Sunteți pe pagina 1din 4

Material curs - Contabilitate consolidat

PARTEA 4
OBIECTIVELE CONSOLIDRII, REGLEMENTRI PRIVIND CONSOLIDAREA
4.1. Reglementri privind conturile consolidate
Primele reglementri contabile referitoare la conturile consolidate au aprut n Statele Unite
ale Americii. De fapt, n aceast ar, criza economic din perioada 1929-1933 a scos n eviden
necesitatea unei proceduri mai formalizate de normalizare contabil. Astfel, Comisia Valorilor
Mobiliare (SEC - Securities and Exchange Commission), organism nvestit cu puterea de a exercita
controlul asupra comerului cu valori mobiliare, a cerut societilor de grup cotate la burs,
ncepnd cu anul 1934, s adauge la conturile individuale i situaiile financiare consolidate. n
Marea Britanie, n anul 1939, bursa de la Londra a emis primele dispoziii cu privire la conturile
consolidate, dispoziii prin intermediul crora societile cotate erau obligate s ntocmeasc conturi
consolidate. n Frana, reglementrile contabile referitoare la conturile consolidate apar mult mai
trziu, respectiv n anul 1968. n acest an, Comisia operaiunilor bursiere (COB - Commission de
operation en bourse) cere societilor, ce fac apel public la economii, s publice situaii financiare
consolidate. De asemenea, n lipsa unui cadru conceptual clar, COB a considerat c este necesar ca
situaiile financiare consolidate s fie nsoite de informaii complementare cu privire la metodele de
consolidare i de evaluare utilizate pentru ntocmirea acestor documente. Cu toate acestea,
societile franceze vor dispune de un referenial contabil coerent cu privire la conturile consolidate
o dat cu asimilarea Directivei a VII-a europene n cadrul legislativ francez.
La nivel european, ncercrile de armonizare a reglementrilor contabile naionale ale rilor
membre ale Uniunii Europene cu privire la conturile consolidate s-au concretizat n publicarea
Directivei a VII-a europene, n 1983. Aceast directiv ce vizeaz ntocmirea i publicarea
conturilor consolidate, cuprinde referiri cu privire la societile ce au obligaia de a ntocmii conturi
consolidate, societile care intr n perimetrul de consolidare, eliminrile din perimetrul de
consolidare, metodele de consolidare, controlul conturilor consolidate etc.
Actualmente, marile grupuri de societi cotate la principalele burse de valori folosesc fie
referenialul contabil american (USGAAP- principiile contabile general admise din SUA), fie
referenialul internaional (Standardele Internaionale de Raportare Financiar elaborate de IASB Consiliul Standardelor Contabile Internaionale).
n referenialul elaborat de IASB, exist anumite standarde contabile i de raportare care
vizeaz direct conturile consolidate, prezentate n tabelul de mai jos.

16

Material curs - Contabilitate consolidat

Norma contabil
IAS 21 Efectele variaiei cursurilor monedelor

Aspecte ale consolidrii vizate


Conversia conturilor societilor aflate n strintate

strine"
IAS 27 Situaiile financiare consolidate i

Perimetrul de consolidare, consolidare prin metoda

contabilizarea participaiilor n filiale"

integrrii globale

IAS 28 Contabilizarea participaiilor n cadrul

Consolidare prin metoda punerii n echivalent

ntreprinderilor asociate"
IAS 29 Prezentarea conturilor n economiile

Conversia conturilor filialelor situate n rile cu o

hiperinflaioniste"

puternic inflaie

IAS 31 Informarea financiar relativ la

Consolidarea prin metoda integrrii proporionale

participaiile n cadrul ntreprinderilor de tipul jointventures (asocierilor n participaie)"


IFRS 3 Gruprile de ntreprinderi"

Determinarea i tratamentul contabil al fondului


comercial pozitiv sau negativ

n Romnia, primele norme cu privire la conturile consolidate au fost publicate n anul 2000.
Aceste norme au avut o aplicare destul de limitat deoarece, n urma unui Ordin al Ministrului
Finanelor, au fost alese numai cinci societi care, pentru anul 2001, trebuiau s ntocmeasc
conturi consolidate. n urma altor modificri i completri ale reglementrilor din domeniul
contabilitii, ncepnd cu situaiile financiare ale anului 2005, grupurile de societi vor ntocmi
situaii financiare consolidate astfel:
persoanele juridice care aplic Standardele Internaionale de Raportare Financiar
(IFRS) efectueaz consolidarea n conformitate cu prevederile acestora;
persoanele juridice care aplic reglementrile contabile simplificate, armonizate cu
Directivele Europene, pot proceda la ntocmirea situaiilor financiare consolidate; ntocmirea
acestora se efectueaz n conformitate cu prevederile Normelor privind consolidarea conturilor,
aprobate prin Ordinul Ministrului Finanelor publice nr. 772/2000.
Directiva a VII-a a UE are drept scop principal reglementarea uniform n spaiul comunitar
a regulilor i practicilor de ntocmire i prezentare a conturilor consolidate.

