Bunico, vreau sa vorbesc cu tine

Vreau sa imi strig durerea si n-am la cine!

Copilaria mi-a fost singura etapa lina
Din viata grea ce peste mine avea sa vina
Si-n fiece moment frumos din amintiri,
Tu imi apari acolo cu par carunt si ochi senini.
Tu m-ai crescut nu cu prostii si ciocolata,
Ci cu painica ce-o coceai pe vatra.
Trudeai din greu: sapai porumb, legai la vie
Dar niciodata nu te-ai plans, nici altora, nici mie.
Tu mai aveai putin sa cazi de-atata truda
Dar mie imi zambeai si ma tineai la umbra.
Plangeai cu mine cand plangeam
Si tot duios zambeai si cand greseam.
Umblai desculta vara si iarna uda la picioare,
Numai sa pui deoparte banutii de bomboane
Si, seara, cand altii cadeau franti in pat,
Imi mangaiai parul balai si ma duceai intr-un palat.
In nici o carte n-am gasit de-atunci asa povesti
Ca ale tale, desi tu n-ai stiut vreodata sa citesti.
Apoi, m-au luat, m-au dus plangand la scoala
De parca nu puteam sa-nvat decat in capitala.
Veneam mai rar, stateam putin si tu erai mai trista
Dar niciodata nu plecam fara doi lei intr-o batista.
Peste un timp, ceva-ntre noi s-a frant
Cand incepusera ai mei cu cearta pe pamant.
Pentru o vreme, drumurile noastre nu s-au mai unit
Dar niciodata n-am uitat cu cine am copilarit.
Te-am revazut dupa vreo sase ani de zile
M-ai sarutat cu atata dor, zambind la mine.
Pe chipul tau, timpul lasase semne adanci
Taiase brazde ca o apa ce-si face loc prin stanci
Dar ochii, ochii tai bunico, erau la fel de blanzi
Doi ochi ce pentru mine, de dor, erau adesea uzi.
N-ai vrut atunci sa vii cu mine,
Nici eu n-aveam cum sa raman cu tine:
Aveam servici, copilul de crescut
Si tot mai rar gaseam ragaz
Sa vin sa vad ce-ai mai facut.
Suna matusa Lica sa imi spuna
Ca a vazut-o iar plangand pe a mea buna
Cand toti copiii treceau acasa, de la rata
Iar ea intra in curte, singura, pe poarta.
Cu sufletul de dor aprins,
Bunico, intr-o seara mi te-ai stins
Fara s-apuc adio sa iti zic
Fara s-apuc sa iti explic
De ce nepoata ta mai des nu vine
Sa iti deschida poarta, sa fie langa tine.
Azi, am atata timp bunico si as veni la tine
Dar nu e nimeni langa poarta, n-am la cine!