Sunteți pe pagina 1din 3

Sf.

Graal
(Câte ceva, pe scurt)

La originea miturilor se află (ipoteze acceptate):

A) Un fenomen obiectiv (de ex: război, descoperire majoră - cum ar fi focul,


pictura rupestră, catastrofă naturală – potop, glaciaţiune, erupţie vulcanică, OZN etc) din
trecutul îndepărtat al omenirii, care apoi este înregistrat, eventual în formă simbolică,
hiperbolizat, sublimat/transfigurat, amestecat cu altele în forme sincretice + urme în
istorie, ştiinţă, religie, mitologie, folclor etc ale presupuselor cicluri anterioare de
civilizaţie de pe Terra şi urme ale miturilor lor (de ex: Potopul, Piramida scufundată de la
Yonaguni-Japonia, Pietrele de la Ica, Platoul Marcahuasi etc transpuse parţial şi în
„neomitologia” din „Dune, ciclul” – Frank Herbert, „Imperiul şi Fundaţia, ciclul” – Isaac
Asimov etc). Descoperirile arheologice, istorice, lingvistice, genetice etc de-a lungul
anilor au arătat că la originea celor mai multe mituri se află întotdeauna un nucleu real,
mult mai real şi concret decât s-a crezut iniţial. Chiar în cazul celor mai „nebuneşti”
visuri ale omului, chiar şi pentru ceea ce părea ficţiune pură. Gradul real de veridicitate
constatat (95-98%), fiind cu mult mai mare decât cel estimat în cadrul modelelor
explicative de tip „cargo cult” (2-20%). Se constată existenţa unui amestec inextricabil de
Realitate Profundă + mistică-magie + supertehnologii – ştiinţe uitate + fapte istorice şi
întâmplări-evenimente etc Mitul nu este doar ceva aparţinând trecutului, ci, de asemenea,
ceva ce are şi o relevanţă contemporană, de fapt, pentru orice loc şi timp (locaţie spaţio-
temporală). „Nu a existat niciodată aşa ceva” , vor spune mulţi. Dar vor greşi în protestul
lor mânios. Cum foarte frumos spun controversaţii autori Michael Baigent, Richard
Leigh, Henry Lincoln în lucrarea lor „The Holy Blood and The Holy Grail”: „Dar
Realitatea, istoria şi cunoştinţele nu pot fi segmentate şi compartimentate în concordanţă
cu sistemul intelectului uman. Şi în vreme ce dovezile documentare pot fi greu de găsit,
este evident că tradiţiile pot supravieţui mii de ani, pentru ca la un moment dat să apară
în scris şi astfel să ajute la descifrarea unor evenimente anterioare. De exemplu,
anumite saga irlandeze pot spune multe lucruri despre trecerea societăţii irlandeze
arhaice de la matriarhat la patriarhat. Fără opera lui Homer, scrisă cu mult după
desfăşurarea evenimentelor, nimeni nu ar fi auzit măcar despre asediul Troiei. Iar
„Război şi pace”, deşi scrisă la mai bine de o jumătate de secol mai târziu, ne poate
spune mult mai multe decât cărţile de istorie şi chiar decât documentele oficiale despre
Rusia în timpul lui Napoleon. Orice cercetător responsabil trebuie, asemenea unui
detectiv, să ia în considerare toate dovezile care îi parvin, oricât de irelevante ar părea.
Nu trebuie să expediezi un material a priori, doar datorită faptului că ameninţă a te
purta pe un teren improbabil sau nefamiliar… … Ceea ce trebuie făcut în acest caz este
o apropiere interdisciplinară de subiectul ales – o apropiere mobilă şi flexibilă care să
permită mişcarea liberă printre domenii disparate, prin spaţiu şi timp. Trebuie să se
poată face legături şi conexiuni între oameni, evenimente şi fenomene aparent fără nici o
legătură. Pe scurt, trebuie să sintetizăm, deoarece numai astfel putem observa
continuitatea printre rânduri, faptele coerente care ne duc către miezul oricărei
probleme istorice. O asemenea apropiere de subiect nu este, teoretic, nici revoluţionară,
nici motiv de controversă. În sfârşit, nu este suficient să ne limităm exclusiv la fapte.
Trebuie de asemenea să discernem repercursiunile şi ramificaţiile faptelor, deoarece

