ATASAMENTUL

Dragostea dintre mama si copil, sursa iubirii de prieteni mai tarziu si a sexualitatii sanatoase.
De unde vin toate acestea? Simplu, din atasamentul corect in primii ani de viata.
In 1935, in cursul unor experiente celebre, Konrad Lorenza descoperit ca atasarea boboceilor de
gasca de mama lor, fenomen in aparenta innascut, se datoreaza unui proces foarte original, care
pune in lumina coexistenta unei reactii ereditare si a unui fapt invatat: aptitudinea de atasare este
innascuta, insa obiectul atasarii este dobandit.
Efectiv, boboceii, chiar si atunci cand sunt nascuti in incubatoare, se ataseaza de primul obiect mobil
pe care il intalnesc si acesta poate fi crescatorul, o alta pasare, o pisica etc. Odata ce au adoptat
drept parinti animale din alta specie, este imposibil sa mai fie determinati sa accepte indivizi din
propria specie, chiar daca sunt propriii parinti. Aceasta atasare de prima creatura mobila (sau
amprenta) se face in timpul unei perioade sensibile sau critice care dureaza 36 de ore, pare sa fie
ireversibila si se gaseste la baza atasamentului, relatie stransa si privilegiata care ii leaga pe pui de
mama lor.
Urmeaza apoi o tendinta de a evita sau de a fugi de alte obiecte si, in paralel, de a regasi repede
grupul si mama care furnizeaza o sursa de siguranta, in caz de pericol real sau banuit. Pornind de la
aceste prime observatii, fenomenele de amprenta si de atasament au fost in profunzime studiate,
discutate si revizuite. () Insa si in cazul mamiferelor exista atasament: fiecare mama isi recunoaste
puii, chiar daca la rozatoare mici, pisici, caini, primate, care se nasc foarte imature, amprenta nu
este instantanee, ca la pasarile studiate de Lorenz, ci se stabileste in cursul unei faze postnatale de
fiziologie grupala sau sociala.
Pentru mamiferul mic, mama sau animalele din grup trebuie sa preia reglarea unui anumit numar de
functii homeostazice pe care el le va putea indeplini mai tarziu: in special reglarea termica, dar si
stimularile tactile, controlul sfincterului, aportul de hrana. Diferentierea si autonomia se dobandesc
progresiv si sunt legate de maturizarea fiziologica, precum si de evolutia relatiei interactive cu
mama, a carei atitudine se modifica progresiv, in functie de dezvoltarea capacitatilor puilor, si
reciproc.
Or, in ceea ce priveste emotiile, ne intereseaza multe dintre rezultatele acestor studii de etologie
comparata a relatiilor precoce. Mai intai efectele securizante pe care le are prezenta mamei (sau
personajul matern). Efectele sincrone sunt evidente: atractia pe care o resimte mama fata de pui si,
prin extindere la specia umana, cea pe care o resimt adultii fata de bebelusi sau animale mici (si
chiar fata de obiectele cu aspect micut) este foarte puternica. Respectiva atractie se manifest a
prin apropiere, emisii de stimuli diversi si, atunci cand este posibil, prin contacte corporale. Aceste
comportamente pot sa il linisteasca pe micutul in suferinta si reusesc macar pe moment sa-l
opreasca din plans.
Tot la specia umana, spre varsta de opt luni, aceasta relatie devine personalizata: mama si
personajele familiare devin securizante, in timp ce, dimpotriva, strainii provoaca neliniste (Spitz,
1968). In al doilea an de viata copilul incepe sa-si dobandeasca independenta prin explorarea
teritoriului si a obiectelor noi din jur. Indepartarea de mama este insotita de un comportament

specific de asigurare prin contact ocular: orice indrazneala sau noua incercare sunt punctate de
priviri adresate mamei. In caz de neliniste sau frica, copilul fuge catre dansa.
Aceste comportamente sunt foarte obisnuite la mamiferele mici, iar Harlow (1958, 1959), intre altii,
le-a evidentiat la macac. Chiar a aratat in cursul unor experiente celebre ca exista posibilitatea
substitutelor materne securizante, oferind ca baza de explorare .mame. din fier acoperite de tesaturi.
Dar efectele sincronice sau pe termen scurt, nu sunt singurele. Exista si efecte diacronice mai
tardive, care sunt de mai multe tipuri. Efectele asupra stabilitatii emotionale: in functie de
comportamentul mamelor (securizant, calm, echilibrat, cald, distant, nelinistit, dezechilibrat etc.)
variaza si comportamentul copiilor (evaluat prin cantitatea de plansete si capacitatea de a suporta
absenta).
Acest comportament constatat si la alte mamifere a constituit obiectul a numeroase lucrari grupate
sub eticheta de influenta interactiunilor precoce. Crearea legaturii rezulta firesc din atasament. Atat
pentru specia umana, cat si pentru alte specii. Aceasta legatura, foarte stransa in copilarie, scade in
intensitate progresiv pana la pubertate, dar pentru speciile mai evoluate persista unele legaturi de
recunoastere .
Din legaturile familiale in chestiune, si bazandu-se pe ele, decurg mai multe fenomene cu urmari
importante: legaturile sociale, indeosebi achizitionarea capacitatii de recunoastere a membrilor
aceluiasi grup, si legaturile sexuale, si mai ales, in functie de specie, integrarea in grupul adultilor, cu
posibilitatea de a-si asuma rolul sexual corespunzator (ceea ce am numit sexualizare si erotizare).
Schematic vorbind, se observa ca legaturile precoce inhiba comportamentele sexuale ale
indivizilor, vizavi de protagonistii lor: ceea ce conduce la exogamie si determina o oarecare forma a
tabuului biologic al incestului.
Pentru a rezuma, sa retinem ca inca din copilarie exista capacitati afective infantile si materne de
atasament si de creare a unei legaturi speciale. Aceasta forta precoce de interactiune corespunde
unei pulsiuni de afiliere autonoma si primitiva care permite dezvoltarea comportamentului matern
si se continua prin dezvoltarea comportamentului social. Procesul de epigeneza interactionala ia
diferite forme in functie de speciile animale si de personalitatile adultilor; in sanul speciei umane,
procesul in discutie sufera, pe deasupra, si la presiunile culturale ce influenteaza probabil
temperamentele de baza (anxios, agresiv, pacifist, cald, distant) si modalizeaza legaturile sociale
intre adulti.