Metoda normativa

Autor: admin on 13 ianuarie 2013

Metoda
normativa
de calculatie a costurilor vizeaza stabilirea cu anticipatie a costurilor de
productie, tinand seama de normele existente, urmarirea periodica a
abaterilor
si modificarilor de la norme si calculul costului efectiv al produselor.
Antecalculatiile pe produse sunt denumite, potrivit acestei
metode, costuri normative (sau costuri etalon). Purtatorul de costuri
in
cazul metodei
normative difera
de
la
o
organizatie
economica la alta si este influentat de o serie de factori care depind de
modul de organizare si de caracteristicile tehnologiei productiei. Astfel,
calculatiile pot fi pe fiecare piesa, subansamble si produse (in industria
constructoare de masini); direct pe produs (in industria usoara si
alimentara),
pe semifabricate sau produs finit (in industria chimica).
De asemenea, sunt situatii cand purtatorul de costuri poate fi
comanda sau faza de fabricatie. Determinarea apriorica a
costurilor
normate
tine
seama
de gruparea elementelor de fundamentare a acestora pe articole de
calculatie.
Metoda

normativa

se poate aplica integral sau partial in sectiile de productie, la toate

costurile sau numai la anumite categorii de costuri de productie. In
aplicarea metodei normative se parcurg urmatoarele etape:
Etapa I:
Stabilirea calculatiilor privind costul normat
In cadrul acestei etape costul etalon, numit si cost normativ, se
determina diferit, dupa cum cheltuielile de productie au caracter direct
sau
indirect.
Astfel, in cazul cheltuielilor normative directe, se tine seama de
caracteristicile procesului tehnologic, de normele cantitative (de
consum
si
de
munca)
si de preturile sau tarifele existente in documentatia tehnicoeconomica
a organizatiei. Cheltuielile normative directe se fundamenteaza la

purtatorii
de
costuri pe baza normelor de consum si de munca, a preturilor de
aprovizionare si tarifelor de salarizare.
Faptul ca normele, preturile si tarifele se pot modifica frecvent face ca
aceasta metoda sa aiba un caracter dinamic. Repartizarea cheltuielilor
normative
indirecte necesita in primul rand stabilirea lor ca sume absolute (din
planurile sau programele lunare sau trimestriale) si apoi defalcarea,
prin
diferite
procedee, pe purtatori de costuri. In acest caz se pot folosi cotele
inscrise in calculatiile normative pe produs, subansamblu, faza,
comanda
sau
includerea cheltuielilor in bugete de costuri comune, pe diferite nivele
de activitati realizabile (numite si centre de responsabilitate).
Calculatiile
normative si cheltuielile directe sau indirecte stau la baza determinarii
costului normativ pe unitate de produs.
Forma cea mai uzuala in stabilirea costurilor normative o constituie
utilizarea cheltuielilor grupate pe articole de calculatie. Pentru
simplificarea
volumului de prelucrari, se pot avea in vedere numai cheltuielile
directe pe produs sau cel mult pe ansamblu, evitand calculatia pe
repere.
Etapa a II-a:
Stabilirea abaterilor de la costurile normative
Aceasta etapa isi propune sa determine abaterile (depasiri sau
economii) pe elemente de cost fata de normele stabilite. Pe baza lor se
poate
face
o
analiza
a cauzelor care le-au produs, deci conditiile in care se
realizeaza costul normativ. In acest fel, se pot stabili masurile
corrective
necesare. Abaterile se determina pe elemente de cost si pe total. Pe
elementele de cost sunt abateri la materiale si abateri la manopera.
Abaterile
se calculeaza dupa formulele:

la

materiale

Abaterea totala sau globala de la cheltuielile normative

(At)
pentru o materie prima:

