Un om intelept mi-a spus odata ca printii si printesele sunt in mare parte

responsabili de lipsa de realism pe care o dovedim de multe ori intr-o relatie

Nu trebuie sa absolutizam, dar ne formam sub influenta lor, si inconstient
incepem indelungata cautare a barbatului perfect.
Insa barbatul real are si nevoi, are si obiceiuri proaste, are si ticuri care ne
deranjeaza, si totusi este atat de scump, ne face uneori sa uitam de noi, si
apoi uita sa cumpere hartie, desi l-am sunat special
Si daca barbat perfect nu exista, asa cum nu exista nici femeie perfecta, am
si o veste buna: exista relatii vii, adevarate, care poate isi mai pierd din
pasiunea si tumultul inceputului, dar dobandesc dulceata fructului bine copt.
Si daca tot vorbim despre trezirea la realitate, cred ca cel mai potrivit ar fi un
dus rece sub care sa recunoastem unele din cele mai frecvente greseli pe
care noi, femeile, le facem intr-o relatie.
Nimanui nu-i place sa fie sufocat, si cu toate astea, multe femei au dificultati
in a se abtine. Pentru ca asa suntem noi create, sa fim mai grijulii (instinctul
matern, bata-l vina) si sa mai si exageram. Lasati-i putina libertate, nu-i mai
controlati fiecare gest, si nu-l sufocati nici cu prea multe confesiuni.
Intelegeti ca barbatii au o psihologie diferita, ei sunt axati mai mult pe fapte,
si nu inteleg placerea pe care o simtim noi atunci cand stam ore in sir la
taclale, fara sa rezolvam nimic.
Barbatii nu vorbesc cu usurinta despre sentimentele lor, cand le exprima e ca
si cum ar fi salvat Titanicul de la inec. O mare reusita! Care merita sincer
apreciata. Asa cum si tacerea noastra este apreciata uneori, mai degraba
decat insistentele. Poate va suna cunoscut: S-a intamplat ceva? Hai, spunemi ce ai; Simt ca ai patit ceva; De ce nu vrei sa imi spui?; Ai ceva cu mine?;

Am gresit eu cu ceva? Si toate astea inlantuite. Cititi-le cu voce tare si veti

vedea ca suna ca un real asalt cu ghiulele, gloante, sageti otravite, si tot
arsenalul feminin de insistente, vocea ce-si schimba tonalitatea, ochii ce
incep sa lacrimeze, schimbarea abordarii, de la persoana a II a, la persoana I
(inceput cu tu, sfarsit cu eu).
Acesta a fost numai un exemplu, insa suficient de puternic, sper. Sub asaltul
de intrebari barbatii se enerveaza, refuza sa raspunda, deoarece lor nu le este
atat de usor sa isi exprime slabiciunile sau emotiile. Pentru ei acestea sunt
atitudini tipic feminine. Asa ca aveti rabdare si nu ii presati.
De multe ori ne trezim analizand excesiv afirmatiile partenerului, eventual
apeland si la sprijinul unei prietene, care sa ne ajute sa gasim noi
semnificatii spuselor lui, sau mai degraba care sa confirme concluziile
noastre. Si de cele mai multe ori prietenele nu ne contrazic, ne compatimesc
si le vine greu sa creda ca el a putut sa faca sau sa spuna asa ceva. Evident,
ele sunt subiective, si cunosc numai varianta noastra.
Ajungem astfel la niste interpretari cu adevarat surprinzatoare, care cu
siguranta il vor surprinde si pe el in momentul in care ii vom arunca totul in
fata intr-un moment de furie.
Mult mai eficient ar fi sa-i comunicam onest nemultumirile exact in
momentul in care acestea apar. Si sa nu le comunicam sub forma de repros,
ci ca pe o informatie pe care o poate folosi. Si mare atentie, ascultarea
eficienta presupune a asculta fara a emite judecati. Orice om se simte mult
mai confortabil sa spuna ce are pe suflet daca nu aude in permanenta fraze
de genul: Dar nu inteleg cum ai putut sa faci asta; Ai gresit foarte mult, etc.

Nu poti sa stii nimic sigur pana cand nu il intrebi si pe cel implicat si ii oferi
si sansa de a se exprima, fara sa-l intrerupi. Sau mai grav, nu vei stii nimic
sigur daca vei anticipa si-l vei lasa si pe el sa inteleaga faptul ca tu deja ai
pus eticheta, printr-o invitatie la discutie de genul: Stiu ca o sa te enervezi,
o sa incepi sa tipi, dar cum ai putut sa...? Spunandu-i din start ceea ce tu stii
deja, omori si comunicarea si cresc si sansele ca asteptarile tale chiar sa
devina realitate.
Unele femei cred, in mod eronat, ca daca isi exprima suferintele fizice si
morale, fictive sau reale, carora ele le imprumuta titlul de sensibilitate, vor
descatusa latura protectoare a masculului si il vor face sa le iubeasca si mai
mult. Este un strigat disperat dupa atentie, dar de multe ori rezultatul nu este
cel scontat. Barbatii adora, este adevarat, sa simta ca detin controlul iar
femeia depinde intr-un fel de el. Dar daca ne lamentam exagerat, ne plangem
mult prea des de diferite afectiuni sau de inima albastra, ii aratam cu fiecare
ocazie cat suntem de sensibile (la fum, la mancare, la vorbe, la diferite
actiuni, etc) vom reusi intr-un final sa-l enervam. Pentru ca barbatilor le plac
femeile gingase, dar nu ipohondre. Si sincer acum, voua nu vi se pare
obositoare o persoana care vorbeste in permanenta despre indispozitiile ei?
Nu preferati sa aveti in jurul vostru persoane care cu un zambet reusesc sa va
insenineze ziua si sa va readuca buna dispozitie? Si stiti vorba aceea: cu o
floare nu se face primavara, dar cu un zambet cald aduceti primavara in
sufletul celui care il primeste.