Odaia de Sus

n odaia de sus, unde eram adunati,

erau multe fclii aprinse.
(Faptele Apostolilor, 20:8)

Patologicul si demonicul la romantici

Cuprins site

Ierodiaco

Romantismul - mod de existent psihic si curent literar

acas

credinta noastr

apologetic

magazin istoric

sectologie

editoriale

poezia lui radu gyr

legturi

Contact

A fi romantic - a fi vistor, a fi ndrgostit. Acesta ar fi ntelesul

"romantic". Cu acest sens a ptruns ea n vocabularul oamenilor de

notiunii de romantic s-a pstrat si la pturile asa numite mai nalte,
teatru si filmele kitch. Mai precis, sensul acesta s-a pstrat si a fost
aceast form gregar, n filme si romane, pn n zilele noastre. Pare s
banal al "romanticului", cel rspndit ntre oamenii obisnuiti,
fcut posibil tocmai prin intermediul asa numitor pturi mai nalte, art
oamenii simpli, nenvtati, nici nu aveau de unde s-si nsuseasc
acestia. Deci, ntelesul banal si direct al notiunii de "romantic" est
ndrgostit. De aici pn la filosofia sofisticat a romantismului nu este
n fond, a fi romantic nici nu nseamn altceva dect a fi vis
numai s clarificm ce anume viseaz romanticii si de ce (de cine) sunt

Circul chiar o vorb, care place multora, c, n adncurile sale, fiecare s

Vorba asta are scopul s sustin si s ncurajeze pornirile noastre abis
scuze cderile care urmeaz lor. Desigur, se zice ca o consolare. De
spusa lui Tertulian, anume c "prin natura sa, sufletul omului este cr
aceasta mai trziu.

Nu este nou s zicem c romantismul este mai nainte o stare de sufl

celelalte. "Romantismul, n istoria literaturii, se nftiseaz sub dou
cercettorului ca mod de existent psihic si ca un curent literar.
aspecte, primul este cel mai important, fiindc el e neaprat necesar pen
s poat lua fiint. Curentul literar romantic apare numai pe temeiul mo
existent psihic" (Al. Philippide, Cuvnt nainte la Antologia poeziei r
EPLU Bucuresti 1969).

Existenta psihic nu se exclude nici n cazul celorlalte curente literare s

toate operele au fost sustinute si "motivate" si de viata propriu-zis
se poate comenta un text sau un tablou, s zicem, fr recurgerea la am
autorului. Mai mult dect att, mai ales n cazul autorilor moderni: simb
nemaivorbind de suprarealisti si postmoderni, se creeaz impresia c
reda prin mijloacele proprii artei autorii au exprimat si au completat pr
Aceast prere este deja prea cunoscut si acceptat. Asa sunt
Baudelaire, care-si vopsea prul verde de dragul acelei "aristocratice pl
cum o numea el; moartea stupid, dar misterioas , a expresionistului
de droguri la vrsta de 27 de ani); exhibitionismul si bufoneria
sinuciderile suprarealistilor francezi care se aruncau n Sena si multe
regretabile. n acest fel viata autorului devine cheia de lectur
"tlcuitor", ca si un ghid bine informat, care ne duce prin labirinturile am
oferindu-ne despre ea informatiile necesare.

Dac ne nchipuim poezia ca pe un labirint, atunci "autorul" care

tlcuitorul si "ghidul" care ne d cheia ntelegerii este romanti
romantismul ca si curent literar, ci anume acea latur a sufletului uman
este romantic". Aceast idee a fost enuntat chiar de romantici:
progresiv poezie universal. Ea nu poate fi epuizat de nici o teorie. Nu
asa cum numai ea este liber. Specia romantic de poezie e singura care
o specie si e oarecum arta poetic nssi: fiindc ntr-un anume sens o
trebuie s fie romantic" (Friedrich Schlegel). Este de prisos s
parte, ncepnd de la simbolism, care se declara pe fat mpotriva
postmodernisti, care se credeau cu totul biruitori ai sentimentalismului
depista si a demonstra cele zise de Al. Philippide, care zice c: "
germane cluzeste si determin n adncuri o parte nsemnat,
cea mai nsemnat din poezia modern" (idem).
Columb n cutarea "Indiilor"

Ce este ns acel "fiecare suflet este romantic"? Ce ntelegem noi prin ro

face c fiecruia dintre noi cuvntul romantism i evoc pdurea mis
basmului si a legendei n care romanticii au reintrodus omul? C
enigma, nostalgia, toate formele nvluite ale inconstientului?"
descoperitorii inconstientului. Vistori, porniti n cutarea Indiilor, ei
spre tara miraculoas despre care povesteau basmele strvechi. Parfu
plutind pe ape, vesteau ades corbierilor singuratici apropierea coastei

lui Columb, nici romanticii nu stiau ce aveau s gseasc" (Ricarda H

german, Ed. Univers, Bucuresti 1974).

