BISERICA ORTODOXA SI MISIUNEA SOCIALA

Pr. Prof. Traian Nojea

Din punct de vedere istoric, Biserica crestina apare in ziua Cincizecimii,

sub semnul entuziasmului pascal si al spiritului evanghelic, pe care Duhul
Sfant le-a insuflat Apostolilor si tuturor celor prezenti la acest mare
eveniment din Ierusalim.1 Alegerea celor doisprezece Apostoli deja indica
universalitatea Evangheliei lui Iisus Hristos: Mergand, invatati toate
neamurile2, iar prezenta atator neamuri la Cincizecime3, arata ca
Dumnezeul lui Avraam, a lui Isaac i al lui Iacov nu este un partinitor, ci
ca in orice neam, cine se teme de El si face dreptate, este primit de El.
Cuvantul pe care l-a trimis fiilor lui Israel: Evanghelia pacii prin Iisus
Hristos, El care este Domnul tuturor oamenilor.4

Aceasta constituie una dintre ideile fundamentale ale Noului Testament, pe

care Biserica a trebuit sa o apere chiar de la inceputul ei. Trimiterea sau
chemarea misionara a Bisericii isi are temeiul ei profund in universalitatea
mantuirii, in si prin Iisus Hristos. Contracarand parca tendinta de a socoti
Biserica o comunitate crestina, separata de lume, Sinodul Ecumenic de
la Niceea din 325 a definit, intr-o expresie de o valoare teologica unica si
originala, ca Iisus Hristos S-a intrupat pentru noi oamenii si pentru a
noastra mantuire. Pentru noi oamenii a decis atitudinea misionara si
sociala a crestinismului.

Inca de la inceputurile ei, Biserica crestina s-a angajat in cel putin doua
directii marturisitoare: pe de o parte, a hranit pe cei ai sai, organizand
viata interioara, liturgica si sociala, a comunitatii crestine; pe de alta parte,
a propovaduit Evanghelia celor din afara, a intrat la cei netaiati imprejur si
a mancat cu ei.5Asadar, Biserica apare atat ca o comunitate euharistica 6,
poporul lui Dumnezeu deja rascumparat, care se aduna sa comemoreze
faptele lui Dumnezeu din istoria mantuirii, traind o viata noua in Duhul
Sfant, cat si o comunitate apostolica misionara si sociala, care are
constiinta unei trimiteri speciale la cei credinciosi.7

Observam asadar ca ortodoxia a imbinat totdeauna elementul spiritual cu

cel social. Procesul sfinteniei, spune un teolog ortodox, este pentru
majoritatea sfintilor ortodocsi procesul slujirii samarinene, al experientei
filantropiei, al urmarii lui Hristos pe drumul jertfei pentru orice om. Asceza,
atat de caracteristica ortodoxiei, este nu numai un exercitiu solitar de
purificare, ci si expresia constiintei solidaritatii cu cel in lipsa.8

In conceptia ortodoxa, misiunea sociala a Bisericii este foarte importanta,

insa ea nu poate si nu trebuie despartita de misiunea sacramanetala, cea
din urma fiind specifica Bisericii. Si alte organisme, Statul in special, sunt
datoare sa se ingrijeasca de viata sociala a cetatenilor, Biserica, insa,
trebuie sa se ocupe cu prioritate de partea spirituala, de mantuirea
sufletelor credinciosilor, fara s-o neglijeze insa si pe cea materiala.9

Deci nu trebuie sa disociem aspectul sacramental de cel social, dar nici sa

punem accent deosebit pe activitatea sociala a Bisericii si sa neglijam
activitatea ei sacramentala. Mantuitorul Insusi nu a venit cu un program
social sau economic pentru solutionarea problemelor timpului Sau, ci El
ne-a adus o revelatie religioasa, care sa fie izvorul nesecat de inspiratie
pentru conduita morala a credinciosilor din toate timpurile. Misiunea lui
Hristos a fost inainte de toate una de natura religioasa, tainica, cereasca,
insa a fost preocupat si de dimensiunea sociala. Ce altceva inseamna
faptul ca Mantuitorul a rezumat toata legea si profetii in iubirea fata de
Dumnezeu si de aproapele, cand jumatate din aceasta porunca are in
vedere oranduirea oamenilor in convietuirea lor impreuna in Duhul
dragostei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu?

O alta dovada despre acest lucru ni-l da Mantuitorul si atunci cand, cu alta
ocazie, sintetizeaza Legea i Proorocii in porunca asadar, oricate voiti sa
va faca voua oamenii, sa le faceti si voi asemenea, ca aceasta este legea
si proorocii. Asa cum Mantuitorul si Sfintii Apostoli au pus cu precadere
accent pe partea spirituala, tot asa si Biserica a procedat in istorie. Insa
nici Biserica nu putea trece cu vederea aspectul social, dupa cum nici Iisus
Hristos nu l-a trecut.

