Sunteți pe pagina 1din 3

Plutind pe aripile viselor

(Varianta unui bal de aur)

Timpul… forţa supremă, de care este legat omul în mod inconştient, de


care depinde, de care are nevoie, este cerneala ce scrie povestea unei vieţi,
elementul călăuzitor al existenţei, pe care nu-l putem vedea cu adevărat,
dar care ştim că există pretutindeni. Iar timpul este efemer, o roată ce
continuă să se învârtă neîncetat, absorbind şi viaţa în calea sa.
Trăim într-o lume atât de grăbită încât cu toţii ne-am dori ca măcar o
dată să reuşim să îngheţăm acest timp, să-l întoarcem, să ne ducă în ziua
când ne-am bucurat cu adevărat de fiecare moment dat. Unii renunţă,
pentru că acest fapt e specific firii umane, să se conformeze, uitând sensul
viselor şi al dorinţelor pentru simplul motiv că acest lucru e imposibil…dar
acei oameni nu ştiu că dincolo de toate doar pare imposibil, căci nimic nu
mai e aşa în zilele noastre, atâta vreme cât ai voinţă…astfel există cealaltă
categorie de persoane, cele care nu cad pradă ideii de neputinţă şi care
posedă ambiţia, dorinţa de a realiza ceva cu adevărat frumos , ducându-şi
visele în lumea realităţii… despre acele persoane vă voi povesti eu în
această lucrare… şi deşi dau impresia că sunt vorbe măreţe, consider că
sunt meritate pe deplin de aceia ce vă vor fi menţionaţi mai jos.
Astfel, mă voi întoarce în timp pentru a vă prezenta o amintire
deosebită, care a făcut să-mi crească în suflet credinţa pentru existenţa în
lume a unor oameni cu adevărat ,,invincibili’’, care pot transforma
imposibilul în posibil şi vă voi prezenta balul bobocilor al Liceului
Teoretic,,Vasile Goldiş’’ 2009,cel mai bun liceu din câte există…şi chiar nu-l
laud… excesiv!
19 noiembrie… ora 16:30,o mulţime de oameni încep să se adune în faţa
teatrului ,,Ioan Slavici’’, purtând nerăbdarea, povara ceţii aproape
fosforescente a toamnei, lăsată cu multă grijă pe împrejurimi,şi haine,mai
frumoase, mai interesante, mai colorate, unele aproape inexistente (la
urma urmei trăim în secolul XXI). În aerul rece pluteşte curiozitatea, emoţia,
un strop de magie, iar privirile caută pe-alocuri alte priviri…
Curând reuşim să intrăm, înghesuiţi ca-n fiecare an din cauza mulţimii
covârşitoare de oameni, şi dăm peste aceleaşi săli de teatru, împodobite
armonios… martorele unor evenimente speciale.
Îmi trag aer în piept să-mi revin şi mă aşez la locul meu, privind elevi şi
profesori căutându-şi locurile… cei norocoşi care au avut parte de aşa ceva,
pentru că din cauza numărului prea mare de spectatori, unii au fost nevoiţi
să privească balul dintr-un alt unghi, să spunem, dar astfel de lucruri se mai
întâmplă când doreşti să vezi ce au pregătit Goldişenii!
Treptat lumina se stinge, iar cortina se trage, lăsând spectacolul să înceapă.
Un sincron superb ne întâmpină, unul reprezentând un moment din High
School Musical. Bobocii îşi joacă foarte bine rolurile, fiecare stând în bancă,
discutând, uitându-se în oglindă, în cazul fetelor, sau pur şi simplu învăţând
pentru bac…
Fiecare mişcare şi pas de dans pare să-i dominate într-u totul, iar o
strălucire puternică le luminează chipurile zâmbăreţe şi ochii încrezători.
Îmbrăcaţi asemenea liceenilor din High School Musical, tresar şi numaidecât
ne sunt prezentaţi, fiecare cu perechea sa. Urmează probele de aptitudine,
în care cu toţii reuşesc să-şi expună talentele cunoscute, sau secrete, unii
prin dans popular, ţigănesc ,aerobic, modern, oriental,reprezentativ din
tema dată sau prin cântat, printr-o glumă bună, prin karate, prin executarea
unor mişcători impresionante cu bicicleta, şi chiar prin prezentarea unor
ştiri amuzante sau realizarea unor clipe în care ţi-e dat să te joci cu focul.
Îi privesc atent, bucurându-mă de energia şi de munca în echipă de
care dau dovadă, şi aproape că nu mai reuşesc să-mi aud gândurile de
îndată ce galeriile se pun pe treabă, susţinându-şi fiecare preferatul.
