Organizarea structural-functionala a materiei vii

1. Organizarea structurala a
organismului animal
Organismul animal al metazoarelor (pluricelulare) este format dintrun numar mare de celule. Bunaoara, organismul uman dispune de
aproximativ 1 x 1017 celule, grupate in numeroase tipuri si subtipuri. Celulele
cu aceeasi origine, impreuna cu produsii lor, formeaza tesuturi. Acestea, la
randul lor, sunt integrate in moduri specifice, formand organe. Si acestea
sunt integrate in sisteme si mai complexe, mai elaborate care
formeaza tracturi si sisteme. Treapta cea mai inalta de organizare pe plan
biologic esteorganismul intreg, un vast agregat format din miliarde de unitati
celulare semiautomate.
Bolile, indiferent de nivelul la care se manifesta, isi au originea in
celule si afecteaza celulele. Savantul E. Palade afirma bolile sunt bazic
rezultatul malfunctiei celulare cumulate.

Organizarea functionala moleculara a

materiei vii
Materia vie a aparut pe Pamant din materia nevie, anorganica printrun proces de evolutie foarte indelungat, ale carei verigi nu sunt pe deplin
cunoscute.
Organizarea materiei vii este obiect al fiziologiei numai in masura in
care elementele de organizare contribuie nemijlocit la explicarea functiilor.

1. Compozitia elementara a materiei vii

Analiza elementara a materiei vii ofera extrem de putine date pentru
explicarea manifestarilor caracteristice vietii, dar aceasta metoda, combinata
cu analize din ce in ce mai fine, permite intelegerea unora dintre
manifestarile functionale fundamentale ale vietii. Situatia principalelor
elemente chimice din organismele animale este redata in tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1.
Compozitia chimica elementara a organismelor animale

Elementul

Procent din substanta uscata a

corpului (%)

Simbolul

Nr. atomic

Masa atomica

16

63

Carbon

12

19

Hidrogen

10

Nitrogen

Ca

20

40

Fosfor

15

31

Potasiu

19

39

0,5

Sulf

16

32

0,3

Oxigen

Calciu

95 %

Sodiu

Na

11

23

0,2

Clor

Cl

17

35

0,2

Magneziu

Mg

12

24

0,1

Mangan

Mn

25

55

0,1

Fier

Fe

26

56

0,1

Cupru

Cu

29

64

0,1

53

127

0,1

Iod

5%

Elementele chimice care intra in compozitia materiei vii, in cazul de

fata a organismelor animale au anumite proprietati comune. Cele mai
importante sunt: a) se gasesc raspandite in scoarta pamantului, mai
ales dizolvate in apa, ceea ce faciliteaza includerea lor in structurile vii; b)
au greutate atomica mica, apropiata de greutatea moleculara a apei, ceea ce
permite deplasarea cu usurinta a animalelor in apa, pe uscat si in aer; c) se
afla in stare gazoasa si dau saruri organice foarte solubile (nitrati,
bicarbonati etc.) ce faciliteaza includerea lor in structurile vii, aflate in
permanenta autoinnoire; d) C, H, O si N, reprezinta 95 % din materia vie
uscata si are conductibilitate calorica si electrica redusa, asigurand realizarea
unor proprietati importante ale vietuitoarelor, ca si centre de energie
potentiala, care limiteaza pierderea acestei energii in mediul de viata.
In organismul viu sunt descrise doua categorii de elemente
chimice: elementele plastice sau macroelementele, prezente in cantitati
relativ mari si cu contributie semnificativa la constituirea structurilor vii,
si microelementele sau oligoelementele, aflate in cantitati extrem de reduse
(adesea sub forma de urme), mai ales cu rol catalitic.
Macroelementele celulare. Patru elemente chimice C, O, H, N
intra in alcatuirea structurilor fundamentale ale organismelor animale in
proportie de 95 %. La acestea, se adauga trei elemente electronegative (S,
P, Cl) si patru elemente electropozitive (Na, K, Ca, Mg). Impreuna aceste 11
elemente alcatuiesc 99,7 % din biomasa organismelor animale. De aceea,
ele sunt cunoscute sub numele deelemente plastice.
Carbonul (C). Ca element tetravalent, participa la formarea
scheletului aciclic si ciclic caracteristic substantelor organice. Legaturile sale

