Dintre numeroasele puncte de coliziune intre realisti si teoreticienii care accentueaza efectele

globalizarii, doua par a fi extreme de relevante. In primul rand, asa cum s-a mentionat in
sectiunea anterioara, Waltz nu este dispus sa conceada ca statul, ca actor al relatiilor
internationale, se afla in criza; dimpotriva, cel putin unele dintre state (de fapt, cele care
conteaza) si-au intarit semnificativ capacitatea de a face fata noilor provocari venite dinspre
economia mondiala. In al doilea rand- si aici defensive lui Waltz este si mai interesanta din punct
de vedere theoretic- chiar in conditiile atat de pronuntatei superioritati de care se bucura in
present pe plan mondial, Statele Unite nu au resursele pentru a gestiona singure, intr-un mod
eficient, afacerile internationale: problema centrala este, pina la urma, unipolaritatea.
Pentru Waltz, nu incape nici o indoiala ca intre interdependenta si globalizare exista o legatura
semnificativa. Multi dintre sutinatorii interdependentei, in anii 1970, se asteptau ca statul sa se
disipe si sa dispara.... Globalistii anilor 90 cred ca, de data asta, chiar se intampla. Ca fenomen,
globalizarea trebuie admisa: este o puternica forta in directia schimbarii. Din punct de vedere
teoretic insa ea nu aduce prea multe elemente noi: Globalizarea inseamna omogenizare. Desi
pare a aproba ideea ca trebuie luate in calcul si alte dimensiuni ale acestui proces de
omogenizare, Waltz pune accentul tot pe dimensiunea economica, intrand astfel pe terenul
favorit al globalistilor.
Contributiile lui Waltz nu fac obiectul unor trimiteri abundente in literatura consacrata
globalizarii, probabil tocmai din cauza tendintei sale de a explica politic, iar nu economic
relatiilor internationale: Explicatiile politice cantaresc greu in explicarea evenimentelor
international-politice. Politica nationala, nu pietele internationale, explica multe dintre evolutiile
economice internationale. Insa, din multe puncte de vedere, concluziile sale sunt foarte
asemanatoare cu cele ale scepticilor- scoala de candire asupra globalizarii care include si o
serie de figuri importante din sfera teoriei politice internationale ( realiste), precum Rober Gilpin,
Stephen Krasner sau Paul Hirst. In orice caz, Waltz este de acord cu cei care resping mitul
potrivit caruia suveranitatea statelor sau puterea guvernelor nationale ar fi subminate de
globalizare. Waltz sustine ideea ca succesul in afacerile internationale contemporane apartine
statelor care isi dezvolta o capacitate transformativa. Desigur, teoria waltziana poate furniza o
explicatie structurala, intrucat unul dintre modurile prin care structura isi face simtite efectele
este competitia. Comportamentele de succes vor fi imitate, astfel ca ar trebui sa ne asteptam la o
mai pronuntata convergenta a raspunsurilor statelor la provocarilor globalizarii.
Mutatiile invocate de globalistii trebuie recunoscute, insa, potrivit teoriei lui Waltz, ele tin de
nivelul unitatii, adica de procesul politic international. Cum teoria sa pune accent pe cauzele
permisive la nivel structural, Waltz apreciaza ca procesele descrise de globalisti trebuie intelese
pe fondul unipolaritatii sistemului international. Iar cu cat este mai interpendent sistemul, cu
atat mai mult este nevoie de un surogat de guvern .
Asa cum argumenteaza, de pe pozitii neorealiste, Christopher Layne, in sistemele unipolare
statele balanseaza intr-adevar impotriva puterii necontrolate a hegemonului, neputandu-se vorbi
de o diferenta neta intre balanta de putere si balanta amenintarilor , potrivit careia statele au
tendinta de a-si modela comportamentul de balansare in functie de perceptia asupra
amenintarilor.( Keneth Waltz teoria politicii internationale)