea
unor componente sau determinaii n detrimentul celorlalte,
punnd n prim plan relaia de interaciune i condiionare
reciproc nonlinear.
Sub aspect dinamic evolutiv, paradigma interacionist-sistemic
admite caracterul stadial i ierarhic al procesului de devenire i
integrare a personalitii, cu modificarea periodic a
raporturilor de pondere i dominan dintre factorii biologici i
cei socio-culturali. Personalitatea rmne o unitate bio-psiho-
social (cultural). Dar, n virtutea principiului subordonrii i
integrrii inferiorului de ctre superior (n plan evolutiv), n
explicarea personalitii trebuie s admitem introducerea
treptat a controlului legilor socio-culturale asupra legilor
biologice. Aceasta nseamn c, explicarea adevratei esene a
personalitii umane trebuie fcut prin prisma legilor istorico-
socio-culturale.
A treia divergen important n modul principial de abordare a
personalitii o consemnm ntre orientarea atomar-
descriptivist i cea sintetic structuralist.
orientarea atomar-descriptivist deriv i se subordoneaz
paradigmei asociaioniste, potrivit creia explicarea unei
organizri psihice de nivel superior trebuie s constea n
descompunerea ei n elemente i n studiul acestora separat;
orientarea sintetic structuralist i are originea i se
subordoneaz paradigmei gestaltiste, potrivit creia orice
organizare are un caracter predeterminat i integral, studiul ei
trebuind s dezvluie specificul acestei integraliti i legile
interne de structur.
Pt. ca cele dou orientri s-au delimitat pin absolutizarea
termenilor raportului parte-ntreg, ele nu pot fi acceptate ca
atare. Corect, din punct de vedere metodologic, nu poate fi
dect tot o paradigm interacionist-sistemic, n care se
recunoate i se opereaz att cu partea, ct i cu ntregul, Ca
organizare sistemic, personalitatea se subordoneaz definiiei
generale a sistemului: un ansamblu de elemente distincte
aflate ntr-o relaie nonntmpltoare, din care deriv o
emergen de structur ireductibil.
A patra divergen metodologic deriv din modul de a concepe
i prezenta organizarea intern a personalitii. S-au constituit
astfel dou tendine: tendina plan i tendina ierarhic
tendina plan concepe organizarea intern a personalitii n
mod liniar, echipotenial, toate elementele componente fiind la
fel de importante i nirndu-se unele lng altele precum
mrgelele pe a. Ea i-a gsit concretizarea n teoria i a
modelul trsturilor (G. Allport, Cattell, Murray).
Personalitatea este un inventar liniar al trsturilor, fr
determinarea ponderilor sau a gradului lor de intensitate.
tendina ierarhic se bazeaz pe admiterea raportului inferior-
superior i a principiului subordonrii, pe vertical. Ea concepe
i prezint organizarea intern a personalitii printr-un model
multinivelar, supraetajat: niveluri bazale, niveluri intermediare,
niveluri terminale sau supraordonate. ntre niveluri se instituie
diferenieri de ordin genetic i funcional. Astfel, se delimiteaz
nivelurile de natur ereditar, nnscut, i nivelurile de natur
secundar, dobndite; apoi, dup importan funcional, se
disting niveluri inferioare i niveluri superioare sau niveluri
auxiliare i niveluri principale (determinante).
Aceste orientari procedeaz de o manier dihotomic, lundu-se
o singur dimensiune a organizrii orizontal sau vertical
i absolutizndu-le. n realitate, procesul integrrii sistemice a
personalitii se realizeaz att pe orizontal (n plan),
obinndu-se structurile monomodale, ct i pe vertical
(ierarhic), rezultnd structurile plurimodale i transmodale
nglobante (unitatea n diversitate).
A cincia divergen este legat de dimensiunea temporal a
personalitii, care a delimitat i opus orientarea static i
orientarea dinamic.
Orientarea static i are rdcinile n concepia nativist i
frenologic care considera funciile i capacitile psihice ca
datum-uri nnscute, predeterminate, care rmn ca atare de-a
lungul timpului. Un pdv similar l are coala gestaltist.
(structura = o entitate imanent i invariant, lipsit de genez
i de evoluie). Preocuparea principal a orientrii statice va fi
aceea de a dezvlui constantele organizrii interne a
personalitii i de a demonstra c ea rmne identic, egal cu
sine nsi, de-a lungul succesiuni a momentelor temporale.
Orientarea dinamic se ntemeiaz pe admiterea caracterului
devenit i evolutiv al organizrii interne a personalitii i a
principiului variabilitii temporare intraindividuale. Esenial
pentru psih. Este s pun n eviden legitile dinamicii
situaionale i temporale a comportamentului. Spre deoseb. de
cea static, orientarea dinamic nu este omogen, n cadrul ei
delimitndu-se cel puin trei variante:
Varianta internalist pornete de la teoria instinctualist a lui
McDougal i este reprezentat de psihanaliz. Ea localizeaza
sursa dinamicii personalitii exclusiv n descrcrile
energetice spontane, care se produc n interiorul
incontientului. Acestea fac s se actualizeze pulsiuni, tendine
i trebuine diferite, care modific orientarea comportamental
actual a sistemului personalitii. Nucleul dinamogen cel mai
important este, dup S. Freud, instinctul erotico-sexual
(complexul libidoului).
Varianta proiectiv-externalist a fost formulat i dezvoltat de
ctre K. Lewin, pe baza teoriei cmpurilor. Dinamica
personalitii este imprimat din afar de aciunea forelor
cmpului extern, n care individul poate s-i identifice
anumite obiecte-scop, asupra crora s-i proiecteze tendina
determinant actualizat. n interiorul spaiului fizic, se
delimiteaz i se individualizeaz spaiul psihologic, care se
msoar n intensitatea tensionrii interioare, care, la rndul ei,
este proporional cu dificultatea sau cu numrul sau
complexitatea obstacolelor (barierelor) ce trebuie surmontate
pentru atingerea obiectivului.
varianta interacionist realizeaza depirea unilateralitii
celor dou variante. Dinamica unui sistem, indiferent de natura
lui este o funcie de timp [f(t)]: sistemul i modific starea sa
iniial ca simplu rspuns sau efect al scurgerii timpului. Toate
sistemele reale sunt dinamice, mulimea sistemelor statice
(independente de timp) fiind vid.
Cu ce fel de sistem dinamic avem de a face? Se delimiteaz
dou subclase:
o subclasa sistemelor cu organizare dat, neevolutive
o subclasa sistemelor cu autoorganizare, evolutive (toate
organismele vii).
Rezult c personalitatea este un sistem dinamic cu
autoorganizare, evolutiv. Ca atare, analiza ei reclam, n primul
rnd, situarea n interiorul unuia din cele trei segmente care
compun traiectoria dinamicii generale: ascendent (evolutiv),
staionar (relativ stabilitate n planul organizrii interne i al
manifestrii comportamentale) sau descendent (involutiv).
Cea de a doua categorie de dispute i divergene ine de
coninutul si sfera noiunii de personalitate i de modul de a
defini propriu-zis personalitatea. Trebuie s remarcm, de la
nceput, existena unui numr foarte mare de definiii.
1.n lucrarea sa Structura i dezvoltarea personalitii G. Allport
ntreprinde un efort de sistematizare a definiiilor care se
confrunt pe scena tiinific. Pornind de la criteriul
coninutului, el mparte aceste definiii n trei grupe:
definiii pin efect extern,
definiii prin structur intern i
definiii pozitiviste sau formale.
Definiiile prin efect extern se centreaz pe latura
fenomenologic a personalitii, identificnd i reinnd acele
caliti i trsturi prin care o persoan concret oarecare
determin o anumit impresie sau un anumit efect (pozitiv sau
negativ) asupra celor din jur. Smburele relaional al acestui
gen de definiii rezid n faptul c numai prin judecile altora
despre noi personalitatea noastr este cunoscut ca atare.
Definiiile prin efect extern confund personalitatea cu
reputaia i cineva poate avea mai multe reputaii (n contacte
relaionale diferite).
Definiiile prin structura interna se ntemeiaz pe consideraia c
personalitatea trebuie s fie o entitate obiectiv, existent cu
adevrat, indiferent de modul n care influeneaz sau este
perceput de alii.
W. Stern este primul autor care ncearc a defini personalitatea
ca : o unitate multiform dinamic, Psihologii occidentali
prefernd definiii de genul: personalitatea este: suma total a
tuturor dispoziiilor, impulsurilor, tendinelor, dorinelor i
instinctelor biologice nnscute ale individului, precum i a
dispoziiilor i a tendinelor dobndite prin experien
O definiie mai structural este cea propus de H. C. Warren i
L. Carmichael: Personalitatea este ntreaga organizare mental
a fiinei umane n orice stadiu al dezvoltrii sale. Ea
mbrieaz fiecare aspect al caracterului uman: intelect,
temperament, abilitate, moralitate i fiecare atitudine care s-a
format n cursul vieii cuiva
ncheiem seria definiiilor prin structura intern cu formularea
pe care ne-o propune nsui G. Allport: Personalitatea este
organizarea dinamic n cadrul individului a acelor sisteme
psihofizice care determin gndirea i comportamentul su
caracteristice
Aceast formulare pune n eviden urmtoarele aspecte
eseniale care nu pot lipsi dintr-o teorie generalizat a
personalitii:
personalitatea nu este nici un conglomerat, nici o sum static
de elemente n sine independente, ci o organizare dinamic
emergent
personalitatea nu este nici pur psihic, nici pur biologic
(nervoas), ci o unitate complex psihofizic,
ca organizare sistemic supraordonat personalitatea include
sisteme particulare, difereniate i la rndul lor integrate
deprinderi, sentimente, concepte, stri de motivaie etc.
personalitatea se manifest, se dezvluie n ceea ce gndete,
simte i face omul.
Definiiile pozitiviste au la baz convingerea c structura
intern este inaccesibil tiinei. Nu putem cunoate unitatea
multiform dinamic existent cu adevrat acolo. Chiar
dac exist, structura intern pur i simplu nu poate fi studiat
direct. Cele ce tim despre personalitate sunt numai
operaiile noastre. Cel mai bun lucru pe care putem s-l
facem este s formulm ipoteze i s conceptualizm
rezultatele msurtorilor efectuate. Printre reprezentani ai
orientrii pozitiviste se numr Mc Clelland, care d
urmtoarea definiie: Personalitatea este conceptualizarea cea
mai adecvat a comportamentului unei persoane n toate
detaliile sale, pe care omul de tiin o poate da la o un moment
dat
Personalitatea este redus la un construct, la ceva ce poate fi
gndit, dar nu exist ca atare acolo undeva.
2. Dup criteriul sferei personalitatii, se delimiteaz astfel nc
dou categorii de definiii:
reducionist-unidimensionale
multidimensional-globale.
Definiiile reducionist-unidimensionale reduc personalitatea la
una din componente, de cele mai multe ori la componenta
dispoziional (afectiv-motivaional), la temperament sau la
caracter (atunci cnd se face distincie ntre acestea dou).
Majoritatea chestionarelor i probelor proiective care se
folosesc pentru investigarea i diagnosticarea personalitii sunt
axate pe evidenierea factorilor dispoziionali sau
temperamental-caracteriali.
Definiiile multidimensional-globale prezint personalitatea ca
entitate complex, eterogen, dup natura substanial-calitativ
a elementelor care o compun. Un ex. definiia propus de G.
Allport (de mai sus) . au, urmtoarele : Personalitatea este
unitatea bio-psiho-social constituit n procesul adaptrii
individului la mediu i care determin un mod specific,
caracteristic i unic de comportare n diversitatea situaiilor
externe (Mischel, Wiggins ) i: Personalitatea este un sistem
hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic, determinat
biologic i socio-cultural, cu o dinamic specific,
individualizat(M. Golu).
TEMPERAMENTUL
Definiie si caracterizare general
Integrarea nsuirilor i trsturilor de ordin dinamico-energetic
ale proceselor psihice i actelor motorii, precum intensitatea,
pregnana, acuitatea, modalitatea, echilibrul etc., d structura
temperamental a personalitii.
Insuirile dinamico-energetice ca atare sunt nnscute,
determinate genetic, iar integrarea lor n plan psiho-
comportamental, se realizeaz n ontogenez.
Aceste nsuiri bioenergetice se imprim pe tabloul
comportamental, ce se elaboreaz stadial n cursul vieii
individului, a.i. structura temperamental i, respectiv, tipul
temperamental este nnscut reprezentnd astfel, alturi de
predispoziii, elementul ereditar n organizarea intern a
personalitii.
Temperamentul reprezint modul n care variabilele
bioconstituionale i bioenergetice se psihizeaz (adic, se
implic n organizarea i desfurarea proceselor psihice
percepie, memorie, gndire, afectivitate) i se reflect n
comportament.
Cnd vorbim de temperament n plan psihologic, ne gndim la
modul cum reacioneaz i se manifest individul, sub aspect
dinamico-energetic, n diferite situaii externe:
rapiditatea percepiei, a rspunsurilor verbale la ntrebri, a
reaciilor motorii;
intensitatea tririlor emoionale i durata lor; intensitatea sau
fora aciunilor voluntare;
echilibrul sau impulsivitatea rspunsurilor la succesiunea
stimulrii externe;
gradul de impresionabilitate la semnificaia stimulilor;
direcia orientrii dominantespre lumea extern (extraversie)
sau spre lumea interioar (introversie);
locul controlului (dependena de stimularea extern sau
dependena de activismul intern propriu);
disponibilitatea la comunicare interpersonal;
ascendena sau obediena relaional; capacitatea general de
lucru i rezistena la solicitri ;
rezistena la frustraii, la stres, la situaii afectogene i
conflictuale.
Temperamentul, dei are o condiionare biologic direct i
ereditar, dobndete valene i sens real numai n plan
psihocomportamental. El reprezint, astfel, pecetea i
dimensiunea dinamico-energetic a oricrei uniti
psihocomportamentale.
Temperamentul se manifest n orice situaie, fiind prima
determinaie a personalitii care se impune nemijlocit
observaiei.
Temperamentul este propriu nu numai omului, ci i animalelor,
Depinznd direct de structura biologic. I. P. Pavlov i-a
elaborat teoria sa despre temperamente prin cercetri efectuate
pe animale.
Temperamentul ine de latura formal, de suprafa, a
personalitii, iar nu de cea intern, de coninut. El nu are o
semnificaie axiologic, nereclamnd o mprire a oamenilor
n buni sau ri, n superiori sau inferiori.
Dpdv biomedical, se poate afirma doar c o formul
temperamental este mai avantajoas dect alta n ceea ce
privete rezistena la stres i gradul de predispunere la anumite
tulburri de ordin psihiatric-nevrotic sau psihotic.
Dpdv educaional, nu se poate evidenia un temperament ca fiind
absolut favorabil sau superior, iar altul, ca fiind total
nefavorabil, inferior.
n principiu, tipurile temperamentale sunt echipoteniale: pe
fondul unor scheme temperamentale diferite, n ontogenez, se
pot edifica profiluri de personalitate asemntoare din punct de
vedere aptitudinal i caracterial, dup cum pe fondul aceleiai
formule temperamentale se elaboreaz profiluri de
personalitate diferite.
temperamentul nu este o variabil neutr din punct de vedere
adaptativ. Dimpotriv, structura comportamental este o
interfa ntre persoan i lume i ndeplinete rol de mediator
ntre intensitatea, durata t semnificaia influenelor externe i
efectele n sfera psihocomportamentala O importan special
dobndesc trsturile temperamentale n cadrul relaiilor
interpersonale, atraciile i respingerile, simpatiile t antipatiile
dintre membrii unui grup fiind condiionate de ele.
Clasificarea temperamentelor
n ceea ce privete criteriile care, au stat la baza schemelor de
clasificare, ele pot fi mprite n trei categorii:
criterii morfologice sau bioconstituionale;
criterii fiziologice i
criterii psihologice.
Criteriul legat de numrul dimensiunilor dup care se
delimiteaz i se identific tipurile temperamentale permite
dou genuri de clasificri:
multidimensionale, care opereaz cu un numr mai mare de
dou dimensiuni i
binare sau dihotomice, care se limiteaz la doar dou
dimensiuni, de regul, polare sau antagonice.
A. Tipologiile morfologice sau bioconstituionale
Hippocrate a delimitat
tipul corporal ftizic, caracterizat pin aspect scheletic, fragil,
alungit, temperamental rece, calculat, tcut, reflexiv; medical,
predispus la tuberculoz,
tipul apoplectic, caracterizat prin aspect musculos-obez,
abdomen dezvoltat, statur mijlocie sau mic, temperamental
jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emoional, necontrolat;
medical, predispus la tulburri circulatorii i digestive.
S-a pus n eviden faptul c, n interiorul unui tip rasial, exist o
variabilitate notabil a indivizilor, de unde s-a dedus
posibilitatea de a determina, n ordine secund, morfotipuri.
Tipologia lui E. Kretschmer. Kretschmer a sesizat o
coresponden frecvent ntre simptomatologia
psihocomportamental i aspectul bioconstituional extern.
a. Tipul picnic ciclotim, din punct de vedere morfologic se
caracterizeaz prin: constituie orizontal, abdomen voluminos,
obezitate, piele ntins, fa moale, sistem osos fragil.
b. Tipul leptosom (astenic)-schizotim se distinge prin:
constituie vertical, trunchi cilindric, cutie toracic
plat(turtit), umeri apropiai i nguti, cap mic i rotund,
muchi i oase subiri (aspect scheletic), nas lung i ascuit,
paloarea feei, trsturi feminine la brbai i masculine la
femei.
c.Tipul atletic-vscos se deosebete printr-o constituie fizic
proporionat, dezvoltare robust a sistemului osos i muscular,
umeri lai i bazin ngust.
Ca tip accesoriu este menionat tipul displastic, care reunete
numeroase varieti dismorfice i este mai puin individualizat
n plan caracterial (temperamental).
Din punct de vedere medical, tipurile delimitate se asociaz cu
predispoziii psihopatologice diferite:
tipul picnic-ciclotim predispune la tulburri maniaco -
depresive;
tipul leptosom (astenic)-schizotim predispune la tulburri de
natur schizoid (schizofrenic.);
tipul atletic-vscos i cel displastic predispun la epilepsie.
Pe baza combinaiilor n interiorul tipurilor morfologice picnic i
astenic, Kretschmer a obinut 6 tipuri temperamentale: 3
ciclotimice i 3 schizotimice.
Temperamente ciclotimice:
1. Hipomaniac, caracterizat prin dispoziie euforic, mobilitate,
sociabilitate, comunicativitate exagerat;
2. Sintonic, caracterizat prin spirit realist, pragmatism, simul
umorului, toleran;
3.Greoi, caracterizat prin lentoare, inerie, praguri senzoriale
ridicate, timpi de reacie mari.
Temperamente schizotimice: .
1.Hiperestezic, caracterizat prin nervozitate, iritabilitate,
idealism, interiorizare, delicatee, circumspecie;
2. Schizotimic intermediar, rece, calm, energic;
3. Anestezic rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lene,
inaccesibil pasiunilor, indolent.
Kretschmer a ncercat s arate c tipologia sa care se definea
iniial prin structura morfologic i predispoziia ctre anumite
psihoze corespundea, de asemenea, diferenelor fiziologice i
diferenelor psihologice n diverse alte sfere dect cea
emoional.
Tipologia kretschmerian continu s fie folosit pe scar larg
n medicin, ndeosebi n rile de limb german.
Biotipologia italian. biotipurile reprezint n sine faze ntr-o
singur dimensiune, fiind unimodale, bimodale i trimodale.
Distribuia frecvenelor lor se supune legii lui Gauss.
Mijlocul suprafeei de distribuie cuprinde normosplahnicii
(constituie normal, proporionat);
la stnga mediei se situeaz, cu 16%, reprezentnd
microsplahnicii (constituie redus submijlocie);
la dreapta mediei, se situeaz tot cu 16% reprezentnd
macrosplahnicii (constituie nalt, torace proeminent i
picioare subiri).
G. Viola nu trece ns mai departe de aspectele biotipologice.
Acest lucru l va face elevul su N. Pende. La criteriul
morfologic, Pende adaug i pe cel fiziologic, identificnd
patru tipuri biopsihice:
longilin stenic, cu temperament hipertiroidian armonic cu o
funcie normal sau exagerat a glandelor genitale, puternic,
energic, stpn pe sine;
longilin astenic, cu temperament hipertiroidian i hipogenital,
fatigabil;
brevilin stenic, cu temperament hipergenital i hipersuprarenal,
hipotiroidian, euforic, expansiv;
brevilin astenic, cu temperament hipotiroidian i hipo-
hipofizar, lent, fatigabil, deprimat.
Biotipologia francez. Cercettori precum Rostan i Sigaud, au
elaborat o biotipologie n care se introduce importana mediului
i se iau n consideraie cele patru sisteme ale organismului. (
digestia, respiraia, fora muscular i activitatea creierului.)
Sigaud delimiteaz patru biotipuri:
tipul respirator, caracterizat prin dinamism, mobilitate;
tipul digestiv, caracterizat prin sedentarism, lentoare;
tipul muscular, caracterizat prin for, energie, agresivitate;
tipul cerebral, caracterizat prin activism intelectual,
interiorizare.
Biotipologia american. Ca element de baz pentru delimitarea
biotipurilor, Sheldon a luat cele trei membrane embriogenetice
(din care deriv organele interne, esutul muscular i osos,
organele de sim i sistemul nervos): endoderma, mezoderma i
ectoderma, pe seama crora au fost delimitate cele trei biotipuri
principale: endomorf, mezomorf i ectomorf. Interpretarea lor
se supune principiului continuitii. Ca urmare, cele trei tipuri
reprezint, n sine, faze de dezvoltare n curba de variaie, fiind
unimodale.
Endomorful se difereniaz prin modul su de a fi metodic i
prin constituie dezvoltat pe orizontal, sferic: dezvoltarea
sub medie a muchilor i oaselor i un coeficient redus al
suprafeei corporale.
Mezomorful este greu i rectangular, cu o dezvoltare
superioar a oaselor i a muchilor, dispune de un echipament
adecvat pentru licitarea efortului fizic. Dintre acestia se
recruteaz atleii, soldaii de profesie.
Ectomorful se distinge prin predominarea liniei verticale de
dezvoltare asupra celei orizontale; este, aadar, nalt, fragil, cu
coul pieptului turtit, slab, cu muchii puin dezvoltai; la el
ntlnim predominarea greutii asupra suprafeei corporale i
greutatea cea mai mare a creierului n raport cu masa corpului;
constituia sa general este slab pentru efortul fizic.
Prin urmare, biotipul va fi definit prin:
precumpnirea trsturilor proprii i slaba exprimare a
trsturilor nespecifice;
modul de articulare-organizare structural a componenelor;
gradul de dezvoltare a trsturilor corelative celor trei
componente.
Unul dintre acestea este cel displastic, depistat i de
Kretschmer.
Altul este cel masculin-feminin, care exprim ntregirea
reciproc a sexelor. Brbatul este preponderat mezomorf i
apoi ectomorf, n vreme ce femeia este cu precdere endomorf
sau ectomorf.
Al treilea biotip este cel hipodezvoltat, ( tip infantiloid).
Dup determinarea biotipului, Sheldon a procedat, n continuare,
la stabilirea psihotipului corespunztor. El a apelat la datele
psihologiei tiinifice, obinute pe cale experimental, prin
msurtori riguros controlate. Au fost identificate i reinute
650 de trsturi pe care le coreleaz cu fiecare biotip. n final,
s-a ajuns la obinerea a trei constelaii psihice, care coreleaz
cu cele biotipologice; fiecare constelaie cuprinde 22 de
trsturi din lista iniial.
Prima constelaie cuprinde: dorina de odihn i relaxare,
preferina pentru confort, plcerea digestiei, dependena de
aprobarea social, somnul profund, nevoia de consolare la
necaz, nevoia de afeciune i suport social. Asemenea trsturi
coreleaz cu endomorful (visceroton).
A doua constelaie include: atitudinea asertiv, sigurana n
afirmare, energia n vorb i fapt, nevoia de exerciiu, maniera
deschis, direct, fr reineri de a se purta n relaiile
interpersonale, nevoia de aciune imediat la necaz, nevoia de a
prea mai n vrst, vocea sigur, neinhibat. Aceste trsturi
coreleaz cu mezomorful (somatoton).
A treia constelaie cuprinde: reinerea n atitudini, mod nervos
de a reaciona, sociofobia, inhibiie relaional, reinere vocal,
persistena n maniere i deprinderi, somn nervos, nevoia de
singurtate, proiecii i reverii de compensaie. Trsturile
respective coreleaz cu ectomorful (cerebroton)
n plan medical, biotipurile au dat corelaii relevante cu anumite
tipuri de maladii psihice: endomorfia d o corelaie+ cu boli
afective; mezomorfia d o corelaie+ cu tulburri paranoide;
ectomorfia d o corelaie+ cu tulburri heboide.Noutatea care
apare aici n raport cu datele lui Kretschmer i Pende o
constituie corelaia pozitiv a mezomorfului cu schizofrenia
paranoid i paranoia.
Displasticul predispune la complexul de inferioritate i reacii
isterice n cazuri uoare, i la schizofrenie, n cazuri grave.
Inversiunea masculinitii i feminitii sau gynandromorfia
inversat d predispoziie la homosexualitate.
ncercnd s facem o apreciere global asupra biotipologiei,
putem formula urmtoarele idei principale:
1. Legtura dintre som (respectiv, constituia fizic) i structura
psihocomportamental nu poate fi pus la ndoial. Aceast
legtur nu este ns de natur cauzal sau genetic, ci de
natur corelativ: cele dou variabile constituia fizic i
structura psihic covariaz mpreun
2. n ceea ce privete temperamentul, trebuie s ne limitm
numai la corelaiile i trsturile genotipice, cele fenotipice
(care presupun influena factorilor externi, inclusiv a celor
educaionali) innd de structura caracterului.
3. ncadrarea biotipului pe o curb de variaie unimodal
reprezint o simplificare. n realitate, biotipul nu este o mrime
scalar, ci o configuraie complex, plurimodal.
4. Determinarea i interpretarea matematic a biotipurilor nu ne
ofer nici o informaie despre semnificaia i direcia de
evoluie, n plan individual, a diverilor parametri. Ca urmare,
psihologia personalitii este obligat s apeleze i la analiza
logic funcional (calitativ).
5. Legtura dintre biotip i psihotip fiind condiionat i mediat
att genetic, ct i onto i sociogenetic, devine necesar
introducerea unor criterii suplimentare pentru identificarea i
evaluarea trsturilor temperamentale.
B. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice
Tipologia lui Pavlov
n elaborarea schemei sale de clasificare, Pavlov a pornit de la
principiul nevrismului, (rolul principal n reglarea raporturilor
organismului cu mediul extern i a funcionrii organelor
interne, inclusiv a sistemului endocrin, l joac creierul),
precum i de la teza de baz a neuropsihologiei i psihologiei
tiinifice, potrivit creia psihicul este funcie a creierului.
Astfel, se presupune c funcionarea creierului, respective
proprietatile celor dou procese nervoase fundamentale,
excitaia i inhibiia, reprezint principalii factori care
condiioneaz tipul temperamental.
Pe baza datelor de laborator, obinute prin metoda reflexelor
condiionate, Pavlov a reuit s desprind i s evalueze, trei
proprieti naturale, care mpreun alctuiesc ceea ce el a numit
tip general de sistem nervos sau tip general de activitate
nervoas superioar . Acestea sunt: fora, mobilitatea i
echilibrul.
Fora este proprietatea primordial i determinant, ea reflectnd
ncrctura energetic a neuronului. Aceasta este determinat
genetic i definete att excitaia ct i inhibiia.
Indicatorii comportamentali dup care putem evalua fora
sist.nervos sunt: capacitatea general de lucru, (ca funcie de
durat i de gradul de dificultate a sarcinilor); rezistena la
aciunea factorilor stresani i afectogeni; rezistena la
experienele dure i dramatice ale vieii; nivel ridicat al
pragurilor senzoriale .n funcie de valorile pe care le iau aceti
indicatori, se delimiteaz dou tipuri generale de sistem nervos:
tipul puternic
tipul slab.
Mobilitatea definete dinamica proceselor nervoase
fundamentale, respectiv viteza i durata instalrii lor,
rapiditatea trecerii de la unul la cellalt. Ea se va exprima n
uniti de timp i va fi evaluat pe baza unor indicatori,
precum: rapiditatea formrii noilor legturi temporare si a
frnelor condiionate; rapiditatea trecerii de la o activitate la
alta; rapiditatea i uurina adaptrii la schimbare. Dup
valorile acestor indicatori, au fost delimitate dou tipuri de
sistem nervos:
mobil
inert.
Echilibrul este proprietatea care rezult din raportul de for
dintre excitaie i inhibiie i se obiectiveaz n trei tendine:
tendina spre impulsivitate (predominarea forei excitaiei
asupra forei inhibiiei),
tendina spre inhibare (predominarea forei inhibiiei asupra
forei excitaiei) i
tendina spre echilibru (fora excitaiei aproximativ egal cu
cea a inhibiiei, i invers).
Tipul de probe prin care se testeaz echilibrul : stimularea la
rspuns sau ripost ntr-o situaie n care consemnul sau regula
este abinerea le la orice rspuns; crearea unei situaii
antagonice, dilematice, n care subiectul trebuie s ia o decizie
n timp dat; expunerea la situaii frustrante i nregistrarea
raportului dintre calm i irascibilitate. Pe baza acestei nsuiri,
au fost delimitate dou tipuri de sistem nervos:
echilibrat i
neechilibrat, n cadrul celui neechilibrat, exist dou subtipuri:
o neechilibrat excitabil
o neechilibrat inhibabil.
Cele trei proprietati interac. i se combin, formnd patru tipuri
genale de activitate nervoas superioar:
tipul puternicechilibratmobil, caracterizat prin valori ridicate
ale tuturor celor trei nsuiri;
tipul puternicechilibratinert, caracterizat prin valori ridicate
ale forei i echilibrului i prin valori sczute ale mobilitii;
tipul puternicneechilibratexcitabil, caracterizat prin valori
ridicate ale forei i prin valori sczute ale echilibrului, cu
predominarea excitaiei asupra inhibiiei;
tipul slab, valori sczute ale forei i insuficienta
individualizare a mobilitii i echilibrului: sensibilitate
emoional crescut, emotivitate, tensiune prelungit ,
pruden, rezisten sczut la stres i frustraie.
Pavlov a pus n coresp. tipurile generale de sistem nervos, cu
cele patru temperamente din antichitate. Astfel:
tipul puternicechilibratmobil are drept corespondent
temperamentul sangvinic: vioi, comunicativ, sociabil,
adaptabil, controlat;
tipul puternicechilibratinert are corespondent temperamentul
flegmatic: calm, tcut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situaii
noi, puin impresionabil, rezistent la stres i frustraii;
tipul puternicneechilibratexcitabil are corespondent
temperamentul coleric: rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil,
impulsiv, imprudent, exploziv, instabilitate comportamental,
tendin de dominare , saturaie i plictiseal rapid la
monotonie.
tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic:
interiorizat, retras, sensibil, delicat.
Cele patru tipuri considerate pure se combin ntre ele, dnd
16 tipuri mixte, singurele care se ntlnesc n realitate, tipul
pur fiind o entitate teoretic. Pavlov a elaborat o tipologie
valabil numai pentru om. Drept criteriu a ales raportul dintre
cele dou sisteme de semnalizare: Astfel, predominarea
funcional a :
a primului sistem (legturi temporare bazate pe stimulii fizici,
obiectuali) s-a asociat cu diferenierea i afirmarea tipului
special artistic (impresionabil, imagistic, intuitiv, afectiv), iar
a celui de al doilea sistem de semnalizare (legturi temporare
formate pe baza cuvntului) s-a asociat cu diferenierea i
afirmarea tipului special gnditor (abstract, critic, obiectiv,
calculat, neimplicat afectiv).
ntre ele a introdus tipul intermediar, caracterizat printr-un
echilibru funcional al ambelor.
Clasificarea potrivit grupelor sanguine.
grupei sanguine A i corespunde temperamentul armonic;
grupei sanguine 0 i corespunde temperamentul melodic;
grupei sanguine B i corespunde temperamentul ritmic;
grupei sanguine AB i corespunde temperamentul complex.
Subiecii aparinnd temperamentului armonic se caracterizeaz
prin cutarea permanent a armoniei cu anturajul lor,
neputndu-se dezvolta i realiza dect n aceast condiie.
Subiecii aparinnd temperamentului melodic se afl
ntotdeauna n consonan cu mediul extern, adaptndu-se
fr dificultate la situaii. Subiecii aparinnd temperamentului
ritmic sunt slab sensibili la mediu, trind i exprimndu-se n
ritmul lor propriu, rmn relativ independeni la variaiile
ambianei. Subiecii aparinnd temperamentului complex
reunesc trsturile contradictorii ale celorlalte trei
temperamente, avnd, n consecin, dificulti n gsirea unui
echilibru satisfctor.
Clasificarea bazat pe asimetria funcional a emisferelor
cerebrale.Ned Hermann a utilizat drept criteriu de clasificare
gradul de folosire a celor dou emisfere cerebrale, n rezolvarea
sarcinilor.
tipul cortical stng (C. S.), organizat, logic, determinat, stabil,
conservator;
tipul cortical drept (C. D.), ingenios, intuitiv, emoional,
creativ, instabil, deschis;
tipul limbic stng (L. S.), sigur pe sine, rezistent la frustraii,
activ;
tipul limbic drept (L. D.), serviabil, amabil, comunicativ,
afectuos.
C. Tipologiile psihologiceSub motivul c un fenomen trebuie
identificat i analizat pe baza unor dimensiuni de aceeai natur
calitativ, s-a trecut la elaborarea unor tipologii temperam.
specific psihologice.
Tipologia olandez Heymans i Wiersma. Este o tipologie cu
caracter tranzitoriu, cei doi autori olandezi au pornit de la o
ipotez neurofiziologic, formulat de psihiatrul Otto Gross:
orice fenomen psihic declaneaz o activitate a celulelor
nervoase care persist i dup terminarea lui, influennd
incontient activitile ulterioare ale spiritului. Gross opunea
astfel subiecii cu activitate mental superficial, la care funcia
primar este rapid, subiecilor cu funcionare mental
profund, la care funcia secundar este mult prelungit, de
unde dificultatea de integrare a fenomenelor psihice. Heymans
i Wiersma, i-au propus s descrie personalitatea, sub raport
temperamental, pe baza a trei dimensiuni pe care ei le-au
identificat cu ajutorul unor scri de evaluare. Cele trei
dimensiuni (trsturi) sunt:
emotivitatea sau instabilitatea emoional,
activitatea sau fora pulsional general i
primaritate-secundaritate, determinat dup predominarea
uneia dintre cele dou funcii identif. de Gross
Tipologia francez: R. Le Senne, G. Berger. clasificarea propus
se bazeaz pe analiza i evaluarea unui set de nou trsturi,
incluznd, pe lng cele trei utilizate de Heymans i Wiersma,
lrgimea sau ntinderea cmpului contiinei
polaritatea,
aviditatea,
interesele senzoriale,
tandreea
pasiunea intelectual.
Tipologiile psihanalitice. Freud a elaborat o tipologie, pornind
de la stadiile evoluiei sexualitii. Astfel el a stabilit
urmtoarele tipuri de baz: oral, anal, uretral, falic i genital.
Tipul oral caracterizat prin nevoia de a depinde excesiv de
alii pentru a-i putea menine respectul de sine. Aceast
atitudine fundamental pasiv-dependent este acompaniat de
trsturi care pot fi opuse, dar care se raporteaz la aspectul a
da - a primi (generozitate-avariie, volubilitate-tcere
obstinat).
Tipul anal se distinge prin trei trsturi principale: parcimonie,
iritabilitate i pedanterie (ordine).
Tipul uretral are ca trsturi ambiia i dorina de competiie,
care se afl n raport invers cu ruinea.
Tipul falic are un comportament caracterizat prin temeritate,
determinare, siguran, ceea ce reprezint n mare msur
realizarea dorinei n raport cu angoasa de castrare.
Tipul genital corespunde normalitii ideale a personalitii.
El este ntruchipat numai de subiecii care parcurg fr
probleme i stri remanente toate stadiile evoluiei libidinale.
Karen Horney ia ca premise direciile principale pe care le poate
lua copilul n relaiile sale cu anturajul: de a se apropia de
oameni, de a se opune sau de a se ndeprta. Ea deduce trei
tipuri de temperamente:
complezent,
agresiv
detaat.
E. Fromm: interaciunea cu prinii determin tipul de orientare
special, de unde deriv cinci tipuri de orientri principale:
orientare receptiv, n care subiectul ateapt tot ceea ce
dorete de la o surs extern;
orientare de exploatare, n care individul ncearc s ia totul de
la alii prin for;
orientare cumulativ -subiectul i fondeaz securitatea pe
economisirea i conservarea a ceea ce posed
orientare comercial,subiectul consider propria persoan ca o
marf care poate fi cumprat i vndut
orientare productiv care face ca individul s-i foloseasc
aptitudinile sale i s-i realizeze potenialitile care-i sunt
proprii.
Jung
In timp ce tipologiile analitice culturaliste iau ca baz relaiile cu
celelalte persoane, alte tipologii apeleaz la orientarea spre
lume. Astfel au procedat, C. G. Jung i H. Rorschach. Aspectul
principal al tipologiei lui Jung
privete tendina pe care o respectiv energiile instinctuale ale
individului (care pentru Jung nu sunt de natur exclusiv
sexual), de a se orienta preponderent fie spre lumea extern,
fie spre lumea interioar;
spre obiecte (extravertit) acord valoare lumii externe, el caut
aprobarea social, tinde s fie conformist, este sociabil, iubete
activitatea exterioar, schimbarea. Emoiile sale sunt uor de
activat, dar sunt superficiale, de moment. Are inhibiii puine.
spre sine (introvertit). Introvertitul se caracterizeaz prin
trsturi opuse, interesul su esenial situndu-se n sfera
ideilor
Tipologia lui Rorschach servete ca baz pentru cel mai utilizat
test proiectiv de personalitate. Ea se ntemeiaz pe opoziia
ntre:
extratensiv (corespunztor n mare parte extravertitului) i
introversiv (corespunztor introvertitului). La cele dou tipuri,
Rorschach a adugat un al treilea
coartat, care corespunde slbiciunii energiilor instinctuale, n
absena unei orientri, fie spre obiecte, fie spre viaa interioar.
(Astzi, n medicin, coartat se ia n sens de retractat).
Efortul cel mai intens n vederea elaborrii unei tipologii
perceptive l datorm lui E. R. Jaensch i W. Jaensch.
Aplicaiile ideologice, de-a dreptul delirante, deduse de aici, au
fcut ca lucrrile elaborate de cei doi autori s fie sever
repudiate. Tipologia lui Jaensch are la baz trei trsturi:
integrarea variabil fundamental, care oscileaz ntre
integrarea absolut i dezintegrare, diferenierea (care
corespunde sensibil introversiunii-extraversiunii lui Jung) i
polaritatea sentimente-gndire. Combinaiile ntre cele trei
trsturi au permis stabilirea a apte tipuri de personalitate:
patru tipuri zise integrate (B exagerat integrat, J1 normal
integrat, J2 parial i ocazional integrat, acestea orientate spre
lumea exterioar, i J3 normal integrat, dar orientat spre
lumea interioar,
un tip S/vital, ocup o poziie intermediar ntre integrate i
neintegrate.
dou tipuri dezintegrate i considerate ca degenerate: (S1
dezintegrat pur i S2) la care exist o compensaie, inteligena
hipertrofiat ocupnd locul primordial n raport cu
afectivitatea.
D. Tipologiile clinice Tipul hipertimic, sau hipomaniac,
caracterizat printr-o stare deviat spre euforie hiperactivitate
maniac. Dei este vorba de o stare permanent, cu hipomanie
la limita inferioar, aceasta nu este o psihoz.
Tipul depresiv, caracterizat printr-o umoare permanent deviat
spre depresie i durere moral. Ca i n cazul precedent, este
vorba de o stare permanent, prezentnd la minimum
trsturile melancoliei.
Tipul nelinitit. Cuprinde dou subtipuri
subtipul senzitiv caracterizat printr-o sensibilitate crescut
pentru toate experienele trite, fiind incapabil de descrcare,
anancastic, adesea denumit obsesional sau compulsiv, sinonim
dac nu chiar identic cu tipul anal descris de psihanaliti.
Tipul fanatic, adesea denumit paranoic, caracterizat prin triada
rigiditate, hipertrofia Eului (orgoliu), paralogism (raionament
hiper-logic pe baza unor premise false, falsitatea spiritului,)
Tipul isteroid, histrionic sau mitomaniac, egocentrism,
superficialitatea sentimentelor contrastnd cu aspectul
zgomotos al expresiei lor, tendin spre fabulaie i mitomanie.
Tipul instabil, caracterizat prin oscilaie emoional, antrennd
de obicei o instabilitate n plan social i ducnd frecvent la
delincven minora. n forma sa patologic, tipul instabil
corespunde sensibil dezechilibrului mintal, aa cum a fost
descris el n literatura psihiatric francez.
Tipul exploziv, caracterizat prin reacii emoionale violente,
agresive numite de scurt-circuit
Tipul apatic, are drept trstur fundamental insensibilitatea i
rceala afectiv. Corespunde unor trsturi ale tipului schizoid.
n expresia sa patologic, ar corespunde unor varieti ale
nebuniei morale i perversiunii constituionale.
Tipul abulic, definit prin trstura influenabilitii i prin
maleabilitatea voinei (uor manevrabil )
Tipul astenic, caracterizat prin fragilitate neuropsihic la
influena situaiilor tensionate, afectogene, i prin fatigabilitate.
Concluzii asupra tipologiilor temperamentale. Numrul
tipologiilor, diversitatea termenilor folosii, multiplicitatea
abordrilor pot da impresia de confuzie. Vom constata, totui,
c exist numeroase corespondene n schemele de clasificare.
O tipologie veritabil ar trebui s ia n considerare, simultan,
componentele morfologice, fiziologice i psihologice.
Unificarea tipologiilor pariale, secveniale, ntr-o tipologie
integratoare, multidimensional, rmne o sarcin a viitorului.
CARACTERUL
Definiie i descriere general
n psihologie, se ntlnesc dou curente:
1.Unul care include n sfera noiunii de caracter att nsuirile
genotipice determinate biologic, ct i pe cele fenotipice
dobndite sub influena mediului natural i social;
(reprezentanii orientrilor biologizante i fiziologizante)
2.Un altul care raporteaz noiunea de caracter numai la
personalitatea uman, n care se includ nsuirile fenotipice de
esen socio-cultural, etico-axiologic, (reprezentanii
orientrii socio-antropo-culturologice).
-caracterul ca entitate distinct a sistemului personalitii,
ireductibil la temperament
- caracterul reprezint o dimensiune (structur) esenial care, pe
de o parte, definete orice personalitate individual n contextul
relaiilor sociale, iar pe de alt parte, difereniaz mai mult sau
mai puin semnificativ personalitile individuale ntre ele.
- caracterul exprim schema logic de organizare a profilului
psihosocial al personalitii, considerat din perspectiva unor
norme i criterii valorice. n acest caz, el include:
a) concepia general despre lume i via a subiectului;
b) sfera convingerilor i sentimentelor socio-morale;
c) coninutul i scopurile activitilor;
d) coninutul aspiraiilor i idealurilor.
Toate aceste elemente sunt corelate i integrate ntr-o structur
funcional unitar, prin intermediul unui mecanism de
selecie, apreciere i valorizare.
Luat n sens restrns, noiunea de caracter desemneaz un
ansamblu nchegat de atitudini, care determin un mod relativ
stabil de orientare i raportare a omului la ceilali semeni, la
societate n ansamblu t la sine nsui.
Spre deosebire de temperament, care se implic i se manifest
n orice situaie natural sau social caracterul se implic
i se manifest numai n situaiile sociale. El se structureaz in
interaciunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism
specific de relaionare i adaptare.
Din punct de vedere psihologic, orice individ ct de ct normal,
nscut i crescut ntr-un mediu social, n comunicare i
interaciune cu ali semeni, cu membrii familiei, cu colegii de
coal, cu dasclii, cu cercul de prieteni etc. i structureaz
pe baza unor complexe transformri n plan cognitiv, afectiv,
motivaional, un anumit mod de raportare i reacie la situaiile
sociale, adic un anumit profil caracterial.
Caracterul apare ca mod individual specific de relaionare i
integrare a celor dou mulimi de solicitri. El poate pune
individul n urmtoarele trei ipostaze:
a) de concordan deplin cu societatea (toate solicitrile sociale
sunt acceptate i integrate ca norme proprii de conduit i toate
solicitrile proprii se ncadreaz n limitele normelor i
etaloanelor societii)
b) de respingere reciproc total (cele dou mulimi de solicitri
nu concord n nici un punct); i aceast situaie trebuie
considerat ca avnd doar o semnificaie teoretic,
nentlnindu-se ca atare n realitate;
c) concordan parial-discordan parial (cele dou mulimi
de solicitri intersectndu-se pe o plaj mai ngust sau mai
ntins); aceasta este situaia real, care reflect natura
raportului individ-societate.
Cnd plaja de intersecie se ngusteaz pn la un anumit prag,
societatea declar individul ca lipsit de caracter, iar individul
declar criteriile i etaloanele impuse de societate ca
inacceptabile, Cnd plaja de intersecie se lrgete, societatea
declar individul ca avnd caracter, iar individul consider
criteriile i etaloanele societii ca fiind i ale lui.
afectiv, motivaional i volitiv a ceea ce este semnificativ
pentru individ n situaiile, evenimentele i experienele
sociale. Ca urmare, el se manifest numai n asemenea
mprejurri, semnificative. De aceea, dezvluirea trsturilor de
caracter este incomparabil mai dificil dect a celor
temperamentale. Semnificativul se poate mpri n individual
i general. Cnd caracterul se structureaz pe dominanta
semnificativului individual, va fi etichetat ca mrunt,
mercantil; cnd se structureaz pe dominanta semnificativului
general (supraordonat), va fi etichetat ca mare, nobil.
Rezult, aadar, c modalitatea cea mai eficient de cunoaterea
l evaluare a caracterului o reprezint analiza actelor de
conduit n situaii sociale nalt semnificative pentru individ.
Structura psihologic a caracterului
Caracterul trebuie considerat rezultatul unui ir de integrri a
funciilor i proceselor psihice particulare din perspectiva
relaionrii omului cu semenii i a adaptrii sale la mediul
socio-cultural. La vrstele mici, integrarea caracterial se
realizeaz preponderent pe dimensiunile afectiv i
motivaional; vrstele mai mari, ncepnd mai ales cu
adolescena, integrarea caracterial se realizeaz cu precdere
pe dimensiunile cognitiv i volitiv.
Putem afirma, aadar, c n structura caracterului se regsesc
elemente
de ordin afectiv (emoii, sentimente),
motivaional (interese, trebuine, idealuri),
cognitiv (reprezentri, concepte, judeci) i
volitiv (nsuiri, trsturi), care in de existena social a
individului i mediaz raporturile lui cu ceilali semeni i cu
societatea n ansamblu.
Ponderea celor patru tipuri de comportamente n structura
caracterului este diferit la diferii indivizi, ea putnd constitui
criteriu de clasificare tipologic.
Gradul de elaborare a structurii caracteriale nu este acelai la toi
oamenii. Lewin a demonstrat gradualitatea structurilor
personalitii. Structura caracterului se poate afla la unul din
cele trei niveluri de elaborare:
incipient (elementar),
mediu sau
superior (nalt difereniere i integrare a tuturor
componentelor).
Ca structur, caracterul presupune o anumit stabilitate,
existena anumitor invariani Structura caracterial trebuie s
posede i un anumit coeficient de flexibilitate, care s-i permit
perfecionarea, corecia, reorganizarea. n principiu,
caracterul este modelabil pe toat durata vieii individului. n
plan social, se apreciaz att stabilitatea/constana caracterului,
ct i flexibilitatea, maleabilitatea lui n funcie de criteriile i
etaloanele valorice.
Spre deosebire de temperament, caracterul reflect latura de
coninut, de esen a personalitii ca subiect social i ne
impune valorizarea etic a comportamentului.
Din punct de vedere funcional, structura caracterial include
dou blocuri:
blocul de comand sau direcional, n care intr scopurile mari
ale activitii, drumul de via ales, valorile alese i
recunoscute de individ, si care cuprinde urmatoarele elemente
esentiale.
o structur cognitiv de receptare, filtrare, identificare i
evaluare a situaiilor sociale;
o structur motivaional de testare, prin care se stabilete
concordana sau discordana dintre valenele situaiei i starea
de necesitate actual sau de perspectiv a subiectului;
o structur afectiv, care genereaz trirea pozitiv sau
negativ a modelului cognitiv i motivaional al situaiei i,
potrivit acesteia, starea de set fa de situaie.
blocul de execuie, care cuprinde mecanismele voluntare de
pregtire, conectare i reglare a conduitei n situaia concret.
Din punct de vedere psihologic, acest bloc include:
operatorii de conectare, care primesc i proiecteaz starea de
set pe repertoriul comportamental;
operatorii de activare, care realizeaz stabilirea atitudinii fa
de situaie;
operatorii de declanare, care actualizeaz i pun n funciune
aparatele de rspuns (verbale i motorii);
operatorii conexiunii inverse, care extrag i retransmit blocului
de comand informaia despre efectele comportamentului sau
aciunii.
n mod obiectiv, activitatea blocului de comand se impune a fi
corelat cu activitatea blocului de execuie.
ATITUDINILE
Observm c interfaa ntre structura intern, profund a
caracterului i conduita manifest o constituie subsistemul
atitudinal. Atitudinea este poziia intern adoptat de o
persoan fa de situaia social n care este pus. Ea se
constituie prin organizarea selectiv, relativ durabil, a unor
componente psihice diferite cognitive, motivaionale afective
i determin modul n care va rspunde i aciona o persoan
ntr-o situaie sau alta. De aici, putem deduce i caracteristicile
principale ale atitudinii:
direcia sau orientarea, dat de semnul pozitiv (favorabil) sau
negativ (nefavorabil) al tririi afective fa de obiect (situaie):
(si care determina tendina de a se apropia de obiect, sau
tendina de ndeprtare)
gradul de intensitate, care exprim gradaiile celor dou
segmente ale tririi pozitiv i negativ trecnd prin punctul
neutru 0 (zero); valorile gradului de intensitate care depind de
mrimea semnificaiei obiectului (situaiei) i care determin
intensitatea tririi.
Dinamica atitudinii este condiionat de caracteristicile
obiectului de referin,
dimensionalitatea, constnd n numrul i varietatea elementelor
care-l compun, mergnd de la stimuli unidimensionali pn la
cei mai compleci, cum sunt cei socio-umani;
suprafaa sau ntinderea comprehensibil a obiectului, constnd
n numrul de nsuiri accesibile observaiei i nelegerii, fa
de care subiectul a reuit s-i formeze o atitudine definit i
generalizat;
centralitatea psihologic a obiectului pentru subiect, care
nseamn c unele obiecte se situeaz aproape permanent n
prim-planul contiinei, n timp ce altele rmn, psihologic,
ndeprtate de subiect, principala surs a diferenei de
centralitate aflndu-se n sfera motivaional;
socialitatea, care rezid n aceea c obiectele sociale
(ndeosebi celelalte persoane) reprezint principala surs de
formare a atitudinilor.
Expresia extern a atitudinii o reprezint opinia i aciunea.
Opinia este forma verbal-propoziional de exteriorizare a
atitudinii, constnd din judeci de valoare i de acceptare
(acord) sau de respingere (dezacord) n legtur cu diferitele
situaii, evenimente i sisteme de valori. Opinia este o
modalitate constatativ-pasiv de raportare la lume, care nu
introduce nici o schimbare n situaie.
Aciunea reprezint intrarea subiectului n relaie direct
(senzorial i motorie) cu situaia i efectuarea unor demersuri
(transformri) de integrare n situaie, de modificare a ei sau de
ndeprtare. Gradul de angajare psihologic n cadrul aciunii
este cu mult mai ridicat dect n cadrul opiniei; aciunea devine
mai relevant pentru dezvluirea esenei caracterului unei
persoane dect opinia
Graie funciei reglatorii a contiinei, n structura caracterial se
elaboreaz un mecanism de comutare, care face posibil
disocierea ntre planul intern (al convingerilor i atitudinilor) i
planul extern (al opiniilor i aciunilor). Apare astfel
dedublarea, subsumat fie conformismului (opinia sau aciunea
subiectului se dau n concordan cu ablonul), fie
negativismului (dei semnul atitudinii concord cu etalonul
social, opinia i aciunea vor fi de semn contrar din plcerea de
a nu fi la fel cu ceilali). n limite rezonabile, dedublarea are o
valoare adaptativ de necontestat, ea realiznd acel compromis
convenabil ntre individ i societate. Dar atunci cnd se impune
ca trstur dominant, se transform ntr-o frna.
Dup obiectul de referin, atitudinile se mpart n dou
categorii:
a) atitudinile fa de sine i b) atitudinile fa de societate.
Atitudinile fa de sine reflect caracteristicile imaginii de sine,
elaborate pe baza autopercepiei i autoevalurii, pe de o parte,
i a percepiei i evalurii celor din jur, pe de alt parte. Ele se
difereniaz i se structureaz la dou niveluri:
unul segmentar , caz in care vom avea
atitudinea fa de Eul fizic,
atitudinea fa de Eul psihic (nivelul diferitelor funcii i
capaciti intelectuale, afective, motivaionale)
atitudinea fa de Eul social (efectele conduitelor i reuitelor
n cadrul relaiilor noastre cotidiene n cadrul profesional,
familial, civic).
altul global. Si este vorba de poziia global pe care o adoptm
fa de propria personalitate n unitatea componentelor sale
bio-psiho-sociale. n mod normal, atitudinea global fa de
sine este de semn pozitiv. Dar, la diferii indivizi, ea se poate
structura pe grade de autoevaluare diferite:
autoevaluare obiectiv-realist, asigur cele mai bune premise
psihologice de relaionare;
autoevaluare n hiper (supraestimare), induce trsturi
etichetate de cei din jur ca negative arogan, dispre,
complex de superioritate i creeaz serioase probleme de
adaptare la grup;
autoevaluare n hipo (subestimare), favorizeaz trsturi
caracteriale nefavorabile pentru subiect modestie exagerat,
nencredere n sine, complexe de inferioritate.
Atitudinile fa de societate se difereniaz i se individualizeaz
potrivit diversitii obiectelor i situaiilor generate de
realitate. Astfel, putem delimita
atitudinea fa de munc (n sens larg, ca ansamblu de sarcini i
solicitri impuse social);
atitudinea fa de normele, principiile i etaloanele morale;
atitudinea fa de diferitele instituii (familie, coal, biseric,
armat etc.);
atitudinea fa de structura i forma organizrii politice;
atitudinea fa de ceilali semeni etc.
Semnul i intensitatea acestor atitudini determin valoarea
caracterului i, corespunztor, potenialul adaptativ al
personalitii n sfera vieii sociale.
Trsturile caracteriale
Trstura caracterial poate fi definit ca structur psihic
intern, care confer constana modului de comportare a unui
individ n situaii sociale semnificative pentru el (spre
deosebire de trstura temperamentului care determin
parametrii dinamico-energetici ai comportamentului n orice fel
de situaii).
Trsturile caracteriale se evalueaz numai printr-o operaie de
comparaie a unei persoane cu altele. Aceasta deoarece nu
exist un standard absolut pentru nici o variabil (categorie)
calitativ. Trebuie, s ne asigurm c nsuirile atribuite unei
persoane sunt efectiv proprii acelei persane i c ele au fost
observate n mai multe situaii.
Trsturile caracteriale, ca i cele temperamentale, au o
dinamic polar, ele formnd, de regul, perechi antagonice
(ex.: egoist-altruist, avar-cheltuitor, respectuos-nepoliticos,
muncitor-lene, curajos-la ). La fiecare persoan se ntlnete
ntreaga gam de perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare a
fiecrei trsturi. In evoluia sa, profilul caracterial va integra
trsturi care tind preponderent spre polul pozitiv sau
preponderent spre cel negativ, lund aspectul unei balane cu
dou talere:
cnd trsturile polare se echilibreaz reciproc, avem de a face
cu un caracter ambiguu, slab determinat;
cnd valoarea trsturilor de la polul pozitiv atrn mai greu
avem un caracter socialmente pozitiv;
cnd valoarea trsturilor de la polul negativ atrn mai greu
avem un caracter socialmente negativ.
Modelul balanei prezint, dup M. Zlate o ntreit importan:
a) arat i explic mecanismul psihologic al formrii
caracterului, fora motrice a dezvoltrii acestuia,
b) sugereaz interpretarea caracterului nu doar ca formndu-se
(din afar), ci i ca autoformndu-se
c) conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale
trsturile de personalitate -ZLATE
comune (cele care i apropie pe oameni i dup care pot fi
gsite comparaii intermediare) i
individuale (care difereniaz o persoan de alta). Trsturile
individuale sunt, la rndul lor,
cardinale (dominante, cu semnificaie major pentru individ,)
cercul interior
centrale (numeric mai multe, controleaz o gam ntins de
situaii obinuite, cotidiene)- cercul mediu
secundare (periferice, mai puin active, exprimnd aspecte mai
puin eseniale)- cercul exterior
Aceasta clasificarea a trsturilor individuale permite
prezentarea caracterului ca sistem organizat concentric. (unde
trasaturile cardinale reprezinta cercul interior, etc. vezi
cercurile de mai sus )
Se poate avansa i un model de tip multinivelar, piramidal prin
analogie cu piramida noiunilor propus de Vgotski i cu
piramida motivaional propus de Maslow. Acest model
surprinde relaiile i interaciunile dintre trsturi din care
deriv, n ultim instan, efectul de emergen al structurii
caracteriale, care deosebete o persoan de alta. In modelul
piramidal trsturile ca atare se formeaz i se individualizeaz
pe fondul interaciunii coninuturilor proprii diferitelor procese
psihic cognitive, afective, motivaionale i voliional-
valorizate de subiect i implicate n determinarea atitudinii lui
fa de obiectele sociale. Vom delimita, astfel,
trsturile globale, care definesc sistemul caracterial n
ansamblu,
unitatea caracterului, -face ca, n ciuda variaiilor situaionale
accidentale, linia de conduit a unei persoane s-i pstreze o
anumit constan i identitate;
pregnana, -indic, pe de o parte, modul de ierarhizare a
semnificaiilor i atitudinilor n cadrul profilului caracterial
general, iar pe de alt parte, gradul de intensitate i consolidare
a componentelor dominante;
originalitatea, care exprim specificitatea i individualitatea
integrrii caracterului, gradul de deosebire a unui profil
caracterial de altul;
plasticitatea, care definete disponibilitatea structurilor
caracteriale de a se schimba, de a se adecva la dinamica
realitii sociale. distingndu-se, corespunztor,
caractere conservator rigide,
caractere mobile care mbin adecvat stabilitatea i schimbarea
i
caractere labile, n care predomin variaia, oscilaia,
instabilitatea
stabilitatea scopului reflect gradul de ierarhizare i integrare a
motivelor care imprim orientarea general a subiectului n
via, finalitatea lui major, supraordonat;
integritatea, trstur-corolar a celor anterioare, exprim
rezistena caracterului la influenele i presiunile perturbatoare
(negative) din afar, rezistena la diferitele genuri de tentaii.
Trsturile particulare, care definesc semnificaia relaional-
social a componentelor psihice,
trsturi de natur cognitiv (reflexivitatea, obiectivitatea,
spiritul critic i opusul lor);
trsturi de natur afectiv (sentimentalismul, timiditatea);
trsturi de natur motivaional (lcomia, rapacitatea, avariia,
mercantilismul i opusele lor);
trsturi de natur intersubiectiv (solicitudinea, spiritul de
cooperare, spiritul de ntrajutorare, altruismul i opusele lor);
trsturi de natur moral (buntatea, cinstea, corectitudinea,
demnitatea, modestia i opusele lor);
trsturi de natur voliional (curajul, independena,
perseverena, fermitatea, hotrrea, consecvena, autocontrolul
i opusele lor).
APTITUDINILE
Definiie si descriere general
Aptitudinea ne d msura gradului de organizare a sistemului
personalitii sub aspect adaptativ-instrumental concret. Ea ne
rspunde la ntrebarea: ce poate i ce face efectiv un anumit
individ n cadrul activitii pe care o desfoar? i se leag
ntotdeauna de performan i eficien, n dublul su neles:
cantitativ i calitativ. Cu ct cele dou laturi(cantitativa si
calit.) ale performanei iau valori mai ridicate, cu att
aptitudinea este mai bine structurat, i invers.
Orice aptitudine pune n eviden un aspect absolut i unul
relativ.
Aspectul absolut rezid n ceea ce un subiect reuete s fac
ntr-o sarcin sau situaie dat, punand in evident prezenta sau
absenta aptitudinii pentru categoria respectiv de sarcini
Aspectul relativ ne indic faptul ct de mult i ct de bine
realizeaz un subiect o activitate (sau sarcin particular) n
raport cu alii i ce poziie ocup el ntr-o clasificare valoric.
Termenul de aptitudine l putem folosi ntr-o accepiune lrgit
i ntr-una restrns. Atenie!
n sens larg, el exprim potenialul adaptativ general al
individului uman, pe baza cruia reuete s fac fa
multitudinii situaiilor i solicitrilor externe i s-i satisfac
strile de necesitate. Din acest punct de vedere, aptitudinea
este o component a oricrei structuri normale de
personalitate,(inclusiv a organismelor animale)
n sens restrns, termenul de aptitudine este aplicabil numai
omului i el desemneaz un asemenea potenial instrumental-
adaptativ care permite (celui ce-l posed) realizarea, ntr-unul
sau n mai multe domenii de activitate , a unor performane
superioare mediei comune.
O aptitudine se valideaza in cadrul formelor fundamentale de
activitate ale omului: jocul, nvarea i munca, n cele dou
variante , fizic i intelectual, n unitatea celor dou verigi,
executiv i creatoare.
Pentru evaluarea aptitudinilor, metoda cea mai eficient este
analiza produselor activitii. Testele de aptitudini ne ofer
doar fragmente mai mult sau mai puin relevante din
complexa structur a aptitudinii reale. Ca nivel integrativ de
rang superior, aptitudinea nu este reductibil la un proces
psihic particular, oricare ar fi acesta percepie, memorie,
gndire, imaginaie,
Aptitudinea, se difereniaz i se individualizeaz n concordan
cu structura obiectiv a sarcinilor i scopurilor care compun o
activitate integral. Ea reprezint o matrice intern care se
muleaz pe o form de activitate i care, la rndul ei,
genereaz o activitate (cazul aptitudinilor de creaie). Iar cum
activitatea solicit personalitatea ca tot, i aptitudinea, care st
la baza desfurrii i finalizrii ei, trebuie s includ toate
acele componente care concur direct sau indirect la obinerea
performanelor specifice.
Noi legm termenul de aptitudine de o structur complex,
multidimensional, n care se articuleaz i se integreaz
diverse entiti psihice, motorii i fizico-constituionale, dup o
schem i formul n acelai timp comun mai multor indivizi
i diferit de la un individ la altul: categorial, o aceeai
aptitudine este proprie mai multor indivizi (ex., aptitudinea
pentru tehnic), dar ea prezint diferene mai mult sau mai
puin semnificative de la o persoan la alta, n ceea ce privete
nivelul de dezvoltare al componentelor de baz, pe de o parte,
si modul de interaciune i articulare a lor, pe de alta parte.
Schema structural a unei aptitudini cuprinde, n principiu,
urmtoarele verigi:
veriga informaional, neleas ca ansamblu organizat de
reprezentri, cunotine, idei, nelegeri i interpretri despre
domeniul obiectiv al activitii;
veriga procesual-operatorie, ca sistem nchegat de operatori i
condiii logice care se aplic elementelor informaionale pentru
realizarea modelului intern (mental) al produsului ce se
propune a fi obinut;
veriga executiv, care include aciuni i procedee mentale i
motorii de punere n aplicare i de finalizare a proiectului
(modelului);
veriga dinamogen i de autontrire, reprezentat de motivaie
i afectivitate;
veriga de reglare, n care delimitm dou secvene:
una de selectare i orientare valoric, n cadrul creia rolul
principal revine sistemului atitudinal, i
alta de coordonare, optimizare i perfecionare, reprezentat de
funcia evaluativ-critic a contiinei i de voin, care d
msura capacitii de mobilizare i perpetuare a efortului
pentru surmontarea obstacolelor, dificultilor i eecurilor.
Structura aptitudinii are un caracter dinamic, ceea ce face ca
obiectivarea ei n cadrul aceleai activiti i la acelai individ
s capete un caracter nalt variabil, att n funcie de natura
sarcinilor i situaiilor, ct i de vrst
Aptitudinea are o istorie, pune n eviden o traiectorie
evolutiv, pe care o putem rezuma n trei stadii:
de structurare i maturizare,
de optimum funcional i
de regresie.
Luate n accepiunea restrns, aptitudinile au, n general, o
apariie precoce. Viteza lor de dezvoltare nu este identic la toi
indivizii. Accelerat la unii, ea se poate opri brusc la un nivel
inferior, n vreme ce la alii, evoluia, lent la nceput, continu
timp mai ndelungat, atingnd un nivel superior. Dar
dezvoltarea aptitudinilor nu se supune doar legilor vrstei, ea
fiind influenat n mod esenial i de mprejurrile externe, de
mediu. Aptitudinile se pot pierde, dac nu beneficiaz de
condiiile favorabile necesare structurrii i manifestrii lor.
Raportul nnscut-dobndit n structura aptitudinilor
n plan tiinific, orientarea ineist se sprijin pe teoria ereditii
elaborat, n secolul XIX, de Morgan i Mendell, iar cea
genetist, pe teoria evoluionist a lui Darwin.
Ineismul absolutizeaz rolul ereditii in formarea aptitudinilor,
mediului fiindu-i recunoscut cel mult doar rolul de factor
activator-declanator. , idee afirmat i susinut de savantul
englez Fr. Galton. Galton afirm c individul se nate cu un
potenial aptitudinal mai srac sau mai bogat, care rmne n
esena sa neschimbat, mediul neadugnd nimic semnificativ la
el. Dupa el, geniul este integral nnscut i nicicum fcut. n
susinerea ideilor sale, Galton se sprijin pe datele oferite de
analiza comparativ a arborilor genealogici din care au
provenit unele mari personaliti creatoare. Sub aspect statistic
insa, datele sunt insuficiente pentru a infera o legitate att de
general. Ineismul i-a gsit numeroi partizani, in cadrul aa
numitei psihologii a facultilor, iar n prezent, n cadrul
psihobiologiei, unde se ncearc s se demonstreze
determinarea direct a aptitudinilor de ctre gene specifice.
Genetismul, fidel principiului tabula rasa, procedeaz la
absolutizarea rolului mediului extern, reducnd la zero valoarea
fondului ereditar. El admite ideea c de la natur toi oamenii
sunt egali sau la fel, diferenierile ntre ei n structura vieii
psihice fiind introduse de factorii mediului extern, ndeosebi de
cei ai mediului socio-cultural i economic. Aptitudinea este
considerat un produs exclusiv al mediului, care determin i
controleaz integral procesul nvrii i dezvoltrii. Printr-un
program educaional adecvat, prin exerciiu sistematic la orice
individ se poate forma orice aptitudine. Genetismul a fost si el
mbriat pe scar larg n psihologia secolului XX, mai cu
seam n asociaionismul de factur behaviorist i n
psihologia de sorginte materialist-dialectic, maximal
ideologizat i politizat.
Prin prisma metodologiei contemporane, ambele orientri sunt la
fel de eronate, nici una nici cealalt neputnd oferi o explicaie
satisfctoare a aptitudinilor. O asemenea explicaie nu poate fi
gsit dect de pe poziiile principiului interaciunii, care
reclam admiterea determinismului complex al aptitudinilor
ereditate x mediu. n lumina acestui principiu, aptitudinea, aa
cum am definit-o noi, nu poate fi nicicum nnscut, dar nici
introdus ca atare din afar de ctre mediu. Ea se constituie
n ontogenez pe baza interaciunii complexe, contradictorii
dintre fondul ereditar i mediu (acesta din urm considerat n
cele dou forme generice intrauterin i extrauterin).
Fondul ereditar este constituit dintr-un ansamblu eterogen
diferit de la un individ la altul de predispoziii, tendine
evolutive, nsuiri i stri de natur bioconstituional,
fiziologic, senzorial i cerebral. , nivelul de exprimare al
acestora determinand un anumit profil intern de stare. Sub
influenta mediului, profilul iniial de stare se transform
succesiv, ducnd la diferenierea, individualizarea i
consolidarea structurilor aptitudinale.
Raportul ereditate/mediu nu are un caracter liniar i invariant, ci
prezint un tablou dinamic complex, n care, n diferite
momente de timp, se modific ponderile i greutatea specific a
efectelor celor doi factori; ntr-un anumit moment i ntr-o
anumit situaie, preponderent se poate dovedi rolul ereditii,
iar n alt moment i n alt situaie, dominant poate deveni rolul
mediului. Esenial este raportul de compensare reciproc dintre
cei doi factori.
Pot fi identificate urmtoarele variante relaionale:
Fond ereditar superior mediu nalt favorabil (cazul ideal,
asigur nivelul cel mai nalt de dezvoltare a aptitudinilor);
Fond ereditar superior mediu neprielnic, nefavorabil (ereditatea
poate compensa deficitul de mediu; doar n mod excepional
se poate atinge un nivel nalt de dezvoltare a aptitudinilor);
Fond ereditar mediocru mediu nalt favorabil (compensare
pozitiv din partea mediului; aptitudinea poate atinge un nivel
de dezvoltare superior mediei);
Fond ereditar mediocru mediu neprielnic (compensare pozitiv
din partea ereditii; dezvoltarea aptitudinii rmne sub nivelul
mediu);
Fond ereditar slab mediu nalt favorabil (compensare pozitiv
din partea mediului; dezvoltarea aptitudinii deasupra nivelului
fondului ereditar);
Fond ereditar slab mediu neprielnic (conjugarea efectului
negativ al ambilor factori nivelul cel mai sczut de dezvoltare
a aptitudinilor).
n structura general a unei aptitudini, putem delimita din punct
de vedere genetic, trei tipuri de componente:
componente care in preponderent de ereditate;
componente care in preponderent de mediu i
componente care in preponderent de interaciunea ereditate
mediu. (Preponderent nu nseamn nici absolut, nici pur, astfel
c mprirea nnscut-dobndit este relativ).
n studiul raportului ereditate/mediu apelm la metoda analizei
comparative, cu neutralizarea (relativ) cnd a unei variabile,
cnd a celeilalte. Astfel, pentru evidenierea prezenei i
influenei factorului ereditar, trebuie s studiem subieci cu
structur ereditar diferit, pui n aceleai condiii de mediu.
Pentru evidenierea prezenei i influenei mediului, trebuie s
studiem subieci cu structur ereditar asemntoare sau
identic (frai, surori, prini-copii, gemeni heterozigoi,
gemeni monozigoi), pui n condiii de mediu semnificativ
diferite. Apariia unor diferene semnificative n profilul
aptitudinal i n nivelul de dezvoltare al aceleiai aptitudini va
atesta intr-un caz rolul important al ereditii iar in celalalt caz,
pe cel al mediului. In cea mai mare parte, structura unei
aptitudini integrale se datorete deopotriv ereditii i
mediului i numai o mic parte aciunii separate a unuia sau
a altuia din cei doi factori.
Cum clasificm aptitudinile
Criteriul cel mai larg acceptat n acest scop este sfera de
solicitare i implicare n cadrul activitii. Pe baza lui, au fost
delimitate: aptitudinile generale i aptitudinile speciale.
a. Aptitudinea general acea aptitudine care este solicitat i
intervine n orice fel de activitate a omului sau n rezolvarea
unor clase diferite de sarcini. Aptitudinile generale alctuiesc
repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricrui individ, Ele
pot fi mprite n sensorio-motorii i intelectuale.
Aptitudinile sensorio-motorii se leag de toate situaiile concrete
care reclam discriminarea i identificarea obiectelor i
efectuarea unor aciuni directe cu ele sau asupra lor, n vederea
satisfacerii unor nevoi curente. n schema lor de organizare i
funcionare se includ
caracteristicile rezolutiv-integrative ale analizatorilor (pragurile
sensibilitii, dinamica general a sensibilitii, acuitatea
senzorial, capacitatea de admisie, capacitatea de procesare
informaional, capacitatea de fixare-pstrare etc.) i
caracteristicile structural-dinamice ale aparatelor motor
(vitez/rapiditate, for, fineea i melodicitatea micrilor,
tempo, ritm, precizie, complexitatea aciunilor etc.).
Aptitudini generale intelectuale Sub aceasta eticheta se reunesc
mai multe funciuni psihice, care, pe de o parte, sunt implicate
n toate formele de activitate, iar pe de alt parte, sunt proprii
tuturor oamenilor. Acestea sunt memoria, imaginaia i
inteligena propriu-zis. n mod curent, n calitate de aptitudine
general se ia doar inteligena, ei subsumndu-i-se att
memoria,ct i imaginaia, fapt ce i-a gsit concretizarea
practic n elaborarea i validarea scrilor de inteligen.
Etimologic, termenul de inteligenta provine din latinescul inter-
legere, care nseamn n acelai timp a discrimina (disocia) i a
lega. De aici, oprim definiie: inteligena este capacitatea de a
stabili relaii ntre obiecte, fenomene i evenimente ct mai
diverse. Cunoaterea comun ne prezint inteligena drept
capacitate general de adaptare la mediu, de gsire a soluiilor
optime n situaii noi, inedite.
Psihologia o leag de activitatea de cunoatere sub dublul su
aspect:
extensional (diversitatea modal a situaiilor problematice
abordabile i rezolvabile) i
intensional (profunzimea ptrunderii i a nelegerii aspectelor
relevante, semnificative i eseniale ale unui obiect sau situaii).
ntlnim i o definiie relativizant, de genul: inteligena este
ceea ce msoar testele de inteligen sau ceea ce ne indic
testele de inteligen. Multitudinea accepiunilor i definiiilor
trebuie luat ca un indicator al complexitii excepionale a
fenomenului.
Thorndike delimita cel puin trei tipuri de inteligen:
inteligena conceptual sau abstract, definit ca aptitudinea de
a opera uor i adecvat cu materialul verbal i simbolic;
inteligena practic, definit ca aptitudinea de a opera cu
material intuitiv, obiectual i de a obine performane ridicate la
sarcini cu caracter situaional-concret;
inteligena social, care rezid n capacitatea individului de a se
descurca n situaiile sociale, de a se relaiona i nelege cu
ceilali semeni.
La rndul su, Hebb i, Cattell au delimitat dou forme de
inteligen
cristalizat (inteligen de tip B), caracterizat prin desfurare
ordonat, coerent, logic, prin consisten i rigoare n
argumentare; permite obinerea unui randament bun n situaii
structurate, bine definite
fluid (inteligen de tip;A), caracterizat prin desfurare
liber, imprevizibil, prin schimbare rapid a unghiului de
abordare a uneia i a aceleiai probleme. Ea se dovedete mai
eficient n situaii problematice slab definite.
Teoria factorial, n varianta elaborat de L. Thurstone, susine,
de asemenea, caracterul complex, multidimensional al
inteligenei. Pe baza comparrii i corelrii rezultatelor la
diferite teste, s au identificat trei categorii de factori:
un factor general (G), descoperit Spearman, care intervine n
rezolvare-a oricrui gen de sarcini (probe);
mai muli factori de grup (6-7), care intervin n rezolvarea unei
anumite clase de sarcini (probe), de pild,
un factor numeric (N), implicat n sarcinile de calcul,
un factor verbal (V), implicat n rezolvarea sarcinilor verbale
(ordonarea cuvintelor, nelegerea propoziiilor), un factor
imaginativ (I), solicitat n rezolvarea sarcinilor de transformare
i combinare,
un factor mecanic (W), implicat n dezvluirea i nelegerea
raporturilor funcionale dintre elementele unui agregat i
un numr i mai mare de factori specifici (SI), care intervin n
rezolvarea unor sarcini individuale din cadrul unei clase. Aceti
din urm factori coreleaz mai puternic cu diferitele aptitudini
speciale i, ca atare, ei, de obicei, se exclud din structura
inteligenei neleas ca aptitudine general.
Din teoria factorial reinem, aadar, existena a dou forme de
inteligen:
o inteligen general, care se evideniaz cu ajutorul probelor
puternic saturate n factorul G i
o inteligen particular care se dezvluie cu ajutorul probelor
saturate ntr-unul din factorii de grup.
n practic, s-a impus determinarea inteligenei generale. n
acest scop, se recurge la trei uniti de msur: quotientul
intelectual (Q.I.), centila i scara n abateri-etalon (ultimele
dou fiind aplicabile i n evaluarea altor aptitudini, respectiv, a
celor speciale).
Q.I. este un indicator ce se obine prin raportarea scorurilor
obinute la testul de inteligen care dau aa-numita vrst
mintal (Vm), la vrsta cronologic (Vc): Q.I. = Vm/Vc x 100
ambele vrste exprimate n luni.
Centila este o unitate care permite clasificarea unui subiect n
funcie de scorul obinut la testul de inteligen, prin raportare
la un eantion de 100 subieci reprezentnd populaia de
referin. Subiectul cu scorul cel mai mare primete centila 99,
cel cu scorul mediu centila 50, iar cel cu scorul cel mai slab
centila 1.
Scara n abatere-etalon tinde s fie generalizat n prezent.
Pornind de la scorurile eantionului, se calculeaz media
aritmetic i abaterea standard (etalon). Se indic locul
subiectului prin distana sa n abaterea standard fa de media
aritmetic.
H. Gardner a introdus noiunea de inteligen multipl,
identificnd nu mai puin de apte forme (tipuri):
inteligena lingvistic;
inteligena muzical;
inteligena logico-matematic;
inteligena spaial;
inteligena kinestezic a corpului;
inteligena interpersonal;
inteligena intrapersonal.
R. Sternberg dezvolt teoria triarhic a inteligenei. Autorul
respectiv susine c exist trei aspecte distincte ale inteligenei
i c fiecare se combin cu celelalte dou pentru a produce
ceea ce numim comportament inteligent. Fiecrui aspect i
corespunde o subteorie. Astfel, avem:
subteoria contextual, legat de contextul cultural n care se
manifest comportamentul inteligent.
subteoria componenial, care exprim modul n care
experienele noastre anterioare afecteaz felul n care ne
comportm (rolul deprinderilor, al schemelor automatizate de
procesare a informaiilor i de rezolvare a problemelor:
asimilarea noului prin structurile elaborate anterior). Sternberg
pledeaz la acest punct pentru o abordare cognitivist a
inteligenei,
Cea de a treia subteorie vizeaz cele dou faete ale
inteligenei, cea legat de noutate i cea legat de prelucrarea
automatizat a informaiei. n definirea inteligenei noutatea
trebuie considerat mai important dect automatismul sau
rutina. Pt. evidenierea noutii, este necesara o mprire a
sarcinilor n familiare i nonfamiliare.
Controversat este i problema definirii inteligenei, ct i cea
care privete natura i determinismul ei. Astfel, n vreme ce
unii autori consider c este integral nnscut, innd doar de
ereditate, alii o consider dobndit sub aciunea direct a
mediului. Rezolvarea corect nu poate fi dect aceea care se
ntemeiaz, aa cum am subliniat deja, pe principiul
interaciunii ereditate mediu, cu acordarea unei ponderi mai
mari ereditii. In legatura cu vrsta la care structurarea
inteligenei poate fi considerat ncheiat, iniial, s-a considerat
c aceasta ar fi vrsta de 14 ani. Ulterior, vrsta-limit s-a
mutat mult mai ncolo 21 sau chiar 25 de ani. naintarea n
vrst antreneaz cu sine n mod implacabil un proces de
deteriorare a eficienei structurilor inteligenei i o scdere a
Q.I.
Dei reprezint o condiie esenial a unei adaptri i relaionri
optime cu mediul, inteligena general nu determin prin sine
nsi nici nivelul reuitei colare, i nici pe cel al reuitei
profesionale, fiind suficient i o inteligen de nivel mediu.
Aceasta nseamn c performana ntr-o activitate complex
specific este condiionat i de ali factori: nivelul unor
aptitudini speciale, motivaia, atitudinea, voina.
b. Aptitudinile speciale sunt structuri instrumentale ale
personalitii care asigur obinerea unor performane deasupra
mediei n anumite sfere particulare de activitatea profesional.
Aptitudinile speciale se structureaz i se dezvolt selectiv n
interaciunea sistematic a subiectului cu coninuturile
obiective i condiiile diferitelor forme ale activitii
profesionale. Ele sunt susinute din interior de predispoziii
ereditare pregnant difereniate i de mare intensitate, care
dicteaz direcia de evoluie a personalitii in raport cu
multitudinea influenelor mediului extern.
Potrivit modelului multifactorial, aptitudinile speciale se
bazeaz pe aciunea factorilor specifici, care se evideniaz n
cadrul unor subsisteme strict individualizate ale personalitii:
subsistemul auditiv (auzul absolut, memoria structurilor
muzicale),
subsistemul vizual (sensibilitatea cromatic, vivacitatea
reprezentanilor, memoria formelor),
subsistemul cognitiv (rezolutivitatea figural sau simbolic,
memoria verbal i numeric, combinativitatea imagerial ).
Clasificarea aptitudinilor speciale o facem dup genul activitii
n cadrul creia se manifest, delimitnd:
aptitudini artistice (pentru literatur, pentru muzic, pentru
pictur, pentru sculptur, pentru actorie etc.);
aptitudini tiinifice (pentru matematic, pentru fizic, pentru
astronomie, pentru biologie etc.);
aptitudini tehnice (aptitudinea pt. proiectarea, producerea i
ntreinerea a tot ceea ce nseamn main);
aptitudini sportive (aptitudinea pt atletism, aptitudinea pt
gimnastic, aptitudinea pt jocul cu mingea etc.);
aptitudini manageriale (aptitudinea pt organizare, aptitudinea pt
administraie, pt conducere-comand).
n interiorul fiecrei clase, se evideniaz aptitudini cu un grad
de individualizare i de specializare i mai ridicat. Dei
aptitudinea special se leag de realizarea unor performane
superioare mediei, ea prezint tabloul unui continuum valoric
destul de ntins, fcnd ca persoanele care o posed s se
diferenieze semnificativ ntre ele. O atare distribuie se poate
constata n toate profesiile n care sunt implicate aptitudinile
speciale. Aspectul diferenial trebuie considerat ntr-un dublu
sens:
a) ceea ce deosebete i distaneaz pe curba performanei un
subiect care posed o aptitudine special, de altul care nu
posed o asemenea aptitudine subiectul comun, i
b) nivelul de dezvoltare al aptitudinii speciale date, care face ca
subiecii cu acelai tip de aptitudine s se deosebeasc i s se
distaneze ntre ei.
Nivelul cel mai nalt la care se poate realiza dezvoltarea i
integrarea aptitudinilor speciale i a celor generale este cel al
talentului i geniului, care se distaneaz semnificativ prin
performanele lor de restul reprezentanilor domeniului sau
domeniilor considerate. Aadar, organizarea i integrarea
subsistemului aptitudinal n plan individual ia aspectul unei
piramide, la baza creia se situeaz procentul relativ ridicat al
persoanelor cu potenial aptitudinal special deasupra mediei
comune; la un etaj mai sus, se situeaz procentul semnificativ
mai sczut al persoanelor care ating nivelul talentului; la vrful
piramidei se situeaz procentul foarte mic al persoanelor de
geniu.
Imaginea de sine; rolul ei reglator n sistemul personalitii
Omul percepe i-i formeaz un model informaional-cognitiv
nu numai despre obiectele i fenomenele lumii externe; el se
percepe i pe sine nsui, se autoanalizeaz i se
autointerpreteaz
In primul rand ca realitate fizic, ca nfiare exterioar,
formndu-i o imagine mai mult sau mai puin obiectiv i
complet despre Eul fizic, asociat cu judecile de valoare
corespunztoare (frumos-urt, agreabil-dezagreabil, puternic-
slab etc.),
In al doilea rand ca realitate psihosocial, sub aspectul
posibilitilor, capacitilor, aptitudinilor i trsturilor
caracteriale, formandu-si o imagine mai mult sau mai puin
fidel i obiectiv despre Eul su psihic, spiritual, despre
statusul social, asociat i aceasta cu judeci de valoare
(capabil-incapabil, nzestrat-nenzestrat, tolerant-intolerant,
bun-ru etc.).
Astfel, imaginea de sine ne apare ca un complex construct
mintal, care se elaboreaz treptat n cursul evoluiei
ontogenetice a individului, n paralel i n strns interaciune
cu elaborarea contiinei lumii obiective, printr-un lung ir de
procese i operaii de comparaie, clasificare-ierarhizare,
generalizare-integrare.
Cele dou componente de baz ale ei
imaginea Eului fizic i
imaginea Eului spiritual, psihic i psihosocial nu numai c se
ntregesc reciproc, dar interacioneaz i se intercondiioneaz
n mod dialectic;
Ele se pot afla n relaii de consonan sau de disonan, de
coordonare, (acelai rang valoric in complexul vietii
individului) sau de subordonare
Formarea imaginii de sine nu este nici un proces exterior, sub
aspect pragmatic-instrumental reprezint o cerin legic
necesar a unei relaionri i coechilibrri adecvate cu lumea
extern.
Imaginea de sine se include nc de la nceput ca factor mediator
principal ntre strile interne de necesitate (motivaie) i
situaiile i solicitrile externe.
Modul general de raportare a individului la realitate, gradul de
veridicitate i adecvare a opiunilor, hotrrilor i aciunilor vor
depinde nemijlocit de calitatea imaginii de sine
(completitudine, fidelitate, obiectivitate).
n planul cunoaterii, formarea imaginii despre sine devine
posibil datorit capacitii de autoscindare pe care o posed
contiina uman. Prin intermediul acestei capaciti, individul
este n acelai timp i subiect (cel care realizeaz procesele de
prelucrare-integrare a informaiei, i obiect (cel ce furnizeaz
informaii, cel ce este supus investigaiei cognitive). Omul
ajunge la o anumit imagine despre sine nu numai pe calea
autoperceperii i autocontemplrii izolate, ci i prin relaionare
interpersonal, prin compararea succesiv cu imaginile pe care
el i le formeaz despre alii i cu imaginile pe care alii i le
formeaz despre el. Indiferent c ne convin sau nu, imaginile
celorlali despre noi intr necondiionat, chiar i prin
intermediul incontientului, n componena imaginii despre
sine.
Din punct de vedere direcional sau vectorial, imaginea despre
sine prezint trei faete interconectate:
faeta aa cum se percepe i se apreciaz subiectul la
momentul dat,
faeta aa cum ar dori subiectul s fie i s par i
faeta aa cum crede subiectul c este perceput i apreciat de
alii.
Fiecare din aceste faete ndeplinete o funcie reglatoare
specific n organizarea i desfurarea comportamentului.
Prima faet se include ca verig mediatoare n organizarea i
desfurarea comportamentului situaional curent, participnd
nemijlocit la formularea scopurilor i alegerea mijloacelor.
Celelalte dou stau la baza proceselor interne de automodelare
i autoperfecionare i a reglrii relaionrii interpersonale.
Pe plan mai general, funcia imaginii despre sine, n unitatea
celor trei faete menionate, rezid n obinerea i meninerea
identitii, creia i revine un rol esenial n delimitarea
solicitrilor interne de cele externe, n stabilirea punctelor de
concordan, de incompatibilitate i opoziie dintre ele. De
ndat ce imaginea i contiina de sine prind contur, individul
ncepe s-i afirme propria sa identitate n raporturile cu lumea,
opunndu-se din interior oricrei uniformizri i dizolvri n
ceilali.
A avea o identitate nseamn, n mod practic, a fi cineva, a
ocupa o anumit poziie n contextul social, a juca un anumit
rol, de a dispune de un anumit statut. Nevoia de identitate are,
un substrat biologic.
Formele de via social ale omului sunt foarte diferite: familia,
cercul rudelor i prietenilor, grupul socio-profesional de la
locul de munc, grupul celor care exercit aceeai profesie,
organizaia profesional sau politic, clasa social, naiunea
etc. Ele reprezint tot attea forme de realizare a schimburilor
dintre individ i colectivitate i de confruntare a solicitrilor
interne i a celor externe. Se poate vorbi de existena a dou
categorii mari de semne de identitate: transmise (nnscute) i
dobndite.
Semnele de identitate transmise sunt cele pe care individul le
primete prin nsui faptul c s-a nscut: numele, data i locul
naterii, trsturile bioconstituionale i fizionomice, structura
temperamental.
Numele constituie una dintre cele mai importante surse ale
identitii n raporturile cu lumea i factorul integrativ central
al imaginii despre sine. El este alctuit de regul din dou
secvene semantice distincte, una semnificnd apartenena la o
familie prin care n imaginea despre sine se introduc i
caracteristici definitorii ale arborelui genealogic, ale
antecesorilor, cealalt, numele propriu, fiind destinat, n
primul rnd, diferenierii indivizilor n cadrul familial.
nc de la natere, copilul este investit cu identitatea de familie,
care, ulterior, se dezvolt n imaginea despre sine, prin care se
preia la nivel individual ntreaga ncrctur de statut social
(ridicat sau sczut) a spiei.
In orice societate, faptele meritorii din trecut constituite n
tradiie, exercit un gen de presiune asupra individului, care l
determin s mearg pe un fga asemntor. Unele persoane
se identific att de mult cu imaginea trecutului familial, mai
ales dac acesta este prestigios, nct consider c n mod
necondiionat i automat acest prestigiu trebuie s treac i
asupra lor, indiferent de realizrile i meritele personale.
Premisele in acest sens sunt create chiar de unele mecanismele
sociale de evaluare i selecie, care, in anumite elemente ale
lor, sunt dominate de subiectivism, arbitrariu i prejudeci,
acordndu-se o atenie exagerat originii familiale i sociale a
individului.
Data i locul naterii particularizeaz, de asemenea, individul,
oferind elemente ce servesc la identificarea lui, respectiv, la
amplasarea ntr-un anumit loc al contextului social. Data
indic, evident, vrsta, ceea ce explic de la nceput o serie de
particulariti de conduit. Locul naterii evoc particularitile
de mentalitate, de conduit ale populaiei din regiunea
respectiv. Semnele enumerate mai sus funcioneaz
permanent, ele nefiind condiionate de prezena fizic a
individului.
Exist ns altele particularitile bioconstituionale de ras,
talie, conformaie, culoarea prului, ochilor, aa numitele
semne particulare etc. care acioneaz numai prin prezena
purttorului lor, individul. Ele servesc la diferenierea
indivizilor ntre ei la prima vedere, nainte ca acetia s se fi
manifestat comportamental furniznd att observatorilor
externi, ct i individului nsui, informaia despre unicitate. Pe
lng contiina comunitii, a asemnrii cu alii, fiecare
persoan posed contiina unicitii sale individuale, a unor
caracteristici proprii exclusiv ei, prin care se deosebete de toi
ceilali.
Semnele de identitate dobndite ale identitii furnizeaz
informaie despre coninutul nsui al personalitii, aa cum se
dezvluie el n comportament i n performane. Ele ncep a se
releva i impune nc din primii ani de via ai copilului, prin
abilitile manifestate n dezvoltarea mersului, a limbajului, a
deprinderilor sensori-motorii, a memoriei, ateniei i
inteligenei. Ulterior, acestora li se adaug performanele
colare, rezultatele n diferite competiii sportive, artistice,
tiinifice. Momentul ns cel mai important sub aspectul
dobndirii unei identiti autentice i al verificrii obiective a
imaginii despre sine l reprezint debutul integrrii active n
viaa social prin profesie.
Dpdv al dinamicii comportamentului oamenii pot fi mprii n
dou categorii:
cei care, atingnd un anumit plafon, caut s se menin la acel
nivel, mulumindu-se cu ce au realizat sau realizeaz (Self-
sufficiency), i
cei la care rmne activ o lung perioad de timp tendina
autodepirii, mutnd de fiecare dat mai sus tacheta aspiraiei
i expectaiei.
Forma superioar de manifestare a identitii dobndite este,
creaia susinut de metamotivaie.
Concluzionnd, putem spune c imaginea despre sine reprezint
un gen de filtru prin care trec i se compar att solicitrile
interne proprii ale individului ct i solicitrile externe. Ea se
evideniaz i n modul de ierarhizare i integrare a preteniilor,
drepturilor, pe de o parte, i a rspunderilor i obligaiilor, pe
de alt parte. Corespunztor, ea devine un factor optimizator i
protector al echilibrului i sntii psihice sau, dimpotriv, un
factor predispozant la dereglare i tulburare patologic.
n jurul imaginii despre sine se elaboreaz i mecanismele de
aprare a Eului. Aprarea const n modaliti speciale de efort
pentru a face fa stresului psihic care rezult din conflictul
dintre solicitri (interne i externe). Recurgnd la un mecanism
de aprare, persoana se angajeaz n Self-deception n ceea ce
privete natura acestor solicitri conflictuale i n felul acesta
pare s se rezolve conflictul i s se reduc stresul pricinuit de
el. Autodecepia sau aprarea este comun tuturor i ea
capaciteaz pe majoritatea oamenilor s triasc rezonabil, fr
a mai continua s nfrunte problemele care sunt prea dificile
pentru a se coechilibra cu ele ntr-un mod mai bun.
O analiz sistematic a fenomenului de aprare mpotriva
tensiunilor psihologice nocive, bulversante a fcut-o Freud.
Ulterior, problema a fost abordat i de ali autori. n acest
cadru, vom enumera pe cele mai importante.
Reprimarea era considerat iniial de ctre Freud ca forma
fundamental a aprrii, toate celelalte fiind doar variaii ale ei.
n esen, reprimarea este procesul prin intermediul cruia
evenimentele amenintoare generatoare de tensiune i
anxietate ca i ideile i tririle asociate cu ele sunt mpinse n
afara contiinei subiectului, astfel nct acesta s nu-i mai dea
seama de existena lor. Persoana se protejeaz mpotriva unui
pericol i a unei anxieti subiective intolerabile care ar fi putut
apare dac i s-ar fi permis impulsului s se manifeste.
Starea reactiv (reaction formation). n cazul acestui mecanism
de aprare, persoana face un pas mai departe n negarea
impulsului, afirmnd vehement unul opus. Una din ipotezele
curente n medicina psihosomatic privind etiologia ulcerelor
este legat de o asemenea formaiune reactiv. Atitudinile
dezvoltate n formaiunea reactiv sunt considerate continui
pentru a edifica o calitate convingtoare i stabil a
personalitii, n timp ce negarea este o manevr direcional
specific asupra unui singur eveniment.
intelectualizarea, izolarea i anularea.
n intelectualizare, subiectul se decupleaz de coninutul
emoional al unei experiene sau al unei situaii i l
examineaz integral din punct de vedere obiectiv, raional.
Aceasta este o aprare destinat a face fa ameninrilor care
i au originea n mediul extern. Un exemplu edificator il gasim
n experiena studentului n medicin. Astfel, studentul trebuie
s se detaeze intelectual atunci cnd efectueaz o disecie sau
examineaz un organism bolnav i s se comporte n plan
afectiv ca i cnd ar vedea asemenea lucruri n cri sau atlase.
n mecanismul defensiv al izolrii, persoana poate separa dou
activiti mentale incompatibile dup modalitatea de reducere a
conflictului. Acest mecanism este strns legat de
intelectualizare, deoarece n intelectualizare subiectul izoleaz
sau separ experiena sa emoional de activitatea intelectual
n raporturile sale cu familia, o persoan poate fi amabil i
afectuoas, n timp ce n raporturile cu alii se manifest
rutcios i intolerant.
mecanismul anulrii, n care o persoan ncearc, prin repetarea
continu a unui impuls, a unor triri sau aciuni, s le slbeasc
i s le ia sub control. n loc s dea uitrii experiena
perturbatoare anterioar individul poate visa la ea n mod
repetat, poate discuta despre ea sau o poate reexamina recurent.
Numai reactualiznd-o i revznd-o iari i iari i
manipulnd-o ntr-un anumit mod, ntr-un efort de a o nelege
i stpni, individul simte c se elibereaz de stresul pe care
experiena respectiv i l-a provocat.
Folosirea extensiv a acestor mecanisme poate avea pentru
individ consecine nefaste n sfera sntii psihice (mintale).
n virtutea acestui fapt, muli cercettori consider
comportamentele defensive ca patologice i orice gen de
aprare a Eului dus la extrem pare s se asocieze cu un anumit
pattern de simptome psihopatologice.
EUL Procesul de integrare pe vertical continu la un nivel i
mai nalt, supraordonat, unde se produce cu adevrat efectul de
emergen psihologic global, care face ca toate componentele
i subsistemele particulare s se articuleze i s se subordoneze
finalitii de ansamblu a sistemului. Vom numi acest nivel,
nivelul Eului.
Dac n psihanaliz el semnific o instan particular a
personalitii, n contextul de fa el desemneaz chintesena
ntregului proces de devenire i integrare a personalitii.
Eul este ceea ce difereniaz, individualizeaz, d consisten
ontologic i delimitare, prin autodeterminare i autonchidere,
personalitii n raport cu mediul.
Trsturile sale definitorii sunt
reflexivitatea (Eu sunt Eu, nu sunt tu, nici el sau ei),
adresabilitatea (Eu m raportez la cei din jur, la lume, ca Eu),
transpozabilitatea (Eu m compar cu alii i m transpun n
situaia lor),
teleonomia (orientarea finalist, spre scopuri).
Structurarea personalitii la nivelul Eului se realizeaz printr-o
corelare dinamic i complex, dialectic-contradictorie, a
contiinei despre lumea extern i a contiinei de sine, n tot
cursul ontogenezei. Ca nivel funcional specific, Eul ncepe s
se manifeste de-abia n jurul vrstei de trei ani, cnd, n plan
psihologic intern, se produce acea restructurare calitativ care
face posibil autoraportarea (reflexivitatea). Pn la aceast
vrst, copilul se raporteaz la sine ca la o alt persoan,
vorbete despre sine la persoana a treia: Prima manifestare
Eului va consta n trecerea copilului din ipostaza pasiv de
obiect n cea activ de subiect Din punct de vedere structural,
Eul include trei componente intercorelate i reciproc integrate:
Eul corporal (imaginea valorizant a mediului intern al
organismului cenestezia, imaginea valorizat a constituiei
fizice morfotipului, tririle afective legate de acestea,
ansamblul trebuinelor biofiziologice )
Eul psihologic (imaginea despre propria organizare psihic
intern, tririle afective legate de aceasta, motivaia nevoia de
autorealizare, de autoperfecionare, voina de aciune etc.) i
Eul social (imaginea despre locul i rolul propriu n societate,
sistemul valorilor sociale interiorizate i integrate, motivele
sociale, motivele de statut, sentimentele sociale, voina de
interaciune i integrare ).
Gradul de elaborare a celor trei componente, ca i modul de
articulare i integrare a lor, difer de la un individ la altul,
rezultnd astfel profile variate ale Eului. Astfel, s-ar putea
delimita patru profile de baz:
somatic (dominana n cadrul Eului a componentei
bioconstituionale, narcisismul fiind o form particular)
spiritual (dominana n cadrul Eului a componentei psihice, a
centrrii pe cunoatere, pe nevoia de nelegere, pe creaie);
social (dominana in cadrul Eului a componentei sociale, cu
centrarea pe nevoia de statut, de prestigiu sau pe motivaia
supraordonat a binelui general);
mixt (relativ echilibrata integrare a celor trei componente
primare).
M. Zlate a elaborat o schem de difereniere pentru personalitate
(personalitatea real, personalitatea autoevaluat, personalitatea
ideal, personalitatea perceput, personalitatea proiectat i
personalitatea manifestat). Credem c schema de diferentiere
ea se poate aplica i Eului, considerat n plan dinamic. Astfel,
putem distinge:
Eul real (ansamblul atributelor structural-funcionale aa cum
se prezint ele la un moment dat, neraportate la un evaluator);
Eul autoevaluat (imaginea retro-proiectat a subiectului despre
atributele Eului su);
Eul ideal (tabloul atributelor Eului pe care subiectul i-ar dori
s le aib);
Eul perceput (ansamblul reprezentrilor ideilor i aprecierilor
pe care subiectul i le formeaz despre Eul celorlali);
Eul proiectat (ansamblul reprezentrilor, prerilor i
aprecierilor pe care subiectul crede c alii le au despre Eul
su);
Eul obiectivat (trsturile i particularitile exprimate n
comportament).
Aceste laturi interacioneaz i se condiioneaz reciproc, ceea
ce face ca Eul s nu rmn o entitate static, ci s fie o
realitate nalt dinamic, individul fiind permanent preocupat de
Eul su.



























