Sunteți pe pagina 1din 28

Concluzii pragmatice:

Atentie! Marele pericol pt noi, dupa ce vedem aceste informatii (partial


otravite!), dintre care unele sunt insa reale este: sa credem ca Iisus a fost doar om (sau
“ET” – entitate energo-informationala), iar nu Dumnezeu. Si sa nu mai credem deloc in
Dumnezeu, Fiul, Maica Domnului etc ceea ce este pierzania noastra! El putea fi casatorit
cu Maria Magdalena, fiind Dumnezeu putea sa faca orice. Mormintul gasit este un
mormint iudaic, dar probabil este al Sf Maria Magdalena, sau al Irodiadei. Nu a fost
studiat.
Nu orice lucru adevarat este Adevarul (chiar daca face parte din Adevar,
inclusiv minciuna). Si nu toate adevarurile (lucrurile adevarate) sunt utile pt toti oamenii
(a se vedea mai jos citatul exact din Sf. Clement). Trebuie mult discernamint, si sa nu ne
lasam raniti in credinta! Mare grijă!
Pericolul este ca mulţi să ajungă să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu şi de
utilitatea credinţei, religiei şi practicilor spirituale. Sau unii se pot zminti rău şi pot cădea
într-un satanism “pozitiv”: Şarpele ispititor era de fapt bun, voia să îi ajute pe oameni, un
fel de Prometeu / zeu Enki etc Sau putând ajunge chiar în situaţia personajului fictiv:
preotul creştin din filmul „Misiune in Ţara Sfântă” (cu Antonio Banderas) care s-a
sinucis, crezând că într-adevăr s-a găsit mormântul cu trupul lui Iisus. Considerând că,
deci, până atunci el crezuse în himere, iar fundamentul creştinismului (Divinitatea lui
Iisus) era o minciună. Şi nu era mormântul lui Iisus! Însă toate serviciile secrete: creştine,
evreieşti şi islamice au complotat să distrugă situl arheologic şi l-au şi distrus, iar
descoperitorii au clamat: “E mormântul cu trupul lui Iisus!”. Sau, unii pot să ajungă în
situaţia rabinului real, care L-a renegat pe Dumnezeu când grupa lui de deţinuţi evrei
pioşi a fost dusă în camera de gazare, iar Dumnezeu nu a făcut nici o minune ca să îi
scape pe cei drepţi (şi în general pe evrei). Dumnezeu nu e obligat să facă minuni la
comandă, după cum am crede noi că ne-ar fi de folos. Tot El a îngăduit să piară
amerindienii, incaşii şi mayaşii, cambogienii (ucişi de khmerii roşii), victimele (creştine)
ale lagărelor comuniste, poporul moche, poporul Insulelor Aleutine (ucis de exploratorii
ruşi, creştini ortodocşi), dinozaurii etc Tot El a făcut ca acest univers să fie în aparenţă un
univers de tip predatorial (în care cel mare şi puternic îl înghite pe cel mic şi slab, şi nu
păţeşte nimic din punctul de vedere al pedepsei Divine, poate nici măcar pe lumea
cealaltă) ş.a.m.d. Căile Lui ne sunt necunoscute şi nu-I putem cere socoteală. S-ar putea
ca moartea unui muşuroi de furnici pe care s-a dat cu insecticid să conteze la fel de mult
în ochii Lui ca şi distrugerea locuitorilor Hiroshimei cu bomba atomică (şi viceversa!).
Din fericire El ne iubeşte pe toţi (şi pe furnici şi pe oameni, pe păcătos la fel ca pe sfânt).
Şi de-adevărat, fiind Singurul Care nu trădează niciodată. Însă, de fapt, ca oameni
obişnuiţi, nu ştim cu adevărat, nimic despre El. Şi atunci, ne permitem să spunem orice
despre El. Dumnezeu fiind Atotputernic nu are nevoie să Îl apărăm noi, Se „apără” El
singur. Sau îi cheamă şi alege pe sfinţi şi uneori şi pe unii oameni obişnuiţi.
Există pseudominuni făcute:
- prin proiecţia colectivă a largi mase de oameni (forţele din
subconştientul lor), de exemplu: poate unele minuni făcute de Papa
Ioan Paul al II-lea, în care credeau aproximativ 1,5 miliarde de
oameni.

1
- prin supertehnologii ascunse (cum ar fi de exemplu: cele din filmul
„Stargate”, făcute de fiinţele „goauld”, care se dădeau drept zeii
omenirii; sau Horus zeul din filmul „Immortel ad vitam” de Enki
Bilal).
- prin putere spirituală a unor fiinţe superevoluate (cum ar fi de
exemplu: „străbunii ascensionaţi” sau fiinţele energo-informaţionale
„ori” care se puteau materializa sub forme şi trupuri fizice diferite,
din filmul „Stargate”. Aceşti „ori” se prezentau şi ei drept zeii
oamenilor, având chiar puteri zeieşti adevărate). Un exemplu real ar
putea fi apariţiile marianice de la Fatima, în care cea care s-a dat
drept Maica Domnului a profeţit că Primul Război Mondial se va
termina după câteva luni din acel moment şi s-a terminat după 2 ani,
or dacă ar fi fost Ea, ar fi ştiut asta. Iar soarele care s-a mişcat şi şi-a
schimbat culoarea etc a fost văzut, este adevărat de 30 000 de
oameni, dar, doar pe o rază de 30 de km în jurul locului apariţiei. Sau
apariţiile de la Zeitoun etc
- prin puterile unor fiinţe (entităţi) supraumane, dar aflate în slujba a
ceea ce numim noi: „rău”.
- etc
Însă, de fapt există 1 Singură Putere (Puterea din orice putere, Puterea din toate
puterile, care dă forţa oricărei puteri) şi aparţine doar lui Dumnezeu, Care lucrează prin
toţi, sub forma tuturor, fiind toţi şi Dincolo de toţi-toate. „Tot în toate, dar nu toate.” „Fi-
le Tu (precum şi Eşti) tuturor toate!”
Orice om cu bun simţ şi privind imparţial, cu mintea şi sufletul deschise, îşi dă
seama că ceva este în neregulă cu asemenea pasaje (nu neapărat şi cu întâmplările pe care
le exprimă!). Şi poate să constate direct, doar deschizând Biblia, în versiunea sa oficială,
că: există inversiuni şi omisiuni în Biblia oficială ortodoxă şi catolică (cum ar fi de
exemplu cazul pasajelor referitoare la Sf. Ioan Botezătorul şi Iisus din Ev. Matei 11 (2 -
6) care vin după Ev. Matei 3, deşi ar trebui să fie înainte; similar cazul pasajelor din Ev.
Luca 7 (18 - 23) care sunt după Ev. Luca 3 (1 - 22), deşi ar trebui să fie înainte; e posibil
să nu fi fost făcute cu rea voinţă, dar oricum nu s-a respectat ceea ce a cerut Mântuitorul:
să nu se schimbe nici o iotă din textul Sfintelor Scripturi ce cuprind Cuvintele Sale).
Există de asemenea şi cenzurări. Cum ar fi de exemplu: tânărul gol din Ev.
Marcu 14 (51 - 52), pasaj rămăşiţă care se referă la o iniţiere ezoterică particulară pe care
Iisus o acorda, posibil, unor aleşi. Părţile lipsă sunt în ProtoEvanghelia Sf. Marcu, despre
care vorbeşte prof. Morton Smith de la Universitatea Columbia, în lucrarea sa
„Evanghelia secretă”, pe care el a găsit-o la o mănăstire din apropierea Ierusalimului în
1958. [În conexiune cu acestea, “Evanghelia lui Filip”, text gnostic, acordă o mare
importanţă “Odăii de Nuntă”, dar ambiguizează, totodată, semnificaţia goliciunii.
“Aceştia sunt cei care… neîmbrăcaţi… nu sunt goi.” De vreme ce odaia de nuntă este
locul unde se reconstituie edenul, unde “femeia este [re]unită cu soţul ei”, veşmintele
sunt un semn al Căderii, iar despuierea parte a reparaţiei. Cei care intră „trebuie să se
lepede de veşminte”, fiind „îmbrăcaţi întru lumina desăvârşită”. Ceea ce aminteşte de
terminologia riturilor wiccane care îi descrie pe participanţii goi luând parte la exerciţiile
spirituale drept „învăluiţi de nori”; tot aşa cum erau numiţi călugării de tip therapeutos -
„tristai polistai”/”zburători pe nori”, traco-daci; similar cu călugării Zen numiţi „nor şi

