Fiziopatologie Curs II 15.10.

2013

Fiziopatologia reactiilor inflamatorii II

Activarea generala a celulelor pro-inflamatorii aderate se realizeaza atat sub actiunea unor mediatori
solubili formati cat si a celor din focar (factori chemotactici). Pe membrana celulelor pro-inflamatorii
exista o gama mare de receptorii specifici pentrut acesti factori, in al caror segment extramembranar
exista domenii specifice pe care se leaga diferitii factori chemotactici. In functie de momentul aparitiei
lor, exista factori chemotactici de doua tipuri sau linii:

Linia 1 C3a, C3b si complexul C5bC6C7

Linia 2 diferite interleukine eliberate in focar, in special de la nivelul macrofagelor (LI-1, IL-8),
diferite leucotriene (provenite din activarea caii prostanoizilor, din care fac parte si
prostaglandinele ex.: leucotriena B4), factori rezultati in cursul procesului de activare a
hemostazei (kalikreina, PAF, fibrinopeptidul B), diferiti metaboliti bacterieni (formiol-metiolleucil-peptide), fragmente rezultate din lezarea matricei extracelulare

Odata fixati pe receptori membranari specifici, acesti factori chemotactici produc o serie de modificari
conformationale in structura receptorului, care se transmit prin segmentul transmembranar pana la un
sistem activator reprezentat de proteina G, care la randul ei activeaza enzima cheie in activarea
metabolica, fosfolipaza C. Aceasta activeaza cascada fosfatidil-inozitolilor, rezultand din aceasta activare
doi compusi foarte importanti, diacil-glicerolul, respectiv inozitol 3-fosfatul (IP3).
DAG stimuleaza protein-kinaza C (PKC), o enzima care la randul ei, prin fosforilare, activeaza diferite
enzime implicate in diverse cai metabolice. PKC stimuleaza transcriptia unor gene implicate in sinteza de
interleukine. De asemenea, PKC activeaza NADPH-oxidaza, o enzima esentiala pentru citotoxicitatea
oxigen-dependenta.
IP3 se fixeaza pe receptorii sai de pe REN si determina mobilizarea ionilor de calciu. Cresterea
concentratiei ionilor de calciu din citoplasma activeaza o enzima numita myosine light chain kinase
(MLCK), care la randul ei activeaza contractilitatea miozinei. Astfel se ajunge la contractia intregului
citoschelet si a corpului celular, contractia necesara pentru functia de locomotie a organismului. De
asemenea, MLCK activeaza o proteina numita profilina, care este esentiala pentru un alt fenomen
implicat in locomotie (emiterea de pseudopode). In urma activarii metabolice, sunt initiate cele 3 functii
majore ale celulei profesionale pro-inflamatorii:

Chemokinezia
Fagocitoza
Citotoxicitatea oxigen-dependenta

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Chemokinezia
Reprezinta capacitatea celulei pro-inflamatorii de a migra de la nivelul peretelui vascular unde a aderat
pana in centrul focarului lezional intr-un mod strict directional, de-a lungul unui gradient de factori
chemotactici. Capacitatea de chemokinezie are la baza doua fenomene contractia citoscheletului,
respectiv a intregului corp celular, si emiterea de pseudopode.

Emiterea de pseudopode
Fenomenul are la baza formarea in anumite locuri de la nivel submembranar a unui gel de actina, realizat
prin polimerizarea monomerilor sau filamentelor de actina prezente in citoplasma. Prin polimerizarea
acestor molecule de actina, se realizeaza la nivelul acelui locus submembranar o concentrare masiva de
molecule proteice, ceea ce conduce la o crestere localizata a presiunii coloid-osmotice. Aceasta crestere
determina atragerea unei cantitati corespunzatoare de apa la nivelul acestui gel de actina, iar imbibarea
acestuia cu apa ii mareste volumul. Drept urmare, prin forta mecanica, este impinsa local membrana,
determinand aparitia pseudopodelor. La formarea gelului de actina participa o serie de activatori
respectiv inhibitori:

Profilina este o proteina bazica submembranara cu o GM de 20 kd si rolul de a prelua din

citoplasma, atunci cand este activata, monomeri de actina, apoi de a ii transporta la nivel
submembranar si de a ii ceda locusurilor submembranare unde are loc polimerizarea
Gelsolina Este o proteina bazica citoplasmatica inhibitoare, cu GM de 80 kd si rolul de a se
opune formarii gelului de actina sau, daca acesta s-a format, de a produce liza acestui gel de
actina si retragerea pseudopodului. Starea normala a gelsolinei este una activa, astfel incat in
starea de repaus metabolic a celulei, gelsolina impiedica formarea de pseudopode. Cand celula
se activeaza metabolic, MLCK activata are un efect inhibitor asupra gelsolinei care permit
constituirea gelului de actina.
Proteina de legare a actinei (ABP actin-binding protein) Este tot o proteina submembranara,
care se comporta ca si punte nodala unde se insera in toate directiile actina.