Aceasta pentru faptul ca in Imparatia lui Dumnezeu se ajunge de aici, de

pe pamant. In acest sens, un teolog contemporan afirma: Fara a identifica
intru totul Imparatia lui Dumnezeu cu societatea si cu timpul prezente,
trebuie sa retinem faptul ca nu se poate ajunge la dobandirea celei dintai
facand abstractie de celelalte doua. Imparatia lui Dumnezeu se deschide
aici, in cea pamanteasca, in viata sociala.10

Cartea Faptele Sfintilor Apostoli este concludenta in acest sens, mai ales in
contextul in care prezinta viata crestina la inceputurile ei. Astfel, mai intai
arata esenta trairii primilor crestini, care staruiau in invatatura apostolilor
si in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni 11, si apoi vorbete si de
agape.

Fara indoiala ca Biserica, fidela misiunii sale, continua sa fie in mod

esential mantuitoare, dar opera de mantuire si-o implineste prin slujire. 12

Iisus Hristos, prin venirea Sa in lume si prin faptele Sale, a concentrat

toate denumirile comportamentului lui Dumnezeu fata de om si ale
relatiilor interumane doar intr-un singur cuvant: filantropia13, adica
iubirea de om, care inseamna mai mult decat indurare, mila, bunavointa,
milostenie, blandete, ajutor, dreptate, amabilitate, favoare etc.14

Noi suntem chemati sa fim fii ai lui Dumnezeu si cat mai aproape de El.
Insa drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele. Avva Dorotei ilustreaza
acest drum printr-o comparatie foarte reusita: Sa ne imaginam un cerc.
Din centru pornesc razele. Cu cat ele se prelungesc mai mult in afara
cercului, cu atat ele se distanteaza de centru si o raza de cealalta. Aceasta
este valabil si invers. Cu cat mai aproape de centru vin, cu atat mai mult
se apropie o raza de cealalta. Acum sa ne imaginam, de asemenea, ca
acest cerc este lumea, iar razele simbolizeaza drumurile oamenilor.
Centrul Il simbolizeaza pe Dumnezeu. Cand cineva vrea sa mearga spre
centru, adica spre Dumnezeu, se apropie in acelasi timp atat fata de
Dumnezeu, cat si fata de semenii lui. Acest lucru este valabil si invers. Cu
cat se indeparteaza de Dumnezeu, se indeparteaza si de oameni. Deci
oamenii se pot intalni doar in centru, unde devin un organism divino uman, o unitate si o armonie; deci numai daca se apropie de semenii lor,
se apropie in egala masura si de Dumnezeu.15

Ca si crestini, nu putem ignora societatea sau lumea in care traim si sa

stam numai in turnul de fildes al spatiului liturgic, ci datoria noastra este
sa exorcizam ceea ce este rau in lume si sa reincrestinam, adica sa
dam sens hristic, la ceea ce are valoare sociala, culturala, stiintifica, civica,
politica, economica etc., intrucat viata fiecaruia influenteaza viata tuturor,
iar viata eclesiala bine organizata din punct de vedere diaconal
filantropic transforma socialul in Biserica.

In acest sens, consideram ca este nevoie de o Teologie Sociala viabila,

misionara si practica, si nu privita ca o teologie pentru societatea civila,
separata de cea a Bisericii, ci privita ca ultima sansa de vindecare a
socialului, in caderea lui libera spre secularism, si convertirea lui in
Trupul Tainic al lui Hristos Domnul.

Aceasta presupune comuniunea cu Dumnezeu, a unuia cu celalalt, cu sine

insusi si cu natura. Pentru ca acestea sa se implineasca, Biserica trebuie
sa ramana permanent in legatura cu harul dumnezeiesc, ca prioritate
absoluta, insa la fel de important este sa nu piarda contactul cu lumea in
care traieste. Pentru a pastra aceasta ordine, prioritate si echilibru ea
trebuie sa misioneze in domeniul social in subsidiar si sa nu fie privita ca o
substituire a Statului, sau sa nu se substituie Statului, nici sa fie
considerata ca o prestatoare de servicii sociale, in locul Statului.

J. Moltmann spunea in acest sens: Gandirea noastra e deja aa de

operationalizata, incat noi adevarul de fapt il cautam si-l cunoatem numai
inca numai in practica. Noi suntem tentati sa facem un program din fiecare
speranta a credintei. Ceea ce nu devine fapta nu are valoare. 16 In schimb,
in Ortodoxie dinamica vietii si a firescului are intaietate in fata tuturor
rationalizarilor si reglementarilor.