chimice cu alte elemente inmagazineaza mari cantitati de energie, eliberata

si utilizata in procesele de respiratie celulara.
Oxigenul (O2). Provine din aerul atmosferic prin procesul de
respiratie. Absenta oxigenului atmosferic este incompatibila cu mentinerea
proceselor oxidarii celulare. Activat de enzime, lantul respirator
este principalul acceptor al protonilor, formand apa metabolica si eliberand
mari cantitati de energie stocata in legaturile macroergice ale ATP si PC.
Hidrogenul (H2). Provine din apa si din substantele organice
reduse. Reali-zeaza transferul de electroni si formarea puntilor de hidrogen,
caracteristice substan-telor organice. Participa la procesele oxidatiei biologice
si se implica in mentinerea echilibrului acido-bazic, la sinteza HCl, la
schimbarile ionice membranare etc.
Azotul (N2). Introdus prin combinatiile azotate organice, participa
la realizarea structurii proteinelor, dar si a altor componente organice.
Sulful (S). Este transferat de la plante, care il preiau din sol.
Prezenta sa conditioneaza formarea aminoacizilor cu sulf (metionina, cistina,
cisteina), iar puntile disulfidice (-S-S-) asigura rigiditate polimerilor organici
(fibrina), si, alaturi de grupurile SH, asigura structura tertiara a proteinelor.
Mai participa la formarea unor glucide complexe, precum si la procesele de
detoxifiere hepatica prin sulfoconjugare.
Fosforul (P). Joaca rol esential in energetica celulara, contribuind
la formarea legaturilor macroergice din ATP si PC. Fosfatii de calciu dau
rigiditatea caracteristica scheletului. In forme circulante, reprezinta o
importanta capacitate tampon in menti-nerea echilibrului acido-bazic din
mediul intern. Compusii cu fosfor (fosfolipidele, fosfoproteinele) sunt
componenti esentiali ai membranelor si a altor structuri intracelulare.
Calciul (Ca). Majoritatea calciului (99 %) se gaseste in structura
scheletului, iar restul este ionizat sau legat de proteine. Ionii de calciu au rol
in stabilizarea membranelor celulare si lizozomiale, incuplarea excitatiei cu
contractia sau cu secretia, la fagocitoza, coagulare etc.
Clorul (Cl2). Este asigurat prin aportul alimentar. Participa
la mentinerea potentialului de repaus al membranei si la echilibrul hidroosmotic.
Sodiul (Na). Provine din aportul alimentar. Este repartizat inegal
de o parte si de alta a membranei celulare (intracelular 10 m Eq/l;
extracelular 142 mEq/l), aspect mentinut prin permeabilitatea selectiva a
membranei si prin mecanismele de transport activ). Aceasta inegala
repartitie contribuie laaparitia potentialului de repaus transmembranar. In
fine, influxul de sodiu in momentul stimularii este responsabil de
depolarizarea membranara si de declansarea potentialului de actiune.

 Potasiul (K). Este principalul cation intracelular (cca. 98 %).Asigura

presiunea osmotica intracelulara, participand, totodata, la mentinerea
potentialului de repaus, a excitabilitatii celulare si la repolarizarea din cursul
potentialului de actiune.
Magneziul (Mg). Contribuie la echilibrul osmotic intracelular si
actioneaza, adesea ca antagonist competitiv al calciului si ca activator
enzimatic.
Oligoelementele celulare. Desi reprezinta mai putin de 0,1 % (in
corpul uman circa 150 g, adica 0,25 % din greutatea acestuia), ele joaca un
rol covarsitor in manifestatiile functionale ale vietii. Din acest motiv, ele sunt
denumite elemente esentiale. Prezenta lor este obligatorie pentru
majoritatea sistemelor biocatalitice (enzimatice), reprezentand grupari active
ale unor enzime, a proteinelor transportatoare de oxigen, a unor hormoni si
vitamine. Carenta lor provoaca tulburari grave cu consecinte adesea fatale
pentru organism.
Din aceasta categorie de elemente chimice fac parte: Fe, Cu, Co,
Mn/Zn, F, St, Cr etc.
Fierul (Fe). Reprezentat prin cele 5 g din organismul uman, fierul
conditioneaza procesele vitale, cum ar fi transportul gazelor (hemoglobina)
sau eliberarea energiei din lanturile respiratorii (citocromii).
Cuprul (Cu). Faciliteaza absorbtia si utilizarea fierului si participa
la procesele de transport si de utilizare energo-eliberatoare ale oxigenului.
Cobaltul (Co). In ficat, participa la sinteza vitaminei B12, cu rol in
hematopoeza, neurotroficitate, cresterea si regenerarea tisulara.
Manganul (Mn). Este un activator
enzimatice si favorizeaza utilizarea vitaminei B1
Iodul
tiroidieni.