Emiiterea de pseudopode este asociata cu:

Repozitionarea receptorilor membranari pentru factori chemotactici

Fixarea pseudopodelor emise in structura matricei extracelulare

Repozitionarea receptorilor pentru factorii chemotactici

Toti receptorii membranari pentru factorii chemotactici, prin translatie la nivelul membranei, incep sa se
concentreze in aria membranei ce vine in contact direct cu sursa de factori chemotactici, cu formarea
unei calote, fenomen denumit capping. Acest fenomen permite sesizarea de catre celulele proinflamatorii a unor cantitati mari de factori chemotactici la acest nivel, iar proteina C va activa doar
fosfolipaza C de sub aceasta calota. Astfel, gelul de actina se formeaza doar sub aceasta zona
membranara, iar celula emite pseudopode numai spre sursa de factori chemotactici. Drept urmare,
deplasarea celulei in focar este directionata.

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Fixarea pseudopodelor emise in structura colagenica a matricei extracelulare
Pe membrana pseudopodelor, odata cu activarea totala a leucocitelor, se exprima o 1-integrina,
receptorul VLA4. Acesta este capabil sa recunoasca si sa se lege de mici secvente de 3 sau 4 aminoacizi
din structura colagenului matricei extracelulare (acid aspartic-acid glutamic-arginina/-serina). Odata cu
contractia citoscheletului si a corpului celular, acesta din urma este adus langa punctul de fixare al
pseudopodelor, dupa care celula emite alte pseudopode si tot asa.

Fagocitoza
Fagocitoza la randul ei se desfasoara in trei faze captarea particulelor, endocitoza acestora si
prelucrarea lor.

Captarea
Captarea diferitelor particule din focarul lezional (celule bateriene, celule virale sau celule proprii
distruse sau alterate, fragmente de membrana sau matrice extracelulara etc.). Celulele fagocitare pot
capta astfel de particule prin faptul ca detin pe suprafata lor o serie de receptori membranari care
recunosc si leaga o serie de factori solubili numiti opsonine,care in prealabil s-au atasat de diferite
particule. Cele mai importante osionine sunt reprezentate de componenta C3b al complementului si de
IgG.
Componenta C3b a sistemului complement
C3b se generaza in continuu in organism, insa intr-un focar inflamator se va genera in cantitati mai mari.
El se poate atasa foarte usor de membranele celulare intr-o maniera nespecifica, din cauza unei
paricularitati structurale, anume C3b detine in structura sa o grupare tiol-esterica electronofila, cu care
se poate lega extrem de usor de grupari nucleofile, precum gruparile amino- din structura proteinelor
membranare sau gruparile hidroxi- din glucidele membranare. Celuleleproprii sanatoase nu pot fi
opsonizate, deoarece detin o serie de mecanisme ce impiedica legarea C3b direct la membrana. O celula
alterata, in schimb, nu mai produce aceste mecanisme de protectie sau ele nu mai funtioneaza corect, iar
aceasta poate fi opsonizata de C3b. Atunci cand molecula de C3b actioneaza ca o opsonina, la nivelul ei
se produce o modificare, putand fi astfel recunoscuta si legata de celula fagocitara ce detine receptori
CR3 si CR4 pentru opsonine.
Imunoglobulina G
IgG, prin capatul sau Fab, poate recunoaste si se poate lega in mod specific de diferite structuri antigenice
din membrana celulelor bacteriene, a celor virale sau chiar a celulelor proprii alterata. IgB sufera la
randul ei o modificare conformationala, astfel incat aceasta opsonina poate fi recuoscuta si legata de
celula fagocitara, prion intermediul unor receptori de tip FcR . De aici pornesc semnale catre enzime
cheie.

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Endocitoza
La locul captarii se produce o invaginare progresiva a membranei, cu formarea unei vezicule numite
fagozom, ce contine materialul captat. Mai multi fagozomi se unesc, generand un endozom. Endozomii
sunt initial periferici si avanseaza incet catre centrul celular, unde se vor uni cu lizozomii, devenind
fagolizozomi sau endolizozomi. Acestia au multiple roluri:

Transportul materialului captat pana la nivelul lizozomilor, unde are loc prelucrarea biochimica a
acestuia
Alterarea usoara a structurii materialului captat, datorita mediului acid intracelular rezultat din
activarea metabolica a celulei (produsii finali ai glicolizei)

Deversarea echipamentului enzimatic al lizozomilor asupra materialului endocitat are loc odata cu unirea
endozomilor cu lizozomii.

