Biochimie.

Biochimie medicala
Biochimia este stiinta care studiaza materia vie si fenomenele specifice acesteia sub raportul
structurii, functiei si proprietatilor biomoleculelor, naturii si mecanismelor reactiilor
biocatalitice asociate structurilor celulare si intracelulare relevand aspecte legate de biochimia
descriptiva (identificarea si descrierea substantelor ce alcatuiesc materia vie) si metabolism
(mecanisme de transformare a materiei vii).
Biochimia medicala este un domeniu de interes major ce studiaza, in general, aspecte legate
de: studiul proteinelor, enzimelor, hormonilor si mecanismelor de reglare metabolica,
transferul de informatie, energetica biochimica, marile metabolisme (glucidic, lipidic,
proteic), echilibrul acido-bazic, matricea extracelulara si notiuni de biochimia nutritiei.

AMINOACIZI
Aminoacizii sunt unitatile constituente ale proteinelor care, PRIN legatura peptidica intre
gruparea aminica a unei molecule si gruparea carboxil a altei molecule dau nastere la
macromolecule proteice. Exista 20 de aminoacizi proteinogeni specificcati prin codul genetic,
prezenti in toate organismele vii, de la cele mai simple pana la om. In proteine se mai
intalnesc si alti cativa aminoacizi cere rezulta prin modificari chimice ale acestora dupa
incorporare in lanturile polipeptidice.

formula generala -aminoacid

Diversitatea aminoacizilor naturali este data de natura radicalului -R care poate fi o catena
hidrocarbonata alifatica sau aromatica, un heterociclu sau poate sa cuprinda o functie
aditionala.
Structurile si denumirile aminoacizilor proteinogeni
Denumire
Structura
uzuala
glicocol
(glicina)

Denumirea
rationala
Acid aminoacetic

Prescurtarea
Gly

alanina

Acid
-aminopropanoic

Ala

valina

acid
aminoizovalerianic
acid aminosuccinic

Val

Acid
aspartic
Acid
glutamic

acid
aminoglutaric

lizina

acid

Asp

- Glu
Lys
,-

serina

diaminocaproic
acid-amino
-hidroxipropionic

Ser

cisteina

acid acid -amino

-tiopropionic

Cys

leucina

Acid
-aminoizocaproic

Leu

izoleucina

Acid
-amino-metilvalerianic

Ile

fenilalanina

Phe

prolina

Acid pirolidin
-carboxilic

Pro

histidina

Acid -aminoHis
imidazolilpropionic

triptofan

Acid -amino-indolilpropionic

Trp

treonina

Acid -amino-hidroxibutiric

Thr

tirozina

phidroxifenilalanina

Tyr

metionina

Acid -aminoS-metil-tiobutiric

Met

asparagina

Acid -amino-amidosuccinic

Asn

glutamina

Acid -amino-amidoglutaric

Gln

arginina

Acid -aminoguanidinovaleriani
c

Arg

Aminoacizii care nu pot fi sintetizati de organismul uman, si ca atare pot fi suplimentati prin
aport alimentar, poarta denumirea de aminoacizi esentiali. Pentru organism sunt esentiali:
valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, triptofan, lisina, metionina si treonina. Ceilalti
aminoacizi, pot fi sintetizati de organismul uman plecand de la acizii esentiali sau prin
scindarea proteinelor, si sunt denumiti neesentiali. Aminoacizii esentiali se gasesc in
proteinele vegetale si animale.
Proprietati:
-

toti aminoacizii sunt substante solide, cu puncte de topire ridicate, mai mari de 200C
si se descompun inainte de a se topi;

aminoacizii se dizolva, intr-o masura mai mare sau mai mica, in apa, sunt greu solubili
in solventi nepolari (ex. eter, cloroform, benzen), sunt usor solubili in solutii diluate de
acizi si baze;

izomerie optica toti aminoacizii, cu exceptia glicocolului poseda un centru chiralic

(un C asimetric) care este C.

in structura proteinelor se intalnesc doar L-aminoacizi; aminoacizii din seria D- apar

ocazional doar la unele microorganisme si mereu au roluri specifice;

proprietati acido-bazice aminoacizii cuprind o grupare NH2 bazica si una COOH

acida si intre acestea poate avea loc transferul de protoni;

reactii ale gruparii COOH; aminoacizii formeaza derivati normali ai acestei functii:
esteri, amide, anhidride, nitrili; prin decarboxilare aminoacizii formeaza amine, multe
dintre ele substante cu proprietati fiziologice si farmacologice remarcabile (amine
biogene) ex. histamina (din histidina), acid -aminobutiric (din acid glutamic),
etanolamina (din serina), cadaverina (din lizina), cisteamina (din cisteina);

reactii ale gruparii NH2; condensare cu compusi carbonilici, alchilare totala (cu agent
metilant), acilare (cu agent acilant), cu acidul carbonic formeaza carbaminoacizi,
oxidare cu formare de -cetoacid, inlocuirea gruparii -NH2 cu OH.