2
apă”. Şi cum apare sufletul ieşit din corpul fizic, în proiecţia astrală: ca un om gol,
învăluit de o ceaţă-abur luminoasă. Să ne amintim şi de tânărul gol din Ev. Marcu XIV:
51 - 52, poate un suflet al unui mistic dezîncarnat, venit din „viitor” spre a asista la
Patimi (cum erau/sunt Sf. Padre Pio, sau Sf. Therese Neumann, ori Sf. Tereza de Avila şi
mulţi alţii). Unii îl consideră a fi un pasaj rămăşiţă care se referă la o iniţiere ezoterică
particulară pe care Iisus ar fi acordat-o unor aleşi. Părţile lipsă se află în ProtoEvanghelia
Sf. Marcu, despre care vorbeşte prof. Morton Smith de la Universitatea Columbia, în
lucrarea sa „Evanghelia secretă”, pe care el a găsit-o la o mănăstire din apropierea
Ierusalimului în 1958.] Peter Jones în cartea sa „Identitate furată” spune chiar mai mult,
emiţând ipoteza: „Ritualul Hieros Gamos nu e o simplă imagine poetică. „Părtăşia” în
formă nudă avea caracterul celei mai înalte forme de închinare gnostică. Cu alte
cuvinte, anumite modalităţi de stimulare sexuală, fie ele fizice, mentale sau spirituale,
erau utilizate în vederea transcenderii mistice şi dobândirii „gnozei”.” Dumnezeu
controlează şi sexualitatea omului, nu e nici o ruşine. Şi tot aşa cum tehnicile din Artele
Marţiale ca Do nu sunt folosite pentru atac, iar una din utilizările (colaterale) lor cel mai
puţin de dorit este autoapărarea – ci sunt instrumente de (auto)cunoaştere şi evoluţie. La
fel şi sexualitatea nu este lăsată de Dumnezeu nici pentru plăcerea egoistă, nici măcar
pentru procreare (acestea fiind utilizarea comună, cea mai puţin de dorit), ci este
instrument de (auto)cunoaştere şi evoluţie. Dar este foarte probabil ca nuditatea ritualică
a tânărului din evanghelie să nu fi avut nici o conotaţie sexuală, ci să fi fost o nuditate
primordială / paradisiacă (precum cea a lui Adam şi Eva în Rai). Iar sărutul cu care o
săruta Iisus pe Sf. Maria Magdalena (cf. Evangheliei după Filip, apocrifă), chiar dacă era
pe gură (deşi partea aceasta a textului lipseşte, poate în mod suspect) e posibil să nu fi
avut nici o conotaţie sexuală, ci să fi fost un sărut de Putere / Viaţă / Lumină, prin care
Învăţătorul Suprem (Gurul Secret din Inimă, Care este Hristos) i-l dădea ucenicei (aşa
cum îl dădea şi ucenicilor Săi). Şi dacă El voia astfel, cine suntem noi să Îi cerem
socoteală! Dumnezeu poate face orice, fără a fi obligat să ne explice ce face, cum face şi
de ce face ceea ce face. Textele gnostice afirmă că doar cei care îşi lasă în urmă trupurile,
şi care se văd „goi”, vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, căci „carnea şi sângele nu pot
moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (cf. I Corinteni: XV, 50). Evanghelia lui Filip (XLVI,
27-30) spune că adevăraţii credincioşi trebuie să se „dezbrace” acum de trup, astfel încât
să intre în Împărăţie. A deveni suflet pur, a te întoarce la starea precreată originară a
spiritualului, a existenţei nontrupeşti, „aceasta”, spune „Tratatul despre suflet” „este
învierea din morţi”. În timpul vieţii pământeşti (jivanmukta) sau după moartea fizică
(videhamukta). Sufletul, ca parte a Esenţei Spirituale Divine, există dintotdeauna. Din
pricina greşelii, el cade în plasa materiei (iluziei). Prin dobândirea gnozei şi a iluminării
spirituale cu privire la natura sa divină lăuntrică, acesta trăieşte experienţa învierii
mistice, acre îi înlesneşte extazul şi iluminarea spirituale. Sufletul izbuteşte, astfel, să
vadă dincolo de iluzia trupului şi a materiei, ca instanţă reală şi îşi înţelege nemurirea.
Teama de moarte este, ca atare, înfrântă. Pe calea gnozei, are loc „renaşterea” sau
„învierea”. În clipa morţii fizice, sufletul scapă pentru totdeauna de temniţa trupului şi se
întoarce la starea spirituală originară, imaterială (mahasamadhi-ul, starea videhamukta
din Yoga). Înapoi, dincolo de materialitate, la Realitatea Spirituală Originară, increată,
care a fiinţat dintotdeauna. Mai degrabă / corect este vorba de o dezidentificare de trup
(„eu sunt trupul/mintea”, dehatmabuddhi din Yoga şi budism = trupul greşit înţeles /
perceput, ca fiind diferit de suflet) şi o înţelegere / percepere / trăire corectă a corpului

3
fizic, ca fiind un aspect solidificat / coagulat al Spiritului (sufletului). „Să nu poarte grijă
de trup, căci este trecător, ci de suflet, de lucrul cel nemuritor!” – se spune în troparele
Sfinţilor creştini. Cam asta ar putea să însemne spusele criptice ale Mântuitorului din
Apocalipsa lui Petru (LXXXI, 5-24): „Mântuitorul mi-a spus [mie, lui Petru]: „Cel pe
Care L-ai văzut în copac, râzând bucuros, Acela este viul Iisus. Însă Acesta, în mâinile şi
picioarele Căruia ei bat cuie, este partea Sa trupească, fiinţa înlocuitoare batjocorită, care
a prins viaţă după asemănarea Sa.”” Au răstignit şi ucis partea omenească a Lui, iar nu
Dumnezeirea Sa. Rămăşiţe ale acestui tip de mesaj se mai regăsesc în Biblia oficială
(catolică şi ortodoxă) la: „Cântarea Cântărilor”, Pilda celor 10 fecioare şi în rugăciunea
ortodoxă “Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru
într-însa. Luminează-mi haina-taina sufletului meu! Şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu!”
Sufletul fiinţei este „mireasa”, iar Mirele este Dumnezeu-Hristos.
Există vechi manuscrise gnostice reale cu învăţături ezoterice ale lui Iisus (Nag
Hammadi – Ev. Toma, Qumran – Manuscrisele de la Marea Moartă, Evangelia lui Iuda
tradusă de prof. Rodolphe Kasser şi prof. Marvin Meyer între 2001-2006 în cadrul unui
proiect al National Geographic Society etc).
Există confuzii în Vechiul Testament între Dumnezeu Adevărat - Creatorul sau îngerii
Săi (care sunt fiinţe spirituale, ce se pot materializa) cu fiinţe – entităţi - „ET” care aveau
nevoie de tehnologie şi care pretindeau a fi El. Cum ar fi în Iezechiel 1 şi 3 (12 - 14) şi 10
(confuzie OZN cu Dumnezeu, Sf. Duh şi Slava Sa, ori cu îngerii, heruvimii Săi) şi în
Cartea lui Iov 41 (unde se confundă un submarin sau OZN amfibiu cu un animal mitic
„leviatanul”; tot aşa cum un câine confundă o maşină care trece prin faţa sa cu un animal
viu, şi o atacă - fugăreşte). Din moment ce acele fiinţe aveau nevoie de supertehnologie
(sau se prefăceau că au nevoie), sigur nu erau Dumnezeu şi nici îngerii Săi. Cartea lui
Enoh. Cu „îngerul veghetor” Semyaza, „Întâiul” care seamănă foarte bine cu
„extraterestrul / intraterestrul” „Întâiul” / entitatea din energie şi informaţie care se putea
materializa şi în trup / formă fizic(ă) (cam ca „zeul” Horus din „Immortel ad vitam” -
filmul lui Enki Bilal) din răpirea OZN „Cazul Betty Andreasson”. Şi rămăşiţa din ea din
Biblia oficială, Facerea 5 (22 - 24) şi 6 (1 - 6) ş.a.m.d. În timp ce îngerii adevăraţi (fiinţe
spirituale) sunt cam ca fiinţele „ascensionate” de Lumină (provenite din „străbuni” şi din
alte rase / personaje din filmele seriei „Stargate”). Pentru care binele şi răul înseamnă
altceva decât pentru noi (au trecut dincolo, în Bine ?). Ei îi iubesc pe toţi şi nu
favorizează pe nimeni. Nu se băgau în conflictele nedrepte ale fiinţelor obişnuite ca să îi
ajute pe cei buni/corecţi/drepţi. Îi iubeau pe toţi la fel şi acordau şansa „ascensionării”
tuturor fiinţelor, de preferat celor evoluaţi spiritual, dar şi celor neevoluaţi (chiar unor
criminali genocizi)! Se constată existenţa unui amestec inextricabil de Realitate Profundă
+ mistică-magie + supertehnologii – ştiinţe uitate + fapte istorice şi întâmplări-
evenimente etc
„Donaţia Constantiniană” s-a dovedit un fals al Vaticanului din sec. VIII.
Unele aspecte ale ritualului bisericesc din creştinismul primar s-au păstrat mai
bine în ritul ortodox necalcedonian, oriental. În slujbele ortodoxe (calcedoniene) de astăzi
au rămas doar urme sub forma unor cântări care descriu practicile respective: „Isaia
dănţuieşte…”, „În cântări, bătăi din palme, alăute, chimvale răsunătoare… să Îl
lăudam!”. Citatele exact fiind, de exemplu:

4
PSALMUL 150
Aliluia.
1. Laudati pe Domnul intru sfintii Lui; laudati-L pe El intru taria puterii Lui.
2. Laudati-L pe El intru puterile Lui; laudati-L pe El dupa multimea slavei Lui.
3. Laudati-L pe El in glas de trambita; laudati-L pe El in psaltire si in alauta.
4. Laudati-L pe El in timpane si in hora; laudati-L pe El in strune si organe.
5. Laudati-L pe El in chimvale bine rasunatoare; laudati-L pe El in chimvale de strigare.

6. Toata suflarea sa laude pe Domnul!

PSALMUL 46
Al fiilor lui Core.

1. Toate popoarele bateti din palme, strigati lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
2. Ca Domnul este Preainalt, infricosator, Imparat mare peste tot pamantul.

Sau sub forma etimologiei unor denumiri: acatist (a = particula ce exprimă negaţia,
kathistomai = aşezat, deci imn care se rosteşte în picioare ca dovadă de gratitudine pentru
Dumnezeu şi Maica Sa), catismă (kathistomai = aşezat, deci rugăciune care se rosteşte şi
în poziţie aşezată; conform cutumelor din Orient era vorba de posturile „turceşte” sau
„semilotus”, ori „lotus”). Câţi oameni mai dansează în biserică întru Slava lui Dumnezeu,
sau câţi se mai roagă în aceste antice posturi de rugăciune (oficialităţile bisericeşti i-ar
condamna pe loc ca eretici yoghini sau „curvitori cu Buda”, uitând că Sf. Ioasaf prăznuit
de ortodocşi pe 19 noiembrie, este chiar… Buda!).
Asemenea lucruri nu trebuiesc negate în bloc, habotnic talibanic, ci ar trebui să
fie recunoscute [instituţia bisericii, atât catolică mai ales, dar şi cea ortodoxă (să dăm doar
exemplul Mitropoliei de Cluj nou înfiinţate de către Sinodul B.O.R.) a făcut greşeli mai
mult sau mai puţin grave de-a lungul istoriei + descoperirile arheologice şi
paleografic/lingvistice ş.c.l.] şi explicate corect şi cinstit, chiar de către instituţia bisericii
ortodoxe şi catolice, conform noilor condiţii socio-istorice ale vremurilor de astăzi. Dar
aceasta la modul ideal…
Shri Ramakrishna spunea: „Fiţi pioşi / evlavioşi, dar nu fiţi idioţi!”
A fi bisericos / evlavios nu înseamnă neapărat şi a fi credincios.
Sf. Clement al Alexandriei îi spunea într-o scrisoare discipolului său Teodor:
„Nu toate lucrurile adevărate formează adevărul, nici acel adevăr care pare adevărat
omului nu trebuie preferat adevăratului adevăr, acela în concordanţă cu credinţa. … Nu
toate adevărurile trebuie spuse tuturor oamenilor.” (Citatul este prezentat de prof. Morton
Smith de la Universitatea Columbia, în lucrarea sa „Evanghelia secretă”.)
Dar să nu insistăm prea mult pentru că s-ar putea „să ne rupem dinţii noştri de
lapte în nuca tare a Scripturilor”, cum spun Sfinţii Părinţi. Unele lucruri adevărate nu ne
sunt utile, nu ne-ar face bine, sau chiar ne-ar face rău pe nivelul pe care suntem acum
(puneţi o mitralieră în mâna unui criminal şi vedeţi ce va ieşi). Şi ca în morala bancului
cu vaca care îl ascunde pe şoricelul urmărit sub o balegă, iar pisica îi vede coada ieşind, îl

