Intorucere pag 13-16

16-28
CAP II
I.Tratatul de la Paris de constituire a C.E.C.O. - 1951 (intrat n vigoare n 1952)
Dupa 9 luni de negocieri, 6 state europene (Germania, Franta, Italia, Luxemburg,
Belgia si arile de Jos) au semnat, la 18 aprilie 1951, la Paris, Tratatul constituind CECO, intrat
n vigoare la 23 iulie 1952.
Faptul ca negocierile au durat aproape 1 an a fost cauzat de problemele fundamentale
c 111b13b are au fost ridicate si carora Jean Monnet avea sa le dea raspunsul cel mai adecvat. Nu
a fost vorba despre o negociere diplomatica clasica. Cei desemnati de catre cele 6 guverne s-au
ntlnit pentru "a inventa" un sistem juridico-politic cu totul nou si care avea ambitia sa fie
durabil.
Preambulul Tratatului CECO, constituit din 5 paragrafe scurte, contine toata
filosofia care nu a ncetat sa-i inspire pe promotorii constructiei europene:
Considernd ca pacea mondiala nu poate fi rezolvata dect prin eforturi creatoare pe
masura pericolelor care o ameninta;
Convinsi ca o Europa organizata si puternica poate sa aduca civilizatiei o contributie
indispensabila mentinerii relatiilor pacifiste;
Constienti ca Europa nu se va construi dect prin realizari concrete care sa creeze,
mai nti, o solidaritate de fapt si prin stabilirea unor baze comune de dezvoltare economica;
Preocupati sa contribuie, prin expansiunea productiilor lor fundamentale, la ridicarea
nivelului de trai si la progresul actiunilor de pace;
Hotarasc sa substituie rivalitatilor seculare o fuziune a intereselor lor esentiale, la a
fonda, prin instaurarea unei Comunitati economice, primele baze ale unei comunitati mai largi si
mai profunde ntre popoare rivale aflate multa vreme n conflict si sa puna bazele unor institutii
capabile sa orienteze un destin de acum nainte comun (...)".
"Pace mondiala", "realizari concrete", "solidaritate de fapt", "fuziune de interese
esentiale", "comunitate", "destin de acum nainte comun" sunt cuvinte cheie care poarta,
simultan, spiritul si metoda comunitara si conserva astazi toate puterile lor mobilizatoare .
Din cuprinsul tratatului se pot desprinde 4 principii sub forma unui capitol special
din TCEE, preluate din Planul Schuman, care constituie baza edificiului comunitar actual, si
anume:
superioritatea institutiilor;
independenta institutiilor comunitare;
colaborarea ntre institutii;
egalitatea ntre state.
Daca Tratatul CECO, care priveste administrarea pietii carbunelui si otelului, nu mai
reprezinta astazi, din punct de vedere al obiectivului sau, importanta pe care o avea pentru
economia europeana a anilor '50, principalele institutii pe care el le-a creat si pastreaza, n
ntregime, actualitatea.
Tratatul CECO doteaza Comunitatea cu o structura institutionala proprie, originala,
ce cuprinde urmatoareleinstitutii:
nalta Autoritate - ca organism supranational chemat sa vegheze si sa puna n valoare
interesele proprii ale organizatiei;
Consiliul de Ministri - constituit ca organism interguvernamental pentru apararea
intereselor tarilor membre;
Adunarea Comuna - reprezinta interesele popoarelor statelor membre. Este un
organism de control democratic al factorului executiv (biexecutiv: nalta Autoritate si Consiliul
de Ministri);
Curtea de Justitie - organism jurisdictional care asigura respectarea normelor juridice
ale Comunitatii.
Asa cum am mai spus, Tratatul de la Paris, constituind CECO, a fost semnat la 18
aprilie 1951, fiind ncheiat pentru o perioada de 50 de ani; Tratatul a intrat n vigoare la 23 iulie
1952 si a ncetat sa mai produca efecte la 23 iulie 2003.
II.Tratatele de la Roma instituind C.E.E. si EURATOM - C.E.E.A. -1957 (intrate n
vigoare n 1958)
Semnarea Tratatelor de la Roma a urmat Conferintei de la Messina (Italia) din 1-3
iulie 1953, a mini 111f59b 51;trilor de externe, cnd cele 6 state
semnatare ale Tratatului de la Paris constituind CECO au hotart: extinderea sistemului si la alte
domenii economice (n vederea realizarii unei piete comune generale), armonizarea politicilor
sociale si organizarea unei piete nucleare comune.
Astfel, la 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate 2 tratate, instituind, pe de o parte,
Comunitatea economica europeana si, pe de alta parte, Comunitatea europeana a energiei
atomice. Tratatele au fost ncheiate pentru o durata nelimitata si au intrat n vigoare la 1 ianuarie
1958, dupa ratificarea lor de catre Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Belgia si Olanda.
Tratatele de la Roma au marcat un recul al supranationalitatii, dar ele au prevazut
posibilitati de integrare prin extinderea competentelor Adunarii parlamentare (ai carei membri
urmau sa fie alesi prin sufragiu universal direct) si prin trecerea la votul majoritar n cadrul
Consiliului.
A). Tratatul de la Roma constituind C.E.E.
Tratatul constituind CEE a stabilit ca obiectiv pentru Comunitate, n art. 2,
urmatoarele:
instituirea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor
economice ale statelor membre;
promovarea unei dezvoltari armonioase a activitatilor economice n
ansamblul Comunitatii;
extindere continua si echilibrata;
stabilitate marita;
crestere accelerata a nivelului de trai;
relatii mai strnse ntre statele membre.
n perspectiva crearii fundamentelor "unei Uniuni din ce n ce mai strnse ntre
popoarele europene", tratatul prevede libera circulatie a marfurilor si protectia fata de
"exteriorul" Comunitatii prin tarife vamale comune, libera circulatie a persoanelor si
capitalurilor, protectia liberei concurente. Aceste prevederi nu urmaresc nimic altceva dect
instituirea unei piete comune, cu caracteristici asemanatoare pietelor nationale.
De asemenea, Tratatul privind constituirea CEE prevede:
armonizarea politicilor economice ale statelor membre;
stabilirea unor politici sectoriale comune n domeniul agriculturii, transporturilor,
relatiilor comerciale externe.
Spre deosebire de Tratatul care a creat CECO, care, ca natura juridica, este un tratat-
lege, Tratatul care constituie CEE stabileste numai cadrul n care institutiile comunitare au ca
misiune promovarea dezvoltarii armonioase a activitatilor economice n ansamblul Comunitatii,
o extindere continua si echilibrata, o stabilitate marita, o crestere accentuata a nivelului de viata
si relatii mai strnse ntre statele membre.
Deoarece aceste prevederi au caracter general, ele nu pot crea obligatii juridice n
mod direct; importanta lor rezida n aceea ca orienteaza interpretarea dreptului comunitar n
directia atingerii obiectivelor CEE.
