Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
reprezinta premise reale ale romanizarii dacilor. Viata economica a Daciei Traiane a cunoscut o deosebita
dezvoltare, fiind un important factor al continuitatii daco-romane.
A treia etapa (desavarsirea procesului de romanizare: 275 - sec. VII ) = generalizarea procesului de
romanizare in conditiile marilor migratii (si in special romanizarea dacilor liberi patrunsi pe teritoriul fostei
provincii Dacia).
incetarea autoritatii imperiale. Ruptura de ,,intreg" este numai de natura politico-administrativa, fiscala si, partial,
militara. Legaturile, indeosebi comerciale, dar si cele spirituale cu locuitorii romanizati din dreapta Dunarii sunt
dovedite arheologic, epigrafic, numismatic, istoric si literar. Desavarsirea romanizarii are loc in conditiile incetarii
autoritatii imperiale, fapt petrecut si in cazul Daciei romane in intervalul cuprins intre secolele III/IV-VIII, atunci
cand au avut loc marile migratii. Trecerea sau asezarea temporara a unor migratori in Dacia nu a insemnat
distrugerea romanitatii. Noii veniti ramaneau separati de bastinasi prin limba, norme juridice, uneori prin religie.
Pe de alta parte, insa, raidurile de prada ale acestora, care vizau in special orasele, vor determina, inca din secolul
al IV-lea d.Hr., retragerea populatiei urbane in zone mai ferite si stingerea vietii urbane la nord de Dunare
(fenomenul demografic de reconversie rurala). Practic, pana in secolul al XI-lea, la nord de Dunare nu vor mai
exista orase, asa explicandu-se de ce, in limba romana, terminologia referitoare la viata urbana nu este de origine
latina, ci, in special, de origine slava. Dupa retragerea aureliana, pe teritoriul fostei provincii vin si se aseaza grupuri
de daci liberi (sfarsitul secolului III - inceputul secolului IV). Astfel, se produce treptat, inainte de venirea slavilor, o
anumita uniformizare a culturii materiale de factura romanica, deosebita de aceea a migratorilor (sec. IV-V).
In secolul al VI-lea are loc migratia slavilor, care trec prin Moldova, ajungand in Campia Romana (Vlasca "tara romanilor"). Patrund in sud-estul Transilvaniei, iar in veacul urmator in restul spatiului intracarpatic, apoi in
Banat si Oltenia. Pretutindeni, intalnesc o cultura materiala de factura romanica relativ uniformizata. Pe acest
temei, sunt asimilati de catre romanici, mult mai numerosi. In schimb, slavii imbogatesc vocabularul bastinasilor
cu termeni referitori la institutii, viata religioasa, hidronimie, toponimie, forme de habitat, viata economica.
Cuvinte de origine slava: Bistrita, Dimbovita, Prahova, Ialomita, cneaz, gasca, jude, plug, secera, staret, targ,
vama etc.
In anul 602, limesul dunarean al Imperiului este definitiv strapuns si slavii trec masiv la sud de Dunare,
ceea ce provoaca ruperea romanitatii balcano-carpatice. Populatia sedentara moeso-romanica din dreapta Dunarii
a fost asimilata de slavi. Romanii din Peninsula Balcanica au fost dislocati si s-au regrupat in zone montane, sub
numele de vlahi sau aromani, vorbind o limba romana arhaica. Asadar, prin patrunderea slavilor in Balcani,
romanitatea nord-dunareana devine o insula in marele ocean slav. Prezenta slavilor n-a putut schimba, insa,
caracterul romanic al populatiei autohtone din spatiul carpato-danubiano-pontic.
In perioada migratiilor, pe zone intinse ale fostului Imperiu Roman, se formeaza popoare care mostenesc
numai civilizatia romana, fara a vorbi limba latina. Pe alte teritorii, cu toate suprapunerile de populatii, latinitatea
rezista, dovada graitoare fiind formarea popoarelor si limbilor neolatine europene (franceza, spaniola, italiana,
portugheza, romana etc.). Marile migratii au avut consecinte insemnate, provocand prabusirea Romei, separarea
romanitatii occidentale de cea orientala si constituirea adstratului lingvistic in etnogeneza popoarelor neolatine
(germanic - in cazul celor occidentale, slav - in cazul limbii romane).
