Sunteți pe pagina 1din 6

Curs III

Disciplina: Semeiologie
Dr. Vucea Felicia

EXAMENUL FIZIC SAU OBIECTIV


METODELE EXAMENULUI FIZIC
Examenul fizic sau obiectiv cuprinde: manevrele folosite si totalitatea
datelor descoperite de examinator la examinarea unui bolnav prin simturile
sale ( auzul, vazul, simtul tactil, dar si mirosulsau in trecut vechii clinicieni
apelau chiar si la gust pentru a diagnostica Diabetul Zaharat, gustand urina
bolnavului ) sau folosind o tehnica simpla ( pe care o poate purta asupra sa
termometru, stetoscop, aparat de masurare a tensiunii arteriale, apasator de
limba ( spatula ), ciocan de reflexe etc.). Din examenul fizic fac parte si
examenele ( tuseele rectal si vaginal ). In unele tari, in cadrul ex. fizic de
rutina se includ si ex. fundului de ochi si un ex. sumar otorinolaringologic.
Deci, prin examen fizic se inteleg atat tehnica de examinare, cat si datele
obtinute. Aceste date sunt ,,obiective,,, adica pot fi evidentiate de catre orice
observator care examineaza bolnavul in aceleasi conditii.
Scopul ex. obiectiv : de a evidentia modificarile anatomice sau functionale
direct observabile produse de boala. Examenul fizic urmeaza anamnezei si
este ghidat de aceasta, dar aceasta succesiune nu este nu este rigida si nu
semnifica o separare absoluta. Descoperirea la examenul fizic a unor
modificari poate duce la reluarea anamnezei, pentru precizarea unor date.
Cele mai bune instrumente cu care se poate realiza ex. fizic raman organele
de simt ( vazul, auzul, simtul tactil, mirosul ) si cu exceptia gustului toate
se folosesc si astazi.
Prin contactul direct cu bolnavul, ex. fizic serveste si la crearea relatiei
psihice speciale ce se formeaza intre bolnav si examinator.
Examenul fizic poate fi o problema atat pt. bolnav cat si pentru cadrul
medical incepator :
Pentru bolnav deoarece exista teama de examinare ( unele persoane, nu
putine, nu se expun cu placere observatiei altor persoane mai ales cand
exista deformari sau leziuni, sau pt. ca examinarea produce suferinta ).
Pentru asistentul medical incepator, teama, nesiguranta, eventuala
neplacere de a examina unele leziuni pot crea dificultati, acestea trebuie
depasite si pot fi depasite prin exercitiu si motivatie.

Examenul fizic incepe din momentul cand bolnavul intra in contact cu


examinatorul, deoarece il observa din primul moment si remarca :
- modificari de constructie corporala ( tinuta, mers ) sau de aspect al
partilor expuse ( fata, maini ). Observatia se continua in timpul discutiei
cu bolnavul cand se urmaresc si modul de vorbire, expresia bolnavului,
dupa aceste observatii initiale urmeaza examenul sistematic al intregului
organism.
Principiile si conditiile examinarii corecte :
Indiferent de scopul ( prima examinare, control al evolutiei bolii ) si
conditiile in care este practicat, examenul fizic trebuie sa respecte anumite
principii generale :
Examenul fizic trebuie sa fie complet
Din anamneza avem informatii macar asupra organului bolnav, daca nu
chiar asupra naturii bolii, ceea ce nu inseamna ca trebuie sa ne limitam
examinarea numai la un segment corporal. Nu trebuie uitat ca majoritatea
bolilor pot avea si rasunet general, ca uneori exista boli asimptomatice si ca
deseori bolnavii uita sa spuna toate elementele patologice. Cei mai multi
bolnavi sunt persoane varstnice, care cumulaeza mai multe boli de aceea
examenul fizic e obligatoriu sa fie complet. Examinatorul are informatii
anamnestice si poate trebuie sa insiste asupra unor elemente de examinare,
dar, in acelasi timp, trebuie sa examineze standard intregul organism.
Examenul fizic trebuie sa fie sistematic
Acesta incepe din clipa cand vedem prima data persoana pe care trebuie sa
o examinam si ingrijim: atitudinea, aspectul fetei, mersul, miscarile
voluntare si involuntare, modificari pe tegumentele vizibile trebuie
observate din primul moment si pe tot parcursul discutiei cu bolnavul.
Examenul fizic are si o perioada dedicata exclusiv lui care trebuie sa fie
sistematic adica sa urmareasca niste timpi clari de desfasurare, al caror scop
este examinarea completa :
De regula, se incepe cu examenul segmentului cefalic ( cap, gat ), bolnavul
fiind in pozitie sezand, apoi se examineaza in aceeasi pozitie fata dorsala a
trunchiului ( torace si regiunea lombara ), dupa care bolnavul este rugat sa se
culce ( adica se va aseza in decubit dorsal ) si se examineaza fata anterioara (
torace si abdomen ), iar apoi membrele superioare si inferioare. Examenul
se incheie cu examinarea statiunii si mersului, urmate de examenele speciale
necesare.
Aceasta schema nu este rigida, sunt practicieni care incep cu examenul
membrelor si apoi trec la examenul capului, gatului si truchiului. Ceea ce
este obligatoriu este sa existe o schema de examinare care sa permita un
examen complet.

