PIATA VALUTARA

Caracteristicile si rolul pietei valutare

Piata valutara nationala cuprinde ansamblul relatiilor ce iau nastere intre
persoane fizice sau juridice, privind cumpararea si vanzarea de valute, precum si
institutiile (banci, burse) si reglementarile care faciliteaza aceste tranzactii.
Prin notiunea de piata valutara internationala se intelege un sistem de relatii
financiar-valutare prin care se desfasoara vanzarile si cumpararile atat in valuta
(efectiva si in cont) cat si cele de instrumente de plata internationale (trate, bilete
la ordin, cecuri etc.) exprimate in moneda straina.
Piata valutara internationala este in mod clar delimitata de pietele valutare
nationale.
Principala deosebire consta in faptul ca, in timp ce pe piata valutara nationala
bancile efectueaza cumparari si vanzari de valuta in schimbul monedei nationale,
in cazul pietei valutare internationale, aceleasi banci deruleaza tranzactii care au ca
obiect o valuta ce este straina, atat pentru ele, cat si pentru solicitantul operatiunii.
Motivul existentei pietei valutare internationale alaturi de pietele valutare nationale
se afla in restrictiile care adesea impiedica circulatia internationala a capitalului.
Aceste restrictii pot fi aplicate doar pe pietele valutare nationale, dar nu si asupra
pietelor valutare internationale. De exemplu, pe piata de la Londra, rezidentii din
Franta, Olanda, Germania etc. pot detine conturi in dolari sau pot contracta credite
in dolari, fara restrictii, in schimb rezidentii din Anglia nu au decat o libertate
limitata in efectuarea tranzactiilor de export sau import de capital.
O alta deosebire se refera la faptul ca, in timp ce pe piata valutara nationala cursul
valutar ramane neschimbat pe durata unei zile bancare, pe piata valutara
internationala cursul la care se efectueaza operatiunile este intr-o permanenta
modificare.
Principalele caracteristici ale pietei valutare, care nu fac altceva decat sa-i
individualizeze continutul, sunt urmatoarele:
a)
In primul rand, piata valutara nu poate fi localizata din punct de vedere
geografic, ea materializandu-se practic intr-o retea de legaturi electronice intre
dealerii din diferite banci.
b) In al doilea rand, piata valutara se compune dintr-o serie de banci comerciale,
care au incluse in activitatea lor si operatiuni cu valute, case de schimb valutar care
sunt autorizate in aceste sens si alte institutii nebancare, precum si dintr-o bursa
valutara, a carei activitatea este reglementata prin lege, menita sa vina in sprijinul
comertului cu valute si devize.
c)
In al treilea rand, pe piata valutara cursul valutelor se stabileste prin
confruntarea directa a cererii si ofertei, in anumite conditii stabilite de parti si in
limitele prevazute de lege. In urma acestor confruntari, valoarea de schimb a

valutelor variaza, stabilindu-se in jurul unei valori medii, numita cursul valutar al
pietei.
d) In al patrulea rand, pietele valutare se supun legislatiei financiare si monetare a
statului pe teritoriul caruia functioneaza, autoritatile monetare exercitand in acest
domeniu politica valutara a statului respectiv, subordonata intereselor sale
economice si financiare.
Exista insa si piete valutare care au un caracter international, deservind interese
nelocalizate pe un anumit spatiu geografic. Aceste piete au puternice influente
asupra activitatii valutar-financiare internationale, iar cursurile valutare stabilite pe
aceste piete determina in buna parte cursul valutar de pe alte piete valutare.
Cele mai importante piete valutare cu caracter international sunt cele de la Londra,
Zrich, Paris, New-York, Tokio s.a. Aceste piete valutare internationale, fiind plasate
pe teritoriul unor tari, au, de asemenea, obligatia de a respecta legislatia acestor
tari, dar, evident, legislatia ce li se aplica este mai permisiva, ceea ce a si favorizat
dezvoltarea lor.
e)
In al cincilea rand, pe piata valutara exista situatii in care tranzactiile se
indeparteaza de latura economica propriu-zisa si capata un profund caracter
speculativ, motiv pentru care atat cererea cat si oferta sunt deformate. Aceste
situatii apar ca urmare a unor factori specifici, cum ar fi, de exemplu, speculatia
valutara sau arbitrajul valutar.
Rolul pietelor valutare este determinat de posibilitatea pe care acestea o ofera
participantilor la schimburile economice internationale, pentru alegerea si obtinerea
mijloacelor de credit si de plata cele mai convenabile.
Importanta pietei valutare decurge si din faptul ca, fiind singura piata ce asigura
trecerea fondurilor de pe o piata pe alta, dintr-o tara intr-alta, polarizeaza o serie de
influente pe care apoi le reflecta asupra diferitelor economii nationale sau asupra
economiei mondiale, pe ansamblul ei. Din acest punct de vedere, dupa cum
remarcam si in cuprinsul capitolului II, piata valutara este cea mai sensibila piata la
evenimentele economice, politice, sociale si monetare din diferite tari sau chiar la
cele de pe plan international.
Cresterea continua, in perioada contemporana, a rolului pietelor valutare
internationale a fost determinata de o serie de factori, cum ar fi:
f)
continua liberalizare a comertului international si atitudinea mai toleranta in
privinta regimurilor valutare pe diverse piete, ceea ce a avut ca efect intensificarea
platilor internationale si accelerarea miscarii capitalurilor intre piete;
g)
cresterea si diversificarea activitatii bancare, accentuarea creditarii
internationale precum si a ponderii acesteia in tranzactiile comerciale
internationale;
h)
cresterea importantei valutelor europene si a yenului japonez in tranzactiile de
pe pietele valutare internationale;

i)

evolutia si dezvoltarea pietei eurovalutelor.

Amploarea relatiilor economice internationale, participarea tuturor tarilor la circuitul

economic mondial sunt, de asemenea, factori care au dus la cresterea rolului pietei
valutare in desfasurarea operatiunilor economice externe, aceasta piata devenind
un fel de barometru al activitatii economice dintr-o tara si, in acelasi timp, al
conjuncturii economice generale de pe piata internationala.
In concluzie, in ansamblul pietei financiar-valutare internationale, piata valutara
ocupa un loc important prin rolul de conservator pe care il joaca fata de celelalte
piete, in sensul ca, prin capacitatea sa de a preschimba rapid si in orice suma o
valuta cu alta confera suplete, flexibilitate si permeabilitate pietelor internationale.
Principalele categorii de operatori pe piata valutara
Conform celor dezvoltate anterior, obiectul activitatii pietelor valutare il constituie,
in principal, vanzarea si cumpararea de valute convertibile, din acest punct de
vedere valutele straine fiind tratate ca marfuri.
Operatiunile valutare sunt extrem de complexe si de dinamice, indeosebi datorita
faptului ca, in timp si in spatiu, cursurile valutare de schimb se modifica foarte
rapid. Ca atare, cea mai mica variatie a cursului de schimb al unei valute fata de
celelalte valute poate avea consecinte foarte importante, operatorii pietelor
valutare fiind singurii care au posibilitatea de a reactiona rapid la aceste schimbari
si chiar sa le prevada, intrucat ei dispun de mijloace rapide de comunicatie si de
informare.
La functionarea unei piete valutare dintr-o tara cu economie de piata participa, in
general, doua mari categorii de agenti (operatori ai pietei)[1]:
1.

agentii economici, sau neprofesionistii;

2. agentii care asigura functionarea concreta, de zi cu zi, a pietei, adica

profesionistii.
La frontiera ce separa aceste doua mari categorii de agenti se afla bancile
comerciale, care pot sa fie atat agenti neprofesionisti ai pietei valutare, atunci
cand apar in calitate de intermediari pentru operatiunile de schimb, cat si in calitate
de profesionisti ai pietei valutare, atunci cand actioneaza ca angajati ai dealerilor
sau ca agenti care realizeaza pentru contul lor propriu operatiuni de schimb valutar.
In prima categorie, cea a neprofesionistilor, sunt inclusi agentii privati
nebancari (particularii independenti), precum si Bancile Centrale.
In categoria agentilor privati nebancari sunt inclusi, in general:
j)
persoane fizice, rezidenti sau nerezidenti, care solicita bancilor ori caselor de
schimb valutar sa efectueze anumite operatiuni valutare, in conformitate cu
legislatia in vigoare din fiecare tara;
k)
firme care folosesc valutele pentru plata unor produse sau servicii achizitionate
din strainatate;

l)
firme care investesc in strainatate sume importante si care isi repatriaza
profiturile realizate;
m) marile corporatii care se angajeaza in operatiuni la termen, pentru evitarea
riscurilor valutare;
n)
guverne, care finanteaza programe in strainatate sau isi acopera anumite
deficite ale balantei de plati prin operatiuni pe piata valutara.
Agentii privati nebancari transmit bancilor comerciale ordine de cumparare sau de
vanzare de valuta, sau pot efectua pentru contul lor operatiuni de schimb valutar
(de exemplu: tranzactii intre filialele firmelor multinationale).
Bancile Centrale, in calitate de operatori ai pietei valutare, intervin de regula pentru
a controla fluctuatiile pietei sa pentru a reglementa conditiile in care se efectueaza
operatiunile de schimb valutar.
Cu toate ca au un caracter sporadi 747h79h c, interventiile Bancilor Centrale sunt
orientate spre trei directii principale:
o) executarea ordinelor primite de la propria clientela (guverne, banci centrale
straine, organisme internationale etc.);
p) controlul asupra pietei valutare, mai mult sau mai putin accentuat, in functie de
importanta acordata controlului asupra schimburilor monetare;
q) incercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de politica interna, pe de
o parte, iar pe de alta parte, din necesitatea respectarii unor angajamente
internationale.
Interventiile Bancii Centrale reprezinta, in general, un instrument al politicii
monetare proprii fiecarei tari, vizand mentinerea cursului de schimb al monedei la
un anumit nivel dorit sau in cadrul unei marje de fluctuatie. Acest tip de interventie
directa, sub forma de vanzari-cumparari de devize, reprezinta doar una dintre
masurile pe care le iau Bancile Centrale care, alaturi de politica ratei dobanzii, face
ca moneda nationala sa fie mai mult sau mai putin atragatoare pentru plasamente
sau investitii.
Cea de a doua categorie, cea a agentilor profesionisti ai pietei, include operatorii
specializati, cunoscuti sub diferite denumiri, in functie de tara in care acestia
opereaza. De exemplu, in Franta putem intalni cambisti sicurtieri de schimb, in
Marea Britanie jobberi si brokeri, iar in S.U.A. dealeri si brokeri valutari.
Dealerii lucreaza in interiorul bancilor, avand urmatoarele atributii:

centralizeaza ordinelor primite de la clienti;

efectueaza compensarea cererilor cu ofertele;

transmit pe piata valutara cererile si ofertele de devize excedentare.