Altfel spus, ea nu trebuie sa cada sau sa se prabuseasca intr-un activism

social, asa cum au cazut unele Biserici din Occident, care au redus sensul
lor doar la slujirea sociala, formuland sintagma O biserica, daca nu
slujeste, nu slujeste la nimic (Eine Kirche, die nicht dient, dient zu
nischts), ci ea trebuie sa se ocupe prioritar cu obligatiile spirituale si apoi

cu cele social diaconal filantropice, insa cu motivatie hristica, adica in

numele lui Iisus Hristos si al Bisericii Sale, sub indrumarea si cu
binecuvantarea Sfantului Sinod al Bisericii locale. Dimensiunea harica data
prin succesiunea apostolica, cea istorica, impreuna cu experienta Bisericii
in slujirea aproapelui, da actului diaconal filantropic consistenta si sens,
intrucat curge din izvorul cel inepuizabil al Duhului Sfant.17

In acest sens, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu

I, spunea: In Ortodoxie este de neimaginat filantropia fara sinodalitate,
precum si subsidiaritate fara sinodalitate.18

Ortodoxia intelege prin subsidiaritate propria responsabilitate si

initiativa in viata sociala, pe care o considera parte integranta din Trupul
tainic al lui Hristos19, insa acorda prioritate misiunii spirituale, fara sa
neglijeze sau sa nu acorde aceeasi importanta misiunii sociale. Deci in
relatia cu statul sau societatea civila, Biserica lucreaza conform principiului
subsidiaritatii20, insa raportata la misiunea ei fireasca fata de lume; ea
slujeste nu in mod subsidiar sau secundar, ci prioritar si direct din porunca
lui Hristos Domnul.21

In acest context, Biserica sustine, incurajeaza si binecuvinteaza

actiunile venite de jos in sus, atat cele individuale, cat si cele comunitare
civile, adica nu numai cele initiate direct de Sfantul Sinod prin Biserica. Ea
fundamenteaza libertatea, demnitatea, drepturile si obligatiile persoanei
umane, pe baza revelatiei divine privind fiinta umana, care este chip si
asemanare cu Dumnezeu, pentru a motiva implicarea la nivel eclesial sau
social a omului. In acest sens, persoana umana are prioritate in fata
oricarei institutii din lume. In acest caz, prioritar este omul, ca persoana,
iar pe plan secundar sau in subsidiar sunt institutiile Statului.

1 Pr. Prof. Ioan Mircea, Dictionar al Noului Testament, EIBMBOR, Bucuresti, 1995, p. 62.
2 Matei, 28, 19.
3 Fapte 2, 9 12.

4 Fapte 10, 34 36.

5 Fapte 11, 3.
6 Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, Ed. Reintregirea, 2004, Alba Iulia, pp. 103-108.
7 Fapte 11, 17.
8 P. S. Antonie Plamadeala, Idei sociale oglindite in viata si activitatea Sfantului Vasile cel Mare, in
vol. omagial Sfantul Vasile cel Mare. Inchinare la 1600 de ani de la savarsirea sa, in col. Biblioteca
Teologica, EIBMBOR, vol III, Bucuresti, 1980, p. 299.
9 Matei 6, 33.
10 Pr. Prof. Dumitru Abrudan, Dimensiunea sociala a Imparatiei lui Dumnezeu, in rev.Studii
Teologice, nr. 1-2/1981, p. 154.
11 Fapte 2, 42.
12 Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Biserica slujitoare in Sfanta Scriptura, in Sfanta Traditie si in
teologia contemporana, in rev. Studii Teologice, nr. 5-6/1972, p. 338.
13 Tit, 3, 4.
14 Bisericile Ortodoxe Romana, Greaca si Cipriota folosesc cu prioritate, ca termen consacrat in
literatura de specialitate, cuvantul filantropie, pentru a reda aspectul social diaconal, in timp ce
Bisericile Ortodoxe Rusa, Bulgara, Sarba si Ucraineana folosesc termenul de milostenie.
15 Ioan 14, 2, 20, 23.
16 J. Moltmann, WelcheEinheit, in rev. Okumenische Rundschau, nr. 26/1977, p 289.
17 A. Grun, Buch der Lebernskunst, Freiburg im Breisgau, 2005, p. 78.
18 Vera Maria Neagu, Diaconia in Romania astazi, o provocare pentru Biserica si Societate, in
rev. Viaa cultelor, nr. 594 din 17 martie 2005, Sighisoara, informarea nr. 6.
19 Efeseni 5, 23.
20 Formularea principiului se gaseste in enciclica papala Quadragesimo anno(1931), el bazandu-se
atat pe libertatea si demnitatea omului, ca persoana, cat si pe structura si particularitatea

pshologica si sociala a comunitatilor umane mici, care, se stie, se organizeaza mult mai usor si
cunoscand direct nevoile lor.
21 Matei 28, 19 20.