Cand, in secolul al III-lea d.Hr., imparatul Aurelian a fost nevoit sa renunte la administrarea provinciei
Dacia, idiomul latin era predominant. Acesta a continuat sa evolueze in contact cu provinciile latinofone de la sud
de Dunare. Dupa instalarea slavilor in nordul Peninsulei Balcanice, complicatele relatii dintre Imperiul Bizantin unde limba greaca devine, din secolul al VII-lea d.Hr., limba oficiala - si formatiunile politico-militare din
Peninsula Balcanica au avut drept consecinta, intre altele, fragmentarea comunitatilor locale vorbitoare de latina si
despartirea lor de romanitatea nord-dunareana, astfel incat fiecare a dezvoltat in mod diferentiat fondul originar
latin. Si in prezent, exista diferite dialecte ale limbii romane: dialectul daco-roman, vorbit pe intregul teritoriu al
Romaniei, in Republica Moldova, precum si in comunitatile romanesti din tarile vecine (Ucraina, Serbia,
Bulgaria, Ungaria), si dialectele sud-dunarene - dialectul aroman, istro-roman si megleno-roman. Diferente locale
de mai mica importanta caracterizeaza diferite graiuri - oltenesc, maramuresean, moldovenesc etc. Pe baza
graiului din Muntenia, dar cu un aport important al operelor literare create in Moldova, se constituie, in secolul al
XIX-lea, limba romana literara pe care o vorbim si o scriem si azi.
Ca si in cazul celorlalte limbi romanice, in perioada de formare a limbii romane, fondului latin i s-au
adaugat cuvinte imprumutate din limbile popoarelor migratoare. Avem motive sa consideram ca, asa cum se
intampla si in cazul celorlalte limbi romanice, acest proces de evolutie este incheiat in linii generale in secolul al
VIII-lea. O influenta mai accentuata a rezultat din contactul cu limbile slave, mai ales cu cea sud-slava, care a
devenit, in secolele IX-X, limba liturgica (limba in care se slujeau liturghiile in biserica) si mai tarziu si limba de
cancelarie (limba in care erau redactate documentele oficiale ale statului). Slavona a jucat pentru regiunile
balcano-dunarene un rol apropiat de cel pe care latina I-a jucat in Occidentul medieval. In limba romana nu s-au
pastrat decat putine cuvinte din slava veche (sec. VI-VII), cea mai mare parte a elementelor slave patrunzand
tarziu, in secolele IX-X (acum formandu-se adstratul slav). Intrucat cuvintele si influentele slave tarzii din limba
romana sunt de origine meridionala si formate de-abia la sfarsitul primului mileniu, reiese clar ca limba romana
era formata in momentul in care aceste adaosuri lingvistice slave de sud au putut fi receptate. Prin urmare, nu se
poate vorbi despre o a treia componenta etnica si lingvistica slava in etnogeneza romaneasca . Teritoriul de
formare a limbii romane este spatiul Daciei, rasaritul Moesiei Superior, Moesia Inferior, precum si Tracia de nordvest. Deoarece exista asemanari in privinta cuvintelor de origine slava prezente in unele dialecte, se presu pune ca
despartirea acestora din trunchiul limbii romane comune nu s-a produs mai devreme de secolul al X-lea. Separatia
limbii romane s-a facut in doua grupuri: nord si sud-dunarean, respectiv daco-roman si aroman. Dialectul
megleno-roman este o varianta a celui aroman, iar cel istro-roman al celui daco-roman.
Componentele de baza ale limbii romane sunt: a) substratul lingvistic traco-dacic (circa 160-170 de
cuvinte cu peste 1400 de derivate, ceea ce reprezinta 10% din lexicul romanesc); b) stratul lingvistic latin (60%
din vocabularul limbii romane). La acestea se adauga unele influente slave (circa 20% din vocabular adstrat). Restul de 10% reprezinta imprumuturi din alte limbi realizate in decursul timpului (epoca medievala
si moderna). Limba latina vorbita evolueaza spre o limba romanica unitara, de factura orientala, denumita de
lingvisti limba romana comuna (straromana sau protoromana). Deci, in secolele VII-VIII, procesul de
formare a limbii romane era, in linii generale, incheiat.
