Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cursuri Stoma 1
Cursuri Stoma 1
calificativ implicnd o valoare (A vrea s devin normal). Normalul este i un termen descriptiv
indicnd o medie (A vrea s fiu normal ca i ceilali, ca toat lumea).
Dicionarul de psihologie LAROUSSE precizeaz c normalitatea este o noiune
relativ, variabil de la un mediu socio-cultural la altul i n plus face interesanta precizare c n
medicin exist tendina de a se asimila omul normal individului perfect sntos, individ care la
drept vorbind nu exist (Sillamy N, 1995).
Patru perspective par s nglobeze majoritatea numeroaselor concepte clinice i/sau
teoretice care se refer la normalitate, dar, dei acestea sunt unice, au domenii de definiie i de
descriere, de fapt ele se completeaz una pe cealalt i numai sumarea lor poate da imaginea cea
mai apropiat de real: normalitatea ca sntate, normalitatea ca valoare medie, normalitatea
ideal, normalitatea ca proces.
1. Normalitate i sntate
Prima perspectivcea a normalitii ca sntate este una tradiional, cei mai muli medici
i printre acetia i psihiatri echivalnd normalitatea cu starea de sntate creia i se atribuie
caracterul unui fenomen universal. Dac toate comportamentele ar fi nscrise pe o scal,
normalitatea ar trebui s cuprind poriunea majoritar dintr-un continuum, iar anormalitatea s
reprezinte mica poriune rmas.
Normalitatea, adic sntatea, n cazul nostru cea mintal pare a fi o vast sintez, o
rezultant complex a unei mulimi de parametri ai vieii organice i sociale, aflai n echilibru
dinamic, ce se proiecteaz pe modelul genetic al existenei individuale, nealterat funcional i
morfologic, n istoria sa vital. Manifestarea acestei stri de sntate ar fi existena unei judeci
i a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existena unei discipline psihologice i
sociale, pe fundalul bucuriei de a tri i al echilibrului introversie-extroversie.
2. Normalitatea ca valoare medie
Un mod obinuit de a concepe normalitatea folosit n studiile normative de tratament se
bazeaz pe descrierea statistic a fenomenelor biologice, psihologice i sociale conform
repartiiei gaussiene a curbei n form de clopot. Aceast abordare concepe poriunea median
cea mai important ca dimensiune drept corespunztoare normalului, iar ambele extreme, ca
deviante.
Conform acestei abordri un fenomen cu ct este mai frecvent, cu att poate fi considerat
mai normal, iar cu ct este mai rar, mai ndeprtat de media statistic, cu att apare ca fiind mai
anormal. Dei acest tip de norm creeaz impresia c este foarte obiectiv, nu este suficient de
operant pentru medicin.
3. Normalitatea ca utopie
n aceast perspectiv se stabilete o norm ideal (valoric) referitoare la un ideal de
normalitate att din punct de vedere individual, ct i comunitar. Acesta poate fi exemplificat
prin unele tipuri ideale pe care le descrie, le invoc i le promoveaz o anumit cultur i care
se exprim n formulri normative, prescriptive.
Normalitatea ideal definete felul n care individul i comunitatea consider c persoana
ar trebui s fie. Desigur, normativitatea ideal nu este i nici nu poate fi niciodat atins efectiv
cu att mai mult, cu ct ea variaz mult n funcie de contextul socio-cultural istoric i geografic
(etnic, comunitar, statal, religios .a.).
4. Normalitatea ca proces
Este o a patra perspectiv asupra normalitii care pune accentual pe faptul c un
comportament normal este o rezultant final a subsistemelor care interacioneaz ntre ele. Ea
opereaz cu aa-numita norm responsiv sau funcional (Kolle K.) care reflect msura n care
un organism, o persoan, un subiect i mplinete rolul funcional pentru care exist n economia
sistemului supradiacent din care face parte. Lund n considerare aceast definiie, schimbrile
temporal devin eseniale pentru completa definiie a normalitii. Cu alte cuvinte, normalitatea
ca proces consider eseniale schimbrile i procesele mai mult dect o definire transversal a
normalitii.
SNTATE I BOAL, ADAPTARE I STRES
Sntatea uman poate fi considerat o stare nscris n perimetrul care definete
normalitatea existenei individului semnificnd meninerea echilibrului structural al persoanei
(n plan corporalbiologic i psihic contient) att n perspectiva intern (a raportului reciproc al
subsistemelor n conformitate cu sinteza ansamblului, a conformitii strilor sistemului n raport
cu normele generale ale speciei, ale vrstei, ale sexului), ct i n perspectiva extern, a
echilibrului adaptativ dintre individ i mediul su ambiant concret. Organizaia Mondial a
Sntii definea starea de sntate ca fiind: o stare complet de bine din punct de vedere psihic,
mental i social, i nu neaprat n absena durerii. Aceast definiie este o recunoatere a
faptului c starea de sntate este mai mult dect absena durerii. Este o stare de armonie, o starede-bine cu privire la evoluia complexului biologic, psihologic i a dimensiunilor sociale ale
comportamentului uman.