Ei opereaza in numele clientilor lor cetateni, firme, guverne sau agentii

guvernamentale si reprezinta elementul principal al contractelor de vanzare si
cumparare de valuta.
Dealerii sunt intr-un contract permanent cu piata schimburilor interbancare
internationale, informandu-se in timp util asupra evolutiilor ce pot interveni; au la
dispozitie un ansamblu diversificat de instrumente pentru transmiterea,
receptionarea si prelucrarea informatiilor necesare desfasurarii activitatii lor
profesionale. Concret, fiecare post de lucru al unui dealer trebuie sa cuprinda:
r)
unul sau mai multe terminale, care sa le furnizeze informatii prompte asupra
cursurilor de schimb si a ratelor dobanzii;
s)

telefoane digitale;

t)
mai multe linii directe de comunicatii, care sa le permita legaturi instantanee
cu filialele din strainatate, cu banci, cu brokeri sau clienti importanti;
u)
un sistem de informare care sa redea pe loc pozitia bancii fata de fiecare
valuta in parte;
v)
un ordinator performant, dotat cu programe de calcul care trebuie sa permita
decizii rapide pentru operatiuni de arbitraj, plasament sau speculatii.
Dar dealerii nu indeplinesc numai comenzile primite de la clienti, printre activitatile
lor fiind incluse si operatiuni pentru cresterea si mentinerea unui stoc solid de
valute bine cotate, pentru a putea face fata oricarei comenzi neasteptate sau
pentru a putea reactiona rapid, atunci cand cursul de schimb ii este favorabil.
Astfel, pe tot parcursul unei zile are loc un flux continuu, in ambele sensuri, de
cereri si oferte intre diferitele elemente ale pietei valutare internationale. Dealerii
raspund la diferitele comenzi ale clientilor si cauta sa opereze cu diferite valute, cu
diverse sume si in diverse locuri, in scopul obtinerii celor mai bune preturi. Acest
lucru presupune o buna legatura cu brokerii si cu celelalte centre valutare din lume.
Spre deosebire de dealeri, brokerii nu lucreaza in interiorul bancilor, nefiind
angajatii acestora, ei dispunand de spatii proprii, separate. In principiu, ei au rol de
intermediari, punand in legatura cele doua parti interesate in operatiunile de
vanzare-cumparare de valute, facand astfel servicii deosebit de valoroase dealerilor,
actionand ca agenti ai acestora. Ca si dealerii, brokerii trebuie sa fie tot timpul la
curent cu evolutia valutelor si sa poata stabili cat mai rapid posibil legatura intre
clientii-cumparatori si clientii-vanzatori de valuta.
Motivatiile celor care solicita sau ofera valuta sunt multiple, dar in functie de scopul
urmarit de acestia, se pot distinge doua tipuri de agenti:
1.
Comerciantii, cei care nu intervin pe piata decat pentru a-si regla tranzactiile
lor economice (de exemplu: un importator se poate adresa pietei valutare pentru
cumpararea valutei necesara achitarii marfurilor importante, la o data ulterioara,
incheind in acest scop o tranzactie la termen; astfel, desi acest importator

contracteaza astazi cumpararea valutei, el va intra in posesia sumei cumparate la o

data ulterioara, convenita cu agentul sau).
2.
Agentii pentru care comertul cu valute constituie un scop in sine si care, la
randul lor, pot fi:
w) speculatorii (puri) care urmaresc exclusiv realizarea unui castig ca diferenta
intre cursul actual si un curs viitor, anticipat, al unei monede;
x)
arbitrajistii care urmaresc realizarea unui castig din diferenta existenta intre
cursul efectiv al aceleiasi monede, in acelasi timp, dar pe piete diferite.
Viteza, dimensiunile si importanta internationala a operatiunilor valutare fac
necesara existenta unui control si a unei supravegheri intense asupra acestora. De
aceea, bancile impun limite foarte stricte asupra volumului operatiunilor, precum si
asupra pozitiei pe care o pot lua dealerii lor fata de o anumita valuta.
In principal, prin controlul si supravegherea exercitate sunt urmarite doua obiective
majore:
y)
ca banca sa nu fie angajata intr-o pozitie supraexpusa (de exemplu: existenta
unui stoc excesiv la o valuta supraevaluata);
z)
sa existe si sa se mentina un echilibru stabil intre operatiunile la vedere si cele
la termen.
Operatiuni desfasurate pe pietele valutare
Dupa cum s-a aratat mai inainte, piata valutara este formata dintr-un sistem de
relatii ce iau nastere intre banci, precum si intre acestea si clientii lor, prin
intermediul carora se efectueaza vanzarile si cumpararile de valute in vederea
derularii platilor internationale, sau pentru realizarea de operatiuni cu scop
financiar.
Operatiunile derulate pe piata valutara pot fi diferentiate astfel:
-

in functie de natura lor:

operatiuni la vedere, sau spot;

operatiuni la termen, sau forward.

in functie de gradul de complexitate:

operatiuni simple;

operatiuni swap.

in functie de motivatie:

obtinerea de profit, prin speculatii sau arbitraj;

acoperirea riscului.

In desfasurarea acestor operatiuni pe pietele valutare trebuie sa se tina seama insa

de modul de exprimare al cursului de schimb, adica de metoda de cotare.
Pe pietele valutare se intalnesc doua modalitati de cotare al monedelor:
aa) cotarea directa, care reprezinta pretul unei unitati dintr-o moneda straina,
exprimat printr-o suma variabila, in moneda nationala. Altfel spus, cotarea directa
exprima cantitatea de moneda nationala ce poate fi cumparata sau vanduta cu /
pentru o unitate de valuta straina. Acesta este tipul de cotatie ce se aplica in
majoritatea statelor, inclusiv in Romania.
De exemplu: 1 $ = X lei; 1 = Z lei; 1 = T lei.
bb)
cotarea indirecta, care se practica atunci cand pretul unei unitati
de moneda nationala este exprimat in valuta, sau altfel spus, cotarea indirecta
exprima cantitatea de valuta straina ce poate fi cumparata sau vanduta cu/pentru o
unitate de moneda nationala. Acest tip de cotatie se utilizeaza pe pietele valutare
ale Marii Britanii si ale Canadei.
De exemplu: 1 = X $; 1 = Z ; 1 = T , toate celelalte tari folosind cotatia
directa a valutelor.
Cunoasterea modalitatii de cotatie de pe piata valutara este deosebit de
importanta, deoarece permite determinarea sensului miscarii cursurilor valutare de
pe o piata valutara, respectiv a aprecierii (cresterea puterii de cumparare) sau a
deprecierii (scaderea puterii de cumparare) a unei valute.
Cotarea valutelor se face prin intermediul a doi termeni (cu semnificatii diferite, in
functie de modalitate de cotare) care sunt, pentru fiecare cotatie, cursul de
cumparare (in limba engleza bid) si cursul de vanzare (in limba engleza ask)[2].
De exemplu, la cotatia 1 USD = 0,98-1,02 EUR, primul termen reprezinta cursul de
cumparare al valutei in moneda nationala, iar cel de al doilea termen reprezinta
cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care coteaza.
Diferenta dintre cele doua cursuri (cel de cumparare si cel de vanzare) poarta
denumirea de spread si reprezinta castigul celui care coteaza, presupunand ca el
cumpara si vinde, in acelasi timp.
Operatiuni la vedere (spot)
Operatiunile la vedere (spot) sunt acele operatiuni in care vanzarea si cumpararea
de valuta sau de devize se incheie in aceeasi zi (sau in maximum 48 de ore), astfel
ca practic momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului valutar al
zile.
Mecanismul formarii cursului valutar pe o piata cunoaste trei stadii, care conduc la o
uniformizare a acestuia:
cc)prima uniformizare a cursului pe piata valutara se produce la nivelul fiecarei
banci, prin jocul cererii si al ofertei, la ghiseele bancii;

