Capitolul I

Circulatia monetara si rolul

Bancii Centrale in cadrul acesteia
1.1 Continutul, functiile circulatiei monetare, in general
Circulatia monetara este un proces economic extrem de complex care se bazeaza pe
miscarea marfurilor si serviciilor, intre miscarea marfurilor si cea a monedei existand o stransa
conexiune. In general, miscarea monedei (in timp si spatiu) este determinata de miscarea marfurilor,
in acelasi timp existand, insa, si o conexiune inversa in sensul ca circulatia monetara influenteaza
uneori , la randul sau, cu destula intensitate, circulatia marfurilor.
Principala acceptiune atribuita circulatiei monetare consta in aceea ca ea constituie procesul
de miscare a banilor in cadrul sferei circulatiei marfurilor si serviciilor. Este, deci, necesar ca o
cantitate determinata de moneda sa ramana in mod obiectiv, in permanenta, in circulatie de unde
rezulta ca marfurile si serviciile care se gasesc intr-o perioada de timp determinata in circulatie, nu
se pot comensura decat cu ajutorul monedei; de aceea, pentru ca procesul sa se poata desfasura
apare necesitatea asigurarii a doua conditii: in primul rand, sa existe in circulatie cantitatea de
marfuri si servicii care urmeaza sa se schimbe pe bani, iar in al doilea rand, sa existe o vantitate de
moneda suficienta pentru a mijloci schimbul de marfuri.
Dedublarea actelor de schimb in marfuri si in moneda justifica existenta a doua faze
complementare si opuse aceluiasi proces, in sensul ca moneda se gaseste alternativ cand in mana
cumparatorului, cand in mana vanzatorului, in acest context intrand in actiune functia monedei ca
mijloc de circulatie; moneda necesara satisfacerii miscarii marfurilor si serviciilor a patruns in
circulatie pe calea emisiunii.
Ea nu poate sa ramana in totalitate in circulatie intrucat ar peturba prin capacitatea
permanent sporita, circulatia normala a marfurilor, aparand deci, necesitate asigurarii unui circuit
invers, justificat intre altele, prin aceea ca pe masura ce are loc schimbul de marfuri, o parte
importanta din moneda respectiva, fie ca revine la banca, fie este pastrata la casele de economii sau
la populatie; in circulatie va trebui sa ramana constant o cantitate de bani-numerar si moneda de
cont care sa permita realizarea marfurilor si serviciilor pe o perioada de timp determinata si in
conditii normale ale circuitului.
Cea mai mare parte a schimburilor care au loc imbraca forma monedei de cont, in aceste
conditii intrand in actiune si functia banilor ca mijloc de plata, care amplifica intregul proces.
Moneda de cont influenteaza, de regula, numerarul, in sensul scaderii relative a volumului acestuia,
amplificandu-se astfel tendintele si factorii care genereaza circulatia monetara, unii dintre acestia
putand conditiona sporirea monedei in circulatie, in timp ce altii contribuie la diminuarea volumului
lor; de exemplu calitatea marfurilor si a serviciilor , perioadele de inflatie, preturile, raportul cerereoferta, starile conjucturale, puterea de cumparare, concurenta pot influenta cantitatea de moneda in
circulatie.
Rezulta asadar, ca circulatia monetara este dependenta relativ de procesele materiale, de
factorii conjucturali, carora se adauga cei de natura subiectiva ( politica monetar-financiara).
Circulatia monetara se defineste ca fiind un mecanism social-economic complex, prin
intermediul caruia se desfasuara miscarea banilor in procesul realizarii marfurilor si serviciilor - ,
care este dependenta in mod relativ de procesele materiale si guvernata de un complex de legitati
specifice economiei de piata.

