Semiologie-C4

Semiologia afectiunilor ortopedico-traumatice

La bolnavii post traumatici se urmareste schema de examinare atat prin
formularea unui diagnostic, cat si prin a contura principalele directii de orientare ale
recuperarii.
Anamneza: se stabileste primul contact cu pacientul; este cunoscut din
punct de vedere social, educatorial, psihologiceste important pentru programele de
recuperare.
Varsta orienteaza modalitatile procesului de recuperare locala. Astfel, la
tineri repararea tisulara sau formarea calusului este mai rapida decat la varstnici. Ne
orienteaza asupra posibilitatilor de a aparea diferite complicatii determinate de
traumatism sau imobilizarea prelungita. De asemenea, varsta ne da informatii asupra
ritmului si intensitatii metodologiei de recuperare. Ea poate diferentia un traumatism:
la tineri sunt mai frecvente entorsele si luxatiile; la batrani sunt mai frecvente
fracturile. La copil o fractura poate fi incompleta (in lemn verde).
Profesiunea: si conditiile concrete de munca si viata trebuie cunoscute
pentru a aprecia directia principala de orientare a metodologiei recuperatorii, pentru a
recastiga capacitatea de munca.
Antecedentele personale: informatii despre intreaga patologie a
pacientului, influentand procesele de reparare locala: boli metabolice (diabetul),
leziuni preexistente. Ele dau inforatii asupra capacitatii de adaptare la programul
recuperator.
Istoricul sechelarului post traumatic cuprinde:
-conditiile in care s-a produs accidentul: cadere accidentala sau in
urma unei ameteli ce denota si o afectiune vasculara, vestibulara sau cerebrala;
-tratamentele urmate: interventii chirurgicale, gipsuri, imobilizari;
-evolutia ulterioara a leziunilor initiale;
-aparitia complicatiilor: infectii, tromboflebite.
In cadrul examenului observator se folosesc metode clasice de examinare:
inspectie, palpare, masuratori, examenul static si dinamic, abilitatea.

Inspectia:
Tipul constitutional si greutatea pacientului: precizari pentru ortostatismul si
mersul celor cu sechele;
Pozitia sau atitudinea segmentului lezat sau pozitia revelatoare pentru
diagnostic: ghiara cubitala (paralizia muschiului cubital), mana in gat de
lebada (paralizia muschiului radial);
Deformatii articulare: marire de volum cu pierderi de subarticulatii la nivelul
tesuturilot moi sau cicatrici mutilante.
Aspectul tegumentului si al tesutului adipos: culoarea (modificari de
echimoza, hematom, staza veno-capilara, ischemie, hiperemie, inflamatie);
troficitatea pielii si fanerelor (dupa depistare pielea este descuamata, fire de
par rupte si unghii casante); reteaua venoasa superficiala (varice,
tromboflebita); edemul (indica locul tramatismului, iar consistenta lui il poate
deosebi de celelalte tipuri).

Palparea:
Temperatura tegumentelor-procese inflamatoare sau sindromul AND
(tegumente reci);
Gradul de suplete al pielii si tesutului adipos: uscaciunea pielii (tulburari
trofice) sau tegumente umede in sindromul AND;
Modificari de consistenta a tesuturilor moi: hipotonie musculara; cordon
tromboflebitic; retractia tendinoasa; miozite calcare; zone de fluctoanta
(senzatie lichidiana);
Depistarea punctelor dureroase la presiune: poate pune diagnosticul pentru
locul exact al traumatismului sau al sechelei;
Controlul pulsatiilor arteriale: pentru a depista eventualele compresiuni sau
intreruperi arteriale;
Urmarirea continuitatii liniei osoase, a raportului intre reperele osoase pentru
a depista dezaxarile osoase sau articulare;
Mobilitatea articulara normala in cazul luxatiilor sau rupturilor ligamentare. In
fractura se pune in evidenta mobilitatea in focarul de fractura;
Crepitatiile tesutului moale apar in sinovita, hematoame subcutanate si
emfizem subcutanat. Cele osoase apar la frecarea capetelor osoase
fracturate.

Masuratori: se fac in sechelele post traumatice; ele completeaza

diagnosticul si orienteaza terapia. Se fac comparativ fata de membul sanatos,
folosind un centimetru de croitorie pentru a masura:
circumferinta articulara: crescuta in artrita, hidartroza, hemartroza;
circumferinta segmentului: crescuta in edem si scazuta in atrofii musculare;
lungimea membrului traumatizat sau a segmentului de membru implicat in
luxatii si fracturi.
goniometria: are rol in diagnosticare si obiectivizarea actului recuperator. Cu
ajutorul acestei metode se determina mobilitatea activa si pasiva.
Limitele miscarii intr-o articulatie pot fi date de afectiunile diferitelor straturi:
-piele: cicatrici retractile;
-muschi, tendon: retracturi sau contracturi;
-ligamente: scurtari operatorii;
-capsula articulara: in retractie sau rezectie;
-capete osoase articulare si fracturi sau distrugeri de cartilaj;
-spatiul articular: existenta unui corp strain intraarticular.
Testingul muscular are rol in diagnosticare si orientarea recuperarii:
scaderea sau pierderea fortelor musculare normale-cauza neurogena (paralizii) sau
miogena (atrofiile de imobilizare).
Statica si mersul: in traumatismele membrelor inferioare aprecierea
staticii este obligatorie pentru evaluarea deficitului functional si stabilirea
metodologiei de recuperare. Se observa atat statica bipodala, cat si cea unipodala.
Mersul se cerceteaza pentru evidentierea coordonarii, a mobilitatii
articulare in cadrul unghiurilor utile, a tuturor fortelor musculare a membrelor
inferioare, a gradului si tipului de schiopatare.

Abilitatea: se observa gestica la nivelul membrelor superioare. Testarea se

face cerand pacientului sa execute unele actiuni obisnuite: incheiatul si descheiatul
unui nasture, scrisul, deznodarea
Examenul clinic al sechelarului post traumatic se completeaza cu
examenul neurologic (sensibilitate si reflexe), examenul cardio-vascular, examenul
psihologic si examinarile paraclinice (radiologice, biochimice si electro-miografice).