Sunteți pe pagina 1din 13

www.referat.

ro

CONSTITUTIA DE LA 1948 SI EFECTELE


SALE

Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combat in mod deschis si direct regimul
constitutional si deci nu au constitutii, dictaturile de stanga se pretind regimuri
democratice, chiar cele mai democratice posibile, si deci au si Constitutii. Analiza acestor
Constitutii si a modului in care ele sunt adoptate si aplicate va dezvalui in ce masura
acestea sunt adevarate constitutii sau pot fi considerate cel mult legi organice statale.

In perioada dictaturii comuniste de 42 de ani, dupa mai mult de trei luni de vid
constitutional (30 decembrie-13 aprilie1948), s-au succedat far intrerupere trei
constitutii : Constitutia din 13 aprilie 1948,Constitutia din 27 septembrie 1952 si
Constitutia din 21 august 1965.
Procesul restrangerii si lichidarii treptate a regimului parlamentar constitutional
in Romania, inceput prin desfiintarea partidelor istorice,abolirea monarhiei si
proclamarea republicii populare ( devenita ,ulterior, ,,socialista,,) se intensifica o data cu
adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 19481[1].
Adunarea Deputatilor fiind in vacanta (20 decembrie 1947-20 ianuarie 1948), la 8
ianuarie 1948, noul Prezidiu Provizoriu al Republicii Populare Romane,prin Decretul nr.3
din 8 ianuarie 1948 , isi determina propriile sale atributii( art.1) , stabileste noua
stema(art.7) si culorile (art.8) Republicii Populare Romane 2[2].Decretul este promulgat de
Petru Groza, presedintele Consiliului de Ministrii.
1[1]Banciu, Angela, Istoria constitutionala a Romaniei,deziderate nationale si realitati
sociale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag .201.
2[2] Focseneanu, Eleodor, Istoria constitutionala a Romaniei (1859-1991) , Ed.
Humanitas, 1992, pag. 110.

Desi prin asa zisa abrogare a Constitutiei din 1866, cu revizuirile ei din 29 martie
1923, Adunarea Deputatilor era dizolvata de plin drept, deoarece in baza acestei
Constitutii fusese aleasa si tot in baza ei functionase, totusi aceasta dupa terminarea
vacantei,isi reia activitatea, votand si adoptand legi,ca si cum Constitutia ar mai fi fost in
vigoare.
Prin Legea nr.9 din 22 ianuarie 19483[3], imediat dupa vacanta, se modifica Legea
nr.560 din 15 iulie 1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputatilor, coborandu-se
limita de varsta pentru alegatori, de la 21 de ani la 20 de ani (art.1) si prevazandu-se
eligibilitatea functionarilor publici si a militarilor activi (art.4 alin.1).
La 24 februarie 1948 se voteaza Legea pentru dizolvarea Adunarii Deputatilor,
reglementarea convocarii Marii Adunari Nationale (i se schimba deci numele Adunarii
Deputatilor anticipat,printr-o lege organica) si trecerea puterii legislative asupra
guvernuluisi se fixeaza data alegerilor.
Se incalca, de asemenea, nu numai prin cipiul separatiei puterilor in stat, trecand
puterea legislativa asupra guvernului, ci si principiul general de drept public potrivit
caruia o putere incredintata de popor nu poate fi transferata.
Conform prevederilor acestei legi, corpul electoral este convocat pentru 28 martie
1948, iar Marea Adunare Nationala urmeaza sa se intruneasca la 6 aprilie 1948.
In art.3 al acestei legi se prevedea ca Marea Adunare Nationala va elabora
Constitutia Republicii Populare Romane, dupa care va exercita pe toata durata legislaturii
atributiile de adunare legislativa ordinara.
La alegerile din 28 martie 1948 au participat Frontul Democratiei Populare,format
di Partidul Muncitoresc Roman (rezultat din fuziunea la 23 februarie 1948 a Partidului
Social - Democrat Roman cu Partidul Comunist Roman), Uniunea Populara
Maghiara,Frontul Plugarilor si Partidul National Popular, care a obtinut 405
mandate,disidenta lui Petre Bejan desprinsa din grupul condus de Gheorghe Tatarascu,
3[3] Ibidem, apud. Monitorul oficial , nr.19 din 23 ianuarie 1948, pag.111.