dd)
cea de a doua uniformizare a cursului pe piata valutara se produce
la nivelul pietei nationale, prin compensare interbancara;
ee) cea de a treia uniformizare a cursului pe piata valutara se produce la nivel
international, prin compensarea intre piete.
Operatiunile la vedere sporesc viteza de circulatie a valutelor si usureaza derularea
tranzactiilor de import-export, ele detinand ponderea cea mai mare in cadrul
tranzactiilor de vanzare-cumparare de valuta in cont.
Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta spot poarta numele
de cotatii sau cotatii spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru
tranzactiile la care ziua de decontare este diferita de cea a operatiunilor spot.
Operatiuni la termen (forward)
Operatiunile la termen (forward) sunt acele operatiuni in care tranzactia are loc
imediat, dar livrarea valutelor sau devizelor se face dupa un anumit termen
convenit si la un curs stabilit in momentul incheierii respectivei tranzactii. Acest
termen este standardizat, putand fi de o luna (1 M), de doua luni (2 M), de trei luni
(3 M), de sase luni (6 M) : de 12 luni (Y)*)
Operatiunile la termen (forward) pot fi de doua feluri:
ff) operatiuni simple (normale) sau outright;
gg)operatiuni complexe (de exemplu: swap).
Operatiunile simple outright presupun vanzarea sau cumpararea la termen a
unei valute contra unei alte valute, cursurile la care se efectueaza aceste operatiuni
purtand denumirea de cursuri forward.
Bancile actioneaza pe piata valutara fie in nume propriu, fie la ordinul unui client, de
obicei existand unele restrictii valutare, de care bancile trebuie sa tina cont.
Bancile isi stabilesc propriul lor curs valutar, care poate fi diferit de cel al bursei
valutare sau al bursei de valori, dar cu o marja destul de rezonabila.
Cursul valutar al unei monede difera la operatiunea de cumparare fata de cel de la
operatiunea de vanzare, cotatia la vanzare fiind, de regula, mai mare decat cea de
la cumparare, diferenta reprezentand comisionul vanzatorului. Cotatia mai difera,
de asemenea, la operatiunile la termen fata de operatiunile la vedere, in aceasta
privinta putand aparea doua situatii:
cursul valutar exprimat in moneda nationala este mai mare pentru operatiunile
la termen decat pentru operatiunile la vedere. Acest fenomen este normal, intr-o
anumita masura, deoarece la cursul de tranzactionare se adauga si dobanda pentru
perioada de pana la scadenta, dar exista si situatia cand cursul la termen depaseste
si acest adaos, caz in care se spune ca valuta respectiva face prima (premium) si
moneda face discont (discount) sau, cu alte cuvinte, exista un report;

cursul valutar exprimat in moneda nationala este mai mic pentru operatiunile
la termen decat pentru operatiunile la vedere. In acest caz se spune ca valuta
respectiva face discont si moneda face prima, sau ca exista un deport.
Tendintele de apreciere si depreciere aferente reportului si deportului la diferite
valute favorizeaza operatiunile speculative si pe cele de arbitraj.
In general cursul la termen (forward) este stabilit de banci, tinandu-se cont de doua
elemente:
hh)cursul la vedere al valutei (cursul spot);
ii)
diferenta dintre ratele dobanzii pentru perioada operatiunii de
vanzare-cumparare de valuta la creditele exprimate in cele doua valute.
Formula de calcul a punctelor forward este urmatoarea:

(16)

unde:
Fwd = punctele de forward;
Cs

= cursul spot;

= Perioada de timp cat inscrisul a fost in posesia detinatorului.

K
= diferenta de dobanda dintre cele doua valute pentru perioada de calcul a
forward-ului
Nz

= numarul de zile al perioadei de calcul a forward-ului

Pentru perioade fixe, de una, doua, trei, sase sau 12 luni, formula de calcul a
forward-urilor devine:

(17)

unde:
N = 1; 2; 3; 6; 12 luni

Ca si pentru cursul la vedere (spot), bancile stabilesc pentru cursul la termen

(forward) un nivel pentru cumpararea si altul pentru vanzarea valutei. Atunci cand
forward-ul la cumparare este mai mare decat forward-ul la vanzare, cursul este
in deport, iar cand este in situatia inversa, cursul este in report.
In concluzie, cursul forward (de vanzare sau de cumparare) se obtine din cursul
spot, din care se scade deportul sau se adauga reportul.

Practic, cursul forward se obtine din cursul spot, la care se adauga sau se scade o
diferenta definita prin doi termeni (numiti pip-uri) care corespund cursului de
cumparare, respectiv celui de vanzare.
De exemplu:
Se presupune ca un dealer coteaza EUR/USD astfel:

spot
forward 1 M

bid

ask

1,0620

1,0720

40

30

Aceasta inseamna ca dealer-ul cumpara la termen (o luna), cu 1,0580 si vinde cu

1,0690 (deoarece pip-urile erau in relatie 40>30, acestea s-au scazut din cursul
spot).
In situatia in care dealer-ul coteaza EUR/USD:
bid
spot
forward 1 M

ask
1,0620
40

1,0720
50

Aceasta inseamna ca dealer-ul cumpara la termen (o luna) cu 1,0660 si vinde cu

1,0770 (deoarece pip-urile erau in relatie 40<50, acestea s-au adaugat la cursul
spot).
Cursul forward, calculat, asa cum s-a vazut, pe baza cursului spot, nu reprezinta
insa o estimare a cursului spotin viitor, ci este determinat de cererea si oferta de
valuta in perioada urmatoare. Acest tip pe curs de utilizeaza foarte mult in practica
tranzactiilor valutare, atat a celor de acoperire, realizate in scopul evitarii unui risc
valutar (hedging), cat si a celor care urmaresc indeosebi realizarea de castiguri:
speculatii valutare, arbitrajul valutar si al dobanzilor, interventiile pe piata ale
Bancilor Centrale etc.
Operatiuni de swap
Operatiunea de swap valutar consta in cumpararea unei valute la o scadenta data si
la un curs determinat, concomitent cu vanzarea aceleiasi valute la un termen dat si
la un curs determinat.
Aceste operatiuni sunt o categorie speciala de operatiuni la termen, care reprezinta
practic o asociere a doua operatiuni valutare simultane si opuse: una de vanzare si
cealalta de cumparare, una la vedere si cealalta la termen. De exemplu: o vanzare,
astazi, de dolari americani, contra lei romanesti, insotita de o rascumparare la
termen (3 M) a monedei americane.
Daca la o prima vedere operatiunea swap pare a fi un troc de monede, existenta
unui termen la care se face operatiunea inversa face ca operatiunea sa echivaleze

cu o rambursare. Din punct de vedere economic operatiunea swap reprezinta deci

un fel de credit in valuta pe gaj de moneda, in general nationala.
Operatiunile swap se efectueaza mai frecvent pe piata valutara internationala,
asigurand o importanta miscare de lichiditati pe aceasta piata. De obicei, se
apeleaza la operatiuni swap atunci cand operatorii de pe pietele valutare nu pot
gasi credite in valuta necesara lor pentru acoperirea unor datorii sau atunci cand
crearea unui depozit in eurovalute cu aceeasi scadenta ar implica in mod sigur
costuri mult mai mari.
Aproape toti operatorii de pe piata valutara efectueaza operatiuni swap, in diferite
scopuri, cum ar fi, de exemplu:
jj)
Bancile Centrale, cu scopul sustinerii monedei nationale, imprumuta valute
contra unei sume echivalente in moneda nationala; aceste valute sunt oferite
ulterior pietei, in vederea redresarii cursului monedei nationale.
kk)Bancile comerciale apeleaza la operatiunile swap pentru a-si acoperi propriul
necesar de o anumita valuta din disponibilitatile din alta valuta, dar fara sa-si
reduca aceste disponibilitati.
ll)
Speculatorii de orice fel apeleaza, la randul lor, la operatiuni swap, deoarece
altfel, la scadenta unor operatiuni speculative deschise, in situatia in care ipoteza
lor cu privire la evolutia cursurilor valutare nu se confirma, ar inregistra o pierdere.
mm)
Firmele financiare si cele comerciale isi acopera nevoile de credite in
valuta prin intermediul unor operatiuni swap pe diferite termene.
Operatiuni de acoperire a riscului valutar
In regim de libera convertibilitate, tranzactiile comerciale presupun anumite
decalaje in timp la efectuarea platilor in valuta, ceea ce presupune un risc valutar
privitor la deprecierea valutei prevazute in contract. Pentru protectia impotriva
acestui risc valutar, exportatorii si importatorii pot apela la doua tipuri de
operatiuni:
1.
Operatiuni cu acoperire la termen, de tip hedging, care reprezinta tipul de
operatiuni prin care un operator se angajeaza sa plateasca o suma in valuta la un
anumit termen si imprumuta simultan aceeasi suma in valuta, cu aceeasi scadenta
de rambursare.
Finalitatea acestei operatiuni consta in protectia operatorului contra riscului de
depreciere a valutei la termen. In acest mod, cumparatorul de valuta se pune la
adapost de riscul deprecierii valutei in intervalul de timp dintre momentul incheierii
contractului si executarea acestuia, deoarece la scadenta platii, care coincide cu
termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere inregistrata la cumpararea
valutei este compensata cu un castig egal, obtinut la imprumut. Totodata, in cazul in
care valuta respectiva se apreciaza, creditorul va castiga la cumparare, dar va
pierde la imprumut, hedging-ul avand drept scop, in final, anularea oricarui efect
datorat variatiei cursului valutar.