Potrivit Tratatului, CEE se sprijina, pe de o parte, pe o piata comuna si, pe de alta
parte, pe apropierea progresiva a politicilor economice.
Tratatul nu contine o definitie pentru piata comuna; precizarea este, nsa, facuta de
Curtea de justitie, care o defineste ca fiind un spatiu economic unificat, lipsit de obstacole
interne, n cadrul caruia vor trebui realizate, n mod progresiv, uniunea vamala si uniunea
economica.
Potrivit unei decizii a Curtii de justitie, din anul 1964, Tratatul CEE, spre deosebire
de tratatele internationale obisnuite, "a instituit o ordine juridica proprie, integrata sistemului
juridic al statelor membre de la intrarea n vigoare a Tratatului si care se impune jurisdictiilor
acestora; instituind o Comunitate pe durata nelimitata, dotata cu atributii proprii, cu personalitate
juridica, cu o capacitate de reprezentare pe plan international si, mai exact, cu puteri reale izvo-
rte din limitarea de competente sau dintr-un transfer de atributii ale statelor catre Comunitate,
acestea si-au limitat, chiar daca n domenii restrnse, drepturile lor suverane si au creat, astfel, un
sistem de drept resortisantilor si chiar lor; avnd un izvor autonom, dreptului nascut din tratat nu
ar putea, deci, n baza naturii sale originale specifice, sa i se opuna, pe cale juridica, un text
intern, oricare ar fi acesta, fara ca sa-si piarda caracterul comunitar si fara sa se puna problema
chiar a bazei juridice a Comunitatii".
Obiectul Tratatului CEE de a institui o piata comuna a carei functionare intereseaza,
n mod direct, justitiabilii Comunitatii implica faptul ca Tratatul reprezinta mai mult dect un
acord care creeaza obligatii ntre statele contractante.
B). Tratatul de la Roma constituind C.E.E.A. / EURATOM
Tratatul constituind EURATOM urmareste formarea si dezvoltarea unei industrii
nucleare europene, impunndu-se sarcini multiple, si anume:
dezvoltarea cercetarii si difuzarea cunostintelor tehnice;
asumarea unei functii de reglementare a aprovizionarii statelor cu
combustibili nucleari si minereuri;
nfiintarea unei piete nucleare.
Art.52 al Tratatului prevede faptul ca EURATOM dispune de un drept de optiune
asupra mineralelor, a materiilor brute si a materialelor fuzionabile speciale produse pe teritoriul
statelor membre, precum si de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra
destinatiei finale a produselor, astfel nct acestea sa nu fie folosite n scopuri militare. n acest
scop, orice ntreprindere care manipuleaza materiale nucleare este obligata sa prezinte Comisiei
informatii asupra activitatii desfasurate, cu exceptia materialelor destinate nevoilor de aparare.
III. pag 40-41
IV. ACORDUL SCHENGEN SI CONVENTIA CU PRIVIRE LA IMPLEMENTAREA
ACORDULUI SCHENGEN
Partile semnatare ale Acordului Schengen:
Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Finlanda, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg,
Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania si Suedia.
Istoria si dezvoltarea Acordului Schengen
La 14 iunie 1985, Republica Federala Germania, Franta, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat
Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea treptata a
controlului vamal comun acestor tari.
La 19 iunie 1990 a fost semnata Conventia cu privire la Implementarea Acordului Schengen.
Punctele cheie ale acordului vizeaza masurile de creare, in urma abolirii controlului vamal
comun, a unui spatiu comun de securitate si justitie. Obiectivele principalele ale acordului rezida
in:
armonizarea prevederilor legate de intrarea si sederea de scurta durata in spatiul
Schengen a cetatenilor din afara UE (omogenizarea vizei Schengen);
problema azilului (cu determinarea privind carui dintre Statele Membre se va supune
solicitantul azilului);
probleme de combatere vamala a crimelor legate de droguri;
cooperarea politiei (urmariri periculoase);
cooperarea dintre statele Schengen in probleme de justitie.
Conventia cu privire la Implementarea Acordului Schengen a intrat in vigoare la 1 septembrie
1993; prevederile lui nu puteau sa aiba un efect practic totusi, pina cind conditiile tehnice si
legale (asa ca datele bancare si datele relevante privind protectia autoritatilor) nu erau
indeplinite. Astfel, Conventia a inceput sa aiba efect practic la 26 martie 1995 atit pentru partile
originare ale Acordului Schengen, cit si pentru Spania si Portugalia. Din 1995, Italia, Grecia,
Austria, Danemarca, Finlanda si Suedia au aderat la Conventie, care a intrat in vigoare pentru
cele trei tari nordice abia la 25 martie 2001.
Odata ce controlul vamal este complet abolit, detinatorul vizei comune este indreptatit sa stea in
cele 15 state mai sus mentionate care aplica Conventia cu privire la Implementarea Acordului
Schengen pentru maximum pina la 90 zile intr-o perioada de sase luni, in timpul in care e
valabila viza.
Punctele cheie ale Conventiei cu privire la Implementarea Acordului Schengen:
Cetatenii tarilor ce implementeaza Acordul Schengen (vezi itemul 1) pot trece frontierele
interne ale tarilor semnatare la orice punct fara controlul vamal.
O viza fara restrictii teritoriale (viza turistica sau cea business ce permite detinatorului sa
stea pina la 90 de zile intr-o perioada de sase luni, viza de tranzit sau la aeroport),
acordata unui cetatean dintr-o tara-terta de una din tarile semnatare, indreptateste
detinatorul, in acelasi scop si pe durata validitatii vizei, sa intre fara controlul vamal pe
teritoriul oricarei dintre tarile semnatare.
Orice cetatean dintr-o tara-terta cu permis de resedinta valid in una dintre tarile semnatare
poate calatori cu un pasaport valid, fara a cere o viza, timp de 90 de zile intr-o perioada
de sase luni, in alte tari semnatare.
Armonizarea politicii de vize in tarile Schengen (lista comuna a cetatenilor din tarile-terte
care solicita vize).
Controlul vamal extern potrivit unui standard comun Schengen.
Accesul tuturor tarilor Schengen la Sistemul Informational Schengen (SIS) furnizind date
despre identitatea personala sau alte informatii din spatiul Schengen.
Cooperare apropiata dintre politie si justitie.
Unificarea eforturilor pentru combaterea crimei legate de droguri.
Reguli ce determina acordarea competentei pentru procedurile de azil (in prezent,
inlocuite de intrevederile similare ale Conventiei de la Dublin, din 15 iunie 1990).
Integrarea Acordului Schengen in Uniunea Europeana
Incepind cu 1 mai 1999 Protocolul Schengen al Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie
1997 a integrat cooperarea Schengen in cadrul Uniunii Europene.