Circulatia monetara poate avea un caracter mai mult sau mai putin stabil. In epoca
contemporana, tarile lumii sunt antrenate, in virtutea diviziunii mondiale a muncii, intr-un
permanent schimb de valori materiale si spirituale, circulatia monetara fiind la randul sau, pe plan
mondial, puternic influentata de caracterul stabil sau instabil al economiei din cadrul fiecarei tari.
Suprematia catorva tari supradezvoltate din punct de vedere economic influenteaza circulatia
monetara internationala, afectand cu intensitate mai mare sau mai mica, circulatia monetara din
toate tarile lumii.
Economia de piata, productia si circulatia marfurilor imprima si circulatie monetare
caracteristici si trasaturi specifice. Sfera si dimensiunile circulatiei monetare sunt conditionate de
insasi desfasurarea productiei si circulatiei marfurilor. Transformarea marfii in bani se desfasoara in
trei directii principale si presupune, implicit, un anume comportament al instrumentelor de
schimb: in primul rand, o parte din marfuri si servicii se vand si se cumpara cu ajutorul
numerarului, situatie in care moneda functioneaza, in principal, ca masura a valorii si ca mijloc de
circulatie; in al doilea rand, o cantitate importanta de marfuri si servicii sunt vandute pe credit, iar
moneda incepe sa functioneze ca mijloc de plata, in legatura cu aceasta directie impunandu-se
cateva precizari:
Circulatia monetara cuprinde in structura ei doua componente de baza:
a) sfera numerarului;
b) sfera banilor de cont ( scripturali), aceasta din urma realizandu-se cu ajutorul viramentelor,
adica al acelor operatiuni bancare prin care un beneficiar nu plateste cu numerar marfurile si
serviciile pe care le-a cumparat, ci dispune virarea contravalorii lor din contul sau in contul
furnizorului. Ceea ce este caracteristic, specific si esential in cadrul intregului proces este faptul
ca schimbul are loc in timp si presupune scindarea actului vanzarii de cel al cumpararii;
totodata, vanzatorul accepta sa I se plateasca marfa de catre cumparator dupa o perioada
oarecare de timp ( luna, trimestru, an), plata, conform intelegerii sau contractului devenind
exigibila la un termen convenit intre cele doua parti, termen care a intrat in literatura si in uzanta
sub denumirea de scadenta. In conditiile functionarii monedei ca mijloc de plata, schimbul se
desfasoara cu ajutorul creditului, instrumentele de schimb imbracand in aceste conditii forma
cambiei, cecului, etc
De asemenea, trebuie precizat faptul ca sfera monedei de cont pieseaza asupra sferei
numerarului, o ingusteaza, imprimandu-I o tendinta (relativa) de restrangere.
Analiza sferei monedei de cont are o importanta deosebita, atat pentru aprecierea
dimensiunilor pe care le are in circulatia monetara, cat mai ales pentru intelegerea legitatilor care
guverneaza acest mecanism.
Cea de-a treia directie principala in cadrul transformarii marfii in bani o reprezinta vanzarea
unei importante cantitati de marfuri si servicii in cadrul comertului cu late tari. De aceea, trebuie
avute in vedere toate functiile monedei. Caracterului complex al vanzarilor intertari i se adauga cele
care se manifesta in cadrul economiei diferitelor state, punandu-si ampreta si influentand puternic si
circulatia monetara interna.
In concluzie, circulatia monetara reprezinta unitatea contradictorie dintre cele trei mari
modalitati mai sus aratate in care are loc miscarea de ansamblu a monedei.
Abordarea sistematica a problemei ajuta, pe de o parte, la intelegerea sferei circulatiei
monetare, iar pe de alta parte, la faptul ca aceasta trebuie precis delimiata in circulatia interna a
monedei si in circulatia ei pe plan international; aceluiasi scop i se subordoneaza si dubla
acceptiune care trebuie data circulatiei monetare: pe de o parte, circulatia monetara trebuie
conceputa ca un proces, ca un mecanism complex cu un continut si functii bine determinate, iar pe
de alta parte, trebuie conceputa su aspectul ei concret, materializat, adica formele pe care le imbraca
miscarea monetara, asa cum se desfasoara si se prezinta ea la suprafata, in viata de toate zilele.
3