5
scoate şi îl mănâncă: nu oricine care te bagă în rahat o face spre răul tău şi nu oricine care
te scoate din rahat o face pentru binele tău! Să nu forţăm şi să nu ne grăbim. Când va veni
vremea şi vom fi pregătiţi-copţi, lucrurile vor merge de la sine.
Buddha: „Nu credeţi pentru că aşa aţi fost educaţi, aşa v-au spus părinţii voştri,
profesorii sau chiar maestrul. Practicaţi până ce veţi realiza şi trăi voi înşivă Adevărul (în
fiinţa voastră, nu la modul teoretic). Şi atunci veţi vedea cum este.”
Şi, oricum, Mântuitorul nostru (al tuturor fiinţelor şi oamenilor, nu doar al
creştinilor), Domnul Iisus Hristos ne-a promis (iar cuvintele Sale sunt adevărate):
„Căci nu este nimic ascuns şi care să nu se descopere / care nu se va dezvălui.”
„Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi!”
„Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră. Nu vă temeţi!”

Peter Jones, în cartea sa „Identitate furată” citează din G. K. Chesterton: „Când


oamenii ajung să se lepede de adevăr, de fapt nu aleg să nu mai creadă în nimic, ci aleg
să creadă în orice.” După care continuă: „Fiinţele umane operează cu sisteme de
referinţă. Vorbele care ne zboară de pe buze sunt rodul unui ansamblu invizibil de
convingeri. În absenţa acestei coerenţe cu noi înşine, am sfârşi-o cu toţii la balamuc.
Suntem, deopotrivă, suma unui şir nesfârşit de alegeri operate în virtutea unui cifru
personal. Cartea aceasta, pe care tocmai aţi ales să o răsfoiţi, propune la rândul ei o
alegere. Întrebarea pe care o ridică e următoarea: Cine este cu adevărat Omul care
poartă coroana de spini pe frunte şi de ce există, în ultima vreme, atâta înverşunare
pentru a-i răpi cu orice preţ identitatea? Ce se ascunde de fapt în spatele celui mai
vândut roman din istorie şi al ecranizării acestuia? Care este adevăratul furt al
secolului? În colţul albastru, susţinut de misteriosul Cod al lui da Vinci, menit să ne
destupe minţile şi ovaţionat de o întreagă galerie de mistici şi gnostici acum reîncărcaţi,
stă un Hristos cu multe feţe. Acesta, ba o sărută pe Maria Magdalena pe gură (în
Evanghelia lui Filip), ba vorbeşte despre iluminare precum un guru hindus (în
Evanghelia lui Toma), ba se poartă ca (doar) un simplu om, bun la toate, util
spiritualităţii optimist-atotcuprinzătoare contemporane. El propune fracturarea istoriei
şi instaurarea noastră ca proprii dumnezei. În colţul roşu (de sânge) stă Hristosul des
figurat al Patimilor şi descris cu o simplitate năucitoare de Evangheliile Sfintei Scripturi
şi de Crezul creştin: Fiu al lui Dumnezeu, întrupat într-o iesle, care a fost ispitit ca şi
noi, a pătimit, a murit pentru a ne răscumpăra de păcate, a fost îngropat, a înviat a treia
zi şi Se va întoarce în slavă după aleşii inimii Sale, la ceas neştiut. Galeria Lui mută e
compusă dintr-un şir nesfârşit de martiri şi din cei care-şi spun astăzi creştini. El
propune un sens al istoriei şi mântuirea noastră prin credinţă. Miza este enormă. Poziţii
neutre nu există. În lumina adevărului, suntem invitaţi să alegem.”
De fapt ar trebui să transcendem punctele / unghiurile de vedere diferite
(aparent contrare, dar de fapt complementare) prin Trezire – Trăire – Fiire!
William Blake, în „The Everlasting Gospel” spunea pe la 1810: „Ce vezi tu-n
Chipul lui Hristos din carte
I-e celui ce-l văd eu vrăjmaş de moarte.
Oricât citi-vom amândoi din Biblii,
Ce ţie negru-i, mie pururi alb mi-i.”
Iar în scrierea apocrifă gnostică de la Nag Hammadi, „Tunetul. Mintea
desăvârşită” (13/17-18) Sophia – Înţelepciunea lui Dumnezeu (care este un aspect al

6
Maicii Domnului şi în acelaşi timp al lui Iisus şi al Duhului Sfânt, în acelaşi timp) ne
spune:
„Căci cea dintâi şi cea din urmă sunt eu.
Eu sunt adorata şi dispreţuita.
Eu sunt desfrânata şi sfânta.
Eu sunt soţia şi fecioara.
Eu sunt mama şi fiica.

Eu însămi sunt nemişcarea care se află dincolo de înţelegere


şi născătoarea de idei ale cărei gânduri sunt multe.
Eu sunt vocea, ale cărei glasuri sunt nenumărate
Şi Cuvântul (Logos) ale cărui înfăţişări sunt felurite.

Eu sunt ruşinea şi neînfricarea.


Sunt fără ruşine; sunt ruşinoasă/ruşinată.

Minte nu am şi sunt înţeleaptă.


Căci eu însămi sunt înţelepciunea grecului
şi cunoaşterea barbarului.
Eu însămi sunt judecata grecilor şi a barbarilor
Eu sunt cea al cărei chip e preamărit în Egipt [Isis].

Eu sunt cea numită viaţă şi pe care voi o numiţi moarte.


Eu sunt cea numită lege şi pe care voi aţi numit-o fără de lege…
Eu, eu însămi sunt fără de Dumnezeu
şi eu sunt cea al cărei Dumnezeu e felurit.

Eu sunt esenţa imuabilă


şi cea fără de esenţă imuabilă.
Eu sunt împreunarea şi desfacerea.

Eu, eu însămi sunt fără de păcat, iar rădăcina păcatului din mine creşte.
Eu sunt cea numită adevăr şi fărădelege.”

Detaliind puţin:
A) Marea Mamă Divină a generat arhetipul (cuprins în Ea, ca aspect al Ei)
Înţelepciunii Divine, care a luat mai multe forme în decursul istoriei: Pistis Sophia (o
reprezentare a ei existând şi la noi în Biserica Neagră din Braşov; Sophia generând cele
12 Virtuţi Fundamentale = Arhetipuri/zei şi zeiţe; asemănător apărând cărţile de Tarot ca
reprezentări de arhetipuri, transformate în ghicit şi jocul de cărţi obişnuit), Prajna
Paramita (în budism şi Zen), Shri Lakshmi Zeiţa soţie a lui Shiva, Chokmah – Duhul
Înţelepciunii lui Dumnezeu, Înţelepciunea-Puterea lui Dumnezeu, adorată de către

7
populaţiile semitice-evreieşti primare (se pare că încă şi pe vremea lui Solomon, cultul Ei
încă mai exista) ca aspect feminin al Divinităţii, alături de Iahve care era aspectul
masculin, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului „Sporirea Minţii” din
Rîbinsk-Iaroslav ş.c.l., toate fiind copii după statuia făcătoare de minuni Madona Neagră
cu Pruncul (din vremuri precreştine) aflată la Loreto-Italia, unde a fost adusă, se zice că
de către îngeri, casa Sf. Fecioare din Ierusalim (dovezi arheologice clare arată că este o
casă iudaică din epoca respectivă) etc Despre Chokmah se vorbeşte în Vechiul
Testament: Pildele lui Solomon 8, 9 şi Înţelepciunea lui Solomon 6, 7, 8, 9, 10, 11. Mai
mult decât atât, se pare că Sf. Duh Care plutea deasupra apelor (Geneza I, 2) şi Cuvântul-
Logosul prin Care toate s-au făcut (Ev. Ioan I, 1) pot fi traduse nu numai la masculin ci şi
la feminin ca aspect feminin al Divinităţii, în sensul de mai sus, Chokmah. Şi că
traducerea preferată, la masculin aparţine culturii dominante actuale, care este patriarhală,
dar poate fi făcută la fel de bine şi la feminin (societatea matriarhală, precedentă). Acest
principiu/arhetip al Înţelepciunii Divine s-a încarnat ulterior şi ca/sub forma: Sf. Sofia cu
cele trei fiice ale ei (Sf. Pistis, Elpis şi Agapis, care reprezintă tot atâtea virtuţi creştine),
reprezentând aspectele umane/să le zicem încarnările umane ale acestui principiu.
B) În aceeaşi linie de argumentaţie prezentată la punctul A). Zeiţa Isis reunea
masculinul şi femininul, fiind androginul primordial şi spunând: „Deşi sunt femeie am
devenit bărbat.” şi fiind reprezentată ca o femeie cu barbă. Mai târziu Regina din Saaba
în legendele apocrife avea mult păr pe picioare, ca un bărbat. Iar în Evanghelia lui Toma
la final, după ce „Simon Petru le-a zis: Să iasă Maria dintre noi, / pentru că femeile nu
merită acea Viaţă!”, Iisus spune despre Sf Maria Magdalena: „Iată că Eu o voi îmbia / ca
să devină şi ea un spirit viu, / asemenea bărbaţilor. / Căci orice femeie care se va face
bărbat / Va intra în Împărăţia Cerurilor.”
Tot astfel în creştinismul actual fiinţa duhovnicească, împlinită (care reuneşte
bărbatul, femeia şi copilul interiori, trecând Dincolo) este numită, în spirit patriarhal:
„Bărbat Duhovnicesc”. Din aceeaşi rădăcină lingvistică: vir, viris, provenind şi „virtuţile”
creştine, „vîrtute” = putere, tărie şi „virilitate” = bărbăţie, macho man. Şi aceasta duce la
nişte confuzii regretabile, femeile fiind numite „jumătate cruce”, păcătoase (prin Eva a
venit căderea neamului omenesc, uitându-se că Mântuirea, care este mult mai mult decât
starea paradisiacă a lui Adam, a venit tot printr-o femeie: Maica Domnului), trec la miruit