Poate c romanticii nu stiau ce aveau s gseasc. ns, asa cum nici Col
s gseasc, totusi, ceea ce l-a purtat pe el a fost setea de aur si de
"Aurul" romanticilor care i-a cluzit si i-a ademenit spre acele t
omenesc, n ale cror ape plutesc florile smulse ale cderii noastre
nseltoare ale mortii vesnice, le-a fost asigurat. Ei nsisi locuitori per
"trmuri", au intuit prea bine "aurul" slavei grabnice, toat usoara lo
gsit n Indiile sufletelor noastre slava si aurul cel cutat.
Iluzii familiare

Nici unul din procedeele si tablourile descrise de romantici nu cont

czute. Dimpotriv, romantismul se muleaz perfect pe toate pornirile
ale inimii noastre. El stie s mbine avntul care ne poart prin tot univ
ale visrii, dar stie s o si tempereze cu nostalgii dulcege dup
Romantismul ne ancoreaz n trecut, acolo unde situeaz acea "epoc
acel liman al "perfectiunii si al armoniei" n acceptiunea grecilor p
armonios al epocii de aur nu a existat niciodat; o iluzie optic
asezat att pe el, ct si pe dumnezeul (Hiperion, n. n.) conceput
ambii de situat, de fapt, la finele istoriei, la nceputurile acesteia" (Ricard

Romanticii si plaseaz idealul lor n zone inaccesibile si ireale: univer

viitorul, cu totul supus schimbrii si necunoasterii, sau irecuperabile: c
moartea: "Si totusi trn frumoas si moart,/ De racla ta razim eu h
moartea ta n-o plng, ci mai fericesc/ O raz fugit din chaos lumesc [.
totul nu e nebunie?/ Au moartea ta, nger, de ce fu s fie?/ Au e sen
zmbitor,/ Trit-ai anume ca astfel s mori?/ De e sens ntr-asta, e
ti frunte nu-i scris Dumnezeu." (Mihai Eminescu, "Mortua est!")
Vecintatea "haosului" existential naste haosul gndirii

Stngcia meditatiilor romanticilor despre moarte si rostul vietii se d

dezlntuiri a imaginatiei care inund si nbus ratiunea. Romanticii fu
simte aici teama, usoar, de constiint a vistorului care presimte forta s
luminii si care totusi fuge de ea" (Ricarda Hugh, Idem). "Toate actiunil
somnambulice", scria Ritter ntr-o scrisoare ctre Baader n 1807. C
asemeni lui Baader: "Tot astfel exist si o poezie mai bun,
clare, o urmeaz si i se supune"?

Desi romanticii pretind a fi "navigatori" ai timpului si ai spatiului, des

vrea desvrsit, totusi ei rmn ancorati n lucruri banale si m
timpului are asupra lor o impresie prea puternic. Aceasta se observ
lor despre moarte. Gndul "c vis al mortii-eterne e viata lumii
"mprat si proletar"), nu-i prseste pe romantici niciodat, chiar si a
moartea ca pe un vis n care totul este mai bun dect n viata aceasta, ide
acolo s fie castele/ Cu arcuri de aur zidite din stele/ Cu ruri de foc si cu
Cu trmuri de smirn, cu flori care cnt..." (Eminescu, "Mortua est!")

Absurdul imaginii create de autor e usor identificabil. S ne nchipuim

ntre niste ruri de foc si cum trebuie s arate acele flori care, fiind pe t
foc, totusi cnt. S observm ns c autorul n-a vrut s reprezinte aici o
ci tocmai invers: "S treci tu prin ele, o sfnt regin,/ Cu p
lumin..." Aceast nehotrre si confuzie a romanticilor o surprinde foar
Huch, cnd ncearc s defineasc cuvntul a romantiza: "Cuvntul
des n special la Novalis nseamn cnd "a deveni constient", "a se face
deveni inconstient", "a se face inconstient". Astfel de paradoxuri se
cochetriile filosofice si teoretizante ale romanticilor.

nvttura romantic despre moarte, desi plin de contradictii, ap

pricina neclarittii ei rmne totusi cea mai apropiat si mai usor de ac
noastr czut. Moartea romantic este un "ce" flexibil. Nu este altceva
a bunurilor si plcerilor pmntesti ntr-o sfer n care ele doar cap

fel, moartea romantic este trecerea ntr-acolo unde dispare si nu m

mortii. Ca si cum moartea ar fi eliberarea de moarte: "Moarteanzpusita ziu./ Obositu-m-a fost ziua,/ Somn mi e, seara se las
curat/ Peste patu-mi nalt-n ramuri/ O privighetoare-al c
mbat." (Heinrich Heine, "Moartea-i noaptea rcoroas").
"Eliberarea" de moartea prin moarte