Tendintele pe care le imprima miscarii banilor, mutatiile care au loc in cadrul proceselor
materiale pun in evidenta doua functii pe care le indeplineste circulatia monetara.
a) prima functie a circulatiei monetare o constituie aparitia, dezvoltarea si perfectionarea
sistemului monetar cu toate elementele componenete ale acestuia;
b) a doua functie a circulatie monetare o constituie emisiunea conceputa, atat ca punere de
bani in circulatie, cat si ca retragere a acestora in conditiile determinate de cerintele
desfasurarii proceselor economice.
Asadar, circulatia monetara apare ca o variabila dependenta, in mod relativ, de o
complexitate de factori dintre care mai importanti sunt circulatia marfurilor inclusiv serviciile),
considerata atat pe plan intern al unei tari, cat si in relatiile acesteia cu celelalte tari ale lumii;
preturile, luate in aceasi acceptiune, adica cele care exprima valoarea nationala a marfurilor si
serviciilor, cat si preturile mondiale care se formeaza pe pietele externe; situatia balantei de plati
externe; puterea de cumparare a monedei si gradul de stabilitate a acesteia; productivitatea muncii si
situatia ecionomica a tarii respective; structura masei monetare; politica adoptata de tara respectiva
in materie de circulatie monetara, formele si modalitatile (inclusiv valuta folosita ) de plati care se
practica in relatiile cu alte tari; marimea si calitatea depozitelor si portofoliilor detinute de catre
banci, situatia bugetului de stat; obligatiile externe ale tarii respective; volumul cheltuielilor
militare; raportul dintre moneda nationala si moneda cu circulatie internationala in care au loc
schimburile; situatia valutar-monetara pe plan mondial; etc.
Circulatia monetara in ansamblul ei se extinde la scara intregului circuit al economiei
mondiale, unde rolul, functionalitatile, metodele de dirijare, instrumentele de schimb etc. imbraca
forme si mai complexe, dintre acestea prezentandu-le pe cele care au o pondere hotaratoare .
Astfel, in virtutea diviziunii internationale a muncii, a diversificarii schimburilor intertari,
instrumentele specifice circulatiei monetare sau amplificat foarte mult ducand la complicarea
acestui proces pe plan international; in primul rand, retine atentia faptul ca functiile clasice ale
banilor ca mijloc de circulatie si de plata universal au suferit mutatii esentiale, ele nu mai putand
indeplini decat partial (mai mult ca element de evidenta si statistica ), rolul de masura a valorii
universale si, respectiv, destingere a obligatiilor dintre tarile lumii, astfel, in conditiile crizei
sistemului monetar international rolul aurului ca metal monetar a scazut foarte mult. De fapt, una
din consecintele grave cu care s-a soldat criza economica mondiala din anii 1929-1923 o constituie
prabusirea etalonului standard-aur, de la care nu s-a mai putut restabili o oarecare ordine in
circulatia monetara.
Incercarile care au dus in cadrul Conferitei Mondiale de la Bretton-Woods, in 1994, la
adoptarea unui sistem monetar international sa-u dovedit ineficiente, cu toate ca ideea de la care sa
pornit urmarea o reglementare relativ rezonabila in acesta directie; astfel, majoritatea reformelor,
interventii ale statelor, devalorizari, etc, la care s-a apelat in domeniul circulatiei monetare in ultimii
45 ani, nu si-au dovedit eficienta si valabilitatea.
O problema deosebita in legatura cu circulatia monetara internationala o constituie fara
precedent a relatiilor de credit, in epoca contemporana gigantii bancilor acumuland uriase capitaluri,
dispun de disponibilitati mari de a acorda credite diferitelor monopoluri si chiar statelor. De
asemenea, o situatie deosebita care s-a creat dupa cel de-al doilea razboi mondial o constituie
formarea unor complexe si a unor piete ale creditului unde se intrepatrund interese ale multor tari
capitaliste, ale marilor monopoluri, corporatiilor transnationale, etc. Centrul Mondial al unor
asemenea piete se afla la Londra; de asemenea, au luat amploare piete ale creditului la Frankfurt pe
Main, Paris, Ancara, Tokio, NewYork si in alte parti ale lumii, fapt ce dovedeste o accentuata
destindere pe care relatiile de credit au luat-o in perioada postbelica. Daca la aceasta se adauga
exportul de capital, imprumut pe care-l contracteaza diferitele tari, marile obiective care s-au
construit in tarile capitaliste si care au necesitat fonduri de sute de miliarde credite, avem o data in
4