8
după bărbaţi etc Pe zidurile Templului de la Dendera, Egipt există şi azi o inscripţie cu
spusele Zeiţei Isis: „Veniţi la Mine…şi vă voi da odihna.” În Vechiul Egipt, Mama
Divină Isis era Creatoarea, Mântuitoarea, Lumina, Cea Care calcă moartea, Care face tot
ce este bun, Care a fost, este şi va fi Aceeaşi (a se vedea Apocalipsa I, 8: „Eu sunt Alfa si
Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atotţiitorul”, sau
rugăciunea catolică: „Precum atunci, acum şi pururea, Acelaşi!”). Ceea ce se consideră
azi ca fiind spusele lui Iisus sau Iahve (aspectul masculin al Divinităţii). Existând pentru
a explica, două ipoteze, care pot fi valide şi împreună: fie, vechile mituri-forţe arhetipale!
s-au perpetuat în forme noi, fiind înglobate firesc sau tendenţios-cu japca, pentru a şterge
vechile culte, de noile religii dominante; eventual tot ce ştim astăzi ar putea avea o
origine comună în vremuri imemoriale, să zicem vechile cicluri de civilizaţie anterioare
omenirii actuale, nomina odiosa; fie, Dumnezeu-Realitatea fiind Unul/Una, spune
aceleaşi lucruri sau le exprimă în moduri asemănătoare. Se manifestă asemănător în
locuri/timpuri diferite (aflate faţă de noi în trecut, prezent ori viitor), generând religii
diferite şi forme diferite/asemănătoare de manifestare a Sa. După care oamenii încep să se
certe doctrinar sau ştiinţific. Mai putem da şi alte exemple. În cultul isian/osirian: Zeiţa
avea văl (Taina), icoanele Maicii Domnului din Cipru, şi mai ales de la Mânăstirea
Kikkos sunt complet acoperite de un văl, în afara mâinii pentru sărutat, povestea fiind
adusă în teritoriul istoric creştin, mult modificată. 25 decembrie (Crăciunul) era ziua de
naştere a lui Horus, pruncul din braţele Mamei Negre-Isis, devenită Madona Neagră. 6
ianuarie (Boboteaza: botezul Domnului de către Sf. Ioan Botezătorul) era ziua zeului
Aion, al 2-lea fiu al lui Isis, când aveau loc botezuri ritualice purificatoare, cu apă din Nil,
căinţă şi mărturisire de păcate în public şi la preoţi ce se rugau pentru iertarea
credincioşilor isieni. Împărtăşire cu trupul şi sângele zeului sub formă de pâine şi vin se
practicau şi în cultul lui Osiris, precum şi în cel al lui Dionysos etc Naşteri miraculoase
din fecioare au fost şi în cazul lui: Krishna, Dionysos, Venus, Buddha etc Certurile
doctrinare au dus la o explicaţie validă, cum aceia-precreştinii au presimţit venirea
Adevăratului Dumnezeu şi toate aceste întâmplări erau doar prefigurări ale Lui (dar care
de multe ori a fost folosită părtinitor şi necinstit), dar şi la o ipoteză fantezistă (!?) din
partea creştinilor care susţineau că doar în cazul lor a fost aşa: a călătorului temporal
satanic care mergea în diferite epoci în trecut, însămânţa magic/malefic (ca în filmele

9
horror de azi) femei de atunci şi instituia o nouă religie apostatică conform intereselor
sale, spre a denigra creştinismul, despre care ştia că va apărea în viitor. Ad majorem
Gloriam Dei! – Întru mai marea glorie a lui Dumnezeu! – nu ar trebui să însemne
minciună de tipul Inchiziţiei sau habotnicie prostească, ci recunoaşterea Adevărului, care
nu ştirbeşte cu nimic măreţia Divinităţii/Realităţii/lui Iisus/Maicii Domnului etc, ci doar
infirmă ceea ce credeau că ştiu nişte minţi fatalmente limitate. Miturile precreştine despre
MaMa şi Tatăl Ceresc s-au transformat în cele paleocreştine, nerecunoscute azi oficial,
dar la fel de active funcţional (urme ale lor mai sunt în poveştile cu fata de împărat care
se roagă Mamei pentru a avea un copil-Făt Frumos din lacrimă, Ivan Turbincă în rai şi
iad, Dumnezeu şi Sf. Petru în diverse călătorii pe Pământ, degenerat la Ion Creangă în
„Povestea poveştilor”), devenite apoi versiunile oficiale ale vieţilor şi minunilor Maicii
Domnului, Iisus, Dumnezeu Tatăl, Sf. Treime şi sfinţilor, ale istoriei icoanelor făcătoare
de minuni etc. Pentru că Maica Domnului/Dumnezeu este
atemporal/aspaţial/acauzal/Dincolo/imanent în orice, miturile care exprimă arhetipurile
aparţinând Lui sunt la fel: pentru toate timpurile şi toate locurile, pentru oricine şi pentru
toţi. Putem spune că arhetipul s-a încarnat şi sub forma oamenilor (Sf. Sofia, Sf.
Parascheva etc dar şi oamenii obişnuiţi) şi a acţiunilor, gândurilor şi miturilor acestora,
iar oamenii au perpetuat şi în această formă mesajul arhetipurilor, prin propriile lor vieţi,
care înseamnă mult mai mult decât cinica definiţie dată de Woody Allen „Viaţa este o
maladie mortală cu transmitere sexuală!”, cu care, din păcate se mulţumesc cei mai mulţi
în ziua de azi, iar dacă încearcă să scape din acest context ajung la pesimism şi „Greaţa”
lui Sartre. Când viaţa e minunată şi plină permanent de minuni la care privim, dar nu le
vedem/înţelegem. „Nimic nu e sfânt, tocmai pentru că totul este!” – se spune în Zen.

10
Concret, pentru a nu ne rătăci (nimeni nu se poate mântui singur, ci doar
Dumnezeu-Iisus; iar în afara bisericii ca instituţie e destul de greu, în afara Bisericii ca
Mireasă e complet imposibil!):
- trebuie să continuăm să mergem la biserică (ca instituţie, clădire,
ştiind că acolo şi pretutindeni este Biserica), calea bătătorită,
deschisă şi lăsată de Sfinţi e sigură;
- trebuie să ne rugăm, facem metanii, post etc (practica spirituală, care
implică şi trupul şi respiraţia, nu doar mintea şi atitudinea interioară
+ cea a faptelor bune) pentru a avea o relaţie directă şi personală,
intimă cu Dumnezeu-Hristos din inima noastră (de tipul celei
propovăduite de isihasm). Mintea învaţă şi uită; carnea simte şi nu
uită. Nu orice poate fi / trebuie înţeles (nu orice ne este de folos).
Însă totul poate fi trăit / simţit în sensul integral (dacă Dumnezeu
îngăduie şi ne dăruieşte Trăirea totală-integrală). Disciplinele
sapienţiale (Yoga, Zen, Arte Marţiale ca Do etc) vizează
(auto)conştientizarea şi concentrarea dezinteresate. Spiritul nu se
supune tehnicii. Practicăm exerciţiile (la modul ideal, ne lăsăm
fasonaţi de ele) pentru a ne deschide (noi) în faţa Spiritului. Pentru
ca blocajele noastre să dispară.
- dacă ne e frică, să nu mai citim decât scripturile canonice (oficiale),
sunt arhisuficiente.

Fie să fie în noi adevărata credinţă, încredere, nădejde (în Dumnezeu) şi


smerenie! „Cred Doamne, ajută necredinţei mele!”

11
Citatele din Biblie (canonică/oficială/ortodoxă)
(la care se face referire mai sus)

Evanghelia după Sf. Matei

CAPITOLUL 3
Ioan Botezatorul. Botezul lui Iisus.

13. In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre
el.
14. Ioan insa Il oprea, zicand: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?
15. Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata
dreptatea. Atunci L-a lasat.
16. Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui
Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El.
17. Si iata glas din ceruri zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit".

CAPITOLUL 11
Trimisii lui Ioan Botezatorul si marturia lui Iisus despre Ioan. Cetatile nepocaite. Lauda
Tatalui. Chemarea catre cei impovarati.

1. Sfarsind Iisus de dat aceste invataturi celor doisprezece ucenici ai Sai, a trecut de acolo
ca sa invete si sa propovaduiasca mai departe prin cetatile lor.
2. Si auzind Ioan, in inchisoare, despre faptele lui Hristos, si trimitand pe doi dintre ucenicii
sai, au zis Lui:
3. Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul?
4. Si Iisus, raspunzand, le-a zis: Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce auziti si vedeti:
5. Orbii isi capata vederea si schiopii umbla, leprosii se curatesc si surzii aud, mortii inviaza
si saracilor li se binevesteste.
6. Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine.

Evanghelia după Sf. Luca

CAPITOLUL 3
Predica lui Ioan Botezatorul. Marturia lui despre Hristos. Botezul si spita neamului lui
Iisus.

15. Iar poporul fiind in asteptare si intrebandu-se toti despre Ioan in cugetele lor: Nu
cumva el este Hristosul?
16. A raspuns Ioan tuturor, zicand: Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat

12
mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh
Sfant si cu foc,
21. Si dupa ce s-a botezat tot poporul, botezandu-Se si Iisus si rugandu-Se, s-a deschis
cerul,
22. Si S-a coborat Duhul Sfant peste El, in chip trupesc, ca un porumbel, si s-a facut glas
din cer: Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit.

CAPITOLUL 7
Vindecarea slugii unui sutas. Vindecarea tanarului din Nain. Trimisii lui Ioan
Botezatorul. Ungerea lui Iisus de catre femeia pacatoasa.