(I2).

Conditioneaza

sinteza

numeroase

si activitatea

sisteme

hormonilor

Fluorul (F). Se depoziteaza in dentina si oase, prevenind caria

dentara.
Nichelul (Ni). Favorizeaza hemotopoeza si functionarea sistemelor
contractile.
Cromul (Cr). Implicat in hematopoeza si biosinteza acizilor grasi si
colesterolului.
Bromul (Br). Participa la procesele de excitatie si inhibitie
nervoasa.

 Siliciul (Si). Are actiune cu rol fibroplastic.

Compusii anorganici si organici ai materiei vii

Elementele chimice se combina complex,
anorganice si organice caracteristice materiei vii.

formand

substante

Organismul uman adult este alcatuit din: apa (60 %), proteine (15
%), lipide (14 %), glucide (15 %) si saruri minerale (5 %), dar proportia
acestor substante difera de la un teritoriu al organismului la altul.
Substantele anorganice. Cele mai importante sunt apa si sarurile
minerale.
Apa. Este o componenta principala a materiei vii care realizeaza
majoritatea mediului intern ce asigura protectia si homeostazia.
Apa are anumite proprietati fizico-chimice care explica rolul ei in
economia sistemelor vii. Astfel, datorita dispunerii oxigenului si hidrogenului
in triunghi, apa se comporta ca un dipol electric, interactionand usor cu
substante hidrofile, formand un strat apos la suprafata acestora, ce le
determina atat solvirea cat mai ales configuratia spatiala. Aceasta natura
polara a moleculelor de apa favorizeaza formarea si desfacerea rapida a
legaturilor de hidrogen slabe, determinand, in functie de temperatura,
aranjamente spatiale diferite. Datorita disocierii simetrice si cu usurinta in
protoni si ioni de hidrogen, apa capata un caracter neutru, reprezentand un
mediu extrem de favorabil desfasurarii reactiilor biochimice din organism.
Are
o tensiune
superficiala mare,
ceea
ce
ii
confera
un rol
biochimic (favorizeaza
fixarea
substratului
pe
suprafata
moleculei
enzimatice) si reologic (influenteaza circulatia sangelui). Apa pura are o
rezistenta electrica mare, comportandu-se ca un dielectric perfect,
dar solutiile apoase ce formeaza organismele vii sunt foarte bune
conducatoare de electricitate.
Proprietatile termice ale apei din organism explica rolul ei in
termoreglare. Ea inmagazineaza mari cantitati de energie termica care este
transportata spre zonele de eliminare, facand posibila uniformizarea
temperaturii corpului. Pentru ca se cedeaza prin evaporare (transpiratie),
apa este principalul transportor si disipator al caldurii produse in organism,
impiedicand aparitia hipotermiei.
Sarurile minerale. Acestea au o mare importanta sub forma
electrolitica, disociata. Repartitia electrolitilor difera de la un compartiment la
altul al corpului. Asa cum deja am vazut, in mediul extracelular domina
cationul Na+, iar dintre anioni Cl- si CO3H-, pe cand intracelular cationul K+ si
anionul PO43-, precum si anionii organici cu molecula mare.
Substantele organice. Sunt reprezentate de glucide, lipide si
proteine, fiecare cu roluri biologice importante in organism.