Examenul fizic trebuie sa fie cursiv, adica sa existe o succesiune logica,


naturala a examinarii. Cursivitatea comporta absenta unor pauze nejustificate
in examinare, a unor momente in care examinatorul pare a se gandi ce mai
are de facut ( fiindca nu stie ce are de facut ) ca si de absenta unor mobilizari
excesive si inutile ( si uneori incomode ) ale bolnavului.
Un examen fizic corect trebuie sa indeplineasca anumite conditii :
1. Prima conditie : examinatorul sa explice bolnavului ceea ce
intentioneaza sa faca si ceea ce asteapta de la el. Nu este vorba de
explicatii indelungi, examinatorul isi exprima dorinta de a examina
bolavul ( ,, va rog sa-mi permiteti sa va examinez,, ), daca bolnavul
este speriat isi exprima intelegerea si il asigura (,, stiu ca va doare, o
sa fiu cat mai atent,,) si ii comunica ce doreste de la el ( ,,va rog sa va
dezbracati si sa stati culcat,,)
2. A doua conditie : confortul bolnavului atat fizic cat si psihic. Din
punct de vedere fizic, bolnavul trebuie dezbracat, deci incaperea in
care este examinat bolnavul trebuie incalzita. Bolnavul trebuie sa stea
pe un taburet de consultatie sau pe o canapea confortabile. In functie
de boala, trebuie sa existe posibilitatea ridicarii capului sau a jumatatii
superioare a corpului si sprijinirii acestora. Confortul psihic inseamna
ca examinarea sa fie privata, nu ca un spectacol. Se poate examina
bolnavul in prezena altor persoane ( studenti, elevi ai scolii postliceale
sanitare ), dar camera de examinare sa nu fie camera de trecere sau sa
existe persoane fara legatura cu examinarea. In vederea examinarii
bolnavul trebuie dezbracat, dar nu consideram util ca bolnavul sa fie
complet dezbracat. Aceasta creeaza o presiune psihologica inutila.
Bolnavul va fi dezbracat pe segmente, cu respectarea pudicitatii sale,
fiind astfel examinat in totalitate.
3. A treia conditie : este confortul examinatorului. Acesta trebuie sa se
concentreze asupra bolnavului si nu sa fie preocupat de pozitia sa, de
mentinerea echilibrului. Pentru aceasta, canapelele de consultatie sau
patul trebuie sa fie mai inalte, prevazute cu scarita pt. accesul
bolnavului. Aceasta permite examinatorului sa nu stea foarte aplecat,
pozitie incomoda. Examinatorul sta de regula pe parte dreapta a
bolnavului, dar se poate deplasa in fata sau in stanga bolnavului, daca
situatia o cere ( ex. examinarea splinei ).
4. A patra conditie : asigurarea conditiilor optime de examinare camera
bine iluminata, de preferat lumina naturala ( nu modifica culoarea si
permite o buna observatie ) ; - bolnavul sa fie relaxat si pozitia
adoptata sa fie simetrica. Bolnavul stand asimetric pe scaun sau
canapea nu poate fi bine examinat, datele obtinute fiind false;