18. Si au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.


19. Si chemand la sine pe doi dintre ucenicii sai, Ioan i-a trimis catre Domnul, zicand: Tu
esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?
20. Si ajungand la El, barbatii au zis: Ioan Botezatorul ne-a trimis la Tine, zicand: Tu esti
Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?
21. Si in acel ceas El a vindecat pe multi de boli si de rani si de duhuri rele si multor orbi
le-a daruit vederea.
22. Si raspunzand, le-a zis: Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce ati vazut si cele ce ati auzit:
Orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se
binevesteste.
23. Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine.

Evanghelia după Sf. Marcu

CAPITOLUL 14
Ungerea din Betania. Cina cea de Taina. Ghetsimani. Prinderea. Infatisarea la Caiafa.
Lepadarea lui Petru.

46. Iar ei au pus mana pe El si L-au prins.


47. Unul din cei ce stateau pe langa El, scotand sabia, a lovit pe sluga arhiereului si i-a
taiat urechea.
48. Si raspunzand, Iisus le-a zis: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu toiege, ca sa Ma
prindeti.
49. In fiecare zi eram la voi in templu, invatand, si nu M-ati prins. Dar acestea sunt ca sa
se implineasca Scripturile.
50. Si, lasandu-L, au fugit toti.
51. Iar un tanar mergea dupa El, infasurat intr-o panzatura, pe trupul gol, si au pus mana
pe el.
52. El insa, smulgandu-se din panzatura, a fugit gol.

13
Iezechiel

CAPITOLUL 1
Vedeniile proorocului Iezechiel.

1. In anul al treizecilea, in ziua a cincea a lunii a patra, cand ma aflam intre robi, la raul
Chebar, mi s-au deschis cerurile si am vazut niste vedenii dumnezeiesti.
2. In ziua a cincea a lunii a patra, in anul al cincilea ai robirii regelui Ioiachim,
3. A fost cuvantul Domnului catre mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, la raul
Chebar, in tara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mana Domnului.
4. Eu priveam si iata venea dinspre miazanoapte un vant vijelios, un nor mare si un val de foc,
care raspandea in toate partile raze stralucitoare; iar in mijlocul focului stralucea ca un
metal in vapaie.
5. Si in mijloc am vazut ceva ca patru fiare, a caror infatisare semana cu chipul omenesc.
6. Fiecare din ele avea patru fete si fiecare din ele avea patru aripi.
7. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de
vitel si scanteiau ca arama stralucitoare, iar aripile lor erau sprintene.
8. De cele patru parti ele aveau sub aripi maini de om si toate patru isi aveau fetele lor si
aripile lor.
9. Aripile lor se atingeau una de alta, si cand mergeau, fiarele nu se intorceau, ci fiecare
mergea drept inainte.
10. Fetele lor? - Toate patru aveau cate o fata de om inainte, toate patru aveau cate o fata
de leu la dreapta, toate patru aveau cate o fata de bou la stanga si toate patru mai aveau si
cate o fata de vultur in spate.
11. Fetele lor si aripile lor erau despartite in partea de sus, si, la fiecare, doua din aripi erau
intinse, iar doua le acopereau trupul.
12. Fiecare fiara mergea drept inainte si mergea incotro ii dadea duhul sa mearga si in
mersul sau nu se intorcea.
13. Infatisarea acestor fiare se asemana cu infatisarea carbunilor aprinsi, cu infatisarea
unor faclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc tasneau raze si fulgere.
14. Fiarele alergau inainte si inapoi iute ca fulgerul.
15. Cand ma uitam eu la fiare, iata am vazut jos, langa aceste fiare, cate o roata la fiecare
din cele patru fete ale lor.
16. Aceste roti, dupa infatisarea lor, parca erau de crisolit, iar dupa faptura toate aveau
aceeasi infatisare. Si dupa alcatuirea si dupa faptura lor ele parca erau varate una in alta.
17. Ele inaintau in toate cele patru parti, si in timpul mersului nu se intorceau.
18. Obezile lor formau un cerc larg si de o inaltime infricosatoare si aceste obezi la toate
patru erau pline de ochi de jur imprejur.
19. Cand mergeau fiarele, mergeau si rotile de langa ele, si cand se ridicau fiarele de la
pamant, se ridicau si rotile.

14
20. Ele mergeau incotro le da duhul sa mearga si rotile se ridicau impreuna, caci duh de viata
era si in roti.
21. Cand mergeau acelea, mergeau si acestea, si cand acelea se opreau, se opreau si acestea;
iar cand acelea se ridicau de la pamant, atunci impreuna cu ele se ridicau si rotile, pentru ca
duh de viata era si in roti.
22. Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de bolta, intinsa sus, deasupra capetelor lor,
care semana cu cristalul cel mai curat;
23. Iar sub bolta aceasta erau intinse aripile fiarelor una spre alta, si fiecare fiara mai avea
cate doua aripi, care le acopereau trupurile;
24. Cand mergeau fiarele, auzeam falfaitul aripilor lor, ca un vuiet de ape mari, ca glasul
Celui Atotputernic zgomot strasnic, ca zgomotul dintr-un lagar ostasesc; iar cand ele se
opreau, isi lasau aripile in jos.
25. Dupa ce fiarele se opreau si isi lasau aripile in jos, zgomotul se auzea inca sub bolta ce se
intindea deasupra capetelor lor.
26. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semana cu un tron si la infatisare
era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.
27. Si am mai vazut ceva, ca un metal inrosit in foc, ca niste foc, sub care se afla acel chip
de om si care lumina imprejur; de la coapsele acelui chip de om in sus si de la coapsele
chipului aceluia in jos se vedea un fel de foc, un fel de lumina stralucitoare care-l impresura
de jur imprejur.
28. Cum este curcubeul ce se afla pe cer la vreme de ploaie, asa era infatisarea acelei lumini
stralucitoare care-l inconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Si cand am vazut eu
aceasta, am cazut cu fata la pamant.

CAPITOLUL 3
Vedenia proorocului.

12. Atunci m-a ridicat Duhul si am auzit la spatele meu un glas mare ca de tunet care
zicea: "Binecuvantata fie slava Domnului in locul unde salasluieste El!"
13. Si am mai auzit zgomotul fiarelor care bateau din aripi si huruitul rotilor de langa ele
si bubuit puternic de tunet.
14. Si Duhul m-a luat si m-a dus. Si am mers eu amarat si cu sufletul intristat, dar mana
Domnului lucra puternic asupra mea.

CAPITOLUL 10
Vedenia focului si a heruvimilor.

1. Privind eu atunci, am vazut pe bolta, care era deasupra capetelor heruvimilor, ceva
asemanator la infatisare cu un tron de rege, ca piatra de safir.
2. Si a zis Domnul catre omul cel imbracat in haina de in: "Intra intre rotile cele de sub
heruvimi si umple-ti pumnii de carbuni aprinsi, pe care-i vei lua dintre heruvimi, si-i arunca
asupra cetatii!" Si el a intrat acolo inaintea ochilor mei;

15
3. Si cand a intrat omul acela, heruvimii stateau in partea dreapta a casei si un nor umplea
curtea cea dinauntru.
4. Atunci s-a ridicat slava Domnului de pe heruvimi spre pragul templului si templul s-a
umplut de nori, iar curtea s-a umplut de stralucirea slavei Domnului.
5. Freamatul aripilor heruvimilor se auzea pana si in curtea de afara, ca glasul cand vorbeste
Dumnezeu Atotputernicul.
6. Cand a dat Domnul porunca omului celui imbracat cu haina de in si i-a zis: "Ia foc dintre
rotile cele dintre heruvimi", si cand a intrat el si a stat langa roti,
7. Atunci unul din heruvimi si-a intins mana in focul cel dintre heruvimi, a luat si a dat in
pumni celui imbracat in haina de in, iar el, luandu-l, a iesit.
8. Si la heruvimi sub aripi se vedeau un fel de maini omenesti.
9. Cautand eu atunci, am vazut langa heruvimi patru roti, cate o roata langa fiecare heruvim;
rotile acestea erau la vedere ca si crisolitul.
10. Dupa faptura erau toate la fel si parca erau varate una in alta.
11. Cand ele mergeau, mergeau in toate patru partile, si in vremea mersului nu se intorceau, ci
incotro era indreptat capul heruvimului, intr-acolo mergeau, si in vremea mersului nu se
intorceau.
12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mainile lor si aripile lor erau pline de ochi; asemenea
si rotile, toate cele patru roti de jur imprejur...
13. Rotilor acestora, dupa cum am auzit eu, li s-a zis: "Galgal" (Vijelie).
14. Fiecare din fiintele acestea avea patru fete: fata intai era fata de heruvim, fata a doua
era fata de om, cea de a treia era fata de leu si cea de a patra era fata de vultur.
15. Atunci heruvimii s-au ridicat; ei erau aceleasi fiare pe care le vazusem la raul Chebar.
16. Cand mergeau heruvimii, mergeau si rotile pe langa ei, iar cand heruvimii isi ridicau aripile
ca sa se ridice de la pamant, nici rotile nu se desparteau, ci erau impreuna cu ei.
17. Cand aceia stateau, stateau si acestea; iar cand se ridicau aceia, si acestea se ridicau,
pentru ca duhul fiarelor era si in ele.
18. Atunci slava Domnului s-a dus de la prag si s-a asezat pe heruvimi.
19. Iar heruvimii, intinzand aripile, s-au ridicat de la pamant inaintea ochilor mei si s-au dus
insotiti de roti si s-au oprit la poarta cea dinspre rasarit a templului Domnului, si slava
Dumnezeului lui Israel era deasupra lor.
20. Acestia erau aceleasi fiare, pe care le vazusem eu la picioarele Dumnezeului lui Israel, la
raul Chebar.
21. Fiecare avea cate patru fete si fiecare avea cate patru aripi, iar sub aripi aveau un fel de
maini omenesti.
22. Chipul fetelor si infatisarea lor era ca acelea pe care le vazusem la raul Chebar, ba si ei
insisi erau aceiasi. Fiecare mergea in partea inspre care era cu fata.

16
Cartea lui Iov

CAPITOLUL 41
Puterea leviatanului.

l. Poti tu sa prinzi leviatanul cu undita, ori sa-i legi limba cu o sfoara?