Romanticii sunt att de legati de cele pmntesti nct ar vrea s

Acea liniste vesnic, fie si gresit, pe care o descriu si si-o doresc ei n
dect prin intermediul celor pmntesti si trectoare. Vesnicia
defectele timpului, ea este plin de elemente corozive, trectoare. De a
vesnicie. "Mai am un singur dor:/ n linistea serii/ S m lsati s
S-mi fie somnul lin/ Si codrul aproape,/ Pe-ntinsele ape/ S
trebuie flamuri,/ Nu voi sicriu bogat,/ Ci-mi mpletiti un pat/ Din tinere
urma mea/ Nu-mi plng la crestet,/ Doar toamna glas s dea/ Frunzisu
cu zgomot cad/ Izvoarele-ntr-una,/ Alunece luna./ Prin vrfuri
talanga/ Al serii rece vnt,/ Deasupr-mi teiul sfnt/ S-si scuture crea
aici mai toate elementele poeziei/vietii lui Eminescu. Lipsesc, desigur
erotismul, care nici nu-si aveau locul aici. Dar tinnd cont de acea separ
n opera poetului, desprtind prin poezia "Floare albastr" lirica sa d
perioade: prima, idilic, incantatorie, jucus (deseori vulgar) si a doua
drmrii mitului, atunci putem zice c chiar toate "tristele pl
invocate si enumerate n acest tablou al mortii sale. Noi nu exclu
melancolia, dulceaga morbiditate si nsingurarea n care se compl
aceea nu gresim cnd le denumim pe acestea "plceri". Mai departe au
zise de noi mai sus, adic ideea eliberrii de moarte prin moarte:"Cum
De-atunci nainte,/ M-or troieni cu drag/ Aduceri aminte./ Luceferi, ce r
cetini,/ Fiindu-mi prieteni,/ O s-mi zmbeasc iar./ Va geme de
cnt.../ Ci eu voi fi pmnt/ n singurtate-mi." (Mihai Eminescu, "
dor").

Acestei viziuni despre moarte i se altur cealalt, mai des nt

Este vorba de viziunea "indic" sau "oriental", aceea de rentoarcere
"haosul primordial" de la care ar fi aprut lumea. Adesea ea
autoconsolatorie. Alteori ea se amestec sau mprumut de la mitolo
binevenit fii, pace-a lumii umbrelor!/ Voios voi fi, chiar dac acorduril
cu mine-n adnc mcar o dat/ Voi fi trit ca zeii si nu voi vrea ma
Holderlin, "Ctre Parce").

Mai des, moartea romantic este apstoarea si disperat.

dureroas. Atunci, n neputinta lor, romanticii, de obicei, neag
resping orice consolare. Atunci ei seamn cu un copil care face palate de
cineva din ntmplare calc si-i stric "palatul", nu se apuc s
furie, drm totul cu propriile mini."Dac voi muri obidit f
rzbune pe cei obraznici cu dnsul,/ Atunci cnd, nvins de vrjmasii ge
mormntul nemernic,/ Atunci s m uiti, atunci nici chiar tu, inim
de la pieire numele meu/ Si s te rusinezi, tu care-ai fost/ Bun
atunci!// Nu simt eu oare? Vai tie, vai tie,/ Spirit pzitor! departe de tin
Amarnic toate spiritele mortii/ Pe coardele inimii mele.// O! atunci
tineretii mele ndrznete,/ Mai bine chiar astzi, dect mine.// . . .
pustie/ Rspntie, unde durerea/ Ucigtoare m doboar
"Desprtire").
Sentimentul desertciunii budiste

Sentimentul desertciunii si al negrii budiste este tipic pentru Emin

visu-acesta cu moarte se sfrseste,/ C-n urm-ti rmn toate astfel c
Orict ai drege-n lume - atunci te oboseste/ Eterna alergare... si
C vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi." (Mihai Eminescu, "
Rentoarcerea n haos este privit ca un mers firesc al lucrurilor. Asa c
argumentele taoiste, viata oamenilor se nvrte ntr-un cerc. n cartea d
exemplul soarelui care apune spre a rsri din nou, florile care toamna
iar primvara renasc n toat frumusetea lor anterioar s.a.