plus, posibilitatea intelegerii si justificarii dimensiunilor crescande ale relatiilor de credit in epoca
contemporana.
Din cele pezentate rezulta ca circulatia monetara si creditul, luate in sens larg, general, la
scara internationala, datorita schimbarilor mari aparute in lume, dupa razboi, au generat sensibile
mutatii in functionalitatile circulatiei monetare de ansamblu: moneda si creditul, ca principale
parghii ale mecanismului circulatie monetare, nu-si mai pot indeplini integral rolul si functiile pe
care le aveau pana la sfarsitul secolului al XX lea, datorita acestui fapt, fiind puternic afectate si
cele doua mari functii ale circulatie monetare: sistemul monetar si emisiunea monetara, in aceste
conditii, mecanismul circulatiei monetare trece printr-o criza acuta care- i zdruncina temeliile in
ceea ce priveste dezechilibrele economice dar si cele monetare care devin frecvente, fapt ce pune
sub semnul intrebarii insasi existenta uui anume sistem monetar international.

Legitati care actioneaza in sfera

circulatiei monetare
In conditile productiei si circulatiei de marfuri dezvoltate, moneda si pretul sunt forme
necesare de manifestare a legii valorii. Cerintele acestei legi, care se manifesta chiar in productia si
circulatia marfurilor bazate in principal pe proprietatea privata, se realizeaza prin intermediul pietei,
adica in sfera circulatiei marfurilor si a monedei. Actiunea legii valorii este insa, in acelasi timp
legata de legea circulatiei monetare.
Cu ajutorul conexiunilor care apar in mod obiectiv intre cantitatea banilor in circulatie pretul
marfurilor si serviciile supuse realizarii si valoarea monedei, putem formula o explicatie stiintifica
conform careia raportul dintre suma preturilor marfurilor si serviciilor supuse realizarii intr-o
perioada data si viteza de circulatie a banilor are caracter de legitate, aceasta conexiune fiind
obiectiva, pune in evidenta una din legile economice importante, formularea modificandu-se si
amplificandu-se in conditiile in care in procesul circulatiei apar si se folosesc mijloace de plata care
creeaza premise sensibile de economisire a banilor pe calea trecerii in cont a obligatiunilor de plata
reciproce.
Cantitatea de moneda necesara circulatiei, in acesta situatie, capata semnificatii complexe, in
sensul ca se refera concomitent la functia ca mijloc de plata a monedei, teoria monetara pornind in
acest caz de la premisa ca masa (cantitatea) totala de moneda aflata in circulatie depinde de pretul
marfurilor si servicilor supuse realizarii intr-o perioada determinata de timp.
Daca presupunem ca viteza de circulatie a monedei introdusa de Fisher si economia de plati
raman neschimbate, suma preturilor marfurilor care se afla in circulatie la un moment dat si masa de
bani care sunt pusi in circulatie in aceasi perioada de timp, nu pot sa coincida, justificarea acestei
neconcordante rezida in aceea ca, in circulatie se afla in permanenta o cantitate determinata de
marfuri al caror pret se realizeaza pe bani ulterior, trebuind sa ramana in circulatie, totodata, o masa
de moneda care teoretic sa coincida masei marfurilor care au parasit mai de mult sfera circulatiei.
Dependenta monedei in circulatie de volumul platilor (si de structura lor), pe de o parte, si
de viteza de circulatie a monedei, pe de alta parte, cade sub incidenta obiectiva a legii circulatiei
monetare.
Un alt element structural il constituie creditul cu toate formele pe care le imbraca, el
reprezentand o amanare a platii, dupa cum economiile populatiei sunt la randul lor o amanare a
consumului; in aceste conditii, moneda propriu-zisa care ar trebui sa se afle in sfera circulatiei,
imbraca forme de credit.
Miscarea creditului in economia de piata separa in timp actele de vanzare de cele de
cumparare, contribuind corespunzator la reducerea semnelor monetare ce ar fi trebuit emise.

