Crizele

Financiare

Ivanus Ca
rmen Elen
a
Marica Ele
na Cristian
a

Cele mai cunoscute crize

financiare din istoria
mondial

Marea Depresiune (1929-1940): originar din S.U.A., extinzndu-se n plan mondial odat cu
crah-ul bursier din 29 octombrie 1929 (Martea Neagra). Cauzele au fost cele de
supraproducie, de distribuie inegal a bogiei, tarife ridicate i datoria de rzboi. n 1993,
rata omajului a atins nivelul de 25%, iar salariile au fost diminuate cu aproximativ 60%. n
1932, Franklin D. Roosevelt a propus un nou plan focusat pe ajutor, redresare i reform.
Hiperinflaia din Germania (1921-1924). Prin Tratatul de la Versailles, Germania a fost
obligat la plata unor rate, a unor despgubiri de rzboi n valoare de aproximativ 132 mld.
mrci-aur. Datorit epuizrii rezervei de aur, preurile bunurilor i serviciilor au crescut rapid,
iar banca central a acionat spre tiprirea unor noi bancnote. n 1914 rata de schimb ntre
marc i dolar era de 4 la 1, iar n 1923 rata ajunsese la 1 miliard la 1. Finalmente, Germania
s-a orientat spre o reform monetar prin introducerea Rentenmark, ce a stabilizat economia.
Criza financiar internaional (2008-prezent): originar din S.U.A., n epicentru aflndu-se
falimentul bncii Lehman Brothers. Cauzele sunt legate de politici monetare publice srace,
reglementare necorespunztoare, promovarea politicii banilor ieftini, evaziuni i fraude fiscale
s.a.
Criza petrolului din 1973. n timpul rzboiului Yom Kippur (Iom Kipur), Organizatia Tarilor
Exportatoare de Petrol (OPEC) a refuzat s acorde petrol rilor ce au sprijinit Israelul, astfel a
proclamat embargo asupra livrrilor de petrol. Preul unui baril de petrol a crescut de patru ori,
ce putea conduce la un posibil colaps al bugetului n economiile mai puin stabile. Criza a
durat pn n 1974.

Marea criza economica

Marea criz economic a fost perioada crizei lumii capitaliste datorate
supraproduciei , ntre anii 1929-1933, caracterizat printr-o scdere dramatic a activit ii
economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat nc din anul 1928.
nceputul marii crize economice n Statele Unite este de obicei asociat cu
prbuirea bursei de aciuni din ziua de mari (aa-numita Marea neagr) 29 octombrie 1929
. Criza economic a avut efecte devastatoare, att n rile puternic industrializate, ct i n
cele mai puin dezvoltate, ale cror economii depindeau n cea mai mare msur de
exporturile de materii prime. Nivelul comer ului mondial a sczut rapid, la fel cum au sczut
de altfel i veniturile personale, veniturile bugetare i profitul din afaceri. Ora ele din ntreaga
lume au suferit puternic de pe urma crizei, n special cele care depindeau de industria grea.
Activitatea n construcii a fost practic oprit. Zonele rurale au suferit de pe urma scderii
preurilor mrfurilor agricole cu 40 60%. Mineritul i exploatarea lemnului au avut probabil
cea mai dramatic scdere, deoarece cererea sczuse puternic iar alternativele de
reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri n alte sectoare erau cele mai reduse.
Marea depresiune economic n diferite ri ale globului s-a ncheiat n momente
diferite. n majoritatea rilor au fost concepute programe de refacere i cele mai multe au
trecut prin diferite transformri politice, care le-au mpins spre extremele dreapt sau stng.
Societile bazate pe democraia liberal au ie it puternic slbite din criz i dictatori,
precum Adolf Hitler au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state i au
pregtit condiiile politico-militare pentru declan area n 1939 a celui deal Doilea Rzboi Mondial .

