Domenii ecografice de investigare

Hepatic, cadiovascular, vasele periferice profunde, explorare renala si a cailor

urinare, san si adenopatii axilare, noduli mamari, tubul digestiv, ginecologie, traiecte
fistuloase, parti moi.
Tehnica examinarii ecografice
n functie de regiunea care urmeaza a fi examinata si de modul de abordare,
se pot utiliza pozitii multiple ale bolnavului: decubit dorsal, lateral sau ventral,
pozitie seznda sau ortostatism. Se pot utiliza perne care sa produca extensia unor
regiuni (cervical, flancuri, dorsal).
Regiunea de examinat este acoperita cu un gel special cu rolul de a realiza
un contact intim ntre traductor si piele, cu rol n ndepartarea interpunerii aerului,
care poate parazita imaginea.
Pentru evidentierea organelor abdominale este frecvent utilizata examinarea
n inspir profund blocat.
Se vor alege "ferestre ecografice", zone anatomice care permit abordul
direct al organului de examinat, evitndu-se interpozitia elementelor care mpiedica
penetrarea US (aer, os). De exemplu, fereastra ecocardiografica obisnuita este
localizata n spatiul III-IV intercostal stnga parasternal, n zona de matitate cardiaca
absoluta.
Interpretarea sectiunilor examinate se face n mod conventional astfel:
- sectiunile transversale sunt privite dinspre picioarele bolnavului astfel
nct viscere abdominale situate n dreapta bolnavului de exemplu vor fi vizualizate
n stnga imaginii;
- sectiunile longitudinale sunt privite dinspre dreapta bolnavului astfel nct
pe ecranul display-ului regiunile craniale, superioare, apar situate la stnga imaginii,
iar cele caudale inferioare apar la dreapta imaginii;
- de obicei se utilizeaza polaritatea normala a imaginii, respectiv fondul
negru pe care ecourile apar reprezentate ca puncte albe cu straluciri diferite, n
diverse nuante de gri.
2.3. Conditii care fac dificila examinarea ecografica

Prezenta pansamentelor, a cicatricilor deformante, fibrozante, a gipsului

sau metalelor care nu permit penetrarea US n tesuturi.

Prezenta continutului digestiv, alimentar, a pastei baritate sau a aerului la

pacientii meteorizati.

Variatiile sursei de alimentare n tensiune si frecventa.

Artefacte de reverberatie n cazurile unei interfete puternic reflectogene.

Reglari incorecte ale

luminozitatii, focalizarii.

compensarii ecografice, contrastului

si

Erori datorate examinatorului: precipitarea, un examen incomplet,

examinare n conditii improprii de pregatire a bolnavului, necunoasterea unor repere
anatomice, nerecunoasterea unor aspecte ecografice caracteristice.
2.4. Interpretarea conventionala a imaginilor ecografice. Terminologie
ecografica
Pornind de la codificarea conventionala a imaginii ecografice pe fond negru, pe
display-ul ecografului, n sectiunile examinate, vor fi vizualizate structurile biologice
reflectogene cu nuante de gri, n asa numita scala de gri, cuprinznd nuante
progresive de la negru pna la alb.
Structurile biologice lichidiene (de ex. continutul veziculei biliare, al vezicii
urinare, continutul vascular), care nu produc nici un fel de reflexie a ultrasunetelor,
vor fi redate pe ecran n culoarea neagra. Asemenea structuri vor fi
denumite anecogene, transsonice.
Structurile biologice solide cu densitate mare la reflexia ultrasunetelor (de ex. osul,
calculii, incluziunile metalice), care produc o reflexie intensa a ultrasunetelor datorita
densitatii fizice crescute, vor fi redate pe ecran n culoarea alba. Asemenea structuri
vor fi denumite hiperecogene sau sonolucente.
Structurile biologice cu densitati parenchimatoase vor reflecta diferit
ultrasunetele, proportional cu densitatea lor, pe mai multe paliere de ecogenitate:
- primul palier de ecogenitate corespunde structurilor dense, fibroase cu continut
crescut de tesut conjunctiv (de ex. fascii, capsule de organ, pereti vasculari, peretii
unor organe cavitare, peretii caliceali grupati n sinusurile renale);
- al doilea palier de ecogenitate l reprezinta structurile glandulare, datorita
multiplelor interfete produse de structura tubuloacinoasa, care determina reflexii
multiple repetate (de ex. parenchimul glandelor submandibulare, parotide, tiroida,
pancreas, endometru, placenta);
- al treilea palier de ecogenitate este reprezentat de parenchimul splenic,
urmat de cel hepatic (n mod normal, desi comparabil cu parenchimul splenic,
parenchimul hepatic este usor mai hipoecogen);
- urmatoarele
paliere
de
ecogenitate corespund structurilor
parenchimatoase, cu densitati fizice mai mici dect cele enumerate, fiziologic sau n
conditii patologice prin procent mai mare de apa sau prin potential congestiv; se vor
prezenta hipoecogene parenchimul renal, format din corticala si medulara, structurile
musculare fiziologice sau proliferarile musculare, datorita procentului mare de apa,
dar si ficatul de staza sau unele structuri tumorale congestive sau intens
vascularizate.

