ACTIVITATEA UMANA SI STRUCTURA EI PSIHOLOGICA

Activitatea este o succesiune de actiuni, actiunea fiind integrarea unor operatii urmarind un
obiectiv imediat. Activitatea implica o serie de actiuni exterioare care in ansamblu au fost
denumite comportament. Incluzand si actiunile interioare, mentale, vorbim de conduita. Orice
conduita, orice activitate se indreapta spre un scop, catre care converg toate actiunile componente.
Exista deci un efort de sinteza, de integrare specific activitatii. Tendinta de organizare, de unificare
este o caracteristica generala a organismului. Din punct de vedere anatomic, celulele sunt grupate
in tesuturi, acestea se impletesc in organe, organele alcatuiesc aparate, toate fiind subordonate
necesitatilor organismului in intregimea sa. Psihicul este si el un vast sistem, compus din
numeroase subsisteme.
Sherrington C. a observat reactiile unui animal spinal (caruia i s-au sectionat legaturile cu
creierul, ramanand posibile doar reactiile datorate maduvii spinarii). Cand i se intepa un picior din
spate, o data cu retragerea acestuia avea loc o intindere a celuilalt picior din spate, dar si
intinderea si flexia celor din fata (o schitare a alergarii). Chiar si cele mai simple reflexe spinale nu
sunt izolate, ci apar miscari coordonate cu ele. Reactia face parte dintr-un integron (ansamblu
unitar de elemente interdpendente).
Toate functiile psihice se subordoneaza acelui macrosistem care e persoana si indeosebi eul
constient. Activitatea este unitara, tocmai fiindca exprima persoana cu profilul ei caracteristic, fiind
in functie de ierarhia scopurilor, aspiratiilor ei. Executia, faptele presupun insa o succesiune de
obiective partiale si de mijloace adecvate.
H. Murray distinge in ansamblul activitatii trei trepte de complexitate crescuta. Elementul
cel mai simplu este procedeul. Procedeele sunt mici unitati de comportament vizand obiective
imediate: a se uita la T.V.', a vorbi cu un prieten'. Sunt fragmente de comportare de-sinestatatoare prin care putem caracteriza pe cineva. Fiecare are un anume stil: intalnindu-se cu un
prieten, unii vorbesc ei si nu prea il lasa pe celalalt sa spuna ce crede, altii il tachineaza, altii au
mania contrazicerii etc.
Treapta urmatoare este de o complexitate mult mai mare. Intitulata serie, prin asemanare
cu serialele televiziunii, ea se refera la o perioada in care predomina un obiectiv central: perioada
alegerii profesiei', studentia', perioada intemeierii unei familii' s.a.
Intervalul cel mai mare cuprinde in el majoritatea sau chiar toate seriile urmarite in cursul
existentei: e programul serial ori planul temporal' vizand esalonarea proiectelor, stabilirea
succesiunii scopurilor intermediare catre realizarea unui ideal. Un astfel de program ar putea
cuprinde: perioada alegerii profesiei, studentia, stagiul militar, casatoria, viata intr-un orasel de
provincie, colaborari in presa locala, incadrarea la un ziar central si mutarea intr-un oras mare,
afirmarea ca ziarist.
Activitatea umana presupune o inlantuire de scopuri, un proiect de existenta care incepe sa
se contureze o data cu adolescenta. Planul temporal depinde de: mediul social, modelele de
existenta, posibilitatile persoanei. Un rol important il au aptitudinile individului, succesele sale
scolare, dar si circumstantele sociale. El se elaboreaza mai mult sau mai putin constient. Sunt tineri
care stiu exact ce doresc, pe cand altii se preocupa cel mult de viitorul apropiat. Oricum, alegerea
cere reflexiune, decizie caci se ivesc tot felul de situatii, alternative, conflicte. Aici intervine acea
capacitate numita vointa si are o mare insemnatate in urmarirea cu consecventa a scopurilor
propuse, trecand peste tot felul de obstacole. De aceea consideram activitatea umana ca fiind
una voluntara, spre deosebire de cea desfasurata de animale: activitatea instinctiva.
Structura psihologica a activitatii
Vointa reprezinta capacitatea de a actiona in vederea realizarii unui scop constient,
infrangand anumite bariere interioare sau exterioare.
Exemplu: Presupunem un student, invatand pentru un examen dificil care are loc a doua zi.
Deodata, primeste un telefon de la un prieten care ii zice ca azi e ultima zi cand pot vedea un film
foarte bun. Daca studentul lasa totul balta si alearga la cinema, el n-are vointa. Cel care are vointa
sta si reflecteaza cum sta cu invatatul si, de obicei, ramane in continuare la masa de lucru,
promovarea examenului fiind mai importanta.

Actul voluntar presupune patru etape.

a) Aparitia conflictului. Acesta poate fi de trei feluri, in functie de caracterul celor doua
alternative. E nevoie de reflexiune atunci cand toate au cam aceeasi pondere, fiindca daca una este
mult mai intensa, declanseaza actiunea imediat. In aceasta faza se constata dificultatea alegerii
unei solutii si consecintele mai mult sau mai putin grave ale unei nechibzuinte.
b) Deliberarea, adica analiza fiecarei alternative, a consecintelor neglijarii ei. Ce se intampla
daca intrerup invatarea, se intreaba studentul? Apoi analizeaza daca nu poate ocoli bariera: Sa ma
scol maine mai devreme si sa recuperez timpul pierdut sau sa ma inteleg cu colegii ca sa intru la
examen la amiaza si pana atunci am timp de repetat'. Deliberarea presupune si alcatuirea unui plan
pentru a putea elimina sau micsora riscurile in cazul alegerii unei alternative. Ea poate dura multa
vreme (alegerea carierei), insa alteori e extrem de scurta.