Comparatia ar fi covrsitoare dac elementele comparate ar face parte d

Aristotel n cugetrile sale cel putin remarcase c n aceast lume exist
nensufletite. El a vzut c plantele si copacii, desi au viat n comparat
acestea nu au suflet, n comparatie cu oamenii si dobitoacele. Sf
clasific cele nsufletite n felul urmtor: "De fapt, Dumnezeu atotpu
duhuri: unul fr trup, altul n trup dar fr a muri odat cu acesta si al
odat cu trupul. Cel care nu e n trup e duhul ngerilor, cel ce e
cu trupul, e duhul oamenilor, iar duhul care e n trup si moare
animalelor domestice si al tuturor fiarelor" (Grigore cel Mare, "Dialog
Ed. Amarcord Timisoara). La orientali si trupul si sufletul odat
tot universul (sau se dizolv n "brahman") revenind la acea stare de "
fost chemat. Aceasta si este starea fericit a mortii pe care au promo
Aceast prere o ntlnim si n dialogul despre moarte al lui Platon. Plato
mortii prezentnd-o ca fiind absurd, deoarece nu mai poate exista
nu mai exist, iar suferinta premergtoare mortii, spaima si neliniste
trecerea n moartea. Moartea, desigur, presupunnd n cazul de fat

Cel putin cu mintea, noi putem ntelege o astfel de ntoarcere, logic ea e

Dar acceptnd att de usor posibilitatea ntoarcerii din "fiint" n
mortii semenilor nostri care, prsind fiinta, dispar (s zicem
putem accepta la fel de usor ivirea din nefiint n fiint. S observ
nvttura lor despre fiint si nefiint, niciodat nu amintesc modul,
prin care au fost adusi din nefiint la fiint (cazul Taoismului), iar
brahmanismul sau hinduismul, prin nssi nvttura lor se reduc la absu

Este usor de acceptat prefacerea a ceva n nimic, dup exemplul lem

dispare, ns nu este cu putint s acceptm, la fel de usor, facerea a cev
avem nici un exemplu n acest sens. "ndeobste, hinduismul nu
nimic" ("Istoria religiilor" , Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Prof. Dr. Remu

Asa numitul haos primordial al orientalilor (el se confund si cu armon

"rentoarcerii", diferenta dintre ele fiind cu anevoie de trasat), s
treapt incipient. n hinduismul clasic, anume n Vaiseshika,
"Lumea material este format din atomi, patru la numr - pm
combinatie diferit st la baza multiplicittii existentiale. ns
materie. n realitate exist nou substante. Pe lng cele patru feluri de
avem: spatiul, eterul, timpul, intelectul si sufletul. Toate acestea au
crearea lumii de ctre Dumnezeu, care nu este o aducere la
combinatie miastr a celor nou substante" (Idem).

Treapta incipient trebuie s fie nimicul. Iar haosul nu poate fi denumit

haosul? Desigur el este dezordine, dizarmonie. ns ce este dezordi
Desigur, necorespunderea unor elemente ntr-un ansamblu dat, lipsa
lor.

Vedem deci c haosul presupune n mod necesar prezenta unor elem

prin inconsecventa si necorespunderea lor s fac posibil nsusi haosul.
elementelor, fie chiar si a celor mai simple, este o treapt superioar
posibilitate de existent a ceva se exclude. Deci, noi vom refuza ideea de
loc al nefiintei, socotind-o a fi o afirmatie absurd. Si vom plasa nefiint
nefiinta n nimic noi rmnem neputinciosi. Nou ni se ia orice
ntmplate, de la noi se ndeprteaz orice sens al vietii. Mintea n
cunoasc prin analogie, se chirceste n fata nimicului. Cit
Gautama, fondatorul altei scoli din cele sase ale hinduismului clasic, anu
n lucrarea sa intitulat Nyaya Sutra: "La baza oricrei cunoasteri exi
perceperea, deductia, analogia si mrturia credibil". (Exist
inspirat n logica sa din aceast surs.) ns felul n care nimicul se poat
are similar. Nu a vzut si nici nu va vedea vreodat mintea noastr
adus la existent.
Pgni, dar nu atei
n boala cea grea a sufletelor lor, romanticii au refuzat s cread

romanticii toti parc ar zice:"Eu nu cred nici n Iehova/ Nici n

n viat, nici n moarte,/ Nici n stingere ca unii." ("Eu nu cred nici
strof, att de citat de majoritatea intelectualilor de limb rom
"sun din coad", nu zice nimic. Mai departe autorul scrie: "Si fiindc
- o, dati-mi pace!/ Fac astfel cum mie-mi pare/ Si faceti precum v
ar fi fata cea lenes din povestea "Fata babei si fata mosneagului". Totu
despre sine alt prere. Cu mult mndrie rosteste el credinta vietii sale
fost: romantic." Totusi Eminescu nu clarific ce rmne el. Dac
scris "Oda n metru antic", care, n treact fie spus, este considerat
sonete, ca si "clasicul" Shakespeare, iar acum sustine c: "Nu m
Nici cu stil curat si antic...", atunci ce trebuie s ntelegem? Eminescu
timp rmne ceea ce-a fost. Asa ceva poate fi cu putint numai la romant

Paradoxul, care n mod normal este semn al putinei cunoasteri si a

romantici devine procedeu poetic. Paradoxul si antiteza joac
mai important, ele sunt piatra din capul unghiului n arhitectura lit
Romanticii le cultiv ca pe niste produse ale unei gndiri superioare
denot nesigurant si neclaritate.