Pe aceasta cale, riscul valutar este transferat bancii imprumutatoare, care, la randul
sau, va incerca sa se protejeze impotriva riscului modificarii de curs valutar. Acest
lucru banca il va face printr-o operatiune offset, fie cu un alt client, fie cu o alta
banca. In mod concret, daca o banca decide sa vanda unui client suma de 100 000
USD peste o luna, ea poate incheia, in paralel, un contract la termen pentru a
cumpara 100 000 USD, tot peste o luna. In acest fel, banca va elimina riscul ei
propriu si are garantia obtinerii unui profit din respectiva operatiune.
2.
Covering-ul, sau acoperirea comerciala, este utilizat pentru acoperirea riscului
pe care il implica o operatiune determinata si dispare odata cu executarea
contractului.
Speculatia valutara
Speculatia valutara este acea tranzactie de vanzare-cumparare de valuta prin care
se urmareste, nemijlocit, realizarea unui castig, ca diferenta intre cursul unei valute
la doua momente diferite pe aceeasi piata (un curs cunoscut si un altul, preconizat).
Aceasta categorie de operatiuni grupeaza acele tranzactii efectuate pe pietele
valutare cu scopul efectiv de a realiza un castig din diferentele de curs valutar.
In domeniul valutar este numit speculator acel agent care adopta o pozitie de
schimb, sperand ca in viitor cursul monedei sa evolueze in sensul asteptarilor sale.
Pozitia de schimb se defineste, pentru un agent si la un moment dat, ca fiind
diferenta dintre cantitatea de valuta detinuta (cea pe care o poseda, plus cea pe
care urmeaza sa o primeasca) si cantitatea de valuta datorata, in acest sens putand
exista doua situatii[3]:
nn)atunci cand aceasta diferenta este egala cu zero, se spune ca pozitia de schimb
este inchisa (pozitie ce nu presupune nici un risc);
oo)
atunci cand suma este mai mare sau mai mica decat zero, se spune
ca pozitia de schimb estedeschisa. In cazul in care suma este pozitiva, este vorba
de o pozitie deschisa pe termen lung (sau long), asteptandu-se o apreciere
a valutei avute in vedere; daca insa suma in cauza este negativa, atunci este vorba
de o pozitie de schimb pe termen scurt (sau short), asteptandu-se in acest caz, la o
depreciere a valutei avute in vedere.
Speculatia valutara poate fi, in functie de obiectivul urmarit de speculator, de doua
feluri [4].
-

speculatie activa

speculatie pasiva

1. Speculatia activa, la randul ei, poate fi:

a) Speculatie activa la vedere, care reprezinta o forma de speculatie ce poate
exista chiar si in situatia in care piata valutara la termen nu exista. Bunaoara, in
cazul in care o moneda se depreciaza rapid, speculatorii doresc sa renunte la ea,

vanzand-o la vedere. Daca, dimpotriva, se estimeaza o reapreciere a unei monede,

speculatorii vor avea, in mod evident, un comportament invers.
Simplificand, se poate spune ca speculatia la vedere consta in imprumutarea unei
valute pentru o perioada de timp data, urmata de imediata revanzare a acesteia,
contra unei monede forte.
De exemplu:
Sa presupunem ca valuta X are pe o anumita piata un curs in scadere;
un speculator va imprumuta o cantitate data din aceasta valuta X,
pentru un anumit termen. Cat mai grabnic, cu aceasta valuta el cumpara o
suma echivalenta, in valuta Y, despre care el estimeaza ca sunt sanse
reale de reapreciere sau mizeaza pe o relativa stabilitate a cursului.
La termenul de rambursare a creditului, operatorul (speculatorul) va face
operatiunea inversa, adica va vinde valuta Y, obtinand o suma mai mare
in valuta X, daca estimarile sale asupra evolutiei cursului de schimb se
confirma. O parte din suma astfel obtinuta o va folosi pentru rambursarea
imprumutului, iar restul constituie profitul lui, obtinut practic fara nici o
investitie.
b) Speculatia activa la termen consta in anticiparea evolutiilor cursurilor valutare la
vedere.
In conditii teoretice, de perfecta certitudine, cursul la termen ar trebui sa coincida
cu cel la vedere la scadenta. Insa in realitate cursul la vedere in viitor este o
variabila necunoscuta, putand face obiectul unor previziuni cu un grad mai mare
sau mai mic de probabilitate.
In principiu, speculatia la termen consta in vanzarea de valuta la termen, fara
acoperire, adica fara a cumpara in paralel valuta necesara. Cu alte cuvinte,
operatorul vinde in acest caz ceva ce nu poseda deoarece, in ipoteza confirmarii
previziunilor sale, la termenul de lichidare, el va putea gasi foarte usor, la un curs la
vedere mai scazut, valuta pe care trebuie sa o predea. In consecinta, speculatia la
termen se bazeaza practic pe diferenta estimata intre cursul la termen si cursul la
vedere din ziua scadentei.
De exemplu:
Se presupune ca valuta X are un curs la vedere 1 X = 1,8 Y, iar cursul la
termen de trei luni este de 1 X = 1,6 Y, deoarece se estimeaza o
depreciere a valutei X. Dar operatorul considera ca valuta X nu se va
deprecia, drept urmare el va cumpara la termen de trei luni o suma in
aceasta valuta, in schimbul valutei Y. La scadenta, daca previziunile sale
au fost corecte, el poate vinde la vedere valuta X contra valutei Y,
realizand astfel un profit.
c) Speculatia activa mixta reprezinta o combinatie intre o speculatie la vedere
asupra diferentelor dintre cursurile de schimb si o speculatie asupra diferentialului
dobanzii.

2. Speculatia pasiva include in structura sa operatiuni ce se desfasoara fie la

vedere, fie la termen, avand ca scop doar prevenirea pericolelor cauzate de riscul
valutar, iar nu obtinerea vreunui castig din diferentele de curs valutar la doua
momente diferite. In realitate aceste operatiuni nu se incadreaza in definitia
operatiunilor speculative propriu-zise, ele fiind practic proceduri normale de
acoperire a riscurilor.
Arbitrajul valutar
Arbitrajul valutar reprezinta o tranzactie de vanzare-cumparare de valuta
realizata de banci (motiv pentru care i se mai spune si arbitraj bancar), prin care
acestea au posibilitatea de a-si valorifica disponibilitatile de moneda nationala sau
de valuta, vanzand acolo unde cursul este mai mare, si cumparand de acolo unde
cursul valutei tranzactionate este mai mic. In esenta, arbitrajul valutar nu este
altceva decat o asociere de vanzare-cumparare de valuta, cu unicul scop de a
realiza profit. Fiind efectuate pe baza unor cursuri certe, publicate pe diferite piete,
aceste operatiuni nu se pot solda, in principiu, decat cu profit.
Practic, succesul unei operatiuni de arbitraj valutar consta in rapiditatea
valorificarii situatiei momentane a cursului unei monede pe diferitele piete valutare
sau la momente diferite, pe aceeasi piata. Astfel, sursele obtinerii profitului pot fi
urmatoarele:
pp)
diferite;

diferenta dintre cursurile aceleiasi valute inregistrate pe doua piete

qq)
diferenta dintre cursurile aceleiasi valute inregistrate in momente
diferite, pe aceeasi piata;
rr) diferenta dintre cursurile a doua valute inregistrate pe doua piete diferite.
Arbitrajul valutar poate fi de doua feluri:
1. Arbitrajul valutar simplu, cu doua variante:
- arbitraj direct;
- arbitraj triunghiular.
2. Arbitrajul valutar combinat.
1. Arbitrajul simplu direct consta in vanzarea unei valute pe o piata unde cursul este
mai mare, si cumpararea simultana a aceleiasi valute pe o alta piata, la un pret mai
mic.
Arbitrajul simplu triunghiular se bazeaza pe un curs incrucisat, constand practic in
vanzarea valutei A contra valutei B, si cumpararea simultana a valutei C prin
revanzarea valutei B, pe aceeasi piata.
2. Arbitrajul combinat, dupa cum sugereaza si denumirea sa, urmareste realizarea
unui castig maxim, din efectuarea urmatoarelor operatiuni:
-

vanzarea spot a unei valute pe piata si cumpararea la termen pe aceeasi piata;

cumpararea spot pe o piata si vanzarea la termen pe o alta piata, in functie de

estimarile facute in privinta evolutiei cursurilor pe aceste piete.
Arbitrajul valutar are o pondere insemnata in cadrul operatiunilor efectuate de
banci pe pietele valutare, acestea gasind astfel o modalitate eficienta de a-si
valorifica disponibilitatile valutare.
Piata valutara in Romania
Crearea unei piete valutare in Romania a devenit posibila abia dupa decembrie
1989, aceasta fiind initial o piata interbancara, functionand pe baza mecanismelor
licitatiei, prin care s-a urmarit stabilirea unui raport real de schimb intre leul
romanesc si dolarul american, iar prin intermediul acestui curs, a unui raport real de
schimb fata de cursul celorlalte valute de schimb, convertibile si neconvertibile.
Dupa data de 5 august 1991 au fost infiintate casele de schimb valutar, unde
persoanele fizice au posibilitatea sa faca operatiuni de schimb valutar, in conditii
ceva mai limitative privind cumpararea de valuta, dar mai permisive pentru
vanzarea acesteia.
Mecanismul pietei de licitatie, care avea ca obiect central formarea cursului de
schimb prin metoda fixing-ului la Banca Nationala, prezenta o serie de dezavantaje:
ss) bancile actionau doar in contul clientilor (ca brokeri), neavand un rol activ in
definirea cursului de echilibru;
tt)

cursul era fix, fiind valabil pentru 24 de ore;

uu)se stabilea doar un curs spot (la vedere);

vv)clientii bancilor nu aveau posibilitatea alegerii dintre mai multe cursuri de
schimb pe acela care era mai avantajos pentru ei.
Pentru eliminarea acestor inconveniente, la data de 1 august 1994 a intrat in
functiune piata valutara interbancara, care, impreuna cu piata valutara pentru
persoanele fizice, formata din casele de schimb valutar, alcatuiesc cele doua
segmente ale pietei valutare din Romania.
Piata valutara interbancara este o piata continua, in cadrul careia se efectueaza
vanzari si cumparari de valute pe baza monedei nationale, la cursuri de schimb
determinate de piata. Clientii (agentii economici) adreseaza cererea lor de
vanzare-cumparare de valuta bancilor economice autorizate. Pe baza acestor cereri
de vanzare-cumparare, bancile respective vor oferi un pret de vanzare (pretul cerut,
sau ask), la care clientii potcumpara de la banca sau un pret de vanzare a valutei
(pretul oferit, sau bid), la care clientii pot vinde banciivaluta.
Principiile de operare pe aceasta piata sunt urmatoarele:
ww)
concentrarea la bancile comerciale autorizate a ordinelor de
vanzare-cumparare de valuta;