Caracterul latin al limbii vorbite pe ambele maluri ale Dunarii si in interiorul arcului carpatic a fost de
timpuriu recunoscut de popoarele vecine. Neamurile germanice i-au numit w(a)lach, asa cum ii numeau pe toti
vorbitorii idiomurilor latine; de la acest nume deriva etnonimele vlah, olah, blach, valah etc. La randul lor,
"vlahii" isi spuneau probabil romani, adica romani - nume pe care I-au transmis din generatie in generatie, fie
pentru a se desemna ca locuitori ai tinuturilor carpato-dunarene, vorbitori ai aceleiasi limbi, fie pentru a se referi
la anumite categorii sociale (de exemplu, rumani - tarani dependenti). Memoria populara a pastrat; de-a lungul
secolelor, constiinta ascendentei romane a romanilor - dovada, de pilda, datinile si traditiile care il amintesc pe
"badica Troian" - imparatul Traian - in legatura cu momente importante ale sarbatorilor solstitiului de iarna (Anul
Nou).
insusi de origine romana, in lucrarea sa Hungaria (1536), este primul care sustine unitatea de neam, limba, obiceiuri
si religie a romanilor, iar Johannes Honterus - originar din Brasov - inscrie in harta sa (1542) numele Dacia pentru
intreg teritoriul locuit de romani.
Secolul al XVII-lea marcheaza apogeul culturii medievale romanesti scrise, atunci cand au aparut primele
cronici in limba romana. Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei si Miron Costin in De neamul
moldovenilor vorbesc despre originea noastra latina: "De la Ram ne tragem si cu a lor cuvinte ni-i amestecat gra iul", iar stolnicul Constantin Cantacuzino, in Istoria Tarii Romanesti, a subliniat continuitatea de viata a dacilor
sub stapanirea romana, unitatea si continuitatea romanilor. In concluzie, se poate spune ca originea romana le era
cunoscuta romanilor de multa vreme. Mai tarziu, cronicarii moldoveni si munteni, cunoscatori ai scrierilor
umaniste, vor transfera chestiunea romanitatii din sfera traditiei in cea a istoriografiei, pentru ca Scoala Ardeleana
sa faca din aceasta o arma in lupta pentru emancipare nationala si sociala a romanilor transilvaneni.
afirmarea legitimitatii revendicarilor populatiei romanesti din imperiu in calitatea sa de mostenitoare directa a
Romei antice. Savantii din Scoala Ardeleana au dovedit latinitatea limbii romane si a poporului roman, ceea ce
argumenta existenta sa neintrerupta ca populatie autohtona in Transilvania, ca si in celelalte tinuturi locuite de
romani. Argumentele acestor revendicari au fost sintetizate intr-un lung memoriu, Supplex Libellus Valachorum,
adresat in 1791 Curtii de la Viena. In Supplex se subliniaza ca romanii sunt cei mai vechi locuitori ai
Transilvaniei, fiind urmasi ai colonistilor lui Traian. Tot in aceasta perioada, reprezentantii Scolii Ardelene sustin
ideea originii latine a romanilor, aparand insa si asa-numitele exagerari latiniste, care neaga complet rolul
componentei dacice in formarea poporului roman, afirmand originea romana pura a romanilor.
In aceasta atmosfera a fost lansata "teoria imigrationista" a lui Franz Joseph Sulzer, potrivit careia romanii
nu se trag din colonistii romani din Dacia, aceasta fiind parasita de toata populatia odata cu retragerea romana.
Prin urmare, romanii s-au nascut ca popor la sud de Dunare, intr-un spatiu neprecizat, undeva intre bulgari si
albanezi, de la care au preluat influente in limba, precum si credinta ortodoxa. De aici, ei au emigrat catre mijlocul
secolului al XIII-lea in nordul Dunarii si Transilvania, unde ii vor gasi stabiliti pe unguri si sasi. Prin teoria sa,
Franz Sulzer sfida parerea unanima din cultura si stiinta istorica europeana, care-i considera pe romani cei mai
vechi locuitori ai Transilvaniei, urmasi ai romanilor lui Traian.