1. Anormalitate i boal
Anormalitatea este o ndeprtare de norm al crei sens pozitiv sau negativ rmne
indiferent n ceea ce privete definirea n sine a zonei de definiie. Sensul este important n
perspectiv calitativ.
Astfel, antropologic, n zona pozitiv se afl persoanele excepionale, geniile, care joac
un rol creator n istoria omenirii, n instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se refer la
ndeprtarea de norm n sens negativ, spre minus, spre deficit funcional i de performan, spre
dizarmonie, dezorganizare, destructurare. Delay J. i Pichot P. consider c anormalul reprezint
o abatere calitativ i funcional de la valoarea i semnificaia general a modelului uman.
2. Conceptul de boal psihic
Pentru nelegerea dinamicii raportului sntate-boal, trebuie s apelm la noiunea de
proces patologic. n acest sens, boala reprezint o form de existen a materiei vii caracterizat
prin apariia procesului ce implic tulburarea unitii forelor din organism (integritatea) i a
organismului cu mediul (integrarea).
Boala uman se caracterizeaz, n general, prin perturbarea la diverse nivele i din variate
incidente a structurilor funcionale ale individului n perspectiv corporal-biologic sau psihiccontient. Perturbarea indus de boal determin un minus i o dizarmonie a ansamblului unitar
al persoanei, dificulti obiective i subiective n prezena, adaptarea i eficiena n cadrul vieii
sociale, dezadaptarea, involuia, moartea nefireasc (prin accident) ori evoluia spre constituirea
defectualitii sau deteriorrii grave.
Boala psihic trebuie considerat ca interesnd ntreaga fiin uman n compexitatea ei
biologic, psihologic, axiologic i social. Apare deci evident, ca analiza normalitii psihice, a
psihismului vzut cu un multiplex, s implice nu numai corelaii biologice, ci i sociale,
culturale, epistemologice i dinamice.
3. Despre conceptul de adaptare
Prezent la orice form de psihism, adaptarea este implicat n toate tipurile de reacii
ntlnite la om, dup cum poate fi identificat chiar i n secvenele constitutive ale unor
subsisteme psihice ale personalitii. n acest sens, este cazul s consemnm opinia marelui
psiholog J. Piaget, pentru care legile fundamentale dup care funcioneaz psihicul uman sunt
asimilarea i acomodarea, ambele cu evidente implicaii adaptative. Pentru J.Piaget adaptarea
este un echilibru ntre asimilare i acomodare, cu alte cuvinte un echilibru al schimburilor dintre
subiect i obiecte.
Adaptarea este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi folosit la reducerea
stresorilor i stresului asociat unei boli. ntr-o scurt perioad de timp, conceptul va fi folosit ca
un important determinant al sntii i bolii comunitilor umane i profesionale i, de
asemenea, se va vorbi despre managementul stresului i reducerea stresului prin adaptare
eficient.
n 1937, Selye H. introduce termenul de sindrom de adaptare n patologia general,
definindu-l ca un ansamblu de reacii prin care organismul rspunde la o aciune agresiv stres.
Pornind de la acest concept, organismul uman se afl ntr-o relaie simultan i reciproc
cu mediul exterior. Adaptarea, rezultanta acestei relaii, depinde de fiecare dintre cei doi factori
participani, fiecare devenind un determinant i un produs al relaiei. Comportamentul uman este
un proces de adaptare dezvoltat, meninut i schimbat de aceste relaii simultane i reciproce
Adaptarea este strns relaionat cu promovarea strii de sntate i cu prevenirea tulburrilor
(bolilor). n acord cu Pearlin i Schooler (1978), adaptarea ne protejeaz prin:
a. eliminarea sau modificarea condiiilor care creeaz probleme;
b. perceperea controlului semnificaiei tririlor ntr-o manier prin care s se neutralizeze
caracterul ei problematic;
c. pstrarea consecinelor emoionale ale problemelor n limite controlabile.
Aceste funcii prefigureaz baze comportamentale pentru tratarea i prevenirea
tulburrilor i pentru promovarea sntii.