care a obtinut 7 mandate si Partidul Taranesc Democrat condus de dr. Nicolae Lupu care
a obtinut 2 mandate. Deci majoritatea guvernamentala a obtinut 405 mandate si opozitia 9
mandate.
La 6 aprilie 1948 se deschidea Marea Adunare Nationala si,dupa validarea
mandatelor, la 8 aprilie 1948 presedintele Consiliului de Ministri, Petru Groza,propune
un proiect de Constitutie care fusese publicat anterior in organul central al P.C.R
La 13 aprilie 1948, Constitutia Republicii Populare Romane(Legea nr.114) este
adoptata in unanimitate de cei 401 deputati prezenti si este promulgata prin Decretul
nr.729 din 13 aprilie 1948.
Ordinea constitutionala finisata prin Constitutia din 1948 a durat pana la 22
decembrie 1989,parcurgand 24 de modificari dintre care 2 totale - Constitutiile din 1952
si 1965- modificari care au avut loc cu pastrarea procedurii de modificare a textului
constitutional preexistent.
Constitutia de la 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii in viata politica
romaneasca a doctrinei si ideologiei comuniste,dupa modelul sovietic prin preluarea,,
documentelor constitutionale ale statului sovietic,incepand cu decretele din octombrie
pana la Constitutia URSS din 1936.
Statele europene ocupate de Uniunea Sovietica au avut o evolutie asemanatoare
Romaniei avand guvern liber (fata de Germania) la 23 august 1944(tara eliberata integral
la 25 octombrie 1944 , republica populara la 30 decembrie 1948); Bulgaria avand guvern
liber la 9 septembrie 1944, republica populara la 15 septembrie 1946; Albania, avand
guvern liber la 20 octombrie 1944 ( tara eliberata integral la 29 noiembrie 1943),
republica populara la 11 ianuarie 1946; Iugoslavia, avand guvern liber inca de la 29
noiembrie 1943, republica federativa la 25 noiembrie 1945,republica federativa socialista
la 7 aprilie 1963; Cehoslovacia, guvern liberal in mai 1945, republica populara la 9 mai
1948, republica socialista la 11 iulie 1960, republica federativa socialista la 1 ianuarie
1969(unificarea partidelor comunist si socialist in partid muncitoresc la 27 iunie 1948);
Polonia avand guvern liber la 28 iunie 1945, republica populara la 19 februarie 1947

(unificarea partidelor comunist si socialist in partid muncitoresc la 28 decembrie


1948); Ungaria guvern liber la 22 decembrie 1944, republica la 1 februarie 1946,
republica populara la 18 august 1949 (unificarea partidelor comunist si muncitoresc in
partid muncitoresc la 14 ianuarie 1948); Republica Democrata Germana constituita la 7
octombrie 1949 se proclama de la inceput stat socialist.
Dintre ele, unele isi desfac colaborarea cu Uniunea Sovietica: Iugoslavia la 23
octombrie 1956; Albania la 10 decembrie 1961, Ungaria intre 23 octombrie si 4
noiembrie 1956.
Desi acest act constitutional a fost elaborat intr-o etapa in care procesul
revolutionar de transformare socialista

a tarii noastre se afla in germene" 4[10], el a

reprezentat principalul instrument de realizare a dictaturii statului in toate domeniile


vietii sociale si de desfiintare a societatii civile, cu consecinte extrem de negative asupra
derularii ulterioare a vietii democratice romanesti.

Structurata

pe

10

titluri

principale si cuprinzand 105 articole, Constitutia de la 1948 introducea pentru prima data
in evolutia vietii noastre constitutionale, o serie de principii considerate revolutionare"
de catre elaboratorii ei, care intrerupeau, brusc si total, traditiile constitutionale
romanesti. Intre aceste principii, cele mai importante se refereau la: suveranitatea
populara, unicitatea puterilor in stat, reprezentarea poporului printr-un singur organ ales,
responsabil si oricand revocabil in fata poporului, rolul conducator al clasei muncitoare in
frunte cu Partidul Muncitoresc (devenit ulterior comunist), centralismul democratic,
legalitatea populara, garantarea populara a drepturilor fundamentale cetatenesti.
Inca din primul titlu erau detaliate principiile de organizare a statului democrat
popular, considerat a fi rezultatul ,,luptei duse de popor in frunte cu clasa muncitoare
impotriva fascismului, reactiunii si imperialismului,, (art.2 , negandu-se astfel orice fel de
continuitate istorica si nationala a societatii si statului roman. Venirea la putere a dat
putinta poporului muncitor in frunte cu clasa muncitoare condusa de Partidul Comunist sa
nimiceasca puterea claselor exploatatoare si sa faureasca ,,Statul de democratie populara .