PEPTIDE
Peptidele sunt combinatii de tip amidic rezultate prin condensarea a doua sau mai multe
molecule de aminoacizi.

dipeptid
Peptidele pot rezulta din doua, trei, n molecule de aminoacizi. Peptidele ce cuprind mai putine
resturi aminoacide sunt denumite oligopeptide, iar cele cu un numar mai mare de resturi
aminoacide sunt polipeptide.

polipeptid
Capetele moleculei unui peptid sunt diferite, unul are grupare aminica libera, capat Nterminal, iar celalalt are gruparea carboxil neangajata, capatul C-terminal. Posibilitatea legarii
aminoacizilor in secvente infinit de numeroase sta la baza multiplicitatii si varietatii
moleculare a proteinelor. In organismele vii se intalnesc numeroase peptide (oligopeptide sau
peptide mai mari) cu functii particulare.

Oligopeptide cu functii biologice

Denumirea
Glutation

Structura
-GluCysGly

Bradikinina

ArgProProGlyPheSerProPheArg

Angiotensin
a II

AspArgValTyrIleHisProPhe

TSH-RH

PiroGluHisProamidab

Oxitocina

Vasopresina

CysTyrPheGlnAsnCysProLeu(Arg)Glyami
da
c

Functia
Agent redox
intracelular
Agent
hipotensiv
Agent
hipertensiv,
regleaza
secretia
de
aldosteron
Hormon
hipotalamic
Hormon
neurohipofiza
r

Hormon
neurohipofiza
r

a) restul Gly N-terminal este angajat in legatura peptidica prin gruparea -COOH;
b) restul Gly N-terminal formeaza amida interna; restul Pro C-terminal formeaza amida;
c) resturile 1Cys si 6Cys formeaza punte disulfurica; restul Gly C-terminal formeaza amida.
Glutationul peptida care contine aminoacizii cisteina, glicina si acid glutamic. Glutationul are
functie de coenzima in numeroase reactii de oxidoreducere. Acesta foloseste ca antioxidant,
reactionand cu agentii oxidanti potential periculosi, oxidandu-i. Acest lucru este important in
functionarea normala a proteinelor, hemoglobinei, lipidelor membranare. Nivelurile ridicate
de glutation in sange sunt asociate cu longevitatea.
Bradikinina este un polipeptid compus dintr-un lant de 9 aminoacizi,rezultat din actiunea
proteazelor tisulare asupra unei alfa-globuline plasmatice inactive(bradikininogen). Se admite
ca bradikinina ar participa la producerea vasodilatatiei edemului inflamator,senzatiei de
durere etc.
Angiotensina II este un peptid cu actiune vasoconstrictoare ce stimuleaza eliberarea
hormonilor vasopresina si aldosteron, care cresc tensiunea arteriala.
TSH - hormon secretat de catre antehipofiza (partea anterioara a hipofizei, mica glanda
endocrina situata la baza creierului) si destinata stimularii sintezei hormonilor tiroidieni,

precum si cresterii si proliferarii celulelor tiroidiene. Tireostimulina este cunoscuta sub

numele de TSH (Thyroid Stimulating Hormone, hormon stimulant al tiroidei); productia sa
este stimulata de un hormon hipotalamic, tiroliberina (sau TRH), si este reglata de catre
hormonii tiroidieni.
Oxitocina este un hormon peptidic sintetizat de ctre nucleii paraventricular si supraoptic ai
hipotalamusului si secretat de neurohipofiza. Oxitocina este un nonapeptid (este alcatuit din 9
resturi de aminoacizi), avand o masa moleculara de 1007 Daltoni. Structura oxitocinei este
similara celei a vasopresinei, celalalt hormon neurohipofizar. Are un timp de injumatatire de
2-4 minute.
ADH (vasopresina) este un hormon hipotalamic, secretat la nivelul nucleilor supraoptic si
paraventricular si transportat de-a lungul prelungirilor axonale in lobul posterior hipofizar.
Eliberat in sange, actioneaza asupra tubilor colectori determinand cresterea permeabilitatii
pentru apa. Secretia de ADH este declansata de o serie de stimuli, atat de natura osmotica cat
si nonosmotica. Cea mai importanta modalitate de reglare a secretiei este stimularea
osmoreceptorilor din hipotalamusul anterolateral si a baroreceptorilor din vasele mari de la
nivelul gatului si cordului. Orice modificare in osmolalitate este sesizata de neuroreceptorii
hipotalamici, iar acestia vor stimula neuronii care produc ADH. Cand osmolalitatea serica
creste peste o anumita limita sunt activati osmoreceptorii, care vor determina o crestere a
secretiei de ADH, iar atunci cand nivelul plasmatic al osmolalitatii este redus, receptorii nu
sunt stimulati si secretia de vasopresina este suprimata. Nivelul de ADH se modifica deci
liniar cu osmolalitatea.