4. Conceptul de stres
Introducerea conceptului de stres n cmpul medical a fost legat de lipsa resimit n
ultimele patru decade, n practica i teoria medical a cadrului teoretic al relaiei dintre sntate,
boal, stil de via i pattern comportamental. Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii
o baz pentru a lega evenimentele exterioare (ex.: stresorii) i patternurile comportamentale cu
-stresul existenei ca handicap sau ca sechelar grav; stresul existenei n condiii precare fi
nanciare i/sau de mediu; 6) stresuri legate de schimbri majore de statut, mediu, condiie de
via. Stresurile ndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltri patologice ale
personalitii.
Grupa C - Stresuri care decurg din desfurarea neobinuit a unor acte de via
obinuite.
Grupa D - Stresul necazurilor i al solicitrilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de
apartenen, aceste stresuri induc, cel mult, manifestri tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil
rol pentru determinarea rez istenei sau lipsei de rezisten la stresori mai mari. Adesea produc o
anumit frustrare.
Grupa E - Stresul endemic - stresul general i impersonal constituit de vetile proaste ale
zilei sau perioadei: inflaie, omaj. Stresul endemic nu are dect un rol de fond.
Grupa El - Stresurile speciale condiionate de expuneri particulare. Include stresul unor
profesii sau ocupaii cunoscute ca stresante, i al altor profesii ce implic risc individual.
Grupa E2 - Stresurile condiionate de vulnerabiliti individuale, particulare: a) stresul
determinat de psihopatologia preexistent: stresul de terminat de anxietatea fobic, stresul
fenomenelor compulsive i cel conse cutiv tulburrii de control al impulsurilor; stresul resimit
de pacienii cu schizofrenie, cu epi lepsie; b) stresul consecinelor unor acte psihotice (tiri
crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator n psihoze majore); c) stresul
amintirilor, determinat de retrirea sau evocarea unor situaii stresante anterioare; d) stresul
srbtorilor ce evideniaz subiectului singu rtatea ori inadecvarea vieii pe care o duce; e)
stresul determinat sau facilitat de prezena unei patologii somatice care modific vulnerabilitatea.
Grupa F - Stresurile speciale - sunt stresuri ce se constituie ca at are, prin vulnerabiliti
i/sau expuneri particulare.
Grupa G - Stresul experimental - nu are, de regul, urmri patologice durabile. El se
refer la diferite proceduri de laborator care induc, la volun tari, stresuri scurte i strict limitate ca
intensit ate i gam de coninuturi.
Grupa H - Stresul situaiilor extremale - este stresul experimental sau natural, indus n
legtur cu existena sau pregtirea pentru existena n medii intens nefavorabile vieii omului.
Pentru Golu M, stresul psihic reprezint o stare de tensiune, ncordare i disconfort
cauzat de afecte negative, de frustrare, de reprimare a unor trebuine sau aspiraii, de
imposibilitatea rezolvrii unor probleme. Iamandescu afirm c stresul psihic are caracter primar
atunci cnd este rezultatul unui agresiuni recepionate din sfera psihic i un caracter secundar
care ar fi o reacie de nsoire sau de contientizare a unui stres fizic sau biologic creia i se
acord o semnificaie amenintoare sa u de alt natur. Huber W (1992) afirm c natura
obiectiv a stresorului este mai puin important pentru sntate ca evaluarea subiectiv pe care o
persoan i -o d.
COMPORTAMENTE ADAPTATIVE
Mathney, Aycock, Pugh, Curlette i Cannella (1986) au sugerat c patternurile de
adaptare se pot divide ntr-o categorie de stresori preventivi i o categorie de stresori combativi.
Formula lor include patru tipuri:
1. evitarea stresorilor prin adaptarea vieii
2. adaptarea nivelului cererii
3. ndeprtarea stresului indus de patternurile comportamentale
4. descoperirea resurselor adaptrii.
gradul de intensitate, care exprim gradaiile celor 2 segmente ale tririi pozitiv
i negativ - , trecnd prin punctul neutru 0;
Dinamica atitudinii este condiionat de caracteristicile obiectului de referin, care dup
T.M. Newcomb sunt:
dimensionalitatea, constnd n numrul i varietatea elementelor care-l compun,
mergnd de la stimulii unidimensionali pn la cei mai complexi, cum sunt cei
socioumani;
suprafaa sau ntinderea comprehensibil a obiectului, canstnd n numrul de
nsuiri accesibile observaiei i nelegerii, fa de care subiectul a reuit s-i
formeze o atitudine definit i generalizat;
centralitatea psihologic a obiectului pentru subiect;
socialitatea care rezid n aceea ca ,,obiectele sociale (celelalte persoane)
reprezint principala surs de formare a atitudinilor.