Nu intr n scopul nostru s demonstrm pe texte toat puterea aceste

noastr intentie este doar de a reusi s aducem la prerea c
romanticilor este evident. n cazul multora ea a rbufnit, rpindu
acesteia nc din timpul aflrii lor n trup. Trist priveliste. Si poate nu
si simplu, ct pentru a dezvlui ct de rusinoas si jalnic este aceast
de admiratie si superioar, asa cum o prezint cei mai multi nc

"Prea des patologicul nsoteste sau chiar se identific cu geni

Patologicul capt la romantici un loc aparte n ierarhia spiritual

nsoteste sau chiar se identific cu geniul. Multe dintre strile lor,
singuri. Deseori ele erau artificiale: "Tieck nu a scpat niciodat
obliga constientul s ia aparenta inconstientului. Multe dintre poeziile
biguieli, de blbieli, nu infantile ci stupide" (Ricarda Huch, "Rom
Aceasta se vede si la alti poeti romantici. Cel mai bine a definit aceast
fat de propria lor sntate simbolistul Rimbaud. El nsusi fiind un exe
pe la 1870 c poetul se aseamn cu unul care si cultiv bube pe f
nu pot fi imaginati altfel.

Inconstientul n care se coborau sondorii romantici prea des s-a

ruinare. Cei mai multi s-au pierdut acoperiti de molozul ntunericulu
alunecat pentru totdeauna n groapa anonim a tenebrelor. La
cu un melc care si scoate si si retrage cu team coarnele. "Poetul se a
mai mult de abisul inconstientului, plcerea nfiortoare a ametelii
aplece peste gura neagr si s priveasc zmislirile si formele clocotito
cnd un sentiment nespus de spaim l nfioar si l face s se retrag
G.").

Acest sentiment de spaim devine mai trziu el nsusi o "surs"

si capt locul su ntre strile sufletesti descrise de romantici. "Uneori
- simtmnt fr de care nu ar fi fost un adevrat romantic",
analizndu-l pe Wackenroder, ceea ce se poate zice despre toti roman
nici o nevoie de a scpa de sentimentul groazei. De multe ori
capodoperelor, nu numai romantice, ci si mai trziu, pe cele ale v
Desigur, el se ntlneste si nainte de romantism, n literatur, dar mai a
din evul mediu (Vezi "Frica n occident" de Jean Delumeau). ns
vecintatea imediat si inevitabil a abisului sap adnc si las
gndire si de comportare al romanticilor.
"Romanticii si cunosteau prea bine starea, ns refuzau s

Romanticii si cunosteau prea bine starea, ns refuzau s o pr

mai direct de poezie. "Schlegel aminteste c, dup Pindar, ntr
"c poetul cnd st pe trepiedul muzelor nu este treaz, iar de pe buze
asemenea unui izvor, ntreg suvoiul vorbelor". Democrit ar fi alungat

poetii lucizi. n fine, Socrate spune n Phaedros: "Cel care se apropie de

s fie posedat de furia muzelor, creznd c arta singur l poate face po
nedesvrsit si nu va intra niciodat n sanctuar; el nsusi si poezia celui
alturi de poezia celui furios" (citat de R. Huch).

"Romanticii concepeau esenta patologicului ca simptom al evolutiei inci

tranzitie necesar ce se cuvenea salutat cu bucurie". "Friedrich
nconjor, c Jean Paul i este superior lui Sterne n msura n care este
acesta" (R. Huch). n privinta propriei nebuniei romanticii pot fi con
prooroci, ei si-au prezis-o de fiecare dat. "Unde-s sirurile clare din vi
Ah! organele-s sfrmate si maestrul e nebun!" (Mihai Eminescu, "Scriso

Geniul poetului surprinde cu nfiortoare tristete portretul apropiatei n

poezia cu care de obicei se ncheie orice volum de Eminescu, d
"postumele". Ea surprinde cam toat viata si moartea trist a poetului. C
aceast poezie. n fata apropiatei nebunii poetul este mai lucid c
descoper, ca printr-o iluminare, sursa cea negresit a bolii sale. "Cu du
sufletul s-l vindec,/ L-am chemat n somn pe Kama -/ Kamadeva, ze
copilul mndru,/ Clrind pe-un papagal,/ Avnd zmbetul f
coral.// Aripi are, iar n tolba-i/ El pstreaz, ca sgeti,/ Numai flor
Gangele mret.// Puse-o floare-atunci-n arcu-i,/ M lovi cu ea
orice noapte/ Plng pe patul meu destept...// Cu sgeata-i otrvit
Fiul cerului albastru/ S-al iluziei deserte. (Mihai Eminescu, "Kamad
poetului pentru filosofia oriental nu au avut nicidecum o important
bolii sale. n "Viata si opera lui Eminescu", George Clinescu amintes
poetul, pe lng faptul c se credea urmasul lui Matei Basarab, se mai c
care l-a si "sgetat cu sgeata-i otrvit".