PROTEINE
Denumirea proteinelor deriva de la cuvantul grecesc proteios care inseamna de prim rangcel dintai. Proteinele reprezinta constituenti chimici ai organismelor vii cu cel mai inalt rang
de complexitate, de varietate moleculara ce prezinta specificitate de specie, de organ. Sunt
substante macromoleculare de natura polipeptidica, la constructia carora participa 20 de
aminoacizi fundamentali, aceiasi la toate vietuitoarele (de la cea mai simpla bacterie pana la
om). Cu toata multitudinea posibilitatilor de combinare a aminoacizilor in lanturi
polipeptidice, la un anumit organism nu se realizeaza decat anumite secvente, acelea care sunt
specificate de materialul genetic, de ADN parental. Proteinele sunt macromolecule
informationale, cu secvente specifice de aminoacizi reprezentand expresia genetica a
genomului celular. Proteinele constituie materialul din care sunt construite toate structurile

celulare, membrane, organite celulare ca si materialul intracelular al tesuturilor si organelor

asigurand diversitatea si specificitatea de forma a tuturor fiintelor vii.
Functiile proteinelor:
-

exercita actiuni catalitice, determinand varietatea nesfarsita de reactii

biochimice si specificul transformarilor chimice din organismele vii;
proteinele contractile ajuta organismele vii sa indeplineasca activitatea
contractila si locomotoare;
functii reglatoare, pot stoca si transmite mesaje chimice diverse;
functii de transport si depozitare a unor compusi chimici (ioni metalici,
vitamine, oxigen, dioxid de carbon);
au sarcina de a apara organismul impotriva unor corpi straini,
macromolecule, virusuri, bacterii (aceste reactii imunologice sunt mediate
de o clasa de proteine specilalizate numite imunoglobuline).
Exemple de proteine si functii indeplinite de acestea

Proteina
colagenul
histona
spectrina
amilaza
pepsina
glicogen sintaza
lactat dehidrogenaza
actina
miozina
insulina
hormonul de crestere
serumalbumina
hemoglobina
transferina
feritina
citocromii
imunoglobulinele
fibrinogenul

Functia
principala proteina a tesuturilor conjuctive
proteina nucleara asociata cu ADN
proteina eritrocitara cu rol in mentinerea formei celulare
enzima, participa la digestia amidonului
enzima, participa la sinteza proteinelor
enzima, participa la sinteza glicogenului
enzima, catalizeaza oxidarea lactatului la piruvat
proteina contractila din muschi
proteina contractila din muschi
hormon pancreatic hipoglicemiant
hormon hipofizar
proteina plasmatica ce transporta ioni, vitamine, hormoni
transporta oxigenul in sistemul circulator
transporta ionii de fier in plasma
forma de depozitare a fierului
transporta electroni
anticorpi care fixeaza si imobilizeaza agentii bacterieni
proteina plasmatica cu rol in coagularea sangelui

Complexitatea chimiei proteinelor presupune intelegerea principiilor genenrale de constructie

a moleculelor proteice, a modului in care dintr-un numar limitat de unitati structurale
(aminoacizi) se pot forma infinit de multe proteine si a factorilor care intervin in realizarea
organizarii lor spatiale. Structura polipeptidica este apta sa asigure proteinelor cele doua
caractere: diversitate moleculara si specificitate de forma.
Organizarea spatiala a lanturilor polipeptidice are loc prin interactiuni necovalente (legaturi de
hidrogen, atractii polare si ionice, interactiuni hidrofobe) la care participa atat gruparile CO si
NH din catena polipeptidica cat si diversele grupari cuprinse in catenele laterale ale lantului.
Complexitatea proteinelor a facut necesara introducerea mai multor trepte de organizare
structurala denumite structura primara, secundara, tertiara si cuaternara.

Structura primara precizeaza numarul si secventa resturilor aminoacidice din molecula

redand totalitatea legaturilor covalente din molecula; mai este denumita structura covalenta.

In interiorul moleculei proteice, unde accesul apei este interzis, se realizeaza un mediu
dielectric, care favorizeaza interactiunile polare. Interactiunile hidrofobe sunt acele forte care
fac ca moleculele sau gruparile nepolare sa se asocieze in agregate si sa reduca la minimum
contactul lor cu apa. Interactiunile hidrofobe sunt factorii cei mai importanti care determina
conformatia unei molecule proteice prin insumarea unui foarte mare numar de contacte
nepolare. Dintre cei 20 aminoacizi proteinogeni, 7 poseda R cu caracter hidrofob. Puntile
disulfurice S-S- care se pot stabili intre doua resturi Cys, desi sunt legaturi covalente, au un
rol determinant pentru conformatia proteinei. Fiecare specie proteica este un unicat in ceea ce
priveste structura primara si conformatia.
Legaturile necovalente care se stabilesc in cadrul moleculelor propteice sunt legaturile de H,
legaturile polare si interactiunile hidrofobe.
Structurile secundare rezultate din interactiunile grupelor CO si NH din gruparile
pepetidice, sunt structuri ordonate, periodice, elementul structural care le genereaza prezinta
el insusi regularitate.