Scopul lansarii acestei teorii era limpede: anularea argumentelor istorice ale romanilor in lupta politica din
Transilvania si justificarea privilegiilor detinute de maghiari, sasi si secui, precum si a statutului de "tolerati"
atribuit romanilor. In felul acesta, chestiunea continuitatilor istorice va capata un pronuntat caracter politic.
Dupa realizarea dualismului austro-ungar (1867), imigrationismul este readus cu si mai multa tarie in
dezbaterile istoricilor. Teoria lui Sulzer este reluata si imbogatita intr-o lucrare ce va deveni fundamentala pentru
adversarii continuitatii, iar teoria imigrationista va fi denumita roesleriana. Formularea categorica a teoriei
imigrationiste - baza ideologica a dominatiei maghiare asupra Transilvaniei - s-a datorat geografului si istoricului
austriac din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Robert Roesler. Folosind izvoare istorice latine tarzii si
nesigure, el afirma, in lucrarea sa Studii romanesti, aparuta la Viena (1871) ca:
- dacii ar fi fost exterminati in razboaiele cu romanii (este invocata o afirmatie a scriitorului roman
Eutropius - ,,[ ] caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decibalus");
- toponimia dacica ar fi disparut ca urmare a acestei exterminari;
- perioada de 165 de ani (foarte scurta la scara istorica), cat a durat administratia imperiala in Dacia, nu ar
fi fost suficienta pentru romanizarea provinciei;
- imparatul Aurelian ar fi retras intreaga populatie romanizata din provincia Dacia la sud de Dunare, unde
s-ar fi format limba romana si poporul roman;
- deoarece dacii ramasi in viata traiau izolati, la retragerea aureliana Dacia a ramas pustie;
- poporul roman si limba romana s-au format in sudul Dunarii, in centrul sau vestul Peninsulei Balcanice,
de unde au trecut in stanga fluviului;
- romanii ar fi un popor de pastori nomazi;
- nu exista stiri care sa ateste prezenta romanilor la nord de Dunare in "mileniul intunecat";
- la venirea maghiarilor in Europa, Transilvania ar fi fost un tinut pustiu, pe care coroana ungara I-ar fi anexat
si populat, instaland apoi si colonisti germani pentru a-i apara granitele. Abia dupa marea ciuma din secolul al XIVlea, tinuturile de dincolo de Carpati, pustiite de molima, ar fi fost colonizate cu pastori vlahi de la sud de Carpati si
de Dunare.
In asa-zisa argumentare a faptului ca romanii s-ar fi format ca popor la sud de fluviu, Robert Roesler se
refera la existenta unor elemente lexicale comune in limbile romana si albaneza, la lipsa elementelor germanice
din limba romana, la asemanarea dintre dialectul daco-roman si macedo-roman. Varietatea izvoarelor istorice
demonstreaza netemeinicia teoriei imigrationiste.
Teoriile roesleriene, criticate in mediile academice contemporane, au fost preluate nu numai de alte lucrari
savante, ci si de manualele scolare din Ungaria secolelor XIX-XX, alimentand imaginarul nationalist maghiar.
Teoria roesleriana a fost demontata cu dovezi arheologice si epigrafice ale prezentei dacilor sub stapanirea romana
si ale ramanerii populatiei daco-romane in fosta provincie, stiinta istorica romaneasca si straina aducand
argumente si dovezi incontestabile privind latinitatea si continuitatea romanilor. Istoricii si lingvistii romani din
secolul al XIX-lea (M. Kogalniceanu, A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu) au adunat un mare numar de
dovezi referitoare atat la vechile populatii getice si dacice din spatiul carpato-danubian, cat si la continui tatea
populatiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia si Moesia, demonstrand subrezenia multora dintre
argumentele invocate de istoriografia oficiala maghiara. La nivelul reprezentarilor identitare comune, renuntarea
la scrierea slavona (chirilica) si generalizarea alfabetului latin, precum si predarea limbii romane si a istoriei
nationale in scolile organizate odata cu reformele initiate de AI. I. Cuza au generalizat constiinta romanitatii
poporului roman, a limbii si civilizatiei acestuia.