Exemplu: unui sofer ii sare in fata un copil, pe neasteptate si-1 loveste. Ii poate veni in gand
sa fuga, nefiind nici un martor, imediat, totusi, opreste si acorda copilului ajutorul cuvenit.
Uneori deliberarea e formala, iluzorie, caci hotararea e luata, doar se cauta argumente
pentru a o justifica in fata altora sau in fata propriei sale constiinte.
c) Decizia e momentul caracteristic al vointei. Ma hotarasc pentru una din alternativc si
pentru tactica necesara. Sunt oameni capabili sa se hotarasca repede. Altii sunt foarte oscilanti si
ezita multa vreme, uneori chiar trece timpul in care decizia ar fost utila. Este una din deosebirile
dintre omul practic si tipul teoretic. Este caracterizata si de nuanta temperamentala a individului.
d) Executarea hotararii este neglijata de unii psihologi. Totusi, este edificatoare in privinta
calitatilor de vointa ale unei persoane. Nu e suficient sa iei o hotarare, trebuie sa poti lupta
impotriva dificultatilor rezultate din decizia respectiva.
Exemplu: un alcoolic hotaraste sa nu mai bea nici o picatura'. Decizia e respectata doua
zile, dar in a treia zi se intalneste cu un tovaras de pahar care-1 informeaza ca la local s-a adus
un vin strasnic', eroul nostru nu rezista si decizia s- a spulberat. Actul de vointa a ramas trunchiat
de ceea ce este esential si anume respectarea deciziei luate.
Literatura de specialitate stabileste urmatoarele etape privind structura activitatii umane:
1) conceperea situatiei (stabilirea obiectivului ce urmeaza a fi realizat);
2) deliberarea (examenul solutiilor disponibile, inventarierea argumentelor pro' si contra'
in functie de sistemul de valori de care ele dispun, ezitarile si pendularile intre diversele
alternative);
3) decizia (retinerea unei singure variante actionale din cele disponibile);
4) executia (traducerea in fapt a actului respectiv si realizarea obiectivelor propuse).
Aceasta schema este populara si arhicunoscuta.
Comentariile care s-au facut in legatura cu ea sunt:
nu toate fazele actului presupun prezenta vointei, deci a efortului voluntar. Paul Foulquie
considera ca actul propriu-zis si exclusiv care apartine vointei este doar decizia care consta in
rezolutia ferma si definitiva de a executa proiectul estimat ca rezonabil'. Celelalte trei faze sunt
expresia altor fenomene psihice, relevand prezenta ratiunii sau inteligentei. Punctul de vedere
potrivit caruia decizia este faza fundamentala a actului voluntar este larg raspandit in psihologie.
nu toate fazele sunt acceptate in structura actului voluntar. Sub influenta
existentialismului si mai ales a psihanalizei, schema clasica a actului voluntar este contestata. Este
pusa la indoiala, si uneori chiar total negata, valoarea deliberarii. Cand eu deliberez, jocurile sunt
deja facute' afirma Sartre. Mare parte a actelor noastre, spun psihanalistii, sunt determinate

inconstient, asa incat deliberarea nu este decat o comedie, o rationalizare a posteriori. Vointa este,
intr-adevar, expresia constiintei de sine, dar ea este si expresia intregii personalitati a individului,
ea este expresia invatarii, inteligentei, educatiei sociale, dar si a motivatiilor inconstiente;
fazele actului voluntar nu parcurg ordinea prescrisa de schema clasica. Activitatea
noastra interioara este plina de confuzie, considera Foulquie. In focul actiunii, nu observam
distinctia neta a momentelor care pun succesiv in joc functii psihice diferite. Suntem in intregime in
fiecare dintre demersurile noastre mentale. N-ar fi exclus ca momentele actului voluntar sa se
inverseze, sa se revina asupra unora dintre ele, sa fie compromise altele.
Fara indoiala ca decizia are o pondere deosebita, dar stim bine chiar din experienta
cotidiana ca de multe ori decidem, luam hotarari pe care insa nu le putem duce la bun sfarsit. Poate
fi socotit om de vointa cel care decide bine si repede, dar nu-si traduce in fapt deciziile luate?
Astfel, toate fazele actului voluntar isi au semnificatia si importanta lor, insa cea mai importanta
este ultima, executia, deoarece ea reprezinta finalizarea actului respectiv. Proba autenticitatii
proiectului stabilit, a corectitudinii deciziei luate o constituie indeplinirea proiectului. Daca
procesualitatea se opreste in una dintre faze, inaintea executarii, nu avem de a face cu un act
voluntar propriu-zis, ci cu procese cognitive, afectiv-motivationale, rational-decizionale.
Neintegrate, nesubordonate si necontrolate de efortul voluntar ele nu se convertesc in momente
ale actului voluntar, ci raman de sine statatoare.