structura secundara a proteinelor

structura secundara de -helice a unui lant polipeptidic

Structura secundara se intalneste in diverse proportii atat la proteinele fibrilare cat si la
proteinele globulare. O proteina fibrilara cu structura in protortie de aprox. 100% este
keratina, proteina abundenta in par, piele, unghii. Este alcatuita din lanturi polipeptidice lungi,
cu structura de -elice, asociate cate doua si superincolacite. Structura superhelicoidala este
stabilizata si prin punti disulfurice intercatenare, keratina avand un continut ridicat in cisteina.
Mioglobina si hemoglobina au un procent mare (70%) de structura secundara . In aceste
cazuri, segmentelee de -elice sunt scurte, ele sunt intrerupte de portiuni neelicoidale.
O alta structura secundara a lanturilor polipeptidice in care se realizeaza potentialul maxim de
legare prin punti de H a gruparilor CO si NH este structura sau structura in foaie plisata.
In acest caz puntile de hidrogen sunt intercatenare, lanturile polipeptidice se aseaza in foi. Cea
mai stabila interactiune se obtine daca lanturile evolueaza unul de la capatul N-terminal spre
cel C-terminal si celalalt in sens invers. Structurile sunt motive structurale intalnite frecvent
in proteine globulare. Mai multe catene polipeptidice (6 sau mai multe) pot adopta structura
cu foi plisate. Domeniile structurale ale imunoglobulinelor si ale proteinelor din aceeasi
superfamilie cuprind un motiv structural majoritar .

structura secundara cu lanturi polipeptidice antiparalele

Structura tertiara a unui lant polipeptidic inglobeaza nivelul de organizare secundar la care
se adauga modul de pliere, impachetare a lantului polipeptidic determinat de interactiunile
intre radicalii R de la C, interactiuni ce depind atat de natura radicalilor cat si de relatiile de
vecinatate dintre ei. Nivele organizarii spatiale prin structura secundara si tertiara se
intrepatrund definind conformatia specifica a lantului.

structura tertiara a mioglobinei

Intre diversii radicali ai aminoacizilor se pot stabili urmatoarele tipuri de legaturi necovalente:
-

punti de H intre radicalii cu grupari alcoolice (din resturi seril, treonil), fenolice (din
resturi tirozil), amidice (din resturi glutaminil si asparaginil);

legaturi ionice, saline sau interactiuni polare intre radicalii polari fara sarcini;

interactiuni hidrofobe intre resturile aminoacizilor nepolari ca valina, leucina,

izoleucina, fenilalanina, alanina, etc.

Informatia genetica tradusa in secvente de aminoacizi, prin jocul fortelor fizico-chimice, se

transforma spontan in efificii tridimensionale specifice. Prima proteina a carei structura
tridimensionala a fost stabilita in cele mai mici detalii, precizandu-se pozitia in spatiu a
tuturor atomilor componenti este mioglobina proteina abundenta in muschi, in special la
mamiferele cufundatoare (balena, casalot) cu rol de rezervor tisular de oxigen. Este o proteina
ce cuprinde aprox. 150 aminoacizi si o grupare neproteica numita hem.
Strcutura cuaternara a unei proteine oligomere (proteine alcatuite din mai multe lanturi
polipeptidice) descrie modul in care lanturile polipeptidice individuale se asociaza, se
asambleaza pentru a realiza structura proteinei date, structura sa functionala.
Structura cuaternara defineste natura, numarul si modul de asociere a protomerilor (lanturi
individuale polipeptidice).
Constructia proteinei respiratorii, porneste de la hem, la care, in jurul unui cation bivalent de
fier se leaga cele 4 nuclee. Cand hemul se leaga de globina (proteina), se naste hemoglobina.

Vazuta ca structura spaiala, hemoglobina se evidentiaza prin "infasurarile" globinei, care

prinde in fiecare dintre "rasucirile" celor 4 catene (1, 2, 1, 2) cate o molecula de hem.

structura tridimensionala a hemoglobinei

Asamblarea protomerilor (structura cuaternara) se realizeaza numai prin forte slabe
necovalente iar asocierea devine stabila, permanenta doar daca suprafetele de contact sunt
complementare si un numar cat mai mare de atomi se arpopie pana la nivelul razelor lor Van
der Waals (raze de contact). Interactiunile prin suprafete complementare prezinta fenomenul

de cooperare, primele formatiuni favorizand formarea celorlalte. La inceput moleculele se

juxtapun prin cateva puncte dupa care celelelte grupari isi gasesc mai usor partenerii.
Srtucturile cuaternare permit functionarea unor mecanisme fine de reglare a activitatii
proteinelor. O perturbatie care are loc la nivelul unui protomer (ex. combinarea sa cu un
compus oarecare) poate fi transmisa in restul moleculei; fiind resimtita la nivelul contactului
dintre protomeri, structura cuaternara este alterata si in acelasi timp si functia proteinei,
mecanismul de reglare fiind denumit reglare alosterica.