Pancarde cu ,,Hai, Andrija!’’, ,,Abrudan!’’, ,,Ţepeş’’, ,,Oana’’, ,,Andra!’’ ,,Adi
şi Mădă’’, ,,Deya şi Bosce’’, ,,Paul’’ etc, împânzesc sala, iar ropote de
aplauze continue dau acestei poveşti de noiembrie o picătură de culoare.
Cei de la X Style îşi fac de îndată şi ei apariţia…şi ce mai apariţie plină de
mişcări şi ritm! Gimnaste talentate, una dintre ele chiar din acest liceu, sau
ansamblurile de dans de la Palatul Copiilor înfăţişează galant istoria acestei
arte. Urmează clipe de maximă tensiune şi curiozitate oferite de magicianul
Goldişului şi asistenta sa, însă şi câteva clipe romantice cântate cu patimă.
Publicul totdeauna cuprins de fiecare reprezentaţie susţine, aplaudă, sau
aprinde blitz-urile pentru a simţi din plin melodiile şi muzica!
Balul continuă cu rock and roll, în care echipele îşi pun la încercare
sincronizarea şi elasticitatea prin paşi şi prize faimoase, iar pe urmă ne este
prezentat valsul, cu eleganţă şi sinceritate. Un sentiment deosebit îmi
atinge sufletul, văzând graţia fetelor conduse de chipeşii băieţi, paşii uşori
ce aproape zboară ,emoţia…toate… mă fac să cred că iau parte la un
miracol, în care nu vezi decât prinţi şi prinţese, iar magia este la ordinul
zilei. Privesc cu ochii larg deschişi asemeni tuturor celor prezenţi, iar luciri
nebănuite căptuşesc împrejurimea, dăruindu-i freamătul unui basm original.
Într-adevăr , bobocii de anul acesta au reuşit să plutească, pe aripile viselor,
să-şi ducă la bun sfârşit reprezentaţia, să dea spectatorilor şansa de a
resimţi ceea ce doreau să exprime cu atâta muncă şi să le atragă atenţia,
nu să-i plictisească, cum se întâmplă, de obicei , pe la alte licee.
Finalul este prezentat cu multă implicare, ca la început, de acelaşi domn
Iazbinsky, sufletul Goldişului, şi după câteva momente de amuzament între
organizatori şi boboci, se aleg locurile, şi Miss şi Mister Boboc, Andreea
Iftimie din fosta a VIII B şi Pava Andrei din fosta a VIII A, din care am făcut şi
eu parte. Bobocii sunt premiaţi cum se cu vine, pentru că în Goldiş nu există
învinşi, ci doar învingători, iar astfel balul se sfârşeşte cu zâmbete pe buze
şi întrebarea ,,De ce a trebuit să se termine atât de repede?’’
Ieşim…nici nu mai ştiu ce oră era…şi iată cum am pierdut încă o dată
noţiunea timpului. Strigăte de bucurie, sau dimpotrivă de dezamăgire se
aud…pare aceeaşi poveste luată de la început. Ne îndreptăm spre
Renessaice pentru a chefui până-n zori, iar eu sunt mândră că am asistat,în
opinia mea, la cel mai frumos şi reuşit bal…la un bal de aur, unde oamenii
cu voinţă adevărată aduc frumuseţea pe pământ şi pot îngheţa timpul,
ferecând în inimile tuturor imaginea eternului plin de vise şi speranţe.
În drum spre casă aud nişte oameni spunând ,, Tinerii aştia! Ce mi-aş
mai dori să întorc timpul să fiu iar ca ei!’’
Zâmbesc, îmi continui drumul, căci ei nu ştiu că te poţi întoarce în timp
atâta vreme cât trăieşti momentul actual cu adevărat, împărtăşindu-l şi cu
ceilalţi…poate e un secret prea mare, adesea neînţeles de toţi.
,, E lună plină…iar balul s-a sfârşit! Dar timpul nu va lua niciodată din
mintea mea acest bal!’’ îmi spun mie şi plec, lăsând vântul să bată, iar
timpul să treacă.
Aici se sfârşeşte povestea balului de aur de la Goldiş, iar eu ţin să
mulţumesc la rândul meu, prin intermediul acestei lucrări, tuturor celor ce
au participat la realizarea posibilă a acestui eveniment, pentru că ei sunt
adevăratele persoane ,,invincibile’’ care pot face orice…şi care ar trebui să
constituie în ochii tuturor nişte modele! Sunt sigură că acum, după ce aţi
citit această compunere, veţi dori să mai întoarceţi încă o dată timpul , să
retrăiţi momentul balului, dar căutaţi mai atent în sufletele voastre,căci
amintirea lui nu v-o poate lua nimeni şi nimic, iar celor ce nu au fost la acest
spectacol, sper ca prin lucrarea mea să descoperiţi de ce e în stare liceul
nostru! Goldiş for ever!

Diaconescu Roxana – Petronela

Clasa a IX-a E