Tema 1: Probleme generale ale contabilităţii internationale.

1. Rolul informaţiilor financiare în adoptarea deciyiilor economice şi administrative.

2. Rolul standartelor interne de raportare financiară în armonizarea sistemelor contabile.
3. Structura şi activitatea consiliului prin standartele international de raportare financiară.
4. Principiile şi cerinţele standartelor international de raportare financiară.

1. Sistemul de contabilitate este un element foarte important al infrastructurii economiei

de piaţă ce leagă împreună atît organizaţiile particulare cît şi cele de stat. El prezintă informaţia
necesară prin adoptarea hotărîrilor economice la micronivel şi acelor politice la macronivel.
Contabilitatea prezintă un sistem de colectare, generalizare şi punere la dispoziţia
utilizatorilor informaţiei cu privire la activitatea întreprinderii şi rezultatele ei financiare. Funcţia
principală a contabilităţii este acumularea informaţiei financiare şi aducerea ei la cunoştinţa
tuturor persoanelor interesate.
În condiţiile economiei de piaţă cînd agenţii economici din diferite ţări încheie contracte de
colaborare şi de atragere a partenerilor străini şi în legătură cu reorganizarea evidenţei în
conformitate cu SI ( Standartele Internaţionale) devin necesare cunoaşterea şi înţelegerea
principalelor sisteme contabile.
La baza sistemelor internationale de contabilitate se află concepţia formată în decursul
istoriei care interpretează evidenţa din punct de vedere al realităţii comerciale. Scopul principal a
unei asemenea contabilităţi constă în faptul că informaţia pusă la dispoziţia proprietarilor de
obiecte economice să fie cît mai autentică şi să reflecte situaţia financiară a întreprinderii.
În acelaţi timp contabilitatea permite standartizarea reflectării operaţiilor întreprinderii
indiferent de tipul lor precum şi de faptul cine este utilizatorul informaţiei. După cum cunoaştem
există cîteva tipuri de utilizatori care pot fi împărţite convenţional în interior şi exterior.
Utilizator interior este personalul administrat al întreprinderii în baza informaţiei contabile
adoptă diferite hotărîri cu caracter de producţie şi financiar.
Utilizatori externi pot fi împărţiţi în 2 grupuri:
- nemijlociţi interesaţi (investitori, fondatori, parteneri comerciali şi creditorii, serviciile
fiscale, funcţionarii şi lucrătorii companiei, analiştii şi consultanţii financiari);
- neinteresaţi în activitatea întreprinderii (firmele de audit, organele financiare şi de statistică,
sindicatele, presa, agenţiile de informaţie).

2. În fiecare ţară sistemul de contabilitate are particularităţi proprii condiţionate de legislaţia

naţională şi alţi factori în legătură cu aceasta şi informaţia financiară poate fi acumulată şi
prezentată în mod diferit atît utilizatorilor naţionali cît şi cei străini. Din această cauză a apărut
necesitatea de a forma principii şi cerinţe unice de întocmire şi prezentare a informaţiei
financiare. Asemenea sînt: SIC care au apărut la mijlocul anilor ’70 ai sec.xx , începutul
elaborării lor a fost bazat pe metodologia Britano-Americană de evidenţă. Ele reprezintă un
element important al armonizării contabile la nivel internaţional.
Utilizarea SI este necesară prin toate întreprinderile dar deosebit de actuală ea este prin
întreprinderile mixte, filiale, întreprinderi fiice, companiile străine, deoarece le protejează de
trecerea informaţiei dintr-un sistem de evidenţă în altul.
În condiţiile economiei de piaţă multe întreprinderi funcţionează utilizînd capital străin,
comercializînd propriile hîrtii de valoare pe pieţele internaţionale obţin credite străine, atrag
investiţii străine. Ele sînt reprezentate cu ajutorul informaţiei întocmite în corespundere cu
cerinţele SI.
Standartele contabile internaţionale reglementează mai întîi de toate raportarea financiară
externă, însă acţionează şi asupra metodologiei contabilităţii curente. Fiecare ţară determină în
mod independent direcţiile de respectare a cerinţelor SI însă indiferent de politica de evidenţă a
statului au dreptul să le urmeze şi să prezinte raportările financiare pieţelor financiare
internaţionale.
SI. sînt regulile principale care stabilesc cerinţele faţă de recunoaşterea, evaluarea şi
dezvăluirea operaţiilor economice şi financiare prin întocmirea rapoartelor financiare ale
companiilor din toată lumea. SNC nu sînt directive obligatorii prin utilizare şi poartă un caracter
de recomandare. Ele devin obligatorii după transformare în standarte naţionale. Într-un şir de ţări
SNC servesc drept bază prin SN.
Fiecare standart elaborat conţine informaţie referitoare la:
1. Obiectul de evidenţă – determinarea obiectului de evidenţă şi a principalelor noţiuni legate de
acest obiect.
2. Recunoaşterea obiectului de evidenţă – descrierea criteriilor de raportare a obiectelor
evidenţei la diferite elemente ale dărilor de seamă.
3. Evaluarea obiectului de evidenţă – recomandari privind utilizarea metodelor şi cerinţelor faţă
de estimarea diferitor elemente ale dărilor de seamă.
4. Reflectarea în raportările financiare – dezvăluirea informaţiei referitoare la obiectul de
evidenţă în diferite forme ale dărilor de seamă.
La nivel regional (european) dirijarea evidenţei se face în baza directivelor care sînt
obligatorii prin ţările membre ale UE.
Directiva fundamentală a UE referitoare la raportarea financiară este cea de a IV care a fost
adoptată în 1978 şi cuprinde principiile de bază ale evidenţei financiare, obligă agenţii economici
să ţină contabilitatea conform sistemului de înregistrare dublă (debitul unui cont şi creditul altui
cont) să întocmească rapoarte financiare şi să dezvăluie particularităţi propriei politici de
evidenţă.
Scopul directivei constă în asigurarea coordonării maxime a principiilor naţionale privind
conţinutul raportării financiare anuale, metodele de evaluare utilizate, regulile principale de
publicare precum şi în prezentarea informaţiei autentice şi obiective.
Prin răspîndirea cerinţelor prinpiilor directivei a IV asupra pregătirei rapoartelor
consolidate, în 1983 a fost adoptată Directiva a VII care reglementează regulile principale ale
întocmirii regulilor de seamă consolidate.
Principiile de bază ale directivelor UE a IV şi a VII au servit temei prin reglementarea şi
întocmirea dărilor de seamă, contabile în Europa.
De realizarea cerinţelor directivelor în Europa se ocupă Comitetul de acţiuni reciproce,
compus din experţii ţărilor membre ale UE. Problema principală a armonizării europene a
evidenţei sînt particularităţile sistemelor naţionale de impozitare.

