Floarea-soarelui este una dintre cele mai viguroase si mai spectaculoase dintre

toate culturile de camp. Este singura planta care, in perioada infloriririi, are capacitatea
de a isi roti capitulul spre soare, pentru a capta cat mai multa energie solara. Ea rezista
foarte bine la factorii de stres, mai ales la seceta, si cu sistemul sau radicular foarte
puternic, extrage o mare cantitate de elemente nutritive din sol. Dar cu toate acestea,
paradoxal, productiile ce se obtin la floarea- soarelui, sunt de cele mai multe ori limitate,
departe de asteptarile fermierului si rareori se coreleaza cu dimensiunea investitiilor in
seminte si ingrasaminte, pe care acesta le face. Sunt mai multi factori care contribuie la
limitarea productiei obtinute, dar in mod cert bolile si daunatorii au un aport insemnat
la dimensiunea redusa a recoltei.
Bolile florii-soarelui sunt cu atat mai periculoase, cu cat majoritatea lor sunt
comune si pentru alte culturi. Din cauza acestui fapt, ele au un potential de multiplicare
foarte ridicat si rezerva infectioasa ajunge rapid la pragul critic de la care incep sa apara
pierderi de recolta. Iata cateva dintre cele mai frecvente si importante boli:

Mana (Plasmopara helianthi). Poate fi

prezenta in toate stadiile de crestere si dezvoltare a culturii. Ea este cu atat mai
periculoasa cu cat se manifesta in faze mai timpurii de crestere. Atacul pe frunze incepe
de la cele bazale si se prezinta sub forma unor pete galbui, pe dosul carora apar
fructificatiile ciupercii sub forma unei pasle albe. intr-un stadiu mai avansat, tesutul din
dreptul petelor se brunifica si se usuca. Urmare a atacului se reduce substantial
suprafata foliara a plantelor.
Patarea bruna (Phomopsis helianthi). Boala afecteaza aparatul foliar si
tulpina plantelor. Primele simptome apar la locul de insertie al petiolului frunzelor pe
tulpina, sub forma unor pete, la inceput galbui, apoi de culoare bruna, cu margine
clorotica. in faza avansata, frunzele se usuca, iar tulpinile se frang de la locul atacului.
Mai grav este ca ciuperca sintetizeaza o serie de micotoxine ce cauzeaza coacerea
prematura sau chiar moartea plantelor atacate. Boala este favorizata de microclimatul
umed si de densitatea prea mare a culturii.

Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum). Infectiile se pot produce intr-o

prima faza din sclerotii germinati in apropierea radacinilor, de unde ciuperca se extinde
in plantuta care in scurt timp moare. Este tipul de atac ce apare pe solele cultivate
anterior cu rapita, soia sau mazare, si care duce la reducerea densitatii culturii. Pe
tulpini, boala se manifesta sub forma de pete albicioase ce cuprind intreaga
circumferinta. De aici planta se usuca si se poate frange. Cel mai sever atac se produce
pe calatidiu in urma infectiilor cauzate de ascosporii proveniti de pe tesuturile moarte. in
urma atacului, tesutul putrezeste, apoi semintele si sclerotii cad pe sol si vor constitui
viitoarea sursa de infectie. Boala este extreme de periculoasa si din cauza faptului ca
ciuperca ce o produce este patogen comun pentru multe alte specii de cultura ca:
rapita, soia, mazarea, etc.

Alte boli: rugina florii-soarelui, alternarioza,

septorioza, sunt boli care reduc suprafata foliara a plantelor, dar ele sunt in general mai
putin prezente in cultura si pagubele cauzate sunt mai reduse.
Cum combatem bolile?
Reducerea pierderilor cauzate de boli doar cu ajutorul tratamentelor chimice, fie
ele la samanta sau in vegetatie, nu reprezinta o solutie intotdeauna sigura si in nici un
caz eficienta economic. Realizarea unei eficacitati ridicate dar si eficienta economic,
presupune o abordarea in concept preventiv si in sistem integrat a combaterii bolilor, in
care un rol foarte important trebuie sa-l joace:
- cunosterea si inregistrarea pe fiecare sola a istoricului manifestarii bolilor;

- utilizarea hibrizilor cu rezistenta genetica la bolile cunoscute ca fiind frecvente

in zona sau pe sola de cultura;
- rotatie a culturilor de minimum 4-5 ani;
- fertilizarea bazata pe ingrasaminte cu raport echilibrat N-P-K. Dezechilibrele
de nutritie in favoarea azotului duc la sensibilizarea plantelor la atacul bolilor;
- aplicarea in timpul vegetatiei a stimulatorilor de crestere pe baza de fenolati
(Atonik) si a fertilizantilor foliari pe baza de fosfiti (P2O5), care induc in plante reactia de
autoaparare la boli;
- tratarea semintei pentru prevenirea infectiilor din samanta si sol;
- in ultima instanta se poate apela la tratamente in vegetatie, dar aici este de
retinut ca fungicidele au un anumit spectru de combatere, si un singur produs nu poate
fi utilizat, spre exemplu, si pentru mana si pentru putregaiuri.