ECOGRAFIE HEPATIC
ELEMENTE DE ANATOMIE HEPATIC
Ficatul este situat n loja subfrenica dreapta cu forma unui trunchi de con,
prezinta 2 fete: superioara sau diafragmatica convexa extern si postero-inferioara,
concava.
Fata superioara este divizata n doi lobi prin ligamentul falciform, care uneste
ficatul cu diafragmul, iar fata inferioara prezinta trei santuri, cu distributie n
configuratia literei "H" care o divizeaza n patru lobi:
1. santul antero-posterior stng, n care se gasesc:
- anterior - ligamentul rotund
- posterior - ligamentul venos
2. santul antero-posterior drept, care prezinta:
- anterior - foseta veziculei biliare;
- posterior - santul venei cave inferioare.
3. santul transvers, la nivelul caruia se afla hilul hepatic cu pediculul
vasculo-biliar hepatic format din trunchiul comun al venei porte, situat posterior,
artera hepatica situata antero-medial si ductul comun hepatic - coledocul, care este
situat antero-lateral.
Cele trei santuri mpart fata inferioara hepatica n 4 lobi: drept, stng, patrat
(anterior fata de hilul hepatic) si caudat (posterior fata de hilul hepatic).
Pe lnga aceste repere anatomice, n ultimul timp, datorita imperativelor
chirurgicale, s-a impus un nou reper n structura anatomica hepatica: venele
suprahepatice. Acestea, n numar de 3, mpart fata inferioara a ficatului n doi lobi,
fiecare mpartit, la rndul lui, n doua portiuni. Vena suprahepatica medie, mparte
ficatul n doi lobi: drept si stng. Vena suprahepatica dreapta mparte lobul drept tot
n doi lobi: o portiune anterioara si alta posterioara, iar vena suprahepatica
stnga mparte lobul stng n alte 2 portiuni: lob intern si extern.
Aceasta prima submpartire hepatica n patru segmente cu numere 1-4 este
preluata de mai multi autori dupa NOMENCLATURA ANATOMIC.
Lobul caudat cu vascularizatie autonoma este echivalat segmentului I.
Pentru o localizare ct mai exacta a diverselor procese patologice s-a recurs
la o delimitare a suprafetei ficatului, mpartita n 8 segmente, a caror numerotare se
face n sens invers acelor de ceasornic, plecnd din vecinatatea venei cave
inferioare spre lobul stng.