4[10]Focseneanu, Eleodor, op. cit. pag. 113.

Ordinea constitutionala initial finisata prin Constitutia din 1948, nu s-a concretizat
printr-un asezamant, ci, in conceptia marxist-leninismului printr-un sistem normativ in
mers o constitutie nereprezentand decat expresia juridica a raportului de forte in lupta de
clasa existenta in momentul istoric dat.
Instituind forma de guvernare republicana, legiuitorul de la 1948 a omis, cu buna
stiinta, faptul ca, desi specifica caracterul unitar si independent al statului roman, acesta
nu mai era considerat si indivizibil, al carui teritoriu era inalienabil, asa cum era prevazut
in constitutiile anterioare din 1866, 1923 si 1938. Aceasta omisiune intentionata era
dictata de considerentele politice ale momentului de atunci si anume acceptarea
recunoasterii tacite a pactului Ribbentropp - Molotov si,implicit a anexarii fortate de catre
URSS a unor teritorii apartinand statului roman (Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul
Hertei si, ulterior Insula Serpilor din Marea Neagra). Ea deschidea totodata posibilitatea
efectuarii unor ,,retusuri teritoriale"intre tarile apartinand sistemului socialist, in functie
de interesele geopolitice si economice ale Moscovei (cum va fi de pilda Planul Valev din
1964 privind zonarea economica a tarilor socialiste).
Proclamand solemn ca puterea de stat emana de la popor si apartine poporului (si
nu natiunii cum se preciza in constitutiile anterioare), Constitutia din 1948 prevedea
exercitarea acesteia de catre organele reprezentative alese de catre popor, ai caror
reprezentanti erau raspunzatori in fata poporului, putand fi revocati prin vointa
alegatorilor, in conditiile stabilite de lege. Acest principiu va ramane pur formal, nefiind
niciodata aplicat in practica vietii parlamentare din perioada totalitarismului. Din acest
punct de vedere, actul constitutional adoptat in 1948 reprezinta, in esenta, vointa
Partidului Comunist ridicata la rangul de lege fundamentala de organizare a statului si de
conducere a societatii, prin monopolizarea puterii politice si instaurarea ordinii
democratice a clasei muncitoare.
Fundamentand bazele structurii social-economice de tip socialist, Constitutia din
1948 desi recunostea existenta a 3 categorii de proprietate (de stat, cooperatista si
particulara, proclama principiul suprematiei proprietatii de stat si cooperatiste fata de cea
privat-particulara, precum si protectia speciala a proprietatii de stat constituita din

bogatiile subsolului, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie si


transmisiuni. Ele erau decretate formal ca fiind bunuri comune ale poporului, apararea si
dezvoltarea lor constituind o indatorire a fiecarui cetatean. Deoarece in momentul
elaborarii Constitutiei o parte din aceste bunuri se aflau in proprietate particulara se
propunea de lege ca ele sa fie trecute ulterior in proprietatea statului, ceea ce va constitui
temeiul juridic al legilor de nationalizare abuziva a marii majoritati a intreprinderilor
industriale, bancare, miniere, de transport si asigurari precum si crearea pe aceasta cale a
economiei si industriei socialiste. Recunoscand si garantand formal proprietatea
particulara si dreptul de mostenire, Constitutia de la 1948 introduce o distinctie artificiala
in cadrul drepturilor reale si patrimoniale,in sensul ca pamantul este considerat ca
apartinand celor cel muncesc, statul protejand proprietatea de munca taraneasca si
angajandu-se sa sprijine cooperatia sateasca.
Aceste prevederi vor constitui baza politico-juridica a inceputului de
cooperativizare socialista a agriculturii, de ingradire treptata si, ulterior de desfiintare a
proprietatii si gospodariei taranesti individuale.
Preocupat de introducerea si promovarea unor valori colectiviste, in detrimentul
celor individuale, legiuitorul de la 1948 a proclamat principiul revolutionar conform
caruia ,,munca este factorul de baza al vietii economice al statului,,(art.12), ea
reprezentand, totodata o datorie a fiecarui cetatean, statul acordand chiar sprijin celor ce
muncesc pentru a-i apara impotriva exploatarii si a le ridica nivelul lor de trai. Pe aceasta
baza se introducea in mod voit confuzia intre munca, ca principiu de existenta universala
in toate societatile si rationalitatea muncii ca mod de actiune instrumentala prin care
indivizii isi realizeaza interesele si scopurile lor in functie de mijloacele existente. Se
promovau astfel valorile colectivismului social, in numele carora munca reprezenta o
onoare in societatea socialista, desi ea va deveni si o sanctiune pentru cei care se vor
opune acestor principii. Ignorand chiar de la inceputurile sale principiul rationalitatii
muncii,societatea socialista, ca si economia pe care ea se va intemeia vor fi impregnate de
irationalitate si ineficienta economica,situandu-se in cele din urma, ,,in afara cursului
normal al existentei.