1.Dinamismul evolutiv:
Organizarea psihica de tip uman nu s-a constituit in forma
eicompleta si definitiva o data cu aparitia primilor reprezentanti
ai speciei homo sapiens sapiens si a primelor structuri ale
mediului sociocultural, astfel incat, ulterior, sa nu mai fi avut loc
decat un simplu proces de repetare si transmitere a ei de la o
generatie la alta;
Dimpotriva, constituirea ei are un caracter evolutiv-istoric,
multistadial;
Forma initiala a acestei organizari este embrionara, ea fiind
mai apropiata de cea a cimpanzeului decat de cea a omului adult
din epoca moderna;
Spre deosebire de seria animala, unde patternul de baza al
organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi de la o
generatie la alta in cadrul aceleiasi specii, in seria evolutiva
umana aceasta va suferi modificari semnificative de la o etapa
istorica la alta;
Sursa principala a unei atare variabilitati o constituie insasi
dinamica mediului sociocultural;
Ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului
sociocultural au sporit aproape in progresie geometrica,
impunand restructurari tot mai profunde in sfera vietii psihice a
noilor generatii;
In epoca actuala, aceste schimbari au devenit atat de rapide,
incat chiar si aceeasi generatie este obligata sa-si restructureze
de mai multe ori in timpul vietii sistemele de cunostinte, de
atitudini si de mentalitati elaborate in cursul anilor de scoala si
al adolescentei.
Putem, asadar, afirma ca prima caracteristica definitorie a
psihicului uman o constituie pregnantul sau dinamism evolutiv.

-constituirea organizarii de tip uman are un caracter evolutiv-
istoric, multistadiala
-spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al
organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in
seria evolutiva umana acesta va suferii modificari de la o etapa
istorica la alta iar sursa acestei schimbari o constituie dinamica
mediului sociocultural
-ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului
sociocultural au sporit in progresie geometrica, imprimand
restructurari profunde in sfera vietii psihice a noilor generatii
-in plan biologic evolutia omului este considerata incheiata, in
plan psihic evolutia ramane permanent deschisa amplificandu-
si spatiul de variabilitate intergeneratii si interindividuala.

2. Natura informationala, functie a sistemului nervos, se
constituie in procesul comunicarii organismului cu mediul
extern
psihicul apare, exista si se manifesta ca o modalitate
informationala specifica, legata de un mecanism specializat in
receptionarea si procesarea semnelor despre starile mediului
extern si intern al organismului, sistemul nervos, creierul.
definirea psihicului ca o modalitate de informatie este
justificata de faptul ca el, ca si informatia, se manifesta
pretutindeni ca factor de reglare, de optimizare a relatiei
organismului cu lumea externa;
Ca si informatia:
- psihicul este lipsit de proprietati sensibile, prezenta lui
inregistrandu-se nu direct, ci prin intermediului modificarilor pe
care le produce in starea tabloului comportamental al
organismului;
- psihicul, fiind ireductibil la materie si la energie, este
dependent de acestea: realizarea oricarui proces psihic reclama
un mecanism neurofiziologic specific si producerea unor
transformarienergetice congruente;
- psihicul nu se constituie si nu se poate exprima ca atare decat
in cadrul comunicarii individului cu lumea externa;
- psihicul nu se uzeaza si nu se epuizeaza prin comunicare
(desfasurare), ci, dimpotriva, se conserva si se consolideaza;

informatia procesata si fixata pe un suport psihic poate fi
conservata la infinit, daca suportul respectiv, in sine perisabil,
este regenerat sau inlocuit cu altul, pe masura uzarii lui;


3. Interactiunea constient-inconstient:
-in abordarea sistemica organizarea psihica pe verticala apare ca
relatie de comunicare si interactiune in ambele sensuri intre
cele trei niveluri, care in sens ascendent difera unul de altul iar
in sens descendent se modeleaza si se restructureaza evolutiv si
optimizant unul pe celelalt
-in organizarea sistemica toate nivelurile ierarhice sunt
importante, fiecare are rolul sau, ireductibil in asigurarea si
mentinerea emergentei si unitatii structural-functionale a
sistemului; alterarea unui nivel va duce la alterarea sistemului
in ansamblu sub aspectul identitatii sale
-sistemul dobandeste caracteristici calitative noi, de integrare, pe
baza interactiunii nivelurilor particulare constitutive
In structura schemelor comportamentelor si actiunilor ce stau la
baza vietii de relatie a omului, gasim ordonate dupa o anumita
logica elemente apartinand celor 3 niveluri ierarhice ale
sistemului psihic uman: inconstientul, subconstientul,
constientul. Locul si ponderea acestor elemente variaza in
functie de timp, de situatie si frecventa.
Relatii intre constient si inconstient:
a. Relaii circulare, n cadrul crora, coninuturile contientului
trec n incontient, ca apoi, printr-un proces germinativ, s
revin, nu neaprat integral, napoi; acelai lucru este valabil i
pentru coninuturile incontientului, graie mai ales
mecanismului reprimrii i celui al amnrii. O activitate
mintal nceput la nivel contient i nefinalizat poate fi
transferat i continuat ntr-o form specific la nivel
incontient, unde este posibil gsirea soluiei, revenind ca
terminat n contiin.
b. Relaii de subordonare, care constau n dominana funcional
a unui nivel integrativ asupra celuilalt, respectiv, a
contientului asupra incontientului sau a incontientului
asupra contientului. In mod normal, ntr-un sistem unitar,
multinivelar, subordonarea se exercit de jos n sus; legea de
baz este cea a controlului incontientului de ctre contient. In
virtutea acestei legi, definim omul ca fiin contient, al crei
comportament principal (de relaionare cu lumea extern) este
contient. De o subordonare n sens invers nu se poate vorbi
dect n situaii speciale, episodice i improprii modului de a fi
al omului. Atunci, contientul este temporar abolit, (n starea de
somn (visele, comportamentele somnambulice), n starea de
ebrietate avansat sau n starea de explozie afectiv negativ.
c. Relaii de coordonare sau de echilibru, n care cele dou
niveluri se coreleaz i se balanseaz reciproc sub aspectul
forei funcionale. Intr-o astfel de relaie, componentele
motivaionale aparinnd structurii contientului i cele
aparinnd structurii incontientului posed o semnificaie
egal sau apropiat, subiectul acordndu-le aceeai
recunoatere i preuire. Rezultatul este o formul
comportamental echilibrat, ambivert.
a. Relaii circulare:
n cadrul crora, coninuturile contientului trec n incontient,
ca apoi, printr-un proces germinativ, s revin, nu neaprat
integral, napoi;
acelai lucru este valabil i pentru coninuturile
incontientului, graie mai ales mecanismului reprimrii i celui
al amnrii.
o activitate mintal nceput la nivel contient i nefinalizat
poate fi transferat i continuat ntr-o form specific la nivel
incontient, unde este posibil gsirea soluiei, revenind ca
terminat n contiin.
b. Relaii de subordonare:
care constau n dominana funcional a unui nivel integrativ
asupra celuilalt, respectiv, a contientului asupra incontientului
sau a incontientului asupra contientului.
in mod normal, ntr-un sistem unitar, multinivelar,
subordonarea se exercit de jos n sus;
legea de baz este cea a controlului incontientului de ctre
contient.
in virtutea acestei legi, definim omul ca fiin contient, al
crei comportament principal (de relaionare cu lumea extern)
este contient - de o subordonare n sens invers nu se poate vorbi
dect n situaii speciale, episodice i improprii modului de a fi
al omului.
atunci, contientul este temporar abolit, n starea de somn
(visele, comportamentele somnambulice), n starea de ebrietate
avansat sau n starea de explozie afectiv negativ.
c. Relaii de coordonare sau de echilibru:
n care cele dou niveluri se coreleaz i se balanseaz
reciproc sub aspectul forei funcionale.
intr-o astfel de relaie, componentele motivaionale aparinnd
structurii contientului i cele aparinnd structurii
incontientului posed o semnificaie egal sau apropiat,
subiectul acordndu-le aceeai recunoatere i preuire.
rezultatul este o formul comportamental echilibrat,
ambivert.

4. 1. Psihicul uman
parte integranta din continuumul general al psihicului
un moment de discontinuitate evolutiva.
Trasaturi si determinatiile psihicului
-natura informationala, functie a sistemului nervos, se
constituie in procesul comunicarii organismului cu mediul
extern,
-are --functie de semnalizare-designare cu rol de reglare in
dinamica organismului cu mediul.
-un moment de discontinuitate, de salt calitativ pe traiectoria
evolutiei
-aparitia psihicului este legata de desprinderea din seria
animala si de constituirea unui nou mod de existenta, cel
sociocultural.
Caracteristicile psihicului :
-este un sistem dinamic,hipercomplex,autoreglabil cu capacitate
de autoorganizare, relativ
stabil, evolutiv i finalist.
dinamismul evolutiv:
-constituirea organizarii de tip uman are un caracter evolutiv-
istoric, multistadiala
-spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al
organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in
seria evolutiva umana acesta va suferii modificari de la o etapa
istorica la alta iar sursa acestei schimbari o constituie dinamica
mediului sociocultural
-ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului
sociocultural au sporit in progresie geometrica, imprimand
restructurari profunde in sfera vietii psihice a noilor generatii
-in plan biologic evolutia omului este considerata incheiata, in
plan psihic evolutia ramane permanent deschisa amplificandu-
si spatiul de variabilitate intergeneratii si interindividuala.
complexitatea SPU:- deosebeste psihicul uman de cel
animal,psihicul uman fiind cel mai complex sistem dintre toate
sistemele reale cunoscute pana acum; complexitatea se
realizeaza in plan structural-arhitectonic si in plan functional
1. Psihicul uman ca sistem
Psihicul uman este parte integranta din continuumul general al
psihicului. Un moment de discontinuitate evolutiva.
Trasaturi si determinatiile psihicului
-natura informationala, functie a sistemului nervos, se
constituie in procesul comunicarii organismului cu mediul
extern,
-are --functie de semnalizare-designare cu rol de reglare in
dinamica organismului cu mediul.
-un moment de discontinuitate, de salt calitativ pe
traiectoria evolutiei
-aparitia psihicului este legata de desprinderea din seria
animala si de constituirea unui nou mod de existenta, cel
sociocultural.
Caracteristicile psihicului :
-este un sistem dinamic,hipercomplex,autoreglabil cu capacitate
de autoorganizare, relativ
stabil, evolutiv i finalist.
dinamismul evolutiv:
-constituirea organizarii de tip uman are un caracter evolutiv-
istoric, multistadiala
-spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al
organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in
seria evolutiva umana acesta va suferii modificari de la o etapa
istorica la alta iar sursa acestei schimbari o constituie dinamica
mediului sociocultural
-ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului
sociocultural au sporit in progresie geometrica, imprimand
restructurari profunde in sfera vietii psihice a noilor generatii
-in plan biologic evolutia omului este considerata incheiata, in
plan psihic evolutia ramane permanent deschisa amplificandu-si
spatiul de variabilitate intergeneratii si interindividuala.
complexitatea SPU:- deosebeste psihicul uman de cel
animal,psihicul uman fiind cel mai complex sistem dintre
toate sistemele reale cunoscute pana acum; complexitatea
se realizeaza in plan structural-arhitectonic si in plan
functional


5. Definitie structurala: constiinta este un nivel specific,
calitativ superior al organizarii psihice, caracterizat printr-o
emergenta integrativa ireductubila si atingand coeficientul de
complexitate cel mai inalt la om.
Din punct de vedere genetic structura constientei are un caracter
dobandit ce evolueaza istoric, pe masura dezvoltarii functiilor
rezolutiv-integrative ale creierului si a diversificarii mediului
sociocultural si se elaboreaza individual in ontogeneza.
Constiinta este subsistemul cel mai deschis la schimbare si
evolutie al psihicului uman.
Formarea si integrarea in plan psihologic sunt mijlocite si
sustinute de principiul verbalizarii care postuleaza rolul de
factor potentator reglator si optimizator al limbajului articulat
in dezvoltarea psihica generala a omului. La omul ocidental
predomina in constiinta componentele cognitiv-instrumentale,
cele de ordin afectiv-moral fiind secundare. La omul oriental
ponderea o detin componentele afectiv-morale si axiologice,
cele cognitiv-instrumentale fiind subordonate.
Desi legile psihologice care guverneaza procesul de elaborare a
structurii interne a constiintei individuale sunt comune pentru
toti indivizii, continuturile asupra carora actioneaza si efectele
lor difera in limite de la un cadru sociocultural la altul si de la
un individ la altul.
Ca nivel al organizarii psihice constientul poseda atat
eterogenitate cat si diversitate structurala interna, cu o gama de
comportamente modale diferite si ireductibile unele la altele,
cat si o unitate de ansamblu, supraordonata care face ca fiecare
proces particular sa apara ca reprezentant al ansamblului si sa
posede atributul esential de a fi fapt de constiinta.
In interpretarea derminatiei functionale a constiintei sunt doua
orientari:
1.orientarea statica in care constiinta apare ca un camp sau o
scena iluminata cu zone de claritate diferita (Wundt, K. Buhler)
2.orientare dinamica care accentueaza procesualitateta si
temporalitatea constiintei (W. James, H. Wallon).







TEMA 1: Ce este psihanaliza?
1. Psihanaliza sistem de discipline axat pe ideea de
inconstient:
disciplinele psihanalitice se afla in interrelatii cronologice si
logice: psihoterapia, psihopatologia, psihologia, metapsihologia,
psihanaliza aplicata;
psihanaliza porneste de la o experienta clinica absolut noua;
teoretizarea experientei psihoterapeutice a condus la
constituirea psihopatologiei psihanalitice care la randul sau a stat
la baza psihologiei psihanalitice, pe temeiul acesteia cladindu-se
metapsihologia si psihologia aplicata.
psihoterapia psihanalitica a inregistrat inconfundabil faptul ca
in spatele simptomelor nevrotice se afla continuturi inconstiente,
inconstientul devenind in anumite circumstante patogen.
Psihopatologia a teoretizat aceasta constatare, iar psihologia
afirma ca inconstientul nu este apanajul nevroticilor, ca si
oamenii sanatosi au inconstient.
psihanaliza aplicata studiaza produsele culturii majore din
perspectiva inconstentului, demonstrand ca arata, literatura,
religia, filosofa incorporeaza intr-o forma incifrata continuturi
inconstiente.

2. Psihoterapia. Caracteristici generale.
psihanaliza este prima si cea mai importante forma de
psihoterapie cunoscuta de cultura europeana.
ea este inventata de Freud, care se pregatise cu toata
seriozitatea pentru a deveni neurolog si care obtinuse rezultate
notabile in neurologa de laborator, intr-o perioada cand
psihiatria considera ca orice disfunctie psihica, inclusiv nevroza,
are un substrat organic, de ordin cerebral.
psihanaliza isi propune, utilizand mai intai hipnoza si apoi
asociatia libera, sa dezgroape evenimentul traumatic si sa
elibereze afectul blocat impreuna cu acesta, ceea ce nu de putine
ori conducea la disparitia simptomelor.
treptat, psihanaliza se desprinde de aceasta optica medicala,
centrata pe simptom, deplasandu-si interesul de la terapie la
profilaxie (Ansamblu de aciuni medico-sanitare care se iau n
scopul prevenirii bolilor.)
nu atat disparitia simptomelor preocupa psihanaliza matura, ci
conflictele psihice structurale generatoare de diverse simptome
punctuale.
daca dizolvarea unui simptom prin dezvaluirea cauzelor sale
inconstiente directe nu exclude aparitia unui alt simptom,
analiza conflictelor de baza ale nevrozei, cum ar fi complexul
oedipian, face putin probabila aparitia altor simptome de tip
nevrotic.
psihanaliza este o psihoterapie cauzala, fie ca abordeaza
simptomul, ca in faza inceputurilor, fie ca abordeaza
fundamentele personalitatii ca in faza matura.
disparitia simptomelor nu se realiza prin actiunea psihica
asupra simptomelor, ca in cazul abordarii prin sugestie
hipnotica, ci prin constientizarea traumei infantile, care se afla
la baza simptomului.
vindecarea ca maturizare psihica, se realizeaza prin
constientizarea si depasirea respectivelor conflicte, care se
manifesta ca disfunctii psihice (trecute, prezente, viitoare)
psihanaliza este o psihoterapie nondirectiva; astfel,
psihanalistul nu urmareste sa modifice comportamentul
analizandului sau orientandu-l intr-o anumita directie prin
sugestie sau recomandari directe, utilizand ascendentul psihic pe
care-l are fata de acesta.
d.p.d.v. psihanalitic, un comportament poate fi modificat
durabil doar prin accesul la motivatia sa profunda (inconstienta),
prin constientizarea sa, motivatie care se dovedeste de cele mai
multe ori neadaptata personalitatii adulte.
doar extinderea Eului constient prin includerea motivatiilor
inconstiente datand din perioadele timpurii ale formarii
personalitatii asigura, intr-o prima faza a psihanalizei, un control
mai bun asupra comportamentului, pentru ca in faza terminala si
in cea care urmeaza incheierii terapiei sa se instaleze modificari
durabile ale comportamentului.
transferul, fenomenul psihic pe care se bazeaza psihanaliza,
este de natura preponderent afectiva.
descoperit pe parcursul dezvoltarii psihanalitice si teoretizat
sistematic pentru prima data in 1912 in articolul lui Freud
Despre dinamica transferului, transferul devine treptat motorul
curei psihanalitice, iar interpretarea transferului, principalul
instrument tehnic.
in conditiile specifice cadrului pasihanalitic, analizandul
proiecteaza asupra analistului atitudini, moduri de relationare si
mai ales dorinte si sentimente pe care, in prima sa copilarie, le-a
dezvoltat fata de figurile parentale, precum si fata de alte figuri
familiale apropiate.
transferul este in mod esential o repetitie, o retraire a
trecutului in legatura cu persoana analistului.
interventia psihanalistului in raport cu transferul consta in
esenta in a pune in evidente caracterul inadecvat al atitudinilor si
sentimentelor transferentiale, inadecvate care se manifesta sub
trei aspecte principale: temporal, al persoanei vizate si al Eului
analizandului.
motivatia si comportamenul persoanei presupun, alaturi de
aspectele constiente, si aspecte inconstiente, care tin de anii
primei copilarii, anacronice fata de prezent, adresate, in fond, nu
analistului, ci parintilor si, prin urmare, neacceptabile pentru
partile mature ale Eului.
prin interpretarea transferului, analizandul este pus in situatia
de a realiza o retraire corectiva.
desi transferul este un fenomen care se produce in toate
situatiile de viata, cadrul analitic urmareste, prin particularitatile
sale, sa-l favorizeze.
daca in orice situatie de viata, dar in special in relatiile de
autoritate, precum si in relatiile de iubire, trecutul nostru este
prezent in proportii diferite, uneori ingrijorator de mari, fara ca
aceasta prezenta sa poata fi controlata, psihanaliza, prin cadrul
in care se desfasoara, isi propune sa stimuleze actualizarea
trecutului pentru a-l putea controla.
particularitatile cadrului psihanalitic menite a stimula
transferul sunt: constanta si neutralitatea ambiantei ele permit
realizarea a ceea ce in etologie se numeste experiment de
izolare = subiectul este ferit de stimulii mediului sau obisnuit,
intotdeauna personalizati, si pus in situatia de a proiecta
continuturile psihicului sau.
d.p.d.v. al neutralitatii, cabinetul ideal ar trebui sa fie o
incapere cu peretii albi, in care sa un se afle decat mobilierul
stric necesar procesului analitic, precum si o masa cu doua
scaune de cealalta parte a camerei pentru intrevederile
preliminare.
de asemenea, divanul prezinta diferite grade de austeritate,
deci de neutralitate, fapt care relativizeaza cerinta neutralitatii
cadrului.
mai importanta, poate, decat neutralitatea cadrului,
neutralitatea analistului nu se reduce la aspectele exterioare, cum
ar fi vestimentatia (care trebuie sa fie discreta si constanta) sau
comportamentul, exprimat paradigmatic prin zambet binevoitor,
ci se exprima esential prin dimensiunea interioara: psihanalistul
nu trebuie sa introduca in relatia terapeutica problemele
personale, fapt care ar ingreuna sau chiar ar face imposibila
analiza transferului.
psihanalistul dezvolta reactii afective inconstiente fata de
analizand transfer si contratransfer.
ca orice fiinta umana, psihanalistul manifesta in mod spontan
reactii afective inconstiente de tipul transferului fata de ceilalti
oameni, inclusiv fata de analizand.
spre deosebire de transferul analistului, care este reactia
spontana la analizand, contratransferul este reactia inconstienta a
psihanalistului la transferul analizandului.
alaturi de analiza personala, supervizarea este un alt element
al formarii psihanalitice al carui scop este de a evita astfel de
derapaje = candidatul care incepe sa practice conduce primele
doua cazuri sub indrumarea unui psihanalist formator si
supervizor, unul dintre scopurile principale ale supervizarii fiind
contratransferul candidatului, ceea ce permite constientizarea si
controlul acestuia.
relatia dintre psihanalist si analizandul sau nu este doar o
relatie fantasmatica, de la inconstient la inconstient, ci este, in
acelasi timp, si o relatie de la Eu la Eu, de la constient la
constient, numita in teoria tehnicii psihanalitice alianta
terapeutica.
alianta terapeutica desemneaza totalitatea factorilor care
mentin pacientul in tratament si-l fac capabil sa depaseasca
fazele de rezistenta si transfer ostil.
in sens restrans, singurul adecvat pentru a distinge alianta
terapeutica de transfer, termenul se refera la o serie de
caracteristici ale Eului analizandului:
a) capacitatea de a fi constient de disfunctia sa psihica (daca
aceasta capacitate este diminuata sau chiar absenta,
perspectivele de reusita ale terapiei psihanalitice sunt
corespunzator diminuate sau chiar absente).
b) aspectul constient al dorintei de vindecare, care motiveaza,
impreuna cu aspectul inconstient, solicitarea ajutorului
competent al unui terapeut.
c) capacitatatea de a accepta in mod constient scopurile si
mijloacele terapiei psihanalitice ( contractul initial cu
psihanalistul)
d) capacitatea de autoobservare.
e) capacitatea de a accepta efortul, durerea si conflictul intern.
alianta terapeutica are o importanta deosebita pentru
desfasurarea terapiei psihanalitice si de aceea detectarea la
pacient a capacitatii de a dezvolta alianta terapeutica are valuare
de pronostic in ce priveste posibilitatea sau imposibilitatea
angajarii intr-o psihanaliza reusita.
intre psihanalist si analizand exista si o relatie de colaborare
constienta, care presupune anumite calitati ale Eului
analizandului.