3. Ideia standartizării raportării financiare este realizată de comitetul prin standartizare

internaţională de raportare financiară fondată în 1973, în conformitate cu acordul semnat de
Asociaţiile contabililor profesionali din 7 ţări: Australia, Canada, S.U.A, Germania, Japonia,
Olanda şi Mexic.
Din 2004 Comitetul e schimbat în Consiliul prin SI de raportare financiară. Activitatea
consiliului este finanţată de peste 180 de corporaţii transnaţionale, asociaţii, companii de audit,
bănci, burse de valoari.
Consiliul SIRF este o organizaţie necomercială independentă scopul căreia constă în
obţinerea coordonării între principiile contabile folosite de întreprinderile comerciale şi alte
organizaţii în pocesul de întocmire a RF în toată lumea.
În prezent membrii consiliului sînt mai mult de 200 de organizaţii profesionale din 112 ţări
care reprezintă interesele a peste 2,5 mil. de contabili. În componenţa Consiliului intră toate
asociaţiile profesionale ale contabilităţii şi contabililor experţi care sînt membri ai federaţiei
internaţionale de contabili. Consiliul colaborează strîns cu organizaţii interguvernamentale foarte
mari cum sînt: Comisia Europeană, Organizaţia Colaborării Economice şi Dezvoltării, O.N.U.,
Banca mondială, Fondul valutar internaţional, Agenţia prin dezvoltare internaţională a S.U.A.
Aceste organizaţii precum şi altele susţin financiar consiliul care obţin venit şi de la propriile
publicaţii.
SIRF joacă un rol important în procesul de perfecţionare coordonare şi apropiere continuă
a regulilor de întocmire a rapoartelor financiare în toată lumea.
SIRF sînt utilizate :
1. Prin elaborarea standartelor (normativelor) naţionale în mai multe ţări.
2.Ca bază a cerinţelor faţă de evidenţă şi dărilor de seamă ale companiilor internaţionale.
3. De bursele de valori şi organele expeditive care cer de la companiile străine sau naţionale
prezentarea rapoartelor financiare în conformitate cu SIRF.
Obiectivele principale ale activităţii consiliului prin SIRF la etapa dată sînt:
1. Elaborarea şi publicarea în interesul cercurilor largi ale pachetului a SI. prin rapoarte
financiare de calitate înaltă care ar conţine informaţie autentică şi comparabilă prezentată în
rapoartele financiare şi utilizată de participanţii pieţii mondiale de mărfuri, servicii şi adoptat
precum şi de alţi utlizatori prin adoptarea deciziilor economice şi administrative.
2. Sprijinul în introducerea şi utilizarea SIRF în diferite ţări şi asigurarea respectării lor
riguroase.
3. Lucrul permanent asupra îmbunătaţirii şi coordonării principiilor standartelor şi
procedurilor referitore la întocmirea rapoartelor financiare în scopul apropierii maxime a SN. şi
mondiale cu privire la RF.