2. Vei putea tu sa-i vari in nas o trestie sau sa-i gauresti falca cu carligul?
3. Iti va face el multe rugaminti si iti va spune el lucruri dragalase?
4. Ori va face cu tine legamant si-l vei lua la tine rob pe toata viata?
5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasare, sau il vei lega tu ca sa-ti inveselesti fetele?
6. Pescarii intovarasiti vor putea sa-l scoata de vanzare si negustorii sa-l vanda cu bucata?
7. Vei putea tu sa-i gauresti pielea cu sageti si capul cu carligul pescaresc?
8. Ridica-ti numai mana impotriva lui si vei pomeni de o asemenea lupta si nu o vei mai incepe
niciodata!
9. Iata, este o desertaciune sa mai nadajduiesti in izbanda; numai infatisarea lui si te da la
pamant.
10. Cine este atat de nechibzuit incat sa-l intarate? Cine va indrazni sa dea piept cu Mine?
11. Cine M-a indatorat cu ceva, ca sa fiu acum dator sa-i dau inapoi? Tot ce se afla sub ceruri
este al Meu.
12. Cat despre leviatan, voi vorbi despre madularele lui si despre taria lui si despre frumoasa
lui intocmire.
13. Cine a ridicat pulpana din fata a vesmantului lui si cine poate patrunde in captuseala
armurei lui?
14. Cine a deschis vreodata portile gurii lui? Zimtii lui sunt ingrozitori!
15. Spinarea lui este ca un sirag de scuturi, pe care le-ai fi intarit si pecetluit puternic.
16. Ele sunt stranse unul intr-altul atat de tare, ca nici vantul nu patrunde printre ele.
17. Fiecare e lipit de cel de langa el si se tin asa si nu se mai despart.
18. Din stranutul lui scapara lumina si ochii lui sunt rosii ca pleoapele zorilor.
19. Din gura lui ies parca niste torte aprinse si izbucnesc valuri de scantei.
20. Din narile lui iese fum, ca dintr-o caldare pusa la foc si care fierbe.
21. Rasuflarea lui este de carbuni aprinsi si din gura lui tasnesc flacari.
22. Puterea lui e adunata in grumazul lui si inaintea lui tasneste groaza.
23. Carnea lui e indesata; oricat ai apasa in ea nu se lasa.
24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra rasnitei, cea de dedesubt.
25. De maretia lui se tem si valurile; valurile marii se dau inapoi din fata lui.
26. Sa-l atingi cu sabia nu folosesti nimic; nici cu lancea, nici cu sageata, nici cu toporul.
27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.
28. Sageata nu-l pune pe fuga si pietrele din prastie cad pe el ca niste pleava.
29. O sageata pentru el este un pai in vant si isi bate joc de vajaitul unei lanci ce zboara.
30. Sub pantecele lui sunt niste solzi ascutiti; cand da prin noroi, pare ca da cu grapa.
31. Cand se afunda, apa fierbe ca intr-o caldare; el preface marea intr-un cazan de fiert
mirodenii.

17
32. El lasa in urma o dara luminoasa si adancul pare un cap cu plete albe.
33. Pe pamant el nu-si afla perechea si e facut sa nu cunoasca frica.
34. El se uita de sus la toti cati sunt puternici si este imparat peste toate fiarele salbatice".

Facerea

CAPITOLUL 5
Neamurile patriarhilor de la Adam pana la Noe.

21. Enoh a trait o suta saizeci si cinci de ani, si atunci i s-a nascut Matusalem.
22. Si a umblat Enoh inaintea lui Dumnezeu, dupa nasterea lui Matusalem, doua sute de
ani si i s-au nascut fii si fiice.
23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani.
24. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat
Dumnezeu.

CAPITOLUL 6
Vestirea potopului. Facerea corabiei.

l. Iar dupa ce au inceput a se inmulti oamenii pe pamant si li s-au nascut fiice,


2. Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii,
care pe cine a voit.
3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru
ca sunt numai trup. Deci zilele lor sa mai fie o suta douazeci de ani!
4. In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu
incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt
vestitii viteji din vechime.
5. Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate
cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele,
6. I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant.

18
Pildele lui Solomon

CAPITOLUL 8
Despre adevarata intelepciune.

l. Oare intelepciunea nu striga ea si priceperea nu-si ridica glasul sau?


2. Pe varfurile cele mai inalte, pe cale, la raspantiile drumurilor sta,
3. Pe langa porti, in imprejurimile cetatii, la intrarea portilor, striga tare:
4. "Catre voi, oamenilor, se indreapta strigatul meu si glasul meu catre voi, fii ai oamenilor.
5. Voi, cei simpli, invatati cumintenia si voi, cei nebuni, inteleptiti-va!
6. Ascultati, caci voi spune lucruri marete si buzele mele se deschid pentru a inalta ceea ce
este drept;
7. Caci gura mea graieste adevarul si buzele mele se dezgusta de faradelege.
8. Toate graiurile gurii mele sunt intru dreptate, in ele nu este nimic sucit si fara rost;
9. Toate sunt lamurite pentru cel priceput si drepte pentru cei ce au aflat stiinta.
10. Luati invatatura mea mai degraba decat argintul si stiinta mai mult decat aurul cel mai
curat,
11. Caci intelepciunea este mai buna decat pietrele pretioase si nici lucrurile cele mai
pretioase nu au valoarea ei.
12. Eu, intelepciunea, locuiesc impreuna cu prevederea si stapanesc stiinta si buna-
chibzuiala.
13. Frica de Dumnezeu este urgisirea raului. Mandria si obraznicia, calea rautatii si gura cea
apriga le urasc eu.
14. Al meu este sfatul si buna-chibzuiala, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
15. Prin mine imparatesc imparatii si principii randuiesc dreptatea.
16. Prin mine carmuiesc dregatorii si mai-marii sunt judecatorii pamantului.
17. Eu iubesc pe cei ce ma iubesc si cei ce ma cauta ma gasesc.
18. Cu mine este bogatia si marirea, averea vrednica de cinste si dreptatea.
19. Rodul meu e mai bun decat aurul si decat aurul cel mai curat, si ceea ce vine de la mine
este mai de pret decat argintul lamurit.
20. Merg pe calea dreptatii, in mijlocul cailor judecatii drepte,
21. Ca sa dau celor ce ma iubesc bogatii si sa le umplu camarile lor.
22. Domnul m-a zidit la inceputul lucrarilor Lui; inainte de lucrarile Lui cele mai de demult.
23. Eu am fost din veac intemeiata de la inceput, inainte de a se fi facut pamantul.
24. Nu era adancul atunci cand am fost nascuta, nici chiar izvoare incarcate cu apa.
25. Inainte de a fi fost intemeiati muntii si inaintea vailor eu am luat fiinta.
26. Cand inca nu era facut pamantul, nici campiile, nici cel dintai fir de praf din lume,
27. Cand El a intemeiat cerurile eu eram acolo; cand El a tras bolta cerului peste fata
adancului,
28. Cand a intarit norii sus si izvoarele adancului curgeau din belsug,
29. Cand El a pus hotar marii, ca apele sa nu mai treaca peste tarmuri si cand El a asezat
temeliile pamantului,
30. Atunci eu eram ca un copil mic alaturi de El, veselindu-ma in fiecare zi si desfatandu-ma
fara incetare in fata Lui;

19
31. Dezmierdandu-ma pe rotundul pamantului Lui si gasindu-mi placerea printre fiii
oamenilor.
32. Si acum, fiilor, ascultati-ma! Fericiti sunt cei ce pazesc caile mele!
33. Ascultati invatatura, ca sa ajungeti intelepti, si nu o lepadati.
34. Fericit este omul care asculta de mine si vegheaza in fiecare zi la portile mele si cel ce
strajuieste langa pragul casei mele!
35. Cel ce ma afla, a aflat viata si dobandeste har de la Domnul;
36. Iar cel ce pacatuieste impotriva mea isi pagubeste viata lui. Toti cei ce ma urasc pe mine
iubesc moartea".

CAPITOLUL 9
Chemarea prieteneasca a intelepciunii.

1. Intelepciunea si-a zidit casa rezemata pe sapte stalpi,


2. A injunghiat vite pentru ospat, a pregatit vinul cu mirodenii si a intins masa sa.
3. Ea a trimis slujnicele sale sa strige pe varfurile dealurilor cetatii:
4. "Cine este neintelept sa intre la mine!" Si celor lipsiti de buna-chibzuiala le zice:
5. "Veniti si mancati din painea mea si beti din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii.
6. Parasiti neintelepciunea ca sa ramaneti cu viata si umblati pe calea cea dreapta a
priceperii!"
7. Cel ce cearta pe batjocoritor isi atrage dispretul, si cel ce dojeneste pe cel fara de lege
isi atrage ocara.
8. Nu certa pe cel batjocoritor ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept, si el te va iubi.
9. Da sfat celui intelept, si el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, si el isi va spori
stiinta lui.
10. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfant.
11. Caci prin Domnul se vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata.
12. Daca tu esti intelept, esti intelept pentru tine, si daca esti batjocoritor, singur vei purta
ponosul.
13. Nebunia este o femeie galagioasa, proasta si care nu stie nimic.
14. Ea sta la usa casei sale, pe un scaun inalt si striga,
15. Ca sa pofteasca pe cei ce trec pe drum si pe cei ce merg pe calea lor fara sa se abata:
16. "Cine este neintelept sa intre la mine!" Si celui lipsit de buna-chibzuiala ii zice:
17. "Apa furata e mai placuta si painea mancata pe furis are gust mai bun".
18. Si omul nu stie ca acolo sunt numai umbre, iar cei pe care ii pofteste nebunia se afla de
mult in adancurile seolului (locuinta mortilor).

Cartea înţelepciunii lui Solomon

CAPITOLUL 6
Indemn catre conducatorii lumii sa caute si sa urmeze intelepciunea si dreptatea.

l. Ascultati deci, regilor, si intelegeti, luati invatatura, voi, care judecati marginile
pamantului.
2. Bagati in urechi, voi cei ce stapaniti peste multimi si care va mandriti cu multimea
popoarelor voastre".