Vascularizatia ficatului. Arterele - provin din artera hepatica, ce ia nastere

din trunchiul celiac (ram din aorta la nivelul T10, din care se mai desprind artera
coronara gastrica stnga si artera splenica). Artera hepatica proprie urca pe lnga
vena porta spre hilul hepatic si se divide n doua ramuri, stnga si dreapta si o serie
de colaterale: artera cistica si artere terminale.
Sistemele venoase hepatice port si cav inferior pot fi vizualuzate concludent
ecografic, iar distributia lor anatomica trebuie corect reperata:
a) Vena porta colecteaza sngele din tubul digestiv subdiafragmatic prin
intermediul celor trei ramuri care o formeaza: vena mezenterica superioara,
inferioara si vena splenica. Intra n ficat la nivelul hilului hepatic si se desparte n
doua ramuri: stnga si dreapta, iar acestea dau nastere la ramurile terminale.
b) Venele suprahepatice culeg sngele adus la ficat de artera hepatica si
vena porta, care este drenat de la nivelul lobilor n venele centrolobulare si apoi n
vene din ce n ce mai mari pna se formeaza cele 3 ramuri suprahepatice, dreapta,
stnga si medie. De remarcat faptul ca, n timp ce venele suprahepatice au o directie
sagitala, sunt situate cranial si au o tunica musculara dezvoltata, venele porte,
dimpotriva, au o directie transversala, sunt situate mai caudal si au o tunica
musculara mai slab dezvoltata cu predominenta n perete a substratului conjuctiv.
Limfaticele hepatice se constituie n doua grupuri mari: superficiale si
profunde.
a) Limfaticele superficiale provin de la suprafata ficatului si merg pe sub
peritoneu pentru a se drena n 3 statii ganglionare: nodurile limfatice parasternale,
nodurile frenice si ganglionii limfatici din hilul hepatic.
b) Limfaticele profunde iau nastere n interiorul ficatului si formeaza 2 grupe
principale: un grup cu directie ascendenta, patrunde n torace si se termina n
ganglionii limfatici frenici, iar al doilea grup cu directie descendenta, nsotind vasele
portale, se termina fie n nodulii limfatici din hilul hepatic, fie n ganglionii limfatici
coeliaci.
Caile biliare
1. Caile biliare intrahepatice ncep cu canaliculele biliare, apoi canaliculele
intralobulare, perilobulare, interlobulare, bilifere, care, pna la urma se unesc n cele
doua ducte hepatice (drept si stng). Acestea, prin unire, la iesirea din hil, dau
nastere canalului hepatic comun.
2. Caile biliare extrahepatice cuprind: vezicula biliara, canalul cistic, canalul
hepatic comun ce se continua cu canalul coledoc, calea biliara principala - C.B.P.
INDICAIILE ECOGRAFIEI HEPATICE

Durerea n hipocondrul drept.

Starile febrile de etiologie neelucidata.

Sindromul icteric.

Depistarea clinica a hepatomegaliei pentru detectarea tumorilor

hepatice, stadializarea neoplasmului hepatic primar, diagnosticul pozitiv si diferential
al hepatopatiei difuze.

Cresterea valorilor probelor hepatice.

Monitorizarea clinica a bolnavilor supravegheati oncologic.

Detectarea semnelor specifice periferice de hipertensiune

portala pentru evaluarea gradului HTP, detectarea sunturilor ortosistemice,
evaluarea hemodinamica (debit, directia fluxului, tromboze).

Detectarea anomaliilor vasculare congenitale sau dobndite si

evaluarea permeabilitatii sistemelor vasculare cu detectarea trombozelor.

Dirijarea manoperelor interventionale (punctii ecoghidate pentru

drenare de colectii intra sau perihepatice sau punctii chimioterapeutice pentru
alcoolizarea tumorilor hepatice).

Pentru chimioembolizarea unei metastaze unice sau a unei tumori

maligne mici.

