NUVELA PSIHOLOGICA

Moara cu noroc, de Ioan Slavici

I. Preliminarii
Nuvela Moara cu noroc de I. Slavici, inclusa in volumul Novele din popor, publicat in anul
1881, este considerata o capodopera a nuvelisticii romanesti.
Aceasta opera este o proza realista de analiza psihologica prin tematica, modalitati de
caracterizare a personajului si de investigare a conflictului interior. Slavici este un scriitor preocupat
de analiza sufleteasca si de conturarea unor persoanje puternice, surprinse in relatii complicate cu
lumea sau manate de pasiuni mistuitoare. Considerat creatorul realismului taranesc, lumea evocata
de Slavici nu este cea a satului traditional asa cum apare in opera lui I. Creanga sau a lui M.
Sadoveanu. Personajele sale nu sunt preocupate de pamant, ci de bani, sunt mestesugari, precupeti,
negustori. Scriitorul evoca o lume practica, cu oameni energici si intreprinzatori, adeseori lacomi, care
platesc pentru lipsa lor de cumpatare.
II. Perspectiva narativa
Naratorul este omniscient, omniprezent, naratiunea realizandu-se la persoana a III-a,
nonfocalizata, viziune dindarat. Relatarea evenimentelor nu se desfasoara linear, cronologic, iar
inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul la inceputul nuvelei, descrierea
la timpul prezent, etc. Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt verosimile, credibile. Pe langa
perspectiva narativa a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale
batranei.
III. Tema nuvelei o constituie consecintele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire.
IV. Titlul nuvelei este unul ironic. Moara cu noroc se deovedeste a fi fara noroc, ea aducand
nenorocirea, pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave: nelegiuirea si crima.
V. Incipitul si finalul
Incipitul se deschide prin cuvintele batranei, mama Anei: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci
daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Cuvintele ei au valoare premonitorie,
anticipand destinul tragic al eroului. In final, tot ea mediteaza asupra celor intamplate, subliniind
ideea unei fatalitati oarbe: Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost data!. Prin intentia
moralizatoare, nuvela este realist-clasica. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea
drumului. La inceput este prezentata o descriere detaliata a unui peisaj dintr-o zona geografica a
Ardealului, la hanul Moara cu noroc, aflat la rascrucea dintre doua drumuri, loc important pentru
afaceri si comert. In final, drumul pe care porneste batrana impreuna cu copiii este unul al vietii, care
continua dupa tragedia de la Moara cu noroc: Apoi ea lua copiii si pleca mai departe.
VI. Compozitia
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de
la Sfantul Gheorghe pana la Paste, iar in final, apa si focul purifica locul.
VII. Subiectul
Cizmarul Ghita arendeaza carciuma si hanul de la Moara cu noroc si se muta impreuna cu familia
pentru ca strangand bani sa-si poata deschide mai tarziu la oras un atelier. La inceput se dovedeste
harnic si priceput, treburile merg bine, viata este linistita si prospera, iar Ghita este mutumit seara de
seara cand isi numara castigurile de peste zi. Aceasta prima parte a nuvelei constituie expozitiunea.
Intriga se deschide cu aparitia lui Lica Samadaul, un personaj ciudat, seful porcarilor, ce tulbura
echilibrul familiei. Sosind la carciuma pe o carare ascunsa, el straneste banuielile lui Ghita si ale sotiei
sale Ana, ce intuieste ca Lica este om rau si primejdios. Stapan temut al acelor locuri, personaj
demonic, hot si ucigas, ii impune carciumarului sa-i devina complice. Perspectiva imbogatirii rapide il