xx)obligatia bancilor de a face piata (in limba engleza: market maker), oferind
la solicitarea clientilor lor (agenti comerciali), preturi de vanzare si, respectiv, de
cumparare a valutelor;
yy)extinderea sferei operatiunilor efectuate, adica posibilitatea de a efectua, alaturi
de operatiunile la vedere (spot), si operatiuni la termen (forward).
La aceasta piata participa si Banca Nationala a Romaniei, care are
urmatoarele obligatii in organizarea si functionarea pietei valutare interbancare:
zz) reglementarea si supravegherea pietei valutare;
aaa)
autorizarea intermediarilor de a opera pe aceasta piata si
supravegherea lor;
bbb)
participarea in mod nemijlocit pe piata valutara, in scopul punerii in
aplicare a politicii valutare si protejarii monedei nationale;
ccc)
publicarea zilnica a cursului de referinta a leului, in raport cu
monedele straine.
In ceea ce-i priveste pe intermediarii care opereaza pe piata valutara din Romania,
Regulamentul valutar emis de Banca Nationala a Romaniei prevede ca acestia sa
fie, in prealabil, autorizati de B.N.R., acordarea acestei autorizatii fiind conditionata
de indeplinirea unor conditii specifice calitatii de broker sau dealer. Aceste conditii
minime, care trebuie sa fie indeplinite pentru participarea pe piata valutara ca
intermediari autorizati, sunt urmatoarele[5]:
a)

existenta unui capital social adecvat;

b) existenta unei autorizatii de functionare (nu poate fi autorizata participarea pe

piata valutara a intermediarilor fata de care a fost initiata procedura legala de
reorganizare si lichidare judiciara);
c)
existenta unei structuri organizatorice distincte si a unui spatiu specific,
adecvat pentru activitatea de intermediere valutara;
d)

existenta unor norme proprii care sa reglementeze:

- procedurile de lucru cu clientii;

- relatiile cu alti intermediari;
- competentele si limitele valorice pana la care se poate manifesta
fiecare arbitrajist, precum si limitele de lucru cu ceilalti intermediari autorizati;
- penalitatile convenite in relatia cu clientii, precum si cu alti intermediari
autorizati, in cazul nerespectarii termenelor de decontare a tranzactiilor;
- sistemul de evidenta contabila a operatiunilor valutare;
e)

desemnarea personalului implicat in activitatea de schimb valutar;

f)
existenta unor relatii de corespondent, stabilite prin conturi deschise in
strainatate;
g)

existenta unui sistem operational specific.

In prezent, piata valutara interbancara din Romania prezinta urmatoarele

caracteristici:
ddd)
in calitate de intermediari opereaza doar bancile comerciale si casele
de schimb valutar, bancile comerciale ocupand locul principal;
eee)
principalele operatiuni efectuate pe aceasta piata sunt cele la
vedere (spot) si cele la termen (forward); in ceea ce priveste cursurile spot (la
vedere), acesta se prezinta sub trei forme:
cursul afisat, care este un curs indicativ al bancii si care ramane, in principiu,
neschimbat in cursul unei zile;
cursul cotat, care este un curs efectiv (cel la care banca incheie tranzactiile) si
care fluctueaza pe tot parcursul zilei;
- cursul de referinta, care se stabileste de Banca Nationala a Romaniei la
sfarsitul programului zilnic de lucru si care reprezinta media ponderata a cursurilor
zilei respective din sistemul bancar.
fff)intermediarii erau solicitati sa coteze si sa afiseze in permanenta, in timpul orelor
de functionare a pietei valutare interbancare, cursurile de schimb pentru cel putin
sase valute: USD, GBP, DEM, FRF, CHF, ITL*).
ggg)

metoda de cotare practicata este cea directa;

hhh)
pentru cotatiile la termen sunt stabilite cursuri pentru cel putin trei
scadente: o luna, trei luni si sase luni;
iii) marja dintre cursurile de vanzare si cele de cumparare se stabileste liber, pe
piata valutara interbancara;
jjj) intermediarii autorizati sa participe pe piata valutara interbancara au obligatia
sa coteze, atat pentru clientii lor, cat si pentru intermediari autorizati, cursuri
ferme sau informative, la solicitarea acestora. Cotatia fermareprezinta, in esenta, un
pret care angajeaza in mod neconditionat banca. In situatia in care cotatia ferma
este acceptata de un client, tranzactia se considera a fi incheiata si se executa
neconditionat.
Bancile pot efectua si operatiuni de schimb valutar la un curs limitat, care nu este
altceva decat un curs limitapana la care un client poate solicita efectuarea unei
operatiuni. De exemplu, intelesul termenului limitat este urmatorul:
-

in cazul unui ordin de vanzare: vindeti cu cel putin

in cazul unui ordin de cumparare: cumparati cu cel mult

In cazul ordinelor la curs limitat, clientii bancilor trebuie sa specifice pentru ce

perioada de timp sunt valabile aceste ordine (adica numarul de zile).
Operatiunile de vanzare-cumparare de valute sunt efectuate de banci atat in contul
lor, pentru mentinerea sau constituirea unei anumite structuri a propriilor depozite
in valuta, cat si in contul clientilor persoane juridice.
Vanzarea de valuta de catre persoanele juridice este astfel, practic, nelimitata,
acestea fiind doar obligate sa faca dovada provenientei legale a valutei detinute.
Cumpararea de valuta se poate realiza doar pentru operatiuni comerciale si
necomerciale, pe baza unor documente comerciale sau financiare (acreditive*),
ordine de plata, cambii), care atesta obligatia unei plati in strainatate.
Atat vanzarea, cat si cumpararea de valuta se efectueaza in baza unui ordin dat de
clientul persoana juridica, pe formulare tipizate, puse la dispozitie de banca.
Bancile satisfac in primul rand, ordinele de cumparare in limita ordinelor de vanzare
existente. In situatia in care cererea de valuta este mai mare decat cea oferita la
nivelul unei banci, aceasta poate apela fie la alte banci pentru a cumpara valuta
necesara, fie, in ultima instanta, poate apela la Banca Nationala a Romaniei.

Formular de cumparare de valuta

Denumire / Nume
client .
.
Adresa / Sediul

ACCEPTAT/RESPINS (motivul)
.
la CURSUL COTAT FERM si acceptat de client
de .lei/.
sau la CURSUL LIMITAT solicitat de client

Tel./Fax.

de lei/

Persoane de
contact

Semnatura clientului

Nr. din Registrul

comertului

EXECUTAT LA CURSUL de lei/

Semnatura autorizata

L.S.

L.S.

Se completeaza de intermediar la sediul acestuia, in

prezenta clientului.

Cod fiscal

.
Nerezident
ORDIN DE CUMPARARE VALUTA LA VEDERE LA TERMEN
Valabil pana la data de .
Catre .
CUMPARATI suma de ./ cu data valutei de
(cifre)

(litere)

...
Echivalentul in lei il veti recupera din contul nostru disponibil nr. .. deschis la
.
Suma in valuta cumparata o veti vira cu aceeasi data de valuta (sus-mentionata) in
contul nostru nr. deschis la
1. Anexam urmatoarele acte care probeaza natura operatiunii valutare:

2. Scopul cumpararii de valuta este:

- operatiune valutara curenta;

- operatiune valutara de capital, reprezentand:

- investitie directa;
- investitie de portofoliu;
- investitie imobiliara;
- alte operatiuni valutare de capital.
3. Declaram ca suntem de acord ca sumele in valuta cumparate in baza prezentului
ordin si neutilizate in termen de 30 de zile de la data expirarii termenului de plata
conform destinatiei initiale sau pentru alte operatiuni valutare curente sa fie
cumparate de banca prin care se executa prezentul ordin.
Data intocmirii

Semnatura autorizata
L.S.

Formular de vanzare de valuta

Denumire / Nume client .

ACCEPTAT/RESPINS (motivul)
..

.
..

Adresa / Sediul
.
.

la CURSUL COTAT FERM si acceptat

de client

Tel./Fax.

Persoane de contact
..
Nr. din Registrul comertului
.
Cod fiscal

de ..lei/

sau la CURSUL LIMITAT solicitat de

client
de .lei/
.
EXECUTAT LA CURSUL de
..lei/..
Semnatura
autorizata
clientului

Nerezident

Semnatura
L.S.

L.S.
Se completeaza de intermediar la
sediul acestuia, in prezenta
clientului.
ORDIN DE VANZARE VALUTA LA VEDERE LA TERMEN

Valabil pana la data de

Catre .
VINDETI suma de / cu data valutei de
(cifre)

(litere)

.
din contul nostru valutar nr. .. deschis la
...
Contravaloarea in lei se va vira cu aceeasi data a valutei in contul nostru in lei nr.
. deschis la
1. Scopul cumpararii de valuta este:
- operatiune valutara curenta;
- operatiune valutara de capital, reprezentand:
- investitie directa;
- investitie de portofoliu;
- investitie imobiliara;
- alte operatiuni valutare de capital.

Data intocmirii

Semnatura autorizata

L.S.
Mecanismul cursului valutar
In economiile de piata, atat valutele, cat si devizele sunt vandute si cumparate de
banci autorizate si la bursele valutare, deci pe piata libera, in schimbul monedei
nationale. Cei ce vand pe piata valute si devize sunt exportatorii si ceilalti
beneficiari de incasari din strainatate, iar cei care cumpara aceste valori de pe
piata, avand de facut plati in strainatate, sunt fie importatori, fie diversi debitori.
Urmare a jocului cererii si ofertei dintre exportatorii si importatorii de valute sau
devize de pe piata, vanzarea si cumpararea valutelor si a devizelor se efectueaza la
un anumit pret, denumit curs.
Rezulta deci ca acest curs valutar reprezinta pretul unei monede nationale exprimat
intr-o alta moneda. Ca orice alt pret, cursul valutar sau cursul de schimb al unei
monede reflecta raporturile dintre cererea si oferta pentru moneda respectiva pe
piata schimburilor valutare.