At = Che Chn
unde:
Che = cheltuieli efective;
Chn = cheltuieli normative.
Abaterea valorica de la normele de consum cantitative (Anc):
Anc = Ce Cn
unde:
Ce = cantitatea efectiva;
Cn = cantitatea normata
Abaterile din diferente de pret la materia prima
respectiva (Ap):
Ap = (Pe- Pn) x Ce
unde: Pe, Pn sunt preturile unitare efective si normative pe unitatea de
produs, iar Ce cantitatea efectiva.
Prin insumarea abaterilor la toate materiile prime din componenta
produsului se determina abaterile la cheltuielile cu materiile prime si
materiale directe
pe produs.
Abaterile de la cheltuielile normative la manopera se calculeazapentru
toate reperele din componenta produsului. In cadrul acestor abateri se
pot
identifica abateri totale, abateri de la normele de munca, abateri de la
tarife de salarizare. Formulele de calcul sunt similare cu cele stabilite la
materiale, insa in locul normelor de consum se vor folosi normele de
timp, iar in locul preturilor vor fi utilizate tarifele pe operatii, produse
etc.
Abaterile de la cheltuielile normative indirecte se determina la sfarsitul
unei perioade de timp (de obicei o luna) pe baza comparatiei intre

cheltuielile
efective si cele cuprinse in programele de cheltuieli.
Etapa a III-a:
Stabilirea modificarilor de norme
Modificarile de norme sunt determinate, in general, de activitatea de
inventii si inovatii, de introducerea unor noi procese tehnologice, de
modificarea
unor acte cu caracter normativ, a preturilor si tarifelor. Toate aceste
modificari stau la baza calculatiei costurilor normative. In cazul
materialelor,
modificarile de norme se calculeaza diferentiat pe norme de consum
specific (cantitativ si valoric) si pe diferente de pret. Astfel, pentru
modificarea
valorica a normelor de consum se foloseste relatia:
Mcm = (Ncm Ncc) x Q x Pnc
unde:
Mcm = modificarea valorica a normelor de consum;
Ncm = norma de consum modificata;
Ncc = norma de consum curenta;
Q = productia fabricata;
Pnc = pretul normativ curent.
Modificarea din diferenta de pret
are ca formula de calcul:
Mp = (Pnm Pnc) x Q x Ncm
unde:
Mp = modificarea din diferenta de pret;
Pnm = pretul normativ modificat.
In mod similar se calculeaza si modificarile de norma la
manopera. Modificarile de norma la cheltuielile indirecte (Mci)
se calculeaza dupa urmatoarea formula:
Mci = (Nmci Ncci) x Q

unde:
Nmci = norma modificata de cheltuieli indirecte;
Ncci = norma curenta (initiala) de cheltuieli;
Q = volumul productiei fabricate.
Etapa a IV-a:
Calcularea costului efectiv al productiei si pe produs
Potrivit metodei normative calcularea costului efectiv pe produs se
face cu ajutorul relatiei:
Ke = Kn + Mn + An
unde:
Ke = costul efectiv al productiei;
Kn = costul normativ al productiei;
Mn = modificarile valorice in plus sau minus de norme;
An = abaterile valorice in plus sau minus fata de norme.
Primul factor (Kn) se determina anterior fabricarii produselor, al doilea
(Mn) pe baza tuturor modificarilor de norme ce apar in timpul
fabricatiei iar al
treilea factor (An) pe baza datelor din evidenta abaterilor. Costul
efectiv pe produs (Cp) se calculeaza raportand costul efectiv al
productiei (Ke) la cantitatea productiei fabricate (Q).
Aplicarea metodei normative prezinta,
in principal, urmatoarele
avantaje
:

asigura un control operativ asupra costurilor, sesizand

modificarile si abaterile de la norme pe cauze, locuri si
responsabilitati, ceea ce permite
adaptarea la momentul oportun a unor decizii de reglare a
activitatii.

permite legatura intre contabilitate si activitatile tehnice prin

faptul ca utilizeaza aceeasi documentatie economica si tehnica.
Principala limita a aplicarii metodei normative este determinata

de volumul mare de munca necesar calculatiei si urmaririi

abaterilor si modificarilor de la norme.