3. Psihopatologia psihanalitica.
experienta psihoterapeutica a fost treptat sintetizata la nivelul
teoriei, ceea ce a dat nastere psihopatologiei si teoriei tehnicii
psihanalitice.
disfunctiile de tip nevrotic, au dupa Freud, drept miza
conflictul dintre tendintele instinctuale, in special sexuale,
tinand de sexualitatea infantila, asa cum se manifesta in etapa
oedipiana si cerinte culturale, care le interzic.
Adler este primul care sustine despre conflictul nevrotic ca se
poate desfasura si intre continuturi psihice noninstinctuale
(nonsexuale).
conflictele patogene cele mai importante se petrec intre
continuturi care tin de dimensiunea sociala a omului, adica intre
dorinta de autoafirmare, care pentru Adler nu este de natura
biologica, ci stric psihica, si simtul social (normele culturale).
nevroza este expresia esecului de a socializa dorinta de
autoafirmare, de a gasi cai acceptabile social de manifestare
pentru dorinta de autoafirmare.
si la Jung, care defineste nevroza ca pe o dezvoltare
unilaterala, dezechilibrata, ca pe o dificultate a Eului in relatia
cu unul sau mai multe complexe, importanta factorului sexual ca
generator de conflicte nevrotice scade considerabil.
dezvoltarea teoriilor etiologice in psihanaliza a accentuat
tendinta de relativizare a factorului sexual.
astfel, Heinz Hartmann, unul dintre cei mai importanti
reprezentanti ai psihologiei Eului, subliniaza importanta majora
a agresivitatii ca factor instinctual nonsexual pentru aparitia
nevrozelor.
conflictele interne se structureaza drept conflicte intre nevoile
instinctuale libidinale si nevoile instinctuale agresive.
ulterior, au fost puse in evidenta, pe masura ce psiho.
psihanalitica a dezvoltarii s-a maturizat, noi surse de conflict;
astfel, o mare importanta au dobandit conflictele dintre nevoia
de dependenta, sprijin, legatura si nevoia de autonomie,
independenta, separare.
psihologia sinelui a introdus in teoria conflictului factorul
narcisic, orientat pe de o parte spre asigurarea valorii proprii si a
mentinerii acesteia, iar pe de alta parte, spre siguranta si buna
functionare a organismului.

4. Psihanaliza ca psihologie a inconstientului.
din momentul aparitiei psihanalizei, psihologia inceteaza sa
mai fie doar o psihologie a fenomenelor constiente.
in calitate de psihologie, psihanaliza este o psihologie a
inconstientului, spre deosebire de psihologia prefreudiana, care
este o psihologie a constiintei.
psihologia inconstientului studiaza acele fenomene psihice
care nu sunt accesibile in mod direct constiintei, ci doar datorita
interventiei interpretarii in stil psihanalitic.
psihanaliza inconstientului nu anuleaza psihologia
constiintei, ci o cmpleteaza.
esenta psihologiei inconstientului consta in ideea ca si
oamenii sanatosi, nu numai nevroticii, au inconstient, iar
inconstientul oamenilor sanatosi are aceleasi continuturi ca si
inconstientul nevroticilor.
primele continuturi ale inconstientului descoperite de
psihanaliza au fost de natura instinctuala acele componente ale
sexualitatii umane neacceptate de cultura.
Freud a constatat ca tendintele sexualitatii cele mai expuse
refularii datorate cenzurii culturale apartin sexualitatii infantile,
acelei sexualitati care se manifesta pana la varsta de sase ani.
Adler, pune in atentie continuturile sociale ale inconstientului
dorinta de autoafirmare, iar un alt disident important din prima
perioada de dezv. a psihanalizei, C.G. Jung descrie o alta zona a
inconstientului , suprapersonala, adica dependenta de
experientele individuale ale ontogenezei , si anume inconstientul
colectiv.
psihanaliza jungiana demonstreaza ca alaturi de continuturile
inconstientului personal, exista continuturi ale inconstientului
colectiv arhetipurile care ar proveni din experientele
fundamentale ale omului ca specie.
Freud insusi, in cea de a doua parte a operei sale, de dupa
1920, isi modifica viziunea asupra inconstientului, acceptand
alaturi de inconstientul de jos, produs de refulari, si un
inconstient de sus Supraeu un constient alcatuit din norme
culturale interiorizate afectiv in prima copilarie.
indiferent de modul in care este abordat si conceput de
diferitele scoli ale psihanalizei, inconstientul este recunoscut de
toate acestea ca un factor dinamic, ceea ce a adus psihanalizei si
denumirea de psihologie dinamica.
caracteristica dinamismului inconstientului se refera la
tendinta acestei zone obscure a psihicului de a se manifesta la
nivelulul constientului.
o astfel de manifestare este rareori nemijlocita: cand este
vorba de continuturi refulate, manifestarea in planul constiintei
va fi deformata, incifrata, mascata pentru a o face de
nerecunoscut pentru instantele socializate.
chiar atunci cand nu sunt in joc continuturi refulate, cum este
cazul inconstientului colectiv, manifestarea acestuia la nivelul
costiintei este una simbolica, prin urmare, tot indirecta.

5. Metapsihologia.
sensul in care este utilizat termenul de metapsihologie se
refera la dimensiunea cea mai generala si mai indepartata de
experienta a psihologiei inconstientului.
este vorba mai ales de modele conceptuale de tipul celei de a
doua viziuni asupra aparatului psihic, divizat de instante ( Se,
Eu, Supraeu ).
principiile, conceptele fundamentale, modelele teoretice,
precum si perspectiva dinamica, topica si economica dau
continut metapsihologiei.

6. Psihanaliza aplicata.
prin termenul de psihanaliza aplicata trebuie inteleasa
aplicarea cunostintelor obtinute in terapia psihanalitica la
intelegerea produselor culturii.
nu numai oamenii sanatosi au inconstient, asemeni
nevroticilor, ci si marii creatori, inconstientul lor imbracand
forme specifice de manifestare in produsele spirituale.
psihanaliza aplicata nu reduce spiritul la suflet (psihic), ci
demonstreaza convingator prezenta continuturilor psihice
inconstiente in marile opere culturale, fara sa conteste specificul
acestora, de exemplu, ireductibilitatea valorii estetice nu
continutul psihic ( inconstient sau constient ) produce valoarea
estetica, ci talentul creatorului.
cele mai frecvente dimensiuni ale psihanalizei aplicate sunt
psihanaliza literaturii si psihanaliza artei.


TEMA 7: Inconstientul si structura psihicului.
descoperirea inconstientului de catre Freud pe baza unei
experiente psihoterapeutice a schimbat viziunea existenta despre
psihic, care de acum inainte nu va mai putea fi identificat cu
constiinta.
in interiorul psihanalizei freudiene, au existat doua teorii
despre psihic si structura sa, diferite atat ca grad de elaborare,
cat si in ce priveste conceptia despre inconstient si locul sau in
viata psihica.
in prima teorie, mentinuta pana in 1920, psihicul era impartit
in 3 instante: constient, preconstient, inconstient; in cele trei
sisteme exista cenzuri care controleaza trecerea dintr-unul in
altul.
spre deosebire de a doua teorie despre psihic, mult mai
elaborata, prima teorie, relativ simpla, pare sa aiba ca obiect
principal gasirea unui loc inconstientului, care apare ca
substantiv (instanta), in structura psihicului.
in al doilea rand, separarea in instante din prima teorie face
inteligibil conflictul psihic care se desfasoara intre instante.
1. Cea de a doua teorie despre psihic
principala innoire adusa de cea de a doua teorie despre psihic
o constituie restructurarea viziunii despre inconstient.
acesta nu mai este o instanta de sine statatoare, desemnata in
planul teoriei printr-un substantiv, ci un atribut al fiecarei dintre
cele trei instante care structureaza psihicul ( Se, Eu, Supraeu ).
1.1. Se-ul instanta pulsionala a psihicului
in calitate de instanta a psihicului, Se-ul constituie
dimensiunea sa instinctuala (pulsionala).
continuturile sale sunt reprezentantii psihici ai instinctelor, in
cea mai mare parte inconstiente;
caracterul inconstient provine din faptul ca anumite pulsiuni,
cum ar fi pulsiunea de moarte, nu au acces la constiinta, precum
si din faptul refularii, indepartarii din constiinta a anumitor
elemente incompatibile cu cerintele culturii;
o parte din tendintele pulsionale pot deveni motive constiente
ale comportamentului;
d.p.d.v. economic (aspectul cantitativ al energiei psihice), Se-
ul este rezervorul de energie al psihicului; d.p.d.v. dinamic
(aspectul raportului dintre fortele psihice ), Se-ul intra in conflict
cu Eul si Supraeul;
d.p.d.v. genetic, Se-ul constituie materialul din care se
formeaza Eul si Supraeul;
comparand Se-ul din a doua teorie despre psihic cu
inconstientul din prima teorie despre psihic, constatam ca primul
preia continuturile celui de-al doilea, dar nu mai epuizeaza sfera
de cuprindere a inconstientului, pentru ca inconstientul nu se
mai suprapune acum cu refulatul;
spre deosebire de prima teorie despre psihic, care punea
accentul pe discontinuitatea dintre instantele psihice, pe de o
parte, si pe cea dintre psihic si biologic, pe de alta parte, a doua
teorie despre psihic privilegiaza continuitatea dintre biologic si
psihic, precum si pe cea dintre instantele psihice :Eul se dezvolta
din Se.
in ceea ce priveste functionarea, Se-ul preia integral
caracteristicile functionarii inconstientului: predominarea
proceselor primare, organizarea complexuala, dualismul fortelor
pulsionale si al principiilor care le corespund.

1.2. Eul instanta de comanda si control a psihicului
Eul organizeaza intreaga activitate psihica, fiind centrat in
jurul constiintei, ingloband preconstientul si avand o dimensiune
inconstienta;
scopul sau este de a armoniza cerintele realitatii externe cu
cerintele Se-ului si Supraeului;
cea mai importanta functie a Eului este autoconservarea
organismului pentru a o indeplini este indispensabila
cunoasterea realitatii externe si acumularea in memorie a
experientelor realizate.
o alta functie esentiala a Eului, legata de prima, o reprezinta
testarea realitatii pentru adaptare, distingerea realitatii psihice
de realitatea externa este de prima importanta.
a treia functie importanta a Eului este modificarea realitatii in
functie de scopurile sale pentru aceasta, Eul isi utilizeaza
cunostintele despre realitate si actioneaza prin intermediul
aparatului muscular, al carui control il detine.
una dintre functiile interne ale Eului este controlul Se-ului, al
vietii instinctuale Eul permite doar acea cantitate de satisfactie
pulsionala care nu pericliteaza conservarea organismului.
pentru a realiza functia de control a cerintelor instinctuale,
Eul dispune de un set de mijloace defensive, numite in
psihanaliza mecanisme de aparare ale Eului.
Eul se formeaza din Se si parcurge o succesiune de etape
pana la atingerea maturitatii la inceput, Eul in formare concide
cu Se-ul si se pune total in slujba realizarii cerintelor acestuia.
maturitatea psihica este atinsa in momentul in care Eul
dobandeste autonomie in raport cu celelalte instante psihice (Se,
Supraeu) asadar, se poate vorbi de un Eu matur atunci cand
Eul nu mai este comandat de Se si tutelat de Supraeu, reusind
sa-si indelineasca functia de comanda si control a vietii psihice.

1.3. Supraeul sau inconstientul de sus

In calitate de instanta a psihicului, Se-ul constituie
dimensiunea sa instinctuala (pulsionala). Continuturile sale sunt
reprezentantii psihici ai instinctelor, in cea mai mare parte
inconstiente: caracterul inconstient provine din faptul ca anumite
pulsiuni, cum a r fi pulsiunea de moarte, nu au acces la
constiinta, precum si din faptul refularii, indepartarii din
constiinta a anumitor elemente incompatibile cu cerintele
culturii.
Supraeul, in cea mai mare parte inconstient, are functii pe
care le putem numi fara rezerve drept spirituale: de constiinta
morala, de autoobservare, de formare si a idealurilor.
descoperirea Supraeului se bazeaza pe experienta
psihoterapeutica a lui Freud adesea, rezistenta pe care o opune
pacientul de psihanaliza constientizarii refulatului este
inconstienta si este rezultatul actiunii Supraeului;
d.p.d.v. al psihanalizei freudiene, formarea Supraeului este
legata de declinul complexului Oedip, care statistic vorbind are
loc in jurul varstei de 5-6 ani este vorba de renuntarea la
dorintele oedipiene (iubirea petru parintele de sex opus si
ostilitate fata de parintele de acelasi sex perceput ca rival) si
interiorizarea interdictiilor reprezentate de parinti in urma unui
proces de identificare.
la nucleul Supraeului format din interzicerea dorintei
incestuase si agresive (distructive) care au ca obiect parintii se
adauga pe parcursul perioadei de latenta elemente adiacente de
ordin etic si estetic preluate de la educatori, invatatori, profesori.
spre deosebire de Freud, care considera functia idealului ca
una dintre functiile Supraeului si considera Supraeului si Idealul
Eului ca sinonime, unii psihanalisti contemporani vad in Idealul
Eului o structura aparte si nu doar o functie a Supraeului
pentru acestia Idealul Eului ar fi predominant matern si ar incepe
sa se dezvolte inca din perioada pregenitala, in timp ce Supraeul
ar fi predominant patern si s-ar forma pe parcursul fazei falice.
primul, bazat pe iubirea pentru mama, ar fi stimulativ, in timp
ce al doilea, constituit pe baza fricii de pedeapsa, ar fi
constrangator.

1.3.1. Morala inconstienta si morala constienta
ca tip de moralitate, morala inconstienta face parte dintre
moralele eteronome (dex =conditionat de alti factori);
comandamentele morale sunt interiorizate fara asimilare in
Eu;
in ceea ce priveste natura interiorizarii, aceasta este exclusiv
afectiva, fara participarea reflexiei, a alegerii constiente
parghiile interiorizarii sunt sentimentele pozitive fata de parinti,
precum si cele negative, in special frica;
natura elementelor constitutive ale Supraeului determina
caracterul permanent sau tranzitoriu al functiilor sale:
a) datorita nucleului (interdictia tendintelor sexuale incestuase si
agresive, asa cum se manifesta in special in perioada oedipiana),
Supraeul exercita functia permanenta a asigurarii integrarii
individului in cultura;
b) in virtutea elementelor adiacente (totalitatea valorilor si
normelor preluate, de asemenea afectiv,ulterior cristalizarii
Supraeului), morala inconstienta joaca temporar rolul de instanta
morala suprema;
din natura moralei inconstiente deriva modul sau de
functionare care este mai bine pus in evidenta de compararea cu
functionarea moralei constiente trei vor fi punctele de
raportare ale comparatiei: datoria, culpabilitatea si mijloacele de
actiune.
a) - dpdv al datoriei, se poate spune ca imperativele care emana
de la Supraeu sunt categorice, fiind resimtite de subiect ca o
constrangere interioara imediata.
- in planul moralei constiente, datoria este conditionata de
alegerea intre fortele conflictului care se desfasoara constient
cele mai frecvente conflicte morale se produc intre placere si
datorie, iubire si ura, interesul personal si interesul
suprapersonal judecata de valoare constienta intemeiaza
sentimentul obligatiei.
b) eficienta oricarei morale este asigurata de sentimentul de
culpabilitate;
- ca instanta inconstienta, Supraeul produce un sentiment de
culpabilitate inconstient, iar particularitatea sa este independenta
fata de realizarea raului cu alte cuvinte, dorintele sau
tendintele refulate trezesc, inainte de orice actiune, reactia
culpabilizanta a Supraeului. (v. 275)
- in planul moralei constiente, culpabilitatea este produsa de
realizarea raului confruntarea cu raul, posibila atat inaintea, cat
si dupa actiunea imorala, transforma culpabilitatea intr-o stare
pasagera.
c) diferentele importante dintre morala inc. si morala con.
trecute in revista pana acum provin din natura diferita a
mijloacelor de lupta la care apeleaza fiecare in confruntarea cu
raul.
- pentru Supraeu este caracteristic apelul la refulare, care nu
permite patrunderea in constient a tendintelor interzise cultural,
ceea ce elimina in acelasi timp confruntarea dintre bine si rau
cea mai grava pierdere morala este in acest caz absenta simtului
responsabilitatii.
- activitatea moralei constiente se bazeaza pe apelul la
reprimare, mijloc de aparare al Eului care permite patrunderea in
constiinta a tendintei interzise, ceea ce da nastere unui conflict
constient, urmat de o decizie asumata in mod reflectat apelul la
reprimare confera moralei constiente o inalta calitate, care
intruneste caracterul personal al demersului, sinceritatea fata de
sine insusi, precum si responsabilitatea.
maturitatea morala, ca aspect al maturitatii psihice, presupune
prevalenta moralei constiente in raport cu morala inconstienta, a
Eului fata de Supraeu, depasirea sistemului inchis al moralei
datoriei neconditionate bazat pe refulare, inlocuirea acestuia prin
sistemul deschis al moralei binelui, in cadrul caruia conflictul si
deliberarea constienta preceda actul.

2. Mijloacele de aparare

Definitie: apararea se refera la un proces prin intermediul
caruia constiinta este diferita de excitantii interni periculosi,
conflictuali (pulsiuni, dorinte, sentimente), precum si de
excitantii externi foarte puternici, posibile surse de traumatisme
psihanalist german W. Ehlers.
cu alte cuvinte, influentele interne sau externe care ameninta
integritatea si stabilitatea echilibrului bio-psiho-social al
individului sunt supuse unui proces intern de modificare,
ingradire sau reprimare.
in terapia psihanalitica, apararea se manifesta ca rezistenta, ca
neputinta de a realiza asocierea libera (comunicarea) apararea
tine de psihologia persoanei, iar rezistenta de psihologia relatiei
dintre persoane, a relatiei dintre psihanalist si analizand.
in masura in care mijloacele de aparare ale Eului sunt
inconstiente, unul dintre obiectivele principale ale metodei
psihanalitice il constituie constientizarea si modificarea actiunii
lor.
la inceput, functia exclusiva a mijloacelor de aparare consta
in controlul tendintelor pulsionale tendintele instinctuale
combatute tineau de dorintele oedipiene.
ulterior, o data cu desexualizarea inconstientului,
continuturile psihice prelucrate de mijloacele de aparare nu mai
sunt pulsionale, ci sociale.
in perioada clasica, momentul cel mai important pentru teoria
psihanalitica referitoare la mijloacele de aparare il constituie
aparitia lucrarii scrise de Anna Freud (1936) Eul si
mecanismele de aparare;
a) in aceasta lucrare se subliniaza faptul ca mij de ap nu sunt in
sine patologice, chiar daca disfunctiile psihice de tip nevrotic
sau psihotic sunt caracterizate de actiunea anumitor mij de ap.
b) se stabileste o lista de 13 mij de ap insotite de definitii precise
( refularea, regresia, formatiunea reactionala, izolarea, anularea,
proiectia, introiectia, intoarcerea impotriva propriei persoane,
transformarea in contrariu, sublimarea, identificarea cu
agresorul, participarea altruista, intelectualizarea)
c) se introduce printre obiectivele apararii prelucrarea stimulilor
care vin din realitatea externa.
d) se asociaza predominanta actiunii anumitor mij de ap cu
anumite etape ale dezvoltarii.
dezvoltarea ulterioara a psihanalizei a adus cu sine o noua
extindere a continuturilor care fac obiectul actiunii mij de ap.
reprezentantele sinelui si reprezentantele obiectului intra si
ele in sfera de actiune a mijloacelor de aparare.
nu numai conflictul ca la Freud si psihanaliza freudiana, ci si
deficitul are propriile mijloace de aparare;
doua mijloace de aparare fac cariera in psihanaliza
contemporana: identificarea proiectiva si forcluderea;
a) identificarea proiectiva descrie plasarea de parti ale sinelui in
obiect si controlul acestuia, scopul fiind dominarea pulsurilor
agresiv-distructive;
b) forcluderea consta in eliminarea din psihic nu numai a
afectelor sau reprezentarilor, ci si a unor structuri fundamentale
ale ordinii simbolice, cum ar fi numele tatalui



2.1. Utilizarea mijloacelor de aparare impotriva pulsiunilor
cea mai clara situatie pentru ilustrarea actiunii mij de ap
lupta impotriva instinctelor;
Anna Freud: motivele care determina apararea impotriva
pulsiunilor:
- dpdv cronologic, primul motiv de aparare este exterior nu
numai Eului, ci si persoanei: Eul copilului se teme de parintii
care formuleaza anumite interdictii pulsionale (cea mai
cunoscuta frica a copilariei caracterizeaza perioada oedipiana si
este numita in psihanaliza frica de castrare)
- un al doilea motiv al apararii il constituie teama pe care o
inspira Supraeul si este foarte bine cunoscut pe baza studierii
nevrozei adultului:
- si in acest caz, motivul apararii este exterior
Eului, dar nu persoanei: Eul, care ar fi dispus sa satisfaca
tendinta pulsionala, se teme de Supraeu, ca altadata copilul de
parinte;
- Eul se apara de instincte (sexualitate si
agresivitate) din frica de Supraeu, iar in astfel de situatii, terapia
vizeaza slabirea Supraeului sau restructurarea sa.
- celelalte doua motive de aparare apartin Eului:
- unul dintre ele este frica de intensitatea
pulsiunilor, care devin extrem de puternice in anumite momente
ale vietii, cum ar fi pubertatea sau climacteriumul;
- la pubertate reactia fata de forta ascentismului,
care se opune nu numai satisfacerii pulsiunilor, ci si oricarei
satisfaceri, mergand pana la limita autoconservarii ( refuzul de a
purta haine groase in anotimpul rece, reducerea hranei,
amanarea urinarii si defecatiei).
- o alta forma de aparare fata de pulsiuni
caracteristica pubertatii este intelectualizarea: in loc de a evita
pulsiunile, ca in cazul ascentismului, intelectualizarea le
abordeaza intr-o forma abstracta, teoretica.
- interesele intelectuale si discutiile pe teme
abstracte de tip filosofic, atat de frecvente la pubertate, nu
urmaresc sa rezolvarea unor probleme impuse de realitate,
subliniaza A.F. ,ci mai curand exprima tensiunea conflictului
pulsional, pe care-l traduce in termeni abstracti cu scopul de a-l
controla.
- un alt motiv de apararare inerent Eului este
nevoia de coerenta: Eul matur are nevoie de echilibru intre
tendintele contradictorii (masculin-feminin, activitate-pasivitate,
heterosexualitate-homosexualitate).

2.2. Cateva mijloace de aparare
a) Rationalizarea:
este un procedeu prin care subiectul incearca sa dea o
explicatie coerenta dpdv logic sau acceptabila dpdv moral unor
atitudini, idei, sentimente ale caror adevarate motive nu sunt
percepute; se vorbeste in special de rationalizarea unui simptom,
a unei compulsii defensive, a unei formatiuni reactionale;
anumite lucrari de psihanaliza nu includ rationalizarea printre
mij de ap ale Eului, deoarece nu este indreptata direct impotriva
tendintelor pulsionale, ci camufleaza in mod secundar diferite
aspecte ale conflictului. (ex. pag. 283)
b) Refularea:
pana in 1915, Freud a considerat ca inconstientul este
echivalent cu refulatul, ca istorie infantila a libidoului;
chiar daca ideea de refulare, precum si termenul respectiv
circulau in filosofia si psihologia epocii, in psihanaliza a fost
introdus pe baza experientei psihoterapeutice a lui Freud legata
de isterie;
in masura in care inconstientul este prezent si in alte tulburari
psihice, se poate afirma ca refularea participa la procesul
defensiv caracteristic fiecareia mai mult, deoarece fiecare om
are inconstient, este legitim sa consideram refularea ca fiind un
proces psihic universal;
in acceptia freudiana, refularea este un mij de ap indreptat
impotriva reprezentantilor pulsiunii (ganduri, imagini, amintiri)
Definitie dupa E. Roudinesco si M. Plon: procesul care
vizeaza mentinerea in inconstient a tuturor ideilor si
reprezentarilor legate de pulsiuni si a caror realizare,
producatoare de placere, ar afecta echilibrul functionarii psihice
a individului, devenind sursa de neplacere.
in studiul din 1915 Refularea Freud descrie trei timpi ai
refularii:
- refularea originara majoritatea refularilor se produc
prin actiunea conjugata a instantei interdictive (Supraeu) si
atractia exercitate de alte continuturi inconstiente.
- cum exista si continuturi
inconstiente care nu s-au format prin atractia altor formatiuni
inconstiente, Freud a presupus actiunea unei refulari originare
sau primare, care intervine foarte de timpuriu ca reactie la
intensitatea extrema a stimulilor care strapung filtrul de excitatii.
- refularea secundara sau refularea propriu-zisa indreptata
impotriva reprezentantilor pulsiunii este momentul cel mai bine
studiat in psihanaliza freudiana.
- intoarcerea refulatului, cel de-al treilea timp, descrie
revenirea in constient ca simptom, vis, act ratat, opera de arta etc
a continuturilor refulate.

c) Regresia:
regresia desemneaza atat procese normale, cat si
patologice;
asa cum refularea este considerata, in freudism, mijlocul de
ap impotriva tendintelor oedipiene specific isteriei, regresiei i se
atribuie acelasi rol in nevroza obsesionala.
prin regresie se desemneaza procesul psihic prin intermediul
caruia un subiect individual sau colectiv se intoarce la un nivel
anterior al dezvoltarii psihice, fie ca este vorba de gandire,
sentiment, comportament.
regresie este prezenta nu doar in viata cotidiana (intotdeauna
exista posibilitatea si tentatia de a ne intoarce la copilul din noi)
sau in procesele patologice (in conceptia clasica asupra nevrozei
reprezentata de O. Fenichel, din procesul patogen face parte
regresia spre punctelede fixatie din dezvoltarea libidoului in fata
dificultatilor vietii actuale), ci si in terapia psihanalitica, atunci
cand transferul pacientului exprima fantasmele sale inconstiente
care tin de copilaria sa.
regresia poate fi globala, cand cuprinde intreaga personalitate,
sau partiala, cand vizeaza doar un aspect al Eului sau al
dezvoltarii libidinale, cand vizeaza doar un aspect al Eului sau al
dezvoltarii libidinale;
dupa Freud, regresia este topica atunci cand parcurge in sens
invers sistemele psihice orientate intr-o directie determinata;
regresia mai poate fi temporala, cand subiect revine la etape
depasite ale dezvoltarii (libidinale sau ale Eului);
Freud vb si de o regresie formala, cand subiectul se intoarce
la niveluri inferioare din punctul de vedere al complexitatii,
structurii si diferentierii



d) Formatiunea reactionala:
descoperita de Freud prin studiul nevrozei obsesionale, form
react este definita de Laplanche si Pontalis ca : atitudine sau
comportament opus ca sens unei dorinte pulsionale refulate si
constituit ca reactie la acestea cei doi psihanalisti se refera la
pudoarea care se formeaza ca reactie la tendintele exhibitioniste;
form react nu este apanajul nevrozei obsesionale sau al
personalitatii obsesionale, o putem intalni frecvent atat in isterie,
cat si in viata cotidiana normala, unde are doar un caracter
punctual, fara a atinge generalitatea si constanta din primul caz;
in cazul nevrozei obsesionale si al personalitatii obsesionale,
tendintele instinctuale combatute tin de stadiul sadic-anal al
dezvoltarii libidinale.
ordinea, curatenia, mila inlocuiesc dezordinea, murdaria,
cruzimea.
in viata cotidiana, trasaturile de caracter care au la baza form
react sunt usor de recunoscut datorita exagerarii care definestee
calitatea morala respectiva, iar in functie de natura acestei
calitati se poate deduce natura pulsiunii combatute.

e) Identificarea cu agresorul:
in sens freudian, este vorba de procesul constient trait de Eu
in momentul in care, urmarind un scop defensiv, se transforma
intr-un aspect al obiectului;
teoria psihanalitica distinge mai multe tipuri de indentificare:
primara, secundara, totala, partiala.
- identificarea primara: - este caracteristica inceputului vietii,si
de aceea ipotetica, subiectul, care percepe obiectul prin
intermediul gurii, ochilor, urechilor, pielii, devine una cu acesta
atunci cand el dispare din campul perceptiei.
- identificarile secundare: - sunt asociate acelor etape de
dezvoltare care presupun diferentiera intre interior si exterior,
intre subiect si obiect; scopul lor este de a face suportabila o
pierdere sau o tendinta agresiva orientata impotriva obiectului;
- identificarea totala sau narcisica: - aici, iubirea de obiect este
inlocuita prin preluarea integrala a obiectului in sine. (v. ex.
288);
- identificarea partiala: - preluarea vizeaza doar un aspect al
obiectului (ex. pag 289)
Exemple pag 289 functia defensiva a identificarii
f) Proiectia:
Definitie: proces psihic prin care subiectul expulzeaza din
sine si localizeaza in afara sa, in persoane sau lucruri, calitati,
dorinte, sentimente care ii apartin, dar pe care nu le cunoaste sau
refuza sa le accepte.
Freud si psihanalistii care i-au dezvoltat ideile considera
proiectia ca fiind un mijloc de ap arhaic care actioneaza in
paranoia, dar si in fobie, putand fi intalnit si in modurile de
gandire normala, precum si in acelea care produc religiile
primitive (animismul) si superstitiile.
in general vorbind, construirea unei realitati suprasensibile
este rezultatul proiectiei;
in ceea ce priveste rolul defensiv al proiectiei exista
importante asemanari cu refularea: ambele isi limiteaza actiunea
la a impiedica perceperea tendintei pulsionale generatoare de
neplacere, spre deosebire de transformarea in contrariu (a
pasivitatii in activitate), de exemplu, care intervine in procesul
pulsional, modificandu-l;
spre deosebire de refulare, in cazul careia pulsiunea este
trimisa inapoi in Se, in proiectie ea este trimisa in lumea externa;
dupa anumiti psihanalisti, proiectia ar precede, in dezvoltarea
ontogenetica, refularii in legatura cu impulsurile agresive.
(v. exemple pag. 299 ->)

1. Psihanaliza ca psihologie a inconstientului
- ntre simptomul nevrotic si vis, act ratat, cuvnt de spirit,
ntre normalsi patologic exist doar o deosebire de grad, si
nu una de natur
- Freud a trecut de la psihopatologie la psihologie
-in calitate de psihologie, psihanaliza este o psihologie a
inconstientului, spre deosebire de psihologia prefreudian, care
este o psihologie a constiintei
din momentul aparitiei psihanalizei, psihologia inceteaza sa
mai fie doar o psihologie a fenomenelor constiente.
in calitate de psihologie, psihanaliza este o psihologie a
inconstientului, spre deosebire de psihologia prefreudiana, care
este o psihologie a constiintei.
psihologia inconstientului studiaza acele fenomene psihice
care nu sunt accesibile in mod direct constiintei, ci doar datorita
interventiei interpretarii in stil psihanalitic.
psihanaliza inconstientului nu anuleaza psihologia
constiintei, ci o cmpleteaza.
esenta psihologiei inconstientului consta in ideea ca si
oamenii sanatosi, nu numai nevroticii, au inconstient, iar
inconstientul oamenilor sanatosi are aceleasi continuturi ca si
inconstientul nevroticilor.
primele continuturi ale inconstientului descoperite de
psihanaliza au fost de natura instinctuala acele componente ale
sexualitatii umane neacceptate de cultura.
Freud a constatat ca tendintele sexualitatii cele mai expuse
refularii datorate cenzurii culturale apartin sexualitatii infantile,
acelei sexualitati care se manifesta pana la varsta de sase ani.
Adler, pune in atentie continuturile sociale ale inconstientului
dorinta de autoafirmare, iar un alt disident important din prima
perioada de dezv. a psihanalizei, C.G. Jung descrie o alta zona a
inconstientului , suprapersonala, adica dependenta de
experientele individuale ale ontogenezei , si anume inconstientul
colectiv.
psihanaliza jungiana demonstreaza ca alaturi de continuturile
inconstientului personal, exista continuturi ale inconstientului
colectiv arhetipurile care ar proveni din experientele
fundamentale ale omului ca specie.
Freud insusi, in cea de a doua parte a operei sale, de dupa
1920, isi modifica viziunea asupra inconstientului, acceptand
alaturi de inconstientul de jos, produs de refulari, si un
inconstient de sus Supraeu un constient alcatuit din norme
culturale interiorizate afectiv in prima copilarie.
indiferent de modul in care este abordat si conceput de
diferitele scoli ale psihanalizei, inconstientul este recunoscut de
toate acestea ca un factor dinamic, ceea ce a adus psihanalizei si
denumirea de psihologie dinamica.
caracteristica dinamismului inconstientului se refera la
tendinta acestei zone obscure a psihicului de a se manifesta la
nivelulul constientului.
o astfel de manifestare este rareori nemijlocita: cand este
vorba de continuturi refulate, manifestarea in planul constiintei
va fi deformata, incifrata, mascata pentru a o face de
nerecunoscut pentru instantele socializate.
chiar atunci cand nu sunt in joc continuturi refulate, cum este
cazul inconstientului colectiv, manifestarea acestuia la nivelul
costiintei este una simbolica, prin urmare, tot indirecta.


2. Psihoterapia. Caracteristici generale
psihanaliza este prima si cea mai importante forma de
psihoterapie cunoscuta de cultura europeana.
ea este inventata de Freud, care se pregatise cu toata
seriozitatea pentru a deveni neurolog si care obtinuse rezultate
notabile in neurologa de laborator, intr-o perioada cand
psihiatria considera ca orice disfunctie psihica, inclusiv nevroza,
are un substrat organic, de ordin cerebral.
psihanaliza isi propune, utilizand mai intai hipnoza si apoi
asociatia libera, sa dezgroape evenimentul traumatic si sa
elibereze afectul blocat impreuna cu acesta, ceea ce nu de putine
ori conducea la disparitia simptomelor.
treptat, psihanaliza se desprinde de aceasta optica medicala,
centrata pe simptom, deplasandu-si interesul de la terapie la
profilaxie (Ansamblu de aciuni medico-sanitare care se iau n
scopul prevenirii bolilor.)
nu atat disparitia simptomelor preocupa psihanaliza matura, ci
conflictele psihice structurale generatoare de diverse simptome
punctuale.
daca dizolvarea unui simptom prin dezvaluirea cauzelor sale
inconstiente directe nu exclude aparitia unui alt simptom,
analiza conflictelor de baza ale nevrozei, cum ar fi complexul
oedipian, face putin probabila aparitia altor simptome de tip
nevrotic.
psihanaliza este o psihoterapie cauzala, fie ca abordeaza
simptomul, ca in faza inceputurilor, fie ca abordeaza
fundamentele personalitatii ca in faza matura.
disparitia simptomelor nu se realiza prin actiunea psihica
asupra simptomelor, ca in cazul abordarii prin sugestie
hipnotica, ci prin constientizarea traumei infantile, care se afla
la baza simptomului.
vindecarea ca maturizare psihica, se realizeaza prin
constientizarea si depasirea respectivelor conflicte, care se
manifesta ca disfunctii psihice (trecute, prezente, viitoare)
psihanaliza este o psihoterapie nondirectiva; astfel,
psihanalistul nu urmareste sa modifice comportamentul
analizandului sau orientandu-l intr-o anumita directie prin
sugestie sau recomandari directe, utilizand ascendentul psihic pe
care-l are fata de acesta.
d.p.d.v. psihanalitic, un comportament poate fi modificat
durabil doar prin accesul la motivatia sa profunda (inconstienta),
prin constientizarea sa, motivatie care se dovedeste de cele mai
multe ori neadaptata personalitatii adulte.
doar extinderea Eului constient prin includerea motivatiilor
inconstiente datand din perioadele timpurii ale formarii
personalitatii asigura, intr-o prima faza a psihanalizei, un control
mai bun asupra comportamentului, pentru ca in faza terminala si
in cea care urmeaza incheierii terapiei sa se instaleze modificari
durabile ale comportamentului.
transferul, fenomenul psihic pe care se bazeaza psihanaliza,
este de natura preponderent afectiva.
descoperit pe parcursul dezvoltarii psihanalitice si teoretizat
sistematic pentru prima data in 1912 in articolul lui Freud
Despre dinamica transferului, transferul devine treptat motorul
curei psihanalitice, iar interpretarea transferului, principalul
instrument tehnic.
in conditiile specifice cadrului pasihanalitic, analizandul
proiecteaza asupra analistului atitudini, moduri de relationare si
mai ales dorinte si sentimente pe care, in prima sa copilarie, le-a
dezvoltat fata de figurile parentale, precum si fata de alte figuri
familiale apropiate.
transferul este in mod esential o repetitie, o retraire a
trecutului in legatura cu persoana analistului.
interventia psihanalistului in raport cu transferul consta in
esenta in a pune in evidente caracterul inadecvat al atitudinilor si
sentimentelor transferentiale, inadecvate care se manifesta sub
trei aspecte principale: temporal, al persoanei vizate si al Eului
analizandului.
motivatia si comportamenul persoanei presupun, alaturi de
aspectele constiente, si aspecte inconstiente, care tin de anii
primei copilarii, anacronice fata de prezent, adresate, in fond, nu
analistului, ci parintilor si, prin urmare, neacceptabile pentru
partile mature ale Eului.
prin interpretarea transferului, analizandul este pus in situatia
de a realiza o retraire corectiva.
desi transferul este un fenomen care se produce in toate
situatiile de viata, cadrul analitic urmareste, prin particularitatile
sale, sa-l favorizeze.
daca in orice situatie de viata, dar in special in relatiile de
autoritate, precum si in relatiile de iubire, trecutul nostru este
prezent in proportii diferite, uneori ingrijorator de mari, fara ca
aceasta prezenta sa poata fi controlata, psihanaliza, prin cadrul
in care se desfasoara, isi propune sa stimuleze actualizarea
trecutului pentru a-l putea controla.
particularitatile cadrului psihanalitic menite a stimula
transferul sunt: constanta si neutralitatea ambiantei ele permit
realizarea a ceea ce in etologie se numeste experiment de
izolare = subiectul este ferit de stimulii mediului sau obisnuit,
intotdeauna personalizati, si pus in situatia de a proiecta
continuturile psihicului sau.
d.p.d.v. al neutralitatii, cabinetul ideal ar trebui sa fie o
incapere cu peretii albi, in care sa un se afle decat mobilierul
stric necesar procesului analitic, precum si o masa cu doua
scaune de cealalta parte a camerei pentru intrevederile
preliminare.
de asemenea, divanul prezinta diferite grade de austeritate,
deci de neutralitate, fapt care relativizeaza cerinta neutralitatii
cadrului.
mai importanta, poate, decat neutralitatea cadrului,
neutralitatea analistului nu se reduce la aspectele exterioare, cum
ar fi vestimentatia (care trebuie sa fie discreta si constanta) sau
comportamentul, exprimat paradigmatic prin zambet binevoitor,
ci se exprima esential prin dimensiunea interioara: psihanalistul
nu trebuie sa introduca in relatia terapeutica problemele
personale, fapt care ar ingreuna sau chiar ar face imposibila
analiza transferului.
psihanalistul dezvolta reactii afective inconstiente fata de
analizand transfer si contratransfer.
ca orice fiinta umana, psihanalistul manifesta in mod spontan
reactii afective inconstiente de tipul transferului fata de ceilalti
oameni, inclusiv fata de analizand.
spre deosebire de transferul analistului, care este reactia
spontana la analizand, contratransferul este reactia inconstienta a
psihanalistului la transferul analizandului.
alaturi de analiza personala, supervizarea este un alt element
al formarii psihanalitice al carui scop este de a evita astfel de
derapaje = candidatul care incepe sa practice conduce primele
doua cazuri sub indrumarea unui psihanalist formator si
supervizor, unul dintre scopurile principale ale supervizarii fiind
contratransferul candidatului, ceea ce permite constientizarea si
controlul acestuia.
relatia dintre psihanalist si analizandul sau nu este doar o
relatie fantasmatica, de la inconstient la inconstient, ci este, in
acelasi timp, si o relatie de la Eu la Eu, de la constient la
constient, numita in teoria tehnicii psihanalitice alianta
terapeutica.
alianta terapeutica desemneaza totalitatea factorilor care
mentin pacientul in tratament si-l fac capabil sa depaseasca
fazele de rezistenta si transfer ostil.
in sens restrans, singurul adecvat pentru a distinge alianta
terapeutica de transfer, termenul se refera la o serie de
caracteristici ale Eului analizandului:
a) capacitatea de a fi constient de disfunctia sa psihica (daca
aceasta capacitate este diminuata sau chiar absenta,
perspectivele de reusita ale terapiei psihanalitice sunt
corespunzator diminuate sau chiar absente).
b) aspectul constient al dorintei de vindecare, care motiveaza,
impreuna cu aspectul inconstient, solicitarea ajutorului
competent al unui terapeut.
c) capacitatatea de a accepta in mod constient scopurile si
mijloacele terapiei psihanalitice ( contractul initial cu
psihanalistul)
d) capacitatea de autoobservare.
e) capacitatea de a accepta efortul, durerea si conflictul intern.

alianta terapeutica are o importanta deosebita pentru
desfasurarea terapiei psihanalitice si de aceea detectarea la
pacient a capacitatii de a dezvolta alianta terapeutica are valuare
de pronostic in ce priveste posibilitatea sau imposibilitatea
angajarii intr-o psihanaliza reusita.
intre psihanalist si analizand exista si o relatie de colaborare
constienta, care presupune anumite calitati ale Eului
analizandului.

Psihanaliza, prima form de psihoterapie cunoscut de cultura
european, a fost dezvoltata de Freud, medic neurolog, cu
rezultate notabile n neurologia de laborator, ntr-o perioad
cnd psihiatria considera c orice disfunctie psihic, are un
substrat organic.
Freud a nvtat de la pacientele sale isterice c prin mijloace
strict psihice se poate actiona asupra simptomelor n sensul
vindecrii (disparitiei simptomelor). Psihanaliza si propune,
utiliznd mai nti hipnoza si apoi asociatia liber, s
dezgroape evenimentul traumatic si s elibereze afectul blocat
mpreun cu acesta, ceea ce conducea la disparitia
simptomelor.
Psihanaliza matur nu mai este interesata doar de disparitia
simptomului, ci si de conflictele psihice structurale generatoare
de diverse simptome punctuale. Dizolvarea unui simptom prin
dezvluirea cauzelor sale inconstiente nu exclude aparitia unui
alt simptom, analiza conflictelor de baz ale nevrozei, cum ar fi
conflictul oedipian, face putin probabil aparitia altor
simptome de tip nevrotic.
Psihanaliza este o psihoterapie cauzal, fie c abordeaz
simptomul, ca n faza nceputurilor (Studii asupra isteriei),
fie c abordeaz fundamentele personalittii ca n faza matur.
Disparitia simptomelor, care-l preocupa pe Freud la nceput, se
realiza prin constientizarea traumei infantile, care se afla la
baza simptomului. Vindecarea ca maturizare psihic,
presupunnd interesul pentru conflictele fundamentale ale
personalittii, caracteristic pentru psihanaliza matur, se
realizeaz prin constientizarea si depsirea respectivelor
conflicte.
Psihanaliza este o psihoterapie nondirectiv
Psihanalistul nu urmreste s modifice comportamentul
analizandului su orientndu-l ntr-o anumit directie prin
sugestie sau recomandri directe. O asemenea modificare de
comportament risca sa fie pasager, adic s dureze doar atta
timp ct se mentine influent psihoterapeutului.
Din punct de vedere psihanalitic, un comportament poate fi
modificat durabil doar prin accesul la motivatia sa profund
(inconstient), prin constientizarea acestei motivatii, care se
dovedeste de cele mai multe ori anacronic (neadaptat)
personalittii adulte. Extinderea Eului constient prin includerea
motivatiilor inconstiente din perioadele timpurii ale formrii
personalittii asigur, ntr-o prim faz a psihanalizei, un
control mai bun asupra comportamentului, pentru ca ntr-o faza
ulterioara si chiar post- terapie s se instaleze modificri
durabile ale comportamentului.
Psihanaliza este o psihoterapie bazata pe fenomenul de transfer
Idei preconcepute false considera ca psihanaliza ca psihoterapie
este un demers exclusiv intelectual n care dialogul dintre
terapeut si pacient urmreste interpretarea materialului furnizat
de cel din urm: simptome, vise, acte ratate, asociatii verbale,
amintiri , ceea ce ar conduce la constientizarea motivatiilor
inconstiente si, implicit, la disparitia simptomelor sau a
conflictelor profunde.
In realitate factorul afectiv este foarte important n psihanaliz,
transferul, fenomenul psihic pe care se bazeaz psihanaliza,
fiind de natur preponderent afectiv. Teoretizat pentru prima
dat sistematic n 1912 n articolul lui Freud Despre dinamica
transferului, transferul devine treptat motorul curei
psihanalitice, iar interpretarea transferului, principalul
instrument tehnic utilizat.
Pentru a desemna fenomenul central al psihanalizei Freud a
folosit termenul german bertragung. Ce se ntmpl: n
conditiile specifice cadrului psihanalitic, analizandul
proiecteaz asupra analistului atitudini, moduri de relationare si
mai ales dorinte si sentimente pe care, n prima sa copilrie, le-
a dezvoltat fat de figurile parentale, precum si fat de alte
figuri familiale apropiate. Transferul este n mod esential o
repetitie, o retrire a trecutului n legtur cu persoana
analistului. De aceea, psihanaliza mai poate fi definit si ca o
retrire prescurtat a vietii.
Interventia psihanalistului n raport cu transferul const n a
pune n evident caracterul inadecvat al atitudinilor si
sentimentelor transferentiale, inadecvare care se manifest sub
trei aspecte principale: temporal, al persoanei vizate si al Eului
analizandului.
Motivatia si comportamentul persoanei presupun aspecte
constiente, dar si aspecte inconstiente, care tin de anii primei
copilrii, anacronice fat de prezent, egodistone (neacceptabile
pentru prtile mature ale Eului). Prin interpretarea transferului,
analizandul este pus n situatia de a realiza o retrire corectiv.
Sesizand caracterul inadaptat al schemelor de gndire, afective
si de comportament, se deschide posibilitatea depsirii
blocajelor de dezvoltare si adoptrii de modalitti noi, mature
(adaptate) de relationare.
Transferul este un fenomen care se produce n toate situatiile de
viat, dar cadrul analitic urmreste, prin particularittile sale,
s-l favorizeze. In special n relatiile de autoritate (profesor
elev sau student, medicpacient), dar si n relatiile de iubire,
trecutul este prezent n dif. proportii fr ca aceast prezent s
poat fi controlat. Psihanaliza si propune s stimuleze
actualizarea trecutului pentru a-l putea controla. Cadrul
psihanalitic nu creeaz, ci doar stimuleaz transferul.
Particularittile cadrului psihanalitic menite a stimula transferul
sunt:
constanta i neutralitatea ambiantei, ele permitand realizarea a
ceea ce n etologie se numeste experiment de izolare.
Subiectul ,ferit de stimulii mediului su obisnuit, este pus n
situatia de a proiecta continuturile psihicului su. Dpdv al
neutralittii, cabinetul ideal ar trebui s fie o ncpere cu pereii
albi, n care s nu se afle dect mobilierul necesar procesului
analitic, adic divanul pentru analizand i fotoliul analistului,
precum si o mas cu dous caune de cealalt parte a camerei
pentru ntrevederile preliminare.
Neutralitatea analistului, care nu se reduce la aspectele
exterioare, cum ar fi vestimentatia (care trebuies fie discret i
constant) sau comportamentul, exprimat paradigmatic prin
zmbetul binevoitor, ci se exprim esential prindimensiunea
interioar: psihanalistul nu trebuie s introduc n relaia
terapeutic problemele personale, fapt care ar ngreuna sau
chiar ar face imposibil analiza transferului.Dar este i poate fi
psihanalistul ntr-adevr un ecran alb, pe care analizandul sa
proiecteze?
Psihanalistul dezvolt reactii afective inconstiente fat de
analizand, transfer si contratransfer.
Psihanalistul manifest n mod spontan reactii afective
inconstiente de tipul transferului fat de ceilalti oameni,
inclusiv fat de analizand. Pentru a evita situatiile n care
psihanalistii nu-si puteau controla reactiile transferentiale fat
de pacienti, s-a ajuns la introducerea analizei personale ca un
element obligatoriu al formrii psihanalitice (1925), prin care
se urmrea ca petele albe de pe harta psihic a psihanalistului
s fie ct mai putine, iar reactiile sale transferentiale s poat fi
controlate.
Spre deosebire de transferul analistului, care este reactia
spontan la analizand, contratransferuleste reactia inconstient
a psihanalistului la transferul analizandului.
S-au inregistrat treceri la act contratransferentiale, ca de ex.
cazul lui Jung, care rspunde sentimentelor pacientei sale
Sabine Spielrein. Cartea Un triunghi psihanalitic, Sabine
Spielrein ntre Jung si Freud, contine detaliile acestei relatii,
care a depsit cadrul terapeutic. Alturi de analiza personal,
supervizarea este un alt element al formrii psihanalitice al
crui scop este de a evita astfel de derapaje, unul dintre
scopurile principale ale supervizrii fiind contratransferul
candidatului, ceea ce permite constientizarea si controlul
acestuia.
Att transferul analizandului, ct si contratransferul
psihanalistului au fost privite n moduri diferite, n momente
diferite . Ele au fost considerate initial de ctre Freud, drept
piedici. Ulterior, el si-a reconsiderat pozitia fat de transfer,
considerndu-l motorul curei psihanalitice, fr a crui
prezent, (controlat), psihanaliza nu poate avea loc. n ce
priveste contratransferul, abia n 1954 se poate vorbi de o
cotitur , cnd s-a constatat c, ntruct contratransferul este
indus de analizand prin intermediul identificrii proiective, el
poate deveni un mijloc de cunoastere a inconstientului
pacientului.
Alianta terapeutica
ntre psihanalist si analizand exist si o relatie de colaborare
constient. Relatia dintre psihanalist si analizandul su nu este
doar o relatie fantasmatic, de la inconstient la inconstient, ci
este, n acelasi timp, si o relatie de la Eu la Eu, de la constient
la constient, numit n teoria tehnicii psihanalitice aliant
terapeutic. La diferiti autori, acelasi fenomen este denumit si
aliant de lucru transfer matur, legtur realist (Kohut).
n sens larg, alianta terapeutic desemneaz totalitatea factorilor
care mentin pacientul n tratament si-l fac capabil s
depseasc fazele de rezistent si transfer ostil. n sens restrns,
termenul se refer la o serie de caracteristici ale Eului
analizandului:
a) capacitatea de a fi constient de disfunctia sa psihic. Dac
aceast capacitate este diminuat sau chiar absent,
perspectivele de reusit ale terapiei psihanalitice sunt
diminuate.
b) aspectul constient al dorintei de vindecare, care motiveaz,
solicitarea ajutorului unui terapeut;
c) capacitatea de a accepta n mod constient scopurile si
mijloacele terapiei psihanalitice (contractul initial cu
psihanalistul);
d) capacitatea de autoobservare;
e) capacitatea de a accepta efortul, durerea si conflictul intern.
Alianta terapeutic are o important deosebit pentru
desfsurarea terapiei psihanalitice si de aceea detectarea la
pacient a capacittii de a dezvolta alianta terapeutic are
valoare de pronostic n ce priveste posibilitatea sau
imposibilitatea angajrii ntr-o psihanaliz reusit.
3. Raionalizarea
Definitie: apararea se refera la un proces prin intermediul
caruia constiinta este diferita de excitantii interni periculosi,
conflictuali (pulsiuni, dorinte, sentimente), precum si de
excitantii externi foarte puternici, posibile surse de traumatisme
psihanalist german W. Ehlers.
cu alte cuvinte, influentele interne sau externe care ameninta
integritatea si stabilitatea echilibrului bio-psiho-social al
individului sunt supuse unui proces intern de modificare,
ingradire sau reprimare.
in terapia psihanalitica, apararea se manifesta ca rezistenta, ca
neputinta de a realiza asocierea libera (comunicarea) apararea
tine de psihologia persoanei, iar rezistenta de psihologia relatiei
dintre persoane, a relatiei dintre psihanalist si analizand.
in masura in care mijloacele de aparare ale Eului sunt
inconstiente, unul dintre obiectivele principale ale metodei
psihanalitice il constituie constientizarea si modificarea actiunii
lor.
la inceput, functia exclusiva a mijloacelor de aparare consta
in controlul tendintelor pulsionale tendintele instinctuale
combatute tineau de dorintele oedipiene.
ulterior, o data cu desexualizarea inconstientului,
continuturile psihice prelucrate de mijloacele de aparare nu mai
sunt pulsionale, ci sociale.
in perioada clasica, momentul cel mai important pentru teoria
psihanalitica referitoare la mijloacele de aparare il constituie
aparitia lucrarii scrise de Anna Freud (1936) Eul si
mecanismele de aparare;
a) in aceasta lucrare se subliniaza faptul ca mij de ap nu sunt in
sine patologice, chiar daca disfunctiile psihice de tip nevrotic
sau psihotic sunt caracterizate de actiunea anumitor mij de ap.
b) se stabileste o lista de 13 mij de ap insotite de definitii precise
( refularea, regresia, formatiunea reactionala, izolarea, anularea,
proiectia, introiectia, intoarcerea impotriva propriei persoane,
transformarea in contrariu, sublimarea, identificarea cu
agresorul, participarea altruista, intelectualizarea)
c) se introduce printre obiectivele apararii prelucrarea stimulilor
care vin din realitatea externa.
d) se asociaza predominanta actiunii anumitor mij de ap cu
anumite etape ale dezvoltarii.
dezvoltarea ulterioara a psihanalizei a adus cu sine o noua
extindere a continuturilor care fac obiectul actiunii mij de ap.
reprezentantele sinelui si reprezentantele obiectului intra si
ele in sfera de actiune a mijloacelor de aparare.
nu numai conflictul ca la Freud si psihanaliza freudiana, ci si
deficitul are propriile mijloace de aparare;
doua mijloace de aparare fac cariera in psihanaliza
contemporana: identificarea proiectiva si forcluderea;
a) identificarea proiectiva descrie plasarea de parti ale sinelui in
obiect si controlul acestuia, scopul fiind dominarea pulsurilor
agresiv-distructive;
b) forcluderea consta in eliminarea din psihic nu numai a
afectelor sau reprezentarilor, ci si a unor structuri fundamentale
ale ordinii simbolice, cum ar fi numele tatalui
Rationalizarea:
este un procedeu prin care subiectul incearca sa dea o
explicatie coerenta dpdv logic sau acceptabila dpdv moral unor
atitudini, idei, sentimente ale caror adevarate motive nu sunt
percepute; se vorbeste in special de rationalizarea unui simptom,
a unei compulsii defensive, a unei formatiuni reactionale;
Dup Laplanche i Pontalis (Vocabularul psihanalizei), termenul
introdus de Ernest Jones are urmtoarea accepie: Procedeu
prin care subiectul ncearc s dea o explicaie coerent din
punct de vedere logic sau acceptabil din punct de vedere moral
unor atitudini, idei, sentimente ale cror adevrate motive nu
sunt percepute. Se vorbete n special de raionalizarea unui
simptom, a unei compulsii defensive, a unei formaiuni
reacionale. n delir rationalizarea intervine pentru a-l
sistematiza, actiunea sa fiind asemntoare cu a elaborrii
secundare.
Anumite lucrri de psihanaliz nu includ raionalizarea printre
mijloacele de aprare ale Eului, deoarece nu este ndreptat
direct mpotriva tendinelor pulsionale, ci camufleaz n mod
secundar diferite aspecte ale conflictului.
Un exemplu dintr-o psihanaliz contemporan
considerentele morale sunt folosite ca raionalizare pentru
sentimentele de inferioritate provocate de obezitate. O femeie
care arat ca mine nu poate avea aventuri.

4.Se-ul instana pulsional a psihicului
in calitate de instanta a psihicului, Se-ul constituie
dimensiunea sa instinctuala (pulsionala).
continuturile sale sunt reprezentantii psihici ai instinctelor, in
cea mai mare parte inconstiente;
caracterul inconstient provine din faptul ca anumite pulsiuni,
cum ar fi pulsiunea de moarte, nu au acces la constiinta, precum
si din faptul refularii, indepartarii din constiinta a anumitor
elemente incompatibile cu cerintele culturii;
o parte din tendintele pulsionale pot deveni motive constiente
ale comportamentului;
d.p.d.v. economic (aspectul cantitativ al energiei psihice), Se-
ul este rezervorul de energie al psihicului; d.p.d.v. dinamic
(aspectul raportului dintre fortele psihice ), Se-ul intra in conflict
cu Eul si Supraeul;
d.p.d.v. genetic, Se-ul constituie materialul din care se
formeaza Eul si Supraeul;
comparand Se-ul din a doua teorie despre psihic cu
inconstientul din prima teorie despre psihic, constatam ca primul
preia continuturile celui de-al doilea, dar nu mai epuizeaza sfera
de cuprindere a inconstientului, pentru ca inconstientul nu se
mai suprapune acum cu refulatul;
spre deosebire de prima teorie despre psihic, care punea
accentul pe discontinuitatea dintre instantele psihice, pe de o
parte, si pe cea dintre psihic si biologic, pe de alta parte, a doua
teorie despre psihic privilegiaza continuitatea dintre biologic si
psihic, precum si pe cea dintre instantele psihice :Eul se dezvolta
din Se.
in ceea ce priveste functionarea, Se-ul preia integral
caracteristicile functionarii inconstientului: predominarea
proceselor primare, organizarea complexuala, dualismul fortelor
pulsionale si al principiilor care le corespund.
n calitate de instan a psihicului, Se-ul constituie dimensiunea
sa instinctual (pulsional). Coninuturile sale sunt
reprezentanii psihici ai instinctelor, n cea mai mare parte
incontiente; Caracterul incontient provine din faptul c
anumite pulsiuni, cum ar fi pulsiunea de moarte, nu au acces la
contiin, precum i
din faptul refulrii, ndeprtrii din contiin a acelor elemente
incompatibile cu cerinele culturii.
O parte din tendinele pulsionale pot deveni motive contiente
ale comportamentului. n toate culturile, sexualitatea legat de
reproducere, de exemplu, este acceptat. n anumite culturi,
agresivitatea este valorizat pozitiv i deci acceptat.
Din punct de vedere economic (aspectul cantitativ al energiei
psihice), Se-ul este rezervorul de energie al psihicului;
Din punct de vedere dinamic (aspectul raportului dintre forele
psihice), Se-ul intr n conflict cu Eul i Supraeul;
Din punct de vedere genetic, Se-ul constituie materialul din
care se formeaz Eul i Supraeul.
Cele dou instincte/pulsiuni fundamentale sunt, pentru ultima
teorie despre psihic, instinctual morii, cruia i corespunde
principiul repetiiei, i instinctul vieii, cruia i corespund
principiul plcerii i forma sa modificat principiul
realitii.
Comparnd cele doua teorii despre psihic, constatm c Se-ul
preia coninuturile inconstientului din prima teorie, dar nu
epuizeaz sfera de cuprindere a incontientului, pentru c
incontientul nu se mai suprapune acum cu refulatul.
Spre deosebire de prima teorie despre psihic, care accentua pe
discontinuitatea dintre instanele psihice, i pe cea dintre psihic
i biologic, a doua teorie despre psihic privilegiaz
continuitatea dintre biologic i psihic, precum i pe cea dintre
instanele psihice: Eul se dezvolt din Se.
n ceea ce privete funcionarea, Se-ul preia integral
caracteristicile funcionrii incontientului:
predominarea proceselor primare,
organizarea complexual,
dualismul forelor pulsionale i al principiilor care le
corespund.