Astfel, Comunitatea Europeana si-a asumat competenta pentru largile spatii ale acqui-urilor
Schengen (Acordul Schengen si variatele prevederi adoptate in acest context), precum si pentru
ulterioara sa dezvoltare. Pentru Marea Britanie, Irlanda si Danemarca s-au facut aranjamente
speciale. Desi Marea Britanie si Irlanda nu sunt parti ale Acordului Schengen, ele pot, cu
aprobarea Consiliului UE, sa aplice acqui-urile Schengen in intregime sau in parte si sa participe
la dezvoltarea ulterioara. Danemarca va decide pe baza de analiza de caz daca va participa, sub
prevederile legislatiei internationale, la dezvoltarea ulterioara a acqui-urilor si daca va integra in
legislatia sa nationala si legislatia Comunitatii, dezvoltata fara participarea sa.
Acordurile de cooperare dintre tarile semnatare Schengen si Norvegia si Irlanda au fost inlocuite
respectiv cu acordurile asociate cu UE, foarte asemanatoare la continut, incheiate in baza
Tratatului de la Amsterdam.
Pentru cetatenii UE si cetatenii tarilor-terte care locuiesc in UE, Acordul Schengen are drept
rezultat cresterea substantiala a libertatii de calatorie si imbunatatirea sigurantei in interiorul
tarilor Schengen si frontierelor lor externe.
Prevederi legale selective cu privire la Acordul Schengen
1. Acordul din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux,
Republica Federala Germania si Republica Franceza privind abolirea treptata a
controlului vamal la frontierele comune: Joint Ministerial Gazette 1986, p. 79 ff.
2. Conventia din 19 iunie 1990 ce implementeaza Acordul Schengen din 14 iunie 1985
dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republica Federala Germania si
Republica Franceza privind abolirea treptata a controlului vamal la frontierele comune
(Conventia cu privire la Implementarea Acordului Schengen): (Monitorul Oficial
Federal) Federal Law Gazette II 1993, p. 1013 ff.
3. Legea de la 15 iunie 1993 cu privire la Acordul Schengen din 19 iunie 1990 privind
abolirea treptata a controlului vamal la frontierele comune: (Monitorul Oficial Federal)
Federal Law Gazette II 1993, p. 1010 ff.
4. Notificarea din 14 iunie 1985 despre Intrarea in vigoare a Conventiei cu privire la
Implementarea Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii
Economice Benelux, Republica Federala Germania si Republica Franceza privind
abolirea treptata a controlului vamal la frontierele comune: (Monitorul Oficial Federal)
Federal Law Gazette II 1994, p. 631 ff.
5. Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997: (Monitorul Oficial Federal) Federal Law
Gazette 1998 II, p. 386.


V.pag 54-56
VI. 56-59
VII. TRATATUL DE LA AMSTERDAM DIN 1997
Inca de la incheierea negocierilor Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992,
s-a convenit ca se va efectua o revizuire pana la sfarsitul deceniului: articolul N prevedea
convocarea unei conferin&# 111c21b 355;e in 1996.
Conferinta Interguvernamentala a durat mai mult de un an: a fost deschisa la Torino pe
29 martie 1996 si s-a incheiat la Amsterdam pe 17 iunie 1997 printr-un acord politic la incalt
nivel cu privire la un nou Tratat, semnat pe 2 octombrie 1997. Tratatul de la Amsterdam a intrat
in vigoare la 1 mai 1999.
Tratatul de la Amsterdam reprezinta prin natura lui unul din cele mai importante tratate in
domeniul comunitar, realizandu-se astfel, prin incheierea lui, un pas important in unificarea
Europei si in realizarea obiectivelor comune ale statelor membre U.E. Alaturi de tratatele de la
Paris, Roma si Maastricht, privind Comunitatea Europeana, cel de la Amsterdam recunoaste
ideea specialistilor de a consolida si realiza o Europa cat mai stabila si puternica din punct de
vedere economic, social si cultural[1].
Il modifica si completeaza pe cel de la Maastricht, in special in anumite puncte :
locul cuvenit muncii si drepturilor cetatenilor;
eliminarea ultimelor obstacole din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor,
fiecare stat membru fiind nevoit sa colaboreze mai strans in cadrul Europolului;
posibilitatea acordata UE de a-si face mai bine auzita vocea in cadrul instantelor
internationale;
crearea unor institutii sau proceduri capabile sa asigure buna functionare a unei
Uniuni ce cuprinde tari din Europa Centrala si de Est (decizii in comun, majoritate calificata,
numirea presedintelui Comisiei cu aprobarea Parlamentului etc.)
Tratatul de la Amsterdam, in continutul sau, face referiri si la extinderea Uniunii
Europene care vizeaza cele zece state foste comuniste carora li s-au acordat sanse egale pentru
aderarea la U.E. Pentru inceput a fost acceptat un numar limitat de state prin
binecunoscutul document Agenda 2000[2] propus de Comisia Europeana in iulie 1997, si
anume : Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia, Estonia si Cipru. Celelalte state urmeaza a fi primite
in cea de-a doua etapa a extinderii U.E. dupa ce indeplinesc conditiile esentiale si
admisibile privind domeniul politic, economic si social al fiecaruia dintre ele.
In acest sens Uniunea Europeana decide deschiderea unei Conferinte Europene care sa
discute in principal chestiuni de politica regionala, mediu, competitivitate economica, cooperare
in materie de politica externa si de securitate comuna si in materie de lupta impotriva crimei
organizate. Negocierile pentru cea de-a doua etapa de aderare la U.E. se vor derula pe parcursul a
cca 5-10 ani, iar in fiecare an Consiliul Europei va analiza progresele realizate de
fiecare canditat in parte si va aproba, dupa caz, inceperea negocierilor formale si pentru celelalte
tari canditate la U.E.
Dintre problemele abordate de Tratatul de la Amsterdam mentionam:
problema locurilor de munca;
problema politicii sociale europene ;
reglementari relative la mondializarea economiei;
problema realizarii monedei unice si deci a U.E.M.;
problema securitatii cotidiene si lupta contra criminalitatii si a traficului ilicit
de droguri.
Alte probleme pe care Tratatul de la Amsterdam la abordeaza se refera la :
sanatate publica;
protectia consumatorilor;
calitatea mediului si protectia naturii;
combaterea discriminarilor de orice tip;
invatamant, cercetare si cultura;
servicii publice;
viata privata;
sport.
Toate aceste domenii au fost cuprinse si in Tratatul de la Maastricht si imbunatatite de
ultimul tratat incheiat intre statele membre ale U.E., in speta Tratatul de la Amsterdam.
Un alt obiectiv pe care Tratatul de la Amsterdam il abordeaza este EUROPA
CETATENILOR.
Etimologic, un cetatean este o persoana membra a unei societati cu drepturi civile si
politice.