De asemenea, aceluiasi fenomen i se circumscrie si raportul dintre cantitatea de semne

monetare pusa in circulatie intr-o perioada data si masa monedei de cont intre care sxista conexiuni
directe; daca presupunem ca acest raport este, intr-o economie data, de 15 pentru semnele monetare
si de 85 pentru moneda de cont, unei cresteri a actelor de schimb nu poate sa nu-I corespunda o
crestere a masei totale de moneda. De regula, moneda de cont preseaza asupra celei de hartie,
ingustandu-i (in mod relativ) sfera de cuprindere. Accelerarea platilor fara numerar este si ea una
din cauzele acestor mutatii structurale de ordin economic si monetar, cand intra in functiune pe
langa viteza de circulatie si viteza de rotatie a monedei.
Accentul acestor laturi ale lagii circulatiei monetare cade insa pe elementul pret. Hume,
Fisher, Keynes au construit chiar o serie de modele statistico- matematice in legatura cu influenta
pretului asupra masei monetare in stransa legatura cu volumul de marfuri si servicii destinat
vanzarii si cu viteza de circulatie a monedei.
Formuland unele interpretari ale mecanismelor monetare care au un mod de manifestare
obiectiv si care le imprima un mod specific de existenta, monetaristul roman C.C.kiritescu ajunge la
concluzia ca legea circulatiei monetare are un comportament diferit in cazul diferitelor forme
monetare. Astfel, in conditiile circulatiei aurului, legea respectiva a actionat in mod automat,
regland prin mecanismele tezaurizarii cantitatea de moneda necesara circulatiei.
O alta concluzie este aceea ca, in timp ce cantitatea aurului in circulatie depinde de pretul
marfurilor (acestea ramanand constante ), iar cantitatea de moneda de hartie neputand avea
capacitatea de a se adapta automat, se recurge la emisiune suplimentara care influenteza pretul
marfurilor si serviciilor; in conditiile in care se emite moneda in circulatie, aceast, fie si in proportii
determinate si conditionate de multi factori economici si mai ales subiectivi, va trebui sa se
reintoarca la banci.
De asemenea, referindu-ne la circulatia bancnotelor, daca acestea sunt emise conform
necesarului obiectiv cerut de circulatia marfurilor si al serviciilor, masa monetara sporeste in functie
de nevoile economiei si se reduce prin reintoarcerea bacnotelor la banca odata cu rambursarea la
termen a creditului.
Cu toate ca aceste judecati au o profunda semnificatie teoretica si mai ales didactica, analiza
pune in evidenta existenta, pentru fiecare sistem monetar si structura lui, o lege specifica; in
circulatia monetara din diferite tari; sfera si laturile acestor legitati au capatat valente si semnificatii
noi: astfel, organismele bancare folosesc pe scara larga cuceririle stiintei si tehnicii moderne nu
numai pentru economisirea de munca legata de complexitatea operatiunilor bancare, ci si pentru
accelerarea vitezei de circulatie si a celei de rotatie a mijloacelor monetare. Totodata, folosirea
telegrafului, radiolului etc. contribuie in mod substantial la accelerarea relatiei mijloacelor de plata,
atat pe scara nationala, cat si internationala, astfel de tehnici aplicandu-se de catre banci la incasarea
banilor, la efectuarea operatiunilor de casa (masini automate pentru sortarea si numararea banilor)
etc, permitand concentrarea zilnica la banci a celei mai mari parti a incasarilor care provin din
operatiunile comerciale, iar pe seama lor urmand sa se efectueze plati pentru salarii, pensii etc..
Toate aceste operatiuni servesc circuitele continue ale monedei in cele doua functii ale sale:
masura a valorii si mijloc de circulatie.
De asemenea, la calcularea marimii cantitatii de bani in circulatie nu se tine seama de
moneda care indeplineste functia de tezaurizare, in schimb, rezerva aflata in casele de circulatie ale
intreprinderilor, institutiilor financiare bancare, diferitilor agenti economic cat si sumele aflate
asupra populatiei sunt luate obligatoriu in calcul deoarece ele constituie o componenta a cantitatii
generale de moneda care se afla in circulatie; aceasta marime se poate exprima: in aur (in conditiile
functionarii libere a banilor de aur), in moneda nationala sau in mijloace de plata internationale (in
conditiile circulatie banilor de credit care nu se pot schimba).
Odata cu renuntarea la etalonul standard-aur si inlocuirea lui cu semne monetare, marimea
cantitatii de moneda in circulatie (cresterea sau micsorarea ei) devine un factor esential care
6