1
acestea străbat secolele, de multe ori sub forma unor legende sau mituri. Este drept,
faptele în sine pot fi denaturate în timpul acestui proces, asemenea unui ecou ce se
propagă printre stânci. Dar, cu toate că vocea în sine nu poate fi localizată, ecoul, oricât
de distorsionat, poate conduce către ea. Pe scurt, faptele sunt asemeni pietrelor aruncate
în oceanul istoriei. Ele dispar repede, de multe ori fără a lăsa vreo urmă. Dar produc
valuri care, dacă suntem destul de deschişi, ne pot conduce la locul unde piatra a căzut.
Ghidaţi de valuri, putem să adâncim, să sondăm sau să adoptăm orice altă metodă
dorim. Ideea este că valurile ne permit să localizăm ceea ce altfel ar fi fost de
nedescoperit.”
Iată o ilustrare (informaţiile sunt confirmate ştiinţific riguros şi nu sunt luate din Erich
van Daenicken, cel atât de hulit de mulţi). Toată lumea le considera „poveşti de adormit
copiii”:
- mitul Regelui Arthur şi al Sf. Graal: s-a găsit un mormânt ca în legendă la
Glastonbury; mai multe castele şi abaţii ca în povestirile Graalului (Castelul legendar
„Munsalvaesche – Mons Salvationis”, identificat cu Castelul „Montserrat” din Catalonia,
Spania; Mânăstirea - Castel „San Juan de la Pena” etc); cupa – „Santo Caliz”, din agată /
calcedon, cu montură preţioasă şi cu o inscripţie în arabă, de la Catedrala din Valencia
(precum şi alte cupe, poate copii atinse de original, asemănător cu pictarea în mod ritualic
a unor copii după icoanele făcătoare de minuni, care devin şi ele făcătoare de minuni. De
ex.: caliciul de smarald-sticlă verde / „Sacro Catino” de la Catedrala din Genova, Italia;
cupa „Nanteos”, cu proprietăţi tămăduitoare, din lemn de măslin, de la Conacul Nanteos
din Anglia, actualmente la Muzeul din Aberystwyth; presupusa cupă îngropată sub
Dealul Glastonbury Tor din Anglia, care a făcut să izvorască un izvor tămăduitor cu apă
roşie ca sângele – „Chalice Well” sau „Chalice Spring”; presupusa cupă îngropată sub
Capela Rosslyn din Scoţia etc). „Mitul” este prefigurat de vechiul mit celtic al
cazanului/cornului abundenţei, care furniza nelimitat bogăţie, bani, aur, hrană, băutură –
care se regăseşte la numeroase alte popoare, inclusiv la noi; să nu uităm nici ipoteza
„Sang Real = San Graal = Sf. Maria Magdalena” şi relicvele sacre din sudul Franţei etc
Graalul nu este doar ceva aparţinând trecutului, ci, de asemenea, ceva ce are şi o
relevanţă contemporană, de fapt, pentru orice loc şi timp (locaţie spaţio-temporală). „Nu
a existat niciodată aşa ceva” , vor spune mulţi. Dar vor greşi în protestul lor mânios,
deoarece Graalul este fructul binecuvântării Cereşti, aşa o abundenţă de dulceaţă a lumii
şi transmundane, încât bucuriile pe care le oferă se aseamănă cu cele ale Împărăţiei
Cereşti despre care ni se povesteşte. Cum foarte frumos spun controversaţii autori
Michael Baigent, Richard Leigh, Henry Lincoln în lucrarea lor „The Holy Blood and The
Holy Grail”: „Graalul este mai multe lucruri în acelaşi timp sau ceva ce poate fi
interpretat la niveluri diferite. La nivelul lumesc, poate foarte bine să fie un obiect, cum
ar fi o cupă, un bol sau un potir. De asemenea, poate fi, într-un sens metaforic, o linie
genealogică, sau poate anumiţi indivizi care înglobează această genealogie. Şi, destul de
evident, Graalul pare în acelaşi timp, cel puţin în parte, a fi un anumit fel de experienţă,
asemănătoare iluminării gnostice. Ceva experimental şi simbolic în acelaşi timp, o stare
de spirit şi o modalitate de existenţă. La un anumit nivel, este o experienţă iniţiatică,
care în terminologia modernă, ar fi descrisă drept o „transformare - catharsis” sau o
„stare modificată de conştiinţă”. Ar mai putea fi de asemenea descrisă drept o
„experienţă gnostică”, o „experienţă mistică”, „iluminare” sau „comuniune cu
Dumnezeu”. Putem fi mult mai precişi şi putem plasa aspectul experimental al Graalului