Din nefericire, poetul nu a mai avut puteri s se lupte cu propriul de

aceasta au contribuit si cei de aproape ai si, care l-au abandonat
se vede si din scrisorile din acea perioad adresate prietenului Chibici.
palide", invocate de-a lungul vietii n opera poetului s-au ntrit prea mu
mintii. Iar poetul nu le-a alungat. Cci "dac le-ar fi cluzit spre t
constiintei, ele ar fi pierit pe loc ori s-ar fi prefcut n cenus - asa cum s
ntmpl - ori raza de lumin puternic le-ar fi prefcut trupul
nemaiputndu-se ntoarce, si n primejdie de moarte, ele se fac vamp
tnr pn la ultima pictur tremurtoare" (R. Huch, "R. G.").
"Feriti-v, deci, ochii mei de soare..."

Romanticii se fereau de luciditate ca de un obstacol n calea imagina

vedeau ratiunea ca pe niste ctuse care strng libertatea visului creator.
un spatiu benefic si cei mai multi dintre ei pot fi denumiti fr
ludat de romantici poate fi att cea concret, cu peisajele ei miri
inconstientului: "Feriti-v, deci, ochii mei, de soare,/ nvluiti
alintori, spre rul de uitare." (Karoline von Gunderode, "Srutul

Descriind o astfel de stare Wackenroder scria: "Cnd rmn mai apoi as

linistea ntunecat mi se pare c vd ca n vis cum feluritele simt
amorf spre propria lor plcere, un dans fantomatic ciudat, aproape
haotic, nerusinat si nelegiuit cu o libertate nspimnttoare ca ac
misterioase zeite vrjitoare ale destinului". "Mai dati-mi doar o var
toamn, cntecu-mi s-l prguiasc,/ Pentru ca inima mea, hrnit
dulci, s moar mpcat!" (Friedrich Holderlin, "Ctre Parce").

Ct de ieftin si vindeau viata geniile romantice! Ei au depus vesnicia c

nceput n schimbul "unei veri" si a "unei toamne"! Inima lor, cas
"s moar mpcat"? Cum de denumeau ei "puternice" pe acele zeite
s-i izbveasc de pricina tuturor nelinistilor si a groazei lor - moartea?
"Romanticii nu puteau fi crestini, prin definitie"

Romanticii nu puteau fi crestini, prin definitie. Totusi ei nu erau atei. D

si intuiau o lume si o realitate n afara acestei lumi si realitti. Adev

si nchipuiau mai multe, prea multe, lumi si realitti. La ei nu este

ateilor, s li se demonstreze existenta unui Dumnezeu. Cum dar a fost cu
care ne-a rmas cuvntul "geniu" s nu vad absurdul situatiei lor?

Se poate spune c si crestinismul, ca si orice religie, este o chestiu

primeste prin credint. ns cum se poate s crezi n orice, numai nu
nenteles.

Romanticii au putut s cread n zeite fr s le vad, si "s

pentru credinta lor era infam: "doar o var si-o toamn" n care inima
belsug cu-acorduri dulci". Vedem totusi c ei nu au certitudinea c
cci le cersesc cu mare umilint. Apare fireasca ntrebare. Dac
poate s alegi "o var" si nu vesnicia, cum se poate s alegi, "lumea umb
cea fr de sfrsit, cum se poate s alegi moartea si s nu alegi viata?

n cazul acesta nimeni nu poate spune: "Unde-i Hristos?" sau ca Tudor

te pipi, Doamne, si s urlu, este!" Cci tot asa se poate zice: "Dar unde
Iarsi, nu se poate zice: "Dar unde este certitudinea vietii vesnice si a
simpla idee despre viata vesnic si rsplat este mai presus dec
odat cu moartea, inevitabil se curm.
"Demonicul viziunii romantice nu ntrzie s ias la iveal

"Ah mierea buzei tale am gustat-o/ A buzei tale coapte, amorul meu:/ Z
furat-o,/ De ea mi-am rcorit suflarea eu;/ Ah, unde esti, demonico, cu
s mor la snul tu!" (Mihai Eminescu, "Ah, mierea buzei tale").
romantice despre viat si moarte nu ntrzie s ias la iveal. n spatele a
srutare,/ Nime-n lume n-a s-o stie,/ Cci va fi sub pl
are!" ("Floare albastr") se ascunde tot tragismul sfrsitului. Poetul
plrie de moarte nu se va ascunde. "S-apoi dispare tot... s-apoi, s
tu iubit, femeie,/ S-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi. // (... )
n racl,/ ncet de pe pmnt ne-om furisa./ O, stinge a privirei
ti... asa, asa;/ Ce bine e s dormi adnc n racl,/ S dormi ad
ceva." ("Ah, mierea buzei tale").