MOTIVELE MARII CRIZE ECONOMICE

Odat cu terminarea Primului Rzboi Mondial relaiile economice
naionale i internaionale s-au confruntat cu probleme ca:

dispariia unor resurse umane i de producie,

emiterea banilor fr acoperire,
haos n relaiile economice,
Supraproducie, respectiv scderea dramatic a cererii i
speculaii la burs
Astfel c a aprut o criz economic mondial.

Ca urmare a crizei economice, a crescut inflaia i omajul, respectiv a

aprut penuria produselor de larg consum. Motivele Marii Crize economice sunt
disputate de economiti, existnd mai multe teorii: teoria keynesian, teoria
monetarist, teoria marxist, teoria colii austriece, teoria ocului creterii
produciei (creterea masiv a productivitii datorit electrificrii) etc.

Izbucnirea Marii crize economice. Marea neagr

Crahul bancar de la bursa de peWall Streeta avut loc datorit

speculaiilor din anii 1920 i a nereglementrii sistemului bancar i bursier.
Sute de mii de americani investeau pe burs n aciuni dintre care multe nu
valorau sumele pentru ct se tranzacionau. Muli dintre juctorii de pe burs
investeau bani mprumutai. Brokerii n mod regulat i mprumutau clienii
mici investitori cu mai mult de dou treimi din valoarea aciunilor pe care le
cumprau clienii, astfel c peste 8,5 miliarde de dolari erau contabilizai ca
mprumuturi, valoare care depea cantitatea de bani care circula n SUA pe
vremea aceea. Pentru faptul c valoarea nominal a aciunilor cretea
nencetat, acest lucru a ncurajat lumea s investeasc, spernd c valoarea
aciunilor cumprate va crete, aducnd astfel ctiguri.
Astfel au aprut bulele speculative. Dup un vrf nregistrat la
3 septembrie1929de 381.17, la24 octombrie1929indicele Dow Jonesa
sczut (s-au spart bulele speculative). Bursa era caracterizat prin faptul c,
datorit panicii, toat lumea dorea s-i vnd aciunile i foarte puini erau
dispui s cumpere aciuni, astfel c valoarea marii majoriti a aciunilor a
sczut dramatic.

Con
se

c in t e

Prod
ucia
redus
indus
n SU
trial
A
, pe
s- a
cu 46
p
erioa
% , n
da cr
Mare
izei,
n Ge
a Bri
tanie
rman
cu 2 4
ia cu
%,
32%.
41%,
n Fr
Potri
ana
vit d
cu
1933
atelo
, n
r ofi
ciale,
32 d
e
num
n
state
rul
dezvo
omer
ltate,
ilor
milio
a ati
ane d
ns 3
e oam
0 de
milio
e
n
i, din
ane n
umai
car e
n SU
14
A.