 Glucidele. Sunt substante ternare, complexe cu formula generala

Cn(H2O)n. In organismul animal, ele au o importanta primordial energetica,
fiind substratul metabolic pe seama caruia se elibereaza rapid energia
chimica potentiala, continuta in molecula lor: 1 g glucide circa 4,1 Kcal.
Glucidele alimentare ingerate (amidon, glicogen) sunt hidrolizate in intestin
pana la forme solubile in apa (hexoze si pentoze), sub care forma trec din
tubul digestiv, pe calea venei porte, in ficat, unde sunt transformate in
glucoza, care, pe cale enzimatica, este polimerizata in glicogen singurul
polizaharid animal. Glicogenul hepatic si cel muscular acumuleaza circa 3.00
Kcal. Glucidele mai pot lua nastere in ficat si pe socoteala acizilor grasi si a
proteinelor (gluconeogeneza). Dar, principalul compus glucidic folosit de
organism este glucoza, care are utilizari multiple in organism: o parte este
convertita in glicogen, stocat in ficat si muschi, iar majoritatea este oxidata
in vederea obtinerii energiei necesare functiilor vitale.
Glucidele au, de asemenea, si roluri structurale (in componenta
tesutului cartilaginos) sau functionale (ribozele acizilor nucleici).
Lipidele. Sunt tot substante ternare, dar pot avea in molecula lor
si P sau N. In organism, se gasesc sub forma unor combinatii chimice simple
(gliceride, steride, ceride) sau complexe (fosfatide, glicolipide si lipoproteine)
cu importante roluri structurale si functionale. Astfel, intrand in structura
biomembranelor, lipidele confera acestora o serie de caracteristici care
contribuie la mentinerea integritatii celulare (permeabilitate selectiva,
tensiune superficiala, rigiditate etc.). Ele elibereaza 9,1 Kcal/g, producand,
totodata, si importante cantitati de corpi cetonici acidifianti. Lipidele mai
intervin
in
desfasurarea
a
numeroase
activitati
celulare: rol
hormonal (corticosuprarenalieni, sexuali si prostaglandinele) sau de mesager
secund intracelular (fosfatidilinozitolul).
In organism, lipidele se gasesc sub trei forme: lipidele de
constitutie sunt combinatii lipoproteice din membrane, citoplasma si nucleul
celular; lipidele de circulatie, care din intestin sunt conduse spre tesuturi pe
cale limfatica, de unde limfa, continand grasimi, ajunge in circulatia
sangvina. Trigliceridele greu solubile in mediul apos al sangelui, circula sub
forma unor particule microscopice numite kilomicromi, transformate in ficat
in glicerofosfatide sau in lipoproteine, solubile in mediul apos al sangelui,
fiind astfel transportate spre tesuturi, unde sunt utilizate ca material plastic,
ca material energetic sau sunt depozitate ca lipide de rezerva. Acestea din
urma sunt depozitate sub forma de gliceride in tesutul subcutanat sau in
jurul organelor. Depozitele sunt mai bogate la femei decat la barbati. Tesutul
adipos reprezinta un depozit energetic de 50.000-90.000 Kcal. Lipidele de
rezerva sunt principala forma de depozitare a energiei chimice in organismul
animal. Ele reprezinta o incarcatura mecanica pentru organism numai cand
acesta se afla in exces (obezi). In cantitati moderate are insa un rol activ in
procesele de termoreglare, impiedicand pierderea de caldura, datorita
conductibilitatii calorice reduse. In cursul inanitiei sunt puternic mobilizate.