Proprietati generale ale proteinelor

Solubilitatea . Proteinele fibrilare sunt insolubile in apa iar cele globulare prezinta grade
diferite de solubilitate; aceasta se datoreaza repartizarii pe suprafata moleculelor de resturi
aminoacidice cu sarcini electrice si a celor care cuprind grupari polare. Albuminele si
globulinele se deosebesc dupa usurinta cu care sunt precipitate de catre sulfatul de amoniu.
Precipitarea fractionata a proteinelor din solutie prin adaugarea treptata de (NH4)2SO4 este o
metoda larg utilizata pentru separarea proteinelor din medii biologice complexe.
Proprietati electrochimice. Proteinele sunt amfoliti macromoleculari ce cuprind un numar
mai mare sau mai mic de grupari acide si bazice. La pH-ul fiziologic toate aceste functii acide
sau bazice sunt ionizate complet iar proteina apare ca un poliamfolit. Proprietatile
electrochimice sunt concretizate prin pH-ul izoelectric (pI) pH-ul solutiei in care proteina
apare cu o sarcina electrica nula (numarul gruparilor (+) este egal cu cel al gruparilor (-)). Sub
forma de anioni sau cationi proteinele migreaza in campuri electrice, proprietate ce sta la baza
metodelor electroforetice de separare a proteinelor din amestecuri.
Denaturarea proteinelor. Modificarea conformatiei native a unei proteine poarta denumirea
de denaturare iar agentii care o provoaca sunt agenti denaturanti. In cursul denaturarii unei
proteine nu sunt rupte legaturile peptidice, nu se elibereaza aminoacizi. Denaturarea
proteinelor este provocata de agenti foarte diferiti:
-

temperatura de 50-60C denatureaza cele mai multe proteine globulare (ribonucleaza

suporta pentru putin timp temperaturi de 100C fara a se denatura;

radiatiile cu frecventa mare, ultraviolete, X, );

pH-urile extreme, acide sau bazice denatureaza majoritatea proteinelor;

ureea si guanidina, in concentratii mari, denatureaza reversibil majoritatea proteinelor

solubile;

agentii tensioacivi (surfactantii);

solventii organici.

Clasificarea proteinelor
1. un prim criteriu il reprezinta imaprtirea generala a proteinelor in globulare (usor
solubile si in general intracelulare) si fibrilare (insolubile de regula extracelulare, cu
roluri de sustinere);

2. alt criteriu il reprezinta prezenta sau absenta in molecula a unei grupari chimice
distincte de lantul polipeptidic (grupare prostetica); astfel, proteinele sunt clasificate in
proteine simple, (alcatuite numai din aminoacizi) si proteine conjugate sau
heteroproteine (alcatuite dintr-o proteina apoproteina si o grupare prostetica); dupa
natura gruparii prostetice se deosebesc:
-

fosfoproteine, gruparea prostetica este constituita din restul fosforil (-PO 3H2) legat
esteric la grupari hidroxilice ale resturilor seril, treonil, tirozil;

glicoproteine, proteine ce curpind unitati monozaharidice sau oligozaharidice atasate

de lantul polipeptidic;

lipoproteinele sunt asociatii intre proteine si una sau mai multe grupe de lipide
amfipatice;

cromoproteinele sunt proteine colorate din cauza gruparii prostetice pe care o cuprind;

a) subclasa hemoproteinelor sunt proteine a caror grupare prostetica este hemul,

cuprinde hemoglobina si mioglobina (proteine transportoare de oxigen), citocromii
(proteine transportoare de electroni);
b) subclasa flavoproteinelor, proteine colorate in galben, cuprind ca grupare prostetica o
structura derivata de la vitamina B2 (riboflavina) actioneaza ca transportori de
hidrogen;
-

metaloproteinele, proteine care cuprind ioni metalici sau combinatii simple ale
matalelor asociate direct cu apoproteina;

nucleoproteinele sunt alcatuite din acizii nucleici si proteine, in general proteine

bazice asociate prin legaturi saline.

3. un alt criteriu il reprezinta functiile pe care le indeplinesc: proteine enzimatice,

proteine contractile, proteine hormonale, proteine de transport etc., sau dupa origine:
proteine plasmatice, proteine eritrocitare, proteine hepatice etc.