VIATA DE DUPA CRIZA

Cateva exemple din acei ani lugubri ne pot da o idee despre asta. In oraselul Muncie din statul
Indiana ajuns celebru prin faptul ca a fost ales ca oras mijlociu reprezentativ la sfarsitul anului 1930
la fiecare patru muncitori industriali, unul isi pierduse slujba. La Chicago, majoritatea muncitoarelor
castigau mai putin de 25 de centi pe ora, iar o patrime din ele, mai putin de 10 centi. La New York, numai
pe Bowery Street doua mii de someri faceau zilnic coada la primirea ajutoarelor. La scara intregii tari,
constructia de locuinte scazuse cu 95%. Noua milione de conturi la casele de economii sunt pierdute.
Optzeci si cinci de mii de firme dau faliment. Volumul salariilor pe tara se redusese la 40%; al
dividendelor, cu 56%; al castigurilor pentru angajari pe termen scurt, cu 60%.
Aspectul cel mai deprimant al Marii Crize a fost ca parea a fi fara sfarsit, fara intoarcere, fara
speranta. In 1930 natiunea mai fredona inca barbateste Curand va fi iarasi bine, dar venitul national a
scazut abrupt de la 87 miliarde de dolari la 75 miliarde. In 1931tara canta Am castigat cinci dolari, iar
venitul a coborat in picaj la 59 de miliarde. In 1932, cantecul la moda era mai sumbru: Fratioare, ai
vreun sfant? venitul national coborase la jalnica suma de 42 de miliarde.
In 1933 natiunea era efectiv vlaguita. Venitul tarii coborase la 39 miliarde de dolari. Peste jumatate
din proprietatea existenta cu doar patru ani inainte se spulberase: nivelul de trai mediu revenise acolo
unde se afla cu 20 de ani in urma. Pe strazi, in case, in orasele construite in timpul administratiei Hoover
erau 14 milioane de someri. Parea ca elanul mandru al sperantei fusese zdrobit in America pentru
totdeauna.
Cel mai greu de suportat era somajul. Milionele de oameni ramasi fara un loc de munca erau
asemeni unei embolii in sistemul circulator al natiunii: si in timp ce existenta lor incontestabila dovedea
mai convingator decat orice text ca ceva era in neregura cu functionarea sistemului, economistii isi
frangeau mainile, isi storceau creierii si invocau duhul lui Adam Smith, dar nu izbuteau sa stabileasca
nici diagnostivul, nici tratamentul de aplicat. Somajul acest gen de somaj pur si simplu nu figura pe
lista posibilelor boli ale sistemului: era absurd, nerezonabil si deci imposibil. Dar era real.

Criza economica mondiala din 2008

Criza economic mondial din 20082012 a nceput n luna decembrie 2007,
moment cnd pierderea ncrederii investitorilor americani n ipotecarea securitizat a
condus la o criz de lichiditi ce a determinat o injectare substanial de capital n
pieele financiare din partea Rezervei Federale americane, a Bncii Angliei i a Bncii
Centrale Europene. Indicele TED spread (ce descrie riscul de creditare perceput n
economia general) a srit n iulie 2007, a oscilat vreme de un an i apoi a crescut din
nou n septembrie 2008, atingnd valoarea record de 4,65% n 10 octombrie 2008. Criza
s-a agravat n 2008, ntruct bursele de valori din lume s-au prbuit sau au intrat ntr-o
perioad de instabilitate acut. Un numr mare de bnci, creditori i companii de
asigurare au dat faliment n sptmnile ce au urmat.
Prbuirea Administraiei Federale pentru Locuine (S.U.A.) este adesea fcut
responsabil pentru producerea crizei. ns vulnerabilitatea sistemului financiar a fost
provocat de contractele i operaiile financiare complicate i supuse efectului de
prghie, politica monetar a S.U.A. stabilind un pre neglijabil pentru credit i astfel
favoriznd o cot foarte ridicat a efectului de prghie i, conform economistului
american John Bellamy Foster, o hipertrofie a sectorului financiar.