Specificul propriu al caracterului deriv din interaciunea ntre atitudini. Cele mai
frecvente interaciuni ntre atitudini sunt cele de :
- coordonare, cooperare sau cele de contradicie;
- incompatibilitate, chiar de excludere reciproc;
- de tip compensativ, atitudinile deficitare fiind ameliorate (compensate) prin cele
mai proeminente dezvoltate.
Atitudinile i segmentele lor nu trebuie interpretate n sine ci n funcie de valoarea lor
moral.
Cnd atitudinile intr n concordan cu legile progresului, cu normele sociale, ele devin
valori.
Se elaboreaz ceea ce Linton numea sistemul atitudini valori specifice fiecrui individ,
care odat fixat acioneaz aproape automat, chiar la nivel subcontient.
Atitudinile caracteriale, far a se confunda cu valorile, au un coninut valoric i o funcie
evaluativ, iar prin aceasta regleaz comportamentele specifice ale fiecrui individ.
Expresia extern a atitudinii o reprezint opinia i aciunea.
Opinia este forma verbal-propoziional de exteriorizare a atitudinii, constnd din
judeci de valoare i de acceptare (acord) sau de respingere (dezacord) n legtura cu diferitele
situaii, evenimente i sisteme de valori.
Opinia este o modalitate constatativ pasiv de raportare la lume care nu introduce nici o
schimbare n situaie.
Aciunea reprezint intrarea subiectului n relaie direct (senzorial i motorie) cu
situaia i efectuarea unor demersuri (transformri) de integrare n situaie, de modificare a ei sau
de ndepartare.
Gradul de angajare psihologic n cadrul aciunii este cu mult mai ridicat dect n cadrul
opiniei i, ca atare, aciunea devine mai relevant pentru dezvluirea esenei caracterului unei
persoane dect opinia: de ex. faptele atrn mai greu n aprecierea personalitii unui om dect
vorbele.
ntre atitudine i manifestarea ei extern, n forma opiniei sau aciunii, nu exist o
concordan perfect i necondiionat.
Dup obiectul de referin, atitudinile se mpart n dou categorii:
1. atitudinile fa de sine
2. atitudinile faa de societate
1. Religia :
Elemente favorabile:
recomand comportamente salutogenetice specifice fundamentale (ex. post,
meditaie, micare);
moduleaz favorabil echilibrul psihic al individului.
Elemente nefavorabile:
fatalism;
precepte religioase ce impun conduite nesalutogenetice (ex.interzicerea
tratamentelor chirurgicale, interzicerea metodelor de contracepie).
III. Factori individuali: trsturi de personalitate.
IV. Factori profesionali
Statutul social al bolnavului
Dup Parsons, exist patru caracteristici pentru statutul social al bolnavului:
Dreptul la ajutor;
Scutirea de responsabiliti;
Obligaia de a cere ajutor competent;
Obligaia de a considera boala indezirabil.
Componentele mai sus menionate sunt instrumente utilizate n relaia medic pacient. n
cazul n care oricare dintre aceste componente sunt neglijate, ngrijirea pacientului poate avea de
suferit, deoarece fiecare individ funcioneaz diferit.
Din aceast perspectiv, n literatura de specialitate, sunt descrise patru modele de baz
care descriu interaciunea dintre participani.
A. MODELUL PATERNALISTIC este utilizat preferenial n situaii de urgen, n
care medicul decide rapid ce este mai bine pentru bolnav.
B. MODELUL INFORMATIV este potrivit pentru cazurile cu simptome uoare, cu
boli uoare sau cu ocazia consultului la clinic, cnd se face un olan de tratament.
C. MODELUL INTERPRETATIV- combin modelul informativ cu valorile personale
ale pacientului, cu istoria lui de via, cu elementele de personalitate.se parcurge
la elucidarea cazului , a simptomelor prezente, prin stilul de via al pacientului.
D. MODELUL DELIBERATIV n acest model, medicul este un profesor sau un
prieten pentru pacient, care convinge bolnavul s considere informaiile de natur
medical.
3. TRANSFER I CONTRATRANSFER
A. TRANSFERUL se refer la deplasarea sentimentelor i atitudinilor din trecutul
pacientului asupra specialistului. Prin transfer, pacientul l poate privi pe medic ca pe o figur
parental/maternal (ex: Doctore, mi aminteti de tatl meu), ca pe un fost profesor, salvator
de altdat, etc. Situaiile mai jos prezentate arat partea pozitiv i negativ a transferului:
Ct privete durata relaiei reciproce, ea poate fi mai scurt sau mai lung. Atunci cnd
relaia este mai apropiat sufletete, durata ei, firete, este mai lung.
Tipul relaiei poate fi analizat din mai multe incidene:
- relaie asimetric ex: relaii de dominare-supunere;
- relaie simetric de comunicare;
- relaie complementar dominare-supunere;
- relaie asimilar amndoi doresc s domine;
- relaie ambivalent atitudini opuse (iubire/ur, atragere/respingere, etc.).