influenteaza asupra proportiilor acestei cantitati. Determinarea (teoretica) a marimii cantitatii de

moneda necesara circulatiei marfurilor si serviciilor in conditiile circulatiei semnelor monetare
comporta doua momente: astfel, pe de o parte, se tine seama de cantitatea de semne monetare
necesara la nivelul preturilor care s-au format in mod obiectiv in perioada data, iar pe de alta parte,
se tine seama, partial, de pretul aurului, adica de valoarea reala cat si de puterea de cumparare a
monedei de hartie.
Ca urmare a fenomenelor inflationiste, in procesul formarii preturilor se folosesc, fara
exceptie unitati monetare depreciate, ceea ce afecteaza mai devreme sau mai tarziu, pretul
marfurilor.
In aceste conditii, cand au loc importante mutatii in intreaga circulatie monetara, modul de
actiune a legitatilor care guverneaza acest proces sufera si el modificari substantiale, ele facandu-se
simtite atat in cantitatea de moneda necesara asigurarii actelor vanzare-cumparare cat si in valoarea
reala a semenelor banesti, fiind puternic afectata, totodata, si functia monedei ca masura a valorii.

1.2 Sistemul bancar in economia de piata: continutul, atributiile

si verigile sistemului bancar
Sistemul bancar al economiei de piata reprezinta totalitatea bancilor care functioneaza intr-o
economie intr-o anumita perioada. Aceste banci sunt privite ca fiind intreprinderi specializate in
circulatia capitalului de imprumut si care au drept mobil al activitatii obtinerea unui profit.
Este alcatuit din doua subsisteme: sistemul bancii centrale si sistemul bancilor de credit.
Calitatea de sistem decurge din legaturile ce se nasc intre cele doua subsisteme. Aceste
relatii imbraca forma relatiilor de cont corespondent, intelese in dublu sens:
a) in conditiile in care sesursele de creditare ale bancilor de credit prisosesc nevoilor lor de
credite, surplusul respectiv este luat de banca centrala;
b) in conditiile in care nevoile de credite ale bancilor de credit sunt superioare resurselor pe
care acestea le au, banca centrala competeza aceste resurse, acordand imprumuturi bancilor de
credit;
Atributiile sistemului bancar pot fi impartite in doua categorii: atributii comune tuturor
bancilor sau mai multor banci si atributii specifice anumitor categorii de banci.
In cele comune intra:
1) atributiile pe care le indeplinesc bancile in calitatea lor de mijlocitoare ale creditului in
economie, in care sens ele organizeaza si realizeaza procesul de formare a mijloacelor de lucru,
precum si procesul de indrumare a acestor mijloace de lucru, pentru acoperirea anumitor necesitati
ale economiei. In aceasta calitate bancile elaboreaza strategii de creditare si metodologia de
creditare.
2) Atributiile ce decurg din calitatea bancilor de mijlocitoare ale platilor in economie, in
care sens bancile organizeaza si realizeaza miscarea banilor in conturi.
3) Atributiile ce decurg din calitatea bancilor privind colaborarea cu alte organisme bancare
internationale. In aceasta calitate bancile dintr-o tara pot sa acorde garantie pentru creditele luate in
strinatate sau sa primeasca garantii pe care bancile straine le iau de la bancile din aceea tara.
Atributiile specifice mai importante sunt:
1) cele indeplinite de banca centrala, in calitatea ei de casier a statului, calitate in care
banca centrala primest, pastreaza, elibereaza mijloace bugetare, realizand executia de casa a
bugetului statului.
2) Cele realizate de banca centrala, pe linia dirijarii operative a miscarii numerarului in
circulatie;