5. Supraeul* sau incontientul de sus
Considerat de Freud ca instan-cenzor n raport cu Eul,
Supraeul, n cea mai mare parte incontient, are funcii pe care
le putem numi spiritual:
de contiinmoral,
de autoobservare,
deformare a idealurilor.
Descoperirea Supraeului se bazeaz pe experiena
psihoterapeutic a lui Freud, ca i descoperirea refulatului sau a
incontientului de jos. Adesea, rezistena pe care o opune
pacientul de psihanaliz contientizrii refulatului este
incontient i este rezultatul aciunii Supraeului.
Descoperirea i tematizarea incontientului de sus este poate
tot att de important ca i descoperirea incontientului rezultat
din refulare. n felul acesta, att viziunea despre incontient a
psihanalizei, ct i viziunea sa despre om devin complete.
Conceptul de Supraeu este important nu numai pentru psihologie
i antropologie, ci i pentru filosofie, unde deschide un nou
capitol, i anume cel dedicat spiritului incontient.
Dei este indubitabil un termen aparinnd celei de a doua teorii
despre psihic, Supraeul nu este lipsit de antecedente teoretice n
prima teorie despre psihic, unde i corespunde, de exemplu,
termenul de cenzur a visului.
Formarea Supraeului este legat de declinul complexului Oedip,
(in jurul vrstei de 5-6 ani). Este vorba de renunarea la
dorinele oedipiene (iubire pentru printele de sex opus i
ostilitate fa de printele de acelai sex perceput ca rival) i
interiorizarea interdiciilor reprezentate de prini n urma unui
proces de identificare.
La nucleul Supraeului format din interzicerea dorinelor
incestuoase i agresive (distructive) care au ca obiect prinii se
adaug pe parcursul perioadei de laten elemente adiacente de
ordin etic i estetic preluate de la educatori, nvtori,
profesori.
Psihanalitii postfreudieni au adus modificri concepiei
freudiene despre Supraeu.
Astfel, Melanie Klein a afirmat existena unui Supraeu precoce
pornind de la constatarea unei surprinztoare angoase i
culpabiliti la copilul foarte mic care ar rezulta din
interiorizarea obiectului primar care asigur instantaneu
funciile Supraeului.




Motivaia angajailor factor condiionant al
performanei organizaionale
MOTIVATIA-suma energiilor interne si externe care initiaza si
dirijeaza comportamentul spre un scop care o data atins,
conduce spre satisfacerea unei anumite necesitati.
Precizari: rezultatul motivarii este intotdeauna actiunea.
Motivatia este un factor imp. in determinarea comport. dar nu
este singurul. Conditiile interne care au un rol principal in
motivare nu pot fi observate si nu pot fi izolate cind se
analizeaza un comport..Motivatia nu are o actiune pura, ci
utilizeaza alte componente ptr. a reusii sa-si duca la capat
menirea
.Nu exista motivatie pura ci motivatie si inca ceva.
Motivatia este factorul psihologic care determina activarea
performantei si eficientei.
Motivarea in R.U. inseamna a motiva oamenii in activitatea lor.
Surse de alimentare a le motiv.:
SURSA SUBIECTIVA-foloseste ca elem. motivator efectul
recompenselor nepecuniare.
Se evidentiaza 6 nevoi psihologice care il determina pe om sa
munceasca:1-nevoia de a invata prin munca.2- nevoia de a lua
decizii si a avea initiativa.3- nevoia de contact si recunoastere
sociala.4- nevoia sigurantei viitorului.5- nevoia de dezvoltare
realizata prin implicarea in dif.activ.6- nevoia de intrajutorare
a semenilor.
SURSA OBIECTIVA- utilizeaza ca element motivator efectul
inegalitatii in recompensarea muncii.
FACTORII MOTIVATORI:1-aprecierea neconditionata a
reusitei.2-stabilirea de obiective care sa incite concurenta in
conditii identice si cu mijloace identice ptr. toti membrii.3-
incurajarea initiativei si a noului.4-marirea libertatii in luarea
deciziilor.5-marirea autonomiei functionale a fiecarui membru
a org.6-stabilirea unui climat creativ in echipa sub
preceptul,,nimic nu este imposibil.7-informarea permanenta
asupra situatiei financiare.8-achizitionarea permanenta de
talente si inteligente noi.In Romania 3 factori sint
nesatisfacator cunoscuti si expluatati in dinamica R.U.:1-
reusita,2-comunicarea la locul de munca.3-achizitia de
inteligente si talent.
TEORII psiho-organizationale privind motivarea
Motivatia-procesul care activeaza, orienteaza si mentine
comport. angajatilor spre atingerea unui scop in fct.de anumite
nevoi si aspiratii.
Motiv.-un factor conditionant al performantelor fiecarui
component al org.
Motivarea- procesul prin care managerii isi determina
subordonatii sa realizeze performante cit mai bune.
.Motivarea in sens restrins-corelarea necesitatilor, aspiratiilor si
intereselor personale cu realizarea obiectivelor si exercitarea
sarcinilor.
Motivarea in sens larg-ansamblul de decizii si actiuni prin care
se determina membrii firmei sa contribuie la realizarea de
functionalitati si performante sup
.Motivatia in munca implica un comport. al angajatilor caract.
prin:intensitate,orientare si persistenta in indeplinirea
sarcinilor.
Stimuli interni: satisfactia si recunoasterea pe care le-o provoaca
munca desfasurata.
Stimuli externi:salariul si alte recompense.
TEORII MOTIVATIONALE:
A)-Teorii axate pe continut(vizeaza factorii care incita sau
initiaza comportamentul motivat):
1-Teoria ierarhizarii nevoilor(A. MASLOW-1954)-oamenii
cauta permanent sa isi satisfaca anumite nevoi,care se
manifesta dupa o anumita ordine a importantei lor. Nevoile
unui individ sint ierarhizate intr-o piramida: a)nevoi
fiziologice-(foame, odihna, sete, adapost) b)nevoi de siguranta-
(securitate personala,absenta temerilor) c)nevoi sociale-
(apartenenta la grup) d) nevoi de stima(recunoastere sociala)e)-
nevoi de implinire personala(valorificarea potentialului
propriu).
PRINCIPIILE teoriei lui Maslow:1- principiul regresiei-o
necesitate satisfacuta reprezinta o nevoie care nu mai
motiveaza.2 Principiul progresiei- o necesitate de nivel
superior nu se activeaza decit o data ce nevoile denivel inferior
au fost satisfacute.
2)Teoria celor 2 factori(F. HERZBERG)-salariatii sint
influentati de 2 categ. de factori: unii determina
insatisfactie(factori de igiena) iar altii satisfactie(factori de
motivatie).
Concluzii: Oamenii depun in procesul muncii 75% din
capacitatea totala de efort. Exista factori igienici sau de
intretinere a caror prezente sau absenta produce
insatisfactie.Exista factori motivatori care determina depasirea
acestui nivel de efort a caror prezenta produce satisfactie.
Factori extrinseci(de insatisfactie sau de igiena):-salariul,
conditiile de munca,autonomia si controlul, securitatea
postului,rel.interpers.
Factori intrinseci(de satisfactie):recunoasterea de catre
ceilalti,avansarea,implinirea personala,responsabilitatea ptr.
munca proprie si a altora.
3)Teoria E.R.G.( C. ALDERFER-1972)- Teoria existentei,
inrudirii, si a cresterii.--angajatii actioneaza sub impulsul
cerintelor legate de respect de apartenenta si de crestere.-
imparte nevoile in 3 categorii:
1) nevoi existentiale sau materiale sint satisfacute prin hrana,
aer,conditii de munca,plata salariilor. 2)nevoi relationale-rel. de
prietenie cu familia,prietenii,sefii,colegii,subordonatii.
3) nevoia de implinire-gasirea de oportunitati in vederea
dezvoltarii propriei persoane. Teoria E.R.G. promoveaza
principiul satiafacerii progresive similar cu teoria lui Maslow-
satisfacerea unui anumit nivel al nevoilor permite indreptarea
atentiei individului spre nevoile aflate pe nivelul imediat
urmator.
Teoria E.R.G.difera de teoria lui Maslow prin 3 elemente
principale:1-un individ poate urmarii satisfacerea concomitenta
a doua sau mai multor nevoi( salariu,locuinta).2)Teoria E.R.G.
este mai flexibila,deoarece accepta faptul ca anumite nevoi
individ.pot fi ierarhizate in mod diferit. 3)Teoria E.R.G. se
bazeaza pe principiul regresiei datorata frustrarii(
nesatisfacerea uneinevoi de nivel sup. Creste nevoia de
satisfacere a uneia sau mai multor nevoi de nivel inf.
4)Teoria nevoilor dobindite(D.McClelland-1965)- indivizii sint
motivati prin implinire, afiliere si putere.Nevoile sint
caracteristici stabile ale personalitatii pe care individul le
dobindeste prin invatare.
1)nevoia de implinire/ realizare- dorinta de a realiza ceva de a
atinge un obiectiv.
2) nevoia de afiliere-dorinta de a intretine relatii personale
amicale cu ceilalti.Oamenii cu nevoie de afiliere au dorinta de
a fi respectati, de a fi placuti de cei din jur,de a fi acceptati de
un grup social( sunt comunicativi se integreaza repede in
grupuri,vor cauta prieteni noi,evita competitia si conflictele.
3)nevoia de putere-dorinta de a tine totul sub control,de a fi
responsabil,de ai supraveghea pe ceilalti.
Sursele de putere sunt:-capacitatea de a recompensa; capacitatea
de a constringe;puterea legitima asociata statutului social sau
profesional; competitia profesionala;puterea de tip sindical.
B)Teorii axate pe proces-vizeaza factorii care directioneaza
comportamentul
:1)Teoria performantelor asteptate(rezult. Scontate)-V.VROOM-
1964..Salariatii sint motivati prin recompensa pe care o
asteapta sa o obtina oferind un randament mai bun(accentul
este pus pe rezultatele scontate). Explica motivatia prin
combinarea de factori individuali( nevoi,calificare,abilitate) si
factori organizationali( performante, sistemul de
recompense,organizarea controlului). Motivatia salariatului
depinde de 3 elemente:
a) asteptarea;
b)instrumentalitatea;
c)valenta.
Cf. Teoriei Motivatia=Asteptare*Instrumentalitatea*Valenta.
Daca unul din factori nu exista, nu exista motivatie. Bazindu-se
pe teoria asteptarii,L. PORTER si ED.LAWLER au dezv. un
model mai complet in domeniul motivarii si l-au aplicat in
cazul managerilor. Cf. acestui model, efortul(puterea motivatiei
si energia folosita) depinde de valoarea unei recompense plus
energia utilizata de pers.pt. indeplinirea unui scop cerut.
Efortul depus si probabilit. de a fi recompensat sunt influentate
de niv. perform. la un moment dat. Perform. poate fi privita si
ca o posibilit. de a primi recompense intrinseci(implinire
profesionala) ori recompense extrinseci(conditii de munca si
statut soc.).
2) Teoria echitatii(S. ADAMS-1965)-angajatul se compara cu
altii in ceea ce priveste eforturile lor si ceea ce obtin pt. a se
asigura ca sint tratati de o maniera justa si echitabila.Teoria se
focalizeaza asupra sentimentelor indivizilor in ceea ce priveste
corectitudinea cu care sint tratati in comparatie cu tratamentul
aplicat altora. Solutii pt reducerea inechitatii:1) modificarea
cognitiva a cistigurilor sau contributiilor proprii 2) modific.
cognitiva a cistigurilor sau contributiilor altora 3)
schimbarea grupului de comparatie.
4)modific.contributiei.5)modific.cistigurilor.6)abandonarea
situatiei.
C)Teorii axate pe intarire-vizeaza factorii care determina
repetarea unui comportament.
1-Teoria intaririi,,reinforcement(B.F.SKINNER)- Intarirea
conditioneaza comportamentul. Comportamentele cu
consecinte pozitive au tendinta de a se repeta,iar cele cu urmari
neplacute au tendinta de a fi evitate.Managerii pot consolida
comport. dorite si sanctiona pe cele nedorite. metode de
aplicare a acestei teorii:
1) Intarirea pozitiva-urmarea pozitiva a unui comportament si
are ca scop marirea frecventei acestuia.Se realiz.prin avantaje
mat.(prime ,mariri de salariu) cit si prin cuvinte de
incurajare,nota de apreciere.
2)Intarirea negativa-un comport. dorit atrage evitarea unei
consecinte neplacute.
3)Extintia-este o forma de sanctiune care consta in retragerea
unei consecinte placute ca urmare a comport.
nedorite.Aplicarea extintiei are loc in 3 etape:a)
identific.comport. de eliminat b) identificarea intaritorului care
incurajeaza mentinerea comport.c)eliminarea intaritorului.
4-Pedeapsa-consecinta neplacuta ca urmare a unui
comportament nedorit.Trebuie aplicata numai in situatiile in
care este strict necesar. Pt. a fi eficienta pedepsa tr. Sa
fie:1)impersonala(se aplica comport. Fara a atinge demnitatea
pers.) 2)imediata (aplicata cit mai aproape de manif.
comport.nedorit. 3)puternica(suficient de severa pt. a fi
perceputa ca atare dar proportional cu fapta)
4)constanta(uniforma in timp si de la o pers. la alta)
5)asociata(clar cu un comport. nedorit). Pedepsele ar trebui
acordate progresiv in fct. de frecventa si gravitatea abaterilor

- organizaiile cele mai performante asociaz competitivitatea
lor cu motivaia lucrtorilor;
- organizaiile trebuie s i motiveze oamenii s fac
urmtoarele lucruri eseniale:
s se alture organizaiei i s rmn n ea
s ndeplineasc sarcinile pentru care au fost angajai
s adopte un comportament spontan, creative i inovativ
- reuita profesional se datoreaz motivaiei i nu doar
aptitudinilor individului
- managerii au rolul de a operaionaliza teoriile motivaionale
prin:
strategii de motivare adecvate
organizarea optim a locului de munc
programe de management
- performanele unui salariat motivate sunt cu pn la 60% mai
mari (cf. studiilor de spec).
Def: Performana este msura n care un membru al unei
organizaii contribuie la realizarea obiectivelor organizaiei.
Factorii care contribuie la performana individual n cadrul
organizaiei:
Factorii interni:
-aptitudini/abiliti
-nelegerea sarcinii
-cantitatea de efort/ persistena efortului/direcia efortului
Factori externi:
-condiiile locului de munc
-tipul de suport i coordonare
-interaciunea social
Modaliti prin care un manager poate influena performanele
salariailor:
1. mbuntirea sistemului tehnic
duce la creterea limitelor performanei
reprezint investiii pentru organizaie
greeal frecvent: lipsa de interes pt. recuperarea investiiei
prin performane nalte
2. Dezvoltarea capacitilor salariailor prin:
pregtirea i perfecionarea acestora
organizarea de sesiuni de instruire
creterea capacitii de a lucra n echip
evaluarea permanent a performanelor i corectarea
disfuncionalitilor
3. Creterea nivelului de toleran al performanei prin
revizuirea periodic a acestuia, pt. a corespunde noilor realiti
tehnice, economice i sociale
4. Influena pozitiv asupra motivaiei se realizeaz acionnd
asupra
condiiilor de lucru
satisfaciilor oferite de post
perspectivelor de promovare
sistemului de evaluare al performanei
competiiei individuale i de grup
- motivaia este un factor cu manifestare nu se poate msura dar
se poate deduce din compartmental angajailor (cuvinte,
gesture mimic i atitudine)
Caracteristicile unor angajai motivai:
eficien i bun dispoziie n munc
contribuie benevol cu idei i eforturi sporite
reacioneaz pozitiv la noi cerine i sarcini
muncesc pentru a se realize, nu pentru c trebuie
par fericii la locul de munc, sunt utili i capabili
rspund ntotdeauna sincer la ntrebri
opiniile sunt exprimate liber, ideile subordonailor sunt preluate
i utilizate de ctre conducere
succesul este recunoscut i ncurajat
absenteismul este redus
spaiul de munc ngrijit arat o persoan dedicat muncii sale
- fiecare individ are o configuraie proprie a nevoilor, care se
poate schimba n cursul vieii
- managerii trebuie s identifice nevoile nesatisfcute ale
angajailor (cu ajutorul chestionarelor, de ex.)
- toate activitile noastre sunt motivate, ns nu toate motivele
au aceeai pondere astfel c exist:
activiti intrinsic motivate motivul face parte din nsi
structura lor, le direcioneaz i le susine din interior
activiti extrinsic motivate motivul se afln afara structurii
lor propriu-zise, direcionndu-le i susinndu-le din exterior
Motivaia intrinsec:
izvorte din natura activitii nsi, privit ca scop, valoare i
cadru de realizare personal
este mai rezistent n timp i la factori cu aciune contrar
i creeaz propria baz generativ
are o puternic for de declanare i meninere a activitii
duce la performane mari
Motivaia extrinsec:
ia forma unei tensiuni generat de factori din afara activitii
se manifest prin triri emoionale negative (aversiune fa de
sanciuni, critici, penalizri, teama de eec) sau positive
(premii, promovri, influen, prestigiu)
acioneaz pe termen scurt
solicit o permanent mprosptare pentru a compensa efectele
de autoeducare
Principiul ce determin performaele membrilor organizaiei:
Performane= f(abilitate x motivare)
-abilitatea reflect talentul unei personae ce trebuie s
ndeplineasc sarcinile aferente obiectivului vizat
- talentul vizeaz competenele intelectuale i fizice ale
persoanei
- inteligena, calificare sau dexteritatea nu sunt suficiente pentru
nivel inalt de performan
- este necesar i motivaia
Procesul motivaional este compus din urmtoarele etape:
1. Identificarea nevoilor angajailor
2. Cutarea de ci/soluii pentru satisfacere lor
3. Selectarea obiectivelor ce vor orienta
(motiva)comportmental
4. Performanele angajailor
5. Recompensarea angajailor
6. O nou evaluare a nevoilor angajailor
Nevoile specifice ale individului:
stau la baza reaciilor lui motivaionale
sunt lipsurile pe care un individ le resimte la un moment dat
Clasificrile nevoilor:
nevoi economice se satisfac prin furnizarea de elemente
economico-materiale (hran, mbrcminte, adpost)
nevoi cognitive reflect dorina de a ti, de a fi stim.senzorial,
de a cunoate realitatea inconj., dezv. capacitii operaionale, a
abilitilor
nevoi afective dorina de ataament fa de persoanele cu care
interacioneaz (de a obine recunoaterea celorlali)
-Fiecare persoan manifest un set de aspiraii i ateptri de
natur motivaional, in funcie de context i de necesitile
specifive
-Aspiraiile reprezint performane viitoare pe care individual
i le-a propus s le ating
-Ateptrile sunt aspiraii considerate realizabile n condiiile
date
-Motivrile eficiente reprezint un factor condiionant al
performanei organizaionale
-Performanele reprezint rezultatul aciunilor angajailor; pot
fi:
performane personale se refer la rezultatele obinute n mod
direct de salariat prin eforturi i cunotine proprii
performane organizaionale realizate orin contribuia direct
i indirect a angajailor n vederea realizrii obiectivelor
firmei
-n funcie de performane, se acord recompense sau sanciuni
-Sistemul de recompense: reprezint un mecanism oficial pentru
definirea i evaluarea performanei angajailor
Condiiile necesare pentru ca sistemul de recompensare s fie
eficient:
s dea posibilitatea oamenilor s i satisfac nevoile de baz
(primele dou niveluri la Maslow
-s ofere angajailor recompense comparabile cu cele oferite de
alte organizaii
recompensarea s fie distribuit corect i echitabil n interiorul
organizaiei
s in cont de faptul c diferii oameni au nevoi diferite ce se
pot rezolva diferit
Aplicate corect, recompensele i sanciunile au efect
motivaional.Ele pot fi:
1a.Formale materiale:-salariul, prima, participarea la profit,
locuin de serviciu;-penalizare la salariu, amend
1b. Formale sociale:-titlu onorific, medalie;-mustrare scris
2a. Informale materiale:-cadouri, mas festiv, baci
2b. Informale sociale:-laud, mulumire;-critic, blam, dispre
Managementul bazat pe motivaia oamenilor este specific
firmelor cu tradiie n gestionarea performant a resurselor
umane

Rolul atitudinilor n
comunicare
Def:Atitudinile sunt evaluri favorabile sau nefavorabile fa de
oricare alte aspecte ale vieii. (R.Atkinson)
Atitudinea este starea mental i neurofiziologic determinat de
experien i care exercit o influen dinamic asupra
individului, pregtindu-l s acioneze ntr-un mod specific
asupra unui numr de obiecte i evenimente (Allport).
Funciile atitudinilor
Funcia cognitiv - atitudinile creeaz percepiile.
Funcia energetic atitudinile determin natura i intensitatea
motivaiilor
Funcia reglatoare atitudinile genereaz i guverneaz coerena
intern a opiniilor i comportamentelor unui individ
Rolul atitudinilor n comunicarea individual:
- atitudinile aspect determinant al climatului relaional
- influeneaz decisiv calitatea relaiei care se stabilete ntre
actori
- intervin n definirea statutului fiecruia n cadrul relaiei
ntr-o situaie de comunicare orice individ poate dezvolta cinci
tipuri de atitudini:
1. Atitudinea de interpretare
a) definitie:- atitudinea care const n a formula i verbaliza
pentru cellalt raiunile ascunse care se afl la originea spuselor
sau faptelor noastre
b) tip de reacie creat - atitudinea de interpretare creeaz o
diferen de statut ntre actorii interaciunii, o relaie ierarhizat
n favoarea celui ce interpreteaz i o relaie de dependen a
interpretatulului fa de interpretant
c) consecine posibile asupra exprimrii celuilalt
- Reacia de dependen sub form de refuz de a accepta
situatia(apare contradependena /ca agresivitate de ex.)
- Blocarea exprimrii (prin interpretarea greit; interpretarea
corect poate produce blocaj maxim, paradoxal, prin
declanarea mecanismelor de aprare); dac vrem s
comunicm nu trebuie s interpretm.
Consecinele interpretrii:
-contradependena (agresivitatea, eteriorarea climatului i a
comunicrii)
-blocajul (ntreruperea exprimrii)
-canalizarea discursului celuilalt
2. Atitudinea de evaluare
a) definitie: atitudinea care const n formularea unei judeci
positive sau negative n raport cu ceea ce spune sau ce face
cellalt
b)tipul de reacie creat: - creeaz o relaie de dependen de la
evaluat la evaluator
c) consecine posibile:- blocarea comunicrii ca urmare a unei
evaluri negative;- orientarea discursului celuilalt ca urmare a
unei evaluri pozitive (bias de pozitivitate)
-relaia de dependen - poate aprea reacia de
contradependen (agresivitatea)
3. Atitudinea de ajutor sau consiliere
- propune celuilalt soluii, este o atitudine de manifestare a
interesului pentru celalalt
-se intemeiaz pe o relaie de dependen, pe o diferen de
statut
Consecine posibile:
- prezint riscul de a induce o superficialitate a discursului
celuilalt
-orientarea comunicrii n sensul soluiilor propuse de consilier
-atitudinea linititoare expresia unei neglijri a experienei
celuilalt; evolueaz spre agresivitate i blocaj
4. Atitudinea de chestionare sau de anchet
- este atitudinea care const n a pune ntrebri pentru a-i
permite celuilalt s se exprime
- creeaz o diferen de statut i dependena celui chestionat de
cel care chestioneaz
consecine:
- chestionarea expune comunicarea la riscuri posibile:
- superficialitatea persoanei anchetate
- canalizarea i manipularea exprimrii celuilalt
- chestionarea unul dintre cele mai eficiente instrumente ale
manipulrii deoarece pot fi utilizate numeroase surse de
inducie:
- inducia prin selectarea ntrebrilor- manipulare deliberat
- inducia prin formularea ntrebrilor subiectul care rspunde
la ntrebri se strduiete s se conformeze unei reguli sociale
nescrise (regula consistenei, regula coerenei cognitive sau
regula ideologic)
5. Atitudinea de comprehensiune
- const n a-i arta celuilalt c te intereseaz ceea ce i poate
spune i c asculi pentru a ncerca s-l nelegi, nu pentru a-l
judeca
- se manifest prin reformulare;tipul de reacie creat
-creeaz o diferen de statut, invers dect n cazurile anterioare
(relaia de dependen a anchetatorului fa de cellalt)
- singura care l privilegiaz pe celalalt
consecine:
- climatul de comprehensiune reduce mecanismele de aprare
ale celuilalt
Concluzii:
1. dpdv al atitudinilor de interpretare: regula non-interpretrii:
pentru a-i permite celuilalt s se exprime n mod autentic
trebuie s evitm interpretarea
2. dpdv. al atitudinii de evaluare: principiul non-evalurii: cu
ct evaluezi mai mult pe cineva, cu att i ngustezi
posibilitatea de a se exprima authentic; cu ct doresc mai mult
ca cellalt s se exprime, cu att mai puin trebuie s-l judec;
3. dpdv. al atitudinii de ajutor: cu ct ajui mai mult pe cineva,
cu att i limitezi posibilitile de a se exprima n mod real:
regula non-ajutorului
4. dpdv. al atitudinii de anchetare sau chestionare: o
comunicare autentic necesit limitarea la maxim a utilizrii
chestionrii: non-chestionare sistemic+ntrebri deschise
dpdv al atitudinii de comprehensiune : comprehensiunea este o
situaie optim de comunicare ce vizeaz facilitatea exprimrii
celuilalt
Stiluri de comunicare -
comunicarea

COMUNICAREA-actiunea de a transmite,a aduce la cunostinta,
a impartasii a fi in raport cu, a fi legat de,a fi in relatie cu.Este
un proces complex prin care are loc schimbul de mesaje intre
membrii acesteia cu ajutorul unui sistem comun de
simboluri,semne si comport. in vederea realizarii anumitor
obiective si/sau modific. unor comport. Individuale si/sau de
grup. A comunica inseamna a actiona (a transmite,a
impartasii,a da)comuicarea exprima o stare(a fi in relatie cu,a fi
legat de)
.Elementele actului de comunicare-
1.EMITATORUL-persoana care initiaza comunicatia(manager
sau executor)
.2.MESAJUL-forma fizica a inf.
.3CANALUL-calea de transmitere a inf.
4.RECEPTORUL-pers.grup beneficiar al mesajului.Elementul
esential urmarit este efectul produs asupra receptorului.
Principii respectate de emitator
:1-cunoasterea sistemului de valori adoptata de receptor
.2-utilizarea unui cod comun de
simboluri,semne,comportamente
.3-stabilirea exacta a scopului comunicarii.
4-cunoasterea personalitatii receptorilor.
5-formularea simpla si concisa a mesajului
.De ce se comunica intr-o org.?
1-functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa
comunicarii
.2-comunic. stabileste si mentine relatiile dintre angajati.
3-comunic. releva posib. de imbunatatire a performantelor
individ.si de grup ale org
.4-comunic. face posibila identific. si utiliz. corecta a nevoilor si
stimulentelor pt. angajati.
5-contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente de
intelegere si acceptare reciproca intre colegi sefi si subordonati
Formele comunicarii=1-comunic. interpersonala(intre indivizi).
2-comunic.organizationala(intre dif. subdiviziuni si grupuri ale
org.)
Comunic.interpersonala- un ins transmite o idee,opinie sau inf.
unui alt ins sau unui grup.Eficienta comunic. interpers. depinde
de masura in care ideea perceputa de receptor este identica(sau
asemanatoare) cu cea lansata de emitator.Receptorul retine mai
mult sau mai putin din mesaj niciodata integralitatea lui.
Perceptia=ansamblul proceselor utilizate de oameni pt. a
receptiona si interpreta inf.din mediul ext.-elem.
Imp.pt.realizarea comunic.Presupune
cunoasterea,intelegerea,interpretarea.
Rolul atitudinilor n comunicare
Def:Atitudinile sunt evaluri favorabile sau nefavorabile fa de
oricare alte aspecte ale vieii. (R.Atkinson)
Atitudinea este starea mental i neurofiziologic determinat de
experien i care exercit o influen dinamic asupra
individului, pregtindu-l s acioneze ntr-un mod specific
asupra unui numr de obiecte i evenimente (Allport).
Funciile atitudinilor
Funcia cognitiv - atitudinile creeaz percepiile.
Funcia energetic atitudinile determin natura i intensitatea
motivaiilor
Funcia reglatoare atitudinile genereaz i guverneaz coerena
intern a opiniilor i comportamentelor unui individ
Rolul atitudinilor n comunicarea individual:
- atitudinile aspect determinant al climatului relaional
- influeneaz decisiv calitatea relaiei care se stabilete ntre
actori
- intervin n definirea statutului fiecruia n cadrul relaiei
ntr-o situaie de comunicare orice individ poate dezvolta cinci
tipuri de atitudini:
2. Atitudinea de interpretare
a) definitie: - atitudinea care const n a formula i verbaliza
pentru cellalt raiunile ascunse care se afl la originea spuselor
sau faptelor noastre
b) tip de reacie creat- creeaz o diferen de statut ntre actorii
interaciunii, o relaie ierarhizat n favoarea celui ce
interpreteaz i o relaie de dependen a interpretatulului fa
de interpretant
c) consecine posibile asupra exprimrii celuilalt
- Reacia de dependen sub form de refuz de a accepta
situatia(apare contradependena /ca agresivitate)
-Blocarea exprimrii (prin interpretarea greit; interpretarea
corect poate produce blocaj maxim, paradoxal, prin
declanarea mecanismelor de aprare); dac vrem s
comunicm nu trebuie s interpretm.
Consecinele interpretrii:
-contradependena (agresivitatea, eteriorarea climatului i a
comunicrii)
-blocajul (ntreruperea exprimrii)
-canalizarea discursului celuilalt
2. Atitudinea de evaluare
a) definitie: atitudinea care const n formularea unei judeci
positive sau negative n raport cu ceea ce spune sau ce face
cellalt
b)tipul de reacie creat:- creeaz o relaie de dependen de la
evaluat la evaluator
c) consecine posibile
- blocarea comunicrii ca urmare a unei evaluri negative
- orientarea discursului celuilalt ca urmare a unei evaluri
pozitive (bias de pozitivitate)
-relaia de dependen - poate aprea reacia de
contradependen (agresivitatea)
3. Atitudinea de ajutor sau consiliere
a) definitie -consta in a-i propune celuilalt soluii, este o
atitudine de manifestare a interesului pentru celalalt
b)tipul de reacie creat-se intemeiaz pe o relaie de
dependen, pe o dif. de statut(consilier-consiliat)
c) consecine posibile
- prezint riscul major de a induce o superficialitate a discursului
celuilalt
-orientarea comunicrii n sensul soluiilor propuse de consilier
-atitudinea linititoare expresia unei neglijri a experienei
celuilalt; evolueaz spre agresivitate i blocaj
4. Atitudinea de chestionare sau de anchet
a) definitie - este atitudinea care const n a pune ntrebri
pentru a-i permite celuilalt s se exprime
b)tipul de reacie creat-creeaz o diferen de statut i
dependena celui chestionat de cel care chestioneaz
c) consecine posibile - chestionarea expune comunicarea la
riscuri posibile:
- superficialitatea persoanei anchetate
- canalizarea i manipularea exprimrii celuilalt
- chestionarea unul dintre cele mai eficiente instrumente ale
manipulrii deoarece pot fi utilizate numeroase surse de
inducie:
- inducia prin selectarea ntrebrilor- manipulare deliberat
- inducia prin formularea ntrebrilor subiectul care rspunde
la ntrebri se strduiete s se conformeze unei reguli sociale
nescrise (regula consistenei, regula coerenei cognitive sau
regula ideologic)
- inductie prin ordinea intrebarilor
5. Atitudinea de comprehensiune
a) definitie - const n a-i arta celuilalt c te intereseaz ceea ce
i poate spune i c asculi pentru a ncerca s-l nelegi, nu
pentru a-l judeca. Concret, se manifest prin reformulare
b)tipul de reacie creat -creeaz o diferen de statut, invers
dect n cazurile anterioare (relaia de dependen a
anchetatorului fa de cellalt) Este singura atitudine care l
privilegiaz pe celalalt
consecine:
c) consecine posibile - climatul de comprehensiune reduce
mecanismele de aprare ale celuilalt

Concluzii:
5. dpdv al atitudinilor de interpretare: regula non-interpretrii:
pentru a-i permite celuilalt s se exprime n mod autentic
trebuie s evitm interpretarea
6. dpdv. al atitudinii de evaluare: principiul non-evalurii: cu
ct evaluezi mai mult pe cineva, cu att i ngustezi
posibilitatea de a se exprima authentic; cu ct doresc mai mult
ca cellalt s se exprime, cu att mai puin trebuie s-l judec;
7. dpdv. al atitudinii de ajutor: cu ct ajui mai mult pe cineva,
cu att i limitezi posibilitile de a se exprima n mod real:
regula non-ajutorului
8. dpdv. al atitudinii de anchetare sau chestionare: o
comunicare autentic necesit limitarea la maxim a utilizrii
chestionrii: non-chestionare sistemic+ntrebri deschise
9. dpdv al atitudinii de comprehensiune : comprehensiunea
este o situaie optim de comunicare ce vizeaz facilitatea
exprimrii celuilalt.
Comunic. resurselor umane-rezultatul pozitiei agentilor
comunicatori in org.
Moduri de comunic.=
1-ascendenta-de la baza spre virful org.
2-descendenta-de la virf spre baza(org. centralizate-stil
autoritar)
3-orizontala-inte compart. org.
Dupa gradul de oficializare=
1-c. formala(ansambul mesajelor asc. si desc. care circula pe
canalele rel. organizatorice- vorbita sau scrisa/directa si
ind/multilaterala si bilat.
2-C. informala(apare spontan-zvonuri,birfe).
C. dupa modul de transmitere a inf.=
1-C .scrisa(note interne, rapoarte decizii).
2-C.orala(fata in fata sau la telefon.
3-C.audiovizuala(usor de urmarit si de retinut agreata de
receptor usor de multiplicat si de conservat implica costuri
mari)
.4-C. nonverbala(insoteste c.scrisa si interpersonala,mesajul
trebuie interpretat in context).
Comunic. eficienta-presupune ca anumiti oameni sa primeasca
inf. cuvenita intr-o forma adecvata la momentul oportun.
Factori generatori de obstacole in comunic=
1-diferente de personalitate si perceptie;2-diferenta de putere;3-
structura organizatorica;4-statutul functiei;5-solicitari
conflictuale ale rolului;6-diferente de limbaj;7-reactiile
emotionale;8-aglomerarea mesajelor;9-tendinta de a evalua
anticipat;10-idei preconcepute;11-efectul de filtrare;12-dif. de
sex;13-incapac. de a asculta;14-absenta feedback-ului/,15-
climatul defensiv.
Optimizarea comunic. Interpersonale-REGULI:
1-clarificarea ideilor inainte de a fi comunicate si examinarea
scopului vizat.
2-consultarea unor persoane competente cind se planifica
procesul de comunic.
3-ascultarea activa urmarind:centrarea pe mesaj;confirmarea
periodica a continutului;sublinierea sau preluarea unor idei
avansate de interlocutor.
4-conducerea discutiei spre sfera motivationala a
interlocutorului.
5-incepera discutiei cu referiri la persoana interlocutorului.
6-stimularea conversatiei prin formulare de intrebari deschise si
inchise.
7-fluenta conversatiei:prinoferire de inf.nesolicitante dar
necesare;prin interesul fata de opiniile si persoana
interlocutorului.
8-manifestare de sentimente pozitive fata de interlocutor si de
situatia actuala.
9-folosirea de mesaje complexe.
10-evocarea ciclica a numelui interlocutorului.
11-evitarea gesturilor asociate cu plictiseala si dezinteresul.
12-centrarea privirii pe interlocutor(fara a-l domina).
13-acordarea unei atentii sporite constringerilor fizice si
fiziologice ale partenerilor de comunic.
14-evitarea declansarii mecanismelor de aparare prin critici.
15-feedback ptr.corectarea permanenta a formei si a continutului
mesajului.
Proceduri ce trebuiesc evitate
1-folosirea persoanelor fara credibilitate,in transmiterea
mesajelor.
2-caracterul confuz al mesajului.
3-utilizarea unei singure metode de comunicare.
4-lansarea mesajelor in cazul unor conflicte interpersonale.
5-complicarea continutului mesajului.
6-filtrarea informatiilor.
7-lipsa cererii feedback-ului.
Criterii privind consistenta mijloacelor de comunicare:
1-rapiditatea sesizarii erorilor.
2-elaborarea mesajelor in fct. de particularitatile specifice
destinatarilor.
3-capacitatea de a transmite inf. Simultan
4-bogatia limbajului.
Cea mai eficienta-comunic.interpers.fata in fata-furnizeaza
imediat raspunsul.
Comunic.-factor cheie in cresterea perf.org.
Managementul-arta de a realiza obiectivele org.prin intermediul
subordonatilor. Comunicarea constituie parte integranta a
exercitarii functiilor managementului.
Obiectivele comunicarii manageriale:
1-receptarea corecta a mesajului.
2-intelegerea corecta a mesajului.
3-acceptarea mesajului.
4-provocarea unei reactii.
Functiile comunicarii manageriale:
1-informarea(acces la inf.).
2- transmiterea deciziilor(comunic.operativa a deciziilor).
3-influentarea receptorului(organiz. De dialoguri cu angajatii,
stimularea comunic.).
4-instruirea angajatilor.
5-crearea de imagine.
6-motivarea angajatilor.
7promovarea culturii organizationale.
Functia de baza a comunicarii manag. este informarea. Rolul
managerului: de a
previziona,organiza,antrena,coordona,controla si regla
activitatile subordonatiilor in combinatie cu celelalte
resurse(materiale si financiare).
Comunic. Descendenta:de natura directiva si transmite
asteptarile managerului referitor la perform. Subordonatilor
.Comunic.ascendenta:inf. managerul in legatura cu rezultatele
obtinute sau orice problema care apare. Comunic. va fi
influentata de atitudinile si valorile participantilor.Calitatea
comunic.(nu cantitatea) reprezinta o conditie fundamentala a
reusitei profesionale,sociale,institutionale. Org. difera in ceea
ce priveste climatul pe care il asigura comunicarii.
ptr.realizarea unui climat de incredere in cadrul org. se
urmareste:
1-folosirea unui discurs descriptiv in locul unuia de evaluare.
2-orientarea catre rezolvarea problemei prin colaborare
reciproca.
3-enuntarea clara a scopurilor
.4-adoptarea unei atitudini spontane si oneste
.5-evitarea manipularii celorlalti
.6-atitudine egalitara si nu de superioritate.
7-discutarea,analizarea oricaror conflicte,situatii
tensionate,adoptarea unei atitudini demne si respectuoase fata
de interlocutor.

Definitie Stilul de comunicare este un set specializat de
comportamente interpersonale utilizate intr-o situatie dat.
-exista ase stiluri de comunicare
Descriere
1. Stilul directiv
- comunicarea este unidirectional
- comunicatorii insist ca ideile lor s aib prioritate
- comunicatorii i conving pe ceilali s acioneze aa cum
doresc ei
- comunicatorii i folosesc puterea i autoritatea pentru a se face
ascultati
- comunicatorii utilizeaz manipularea interlocutorului
2. Stilul egalitarist
- comunicarea e bidirecional
- comunicatorii stimuleaz generarea de idei de ctre ceilali
- comunicarea este deschis i fluid
- comunicarea este prietenoas i cald, bazat pe nelegere
reciproc
3. Stilul structurativ
- comunicarea este orientat ctre sistematizarea mediului
- comunicatorii i influeneaz pe ceilali prin citirea
procedurilor, reguluilor, standardelor aplicabile situaiei
- comunicarea este orientat spre clarificarea i structurarea
problemelor
4. Stilul dinamic
- comunicatorii se exprim scurt i la obiect
- comunicatorii sunt sinceri i direci
- coninutul comunicrii este pragmatic i orientat spre aciune
5. Stilul de abandon
- comunicatorii se supun dorinelor celorlali
- comunicatorii se arat de accord cu punctele de vedere ale
celorlali
- comunicatorii sunt receptivi la ideile i contribuiile altor
personae
- comunicatorii cedeaz responsabilitatea altor personae,
asumndu-i doar un rol suportiv
6. Stilul de evitare
- comunicatorii evit procesul de comunicare
- nu se dorete exercitarea vreunei influene
- deciziile sunt luate independent nu interactive
- comunicatorii evit subiectul aflat n discuie vorbind despre
altceva sau atacndu-i interlocutorul
Cnd se recomanda a fi folosite aceste stiluri
1.Stilul directiv
- atunci cnd cel care comunic are cunostine i competene
superioare n domeniul aflat n discuie i interlocutorul;
recunoate aceast superioritate
- cu noii angajai fr experien ce sunt gata s accepte
instruciunile liderului
- pentru conducerea persoanelor crora le lipse te motivaia sau
au un grad redus de autonomie
- cnd apare o situaie de criz n care este preferabil o aciune
hotrt
- n comunicarea cu grupuri mai mari de 20 de personae
- cnd sunt posibile doar interaciuni scurte ntre interlocutori
(situaiile de criz)
2.Stilul egalitarist
-liderul urmrete s construiasc spiritual de echip
- cnd se comunic n grupuri mici, cnd se elaboreaz decizii
complexe
- pentru depirea rezistenei la schimbrile organizaionale
3.Stilul structurativ
- util in medii complexe; ajut la sistematizarea i ordonarea
acestor situaii
- nu se folosete n situaii simple i medii stabile
4.Stilul dinamic
- cnd mediul se caracterizeaz prin schimbri rapide i apariia
de crize
- cnd este posibil doar un contact scurt ntre interlocutori
- cnd managerul este inconjurat de personae foarte competente
5.Stilul de abandon
- n construirea ncrederii n sine i a competenei n rndul
subordonailor
- cnd interlocutorul posed informaii, experien i nelegere
superioar a situaiei (i asum responsabilitatea)
6.Stilul de evitare
- este foarte rar eficace n comunicare (blocheaz interaciunile)
- cnd se dorete evitarea furnizrii de informaii secrete
-exprimarea dezaprobrii fa de o propunere considerat
imoral
Concluzie - fiecare stil trebuie folosit in momentul i n situaia
adecvat
OBOSEALA I
MUNCA
Caracterizarea generala a oboselii
Oboseala n munc este un fenomen psihofiziologic normal, care
apare la oricare om sntos, n principal ca efect al efortului
prelungit n munc, dar i al unor factori fiziologici, psihologici
de organizare a muncii, socioculturali care se pot
supraaduga, determinnd instalarea precoce a acesteia.Ea se
manifesta printr-un ansamblu de simptome obiective si
subiective si se poate remite prin odihna obisnuita .
Odihna obisnuita reprezinta repaosul din timpul a 24 de ore sub
forma somnului(odihnei pasive) si a odihnei active
Oboseala afecteaz negativ capacitatea de munc (atat potential
cat si functional)
Caracterul oboselii este determinat de specificul activitatii de
munca, fizica sau intelectuala.
In procesul muncii, instalarea oboselii se traduce prin scaderea
randamentului in munca (la aceasta mai concur si factori legati
de organizarea procesului de munca)
Daca odihna activa si odihna pasiva nu reusesc sa reface
capacitatea de munca diminuata din cauza oboselii, inseamna
ca oboseala a fost accentuata, si se poate instala surmenajul,
sau chiar astenia nervoasa.
Surmenajul, este o faza avansata de oboseala, din cauza unor
eforturi prelungite in munca, care nu a putut fi remisa prin
odihna obisnuita. Inlaturarea acestei consecinte a oboselii
necesita luarea de masuri energice.
Capacitatea de munca
Prin capacitate de munca se intelege posibilitatea omului de a
efectua o anumita cantitate de munca, intr-o unitate de timp,
fara sa se modifice calitatea acesteia.
Capacitate de munca potentiala, este o caracteristica a fiecarei
personae si reprezinta resursa individuala de a munci,
determinata de capacitatea energetica a organismului, de o
serie de factori fiziologici si psihologici, de conditiile social-
economice si culturale.
Factorii fiziologici sunt:constitutia morfo-
functionala, varsta, sexul, starea de sanatate, alimentatia, etc
Factorii psihologici sunt: nivelul de dezv. al aptitudinilor,
motivatia si interesul pt. munca, componentele atitudinale si
volitionale ale caracterului.
Conditiile social-economice si cultural se refera la procesul de
munca (organizarea muncii, pauze, echipamentul tehnic, etc)
Capacitatea de munc funcional este acea parte din capacitatea
de munc potenial care se consum n activitatea de munc,
iar
Capacitatea de munc de rezerv este acea capacitate de munca
necesara pt. indeplinirea obligatiilor sociale, familial, si pt.
participarea la activitati cultural sportive si satisfacerea unor
hobby-uri. Ea se consum n activitile extraprofesionale.
Cnd capacitatea de munc funcional solicitat mpreun cu
cea de rezerv cheltuit depesc capacitatea de munc
potenial apare fenomenul de oboseal.
Fenomenul psihofiziologic al oboselii se manifest printr-o serie
de simptome obiective (economice i fiziologice) i subiective
(psihologice)
Prelungirea strii de oboseal prin neadoptarea unor msuri de
refacere a capacitii de munc conduce la apariia
surmenajului, iar pentru remiterea acestuia sunt necesare
msuri energice organizatorice i terapeutice.
Simptomele oboselii sunt manifestari obiective (economice si
fiziologice) si subiective (psihologice) prin care oboseala se
manifesta in activitatea omului si a starii sale de spirit.
Simptomele oboselii constituie un semnal de alarm din partea
organismului ce trebuie luat n seam, adoptndu-se att msuri
profilactice (pentru ca n viitor oboseala s fie diminuat), ct
i curative care s permit refacerea capacitii de munc n
timp util, evitndu-se pericolul surmenajul. Simptomele pot fi:
OBIECTIVE
economice:
cantitative:
scderea randamentului;
scderea ritmului de munc;
oscilaii ale performanelor;
accidente de munc;
calitative:
creterea numrului de erori i a rebuturilor;
scderea capacitii creative;
fiziologice:
respiraia accentuat;
creterea tensiunii arteriale i a pulsului;
creterea consumului de oxigen;(mai mare in cazul eforturilor
intelectuale)
modificri n compoziia sngelui i a urinei;
modificri n activitatea glandelor endocrine;
dureri musculare;
ameeli;
SUBIECTIVE Psihologice
apariia senzaiei de oboseal;
tonalitate afectiv neplcut;
somnolen, senzaie de slbiciune;
stare tensionat, conflictual i de frustrare;
nemulumiri fa de sine nsui
Simptomele oboselii se constituie n acelai timp i n consecine
ale acesteia care nu apar toate deodat.
Consecinele (simptomele) economice ale oboselii sunt vizibile
naintea celor fiziologice
Senzaia de oboseal precede toate celelalte simptome, avnd rol
de protecie prin aceea c semnalizeaz atingerea unui prag
maxim al consumului energetic, depirea cruia punnd n
primejdie sntatea i uneori chiar viaa persoanei n cauz.
Nesocotirea acestui semnal de alarm poate duce in timp la :
surmenaj, boal, invaliditate sau deces.
Cauzele oboselii
Sursa fundamental a oboselii este efortul prelungit depus n
activitatea de munc. Dac aceasta nu este singura cauza. In
realitate, oboseala este determinat de un complex de factori,
dintre care efortul prelungit n munc este doar unul,
precipitnd apariia fenomenului de oboseal .
Factorii care se supraadaug efortului prelungit n munc
determinnd oboseala precoce sunt:
fizici:caracteristici ale mediului fizic ambiant care nu sunt la
parametrii convenabili particularitilor psihofiziologice ale
muncitorilor;
condiii specifice practicrii anumitor profesiuni deosebit de
dure pentru organism (minerit, siderurgie, explorri petroliere
etc.)
fiziologici: starea precar a sntii;
alimentaie insuficient sau avnd carene ale unor comp.
nutritive eseniale (proteine, zaharuri)
nesatisfacerea necesitilor de odihn pasiv (somn) i
folosirea insuficient a odihnei active;
gradul sczut de antrenament n munc etc.;
psihologici: nivelul sczut al motivaiilor intrinseci i
predominarea motivaiilor extrinseci;
nivel de aspiraii nemobilizator sau inexistent;
neechilibru emotiv;
psihosociali: atmosfera tensionat la locul de munc,
team de sanciuni,
rspundere profesional i/sau social mare,
nivel sczut sau neechitabil al recompenselor etc.;
organizarea muncii:regimul de munc i al pauzelor n timpul
produciei necorespunztor,
ritm de munc impus, superior posibilitilor umane,
grad mare de risc i de rspundere n munc,
slaba organizare a muncii,
specificul produciei mecanizate, n flux (plictiseala i
monotonia n cazul muncii la band rulant)

. Oboseala i odihna Oboseala n munc, se ncadreaza n
categoria fenomenelor normale i are semnificaia unui
avertisment, impunandu-se luarea masurilor pt. ca oamenii s
devin mai rezisteni fa de oboseal. Odat instalat este
necesar s se adopte msuri eficiente de refacere a capacitii
de munc.
a. Msuri profilactice generale:
organizarea raional a muncii, avndu-se n vedere curba
randamentului i a oboselii zilnice i sptmnale. La nceputul
zilei i al sptmnii de lucru se vor efectua munci mai uoare
pentru a permite organismului s se adapteze la activitatea de
munc dup perioada de repaus.
ameliorarea condiiilor mediului fizic ambiant i a celor de
microclimat;
mbuntirea ambianei psihosociale att n cadrul grupurilor
de munc, ct i al raporturilor ierarhice i de colaborare
intragrupale;
orientarea, selecia i pregtirea profesional la timp i bine
fcut.
Succesul unor msuri profilactice locale privind fenomenul de
oboseal va fi mai mare dac va fi susinut i de msuri
generale menite s scad stresul existenial. (creterea
standardului de via, reducerea omajului etc)
b. Msuri pentru refacerea capacitii de munc: Oboseala n
munc nu se remite prin mijloace excitante: tutun, cafea,
alcool, barbiturice. Mijlocul principal, esenial i eficace pentru
refacerea capacitii de munc este odihna sub forma
repausului pasiv (somn) i repausului activ.
Repausul (odihna) pasiv se refera la somnul necesar oricarei
persoana, pet imp de 24 de ore, a carui durata este in functie de
capacitatea sa de munca potentiala, de marimea efortului
depus, de obisnuinta. Somnul poate fi compact sau in mai
multe reprise.
Repausul (odihna) activ, este practicat prin intreruperea
activitatii de baza si inlocuirea cu unele activitati recreative cu
caracter compensator (cultural-sportive, hobby-uri). ( in timpul
pauzelor, dupa incheierea zilei de munca, la sfarsitul
saptamanii, in concediu)
Necesitatea repausului activ se explic prin legea induciei
reciproce a activitii nervoase superioare, dup care apariia
unui focar de excitaie pe scoara cerebral determin inhibiia
altor centri nervoi, permind astfel refacerea capacitii
funcionale a acestora. Odihna activ nu poate nlocui odihna
pasiv (somnul), ambele forme de repaus trebuind s fie
armonizate, obinndu-se astfel un repaus relaional, profitabil
i eficient.
ACCIDENTELE DE
MUNC
Caracterizare general a accidentelor de munc
Accidentele de munc sunt evenimente neprevzute care survin
n timpul desfurrii activitii de producie i care pot avea
consecine duntoare att pentru om, ct i pentru
echipamentele tehnice cu care acesta lucreaz.
In definitie nu sunt incluse accidentele care au loc pe drum (spre
si de la munca), desi legislatia in vigoare le considera tot
accidente de munca. O alta inadvertenta fata de definitia de mai
sus este includerea in categoria accidentelor de munca a
evenimentelor fr urmri., care constituie nclcri ale unor
reguli de protecia muncii. Accidentele de munc au att o
importan individual, ct i una social i se pot datora unor
cauze multiple: psihofiziologice, psihologice, psihosociale i
de organizare a muncii
Din punct de vedere individual, accidentul constituie o traum
fizic i psihic prin urmrile pe care le poate avea pentru
sntatea i stabilitatea emoional a persoanei, la care se
adaug pierderile materiale prin timpul irosit i banii cheltuii
pentru tratament, sau datorit invaliditilor temporare sau
definitive .
Din punct de vedere social, accidentele de munc sunt
contabilizate ca pierderi economice ale ntreprinderii, datorit
cheltuielilor efectuate pentru plata drepturilor de asigurri
sociale, imobilizarea unei pri a forei de munc i a
echipamentelor tehnice, care necesit uneori reparaii
costisitoare. Din aceste motive, problema accidentelor de
munc este ncadrat n reglementri foarte stricte.
Accidentele de munc nu sunt fenomene ntmpltoare. Ele sunt
determinate de una sau mai multe cause, si cca 20% dintre
accidentele de munc se datoreaz factorilor tehnici i cca 80%
factorului uman. Datele statisticie dovedesc c frecvena
accidentelor se datoreaz ntotdeauna unor cauze previzibile i
doar gravitatea accidentelor munc este supus hazardului.
Msurile de prevenire sunt necesare i eficace, ducnd la
scderea numrului de accidente de munc. Aceste msuri sunt
de natur tehnic, medical i psihologic, psihologului
practician revenindu-i obligaii deosebite n acest sens. Sunt
necesare msuri de orientare i selecie profesional care s
opreasc ncadrarea pe locuri de munc periculoase a unor
persoane care prin particularitile lor psihofiziologice sunt
contraindicate.
Metode de studiere a accidentelor de munc Pentru studierea
accidentelor de munc se folosesc mai multe metodele, toate
avnd ca scop elucidarea cauzelor producerii accidentelor de
munc (atat cauze tehnice, ct i cele ce in de erorile umane),
n vederea adoptrii unor msuri de prevenire a lor.
Metoda monografic: const n analiza detaliat a posturilor de
munc care prezint un grad mai mare de probabilitate la
producerea accidentelor de munc. Sunt studiate astfel
caracteristicile mainilor i utilajelor,
factorii mediului fizic ambiant,
modul de organizare a locului de munc,
factorii de risc etc.,
Se elaboreaza o micromonografie care cuprinde toate aceste
elemente, (precum i normele de tehnica securitii muncii i
recomandrile din atestatele ergonomice ale echipamentelor
tehnice), micromonografie care este adusa la cunostinta
personalului angajat si care este util n cazul producerii unui
accident de munc, n vederea studierii cauzelor care l-au
determinat, pentru adoptarea unor msuri de prevenire.
Metoda gruprii: const n studierea accidentelor de munc
analoage ntr-un anumit interval de timp, a mprejurrilor,
cauzelor i condiiilor specifice, n vederea adoptrii de msuri
eficiente de prevenire.
Metoda topografic: reda n planul seciilor de producie, cu
ajutorul unor semne convenionale caracteristice pentru fiecare
tip de accident de munc, locul de munc unde s-au produs
acestea. Acumularea, ntr-un anumit post, a mai multor semne
convenionale identice semnific producerea de accidente de
munc similare necesara analiza mprejurrilor i a
condiiilor specifice pt adoptarea de msuri de protecie i
prevenire.
Metoda psihologic a fielor: investigheaz persoanele care au
fost autori, au suferit consecinele unor accidente de munc sau
au ntrunit ambele situaii. Intereseaz toate datele subiecilor
care ar fi putut avea legturi cu accidentul (vechimea n
profesie i la locul de munc, caracteristici psihofiziologice i
psihosociale, dac au mai fost angajai n situaii periculoase
sau accidentai, atitudinea fata de normele de securitate a
muncii, participarea la instructajele periodice pe aceasta tema) .
La completarea fisei persoanei accidentate (documentul primar
necesar analizei cauzelor accidentelor de munc datorate
factorului uman), particip cadre tehnice de spec., eful direct,
titularul locului de munc i psihologul .
Cauzele accidentelor de munc
Cauzele accidentelor de munc sunt diverse si pot fi reprezentate
de:
1.Particulariti psihofiziologice, care sunt:
Innscute
Plasticitate funcional redus a proceselor de excitaie i
inhibiie -care creeaz dificulti adaptatorii rapide la situaii
noi;
Echilibru precar al proceselor de excitaie i inhibiie n
favoarea unei excitabiliti sporite, -conduc la reacii pripite, la
dezorg. activitii de munc, cauza, uneori, a accidentelor n
procesul de munca;
Carene n dezvoltarea unor organe de sim dintre care vzul i
auzul au rol important n act. de munc;
Dezechilibru emotiv care favorizeaz pierderea stpnirii de
sine, panica care conduc la mrirea timpului de reacie (din
cauza clipei de spaim), la reacii greite sau dezordonate.
Aceste particulariti psihofiziologice nnscute (cca 10% din
muncitori produc cca 50% dintre accidentele de munc) nu
reprezint o fatalitate care s alimenteze atitudini de pasivitate
fa de normele de protectia muncii. Se poate interveni prin
orientare i selecie profesional.
Dobndite
Vrst ,coreleaz de cele mai multe ori i cu experiena n
profesiune i la locul de munc
Experien n munc
Accidente n antecedentele personale
n realitate, i tinerii, i persoanele mai n vrst produc
accidente n cifre comparabile. Tinerii, pentru c sunt lipsii de
experien, se hazardeaz n aciunile periculoase, riscante, iar
persoanele n vrst greesc sau sunt neatente tocmai datorit
unei experiena mai ndelungate, lipsite de accidente de munc.
Cat despre existenta antecedentelor, aceasta poate ea nsi s
devin factorul principal generator al unui nou accident (teama
de a nu mai produce un nou accident, emotivitate ce cauzeaza
lucrul sub presiune) .
Temporare
consumul de alcool determin modificri substaniale ale unor
funciuni i procese psihice, care se rsfrng n mod negativ
asupra comportamentului manifestat n activitatea de munc.
Astfel:
modific timpul de reacie, fie micorndu-l, fie mrindu-l
slbete capacitatea de concentrare a ateniei,
scade capacitatea de coordonare a micrilor i
modific tonalitatea afectiva care, dac
devine euforic, ndeamn la acte necugetate, hazardate,
devine trist, duce la pasivitate i fatalism.
starea de sntate un om bolnav, este o persoan cu o rezisten
redus, mai vulnerabil la factorii mediului fizic ambiant i la
exigeneele procesului de munc
starea de oboseal constituie un factor de risc n producerea
accidentelor de munc prin efectele sale:
blocaje de scurt durat n reaciile de rspuns (in acionarea
organelor de comand)
regresia sau anularea deprinderilor noi de munc i reactivarea
unor deprinderi care nu mai corespund procesului tehnologic,
creterea strilor emoionale.
2.Cauze Psihologice
nivelul sczut de dezvoltare a aptitudinilor i deprinderilor
profesionale o caren care se reflect nu numai n nivelul
sczut al performanelor, ci i n aciunile greite, posibile
cauze ale accidentelor de munc
motivaie redus pentru munc n general, i pentru meseria
practicat, n mod deosebit. alimenteaz neatenia, atitudinile
de indiferen pentru normele de securitate, plictiseala i
faciliteaz apariia oboselii
3.Cauze Psihosociale
ambiana psohosocial tensionat
slaba integrare socioprofesional
plictiseala i oboseala determinate de navetism i de
precaritatea mijloacelor de transport n comun
universul familial problematic
Efectele negative ale unor asemenea stri de lucruri se constat
prin aceea c frecvena accidentelor de munc este mai mare la
nceputul zilei i sptmnii de lucru i ea creste n perioadele
tensionate. Universul familial poate constitui o cauz a
accidentelor de munc datorit greutilor i dificultilor care
preocup i abat atenia oamenilor.
4.Deficiene n organizarea activitilor de munc cauzeaza un
procent de cca 20% din accidentele de munc
defeciuni ale procesului tehnologic
defeciuni ale echipamentelor tehnice
dereglri i ncruciri n transportul intern
reele de comunicare distorsionate
carena unor mijloace de protecia muncii
Cunoscnd toate aceste cauze i acionnd prompt i cu
fermitatee pentru prentmpinarea sau nlturarea lor, frecvena
accidentelor de munc poate scdea n mod simitor. Un rol
important revine in acest sens activitatii de orientare i selecie
profesional.
Prevenirea accidentelor de munca
Mijloacele de prevenire a accidentelor de munca sunt de trei
categorii
Mijloace tehnice se refera la :
Obligativitatea atestatului ergonomic al echipamentului ethnic
Echiparea masinilor si utilajelor, dotarea spatiilor de munca cu
mijloace de tehnica securitatii muncii
Mijloace medicale vizeaza profilaxia bolilor profesionale, prin
Ameliorarea conditiilor de munca
Examene medicale periodice
Administrarea de antidoturi pt. pers. Care muncesc in mediu
toxic
Mijloace Psihologice sunt variate si vizeaza interventia atat in
timpul scolarizarii cat si in intreprindere
In scoala psihologul contribui la
Formarea corecta a deprinderilor de munca
Dezvoltarea motivatiei profesionale
Efectueaza examenul de orientare profesionala
In intreprindere este cel care:
Efectueaza examenele de selectie profesionala
Participa la analiza cauzelor accidentelor de munca
Studiaza motivele pt. care mijloacele de tehnica securitatii
muncii nu sunt folosite
Contribuie la imbunatatirea mijloacelor audio vizuale utilizate
in acest scop
Dificultatile in domeniul prevenirii accidentelor, se datoreaza:
faptului ca maj. oamenilor subestimeaza pericolele de accident,
sau considera ca nu ii privesc pe ei; Mentalitatilor invechite
privind protectia muncii; Depriderilor de munca gresit formate
sau depasite ethnic.
MOTIVATIA = suma energiilor interne si externe care initiaza
si dirijeaza comportamentul spre un scop care o data atins,
conduce spre satisfacerea unei anumite necesitati.

