Rezolvare Varianta 55 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)

(Alexandru Philippide, “Desen murdar”)

1. Sinonime: nelinişte = îngrijorare, teamă; des = înnorat, dens; mohorât = trist, sumbru;
veşnicie = eternitate
2. Cratima în structura “Şi-mprăştie” leagă două cuvinte pentru a se pronunţa fără pauză,
înlocuieşte vocala iniţială “î” şi păstrează măsura şi ritmul versurilor
3. Expresii/ locuţiuni cu termenul “drum”: a ieşi în drum, drum lung, a avea drum de făcut;
peste drum; a rămâne pe drumuri; a apuca pe alt drum; a-şi face un drum în viaţă; a da drumul
cuiva; a ieşi în drum; drum de fier;
4. Adverbul “mărunt” este un epitet care descrie căderea ninsorii în fapt de seară, contribuind
şi la conturarea imaginii vizuale.
5. Imagini artistice: “Un croncănit răzleţ răsună crunt” - imagine auditivă; “Iar seara-n câmp
se deapănă mărunt,/ Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”- imagine vizuală
6. Tema naturii, motive: seara, solitudinea
7. Figură de stil: epitetul şi personificarea “cerul des îngenuncheat” descrie un cer de iarnă
înnorat, apăsător, care cade parcă pe pământ, sugerând starea de tristeţe, melancolie şi
solitudine a eului liric.
8. Ultima strofă descrie o imagine dezolantă a naturii, metafora “văzduhu-n zdrenţe atârnă pe
câmpie” ilustrând starea deprimată a eului liric, tristeţea lui sfâşietoare. Personificarea
dâmbului care-şi încruntă sprânceana uneşte planul exterior al naturii cu cel interior al simţirii
poetice. Imaginea dezolantă a trecerii timpului este realizată prin scrierea cuvântului cu literă
mare, ceea ce denotă o umanizare dureroasă a timpului personificat, care “păşeşte strâmb”
prin noroiul existenţei, peste care “vântul suflă veşnicie”. Astfel, se ilustrează absenţa oricărei
speranţe, a găsirii unei soluţii de supravieţuire spirituală a eului liric, stare ilustrată şi prin
prezenţa semnului exclamării din finalul poeziei. În ultimul catren al poeziei, măsura
versurilor este de 10-11 silabe, iar rima este încrucişată.
8. Titlul este o metaforă, care sugerează un tablou ambiguu, într-o oare care măsură chiar
grotesc, prin alăturarea termenilor: substantivul “desen” ce poate reprezenta creaţia, arta,
frumuseţea, puritatea şi epitetul “murdar”, semnificând “noroi”, “zdrenţe”, scrum”. Imaginea
este aceea a “cerului mohorât”, “strivit în pumni de nouri”. Copacul, element întâlnit deseori
în creaţia lui Eminescu, simbol al iubirii, eternităţii, mlădios şi graţios este prezentat de Al.
Philippide ca un “biet copac” cu “trupul frânt şi crengile vâlvoi”. Văzduhului i se atribuie
metafora “zdrenţe-atârnă”, iar colina e personificată, fiind asemuită cu o “sprânceană” ce se
încruntă, prezentând astfel urâţenia şi ura naturii. În acest cadru, “vântul suflă veşnicie”, iar
timpul nu-şi urmează drumul său firesc, păşind strâmb prin noroiul care-l încetineşte.
10. Trăsături ale descrierii:
- prezenţa imaginilor artistice: imagini vizuale (”Iar seara-n câmp se deapănă mărunt,/ Ţesând
cu fulgii vânăt giulgi de scrum”); imagini auditive (”Un croncănit răzleţ răsună crunt”);
- prezenţa figurilor de stil: epitet în inversiune (”vânăt giulgi”); personificări (”cerul des/
Îngenunchează”), metafore (”giulgi de scrum”)
- conturarea unui peisaj de toamnă, dezolant: “Un biet copac se clatină răzleţ/ Cu trupul frânt
şi crengile vâlvoi” cu trimiteri către sentimentele de tristeţe, melancolie ale eului liric;

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Altă pâine cumpără banul muncit şi altă pâine fură banul şiret.” (Tudor
Arghezi, “Pravilă de morală practică”)

Încă din cele mai vechi timpuri banul a dat naştere la multe conflicte, divergenţe şi au
constituit un mod de diferenţiere atât a lucrurilor materiale cât şi a oamenilor.
Totul depinde însă de mentalitatea fiecăruia şi de prisma prin care te uiţi la viaţă, fiecare om
având propriile criterii de clasificare a valorilor. Pot spune că sunt de acord cu afirmaţia “Altă
pâine banul muncit şi altă pâine fură banul şiret”, deoarece fac parte dintre cei care pun preţ
pe valoarea morală şi nu pe cea oferită de bani. Este destul de greu să îţi menţii această
convingere, având în vedere societatea nedreaptă, lipsită de reguli, o lume în care puterea
banului are ultimul cuvânt, decide valori şi competenţe. Totuşi, continui să cred că adevărata
valoare umană nu este cea pe care banul o oferă, din simplul motiv că banul în sine s-a
devalorizat, uneori galopant, pe parcursul timpului.
De aceea cred că nu merită “să furi” banul, indiferent de situaţie, pentru că, pe lângă faptul că
este un act imoral, nu vei obţine o satisfacţie sufletească, ci dimpotrivă. Oricare ar fi
comportamentul celor din jur, trebuie să ai personalitate şi să nu te laşi influenţat ori tentat de
tot felul de atracţii. Este adevărat că pare mai simplu să furi şi să te bucuri de confortul oferit
de bani, însă, cel puţin din punctul meu de vedere, gradul de satisfacţie oferit de banul muncit
este mai mare, deoarece este important să ai conştiinţa împăcată.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Arghezi: “Altă pâine banul muncit şi altă pâine
fură banul şiret”.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale basmului cult, prin referire la o operă studiată:

* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
(Robu Ştefan)