Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sfantul Ierarh Iachint
Sfantul Ierarh Iachint
Vicina a fost o cetate importanta in secolele XIII-XIV, asezata in regiunile de nord ale
Dobrogei, cel mai probabil pe o insula din fata asezarii actuale Isaccea (odinioara orasul
Noviodunum). Astazi ruinele ei nu sunt cunoscute, poate au disparut pentru totdeauna in
apele Dunarii. Insula se afla chiar pe cursul principal al Dunarii, inainte de ramificarea ei
in bratele prin care se varsa in Marea Neagra. Vicina a devenit un important port
comercial, unde negustori bizantini, occidentali (in special genovezi), dar si altii din jurul
Marii Negre faceau afaceri profitabile.
(1352-1364). Profitand de slabirea puterii militare a tatarilor, Tara Romaneasca isi largise
mult teritoriul spre rasarit, ajungand sa aiba in stapanire sudul Moldovei pana la Chilia si
Marea Neagra. Teritoriul Basarabiei de astazi isi trage numele de la cei doi basarabi, tata
si fiu, adevarati ctitori ai Tarii Romanesti. In acest vast teritoriu isi exercitau activitatea
pastoral-misionara mitropolitii Vicinei, precum si ai altor centre urbane importante de pe
malul drept al Dunarii, ca Durostorum (Silistra) si Vidinul. In secolul al XIII-lea, populatia
romaneasca din vastul teritoriu nord-dunarean era indrumata spiritual de episcopi si
preoti aflati in stransa legatura cu mitropoliile de pe malul drept al Dunarii. In unele
documente papale ei sunt amintiti cu denumirea de pseudo-episcopi ori de schismatici,
denumiri care reflecta conceptia confesionala a papalitatii. Clerul acesta episcopal si
preotesc asigura slujirea religioasa a populatiei autohtone, ferind-o de atragerea ei spre
credinte eterodoxe, ca aceea a cumanilor ori cea catolica. Este ceea ce rezulta dintr-un
document emis de papa Grigorie al IX-lea in noiembrie 1234 si un altul dat de regele Bela
al Ungariei in 1247. Activitatea aceasta pastoral-misionara condusa la romani din Vicina
si alte centre sud-dunarene i-a apropiat pe ierarhii ortodocsi de sefii formatiunilor politice
romanesti, ajutandu-i pe acestia sa-si creeze structuri organizatorice bisericesti, necesare
cultului si statorniciei in credinta.
Este greu de precizat cata vreme a putut Iachint sa activeze la Vicina, dar in 1359 il
gasim in Tara Romaneasca la curtea voievodului Alexandru Nicolae Basarab, ca mitropolit
al Ungrovlahiei. Actul patriarhal din mai 1359, prin care este aprobata mutarea lui,
mentioneaza ca domnitorul "l-a chemat la sine acum catva timp, pe cel care se afla in
vecinatatea lui", facand aluzie la apropierea teritoriala dintre ei. Din acelasi document
reiese ca Iachint era prieten al domnitorului, fiindca in scrisorile repetate adresate de
acesta patriarhului Calist al Constantinopolului si Sinodului il "cere numai pe el, nu pe
altul, cu multe rugaminti, fiind foarte agreat de marele voievod". Dorinta voievodului era
ca Iachint "sa fie arhiereu, pastor si dascal al locului".
Cand patriarhul se adreseaza direct domnitorului intr-o scrisoare din luna mai 1359, el nu
uita sa-i recomande "sa se pazeasca de adunarile eretice si de dogmele dinafara si
straine credintei". Referirile constante la pericolul ereziilor si al dogmelor straine de
credinta ortodoxa trebuie intelese in contextul istoric al timpului, cand romanii de la
2
oamenii simpli pana la capetele incoronate si la nobili erau supusi unor presiuni
prozelitiste puternice.
Informatii despre profilul spiritual-moral al lui Iachint sunt foarte putine. Actul sinodal si
scrisoarea patriarhului Calist catre voievodul Alexandru il numesc "Preasfintitul mitropolit
a toata Ungrovlahia, preacinstit (hypertimos), frate iubit in Domnul si coliturghisitor al
nostru ".
Ultimii ani din viata i-au fost grei din cauza bolilor si a supararilor provocate de unii
rauvoitori. Faptul ca nu a putut participa la sedintele Sinodului Patriarhal, al carui
membru era de drept, nu s-a datorat orgoliului si relei vointe, ci slabiciunilor batranetii.
Intr-o scrisoare de justificare catre patriarh din anul 1370 scrie: "O slabiciune grozava ma cuprins si sufar cele multe", "sufar si sunt jignit tocmai la batranetile mele"... fiind
considerat "profanator si dispretuitor al Bisericii lui Dumnezeu ". Ca nu a venit la sinod sa datorat si faptului ca "voievodul l-a oprit de la aceasta, pretextand lungimea drumului
si teama de ceva neasteptat", "iar in vremea din urma, datorita slabiciunii peste masura
de care sunt cuprins, sunt neputincios cu totul si fara vlaga". Ultimele cuvinte adresate
patriarhului sunt: "sa nu treci cu vederea batranetea mea inaintata si asprimea bolii
mele, iar rugaciunile preasfintiei tale sa-mi fie pavaza pentru totdeauna". Iachint a murit
la Arges intre octombrie 1370 si august 1372, dupa ce a pastorit cu ravna, a sfatuit cu
intelepciune si a patimit cu rabdare si smerenie. Pentru credinta sa ortodoxa, viata sa
sfanta si dragostea sa fata de Biserica si neam, Iachint merita sa devina sfant!
Bibliografie selectiva:
V. Iorgulescu, Le sud-est europeen entre Byzance et occident, X - XIV siecle. Le cas des
Roumains, Trinitas, Iasi, 2005.