GESTIONAREA INFORMAIEI MEDICALE
La acest subiect, problema se pune sub aspectul relaiei dintre medic i pacient, dar i a
calei dintre medic i familia bolnavului, ori a integritii medicului ca i profesionist i om. Mai
concret, vorbim despre:
PERSONALITI ACCENTUATE
Personalitatea unui om se refer la maniera sa obinuit de a percepe mediul nconjurtor
i propria persoan, ct i maniera de a se comporta i reaciona.
ntr-o accepiune larg utilizat personalitatea se refer la caracteristicile cele mai
importante, relativ stabile n timp, ale individului, i care justific consecvena comportamentului
su. (Adrian Opre - "Noi tendine n psihologia personalitii").
O personalitate este dificil atunci cnd unele trsturi ale caracterului su sunt mult prea
accentuate sau rigide, inadaptate situaiilor, cauznd, astfel, suferina propriei persoane sau
celorlali (F. Lelord, C. Andre - "Cum s ne purtm cu personalitile dificile").
O personalitate este "produsul complex al predispoziiilor nnscute, transmise ereditar i
al influenelor exercitate de mediul nconjurtor, nc din primele zile, asupra bebeluului" (F.
Lelord; C. Andre Cum s ne purtm cu personalitile dificile).
Trebuie subliniat faptul c cei cu personalitate dificil nu au nici o vin de a se fi nscut
cu o asemenea fire, nu i-au ales singuri tipul de personalitate, astfel c a-i accepta constituie
primul pas necesar pentru a-i determina s-i schimbe unele comportamente.
Cei care au o personalitate dificil nu-i percep ntotdeauna propriile comportamente ca
fiind rigide i consider nefondate remarcile celor din jur, referitoare la rigiditatea lor sau
distanarea i rcirea relaiilor cu acetia. Ei nu adopt aceste comportamente rigide din plcere,
ci din teama c vor fi abandonai, nenelei, agresai, de a fi n pericol sau a-i pune pe cei dragi
n pericol.
Contientizarea acestei probleme este o prim etap, indispensabil, a procesului lor de
schimbare. A se schimba, nseamn a deprinde noi reguli de conduit i a se debarasa de cele
respectate pn atunci, care nu sunt n concordan cu situaiile cu care se confrunt.
Personalitatea accentuat, concept introdus de Karl Leonhard, n lucrarea Personaliti
accentuate n via i n literatur (1972/ 1979), se caracterizeaz prin trsturi a cror
intensitate depete media, ceea ce determin manifestarea pregnant n plan comportamental a
respectivelor trsturi i, n consecin, a exprimrii individualitii.
Personalitile accentuate nu sunt n mod necesar personaliti patologice, accentuat
trimind la pronunat, pregnant, dar nu la anormalitate. innd cont c la nivel mediu
normalitatea se exprim prin comportamente de serie, personalitile accentuate ar trebui
considerate anormale. Cu toate acestea, personalitatea care, printr-un specific individual se ridic
deasupra mediei, nu trebuie exclus din sfera normalului. Personalitatea accentuat este
caracteristic celor care poart amprenta propriei individualiti (K. Leonhard, 1979, pp. 12).
Trsturile accentuate sunt nsuiri ale personalitii care ndeprteaz persoana de limitele
normalului i o situeaz ntr-o zon limit, de trecere ntre adaptare i indaptare. Fr a fi
nevrotice sau psihopatice, aceste trsturi se intensific mai ales n condiii defavorabile de via,
dar nu au consecine psihopatologice, fiind n realitate mult mai puin numeroase dect ceea ce n
realitate reprezint variaiile lor.
Date recente, bazate pe criteriile de diagnostic ale DSM -IV,sugereaza ca aproximativ 1013% din populatia generala prezinta tulburari de personalitate (G. Ionescu - Tulburarile
personalitatii).
PERSONALITATEA PARANOID
Este caracterizata prin suspiciune si neincredere fa de ceilali i motivele lor. Subiectii
se simt in permanenta prost tratati, nu au incredere in ceilalti, pe care ii considera surse de
pericole, se simt insultati, atacati si eticheteaza drept lipsa de loialitate fapte care n-au nici o
legatura cu aceasta.