Cauzele crizei

Majoritatea crizelor au la baza un balon speculativ pe o categorie de active, de exemplu imobiliar sau actiuni. Uneori este vorba de o
inovatie tehnologica care duce la formarea lui, insa in 2008 a fost vorba mai ales de inovatie financiara. De ce apar noi baloane speculative,
cand se stie ce au provocat ele in trecut? Este vorba de fraza magica: de data asta e diferit.
Preturile activelor se umfla foarte mult datorita supraindatorarii actorilor implicati in jocul speculativ. Este vorba de perioade in care
creditul este ieftin si facil de obtinut, asa ca se cumpara cu usurinta activele dorite => preturile lor cresc => oamenii prind curaj si cumpara in
continuare, inclusiv active mai riscante din categoria respectiva (de exemplu, actiuni la firme mici, nou listate, cu profituri reduse si promisiuni
mari).
La un moment dat, apare un eveniment care sparge balonul (cum a fost falimentul Lehman Brothers in 2008), insa nu el este adevarata
cauza, ci faptul ca oferta pentru activele umflate artificial depaseste cererea (intrucat preturile au devenit mult prea mari sau banca centrala
creste dobanzile si creditul e mai scump etc). Preturile incep sa scada, apar apelurile de incadrare in marja pentru cei imprumutati, ei isi vand la
preturi derizorii activele ca sa depuna garantiile cerute. In acest fel, supraindatorarea face ca prabusirea sa fie mult mai abrupta decat in mod
normal.
Politica Federal Reserve (FED) in timpul lui Alan Greenspan (1987 2006) era de a nu impiedica formarea baloanelor speculative, ci de a
le lasa sa se umfle, sa se sparga si se intervenea ulterior. Deci el nu considera ca trebuie sa previna crizele, ci doar sa repare problemele produse
de ele. In timpul sau, a fost puternic redusa reglementarea sistemului bancar, s-au acordat subventii pentru obtinerea de locuinte. Si s-a
mentinut dobanda de referinta prea scazuta - din acest motiv, cand a venit criza, nu prea mai aveau de unde sa scada ca sa stimuleze economia.
In plus, s-a instalat hazardul moral, adica inclinatia cuiva de a-si asuma riscuri, chiar excesive, intrucat stie ca cineva il va salva sau isi va asuma
pierderile in locul lui.
In anii dinaintea crizei a proliferat sistemul bancar din umbra sau paralel- institutii care arata ca niste banci, se poarta ca niste banci,
dau si iau cu imprumut, investesc ca niste banci, dar nu sunt reglementate ca niste banci. Cateva exemple: banci de investitii, societati de
servicii de investitii financiare, imprumutatori ipotecari nebancari, vehicule de investitii structurate, fonduri mutuale de piata monetara,
fonduri de investitii cu acoperirea riscului. Acestea au riscat masiv, prin supraindatorare si prin acumularea de active toxice in bilanturile lor.
Intrucat nu erau reglementate, statul nu era obligat sa le salveze, insa nu a avut incotro, pentru ca ar fi tras dupa ele in abis si pe cei nevinovati.
Inovatiile financiare atinsesera niveluri fara precedent inaintea crizei. O mare problema a fost securitizarea, care transforma niste active
nelichide ca ipotecile in active lichide, tranzactionabile pe piata libera, care s-au raspandit in toata lumea (50% dintre ele au fost vandute in
afara SUA). Cei care le cumparau nu stiau exact ce contin, ele fiind niste constructii complicate si opace. De asemenea, institutiile care au
vandut Credit Default Swaps (CDS) un fel de asigurari pe riscul de credit au detinut adevarate bombe, care au si explodat cand a venit
momentul ca ei sa plateasca. Trebuie mentionat si ca multe derivate sunt tranzactionate extrabursier, deci sunt nereglementate, asa ca nimeni
nu controleaza daca partile implicate au garantii suficiente ca sa isi poata onora obligatiile.

 Nimeni nu avea interesul sa verifice calitatea creditelor acordate si a produselor derivate care s-au creat: bancile comerciale scapau
repede de ipotecile de calitate slaba prin securitizare, toti angajatii din sistemul bancar (normal sau paralel) erau platiti in functie de
rezultatele pe termen scurt, in consecinta isi asumau riscuri excesive; agentiile de rating nu vroiau sa isi supere clientii, asa ca le acordau
calificative favorabile; in plus, toti stiau ca va aparea un imprumutator de ultima instanta ca sa repare stricaciunile (hazardul moral).

Globalizarea a avut contributia ei la faptul ca lucrurile au mers prea departe in SUA: exista un surplus de bani in Japonia,
Germania, China, tari emergente, insa cetatenii din aceste tari nu s-au multumit doar cu titlurile de stat americane, asa ca au cumparat si
multe produse securitizate, deoarece aveau randamente mai bune. SUA a ajuns sa duca o existenta mult peste posibilitati pentru o
perioada mult prea indelungata intrucat este o superputere (cea mai mare). Daca ar fi o economie emergenta, investitorii s-ar fi retras de
mult.