Lupoaia(Orobanche Cumana) este un

parazit vegetal care poate cauza pierderi considerabile de recolta, mai ales in judetele
din sud-estul tarii. Neavand capacitatea de sintetiza clorofila, aceasta planta parazita se
instaleaza pe radacinile plantelor atacate, de unde extrage seva gata preparata.
Evitarea pagubelor produse de acest parazit, poate fi facuta printr-o rotatie lunga, de 56 ani sau prin cultivarea unor hibrizi cu rezistenta genetica. In acest caz, marea
problema este capacitatea lupoaiei de a dezvolta in timp scurt, rase noi, mai agressive,
la care chiar si hibrizii cunoscuti ca rezistenti, devin sensibili. in acest moment, cea mai
sigura solutie, mai ales pentru zonele puternic afectate de lupoaie, o constituie,
cultivarea hibrizilor din gama Clearfield. Imazamox, componenta erbicida utilizata la
acesti hibrizi, asigura o combatere foarte buna a lupoaiei.
Atentie la daunatorii florii-soarelui!

Daunatorii florii-soarelui, pot determina scaderi semnificative a recoltelor prin

reducerea densitatii culturilor, dar si a suprafetei asimilabile. Sunt si daunatori care
cauzeaza pierderi de recolta prin deprecierea calitativa a semintelor. Iata care sunt
cativa dintre daunatorii importanti, prezenti in cultura in perioada de vegetatie:
Gargarita porumbului sau ratisoara (Tannymecus dilaticollis). Este cel mai
important daunator al florii-soarelui, in primele faze de vegetatie. Cel mai periculos atac
are loc atunci cand plantele sunt in faza de coleoptil sau imediat dupa rasarire, cand
procentul de plante complet distruse poate sa ajunga aproape de 100%. Frecventa si
intensitatea atacului este intotdeauna, mai mare in anii secetosi. Problema acestui
daunator era relativ usor de rezolvat prin tratarea semintelor cu insecticide
neonicotinoide (imidacloprid, thiametoxam, clothianidin). Insa, odata cu decizia luata in
UE, de a se restrictiona utilizarea acestor produse pe o perioada de 2 ani, problema
combaterii ratisoarei, revine in mod foarte acut in actualitate. Singurele optiuni deschise
raman rotatia culturilor si tratamentele la sol cu insecticide piretroide, cu rezultate
limitate, in faza de rasarire a culturii.
Gandacul pamantiu (Opatrum sabulosum) este un daunator polifag, cu un
mod de daunare asemanator cu ratisoara porumbului. Adultii ataca semintele incoltite si
coleoptilul plantelor in curs de rasarire. Larvele consuma radacinile plantelor. Si in cazul
acestui daunator, singura optiune chimica este tratamentul la sol cu insecticide pentru
combaterea adultilor.
Viermii sarma (Agriotes sp.) sunt un grup de daunatori polifagi intalniti mai
ales pe solurile grele, cu structura compacta. Atacul principal este cauzat de larve, care
fac gauri in seminte, care nu mai germineaza, sau prin coleoptilul si radacinile plantelor.
Deoarece viermii sarma ataca toate plantele cultivate si specii din flora spontana,
singura posibilitate de a limita pierderile cauzate ar ramane tratarea semintei, dar este
de vazut ce insecticide vor mai putea fi utilizate, dupa ultimele decizii luate la nivelul
Uniunii Europene.
Afidele (Aphis sp.). Atacul acestor paduchi ai frunzelor, este de obicei neglijat
de majoritatea fermierilor. Sunt insecte polifage care pot fi intalnite si pe porumb, grau,
rapita, culturi cu care floarea-soarelui intra in rotatie. Simptomele sunt mult mai putin
vizibile, deoarece afidele nu se hranesc cu tesuturi verzi. Aceste insecte se localizeaza
pe dosul frunzelor tinere sau al butonilor florali, unde inteapa si sug sucul celular. in anii
secetosi, afidele se multiplica foarte rapid, ajungand sa creeze colonii in zonele atacate.
Un buton floral atacat, va avea seminte mai mici si seci. Reducerea pagubelor poate fi
realizata prin tratamente in vegetatie cu insecticide piretroide, sau daca temperaturile
sunt prea ridicate pentru asemenea insecticide, este recomandat a se utilize insecticide
pe baza de thiacloprid sau acetamiprid.
In ceea ce priveste combaterea daunatorilor la floarea-soarelui, in opinia mea,
ca si in cazul bolilor, singura optiune eficienta economic si cu efecte benefice pe termen
lung, este abordarea in sistem integrat a problemelor legate de combaterea
daunatorilor, in care masurile agrofitotehnice sa se imbine cu masurile de natura
genetica si masurile de combatere chimica.