Sfnta Euharistie i arata lucrarea mntuitoare numai n sufletele
celor care o primesc cu vrednicie, adica n cei pregatiti sufleteste si trupeste pentru primirea ei. n cei ce n-o primesc cu pregatirea cuvenita, nu numai ca nu are aceste efecte, ci dimpotriva, le pricinuieste mustrare din partea propriului cuget si osnda de la Dumnezeu.ntr-un material anterior spuneam ca se impune o stradanie din partea preoilor de a trezi n inimile credincioilor dorina de a se mpartai mai des, de a rvni mai mult sa se uneasca cu Hristos prin dumnezeiasca Euharistie. Chemarea la potir sa fie nsoita de o limpede contientizare a importanei Sfintei Euharistii n existena noastra, de sporirea vieii duhovniceti, deasa mpartaanie fiind o consecina fireasca a mbunatairii vieii spirituale. Fara aceste aspecte, mpartairea deasa va ramne un act liturgic exterior, neproducnd schimbarea mult dorita a ntregii noastre fiine.n cele ce urmeaza vom ncerca sa detaliem aspectele pe care trebuie sa le urmarim daca dorim sa ne mpartaim des. De ce- am face-o? Ar presupune o pregatire atenta, renunarea la unele obiceiuri sau bucate, ntr-un cuvnt, ne-ar obliga sa ieim din prozaicul cotidian. Preotul slujitor, atunci cnd ne apropiem de potir, rostete: se mpartaete robul, roaba lui Dumnezeu (N) spre iertarea pacatelor si viata de veci. Pe lnga arvuna vieii venice, Sfnta Euharistie are ca efect vindecarea trupului si a sufletului, nlaturarea gndurilor si obiceiurilor urte, a nalucirilor de noapte si a duhurilor rele si ntunecoase, dupa spusele Sfntului Ioan Gura de Aur. Tot el adauga: Euharistia deschide drum darurilor harului, ale dragostei si ale vietii vesnice, prin harul euharistic nvredniciti fiind de Hristos de a fi iubiti. Aadar, prin Sfnta mpartaanie ne ntarim nu doar spiritual, ci i fizic lucrare att de necesara pentru ntinerirea Bisericii nsesi, pentru restaurarea frumuseii celei dinti a omului robit de pacat. Urtenia desfigureaza chipul lui Dumnezeu din om. Doctoria Euharistiei reda progresiv omului frumusetea si stralucirea de odinioara, vrednicia si puterea de la nceput.Euharistia curata de pacate, ntareste n virtute, pregatindu-ne catre viata de veci, cum zice Domnul: ,,Cel ce mannca trupul Meu si bea sngele Meu are viaa vesnica".n aceasta privinta, Sfntul Ioan Gura de Aur spune: ,,Hristos a dat trupul Sau tuturor spre mncare, ca, hranindu-ne cu el, sa lepadam trupul cel dinti, mort, si sa ne facem vrednici de viata vesnica. ,,Primim trupul lui Hristos zice Sfntul Ambrozie ca sa ne facem partasi vietii de veci.Taina Euharistiei ne ncredinteaza ca vom nvia cu trupul la judecata viitoare, traind n veci, cum iarasi zice Mntuitorul: ,,Pinea care se coboara din cer este aceea din care, daca mannca cineva, nu moare. Eu sunt pinea cea vie, care s-a pogort din cer. Cine mannca din pinea aceasta viu va fi n veci" (Ioan 6, 50-51). Sfintii Parinti afirma acelasi lucru destul de lamurit. ,,Euharistia este leacul nemuririi si doctorie ca sa nu murim, ci sa traim nencetat n Hristos,spune Sfntul Ignatie, iar Sfntul Chiril al Alexandriei glasuiete: ,,Precum apa, daca se pune la foc, ncepe sa se ncalzeasca si sa clocoteasca, mpartasindu-se de puterea focului, tot astfel si trupurile noastre, care din fire sunt trndave, daca primesc Sfnta Euharistie cu vrednicie, se mpartasesc din firea trupului viu al Mntuitorului si nu vor ramne n stricaciune, ci vor nvia, precum a zis Domnul Hristos: Cel ce mannca trupul Meu si bea sngele Meu, are viaa de veci si Eu l voi nvia n ziua cea de apoi.O alta lucrare nfaptuita de Hristos n noi este aceea ca ne ntareste n ispite, ferindu-ne de pacate, caci dupa cum se spune n Marturisirea Ortodoxa (Raspuns la ntrebarea 107) ,,vrajmasul sufletului nu ndrazneste sa faca vreun rau aceluia n care vede ca petrece Hristos.mpartaania i arata lucrarea mntuitoare numai n sufletele celor care o primesc cu vrednicie, adica n cei pregatiti sufleteste si trupeste pentru primirea ei. n cei ce n-o primesc cu pregatirea cuvenita, nu numai ca nu are aceste efecte, ci dimpotriva, le pricinuieste mustrare din partea propriului cuget si osnda de la Dumnezeu, dupa cuvntul sfntului Apostol Pavel: ,,Oricine va mnca pinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si de sngele Domnului. Sa se cerceteze nsa omul pe sine si asa sa mannce din pine si sa bea din pahar. Caci cel ce mannca si bea cu nevrednicie osnda si mannca si bea, nesocotind trupul Domnului (I Corinteni 11, 27-29).n final a vrea sa redau spusele unui cunoscut teolog contemporan, Jean-Claude Larchet, care, dei susine deasa mpartaanie, ndeamna la pregatire i la contientizarea acestui act spre a nu fi redus la o formalitate liturgica, ci sa se urmareasca prin el, apropierea de Dumnezeu: ne mpartaim cu Trupul si Sngele lui Hristos, deoarece comuniunea cu Dumnezeu ne poate vindeca, ne poate mntui, ne poate uni cu El si ne poate oferi viata de veci. Pentru ca Dumnezeu ne respecta pe deplin libertatea, efectele acestei Sfinte Taine nu se vor impune asupra noastra, ci vor fi proportionale cu receptivitatea noastra, adica cu credinta noastra, cu dispozitia noastra duhovniceasca si cu gradul nostru de curatie si de virtute pe care l-am atins prin mplinirea poruncilor Domnului, pe scurt, cu deschiderea noastra fata de harul pe care Dumnezeu ni-l ofera din partea Lui, n mod deplin. (Articol postat pe doxologia.ro la 23 august 2013, semnat de arhim. Mihail Daniliuc) Categoria: Actualitate ortodoxa