In ultima parte a lui 2006, sistemul bancar paralel a devenit tinta unui val de retrageri, petrecut treptat: bancile mai mari care ii
finantau nu au mai reinnoit liniile de credit cand au vazut ca multe ipoteci erau neperformante. Au urmat cateva falimente si majoritatea
comentatorilor din domeniu au sustinut ca problema se rezuma la un sector restrains din domeniul financiar. Asa se intampla in
majoritatea crizelor: la inceput se considera ca problema este una izolata, nu debutul unei pandemii.

In timp, si bancile traditionale, si cele paralele au inceput sa dea tot mai greu imprumuturi, sa verifice tot mai atent garantiile care
se ofereau. A aparut o aversiune brusca la risc si o dorinta de a demonta piramida de supraindatorare ceea ce reprezinta punctul de
cotitura crucial al unei crize financiare.

Nimeni nu stia care banci sufereau de lipsa de lichiditate (care nu isi puteau usor transforma activele in bani) si care erau de fapt
insolvabile (datorii mai mari decat activele). Dar atunci cand sistemul bancar paralizeaza, se poate trece usor de la lipsa de lichiditate la
lipsa de solvabilitate. Bancile centrale nu ar fi vrut sa salveze pe toata lumea, insa era greu sa faci diferenta intre bancile lipsite de
lichiditate si cele insolvente. Bancile pot trece cu usurinta de la o stare la alta in functie de schimbarea in valoare a activelor detinute.
Starea de sanatate financiara a unei banci e un lucru fragil, mai ales ca in timpul unei crize au de suferit si activele ordinare (credite fara
probleme etc).

Din cauza ca nu se mai stia cine e sanatos si cine nu s-a instalat o stare de neincredere generala, asa ca ca bancile nu se mai
imprumutau intre ele si nici nu mai creditau alte companii. In aceste conditii, bancile centrale s-au vazut nevoite sa devina
imprumutatori de prima, ultima si unica instanta. De cand a venit criza, bancile s-au plasat intr-o zona de siguranta foarte periculoasa
pentru economie: ei imprumuta de la FED (sau banca centrala corespunzatoare) cu dobanda aproape zero si apoi plaseaza in obligatiuni
de stat pe 10 sau 30 ani cu 3 4 %, ceea ce este suficient ca sa supravietuiasca.

S-a considerat initial ca SUA este de vina pentru criza, dar realitatea este ca multe alte tari si-au dezvoltat propriile baloane
speculative in imobiliar, multe banci europene au acordat imprumuturi cu grad mare de risc in tari emergente precum Letonia, Ungaria,
Ucraina si au creat aceleasi produse securitizate. SUA a avut probleme mai mari si influenta mai mare, insa celelalte economii ar fi fost
in mai mica masura afectate daca nu erau deja intr-o stare fragila.

Asemanari dintre criza actuala si cea

din 1929
Nu e de mirare ca lucrarea scrisa la inceputul anilor 50 de John Kenneth Galbraith (The Great
Crash : 1929), devenita referinta in domeniu a cunoscut in ultimul timp un reviriment al
interesului cititorilor. Acestia incearca sa descifreze, dincolo de similitudinile dintre evenimentele si
actiunile aflate la 85 de ani dinstanta, la ce ne putem astepta in privinta rezolvarii crizei si a
perioadei in care se va petrece revenirea.
Ca si in 2007-2008, criza din 1929 a izbucnit dupa o perioada de avant economic si adevarata
frenezie speculativa. Dezvoltatori imobiliari priceputi incepusera sa vanda Florida ca pe o noua
riviera americana, un potential de crestere formidabil. Aparitia primilor clienti a fost suficienta
pentru ca preturile proprietatilor sa inceapa sa creasca, astfel tot mai multi americani au devenit
interesati de cumpararea de terenuri in Florida, nu pentru ca doreau sa se stabileasca acolo ci
pentru ca mizau pe cresterea in continuare a preturilor si revanzarea cu profit a proprietatilor.
Astfel, febra imbogatirii rapide si fara mare efort s-a raspandit, era suficient sa depui un avans
de 10-20% din valoarea proprietatii pentru ca, in cateva luni, sa-ti recuperezi investitia
multiplicata.
Ca orice tip de schema piramidala, afacerile de acest fel merg bine atata vreme cat numarul
de clienti interesati este in crestere.
In 1926, dezvoltatorii deja trebuiau sa se straduiasca mai mult pentru a gasi noi clienti semn
ca masinaria de imbogatire rapida risca sa se gripeze.
Doua furtuni tropicale care au produs pagube majore au contribuit la dezumflarea balonului
speculativ, producand pierderi importante nu doar celor care au fost cei din urma in lantul
speculativ, ci si bancilor care le lansasera in finantarea unor asemenea operatiuni.