Expresia Europa cetatenilor are o dimensiune mai vasta; ea doreste sa spuna ca,
constructia europeana este facuta pentru cetateni europeni si de catre cetatenii Europei. Ideea
aceasta implica o apropiere intre institutiile europene si cetateni, cat si o participare mai stransa
a acestora la afacerile comunitare.
In scopul evitarii oricaror neintelegeri, Tratatul U.E. prevede ca: cetatenia Uniunii
completeaza cetatenia nationala si se substituie acesteia,este considerat a fi cetatean al Uniunii
orice persoana avand nationalitatea unui stat membru cu dreptul de a se adresa Parlamentului
European si institutiilor comunitare.
Un alt principiu consacrat de Tratatul de la Amsterdam este si Principiul Subsidiaritatii,
conform caruia deciziile se vor lua la cel mai apropiat nivel de cetatean ori de cate ori aceasta
este posibil. In cazul in care acestea vor fi luate la nivelul Uniunii, controlul cetatenilor se
exercita prin Parlamentul European, fiind astfel cea mai democratica legatura cu cetatenii
Europei.
Concluzionand cele enuntate anterior, trebuie precizat faptul ca, Tratatul de la
Amsterdam s-a ocupat in egala masura de toate problemele si a atins toate obiectivele principale
ale U.E., obiective pe care toate tratatele anterioare in domeniu le-au omis ori nu le-au abordat
indeajuns.
Tratatul, prin continutul sau, militeaza pentru o Europa unita si pentru extinderea U.E.,
realizandu-se astfel o libera circulatie intre toti cetatenii statelor membre . De altfel , acest tratat a
fost ratificat de toate statele membre din U.E. si de cele care au fost admise in etapa de extindere,
dupa acceptarea de catre fiecare a conditiilor de aderare.
Prin Tratatul de la Amsterdam se doreste crearea unei mari puteri economice mondiale si
consolidarea ideii de unitate nationala a fiecarui stat[3] membru in parte.
Ocuparea fortei de munca si drepturile cetatenilor
Prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdus un nou capitol referitor la ocuparea fortei
de munca. Implementarea politicilor de ocupare a fortei de munca ramane in mare parte
responsabilitatea statelor membre.
Tratatul de la Amsterdam stabileste un cadru pentru aceste politici:
urmarirea obiectivului de nivel crescut de ocupre a fortei de munca este verificat
in implementarea tuturor celorlalte politici comune;
Consiliul European examineaza situatia ocuparii fortei de munca in Comunitate
si adopta concluzii pe aceasta tema, pe baza unui raport anual comun al
Consiliului de Ministri si al Comisiei;
Consiliul de Ministri examineaza in detaliu actiunile intreprinse de Guvernele
statelor membre in favoarea ocuparii fortei de munca si, daca este necesar, trimite
recomandari acestora.
Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al non-discriminarii.
Uniunea poate combate orice forma de discriminare, indiferent ca este pe baza de sex,
rasa, origine etnica, religie, dizabilitati, varsta sau orientare sexuala. Actiunile sunt intreprinse de
catre Consiliul de Ministri (fara sa prejudicieze celelalte dispozitii ale Tratatului si in limita
puterilor care ii sunt conferite), prin decizii adoptate in unanimitate ae baza unei propuneri a
Camisiei si dupa consultarea Parlamentului European.
Reforma institutiilor Uniunii Europene in vederea extinderii:
Consiliul Uniunii Europene
Votul in majoritate calificata este extins la urmatoarele domenii:
orientare si actiuni de incurajare in domeniul ocuparii fortei de munca;
excluderea sociala;
libera circulatie a persoanelor[4];
masuri de securitate sociala necesare liberei circulatii;
regimuri speciale pentru cetatenii straini;
sanatate publica;
egalitatea de sanse si de tratament a barbatilor si femeilor;
cercetarea si dezvoltarea tehnologica;
lupta impotriva fraudei;
cooperarea vamala;
statistica;
protectia datelor (infiintarea unei autoritati consultative independente);
regiuni ultraperiferice.
Parlamentul European
Prin Tratatul de la Amsterdam sunt stabilite cele trei proceduri de decizie in care
Parlamentul intervine: aviz conform[5], codecizie[6] si consultare[7].
Desemnarea Presedintelui Comisiei Europene trebuie aprobata de catre Parlament.
Numarul membrilor Parlamentului European nu poate fi mai mare de 700 (indiferent care
va fi numarul statelor care vor adera in viitor[8]).
Comisia EuropeanaRolul politic al Presedintelui Comisiei Europene este consolidat:
desemnarea sa de comun acord de catre guvernele statelor membre trebuie aprobata de catre
Parlamentul European, membrii Comisiei sunt numiti printr-un comun acord intre guvernele
statelor membre si presedintele Comisiei.
Curtea de Justitie a Comunitatilor europene are, prin Tratatul de la Amsterdam,
responsabilitatea directa de a veghea la respectarea dreptuirlor omului, iar jurisdictia sa se
extinde, incluzand urmatoarele domenii: imigratia, azilul, vizele si trecerea frontierelor.
Comitetul Economic si Social (CES) este consultat in noi domenii: ocuparea fortei de
munca, afaceri sociale, sanatate publica. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a introdus, de
asemenea, posibilitatea ca si Parlamentul sa consulte CES.
Comitetul Regiunilor beneficiaza prin Tratatul de la Amsterdam de o mai mare
autonomie administrativa , iar domeniile in care aceasta institutie este consultata au fost extinse,
incluzand: ocuparea fortei de munca, afaceri sociale, sanatate publica, protectia mediului, Fondul
Social, pregatiree profesionala si transportui. Ca si in cazul Comitetului economic si social, si
Comitetul Regiunilor poate fi consultat de catre Parlamentul European.
De asemenea, dispozitiile referitoare la cooperarea politieneasca si judiciara se aplica mai
ales in domeniul prevenirii si combaterii rasismului si xenofobiei.
Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalitatii intre sexe la locul de
munca. Este introdus conceputl de discriminare pozitiva, in baza caruia statele membre vor putea
intreprinde actiuni pentru favorizarea femeilor in vederea echilibrarii situatiei in domeniile de
lucru.
Pentru a consolida atat securitatea lucrartorilor, cat si securitatea mediului de lucru, un
stat membru poate lua masuri mai stricte decat cele decise la nivelul Uniunii.
Un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei
Noul Tratat prevede crearea progresiva a unui spatiu al libertatii, securitatii si justitiei pe
intreg teritoriul Uniunii Europene. Sunt stabilite masuri specifice pentru elaborarea unei politici
europene comune in domeniul controlului si al dreptului de intrare la frontierele Uniunii
Euroepene si in special in ceea ce priveste azilul si imigratia.