ACIZI NUCLEICI
Acizii nucleici sunt, din punct de vedere chimic, produsi de policondensare a unor unitati
denumite nucleotide.
Se cunosc doua clase de acizi nucleici: acizi dezoxiribonucleici (ADN) si acizi ribonucleici
(ARN),

macromolecule informationale care permit stocarea, transmiterea si exprimarea

informatiei genetice.
Molecula de ADN reprezinta baza chimica a ereditatii, ea continand informatia genetica cu
privire la biosinteza proteinelor. Continutul informational al ADN inscris in secventa
nucleotidelor constituie macromolecula si permite specificarea structurii fiecarei proteine
determinand, prin definirea caracterelor morfofuncionale ale unui organism, individualitatea
acestuia. Transmiterea informatiei genetice de-a lungul generatiilor, cu o fidelitate
ireprosabila, este rezultatul capacitatii de autoreplicare a moleculei ADN in virtutea careia
molecula ADN parental este copiata astfel incat sa formeze doua molecule fiice avand o
secventa nucleotidica, un continut informational, indentica cu ADN parental.
Compozitia acizilor nucleici
Hidroliza acida a acizilor nucleici da nastere la baze azotate, pentoze si acid fosforic. Pentoza
din structura aczilor ribonucleici s-a dovedit a fi D-riboza iar cea din structura ADN s-a
dovedit a fi D-dezoxiriboza. In structura acizilor nucleici pentozele se gasesc sub forma
ciclica, -furanozica.

D-riboza

forma -furanozica

D-2-dezoxiriboza

Bazele azotate din structura acizilor nucleici

Bazele azotate care intra in structura acizilor nucleici deriva din doua structuri heterociclice:
purina si pirimidina.

Purina

Pirimidina

Bazele purinice din structura acizilor nucleici sunt adenina (6-amino-purina) si guanina (2amino-6-hidroxi-purina):

Adenina

Guanina

Ca baze pirimidinice s-au identificat 3 baze majore: uracilul (2,4-dihidroxi-pirimidina),

timina (2,4-dihidroxi-5-metil-pirimidina), citozina (2-hidroxi-4-amino-pirimidina):

Uracil

Timina

Citozina

Bazele purinice si pirimidinice prezinta fenomenul de tautomerie (structuri ce difera una de

cealalta prin pozitia unui atom de H si a unei duble legaturi). Uracilul este baza pirimidinica
specifica ARN, in timp ce timina este specifica ADN.

Bazele azotate sunt molecule plane, relativ insolubile in apa. Prezinta un maxim de absorbtie
in UV intre 252-271 nm, functie de natura bazei azotate si de pH, ceea ce permite
determinarea cantitatii de acizi nucleici intr-o proba.
Nucleozide si nucleotide din structura acizilor nucleici
Nucleozidele sunt compusi ce rezulta prin stabilirea unei legaturi N-glicozidice intre
hodroxilul semiacetalic al pentozei si atomul de N din pozitia 9 a unei baze purinice sau din
pozitia 1 a unei baze pirimidinice.
Ribonucleozidele contin ca pentoza -D-ribofuranoza, in timp de dezoxiribonucleozidele
contin -2-dezoxi-ribofuranoza.

Adenozina

Uridina

Guanozina

Citidina

Timidina

Nucleotidele sunt esteri fosforici ai nucleozidelor la gruparea alcool de la C 5, sau C3, al

pentozei. In structura acizilor nucleici intra nucleozid-5`-fosfati.

Adenozin-5`-monofosfat (AMP)

Daca un nucleozid sau dezoxinucleozid este di- sau tri-fosforilat se obtin nucleozid sau
dezoxinuleozid di- si tri-fosfati. De exemplu, in cazul adeninei se obtin adenozin-difosfatul
(ADP) si adenozin-trifosfatul (ATP).

Adenozin difosfat (ADP)

Adenozin trifosfat (ATP)

Caracteristici fizico-chimice ale acizilor nucleici

Denaturarea si renaturarea ADN

La variatii mari de pH sau de temperatura are loc ruperea legaturilor de H care solidarizeaza
catenele ADN dublu helicoidal acompaniata de suprimarea interactiunilor van der Waals.
Denaturarea ADN este insotita de o modificare a absorbtiei la 260 nm.
Cantitatea de lumina absorbita de ADN nativ, dublu helicoidal, este mai mica decat cea
absorbita de bazele purinice si pirimidinice iazolate. Acest efect hipocrom se datoreaza
mascarii partiale a bazelor stiviute (staked) care interactioneaza intre ele. Denaturarea are ca
efect previzibil hipercromicitatea, respectiv cresterea capacitatii de absorbtie in UV la 260 nm
si poate fi monitorizata urmarind modificarea absorbtiei in cursul procesului. Denaturarea
ADN este reversibila. Prin restabilirea valorilor de pH si temperatura la valori fiziologice
catenele, chiar si complet separate, pot reforma dublu helix originar prin renaturare
(annealing). Renaturarea termica se produce la temperaturi sub temperatura de topire (ideal cu
20C mai mici ca aceasta), prin racire progresiva.
Tehnica hibridarii moleculare permite renaturarea prin combinare a unor monocatene de ADN
sau a unor monocatene de ADN cu ARN, in conditiile unui grad relativ crescut de
complementaritate a acestora, cu formarea unui heteroduplex.