Constitutia din 1948 introducea in viata statului principiul planificarii economiei


nationale care se va concretiza prin planurile anuale si cincinale adoptate in comun de
catre Marea Adunare Nationala, Guvernul si Comitetul Central al Partidului Comunist.
In felul acesta se realiza o simbioza fortata intre sfera juridica si cea politica
,legile si decretele fiind dublate de hotarari politice si ideologice ale Partidului Comunist
in vederea realizarii economiei socialiste planificate.
De asemenea, desi comertul intern si extern nu devenisera inca monopol de stat,
se specifica ca el va fi sprijinit si dirijat de stat ,care devine principalul si,ulterior unicul
partener de afaceri el fiind totodata principalul exponent care planifica economia
nationala,in vederea dezvoltarii puterii economice a tarii.
Pentru prima data in istoria vietii politice si parlamentare din Romania, prin actul
constitutional din 1948 este inlaturat principiul separatiei puterilor in stat si inlocuit cu
cel al ,,unitatii depline a puterii de stat,, organul suprem al puterii de stat devenind Marea
Adunare Nationala fata de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezinta o
institutie unicamerala (prin desfiintarea Senatului), devenind singurul organ legislativ si
avand o serie de competente si atributii extrem de intinse in privinta formarii
guvernului,votarii bugetului,infiintarii,contopirii sau desfiintarii unor ministere,adoptarii
deciziilor privind problemele razboiului si pacii,acordarii amnistiei etc. In realitate,rolul
Marii Adunari Nationale era formal, deoarece majoritatea actelor administrative si
legislative vor fi elaborate si aplicate de catre guvern, care ,in calitate de organ suprem
executiv si administrativ,era desemnat sa planifice si sa coordoneze economia
nationala,sa realizeze bugetul statului si sa asigure ordinea publica si securitatea statului.
Totodata guvernul era abilitat sa conduca politica generala a statului in domeniul relatiilor
internationale. In felul acesta in evolutia vietii politice si statale din Romania, puterea
executiva va deveni,treptat singura putere reala dobandind o suprematie fata de cea
legislativa si judecatoreasca, mai ales in urma dublarii institutiilor statului de cele politice
si prin cumularea functiilor de stat cu cele de partid .

Politizarea functiilor administrative la nivel central este multiplicata si la nivel


local, unde sunt infiintate consiliile populare ca organe locale ale puterii de stat, infuzate
permanent cu elemente ale Partidului Comunist, care vor aplica politica acestuia in toate
domeniile social politice si economice. Desi Constitutia din 1948 mentinea inca vechea
impartire administrativ - teritoriala a Romaniei in comune , plasi si judete ,ea prevedea
introducerea unei noi unitati administrative, regiunea (si ,ulterior, raionul), ceea ce va
constitui

preambulul suprimarii totale a traditiilor istorice si nationale in domeniul

administrativ teritorial, precum si punerea in practica a centralismului si dirijismului