Cererea pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si

juridice straine pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este
exprimat in valuta respectiva.
Oferta pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si
juridice straine, posesori ai respectivei valute, pentru bunurile, serviciile si activele
financiare al caror pret este exprimat in valute straine.
In general, cursul valutar poate fi exprimat prin urmatoarele doua modalitati:
a) prin raportul:

Ms
Mn

= n Ms = n Mn

sau:
b) prin raportul:

Mn
Ms

= m Mn = m Ms

unde:
Ms = valoarea monedei straine
Mn = valoarea monedei nationale
In primul caz, cursul valutar poate fi definit ca fiind valoarea unei unitati monetare
straine exprimata in unitate monetara nationala, iar in cel de al doilea caz, cursul
valutar este definit ca fiind valoarea unitatii monetare nationale exprimate in functie
de o alta moneda straina.
Stabilitatea raporturilor de schimb dintre moneda nationala si monedele straine,
precum si publicarea cursurilor de schimb de catre autoritatea nationala monetara
sau de catre diverse banci comerciale poarta denumirea decotatie.
Pe baza celor prezentate mai sus se poate observa ca, in primul caz, avem de a face
cu o cotatie directa, iar in cel de al doilea caz, cu o cotatie indirecta.
Categorii de cursuri valutare
Cursurile valutare pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:
1. In functie de modul in care sunt stabilite:
a)

Curs oficial

Acest curs este cel stabilit de autoritatea nationala monetara pe cale unilaterala,
fiind mai apropiat sau mai indepartat de raportul valoric real dintre monede sau de
cel stabilit pe piata si recunoscut de autoritatea nationala monetara.
In situatia in care baza pentru stabilirea acestui curs oficial o constituie valoarea
paritara, cursul oficial coincide cu paritatea si poarta denumirea de curs oficial
paritar.

Cand stabilirea cursului oficial este rezultatul unui acord international bilateral,
incheiat cu o anumita tara, atunci cursul oficial poarta denumirea de curs oficial
conventional.
Cursul oficial este fix, stabilit de regula in afara pietei valutare, fiind deci distinct de
cursul real sau de cursul rezultat din raportarea puterilor de cumparare a celor doua
monede pe piata.
b)

Curs neoficial

Acest curs este de fapt pretul inregistrat pe piata la un moment dat de o unitate
monetara, fiind format pe baza raportului dintre cererea si oferta de moneda.
2. In functie de modul de variatie:
De-a lungul anilor, cursurile valutare au fost de trei feluri:
a)
Cursuri fixe (cursurile oficiale) sunt acele cursuri stabilite de oficialitatile
monetare ale tarii respective si care sunt mentinute la acelasi nivel cat mai mult
timp posibil. Aceasta rigiditate a cursului fata de modificarile cererii si ale ofertei
necesita interventia autoritatilor monetare ale statului.
De exemplu:
Sa presupunem ca, la un anumit curs fix, cererea depaseste oferta de pe
piata valutara. In aceasta situatie, prin interventia sa autoritatea
monetara va contribui la sporirea ofertei pentru valuta solicitata. Daca
aceasta valuta este chiar moneda nationala, autoritatea monetara va
vinde moneda proprie pe piata valutara si va cumpara alte valute, marind
propriile ei rezerve de valute straine. Daca insa excesul de oferta vizeaza
moneda nationala, autoritatea monetara va cumpara propria moneda
nationala, ceea ce va determina o reducere a rezervelor valutare oficiale.
Atunci cand oferta depaseste sistematic cererea pentru o anumita valuta,
se inregistreaza presiuni puternice asupra cursului fix, in sensul scaderii
acestuia. Pentru a se evita modificarea oficiala a cursului, autoritatea
monetara trebuie sa intervina, cumparand valuta aflata in exces pe piata.
b) Cursurile libere sau flotante sunt acele cursuri stabilite in mod normal, ca
urmare a functionarii libere, neinfluentate, a mecanismului pietei. Astfel, pe o piata
complet libera, fara interventii din partea autoritatii monetare, cursul de schimb
fluctueaza si evolueaza in functie de fluxurile cererii si oferte, pana ce se ajunge la
un nivel la care piata valutara este in echilibru. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca
cererea de valuta este suficienta pentru a absorbi valuta existenta si oferita pe
piata, iar pe de alta parte, pe piata exista suficienta valuta, pentru a putea satisface
corespunzator cererea.
Ca atare, o situatie in care o valuta este libera sa-si gaseasca propriul nivel de
echilibru, ca raspuns la jocul cererii si al ofertei de pe piata valutara, este descrisa
ca avand un curs de schimb flotant.

Acest sistem presupune revizuiri frecvente, uneori chiar substantiale, ale nivelului
cursului de schimb, ca raspuns la jocul cererii si al ofertei de pe piata. In cazul in
care se manifesta pe piata internationala o cerere sporita pentru exporturile unei
tari sau pentru activele sale financiare, cererea pentru moneda acesteia va creste,
iar cursul ei de schimb se va aprecia. In situatia inversa, daca se inregistreaza o
crestere a volumului importurilor sau de capital, va exista un exces al ofertei
monedei respective fata de cerere si deci, va avea loc deprecierea cursului de
schimb al acestei monede.
Miscarile speculative internationale de capital pot afecta puternic nivelul cursului de
schimb al valutelor. In acest sens, un exemplu edificator il constituie socurile
speculative pe care le-au resimtit, in anii 1992 1993, lira sterlina, lira italiana,
francul francez, peseta spaniola si escudo portughez, ceea ce a avut un impact
considerabil asupra Sistemului Monetar European (S.M.E.)
Un alt aspect demn de luat in seama este acela ca, din punct de vedere al
terminologiei, modificarea oficiala a cursurilor fixe este desemnata prin cuvintele
revalorizare cresterea cursului, si devalorizare scaderea cursului, in vreme
de in cazul cursurilor flotante (cu evolutie efectiva pe piata valutara), cresterea
acestora este desemnata prin termenul de apreciere, iar scaderea prin cel de
depreciere.
Pentru stabilizarea cursului de schimb al monedei nationale autoritatile monetare au
la dispozitie un intreg set de instrumente ale politicii monetare macroeconomice.
Astfel, pentru evitarea deprecierii monedei, Banca Centrala poate ridica ratele
dobanzii (mai ales taxa oficiala a scontului), in speranta atragerii de capital strain,
ceea ce ar duce la o crestere a cererii pentru moneda nationala. De asemenea,
cresterea ratei dobanzii poate calma presiunea inflationista, prin atragerea
excesului de lichiditati de pe piata monetara.
In acelasi scop pot fi folosite si instrumente fiscal-bugetare. De exemplu, intr-o tara
a carei moneda se depreciaza, guvernul poate adopta o politica fiscala deflationista,
marind impozitele sau reducand cheltuielile bugetare. Acest lucru ar putea duce la
reducerea cererii interne, incurajand producatorii interni sa-si vanda produsele la
export.
Bineinteles, exista o serie de argumente pro si contra, atat in cazul cursurilor
valutare fixe, cat si in cel al cursurilor flotante, cu toate ca o reintoarcere la cursurile
valutare fixe ar fi in totala contradictie cu mecanismul actual al economiilor de
piata.
Principalele argumente in favoarea cursurilor fixe sunt urmatoarele*):
kkk)
Cursurile fixe favorizeaza comertul si investitiile internationale,
indepartand nesiguranta si riscul existente in cazul cursurilor flotante;
lll) Angajamentul unui guvern de a mentine un regim de cursuri fixe poate
disciplina modul de elaborare a politicii monetare, autoritatea nationala valutara (de
fapt, statul) neputand astfel sa recurga cu usurinta la cresterea masei monetare

interne, intrucat aceasta politica ar genera presiuni pentru devalorizarea monedei

nationale, ceea ce ar avea drept urmare o reducere a rezervelor valutare;
mmm)
Mentinerea cursurilor fixe necesita un grad ridicat de cooperare
internationala si de coordonare a politicilor macroeconomice ale statelor, ceea ce
poate ajuta la crearea unui climat international mai stabil, care va favoriza
dezvoltarea comertului international si a investitiilor;
nnn)
Dat fiind ca speculatiile de pe pietele schimburilor valutare
internationale sunt din ce in ce mai puternice, se argumenteaza ca piata nu poate
realiza singura un curs de schimb stabil care sa reflecte in mod real performanta si
adevaratul potential economic al unei tari.
In ceea ce priveste cursurile flotante, si in favoarea acestora exista
urmatoarele argumente:
ooo)
Cursurile de schimb flotante permit o ajustare automata, pentru a se
asigura echilibrul intre cererea si oferta unei valute;
ppp)
Cursurile de schimb flotante permit guvernelor sa concentreze
instrumentele politicii economice pentru realizarea unor obiective interne, fara a fi
confruntate cu restrictiile unui curs fix;
qqq)
Cursurile de schimb flotante protejeaza economia interna de socurile
preturilor externe, permitand aprecierea monedei nationale fata de monedele tarilor
care inregistreaza o rata ridicata a inflatiei, oferind economiei interne posibilitatea
evitarii importului de inflatie din strainatate.
c)
Cursurile fluctuante sunt acele cursuri valutare care pot flota doar in anumite
limite, deci numai cu o anumita marja de variabilitate. Acest curs se situeaza
intre cursul fix si cursul flotant, fiind format printr-o fluctuatie libera pe piata, in
functie de raportul existent intre cererea si oferta de valuta, dar numai intre
anumite limite fixate de autoritatea monetara nationala. In cazul in care limitele
stabilite sunt depasite, statul, prin Banca Centrala, intervine pentru sustinerea
cursului monedei, in sensul aducerii lui in cadrul limitelor fixate, numite silimite de
interventie.
Un astfel de curs este practicat, in prezent, de tarile membre ale Sistemului
Monetar European; intre cursurile valutare ale acestor tari nu pot exista diferente, in
plus sau in minus, mai mari de 2,25%, cu exceptia peso-ului spaniol, pentru care
este permisa o maja de +/- 6%.
In realitate, atat cursurile fixe cat si cele flotante sunt doar cazuri extreme, practica
internationala scotand in evidenta faptul ca majoritatea statelor incearca sa adopte
cursuri valutare stabile, dar flexibile.
3. In functie de utilizarea efectiva pe piata, se pot distinge:
a)
Cursul valutar real de schimb, care este stabilit pe baza paritatii puterilor
efective de cumparare de pe pietele monetare, nefiind insa un curs curent sau
operativ, care sa fie utilizat in tranzactiile valutare sau financiare.