Cercul vicios al crizei

financiare
Pierderea
increderii

Probleme
financiare
pentru firme,
cetateni,
banci

Moneda in
picaj, rate
ale dobanzii
in crestere,
economie in
declin

Criza economica din Asia

Criza asiatica a fost marcata prin cea mai ampla cadere a pietelor financiare
asiatice de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Detonatorul l-a constituit retragerea
investitorilor straini din tarile Asiei de Sud-Est. Motivul - devalorizarea principalelor valute
regionale si o puternica desincronizare a operatiunilor financiare.
Avalansa financiara care a ingropat mare parte din Asia, a fost declansata odata
cu devalorizarea monedei thailandeze din anul 1997, cand guvernul a liberalizat cursul,
care era tinut de dolar. Intr-o luna a pierdut 25% din valoarea sa fata de dolar. Celelalte
monede asiatice au inceput sa se devalorizeze, declansand spirala crahtului. Criza s-a
raspandit rapid in zona afectand Coreea de Sud, Indonezia, Malaezia si Filipine, si restul
tarilor asiatice inclusiv Japonia.
Aceste tari au fost ajutate de Fondul Monetar International prin intermediul unui
imprumut in valoare de 40 miliarde dolari.
Criza financiara asiatica a provovat bulversarea brusca si a altor piete din regiune.
Schimbarea intervenita in mediul de afaceri a determinat investitorii sa-si reduca drastic
angajamentele luate pe aceste piete, ceea ce a antrenat o contractie a aportului net de
capital privat in tarile amintite mai inainte, dar si in alte state situate la o oarecare
distanta de epicentrul crizei. Pentru a-si corecta dezechilibrele macroeconomice, tarile
atinse direct de criza au fost nevoite sa impuna o disciplina bugetara si monetara severa.
Criza asiatica demonstreaza cu succes ca globalizarea scapata din frau si miscarea
libera a capitalului, in absenta unor reglementari adecvate la nivel international pot avea
efect destabilizator in cadrul economiilor nationale.

Crizele Americii Latine

Timp de generatii, tarile din America Latina au fost supuse aproape exclusiv la crize
valutare, falimente bancare in lant, accese de hiperinflatie si toate celelalte rele monetare
cunoscute omului modern. Guvernanti slabi, alesi prin vointa populara, au alternat la
putere cu dictatori militari, si unii si altii incercand sa cumpere sustinerea votantilor cu
programe populiste pe care nu si le puteau permite. In stradania de a finanta aceste
programe, guvernele recurgeau fie la imprumuturi din partea unor bancheri straini
imprudenti, avand ca rezultat final criza balantei de plati si incapacitatea de plata a tarii,
fie tiparnita de bani, avand ca rezultat final hiperinflatia.
In septembrie 1994, raportul anual despre competitivitatea la nivel mondial, realizat
de cei care organizeaza faimoasele conferinte Davos, avea la loc de cinste un mesaj
special din partea eroului zilei: presedintele mexican Carlos Salinas. Trei luni mai tarziu,
Mexicul plonjeaza in cea mai grava criza financiara de pe atunci.
Asa-numita criza mexicana a provocat una din cele mai dure recesiuni care a lovit o
singura tara din anii 1930 incoace. Repercusiunile acelei crize s-au raspandit in toata
America Latina aducand sistemul bancar al Argentinei primejdios de aproape de pragul
prabusirii. In retrospectiva privind lucrurile, criza mexicana ar fi trebuit sa fie considerata
un semn rau prevestitor, un avertisment ca parerea buna a pietelor poate fi considerata
un capriciu efermer ca situatia favorabila de care te bucuri azi nu te apara in fata crizei de
incredere a zilei de maine.