Precizari:

rezultatul motivarii este intotdeauna actiunea.
motivatia este un factor imp. in determinarea comport. dar nu
este singurul.
conditiile interne care au un rol principal in motivare nu pot fi
observate si nu pot fi izolate cind se analizeaza un comport..
motivatia nu are o actiune pura, ci utilizeaza alte componente
ptr. a reusii sa-si duca la capat menirea
.!!! Nu exista motivatie pura ci motivatie si inca ceva.

Motivatia este factorul psihologic care determina activarea
performantei si eficientei.
Motivarea in R.U. inseamna a motiva oamenii in activitatea
lor.

Surse de alimentare ale motivatiei.:
SURSA SUBIECTIVA- foloseste ca elem. motivator efectul
recompenselor nepecuniare.
Se evidentiaza 6 nevoi psihologice care il determina pe om sa
munceasca:1-nevoia de a invata prin munca.2- nevoia de a lua
decizii si a avea initiativa.3- nevoia de contact si recunoastere
sociala.4- nevoia sigurantei viitorului.5- nevoia de dezvoltare
realizata prin implicarea in dif.activ.6- nevoia de intrajutorare
a semenilor.
SURSA OBIECTIVA- utilizeaza ca element motivator efectul
inegalitatii in recompensarea muncii.
FACTORII MOTIVATORI:

1-aprecierea neconditionata a reusitei.
2-stabilirea de obiective care sa incite concurenta in conditii
identice si cu mijloace identice ptr. toti membrii.
3-incurajarea initiativei si a noului.
4-marirea libertatii in luarea deciziilor.
5-marirea autonomiei functionale a fiecarui membru a org.
6-stabilirea unui climat creativ in echipa sub preceptul,,nimic nu
este imposibil.
7-informarea permanenta asupra situatiei financiare.
8-achizitionarea permanenta de talente si inteligente noi.

In Romania 3 factori sint nesatisfacator cunoscuti si expluatati in
dinamica R.U.:1-reusita,2-comunicarea la locul de munca.3-
achizitia de inteligente si talent.

TEORII psiho-organizationale privind motivarea

Motivatia = procesul care activeaza, orienteaza si mentine
comport. angajatilor spre atingerea unui scop in fct.de anumite
nevoi si aspiratii.
Motiv = un factor conditionant al performantelor fiecarui
component al org.
Motivarea = procesul prin care managerii isi determina
subordonatii sa realizeze performante cit mai bune.
. Motivarea in sens restrins - corelarea necesitatilor,
aspiratiilor si intereselor personale cu realizarea obiectivelor si
exercitarea sarcinilor.
Motivarea in sens larg-ansamblul de decizii si actiuni prin care
se determina membrii firmei sa contribuie la realizarea de
functionalitati si performante sup
. Motivatia in munca implica un comport. al angajatilor caract.
prin:intensitate,orientare si persistenta in indeplinirea
sarcinilor.
Stimuli interni: satisfactia si recunoasterea pe care le-o provoaca
munca desfasurata.
Stimuli externi:salariul si alte recompense.

TEORII MOTIVATIONALE:

A)-Teorii axate pe continut(vizeaza factorii care incita sau
initiaza comportamentul motivat):

1-Teoria ierarhizarii nevoilor(A. MASLOW-1954)
oamenii cauta permanent sa isi satisfaca anumite nevoi,care se
manifesta dupa o anumita ordine a importantei lor.
nevoile unui individ sint ierarhizate intr-o piramida:
a)nevoi fiziologice - (foame, odihna, sete, adapost)
b)nevoi de siguranta - (securitate personala,absenta temerilor)
c)nevoi sociale - (apartenenta la grup)
d) nevoi de stima (recunoastere sociala)
e)-nevoi de implinire personala (valorificarea potentialului
propriu).

PRINCIPIILE teoriei lui Maslow:

1- principiul regresiei - o necesitate satisfacuta reprezinta o
nevoie care nu mai motiveaza.
2- principiul progresiei - o necesitate de nivel superior nu se
activeaza decit o data ce nevoile denivel inferior au fost
satisfacute.
2)Teoria celor 2 factori(F. HERZBERG)
salariatii sint influentati de 2 categ. de factori: unii determina
insatisfactie (factori de igiena) iar altii satisfactie (factori de
motivatie).

Concluzii: Oamenii depun in procesul muncii 75% din
capacitatea totala de efort. Exista factori igienici sau de
intretinere a caror prezente sau absenta produce
insatisfactie.Exista factori motivatori care determina depasirea
acestui nivel de efort a caror prezenta produce satisfactie.

Factori extrinseci(de insatisfactie sau de igiena):-salariul,
conditiile de munca,autonomia si controlul, securitatea
postului,rel.interpers.
Factori intrinseci(de satisfactie):recunoasterea de catre
ceilalti,avansarea,implinirea personala,responsabilitatea ptr.
munca proprie si a altora.

3)Teoria E.R.G.( C. ALDERFER-1972)

Teoria existentei, inrudirii, si a cresterii.
angajatii actioneaza sub impulsul cerintelor legate de respect
de apartenenta si de crestere.- imparte nevoile in 3 categorii:

1) nevoi existentiale sau materiale sint satisfacute prin hrana,
aer,conditii de munca,plata salariilor.
2)nevoi relationale-rel. de prietenie cu
familia,prietenii,sefii,colegii,subordonatii.
3) nevoia de implinire-gasirea de oportunitati in vederea
dezvoltarii propriei persoane.

Teoria E.R.G. promoveaza principiul satiafacerii progresive
similar cu teoria lui Maslow- satisfacerea unui anumit nivel al
nevoilor permite indreptarea atentiei individului spre nevoile
aflate pe nivelul imediat urmator.
Teoria E.R.G.difera de teoria lui Maslow prin 3 elemente
principale:

1-un individ poate urmarii satisfacerea concomitenta a doua sau
mai multor nevoi( salariu,locuinta).
2)Teoria E.R.G. este mai flexibila,deoarece accepta faptul ca
anumite nevoi individ.pot fi ierarhizate in mod diferit.
3)Teoria E.R.G. se bazeaza pe principiul regresiei datorata
frustrarii( nesatisfacerea uneinevoi de nivel sup. Creste nevoia
de satisfacere a uneia sau mai multor nevoi de nivel inf.

4)Teoria nevoilor dobindite(D.McClelland-1965)
indivizii sint motivati prin implinire, afiliere si putere.
Nevoile sint caracteristici stabile ale personalitatii pe care
individul le dobindeste prin invatare.
1)nevoia de implinire/ realizare- dorinta de a realiza ceva de a
atinge un obiectiv.
2) nevoia de afiliere-dorinta de a intretine relatii personale
amicale cu ceilalti.Oamenii cu nevoie de afiliere au dorinta de
a fi respectati, de a fi placuti de cei din jur,de a fi acceptati de
un grup social( sunt comunicativi se integreaza repede in
grupuri,vor cauta prieteni noi,evita competitia si conflictele.
3)nevoia de putere-dorinta de a tine totul sub control,de a fi
responsabil,de ai supraveghea pe ceilalti.
Sursele de putere sunt:-capacitatea de a recompensa;
capacitatea de a constringe;puterea legitima asociata statutului
social sau profesional; competitia profesionala;puterea de tip
sindical.

B)Teorii axate pe proces-vizeaza factorii care directioneaza
comportamentul

:1)Teoria performantelor asteptate(rezult. Scontate)-V.VROOM-
1964..

Salariatii sint motivati prin recompensa pe care o asteapta sa o
obtina oferind un randament mai bun(accentul este pus pe
rezultatele scontate).
Explica motivatia prin combinarea de factori individuali(
nevoi,calificare,abilitate) si factori organizationali(
performante, sistemul de recompense,organizarea controlului).
Motivatia salariatului depinde de 3 elemente:
a) asteptarea;
b)instrumentalitatea;
c)valenta.
Cf. Teoriei Motivatia=Asteptare*Instrumentalitatea*Valenta.
Daca unul din factori nu exista, nu exista motivatie. Bazindu-se
pe teoria asteptarii,L. PORTER si ED.LAWLER au dezv. un
model mai complet in domeniul motivarii si l-au aplicat in
cazul managerilor. Cf. acestui model, efortul(puterea motivatiei
si energia folosita) depinde de valoarea unei recompense plus
energia utilizata de pers.pt. indeplinirea unui scop cerut.
Efortul depus si probabilit. de a fi recompensat sunt influentate
de niv. perform. la un moment dat. Perform. poate fi privita si
ca o posibilit. de a primi recompense intrinseci(implinire
profesionala) ori recompense extrinseci(conditii de munca si
statut soc.).
2) Teoria echitatii(S. ADAMS-1965)-angajatul se compara cu
altii in ceea ce priveste eforturile lor si ceea ce obtin pt. a se
asigura ca sint tratati de o maniera justa si echitabila.Teoria se
focalizeaza asupra sentimentelor indivizilor in ceea ce priveste
corectitudinea cu care sint tratati in comparatie cu tratamentul
aplicat altora. Solutii pt reducerea inechitatii:1) modificarea
cognitiva a cistigurilor sau contributiilor proprii 2) modific.
cognitiva a cistigurilor sau contributiilor altora 3)
schimbarea grupului de comparatie.
4)modific.contributiei.5)modific.cistigurilor.6)abandonarea
situatiei.
C)Teorii axate pe intarire-vizeaza factorii care determina
repetarea unui comportament.
1-Teoria intaririi,,reinforcement(B.F.SKINNER)- Intarirea
conditioneaza comportamentul. Comportamentele cu
consecinte pozitive au tendinta de a se repeta,iar cele cu urmari
neplacute au tendinta de a fi evitate.Managerii pot consolida
comport. dorite si sanctiona pe cele nedorite. metode de
aplicare a acestei teorii:
1) Intarirea pozitiva-urmarea pozitiva a unui comportament si
are ca scop marirea frecventei acestuia.Se realiz.prin avantaje
mat.(prime ,mariri de salariu) cit si prin cuvinte de
incurajare,nota de apreciere.
2)Intarirea negativa-un comport. dorit atrage evitarea unei
consecinte neplacute.
3)Extintia-este o forma de sanctiune care consta in retragerea
unei consecinte placute ca urmare a comport.
nedorite.Aplicarea extintiei are loc in 3 etape:a)
identific.comport. de eliminat b) identificarea intaritorului care
incurajeaza mentinerea comport.c)eliminarea intaritorului.
4-Pedeapsa-consecinta neplacuta ca urmare a unui
comportament nedorit.Trebuie aplicata numai in situatiile in
care este strict necesar. Pt. a fi eficienta pedepsa tr. Sa
fie:1)impersonala(se aplica comport. Fara a atinge demnitatea
pers.) 2)imediata (aplicata cit mai aproape de manif.
comport.nedorit. 3)puternica(suficient de severa pt. a fi
perceputa ca atare dar proportional cu fapta)
4)constanta(uniforma in timp si de la o pers. la alta)
5)asociata(clar cu un comport. nedorit). Pedepsele ar trebui
acordate progresiv in fct. de frecventa si gravitatea abaterilor

- organizaiile cele mai performante asociaz competitivitatea
lor cu motivaia lucrtorilor;
- organizaiile trebuie s i motiveze oamenii s fac
urmtoarele lucruri eseniale:
s se alture organizaiei i s rmn n ea
s ndeplineasc sarcinile pentru care au fost angajai
s adopte un comportament spontan, creative i inovativ
- reuita profesional se datoreaz motivaiei i nu doar
aptitudinilor individului
- managerii au rolul de a operaionaliza teoriile motivaionale
prin:
strategii de motivare adecvate
organizarea optim a locului de munc
programe de management
- performanele unui salariat motivate sunt cu pn la 60% mai
mari (cf. studiilor de spec).
Def: Performana este msura n care un membru al unei
organizaii contribuie la realizarea obiectivelor organizaiei.
Factorii care contribuie la performana individual n cadrul
organizaiei:
Factorii interni:
-aptitudini/abiliti
-nelegerea sarcinii
-cantitatea de efort/ persistena efortului/direcia efortului
Factori externi:
-condiiile locului de munc
-tipul de suport i coordonare
-interaciunea social
Modaliti prin care un manager poate influena performanele
salariailor:
1. mbuntirea sistemului tehnic
duce la creterea limitelor performanei
reprezint investiii pentru organizaie
greeal frecvent: lipsa de interes pt. recuperarea investiiei
prin performane nalte
2. Dezvoltarea capacitilor salariailor prin:
pregtirea i perfecionarea acestora
organizarea de sesiuni de instruire
creterea capacitii de a lucra n echip
evaluarea permanent a performanelor i corectarea
disfuncionalitilor
3. Creterea nivelului de toleran al performanei prin
revizuirea periodic a acestuia, pt. a corespunde noilor realiti
tehnice, economice i sociale
4. Influena pozitiv asupra motivaiei se realizeaz acionnd
asupra
condiiilor de lucru
satisfaciilor oferite de post
perspectivelor de promovare
sistemului de evaluare al performanei
competiiei individuale i de grup
- motivaia este un factor cu manifestare nu se poate msura dar
se poate deduce din compartmental angajailor (cuvinte,
gesture mimic i atitudine)
Caracteristicile unor angajai motivai:
eficien i bun dispoziie n munc
contribuie benevol cu idei i eforturi sporite
reacioneaz pozitiv la noi cerine i sarcini
muncesc pentru a se realize, nu pentru c trebuie
par fericii la locul de munc, sunt utili i capabili
rspund ntotdeauna sincer la ntrebri
opiniile sunt exprimate liber, ideile subordonailor sunt preluate
i utilizate de ctre conducere
succesul este recunoscut i ncurajat
absenteismul este redus
spaiul de munc ngrijit arat o persoan dedicat muncii sale
- fiecare individ are o configuraie proprie a nevoilor, care se
poate schimba n cursul vieii
- managerii trebuie s identifice nevoile nesatisfcute ale
angajailor (cu ajutorul chestionarelor, de ex.)
- toate activitile noastre sunt motivate, ns nu toate motivele
au aceeai pondere astfel c exist:
activiti intrinsic motivate motivul face parte din nsi
structura lor, le direcioneaz i le susine din interior
activiti extrinsic motivate motivul se afln afara structurii
lor propriu-zise, direcionndu-le i susinndu-le din exterior
Motivaia intrinsec:
izvorte din natura activitii nsi, privit ca scop, valoare i
cadru de realizare personal
este mai rezistent n timp i la factori cu aciune contrar
i creeaz propria baz generativ
are o puternic for de declanare i meninere a activitii
duce la performane mari
Motivaia extrinsec:
ia forma unei tensiuni generat de factori din afara activitii
se manifest prin triri emoionale negative (aversiune fa de
sanciuni, critici, penalizri, teama de eec) sau positive
(premii, promovri, influen, prestigiu)
acioneaz pe termen scurt
solicit o permanent mprosptare pentru a compensa efectele
de autoeducare
Principiul ce determin performaele membrilor organizaiei:
Performane= f(abilitate x motivare)
-abilitatea reflect talentul unei personae ce trebuie s
ndeplineasc sarcinile aferente obiectivului vizat
- talentul vizeaz competenele intelectuale i fizice ale
persoanei
- inteligena, calificare sau dexteritatea nu sunt suficiente pentru
nivel inalt de performan
- este necesar i motivaia
Procesul motivaional este compus din urmtoarele etape:
1. Identificarea nevoilor angajailor
2. Cutarea de ci/soluii pentru satisfacere lor
3. Selectarea obiectivelor ce vor orienta
(motiva)comportmental
4. Performanele angajailor
5. Recompensarea angajailor
6. O nou evaluare a nevoilor angajailor
Nevoile specifice ale individului:
stau la baza reaciilor lui motivaionale
sunt lipsurile pe care un individ le resimte la un moment dat
Clasificrile nevoilor:
nevoi economice se satisfac prin furnizarea de elemente
economico-materiale (hran, mbrcminte, adpost)
nevoi cognitive reflect dorina de a ti, de a fi stim.senzorial,
de a cunoate realitatea inconj., dezv. capacitii operaionale, a
abilitilor
nevoi afective dorina de ataament fa de persoanele cu care
interacioneaz (de a obine recunoaterea celorlali)
-Fiecare persoan manifest un set de aspiraii i ateptri de
natur motivaional, in funcie de context i de necesitile
specifive
-Aspiraiile reprezint performane viitoare pe care individual
i le-a propus s le ating
-Ateptrile sunt aspiraii considerate realizabile n condiiile
date
-Motivrile eficiente reprezint un factor condiionant al
performanei organizaionale
-Performanele reprezint rezultatul aciunilor angajailor; pot
fi:
performane personale se refer la rezultatele obinute n mod
direct de salariat prin eforturi i cunotine proprii
performane organizaionale realizate orin contribuia direct
i indirect a angajailor n vederea realizrii obiectivelor
firmei
-n funcie de performane, se acord recompense sau sanciuni
-Sistemul de recompense: reprezint un mecanism oficial pentru
definirea i evaluarea performanei angajailor
Condiiile necesare pentru ca sistemul de recompensare s fie
eficient:
s dea posibilitatea oamenilor s i satisfac nevoile de baz
(primele dou niveluri la Maslow
-s ofere angajailor recompense comparabile cu cele oferite de
alte organizaii
recompensarea s fie distribuit corect i echitabil n interiorul
organizaiei
s in cont de faptul c diferii oameni au nevoi diferite ce se
pot rezolva diferit
Aplicate corect, recompensele i sanciunile au efect
motivaional.Ele pot fi:
1a.Formale materiale:-salariul, prima, participarea la profit,
locuin de serviciu;-penalizare la salariu, amend
1b. Formale sociale:-titlu onorific, medalie;-mustrare scris
2a. Informale materiale:-cadouri, mas festiv, baci
2b. Informale sociale:-laud, mulumire;-critic, blam, dispre
Managementul bazat pe motivaia oamenilor este specific
firmelor cu tradiie n gestionarea performant a resurselor
umane

Rolul atitudinilor n
comunicare
Def:Atitudinile sunt evaluri favorabile sau nefavorabile fa de
oricare alte aspecte ale vieii. (R.Atkinson)
Atitudinea este starea mental i neurofiziologic determinat de
experien i care exercit o influen dinamic asupra
individului, pregtindu-l s acioneze ntr-un mod specific
asupra unui numr de obiecte i evenimente (Allport).
Funciile atitudinilor
Funcia cognitiv - atitudinile creeaz percepiile.
Funcia energetic atitudinile determin natura i intensitatea
motivaiilor
Funcia reglatoare atitudinile genereaz i guverneaz coerena
intern a opiniilor i comportamentelor unui individ
Rolul atitudinilor n comunicarea individual:
- atitudinile aspect determinant al climatului relaional
- influeneaz decisiv calitatea relaiei care se stabilete ntre
actori
- intervin n definirea statutului fiecruia n cadrul relaiei
ntr-o situaie de comunicare orice individ poate dezvolta cinci
tipuri de atitudini:
1. Atitudinea de interpretare
a) definitie:- atitudinea care const n a formula i verbaliza
pentru cellalt raiunile ascunse care se afl la originea spuselor
sau faptelor noastre
b) tip de reacie creat - atitudinea de interpretare creeaz o
diferen de statut ntre actorii interaciunii, o relaie ierarhizat
n favoarea celui ce interpreteaz i o relaie de dependen a
interpretatulului fa de interpretant
c) consecine posibile asupra exprimrii celuilalt
- Reacia de dependen sub form de refuz de a accepta
situatia(apare contradependena /ca agresivitate de ex.)
- Blocarea exprimrii (prin interpretarea greit; interpretarea
corect poate produce blocaj maxim, paradoxal, prin
declanarea mecanismelor de aprare); dac vrem s
comunicm nu trebuie s interpretm.
Consecinele interpretrii:
-contradependena (agresivitatea, eteriorarea climatului i a
comunicrii)
-blocajul (ntreruperea exprimrii)
-canalizarea discursului celuilalt
2. Atitudinea de evaluare
a) definitie: atitudinea care const n formularea unei judeci
positive sau negative n raport cu ceea ce spune sau ce face
cellalt
b)tipul de reacie creat: - creeaz o relaie de dependen de la
evaluat la evaluator
c) consecine posibile:- blocarea comunicrii ca urmare a unei
evaluri negative;- orientarea discursului celuilalt ca urmare a
unei evaluri pozitive (bias de pozitivitate)
-relaia de dependen - poate aprea reacia de
contradependen (agresivitatea)
3. Atitudinea de ajutor sau consiliere
- propune celuilalt soluii, este o atitudine de manifestare a
interesului pentru celalalt
-se intemeiaz pe o relaie de dependen, pe o diferen de
statut
Consecine posibile:
- prezint riscul de a induce o superficialitate a discursului
celuilalt
-orientarea comunicrii n sensul soluiilor propuse de consilier
-atitudinea linititoare expresia unei neglijri a experienei
celuilalt; evolueaz spre agresivitate i blocaj
4. Atitudinea de chestionare sau de anchet
- este atitudinea care const n a pune ntrebri pentru a-i
permite celuilalt s se exprime
- creeaz o diferen de statut i dependena celui chestionat de
cel care chestioneaz
consecine:
- chestionarea expune comunicarea la riscuri posibile:
- superficialitatea persoanei anchetate
- canalizarea i manipularea exprimrii celuilalt
- chestionarea unul dintre cele mai eficiente instrumente ale
manipulrii deoarece pot fi utilizate numeroase surse de
inducie:
- inducia prin selectarea ntrebrilor- manipulare deliberat
- inducia prin formularea ntrebrilor subiectul care rspunde
la ntrebri se strduiete s se conformeze unei reguli sociale
nescrise (regula consistenei, regula coerenei cognitive sau
regula ideologic)
5. Atitudinea de comprehensiune
- const n a-i arta celuilalt c te intereseaz ceea ce i poate
spune i c asculi pentru a ncerca s-l nelegi, nu pentru a-l
judeca
- se manifest prin reformulare;tipul de reacie creat
-creeaz o diferen de statut, invers dect n cazurile anterioare
(relaia de dependen a anchetatorului fa de cellalt)
- singura care l privilegiaz pe celalalt
consecine:
- climatul de comprehensiune reduce mecanismele de aprare
ale celuilalt
Concluzii:
1. dpdv al atitudinilor de interpretare: regula non-interpretrii:
pentru a-i permite celuilalt s se exprime n mod autentic
trebuie s evitm interpretarea
2. dpdv. al atitudinii de evaluare: principiul non-evalurii: cu
ct evaluezi mai mult pe cineva, cu att i ngustezi
posibilitatea de a se exprima authentic; cu ct doresc mai mult
ca cellalt s se exprime, cu att mai puin trebuie s-l judec;
3. dpdv. al atitudinii de ajutor: cu ct ajui mai mult pe cineva,
cu att i limitezi posibilitile de a se exprima n mod real:
regula non-ajutorului
4. dpdv. al atitudinii de anchetare sau chestionare: o
comunicare autentic necesit limitarea la maxim a utilizrii
chestionrii: non-chestionare sistemic+ntrebri deschise
dpdv al atitudinii de comprehensiune : comprehensiunea este o
situaie optim de comunicare ce vizeaz facilitatea exprimrii
celuilalt
Stiluri de comunicare -
comunicarea

COMUNICAREA-actiunea de a transmite,a aduce la cunostinta,
a impartasii a fi in raport cu, a fi legat de,a fi in relatie cu.Este
un proces complex prin care are loc schimbul de mesaje intre
membrii acesteia cu ajutorul unui sistem comun de
simboluri,semne si comport. in vederea realizarii anumitor
obiective si/sau modific. unor comport. Individuale si/sau de
grup. A comunica inseamna a actiona (a transmite,a
impartasii,a da)comuicarea exprima o stare(a fi in relatie cu,a fi
legat de)
.Elementele actului de comunicare-
1.EMITATORUL-persoana care initiaza comunicatia(manager
sau executor)
.2.MESAJUL-forma fizica a inf.
.3CANALUL-calea de transmitere a inf.
4.RECEPTORUL-pers.grup beneficiar al mesajului.Elementul
esential urmarit este efectul produs asupra receptorului.
Principii respectate de emitator
:1-cunoasterea sistemului de valori adoptata de receptor
.2-utilizarea unui cod comun de
simboluri,semne,comportamente
.3-stabilirea exacta a scopului comunicarii.
4-cunoasterea personalitatii receptorilor.
5-formularea simpla si concisa a mesajului
.De ce se comunica intr-o org.?
1-functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa
comunicarii
.2-comunic. stabileste si mentine relatiile dintre angajati.
3-comunic. releva posib. de imbunatatire a performantelor
individ.si de grup ale org
.4-comunic. face posibila identific. si utiliz. corecta a nevoilor si
stimulentelor pt. angajati.
5-contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente de
intelegere si acceptare reciproca intre colegi sefi si subordonati
Formele comunicarii=1-comunic. interpersonala(intre indivizi).
2-comunic.organizationala(intre dif. subdiviziuni si grupuri ale
org.)
Comunic.interpersonala- un ins transmite o idee,opinie sau inf.
unui alt ins sau unui grup.Eficienta comunic. interpers. depinde
de masura in care ideea perceputa de receptor este identica(sau
asemanatoare) cu cea lansata de emitator.Receptorul retine mai
mult sau mai putin din mesaj niciodata integralitatea lui.
Perceptia=ansamblul proceselor utilizate de oameni pt. a
receptiona si interpreta inf.din mediul ext.-elem.
Imp.pt.realizarea comunic.Presupune
cunoasterea,intelegerea,interpretarea.
Rolul atitudinilor n comunicare
Def:Atitudinile sunt evaluri favorabile sau nefavorabile fa de
oricare alte aspecte ale vieii. (R.Atkinson)
Atitudinea este starea mental i neurofiziologic determinat de
experien i care exercit o influen dinamic asupra
individului, pregtindu-l s acioneze ntr-un mod specific
asupra unui numr de obiecte i evenimente (Allport).
Funciile atitudinilor
Funcia cognitiv - atitudinile creeaz percepiile.
Funcia energetic atitudinile determin natura i intensitatea
motivaiilor
Funcia reglatoare atitudinile genereaz i guverneaz coerena
intern a opiniilor i comportamentelor unui individ
Rolul atitudinilor n comunicarea individual:
- atitudinile aspect determinant al climatului relaional
- influeneaz decisiv calitatea relaiei care se stabilete ntre
actori
- intervin n definirea statutului fiecruia n cadrul relaiei
ntr-o situaie de comunicare orice individ poate dezvolta cinci
tipuri de atitudini:
2. Atitudinea de interpretare
a) definitie: - atitudinea care const n a formula i verbaliza
pentru cellalt raiunile ascunse care se afl la originea spuselor
sau faptelor noastre
b) tip de reacie creat- creeaz o diferen de statut ntre actorii
interaciunii, o relaie ierarhizat n favoarea celui ce
interpreteaz i o relaie de dependen a interpretatulului fa
de interpretant
c) consecine posibile asupra exprimrii celuilalt
- Reacia de dependen sub form de refuz de a accepta
situatia(apare contradependena /ca agresivitate)
-Blocarea exprimrii (prin interpretarea greit; interpretarea
corect poate produce blocaj maxim, paradoxal, prin
declanarea mecanismelor de aprare); dac vrem s
comunicm nu trebuie s interpretm.
Consecinele interpretrii:
-contradependena (agresivitatea, eteriorarea climatului i a
comunicrii)
-blocajul (ntreruperea exprimrii)
-canalizarea discursului celuilalt
2. Atitudinea de evaluare
a) definitie: atitudinea care const n formularea unei judeci
positive sau negative n raport cu ceea ce spune sau ce face
cellalt
b)tipul de reacie creat:- creeaz o relaie de dependen de la
evaluat la evaluator
c) consecine posibile
- blocarea comunicrii ca urmare a unei evaluri negative
- orientarea discursului celuilalt ca urmare a unei evaluri
pozitive (bias de pozitivitate)
-relaia de dependen - poate aprea reacia de
contradependen (agresivitatea)
3. Atitudinea de ajutor sau consiliere
a) definitie -consta in a-i propune celuilalt soluii, este o
atitudine de manifestare a interesului pentru celalalt
b)tipul de reacie creat-se intemeiaz pe o relaie de
dependen, pe o dif. de statut(consilier-consiliat)
c) consecine posibile
- prezint riscul major de a induce o superficialitate a discursului
celuilalt
-orientarea comunicrii n sensul soluiilor propuse de consilier
-atitudinea linititoare expresia unei neglijri a experienei
celuilalt; evolueaz spre agresivitate i blocaj
4. Atitudinea de chestionare sau de anchet
a) definitie - este atitudinea care const n a pune ntrebri
pentru a-i permite celuilalt s se exprime
b)tipul de reacie creat-creeaz o diferen de statut i
dependena celui chestionat de cel care chestioneaz
c) consecine posibile - chestionarea expune comunicarea la
riscuri posibile:
- superficialitatea persoanei anchetate
- canalizarea i manipularea exprimrii celuilalt
- chestionarea unul dintre cele mai eficiente instrumente ale
manipulrii deoarece pot fi utilizate numeroase surse de
inducie:
- inducia prin selectarea ntrebrilor- manipulare deliberat
- inducia prin formularea ntrebrilor subiectul care rspunde
la ntrebri se strduiete s se conformeze unei reguli sociale
nescrise (regula consistenei, regula coerenei cognitive sau
regula ideologic)
- inductie prin ordinea intrebarilor
5. Atitudinea de comprehensiune
a) definitie - const n a-i arta celuilalt c te intereseaz ceea ce
i poate spune i c asculi pentru a ncerca s-l nelegi, nu
pentru a-l judeca. Concret, se manifest prin reformulare
b)tipul de reacie creat -creeaz o diferen de statut, invers
dect n cazurile anterioare (relaia de dependen a
anchetatorului fa de cellalt) Este singura atitudine care l
privilegiaz pe celalalt
consecine:
c) consecine posibile - climatul de comprehensiune reduce
mecanismele de aprare ale celuilalt

Concluzii:
5. dpdv al atitudinilor de interpretare: regula non-interpretrii:
pentru a-i permite celuilalt s se exprime n mod autentic
trebuie s evitm interpretarea
6. dpdv. al atitudinii de evaluare: principiul non-evalurii: cu
ct evaluezi mai mult pe cineva, cu att i ngustezi
posibilitatea de a se exprima authentic; cu ct doresc mai mult
ca cellalt s se exprime, cu att mai puin trebuie s-l judec;
7. dpdv. al atitudinii de ajutor: cu ct ajui mai mult pe cineva,
cu att i limitezi posibilitile de a se exprima n mod real:
regula non-ajutorului
8. dpdv. al atitudinii de anchetare sau chestionare: o
comunicare autentic necesit limitarea la maxim a utilizrii
chestionrii: non-chestionare sistemic+ntrebri deschise
9. dpdv al atitudinii de comprehensiune : comprehensiunea
este o situaie optim de comunicare ce vizeaz facilitatea
exprimrii celuilalt.
Comunic. resurselor umane-rezultatul pozitiei agentilor
comunicatori in org.
Moduri de comunic.=
1-ascendenta-de la baza spre virful org.
2-descendenta-de la virf spre baza(org. centralizate-stil
autoritar)
3-orizontala-inte compart. org.
Dupa gradul de oficializare=
1-c. formala(ansambul mesajelor asc. si desc. care circula pe
canalele rel. organizatorice- vorbita sau scrisa/directa si
ind/multilaterala si bilat.
2-C. informala(apare spontan-zvonuri,birfe).
C. dupa modul de transmitere a inf.=
1-C .scrisa(note interne, rapoarte decizii).
2-C.orala(fata in fata sau la telefon.
3-C.audiovizuala(usor de urmarit si de retinut agreata de
receptor usor de multiplicat si de conservat implica costuri
mari)
.4-C. nonverbala(insoteste c.scrisa si interpersonala,mesajul
trebuie interpretat in context).
Comunic. eficienta-presupune ca anumiti oameni sa primeasca
inf. cuvenita intr-o forma adecvata la momentul oportun.
Factori generatori de obstacole in comunic=
1-diferente de personalitate si perceptie;2-diferenta de putere;3-
structura organizatorica;4-statutul functiei;5-solicitari
conflictuale ale rolului;6-diferente de limbaj;7-reactiile
emotionale;8-aglomerarea mesajelor;9-tendinta de a evalua
anticipat;10-idei preconcepute;11-efectul de filtrare;12-dif. de
sex;13-incapac. de a asculta;14-absenta feedback-ului/,15-
climatul defensiv.
Optimizarea comunic. Interpersonale-REGULI:
1-clarificarea ideilor inainte de a fi comunicate si examinarea
scopului vizat.
2-consultarea unor persoane competente cind se planifica
procesul de comunic.
3-ascultarea activa urmarind:centrarea pe mesaj;confirmarea
periodica a continutului;sublinierea sau preluarea unor idei
avansate de interlocutor.
4-conducerea discutiei spre sfera motivationala a
interlocutorului.
5-incepera discutiei cu referiri la persoana interlocutorului.
6-stimularea conversatiei prin formulare de intrebari deschise si
inchise.
7-fluenta conversatiei:prinoferire de inf.nesolicitante dar
necesare;prin interesul fata de opiniile si persoana
interlocutorului.
8-manifestare de sentimente pozitive fata de interlocutor si de
situatia actuala.
9-folosirea de mesaje complexe.
10-evocarea ciclica a numelui interlocutorului.
11-evitarea gesturilor asociate cu plictiseala si dezinteresul.
12-centrarea privirii pe interlocutor(fara a-l domina).
13-acordarea unei atentii sporite constringerilor fizice si
fiziologice ale partenerilor de comunic.
14-evitarea declansarii mecanismelor de aparare prin critici.
15-feedback ptr.corectarea permanenta a formei si a continutului
mesajului.
Proceduri ce trebuiesc evitate
1-folosirea persoanelor fara credibilitate,in transmiterea
mesajelor.
2-caracterul confuz al mesajului.
3-utilizarea unei singure metode de comunicare.
4-lansarea mesajelor in cazul unor conflicte interpersonale.
5-complicarea continutului mesajului.
6-filtrarea informatiilor.
7-lipsa cererii feedback-ului.
Criterii privind consistenta mijloacelor de comunicare:
1-rapiditatea sesizarii erorilor.
2-elaborarea mesajelor in fct. de particularitatile specifice
destinatarilor.
3-capacitatea de a transmite inf. Simultan
4-bogatia limbajului.
Cea mai eficienta-comunic.interpers.fata in fata-furnizeaza
imediat raspunsul.
Comunic.-factor cheie in cresterea perf.org.
Managementul-arta de a realiza obiectivele org.prin intermediul
subordonatilor. Comunicarea constituie parte integranta a
exercitarii functiilor managementului.
Obiectivele comunicarii manageriale:
1-receptarea corecta a mesajului.
2-intelegerea corecta a mesajului.
3-acceptarea mesajului.
4-provocarea unei reactii.
Functiile comunicarii manageriale:
1-informarea(acces la inf.).
2- transmiterea deciziilor(comunic.operativa a deciziilor).
3-influentarea receptorului(organiz. De dialoguri cu angajatii,
stimularea comunic.).
4-instruirea angajatilor.
5-crearea de imagine.
6-motivarea angajatilor.
7promovarea culturii organizationale.
Functia de baza a comunicarii manag. este informarea. Rolul
managerului: de a
previziona,organiza,antrena,coordona,controla si regla
activitatile subordonatiilor in combinatie cu celelalte
resurse(materiale si financiare).
Comunic. Descendenta:de natura directiva si transmite
asteptarile managerului referitor la perform. Subordonatilor
.Comunic.ascendenta:inf. managerul in legatura cu rezultatele
obtinute sau orice problema care apare. Comunic. va fi
influentata de atitudinile si valorile participantilor.Calitatea
comunic.(nu cantitatea) reprezinta o conditie fundamentala a
reusitei profesionale,sociale,institutionale. Org. difera in ceea
ce priveste climatul pe care il asigura comunicarii.
ptr.realizarea unui climat de incredere in cadrul org. se
urmareste:
1-folosirea unui discurs descriptiv in locul unuia de evaluare.
2-orientarea catre rezolvarea problemei prin colaborare
reciproca.
3-enuntarea clara a scopurilor
.4-adoptarea unei atitudini spontane si oneste
.5-evitarea manipularii celorlalti
.6-atitudine egalitara si nu de superioritate.
7-discutarea,analizarea oricaror conflicte,situatii
tensionate,adoptarea unei atitudini demne si respectuoase fata
de interlocutor.

Definitie Stilul de comunicare este un set specializat de
comportamente interpersonale utilizate intr-o situatie dat.
-exista ase stiluri de comunicare
Descriere
1. Stilul directiv
- comunicarea este unidirectional
- comunicatorii insist ca ideile lor s aib prioritate
- comunicatorii i conving pe ceilali s acioneze aa cum
doresc ei
- comunicatorii i folosesc puterea i autoritatea pentru a se face
ascultati
- comunicatorii utilizeaz manipularea interlocutorului
2. Stilul egalitarist
- comunicarea e bidirecional
- comunicatorii stimuleaz generarea de idei de ctre ceilali
- comunicarea este deschis i fluid
- comunicarea este prietenoas i cald, bazat pe nelegere
reciproc
3. Stilul structurativ
- comunicarea este orientat ctre sistematizarea mediului
- comunicatorii i influeneaz pe ceilali prin citirea
procedurilor, reguluilor, standardelor aplicabile situaiei
- comunicarea este orientat spre clarificarea i structurarea
problemelor
4. Stilul dinamic
- comunicatorii se exprim scurt i la obiect
- comunicatorii sunt sinceri i direci
- coninutul comunicrii este pragmatic i orientat spre aciune
5. Stilul de abandon
- comunicatorii se supun dorinelor celorlali
- comunicatorii se arat de accord cu punctele de vedere ale
celorlali
- comunicatorii sunt receptivi la ideile i contribuiile altor
personae
- comunicatorii cedeaz responsabilitatea altor personae,
asumndu-i doar un rol suportiv
6. Stilul de evitare
- comunicatorii evit procesul de comunicare
- nu se dorete exercitarea vreunei influene
- deciziile sunt luate independent nu interactive
- comunicatorii evit subiectul aflat n discuie vorbind despre
altceva sau atacndu-i interlocutorul
Cnd se recomanda a fi folosite aceste stiluri
1.Stilul directiv
- atunci cnd cel care comunic are cunostine i competene
superioare n domeniul aflat n discuie i interlocutorul;
recunoate aceast superioritate
- cu noii angajai fr experien ce sunt gata s accepte
instruciunile liderului
- pentru conducerea persoanelor crora le lipse te motivaia sau
au un grad redus de autonomie
- cnd apare o situaie de criz n care este preferabil o aciune
hotrt
- n comunicarea cu grupuri mai mari de 20 de personae
- cnd sunt posibile doar interaciuni scurte ntre interlocutori
(situaiile de criz)
2.Stilul egalitarist
-liderul urmrete s construiasc spiritual de echip
- cnd se comunic n grupuri mici, cnd se elaboreaz decizii
complexe
- pentru depirea rezistenei la schimbrile organizaionale
3.Stilul structurativ
- util in medii complexe; ajut la sistematizarea i ordonarea
acestor situaii
- nu se folosete n situaii simple i medii stabile
4.Stilul dinamic
- cnd mediul se caracterizeaz prin schimbri rapide i apariia
de crize
- cnd este posibil doar un contact scurt ntre interlocutori
- cnd managerul este inconjurat de personae foarte competente
5.Stilul de abandon
- n construirea ncrederii n sine i a competenei n rndul
subordonailor
- cnd interlocutorul posed informaii, experien i nelegere
superioar a situaiei (i asum responsabilitatea)
6.Stilul de evitare
- este foarte rar eficace n comunicare (blocheaz interaciunile)
- cnd se dorete evitarea furnizrii de informaii secrete
-exprimarea dezaprobrii fa de o propunere considerat
imoral
Concluzie - fiecare stil trebuie folosit in momentul i n situaia
adecvat
OBOSEALA I
MUNCA
Caracterizarea generala a oboselii
Oboseala n munc este un fenomen psihofiziologic normal, care
apare la oricare om sntos, n principal ca efect al efortului
prelungit n munc, dar i al unor factori fiziologici, psihologici
de organizare a muncii, socioculturali care se pot
supraaduga, determinnd instalarea precoce a acesteia.Ea se
manifesta printr-un ansamblu de simptome obiective si
subiective si se poate remite prin odihna obisnuita .
Odihna obisnuita reprezinta repaosul din timpul a 24 de ore sub
forma somnului(odihnei pasive) si a odihnei active
Oboseala afecteaz negativ capacitatea de munc (atat potential
cat si functional)
Caracterul oboselii este determinat de specificul activitatii de
munca, fizica sau intelectuala.
In procesul muncii, instalarea oboselii se traduce prin scaderea
randamentului in munca (la aceasta mai concur si factori legati
de organizarea procesului de munca)
Daca odihna activa si odihna pasiva nu reusesc sa reface
capacitatea de munca diminuata din cauza oboselii, inseamna
ca oboseala a fost accentuata, si se poate instala surmenajul,
sau chiar astenia nervoasa.
Surmenajul, este o faza avansata de oboseala, din cauza unor
eforturi prelungite in munca, care nu a putut fi remisa prin
odihna obisnuita. Inlaturarea acestei consecinte a oboselii
necesita luarea de masuri energice.
Capacitatea de munca
Prin capacitate de munca se intelege posibilitatea omului de a
efectua o anumita cantitate de munca, intr-o unitate de timp,
fara sa se modifice calitatea acesteia.
Capacitate de munca potentiala, este o caracteristica a fiecarei
personae si reprezinta resursa individuala de a munci,
determinata de capacitatea energetica a organismului, de o
serie de factori fiziologici si psihologici, de conditiile social-
economice si culturale.
Factorii fiziologici sunt:constitutia morfo-
functionala, varsta, sexul, starea de sanatate, alimentatia, etc
Factorii psihologici sunt: nivelul de dezv. al aptitudinilor,
motivatia si interesul pt. munca, componentele atitudinale si
volitionale ale caracterului.
Conditiile social-economice si cultural se refera la procesul de
munca (organizarea muncii, pauze, echipamentul tehnic, etc)
Capacitatea de munc funcional este acea parte din capacitatea
de munc potenial care se consum n activitatea de munc,
iar
Capacitatea de munc de rezerv este acea capacitate de munca
necesara pt. indeplinirea obligatiilor sociale, familial, si pt.
participarea la activitati cultural sportive si satisfacerea unor
hobby-uri. Ea se consum n activitile extraprofesionale.
Cnd capacitatea de munc funcional solicitat mpreun cu
cea de rezerv cheltuit depesc capacitatea de munc
potenial apare fenomenul de oboseal.
Fenomenul psihofiziologic al oboselii se manifest printr-o serie
de simptome obiective (economice i fiziologice) i subiective
(psihologice)
Prelungirea strii de oboseal prin neadoptarea unor msuri de
refacere a capacitii de munc conduce la apariia
surmenajului, iar pentru remiterea acestuia sunt necesare
msuri energice organizatorice i terapeutice.
Simptomele oboselii sunt manifestari obiective (economice si
fiziologice) si subiective (psihologice) prin care oboseala se
manifesta in activitatea omului si a starii sale de spirit.
Simptomele oboselii constituie un semnal de alarm din partea
organismului ce trebuie luat n seam, adoptndu-se att msuri
profilactice (pentru ca n viitor oboseala s fie diminuat), ct
i curative care s permit refacerea capacitii de munc n
timp util, evitndu-se pericolul surmenajul. Simptomele pot fi:
OBIECTIVE
economice:
cantitative:
scderea randamentului;
scderea ritmului de munc;
oscilaii ale performanelor;
accidente de munc;
calitative:
creterea numrului de erori i a rebuturilor;
scderea capacitii creative;
fiziologice:
respiraia accentuat;
creterea tensiunii arteriale i a pulsului;
creterea consumului de oxigen;(mai mare in cazul eforturilor
intelectuale)
modificri n compoziia sngelui i a urinei;
modificri n activitatea glandelor endocrine;
dureri musculare;
ameeli;
SUBIECTIVE Psihologice
apariia senzaiei de oboseal;
tonalitate afectiv neplcut;
somnolen, senzaie de slbiciune;
stare tensionat, conflictual i de frustrare;
nemulumiri fa de sine nsui
Simptomele oboselii se constituie n acelai timp i n consecine
ale acesteia care nu apar toate deodat.
Consecinele (simptomele) economice ale oboselii sunt vizibile
naintea celor fiziologice
Senzaia de oboseal precede toate celelalte simptome, avnd rol
de protecie prin aceea c semnalizeaz atingerea unui prag
maxim al consumului energetic, depirea cruia punnd n
primejdie sntatea i uneori chiar viaa persoanei n cauz.
Nesocotirea acestui semnal de alarm poate duce in timp la :
surmenaj, boal, invaliditate sau deces.
Cauzele oboselii
Sursa fundamental a oboselii este efortul prelungit depus n
activitatea de munc. Dac aceasta nu este singura cauza. In
realitate, oboseala este determinat de un complex de factori,
dintre care efortul prelungit n munc este doar unul,
precipitnd apariia fenomenului de oboseal .
Factorii care se supraadaug efortului prelungit n munc
determinnd oboseala precoce sunt:
fizici:caracteristici ale mediului fizic ambiant care nu sunt la
parametrii convenabili particularitilor psihofiziologice ale
muncitorilor;
condiii specifice practicrii anumitor profesiuni deosebit de
dure pentru organism (minerit, siderurgie, explorri petroliere
etc.)
fiziologici: starea precar a sntii;
alimentaie insuficient sau avnd carene ale unor comp.
nutritive eseniale (proteine, zaharuri)
nesatisfacerea necesitilor de odihn pasiv (somn) i
folosirea insuficient a odihnei active;
gradul sczut de antrenament n munc etc.;
psihologici: nivelul sczut al motivaiilor intrinseci i
predominarea motivaiilor extrinseci;
nivel de aspiraii nemobilizator sau inexistent;
neechilibru emotiv;
psihosociali: atmosfera tensionat la locul de munc,
team de sanciuni,
rspundere profesional i/sau social mare,
nivel sczut sau neechitabil al recompenselor etc.;
organizarea muncii:regimul de munc i al pauzelor n timpul
produciei necorespunztor,
ritm de munc impus, superior posibilitilor umane,
grad mare de risc i de rspundere n munc,
slaba organizare a muncii,
specificul produciei mecanizate, n flux (plictiseala i
monotonia n cazul muncii la band rulant)

. Oboseala i odihna Oboseala n munc, se ncadreaza n
categoria fenomenelor normale i are semnificaia unui
avertisment, impunandu-se luarea masurilor pt. ca oamenii s
devin mai rezisteni fa de oboseal. Odat instalat este
necesar s se adopte msuri eficiente de refacere a capacitii
de munc.
a. Msuri profilactice generale:
organizarea raional a muncii, avndu-se n vedere curba
randamentului i a oboselii zilnice i sptmnale. La nceputul
zilei i al sptmnii de lucru se vor efectua munci mai uoare
pentru a permite organismului s se adapteze la activitatea de
munc dup perioada de repaus.
ameliorarea condiiilor mediului fizic ambiant i a celor de
microclimat;
mbuntirea ambianei psihosociale att n cadrul grupurilor
de munc, ct i al raporturilor ierarhice i de colaborare
intragrupale;
orientarea, selecia i pregtirea profesional la timp i bine
fcut.
Succesul unor msuri profilactice locale privind fenomenul de
oboseal va fi mai mare dac va fi susinut i de msuri
generale menite s scad stresul existenial. (creterea
standardului de via, reducerea omajului etc)
b. Msuri pentru refacerea capacitii de munc: Oboseala n
munc nu se remite prin mijloace excitante: tutun, cafea,
alcool, barbiturice. Mijlocul principal, esenial i eficace pentru
refacerea capacitii de munc este odihna sub forma
repausului pasiv (somn) i repausului activ.
Repausul (odihna) pasiv se refera la somnul necesar oricarei
persoana, pet imp de 24 de ore, a carui durata este in functie de
capacitatea sa de munca potentiala, de marimea efortului
depus, de obisnuinta. Somnul poate fi compact sau in mai
multe reprise.
Repausul (odihna) activ, este practicat prin intreruperea
activitatii de baza si inlocuirea cu unele activitati recreative cu
caracter compensator (cultural-sportive, hobby-uri). ( in timpul
pauzelor, dupa incheierea zilei de munca, la sfarsitul
saptamanii, in concediu)
Necesitatea repausului activ se explic prin legea induciei
reciproce a activitii nervoase superioare, dup care apariia
unui focar de excitaie pe scoara cerebral determin inhibiia
altor centri nervoi, permind astfel refacerea capacitii
funcionale a acestora. Odihna activ nu poate nlocui odihna
pasiv (somnul), ambele forme de repaus trebuind s fie
armonizate, obinndu-se astfel un repaus relaional, profitabil
i eficient.
ACCIDENTELE DE
MUNC
Caracterizare general a accidentelor de munc
Accidentele de munc sunt evenimente neprevzute care survin
n timpul desfurrii activitii de producie i care pot avea
consecine duntoare att pentru om, ct i pentru
echipamentele tehnice cu care acesta lucreaz.
In definitie nu sunt incluse accidentele care au loc pe drum (spre
si de la munca), desi legislatia in vigoare le considera tot
accidente de munca. O alta inadvertenta fata de definitia de mai
sus este includerea in categoria accidentelor de munca a
evenimentelor fr urmri., care constituie nclcri ale unor
reguli de protecia muncii. Accidentele de munc au att o
importan individual, ct i una social i se pot datora unor
cauze multiple: psihofiziologice, psihologice, psihosociale i
de organizare a muncii
Din punct de vedere individual, accidentul constituie o traum
fizic i psihic prin urmrile pe care le poate avea pentru
sntatea i stabilitatea emoional a persoanei, la care se
adaug pierderile materiale prin timpul irosit i banii cheltuii
pentru tratament, sau datorit invaliditilor temporare sau
definitive .
Din punct de vedere social, accidentele de munc sunt
contabilizate ca pierderi economice ale ntreprinderii, datorit
cheltuielilor efectuate pentru plata drepturilor de asigurri
sociale, imobilizarea unei pri a forei de munc i a
echipamentelor tehnice, care necesit uneori reparaii
costisitoare. Din aceste motive, problema accidentelor de
munc este ncadrat n reglementri foarte stricte.
Accidentele de munc nu sunt fenomene ntmpltoare. Ele sunt
determinate de una sau mai multe cause, si cca 20% dintre
accidentele de munc se datoreaz factorilor tehnici i cca 80%
factorului uman. Datele statisticie dovedesc c frecvena
accidentelor se datoreaz ntotdeauna unor cauze previzibile i
doar gravitatea accidentelor munc este supus hazardului.
Msurile de prevenire sunt necesare i eficace, ducnd la
scderea numrului de accidente de munc. Aceste msuri sunt
de natur tehnic, medical i psihologic, psihologului
practician revenindu-i obligaii deosebite n acest sens. Sunt
necesare msuri de orientare i selecie profesional care s
opreasc ncadrarea pe locuri de munc periculoase a unor
persoane care prin particularitile lor psihofiziologice sunt
contraindicate.
Metode de studiere a accidentelor de munc Pentru studierea
accidentelor de munc se folosesc mai multe metodele, toate
avnd ca scop elucidarea cauzelor producerii accidentelor de
munc (atat cauze tehnice, ct i cele ce in de erorile umane),
n vederea adoptrii unor msuri de prevenire a lor.
Metoda monografic: const n analiza detaliat a posturilor de
munc care prezint un grad mai mare de probabilitate la
producerea accidentelor de munc. Sunt studiate astfel
caracteristicile mainilor i utilajelor,
factorii mediului fizic ambiant,
modul de organizare a locului de munc,
factorii de risc etc.,
Se elaboreaza o micromonografie care cuprinde toate aceste
elemente, (precum i normele de tehnica securitii muncii i
recomandrile din atestatele ergonomice ale echipamentelor
tehnice), micromonografie care este adusa la cunostinta
personalului angajat si care este util n cazul producerii unui
accident de munc, n vederea studierii cauzelor care l-au
determinat, pentru adoptarea unor msuri de prevenire.
Metoda gruprii: const n studierea accidentelor de munc
analoage ntr-un anumit interval de timp, a mprejurrilor,
cauzelor i condiiilor specifice, n vederea adoptrii de msuri
eficiente de prevenire.
Metoda topografic: reda n planul seciilor de producie, cu
ajutorul unor semne convenionale caracteristice pentru fiecare
tip de accident de munc, locul de munc unde s-au produs
acestea. Acumularea, ntr-un anumit post, a mai multor semne
convenionale identice semnific producerea de accidente de
munc similare necesara analiza mprejurrilor i a
condiiilor specifice pt adoptarea de msuri de protecie i
prevenire.
Metoda psihologic a fielor: investigheaz persoanele care au
fost autori, au suferit consecinele unor accidente de munc sau
au ntrunit ambele situaii. Intereseaz toate datele subiecilor
care ar fi putut avea legturi cu accidentul (vechimea n
profesie i la locul de munc, caracteristici psihofiziologice i
psihosociale, dac au mai fost angajai n situaii periculoase
sau accidentai, atitudinea fata de normele de securitate a
muncii, participarea la instructajele periodice pe aceasta tema) .
La completarea fisei persoanei accidentate (documentul primar
necesar analizei cauzelor accidentelor de munc datorate
factorului uman), particip cadre tehnice de spec., eful direct,
titularul locului de munc i psihologul .
Cauzele accidentelor de munc
Cauzele accidentelor de munc sunt diverse si pot fi reprezentate
de:
1.Particulariti psihofiziologice, care sunt:
Innscute
Plasticitate funcional redus a proceselor de excitaie i
inhibiie -care creeaz dificulti adaptatorii rapide la situaii
noi;
Echilibru precar al proceselor de excitaie i inhibiie n
favoarea unei excitabiliti sporite, -conduc la reacii pripite, la
dezorg. activitii de munc, cauza, uneori, a accidentelor n
procesul de munca;
Carene n dezvoltarea unor organe de sim dintre care vzul i
auzul au rol important n act. de munc;
Dezechilibru emotiv care favorizeaz pierderea stpnirii de
sine, panica care conduc la mrirea timpului de reacie (din
cauza clipei de spaim), la reacii greite sau dezordonate.
Aceste particulariti psihofiziologice nnscute (cca 10% din
muncitori produc cca 50% dintre accidentele de munc) nu
reprezint o fatalitate care s alimenteze atitudini de pasivitate
fa de normele de protectia muncii. Se poate interveni prin
orientare i selecie profesional.
Dobndite
Vrst ,coreleaz de cele mai multe ori i cu experiena n
profesiune i la locul de munc
Experien n munc
Accidente n antecedentele personale
n realitate, i tinerii, i persoanele mai n vrst produc
accidente n cifre comparabile. Tinerii, pentru c sunt lipsii de
experien, se hazardeaz n aciunile periculoase, riscante, iar
persoanele n vrst greesc sau sunt neatente tocmai datorit
unei experiena mai ndelungate, lipsite de accidente de munc.
Cat despre existenta antecedentelor, aceasta poate ea nsi s
devin factorul principal generator al unui nou accident (teama
de a nu mai produce un nou accident, emotivitate ce cauzeaza
lucrul sub presiune) .
Temporare
consumul de alcool determin modificri substaniale ale unor
funciuni i procese psihice, care se rsfrng n mod negativ
asupra comportamentului manifestat n activitatea de munc.
Astfel:
modific timpul de reacie, fie micorndu-l, fie mrindu-l
slbete capacitatea de concentrare a ateniei,
scade capacitatea de coordonare a micrilor i
modific tonalitatea afectiva care, dac
devine euforic, ndeamn la acte necugetate, hazardate,
devine trist, duce la pasivitate i fatalism.
starea de sntate un om bolnav, este o persoan cu o rezisten
redus, mai vulnerabil la factorii mediului fizic ambiant i la
exigeneele procesului de munc
starea de oboseal constituie un factor de risc n producerea
accidentelor de munc prin efectele sale:
blocaje de scurt durat n reaciile de rspuns (in acionarea
organelor de comand)
regresia sau anularea deprinderilor noi de munc i reactivarea
unor deprinderi care nu mai corespund procesului tehnologic,
creterea strilor emoionale.
2.Cauze Psihologice
nivelul sczut de dezvoltare a aptitudinilor i deprinderilor
profesionale o caren care se reflect nu numai n nivelul
sczut al performanelor, ci i n aciunile greite, posibile
cauze ale accidentelor de munc
motivaie redus pentru munc n general, i pentru meseria
practicat, n mod deosebit. alimenteaz neatenia, atitudinile
de indiferen pentru normele de securitate, plictiseala i
faciliteaz apariia oboselii
3.Cauze Psihosociale
ambiana psohosocial tensionat
slaba integrare socioprofesional
plictiseala i oboseala determinate de navetism i de
precaritatea mijloacelor de transport n comun
universul familial problematic
Efectele negative ale unor asemenea stri de lucruri se constat
prin aceea c frecvena accidentelor de munc este mai mare la
nceputul zilei i sptmnii de lucru i ea creste n perioadele
tensionate. Universul familial poate constitui o cauz a
accidentelor de munc datorit greutilor i dificultilor care
preocup i abat atenia oamenilor.
4.Deficiene n organizarea activitilor de munc cauzeaza un
procent de cca 20% din accidentele de munc
defeciuni ale procesului tehnologic
defeciuni ale echipamentelor tehnice
dereglri i ncruciri n transportul intern
reele de comunicare distorsionate
carena unor mijloace de protecia muncii
Cunoscnd toate aceste cauze i acionnd prompt i cu
fermitatee pentru prentmpinarea sau nlturarea lor, frecvena
accidentelor de munc poate scdea n mod simitor. Un rol
important revine in acest sens activitatii de orientare i selecie
profesional.
Prevenirea accidentelor de munca
Mijloacele de prevenire a accidentelor de munca sunt de trei
categorii
Mijloace tehnice se refera la :
Obligativitatea atestatului ergonomic al echipamentului ethnic
Echiparea masinilor si utilajelor, dotarea spatiilor de munca cu
mijloace de tehnica securitatii muncii
Mijloace medicale vizeaza profilaxia bolilor profesionale, prin
Ameliorarea conditiilor de munca
Examene medicale periodice
Administrarea de antidoturi pt. pers. Care muncesc in mediu
toxic
Mijloace Psihologice sunt variate si vizeaza interventia atat in
timpul scolarizarii cat si in intreprindere
In scoala psihologul contribui la
Formarea corecta a deprinderilor de munca
Dezvoltarea motivatiei profesionale
Efectueaza examenul de orientare profesionala
In intreprindere este cel care:
Efectueaza examenele de selectie profesionala
Participa la analiza cauzelor accidentelor de munca
Studiaza motivele pt. care mijloacele de tehnica securitatii
muncii nu sunt folosite
Contribuie la imbunatatirea mijloacelor audio vizuale utilizate
in acest scop
Dificultatile in domeniul prevenirii accidentelor, se datoreaza:
faptului ca maj. oamenilor subestimeaza pericolele de accident,
sau considera ca nu ii privesc pe ei; Mentalitatilor invechite
privind protectia muncii; Depriderilor de munca gresit formate
sau depasite ethnic.