b) Cursul valutar economic (sau cursul pietei) este stabilit pe baza etaloanelor
internationale, determinate pe piata monetara, in functie de informatiile privind
posibila evolutie a factorilor de influenta. Acest curs este cel practicat efectiv pe o
piata la un moment dat, piata pe care, urmare unor tranzactii, paritatea puterii de
cumparare poate fi influentata si de alti factori, in afara celor obisnuiti, care pot
determina nivelul puterilor de cumparare, cu ar fi de exemplu, factorii subiectivi
datorati unor conjuncturi specifice. Aceste influente pot provoca oscilatii ale cursului
pietei in jurul paritatii puterilor de cumparare.
Discrepanta dintre cele doua cursuri se explica prin influenta predominanta a
factorilor de pe piata internationala si prin modul diferit de interpretare a factorilor
nationali si internationali din partea operatorilor de pe piata monetara
internationala.
4. In functie de pozitia bancii, pot fi distinse:
rrr)curs de schimb la vanzare
sss)

curs de schimb la cumparare

Aceste doua cursuri indica pretul la care o banca sau o casa (oficiu) de schimb
valutar vinde sau cumpara o valuta.
De regula, cursul de schimb la vanzare este mai mare decat cursul de schimb la
cumparare, datorita comisionului bancii sau al casei (oficiului) de schimb.
In cazul cotatiei directe, banca sau casa (oficiul) de schimb cumpara mai ieftin
valuta (moneda straina) si o vinde mai scump.
De exemplu, la Tokyo, cursul dolarului S.U.A. apare astfel:
-

cumparare: 1 $ = 117,60

vanzare:

1 $ = 117,95

In cazul metodei indirecte de cotatie, cursul de cumparare al valutei este de fapt cel
de vanzare al monedei proprii; din aceasta cauza el se situeaza sub cursul de
cumparare. De exemplu, la Londra, cursul dolarului S.U.A. apare astfel:
-

cumparare: 1 = 1,64 $

vanzare:

1 = 1,58 $[6]

5. In functie de momentul lichidarii tranzactiei, putem distinge:

a) Cursul la vedere (spot) este cursul zilei in care se incheie tranzactia de
vanzare-cumparare de valuta, curs la care se si lichideaza tranzactia, in aceeasi zi
sau cel mai tarziu dupa 48 de ore, cand se procedeaza la primirea sumelor
convenite.
b) Cursul la termen (forward) este folosit pentru tranzactiile de valuta care prevad
livrarea valutei si primirea contravalorii ei (lichidarea tranzactiei) dupa 1, 2, 3, sau 6
luni de la data perfectarii operatiunii respective. Acest curs este stabilit in ziua

incheierii tranzactiei ca un pret preconizat a fi realizat. Fiind un pret prestabilit,

inscris in contract, este evident ca va fi respectat, indiferent de nivelul cursului din
ziua lichidarii tranzactiei. Bancile comerciale conteaza valutele la termene diferite: 1
luna, 3 luni, 6 luni etc. si, in functie de sensul diferentei cursului la termen fata de
cursul la vedere din ziua stabilirii lui, exista doua feluri de cursuri la termen:
-

curs in report, sau cu prima

curs in deport, sau cu discount

Metode aplicate in determinarea cursului valutar

In trecut, monedele nationale erau definite prin continutul lor valoric, stabilit prin
lege de statele respective. Acest continut era denumit valoare paritara si reprezenta
valoarea unui etalon ales, etalon ce s-a schimbat mereu de-a lungul anilor. Conditia
de baza pe care trebuia sa o indeplineasca acesta o constituia stabilitatea, dar si
recunoasterea unanima pe plan international a valorii sale. Pentru un timp, acest rol
l-a avut aurul, urmat de etalonul aur-devize sau o alta moneda de referinta, bine
cotata pe piata internationala.
In cazul exprimarii in aur a valorilor paritare, acestea erau
denumite paritate-aur sau paritate metalica.
In afara de paritatea-aur, in teoria si practica monetara se mai intalnesc si paritati
valutare. Astfel, vechiul statut al Fondul Monetar International prevedea ca valoarea
paritara a monedei unui stat membru sa poata fi definita si in dolari S.U.A. Ca atare,
atunci cand se face raportul dintre doua monede exprimate in valuta, se poate
spune ca paritatea este valutara.
In situatia in care monedele isi definesc valoarea paritara in drepturi speciale de
tragere (D.S.T.), paritatea dintre ele se numeste paritate D.S.T.
Toate aceste valori paritare sau paritati se mai numesc si paritati teoretice, intrucat
aveau la baza un act normativ si de cele mai multe ori nu concordau cu realitatea,
respectiv cu puterea de cumparare efectiva a monedelor respective.
Pentru o perioada s-a incercat utilizarea unor valori paritare glisante, in care
definitia (paritatea) valutelor era ajustata periodic, la intervale scurte de timp,
precum si a unor valori paritare mobile, caz in care ajustarea se facea o data pe an.
In cele din urma s-a constat ca valorile paritare nu au nici o utilitate practica, fiind in
cele din urma eliminate din practica.
In conditiile actuale, aceste valori paritare au fost inlocuite cu puterile de
cumparare, reprezentand raportul dintre cantitatea de bunuri si servicii create
intr-o tara, care intra in sistemul relatiilor valutare si financiare internationale si
pretul lor, exprimat in moneda tarii respective.
Desi lipsit de o valoare practica deosebita, cursul real de schimb, sau cursul stabilit
pe baza paritatilor puterii de cumparare, reprezinta totusi punctul de plecare pentru
explicarea evolutiei cursurilor economice stabilite pe piata valutara, in functie de
cerere si oferta.

Calculul paritatii puterii de cumparare se face prin mai multe metode, care iau in
considerare dimensiunile multiple ale puterii de cumparare, evolutia unor indicatori,
ca de exemplu: indicele preturilor, al valorii productiei, precum si indicele evolutiei
paritatii unor monede nationale sau internationale in momentul calculului.
Calculul puterii de cumparare trebuie sa fie raportat la momentul realizarii,
deoarece acesta se schimba in timp. Fata de paritatea puterii de cumparare, cursul
valutar economic (cursul de schimb) variaza pe o curba ce oscileaza in jurul unei
axe.

curs real

paritatea puterii
de cumparare $/
paritatea puterii
de
cumparare

1 luna
Figura nr. 1.
Din Figura nr. 1, prezentata mai sus, se observa ca axa graficului se frange atunci
cand se schimba paritatea puterii de cumparare printr-o depreciere sau

devalorizare, sau in urma unei reaprecieri sau revalorizari. Cursul valutar economic
fiind cel stabilit efectiv pe piata, se observa ca este fie superior, fie inferior puterii
de cumparare.
Factorii care intervin asupra paritatii de cumparare, determinand indepartarea
cursului valutar economic de cursul real de schimb, pot fi grupati in doua categorii:
a) factori interni, care, la randul lor, sunt grupati in:
-

factori economici: productia de bunuri si evaluarea lor prin preturi;

factori financiari: dobanda, creditul, masa monetara;

factori politici, sociali si psihologici.

b) factori externi, care se grupeaza si ei in:

-

situatia balantei de plati externe a ambelor tari;

raportul cerere-oferta privind monedele respective pe piata mondiala;

factori politici, sociali, psihologici, specifici economiei mondiale.

O prima metoda de calcul a cursului real de schimb bazat pe puterea de cumparare,

este urmatoarea[7]:

(18)

unde:
Crs

= cursul curs real de schimb;

ai

= ponderea produsului i in valoarea tranzactiei internationale

Cri

= curs de revenire

= numarul de produse

(19)

unde:
p iA

= pretul intern din tara A pentru produsul i;

p iB

= pretul intern din tara B pentru produsul i.

Presupunand ca avem moneda x in tara A si moneda y in tara B, se pot alcatui doua

tabele: pentru cursul monedei x a tarii A, in raport cu moneda y a tarii B si pentru
cursul monedei y a tarii B in raport cu moneda x a tarii A.
Tabelul 11

Grupa
de
produs
e
specific
e tarii
A

Pretul
in
moned
a tarii
A

Pretul
in
moned
a tarii
B

piA (x)

piB (y)

p1

Coeficie
ntii de
pondera
re

Cursul
de
reveni
re Cri

Media
ponderata

p1A(x)

p1B(y)

a1

p2

p2A(x)

p2B(y)

a2

p3

p3A(x)

p3B(y)

a3

TOTAL

ai

In prima coloana sunt inscrise o serie de produse specifice tarii A.

In cea de a doua coloana este inscris pretul fiecaruia din produsele din prima
coloana, exprimate in moneda tarii A(x).
In cea de a treia coloana este inscris pretul fiecaruia din produsele din prima
coloana, exprimate in moneda tarii B(y).
In cea de a patra coloana sunt inscrise ponderilor produselor specifice tarii A in
volumul exportului acestei tari catre tara B.
In cea de a cincia coloana este inscris raportul celor doua preturi (cursul de
revenire).
In cea de a sasea coloana acest raport (cursul de revenire) este inmultit cu
ponderea produsului respectiv. Totalul celei de a sasea coloane este cursul valutar
real sau cursul real de schimb:

(20)

Pentru o unitate monetara a tarii B se obtin M unitati monetare ale tarii A.