Dupa Marea Unire din 1918, negarea continuitatii romanesti in tinuturile de dincolo de Carpati si
teoretizarea pretinsei inferioritati a lumii rurale romanesti in raport cu ierarhiile nobiliare maghiare si cu cultura
aulica si urbana a acestora au alimentat masiv resentimentele pe care le-a provocat destramarea monarhiei austroungare si politica revizionista maghiara. In aceiasi ani, scoala istorica si lingvistica romaneasca produce opere
stiintifice importante pentru intelegerea etnogenezei romanilor: Inceputurile vietii romane la gurile Dunarii si
Getica lui Vasile Parvan, primele volume ale monumentalei Istorii a romanilor a lui Nicolae lorga, Istoria limbii
romane de AI. Rosetti sau cartea lui Gh. I. Bratianu, O enigma si un miracol istoric: poporul roman (1937). Pe de
alta parte insa, miscarile de extrema dreapta dezvolta - asemenea extremei drepte germane, fascinata de trecutul
legendar al "indo-germanilor" si al gotilor - un discurs autohtonist, care supraevalua importanta elementului dacic
in contrast cu civilizatia mediteraneana, pe care o considera decadenta.
Netemeinicia afirmatiilor lui Sulzer a fost reliefata si de reprezentantii Scolii Ardelene (Samuil Micu,
Gheorghe Sincai - Hronica romanilor si a mai multor neamuri, publicata in 1808 -, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu), dar si de marele slavist Paul loseph Schafarik, care sustinea (1844) ca "valahii de la nord si de la sud de
fluviu au toti aceeasi origine" evoluand din "amestecul tracilor si geto-dacilor cu romanii".
Dupa realizarea dualismului austro-ungar (1867), Robert Roesler redacteaza Dacien und Romnen (1868)
si Romanische Studien (Studii romanesti - Viena, 1871), unde reia, pe baza informatiilor timpului sau, toate tezele
formulate timp de un secol in sensul contestarii permanentei romanilor in vatra lor stramoseasca. Raspunsul avea
sa vina din partea lui A.D. Xenopol, reprezentant de seama al istoriografiei romanesti, in lucrarea Teoria lui
Roesler. Studii asupra staruintei romanilor in Dacia Traiana (1884). O adevarata monografie a subiectului tratat,
lucrarea abordeaza argumentele contestatoare ale istoricului german si le raspunde apeland la toate sursele
fundamentale, precum si la comentariile autorilor creditati stiintific de-a lungul timpurilor. In legatura cu ches tiunea parasirii Daciei, Xenopol a emis un principiu convingator: "Popoarele nomade se stramuta inaintea unei
navaliri, cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea trece peste ele". In acelasi sens este combatuta si
teoria golirii de populatie a Daciei la retragerea aureliana. In finalul lucrarii atrage atentia analiza despre rolul
traditiilor popoarelor in ce priveste obarsia acestora, cu referiri la asa-zisul "descalecat", evocat in legendele
romanilor.
Daca la inceput A.D. Xenopol si D. Onciul, sustinand continuitatea daco-romana, se bazau pe argumente de
ordin logic, mai tarziu investigatiile stiintifice conduse de marii nostri istorici, cat si de lingvisti (N. lorga, V.
Parvan, C. Daicoviciu, Gh. I. Bratianu, AI. Rosetti, C.C. Giurescu si altii), alaturi de cercetarea arheolo gica, au
facut progrese remarcabile. Aceste investigatii se vor finaliza prin dovezile concrete, din ce in ce mai numeroase,
care infirma teoria imigrationista. Pe aceeasi pozitie s-au situat si un numar important de istorici straini (Th.
Mommsen, I. Jung, C. Patsch, L. Homo, Paul Mackendrick, care considera ca romanii sunt urmasii dacoromanilor si ca s-au format ca popor in Dacia Traiana.