Trsturi:
Sunt persoane reci si distante in relatiile interpersonale sau sunt geloase si autoritare daca
devin atasate;
Reactioneaza cu suspiciune la schimbarile de situatie si gasesc motive ostile si rauvoitoare in spatele actelor inocente sau chiar pozitive ale altor persoane;
Atunci cand ei cred ca si-au confirmat suspiciunile reactioneaza cu furie;
Persoanele paranoide au tendinta de a lua atitudine legala impotriva altora in special cand
au senzatia unei indignari indreptatite, dar ei nu-si pot vedea propriul lor rol intr-un
conflict;
Motivele ostile reprezinta proiectii ale propriilor ostilitati fata de altii;
Din punct de vedere ocupational, aceste persoane pot fi eficiente si constiincioase, dar au
nevoie sa lucreze intr-o relativa izolare;
Ezit s se destinuie celorlali de teama (nejustificat) ca acetia s nu utilizeze
informaiile motriva lui;
Consider c n spatele unor remarci sau evenimente neutre se ascunde ameninri la
adresa sa;
Este ranchiunos, nu uit insultele, injuriile;
Simte, fr motiv ntemeiat, c i sunt puse la ndoial reputaia i caracterul i
reacioneaz agresiv;
Are mereu suspiciuni ntemeiate legate de fidelitatea partenerului de via.
PERSONALITATEA SCHIZOID
Principalele criterii de diagnostic sunt detasarea fata de ceilalti si inhibitia emotionala.
Schizoidul se teme de faptul ca ceilalti ii vor invada teritoriul. Este indiferent fata de relatiile
sociale, evita intimitatea si nu admite incalcari ale libertatii sale. Nivelul sau de autonomie este
excesiv de ridicat.
Trsturi:
nu-i dorete i nici nu agreeaz relaiile apropiate, inclusiv cele de familie;
aproape ntotdeauna prefer activiti solitare;
nu este interesat de relaiile sexuale cu o alt persoan;
nu prea are activiti preferate;
nu are prieteni apropiai n afara rudelor de gradul I;
pare indiferent la laudele i criticele celorlali;
este detaat, rece, lipsit de emoii.
PERSONALITATEA SCHIZOTIPAL
Subiectul prezinta carente serioase in ceea ce priveste relatiile personale sociale, la fel ca
si in cazul schizoizilor, de care se deosebeste prin distorsionari cognitive mai ample si prin
conduite excentrice.
Emite adesea unele idei de tip paranoid.
Intreaga lui conceptie de viata are un caracter ciudat, el vazand permanent semne magice
si misterioase.
Trsturi:
idei de referin (diferite evenimente au un sens special pentru el);
credine ciudate i gndire magic (depind normele culturii de apartenen);
experiene perceptive neobinuite, iluzii corporale;
gndire i vorbire ciudate;
idei paranoide, suspiciune;
afectivitate limitat, neadecvat;
comportament i inut ciudat, excentric, particular;
lipsa prietenilor n afara rudelor apropiate;
anxietate social excesiv, ce nu scade o dat cu familiarizarea, asociat mai
degrab cu temeri paranoide dect cu autoevaluri negative.
PERSONALITATEA ANTISOCIAL
Se caracterizeaza prin lipsa totala de respect pentru drepturile celorlalti, precum si printro rezistenta activa fata de orice regula sociala. Subiectul este inclinat sa triseze si sa-i exploateze
pe ceilalti. Este impulsiv si incapabil sa duca la bun sfarsit proiecte pe termen lung.
Trsturi:
neconformarea la norme sociale, dezinteresul pentru respectarea legilor;
tendina de a-i nela, mini i pcli pe ceilali pentru profit personal sau plcere;
impulsivitate sau incapacitate de planificare;
iritabilitate i agresivitate, indicate de agresiuni i confruntri fizice frecvente;
nepsare i indiferen pentru sigurana proprie i a celor din jur;
iresponsabilitate manifestat prin eecul implicrii n munc i onorarea
obligaiilor financiare;
lipsa remucrii fa de rnirea, bruscarea sau deposedarea celuilalt manifestat
prin indiferen sau raionalizri.
PERSONALITATEA BORDERLINE
(Personalitatea instabil emoional)
Depresia este un fenomen raspandit, fiind intalnit destul de des la populatia adulta intr-o
forma mai accentuata sau nu.
Indivizii cu personalitate depresiva au ca i caracteristic de baza un sentiment persistent
de descurajare, lipsa bucuriei si nefericii.
Cauzele depresiei sunt multiple, printre aceste: lipsa stimei de sine pe termen lung, un
partener ostil sau critic, evenimente din viata negative, absenta suportului social, decesul unei
persoane dragi, consum excesiv de alcool, cauze genetice etc.
In general, se considera ca la un moment in viata toate persoanele au trecut printr-o stare
depresiva pentru o perioada mai mica sau mai mare de timp. In cazul episoadelor depresive
usoare, persoanele sunt capabile sa isi continue viata, facand fata activitatilor cotidiene.