Argentina o rupe cu
trecutul
Bogat ca un argentinian. Era un epitet obisnuit in Europa de dinaintea Primului
Razboi Mondial, intr-o vreme cand Argentina era considerata de publicul larg, ca si de
investitori, o tara a tuturor posibilitatilor. Insa, anii dintre cele doua razboaie mondiale
au fost dificili pentru Argentina, la fel ca pentru toate tarile exportatoare de resurse.
Preturile la produsele agricole erau mici in anii 1920 si s-au prabusit de tot in anii
1930. Situatia se vedea inrautatita de datoriile acumulate in anii mai fericiti.
De fapt, Argentina se afla in situatia unui fermier care s-a imprumutat cu
nemiluita atunci cand lucrurile mergeau bine, iar acum se trezeste strans cu usa intre
doua rele: preturi care scad mereu si rate fixe de rambursare a datoriei. Si totusi
Argentinei nu i-a mers atat de prost pe cat ar fi fost de asteptat, in timpul Marii Crize.
In deceniul 1980, lucrurile au mers din ce in ce mai rau. Dupa dezastrul Razboiului
Malvinelor din 1982 (conflict ce a opus Argentina si Marea Britanie pentru controlul
asupra Insulelor Falkland, din Malvine), guvernul militar al argentinei se retrasese si
puterea fusese preluata de guvernul civil al lui Raul Alfonsin, cu promisiune de
revalidare economica. Dar criza datoriei a lovit si Argentina la fel de tare ca pe restul
regiunii, iar tentativa lui Alfonsin de a stabiliza preturile prin introducerea unei noi
monede, australul, a esuat lamentabil.
In 1989, tara suferea de hiperinflatie veritabila, preturile crescand cu o rata anuala
de 3000%.

UN SEMN DE INTREBARE
Paradoxal, daca neajunsurile teoretice ale economiei cererii sunt un motiv pentru care noi nu am fost
pregatiti sa sesizam intoarcerea problemelor specifice declunului, un al doilea motiv sunt tocmai succesele
sale practice. Pe perioada tuturor accestor decenii in care economistii s-au contrazis reciproc, unii spunand
ca politica monetara putand fi folosita pentru scoaterea unei economii din recesiune, iar altii ca nu, bancile
centrale le-au luat-o de nenumarate ori inainte si exact asta au si facut cu atata eficienta incat, de fapt,
ideea unei depresiuni economice prelungite, din cauza cererii insuficiente, a devenit neverosimila.
Cuvantarea lui Robert Lucas, a afirmat explicit ideea ca ciclul economic nu mai constituia un subiect
important, si ca economisti ar trebui sa-si indrepte atentia spre progresul tehnologic si spre cresterea pe
termen lung. Aceste chestiuni sunt importante si minunate, iar pe termen foarte lung ele sunt cele care
conteaza cu adevarat dar, asa cum a subliniat Keynes, pe termen foarte scurt suntem cu totii morti.
Intre timp, pe termen scurt, lumea se impleticeste dintr-o criza in alta, toate avand ca sambure
crucial problema generarii unei cereri suficiente. Japonia incepand din aniii 1990, Mexicul in 1995, Thailanda,
Malaysia, Indonezia si Coreea in 1997, Argentina in 2002 si cam toata lumea in 2008 o tara dupa cealalta,
la rand, au trecut printr-o recesiune care, cel putin temporar, anuleaza ani intregi de progrese economice, si
constata ca solutiile traditionale de politica publica nu par sa aiba niciun efect.
Din nou, a devenit cruciala intrebarea cum se poate crea suficienta cerere pentru a se folosi
capacitatea economiei.