E. ISTORIOGRAFIA COMUNISTA
Dupa al Doilea Razboi Mondial, cand atat Ungaria, cat si Romania au devenit state-satelit ale U.R.S.S.,
teoriile staliniste despre caracterul "imperialist" al stapanirii sclavagiste romane si despre importanta civilizatoare
a slavilor in istoria Europei au modificat dramatic intregul context istoriografic. In actiunea sa de consolidare a
puterii obtinute in 1965, N. Ceausescu a declansat o mare operatie de reinviere a sentimentului national al
romanilor. In acest context, a putut fi reevaluata si contributia limbii latine si a civilizatiei romane la crista lizarea
civilizatiei vechi romanesti. Numai ca, destul de repede, ideologia si istoriografia oficiala au ajuns sa fie dominate
de teorii care minimalizau aportul factorului roman, din nou denuntat ca asupritor, de asta data in favoarea civili zatiei locale a geto-dacilor. Continuitatea si unitatea acestei civilizatii erau obsesiv afirmate, trecandu-se sub
tacere particularitatile locale; diferiti diletanti sustineau ca limba daca, nu latina, reprezinta matricea limbii
romane; lucrari oficiale se straduiau sa probeze ca romanii erau deja formati ca popor cu mult inainte de cucerirea
romana, deosebindu-se astfel de toate celelalte popoare romanice. O polemica tot mai acerba cu istoricii maghiari
si bulgari traducea, in anii 1980 ai secolului trecut, tendinta regimurilor comuniste in declin de a folosi
instrumentele nationalismului agresiv pentru salvarea dominatiei exercitate de partidele comuniste. In aceasta
disputa, arheologia a dobandit un loc tot mai important, cu atat mai mult cu cat sursele istorice scrise pentru
secolele IV-X sunt aproape absente. Din pacate, elementele de cultura materiala nu pot raspunde prin ele insele
unor intrebari referitoare la originea etnica ori la limba vorbita de purtatorii lor, astfel incat pot fi invocate ca
argument de ambele parti.
Privind retrospectiv, putem constata ca afirmarea romanitatii romanilor a depasit mereu cadrul strict stiintific,
in masura in care a reprezentat si un semn al asumarii unei identitati europene, in vreme ce absolutizarea traditiei
traco-getice a reflectat mai degraba tendinta contrara, de inchidere intr-o identitate istorica izolata si autarhica. In
conditiile actuale, cand Romania, ca si statele vecine, Ungaria si Bulgaria, fac parte din Uniunea Europeana,
argumentul intaietatii istorice nu mai are valoare politica, iar reconstituirea trecutului nu mai are consecinte pentru
drepturile inalienabile ale cetatenilor si comunitatilor acestei regiuni. Romanitatea romanilor nu mai are a fi
demonstrata si cu atat mai putin contestata; poate fi acum recunoscuta ca fapt istoric cert. Dezbaterea stiintifica poate
astfel progresa spre o mai buna intelegere a cailor si etapelor concrete prin care identitatea romaneasca s-a cristalizat
si s-a transmis din generatie in generatie.
10
adstrat = totalitatea elementelor care se adauga unui idiom (limba, dialect), dupa constituirea lui.
imigrationism =curent in istoriografie care se opune ideii continuitatii de locuire a poporului roman in spatiul
fostei provincii Dacia, de la formarea sa si pana astazi.
interpretatio romana = fenomen de adoptare a unor divinitati dacice sub nume romane (Bendis, Zalmoxis).
misionar = persoana care propovaduieste o noua religie pe un teritoriu.
limes = sistem de aparare folosit de romani, care consta dintr-un zid de piatra sau dintru-n val de pamant
construit la granitele provinciilor.
protocronism = curent de idei preocupat sa puna in valoare prioritatea unor idei, teme etc.
regat clientelar = regat din afara Imperiului Roman, caruia ii recunoaste autoritatea in schimbul asigurarii
protectiei.
romanizare = proces complex si indelungat prin care civilizatia romana patrunde in toate compartimentele vietii
unei provincii, ducand la inlocuirea limbii proprii cu limba latina si adoptarea unui nou mod de viata. In acest
proces, rolul fundamental il are componenta lingvistica, romanizarea purtand fi considerata incheiata doar
atunci cand autohtonii renunta la propria limba in favoarea limbii latine.
sincretism = fenomen religios de contopire a unor divinitati asemanatoare, dar de origini diferite, intr-una
singura; contopirea unor elemente apartinand diferitelor domenii artistice, doctrine, filosofice, religii.
Supplex = cerere, plangere, petitie.
Scoala Ardeleana = curent cultural iluminist, care sustine latinitatea si continuitatea de locuire a romanilor pe
teritoriul vechii Dacii.
teorie istoriografica = ansamblu de idei care explica desfasurarea unor evenimente si procese istorice.
11