Episodul depresiv major include modificari de apetit sau greutate, energie scazuta,
sentimente de inutilitate sau de culpa, dificultate in gandire, concentrare sau luarea de decizii,
idei recurente de moarte sau planuri ori tentative de suicid. Persistenta in timp a mai multor
simptome constituie unul dintre criteriile de diagnostic ale tulburarii depresive majore.
Persoanele depresive inregistreaza o deteriorare semnificativa in domeniul social,
profesional sau in alte domenii importante de functionare. La persoanele care au episoade
depresive usoare, functionarea pare a fi normala, dar necesita un efort crescut pentru a duce la
bun sfarsit activitatile pe care le desfasoara.
Dispozitia pe care o are o persoana depresiva este trista, pesimista, disperata, descurajata,
fara chef. Multi indivizi relateaza sau manifesta o stare de iritabilitate crescuta. La copii sau
adolescenti acesta stare se traduce mai curand ca o dispozitie iritabila sau capricioasa dacat ca
dispozitie trista sau abatuta.
Pierderea interesului pentru diverse activitati care pana atunci erau considerate distractive
este prezenta intr-o masura destul de mare. Membrii familiei observa retragerea sociala si
neglijarea activitatilor placute de catre persoana depresiva.
Apetitul alimentar scade si el, indivizii facand efortul de a manca sau din contra, pot avea
un apetit crescut dar numai pentru anumite alimente pe care doresc sa le consume in mod
compulsiv. Astfel se poate constata fie o pierdere, fie o luare in greutate.
Insomnia este si ea frecventa, persoanele fie au dificultati de a adormi, fie se trezesc din
somn la miezul noptii, facand eforturi pentru a se culca la loc sau se trezesc mult mai devreme si
nu mai reusesc sa adoarma.
Persoanele depresive au un nivel energetic scazut, putand acuza fatigabilitate fara a
depune un efort anume. Chiar si cele mai mici sarcini sunt considerate ca necesitand un efort
considerabil, eficienta fiind de asemenea scazuta.
Persoana poate face aprecieri negative asupra propriei valori, avand sentimentul de
inutilitate sau de culpa in legatura cu unele erori minore pe care le-a facut.
Trsturi:
Pesimism: in orice situatie s-ar afla, vede doar latura sumbra a acesteia, posibilele
riscuri, supraevalueaza aspectul negativ, minimalizandu-l pe cel pozitiv;
Dispozitie trista: este trista si posaca de obicei, chiar si atunci cand lipsesc
evenimentele neplacute care sa justifice aceasta dispozitie;
Anhedonie: nu prea resimte placerea, nici in cazul unor activitati ori situatiii
considerate in mod obisnuit ca fiind agreabile (week-end-uri, evenimente fericite);
Autodepreciere: nu se simte "la inaltime", nutreste sentimente de inaptitudine ori de
culpabilitate (chiar si atunci cand ceilalti il apreciaza).
Psihoterapiile cognitiv-comportamentale au fost special elaborate pentru tratarea
depresiei, obiectivul acestor terapii fiind acela de a-l ajuta pe pacient sa-si reconsidere propria
viziune pesimista asupra lumii si asupra propriei persoane si de a-l invata sa gandeasca mai
rational si sa gaseasca solutii la problemele sale.
PERSONALITATEA PASIV-AGRESIV
Personalitatea pasiv-agresiva (negativista) se refera la un pattern pervasiv de atitudini
negativiste si de rezistenta pasiva la cererile de performanta adecvata.
Personalitatea pasiv-agresiva face parte din categoria personalitatilor dificile si se
caracterizeaza prin urmatoarele:
- manifesta rezistenta la exigentele celorlalti, atat in domeniul profesional, cat si in
viata personal;
- are probleme cu reprezentantii autoritatii, le pune la indoiala ordinele;
- taraganeaza in indeplinirea sarcinilor, se considera neinteleasa si rau tratata;
- este sumbru si certaret;
- isi exprima invidia si resentimentele fata de cei evident mai prosperi;
- isi exprima in mod exagerat si persistent acuzele de nesansa personala;
- alterneaza intre sfidare ostila si penitenta.
PERSONALITATEA ANXIOAS
Pentru multe persoane, o stare de stres destul de ridicata nu este neaparat traita intr-un mod negativ.
Acesta poate fi cazul fiecaruia dintre noi atunci cand trebuie sa ne confruntam cu situatii pentru care anticipam un
rezultat pozitiv. Se vorbeste atunci mai mult despre o provocare decat despre stres.
Cu toate acestea, la nivel biologic, este vorba despre adevarata reactie la stres.