Intr-o perioada de cinci ani de la intrarea in vigoare a Tratatului, toate statele membre
trebuie sa ia masuri care sa vizeze:
suprimarea oricarui control al persoanelor la frontierele interioare, indiferent ca este
vorba de cetateni ai Uniunii Europene, fie ca este vorba de cetateni din statele terte;
stabilirea unor norme si proceduri comune cu privire la controlul persoanelor
la frontierele exterioare ale Uniunii Europene, a unor reguli comune referitoare la
vizele de sejur cu o durata de maximum trei luni.
Tratatul defineste, de asemenea, norme minimale cu privire la:
primirea solicitantilor de azil in statele membre;
conditiile care trebuie indeplinite de catre cetatenii statelor terte pentru a putea cere
statutul de refugiat;
procedurile de acordare si de retragere a statutului de refugiat in statele membre ale
Uniunii;
protectia temporara a persoanelor din state terte care nu pot reveni in tara lor de
origine si a persoanelor care, din alte motive, au nevoie de protectie internationala.
In domeniul imigratiei, noul Tratat prevede:
conditiile de intrare si de sejur in Uniunea Europeana, precum si normele cu privire
la procedurile de acordare de viza sau de sejur de lunga durata de catre statele
membre;
norme de combatere a imigratiei clandestine si norme referitoare la persoane in sejur
ilegal, precum si norme privind repatrierea acestor persoane;
drepturile cetatenilor statelor terte care sunt in sejur legal intr-un stat membru si
conditiile in care acestia pot stationa in alte state membre.
Catre o politica externa si de securitate comuna
Deciziile in domeniul politicii externe si de securitate comuna (PESC) sunt adoptate tot
in unanimitate si dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam.
UN stat membru poate decide sa se abtina si sa nu participe astfel la actiunea intreprinsa
de celelalte state, iar in cazul in care se considera ca actiunea respectiva dauneaza intereselor sale
vitale, o poate bloca.
Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea poate intreprinde misiuni de ajutor umanitar si
de mentinere a pacii (misiuni Petersberg).
Prin Tratatul de la Amsterdam a fost creata functia de Inalt Reprezentant pentru PESC
care are rolul de a asista consiliul in probleme de politica externa si de securitate comuna, in
special prin contributii la formularea, pregatirea si implementarea deciziilor si prin derularea
unui dialog politic cu state terte (la cererea Presedintiei Consiliului Uniunii Europene).
A fost infintata, de asemenea, o Unitate de planificare politica si de alerta rapida in cadrul
Secretariatului Consiliului de Ministri. Rolul acestei unitati este de a monitoriza si analiza
evolutia politica si evenimentele internationale, inclusiv alerta rapida cu privire la potentialele
crize. La recomandarea Consiliului, unitatea poate prezenta studii, recomandari sau strategii.

Tratatul de la Nisa

VIII. Problemele nesoluionate de Tratatul de la Amsterdam trebuiau rezolvate prin Tratatul de
la Nisa. Cu toate acestea, tratatul a pregtit doar parial Uniunea European pentru extinderile
importante spre est i sud de la 1 mai 2004 i 1 ianuarie 2007. Prin urmare, ca rspuns la
ntrebrile ridicate n Declaraia de la Leaken din 15 decembrie 2001, Convenia privind viitorul
Europei a ncercat s elaboreze un nou temei juridic pentru Uniune, sub forma Tratatului de
instituire a unei Constituii pentru Europa. n urma referendumurilor cu rezultate negative
organizate n dou state membre, acest tratat nu a fost ratificat.
Tratatul a fost semnat la 26 februarie 2001 i a intrat n vigoare la 1 februarie 2003.
A.Obiective
n conformitate cu Concluziile Consiliului European de la Helsinki din 1999, UE trebuia s fie
capabil s primeasc, de la sfritul anului 2002, noile state membre pregtite pentru aderare.
Deoarece doar dou dintre statele solicitante aveau o populaie mai mare dect media statelor
membre de la vremea respectiv, ponderea politic a rilor cu o populaie mai mic trebuia s
creasc considerabil. Prin urmare, Tratatul de la Nisa viza s sporeasc eficiena i legitimitatea
instituiilor UE i s pregteasc UE pentru urmtoarea sa mare extindere.
B.Contextul
n cadrul Conferinelor interguvernamentale (CIG) de la Maastricht i Amsterdam (1.1.3.), au
fost abordate o serie de probleme instituionale, fr ca ele s fie ns rezolvate n mod
satisfctor (problemele nesoluionate de Tratatul de la Amsterdam): dimensiunea i componena
Comisiei, ponderarea voturilor n Consiliu i extinderea votului cu majoritate calificat. Pe baza
unui raport al Preediniei finlandeze, Consiliul European de la Helsinki a decis, la sfritul
anului 1999, ca problemele nesoluionate de Tratatul de la Amsterdam i toate celelalte
modificri necesare pentru pregtirea extinderii s fie abordate n cadrul unei CIG.
C.Coninutul
CIG a fost deschis la 14 februarie 2000 i i-a ncheiat activitatea la Nisa la 10 decembrie 2000.
Aceasta a ajuns la un acord asupra chestiunilor instituionale menionate mai sus, precum i
asupra altor puncte, printre care o nou repartizare a mandatelor n Parlamentul European, o
cooperare consolidat mai flexibil, monitorizarea drepturilor i valorilor fundamentale n UE i
consolidarea sistemului judiciar al UE.
1.Ponderarea voturilor n Consiliu
n urma examinrii sistemului de vot n Consiliu, a componenei Comisiei i, ntr-o anumit
msur, a repartizrii mandatelor n Parlamentul European, CIG a considerat c principalul
imperativ era modificarea ponderii relative a statelor membre, un subiect care nu mai fusese
abordat de nicio CIG de la intrarea n vigoare a Tratatului de la Roma.
Erau prevzute dou metode de definire a votului cu majoritate calificat: un nou sistem de
ponderare (o adaptare a sistemului existent) sau aplicarea unei majoriti duble (de voturi i de
populaie), aceasta din urm fiind propus de Comisie i susinut de Parlament. CIG a ales
prima opiune. Dei numrul de voturi a crescut pentru toate statele membre, partea care le
revine celor mai populate state membre a sczut de la 55 % din voturi la 45 % n urma aderrii
celor noi zece state membre i la 44,5 % la 1 ianuarie 2007. De aceea, a fost introdus
dispozitivul de siguran demografic prin care un stat membru poate solicita s se verifice
dac majoritatea calificat reprezint cel puin 62 % din populaia total a Uniunii. n cazul n
care aceast condiie nu este ndeplinit, decizia nu este adoptat.