1. Sursele subiective:
- foloseste ca elem. motivator efectul recompenselor
nepecuniare
- se evidentiaza sase nevoi psihologice care il determina pe
om sa munceasca:
- de a invata prin munca: manifestata inca din copilarie prin
joc ca munca
- de a lua decizii: 2-4 ani, cand copilului trebuie sa ii fie
recunoscuta personalitatea
- de contact si recunoastere sociala: omul este predispus sa
intre in activitati profesionale
pentru a atinge acest prestigiu
- sigurantei viitorului: indeamna omul sa faca tot posibilul
pentru a evita teama de necunoscut, pierderea
sigurantei ducand la anxietate puternica
- de dezvoltare: realizata prin implicarea in diferite activitati
- de intrajutorare a semenilor: prima expresie fiind relatia
parinti-copii
Analizandu-se fenomenul motivatiei, s-au descoperit doua
surse de alimentare: una subiectiva si una obiectiva;
Sursa subiectiva foloseste ca element motivator efectul
recompenselor nepecuniare, evidentiandu-se sase nevoi
psihologice care il determina pe om sa munceasca:
a) Nevoia de a invata prin munca se manifesta inca din
copilaria mica, cand copilul cucereste lumea prin joc, jocul fiind
o munca cu un scop bine definit;
b) Nevoia de a lua decizii si a avea initiativa aceasta nevoie isi
face aparitia o data cu prima criza de identitate, in jurul varstei
de 2-4 ani, cand copilului trebuie sa-i fie recunoscuta
personalitatea, aceasta nevoie accentuandu-se o data cu
depasirea pubertatii;
c) Nevoia de contact si recunoastere sociala omul este
predispus sa se integreze in activitati profesionale pentru a
castiga acest prestigiu.
d) Nevoia sigurantei viitorului aceasta nevoie putem spune ca
indeamna omul sa desfasoare o activitate constanta; siguranta
viitorului aduce un echilibru puternic;
e) Nevoia de dezvoltare realizata prin implicarea in diferite
activitati;
f) Nevoia de intrajutorare a semenilor exista oameni care merg
la munca pentru a-si intrajutora semenii, in special familia ( fara
aceasta nevoie evolutia speciei ar fi afectata).


2. Comunicarea ascendenta si descendenta
4. Functia de baza a comunicarii manag. este informarea. Rolul
managerului: de a
previziona,organiza,antrena,coordona,controla si regla
activitatile subordonatiilor in combinatie cu celelalte
resurse(materiale si financiare).
Comunic. Descendentae natura directiva si transmite asteptarile
managerului referitor la perform. Subordonatilor
.Comunic.ascendenta:inf. managerul in legatura cu rezultatele
obtinute sau orice problema care apare. Comunic. va fi
influentata de atitudinile si valorile participantilor.Calitatea
comunic.(nu cantitatea) reprezinta o conditie fundamentala a
reusitei profesionale,sociale,institutionale. Org. difera in ceea
ce priveste climatul pe care il asigura comunicarii.
ptr.realizarea unui climat de incredere in cadrul org. se
urmareste:
1-folosirea unui discurs descriptiv in locul unuia de evaluare.
2-orientarea catre rezolvarea problemei prin colaborare
reciproca.
3-enuntarea clara a scopurilor
.4-adoptarea unei atitudini spontane si oneste
.5-evitarea manipularii celorlalti
.6-atitudine egalitara si nu de superioritate.
7-discutarea,analizarea oricaror conflicte,situatii
tensionate,adoptarea unei atitudini demne si respectuoase fata
de interlocutor.
comunicarea descendenta este, in principal, de natura
directiva, si urmareste sa transmita asteptarile managerului
referitoare la performantele subordonatilor.
- acest tip de comunicare este legat de exercitarea functiilor de
previziune, organizare, coordonare, si antrenare;
comunicarea ascendenta constituie un feedback care
informeaza managerul in legatura cu rezultatele obtinute efectiv
sau orice problema care ar putea aparea;
- acest tip de feedback este legat in principal de functia de
control-reglare a managerului, dar este utilizat si pentru
culegerea de informatii necesare in previziune, coordonare si
antrenare.


3Stilul directiv si structurativ
4. Stilul directiv
- comunicarea este unidirectional
- comunicatorii insist ca ideile lor s aib prioritate
- comunicatorii i conving pe ceilali s acioneze aa cum
doresc ei
- comunicatorii i folosesc puterea i autoritatea pentru a se face
ascultati
- comunicatorii utilizeaz manipularea interlocutorului
3. Stilul structurativ
- comunicarea este orientat ctre sistematizarea mediului
- comunicatorii i influeneaz pe ceilali prin citirea
procedurilor, reguluilor, standardelor aplicabile situaiei
- comunicarea este orientat spre clarificarea i structurarea
problemelor
Stilul directiv:
Caracteristici:
comunicarea este unidirectional;
comunicatorii insist ca ideile lor s aib prioritate;
comunicatorii i conving pe ceilali s acioneze aa cum
doresc ei;
comunicatorii i folosesc puterea i autoritatea pentru a se
face ascultati;
comunicatorii utilizeaz manipularea interlocutorului.

Utilizarea stilului directiv:
- atunci cand cel care comunica are cunostinte si competente
superioare in domeniul aflat in discutie si interlocutorul ii
recunoaste aceasta superioritate;
- cu noii angajati, carora, lipsindule experienta, sunt gata sa
accepte instructiunile liderului;
- pentru conducerea persoanelor carora le lipseste motivatia sau
care au un grad redus de autonomie;
- atunci cand apare o situatie de criza in care este preferabila o
actiune hotarata si asumarea deciziei de catre o persoana cu
incredere in sine;
- in comunicarea cu grupuri mai mari de 20 de personae,
deoarece in acest caz scopul intalnirilor este acela de a prezenta
informatii sau de a convinge, mai curand decat de a schimba
idei;
- atunci cand sunt posibile doar interactiuni scurte intre
interlocutori, ca in situatii de criza;

Stilul structurativ:
Caracteristici:
comunicarea este orientat ctre sistematizarea mediului
comunicatorii i influeneaz pe ceilali prin citirea
procedurilor, reguluilor, standardelor aplicabile situaiei
comunicarea este orientat spre clarificarea i structurarea
problemelor
Utilizarea stilului structurativ:
- este foarte util in medii complexe daca sarcinile sunt foarte
flexibile, pot sa apara dificultati in identificarea si rezolvarea
problemelor;
- ajuta la sistematizarea si ordonarea acestor situatii complexe;
- chiar si dupa elaborarea strategiilor, politicilor, planurilor,
procedurilor care stabilesc structura necesara desfasurarii
activitatii, utilizarea stilului structurativ este necesara pentru
clarificarea, interpretarea si transmiterea acestei structure.

4. 4. Funciile comunicrii manageriale:
1.Informarea: functie de baza a comunicarii manageriale;
asigurarea accesului la informaii, furnizarea
informaiilor necesare desfurrii unei activiti
care s permit realizarea obiectivelor
2.Transmiterea deciziilor: crearea unui climat care s
stimuleze asumarea responsabilitii
pentru ndeplinirea deciziei
3.Influenarea receptorului
4.Instruirea angajailor: transmiterea cunotinelor necesare
perfecionrii profesionale, dobndirea
competenelor necesare exercitrii profesiei
5.Crearea de imagine: formarea unui sentiment de
apartenen la organizaie
6.Motivarea angajailor: furnizarea informaiilor menite s
consolideze interesul i participarea
angajailor la realizarea sarcinilor,
ntreinerea unui climat favorabil de munc
7.Promovarea culturii organizaionale
functiile comunicarii manageriale sunt urmatoarele:
informarea asigurarea accesului la informatii, furnizarea
informatiilor necesare desfasurarii unei activitati care sa permita
realizarea obiectivelor, furnizarea informatiilor necesare
implementarii deciziilor;
transmiterea deciziilor comunicarea operativa a deciziilor,
crearea unui climat care sa stimuleze asumarea
responsabilitatilor pentru indeplinirea deciziei;
influentarea receptorului organizarea de dialoguri cu
angajatii, asigurandu-se feedback, stimularea comunicarii intre
angajati, impulsionarea initiativei si creativitatii;
instruirea angajatilor transmiterea cunostintelor necesare
perfectionarii profesionale, dezvoltarii spirituale, dobandirea
aptitudinilor si competentelor necesare exercitarii profesiei,
amplificarea capacitatii de a percepe si interpreta evenimentele,
de a aborda si solutiona eficient problemele;
crearea de imagine asigurarea informatiilor necesare crearii
de imagine personala si organizationala, formarea unui
sentiment de apartenenta la organizatie;
motivarea angajatilor furnizarea informatiilor menite sa
consolideze interesul si participarea angajatilor la realizarea
sarcinilor, recunoasterea realizarilor performante, evaluarea
corecta a angajatilor, intretinerea unui climat favorabil de
munca, stimularea increderii in sine, cresterea raspunderii
personale;
promovarea culturii organizationale transmiterea
elementelor culturii organizationale sloganuri, norme, sisteme
de valori etc, largirea orizontului cultural al angajatilor,
stimularea imaginatiei si inovatiei, stimularea nevoilor etice si
estetice;


5. 4. Performana este msura n care un membru al unei
organizaii contribuie la realizarea obiectivelor organizaiei.
Factorii care contribuie la performana individual n cadrul
organizaiei:
Factorii interni:
-aptitudini/abiliti
-nelegerea sarcinii
-cantitatea de efort/ persistena efortului/direcia efortului
Factori externi:
-condiiile locului de munc
-tipul de suport i coordonare
-interaciunea social
Modaliti prin care un manager poate influena performanele
salariailor:




2)PSIHOLOGIA ORGANIZAIONAL I A
RESURSELOR UMANE.


Organizaiile din perspectiv psihosocial.: DEFINITIE,
CLASIFICARE, CARACTERISTICI STRUCTURALE,
FUNCTII
DEFINITIE:org reprezinta una dintre componentele structurale
si functionale esentiale ale sistemelor sociale,prin care se
asigura racordarea intereselor sociale generale cu cele ale
diferitelor tipuri de grupuri si persoane.
Organizatiile ca sisteme psihosociale.
Definire, caracterizare generala, clasificare.
Conceptul de organizatie poate fi abordat si definit din trei
perspective:
Dimensiunea logic principala- releva regulile de
rationalitate care fundamenteaza activitatile sistematice ale
colectivitatilor umane.
-consta din principii de rationalitate (principii organizationale),
pe baza carora oamenii interactioneaza intr-un mod sistematic
si coerent realizand fixarea, planificarea, coordonarea si
finalizarea activitatilor.
Dimensiunea functional-procesuala- reflecta dinamica
desfasurarii in timp a sistemului de interactiuni prin
intermediului carora organizatiile se formeaza, se dezvolta si se
manifesta activ in viata sociala.
-desfasurarea procesuala a interactiunilor pe baza unor
reglementari explicite constituie continutul activitatilor de
organizare cat si activitatile de fond prin care acestea isi vor
indeplini obiectivele constitutive care sunt ratiunea lor de a fi.
-organizarea ca proces reprezinta atat factorul generativ al
oricarei structuri organizationale cat si conditia necesara pentru
functionarea acesteia.
Dimensiunea structural-obiectuala- exprima sistemul
concret si stabil de interactiuni dintre elementele ansamblului
(persoane, grupuri).
-din acesta perspectiva, organizatiile sunt obiecte sociale, adica
subsisteme concrete, compuse dintr-un numar de membrii si
grupuri care interactioneaza sistematic dupa anumite reguli, in
vederea realizarii in comun a unor obiective specifice care sunt
ratiunea lor de a fi.
Definitie: Organizatiile ne apar ca un ansamblu de persoane care
interactioneaza sistematic, pe baza unor reguli concrete care sa
asigure eficienta activitatii comune de atingere a obiectivelor
propuse.
Caracteristicile structurale ale organizatiilor, W. Ouchi si altii:
1. Marimea:
-influenteaza complexitatea, formalizarea si extinderea org.
-dilema organizationala- cu cat numarul membrilor unei
organizatii este mai mare, cu atat complexitatea acesteia va
creste, existand tendinta unei accentuate structurari pe verticala
paralel cu o diferentiere si specializare functionala tot mai mare
la nivelul compartimentelor si subcompartimentelor.
Specializarea determina o mai mare autonomie in luarea
deciziilor ceea ce va ingreuna comunicarea pe orizontala
-o consecinta este puterea reala si virtuala
-pentru evaluarea marimii se folosesc atat indicatori cu valoare
absoluta cat si cu valoare relativa
2. Complexitatea:
-este data de gradul de diferentiere structurala si specializare
functionala in raport cu natura obiectivelor constitutive
-prestigiul intern si extern se afla in stransa legatura cu gradul de
complexitate si dificultate a sarciniilor pe care le are de
rezolvat-
-controlul social este mai greu de realizat asupra acestor
organizatii
-modalitatile de evaluare a complexitatii introduc in calcul
indicatorii de marime, caracteristicile, dificultatea relativa a
sarcinii, distributia geografica a activitatilor, densitatea
relatiilor introrganizationale impuse de realizarea obiectivelor
sale.
3. Formalizarea
-exprima masura in care activitatea organizationala este reglata
explicit de un sistem formal de reglementari si reguli
comportamentale, corelativ cu modalitatile de impunere a
acestora.
-atunci cand organizatia este puternic formalizata poate capata
caracteristicile negative ale unui sistem birocratic
4. Intensitatea administrativa
-depinde de marime si de nivelul de formalizare organizationala,
cat si de natura functiilor profesionale si sociale ale sistemului
- indicatorul care exprima intensitatea administrativa este dat de
raportul dintre marimea personalului de conducere, cel
administrativ si cel de executie.
5. Centralizarea
-exprima nivelul si gradul de concentrare a puterii, deciziei si
controlului, in functie de configuratia structurala a organizatiei
-in org. descentralizate deciziile se iau la nivelul unitatilor
structurale componente, in org. centralizate deciziile se iau la
nivelul ierarhic cel mai inalt; responsabilitatile sunt dispersate
in primul caz si concentrate in al doilea caz
-in cadrul org. descentralizate coerenta, continuitatea si
eficienta generala sunt reduse fiind compensate de un grad mai
inalt de implicare personala, o mai puetrnica motivatie,
creativitate si flexibilitate organizationala
-in cadrul org. puternic centralizate se asigura o puternica
coerenta actionala, o mai buna coordonare a eforturilor, o
prompta concentrare pe sarcinile imediate
6. Extinderea
-exprima gradul de acoperire spatiala a unui teritoriu in care o
organizatie este indrituita sa-si desfasoare activitatea
7. Activismul
-exprima proportia si intensitatea activitatilor specifice
desfasurate de personalul unei organizatii in cadrul acesteia
-cunoasterea acestui indicator este importanta pentru deciziile
privind organizarea si desfasurarea diferitelor categorii de
activitati in cadrul unei organizatii
8. Deschiderea
-reprezinta un indicator calitativ al tipului de relatii existente
intre organizatie si mediul social extern
-gradul de deschidere al unor organizatii poate varia intre limite
largi, in functie de natura lor si de legile care le reglementeaza
functionarea
Caracterizarea organizatiilor:
-sunt ansambluri umane construite, in care se desfasoara
interactiuni sistematice si ordonate, pe baza unui model
interactional explicit (organigrama).
-au obiective explicit formulate la care adera toti membrii si care
au rol constitutiv si de legitimare pentru procesul de structurare
interna si pentru activitatea organizatorica necesara realizarii
sarcinii.
-dezvolta o structura interna care reflecta ierarhiile si relatiile
functionale dintre ierarhii (organigrama)
-prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor, rolurilor si
activitatilor prin care se realizeaza componente ale obiectivului
comun
-manifesta o dinamica structurala si functionala
-poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le
poate adopta pe plan intern sau pe plan extern-autonomie
organizationala
-pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern pe fondul unei
autonomii organizatorice si functionale relative
-dezvolta mecanisme de autoreglare interna si externa, ceea ce le
confera calitatea de sisteme cibernetice adataptive
Clasificarea organizatiilor:
1.Dupa natura obiectivului urmarit: economice (intreprinderi),
financiare (banci), politice (patide), religioase, culturale
(teatre), educationale (scoli, universitati), militare, juridice,
umanitare, sportive, civice, administrative, etc.
2.In functie de gradul de structurare interna si de modul in care
se realizeaza acesta: formale si informale.
3.Dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre
membrii: orizontale (organizatiile civice) sau verticala-are
structura irarhica piramidala.
4.In functie de relatiile cu mediul social extern: inchise si
deshise
5.Dupa durata de functionare: temporare (fondul propietatii de
stat), permanente (statul)
6.Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si
normele de functionare: transparente(org, administrative),
semitransparente (secte religioase), opace (masoneria).
7.In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta
legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale
(Weber): org. orientata pe lider, org. patriarhala, org.
birocratica.
8.Relatia de dependenta fata de alte structuri organizatorice :
autonome, dependente; raportul cu sistemul legislativ: legale
sau ilegale; gradul de marime: mici, mijlocii, mari; pozitia in
cadrul unui ansamblu organizational: primare sau de baza si
secundare sau supraordonare.
Functiile psihosociale ale organizatiilor:
-in plan macrosocial organizatiile operationalizeaza si asigura
indeplinirea obiectivelor generale ale unei societati
-in plan microsocial organizatiile asigura conditiile formarii si
integrarii sociale a membrilor societatii
-in plan intern organizatiile racordeaza bilateral si dinamic
imperativele generale ale societatii.
Paralel, organizatiile dezvolta si anumite functii specifice de
autoconservare, mentinerea limitelor si dezvoltare.
Principalele functii ale organizatiilor intelese ca subsisteme
sociale dinamice avand o structura specifica sunt:
-ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei
coordonate: civice, politice etc.
-asigura formularea si indeplinirea unor categorii de obiective
sociale, in termeni de realism si eficienta
-racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala,
realizand puntea intre societate si individualitate
-influenteaza sistemul institutional in sensul optimizarii acestuia
-asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a
membrilor societatii, oferind si impunand norme si valori
paralel cu asigurarea mecanismelor prin care acestea sunt
invatate, interiorizate si exercitate in plan individual si de grup
-dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care se
realizeaza autoconservarea, mentinerea limitelor sistemului si
dezvoltarea adataptiva a organizatiilor.
2. CONDUCEREA ORGANIZATIILOR: DEFINITIE,
CARACTERIZARE GENERALA, FUNCTII, STILUL
ORGANIZATIONAL DE CONDUCERE.
Definitie: conducerea este un ansamblu de activitati, procese
si functii, constand din informare, organizare, planificare,
coordonare si control, fundamentate pe acte de decizie, prin
care se asigura functionarea precisa, coerenta, operativa si
eficienta a diferitelor structuri sociale: institutii, organizatii si
grupuri umane.
Caracteristicile sistemului de conducere:
-numarul de persoane implicate in activitati de conducere
(decizii, coordonare, control)
-dispunerea pe nivele ierarhice si pe compartimente a
respectivelor persoane, cu specificarea relatiilor dintre ele
-diferentierea pe compartimente distincte a activitatilor specifice
conducerii (luarea deciziilor, planificarea activitatilor etc)
Functiile conducerii:
-functii specifice- legate de activitatile prin care se indeplinesc
obiectivele generale ale organizatiei: organizare, planificare,
coordonare, control
-functii nespecifice- colaterale activitatilor de baza pe care le
sustin indirect prin intermediul unor procese psihosociale pe
care le genereaza: reprezentare, dezvoltare, motivare
Toate acestea au un element comun, fundamental pentru orice
activitate de conducere: luarea deciziilor.
Functii specifice:
1.ORGANIZAREA- Implica urmatoarele aspecte:
-stabilirea coordonatelor formale ale sistemului, a cadrului
general in care va functiona si a suportului normativ necesar
desfasurarii activitatii
-delimitarea compartimentelor functionale, precizarea sarcinilor
acestora
-distribuirea responsabilitatilor, resurselor financiare,
informationale, umane si materiale, stabilindu-se normele
generale de folosire si criteriile de performanta
-configurarea retelelor de transmitere a informatiilor, a
sistemului de evidenta, codificare si utilizare a datelor, pe
orizontala si pe verticala
-asigurarea coerentei logice si functionale a intregului ansamblu,
prin raportarea sa atat la conditiile concrete in care se
desfasoara activitatile, cat si la sistemul de relatii
extraorganizationale in care este implicat
-demersul organizatoric presupune abordarea interdisciplinara a
unei game largi de probleme de ordin tehnologic, psihosocial,
informational, financiar si material
Principii fundamentale pe care se bazeaza activitatea
organizatorica:
1.Principiul orientarii prioritare pe sarcina- organizatia trebuie
construita pornind de la obiective precis formulate si de la
activitatile pe care le implica realizarea acestora.
2.Principiul coerentei si completitudinii cadrului normativ din
puncte de vedere logic si cu un grad de extensiune care sa
acopere toate compartimentele structurale si functionale.
3.Principiul complementaritatii functionale- sarcinile si atributile
trebuie sa aiba un caracter complementar evitandu-se
suprapunerile.
4.Principiul feed-back-ului- trebuie sa existe un sistem de
conexiuni inverse care sa permita o informare prompta asupra
efectelor deciziilor, masurilor si actiunilor intreprinse.
1.PLANIFICAREA:-asigura esalonarea in timp a actiunilor,
eforturilor si resurselor astfel incat obiectivele sa fie realizate
intr-un moment de maxima oportunitate, cu costuri minime in
concordanta cu o serie de exigente extraorganizationale
-conditioneaza eficienta activitatilor interne, calitatea rapoturilor
cu alte organizatii
2.COORDONAREA:-asigura sincronicizarea activitatilor,
adecvarea reciproca a obiectivelor si a actiunilor fiecarui
compartiment, precum si adaptarea dinamica a eforturilor
profesionale pentru realizarea cu maxima eficenta a sarcinilor
organizatiei
3.CONTROLUL-reprez una dintre cele mai importante functii
ale conducerii,complementara aceleia de organizare,prin care
se asigura respectarea cadrului normativ intern si extern;
-principala dimensiune a acestei functii este data de intervalul de
control prin care se intelege numarul de persoane,
compartimente si activitati pe care le poate controla si
coordona in mod eficient un conducator
-marimea intervalului de control afecteaza direct configuratia
structurala a organizatiei: un interval mic implica o piramida
inalta cu multe niveluri ierarhice si mai multe compartimente
functionale; un interval mare induce o forma piramidala mai
plata, cu mai putine niveluri ierarhice si compartimente.
Functii nespecifice:
4.REPREZENTAREA:
-este o functie care se manifesta pe plan extern, in contextul
relatiilor cu alte grupuri si in raport cu opinia publica si
persoane semnificative
-prin conducator organizatia se personalizeaza, el devenind
marca sau simbol pentru intreaga organizatie; si invers, o
organizatie prestigioasa transfera asupra conducatorului aceasta
aura sociala.
5.MENTINEREA SI DEZVOLTAREA ORGANIZATIEI-
este o atributie implicita pentru conducator, ca o conditie de
baza pentru indeplinirea obiectivelor asumate.
6.MOTIVAREA- diferentiata a membrilor este o functie
corelativa aceleia de mentinere si dezvoltare a organizatiei care
revine conducerii ca o conditie de baza pentru indeplinirea
obiectivelor acestuia.
7.DECIZIA- este componenta esentiala si indispensabila a
oricarei activitati de conducere prin care se fundamenteaza
exercitarea tuturor celorlalte functii.
Definitia deciziei: o activitate intelectuala prin care un actor
social alege dintre mai multe solutii ale unei probleme cu care
se confrunta, aceea care pare cea mai avantajoasa in
imprejurarile date.
In teoria de inspiratie economica decizia este rezultatul necesar
al unui riguros rationament logic.
In teoria de inspiratie psihosociala decizia este un proces social
desfasurat in timp, la care participa mai multi actori, relativ
autonomi unul fata de celalalt, insa legati strategic intre ei.
La H.A. Simon apare termenul de strategie decizionala
simplificata in care se adopta prima solutie care este apreciata
ca satisfacatoare. In viziunea lui procesul de luare a deciziilor
are mai multe etape:
1. Formularea problemei.
2. Explorarea posibilului actional si relevarea solutiilor
alternative
3. Analiza, evaluare si ierarhizarea solutiilor alternative
4. Luarea deciziei
5. Implementarea deciziei
6. Evaluarea postdecizionala
Tipuri de decizii:
-decizii strategice care pot da directii rezolutive si solutii
concrete
-decizii tactice
Datorita impactului sau asupra unor categorii largi din
personalul organizatiei activitatea decizionala implica cateva
aspecte psihosociale deosebite:
-legitimitatea- reflecta gradul de recunoastere formala a pozitiei
si atributiilor celor care ia decizia de catre restul membrilor
grupului
-consensualitatea- exprima gradul de convergenta a opiniilor
colectivului asupra corectitudinii si adecvarii deciziei la situatia
problematica
-participarea-releva gradul de implicare a membrilor fara functii
de conducere in activitatea de luare a deciziilor.

Stilul organizational de
conducere.
Din perspectiva functionalista organizatiile sunt sisteme sociale
orientate spre performanta tehnica (realizarea eficienta a unor
obiective specifice prin care se legitimeaza forma) si
performanta sociala (capacitate de a dezvolta raporturi sociale
pozitive).
Factorul esential care conditioneaza performanta il constituie
sistemul de conducere a carei expresie este data de stilul de
conducere practicat de lider.
Particularitati ale contextului organizational:
In plan organizational stilul de conducere se structureaza si se
manifesta preponderent la nivelul unor grupuri secundare.
Factorii care tin de pozitia in cadrul structurii generale a
societatii, de sistemul de relatii interorganizationale
institutionale in care este implicata organizatia au o pondere
mare in structurarea stilului de conducere la nivel microgrupal.
Profilul comportamentului de conducere al liderului unei
organizatii poate fi definit pe trei dimensiuni principale:
1. Resursele pe care se sprijina:
-resurse ce tin de puterea formala
-resurse derivate din competenta profesionala
-resurse ce tin de competenta interpersonala
La nivelul acestei dimensiuni profilul stilului de conducere este
dat de ponderea pe care fiecare tip de resursa o are in
structurarea comportamentului de conducere.
2. Modul de structurare a actului de conducere- este ponderea pe
care diferitele functii ale conducerii sunt asumate si exercitate
sistematic de catre un anumit lider.
3. Stilul atributional- desemneaza modul si gradul de
concentrare-distribuire a puterii, autoritarii si responsabilitatii
intre conducator si subalternii aflati pe diferite niveluri
ierarhice.
Variantele sunt:
-concentrarea autoritatii la nivelul conducatorului
-dedublare- manifestarea autoritatii fara asumarea
responsabilitatilor aferente, care sunt transferate asupra unor
persoane subalterne
-delegare
-dezimplicare
Modele ale stilului de conducere: R. Likert:
1. Sistemul autoritar-exploatator:
-puterea de decizie si control la varful ierarhiei
-sistem de comunicare slab structurat
-comportamente arbitrare ale liderilor
-performante scazute, insatisfactie ridicata
2. Sistemul autoritar-binevoitor- tot de mai sus pus atentie
sporita, formala, pentru problemele umane.
3. Sistemul consultativ- sensibil la ceea ce tine de membrii dar
cu pastrarea autoritatii.
4. Sistemul participativ:
- membrii sunt antrenati in luarea deciziilor si asumarea
responsabilitatilor
- liderul acorda o atentie prioritara grupului
- se obtin performante profesionale si satisfactii superioare.
R. Blake si J. Montan:Grila manageriala, un alt model
al stilului de conducere:
a) centrarea prioritara pe sarcina- liderul este orientat
preponderent spre realizarea eficienta a sarcinii.
b) Centrarea orientata pe oameni: liderul orientat pe stimularea
relatiilor pozitive umane si satisfacerea trebuintelor psihologice
ale membrilor.
Concluzie: stilul de conducere reprezinta unul dintre factorii
care afecteaza in mod esential organizatiile, deci in urma
analizei stilului de conducere corelativ cu factorii determinanti
ai acestuia si ai celor care se refera la perceperea subiectiva a
comportamentului liderului se poate realiza o prognoza asupra
organizatiei.
Specificul psihologiei resurselor
umane
Dinamica organizaiilor: faze ale evoluiei acestora si procesele
psihosociale implicate.
Etapele de evoluie a dinamicii unei organizaii:
1. Etapa cristalizrii: - in aceasta etapa se asigura condiiile
materiale ale desfurrii activitatilor, se selecteaz si se
formeaz personalul in raport cu organigrama existenta, se
elaboreaz regulamentele interne de funcionare si ncep sa se
precizeze principalele direcii funcionale ale organizaiei, in
condiiile particulare oferite de o anumita politica economica si
sociala. Se formeaz primele structuri informale de influenta,
socioafective sau de comunicaie.
2. Etapa de evoluie: - se ncheie cu definitivarea activitatii de
completare si formare a personalului pentru toate
compartimentele, paralel cu desfasurarea progresiva a
activitatilor specifice, conforme obiectivelor respectivei
organizaii. Se vor forma structurile informale la nivelul
ntregului sistem, existnd tendina reproducerii celor din etapa
anterioara.
De remarcat faptul ca disfuncionalitile aprute in aceste prime
etape vor fi greu de nlturat, datorita ascendenei morale,
structurale si funcionale pe care o vor capata microgrupurile
formate de la nceput.
3. Etapa funcionrii mature: - activitile organizaiei vor fi
orientate aproape exclusiv pe direcia realizrii obiectivelor
constitutive, pe fondul existentei unui echilibru relativ stabil
intre structurile formale si cele informale, dup ce in prealabil
s-a reuit satisfacerea difereniat a trebuinelor
psihoindividuale si psihosociale ale membrilor;
- manifestarea activa a coeziunii
organizaionale, pe fondul atingerii unui grad nalt de integrare
si participare a membrilor la viata organizaiei, identificarea
personalului de baza cu valorile reprezentate de respectivul
sistem;
- o adaptare superioara in plan
profesional, relaional si social, in urma exercitrii unor roluri
si modele comportamentale dovedite eficiente;
- dezvoltarea unor mecanisme de autocorecie spontana a
disfuncionalitilor aprute in diferite planuri, construirea unei
tradiii organizaionale care va fundamenta si orienta in mare
msur formele si direciile de manifestare ale membrilor,
grupurilor si sistemului in ansamblu.
Pe fondul acesta pozitiv apar tendine din ce in ce mai puternice
de manifestare inerial si conservatoare, care pot afecta
puternic deschiderea spre creaie, flexibilitate organizaionala
si capacitatea de adaptare la situaiile noi generate de evoluiile
sociale, politice, economice, stiintifice si tehnologice.
4. Etapa involutiva: - organizaiile ajung frecvent intr-o situaie
care impune cu necesitate reorganizarea sau dizolvare, in
aceste situaii se amplifica strile conflictuale interne si
externa, are loc o scdere a performantelor profesionale, apar
frecvent situaii de criza instituional, cu reverberaii
(repercusiuni) in plan economic, politic si social.
In plan psihoindividual si psihosocial efectele sunt difereniate
pe categorii de personal: in funcie de statut, tipul si nivelul de
pregtire profesionala, vechimea in organizaie, calitatea
statutelor conexe, vrsta, sex, poziia ocupata in structurile
informale ale organizaiei .a.
Particularitile proceselor psihosociale in cadrul organizaiilor:
(a.) modul de structurare a grupurilor conexe /grupurile
secundare; (b.) influenta directa a instituiilor sub incidena
crora s-au format organizaiile, precum si modul de exercitare
a controlului social.
Procesele psihosociale implicate in dinamica organizaional.
Procesul de realizare a sarcinii. Structura relaiilor de conexitate
dintre compartimente (microgrupurile aferente) va depinde in
mod esenial de natura sarcinii organizaiei.
Natura sarcinii se caracterizeaz prin urmtoarele
dimensiuni:(a.) dimensiunea fizico-substaniala care reflecta
natura elementelor materiale si a transformrilor fizico-
mecanice pe care le implica realizarea sarcinii; (b.)
dimensiunea structural care evideniaz modul optim de
divizare a sarcinii generale in subsarcini care pot fi realizate
independent in cadrul diferitelor compartimente ale
organizaiei; (c.) dimensiunea funcional care releva
configuraia necesara a relaiilor funcionale dintre membrii
grupurilor si dintre compartimente, care sa asigure realizarea
optima a sarcinilor particulare si generale.
In funcie de natura sarcinii si a tehnologiilor folosite, intre
sarcinile particulare distribuite spre realizarea diferitelor
compartimente vor exista anumite relaii funcionale: de tip
adaptativ, complementar, convergent, conjunctiv, disjunctiv
sau compensator.
Procese de comunicare. Calitatea proceselor comunicationale
condiioneaz desfasurarea activitilor in cadrul unei
organizaii. De asemenea, cele mai multe disfuncionaliti se
datoreaz in mare msura reelelor si proceselor
comunicaionale nesatisfctoare privind coninutul, modul de
desfasurare si modalitile de utilizare a informaiei vehiculate.
Pentru fiecare tip de informaie exista anumite reele de
circulaie (formale sau informale) a informaiei respective
printr-o serie de parametrii:
- forma de structurare (de lan, cerc, stea, y/ramificata sau
mixta); Dac la nivelul microgrupurilor pot fi ntlnite frecvent
toate aceste configuraii, n cadrul organizaiilor singurele care
prezint importan sunt cele stelate, ramificate sau mixte; de
fapt, poate acestea pot fi reduse la specii ale reelelor ramificate
- gradul de centralitate - evidentiaza configuraia sursei de
informaii in cadrul unei anumite organizaii (o singura
persoana, mai multe persoane);
- capacitatea informaionala - exprima raportul dintre cantitatea
de informaie transmisa si recepionata in unitatea de timp;
- viteza de transmitere - este un indicator complementar care
exprima timpul necesar pentru ca o informaie sa ajung la
destinatar(fara distorsiuni care sa depaseasca redundanta
mesajului);
- fidelitatea informaionala - releva gradul de similitudine dintre
informaia transmisa si cea recepionata;
- capacitatea de corecie a erorilor - este condiionat de
raportul dintre numrul de conexiuni directe si cele inverse,
lundu-se in calcul si nivelurile ierarhice intre care se
realizeaz feed-back-urile.
Procesele de influenta. Orice organizaie presupune in mod
necesar un sistem de autoritate. Acesta consta in ansamblul
factorilor psihosociali prin care se orienteaz, controleaz si
influeneaz comportamentele, atitudinile, motivaiile si
sentimentele membrilor unei organizaii. Sistemul poate fi
formal sau informal; concentrat sau difuz; personalizat sau
impersonal; de ordin material sau spiritual (ideologic); real sau
invocat; cu aciune permanent sau temporar, cu autoritate
exercitat direct sau prin mandat.
Acest sistem de autoritate implica trei componente:
(a.) funcionala rezulta din necesitatea obiectiva de
coordonare a aciunilor persoanelor implicate in realizarea unei
sarcini comune, in condiii determinate de ordin material,
tehnologic, social.
(b.) psihosociala determinata de mecanismul interactional
(de ordin grupal si interpersonal) declanat de imperativele
aciunii in comun pentru realizarea unei anumite sarcini.
(c.) psihologica constnd din ansamblul vectorilor
motivaionali care pot fi satisfacuti prin participarea la viata
unei organizaii.
Procesele socioafective. Personalul unei organizaii se
structureaz funcionala ca un grup secundar, format din mai
multe grupuri primare, aflate in anumite raporturi de
conexitate. Prin urmare raporturile socioafective dintre membri
iau forme complexe. Determinarea configuraiei sociometrice
la nivelul grupului secundar, dar in prealabil verificata in
cadrul grupurilor primare este necesara pentru determinarea
structurii prefereniale.

nivelul microgrupurilor constituite formal n cadrul diferitelor
compartimente funcionale de baz ale organizaiei; acestea
sunt cele mai mici uniti funcionale (ateliere, birouri,
laboratoare), n care membrii interacioneaz direct i constant
la realizarea unei sarcini comune i de regul n acelai
spaiu fizic. Prin intermediul metodelor clasice, se poate stabili
statutul sociometric al fiecrui membru, iar acesta se raporteaz
la statutul formal din structura autoritii, sau la cel strict
funcional, derivat din structura activitilor de realizare a
sarcinii .Performanele, climatul psihosocial i nivelul de
conflictualitate vor fi determinate n cea mai mare msur de
congruena dintre aceste structuri, corelativ cu stilurile de
conducere practicate de liderii formali, la diferite niveluri
ierarhice

sociometrice la nivelul grupului secundar structurat la nivelul
unor compartimente de rang superior: secii, sectoare, servicii.
Grupul secundar rezult n urma conexrii funcionale a mai
multe grupuri primare, prin intermediul unor puncte de
articulaie care, la rndul lor, sunt caracterizate prin "indicele
de conexitate. Calitile profesionale i psihosociale ale
zonelor de conexare dintre mai multe grupuri primare sunt cele
ce vor condiiona n mod esenial performanele n cadrul
respectivului compartiment. De subliniat faptul c nu este
indicat determinarea direct a structurii prefereniale la nivelul
grupului secundar, fr ca n prealabil aceasta s fie relevat la
nivelul grupurilor primare constitutive. Procednd astfel, apar
unele distorsiuni care limiteaz sensibil utilitatea demersului de
optimizare a structurilor i proceselor psihosociale de grup.
Congruena structurii socioafective a grupului n raport cu
structura sarcinii constituie un concept operaional de baz, pe
care 1-am elaborat pornind de la noiunea matematic de
"distan". Aceasta permite evaluarea riguroas a gradului de
asemnare dintre dou sau mai multe obiecte, definite printr-o
diagram, graf sau matrice, ns implic o relaie simetric
ntre obiectele comparate, ceea ce o face inutilizabil pentru
psihosociologie, unde exist totdeauna o prevalenl asimetric
a unei structuri sau proces asupra altora.
Procesele motivaionale. Sunt trei categorii de factori ce
interfereaz in cadrul unei organizaii: (a.) factori specifici
structurii motivaionale individuale, cu valoare infrastructurala:
trebuinele, motivele, interesele si aspiraiile care-i sunt
specifice unei persoane, formate in ontogeneza, in afara
respectivului cadru organizaional; (b.) factori motivaionali de
grup si care se manifesta exclusiv in acest cadru; (c.) factori
motivaionali generai exclusiv ca urmare a apartenenei la o
anumita organizaie, cu o valoare suprastructurala in raport cu
celelalte doua categorii, pe care le influenteaza selectiv, in
funcie de poziia ocupata la un moment dat in cadrul
sistemului.
Procesele participativ-axiologice. Constituirea organizaiei ca
sistem dinamic presupune o succesiune de etape, o dezvoltare
progresiva a structurilor psihosociale subiacente, in contextul
interaciunii continue cu mediul social extern si sub
imperativele obiectivelor constitutive. Aceasta complexa
procesualitate se desfasoara in doua planuri distincte, dar
interdependente: un prim plan evidentiaza evoluia sistemului
organizaional in ansamblu; un al doilea plan evidentiaza
procesul integrrii individuale a membrilor in cadrul sistemului
organizaional aflat pe o anumita treapta a evoluiei sale.
Dinamica integrrii si participrii la viata de grup implica
parcurgerea a cinci niveluri calitative:
(1.) Nivelul comportamental: presupune constituirea spontana si
progresiva a unui sistem de interaciuni, in care fiecare membru
participant desfasoara un rol strict comportamental-actional,
derivat din natura sarcinii asumate sau care este impusa
grupului spre rezolvare;
(2.) Nivelul emoional: implica apariia si manifestarea unor
emoii si sentimente de grup, pe fondul interaciunilor
comportamentale.
(3.) Nivelul normativ: cuprinde un ansamblu organizat de
reprezentri, idei si reguli, larg impartasite de ctre membri,
despre tot ceea ce constituie aspecte ale vieii de grup si
organizaie.
(4.) Nivelul teleologic: presupune apariia si adoptarea unui set
de reprezentri si idei despre ceea ce constituie obiectivele si
scopurile fundamentale ale grupurilor si organizaiei de
apartenena, precum si despre modul cum aceste obiective
trebuie ndeplinite pentru a justifica existenta, afirmarea si
recunoaterea publica a respectivelor structuri sociale.
(5.) Nivelul axiologic: consta dintr-un set de interpretri despre
ceea ce este grupul sau organizaia, despre ceea ce ar fi de dorit
sa devin, si despre ceea ce ar trebui fcut pentru a se atinge
acest ideal valoric; este vorba de o interpretare axiologica a
ceea ce reprezint organizaia intr-un anumit cmp semnificativ
de repere, modele si valori sociale.











1. Def + caracterizare organizatii
DEFINITIE: organizatia reprezinta una dintre
componentele structurale si functionale esentiale ale
sistemelor sociale,prin care se asigura racordarea
intereselor sociale generale cu cele ale diferitelor tipuri de
grupuri si persoane.

Caracterizarea organizatiilor:
-sunt ansambluri umane construite, in care se desfasoara
interactiuni sistematice si ordonate, pe baza unui model
interactional explicit (organigrama).
-au obiective explicit formulate la care adera toti membrii si
care au rol constitutiv si de legitimare pentru procesul de
structurare interna si pentru activitatea organizatorica necesara
realizarii sarcinii.
-dezvolta o structura interna care reflecta ierarhiile si relatiile
functionale dintre ierarhii (organigrama)
-prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor, rolurilor
si activitatilor prin care se realizeaza componente ale
obiectivului comun
-manifesta o dinamica structurala si functionala
-poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le
poate adopta pe plan intern sau pe plan extern-autonomie
organizationala
-pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern pe fondul unei
autonomii organizatorice si functionale relative
-dezvolta mecanisme de autoreglare interna si externa, ceea ce
le confera calitatea de sisteme cibernetice adataptive
organizatiile reprezinta una dintre componentele structurale si
functionale sociale esentiale ale diferitelor tipuri de grupuri si
persoane;
organizatia este specializata, are o misiune careia ii sunt
asociate anumite obiective, scopuri.
organizatia se fundamenteaza pe grupuri de oameni intre care
se deruleaza interactiuni orientate de obiective comune;
organizatia este o structura de interactiuni reglementate de
reguli formale si informale si generatoare de actiuni colective
centrate pe scopurile organizatiei, in lipsa acestor reguli
organizatia dezintegrandu-ce;
conducerea organizatiei trebuie sa fie caracterizata de
rationalitate, in lipsa acestei caracteristici aceasta putand ajunge
la scopuri aberante;
Organizatiile sunt sisteme psihosociale care au anumite
trasaturi si caracteristici comune, indiferent de natura lor:
a) Sunt ansambluri umane constituite, in care se desfasoara
interactiuni sistematice si ordonate, pe baza unui model
interactional explicit (organigrama);
b) Au obiective explicit formulate, la care adera toti membrii
organizatiei;
c) Dezvolta o structura interna care reflecta pozitiile, ierarhiile
si relatiile functionale dintre acestea;
d) Prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor,
atributiilor, rolurilor si activitatilor prin care se realizeaza
diferitele componente ale obiectivului comun
diferentierea se manifesta atat pe orizontala, in raporturile
de coordonare a partilor, cat si pe verticala, in raporturile de
subordonare;
e) Manifesta o dinamica structurala si functionala, in stransa
legatura cu gradul de realizare a obiectivelor constitutive;
f) Poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe
care le poate adopta atat in plan intern cat si extern;
g) Pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern (institutii,
alte organizatii, grupuri, persoane), pe fondul unei
autonomii organizatorice si functionale relative;
h) Dezvolta mecanisme de autoreglare interna si externa.

2. Clasificarea organizatiilor:
1.Dupa natura obiectivului urmarit: economice (intreprinderi),
financiare (banci), politice (patide), religioase, culturale
(teatre), educationale (scoli, universitati), militare, juridice,
umanitare, sportive, civice, administrative, etc.
2.In functie de gradul de structurare interna si de modul in care
se realizeaza acesta: formale si informale.
3.Dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre
membrii: orizontale (organizatiile civice) sau verticala-are
structura irarhica piramidala.
4.In functie de relatiile cu mediul social extern: inchise si
deshise
5.Dupa durata de functionare: temporare (fondul propietatii de
stat), permanente (statul)
6.Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si
normele de functionare: transparente(org, administrative),
semitransparente (secte religioase), opace (masoneria).
7.In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta
legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale
(Weber): org. orientata pe lider, org. patriarhala, org.
birocratica.
8.Relatia de dependenta fata de alte structuri organizatorice :
autonome, dependente; raportul cu sistemul legislativ: legale
sau ilegale; gradul de marime: mici, mijlocii, mari; pozitia in
cadrul unui ansamblu organizational: primare sau de baza si
secundare sau supraordonare.
Extrema varietate a tipurilor de organizatii face relativ dificila
clasificarea acestora in categorii distincte;
criteriile folosite in continuare au fost astfel alese incat sa
asigure o baza operationala pentru abordarile cazuistice:
a) Dupa natura oboiectivului urmarit:
- economice: intreprinderile industriale si comerciale;
- financiare: banci, fonduri mutuale sau de ivestitii;
- politice: partide, grupuri ideologice militante;
- religioase: biserica nationala, secte religioase;
- culturale: uniuni artistice, teatre, asociatii de promovare a
valorilor culturale;
- educationale: sistemul de scoli, universitati;
- militare: armata, politia, garzi nationale, grupuri paramilitare;
- juridice: judecatorii, tribunale;
- umanitare;
-sportive;
-civice;
-administrative; etc

b) In functie de gradul de structurare interna si de modul cum se
realizeaza aceasta:
- formale: au un inalt grad de structurare, pe baza unor
reglementari stricte provenite de la o instanta superioara, sau
elaborate de chiar organizatorii sistemului (org. militare,
politice, juridice)
- informale: au un grad redus de structurare, raporturile si
activitatile spontane prevaland asupra celor reglementate
flexibilitatea relatiilor interne si externe este mult mai mare,
existand mai multe grade de libertate in evolutia sistemului, fara
ca acesta sa insemne lipsa unei normativitati care sa regleze
diferitele aspecte ale activitatii si vietii organizatiei
(organizatiile umaniste)
c) Dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre
membri:
- pe orizontala: dezvolta preponderent raporturi de coordonare
reciproca (org. civice)
- verticala: au structuri ierarhice piramidale, in care fiecare nivel
este subordonat functional celui superior ( org. militare)
d) In functie de relatiile cu mediul social extern:
- inchise: obiectivele, reglementarile si normele de functionare
sunt elaborate exclusiv in perimetrul organizatiei respective,
selectarea si adeziunea membrilor fiin controlata din interior
(serviciile de informatii)
- deschise: adeziunea membrilor este libera, depinzand in cea
mai mare masura de propria lor initiativa, pe fondul unor
reglementari care deriva dintr-un spatiu social mai larg, decat cel
strict organizational.

e) Dupa durata de functionare:

- temporare: a caror existenta este legata numai de un anumit
proiect, care o data realizat implica automat desfiintarea
respectievei structuri ( Fondul Proprietatii de Stat)
- permanente: care nu au inclus in proiectul de infiintare un
anumit termen de functionare ( statul, partidele politice, sectele
religioase etc)
f) Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si
normele de functionare:
- transparente: org. administrative;
- semitransparente: serviciile de informatii;
- oculte: Masoneria.
g) In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta
legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale:
- organizatie orientata pe lider: exercitarea autoritatii se bazeaza
pe calitatile personale ale liderului;
- organizatia patriarhala: autoritatea este acceptata in virtutea
traditiei si datinilor unanim acceptate de membrii unei
colectivitati;
- organizatia birocratica: bazata pe un sistem de autoritate
ratinal-legala in care regulile, normele si criteriile de functionare
sunt riguros si explicit formulate, vizand prioritar eficienta
activitatii intr-un cadru social determinat si legiferat prin norme
specifice de functionare;
h) In functie de tipul de putere care sta la baza functionarii
organizatiei:
- coercitive: puterea se exercita prin constrangere
(penitenciarele);
- normative: prevaleaza un sistem riguros de norme si
reglementari, a caror incalcare atrage sanctiuni (partidele
politice);
- utilitare: autoritatea rezulta ca urmare a necesitatii de a realiza
anumite obiective care raspund nevoilor sociale (fabricile)
- mixte: care presupun criterii combinate (armata normativ-
coercitiva)
+ altele! Dar e prea mult deja


3. Functiile psihosociale ale organizatiilor:
-in plan macrosocial organizatiile operationalizeaza si asigura
indeplinirea obiectivelor generale ale unei societati
-in plan microsocial organizatiile asigura conditiile formarii si
integrarii sociale a membrilor societatii
-in plan intern organizatiile racordeaza bilateral si dinamic
imperativele generale ale societatii.
Paralel, organizatiile dezvolta si anumite functii specifice de
autoconservare, mentinerea limitelor si dezvoltare.
Principalele functii ale organizatiilor intelese ca subsisteme
sociale dinamice avand o structura specifica sunt:
-ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei
coordonate: civice, politice etc.
-asigura formularea si indeplinirea unor categorii de obiective
sociale, in termeni de realism si eficienta
-racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala,
realizand puntea intre societate si individualitate
-influenteaza sistemul institutional in sensul optimizarii acestuia
-asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a
membrilor societatii, oferind si impunand norme si valori
paralel cu asigurarea mecanismelor prin care acestea sunt
invatate, interiorizate si exercitate in plan individual si de grup
-dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care se
realizeaza autoconservarea, mentinerea limitelor sistemului si
dezvoltarea adataptiva a organizatiilor.
In calitatea lor de principala componenta a sistemului social
global, dar si de veriga de legatura dintre macrosocial si
microsocial, organizatiile indeplinesc multiple functii sociale si
psihosociale, structurate pe mai multe niveluri:
1) In plan macrosocial:
organizatiile operationalizeaza si asigura indeplinirea
obiectivelor generale ale unei societati care evolueaza in conditii
naturale si istorice determinate;
aceste obiective tin de asigurarea conditiilor materiale si
spirituale necesare supravieturii si evolutiei societatii,
conservarea si promovarea valorilor socioculturale, impunerea
normelor si modelelor prin care se regleaza raporturile generale
din cadrul comunitatii respective etc.;
2) In plan microsocial:
organizatiile asigura conditiile formarii si integrarii sociale a
membrilor societatii, oferind atat un sistem coerent de valori,
norme si modele si repere existentiale, cat si conditiile necesare
integrarii, participarii si afirmarii individuale la viata sociala, pe
fondul satisfacerii diferentiate a trebuintelor psihoindividuale (
materiale si spirituale, de securitate si recunoastere sociala, de
manifestare creatoare a propriei personalitati etc)
in acest plan, organizatiile joaca un rol considerabil in
formarea eului ideal si sistemului aspirational al membrilor
societatii.
3) In plan intern:
organizatiile racordeaza bilateral si dinamic imperativele
generale ale societatii, particularizate si obiectivate in sarcini
concrete de activitate, cu cerintele si trebuintele psihoindividuale
si de grup ale membrilor organizatiilor respective;
Sintetizand, principalele functii ale organizatiilor, intelese ca
subsisteme sociale dinamice avand o structura specifica, sunt
urmatoarele:
1) Ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei
coordonate: civice, politice, juridice, educationale, militare,
sportive, culturale, religioase etc;
2) Asigura formularea si indeplinirea unor categorii de
obiective sociale, in termeni de realism si eficienta;
3) Racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala,
realizand puntea de legatura dintre imperativele generale
ale societatii si trebuintele, aspiratiile si particularitatile
psihosociale ale grupurilor si membrilor societatii in acest
plan, org. indeplinesc si o functie identitara, oferind
membrilor un cadru social prin care se definesc;
4) Influenteaza sistemul institutional, in sensul optimizarii
acestuia pe criteriile oferite de realitatea vietii socialesi in
functie de trebuintele psihosocialeale membrilor si
grupurilor sociale;
5) Asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a
membrilor societatii, oferind si impunand un ansamblu de
valori, norme si modele comportamentale si actionale,
paralel cu asigurarea mecanismelor psihosociale prin
intermediul carora aceste elemente sunt invatate,
interiorizate si exercitate, in plan individual si de grup;
6) Dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care se
realizeaza autoconservarea, mentinerea limitelor sistemului
si dezvoltarea adaptatia a sistemului organizational.