20
3. Pricepeti ca stapanirea vi s-a dat de la Domnul si puterea de la Cel Preainalt, Care va
cerceta faptele voastre si va pune la incercare gandurile voastre.
4. Fiindca, desi dregatori ai imparatiei Lui, n-ati judecat drept, nici legea n-ati pazit-o, nici
n-ati umblat dupa sfatul lui Dumnezeu.
5. Groaznic si fara de veste El va sta asupra voastra, caci pentru cei mari judecata va fi
cumplita.
6. Celor mici, Domnul le va arata iertare si mila, insa cei puternici vor fi pedepsiti cu
strasnicie.
7. Stapanul tuturor nu Se va rusina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo marire, caci si
pe cel mic si pe cel mare El i-a facut si pronia Lui e la fel pentru toti.
8. Insa cei puternici vor avea parte de o incercare mai grea.
9. Deci catre voi, regilor, indrept cuvintele mele ca sa invatati intelepciune si sa nu cadeti.
10. Pentru ca cei ce au pazit cu sfintenie pravila sfanta se vor sfinti si cei ce vor invata-o vor
sti ce sa raspunda.
11. Iubiti deci cuvintele mele si le doriti si va veti invata din ele.
12. Intelepciunea este luminata si neinserata si cei care o iubesc o vad usor si cei care o
cauta o gasesc.
13. Ea iese in cale celor care o doresc si li se arata ea, intai.
14. Cel care se scoala pentru ea dis-de-dimineata nu se va osteni, caci o va afla sezand la
poarta lui.
15. Cel care isi bate capul cu intelepciunea indeplineste desavarsirea mintii si cel care isi
pierde somnul pentru ea va fi in curand fara de grija.
16. Ea umbla in toate partile cautand pe cei vrednici de ea si se arata prietenoasa in
drumurile lor si ii intampina in tot ce pun la cale.
17. Inceputul ei este pofta cea adevarata de invatatura.
18. Iar pofta de invatatura are in sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar pazirea
legilor ei este adeverirea nemuririi.
19. Si nemurirea ne face sa fim aproape de Dumnezeu.
20. Drept aceea, pofta intelepciunii duce la imparatia cea vesnica.
21. Deci dar, o, regi ai popoarelor, daca tineti la tronurile si la sceptrele voastre, cinstiti
intelepciunea, ca in veac sa domniti.
22. Iar ce este intelepciunea si cum s-a facut, sunt gata sa va spun fara sa ascund tainele lui
Dumnezeu. Ci voi cerceta de la inceputul fapturii si voi da la lumina cunostinta ei si nu voi
trece pe alaturi de adevar.
23. Nu voi merge pe acelasi drum cu pizma care roade, caci ea n-are nici o partasie cu
intelepciunea.
24. Multimea inteleptilor este mantuirea lumii si un rege cuminte inseamna bunastarea
poporului.
25. Drept aceea, luati invatatura din cuvintele mele si folosul va fi al vostru.

CAPITOLUL 7
Intelepciunea si foloasele ei. Minunata inaltare a omului prin ea.

1. Sunt si eu om muritor asemenea tuturor si coborand din neamul celui dintai om zidit din
pamant.
2. Si am fost infiripat, cu trupul, in pantecele mamei mele, inchegandu-ma din sange, vreme

21
de zece luni, din samanta barbateasca si in ceasul somnului odihnitor.
3. Si dupa ce m-am nascut, am respirat aerul obstesc si pe pamantul obstestii patimiri am
cazut si eu, si glasul meu dintai, la fel ca la toata lumea, a fost plansul meu.
4. Am fost infasat in scutece si am dat parintilor grija si bataie de cap.
5. Si nici un rege n-a inceput altfel, cand s-a nascut.
6. Ca toti intra in viata in acelasi fel si ies iarasi la fel.
7. Pentru aceea m-am rugat si mi s-a dat intelepciune, am chemat, si duhul cuminteniei a
coborat in mine.
8. Am tinut la ea mai mult decat la sceptre si decat la tronuri si am socotit bogatiile desarte
fata de ea.
9. N-am pus alaturi cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindca tot aurul din lume pe langa ea
nu e decat nisip, iar argintul, inaintea ei, mi se pare noroi.
10. Am pretuit intelepciunea mai mult decat sanatatea si frumusetea; am pus-o chiar inaintea
luminii, fiindca stralucirea ei nu se stinge niciodata.
11. Impreuna cu ea mi-au venit toate bunatatile, caci in mainile ei sunt bogatii nenumarate.
12. Si m-am bucurat de toate acestea, caci intelepciunea le aduce cu sine. Totusi eu nu stiam
ca ea este nascatoarea lor.
13. Am invatat-o fara viclenie, o impartasesc fara parere de rau si nu ascund comorile ei.
14. Ea este pentru oameni comoara nesfarsita; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui
Dumnezeu, pentru darurile agonisite de invatatura.
15. Iar mie sa-mi daruiasca Dumnezeu sa graiesc precum gandesc si sa cuget in chip vrednic
despre darurile Sale, caci El este povatuitorul intelepciunii si indreptatorul inteleptilor.
16. Ca in mana Lui suntem si noi si cuvintele noastre si toata intelepciunea si stiinta
lucrurilor.
17. El mi-a dat cunostinta cea adevarata despre cele ce sunt, ca sa stiu intocmirea lumii si
lucrarea stihiilor.
18. Inceputul si sfarsitul si mijlocul vremurilor, intoarcerile anotimpurilor si prefacerile
vazduhului,
19. Cursurile anilor si randuiala stelelor,
20. Firea dobitoacelor si apucaturile fiarelor, puterea duhurilor si gandurile oamenilor,
feluritele neamuri ale plantelor si insusirile radacinilor.
21. Toate cele ascunse si cele aratate le-am cunoscut, fiindca intelepciunea, lucratoarea
tuturor, mi-a dat invatatura.
22. Intr-adevar, in ea se afla un duh de intelegere, sfant, fara pereche, cu multe laturi,
nepamantesc, ager, patrunzator, neintinat, preaintelept, fara de patima, iubitor de bine,
ascutit, neoprit, binefacator,
23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor si
razbatand prin toate duhurile istete, curate si oricat de subtiri.
24. Pentru ca intelepciunea este mai sprintena decat orice miscare, ea patrunde si isi face
loc pretutindeni prin curatia ei.
25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revarsare a slavei Celui Atotputernic,
astfel ca nimic nu poate s-o manjeasca.
26. Ea este stralucirea luminii celei vesnice si oglinda fara pata a lucrarii lui Dumnezeu si
chipul bunatatii Sale.
27. Fiindca este una, toate le poate, si ramanand una cu sine insasi, ea toate le innoieste, si
raspandindu-se, prin veacuri, in sufletele sfinte, ea intocmeste din ele prieteni ai lui

22
Dumnezeu si prooroci.
28. Cu adevarat Dumnezeu nimic nu iubeste, fara numai pe cel ce petrece intru intelepciune.
29. Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi
cu lumina, intelepciunea o intrece.
30. Fiindca dupa lumina urmeaza noaptea, pe cand intelepciunea ramane nebiruita in fata
rautatii.

CAPITOLUL 8
Trebuinta intelepciunii si cererea ei de la Dumnezeu.

l. Intelepciunea ajunge cu tarie de la o margine la alta a lumii si toate le intocmeste


preaplacut.
2. Mi-a fost draga si am cercetat-o din tineretile mele si am cautat sa mi-o petesc mireasa si
am iubit mult frumusetea ei.
3. Neamul ei cel bun si-l preamareste prin petrecerea laolalta cu Dumnezeu, si Stapanul a
toate o are in mare iubire,
4. Fiindca ea duce pe oameni la stiinta lui Dumnezeu si ea alege lucrurile Lui.
5. Si de este bogatia castig poftit in viata, ce este mai bogat decat intelepciunea, care toate
le lucreaza?
6. Daca cumintenia sta in fruntea treburilor, cine este mai bun mester decat intelepciunea in
toate cate sunt?
7. Si de iubeste cineva dreptatea, ostenelile intelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne invata
infranarea si chibzuinta, dreptatea si barbatia, tot ce este mai de folos in viata oamenilor;
8. Si de pofteste cineva sa aiba stiinta intinsa, intelepciunea stie cele trecute si
intrezareste cele viitoare, ea stie intorsaturile cuvintelor si dezlegarile intrebarilor; ea
cunoaste de mai inainte semnele si minunile si intamplarile vremurilor si ale sutelor de ani.
9. Drept aceea am hotarat sa mi-o prind tovarasa in viata, fiindca stiu ca ma va sfatui cele
bune si-mi va fi mangaiere in griji si in necazuri.
10. Si voi avea, prin ea, marire in adunari; si desi sunt tanar, voi avea cinste in fata celor
batrani.
11. Ma vor gasi patrunzator la judecati, si voi aparea uimitor in fata celor puternici.
12. Cand voi tacea, vor astepta sa incep sa vorbesc; cand voi vorbi, vor fi toti cu luare
aminte, si cand voi rosti o lunga cuvantare, vor pune toti mana la gura.
13. Prin intelepciune voi avea nemurire si voi lasa celor de dupa mine o pomenire vesnica.
14. Voi carmui popoare, si semintii straine se vor supune stapanirii mele.
15. Tirani temuti, cand vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; ma voi arata bun multimilor
si viteaz in razboi.
16. Si inapoindu-ma in casa mea, cu intelepciune ma voi odihni, caci petrecerea cu ea n-are
amaraciune si vietuirea cu ea n-are durere, ci veselie si bucurie.
17. Am chibzuit aceste ganduri in cugetul meu si le-am tot purtat in inima mea si am inteles
ca nemurirea este rodul legaturii cu intelepciunea.
18. Si am mai inteles ca in prietenia cu ea sunt sfinte bucurii si in faptele mainilor sale sunt
bogatii nesfarsite si stand in preajma ei ai castig de minte dreapta si castig de slava ai din
vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni si m-am straduit fel si chip sa am
intelepciune.
19. Am fost copil bun si am avut parte de un suflet fara rautate.

