Moara cu noroc

Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor a lui Liviu Rebreanu, este un autor
moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca
adept inflacarat a lui Confuciu, aplica in opera sa principalele virtuti morale.
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru
chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in
toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.
Nuvela Moara cu noroc a aparut in volumul de debut Novele din popor ,
din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un
moment de referinta in evolutia prozei romanesti. Ioan Slavici construieste o opera
literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator.
Tema literara o reprezinta componenta sociala, morala si psihologica. Tematica
sociala evidentiaza monografia satului ardelenesc de la inceput de secol XIX in care isi
fac loc relatii economice noi, precum si preocuparile oamenilor de a dobandi avere. Tema
morala evidentiaza degradarea fiintei umane sub impulsul imbogatirii, degradarea care il
conduce la incalcarea legilor scrise si nescrise ale lumii. Tema psihologica vizeaza
conflictul interior cu care se confrunta protagonistul, ezitand intre pasiunea pentru bani si
atasamentul fata de familie.
Mesajul artistic este specific scrierilor lui Slavici pentru ca se distinge prin
valoarea lui moralizatoare, naratorul insistand asupra ideii ca binele intotdeauna invinge,
iar vinovatii sunt pedepsiti.
Titlul face referire la un topos simbolic care influenteaza destinul personajelor.
Astfel, Moara cu noroc este un spatiu al dezumanizarii, al increderii oarbe in noroc, al
pasiunilor devastatoare ale sufletului omenesc. Moara cu noroc este numele unei
carciume contruite in locul unei mori, aflata la rascrucea unui drum , izolat de lume,
frecventat de oameni feluriti, uneori certati cu legea. Locul este strajuit de semne nefaste,
promovate de simboluri artistice precum : drumul prafuit, un copac trasnit si desfrunzit in
care isi fac cuib ciorile, lipsa vegetatie, cladirea parasita a morii. Astfel titlul devine o
antiteza care marcheaza semnificatia unei mori ce macina sufletele oamenilor si le
distruge existenta.
Discursul epic cuprinde 17 capitole ce descriu evenimente insiruite cronologic.
Compozitia este simetrica, dezvoltand un incipit si un final ce au in prim plan personajul
reflector cu rol moralizator.
Incipitul este descriptiv-enuntativ si are o autentica putere de creare a efectului de
real, specific scrierilor realiste. Acest incipit se formeaza ca un discurs epic rostit de un
personaj simbolic cu rol de reflector-mama Anei-batrana, numita astfel tocmai pentru ca
ea reprezinta intelepciunea, vocea ratiunii. Discursul ei avertizeaza asupra fortelor
conflictuale ce se vor desfasura in nuvela : saracia si bogatia, linistea si nelinistea,
norocul si nenorocul. Finalul se constituie tot ca discurs direct al personajului reflector
care constata ca existenta se intemeiaza pe valori autentice si pe credinta in destin :
Simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat .
Planurile de compozitie definesc pe de o parte realitatea exterioara a conflictelor
ce au loc intre personaje si pe de alta parte descriu realitatea interioara a conflictului
psihologic declansat in constiinta protagonistului. Astfel primul plan este construit ca
plan narativ, iar cel de-al doilea descrie realitatea interioara fiind un plan analitic.

Actiunea urmareste momentele subiectului, iar episoadele se contruiesc prin inlantuire.