4. Clasificarea organizatiilor:

1.Dupa natura obiectivului urmarit: economice (intreprinderi),
financiare (banci), politice (patide), religioase, culturale
(teatre), educationale (scoli, universitati), militare, juridice,
umanitare, sportive, civice, administrative, etc.
2.In functie de gradul de structurare interna si de modul in care
se realizeaza acesta: formale si informale.
3.Dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre
membrii: orizontale (organizatiile civice) sau verticala-are
structura irarhica piramidala.
4.In functie de relatiile cu mediul social extern: inchise si
deshise
5.Dupa durata de functionare: temporare (fondul propietatii de
stat), permanente (statul)
6.Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si
normele de functionare: transparente(org, administrative),
semitransparente (secte religioase), opace (masoneria).
7.In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta
legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale
(Weber): org. orientata pe lider, org. patriarhala, org.
birocratica.
8.Relatia de dependenta fata de alte structuri organizatorice :
autonome, dependente; raportul cu sistemul legislativ: legale sau
ilegale; gradul de marime: mici, mijlocii, mari; pozitia in cadrul
unui ansamblu organizational: primare sau de baza si secundare
sau supraordonare
Extrema varietate a tipurilor de organizatii face relativ dificila
clasificarea acestora in categorii distincte;
criteriile folosite in continuare au fost astfel alese incat sa
asigure o baza operationala pentru abordarile cazuistice:
a) Dupa natura oboiectivului urmarit:
- economice: intreprinderile industriale si comerciale;
- financiare: banci, fonduri mutuale sau de ivestitii;
- politice: partide, grupuri ideologice militante;
- religioase: biserica nationala, secte religioase;
- culturale: uniuni artistice, teatre, asociatii de promovare a
valorilor culturale;
- educationale: sistemul de scoli, universitati;
- militare: armata, politia, garzi nationale, grupuri paramilitare;
- juridice: judecatorii, tribunale;
- umanitare;
-sportive;
-civice;
-administrative; etc

b) In functie de gradul de structurare interna si de modul cum se
realizeaza aceasta:
- formale: au un inalt grad de structurare, pe baza unor
reglementari stricte provenite de la o instanta superioara, sau
elaborate de chiar organizatorii sistemului (org. militare,
politice, juridice)
- informale: au un grad redus de structurare, raporturile si
activitatile spontane prevaland asupra celor reglementate
flexibilitatea relatiilor interne si externe este mult mai mare,
existand mai multe grade de libertate in evolutia sistemului, fara
ca acesta sa insemne lipsa unei normativitati care sa regleze
diferitele aspecte ale activitatii si vietii organizatiei
(organizatiile umaniste)
c) Dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre
membri:
- pe orizontala: dezvolta preponderent raporturi de coordonare
reciproca (org. civice)
- verticala: au structuri ierarhice piramidale, in care fiecare nivel
este subordonat functional celui superior ( org. militare)
d) In functie de relatiile cu mediul social extern:
- inchise: obiectivele, reglementarile si normele de functionare
sunt elaborate exclusiv in perimetrul organizatiei respective,
selectarea si adeziunea membrilor fiin controlata din interior
(serviciile de informatii)
- deschise: adeziunea membrilor este libera, depinzand in cea
mai mare masura de propria lor initiativa, pe fondul unor
reglementari care deriva dintr-un spatiu social mai larg, decat cel
strict organizational.

e) Dupa durata de functionare:

- temporare: a caror existenta este legata numai de un anumit
proiect, care o data realizat implica automat desfiintarea
respectievei structuri ( Fondul Proprietatii de Stat)
- permanente: care nu au inclus in proiectul de infiintare un
anumit termen de functionare ( statul, partidele politice, sectele
religioase etc)
f) Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si
normele de functionare:
- transparente: org. administrative;
- semitransparente: serviciile de informatii;
- oculte: Masoneria.
g) In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta
legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale:
- organizatie orientata pe lider: exercitarea autoritatii se bazeaza
pe calitatile personale ale liderului;
- organizatia patriarhala: autoritatea este acceptata in virtutea
traditiei si datinilor unanim acceptate de membrii unei
colectivitati;
- organizatia birocratica: bazata pe un sistem de autoritate
ratinal-legala in care regulile, normele si criteriile de functionare
sunt riguros si explicit formulate, vizand prioritar eficienta
activitatii intr-un cadru social determinat si legiferat prin norme
specifice de functionare;
h) In functie de tipul de putere care sta la baza functionarii
organizatiei:
- coercitive: puterea se exercita prin constrangere
(penitenciarele);
- normative: prevaleaza un sistem riguros de norme si
reglementari, a caror incalcare atrage sanctiuni (partidele
politice);
- utilitare: autoritatea rezulta ca urmare a necesitatii de a realiza
anumite obiective care raspund nevoilor sociale (fabricile)
- mixte: care presupun criterii combinate (armata normativ-
coercitiva)
+ altele! Dar e prea mult deja

5. Caracteristicile structurale ale organizatiilor

9. Marimea:
-influenteaza complexitatea, formalizarea si extinderea org.
-dilema organizationala- cu cat numarul membrilor unei
organizatii este mai mare, cu atat complexitatea acesteia va
creste, existand tendinta unei accentuate structurari pe verticala
paralel cu o diferentiere si specializare functionala tot mai mare
la nivelul compartimentelor si subcompartimentelor.
Specializarea determina o mai mare autonomie in luarea
deciziilor ceea ce va ingreuna comunicarea pe orizontala
-o consecinta este puterea reala si virtuala
-pentru evaluarea marimii se folosesc atat indicatori cu valoare
absoluta cat si cu valoare relativa
10. Complexitatea:
-este data de gradul de diferentiere structurala si specializare
functionala in raport cu natura obiectivelor constitutive
-prestigiul intern si extern se afla in stransa legatura cu gradul de
complexitate si dificultate a sarciniilor pe care le are de
rezolvat-
-controlul social este mai greu de realizat asupra acestor
organizatii
-modalitatile de evaluare a complexitatii introduc in calcul
indicatorii de marime, caracteristicile, dificultatea relativa a
sarcinii, distributia geografica a activitatilor, densitatea
relatiilor introrganizationale impuse de realizarea obiectivelor
sale.
11. Formalizarea
-exprima masura in care activitatea organizationala este reglata
explicit de un sistem formal de reglementari si reguli
comportamentale, corelativ cu modalitatile de impunere a
acestora.
-atunci cand organizatia este puternic formalizata poate capata
caracteristicile negative ale unui sistem birocratic
12. Intensitatea administrativa
-depinde de marime si de nivelul de formalizare organizationala,
cat si de natura functiilor profesionale si sociale ale sistemului
- indicatorul care exprima intensitatea administrativa este dat de
raportul dintre marimea personalului de conducere, cel
administrativ si cel de executie.
13. Centralizarea
-exprima nivelul si gradul de concentrare a puterii, deciziei si
controlului, in functie de configuratia structurala a organizatiei
-in org. descentralizate deciziile se iau la nivelul unitatilor
structurale componente, in org. centralizate deciziile se iau la
nivelul ierarhic cel mai inalt; responsabilitatile sunt dispersate
in primul caz si concentrate in al doilea caz
-in cadrul org. descentralizate coerenta, continuitatea si
eficienta generala sunt reduse fiind compensate de un grad mai
inalt de implicare personala, o mai puetrnica motivatie,
creativitate si flexibilitate organizationala
-in cadrul org. puternic centralizate se asigura o puternica
coerenta actionala, o mai buna coordonare a eforturilor, o
prompta concentrare pe sarcinile imediate
14. Extinderea
-exprima gradul de acoperire spatiala a unui teritoriu in care o
organizatie este indrituita sa-si desfasoare activitatea
15. Activismul
-exprima proportia si intensitatea activitatilor specifice
desfasurate de personalul unei organizatii in cadrul acesteia
-cunoasterea acestui indicator este importanta pentru deciziile
privind organizarea si desfasurarea diferitelor categorii de
activitati in cadrul unei organizatii
16. Deschiderea
-reprezinta un indicator calitativ al tipului de relatii existente
intre organizatie si mediul social extern
-gradul de deschidere al unor organizatii poate varia intre limite
largi, in functie de natura lor si de legile care le reglementeaza
functionarea




Personalitatea sistem integral supradotat.
Cristea, D. Tratat de psihologie social,Ed.ProTransilvania,
Bucureti, 2001, p. 90-121.
1.Personalitatea uman din perspectiv psihosocial
Persoana , - subsistem relaional bazal,cu o o anumit
identitate i poziie social, cu drepturi, obligaii i funcii
specifice n cadrul sistemului social real.
- la nivel psihosocial se realizeaz interaciunea dinamic dintre
individual i social, dintre procesele sau fenomenele psihice
care stau la baza elaborrii conduitelor i procesele
psihosociale care condiioneaz forma i coninutul acestora.
Individul - entitatea biologic a fiinei, Fiind unitatea biologic
primar i indisolubil a oricrei specii, n coninutul noiunii
de individ nu vom gsi referiri la notele de valoare sau de
difereniere calitativ , aa cum vor apare acestea la nivelul
individualitii..
Individualitatea- expresia individului difereniat n plan biologic
i psihologic. Calitatea de individualitate" este dat de acele
caracteristici fizice, psihice i psihofiziologice unice,
irepetabile, care particularizeaz individul concret, pe fondul
unor mecanisme i forme proprii de adaptare i manifestare
comportamental.
Persoana - sistemul de nsuiri, relaii i caliti psihosociale care
dau identitate social individului.
- fiina concret cu o identitate social determinat
(nume, familie, loc i dat de natere, statut social .a.), avnd
o anumit poziie n cadrul sistemului social, cu anumite
drepturi i obligaii de care este contient. Persoana trebuie
neleas att ca nucleu relaional n cadrul oricrui subsistem
social (familie, grup, organizaie, instituie), avnd anumite
determinaii de ordin sociocultural (statut, etnie, religie .a.),
ct i ca o individualitate contient de sine i
recunoscut de ceilali ca avnd o identitate anume n cadrul
relaiilor i structurilor sociale ale grupurilor i comunitii.
Personajul - persoana aflat n mprejurri concrete, ndeplinind
anumite funcii publice i fiind implicat activ ntr-un contezt
relaional determinat.
- implic adoptarea unor atitudini i conduite specifice rolurilor
sociale pe care le joac, acestea cptnd caracterul unor
mti sociale prin care persoana se metamorfozeaz n
personaj. La nivelul persoanei identificm potenialitile
psihosociale ale cuiva, iar la nivelul personajului se realizeaz
obiectivarea acestor potenialiti, n funcie de mprejurrile
concrete specifice situaiilor sociale n care se gsete plasat
persoana.
- Comparativ cu persoana care reprezint elementele de
identitate, continuitate i stabilitate psihosocial ale individului,
personajul evideniaz modalitile de inserare social activ
ale persoanei, precum i aspectele tranziente i conjuncturale
ale conduitei participative la viaa social a comunitii.
Ipostaze ale personajului:
a) personajul ca stereotip social, care joac rolul aferent poziiei
pe care o ocup n societate, fiind expresia rigid a
imperativelor sociale (ce am datoria s fiu);
b) personajul ca ideal personal, prin care persoanele "volitive"
se automodeleaz n raport cu propriile idealuri i aspiraii (ce
vreau s fiu);
c) personajul ca masc, prin care subiectul se prezint
deliberat ntr-o anumit ipostaz pentru cei din jur, disimulnd
unele faete ale propriei personaliti (ce vreau s par c
sunt);
d) personajul ca refugiu, conduita impus de statut fiind un alibi
moral pentru propriul comportament (ce mi se impune s fiu)
etc.
Personalitatea, - persoana maximal valorizat social,
recunoscut ca atare prin performan, inut moral sau
profesional exemplar, rolul deosebit jucat n anumite situaii
importante pentru comunitate etc.
- personalitatea este persoana, respectiv
personajul devenit etalon valoric pentru anumite domenii de
activitate sau pentru viaa social n general. Astfel, vom
deosebi personaliti ale vieii politice, economice, tiinifice,
artistice, religioase, educaionale , militare .a.
n sens strict psihologic, prin personalitate se nelege modul
specific de organizare a trsturilor i nsuirilor psihofizice i
psihosociale ale persoanei;
-este o structur dinamic de natur bio-psiho-
social care, la un anumit individ, asigur adaptarea original
la mediul natural i social.
- principalul nucleu funcional care mediaz
elaborarea conduitelor sociale.
Raporturile dintre persoan, personaj, personalitate. Din
perspectiva psihologiei sociale, persoana ndeplinete funcia
de concept central, n jurul su polarizndu-se seria de noiuni
conexe prezentate mai sus. Analiza relaiilor dintre acestea va
evidenia implicit i mecanismele psihosociale care
fundamenteaz interaciune dintre individual i social (v.
fig.3.1). Distincia dintre noiunea de individ (ins - ntr-o alt
terminologie) i cea de individualitate semnific trecerea de la
fiina generic, neleas ca unitate indivizibil a speciei, la
fiina unic i irepetabil, perceput contient ca atare, ntr-un
context sociocultural dat. Diferenierile specifice
individualitii in att de anumite caracteristici biofizice
determinate de variaii genetice aleatorii, ct mai ales de acele
particulariti psihosociale care rezult n urma influenelor
unice ale mediului natural i social asupra proceselor
ontogenetice de formare a structurilor cognitive, afective,
motivaionale, relaionale sau aptitudinale ale subiectului.
Elementul central al oricrei individualiti l reprezint modul
de organizare i ierarhizare funcional a acestor nsuiri unice
de natur bio-psihosocial, adic ceea ce n termeni
psihologici se numete personalitate.
Din perspectiv psihosocial, personalitatea trebuie neleas ca
un operator central n cadrul tuturor ipostazelor subiectului
uman: aceea de individualitate, persoan, personaj sau
personalitate public. Calitatea de operator a personalitii
trebuie neleas n felul urmtor. n ontogenez, infinit de vari-
atele influene ale mediului determin apariia unor nsuiri i
particulariti psihice i psihosociale, structurale sau
funcionale, care, n virtutea legilor care guverneaz sistemele
complexe cu autoreglare, ncep s se organizeze ierarhic.
Procesul formrii i structurrii personalitii are un caracter
dinamic i progresiv, sistemul astfel format mijlocind i
condiionnd pe mai departe toate relaiile individ-mediu;
relaii care, la rndul lor, printr-o conexiune circular continu,
determin un grad i mai nalt de organizare i funcionare a
personalitii. Astfel, n oricare moment al existenei,
personalitatea ca structur operatorie condiioneaz elaborarea
reaciilor atitudinale i comportamentale ale persoanei, n
funcie de informaia primit, particularitile situaiei concrete
n care se gsete plasat subiectul, precum i n funcie de
vectorii motivaionali i axiologici care i sunt specifici.
Individualitatea integrat i recunoscut social capt atributul
de persoan. n timp ce la nivelul individualitii avem n
vedere caracteristicile care difereniaz un individ de un altul,
persoana nu mai poate fi neleas dect n relaie, atributele
specifice acesteia fiind date de elementele de identificare so-
cial, poziia n diferitele structuri sociale, ndatoririle i
drepturile specifice statutelor ocupate .a.
Aspectul dinamic al persoanei l reprezint personajul, n
diferitele sale ipostaze, n funcie de rolurile active n care se
implic, de spontaneitatea sa creatoare i de particularitile
situaiilor concrete n care se manifest. Persoana este o sum
de virtualiti, n timp ce personajul este persoana n act,
ipostaza efectiv de manifestare a individualitii. n procesul
socializrii i nvrii sociale se transmite nu numai o parte a
experienei acumulate de colectivitate, ci i acele norme i
modele practice care vor permite persoanei s intre ntr-un joc
interacional specific fiecrui rol pe care i-1 asum.
Inteligena social, imaginaia i flexibilitatea relaional,
precum i experiena dobndit sunt factorii care condiioneaz
n cea mai mare msur eficiena i adecvarea psihosocial a
comportamentelor de rol pe care le dezvolt conform poziiilor
ocupate n diferitele structuri sociale: politice, economice,
culturale etc.
Obiectivarea persoanei la un nalt nivel de performan i
relevan social echivaleaz cu transformarea personajului n
personalitate public, ipostaz n care devine model social i
reper axiologic pentru ceilali membri ai colectivitii.
Obinerea calitii de persoan public ine att de calitile
obiective ale persoanei, de puterea motivaional, nivelul de
aspiraie i voina de realizare a Eu-lui, ct i de mprejurrile
psihosociale sau imperativele conjuncturilor istorice i
socioculturale.
Nucleul structural i funcional al tuturor acestor ipostaze
(individualitate, persoan, personaj, personalitate public) l
constituie personalitatea, neleas ca mod de organizare a
nsuirilor bio-psiho-sociale ale individului. Acest nucleu
asigur att continuitatea i coerena psihic n planul istoriei
individului, ct i funcionarea mecanismelor fundamentale ale
adaptrii originale la mediul natural i social, ct i pe cele de
reglare dinamic a comportamentelor i de conservare a
propriilor structuri.
Parcurgnd un proces continuu de dezvoltare, personalitatea
capt anumite particulariti speciffc8' formei de integrare
psihosocial n care se gsete subiectul. Astfel, vom identifica
o form de structurare specific personalitii n formare, a
personalitii de rol sau aceea mplinit prin creaie i o nalt
valorizare social. Influenele psihosociale derivnd din modul
de participare la viaa social, sau din particularitile poziiilor
ocupate i rolurilor jucate nu vor rmne fr efecte n planul
structurilor personalitii: structurile cognitive, afective,
conative, motivaionale sau relaionale pot suferi att
modificri de coninut , ct mai ales de reorganizare i
reponderare n cadrul sistemului central, pe fondul unei
fenomenologii psihosociale care va fi studiat n capitolele
urmtoare.
Drumul n via al unui ins este dat de interaciune dinamic
dintre calitile personale de ordin nativ sau dobndit,
particularitile mediului psihosocial i sociocultural n care
evolueaz n ontogenez, mprejurrile social-istorice care apar
ca un dat obiectiv pentru istoria individual etc.
Aspecte teoretice privind inelegerea persoanei
1) analiza comparativ a principalelor modele privind structura
persoanei i personalitii, precum i a raporturilor dintre ele;
2) evidenierea structurii i dinamicii interne a persoanei,
neleas ca sistem relaional;
3) relevarea etapelor de formare i inserie social a
personalitii;
4) analiza raporturilor dintre structurile bio-psiho-sociale ale
persoanei, imaginea de sine, comportamentele interpersonale i
fenomenele psihosociale aferente;
5) influena specific pe care diferitele structuri psihosociale
(familiale, colare, profesionale, religioase .a.) le au att
asupra dinamicii generale a personalitii, ct i asupra
diferitelor etape de formare i dezvoltare a acesteia (copilrie,
adolescen, tineree, maturitate, senectute);
6) mecanismele psihosociale prin intermediul crora persoanele
exercit la rndul lor influene asupra structurilor sociale.
Teoriile psihanalitice asupra
personalitii.
FREUD
Cel mai de seam reprezentant al psihanalizei (Freud) considera
c forele pulsionale fundamentale ale individului sunt Erosul-
ca sistem pulsional hedonic i vital, i Thanatosul ca instinctul
urii i a morii. ). Procesualitatea psihic este polarizat ntre
contient i incontient, niveluri funcionale fundamentale ale
aparatului psihic, din a cror relaionare dinamic rezult
ntreaga fenomenologie psihic, normal sau patologic.
Freud difereniaza trei instane ale personalitii: eul, supraeul i
sinele (ale cror coninuturi i particulariti structurale i
funcionale determin diferenierile atitudinale i
comportamentale ale persoanelor. Fiecare subsistem reflect
ntr-o form specific raporturile dintre infrastructura biologic
i suprastructura social.)
Supraeul: normele i imperativele morale, religioase, etnice i de
relaionare social, interioriorizate n ontogenez sub influena
prinilor i a mediului social imediat. i are originea n
autoritatea parental, n idealul admirat i n identificrile
copilului cu obiectele afeciunii sale. Normativitate social
devenit constrngere interioar.
Eul: instan care asigur adaptarea echilibrat a existenei
individuale la exigenele vieii sociale. Fiind guvernat de
principiul realitii, controleaz relaia contient cu lumea
exterioar, n plan intern ncercnd compatibilizarea
exigenelor supraeului cu imperativele primare ale sinelui,
guvernat de principiul plcerii.
Sinele: rezervorul energiilor i impulsurilor instinctuale primare
(sexuale, agresive, de autoconservare )
Supraeul constituie expresia direct a imperativelor sociale
interiorizate n copilrie, pe fondul unor relaii privilegiate,
preponderent de natur afectiv, dintre copil, prini i
persoanele semnificative din mediul su imediat. Devenind
cenzorul pulsiunilor instinctuale ale sinelui - guvernat exclusiv
de principiul plcerii, Supraeul are ca element comun cu acesta
faptul c amndou aparin trecutului psihologic i amndou
caut s obin o satisfacie necondiionat a propriilor
tendine. Eul, ca subsistem funcional central al personalitii,
realizeaz concilierea i echilibrarea dinamic a forelor i
cerinelor divergente ale sinelui, supraeului i realitii,
condiie esenial a adaptrii normale a subiectului la mediul
social. Alturi de eul real (omul aa cum este), Freud introduce
noiunea de eu ideal, care desemneaz omul aa cum ar trebui
s fie, modelat de o cenzur moral puternic, care s satisfac
esena i valorile superioare ale fiinei. n acest context,
sentimentele sociale ar rezulta n urma unui proces de
identificare cu ceilali membri ai colectivitii care au acelai
eu ideal (84) . Modelul posed remarcabile valene explicative
att asupra mecanismelor psihosociale care stau la baza
elaborrii comportamentelor sociale, normale sau patologice,
ct i asupra unei largi fenomenologii legate de structurarea
raporturilor umane n cadrul grupurilor i mulimilor sociale.
JUNG
C.G. Jung aduce cteva corecii eseniale concepiei
psihanalitice freudiene, oferind premisele elaborrii unei noi
teorii asupra personalitii. Lrgind coninutul noiunii de
libidou ca rezervor energetic fundamental al personalitii,
Jung consider c acesta nu se reduce numai la factorii
pulsionai de natur sexual, aici incluzndu-se i toate
tendinele i aspiraiile creatoare ale subiectului. n acest fel,
realizarea de sine prin creaie devine principalul factor n
explicarea comportamentului individual i de grup, precum i a
modalitilor prin care se realizeaz n plan psihologic acest
fapt. Totodat, pentru Jung, alturi de incontientul individual
exist o zon extins a incontientului colectiv, rezervorul
experienei ancestrale a speciei, aflat sub forma unor
arhetipuri, imagini cu organizare prototipic i moduri
specifice de gndire asupra unor aspecte universale ale
experienei umane i rasiale. Structura general a personalitii
rezult din medul cum se focalizeaz energiile pulsionale ale
incontientului pe cele dou direcii fundamentale: spre lumea
exterioar sau spre lumea interioar, rezultnd tipul de
personalitate extravertit sau introvertit.
Orientarea generalizat a energiilor pulsionale ale libidoului nu
are totdeauna un caracter univoc, putnd exista alternane n
timp ntre stri de introversiune i extraversiune, dup cum una
dintre aceste tendine se poate manifesta contient, iar cealalt
incontient sau subcontient. Contextul social i experiena
trit pot de asemenea influena aceste orientri de fond ale
personalitii.
ADLER
A. Adler dezvolt o concepie asupra personalitii cu multiple
implicaii sociale i psihosociale. Teza central const n
afirmarea inferioritii naturale a omului, att la nivelul speciei
ct i la nivel individual, apariia fenomenului de compensare
fiind o modalitate fireasc i imperioas de depire a
sentimentului de inferioritate. La nivelul speciei, inferioritatea
natural (fa de alte specii) i sentimentul de inferioritate
aferent sunt depite prin constituirea societii umane, ca
form suprem de compensare bazat pe organizare i
ntrajutorare; sentimentul de comuniune apare spontan ca un
factorul esenial al coeziunii i funcionrii societii. La nivel
individual, sentimentul de inferioritate natural a copilului,
alturi de eventualele privaiuni i senzaii de inconfort care
duc la apariia complexului de inferioritate, stau la baza
comportamentelor compensative prin care situaia conflictual
este depit prin performan i autodepire.
Complexul de inferioritate
-este expresia obiectivat la nivelul structurilor psihice a
inferioritii naturale i sociale a copilului, precum i a
efectelor generate de o educaie inadecvat sau de relaii
sociale disfuncionale care devalorizeaz subiectul n ochii si
i n ai celor din jur.
-mpreun cu sentimentele aferente, genereaz apariia
mecanismelor compensative necesare realizrii unui echilibru
psihic i social. Aspiraia ctre putere, ctre dominarea celor
din jur, sau ctre orice form de superioritate reprezint
modaliti tipice de compensare.
-Sentimentul de inferioritate mpreun cu cel de comuniune pot
determina att configurarea unor trsturi generale de caracter
(optimism/pesimism, altruism/egoism, toleran/intoleran,
agresivitate/pasivitate, temeritate, timiditate, .a.), ct i
adoptarea unui stil de via personal, prin care se ncearc
depirea ntr-un mod specific a complexului de inferioritate.
Personalitatea ca sistem energetic i
pulsional.
A.H. Maslow - consider personalitatea ca sistem de actualizare
a individului ceea ce presupune existena unei stri tensionale
orientate spre autoperfecionare i mplinirea propriului
potenial, exprimnd tendina de a deveni tot ceea ce poi
deveni, n condiiile existenei unor impedimente interne sau
externe.
Teoria lui Maslow privind structurarea i funcionarea factorilor
motivaionali ofer o perspectiv nou asupra mecanismelor
psihosociale care asigur autorealizarea (actualizarea) n plan
individual i social, relaionarea interpersonal i integrarea
eficient n cadrul grupurilor.
Astfel, se poate nelege mecanismul blocrii unei relaii
interpersonale (afective, de comunicare sau influen etc.)
atunci cnd aceasta presupune un anumit nivel de implicare
motivaional, n timp ce trebuinele specifice unui nivel
inferior nu sunt satisfcute cel puin parial. Orice relaie
interpersonal se poate dezvolta numai dac asigur condiiile
satisfacerii progresive a trebuinelor situate la niveluri din ce n
ce mai nalte, dup cum integrarea i participarea la viaa unui
grup va fi cu att mai intens cu ct acesta este capabil s
asigure actualizarea membrilor si, prin satisfacerea
trebuinelor superioare: recunoatere social, stim fa de sine,
armonie ntre diferitele dimensiuni ale vieii sale n cadrul
grupului .a. prin intermediul acestei teorii se relev
modalitile prin care un mediu social superior, capabil s
asigure autorealizarea personal la cele mai nalte niveluri
motivaionale, determin implicit nnobilarea i rafinarea
formelor de satisfacere a unor trebuine primare: de hran,
adpost, relaii sexuale, securitate personal etc.
Szondi fundamenteaza existenta a trei sectoare ale vieii
incontiente (incontientul individual, familial i colectiv), aici
avndu-i sursa patru vectori pulsionali fundamentali, din a
cror dozare i manifestare difereniat rezult compor-
tamentele normale sau patologice ale oricrui subiect.
Pulsiunea este neleas n sens freudian ca un puseu, nnscut
n organismul viu, ce tinde a restabili o stare anterioar. Fiind
determinate genetic, pulsiunile pot fi satisfcute ntr-o form
fiziologic normal, nevrotic-patologic, sublimat sau nalt
umanizat.
Vectorii pulsionali au o structur complex, fiecare dintre
acetia presupunnd existena a doi factori pulsionali care
exprim trebuine umane specifice .La rndul lor, factorii au
prin origine o structur multitendent: n procesul formrii,
dezvoltrii i manifestrii personalitii, Eul care ia poziie
poate refula, poate socializa sau poate sublima una sau alta
dintre aceste tendine antagonice, numai una dintre ele putnd
fi satisfcut sub form nativ. Rezult astfel o structur
pulsional care conine 4 vectori , 8 factori , 16 tendine - din a
cror combinaie din punct de vedere calitativ i cantitativ
rezult profilul pulsional al persoanei. Prin interpretarea
profilului se pot desprinde aspecte calitative ale integrrii
sociale i tendinelor sociopate.
Din perspectiva psihologiei sociale, cele mai importante aspecte
ale acestei teorii se refer la condiiile socioculturale i
psihosociale care asigur socializarea i sublimarea factorilor
pulsionale, precum i la evidenierea modalitilor n care acest
fapt are loc. De asemenea, teoria deschide largi perspective de
cercetare privind influena profilurilor pulsionale asupra
relaiilor interpersonale i de grup, pe linia similitudinii sau
complementaritii acestora, de exemplu.
Personalitatea ca ansamblu de trsturi.
G.VO. Allport- trsturile sunt tendine generale care permit
nelegerea i anticiparea comportamentului unui individ, fr
ca acestea s fie singurii factori care intervin, n elaborarea
reaciilor comportamentale .
Trsturile pot fi clasificate astfel :
1) trsturi individuale, specifice unei anumite persoane, care
pot fi evideniate numai prin observarea direct a
comportamentului sau studiul unor documente (scrisori,
jurnale, autobiografii .a.);
2) trsturi comune, aparinnd mai multor oameni, care pot fi
relevate prin intermediul testelor de personalitate;
3) trsturi cardinale, fundamentale pentru structurarea
personaliti cuiva, care influeneaz aproape toate
comportamentele, aciunile i atitudinile persoanei, avnd o
mare putere de individualizare; n general, acestea sunt rar
ntlnite (cum ar fi, de exemplu, spiritul absolut de plasare n
opoziie cu oricare alt prere);
4) trsturi centrale, definitorii pentru profilul psihologic al unei
persoane i avnd o pondere important n structurarea
comportamentului; o persoan poate fi descris cu o suficient
acuratee folosind un numr relativ redus de trsturi centrale
(5-10);
5) trsturi secundare, care in mai degrab de o anumit
conjunctur dect de structura stabil a personalitii .
Allport : nici o teorie trsturilor nu poate fi ntemeiat dac nu
ia n considerare i nu explic variabilitatea conduitei unei
persoane.
E. Spranger relev n consecin nu att tipuri umane
concrete, ct configuraii ideale de trsturi care pot determina
orientri valorice tipice ale persoanelor .Modelul teoretic
cuprinde ase tipuri de baz, care sunt - dup cum remarca
autorul -mai curnd scheme de compresibilitate implicate n
procesul cunoaterii interpersonale.
Tipul teoretic. Valoarea dominant const n descoperirea
adevrului, scopul su principal fiind acela de a-i ordona i
sistematiza cunoaterea. Este predominant empiric, critic i
raional, evitnd judecile estetice sau morale, r favoarea
celor strict cognitiv-analitice.
Tipul economic. Este dominat de ideea utilitii, satisfacerea
trebuinelor materiale fiind pe primul plan. Interesat fiind de
afaceri, producie, comer i consumul bunurilor, tinde s
ignore dimensiunea estetic a existenei, mai ales atunci cnd
acesteia i lipsete componenta comercial.
Tipul estetic. Are ca valoare suprem forma i armonia,
experiena empiric fiind judecat n sine, din perspectiva
graiei, simetriei i corespondenei. Att componentele
teoretice ct i cele pragmatice sunt convertite n experien
estetic, frumosului acordndu-i-se implicit i o funcie de
adevr.
Tipul social. Valoarea suprem const n dragostea de oameni,
obiectivat n relaii interpersonale pozitive, filantropie,
prietenie i altruism. Pragmatismul, atitudinea teoretic,
economic sau politic sunt considerate reci i inumane,
subiectul ncercnd s se focalizeze pe ideea dragostei fa de
semeni.
Tipul politic. Este interesat n primul rnd de putere,
ascenden i control asupra celorlali, toate activitile
desfurate nefiind altceva dect ocazii i pretexte pentru
competiie, lupt i posibile surse de obinerea a superioritii.
Tipul religios. Valoarea suprem este dat de raportarea mistic
la transcenden, experiena de via fiind o continu cutare a
unitii sale cu Cosmosul, sub semnul divinitii.
Relevnd principalele modaliti de raportare la sine, la ceilali
i la lume, tipologia de mai sus are avantajul de a permite o
evaluare cantitativ pentru cteva dintre dimensiunile
personalitii, utiliznd n acest scop chestionare de atitudini i
de orientare valoric.
R.B. Cattel a elaborat un model al personalitii care cuprinde
un set de 16 factori de baz, fiecare dintre acetia coninnd
dou trsturi de personalitate, cu diferite grade de intensitate,
dispuse n dou registre valorice (Evaluarea factorilor se face
prin intermediul chestionarului de personalitate 16 PF care
cuprinde 187 de ntrebri, cu trei variante de rspuns, Aceste
trsturi sunt rezultatul unei condiionri psihosociale, realizat
n procesul socializrii i integrrii sociale
Personalitatea ca sistem
psihosocial.
Un model sintetic al personalitii trebuie s rspund
urmtoarelor criterii operaionale principale:
1) s integreze selectiv elemente i dimensiuni relevante din
cadrul diferitelor teorii referitoare la domeniul de referin;
2) s prezinte organizarea personalitii n plan orizontal i
vertical, respectiv privind coordonarea i subordonarea
diferitelor subsisteme ale acesteia;
3) s evidenieze mecanismul general de trecere de la
particularitile psiho-individuale ale subiectului la conduitele
i relaiile sale psihosociale, precum i condiiile n care acest
proces are loc;
4) s releve existena proceselor de autoreglare care au loc att
la nivelul structurilor personalitii, ct i la acela al structurilor
relaionale prin care subiectul se insereaz n mediul social;
5) s permit nelegerea dinamicii generale a personalitii i a
diferitelor sale subsisteme structurale i funcionale;
6) n conformitate cu principiile cercetrii operaionale, modelul
trebuie s prezinte un caracter multilateral, flexibil i deschis.
Modelul propus mai jos ncearc s rspund acestor deziderate
teoretice i metodologice, lundu-se n consideraie
urmtoarele aspecte:
(a) Configuraia componentelor fiecrui subsistem
psihoindividual i a ponderilor diferitelor nsuiri psihice n
cadrul structurii generale a personalitii. De exemplu, pentru
subsistemul cognitiv se pot avea n vedere: stilul cognitiv
(analitic sau sintetic), tipul dominant de inteligen (social,
verbal, teoretic, concret-aplicativ etc.), indicele de
creativitate i flexibilitate mental, productivitatea ideatic,
coerena logic .a. Pentru subsistemul afectiv: expansivitatea
afectiv, stabilitatea i intensitatea tririlor emoionale,
capacitatea de autocontrol afectiv. Pentru subsistemul conativ:
fora de mobilizare, persistena n efort, flexibilitatea n decizie
etc.
(b) Modul de organizare a subsistemelor n cadrul personalitii
i tipologia care rezult ca urmare a acestui fapt: tip
predominant cerebral, afectiv, voluntar, pulsional etc., sau
combinaii ale acestora.

(c) Caracteristicile generale ale eului ca nucleu central al
personalitii contient de sine: faza de dezvoltare n care se
afl, prevalena uneia dintre formele tipice de manifestare i
extensia acestora (eul intim, eul social i eul public), gradul de
compatibilitate dintre diferitele ipostaze ale eului, valorile
structurante ale acestora , motivaia dominant, gradul
contiinei de sine, profilul imaginii de sine, fora eului, nivelul
de aspiraie, gradul de deschidere spre lumea extern, relaia
general eu-lume (relaie egosistolic, de retragere i fixare pe
obiectul posedat; sau egodiastolic, expansiv, de luare n
stpnire a noi obiecte), mecanisme de aprare i autoreglare
etc.
(d) Orientarea general a activitii psihosociale: spre lumea
exterioar (extraversiune) sau spre lumea interioar
(introversiune).
(e) Nivelul de socializare: gradul de interiorizate a normelor i
modelelor socioculturale, forme de participare la viaa
grupurilor, organizaiilor i instituiilor sociale, extensiunea i
calitatea sistemului relaional prin care exist ca subiect social,
disfuncionaliti de integrare .a.
(f) Seturile de statute i roluri sociale, simultane sau succesive,
prin care se integreaz sistemului sociocultural: numrul i
tipurile de statute asumate, diversitatea i compatibilitate
acestora, eventuale conflicte de rol, calitatea rolurilor jucate n
planul istoriei individuale (gradul de "personalizare" a
rolurilor), performana social, calitatea de personalitate
public a subiectului i impactul asupra mediului social imediat
etc.
(g) Sistemul de atitudini, comportamente i aciuni tipice prin
care se obiectiveaz n plan social: natura acestora, stabilitatea,
focalizarea, compatibilitatea intern i extern, eventuale
conflicte ntre diferite componente ale sistemelor mai sus
menionate .a.
Analizat prin intermediul unei asemenea grile operaionale,
conceptul de personalitate i evideniaz multiplele sale
implicaii psihosociale, att n plan teoretic ct i experimental.
Formarea i evoluia personalitii
Personalitatea este rezultatul unui proces evolutiv care ncepe
din primele zile de via ale copilului, dar care se
fundamenteaz pe anumite structuri biosomatice transmise pe
cale genetic.
Formarea i evoluia personalitii sunt strns legate de trei
categorii de procese psihosociale i socioculturale cu caracter
complementar: socializarea,Integrarea i nvarea social.
Socializarea este un proces psihosocial cu caracter interactiv,
prin intermediul cruia se transmit i se asimileaz sisteme de
valori, norme, modele socioculturale, atitudini, credine i
concepii, care sunt caracteristice colectivitilor i grupurilor
de apartenen. Fiind un proces care are ca elemente
funcionale fundamentale comunicarea i influena
interpersonal i de grup, socializarea presupune transmiterea,
asimilarea, interiorizarea i exercitarea activ i independent a
unor coninuturi socioculturale care reprezint principiile
structurante ale unei comuniti istoricete constituit. Aceste
coninuturi, constituie premisa esenial a integrrii i
coparticiprii persoanei la viaa social n termeni de
normalitate acceptat; dup cum, nerealizarea acestui deziderat
conduce cel mai adesea la marginalizare, dezinserie,
respingere social, anomie i manifestarea unor atitudini i
comportamente deviante sau antisociale.
Influenele formative care se exercit asupra subiectului n
perioada socializrii determin configurarea i mbogirea
progresiv a structurilor personalitii, pe fondul unei activiti
instructiv-educative sistematice i difereniate n funcie de
vrst i de aptitudinile personale.
nvarea social este o activitate complex, complementar i
indisolubil legat de procesul socializrii, reprezentnd
totalitatea proceselor psihoindividuale i activitilor
psihosociale prin intermediul crora se asimileaz ansamblurile
de cunotine, norme i modele sociale specifice unei
comuniti, genernd pe aceast cale moduri specifice de
gndire, simire i aciune. nvarea social presupune nu
numai asimilarea cognitiv a unor coninuturi de natur social,
ci i interiorizarea acestora, adic realizarea unor complexe de
natur cognitiv, afectiv, axiologic i motivaional, care -
odat formate- vor aciona ca factori interni n determinarea
atitudinilor i comportamentelor prosociale. De calitatea i
eficiena procesului de nvare va depinde nemijlocit att
nivelul de socializare i integrare social a membrilor, ct i
coeziunea i funcionalitatea general a comunitii creia
aparin.
Integrarea social reprezint modalitatea principal de
obiectivare a rezultatelor socializrii i nvrii sociale.
Integrarea desemneaz preluarea, asumarea i exercitarea
activ a unui sistem de statute sociale i activitii
corespondente, cu obligaiile i drepturile care deriv din
acestea, prin aceasta circumscriindu-se calitatea de persoan a
individului. n urma identificrii cu valorile, normele i
modelele care structureaz viaa comunitar, persoana dezvolt
un sistem complex de relaii structurale i funcionale cu alte
persoane, cu organizaiile i instituiile sociale al cror element
activ devine.
Dezvoltarea personalitii, corelativ cu evoluia persoanei n
plan social, este un proces multistadial care presupune o
continu relaie dinamic ntre difereniere i integrare.
Diferenierea presupune dezvoltarea i manifestarea diferit a
unor nsuiri, funcii sau subsisteme (somatice, fiziologice,
psihice sau psihosociale), obinndu-se astfel att o specializare
funcional a acestora, ct i o mare varietate a parametrilor
calitativi i cantitativi caracteristici, premisa realizrii unui
profil unic al personalitii indivizilor i al manifestrilor
comportamentale ale acestora.
Integrarea const n organizarea elementelor i nsuirilor n
cadrul unor sisteme funcionale complexe care, odat formate,
vor influena elementele constitutive i relaiile dintre ele. n
procesul evoluiei, orice nou nsuire este condiionat n mod
esenial de structurile deja existente, iar prin integrarea noului
element n ansamblu, acesta sufer la rndul su modificri
structurale i funcionale: ntregul i pune amprenta asupra
prilor sale.
Caracteristicile prin care se particularizeaz etapele dezvoltrii
psihoindividuale pot fi identificate la toate nivelurile
structurale i funcionale ale persoanei: la nivel psihosomatic;
la nivelul structurii i profilului general al personalitii i
subsistemelor sale (cognitiv, afectiv, atitudinal, motivaional,
comportamental etc.); la nivelul Eului i imaginii de sine; la
nivelul sistemului relaional psihosocial prin care individul se
manifest i se obiectiveaz n cadrul grupurilor restrnse, de
apartenen; la nivelul obligaiilor i drepturilor statutare prin
care individul se integreaz sistemului social general, iar
comunitatea i regleaz raporturile cu membrii si etc.
Etapele evolutive, identificate la toate tipurile de societi
umane, au urmtoarea succesiune: copilria (0 - 11 ani),
pubertatea (11 - 15 ani), adolescena (15 - 18 ani), tinereea (18
- 25 ani), maturitatea (?,5 - 65 ani), senectutea (peste 65 ani).
Caracteristicile generale ale etapelor
Copilria (0 - 11 ani): etap care fundamenteaz i
condiioneaz n mod esenial ntreaga evoluie psihic i
psihosocial a persoanei, mprindu-se n dou perioade,
precolar i colar, n funcie de sursa principalilor factori
formativi i educaionali sub incidena crora se structureaz
personalitatea copilului i sistemul su relaional (familia i
coala).
Perioada precolar (0 - 6 ani):
(a) n plan intelectual se formeaz structurile cognitive senzori-
motorii i apoi cele preoperatorii, gndirea copilului fiind
predominant concret-acional; principala cale de contact cu
lumea este aceea a simurilor i aciunilor directe cu obiectele.
Dup cum remarca J. Piaget, n aceast perioad gndirea
copilului se caracterizeaz prin realism naiv, animism i
artificialism, distincia dintre realitate i fantezie fiind destul de
relativ, iar percepia cauzalitii avnd un caracter linear,
simplist i univoc. nvarea social, n formele sale implicite i
intuitive, devine o permanen n cadrul activitilor psihice ,
urmnd o evoluie exponenial, pe msur ce se dezvolt
funciile semiotice ale limbajului i implicit clasele logice
prin intermediul crora copilul se raporteaz la realitate.
(b) n plan caracterial-relaional se constat o slab capacitate de
coordonare, autocontrol i disciplin, acestea fiind impuse n
principal de prini, mai degrab prin condiionare dect prin
nvare; activitatea dominant este jocul, care trebuie neles
ns ca o form specific de nvare i exersare social, n plan
acional i relaional
(c) n plan afectiv aria cmpului emoional este restrns, att n
ceea ce privete numrul de persoane implicate (n principal
prinii i fraii), ct i problematica afectiv, limitat n special
la reflectarea emoional a propriilor trebuine biologice, a
fricii sau mniei, precum i a unor puseuri de amor propriu i
agresivitate. Ecourile relaiilor afective primare vor fi ns
foarte profunde i prelungite, putnd marca decisiv structura
general a personalitii adultului de mai trziu; avitaminoza
afectiv de exemplu poate genera multe disfuncionaliti
psihice i comportamentale. Tot n aceast perioad i are
originea complexul oedipian care constituie nucleul structurant
al vieii afective de mai trziu. Se produce o puternic
identificare cu printele de acelai sex, premis a resorbiei
complexului oedipian i configurrii propriei personaliti.
(d) ncepnd cu cel de al doilea an de via ncepe organizarea i
dezvoltarea Eului i a contiinei de sine, proces care va
continua dup o dinamic proprie, corelativ cu elaborarea
imaginii de sine; procesul este facilitat de socializarea prin
intermediul copiilor de aceeai vrst (parteneri de joc sau de
grdini).
Perioada colar (6 - 11 ani):
(a) n plan intelectual se configureaz sistemele de operaii
concrete reversibile, bazate pe anticipri i retroaciuni. Se
dezvolt modaliti noi de coordonare spaial, temporal i
cauzal a obiectelor concrete i reprezentrilor acestora,
gndirea devenind din ce n ce mai flexibil. nvarea devine
activitatea dominant, jocul fiind subordonat acesteia.
(b) Se extinde aria relaiilor afective, are loc o decentrare
psihosocial, universul familial fiind dublat acum de un altul,
mult mai complex i mai greu de controlat. Spre sfritul
perioadei (9 - 11 ani) se dezvolt nevoia unei noi forme de
agregare i manifestare social, constituite preponderent pe
criterii de sex, avnd ns un caracter fluctuant i conjunctural
(c) ncep s se contureze primele interese i motive de natur
cognitiv i social, pe fondul interiorizrii unor modele
culturale spectaculare.
(d) Eul, devenit mult mai puternic i mai coerent, gsete n
ceilali posibilitatea de autovalorizare prin competiie i
comparaie interpersonal.
Pubertatea sau vrsta ingrat (11 - 15 ani): are loc maturizarea
funciilor sexuale, cu toat suita de consecine psihice i
psihosociale ce deriv din acest fapt.
(a) n plan intelectual nota dominant este dat de dezvoltarea
sistemului de operaii formale, care se pot aplica nu numai
obiectelor concrete ci i ipotezelor i claselor abstracte de
obiecte formale. n sensul concepiei lui Piaget, se constituie
sisteme de operaii asupra operaiilor, ceea ce permite
depirea realului, odat cu deschiderea cmpului nelimitat al
posibilitilor oferite de gndirea logico-matematic.
(b) Transformrile fizico-somatice accentuate, corelativ cu
apariia caracterelor sexuale primare i secundare, determin o
stare de nelinite, interes pentru propriul corp, un accentuat
narcisism i nchidere n sine. Puberul se zbate ntre dorina de
a rmne copil, protejat afectiv i material de mediul su, i
aspiraia de a deveni adult, independent i recunoscut.
Contradicia mbrac frecvent forma unor crize de dezvoltare i
de adaptare la mediu.
(c) Relaiile sociale tind s se restrng, ceata perioadei
anterioar sprgndu-se n grupulee, pentru ca n final s
se constituie cupluri de prieteni legai frecvent prin sentimente
ptimae. Modelele de identificare sunt cutate din ce n ce mai
mult n afara familiei i cercului social imediat, ceea ce poate
genera un sentiment de gelozie din partea prinilor.
Autosegregaia pe criterii sexuale atinge punctul culminant,
interesul pentru sexul opus aprnd abia spre sfritul
perioadei.
(d) Eul se circumscrie foarte puternic, determinnd frecvent
atitudini de intoleran, exclusivism, ncredere absolut n
propria prere. Nevoia de afirmare a propriului eu poate atinge
cote paroxistice, mbrcnd forma revoltei mpotriva tuturor,
negarea i contestarea regulilor i valorilor consacrate.
Folosirea agresivitii n cucerirea propriei independene este
corelat cu un sentiment de incertitudine i angoas, fapt ce
poate induce comportamente neateptate: respingerea mediului
familial, fuga de acas, delictul ca form de sfidare, certuri
violente i relativ nemotivate cu cei din jur etc.
Adolescena sau criza de originalitate (15 - 18 ani):
(a) Odat cu maturizarea caracterelor sexuale i a asumrii unui
tip social, criza specific perioadei anterioare este depit,
pstrndu-se totui anumite tendine ale acesteia, n forme i
modaliti noi de manifestare.
(b) Se dezvolt considerabil gndirea abstract, limbajul i
capacitatea de nelegere a esenelor, paralel cu dezvoltarea
gndirii tehnice, practic-aplicative i a inventivitii ca form
de manifestare a propriei personaliti.
(c) n plan afectiv are loc o reapropiere fa de prini,
ncercndu-se stabilirea unor noi raporturi, considerate mai
echitabile: acceptarea unor revendicri, egalitate n drepturi,
recunoaterea independenei i propriilor iniiative .a., ceea ce
poate genera anumite conflicte de autoritate. Se stabilesc
relaii afective cu parteneri de sex opus, paralel cu constituirea
unor grupuri de prieteni pe baza unor interese i aspiraii
comune.
Apar frecvente conflicte afective, generate de nevoia persistenei
pe vechile relaii emoionale din cadrul familiei, pe de o parte,
i nevoia de expansiune afectiv i cutarea de noi parteneri, pe
de alt parte. Din acest punct de vedere adolescena este vrsta
romantic a educaiei afective i intelectuale, lecturile i
discuiile filozofice mbogind considerabil universul
emoional i spiritual al adolescentului.
(d) Primele raporturi sexuale determin profunde restructurri
ale cmpului afectiv i relaional, cu efecte imediate asupra
unor dimensiuni ale personalitii adolescentului. Se deschide
astfel o nou dimensiune a vieii sociale, cu efecte prelungite n
urmtoarele etape de dezvoltare.
(e) Nevoile de apartenen i recunoatere social pot fi foarte
puternice, grupurile de apartenen avnd astfel capacitatea de
a impune atitudini i comportamente specifice prin care caut
s se individualizeze prin difereniere fa de alte grupuri.
Deseori, anticonformismul adolescentului nu este altceva dect
conformismul impus de grupul de apartenen sau cel de
referin, sau expresia nevoii de originalitate. Nevoia de
originalitate i afirmare de sine intr deseori n conflict cu
rigorile impuse de procesul integrrii sociale.
(f) Are loc maturizarea sistemului motivaional: interesele,
aspiraiile, convingerile i idealurile cpt un caracter coerent
i stabil, dar totodat romantic i idealist. Interesele
profesionale i tiinifice devin foarte puternice, fundamentnd
alegerea viitoarei profesii i a drumului n via.
(g) Eul i imaginea de sine sunt puternic configurate i
stabilizate, devenind astfel operatorii de baz prin intermediul
crora se dezvolt sistemele relaionale ale adolescentului i
tnrului n devenire.
Tinereea (18 - 25 ani) este perioada final a ndelungatului
proces al socializrii, nvrii i integrrii sociale , perioad
marcat prin:
(a) Alegerea profesiei, a nivelului de specializare i a idealului
profesional, precum i a modalitilor concrete de realizare a
acestora.
(b) Alegerea partenerului de via i alctuirea unei familii.
(c) Integrarea activ n viaa social, n plan economic, cultural,
politic i religios, ceea ce echivaleaz cu opiunea pentru
anumite statute i roluri sociale (alegerea drumului n via).
(d) Nevoia de originalitate a adolescentului este nlocuit treptat
de nevoia de adecvare, recunoatere i valorizare social, prin
performan i creaie.
(e) Eul, atingnd un nivel ridicat de structurare, are un caracter
diastolic, expansiv, orientat spre gsirea formelor optime de
obiectivare sociocultural, familial, relaional i profesional.
Maturitatea (25 - 65 ani) este perioada cea mai lung a vieii
biologice i sociale, n care persoana se manifest activ ca
membru responsabil al familiei i societii. Se caracterizeaz
prin:
(a) Atingerea nivelului maxim de specializare, creativitate i
performan profesional i social, pe fondul unei mari
capaciti de efort fizic i intelectual. Nivelul nalt al
flexibilitii mentale i capacitii de sintez faciliteaz re-
alizri deosebite n plan intelectual i practic.
(b) Identificarea cu valorile i normele socioculturale care au
fundamentat propria ascensiune i recunoatere social,
devenind astfel un promotor i aprtor activ al acestora; de
aici riscul unui anumit conservatorism i rezisten la
schimbare, mai ales dup vrsta de 50-55 ani.
(c) Consolidarea familiei, odat cu apariia copiilor, paralel cu
asumarea rolului de educator , susintor i ndrumtor ai
acestora.
(d) O foarte puternic nevoie de recunoatere i obiectivare
social prin performan, interesele fiind focalizate pe
realizarea unei cariere.
(e) Spre sfritul perioadei, datorit efortului ndelungat i
stresului acumulat, a inevitabilului conflict cu noile generaii
care pot fi percepute ca atentnd la poziiile ocupate "prin
munca de o via", precum i a unor inexorabile fenomene
biologice (andropauza sau menopauza - de exemplu), pot
aprea crize specifice, cu manifestri dintre cele mai
neateptate, nscrise sub formula generic a nevoii de un nou
nceput.
Senectutea (peste 65 - 70 ani) este ultima perioad a vieii
biologice i sociale, caracterizat prin anumite forme de declin
i destructurare:
(a) Involuia natural a funciilor intelectuale i a capacitilor de
efort.
(b) Restrngerea i alterarea progresiv a cmpului relaional i
afectiv, pe fondul accenturii sentimentului de inutilitate i
nsingurare, mai ales dup ieirea la pensie i pierderea
partenerului de via.
(c) Restrngerea cmpului motivaional, prin diminuarea
interesului pentru diferite forme de activitate sau pentru
dezvoltarea de noi relaii sociale.
De subliniat faptul c exist o mare varietate n manifestrile
psihosociale caracteristice acestei ultime etape, n funcie de
anumite particulariti biopsihice (ereditare sau dobndite), de
nivelul de educaie, sau de participarea la diferite programe
sociale de reintegrare a vrstnicilor. Astfel, n societatea
modern se constat o prelungire spectaculoas a perioadei
active, precum i o schimbare a profilului psihosocial al
vrstnicilor, prin structurarea unui nou mod de a se raporta la ei
nii, la ceilali i la societate n general. Asistena
psihosocial are o importan major n aceast perioad.
Eul n structura personalitii
Eul este acea parte central a personalitii de care suntem
imediat contieni, constituit dintr-un set de structuri cognitive
care organizeaz funciile psihice ale persoanei, genernd
continuu consisten, pe fondul existenei contiinei de sine i
de lume.
Eul reprezint structura central a personalitii - i implicit a
persoanei - care asigur integrarea dinamic i continu a
informaiilor despre sine i despre lume, genernd astfel
sentimentul identitii, continuitii i unitii propriei
existene.
U. Neisser - eul - o schem cognitiv prin intermediul creia se
proceseaz informaiile despre sine, despre ceilali i despre
lume, printr-o raportare continu la concepia despre sine.
Structura eului se remarc prin stabilitate, coeren i un nalt
nivel de organizare, fr ca aceasta s exclud o anumit
dinamic, legat att de procesul formrii i evoluiei sale n
ontogenez, ct i de fluctuaiile conjuncturale ale gradului de
priz la realitate i la sine.
ntre contien, contiina de sine i eu exist o legtur de
esen, dar i distincii n ceea ce privete sfera de cuprindere.
Dup cum remarca H. Ey, eul este forma suprem a fiinei
noastre contiente, este contiina reflexiv constituit ntr-un
sistem de valori proprii persoanei. Fenomenul contiinei este
ns mai larg dect zona fenomenologic a eului, care trebuie
interpretat ca nucleu al sistemului personalitii n care se
realizeaz sinteza contient a vieii psihice i sociale,
focalizat i raportat la propria persoan. Principalele forme
subiective de manifestare ale eului sunt imaginea de sine i
contiina de sine , ntre care exist o relaie dialectic de
condiionare i implicare reciproc.
Functiile Eului
sintetizeaz informaiile obinute n urma autopercepiei i
percepiilor sociale ntr-un ansamblu de reprezentri, credine
i idei despre sine i despre lume, ceea ce conduce implicit la
constituirea imaginii de sine i a imaginii de altul ;
integreaz fluxul informaional curent prin raportarea la propria
existen, rezultnd astfel continuitatea i unitatea experienei
persoanee i a imaginii de sine, istoria persoan fiind rezultatul
acestei proces;
genereaz i focalizeaz contiina de sine, ca o zon central a
cmpului contiinei individuale i sociale;
realizeaz distincia esenial eu-ceilali\eu-lume;
mijlocete percepia i nelegerea altuia, constituindu-se att ca
referenial al percepiei sociale, ct i ca schem cognitiv
generic de nelegere i interpretare a comportamentului celor
din jur i a mediului social imediat;
vectorizeaz cmpul existenei sociale, prin raportare la
problematica sinelui (cine sunt, ce vreau, ce trebuie s fac, spre
ce tind, ce pot spera etc.); mediaz i regleaz sistemul
atitudinal i acional al subiectului , asigurnd coerena i
orientarea comportamentului spre scopuri definite n plan
individual, familial i social;
ndeplinete o complex funcie motivaional, n principal prin
intermediul eului ideal - care configureaz sistemul proiectiv al
persoanei, ct i ca urmare a structurrii contiente a cmpului
motivaional n funcie de prioriti, nivel de aspiraie,
conjuncturi .a.
Structura i formele eului.
Eul = realizeaz o funcie cognitiv, de percepie i interpretare
a fluxului informaional prin raportare contient la propria
persoan;
Eul ndeplinete un rol structurant pentru cmpul existenial i
experenial al persoanei, fiind zona n care se elaboreaz, se
orienteaz i se regleaz atitudinile, conduitele i activitile
prin care subiectul se raporteaz - voluntar i contient - la
mediul su, la ceilali i la sine nsui.
Trecerea de la lumea interioar (predominant autoperceptiv-
reflexiv) - la lumea exterioar (predominant activ-relaional)
- presupune existena unor niveluri , forme i straturi distincte
ale eului, care se pot prezenta n mai multe ipostaze, i anume:
(1) O prim distincie conceptual poate fi fcut ntre eul
somatic, al crui coninut este dat de totalitatea informaiilor i
reprezentrilor privind propriul corp (fizionomia, date
antropometrice, sinestezia, particulariti kinestezice .a., i eul
psihologic, care se refer la nsuirile i structurile psihice prin
care persoana se manifest ca subiect activ, contient de sine i
de lume.
(2) O a doua distincte poate fi fcut n funcie de (coninutul,
formele de manifestare i rolurile ndeplinite de eu n procesul
de relaionare a persoanei cu sine nsui i cu mediul social .
Eul intim: reprezint zona cea mai profund i mai specific a
structurilor subiective ale persoanei, cuprinznd un sistem de
valori, sentimente, atitudini, credine, fapte i informaii care au
cea mai mare semnificaie pentru istoria individual. Locul
central n cadrul acestei structuri l ocup imaginea de sine,
aceasta ndeplinind rolul de referenial fundamental n
configurarea universului existenial i relaional al persoanei.
Atitudinile fa de sine, fa de ceilali i fa de lume,
organizarea i desfurarea sistemului de relaii interpersonale,
modul specific de implicare n gama larg de activiti prin
intermediul crora persoana se obiectiveaz n plan
sociocultural .m.a. - toate acestea sunt condiionate n mod
esenial de structura eului intim i a imaginii de sine.
Eul social: cuprinde sistemul de valori, atitudini i idei pe care
persoana le mprtete cu cei din grupurile sociale crora le
aparine din punct de vedere profesional, religios, etnic,
economic sau cultural. La nivelul eului social se gsesc i acele
roluri acceptate i interiorizate, care se gsesc n consonan cu
reperele valorice i atitudinale specifice eului intim. Prin
intermediul eului social persoana se valorizeaz i se
obiectiveaz n raporturile interpersonale directe, din cadrul
diferitelor grupuri de apartenen (familia, grupul de munc,
grupul de prieteni etc.).
Eul public: reprezint zona deschis a personalitii, n care se
angajeaz i se desfoar relaiile oficiale ale persoanei.
Cuprinde seturi de valori, atitudini i comportamente care
deriv nemijlocit din natura rolurilor i statutelor pe care
persoana le deine n calitate de membru activ i responsabil al
colectivitii: cap de familie, director de instituie, om politic,
educator, militar sau om de afaceri etc.
(3) O a treia distincie se poate face n funcie de obiectul de
referin al eului i instana psihologic care l genereaz.
Astfel, vom distinge: eul subiectiv (concepia despre sine a
individului); eul reflectat (imaginea despre o persoan
reflectat de ctre cei din jur); eul autentic (care se refer la
structurile psihosociale reale ale persoanei, spre deosebire de
ceea ce apare din jocul de rol, ca urmare a asumrii unor
mti); eul ideal (modelul spre care aspirm, constituit ntr-
un factor structurant i motivaional pentru propria
personalitate).
Fiecare dintre formele eului poate fi caracterizat printr-un set
de indicatori operaionali: faza de evoluie, gradul de
structurare, consistena i coerena intern, compatibilitatea cu
celelalte forme .a.
Din perspectiva acestei concepii teoretice, eul ca structur
central a persoanei posed o dinamic specific. n plan
diacronic acest fapt semnific existena unei succesiuni de
etape n formarea i manifestarea structurilor sale, ncepnd cu
eul n formare, specific primilor ani de via, i terminnd cu
eul btrn, specific ultimei perioade din via. n plan sincronic
dinamica eului se manifest prin existena unui cmp variabil
ca extensiune , n funcie de zona realitii sociale pe care eul o
structureaz, oferindu-i semnificaii derivate din configuraia
propriilor caracteristici; acest fapt presupune i manifestarea
conjunctural a unor faze egosistolice sau egodiastolice ale
eului, n funcie de numrul i varietatea obiectelor sociale la
care se raporteaz i pe care le ncorporeaz, resemnificndu-le
n plan subiectiv.
Mecanisme de aprare a eului.
Eul = o structur central care asigur coerena, echilibrul i
funcionalitatea personalitii;
=este modalitatea principal de elaborare, organizare i
control a conduitei adaptative individuale n raport cu mediul
natural i social. Att dezvoltarea i manifestarea normal a
personalitii, ct i toate formele de destructurare
psihopatologic sau manifestare deviant constituie rezultatul
unor perturbri structurale sau funcionale la nivelul eului.
n sens general, prin mecanisme de aprare a eului se nelege un
ansamblu de operaii i procese psihice i psihosociale care se
opun ruperii echilibrului personalitii, dezagregrii
individualitii biopsihice i dezorganizrii conduitei adaptative
a individului.
Ana Freud enumera ca mecanisme de aparare a eului refularea
,regresiunea, formatia reductionala, izolarea , anularea
retroactiva, proiectia , introiectia, reintoarcerea spre sine,
intoarcerea spre contrar, sublimarea.
Una dintre cele mai complete sistematizri ale tipurilor de
complexe este oferit de J.B. Coleman care propune
urmtoarea clasificarea:
Refularea= Respingerea i meninerea n incontient a unor
reprezentri (gnduri, imagini, amintiri) legate de o pulsiune
(situaie pulsional) care, dac ar fi meninut n contiin ar
perturba echilibrul psihic.
Regresiunea= Retragerea eului la un nivel de dezvoltare mai
timpuriu, sau la un nivel de aspiraie mai cobort, implicnd
rspunsuri mai puin mature i uzuale.
Refuzul realitii= Protejarea eului de o realitate neplcut, prin
refuzul de a o percepe Raionalizarea= ncercarea de a proba c
un comportament este raional, justificabil, dezirabil i
acceptabil pentru eu.
Represiunea= nlturarea gndurilor dureroase sau periculoase
din contiin.
Repararea rului= Ispirea - i astfel neutralizarea- actelor i
dorinelor inacceptabile moral sau raional.
Fantezia =Satisfacerea dorinelor frustrate pe cale imaginar.
Formaatia = nlturarea dorinelor periculoase prin exagerarea
tipurilor de atitudini i comportament opuse i utilizarea
acestora ca bariere subiective.
Identificarea= Creterea sentimentului valorii prin identificarea
cu persoana sau instituia care posed prestigiu.
Insularizarea emoional=Retragerea emoional n pasivitate,
pentru a proteja rnile eului.
Introiecia= ncorporarea valorilor externe i a etaloanelor n
structura eului, nlturnd astfel ameninrile i arbitrariul
mediului extern.
Izolarea =Scoaterea unei sarcini afective dintr-o situaie prejudi-
ciant, sau segmentarea unor atitudini incompatibile n
componente logic impermeabile, i deci acceptabile pentru
echilibrul psihic al persoanei.
Proiecia= Plasarea blamului i responsabilitilor pentru
dificulti pe seama altora, sau atribuirea unor dorine imorale
sau inacceptabile altora.
Deplasarea= Descrcarea sentimentelor saturate de ostilitate pe
obiecte mai puin periculoase dect cele care le-au generat
iniial.
Compensaia= Mascarea slbiciunii prin accentuarea unei
trsturi dorite, sau acceptarea frustraiei ntr-o zon prin
suprasatisfacerea ntr-o alt zon.
Eul i imaginea de sine
Capacitatea de reflexivitate contient specific eului se
manifest la un moment dat i n raport cu propria persoan,
rezultnd astfel un sistem dinamic de cunotine, reprezentri,
credine i idei despre sine.
Imaginea de sine = forma subiectiv prin care lum cunotin i
ne reprezentm propria persoan, cu ansamblul de trsturi,
nsuiri i relaii cu mediul natural i social. Raportul dintre eu
i imaginea de sine este deosebit de complex, implicnd att
condiionri reciproce specifice raportului dintre parte i ntreg,
ct i retroaciuni cu funcii reglatorii la nivelul sistemului
personalitii i al subsistemelor sale. Imaginea de sine se
constituie reflexiv, pe fondul unui sentiment de identitate i
continuitate a propriei persoane, trit preponderent ca ipostaz
a prezentului psihologic: eu sunt, eu fac, eu am.
Coninutul imaginii de sine, mai restrns dect al eului, implic
urmtoarele aspecte principale:
imaginea despre propriul corp i despre calitile fizice i
psihice de care suntem contieni;
identitatea social, caracterizat prin nume, vrst, domiciliu, o
anumit familie, profesie, statut economic etc.;
modul de nelegere a ceea ce facem, simim i gndim la un
moment dat, prin raportarea la anumite repere valorice i
atitudinale pe care le contientizm c fiindu-ne caracteristice;
reprezentrile pe care le avem despre poziia noastr n
societate i despre rolurile jucate n situaii i mprejurri de
via relevante;
sentimentele fa de noi nine, fa de ceilali i fa de
evenimentele i situaiile semnificative n care suntem sau am
fost implicai;
istoria personal marcat de evenimente semnificative i unice,
care confer sentimentul continuitii i unitii propriei
existene;
un puternic sentiment al prezentului, n care totul se focalizeaz
pe ideea de eu, aici, acum;
un "proiect de via", caracterizat prin idealuri, scopuri i
interese de viitor, mpreuri cu strategiile de realizare a
acestora;
sistemul de relaii interpersonale semnificative, trecute sau
prezente, reale sau virtuale, principale sau secundare;
spaiul fizic i psihosocial personalizat (care poart amprenta
opiunilor, voinei, aciunilor i personalitii noastre).
Imaginea de sine se elaboreaz printr-o continu sintez ntre
percepia de sine i percepia de altul, procese mediate de
modele i repere axiologice interiorizate n ontogenez prin
socializare i nvare social.
Funcii principale le imginii de sine:
a) Mediaz percepia i cunoaterea interpersonal , datorit
calitii de referenial n procesul evalurii de sine i a
cunoaterii i evalurii celor din jur.
b) Asigur autoreglarea atitudinal i comportamental n raport
cu valorile, scopurile i idealurile contient asumate.
c) Mediaz raporturile interpersonale, prin jocul complex dintre
eul subiectiv, eul autentic, eul reflectat i eul ideal.
d) Condiioneaz nemijlocit stabilirea nivelului de aspiraie n
diferite domenii de activitate, precum i alegerea mijloacelor
optime de atingere a acestuia i a scopurilor propuse.
e) Constituie elementul central n procesul de structurare a
prezentului psihologic , inserat dinamic n lanul istoriei
individuale.
Formarea i evoluia imaginii de sine.
ntre structura eului i profilul imaginii de sine exist o strns
interdependen: imaginea de sine deriv din reflectarea
subiectiv, contient i sintetic a eului aflat n situaie, ns
aceast imagine odat constituit poate influena semnificativ
structura i funcionarea eului, devenind o component
esenial a acestuia.
Eul reprezint forma de organizare dinamic a proceselor
subiective prin care ne raportm contient la lume i la noi
nine, n timp ce imaginea de sine se refer la chiar
reprezentarea noastr despre propria persoan. ntre cele dou
structuri subiective exist decalaje de coninut i nivel de
dezvoltare, n msura n care contiina i contiina de sine nu
sunt acelai lucru, pe nici o treapt de dezvoltare a persoanei.
n consecin, dei procesele de formare i evoluie a eului i
imaginii de sine nu coincid, ele se afl ntr-o strns
interdependen temporal i calitativ, ambele fiind
condiionate de apariia contiinei de sine, n cmpul mai larg
al contiinei individuale. Astfel, copilului mic i lipsete cu
desvrire contiina de sine dei este contient de multe
dintre elementele mediului; adultul le are pe amndou, dar ele
nu sunt identice (G.W. Allport, 6).
n concepia lui W. James, evoluia eului presupune urmtoarele
etape: eul corporal, care se refer la contientizarea propriului
corp; eul material, care presupune sistemele de relaionare cu
aspectele materiale ale existenei; eul spiritual, care implic
procesele raionale de luare n stpnire a realitii .
(Folosind o metodologie mult mai riguroas, L'Ecyuer
identific cinci zone calitativ distincte n structura eului: eul
material, eul personal, eul adaptativ, eul social i eul non-eu
1. Definirea si caracterizarea persoanei din perspectiva
psihosociala.
. Persoana - subsistem relaional bazal,cu o o anumit identitate
i poziie social, cu drepturi, obligaii i funcii specifice n
cadrul sistemului social real.
la nivel psihosocial se realizeaz interaciunea dinamic dintre
individual i social, dintre procesele sau fenomenele psihice care
stau la baza elaborrii conduitelor i procesele psihosociale care
condiioneaz forma i coninutul acestora.

principalul element constitutiv al oricarei structuri sociale il
reprezinta persoana, inteleasa ca subsistem relational bazal,
avand o anumita identitate si pozitie sociala, cu drepturi,
obligatii si functii specifice in cadrul sistemului social real;
la nivelul persoanei ca entitate psihosociala se realizeaza
interactiunea dinamica dintre individual si social, dintre
procesele sau fenomenele psihice care stau la baza elaborarii
conduitelor si procesele psihosociale care conditioneaza forma si
continutul acestora;
Definitie: Persoana desemneaza sistemul de insusiri, relatii si
calitati psihosociale care dau identitate sociala individului.
personajul este persoana in rol, adica aflata in imprejurimi
concrete, indeplinind anumite functii publice si fiind implicata
activ intr-un context relational determinat.
se observa ca, de cele mai multe ori, o anumita persoana se
prezinta sub diferite forme de personaje, adecvate
circumstantelor, statutelor pe care simultan sau succesiv le
ocupa, datorita evolutiei personale, sau datorita schimbarilor
intervenite in mediul social si cultural in care traieste.