ademeneste pe Ghita. Treptat, setea de bani pune total stapanire pe acesta si se instraineaza de Ana
si de copii, dar nu are puterea sa se impotriveasca.
Alunecarea lui Ghita spre pierzanie corespunde ca moment al subiectului desfasurarii actiunii si
incepe din momentul in care se face partas la faradelegile Samadaului. Devine pe zi ce trece mai
dependent de Lica, care ii ghiceste slabiciunea pentru bani si-l manevreaza prin intermediul acesteia.
Primeste bani de la Lica, proveniti din furt si depune marturie falsa la judecata lui Lica si a tovarasilor
lui, banuiti ca au talharit un arendas si au participat la uciderea unei femei si a copilului acesteia. Prin
aceasta fapta, Ghita atinge ultima treapta a dezumanizarii sale, iar din acel moment devine complice
la crima.
Samadaul il convinge sa paraseasca temporar hanul, abandonandu-si nevasta, acest moment
deschizand punctul culminant. Carciumarul se hotaraste sa-l instiinteze pe Pintea despre faptul ca
Samadaul se afla la moara, avand asupra lui banii si argintaria, dovezi clare ale jefuirii arendasului.
Parasind-o pe Ana, fara sa-i motiveze actiunea sa si crezand ca barbatul ei o dispretuieste si n-o mai
iubeste, lasand-o ca un las in bratele lui Lica, tanara femeie i se daruieste acestuia, intr-un gest de
revansa disperata: Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti.
Reintors la han, Samadaul il surprinde pe Ghita omorandu-si nevasta. Hangiul este impuscat de
Raut din porunca lui Lica. Acesta se apleaca asupra femeii muribunde, iar ea il musca de maini si ii
zgarie fata, ultima dovada a urii ei neputincioase fata de cel care i-a distrus casnicia. Ghita este
vinovat insa de moartea Anei, el provocand caderea ei in pacatul adulterului. Lica, pentru a nu cadea
viu in mainile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Un incendiu teribil mistuie
carciuma in noaptea de Paste si singurele persoane care supravietuiesc sunt batrana si copiii, fiinte
morale si inocente. Aceasta ultima parte a nuvelei infatiseaza deznodamantul.
VIII. Concluzie
In opinia mea, nuvela poate fi socotita o parabola a cumpatarii. Ideea morala este reflectata
convingator din punct de vedere artistic de destinul tragic al carciumarului, care se zbuciuma intre
tendintele opuse ale caracterului sau.

CARACTERIZAREA LUI GHITA

din nuvela Moara cu noroc, de Ioan Slavici
I. Preliminarii
Moara cu noroc de I. Slavici, inclusa in volumul Novele din popor, publicat in anul 1881, este
considerata o capodopera a nuvelisticii romanesti.
Aceasta opera este o proza realista de analiza psihologica prin tematica, modalitati de
caracterizare a personajului si de investigare a conflictului interior. Slavici este un scriitor preocupat
de analiza sufleteasca si de conturarea unor persoanje puternice, surprinse in relatii complicate cu
lumea sau manate de pasiuni mistuitoare. Considerat creatorul realismului taranesc, lumea
evocata de Slavici nu este cea a satului traditional asa cum apare in opera lui I. Creanga sau a lui M.
Sadoveanu. Personajele sale nu sunt preocupate de pamant, ci de bani, sunt mestesugari, precupeti,
negustori. Scriitorul evoca o lume practica, cu oameni energici si intreprinzatori, adeseori lacomi, care
platesc pentru lipsa lor de cumpatare.
II. Perspectiva narativa
Naratorul este omniscient, omniprezent, naratiunea realizandu-se la persoana a III-a,
nonfocalizata, viziune dindarat. Relatarea evenimentelor nu se desfasoara linear, cronologic, iar
inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul la inceputul nuvelei, descrierea
la timpul prezent, etc. Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt verosimile, credibile. Pe langa
perspectiva narativa a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale
batranei.
III. Tema nuvelei o constituie consecintele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire.
IV. Titlul nuvelei este unul ironic. Moara cu noroc se deovedeste a fi fara noroc, ea aducand
nenorocirea, pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave: nelegiuirea si crima.
V. Personajul
Ghita este un personaj rotund. El evolueaza de la tipicitate: carciumarul dornic de avere, si
parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti. Ezita intre Ana ce simbolizeaza
familie, iubire, linistea colibei si Lica ce reprezinta bogatia, atractia malefica a banilor. Este slab in
fata tentatiilor si sfarseste tragic.
Procedeele de caracterizare sunt directe de catre narator, prin parerea altor personaje,
autocaracterizare si indirecte prin gesturi, fapte, felul de a vorbi, gandurile personajului, relatiile cu
celelalte personaje.
Cizmarul Ghita arendeaza carciuma si hanul de la Moara cu noroc si se muta impreuna cu
familia pentru ca strangand bani sa-si poata deschide mai tarziu la oras un atelier. La inceput se
dovedeste harnic si priceput, treburile merg bine, viata este linistita si prospera. Aparitia lui Lica
Samadaul, un personaj ciudat, seful porcarilor, tulbura echilibrul familiei. Stapan temut al acelor
locuri, personaj demonic, hot si ucigas, ii impune carciumarului sa-i devina complice. Perspectiva
imbogatirii rapide il ademeneste pe Ghita. La prima intalnire pe care o are cu "stapanul acestor
locuri", Ghita incearca sa fie autoritar si darz in fata lui Lica, sa reziste propunerilor nelegiuite ale
acestuia, dar este infrant de extraordinara forta morala pe care o are Lica asupra tuturor.
Astfel, constiinta lui devine acum campul unei lupte aprige intre doua indemnuri: unul care il
recheama la viata onesta de dinainte, altul care il ispiteste la complicitati necinstite in scopul
inavutirii. Curand, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii, prea putin imi pasa, iar
patima banului transforma radical caracterul acestuia ce devine ursuz, se aprindea pentru orisice
lucru de nimic, nu mai zambea.
Intelegerea familiala se risipeste fiind inlocuita de certuri, de suspiciuni reciproce, de
reprosuri amare. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si framantarile,