Timpul derularii actiunii este de un an de zile de la un Paste la celalalt. Ca si spatiul,
timpul este dublu valorizat astfel incat se construieste o axa a timpului malefic,
amenintator, un timp al tarziului, al intunericului, al noptii.
Cizmar sarac, dar onest, Ghita ia in arenda carciuma dew la Moara cu noroc, unde
se muta cu intreaga familie. Descrierea drumului anticipeaza insusi destinul tragic al
familiei la deal calea se stramteaza din ce in ce mai mult , Dovedindu-se un om
harni, initial pentru Ghita, carciuma era cu noroc, semnele bunastarii neintarziind sa
apara .
Aparitia la Moara cu noroc a lui Lica Samadaul om aspru si neindurat , tulbura
echilibrul familiei. Ana intuieste ca Samadaul este om primejdios , la fel ca si Ghita,
care insa dupa prima intalnire cu Lica, ce il fascineaza prin siguranta de sine, nu-i
impartaseste sotiei gandurile rele ce-l cuprinsesera . In scurta vreme, Ghita intelege ca
la Moara cu noroc nu sta nimeni fara voia lui Lica, iar el dorind sa ramana aici pentru ca
ii mergea bine, accpeta colaborarea cu acesta.
Dorinta de a deveni om cu stare , asociate unor intamplari pe care nu le putea
prevedea, dar nici evita, l-a implicat pe protagonist uneori direct, alteori indirect, in
afacerile necurate ale Samadaului : furtul de la arendas, uciderea unei vaduve si a unui
copil. Astfel zbuciumul launtric a lui Ghita se accentueaza, el indepartandu-se de
intermediul monologului interior, sunt surprinse starile sufletesti ale personajului, de la
nesiguranta, tensiune permanenta, irascibilitate, izolare de sine, tulburare profunda, la
sentimentul culpabilitatii.
Chemat in fata judecatorului, acesta acopera nelegiuirile lui Lica, devenind astfel
complice la crima. Hotaraste totusi sa-l dea in vileag cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer
insa nici cu Pintea si acest lucru ii va aduce pieirea. Ii va oferi dovezi jandarmului despre
vinovatia lui Lica, numai dupa ce isi va putea opri jumatate din sumele aduse de acesta.
De fapt, greseala acestuia este ca nu reuseste sa fie onest pana la capat nici fata de Lica,
nici fata de Pintea.
Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale, in momentul in care orbit de
manie isi arunca drept momeala in bratele lui Lica propria sotie. Dandu-si seama ca sotia
l-a inselat, Ghita o ucide pe ana. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui
Lica, iar acesta, pentru a nu cadea viu in mainile lui pintea,se sinucide.
Un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de Paste, iar
singurele personaje care supravietuiesc sunt copiii si batrana, fiintele cu adevarat morale
si inocente din nuvela. Astfel nuvela se inchide in mod dramatic, dar si simetric cu
inceputul : Simteam eu ca n-are sa iasa bine
Conflictul nuvelei atenueaza toate personajele, insa conflictul influenteaza in mod
decisiv evolutia destinului protagonistului. Ca nuvela realista, Moara cu noroc ,
dezvolta un conflict interior intre carciumarul Ghita si (familia) lumea reprezentata de
Lica Samadaul, Ana. Ca nuvela psihologica opera dezvolta un puternic conflict interior.
Din perspectiva acestui conflict Ghita se defineste ca personaj dilematic, pus in fata unei
alegeri, incapabil sa se decida asupra unei cai. Astfel, Ghita este surprins in doua
ipostaze. O prima imagine pe care ne-o creaza Slavici asupra acestui personaj este aceea
a omului cinstit si bun familist, care nu stie sa se bucure de linistea colibei. In acest
context, cuvintele batranei de la inceputul nuvelei cu valoarea unei sentinte, pecetluieste
un destin. Are ambitia sa isi depaseasca conditia, dar nu ia decizii de unul singur,

demonstrand respect si pretuire pentru sotia sa Ana, pe care o iubeste cu adevarat. Se

dovedeste a fi harnic, prieceput si perseverent atunci cand se muta la moara, facand in
scurta vreme ca afacerea sa mearga.
Procesul degradarii interioare apare in momentul in care Ghita se situeaza intre
legea juridica si faradelegea intuita de Lica. Astfel personajul se transforma, naratorul
croindu-ne o noua imagine a acestuia : cea a avarului, dezumanizat cu setea de inavutire
cu orice pret. Treptele decaderii morale sunt foarte bine surprinse de narator, atat in plan
interior cat si cel interuman. Savarseste multe rele, insa are si unele strafulgerari de
constiinta, isi da seama ca pe zi ce trece se afunda in mocirla, insa nu gaseste puterea de a
elimina sursa traiului imbelsugat. Complexitatea personajului, impune variate forme de
caracterizare, naratorul impletind caracterizarea indirecta cu cea directa. O forma a
caracterizarii indirecte sun vorbele : da, isi zise el intr-un tarziu, sunt un om fara suflet,
n-ar fi trebuit sa plec de-acasa fara a-i spune ei in ce treaba plec , cinstea e setea pe
care le-o faci oamenilor rai de a te socoti om intre oameni , Tatal nostru e un ticalos .
Ghita intruchipeaza ipostaza omului biruit de o patima devoratoare, ilustrata de narator in
mod obiectiv si cu o stapanire convingatoare a resurselor artistice.