In cel de al doilea tabel se procedeaza la fel, numai ca se iau in considerare

produsele specifice tarii B (care, in parte, pot fi aceleasi cu ale tarii A), cu ponderile
lor respective in exportul acestei tari, iar in coloana a cincea raportul este:

(21)

Totalul coloanei a sasea, cea care contine rapoartele ponderate, constituie cursul
valutar real, interpretat astfel: pentru o unitate monetara a tarii A se obtin N unitati
monetare ale tarii B.
Daca s-a efectuat un calcul corect, cele doua rezultate trebuie sa fie aproximativ
inverse, adica M N @ 1.
O a doua metoda de calcul a cursului real, tot dupa metoda puterii de cumparare,
este urmatoarea: se presupune ca avem moneda x in tara A si moneda y in tara B.
putem astfel construi urmatorul tabel:
Tabelul 12
Piat
aA

Piat
aB

Grupa de
produse
sau de
servicii

Ponde
re

1. bunuri
de
consum

p1

m1x

n1x

2.
produse
industria
le

p2

m2x

n2x

3.
servicii

p3

m3x

n3x

TOTAL

pi

Pentru un
1 y se
obtine

deci, cursul real pentru 1 y =

Media aritmetica
simpla

Media aritmetica
ponderata

Mi
4

(22)

In prima coloana (0), sunt inscrise grupele de produse si servicii ce sunt luate in
considerare.
In cea de a doua coloana (1), este inscrisa ponderea pe care fiecare grupa de
produse o reprezinta in volumul total al tranzactiilor externe cu tara de comparatie
(B).
In cea de a treia coloana este inscris numarul de unitati monetare x (adica m1, m2,
m3) aferente unei cantitati de produse ce se pot cumpara cu 1y pe piata A.
In cea de a patra coloana este inscris numarul de unitati monetare x (adica n1, n2,
n3) corespunzatoare aceleiasi cantitati de produse ce se pot cumpara cu 1y pe piata
B.
In cea de a cincia coloana se face media aritmetica a indicatorilor din coloanele 2 si
3, aflandu-se mediile M1, M2, M3.
In cea ce a sasea coloana (5), este calculata media ponderata, pentru fiecare grupa
de produse in parte.
Totalul acestei coloane constituie suma acestor medii ponderate si reprezinta
cantitatea de moneda x pentru o moneda y, cu alte cuvinte, cursul valutar paritar
real, in conformitate cu formula de mai sus.
Cursul real de schimb este utilizat, de regula, pentru analizarea evolutiei comertului
exterior, a cererii si ofertei si a preturilor etc. Prin utilizarea acestui curs se pot
determina influentele deprecierilor sau aprecierilor interne, libere sau dirijate, ale
monedei asupra productiei, exportului si importului.
Cursul real se fundamenteaza pe teoria paritatii puterii de cumparare, teorie
care are doua variante: absoluta si relativa.
Aceasta teorie, formulata de economistul suedez Gustav Cassel, explica modul in
care se formeaza nivelul si cum se produc modificarile asupra cursurilor de schimb
de pe piata. Aceasta teorie considera ca prin acceptul de a plati un anumit pret
pentru o moneda straina, se primeste aceasta moneda din punct de vedere al
puterii de cumparare pe care o are in ceea ce priveste bunurile si serviciile tarii
straine. Pe de alta parte, cand se ofera o anumita suma in moneda proprie, este
oferita de fapt o putere actuala de cumparare asupra propriilor noastre bunuri si
servicii.
In concluzie, evaluarea unei monede straine exprimata in moneda proprie depinde
de puterea de cumparare relativa a celor doua monede, in tarile respective.
Varianta absoluta recurge la o comparatie directa a puterii de cumparare, avand la
baza legea echilibrului interregional al preturilor (legea unui singur pret), potrivit
careia pretul unui bun pe doua piete legate intre ele, exprimat in aceeasi moneda,
trebuie sa fie unul si acelasi. Daca se considera indicii preturilor p si p in tara
pentru care se face analiza si respectiv in strainatate, legea unui singur pret este
valabila pentru ansamblul economiilor, daca sunt indeplinite (simultan) urmatoarele
doua conditii:

ttt) preturile fiecarui bun care intra in alcatuirea indicilor: p = f(p 1, p2, , pn), si
respectiv p = g(p1, p2, , pn) sunt egale intre tari daca sunt exprimate in aceeasi
moneda;
uuu)
fiecare bun intra in cosul de piata al fiecarei tari cu o pondere
egala (gradul de omogenitate pentru functiile f si g este acelasi).
In aceste conditii, conform teoriei paritatii puterii de cumparare, cursul real de
schimb este dat de relatia:

(23)

Aceasta relatie, corecta din punct de vedere teoretic, arata ca pretul intern al unui
bun corespunde pretului in valuta multiplicat cu cursul de schimb.
In practica insa, probabilitatea ca preturile sa fie egale intre tari este aproape nula,
motiv pentru care importanta practica a acestei teorii este limitata.
Varianta limitata are in vedere compararea cursurilor de schimb si a indicilor de
preturi din doua tari, la date diferite.
Conform acestei variante limitate, o crestere in termeni relativi a preturilor interne
(p), are ca efect deprecierea proportionala, in termeni nominali, a monedei
nationale.
In practica, teoria paritatii puterii de cumparare (P.P.C.) este folosita utilizand un
indice specific, numit deflator (diferential de inflatie), exprimat fie in preturi de
consum, fie in preturi cu ridicata.
Experienta de pana acum arata ca determinarea prin calcul a cursului real de
schimb are doar o importanta orientativa, fiind folosit de bancile centrale, care
calculeaza valoarea cursului real si urmaresc evolutia sa in timp, pentru analizele pe
care acestea le efectueaza la nivel macroeconomic.
Modificarea din anii 70 a cursului de schimb a facut ca teoria P.P.C.*) sa fie privita
cu scepticism, iar cercetarile s-au inscris in cadrul unui model oferit de Flaming,
conform caruia fluctuatiile cursurilor de schimb sunt determinate de anticiparile
miscarilor de capitaluri, ale preturilor diverselor active si ale stabilitatii pe termen
scurt a preturilor bunurilor si a salariilor. Abaterile cursurilor de schimb stabilite pe
piata de la nivelul puterii de cumparare relative ale monedelor se datoreaza atat
unor cauze structurale, cat si conjuncturale.
Clauzele structurale sunt cele care determina schimbari in preturile relative de
echilibru, dintre care se pot enumera: progresul tehnic, productivitatea, cresterea
economica etc.
Cauzele conjuncturale sunt cauze trecatoare, fiind legate de viteza cu care au loc
ajustarile spre echilibru pe diferite piete (de bunuri si de capitaluri etc.), dintre care
se pot enumera:

vvv)
restrictii comerciale mai severe asupra importului, prin care se
determina un curs de schimb supraevaluat al monedei nationale;
www)
speculatiile pe piata valutara, ce pot provoca o scadere a valorii de
schimb al unei monede, sub nivelul indicat de P.P.C.;
xxx)
anticiparea unei inflatii superioare poate, de asemenea, provoca o
coborare a valorii de schimb a unei monede;
yyy)
interventia autoritatii nationale monetare pe piata valutara poate
duce la situarea cursului de schimb economic fie deasupra, fie sub nivelul P.P.C.
Cu toate acestea, ramane perfect adevarat faptul ca oamenii evalueaza banii in
raport cu ceea ce pot achizitiona cu acestia, si ca pe o piata libera, fara restrictii,
oamenii tin sa schimbe monedele la cursuri care, in mare, exprima puterile relative
de cumparare.
Revenind la metodele de stabilire a cursului valutar, trebuie mentionat ca pentru
unele monede internationale, cursul acestora este determinat prin metode
specifice.
zzz)
Astfel, pentru calcularea cursului valutar al etalonului D.S.T. este
utilizata metoda cosului valutar, a carui alcatuire a fost explicata in subcapitolul
4.2.
Reiteram coeficientii de pondere din structura D.S.T., in procente, valabili pentru
perioada 2001-2005:
Valuta

Ponderea (%)

USD $

45

EUR

29

JPY

15

GBP

11

Drepturile speciale de tragere sunt utilizate cu precadere in urmatoarele operatiuni:

a) obtinerea de valute prin tranzactii bazate pe acorduri directe intre membrii
Fondului Monetar International;
b) incheierea de acorduri swap;
c) efectuarea de operatiuni forward.

[1] E. Dragoescu, A. Dragoescu: Valuta si implicatiile ei in economia de piata,

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, pag. 78.

[2] Ioan Popa si colab. Op.cit., pag. 375.

*) M si Y sunt initialele cuvintelor englezesti Month (luna) si Year (an).
[3] E. Dragoescu, A. Dragoescu. Op.cit., pag. 82.
[4] D. Cosma, C. Olariu: Relatii monetare internationale, Editura Augusta,
Timisoara, 1998, pag. 108.
[5] Reglementari valutare ale Bancii Nationale a Romaniei. Norme privind
functionarea pietei valutare N. R.V. 1.
*) Dolarul S.U.A., lira sterlina, marca germana, francul francez, francul elvetian si
lira (lireta) italiana. Prin adoptarea monedei unice europene, marca germana,
francul francez si lira (lireta) italiana au fost inlocuite cu euro ()
*) ACREDITIVUL reprezinta o suma de bani special rezervate la cererea si pe seama
unui cumparator, la o unitate bancara care o il serveste pe acesta, pentru ca unui
anumit furnizor sa i se poata face, garantat, plata in momentul in care dovedeste
expedierea (predarea) marfurilor in conditiile stabilite in prealabil prin contract (vezi
subcapitolul 7. 2).
*) A se vedea si subcapitolul corespunzator din Cap. II.
[6] Universal Currency Converter/ 18 ianuarie 2003/13:17 GMT (adaptare)
[7] Const. Floricel. Relatii valutar-financiare internationale, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1997, pag. 65.
*) P.P.C. Paritatea puterii de cumparare