asigurarea linistii in camera de consultatie, ceea ce permite efectuarea


consultatiei pulmonare, cardiace sau abdominale.
5. Ultima conditie : asigurarea unei cooperari si a unui tonus psihologic
bun in timpul examinarii. Bolnavul e foarte atent in timpul examinarii
si tinde sa observe si sa interpreteze reactiile examinatorului. De
aceea, examinatorul trebuie sa nu exprime teama sau neplacere in
timpul examinarii, ci din contra, sa incurajeze bolnavul sau sa fie
neutru. Orice manevra neobisnuita trebuie explicata bolnavului fara a i
se da o gravitate speciala. In timpul examinarii, examinatorul nu va
vorbi in soapta cu cineva din asistenta, deoarece indiferent de subiect,
bolnavul va raporta discutia la persoana lui si o va interpreta ca un
semn de gravitate a bolii. Comentariile privind boala pot fi facute
dupa examinare, in alta incapere.
METODELE EXAMENULUI FIZIC
In realizarea examenului fizic sunt aplicate patru metode generale de
investigatie :
Inspectia
Palparea
Percutia
Auscultatia
INSPECTIA nu necesita in mod evident nici o tehnica deosebita, ci numai
mult spirit de observatie. Ea consta in consemnarea tuturor modificarilor
observabile ale bolnavului aflat la consultatie. Aceste modificari se refera la
aspectul general al corpului ( inaltime, greutate, constitutie, pozitie, miscari,
mers ), la aspectul diferitelor segmente ( fata, cap, membre, torace, abdomen
), la miscarile spontane ale acestor segmente, la aspectul tegumentelor
( aspect general,culoare, eruptii ) si fanerelor ( unghii ) ; inspectia
cavitatilor accesibile ( cavitate bucala, fose nazale, urechi ).
Cand bolnavul este examinat pt. prima oara, apreciem datele de aspect
general, cand intra in camera de consultatie ii putem urmari mersul, in
timpul anamnezei se face inspectia fetei, a capului, mainilor, tegumentelor
expuse, fara vreo manevra speciala si fara a atrage atentia bolnavului.
Ulterior, se pot examina diferitele segmente, dezbracate succesiv incepand,
de obicei, cu cel pe care bolnavul a observat o leziune, daca este cazul.
Se disting inspectia generala si inspectia pe aparate sau segmente. Trebuie
comparate intotdeauna zonele simetrice pentru a observa unele modificari de
forma sau miscare.

PALPAREA ete o metoda care apeleaza la simtul tactil ( pipait ), dar si la


receptorii de temperatura, deoarece apreciaza si acest parametru, in general
sau la un anume segment, si la receptorii sensibilitatii profunde, cu ajutorul
carora evalueaza volumele unor segmente sau vibratii aparute in
functionarea unor organe. De aceea, palparea nu se face numai cu buricul
degetelor, ci si cu alte segmente ale mainii. Palparea trebuie facuta cu
blandete, fara sa provoace durere sau alte senzatii neplacute, care determina
bolnavul sa se retraga sau sa isi contracte involuntar musculatura. Inainte de
a incepe palparea examinatorul trebuie sa se spele pe maini, de preferinta in
fata bolnavului, acest gest da un surplus de siguranta bolnavului. Mainile
examinatorului trebuie sa fie uscate si calde.
Pentru aprecierea palpatorie a unor modificari tactile (delimitare de
organe, palparea unor formatiuni ) se va aplica pe bolnav mana in intregime
si nu numai varful degetelor, chiar daca ele sunt elementele receptoare.
Pentru aprecierea temperaturii se poate folosi palma sau dosul mainii, cu
mentiunea ca aplicarea pe zona cercetata trebuie sa fie suficient de
indelungata ( peste 10 secunde ) pentru a permite pielii examinatorului sa
preia temperatura zonei examinate.
Pentru aprecierea volumului, segmentul interesat va fi prins intre maini sau
degete.
Palparea vibratiilor se face cu varful degetelor, palma sau marginea cubitala
a mainii ( deoarece aceste regiuni avand mai multe stucturi articulare sunt
cele mai bogate in receptori sensibili la vibratii ).
PERCUTIA este o metoda a carei tehnica trebuie invatata.
Principiul metodei : provocarea de vibratii ( zgomote ) in suprafata
corpului, cu urmarirea rezonantei lor in functie de structurile subiacente.
Tehnica este digitodigitala un deget fiind ciocanel ( percutor ) si celalalt
placuta ( percutat ). Degetul de la o mana ( mediusul mainii stangi ) este
suprafata percutata de mediusul ( sau indexul ) mainii drepte. Mana
percutata trebuie sa fie in intregime si bine aplicata pe corpul bolnavului in
zona investigata. Cu varful degetului flectat de la mana dreapta se aplica
lovituri scurte pe articulatia interfalangiana sau pe ultima falanga a degetului
percutat.
Se urmareste calitatea sunetului produs, astfel sunetele obtinute pot fi :
- mate ( organul este plin ; ex. ficatul )
- sonore ( in cazul percutiei plamanului )
- timpanice ( ca de toba, ex. la percutia unor organe cu cavitati mari
aeriene : stomac, intestin )

AUSCULTATIA consta in urmarirea zgomotelor produse in functionarea


organelor interne. Principiul metodei este evidentierea caracterului curgerii
fluidelor ( lichide sau gaze ) in diverse conducte ale organismului ( cai
aeriene, inima ).
Pot fi auscultate fenomene precum : scurgerea aerului in caile respiratorii,
curgerea sangelui prin cord si vase sau scurgerea chimului intestinal.
Auscultatia se poate face imediat, punand urechea pe suprafata interesata,
prin intermediul unui servet cu rol protector, sau mediat, cu ajutorul unui
instrument de auscultatie stetoscopul.
Stetoscopul modern este compus dint-o piesa auriculara si o piesa de
auscultatie, unite printr-un sistem de tuburi flexibile.
Bibliografie : Prof. Dr. Ion Bruckner, Semiologie medicala, Editura
medicala, Bucuresti, 2002