Motivul raclei se ntlneste frecvent n opera lui Eminescu: "O racl

cuie/ Btute-n ea si soarele-i fereastra/ La temnita vietii. Prin ele tre
numai dintr-o lume,/ Unde n loc de aer e un aur;/ Topit si
cald..." ("Demonism").

Demonismul strbate din chiar vorbele care se vor de alint: "Ah, cum nu
viata (...)/ S-ti sorb lumina pn ce-or fi de gheat/ FrumosiiTot ce tu ai frumos... o, m nvat/ S te ucid cu respirarea mea!"

De fapt, poetul nu se ascunde cnd zice: "Ah, unde esti, demonico, cur
buzei tale"). Sau: "Suflete! de-ai fi chiar demon, tu esti sfnt prin iubir
demon cu ochi mari, cu prul blond." ("Venere si Madon")

Demonismul romanticilor nu este ntmpltor, ci si are un suport nu n

practic. nclinarea romanticilor spre ocultism o identificm cu usurint
este si cazul prozei lui Eminescu "Srmanul Dionis". Delirul, la
scrierile lor ca la un procedeu comod de a-si transpune actiunea dintr
din real n fantastic sau dintr-un timp n altul, este si el un produs al d
zice Ricarda Huch despre unul dintre ntemeietorii si teoreticienii rom
"Din actiunea reciproc ntre constient si inconstient izvorste magi
consecintele propriei sale gndiri, Novalis a determinat pur teoretic
hipnoz. Stpnirea involuntarului prin constient i era o dogm
fr s fie nici pe departe o apologet a crestinismului, spune
"Inconstientul este ca si noaptea mngierea si totodat spaima omului
demonicul".
Lauda demonului se face n modul cel mai clar si direct

Lauda demonului este un scop deloc de neglijat, att n poezia lui Em

romantici. Cel putin n cazul nostru ea se face n modul cel mai clar si d

ce s-ar vrea crestin. Atunci cnd poetul descrie sau foloseste scene din
ntr-un mod cu totul satanic. Iat o strof ce ar trebui s nftiseze Nast
pe care o citez cu anevoie: "Dar pe pagina din urm, n trsuri greoaie,
nscut n paie, fata mic si urt,/ Tu, Christoase, o ieroglif stai cu fr
Mario, stau tcut, teapn, cu ochii reci!" (Dumnezeu si om).

Este vorba si de poezia "nger si demon". Eminescu prezint un "

poftele cele nerusinate pentru un demon cu "fruntea trist". (Vezi si "C
miscnd poporul cu idei reci, ndrznete/ Ce puternic e - g
spaim;/ El prezentul l rscoal cu-a gndirilor lui faim/ Contra tot ce
lungi si frunti mrete."

Mai departe autorul desfsoar imaginea unui "demon-bun" care vrea

lume, iar Dumnezeul cel ru nu-i permite. Cznd ntr-o grav erezie, E
se mai milostiv dect Dumnezeu, ar vrea s-l mntuiasc pe demon
amnuntele pe care este cu neputint a le scrie si cele ce se
poem. Cert este c Eminescu nu a avut niciodat nici cea mai mic
crestinism si idealurile crestine. Dar nu trebuie s ne ducem prea de
numai la capodopera lui Eminescu - "Luceafrul" si toate celelalte cuvi
Un poem similar ntlnim n romantismul rus la Lermontov, care iar
artistului. Poemul rusului se intituleaz direct "Demonul". Am
apologia cea mai ftis a demonicului. Nu este cazul s nsiruim
preamresc poetii la "eroul" lor. Cel putin "Luceafrul" cred c
tuturor.

Nu spun nimic deosebit dac voi aminti c n spatele "Luceaf

autorii. Acesta este chiar idealul romantic. Asa s-au visat romanticii
precum Lucifer. Rebeli si vistori, "vesnic tineri, nfsurati
trmurile cele nelimitate ale imaginatiei, mbtati de propria dezl
pe urm ei au considerat aceast dezlntuire ca pe o cucerire proprie,
si-l asumau cu mult orgoliu. Bietii romantici se adnceau n lrgimile c
ntunericului, amgindu-se cu jalnicul si meschinul gnd c ar fi r
mult libertate dect ar fi binevoit El s acorde oamenilor. Dureroa
Fpturi preaiubite care se ridic mpotriva Fctorului si Domnului
sfrsit lupta lor: "A muri fr sperant! Cine stie-amrciunea/ Ce
S te simti neliber, mic,/ S vezi marile-aspiratii c-s reduse la nimic...
"nger si demon").
Ce este "libertatea" romanticilor?