Dincolo de simpla eliberare a unor substante chimice (ca adrenalina sau corticosteroizi), stresul
activeaza intens trei tipuri de emotii:
1. Anxietatea: individul isi da seama ca factorul de stres reprezinta un pericol si intra in
stare de alerta, mobilizandu-si toate capacitatile pentru a-i face fata;
2. Depresia: individul dezvolta o stare de detasare in raport cu factorul de stres; el indura
fara sa actioneze; se resemneaza;
3. Furia sau agresivitatea: individul isi gaseste fortele pentru a ataca si/sau distruge
factorul de stres. (Patrick Legeron).
Aceste trei emotii sunt perfect "normale" si fac parte din viata oricarei fiinte umane. Dar
daca aceasta este supusa cu regularitate la factori de stres, atunci aceste emotii negative se vor
gasi activate in permanenta si risca sa evolueze spre ceea ce se cheama "tulburari emotionale",
dintre care cele mai frecvente sunt tulburarile anxioase si tulburarile depresive.
reactiilor si conduitelor noastre se subsumeaza unui astfel de mod specific, care poate fi usor
regasit si descoperit de catre ceilalti si doar atunci cand o buna parte din relatiile noastre
familiale, profesionale, sociale sunt afectate de acest "pattern" de relationare.
Cei ce au o personalitate dificila isi vor schimba atitudinea, daca le vorbim sincer, fara
urma de agresivitate, despre problemele pe care le genereaza si daca ne referim concret la un
anumit comportament al lor si nu la ei, ca persoane.
De cele mai multe ori, personalitatile dificile refuza sa apeleze la ajutorul unui specialist,
datorita caracterului lor rigid si al convingerii ca acesta nu le-ar putea ajuta cu nimic, deoarece
starea in care se afla este "doar o chestiune de caracter" (F. Lelord, C. Andre - Cum sa ne purtam
cu personalitatile dificile).
prea mult .Este tipul de copil caruia i se ofera totul n orice situatie si care va fi marcat de o
puternica anxietate n orice situatie mai deosebita. Evaluarea psihologica a situatiei a condus la
urmatoarea explicatie: copilul caruia nu i se impun anumite limite nu stie unde sa se opreasca si
ce e permis sa faca; de aceea este nesigur, se teme si poate deveni hiperactiv. n momentul cnd
un astfel de copil intampina o frustrare sau intalneste niste limite, reactioneaza la fel ca si fata de
parintii lui (plange, tipa ) Comportamentul negativ si neadaptat al copilului nu trebuie incurajat
n cabinet si este recomandat ca parintii sa nu fie de fata n decursul actului terapeutic. Rareori
medicul poate colabora cu parintii pentru a pregati copilul pentru vizita la stomatolog si pentru aI controla comportamentul. Copilul raspunde adesea la temerile parintilor fata de cabinetul
stomatologic mai degraba decat la ale sale.
Copilul anxios, introvertit reprezinta o problema mult mai serioasa. Este tacut,
ascultator si nu deranjeaza pe nimeni, dar este si plin de temeri si ingrijorari. Acestea s-au format
fie datorita experientelor stomatologice anterioare, fie mai degraba formei de disciplinare
aplicata de parinti. Amenintari de genul : "Daca nu mananci tot, o sa ajungi la spital", sau "Daca
mai musti oamenii o sa te duc la dentist sa iti scoata toti dintii" vor conduce la dezvoltarea unui
copil temator cu care medicul va colabora foarte dificil. De aceea, prima vizita la stomatolog
trebuie sa fie placuta, iar copilul poate fi recompensat de catre medic pentru un comportament
corespunzator. Copilul trebuie sa inteleaga fiecare etapa a tratamentului si trebuie indemnat sa si
exprime temerile si indoielile.
Copilul negativist refuza orice colaborare cu medicul. Acest tip de comportament este
generat de teama, anxietate. Medicul trebuie sa foloseasca jocul n care un "nu" inseamna de fapt
"da" pentru a obtine permisiunea de a continua tratamentul.
Copilul deficitar are nevoi speciale, n functie de boala (handicap somatic, de
evolutivitate, psihic, psiho-afectiv, ambiental), si necesita o abordare diferita .Orice copil
apreciaza o expunere directa si sincera a tot ce urmeaza sa se intample n cabinetul stomatologic.
Daca actul terapeutic implica proceduri dureroase, trebuie explicat pe scurt despre ce este vorba
chiar n momentul n care incepem procedura respectiva, astfel incat copilul sa nu aiba timp sa se
gandeasca la ea si sa dezvolte un sentiment de teama. Aparitia reactiilor emotionale este de foarte
probabila. Lacrimile nu sunt altceva decat o manifestare a anxietatii care apare n fata unor
proceduri stomatologice noi si misterioase.