Sunteți pe pagina 1din 2

Aurel Pera

Materie Pedagogie
Directorul de scoala ca manager scolar
In Romania ,directorul de scoala nu este doar un manager administrativ,ci el
este coordonatorul intregii activitati din unitatea scolara atat in sens administrativ,
financiar-contabil,cat si in sens instructiv-educativ.El se subordoneaza Inspectorului
Scolar ,Ministerului,iar intr-o anumita masura si autoritatilor locale.
O dat numit n funcie, directorul devineimaginea colii, reprezentnd
coala n orice instituie n care merge. Directorul mai poart i numele
de manager colar, deoarece se consider c el este acela care
administreaz att resurselemateriale ct i cele umane ale unitii pe
care o conduce, el organizeaz i ia decizii, avnd aceleaifuncii ca
oricare alt manager, el fiind direct responsabil de conducerea unitii.
Ceea ce face totui diferena (sau ar trebui s fac) e c acest manager
colar nu pune accentul pe a avea, ci pe a fi,a deveni, pentru c
coala este o instituie ce investete n oameni prin urmare acest lucru
trebuie s l ndeplineasc i directorul.
Printre cele mai importante
funcii pe care le are directorul, sunt incluse planificarea,organizarea,
controlul, decizia, ndrumarea i evaluarea activitii educative din
unitatea colar pe care o conduce. trei dintre dintre cele mai
importante. atributii sunt :
organizarea
. Pentru a desfura o activitate organizat n coal, managerul
colar trebuie s: explice ct de clar obiectivele educaionale ale unitii
pe care o conduce; ia msuri concrete pentru realizarea acestor
obiective; coordoneze propriu-zis activitatea din unitate att cea
educaional ct i administrativ; precizeze obligaiile i drepturile
fiecrui membru al personalului unitii; trebuie sa alctuiasc fia
postului fiecrui salariat; numeasc n funcie cadre didactice

competente,pentru obinerea unor rezultate de calitate; organizeze


audiene i sistemul de relaii cu publicul;rezolve conflictele existente
ntre peroanele ce lucreaz n unitatea colar pe care o conduce.
n aldoilea rnd, pentru a menine
controlul,
directorul trebuie s: urmreasc activitatea i rezultateleobinute de
elevii cadrelor didactice numite n funcie; controleze pregtirea pentru
lecii apersonalului de predare, efectund minimum 6-8 ore sptmnal
de inspecie i ndrumare, mai alesn cazul cadrelor didactice care nu au
obinut la clas rezultate bune recent; asigure suplinirea la oren caz de
nevoie; verifice activitatea personalului didactic auxiliar; verifice
inuta i comportamentulelevilor din unitatea sa. n ultimul rnd,
decizia
, care este considerat a fi cea mai importantfuncie deinut de
managerul unei uniti de nvmnt, deoarece ea mpletete armonios
toate celelalte atribuiuni ale acestuia.

S-ar putea să vă placă și