Priviti la libertatea romanticilor. Ce este aceasta? "Libertatea" pe

Libertatea pe care am dobndit-o cu totii n urma cderii noastre
romanticii chiar au crezut c fac ceva deosebit, chiar au crezut c
au fcut dect s alunece ca niste coji n suvoiul cel tumultuos al sl
Ce jalnic este pieirea sperantei din inimile lor! Ct putin
interumane, ct neputint! Alunecnd cu mult disperare n spumele
mortii, ct de cumplit au tras ei dup sine pe toti acei care au plecat
dezndejdii lor. Ca si sirenele cele pierztoare din miturile pg
ale operei lor sunetele ucigase pn azi. Cine va alerga ntr-acolo
cine-si va ngropa picioarele n nmolul mortii? Bietul ndrgostit, vai lu
n brate sirena cea cu chip frumos, dar numai jumtate. Vai lui c
spori necontenit pofta lui, iar coada cea zvort a sirenei nu-i va
Si si va pierde el atunci orice cinste si brbtie. Si va fi el, cum zice Sf.
un eunuc ce strnge n brate fecioar si suspin".

Asa au fost romanticii att n opera, ct si n viata lor. De multe ori binev
au pricinuit rni grave celor din jur, dar mai ales lor. C
sensibilitatea cea mare a romanticilor de portile adevrului. De mult
noapte ce se nvrt la lumina felinarului, romanticii ddeau t
patimile si mndria lor care se depun ca un pmnt pe ochiul mintii n
raza ce duce, ca firul Ariadnei, la Soarele Drepttii. Dezamgiti pentru
aspiratii, vznd toat putintatea si nimicnicia idealurilor lor, f
sensibilitate ei si-o goleau pentru putin vreme de toat otrava am
s umple golul creat, pe care numai Dumnezeul cel adevrat poate

ndreptau cu toat dezndejdea spre spatiile singuratece, ferite de g

pdurile si cmpiile copilriei sufletesti: "Ai disprut, iar eu, rmas sting
pieri, n strluciri divine,/ Si prsit, pdurilor m-am plns." (Lud
ntlnire").
Romanticii cutau s compenseze divortul de Dumnezeu
natur

Asa este si nostalgia dup puritatea copilriei a lui Eminescu din poezia
de misctoare este revederea poetului cu codrul, n fata cruia poetul
micimea si scurtimea vietii sale omenesti. Oare nu nlocuieste
divinitatea? Desigur, este vorba de o idolatrie subtil. Poetul atribuie c
acea trstur a vesniciei, de statornicie si blndete, de care el nsusi se
expresiv strbate blndetea si mrinimia codrului milenar din chiar fo
care o foloseste poetul. Poetul se adreseaz cu diminutive: "Codrule, cod
este intentia poetului. Vocea lui este blnd si curat, nu are nimic
citate.

Att aceste poezii ct si altele de aceeasi factur pstreaz n ele fioru

populare. n preferinta romanticilor pentru folclor Eminescu a avut
mijlocul unui popor crestin ortodox. Desi multe motive ale folclorului ro
ntregi, sunt fr ndoial pgne, totusi ortodoxismul care a fost at
neamului nu a putut s nu-si lase amprenta binefctoare. Sensibili, u
predispusi s absoarb totul n aceast viat ca un burete, roman
Eminescu, a fost benefic influentat de latura luminoas a folclorulu
emotiv poeziile lui devin perfect echilibrate, autorul nu mai comite
Totusi, Eminescu nu a trecut dincolo de acest hotar.

Romanticii au inversat lucrurile si, orbiti de propriile patimi, au at

calitti izbvitoare, iar lumina, care i certa pentru nepriceperea si orbir
au socotit-o vrjmas scopurilor lor. "Este o eroare a majorit
nceput s-si populeze constiinta cu forme ale lumii subterane,
lumea de sus un trm al ntunericului, n vreme ce ei de lumin
orice" (R. Huch).

Noi toti parc am fi niste copii, care, treziti din somn si fiind orbiti de
strig: "stinge-o, stinge-o". Ca si copiii, noi nu avem rbdare s
razelor, ca mai apoi s vedem bine n lumin, ci ne ntoarcem
adncim mai departe n somnul negru al irosirii noastre. nainte d
totdeauna cu somnul necunoasterii, cei ce vom refuza Lumina, s
copilriei noastre si-n ntunericul noptii ce se va lsa s ne gndim la n
n cele din urm si peste mintea cea frumoas a poetului nostru mult i
cnd zicem aceast poezie s fim cu gndul la tristul lui sfrsit, care pute
Somnoroase psrele
Pe la cuiburi se adun,
Se ascund n rmurele Noapte bun!
Doar izvoarele suspin,
Pe cnd codrul negru tace;
Dorm si florile-n grdin Dormi n pace!
Trece lebda pe ape
ntre trestii s se culce FIE-TI NGERII APROAPE,
Somnul dulce!

Peste-a noptii feerie

Se ridic mndra lun,
Totu-i vis si armonie Noapte bun!
pagin sus

Actualizat 02 November 2013