23
20. Sau mai vartos, asa bun cum eram, am venit intr-un trup nespurcat.
21. Ci cunoscand ca nu voi putea altfel sa am intelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate
ca si aceasta era intelepciune, sa stiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului si m-am
smerit inaintea Lui si am zis din toata inima mea:

CAPITOLUL 9
Rugaciunea lui Solomon catre Dumnezeu pentru dobandirea intelepciunii, care este de folos
tuturor oamenilor.

l. "Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel care ai facut toate cu cuvantul Tau,
2. Si cu intelepciunea Ta ai randuit pe om ca sa stapaneasca peste zidirile cele facute de
Tine,
3. Si sa carmuiasca lumea cu cuviinta si cu dreptate si cu suflet drept sa faca judecata,
4. Da-mi mie intelepciunea care sta aproape de scaunul Tau si nu ma lepada dintre slujitorii
Tai.
5. Caci robul Tau sunt eu si fiul roabei Tale, om slab si cu viata scurta si putin destoinic sa
inteleg judecata si legile.
6. Caci, chiar cand ar fi cineva desavarsit intre fiii oamenilor, de-i va lipsi intelepciunea cea
de la Tine, ca nimica toata se va socoti.
7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca sa stapanesc poporul Tau si sa judec pe fiii si pe
fiicele Tale.
8. Tu mi-ai poruncit sa zidesc templul in muntele Tau cel sfant si un jertfelnic in cetatea in
care locuiesti, dupa chipul cortului celui sfant, pe care l-ai pregatit dintru inceput.
9. Cu Tine este intelepciunea care stie faptele Tale si care era de fata cand ai facut lumea si
care stie ce este placut inaintea ochilor Tai si ce este drept, potrivit poruncilor Tale.
10. Trimite aceasta intelepciune, din sfintele Tale ceruri, de langa tronul slavei Tale, ca sa
ma ajute in ostenelile mele si ca sa cunosc ce este bineplacut inaintea Ta,
11. Fiindca intelepciunea toate le stie si le intelege si ma va povatui intelepteste in lucrarile
mele si prin slava sa ma va pazi.
12. Si astfel, faptele mele Iti vor fi placute si voi judeca poporul Tau cu dreptate si voi fi
vrednic de tronul tatalui meu.
13. Cu adevarat, ce om poate sa cunoasca sfatul lui Dumnezeu sau cine poate sa patrunda
vointa lui Dumnezeu?
14. Gandurile muritorilor sunt sovaielnice si cugetarile noastre sunt cu greseala.
15. Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza
mintea cea plina de grija.
16. Cu greu ne dam seama despre cele ce sunt pe pamant si cu osteneala gasim cele ce sunt
chiar in mana noastra; atunci, cine a putut sa patrunda cele ce sunt in ceruri?
17. Cine a cunoscut vointa Ta, daca Tu nu i-ai dat intelepciune si daca nu i-ai trimis de sus
Duhul Tau cel Sfant?
18. Astfel, s-au facut drepte cararile celor de pe pamant si oamenii au invatat ceea ce este
placut inaintea Ta, si prin intelepciune au cunoscut mantuirea".

CAPITOLUL 10
Intelepciunea a carmuit omenirea de la inceputul ei.

24
l. Intelepciunea a pazit pe primul om zidit de Dumnezeu ca sa fie parintele neamului omenesc,
atunci cand a fost zidit intaiul.
2. Ea l-a scos din pacatul lui si i-a dat putere sa stapaneasca toata faptura.
3. Fiindca s-a departat de ea, maniindu-se, cel nedrept a pierit in nebunia sa ucigasa de
frate.
4. Iar cand pamantul a fost acoperit de ape, intelepciunea l-a mantuit si pe cel drept l-a
purtat in slaba arca de lemn.
5. Cand popoarele si-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, intelepciunea a stiut pe cel
drept si l-a pastrat fara vina in fata lui Dumnezeu si l-a pazit nebiruit, cand a fost sa-l
doboare mila de copilul sau.
6. Tot ea a mantuit pe cel drept din prapadul celor rai si el a fugit departe de focul coborat
peste cele cinci cetati.
7. Si ca dovada, aratand nelegiuirea lor, acest tinut pustiit fumega si azi, pomii dau roada in
afara de vreme si un stalp de sare se inalta acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al
femeii lui Lot.
8. Nu le-a pasat de intelepciune si de aceea n-au stiut ce este binele si au lasat celor care
sunt in viata amintirea nebuniei lor, asa incat ticalosiile lor sa nu fie inghitite de uitare,
9. Dar intelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credinciosi.
10. Iarasi intelepciunea a purtat pe cai drepte pe dreptul care fugea de mania fratelui sau,
aratandu-i imparatia lui Dumnezeu si dandu-i invatatura despre lucrurile sfinte; ea l-a
imbogatit cand el muncea din greu si spor i-a dat in stradaniile lui.
11. Intelepciunea l-a sprijinit cand a fost sa-l jecmaneasca stapanii hrapareti si l-a ajutat sa
dobandeasca mari averi.
12. Ea l-a ferit de dusmani; ea l-a ocrotit de cei care ii intindeau curse; ea l-a facut biruitor
intr-o lupta crancena, ca sa-l invete ca mai tare decat toate este cucernicia.
13. Intelepciunea n-a parasit pe dreptul cel vandut, ci l-a ferit de pacat.
14. Ea s-a coborat cu el in groapa si in lanturile lui nu l-a parasit, pana ce i-a dat sceptrul
domniei si puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciuna pe parasii lui si i-a dat o
vesnica marire.
15. Intelepciunea a izbavit pe poporul cel cuvios si semintia cea nevinovata de neamurile care
o impilau.
16. Ea a patruns in sufletul robului lui Dumnezeu si cu semne si cu minuni ea a tinut piept unor
regi temuti.
17. Celor cuviosi datu-le-a plata ostenelilor lor si i-a calauzit pe o cale preaminunata si ziua
le-a fost acoperamant si noaptea lumina de stele;
18. I-a trecut prin Marea Rosie si i-a purtat prin ape mari.
19. A acoperit cu ape pe dusmani, apoi din adancurile marii i-a aruncat afara.
20. Pentru aceea, dreptii au jefuit pe cei necredinciosi si au slavit cantand numele Tau cel
sfant, Stapane, si toti laolalta au laudat mana Ta care lupta pentru ei.
21. Caci intelepciunea a deschis gura celor muti si limba pruncilor a facut-o bine graitoare.

CAPITOLUL 11
Intelepciunea povatuitoare poporului ales. Dumnezeu pedepseste pe vrajmasii lui si asteapta
indreptarea pacatosilor.

25
1. Facut-a sa sporeasca lucrarile lor prin mana sfantului prooroc,
2. Si-au facut cale prin pustiul cel nelocuit, si-au intins corturile lor in locuri neumblate.
3. Au stat darji impotriva dusmanilor lor si au respins pe potrivnicii lor.
4. Au indurat setea si au chemat numele Tau si apa li s-a dat dintr-o stanca aspra si din
piatra si-au astamparat astfel setea.
5. Ceea ce fusese pedeapsa pentru vrajmasi s-a facut pentru ei, in nevoia lor, binecuvantare.

6. Si pe cand apa marelui fluviu se prefacuse in. sange necurat,


7. Spre pedeapsa ca Faraon poruncise sa ucida pe copii, Tu ai dat celor ce-si pierdusera
nadejdea apa din belsug;
8. Si astfel le-ai aratat prin setea de care suferisera, cu ce pedeapsa pedepsesti pe
potrivnicii lor.
9. Si din aceasta certare, cu toate ca fusesera certati cu crutare, ei au stiut cum sunt
chinuiti nelegiuitii, judecati sub manie.
10. Cercatu-i-ai pe unii ca un parinte care dojeneste, iar pe ceilalti i-ai pedepsit ca un
imparat aspru care osandeste.
11. Si cei care erau de fata si cei de departe se chinuiau deopotriva.
12. O indoita durere i-a cuprins si suspinau, aducandu-si aminte de lucrurile trecute.
13. Caci dandu-si seama ca pedepsele lor au fost spre binele celor scapati, au cunoscut
puterea lui Dumnezeu,
14. Acela pe Care mai inainte L-au lepadat si L-au avut de batjocura, mai pe urma s-au
minunat in fata Lui, dupa ce au suferit o sete cu totul altfel decat cei drepti.
15. Pentru gandurile cele neintelegatoare ale destrabalarii lor, care ii rataceau si-i aduceau
sa cinsteasca animalele cele necuvantatoare si fiarele netrebnice, ai trimis peste ei,
Stapane, spre pedeapsa, multime de animale fara minte,
16. Ca sa invete ca prin ceea ce pacatuieste cineva, prin aceea se si pedepseste.
17. Nu era cu anevoie mainii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, sa trimita
asupra lor multime de ursi si lei fiorosi,
18. Sau de fiare nou-create, necunoscute si pline de turbare, sufland aburi arzatori, scotand
pe nas fum puturos, sau risipind din ochi infricosatoare fulgere.
19. Si aceste fiare puteau sa-i omoare nu numai cu muscatura, dar sa-i ingrozeasca si chiar
sa-i ucida cu vederea lor.
20. Si fara de acestea, puteau sa piara numai la o suflare, urmariti de dreptatea
razbunatoare si vanturati de vantul puterii Tale; ci toate le-ai randuit cu masura, cu numar si
cu cumpana.
21. Caci Tu pururea ai putere nemarginita si tariei bratului Tau cine va sta impotriva?
22. Lumea toata, inaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpana sa se plece si ca
picatura de roua cea de dimineata, ce se coboara pe pamant.
23. Si miluiesti pe toti, ca toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca sa se
pocaiasca.
24. Pentru ca iubesti toate cele ce sunt si nimic nu urgisesti din cele ce ai facut, ca daca ai fi
urat un lucru, nu l-ai fi plasmuit.
25. Si cum ar fi ramas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dainui, daca n-ar fi fost chemat
de Tine la fiinta?
26. Dar Tu ierti tuturor, ca toate ale Tale sunt, Stapane, iubitorule de suflete.

26
Facerea

CAPITOLUL 1
Facerea lumii.

1. La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul.


2. Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se
purta pe deasupra apelor.

Evanghelia după Sf. Ioan

CAPITOLUL 1
Dumnezeu-Cuvantul S-a facut trup. Marturia lui Ioan Botezatorul despre Mielul lui
Dumnezeu. Cei dintai ucenici ai lui Iisus.

1. La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.


2. Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.
4. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.
5. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.
6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
7. Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasca despre Lumina, ca toti sa creada prin
el.
8. Nu era el Lumina ci ca sa marturiseasca despre Lumina.
9. Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume.
10. In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
11. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.
12. Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui
Dumnezeu,
13. Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu
s-au nascut.
14. Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-
Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.
15. Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine
dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.
16. Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.
17. Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.

27
18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul
Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.

28