Cunoasterea insusirilor agrochimice ale solului, stabilirea culturilor in functie de
PH si principiile optime ale calcularii dozelor de ingrasaminte, pot sa aduca fermierului cresteri record de productie si profituri insemnate. Probele de sol se recolteaza cat mai posibil pe vreme uscata, fara precipitatii astfel incat gradul de umezeala al acestora sa fie cat mai redus. Starea de umiditate a solului, se apreciaza prin luarea unei cantitati de sol in mana si: 1. daca prin scuturare se degaja praf, solul este uscat; 2. daca prin strangere se simte senzatia de rece dar nu se murdareste palma, solul este reavan; 3. daca prin strangere se murdareste palma, solul este jilav; 4. daca prin strangere se scurg cateva picaturi de apa solul este umed; 5. daca prin strangere se elibereaza firisoare subtiri de apa, solul este ud. In etapa de ridicare a probelor este necesara parcurgerea unor faze: 1. procurarea hartilor de sol la scara 1:5.000 sau 1:10.000 si recunoasterea terenului ce urmeaza a fi analizat, in vederea impartirii lui in unitati analitice, cu proprietati asemanatoare in ce priveste relieful, roca mama, vegetatia spontana, modul de cultura, etc. 2. delimitarea unitatilor analitice care nu se va face folosind hotarele artificiale, garduri, perdele de protectie, drumuri, ci numai proprietatile fizico-chimice si de relief asemanatoare. Marimea unitatii analitice difera astfel: 1. pentru culturile de camp pe teren plan, 10 ha; 2. pentru culturile de camp pe teren in panta, 2-5 ha ; 3. pentru pasuni si fanete, 5-10 ha; 4. pentru culturi de camp pe teren accidentat erodat maxim, 1 ha; 5. plantatii de pomi si vie, 0,5-2ha; 6. culturi de legume, 0,25-2ha; 7. culturi in spatii protejate, 100-2000 mp; Unitatile analitice, de forme geometrice regulate sau nu, se transpun pe planul topografic. Operatiunea de recoltare incepe prin indepartarea de pe suprafata solului a eventualelor resturi vegetale (radacini, ierburi, frunze) si impuritati (cioburi, aschii, bucati de plastic, etc.) si se recolteaza cca. 15-20 probe partiale cu o greutate fixa de 150gr. Probele partiale se omogenizeaza foarte bine iar din amestec se ia o proba medie de 500-750 gr care se pune intr-un recipient curat si uscat. Probele se ridica mergand in zig-zag la culturi de camp, pasuni, fanete sau intre randuri si pe rand pentru plantele pomicole si vie, sau pe proiectia coroanei, in plantatiile pe rod. Cand cultura este irigata, recoltarea probelor se face separat pe rigole si pe coama. Adancimea de recoltare a probelor este 0-20 cm pentru culturile de camp, 20-40 cm pasuni si fanete si 40-60 cm pentru plantatiile de vii si pomi. Probele recoltate se ambaleaza in pungi de material plastic sau cutii speciale care poarta fiecare un numar de serie si ordine, care se inscrie si pe harta topografica. Aceste probe recoltate se vor feri de actiunile razelor solare si vor fi trimise imediat la laborator iar daca situatia nu permite vor fi pastrate la frigider la o temperatura de plus 2-5 grade, dar nu mai mult de 24 ore. Probele de sol recoltate trebuie sa fie insotite de o fisa de recoltare, care trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele date: 1. data la care s-a facut recoltarea; 2. localitatea si denumirea locului de unde s-a recoltat; 3. adancimea la care s-a facut recoltarea; 4. scopul analizei; 5. numele si calitatea celui care a facut recoltarea; 6. cultura existenta sau cultura care urmeaza a se infiinta. Pachetul de analize trebuie sa cuprinda: 1. Analiza solului 2. Concentratia de substanta organica si humus; 3. TDS (saruri dizolvate) si PH 4. Nutrienti principali: azot, fosfor, potasiu; 5. Nutrienti secundari: calciu, magneziu 6. Microelemente: fier, cupru,sulf, zinc ,mangan, aluminiu, bor,etc; 7. Ultramicroelemente; 8. Conductivitate electrica; 9. Textura solului; 10. Umiditatea solului; 11. Elaborarea planului de fertilzare in functie de rezultatele analizelor de sol, a speciilor de plante cultivate sau ce urmeaza a fi cultivate. Analiza planetei in perioada de vegetatie: 1. Determinarea concentratiei de clorofila; 2. Determinarea fluxului de fotoni in procesul de fotosinteza: 3. Determinarea tensiunii superficiale a sevei din plante. Analiza boabelor de cereale: 1. Determinari :grasime, umiditate, proteina, indice Zeleny, gluten ,amidon si fibre pentru bob intreg cat si pentru macinis/fainuri/pulberi/srot, a parametrilor boabelor de porumb, semintelor de floarea soarelui, soia, rapita, grau, secara, orz, furaje, nutreturi combinate, seminte etc. http://www.seminte-ingrasaminte-turba.ro/detalii-produse/ProductsCatalog- Product/10548-MYR-CHLOROSE--ingrasamant-foliar-lichid-anticarential- pentru-prevenirea-si-tratarea-Clorozei/6694-Ingrasaminte-Foliare http://www.e-gradinarit.ro/doctorul-plantelor/118-bolile-cruciferelor-varza- varza-de-bruxelles-conopida-ridichi-broccoli-gulie-hrean