Evaluarea
color
a
tumorilor
hepatice pentru
detectarea vascularizatiei tumorale si stabilirea caracterului vascular al tumorii
(central sau periferic, mixt).
METODOLOGIA DE EXPLORARE

Examinarea se face frecvent matinal a jeun sau n cursul zilei, dupa 6-8 ore
de la ultima ingesta alimentara. Pentru bolnavii meteorizati, constipati, se prescrie
un regim de pregatire cu 2-3 zile naintea examinarii: regim igieno-dietetic, fara
alimente fermentabile, asigurarea tranzitului, medicatie prokinetica, laxativa, sau
fermenti pancreatici.
n timpul examinarii bolnavul poate ingera 500-1000 ml apa sau ceai
nendulcit. Dupa 15-20 de minute de la ingesta se reia examenul ecografic, stomacul
plin cu continutul lichidian devine astfel o fereastra ultrasonica, pentru examenul
peretilor gastrici sau al spatiului retroperitoneal.
Examinarea se ncepe n decubit dorsal, apoi lateral stng, cu abord
intercostal (pentru domul hepatic), n inspir profund blocat si expir. Transductorul
este asezat transvers si longitudinal pentru lobul hepatic stng si transvers si oblic
recurent pentru lobul drept.

Frecventele pentru examinare sunt cuprinse ntre 3,5 (standard) si 5 MHz

(la pacientii slabi si la copii).
Rezulatele obtinute se trec n buletinul ecografic, care trebuie sa cuprinda:
1. Analiza morfologica a suprafetelor hepatice.
2. Biometria ficatului (forma si diametre).
3. Analiza ecostructurii hepatice: parenchimul hepatic are o structura
omogena, cu ecouri de aceeasi intensitate, indiferent de profunzimea sectiunii, iar
ecogenitatea se apreciza n raport de ecogeniatea parenchimului renal (care e mai
mica).
4. Studiul structurilor canalare intrahepatice: arborele venos portal, arborele
cav inferior intrahepatic (venele suprahepatice), artera hepatica si ramurile, arborele
biliar intra si extrahepatic.
5. Daca exista o leziune probabil sau sigur neoplazica examinarea se
continua cu explorarea grupelor ganglionare cunoscute, a splinei si a venei cave
inferioare.
ASPECTUL ECOGRAFIC NORMAL

Capsula hepatica (Glisson) este continua, lineara, sub forma unei fine linii
ecogene, perfect regulata si bine trasata. Orice neregularitate indica o hepatopatie
cronica activa sau ciroza hepatica sau o patologie tumorala difuza sau localizata.
Forma ficatului este oarecum triunghiulara, cu ngustare progresiva spre
lobul stng, raportul dintre lobul drept si cel stng fiind de aproximativ 1/3.Unghiurile
lobilor hepatici sunt n general de aproximativ 45 de grade ntre fata anterioara
convexa si fata posterioara concava.
Dimensiunea ficatului este apreciata n ecografie pur orientativ. Se
delimiteaza cteva diametre standard: diametrul anteroposterior al lobului stng 4-6
cm, diametrul craniocaudal 9 cm, diametrul anteroposterior al lobului drept 8-10 cm,
diametrul craniocaudal (prerenal) 12-13 cm. Pentru lobul caudat se masoara toate
cele trei diametre: diametrul transversal 4 cm, diametrul antero-posterior 4 cm si
diametrul longitudinal 6 cm. Lobul caudat, segmentul I, prezinta o vascularizatie
autonoma, fiind primul care sufera n toate hepatopatiile prin hipertrofie
globuloasa vizualizata ecografic.
Ecostructura hepatica este omogena, cu aspect fin microgranular,
prezentnd o ecogenitate medie, cu aceeasi returnare de ecouri din suprafata ca si
din profunzimea tesuturilor. Ecogenitatea parenchimului este mai joasa dect cea a
pancreasului si mai nalta dect cea a a parenchimului rinichiului drept.
Structurile anatomice intrahepatice normale vizualizate ecografic sunt:

- venele portale apar ca structuri tubulare, transonice, cu pereti ecogeni, cu

orientare orizontala, convergenta spre hilul hepatic;
- caile biliare intrahepatice (CBIH) - structuri tubulare de foarte mici
dimensiuni care nsotesc vasele portale, cu un calibru de pna la 2 mm, n mod
normal nevizualizate distinct, converg n cele doua canale hepatice, cu un calibru
de 3-5 mm, care se unesc formnd hepaticul comun si apoi canalul coledoc, cu
uncalibru de 5-7 mm; vizualizarea CBIH presupune dilatarea lor si este ntotdeauna
patologica, n cadrul unei obstructii biliare;
- venele suprahepatice (VSH) - structuri cu forma triunghiulara, alungite,
transonice, cu pereti imperceptibili, convergente spre vena cava inferioara;
- fisurile intrahepatice: santul ligamentului venos (ce separa lobul caudat
de segementul II) apare ca o linie hiperecogena, care reprezinta unirea micului
epiploon cu ligamentul gastrohepatic; santul ligamentului falciform (fisura
accesorie) este o linie hiperecogena ce pleaca de la nivelul ramului stng portal spre
anterior si n care se gaseste ligamentul rotund (provenit din obliterarea venelor
ombilicale); n caz de ciroza aceste vene se repermeabilizeaza si dau nastere la
imagini canalare (transonice) de minimum 4 mm, n locul liniei hiperecogene; santul
(fisura) principala contine anterior vezicula biliara si posterior vena cava inferioara.
PATOLOGIE ECOGRAFIC HEPATIC
A. Malformatii hepatice
1. Agenezia de lob patrat - se vizualizeaza prin pozitionarea veziculei biliare
n imediata vecinatate a ligamentului falciform.
2. Lobul supranumerar (Riedl) apare mai frecvent la femei ca o prelungire a
segmentului V, depasind polul inferior al rinichiului drept. nsoteste n general si
hepatopatiile cu HTP.
3. Agenezia de lob stng.
4. Foarte rar, fara substrat patologic, hipertrofie de lob stng. n context
patologic hipertrofia lobului stng apare n hepatopatiile alcoolice.
B. Hepatopatii difuze
1. Steatoza hepatica
Modificarile parenchimului hepatic sugestive pentru steatoza prezinta
un determinism plurietiologic: alcoolismul cronic, obezitatea, diabetul zaharat,
corticoterapia, sarcina, denutritiile, dislipidemiile, sindromul Cushing, diverse
hepatopatii cronice, operatiile de by-pass ale intestinului subtire.
Semnele ecografice principale, ce traduc o steatoza, sunt:

- creste stralucirea ecografica a parenchimului (bright liver sau foie

brillant) cu diverse grade pna la gradul trei, cnd stralucirea este egala cu a
diafragmului; stralucirea e data de cantitatea mare de grasime intrahepatica;
- frecvent apare hepatomegalie, cu contururi regulate;
- venele suprahepatice par dilatate, fiind bine vizibile pna n periferie, n
contrast mai mare cu parenchimul hepatic ecogen;
- alternanta de zone hipoecogene cu zone hiperecogene (ce apar n formele
de steatoza heterogene sau steatoza focala);
- noduli hiperecogeni - mai ales la nivelul hilului, anterior de bifurcatia venei
porte sau lnga zona infundibulara a veziculei biliare;
- noduli hipoecogeni rar ntlniti n formele de steatoza focala, ce pot mima
formatiuni tumorale; diagnosticul diferential de certitudine cu hepatocarcinomul,
metastazele hepatice, hemangiomul, hiperplazia focala sau adenomul hepatic se
face numai prin biopsie;
- uneori la locul de bifurcare a venei porte, se poate gasi o mica plaja
hipocogena, de 2-3 mm, ovalara, cu marginile net trasate; este asa numitul cuzinet
grasos, ce reprezinta o insula de tesut hepatic normal si care trebuie diferentiat de o
metastaza sau hepatocarcinom;
- nu sunt semne caracteristice de dilatare portala sau splenomegalie.
2. Hepatita acuta virala
Valoarea diagnostica a ecografiei este scazuta, modificarile aparute fiind
nespecifice si inconstante:
- adesea structura este normala;
- rar se constata hepatomegalia de ansamblu, difuza, mai frecvent
hepatomegalie segmentara (lob stng);
- uneori se constata splenomegalie;
- rar colecistul prezinta modificari de volum.
3. Hepatitele cronice
a) persistente - aspect hepatic ecografic normal, splina cu dimensiuni
normale;
b) active - hepatomegalie, mai ales a lobului stng, cu aspect de steatoza
(ncarcare grasa), uneori structura neomogena, cu caracter nodular, heterogen;