2.Comisia European
a.Componen
Din 2005, statele membre au dreptul la cte un singur comisar. Consiliul are competena de a
decide, n unanimitate, numrul de comisari, precum i sistemul de rotaie a acestora, astfel nct
fiecare Comisie s reflecte dimensiunea demografic i geografic a statelor membre.
b.Organizare intern
Tratatul de la Nisa conferea Preedintelui Comisiei competena de a aloca responsabilitile
comisarilor i de a le redistribui pe parcursul mandatului, precum i de a-i alege numrul dorit
de vicepreedini.
3.Parlamentul European
a.Componen
Tratatul de la Amsterdam a stabilit numrul maxim de deputai n Parlamentul European la 700.
La Nisa, Consiliul European a considerat necesar, n perspectiva extinderii, s revizuiasc
numrul de deputai n PE pentru fiecare stat membru. Noua componen a Parlamentului a fost
utilizat, de asemenea, pentru a contrabalansa ponderarea modificat a voturilor n Consiliu.
Astfel, numrul maxim de deputai europeni a fost stabilit la 732.
b.Competene
Parlamentului European i s-a conferit competena, la fel ca i Consiliului, Comisiei i statelor
membre, s conteste n justiie acte ale Consiliului, ale Comisiei sau ale Bncii Centrale
Europene pentru motive de incompeten, de nclcare a unor norme fundamentale de procedur,
de nclcare a tratatului sau a oricrei norme de drept privind aplicarea acestuia sau de abuz de
putere.
n urma unei propuneri a Comisiei, articolul 191 a fost transformat ntr-un temei juridic
operaional care trebuie s permit adoptarea, prin procedura de codecizie, a statutului partidelor
politice de la nivel european i a regulilor legate de finanarea acestora.
Competenele legislative ale Parlamentului au fost sporite printr-o uoar extindere a domeniului
de aplicare al procedurii de codecizie i prin dispoziii care impun ca Parlamentul s i dea
avizul conform n vederea instituirii unei cooperri consolidate n domeniile acoperite de
codecizie. De asemenea, Parlamentului i se solicit avizul atunci cnd Consiliul se pronun cu
privire la riscul unei nclcri grave a drepturilor fundamentale ntr-un stat membru.
4.Reforma sistemului judiciar
a.Curtea de Justiie a Uniunii Europene
Curii de Justiie a UE i s-a acordat posibilitatea de a se reuni n diferite formule: n camere
(formate din trei sau cinci judectori), n Marea Camer (11 judectori) sau n edin plenar.
Numrul de avocai generali poate fi crescut printr-o decizie a Consiliului, adoptat n
unanimitate. Curtea de Justiie i pstreaz competena cu privire la hotrrile preliminare, dar,
n temeiul statutului su, poate transmite Tribunalului de Prim Instan alte cauze dect cele
enumerate la articolul 225 din Tratatul CE.
b.Tribunalul de Prim Instan
Competenele Tribunalului de Prim Instan au fost extinse pentru a include anumite categorii
de hotrri preliminare. Camerele jurisdicionale pot fi instituite printr-o decizie a Consiliului,
adoptat n unanimitate. Toate aceste dispoziii legate de funcionare, n special competenele
Tribunalului, au fost de atunci nainte stabilite chiar n tratat.
5.Proceduri legislative
Dei un numr considerabil de noi politici i dispoziii (27) necesitau votul cu majoritate
calificat n Consiliu, codecizia a fost extins doar la cteva domenii minore (fostele articole 13,
62, 63, 65, 157, 159 i 191 din Tratatul CE), iar pentru fostul articol 161 se impunea procedura
de aviz conform al Parlamentului.
6.Cooperarea consolidat
Ca i Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa cuprinde dispoziii generale care se aplic
tuturor domeniilor de cooperare consolidat i dispoziii specifice pilonului n cauz. n timp ce
Tratatul de la Amsterdam prevedea posibilitatea cooperrii consolidate doar n cadrul primului i
celui de al treilea pilon, Tratatul de la Nisa prevedea acest lucru n cadrul tuturor celor trei piloni.
Tratatul de la Nisa a mai adus nc dou modificri: sesizarea Consiliului European nu mai era
posibil, iar conceptul de termen rezonabil a fost clarificat. Avizul conform al Parlamentului
era necesar n toate cazurile n care cooperarea consolidat viza o chestiune acoperit de
procedura de codecizie.
7.Protecia drepturilor fundamentale
La articolul 7 din TUE a fost adugat un nou alineat care reglementa situaiile n care exista un
risc clar de nclcare a drepturilor fundamentale. Consiliul, hotrnd cu o majoritate de patru
cincimi din membrii si i dup obinerea avizului conform al Parlamentului European, avea
competena de a stabili existena unui astfel de risc i de a adresa recomandri adecvate statului
membru n cauz. A fost proclamat o Cart a drepturilor fundamentale fr caracter obligatoriu
(a se vedea fia1.1.6.).
D.Rolul Parlamentului European
Ca i n cazul conferinelor interguvernamentale anterioare, Parlamentul European a participat
activ la pregtirile pentru CIG din 2000, prezentndu-i opiniile cu privire la agenda conferinei
i la evoluiile i obiectivele acesteia. Parlamentul i-a exprimat opinia i asupra fondului i
implicaiilor judiciare ale Cartei drepturilor fundamentale (a se vedea fia1.1.6.). Parlamentul a
insistat ndeosebi ca viitoarea CIG s urmeze un proces transparent, deschis participrii
deputailor din PE, a parlamentelor naionale i a Comisiei, precum i contribuiilor din partea
cetenilor, urmnd ca rezultatul acestuia s fie concretizat ntr-un document cu caracter
constituional.
Convenia privind viitorul Europei
A.Temei i obiective
n conformitate cu Declaraia nr. 23 anexat la Tratatul de la Nisa, Consiliul European de la
Laeken din 14 i 15 decembrie 2001 a hotrt s organizeze o convenie care s reuneasc
principalele pri interesate n cadrul unei dezbateri privind viitorul Uniunii Europene. Aceasta
avea ca obiective pregtirea urmtoarei CIG ct mai transparent posibil i abordarea celor patru
provocri majore privind evoluia pe viitor a UE: o mai bun distribuire a competenelor,
simplificarea instrumentelor de aciune ale Uniunii, o democraie consolidat i mai mult
transparen i eficacitate, precum i elaborarea unei constituii pentru cetenii europeni.
B.Organizare
Convenia a fost format dintr-un preedinte (Valry Giscard dEstaing), doi vicepreedini
(Giuliano Amato i Jean-Luc Dehaene), 15 reprezentani ai efilor de stat sau de guvern din
statele membre, 30 de deputai din parlamentele naionale (cte doi din fiecare stat membru),
16 deputai din Parlamentul European i doi membri ai Comisiei Europene. rile candidate la
aderare au putut participa la dezbatere n aceleai condiii i de pe poziii egale, ns nu au avut
competena de a bloca consensul la care puteau ajunge statele membre. Astfel, Convenia a avut
105 membri n total.
n afar de preedinte i vicepreedini, prezidiul era compus din nou membri ai Conveniei i
un reprezentant invitat, ales de rile candidate. Prezidiul a avut rolul de a da un imbold
Conveniei, oferindu-i o baz de lucru.
