Anca Elena Vraru

Cenaclul Poezis
Un om bolnav de toate
Pietrele griesc o durere
care se stinge sub tlpile creaiei
ntr-o bucurie,
Iarba e sfiat
de ciocurile puiorilor abia ieii din ou
i se bucur precum o mam
care-i alpteaz pruncul.
Plnge apa de izvor,
n albia vii trndu-se
i plnge de bucurie cnd
gurile sorb din ea cu dor.
Plnge lumina n ochii
celui care i-a ridicat
privirea spre Soare
prelingndu-se uor pe obraz,
o lacrim de raz,
care ptrunde printr-o crptur
s lumineze bezna.
M doare sufletul cnd
Tu Doamne ncerci s-l dezlegi
de legturile lumii,
c-i bolnav de iubire
de grij,
de timp,
de moarte.
M doare
iadul din luntrul meu,
pe care atunci
cnd Tu vrei s-l scoi afar,
m chinuie s-l in n mine.
Sfie schimbarea Ta,
ca i durerile celei care nate
pentru a ine n brae apoi
rodul iubirii,
Aa d-mi
s in i eu Lumina

n raele sufletului meu!

Fluturele
Fluture
mai ii minte cnd erai
omid i i trai agale mdularele
pe crengile Pomului Vieii,
ateptnd ziua odihnei,
cnd o frunz te-a gzduit
s-i faci o csu
n a crei cmar s te nchizi,
s-i asculi inima
grind adevruri pe care nu le-ai
putea
ntlni pe alte poteci?
Fluture, i se prea
att de greu i te mpotriveai
cnd legea firii te inea
ca ntr-un Pumn uria,
prizonier propriei viei!
i te zbteai fluture
s scapi de viaa ta!
Nu-i plcea de tine i
nici de Cel care te-a lsat
s trieti toate etapele devenirii.
Nu se poate lua acest pahar de la
mine ?
Curaj, fluture! Aurul se curete prin
foc,
iar sufletul n suferin gria Vocea.
De ce m numeti fluture, cnd eu
sunt omid?
Uite ce cocon mare sunt!
Vocea rsuna:
Eti ceea ce eti chemat s devii!
i fluturele i-a luat zborul
ntinzndu-i aripile larg deschise
Ctre Lumin