- splenomegalie usoara cu dilatarea sistemului venos port, cu pastrarea

modificarilor de calibru n inspir/expir.
4. Ciroza hepatica
Metoda ecografica participa la stabilirea diagnosticului, fara a fi suverana.
Ecografic putem decela urmatoarele modificari:
a) modificari ale parenchimului hepatic:
- hepatomegalie n etiologia etanolica a cirozei, atrofie hepatica n etiologia
postvirala; de notat ca aproximativ 50 % din cirozele hepatice au volum hepatic
normal;
- suprafata hepatica boselata, neregulata cu noduli de regenerare sub
forma unor zone hipoecogene ce deformeaza capsula Glisson;
- rotunjirea unghiurilor hepatice cu valori mai mari de 45 de grade;
- hipertrofie globuloasa a lobului caudat cu diametre de peste 5/5 cm n
sectiune;
- structura hepatica este de obicei cu o ecogenitate crescuta, datorata
procesului de fibroza, cu eventuala atenuare posterioara n cazurile de steatofibroza;
nodulii de regenerare hipoecogeni pe fondul de ecogenitate structurala crescuta
realizeaza un aspect particular salt and pepper ("sare si piper");
- se cerceteaza frecvent prezenta hepatocarcinomului, prin screening
ecografic la 3-6 luni.
b) semne de hipertensiune portala
- splenomegalie cu ax lung, peste 12 cm si diametrul transversal peste 5 cm;
poate prezenta aspect globulos, polilobat;
- cresterea diametrelor axului spleno-portal (trunchiul venei porte, vena
splenica, uneori vena mezenterica superioara) cu valori de peste 14 mm (VP n hil), 9
mm (VS preaortic si n hilul splenic), 10 mm (VMS);
- lipsa de modificare a calibrului venei porte la compresie sau n Valsalva
(semnul Bolondi);
- evidentierea
circulatiei
colaterale (sunturi
esofagiene, rar varice n peretele veziculei biliare);

spleno-renale,

varice

- repermeabilizarea venei ombilicale ce poate avea un diametru de pna la

4 mm;

- modificarea permeabilitatii (aspectului transonic) axului splenoportal

prin prezenta trombozelor; nevizualizarea unui ram portal intrahepatic este un
semnal de alarma si poate sugera obstruarea lui completa;
- ecografia Doppler apreciaza directia fluxului portal, vitezele de circulatie
n sistemul port care scad semnificativ cu cresterea vitezelor de circulatie n artera
hepatica (arteriarizarea hepatica);
- prezenta ascitei n cantitate variata; n cantitati mici ascita se cauta
preferential n recesurile peritoneale cele mai declive, n raport cu pozitia bolnavului
(recesul hepatorenal Morrisson, spatiile subfrenice, fundul de sac Douglas);
- n ortostatism ascita libera n cantitati mici se mobilizeaza decliv, n
hipogastru;
- peretele veziculei biliare se prezinta net ngrosat, mai bine vizualizat n
prezenta ascitei, cu aspect dedublat, datorat edemului hipoproteinemic si varicelor
parietale.
5. Ficatul de staza (cardiac):
- hepatomegalie dureroasa la palparea cu traductorul;
- aspect difuz hipoecogen comparabil cu parenchimul renal drept;
- dilatarea VSH;
- uneori epansament pleural (imagine transonica situata n afara diafragmului)
sau epansament pericardic.
C. Hepatopatii circumscrise