C.Rezultat
Lucrrile Conveniei prevedeau o etap de ascultare, n care s-a urmrit identificarea
ateptrilor i nevoilor statelor membre i ale cetenilor europeni, o etap n care ideile
exprimate au fost studiate i o etap de elaborare a recomandrilor pe baza sintezei rezultate n
urma dezbaterilor. La sfritul anului 2002, cele 11 grupuri de lucru i-au prezentat concluziile
Conveniei. n timpul primei jumti a anului 2003, Convenia a elaborat i a dezbtut un text
care a devenit proiectul de tratat de instituire a unei Constituii pentru Europa.
Partea I (principii i instituii, 59 de articole) i partea a II-a (Carta drepturilor fundamentale, 54
de articole) din tratat au fost prezentate Consiliului European de la Salonic, la 20 iunie 2003.
Partea a III-a (politici, 338 de articole) i partea a IV-a (dispoziii finale, 10 articole) au fost
prezentate Preediniei italiene, la 18 iulie 2003. O CIG ulterioar a adoptat textul la
18 iunie 2004. Chiar dac acesta a suferit modificri considerabile, s-a meninut structura de baz
a proiectului elaborat de Convenie. Totui, din cauza a dou referendumuri cu rezultate
negative, desfurate n Frana i n rile de Jos, procedura de ratificare a Tratatului de instituire
a unei Constituii pentru Europa nu a fost dus la bun sfrit (a se vedea fia1.1.5).
D.Rolul Parlamentului European
Cea mai mare parte a observatorilor au considerat c impactul deputailor europeni n cadrul
activitilor Conveniei a fost decisiv. Mai multe aspecte, cum ar fi desfurarea Conveniei la
sediul Parlamentului i experiena de negociere ntr-un mediu internaional a deputailor
europeni, le-au permis acestora din urm s aib o puternic influen asupra dezbaterilor i
rezultatelor Conveniei. De asemenea, acestea au contribuit n mod activ la formarea familiilor
politice compuse din deputai n Parlamentul European i din deputai n parlamentele naionale.
Prin urmare, Parlamentul a reuit s ating un numr semnificativ dintre obiectivele sale iniiale,
cea mai mare parte dintre acestea fiind n prezent nscrise n Tratatul de la Lisabona.
IX.Tratatul de la Lisabona
Semnarea acestui tratat a venit pe fondul nevoii de a reforma cadrul institutional al Uniunii
Europene ajunsa la 27 de membri si a neratificarii de catre toate statele Uniunii Europene a
Constitutiei Europene, al carei text final a fost agreat de statele membre in iunie 2004.


Tratatul de la Lisabona, numit oficial Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind
Uniunea Europeana si Tratatul instituind Comunitatea Europeana, a fost semnat la 13 decembrie
2007 la summitul de la Lisabona, Portugalia.
Consiliul European reunit la Bruxelles in iunie 2007 a hotarat redactarea unui nou tratat care sa
inlocuiasca textul Constitutiei respinse. Acest tratat, numit initial Tratatul de Reforma, urma,
nu sa inlocuiasca (asa cum s-ar fi intamplat in cazul adoptarii Constitutiei), ci sa amendeze atat
Tratatul instituind Comunitatea Europeana cat si Tratatul privind Uniunea Europeana. Mai mult,
s-a hotarat ca in Tratatul de Reforma sa fie inclusa numai o prevedere in legatura cu Carta
Drepturilor Fundamentale care sa transforme acest document intr-un instrument cu aceeasi
valoare legala ca si Tratatele, spre deosebire de Constitutie care urma sa inglobeze in textul sau
Carta.
Tratatul de la Lisabona intentioneaza sa pastreze toate schimbarile institutionale pe care statele
membre le-au inclus in Constitutia European, precum infiintarea functiei de presedinte al
Consiliului European, a celei de ministru de externe (numit oficial Inaltul Reprezentant al
Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate), pastrarea aceleasi distributii a
locurilor in Parlament, acordarea personalitatii juridice Uniunii Europene (in prezent numai
Comisia Europeana are personalitate juridica) si posibilitatea unui stat de a se retrage din UE.
In continuare sunt sintetizate cele mai importante schimbari pe care le aduce Tratatul de la
Lisabona.
Parlamentul European va avea puteri sporite in domeniul adoptarii legislatiei, a bugetului si a
aprobarii acordurilor internationale. O noua procedura legislativa, numita ordinara se va aplica
majoritatii domeniilor, iar Parlamentul va avea aceleasi puteri ca si Consiliul. Pentru restul
domeniilor se va aplica procedura legislativa speciala, conform careia Parlamentul are dreptul
de a consimti asupra unei masuri a Consiliului, sau invers. In afara de aceste proceduri, ramane
in vigoare si vechea procedura de consultare Consiliul, inainte de a vota o propunere a
Comisiei trebuie sa consulte Parlamentul si sa tine cont de propunerile sale.
Conform noului tratat, si parlamentele nationale vor avea puteri sporite, mai ales in ceea ce
priveste orice alta reforma a Tratatului asupra Uniunii Europene, a raspunsului la orice noua
aplicatie pentru statutul de membru ale UE si a cooperarii judiciare pe probleme civile.
Parlamentul va avea 751 de parlamentari (750 plus presedintele), orice stat membru va avea cel
putin sase si cel mult 96 de membri, iar locurile vor fi impartite intre tari conform
proportionalitatii regresive, adica un parlamentar dintr-o tara cu o populatie mai mare va
reprezenta mai multi oameni decat un parlamentar dintr-un stat cu o populatie mai mica.
Consiliul European devine oficial institutie a Uniunii Europene si va fi condusa de un Presedinte,
ales pentru un mandat de doi ai si jumatate. Daca Tratatul de la Lisabona va fi ratificat, primul
presedinte al Consiliul European va fi ales in 2009. Aceasta functie nou infiintata si-a atras
denumirea de Presedinte al Uniunii Europene, in special in media in discutiile despre cine va
ocupa prima data aceast post. Desi nu va avea puteri executive sporite, Presedintele Consiliului
European va avea ca sarcini organizarea lucrarilor Consiliului si va veghea la asigurarea
consensului intre statele membre. In plus, functia de Presedinte al Consiliului European este
incompatibila cu orice alt mandat la nivel national.
Cea mai importanta schimbare pe care noul tratat il aduce functionarii Consiliului Uniunii
Europene se refera la procedura de luare a deciziilor. Dupa intrarea lui in vigoare, majoritatea
calificata se va extinde si la alte domenii decat cele din prezent (spre exemplu imigrare si
cultura). Din 2014 va fi introdusa o noua procedura de luare a deciziilor majoritatea dubla.
