Evolutia poeziei lui ALEXANDRU posterioara Imnelor bucuriei arata ca ele pregateau o

schimbare mai insemnata decat s-ar fi putut crede: dovada, masiva si inegala productie lirica
ilustrata succesiv de Imnele Transilvaniei (1976), Imnele Moldovei (1980), Imnele Tarii
Romanesti (1981), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei (1985) si Imnele Maramuresului
(1988). Ele nu sunt decat extinderea aceleiasi formule, ilustrand, pare-se, o optiune nu doar
estetica. Poezia lui ALEXANDRU aluneca astfel in ultima ei faza spre o discursivitate ce
dilueaza lirismul pana la o retorica politizata, avand la baza un etnicism si un istorism
clamoros si factice. Cele peste 2000 de pagini de "imne" lasa impresia unei "culturi" lirice,
mai degraba extensive decat de intensitate si adancime, impresie pe care sistematizarea, fie si
relativa, pe provincii istorice si mo(nu)mente spirituale n-a putut-o atenua. Programul schitat,
bunaoara, pe pagina introductiva a Imnelor Maramuresului e cel al unei monografii poetice a
valorilor traditionale, "o refacere a vestigiilor", intr-o perspectiva sarbatoreasca, cu
"afirmarea relatiei sacrale pe care aceasta lume a stiut s-o pastreze ca umana, pur si simplu,
intr-un firesc cuceritor" si cu credinta in "puterea cantecului imn si taria de a tamadui in
spiritul Logosului". Nu va lipsi deci nici una din temele mari ale traditionalismului poetic, de
la cultul trecutului la elogiul satului fidel randuielilor sale spirituale stravechi ori la peisajul
autohton, interpretate sub semnul "Logosului intrupat in istorie". Totul e citit prin grila
marilor simboluri, a "alegorezei biblice" deja experimentate, in sensul conturarii unui "ritual
al existentei". Din pacate, tezismul tinde sa sufoce discursul liric devenit retorica poetizata si
invadat, pe de alta parte, de destule aluviuni nedecantate, cu surprinzatoare neglijente
stilistice. In acest vast spatiu de recrudescenta neosamanatorista, poemele de reala
expresivitate, evocand un univers arhaic, naiv si pur sau reamintind freamatul vital si
tensiunea dramatica a Vietii deocamdata si a Infernului discutabil, nu lipsesc, insa devin din
ce in ce mai rare.