Leziunile focale hepatice pot fi grupate n 3 mari categorii: calcificari, leziuni

focale lichidiene, leziuni focale solide (la acestea adaugndu-se si leziunile
heterogene).
1. Calcificarile sunt relativ frecvente si pot fi: fine, granulare (n unele
metastaze), conglomerate, (n diverse formatiuni heterogene, rar n hepatocarcinom
si n chistele hidatice) si arciforme (de obicei sunt specifice chistului hidatic de
gradul V, veziculei biliare calcificate - "vezica de portelan".
2. Leziunile focale lichidiene pot fi congenitale sau dobndite.
Leziunile congenitale:
a) chistul biliar este o formatiune de obicei mica, de 1-5 cm, rotund-ovalara,
pereti regulati, fini si interiorul perfect transonic, situata imediat lnga o ramificatie
biliara intrahepatica; uneori leziunea poate prezenta o amplificare posterioara;

b) chistul seros - poate fi simpu sau multiplu (polikistoza); polikistoza

cuprinde numeroase formatiuni transonice, cu dimensiuni variabile, care, de regula,
se regasesc si n alte organe: rinichi (50% din cazuri), splina ( 20%), pancreas.
Leziunile dobndite:
Acestea sunt reprezentate de formatiunile parazitare, abcese, hematoamele
intraparenchimatoase si bilioamele:
- Chistul hidatic - este o boala parazitara generata de Taenia echinococus
granulosus care se transmite de la animale la om. Aspectul ecografic al chistelor este
relativ heterogen, functie de vrsta acestuia. Stadializarea dezvoltarii chistelor au
impus, n general 2 clasificari:
- Abcesul amoebian. Leziunea este voluminoasa, localizata predominant n
lobul drept hepatic cu aspect variabil. Clasic se descrie o imagine hipoecogena,
omogena.
- Hematomul intraparenchimatos. Apare de regula, ca urmare a unui
traumatism si poate fi descoperit imediat sau se formeaza treptat. Leziunea initiala
este net transonica pentru ca n timp sa devina din ce n ce mai hiperecogena
(hematom vechi organizat sau suprainfectat). Pot apare asociat: colectie
intraperitoneala, colectii transonice subfrenice, subcapsulare sau subhepatice
- Bilioamele. Sunt colectii de bila intra sau extra hepatice si apar dupa
lezarea (traumatica sau iatrogena) a cailor biliare. Imaginea ecografica este de
colectie transonica, semannd foarte bine cu hematomul, dar localizarea lor este n
imediata vecinatate a cailor biliare.
3. Leziuni focale solide
Acestea pot fi unice sau multiple, hipo sau hiperecogene.
Leziuni focale solide unice, hiperecogene apar n:
- hemangiomul hepatic - omogen, rotund, foarte bine delimitat cu
dimensiuni varabile (de obicei sub 3 cm, uneori cu dimensiuni pna la 10 cm n
angioamele cavernoase), prezentnd uneori amplificare posterioara.
- adenomul hepatic si hiperplazia nodulara focala (mai frecvente la femei),
sunt formatiuni hiperecogene cu dimensiuni de pna la 5 cm ce apar mai ales dupa
administrare de anticonceptionale;
- chistul hidatic (mai ales gr V);
- lipomul (rar);
- hematomul vechi intraparenchimatos (suprainfectat);

- carcinomul hepatocelular (forma nodulara) cu dimensiuni variabile, ce

comprima, deformeaza sau invadeaza vasele intrahepatice sau din vecinatate.
Leziuni focale solide multiple, hiperecogene sunt prezente n:
- polihemangiomatoza;
- carcinomul hepatocelular (forma multinodulara);
- unele metastaze (provenite mai ales din neoplasmele de rect, colon).
Leziuni focale solide unice, hipoecogene apar n:
- abcese;
- carcinom hepatocelular;
- determinari secundare ale limfoamelor;
- metastaze.
Leziuni focale solide multiple hipoecogene apar n:
- metastaze (cel mai des) mai ales ale unor cancere de sn, tiroida, gastric;
- ganglioni limfatici hilari invadati;
- mai rar chistele hidatice (n stadiul IV Gharbi);
- nodulii de regenerare pe ficatul cirotic.