Hidroliza acizilor nucleici

Hidroliza acizilor nucleici poate decurge atat chimic (in mediu bazic sau acid) cat si
enzimatic. Spre deosebire de ADN, care este rezistent la hidroliza bazica, ARN este hidrolizat
la un amestec de 2`- si 3`- nucleotide.
Atat ADN cat si ARN pot fi hidrolizati enzimatic sub actiunea unor enzime denumite
nucleaze. Se cunosc doua tipuri de nucleaze: endonucleaze, care hidrolizeaza legaturile fosfat
diesterice din interiorul catenei polinucleotidice si exonucleaze, care hidrolizeaza nucleotidele
terminale de la capatul 5` sau 3` ale unui lant polinucleotidic. Nucleazele secretate de
pancreas participa la procesul de degradare a acizilor nucleici.

Acizii dezoxiribonucleici
Demostrarea revolutionara de catre Oswald Avery, Colin MacLeod si Melyn McCarty in 1943
releva faptul ca ADN este molecula ereditatii, ca este purtatoarea informatiei genetice.
Structura ADN
Acizii dezoxiribonucleici sunt polidexoxiribonucleotide cu masa moleculara mare in care
gruparea

3`-OH

a unui dezoxiribonucleotid

este

legata

de gruparea

5`-OH a

dexoxiribonucleotid adiacent printr-o legatura fosfat diesterica. ADN contine patru baze
azotate: adenina, guanina, timina si citosina. In secventa nucleotidelor corespunzatoare din
macromoleculele de ADN este inscrisa informatia genetica pe care acestea o cuprind.

sructura covalenta a ADN

Analiza cromatografica, efectuata de catre Chargaff pe molecule de ADN izolate din

diverse specii, stabileste o anumita relatie cantitativa intre cele 4 baze azotate. In toate tipurile
de ADN studiate numarul de reziduuri de adenina este egal cu cel al reziduurilor de timina, iar
cel al reziduurilor de guanina cu cel de citozina; numarul de baze purinice este egal cu cel de
baze pirimidinice (A + G = T + C).

structura dublu helicoidala a ADN

Watson si Crick au elaborat un model tridimensional al macromoleculei de ADN cu
urmatoarele caracteristici:
- doua lanturi polidezoxiribonucleotidice antiparalele se rasucesc helicoidal si in acelasi sens
in jurul unui ax comun, formand o dubla helice cu orientare dreapta. Inelele glucidice, legate
prin resturi fosfat, constituie sheletul extern al dublului helix, in timp ce bazele azotate,
hidrofobe, sunt orientate spre interior si perpendicular pe axa helixului. Toate gruparile fosfat
la pH=7 sunt ionizate si incarcate negativ;
- cilindrul ce incadreaza dubul helix are diametrul de 2 nm;
- distanta dintre planurile a doua baze adiacente este de 0,34 nm, perioada de identitate este
3,4 nm, deci structura se repeta dupa 10 perechi de baze azotate;
- stabilitatea dublului helix este asigurata atat de interactiunile hidrofobe dintre bazele azotate
cat si de legaturile de H ce se stabilesc intre bazele azotate de pe o catena si cele
complementare de pe cealalta catena; multitudinea de legaturi van der Waals, stabilite intre

bazele azotate suprapuse, stivuite (stacked), prin suprafetele lor de contact, contribuie major
la stabilitatea moleculei.

autoreplicarea ADN
Cele doua catene polinucleotidice nu sunt identice ci complementare, in sensul ca, adeninei
dintr-o catena ii va corespunde intotdeauna timina de pe cealalta catena, iar guaninei
citozina. Succesiunea bazelor azotate dintr-o catena dicteaza succesiunea bazelor azotate din
cea de-a doua catena: o catena este replica celeilalte.

Acizii ribonucleici
Sunt produsi macromoleculari care iau nastere prin condensarea ribonucleotidelor ce stabilesc
legaturi fosfat diesterice intre gruparea -OH din pozitia 3` a aunui nucleotid si gruparea -OH
din pozitia 5` a nucleotidului succesiv. Din punct de vedere al compozitiei in baze, ARN
contine: guanina, citozina, adenina si uracilul. Pe langa aceste baze, ARN contine si baze asazise minore, rezultate prin metilari, tiolari ale bazelor majore. Componenta glucidica din
structura ARN este riboza.

Structura ARN

Continutul in adenina este diferit de cel in uracil si nici cel de guanina nu este egal cu cel de
citozina. O structura dublu catenara complementara este exclusa pentru ARN. Moleculele de
ARN sunt monocatene, dar, pe anumite portiuni, acolo unde o permite complementaritatea
bazelor se organizeaza in structuri dublu helicoidale. Portiunile de baze necomplementare sunt
expulzate ca bucle in afara zonelor de dublu helix dand moleculei aspectul de ac de par.
Cantitatea de ARN variaza de la o celula la alta si chiar in cadrul aceleiasi celule, functie de
intensitatea procesului de biosinteza a proteinelor la momentul dat.