2. Personajul - persoana aflat n mprejurri concrete,
ndeplinind anumite funcii publice i fiind implicat activ ntr-
un context relaional determinat.
Caracterizare
- implic adoptarea unor atitudini i conduite specifice rolurilor
sociale pe care le joac, acestea cptnd caracterul unor
mti sociale prin care persoana se metamorfozeaz n
personaj. La nivelul persoanei identificm potenialitile
psihosociale ale cuiva, iar la nivelul personajului se realizeaz
obiectivarea acestor potenialiti, n funcie de mprejurrile
concrete specifice situaiilor sociale n care se gsete plasat
persoana.
- Comparativ cu persoana care reprezint elementele de
identitate, continuitate i stabilitate psihosocial ale individului,
personajul evideniaz modalitile de inserare social activ
ale persoanei, precum i aspectele tranziente i conjuncturale
ale conduitei participative la viaa social a comunitii.
personajul este persoana in rol, adica aflata in imprejurimi
concrete, indeplinind anumite functii publice si fiind implicata
activ intr-un context relational determinat.
personajul implica adoptarea unor atitudini si conduite
specifice roluri sociale pe care le joaca, acestea capatand
caracterul unor masti sociale prin care persoana se
metamorfozeaza in personaj.
personajul evidentiaza modalitatile de inserare sociala activa
ale persoanei, jocul social in care se implica, precum si aspectele
tranzitorii si conjuncturale ale conduitei participative la viata
sociala a comunitatii.
personajele se pot prezenta in mai multe ipostaze:
personajul ca stereotip social: este expresia rigida a
imperativelor sociale; nu solicita efort creator, oferind in
consecinta un anumit confort intelectual si social;
personajul ca ideal personal: prin care persoanele volitive
(=care tine de vointa) se automodeleaza in raport cu propriile
idealuri si aspiratii; presupune efort de identificare cu un model,
ales pe criterii axiologice definite.
personajul cu masca: prin care subiectul se prezinta
deliberat intr-o anumita ipostaza pentru cei din jur, disimuland
unele fatete ale propriei personalitati
personajul ca refugiu: este caracteristic persoanelor
conformiste si comode, care gasesc in prescriptiile normative ale
statutului lor repere de securizare personala.
personalul duplicitar: care se metamorfozeaza atitudinal si
comportamental in functie de interes sau circumstante;
personajul nevrotc: la care conduita, de cele mai multe ori
foarte accentuata,este expresia unor tulburari psihice sau ale
unor dizarmonii in structura personalitatii;
personajul amorf: fara repere axiologice si normative
ferme,adaptandu-se proteic situatiilor si conjuncturilor, din lipsa
de forta interioara de a se defini.
-

3. Personalitatea, - persoana maximal valorizat social,
recunoscut ca atare prin performan, inut moral sau
profesional exemplar, rolul deosebit jucat n anumite situaii
importante pentru comunitate etc.
- personalitatea este persoana, respectiv
personajul devenit etalon valoric pentru anumite domenii de
activitate sau pentru viaa social n general. Astfel, vom
deosebi personaliti ale vieii politice, economice, tiinifice,
artistice, religioase, educaionale , militare .a.
n sens strict psihologic, prin personalitate se nelege modul
specific de organizare a trsturilor i nsuirilor psihofizice i
psihosociale ale persoanei;
-este o structur dinamic de natur bio-psiho-
social care, la un anumit individ, asigur adaptarea original
la mediul natural i social.
- principalul nucleu funcional care mediaz
elaborarea conduitelor sociale.
Personalitatea reprezinta persoana maximal valorizat social,
recunoscut ca atare prin performan, inut moral sau
profesional exemplar, rolul deosebit jucat n anumite situaii
importante pentru comunitate etc.
personalitatea este persoana, respectiv personajul devenit
etalon valoric pentru anumite domenii de activitate sau pentru
viaa social n general - astfel, vom deosebi personaliti ale
vieii politice, economice, tiinifice, artistice, religioase,
educaionale , militare .a.
in sens strict psihologic, prin personalitate se nelege modul
specific de organizare a trsturilor i nsuirilor psihofizice i
psihosociale ale persoanei;
este o structur dinamic de natur bio-psiho-social care, la
un anumit individ, asigur adaptarea original la mediul natural
i social.
personalitatea are caracterul unei structuri vectorizata
axiologic si teleologic, trinomul valori-atitudini-idealuri fiind
principalul nucleu funcional care mediaz elaborarea
conduitelor sociale.

4. Persoana - subsistem relaional bazal,cu o o anumit
identitate i poziie social, cu drepturi, obligaii i funcii
specifice n cadrul sistemului social real.
- la nivel psihosocial se realizeaz interaciunea dinamic dintre
individual i social, dintre procesele sau fenomenele psihice care
stau la baza elaborrii conduitelor i procesele psihosociale care
condiioneaz forma i coninutul acestora.
principalul element constitutiv al oricarei structuri sociale il
reprezinta persoana, inteleasa ca subsistem relational bazal,
avand o anumita identitate si pozitie sociala, cu drepturi,
obligatii si functii specifice in cadrul sistemului social real;
la nivelul persoanei ca entitate psihosociala se realizeaza
interactiunea dinamica dintre individual si social, dintre
procesele sau fenomenele psihice care stau la baza elaborarii
conduitelor si procesele psihosociale care conditioneaza forma si
continutul acestora;
Definitie: Persoana desemneaza sistemul de insusiri, relatii si
calitati psihosociale care dau identitate sociala individului.
personajul este persoana in rol, adica aflata in imprejurimi
concrete, indeplinind anumite functii publice si fiind implicata
activ intr-un context relational determinat.
se observa ca, de cele mai multe ori, o anumita persoana se
prezinta sub diferite forme de personaje, adecvate
circumstantelor, statutelor pe care simultan sau succesiv le
ocupa, datorita evolutiei personale, sau datorita schimbarilor
intervenite in mediul social si cultural in care traieste.


5. Imaginea de sine = forma subiectiv prin care lum cunotin
i ne reprezentm propria persoan, cu ansamblul de trsturi,
nsuiri i relaii cu mediul natural i social. Raportul dintre eu
i imaginea de sine este deosebit de complex, implicnd att
condiionri reciproce specifice raportului dintre parte i ntreg,
ct i retroaciuni cu funcii reglatorii la nivelul sistemului
personalitii i al subsistemelor sale. Imaginea de sine se
constituie reflexiv, pe fondul unui sentiment de identitate i
continuitate a propriei persoane, trit preponderent ca ipostaz
a prezentului psihologic: eu sunt, eu fac, eu am.
Coninutul imaginii de sine, mai restrns dect al eului, implic
urmtoarele aspecte principale:
imaginea despre propriul corp i despre calitile fizice i
psihice de care suntem contieni;
identitatea social, caracterizat prin nume, vrst, domiciliu, o
anumit familie, profesie, statut economic etc.;
modul de nelegere a ceea ce facem, simim i gndim la un
moment dat, prin raportarea la anumite repere valorice i
atitudinale pe care le contientizm c fiindu-ne caracteristice;
reprezentrile pe care le avem despre poziia noastr n
societate i despre rolurile jucate n situaii i mprejurri de
via relevante;
sentimentele fa de noi nine, fa de ceilali i fa de
evenimentele i situaiile semnificative n care suntem sau am
fost implicai;
istoria personal marcat de evenimente semnificative i unice,
care confer sentimentul continuitii i unitii propriei
existene;
un puternic sentiment al prezentului, n care totul se focalizeaz
pe ideea de eu, aici, acum;
un "proiect de via", caracterizat prin idealuri, scopuri i
interese de viitor, mpreuri cu strategiile de realizare a
acestora;
sistemul de relaii interpersonale semnificative, trecute sau
prezente, reale sau virtuale, principale sau secundare;
spaiul fizic i psihosocial personalizat (care poart amprenta
opiunilor, voinei, aciunilor i personalitii noastre).
Imaginea de sine se elaboreaz printr-o continu sintez ntre
percepia de sine i percepia de altul, procese mediate de
modele i repere axiologice interiorizate n ontogenez prin
socializare i nvare social.



ABORDAREA COMPORTAMENTALA IN PSIHOTERAPIE
SI CONSILIERE PSIHOLOGICA

LEGENDA : TC=TERAPIE COMPORTAMENATALA :
- include tehnici care au scopul de a determina oamenii sa isi
modifice comportamentul
- multe din tehnicile recente includ si strategii cognitive (au
condus la aparitia orientarii cogn.-comp)

ORIENTAREA COMPORTAMENTALA

- Structurata in 1950-1960 ca reactie la psihanaliza.
- Apare aproape simultan in SUA, marea Britanie, Africa de
Sud.
- S-au adus multe critici acestei orientari dar ea a supravietuit
prin demonstrarea eficientei metodelor de conditionare in
modificarea comportamentului
- Incepand cu 1960- Albert Bandura dezvolta teoria invatarii
care combina tehnicile conditionarii clasice si operante cu
invatarea observationala.
- Dupa 1960 apar scoli terapeutice cogn.comp: RET (Ellis),
terapia cognitiva (Beck), strategii de inoculare a stresului si
antrenamentul de autoinstruire (utlimele doua puse la punct de
Meichenbaum)
- Incepand cu anii 70 TC=orientare dominanta in psihologie, cu
aplicatii in educatie, psihoterapie, psihiatrie, asitenta sociala,
industrie si afaceri.
- In cadrul TC in prezent un loc central il ocupa TCC (terapia
cogn.comp) care accentueaza rolul factorilor cognitivi in
intelegerea si modificarea comportamentului subiectilor. Acesti
factori (ca de ex. vorbirea interioara sunt considerate
MEDIATORI ai schimbarilor comportamentale

PRINCIPIUL DE BAZA AL ORIENT. COMP. = FIINTA
UMANA ESTE PRODUCATORUL SI PRODUSUL
MEDIULUI SAU!!!

- Orientarea comportamentalista limitata (comportamentalistii
radicali) s-a bazat pe modelul stimul-reactie si excludea
posibilitatea autodeterminarii si libertatii fiintei umane. Aveam
de-a face cu un model mecanicist si determinist al
comportamentului uman care se bazeaza exclusiv pe influente
de natura exterioara (din mediu).
- Bandura, parintele teoriei invatarii sociale critica orientarea
comportamentalista limitata. Orientarea moderna actuala
incurajaza tehnicile de ofera control si autonomie clientului
(eliminand comportamentele dezadaptative, care limiteaza
alegerile oamenii devin liberi sa realizeze mai multe optiuni, isi
imbogatesc deprinderile de a face fata problemelor vietii si au
multiple posibilitati de raspuns intr-o situatie data)
- D.p.d.v filosofic, orient. comportamentala si cea umanista au
aparut diametral opuse initial dar prin lucrarile
comportamentaslistilor contemporani s-au construit punti de
legatura intre cele doua orientari, care in cele din urma ar putea
fuziona.Multi autori (Kazdin, Mechenbaum, Thoresen, Coates,
etc) au utilizat tehnici comportamentale pentru a atinge
obiective umaniste (evolutia fiintei umane). Thoresen si Coates
identifica 3 mari directii ce fac posibila convergenta orientare
umanista-orientare comportamentala in psihoteraapie:
Terapia = demers orientat spre actiune si NU introspectie
pasiva asupra problemelor clientilor;
Preocuparea permanenta a terpeutilor comportamentalisi
referitor la medierea evenimenteleor externe de catre factorii
subiectivi, de natura cognitiva sau emotionala.
Accentul crescut pus pe responsabilitatea personala in raport cu
propriul comportament.

- CARACTERISTICI COMUNE ALE terapiilor
comportamentale :
FOCALIZAREA ASUPRA COMPORTAMENTULUI
ACCENT PE TENHICILE DE INVATARE
EVALUAREA RIGUROASA A REZULTATELOR

PRINCIPIILE SI POSTULATELE TC Spiegler si
Guevermont (caractersitici ale TC);


1. TC se bazeaza pe principii stiintifice (bazate pe date de
observatie) derivate din cercetarea experimentala din domeniul
invatarii.

Principiile invatarii se aplica sistematic pentru a ajuta oamenii
sa se debaraseze de comportamentele dezadaptative.
Obiectivele tratamentului sunt exprimate in termini concreti si
obiectivi
In timpul terapiei sunt evaluate comportamentele problematice
si conditiile care contribuie la mentinerea lor
Eficienta metodelor de evaluare si interventie e verificata prin
metode de cercetare stiintifica
Conceptele care stau la baza demersului terapeutic sunt
exprimate explicit, testate empiric si revizuite permanent.

2. TC se ocupa de problemele curente ale clientilor si de
factorii care le influenteaza in prezent.

3. Clientii joaca un rol activ in terapie prin:

angajarea in actiuni menite sa ii ajute sa iis resolve problemele
(nu doar sa vorbeasca despre ele)
monitorizarea propriilor comportamente in timpul sedintelor si
in afara lor
invatarea si exersarea noilor modele de comportament si noilor
strategii de a face fata problemelor existentei.

4. TC se desfasoara pe cat posibil in mediul natural al
clientului de aceea sarcinile si temele pentru acasa=element
important al TC.

5. TC pune accent pe tehnicile de autocontrol
comportamental. Clientii devin responsabili pentru propria lor
schimbare.

6. Tehnicile terapeutice sunt flexibile pentru a se adapta
fiecarui client in parte.

7. Demersul terapeutic presupune colaborarea intre client si
terapeut. Terapeutul informeaza clientul cu privire la natura si
progresele terapiei si cere feedback permanent de la clientul
sau.

Corey mai adauga la cele de mai sus:

8. Psihoterapia evolueaza de la simplu la complex (situatii
facilesituatii dificile; situatii mai putin amenintatoare-
situatii amenintatoare)

9. Demersul in TC este relativ scurt (mai putine sedinte,
interval de timp mai putin extins) comparativ cu alte sisteme
terapeutice.

10. Tehnicile terapeutice se combina in pachete de strategii
pentru cresterea eficientei terapiei.



Obiectivele terapeutice au rol central in TC Ele trebuie sa fie:

-CONCRETE ;-PRECISE;-CLAR FORMULATE ;-
MASURABILE;-INTELESE SI ACCEPTATE DE CATRE
CLIENT

Obiectivul central = a crea noi conditii pentru invatare

Obiectivele specifice = fixate de comun acord intre client si
terapeut, rezulta in urma negocierilor dintre cei doi si sunt
exprimate sub forma unor contracte terapeutice care ghideaza
demersul in terapie.

Etapele selectarii si definirii obiectivelor terapeutice (Cornier si
Cornier):

1. Terapeutul ofera clientului motivatia pentru stabilirea unor
scopuri, explica necesitatea si rolul lor in terapie, subliniaza
faptul ca pacientul trebuie sa joace un rol activ;
2. Clientul denumeste modificarile pozitive pe care le asteapta
in urma terapiei;
3. Atentia se focalizeaza pe nevoia pacientului, pe ceea ce
doreste sa realizeze;
4. Clientul si terapeutul stabilesc daca obiectivele sunt realiste
si apartin cu adevarat clientului
5. Se discuta avantajele si dezavantajele demersului de
atingere a obiectivelor (metoda cost-beneficiu)
6. Clientul si Terapeutul cad de acord daca vor continua
demersul de atingere a obiectivelor stabilite sau daca le vor
reformula;
7. Inceperea demersuluii de definire a obiectivelor ( se
discuta: conduitele asociate cu atingerea lor, conditiile necesare
pentru schimbarea continutului obiectivelor intermediare,
planurile de actiune menite sa duca la atingerea obiectivelor).

ROLUL TERAPEUTULUI IN CADRUL TC T=TERAPEUT
C=CLIENT

Atributii T ( dupa Spiegler si Guevremont):

1. Culege sistematic informatii despre: antecedente
situationale, amploarea si dimensiunile problemelor in plan
comportamental, consecintele acestora.
2. Clarifica impreuna cu C problemele acestuia.
3. Planifica si stabileste comportamente tinta.
4. Formuleaza impreuna cu C obeictivele terapiei;
5. Identifica acele conditii ce mentin problema;
6. Implementeaza planul de schimbare;
7. Evalueaza succesele demersului terapeutic;
8. Conduce viitoarele demersuri de evaluare.
9. Modeleaza comportamentul C prin intermediul imitatiei, T
reprezentand un model de urmat.
10. Joaca un rol activ (invata clientul noi modalitati de
comportament prin : jocul de rol, modelare, repetare in plan
comportamental, feedback)
11. Incurajaza C si il motiveaza pentru a participa la
experimentarea noilor deprinderi de a face fata problemelor
vietii, de a-si largi repertoriul comportam. cu caracter adaptiv
si a aplica cele invatate in viata cotidiana.
12. Caldura afectiva , empatia, caracterul permisiv si de
acceptare, comunicarea autentica sunt factori necesari pentru
ca schimbarea sa aiba loc. Stabilirea unei bune relatii
terapeutice ofera insa sansele cresterii receptivitatii la demersul
terapeutic.
13. T joaca un rol activ, obiectiv si suportiv

STRATEGIILE SI TEHNICILE SPECIFICE PSIHOTERAPIEI
COMPORTAMENTALE

1. EVALUAREA (pasi)

Evidentierea problemelor, simptomelor C si a antecedentelor
legate de acestea precum si a consecintelor lor.
C monitorizeaza frecventa si intensitatea problemelor-simptom.
Monitorizarile=instrument terapeutic ce permite alcatuirea
planurilor terapeutice si evaluarea efectelor strategiilor
aplicate. Instrumentele de evaluare=inventare si scale de
autoevaluare+ tehnici bazate pe observatia directa. (tehnicile
sunt incluse in cadrul unor planuri de tratament si au caracter
eclectic, sunt special combinate, adaptate la problematica
fiecarui subiect in parte). REMEMBER LAZARUS!!! ----Cu
cat este mai larga aria strategiilor utilizate cu atat terapeutul
este mai eficient.
Evaluarile si autoevaluarile se realizeaza permanent pe
parcursul terapiei si permit astfel depistarea rapida a oricaror
erori aparute. Schimbarile in sfera comportamentala se produc
gradat, cu pasi mici.

2. TEHNICILE DE RELAXARE

RELAXAREA= metoda de autoreglaare ce presupune
destindere musculara si calmare psihica.
Tehnici de relaxare folosite: In Europa metoda
antrenamentului Autogen Schultz, in SUA Tehnica Relaxarii
Progresive Jacobson
In prezent se utilizeaza tehnici de relaxare eclectice in
combinatie cu strategii de tip comportamental (desensibilizarea
sistematica, antrenament asertiv, programe de self-
management, biofeedback-ul, meditatia sau imaginatia dirijata
cu autosugestii).
HIPNOZA, considerata de specialistti ca o relaxare mai
profunda, contribuie la obtinerea unor rezultate mai durabile si
mai rapide in TC.
Corey este de parare ca:
- Insusirea unei tehnici de relaxare dureaza intre 4 si 8 ore de
lucru sub indrumarea T
- Odata insusita, relaxarea devine o deprindere care daca e
practicata zilnic 15-25 de minute conduce la o odihna
economica , la reducerea anxietatii si efectelor negative ale
stresului, la echilibrare in plan psihosomatic si la optimizarea
peformantelor in activitatea profesionala.
!!! Dupa invatarea relaxarii este necesar ca aceasta sa fie
practicata zilnic de catre pacienti pentru a obtine rezultatele
scontate.
!!! La inceput relaxarea a fost utilizata mai ales ca parte a
desensibilizarii sistematice apoi aplicatiile s-au extins la
tulburarile anxioase, fobice, cardiovasculare, respiratorii,
migrenelor si tulburarilor de somn.

3. DESENSIBILIZAREA SISTEMATICA (JOSEPH
WOLPE)- tehnica poate fi considerata o metoda de expunere
pentru ca subiectii se confrunta in plan mental cu imagini care
produc anxietate. PASI:
- Insusirea unei tehnici de relaxare (antrenament de relaxare
realizat prin intermediul unei versiuni modificate a tehnicii
Jacobson, descrisa in detaliu de Wolpe). Clientul isi insuseste
relaxarea musculara, apoi isi imagineaza scene agreabile. I se
cere sa practice relaxarea acasa timp de 30 de minute.
- Alcatuirea unei ierarhii care sa cuprinda situatii anxiogene de
la cea mai putin anxiogena la cea mai anxiogena
- Desensibilizarea propriu-zisa (incepe dupa cateva sedinte in
care clientul si-a insusit tehnica de relaxare si a alcatuit lista
stimulilor anxiogeni). La inceput clientul se va relaxa cu ochii
inchisi, apoi isi va imagina o scena neutra. Apoi i se cere sa isi
imagineze scena cea mai putin anxiogena din lista. T il va
ghida progresiv catre imaginarea scenelor cu potential
anxiogen mai ridicat pana cand clientul semnaleaza ca simte
anxietatea si scena este intrerupta. Se reia relaxarea dupa care
se abordeaza scenele anxiogene din cadrul ierarhiei.
Tratamentul se considera incheiat atunci cand clientul reusesete
sa ramana relaxat in timp ce isi imagineaza scena cea mai
anxiogena

- CONDITII PENTRU EFICIENTA TEHNICII:
- Subiectul sa realizeze temele pentru acasa si anume:
practicarea relaxarii si vizualizarea scenelor asupra carora s-a
lucrat in timpul sedintelor. Treptat se va ajunge la confruntarea
cu situatiile reale pentru a controla anxietatea .
Metoda este utila in : tratamentul anxietatii, fobiilor, obsesiilor,
anorexiei nervoase, balbismului, tulburarii imaginii corporale si
in depresiile usoare.
Tehnica e bine acceptata de clientI pentru ca acestia practica
expunerea gradata si simbolica la situatii anxiogene si detin
controlul putand incheia expunerea atunci cand anxietatea
depasetse prgul lor de tolerant.

4. STRATEGII DE EXPUNERE

- Expunerea se realizeaza in plan real.
- Variante ale expunerii :
a. Desensibilizare in vivo=confruntare cu situatii progresiv
tot mai anxiogene in planul vietii reale. Experienta de expunere
se poate incheia cand anxietatea devine intolerabila. Expunerea
poate fi realizata la inceput cu ajutorul T sau cu ajutorul altei
persoane special instruite. IN CAZUL IN CARE POATE FI
REALIZATA EFECTIV, DESENSIBILIZAREA IN PLAN
REAL ESTE MAI EFICIENTA DECAT CEA IN PLAN
IMAGINAR PENTRU CA GENERALIZAREA LA
SITUATIILE DE VIATA SE PRODUCE MAI RAPID IAR
REZULTATELE SUNT MAI STABILE IN TIMP.
b. Metoda imersiunii (flooding)=expunere prelungita in plan
real sau imaginar la stimuli generatori de anxietate, fara
declansarea comportamentelor de reducere a acesteia.
Imersiunea in plan imaginar nu presupune restrictii la situatiile
anxiogene fata de cea in plan real care uneori nu este posibila
(ex: expunerea la situatii de incendiu, viol,etc). Metoda este
utila pentru tratamentul tulburarilor anxioase, agorafobiei,
fobiilor specifice, tulburarilor obsesiv compulsive de stres.
Metoda este evitata de unii subiecti din cauza disconfortului
generat de expunerea prelungita la situatii anxiogene.

5. DESENSIBILIZREA SI REPROCESAREA PRIN
METODA MISCARILOR OCULARE (DRMO) elaborata de
Francine Shapiro

- A fost aplicata mai ales in cazurile victimelor abuzurilor
sexuale, socurilor produse de confruntarile militare,
supravietuitorilor unor agresiuni sau accidente, subiectilor
suferind de atacuri de panica , depresie, reactii la doliu, fobii
sau adictii. Cercetari mai complexe au avut loc in cazul
stresului posttraumatic
- Are drept obiectiv restructurarea in plan cognitiv sau
reprocesarea informatiilor
- Include o serie de tehnici comportamentale in combinative cu
utillizarea miscarilor ritmice ale globilor ocular.
- ETAPELE DRMO (Corey)
Etapa I = interviul clinic (informatii referitoare la istoria vietii
pacientului); se elaboreaza planul de tratament (definirea si
conceptualizarea problemelor, stabilirea obiectivelor
terapeutice). Se insista pe amintiri cu continut negativ, situatii
prezente ce favorizeaza mentinerea simptomelor si pe
deprinderea modelelor de comportament cu caracter adaptativ
Etapa a II-a (etapa de pregatire)=formarea aliantei terapeutice
si explicarea modului de functionare a metodei. Discutm
expectatile clientului si evenualele ingrijorari. Apoi clientul
invata o tehnica de relaxare.
Etapa a III-a (etapa de evaluare)= identificarea obiectivelor
tinta, a amintirilor traumatice generatoare de anxietate.
Identificam imagini, cognitii cu continut negativ, reactii
emotionale fiziologice asociate evenimentului traumatic +
gandurile si convingerile realiste ce ar contribui la reducerea
anxietatii.
Etapa a IV-a (etapa de desensibilizare)= vizualizarea
imaginilor cu caracter traumatizant, verbalizarea gandurilor
negative, constientizarea senzatiilor fiziologice. Expunerea nu
dureaza mai mult de 1 minut si in tot acest timp clientul va
urmari degetul aratator al terapeutului care se misca ritmic si
rapid in fata ochilor clientului de aproximativ 12 pana la 24 de
ori
Etapa a V-a (etapa implementarii si consolidarii cognitiilor
pozitive). Obeictivul demersului consta in asocierea
evenimentului traumatic cu cognitii cu continut adaptativ.
Ultima etapa= clientul vizualizeaza din nou evenimentul
traumatic impreuna cu gandurile si convingerile pozitive apoi
isi scaneaza corpul si identifica tensiunile musculare existente
TEHNICA SI-A ATINS OBIECTIVUL CAND CLIENTUL
REUSESTE VIZUALIZAREA EVENIMENTULUI
TRAUMATIC SI IN ACELASI TIMP SA DECLANSEZE
COGNITII CU CONTINUT POZITIV SI SA ISI SIMTA
CORPUL RELAXAT.
!!! In opinia doamnei prof. univ. dr. Irina Holdevici, DRMO
include elemente de hipnoza clinica, aceasta contribuind la
sporirea eficientei sale

6. ANTRENAMENTUL ASERTIV=tehnica de antrenare a
abilitatilor sociale

- Util pentru cei ce nu isi exprima furia/mania, dragostea sau alte
sentimente pozitive cei care nu stiu sa spuna nu, cei excesiv
de politicosi de pe urma carora profita altii, cei care considera
ca nu au dreptul sa isi exprime gandurile si convingerile
- Supozitia ce sta la baza antrenamentului asertiv: OAMENII
AU DREPTUL DAR NU SI OBLIGATIA DE A SE
EXPRIMA!
- Obiectivele antrenamentului asertiv:
largirea repertoriului de comportamente cu caracter adaptativ
invatarea clientilor sa se exprime pe ei insisi tinand seama de
sentimentele si drepturile celorlalti
Alberti si Emnos considera ca antrenamentul asertiv e mai
eficient daca se desfasoara in grup.
Avantajele lucrului in grup:
Se experimenteaza noi modele de comportament
Subiectul primeste ghidare de la T dar si de la ceilalti membri
Grupul permite subiectilor depasirea dificultatilor intr-un
mediu securizant

7. PROGRAMELE DE SELF MANAGEMENT SI DE
COMPORTAMENT AUTODIRIJAT

- SCOP: clientii invata tehnici de relaxare si autoreglare psihica
pentru a-si conduce existenta intr-un mod mai eficient.
- Strategiile de self management (introduse in domeniul terapiei
incapand cu anii 70). Cuprind metode de automonitorizare,
autorecompensare, contracte realizate cu propria persoana si
controlul stimulilor.
- Clientii care urmeaza programe de self management decid ce
comportament doresc sa modifice.

Caracteristicile unui program eficient de self-management
(Cornier si Cornier)


O combinatie de mai multe strategii si tehnici (mai eficiente
decat aplicarea unei singure strategii)
Strategiile trebuie uilizate pe o perioda suficient de lunga
pentru a obtine rezultate evidente
Clientii trebuie sa stabileasca obiective realiste si sa evalueze
maniera in care sunt indeplinite
Element important: utilizarea metodei autointaririlor
E necesar un anumit nivel de suport social pentru mentinerea
schimbarilor obtinute


Etapele unui program de comportament autodirijat:


Stabilirea obiectivelor impreuna cu C. (Obiectivele = posibil de
atins, masurabile,exprimate pozitiv si semnificative pentru
client)
Transformarea obiectivelor in comportamente tinta
Automonitorizarea (prin intemediul jurnlelor tinute de C)
Stabilirea unor planuri care sa cuprinda strategii de schimbare












































1. Principiile si postulatele teoriilor comportamentale
Spiegler si Guevremont (1998):
a) TC are la baza principii stiintifice derivate din cercetarea
experimentala din domeniul invatarii, principii bazate pe date de
observatie si nu pe convingeri personale.
principiile invatarii se aplica in mod sistematic pentru a-i
ajuta pe oameni sa se debaraseze de comportamentele
dezadaptative;
obiectivele tratamentului sunt exprimate in termeni concreti
si obiectivi care fac posibila repetarea interventiei terapeutice;
in timpul terapiei sunt evaluate comportamentele
problematice, precum si conditiile care contribuie la mentinerea
acestora;
eficienta metodelor de evaluare si interventie este verificata
prin intermediul unor metode de cercetare stiintifica;
conceptele care stau la baza demersului terapeutic si
strategiile de interventie sunt exprimate in mod explicit, testate
empiric si revizuite permanent.
b) TC se ocupa de problemele curente ale clientilor si de factorii
care le influenteaza in prezent, fara a pune accentul pe
perspectiva istorica.
c) clientii joaca un rol activ in cursul terapiei, angajandu-se in
diverse actiuni menite sa-i ajute sa-si rezolve problemele si nu
doar sa vorbeasca despre acestea.
d) TC se desfasoara pe cat posibil in mediul natural al clientului;
sarcinile si temele pentru acasa reprezinta un element important
al terapiei comportamentale.
e) TC pune accent pe tehnicile de autocontrol comportamental;
clientii sunt instruiti sa initieze, sa realizeze si sa evalueze
demersul terapeutic, fiind responsabili de propria lor schimbare.
f) Tehnicile terapeutice sunt astfel construite, incat sa se
potriveasca fiecarui client in parte.
g) demersul terapeutic presupune un proces de colaborare intre
client si terapeut, acesta din urma informand permanent clientul
cu privire la natura si progresele terapiei.
Corey mai adauga cateva:
h) psihoterapia evolueaza de la simplu la complex, de la situatii
facile la unele dificile si de la unele mai putin amenintatoare la
unele amenintatoare.

i) demersul terapeutic comportamental este relativ scurt,
incluzand mai putine sedinte de psihoterapie si un interval de
timp mai putin extins, comparativ cu alte sisteme terapeutice.
j) Tehnicile terapeutice se combina in anumite pachete de
strategii in vederea cresterii eficientei psihoterapiei.

1) Tc se bazeaza pe principii stiintifice (bazate pe
observatie) derivate din cercetarea experimentala din domeniul
invatarii
- principiile invatarii se aplica sistematic pentru a ajuta
oamenii sa se debaraseze de comportamentele dezadaptative
- obiectivele tratamentului sunt exprimate in termini concreti
si obiectivi
2) Se ocupa de probl.curente ale clientilor si de factorii care
le influenteaza in prezent
3) Clientii joaca un rol activ in terapie prin:
- angajarea in actiuni menite sa ii ajute sa isi resolve
problemele (nu doar sa vorbeasca despre ele)
4) Tc se desfasoara pe cat posibil in mediul natural al
clientului de aceea sarcinile si temele pentru acasa=element
important al Tc
- pune accent pe tehnicile de autocontrol comportamental
- clientii devin responsabili pentru propria lor schimbare
- tehnicile terapeutice sunt flexibile pentru a se adapta
fiecarui client in parte.

2. 5. Rolul terapeutului in cadrul terapiei cognitiv
comportamentale
14. Culege sistematic informatii despre: antecedente
situationale, amploarea si dimensiunile problemelor in plan
comportamental, consecintele acestora.
15. Clarifica impreuna cu C problemele acestuia.
16. Planifica si stabileste comportamente tinta.
17. Formuleaza impreuna cu C obeictivele terapiei;
18. Identifica acele conditii ce mentin problema;
19. Implementeaza planul de schimbare;
20. Evalueaza succesele demersului terapeutic;
21. Conduce viitoarele demersuri de evaluare.
22. Modeleaza comportamentul C prin intermediul imitatiei, T
reprezentand un model de urmat.
23. Joaca un rol activ (invata clientul noi modalitati de
comportament prin : jocul de rol, modelare, repetare in plan
comportamental, feedback)
24. Incurajaza C si il motiveaza pentru a participa la
experimentarea noilor deprinderi de a face fata problemelor
vietii, de a-si largi repertoriul comportam. cu caracter adaptiv
si a aplica cele invatate in viata cotidiana.
25. Caldura afectiva , empatia, caracterul permisiv si de
acceptare, comunicarea autentica sunt factori necesari pentru
ca schimbarea sa aiba loc. Stabilirea unei bune relatii
terapeutice ofera insa sansele cresterii receptivitatii la demersul
terapeutic.
26. T joaca un rol activ, obiectiv si suportiv
terapeutii comportamentalisti utilizeaza tehnici comune
abordari cum ar fi: reflectia, clarificarea, rezumarea sau
intrebarile deschise, dar si unele specifice;
terapeutul culege in mod sistematic informatii referitoare la
antecedentele cu caracter situational , amploarea si dimensiunile
problemei in plan comportamental, precum si la consecintele
acesteia;
clarifica impreuna cu clientul problemele acestuia;
planifica si stabileste comportamentele tinta;
formuleaza impreuna cu clientul obiectivele terapiei;
identifica acele conditii care mentin problema;
implementeaza planul de schimbare;
evalueaza succesele demersului terapeutic;
conduce viitoarele demersuri de evaluare.
un alt rol important al terapeutului comportamentalist rezida
in modelarea comportamentului;

terapeutul de orientare comportamentala joaca un rol activ,
directiv si suportiv in cadrul demersului terapeutic de rezolvare
de probleme.
27.
3. 5. Strategiile si tehnicile specifice psihoterapiei
compottamentale
1. Evaluarea
- evidentierea problemelor, simptomelor clientului si a
antecedentelor legate de acestea precum si a consecintelor lor
- clientulmonitorizeaza frecventa si intensitatea problemelor
simptom
- monitorizarile sunt un instrument terapeutic ce permite
alcatuirea planurilor terapeutice si evaluarea efectelor
strategiilor aplicate
- instrumentele de evaluare sunt scale de autoevaluare si
tehnici bazate pe observatia directa (tehnicile sunt incluse in
cadrul unor planuri de tratament, sunt special adaptate la
problematica fiecarui subiect in parte)
- cu cat este mai larga aria strategiilor utilizate cu atat
terapeutul este mai eficient

2. Tehnicile de relazare
- relaxarea: metoda de autoreglare ce presupune destindere
musculara si calmare psihica
- tehnici de relaxare folosite: Europa metoda
antrenamentului Autogen Schultz, SUA tehnica relaxarii
progresive Jacobson
- in prezent se utilizeaza tehnici de relaxare eclectice in
combinatie cu strategii de tip comportamental (desensibilizarea
sistematica, antrenament asertiv, meditatia sau imaginatia
dirijata cu autosugestii)
- hipnoza: considerata de specialistti ca o relaxare mai
profunda, contribuie la obtinerea unor rezultate mai durabile si
mai rapide
- insusirea unei tehnici de relaxare dureaza intre 4 si 8 ore de
lucru sub indrumarea terapeutului

3. Desensibilizarea sistematica (Joseph Wolpe)
- tehnica poate fi considerata o metoda de expunere pentru
ca subiectii se confrunta in plan mental cu imagini care produc
anxietate
- insusirea unei tehnici de relaxare (antrenament de relaxare
realizat prin intermediul unei versiuni modificate a tehnicii
Jacobson)
- clientul isi insuseste relaxarea musculara, apoi isi
imagineaza scene agreabile
- i se cere sa practice relaxarea acasa timp de 30 de minute
- alcatuirea unei ierarhii care sa cuprinda situatii anxiogene
de la cea mai putin anxiogena la cea mai anxiogena
- desensibilizarea propriu-zisa (incepe dupa cateva sedinte in
care clientul si-a insusit tehnica de relaxare si a alcatuit lista
stimulilor anxiogeni)
- la inceput clientul se va relaxa cu ochii inchisi, apoi isi va
imagina o scena neutra

4. Strategii de expunere
- expunerea se realizeaza in plan real
- desensibilizare in vivo:confruntare cu situatii progresiv
tot mai anxiogene in planul vietii reale; experienta de expunere
se poate incheia cand anxietatea devine intolerabila
- expunerea poate fi realizata la inceput cu ajutorul T sau cu
ajutorul altei persoane special instruite, fiind mai eficienta decat
cea in plan imaginar
- metoda imersiunii (flooding):expunere prelungita in plan
real sau imaginar la stimuli generatori de anxietate, fara
declansarea comportamentelor de reducere a acesteia

5. Desensibilizarea si reprocesarea prin metoda miscarilor
oculare
- elaborata de Francine Shapiro
-aplicata mai ales in cazurile victimelor abuzurilor sexuale,
socurilor produse de confruntarile militare, supravietuitorilor
unor agresiuni sau accidente, subiectilor suferind de atacuri de
panica, depresie
- obiectiv: restructurarea in plan cognitiv sau reprocesarea
informatiilor
- include o serie de tehnici comportamentale in combinatie
cu utillizarea miscarilor ritmice ale globilor ocular

6. Antrenamentul asertiv
- tehnica de antrenare a abilitatilor sociale
- util: pentru cei ce nu isi exprima furia/mania, dragostea sau
alte sentimente pozitive cei care nu stiu sa spuna nu, cei
excesiv de politicosi de pe urma carora profita altii
- supozitia de la baza: oamenii au dreptul dar nu si obligatia
de a se exprima
- obiectivele antrenamentului asertiv: largirea repertoriului
de comportamente cu caracter adaptativ si invatarea clientilor sa
se exprime pe ei insisi tinand seama de sentimentele si drepturile
celorlalti

7. Programele de self management si de comportament
autodirijat
- scop: clientii invata tehnici de relaxare si autoreglare
psihica pentru a-si conduce existenta intr-un mod mai eficient
- strategiile de self management cuprind metode de
automonitorizare, autorecompensare, contracte realizate cu
propria persoana si controlul stimulilor
- clientii care le urmeaza decid ce comportament doresc sa
modifice
schimbarile in sfera comportamentaa nu se produc dupa
principiul totul sau nimic, ci survin gradat, in unele sectoare
ale vietii, in timp ce altele pot ramane neschimbate;
tehnicile utilizate nu sunt alese la intamplare dintr-un pachet
de strategii, ci sunt special combinate tinand seama de
problematica fiecarui client in parte, terapeutul dand dovada de
creativitate in realizarea acestor selectii.
Evaluarea:
incepe cu evidentierea problemelor, simptomelor clientului, a
antecedentelor acestora, precum si a consecintelor lor;
instrumentele de evaluare includ inventarele si scalele de
autoevaluare, precum si tehnici bazate pe observatia directa;
unul din punctele forte ale terapiei comportamentale il
constituie faptul ca evaluarile si autoevaluarile realizate
permanent pe parcursul terapiei permit depistarea rapida a oricai
erori, cat de mici, aparute in cadrul demersului terapeutic.

Tehnicile de relaxare:
relaxarea reprezinta o metoda de autoreglare care presupune
destinderea musculara si calmare psihica;
in sens larg, termenul de relaxare semnifica o deconectare
generala a individului de activitatea cotidiana;
in sens restrans, relaxarea este o tehnica psihoterapeutica si
autoformativa, fundamentata stiintific, care urmareste realizarea
unei decontracturi musculare si nervoase, avand ca efect un
repaus cat mai eficient, economisirea energiei psihice, cresterea
rezistentei la stres a organismului si diminuarea efectelor
negative ale stresului deja instalat.
cea mai cunoscuta metoda de relaxare o constituie
antrenamentul autogen, care poate fi considerat un punct de
plecare in elaborarea unor tehnici de relaxare mai complexe;
Schultz (1967) arata ca antrenamentul autogen ajuta subiectul
sa obtina o serie de avantaje, cum ar fi: odihna si refacere dupa
efort, autorelaxare, autoreglarea functiilor autonome, reducerea
durerii, intarirea eului prin formule sugestive speciale,
perfectionarea in tehnica introspectiei, cu efectele favorabile
asupra dezvoltarii spiritului autocritic si cresterea
autocontrolului voluntar;
principiul metodei consta in inducerea prin exercitii
psihofiziologice a unei decontracturi generale a organismului,
decontractura care, prin analogie cu tehnicile hipnotice, permite
comunicarea unor sugestii.

Desensibilizarea sistematica:
reprezinta o strategie comportamentala elaborata de Joseph
Wolpe (1958);
clientul isi insuseste o tehnica de relaxare si apoi i se cere ca
in aceasta stare sa-si imagineze situatii progresiv anxiogene
treptat, acesta devine tot mai putin sensibil la stimulii care ii
produceau inainte de anxietate;
tehnica poate fi considerata o metoda de expunere pentru ca
subiectilor li se cere sa se confrunte in plan mental cu imagini
care produc anxietate;
Etapele desensibilizarii sistematice:
- insusirea unei tehnici de relaxare progresiv crescatoare;
- alcatuirea unei ierarhii care sa cuprinda situatii anxiogene, de
la cea mai putin anxiogena pana la cea mai anxiogena;
- desensibilizarea propriu-zisa.
i se cere apoi sa practice relaxarea si acasa, timp de 30 de
minute se va lucra apoi asupra alcatuirii listei de situatii
anxiogene, de intensitate progresiv crescatoare;
tehnica desensibilizarii sistematice este usor acceptata de
clienti pentru ca acestia sunt expusi gradat si controlat la situatii
anxiogene;
ei detin controlul demersului terapeutic, putand incheia
expunerea atunci cand anxietatea depaseste pragul lor de
toleranta.

Strategiile de expunere:
expunerea se realizeaza in plan real se cunosc doua variante
ale strategiilor de expunere:
Desensibilizarea in vivo:
- presupune confruntarea progresiva cu situatii tot mai
anxiogene in planul vietii reale;
- clientii pot incheia experienta de expunere can anxietatea
devine intolerabila;
- expunerea poate fi realizata impreuna cu terapeutul sau cu
o persoana de sprijin, specil instruita;
Metoda imersiunii:
- consta intr-o expunere prelungita in plan real sau imaginar
la stimulii generatori de anxietate, fara declansarea unor
comportamente de reducere a acesteia;
- ideea care sta la baza acestei tehnici consta in aceea ca si in
cazul in care clientul traieste o stare de anxietate intensa,
consecintele de care acesta se teme nu se produc cu
adevarat;

Desensibilizarea si reprocesarea prin metoda miscarilor:
tehnica a fost elaborata de Francine Shapiro (1995) si include
o serie de tehnici comportamentale combinate cu utilizarea
miscarilor ritmice ale globilor oculari, tehnici utilizate in
tratamentul amintirilor cu caracter traumatic;
obiectivul demersului terapeutic consta in realizarea unei
asocieri intre evenimentul traumatic si cognitiile cu continut
adaptativ in asa fel incat amintirile traumatizante sa nu mai aiba
forta de a produce anxietate si ganduri negative;

Antrenamentul asertiv:
reprezinta o tehnica de antrenare a abilitatilor sociale;
persoanele carora le lipsesc abilitatile sociale au dificultati in
stabilirea unor relatii interpersonale acasa, la locul de munca, la
studii sau in timpul liber;
tehnicile de antrenament asertiv nu se limiteaza sa inarmeze
subiectii doar cu metode de a face fata unor situatii dificile, ci
contribuie si la modificarea gandurilor si convingerilor
disfunctionale, care stau in calea asertivitatii, acestea fiind
inlocuite cu afirmatii mai constructive;

Programele de self-management si de comportament
autodirijat:
prin intermediul acestor programe clientii isi insusesc tehnici
de reglare si autoreglare psihica in scopul de a-si conduce
existenta intr-un mod mai eficient;
aceste programe pornesc de la premisa ca oamenii trebuie sa
invete diverse strategii de a rezolva situatii problematice, acestia
asumandu-si responsabilitatea punerii lor in aplicare in viata de
zi cu zi;
clientii care urmeaza cursuri de self-management sunt cei care
decid ce comportamente ar dori sa modifice (de pilda: fumat,
consum de alcool, droguri, mancat excesiv etc);
acestia descopera, de regula, faptul ca ceea ce ii impiedica sa-
si atinga obiectivele este lipsa anumitor deprinderi de viata.
Psihoterapia multimodula:
este un sistem terapeutic eclectic (= care alege din diferite
sisteme prerile cele mai convenabile) si flexibil de orientare
comportamentalista care a luat nastere prin introducerea
progresiva a unor noi tehnici de interventie precum si prin
perfectionarea celor existente deja;
caracteristica principala a acestui demers consta in aceea ca
strategiile terapeutice sunt adaptate fiecarui client in parte, in
functie de particularitatile existentei sale;
principalele modele utilizate sunt tehnici de reducere a
anxietatii, de repetare in plan comportamental, bio-feed-back,
antrenarea deprinderilor de comunicare, contractele terapeutice,
hipnoza, meditatia, relaxarea etc;

4.. Tehnicile specifice psihoterapiei cognitiv-comportamentale
I. Identificarea gndurilor negative
Se realizeaz prin intermediul urmtoarelor strategii:
1) Discutarea unei experiene emoionale recente.
Pacienilor li se cere s-i reaminteasc un eveniment sau la o
situaie care a fost asociat cu o anxietate puternic.
Evenimentul este descris n detaliu i terapeutul intervine cu
ntrebri de tipul: "Ce gnduri i-au venit n minte atunci?".
"i-a aprut vreo imagine?". "Cnd i-a fost cel mai tare team,
care era lucrul cel mai ngrozitor care credeai c s-ar putea
ntmpla?" Terapeutul trebuie s-1 ajute pe pacient s sesizeze
legtura dintre senzaiile corporale i interpretrile pe care le
acord acestora; acest obiectiv se poate realiza prin intermediul
unor liste
2) Utilizarea tehnicii imaginaiei dirijate sau a jocului dramatic
pentru a retri o experien emoional.
Cnd ntrebrile directe nu reuesc s-1 determine pe pacient s
evoce gndurile negative ce se declaneaz spontan, este util s
se cear pacientului s retriasc evenimentul respectiv pe plan
imaginative sau prin intermediul unui joc dramatic cnd este
vorba de o situaie interacional (relaionarea cu o persoan).
3) Utilizarea modificrilor de dispoziie n cursul unei edine de
psihoterapie. Fluctuaiile de dispoziie din cursul unei edine
de psihoterapie pot fi surse utile pentru declanarea automat a
gndurilor. Terapeutul, observnd modificarea de dispoziie
poate, ntreba pacientul: "Ce i-a trecut prin minte acum?".
4) Determinarea semnificaiei unui eveniment. Uneori
declanarea automat a patternurilor de gndire negativ nu se
realizeaz. In astfel de situaii terapeutul trebuie s caute s
discearn, prin intermediul unor ntrebri specifice, care este
semnificaia evenimentului respectiv pentru pacient. De
exemplu: "Nu eti foarte sigur n legtur cu ce anume i-a
trecut prin cap cnd te-ai simit speriat n situaia X. Incercnd
s priveti n urm, ce crezi c a nsemnat situaia respectiv
pentru tine?".
II Modificarea gndurilor negative i a comportamentelor
aferente
1) Raionalizarea
Terapeutul trebuie s-i explice pacientului raiunile
tratamentului prin demonstrarea relaiei dintre gndire,
sentiment i comportament. Astfel, Beck d urmtorul
exemplu: Dac un subiect aude n toiul nopii un zgomot el i
poate spune c a intrat un ho. Apare o stare de team i
comportament n consecin; subiectul se va ascunde sau va
telefona la poliie. Dac subiectul i spune c a lsat geamul
deschis, sentimentele de team nu vor apare, el se va scula i va
nchide geamul.
2) Furnizarea unor informaii cu privire la mecanismele
anxietii
Este necesar descrierea n detaliu a simptomelor legate de
anxietate, evoluia lor probabil, ct i faptul c trirea
anxietii nu nseamn c subiectul are o boal psihic grav.
Trebuie explicat c simptomele produse de anxietate nu sunt
periculoase (de exemplu accelerarea btilor inimii nu
reprezint un semn c se va produce un atac de cord).
Trebuie explicat pacienilor c unele simptome ca insomnia,
dificultatea de a lua decizii, fatigabilitatea i chiar vederea ca
prin cea sunt manifestri ale anxietii.
3) Distragerea
Este utilizat ca strategie pentru a exercita un control direct i
imediat asupra simptomului. Astfel, se pot utiliza:
concentrarea asupra coninutului unei conversaii i nu asupra
strii proprii;
dac subiectul manifest anxietate n timpul edinei,
terapeutul i poate cere s descrie mobilierul din cabinet.
4) Programarea activitilor
Se cere pacienilor s noteze, or de or, activitile pe care le
desfoar, evalundu-le pe o scal de la 0 la 1oo sub aspectul
strilor afective ca de ex: anxietatea, oboseala, plcerea sau
gradul de control asupra situaiei.
Pentru indivizii care se simt presai de timp este indicat o
planificare riguroas a activitilor astfel nct acetia s nu
aib tentaia s fac mai multe lucrri de-odat, fapt ce le
sporete tensiunea i suprancordarea.
schimbarile in sfera comportamentaa nu se produc dupa
principiul totul sau nimic, ci survin gradat, in unele sectoare
ale vietii, in timp ce altele pot ramane neschimbate;
tehnicile utilizate nu sunt alese la intamplare dintr-un pachet
de strategii, ci sunt special combinate tinand seama de
problematica fiecarui client in parte, terapeutul dand dovada de
creativitate in realizarea acestor selectii.
Evaluarea:
incepe cu evidentierea problemelor, simptomelor clientului, a
antecedentelor acestora, precum si a consecintelor lor;
instrumentele de evaluare includ inventarele si scalele de
autoevaluare, precum si tehnici bazate pe observatia directa;
unul din punctele forte ale terapiei comportamentale il
constituie faptul ca evaluarile si autoevaluarile realizate
permanent pe parcursul terapiei permit depistarea rapida a oricai
erori, cat de mici, aparute in cadrul demersului terapeutic.

Tehnicile de relaxare:
relaxarea reprezinta o metoda de autoreglare care presupune
destinderea musculara si calmare psihica;
in sens larg, termenul de relaxare semnifica o deconectare
generala a individului de activitatea cotidiana;
in sens restrans, relaxarea este o tehnica psihoterapeutica si
autoformativa, fundamentata stiintific, care urmareste realizarea
unei decontracturi musculare si nervoase, avand ca efect un
repaus cat mai eficient, economisirea energiei psihice, cresterea
rezistentei la stres a organismului si diminuarea efectelor
negative ale stresului deja instalat.
cea mai cunoscuta metoda de relaxare o constituie
antrenamentul autogen, care poate fi considerat un punct de
plecare in elaborarea unor tehnici de relaxare mai complexe;
Schultz (1967) arata ca antrenamentul autogen ajuta subiectul
sa obtina o serie de avantaje, cum ar fi: odihna si refacere dupa
efort, autorelaxare, autoreglarea functiilor autonome, reducerea
durerii, intarirea eului prin formule sugestive speciale,
perfectionarea in tehnica introspectiei, cu efectele favorabile
asupra dezvoltarii spiritului autocritic si cresterea
autocontrolului voluntar;
principiul metodei consta in inducerea prin exercitii
psihofiziologice a unei decontracturi generale a organismului,
decontractura care, prin analogie cu tehnicile hipnotice, permite
comunicarea unor sugestii.

Desensibilizarea sistematica:
reprezinta o strategie comportamentala elaborata de Joseph
Wolpe (1958);
clientul isi insuseste o tehnica de relaxare si apoi i se cere ca
in aceasta stare sa-si imagineze situatii progresiv anxiogene
treptat, acesta devine tot mai putin sensibil la stimulii care ii
produceau inainte de anxietate;
tehnica poate fi considerata o metoda de expunere pentru ca
subiectilor li se cere sa se confrunte in plan mental cu imagini
care produc anxietate;
Etapele desensibilizarii sistematice:
- insusirea unei tehnici de relaxare progresiv crescatoare;
- alcatuirea unei ierarhii care sa cuprinda situatii anxiogene, de
la cea mai putin anxiogena pana la cea mai anxiogena;
- desensibilizarea propriu-zisa.
i se cere apoi sa practice relaxarea si acasa, timp de 30 de
minute se va lucra apoi asupra alcatuirii listei de situatii
anxiogene, de intensitate progresiv crescatoare;
tehnica desensibilizarii sistematice este usor acceptata de
clienti pentru ca acestia sunt expusi gradat si controlat la situatii
anxiogene;
ei detin controlul demersului terapeutic, putand incheia
expunerea atunci cand anxietatea depaseste pragul lor de
toleranta.

Strategiile de expunere:
expunerea se realizeaza in plan real se cunosc doua variante
ale strategiilor de expunere:
Desensibilizarea in vivo:
- presupune confruntarea progresiva cu situatii tot mai
anxiogene in planul vietii reale;
- clientii pot incheia experienta de expunere can anxietatea
devine intolerabila;
- expunerea poate fi realizata impreuna cu terapeutul sau cu
o persoana de sprijin, specil instruita;
Metoda imersiunii:
- consta intr-o expunere prelungita in plan real sau imaginar
la stimulii generatori de anxietate, fara declansarea unor
comportamente de reducere a acesteia;
- ideea care sta la baza acestei tehnici consta in aceea ca si in
cazul in care clientul traieste o stare de anxietate intensa,
consecintele de care acesta se teme nu se produc cu
adevarat;

Desensibilizarea si reprocesarea prin metoda miscarilor:
tehnica a fost elaborata de Francine Shapiro (1995) si include
o serie de tehnici comportamentale combinate cu utilizarea
miscarilor ritmice ale globilor oculari, tehnici utilizate in
tratamentul amintirilor cu caracter traumatic;
obiectivul demersului terapeutic consta in realizarea unei
asocieri intre evenimentul traumatic si cognitiile cu continut
adaptativ in asa fel incat amintirile traumatizante sa nu mai aiba
forta de a produce anxietate si ganduri negative;

Antrenamentul asertiv:
reprezinta o tehnica de antrenare a abilitatilor sociale;
persoanele carora le lipsesc abilitatile sociale au dificultati in
stabilirea unor relatii interpersonale acasa, la locul de munca, la
studii sau in timpul liber;
tehnicile de antrenament asertiv nu se limiteaza sa inarmeze
subiectii doar cu metode de a face fata unor situatii dificile, ci
contribuie si la modificarea gandurilor si convingerilor
disfunctionale, care stau in calea asertivitatii, acestea fiind
inlocuite cu afirmatii mai constructive;

Programele de self-management si de comportament
autodirijat:
prin intermediul acestor programe clientii isi insusesc tehnici
de reglare si autoreglare psihica in scopul de a-si conduce
existenta intr-un mod mai eficient;
aceste programe pornesc de la premisa ca oamenii trebuie sa
invete diverse strategii de a rezolva situatii problematice, acestia
asumandu-si responsabilitatea punerii lor in aplicare in viata de
zi cu zi;
clientii care urmeaza cursuri de self-management sunt cei care
decid ce comportamente ar dori sa modifice (de pilda: fumat,
consum de alcool, droguri, mancat excesiv etc);
acestia descopera, de regula, faptul ca ceea ce ii impiedica sa-
si atinga obiectivele este lipsa anumitor deprinderi de viata.
Psihoterapia multimodula:
este un sistem terapeutic eclectic (= care alege din diferite
sisteme prerile cele mai convenabile) si flexibil de orientare
comportamentalista care a luat nastere prin introducerea
progresiva a unor noi tehnici de interventie precum si prin
perfectionarea celor existente deja;
caracteristica principala a acestui demers consta in aceea ca
strategiile terapeutice sunt adaptate fiecarui client in parte, in
functie de particularitatile existentei sale;
principalele modele utilizate sunt tehnici de reducere a
anxietatii, de repetare in plan comportamental, bio-feed-back,
antrenarea deprinderilor de comunicare, contractele terapeutice,
hipnoza, meditatia, relaxarea etc;

5. 5. Modificarea gndurilor negative i a comportamentelor
aferente
1) Raionalizarea
Terapeutul trebuie s-i explice pacientului raiunile
tratamentului prin demonstrarea relaiei dintre gndire,
sentiment i comportament. Astfel, Beck d urmtorul
exemplu: Dac un subiect aude n toiul nopii un zgomot el i
poate spune c a intrat un ho. Apare o stare de team i
comportament n consecin; subiectul se va ascunde sau va
telefona la poliie. Dac subiectul i spune c a lsat geamul
deschis, sentimentele de team nu vor apare, el se va scula i va
nchide geamul.
2) Furnizarea unor informaii cu privire la mecanismele
anxietii
Este necesar descrierea n detaliu a simptomelor legate de
anxietate, evoluia lor probabil, ct i faptul c trirea
anxietii nu nseamn c subiectul are o boal psihic grav.
Trebuie explicat c simptomele produse de anxietate nu sunt
periculoase (de exemplu accelerarea btilor inimii nu
reprezint un semn c se va produce un atac de cord).
Trebuie explicat pacienilor c unele simptome ca insomnia,
dificultatea de a lua decizii, fatigabilitatea i chiar vederea ca
prin cea sunt manifestri ale anxietii.
3) Distragerea
Este utilizat ca strategie pentru a exercita un control direct i
imediat asupra simptomului. Astfel, se pot utiliza:
concentrareaasupraconinutuluiuneiconversaiii nu
asuprastriiproprii;
dacsubiectulmanifestanxietatentimpuledinei,
terapeutulipoateceresdescriemobilierul din cabinet.
4) Programarea activitilor
Se cere pacienilor s noteze, or de or, activitile pe care le
desfoar, evalundu-le pe o scal de la 0 la 1oo sub aspectul
strilor afective ca de ex: anxietatea, oboseala, plcerea sau
gradul de control asupra situaiei.
Pentru indivizii care se simt presai de timp este indicat o
planificare riguroas a activitilor astfel nct acetia s nu
aib tentaia s fac mai multe lucrri de-odat, fapt ce le
sporete tensiunea i suprancordarea.