politic al Partidului Comunist.
Prin Constitutia din 1948 se creau a executivului in realizarea justitiei si legalitatii
, infiintandu-se institutia asesorilor populari,care functionau la toate instantele(cu
exceptia Curtii Supreme) , alesi sau numiti de catre Partidul Comunist si desemnati sa
aplice justitia si sa infaptuiasca ,, legalitatea populara.Desi se stipula subordonarea
judecatorilor numai legii ca si obligativitatea de a aplica legile egal fata de toti
cetatenii,legiuitorul din 1948 nu a mentinut principiul inamovibilitatii judecatorilor
existent in constitutiile anterioare, ceea ce va reprezenta o grava lovitura data insusi
actului de justitie.
De asemenea, Constitutia din 1948 nu mai reglementa contenciosul administrativ,
astfel incat persoanele prejudiciate in dreptul lor printr-un act administrativ abuziv sau
ilegal sa se poata adresa justitiei in vederea repararii morale si materiale, ceea ce va
deschide calea arbitrariului si abuzurilor din partea autoritatilor administrative . Referitor
la drepturile si libertatile fundamentale ale indivizilor,desi acestea erau recunoscute si
garantate formal prin Constitutia de la 1948,erau introduse numeroase restrictii si
interdictii in privinta exercitarii lor,creandu-se o discrepanta vizibila intre principii si
realitatile politice si juridice. Astfel,in timp ce era prevazut si garantat dreptul tuturor
cetatenilor,fara deosebire de sex,nationalitate,grad de cultura si profesie de a alege si de a
fi alesi in organele statului(art. 18), erau prevazute o serie de interdictii si
incompatibilitati electorale si elective fata de persoanele interzise,lipsite de drepturi
civile si politice si nedemne",considerate ca atare de institutiile abilitate in acest sens. Ele
reprezentau o forma legala" utilizata de evaluatorul socialist,de izolare si marginalizare

politica a unor indivizi pe criterii politice si ideologice .Desi prin constitutie era prevazuta
libertatea individuala,nicio persoana neputand fi arestata sau detinuta mai mult de 48 de
ore fara mandat de arestare si nici condamnata fara sentinta judecatoreasca,ea a ramas pur
formala si declarativa in lipsa unor garantii juridice procedurale . Prevazand si garantand
libertatea presei,cuvantului,intrunirilor,mitingurilor si manifestatiilor,actul constitutional
prevedea expres ca exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele
de tiparire,hartia si locurile de intrunire sunt puse la dispozitia celor ce
muncesc"(art.31),evident de catre partidul si statul socialist. Prin structura si
fundamentarea sa politica si ideologica, Constitutia din 1948 a reprezentat principalul
instrument juridic e realizare a ordinii politice si constitutionale socialiste si de trecere
abuziva a economiei sub controlul statului,creand premisele instaurarii tot mai pregnante
a dictaturii partidului in toate domeniile vietii sociale. Constitutia din 1948 a marcat
trecerea spre un regim guvernamental intemeiat pe monopartidism si autoritarism
statal,precum si spre o economie centralizata si dirijata politic,avand ca finalitate practica
limitarea si eliminarea formelor capitaliste din economia romaneasca,prin intreprinderea
unor reforme cu caracter revolutionar".Majoritatea prevederilor sale vor constitui
temeiul juridic al legilor de nationalizare adoptate ulterior si,in primul rand,al legii
nationalizarii principalelor intreprinderi industriale,bancare,miniere,de transport si
asigurari din 11 iunie 1948 ,care a condus la crearea sectorului de stat in economia
nationala si a proprietatii de stat ,care se vor bucura de un regim juridic privilegiat in
comparatie cu sectorul individual si cu proprietatea individuala. Ele vor fi urmate de acte
normative,prin care vor fi trecute in proprietatea statului intreprinderile de cale ferata
particulare, cinematografele,farmaciile si laboratoarele chimico-farmaceutice, institutiile
sanitare

particulare

precum

si

imobilele

de

locuit

apartinand

persoanelor

particulare(efectuate in perioada 1949-1950). Realizarea,prin nationalizare, a sectorului


de stat in economie a reprezentat primul pas spre trecerea la dezvoltarea planificata si
dirijata a acestui sector, creandu-se institutii specializate in acest scop(Comisia de Stat a
Planificarii) si fiind elaborate si aplicate primele planuri anuale(1949 si 19509 si
cincinale (1951-1955,plan aprobat anterior de Plenara CC a PMR din 12-13 decembrie
1950),concomitent cu desfasurarea unui amplu program de electrificare a tarii pe timp de
zece ani. Urmarind prioritar omogenizarea economica dintre diferitele regiuni si zone ale