Structura ARN monocatenar continand portiuni cu baze complementare

asociate prin legaturi de H si portiuni cu baze necomplementare

Dupa rolul ce le revine in procesul de biosinteza a proteinelor ARN pot fi:

-

ARN mesager (ARNm);

ARN de transfer sau solubil (ARNt);

ARN ribozomal (ARNr);

ARN nuclear scurt (de mica dimensiune).

ARN mesager (ARNm)

Avand in vedere ca molecula de ADN se gaseste in nucleu, in timp ce biosinteza proteineleor
se desfasoara in citoplasma, Jacob si Monod au postulat existenta unui intermediar care
aduce mesajul geneticc din nucleu in citoplasma. Acest intermediar s-a dovedit a fi o
molecula de ARN, denumita ARN mesager. Moleculele de ARNm sunt molecule
monocatenare liniare, de lungime variabila. ARNm este sintetiza in nucleu pe matrita de ADN.
O gena structurala este transcrisa, in sensul ccomplementaritatii bazelor (A corespunde la U,
iar G la C), obtinandu-se o molecula de ARNm a carei compozitie in baze reflecta compozitia
in baze a genei transcrise. ARNm nuclear iese in citoplasma unde va servi ca matrita pentru
sinteza unui polipeptid cu secventa specifica de aminoacizi. Fiecare aminoacid este codificat
de catre o secventa de 3 nucleotide, denumita codon. Prelucrarea ARNm nuclear genereaza
unul sau mai multi ARNm maturi care vor servi ca matrite pentru sinteza uneia sau mai multor
polipeptide cu secvente specifice de aminoacizi.

Ciclul de viata al ARNm in celula eucariota. ARNm este transcris in nucleu;

procesat, acesta este transportat spre citoplasma si tradus de ribozom. In final, ARNm este
degradat
ARN de transfer (ARNt)
Moleculele de ARNt sunt molecule mici (70-90 nucleotide), monocatenare, in care procentul
de baze complementare este deosebit de mare fata de celelalte specii de ARN. Raportul
A+G/U+C din ARNt este apropiat de 1. ARNt nuclear, nu si cel mitocondrial, prezinta o
conformatie in foaie de trifoi, avand 4 zone de perechi complementare si 3
necomplementare expulzate cu bucle.

Structura tridimensionala a ARNt

In procesul de biosinteza a proteinelor, ARNt are de indeplinit doua functii:
1. transportul aminoacizilor activati in faza solubila, la ribozomi, sub forma de complexe
aminoacil- ARNt. Fiecaruia dintre cei 20 de aminoacizi care intra in structura proteinelor ii
corespunde cel putin un ARNt specific. Exista, cel putin 20 de tipuri de ARNt.
2. adaptarea aminoacidului transportat in dreptul codonului de pe ARN m care-l specifica.
ARNt este relativ stabil la procariote si mai putin stabil la eucariote.
ARN ribozomal (ARNr)
Moleculele de ARNr sunt macromolecule flexibile si deformabile, care contin zone dublu
catenare intrerupte de zone monocatenare. ARNr reprezinta tipul de ARN cel mai abundent
(aproximativ 75% din totalul de ARN celular) si cel mai stabil metabolic. ARN r se agrega cu
proteine diverse si lipide, constituind particule ribonucleoproteice denumite ribozomi
(descoperiti de George Palade).

Ribozomii la procariote
Ribozomii sau Corpusculii lui Palade generai de nucleoli sunt constituii din ARN. Ei se
gsesc liberi n citoplasma celular sau ataai reticulului endoplasmatic, formnd cu acesta
reticulul

endoplasmatic

rugos.

Ribozomii

sunt

sediul

biosintezei

proteinelor

specifice.Ribozomii celulelor procariote au dimensiun mai mici decat la eucariote. Nu

prezinta membrana la periferie i sunt alctuii din 2 subuniti (una mic si una mare). n
timpul procesului de sintez ribozomii acioneaz ca punct de legatur ntre toate moleculele
implicate, precis poziionate unele fa de celelalte. Diametrul ribozomilor este de
aproximativ 20nm.
Ribozomii au dimensiuni de aproximativ 20 nm n diametru i sunt compui n 65% din ARN
ribozomal i 35% din proteine ribozomale (cunoscute i sub numele de ribonucleoproteine).

Rolul lor este de a decoda ARN mesager pentru construcia lanurilor polipeptidice din
aminoacizi adui de ARN de transport.

ARN nuclear de mici dimensiuni

Acest tip de ARN intalnit la eucariote este constituit din aproximativ 100 de nucleotide si
contine un procent mare de uridina. Se gaseste cu precadere in nucleu, asociat cu proteine,
generand ribonucleoproteine desemnate dupa tipul de ARN scurt: snRNPU1, snRNPU2 etc.
(small nuclear ribonucleoproteins).

Reprezentare sinteza proteinelor