 Proteinele. Sunt principalii constituenti ai materiei vii, fiind

formate din amino-acizi cuplati in structuri ce pot atinge grade de
complexitate extrem de inalte. Structura proteinelor se caracterizeaza printro riguroasa specificitate, care depinde atat de secventa amino-acida, cat si
de configuratia spatiala a moleculei. Specificitatea proteinelor este
conditionata genetic sub raportul speciei, avand caracter de organ si
caractere individuale in cadrul aceleasi specii. Rezulta, deci, ca fiecare
organism sintetizeaza proteinele proprii din diferite organe dupa tiparul
inclus in ADN, care transmite informatia ereditara. Totodata, fiecare
organism viu dispune de mecanisme enzimatice care asigura degradarea
acestor proteine. Caracterul specific al proteinelor ridica o serie de probleme
pentru medicina privind terapia cu hormoni si enzime. De aceea, preparatele
animale de hormoni sunt inactive la om.
Dupa clasificarea chimica, proteinele sunt reprezentate, in ordinea
cresterii complexitatii, prin: aminoacizi, peptide, protide, iar sub aspect
functional in proteine structurale si proteine functionale.Proteinele
structurale sunt in majoritatea lor fibrilare si formeaza structuri celulare de
rezistenta, tensive si elastice. Proteinele functionale pot avea o prezenta
temporara (deoarece sunt trecute in sange ca hormoni) sau pot
fi permanente (raman in celula de origine unde indeplinesc numeroase
roluri: enzime sau nucleoproteine care intra in constitutia genomului ce
controleaza sintezele si functiile celulare).
Proteinele au urmatoarele proprietati fizico-chimice, care le confera
diferite roluri in biologia organismului: a) greutate moleculara mare, care le
impiedica sa traverseze pasiv membranele celulare, jucand un rol deosebit in
schimburile hidro-electrolitice dintre diversele compartimente ale corpului;
b)caracter amfoteric datorita prezentei simultane a gruparilor aminice si
carboxilice care le face sa se comporte ca acizi in mediile alcaline si ca
baze in mediile acide, dar si sa participe ca sisteme tampon in echilibrul
acido-bazic; c) solubilitate diferita, in functie de tipul de proteina si de
solvent; d) capacitate de hidratare, datorata interactiunii gruparilor polare cu
dipolii apei din mediu, care determina presiunea caloid-osmotica a
compartimentului lichid in care se afla proteina, ce reprezinta un factor
important in directionarea fluxurilor de apa dintre diverse compartimente ale
mediului intern; e) activitatea optica, adica capacitatea de a devia planul
luminii polarizate, datorita prezentei carbonului asimetric din molecula
proteica, fiind optic active si levogire.
Sinteza proteinelor. Are loc la nivelul ribozomilor, iar reactia-cheie
este formarea legaturii peptidiceintre doi aminoacizi (fig. nr. 1.).
HN2

HN2

HN2

R2

CH-

COOH + R2- CH-

COOH

R1- CH- C- NH2 - CH-

COOH

H 2O

R1-

legatura peptidica
Fig. nr. 1. Formarea legaturii peptidice

Pe
langa
aminoacizi,
la
sinteza
mai
participa ARN
ribozomial (ARNr), ARN mesager (ARNm), format in nucleu, si ARN de
transfer (ARNt) citoplasmatic, precum si factori de suport, ca enzimele de
activare a aminoacizilor, factori de initiere, de transfer si terminare.
Informatia necesara sintezei unei anumite proteine este stocata la
nivelul genei structurale specifice, sub forma codificata a secventei bazelor
purinice si pirimidimice din structura moleculei de ADN. Fiecarui aminoacid ii
corespunde o grupare caracteristica de 3 baze (codon). Prin procesul de
transcriptie, codul este transferat moleculei de ARN m, care sintetizata in
nucleu, este ulterior trecuta in citoplasma, actionand la nivelul ribozomilor.
In acest proces, fiecare secventa din ADN este transferata intr-o secventa
corespunzatoare de ARNm. In acelasi timp, in citoplasma se activeaza
aminoacidul, in prezenta ATP, formandu-se astfel complexul ARNt
aminoacid activat, care este transportat la nivelul ribozomilor, unde are loc
sinteza proteinelor (fig. nr. ).
Fig. nr. Mecanismul general de sinteza a proteinelor

Reglarea
sintezei proteinelor se
realizeaza
prin
doua
procese de sens contrar,
denumite blocaj
prin
produsul
final
si
activarea (inductia) prin
substrat, reprezentate in
fig. nr. 3.

Fig. nr. 3. Autoreglarea intracelulara a sintezei de proteine

Proteinele introduse in organism urmeaza mai multe cai

metabolice (fig. nr. 4.), iar catabolitii sunt eliminati in mediul extern.

Fig. nr. 4. Reprezentarea schematica a metabolismului proteinelor si aminoacizilor