2
într-un context specific. E vorba despre Cabala sau ideile cabalistice / alchimice. Pe
scurt, cabalismul ar putea fi descris drept un iudaism ezoteric, o metodologie
psihologică practică, de origine iudaică, menită să inducă o dramatică transformare a
conştiinţei.. Din acest punct de vedere, ar putea fi privit drept echivalentul iudaic al
metodologiilor şi disciplinelor similare din tradiţia hindusă, budistă sau taoistă, anumite
forme de yoga, sau de zen etc (disciplinele sapienţiale tradiţionale). Ca şi echivalentele
sale orientale, pregătirea cabalistică presupune o serie de ritualuri, o secvenţă
structurată de experienţe iniţiatice succesive, provocând practicantului modificări
radicale ale conştiinţei şi minţii. Şi, deşi scopul şi semnificaţia unor astfel de modificări
sunt încă un subiect de dispută pentru ştiinţa zilei de astăzi, realitatea lor ca fenomene
psihologice şi neurofiziologice nu poate fi pusă la îndoială. Dintre etapele iniţierii
cabalistice, printre cele mai importante se numără stadiul „Tipheret”. În timpul
experienţei „Tipheret”, individul ar trece dincolo de lumea formelor în cea lipsită de
forme, transcenzându-şi egoul. Metaforic vorbind, aceasta presupune un fel de moarte
sacrificială, moartea egoului, a simţului individualităţii şi a izolării pe care acesta o
presupune – şi bineînţeles, renaşterea sau reînvierea într-o altă dimensiune a unităţii şi
armoniei universale. În adaptările creştine ale cabalismului, aceasta era din acest motiv
asociată cu Iisus.”.

B) În orice om există o structură mitică şi mistică profundă-de bază, ca un fel de


nucleu al fiinţei (asemănător miezului-core al programelor unui calculator, care
generează rutine şi subrutine), la nivelul arhetipurilor, generând curenţi „psihici” spre
suprafaţă, pentru a ne trezi la ceea ce suntem în realitate. Această structură apare manifest
la orice om în hipnoză profundă-transă (indiferent dacă în stare conştientă obişnuită crede
sau nu în aceste lucruri; chiar şi la ateii înrăiţi! Care, de fapt, şi ei cred în ceva: în
materie-natură, ştiinţă, propria lor minte sau propria lor prostie etc, de la caz la caz, în
funcţie de nivelul fiecăruia. Dar, tot „a crede” se cheamă. A se vedea ilustraţiile „Sursa
mit fig 05, 06.jpg”). În acest sens putem spune că: Miturile/poveştile sunt programe
energo-informaţionale autoconştiente (cu un anume grad de conştiinţă de sine), vii şi
autonome faţă de oameni. Atemporale-aspaţiale-acauzale şi indestructibile (zona
arhetipurilor). Provenind din zonele profunde ale structurilor
Universului/inconştientului/Realităţii. Care-şi modifică forma de manifestare pentru a se
adecva condiţiilor socio-istorice/temporale particulare (evoluţie în timp şi spaţiu a
formei). Şi al căror rol este de a-i trezi pe oameni la natura lor profundă, de a le reaminti
cine sunt cu adevărat. Omul care aude/citeşte/interacţionează ludic cu mitul reprezintă
jumătate de parolă, mitul (atemporal) este a doua jumătate de parolă. Astfel simultan
omul încorporează mitul şi se lasă încorporat de acesta. Şi în cazurile ideale: Bum!
Scânteie! Catharsis! Rezultând Trezirea. A se vedea „Poveste fără sfârşit” (Michael
Ende), în care Bastian reprezintă omul, iar Atreyu este contrapartea complementară de
poveste.
De şase ori jos, de şapte ori sus! 7 UP (băutura, ha, ha, ha)! Zen.
Succesul este suma eşecurilor + 1!
Numai aşa, chiar dacă pierdem (doar bătălia sau întregul război), suntem
învingători (şi avem de câştigat/învăţat din ceea ce ni s-a întâmplat).
Mila Domnului să fie cu noi!