4.2. Obiectivele consolidrii


Obligaia de a elabora conturi consolidate revine unei societi, indiferent de forma de
proprietate, din momentul in care exercita, direct sau indirect, un control exclusiv, un control comun
sau o influenta semnificativa asupra uneia sau mai multor societi. Data intrrii unei societi in
perimetrul de consolidare este:
17

Material curs - Contabilitate consolidat

Data achiziiei titlurilor; sau


Data prelurii controlului sau a influentei semnificative, daca achiziia a avut loc in mai
multe etape; sau
Data prevzuta in contract, daca acesta prevede transferul controlului la o data diferita de
cea a transferului titlurilor.
Scopul situaiilor financiare este de a oferi o imagine fidel asupra patrimoniului unei entiti
economice i s furnizeze o informare despre poziia financiar, performanele i fluxurile de
trezorerie ale unei entiti, informare care s fie util pentru utilizatori, n luarea deciziilor lor
economice. Situaiile financiare consolidate au scopuri similare cu situaiile financiare individuale,
numai c acestea trebuie s ofere o reprezentare financiar structurat referitoare la poziia
financiar i tranzaciile realizate de grup.
Consolidarea conturilor este o tehnic al crei obiectiv este acela de a prezenta poziia
financiar, performanele i evoluia poziiei financiare a unui ansamblu constituit din societatea
consolidant (societatea-mam) i societile consolidate (societile asupra crora societatea-mam
exercit controlul exclusiv, controlul comun sau influena semnificativ). De fapt, consolidarea
permite obinerea de situaii financiare unice pentru un ansamblu de societi, ca i cum acestea ar
forma o singur entitate.
Complementare conturilor individuale (sociale), conturile consolidate ntocmite de
societatea-mam prezint informaii care permit o analiz a structurii financiare i a rentabilitii
grupului. ntr-un context economic concurenial, n care principalul obiectiv al grupurilor
internaionale cotate l reprezint crearea de valoare pentru acionari, conturile consolidate
reprezint un instrument esenial de informare pentru:
creditori, deoarece permit aprecierea solvabilitii i ndatorrii societilor grupului n
ansamblul lor; de asemenea, pe baza informaiilor din conturile consolidate, bncile pot s verifice
dac politica stabilit la nivelul grupului este eficace i operaiile finanate sunt viabile, dei situaia
financiar individual a unei filiale nu este tocmai favorabil;
asociaii majoritari, care gsesc n conturile consolidate informaii care le permit o
apreciere ct mai corect a valorii societii-mam;
asociaii minoritari, deoarece reprezint unicul mijloc de apreciere a modului n care le
sunt gestionate interesele.

18

Material curs - Contabilitate consolidat

Bibliografie
[1] Malciu L., Feleag N. (2004) Reglementri contabile i practici de consolidare a conturilor,
Bucureti: Editura CECCAR
[2] Feleag N., Feleag L. (2007) Contabilitate consolidat: o abordare european i
internaional, Bucureti: Editura ECONOMIC
[3] Pitulice Cosmina (2007) Teorie i practic privind grupurile de societi i situaiile financiare
consolidate, Bucureti: Editura CONTAPLUS
[4] Scrin M. (2004) Contabilitate aprofundat, Bucureti: Editura ECONOMIC
[5] Reglementri contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Ministrului
Economiei i Finanelor nr. 3055/2009
[6] Directiva a VII-a a CEE, 1983 Reglementri privind situaiile financiare consolidate
[7] IAS 27 Situaii financiare consolidate

19

S-ar putea să vă placă și

  • Tema 6 CC
    Tema 6 CC
    Document3 pagini
    Tema 6 CC
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5 CC
    Tema 5 CC
    Document4 pagini
    Tema 5 CC
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Curs CTB - Financiara PDF
    Curs CTB - Financiara PDF
    Document46 pagini
    Curs CTB - Financiara PDF
    andreeutza22
    Încă nu există evaluări
  • Curs 6
    Curs 6
    Document3 pagini
    Curs 6
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Curs 7
    Curs 7
    Document4 pagini
    Curs 7
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • ATESTAT
    ATESTAT
    Document2 pagini
    ATESTAT
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Curs 5
    Curs 5
    Document3 pagini
    Curs 5
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Arbori de Decizie
    Arbori de Decizie
    Document4 pagini
    Arbori de Decizie
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Plan Strategic de Vanzari Carrefour New
    Plan Strategic de Vanzari Carrefour New
    Document16 pagini
    Plan Strategic de Vanzari Carrefour New
    Gabriela Chiscan Andris
    Încă nu există evaluări
  • Carrefour
    Carrefour
    Document2 pagini
    Carrefour
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Teoria X Si Teoria Y
    Teoria X Si Teoria Y
    Document1 pagină
    Teoria X Si Teoria Y
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări
  • Untitled
    Untitled
    Document2 pagini
    Untitled
    Lory Lo
    Încă nu există evaluări