Poveste lui Harap-Alb

de Ion Creanga
-caracterizarea personajului-

Basmul este dupa cum afirma George Calinescu oglindire a vietii in moduri
fabuloase. Cuvantul basm vine din slava veche insemnand nascocire. Basmul este o opera
epica in care apar personaje cu valori simbolice, care se infrunta, finalul aducand victoria
fortelor pozitive asupra celor negative.
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult publicat de Creanga in 1877 in revista
Convorbiri literare . Desi preia din basmul popular tiparul narativ, formulele tipice, fuziunea
real-fabulos, personajele negative si cele pozitive sau elemente magice, Creanga inoveaza in
opera sa atat in ceea ce priveste structura narativa, cat si cea tematica, constructia personajelor
sau arta povestirii.
Alaturi de tema preluata din basmul popular, binele invinge raul, Creanga adauga tema
initierii sprijinindu-se pe motive literare precum labirintul, coborarea in infern, moartea si
invierea ritualica. Din acest punct de vedere basmul sau poate fi privit ca un bildungsroman in
care eroul parcurge mai multe etape: el trece de la stadiul de novice la cel de matur, gata sa
preia conducerea imparatiei si destinele oamenilor. La inceput, la curtea tatalui sau, este
increzator in fortele proprii, gata sa porneasca la drum fara sa stie ce il asteapta, lasandu-se
condus de aparente. Nesocoteste ovata tatalui si se insoteste cu spanul, devenindu-i sluga. Pe
drum invata ce e mila, cruta viata furnicilor si albinelor, invata care ii sunt limitele si accepta
sa fie ajutat. In final isi cucereste viitoarea sotie prin destoinicire si perseverenta. Ii dovedeste
ca este un om de caracter, respectandu-si cuvantul dat spanului de a nu-si dezvalui identitatea.
Incipitul si finalul basmului pun in evienta o alta particularitate a operei lui Creanga si
anume localizarea fabulosului. Creanga adapteaza formulele introductive din basmul popular
si introduce regionalismul amu specific Moldovei: amu cica era odata intr-o tara un crai
care avea 3 feciori. In final, Creanga da veridicitate faptelor prezentate prin inserarea unei
observatii din lumea reala, modificand formula de incheiere: iar pe la noi cine are bani bea si
mananca, iar cine nu, se uita si rabda.
Constructia subiectului contribuie la conturarea portretului moral al eroului
prin surprinderea comportamentului acestuia. Eroul apare prezentat inca din expozitiunea
basmului: este fiul cel mic al craiului, tatal a 3 baieti, iar Verde imparat, unchiul sau, tata a 3
fete. Factorul perturbator, intriga, ce deregleaza echilibrul initial este scrisoarea pe care Verde
imparat o trimite fratelui sau, cerandu-i un mostenitor la tron. Acesta declanseaza desfasurarea
actiunii. Cei doi frati mai mari esueaza in calatorie fiind speriati de tatal lor imbracat in blana
de urs. Spre deosebire de ei, mezinul reuseste sa treaca de aceasta proba fiind sfatuit de Sfanta
Duminica. Pe drum devine sluga spanului deoarece nesocoteste povata tatalui. Spre deosebire
de basmul popular, Creanga aduce dubla interdictie eroului de a nu se intovarasi cu omul ros
si omul span. O prima secventa narativa se desfasoara la curtea imparatului Verde, in care
eroul are de traversat 3 probe: de a aduce salata din gradina ursului, capul si pielea cerbului,
precum si pe fata lui Rosu imparat. In cea de-a doua secventa narativa la curtea imparatului
Rosu, Harap-Alb e ajutat de cei cinci monstrii (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-LatiLungila) pentru a traversa 6 probe: sa petreaca o noapte in casa incalzita a imparatului, sa faca
fata unui ospat pantagruelic, sa separeu macul de nisip, sa o pazeasca pe fata de imparat, apoi
sa o identifice si in cele din urma, calul lui Harap-Alb sa se intreaca cu turturica fetei.
Momentul de maxima tensiune il reprezinta demascarea spanului de catre fata lui Ros imparat
si moartea ritualica a eroului. Deznodamantul basmului aduce refacerea echilibrului initial si

rasplata eroului. Harap-Alb este inviat cu ajutorul celor 3 smicele de mar dulce, apa vie si apa
moarta. Spanul este ucis de calul lui Harap-Alb, iar eroul se casatoreste cu aleasa inimii,
preluand tronul lui Verde imparat.
Principala trasatura a eroului este naivitate ilustrata in 2 secvente emblematice:
ratacirea prin padure, construita prin motivul literar al labirintului si scena coborarii in fantana
construita pe motivul literar al coborarii in infern. In prima scena, fiul craiului se intalneste de
3 ori cu spanul imbracat in alte, fara sa-si dea seama ca e una si aceiasi persoana. Daca la
inceput reuseste sa se impotriveasca vorbelor spanului, in final cedeaza in fata argumentelor
sale: ca e o sluga vrednica, ca stie locurile si ca in infundatura aceea se afla un taur care a
curmat viata multor voinici. Desi eroul se autocaracterizeaza ca fiind baiat ascultator, el ii
dezvaluie spanului sfatul dat de tatal sau, de a nu se intovarasi cu omul ros si omul span.
Tanarul lipsit de experienta cedeaza: mort, copt, trebuie sa te iau cu mine daca zici ca stii
bine locurile pe aici. In cea de-a doua scena, spanul arunca apa din plosca, pretinzand ca nu
mai e buna si coboara intr-o fantana intalnita pe drum, amagindu-l pe tanar cu racoarea de
acolo. Naratorul insusi sanctioneaza naivitatea eroului: boboc in felul sau la trebi deaieste.
Coboara in fantana fara sa banuiasca ce i se poate intampla, apoi spanul il obliga sa-si
dezvaluie adevarata identitate si motivul calatoriei sale, cerandu-i sa devina sluga si dandu-i
numele de Harap-Alb. Scena ilustreaza schimbarea identitatii personajului si a statutului sau
social. Numele Harap-Alb exprima naivitatea eroului si increderea excesiva in fortele sale. In
basmele orientale arap inseamna sluga neagra, iar asezarea lui alaturi de adjectivul alb
exprima transformarea eroului: albul (stapanul) devine sluga (harap). Intelegerea dintre cei
doi este pecetluita prin juramantul facut pe palos pana cand va muri si iar va invia.
In opinia mea, drumul pe care il parcurge Harap-Alb este cel al cunoasterii de sine.
Pentru a ajunge sa conduca destinele imparatiei, el trebuie mai intai sa se confrunte cu raul si
sa-si cunoasca limitele. Prin intermediul acestui personaj si al etapelor pe care le traverseaza,
Ion Creanga isi transmite mesajul sau: viata instruieste si educa. Eroul lui Creanga,
umanizat de autor, ramane in constiinta cititorilor sai ca un tanar obisnuit prin limbaj si
comportament.