tarii,aceste planuri(realizate prin munca si sacrificiul cetatenilor, nevoiti sa suporte


numeroase privatiuni),desi

revolutionare" in forma ,se vor dovedi nerealiste in

fond,transformandu-se treptat in contrariul lor, prin incercarile de cosmetizare" si


gonflare" a datelor statistice privind adevarata realitate si rentabilitate a economiei
socialiste. In vederea realizarii in agricultura a sectorului de stat si cooperatist, Plenara CC
al PMR din 3-5 martie a pus problema dezvoltarii de cooperative si intovarasirii agricole
la sate,precum si infiintarea unor statiuni de masini si tractoare(SMA) si de gospodarii
agricole de stat(GAS) ca forme de organizare a relatiilor socialiste in zonele rurale. Chiar
in rezolutia plenarei era specificat ca transformarea socialista a agriculturii are ca
finalitate"ingradirea posibilitatilor de exploatare a chiaburimii si desfasurarea unei largi
activitati politice pentru a convinge taranimea muncitoare sa treaca,pe baza liberului
consimtamant,la agricultura socialista. Aceasta decizie politica a partidului comunist a
fost imediat urmata de o serie de acte normative privind infiintarea de gospodarii agricole
la sate si de gospodarii si ferme de stat ,care practic au anulat reforma agrara din 1945.
Ele au condus la schimbarea tipului si a regimului de proprietate in agricultura
romaneasca,schimbare justificata de regim prin ratiuni economice si politice",dar care
au ignorat pe cele sociale si, mai ales, umane. In consecinta,"strategia deposedarii de
pamant a taranimii a cuprins un arsenal de mijloace si metode, in care prevalau
forta,intimidarea si retorsiunile. Intensificand asocierea fortata,prin constrangerea fizica
si morala a taranimii,statul socialist organizeaza primele institutii specializate de control
pentru colectarea fortata a produselor agricole (Comitetul de stat pentru colectarea
produselor agricole infiintat in februarie 1950), introducand,totodata , sanctiuni severe
impotriva taranilor individuali care nu predau la termen produsele agricole supuse
colectarii. Refuzul taranimii de asociere benevola in gospodarii colective este urmat de
adoptarea progresiva a unor masuri financiare si de constrangere pe linie de partid si de
stat,cum ar fi: consolidarea economico-organizatorica a GAC-urilor (Plenarele CC al
PMR din 1 martie si 18 septembrie 1951), sanctionarea unor regionale PMR care nu au
manifestat interes in accelerarea ritmului cooperativizarii (Cluj, Mures, Galati, Arges),
arestarea taranilor care se opuneau colectivizarii ,introducerea unor masuri de urmarire
silita fata de taranii restantieri la predarea cotelor obligatorii de produse agricole etc.
Consecinta negativa a procesului de cooperativizare fortata a agriculturii a fost aceea ca ,

in 1989, sectorul socialist (de stat si cooperatist) reprezenta 90,7% din suprafata agricola
a tarii ,Romania fiind singurul stat socialist in care s-a aplicat aproape integral politica
partidului comunist de trecere abuziva a pamantului in proprietatea statului. Imixtiunea
directa si brutala a partidului si statului nu s-a limitat numai la infrastructura societatii
(industrie,agricultura,transporturi,comert etc.), ea cuprinzand si suprastructura si
spiritualitatea romaneasca,reprezentata de invatamant,stiinta, cercetare si cultura. Primele
reglementari normative au vizat reforma invatamantului romanesc traditional ,prin
democratizarea" si ideologizarea" acestuia. Chiar daca reforma invatamantului sin 1948
a asigurat gratuitatea si accesibilitatea pentru un numar mare de elevi si studenti,ea a fost
fundamentata politico-ideologic in directia formarii unor cadre de specialisti conformisti
politicii partidului si statului. Pentru acest motiv ,in planurile si programele de invatamant
la diverse nivele au fost introduse ca discipline obligatorii filosofia marxista,
materialismul dialectic si istoric,istoria partidului comunist (bolsevic) ,ateism etc.,fiind
inlaturate o serie de discipline considerate burgheze" si reactionare", precum istoria si
filosofia religiei, sociologia, antropologia, genetica etc., procedandu-se la excluderea si
persecutarea politica a unor cadre didactice valoroase,dar considerate indezirabile pentru
regimul comunist. Tot in anul 1948 este reorganizata pe principii politico-ideologice si
vechea Academie Romana, care va fi treptat impanata cu o serie de elemente fidele
regimului,fiind obligata sa legitimeze prin studii si cercetari politica partidului. Este
promulgat un nou cadru normativ privitor la regimul general al cultelor religioase, care va
introduce o serie de discriminari, atat in privinta liberei exercitari a unor culte(cazul
cultului greco-catolic), cat si in privinta statutului personalului din institutiile religioase.
Se introduce un control specializat si restrictiv asupra culturii romanesti, prin infiintarea
institutiei cenzurii in anul 1949, care va exercita o presiune si represiune asupra multor
publicatii si scriitori. Centralismul politic si economic este dublat de cel
administrativ,prin