realizandu-se in felul acesta autocaracterizarea: Ce s-mi fac dac e n mine ceva mai tare dect
voina mea? Nici cocoatul nu e nsui vinovat c are cocoae n spinare". Sub pretextul ca o vointa
superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las, fricos si subordonat in totalitate
Samadaului. Se indeparteaza tot mai mult de Ana, careia ii ascunde atat afacerile, cat si framantarile,
aruncand-o in bratele Samadaului. Autoreprosurile, remuscarile, nu-i dau liniste: Iart-m, Ano!
i zise el. lart-m cel puin tu, cci eu n-am s m iert ct voi tri.
Lica e mentorul subtil si rabdator al initierii in pacat a lui Ghita. Depunand marturie falsa la
judecata lui Lica si a tovarasilor lui, banuiti ca au talharit un arendas si au participat la uciderea unei
femei si a copilului acesteia, Ghita atinge ultima treapta a dezumanizarii sale, iar din acel
moment devine complice la crima si un irecuperabil in plan moral. Mortificat, mai are totusi o parte a
sufletului vie: iubirea pentru sotia sa. Lica insa recurge la ultima proba a supunerii si depersonalizarii:
infrangerea prin femeie, cerandu-i sa i-o lase lui pe Ana pentru o noapte. Ca sa-l prinda si sa-l
anihileze pe Samadau, Ghita isi arunca drept momeala femeia, cu speranta ca aceasta ii va rezista,
provocand astfel caderea ei in pacatul adulterului. El o omoara pe Ana, dar omorul are mai ales
intelesul unui act de dragoste, Ghita dorind sa-si scape femeia de chinul pacatului. La comanda lui
Lica, Raut il impusca pe Ghita.
Ghita si Lica sunt prezentati in antiteza, contrastul moral dince cei doi prefigureaza doua
caractere puternice, care devin complementare pe masura ce carciumarul ajunge aliatul Samadaului.
VI. Concluzie
In opinia mea, nuvela poate fi socotita o parabola a cumpatarii. Ideea morala este reflectata
convingator din punct de vedere artistic de destinul tragic al carciumarului, care se zbuciuma intre
tendintele opuse ale caracterului sau.