Prelucrarea
Este o alterare chimic-specifica. Lizozomii, cunoscuti si sub numele de granulatii primare sau azurofile,
contin:

Proteaze acide numite asa deoarece se activeaza in mediu acid

microperoxidaze descompun anumiti peroxizi lipidici
proteine cationice au actiune detergenta, alterand structurile lipidice
lizozim substanta cu efecte bactericide
hidrolaze acide desfac diferite legaturi chimice, in special esteri, in prezenta apei

In plus fata de aceste enzime lizozomale, lizozomii macrofagelor au si altele fata de cei al neutrofilelor:

Glicozidaze desfac legaturi glucidice

fosfataze si sulfataze acide desfac esteri cu fosfor sau cu sulf
Nucleozidaze altereaza structura acizilor nucleici

Exista si asa-numita fagocitoza frustrata, atunci cand particula ce trebuie endocitata are un volum prea
mare sau este foarte aderenta la tesuturile organismului, situatie in care celula fagocitara se leaga de
particula respectiva dar nu o poate endocita. Se produce o ambalare metabolica puternica a celulei
fagocitare, care isi va deversa rezervele de enzime lizozomale in afara celulei, nivel la care are loc
prelucrarea particulei respective. Deversarea unei cantitati mari de enzime lizozomale, mai ales
proteolice, ar putea afecta celulele fagocitare. Totusi, structurile proprii sanatoase sunt in mare parte
protejate prin actiunea unor proteine care se opun actiunii proteazelor lizozomale. De exemplu, din
plasma ajung in centrul focarului 1-antitripsina si 2-macroglobulina.

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Citotoxicitatea oxigen-dependenta
Reprezinta apacitatea celulelor pro-inflamatorii de a genera o serie de radicali liberi de oxigen cu ajutorul
carora altereaza intr-o maniera nespecifica diferite structuri ale materialului endocitat sau doar captat. In
general prin radicali liberi se intelege acea specie de ioni sau molecule care detine un electron
neimperecheat. Acest electron confera o mare reactivitate, astfel incat aceste specii se pot lega foarte
usor de orice tip de celula sau particula, alterandu-i structura si bineinteles alterandu-i grav
functionalitatea. In generarea radicalilor liberi de oxigen, celulele proinflamatorii detin mai multe
sisteme.

NADPH-oxiadaza
Este un complex enzimatic format din 5 subunitati prezente atat la nivelul membranei celulare cat si la
nivelul membranei endozomilor. Aceste 5 subunitati se impart in:

2 subunitati membranare propriu-zise

3 subunitati submembranare

Cele membranare se noteaza cu si iar ele constituie citocromul B205. Atat cat si sunt depozitate
in citoplasma in granulatiile secundare, in starea de repaus metabolic. Subunitatea se mai numeste si
glicoproteina 21 (GP21) iar cea glicoproteina 91 (GP91). La nivelul glicoproteinei exista 2 situsuri de
legare, pentru NADPH si FAD. Subunitatile submembranare se gasesc submembranar atat in stare de
activitate cat si in repaus metabolic. Ele sunt:

GP67 se va lega la subunitatea

GP47 se va lega la subunitatea
Componenta asociativa a raspunsului se va lega la subunitatea

In repaus celular, cele 5 subunitati nu sunt asamblate. Asamblarea are loc sub actiunea fosfolipazei C, ce
activeaza in citoplasma o proteina-transportor care preia din granulatiile secundare subunitatile si si
le conduce pana la nivelul membranelor celulei si a endozomilor, unde le ataseaza. De asemenea, tot
prin intermediul fosfolipazei C sunt stimulate si cele 3 subunitati submemranare, care se vor lega astfel la
cele membranare. In acelasi timp subunitatea isi exteriorizeaza situsurile pentru NADPH si FAD.
Exista si scurgeri de electroni de pe lantul respirator. Acestia sunt preluati de NADPH-oxidaza si
transportati la FAD, apoi ajung pe subunitatea si de acolo reactioneaza cu oxigenul molecular,
rezultand ionul superoxid (O2-), ionul hidroxid (OH-) sau apa oxigenata (H2O2). De la acesti radicali liberi
de oxigen se ajunge si la alte specii de oxigen, cum ar fi peroxizii lipidici, foarte citotoxici.

Sistemul mieloperoxidazei
Mieloperoxidaza este o enzima lizozomala care intra in activitate cand lizozomii isi deverseaza continutul
in endozomi. Ea actioneaza pe peroxizi in prezenta ionilor de Cl- si generaza pe de o parte acidul
hipocloros (HOCl), care este un radical liber, si cloraminele, cu puternic efect bactericid.

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Sistemul NO-sintetazei
NO-sintetaza este o enzima ce se gaseste cu precadere in celulele epiteliale, dar si in macrofage. Este
activata in general de IL1 si TNF. Ea converteste arginina in citrunina in prezenta O2, cu generare de
monoxid de azot (NO), o specie de radical de oxigen. Monoxidul de azot are o capacitate mai putin
eficienta de reactie, dar poate genera radicalul peroxi-nitrit (NO3-), insa mai importanta este functia sa de
agent vasodilatator local si de crestere a permeabilitatii capilare.