inlaturarea

in,

in

1950,

vechii

impartiri

teritoriale

Romaniei,experimentata timp de un secol si inlocuirea ei cu regiuni si raioane


administrativ-teritoriale. Raionarea tarii , realizata dupa modelul sovietic ,era justificata
de catre guvernantii comunisti prin necesitatea inlaturarii separarii artificiale dintre
centrele agricole si cele industriale", in realitate ea urmarind introducerea unui control
direct si centralizat al puterii politice la nivel local,unde, din 1950,au fost infiintate

primele sfaturi populare,abilitate cu conducerea activitatilor economice, sociale si


culturale.

Fundamentata pe un sistem de reglementare normativa, excesiv de

restrictiva si coercitiva, ordinea publica si constitutionala socialista trebuia mentinuta si


aparata de un ansamblu de institutii si organisme specializate, care trebuiau sa asigure
conformarea totala si neconditionata a tuturor cetatenilor fata de modelul etnico-juridic
socialist. Inspirandu-se dupa modelul sovietic de represiune,regimul comunist din
Romania infiinteaza, in 1948, organele de securitate ,care se vor transforma intr-o
adevarata politie politica, reprimand cu brutalitate cele mai neinsemnate acte si fapte ale
unor indivizi ,dar considerate ca periculoase si dusmanoase fata de oranduirea socialista.
Tot in 1949 este desfiintata vechea politie si inlocuita cu militia populara ,care se va
implica activ in procesul colectivizarii fortate si in arestarea multor indivizi nevinovati,
carora li s-au inscenat procese judiciare,incheiate cu ani buni de detentie. Sunt adoptate
noi legi de organizare judecatoreasca si a procuraturii civile si militare in 1952, acestea
inlocuind vechea structura

traditionala a justitiei si parchetului . Ele au condus la

transformarea treptata a puterii judecatoresti intr-o anexa a politicului si executivului,prin


introducerea unor prevederi neconstitutionale,care limitau sensibil dreptul individului la
aparare,la administrare de probe sau la publicitatea procesului judiciar. Reprimarea severa
si sanctionarea grava a diferitelor acte si fapte considerate ca infractiuni se va concretiza
ca o adevarata inflatie penala,dusa dincolo de limitele normale ala unei aparari sociale si
preventii ce exista in orice societate. Inspirat dupa modelul penal sovietic,codul penal
romanesc introduce o inovatie" nefasta in privinta definirii infractiunilor ,prin
inlaturarea principiului democratic al legalitatii delictului si sanctiunii si inlocuirea lui cu
cel al analogiei infractiunii ,ceea ce va conduce la introducerea arbitrariului si abuzului in
materie penala ,permitand puterii sa condamne si sa aresteze numerosi cetateni pe motive
imaginare sau pentru fapte pe care nu le-au comis in realitate .

Apreciata si elogiata

in epoca ca fiind prima constitutie democratica, de tip socialist, care a dat posibilitatea
maselor populare , sub conducerea PMR sa realizeze un program larg de reconstructie
economica si sociala.Constitutia de la 1948 , mai ales prin consecintele sale pe termen
lung, a deschis calea totalitarismului politic si a centralismului economic si
administrativ , fiind , totodata, preambulul marilor abuzuri si nedreptati comise de
regimul comunist in perioada 1950-1960.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

S-ar putea să vă placă și