Pentru a adopta o regelementare europeana va fi nevoie ca majoritatea statelor membre (55%) sa
reprezinte majoritatea populatiei europene (65%). Aceasta procedura va fi insotita de un
mecanism prin care un numar mic de state membre se pot opune adoptarii unei masuri.
Numarul membrilor Comisiei Europene ar putea fi redus de la 27 la 18, incepand cu 2014, noul
sistem implicand faptul ca pentru o perioada de 5 ani (cat dureaza mandatul Comisiei Europene)
intr-un ciclu de 15 ani, fiecare stat membru nu va fi reprezentat in Comisie. O alta schimbare pe
care o aduce Tratatul se refera la presedintele Comisiei, a carui numire va fi strans legata de
rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si ale carui puteri vor fi sporite, putand sa
demita pe oricare dintre comisari.
Una dintre cele mai importante noutati aduse de Tratatul de la Lisabona se refera la infiintarea
functiei de Inalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate.
Acest Inalt Reprezentant va avea un rol dublu: va reprezenta Consiliul in problemele legate de
politica externa si de securitate comuna (PESC) si va detine functia de vice-presedinte al
comisiei, comisar pentru afaceri externe.
Tratatul de la Lisabona stipuleaza cine va actiona, in ce domeniu Uniunea Europeana sau
statele membre, identificand trei categorii de competenta pentru UE:
- Competenta exclusiva in domenii precum uniunea vamala, politica comerciala si de
concurenta numai Uniunea Europeana are putere legislativa
- Actiuni de sprijin, coordonare si complementare in domenii ca educatia, cultura, industria,
Uniunea Europeana poate numai sa sprijine statele membre (acordand finantari, spre exemplu)
- Competenta comuna in ceea ce priveste mediul, transportul si protectia consumatorilor, atat
Uniunea Europeana cat si statele membre au putere de legiferare, fara a uita insa de principiul
subsidiaritatii.
Dupa aderarea la Uniunea Europeana, orice stat poate sa aleaga in orice moment daca ramane
sau nu membru al acestei structuri. Desi exista un precedent in care un teritoriu a incetat sa mai
faca parte din Comunitatea Europeana (Groenlanda in 1985), in prezent nu exista nici o
prevedere legala conform careia un stat poate parasi Uniunea Europeana. De aceea, pentru prima
data Tratatul de la Lisabona include o clauza conform careia este la latitudine oricarei tari sa
ramana sau nu membru al UE.
Trataul de la Lisabona inseamna si un pas inainte in ceea ce priveste drepturile omului. Pe langa
faptul ca se garanteaza punerea in aplicare a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale,
deschide si oportunitatea pentru Uniunea Europeana de a adera la Conventia Europeana pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Totodata, Tratatul introduce un nou
drept pentru cetatenii europeni, conform caruia o petitie cu 1 milion de semnaturi din mai multe
state membre poate fi trimisa Comisiei pentru a demara o initiativa legislativa.
Tratatul cuprinde si protocoale aditionale privind schimbarile climatice si lupta impotriva
incalzirii globale. De asemenea, cateva prevederi ale Tratatului se refera la solidaritatea in
probleme legate de furnizarea de energie si a schimbarilor in domeniul politicii energetice
europene.
Pentru a intra in vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie sa fie ratificat de catre statele membre.
Uniunea Europeana si-a stabilit ca data de adoptare 1 ianuarie 2009, astfel incat Tratatul sa se
aplice inainte de alegerile parlamentare din iunie 2009. Ungaria a fost prima tara care a ratificat
Tratatul chiar in decembrie 2007, fiind urmata de alte cateva state membre: Franta, Malta,
Romania si Slovenia.
_______________________________________ aici intra portofoliul vechi



___________________________________ dupa portofoliul vechi.
Dreptul primar al UE (tratatele)
n Uniunea European, dreptul primar poate fi considerat principalul izvor de drept. Acesta se
afl n vrful piramidei ordinii juridice europene i este format, n principal, din urmtoarele
tratate:
tratatele fondatoare: Tratatul privind Uniunea European, Tratatul privind funcionarea
UE i Tratatul de instituire a Comunitii Europene a Energiei Atomice;
protocoalele i anexele la tratate, tratatele de aderare ale statelor membre la Uniunea European
i alte tratate.
mpreun, aceste tratate stabilesc repartizarea competenelor ntre Uniune i statele membre,
definesc procesul de luare a deciziilor, atribuiile instituiilor UE i sfera acestora de aciune n
fiecare domeniu de politic.
Ultima revizuire a dreptului primar al UE a avut loc odat cu adoptarea Tratatului de la
Lisabona, care a intrat n vigoare n decembrie 2009 (tratatele menionate mai sus includ
modificrile introduse de Tratatul de la Lisabona).
Dreptul secundar al UE (legislaie, acorduri etc.)
Legislaia secundar include aa-numitele acte unilaterale i acorduri.
n principal, actele unilaterale sunt cele enumerate la articolul 288 din Tratatul privind
funcionarea UE: regulamente, directive, decizii, avize i recomandri. n plus, exist acte
specifice bazate pe tratatele menionate anterior: de exemplu, n domeniul penal continu se
aplice decizii-cadru (acestea au fost adoptate nainte de intrarea n vigoare a Tratatului de la
Lisabona, cnd cooperarea judiciar i poliieneasc n materie penal avea un statut specific -
putei gsi mai multe informaii cu privire la aceasta accesnd urmtorul link: sinteze -
domeniul penal pn n noiembrie 2009). Actele obligatorii din punct de vedere juridic adoptate
prin procedur legislativ (cum ar fi regulamente, directive i decizii-cadru) se numesc acte
legislative sau legislaie.
Acordurile includ: acorduri internaionale sau convenii, semnate de Comunitate sau de Uniunea
European i de o ar sau o organizaie ter, acorduri ntre statele membre i acorduri
interinstituionale ncheiate ntre diferitele instituii ale UE.
Sinteze legislative i alte informaii
n afar de EUR-Lex, care pune la dispoziie textele integrale ale tuturor documentelor juridice
ale UE, site-ul sinteze ale legislaiei UE prezint principalele aspecte ale legislaiei UE n
mod concis i uor de neles. Acesta ofer aproximativ 3 000 de sinteze ale legislaiei UE sub
form de fie descriptive, repartizate pe domenii tematice care corespund activitilor UE.
Temele variaz de la agricultur la transport, prezentnd o imagine complet i actualizat a
legislaiei UE. Cu toate acestea, site-ul nu include deciziile juridice care prezint interes doar
pentru o perioad limitat de timp, cum ar fi deciziile privind granturile. n prezent, site-ul este
disponibil n 11 limbi.
Aici izvoarele de pe foile vechi!!