3) Cele pe care unele banci le realizeaza in calitatea lor de emitente de titluri de credit (de
bancnote sau inscrisuri funciare);
4) Atributii pe care le realizeaza casele de economii in indeplinirea rolului lor de atragere a
veniturilor si economiiilor populatiei;
5) Atributii relizate de banca centrala in indeplinirea rolului valutar pe care ea il are,
privind stabilirea cursului monedei respective si privind organizarea efectiva a acestui schimb
valutar.
Sistemul bancar al economiei de piata cuprinde urmatoarele categorii de banci: banca
centrala si bancile de credit, care pot fi: banci comerciale, banci specializate si banci de afaceri.

1.3. Bancile centrale si operatiunile lor

De regula, bancile centrale sunt banci ale statului, dar sunt cazuri in care ele apar ca banci
rezultate din participarea celor mai importante banci din economie (de exemplu Banca Italiei).
Trecerea in proprietatea statului a bancilor centrale s-a realizat, in mare masura, in primii ani
de dupa al doilea razboi mondial, situatie in care statul a preluat de la detinatori actiunile acestor
banci, inlocuindu-le cu obligatiuni de stat la un curs de cateva ori mai mare decat valoarea
actiunilor.
In Romania etatizarea Bancii Nationale s-a realizat in anul 1946 prin preluarea actiunilor
gratuit.
Calitatea de Banca Centrala decurge din faptul ca asemenea banci realizeaza pentru stat o
serie de politici monetare si de credit. Daca in trecut bancile centrale erau doar banci de emisiune,
in prezent bancile centrale realizeaza si alte laturi ale politicii economice a statului.
Bancile centrale prezinta anumite caracteristici:
- sunt, de regula, banci ale statului;
- au calitatea de banci ale bancilor, calitate decurgand din faptul ca toate celelalte banci
din economie isi pastreaza resursele disponibile la banca centrala;
- bancile centrale sunt cele care organizeaza si reglementeaza circulatia monetara a tarii
respective (sunt cele care emit moneda si cele care realizeaza reglarea operativa a
miscarii numerarului);
- bancile centrale promoveaza in numele statului diferite politici monetare si de credit.
In ansamblul sistemului bancar al economiei de piata bancile centrale sunt veriga centrala si
realizeaza o serie de operatii.
Operatiile bancilor centrale
A. Operatii pasive
1.- constituirea si completarea capitalului propriu;
2.- depuneri bancare;
3.- emisiuni de bancnote;
B. Operetii active
1.- operatii de credit
a) operatiuni cambiale de reescont sau de imprumut pe gaj de cambii
si pensiunea cambiilor;
b) imprumut pe gaj de actiuni si efecte publice.
2.- operetiuni comerciale
a) cumparare de aur si devize;
b) cumpararea de actiuni si efecte publice
C. Alte operatii.
8

Vom analiza in continuare aceste operatii

A. Operetiile pasive:
1. De constituire si completare a capitalului propriu, au o pondere relativ mica in ansamblul
operatiilor pasive. Completarea capitalului propriu se realizeaza prin capitalizarea unei parti din
profit, iar constituirea, prin mijloace bugetare.
2. Operatiile de depuneri. La bancile centrale depun:
a) bancile comerciale sub forma rezervei minime obligatorii;
b) bancile centrale din alte tari sunt deponente la banci centrale mai mari, ]n masura in
care-si constituie mijloace de lucru, in vederea efectuarii operatiilor de plati
internationale sau urmaresc interventia pe piata valutara din anumite tari.
c) trezoreria publica, banca centrala realizand pentru stat primirea pastrarea, eliberarea
mijloacelor bugetului de stat;
d) marile monopoluri, indeosebi din industria de armament, a caror activitate este strans
legata de cheltuielile statului;
Emisiunea de bancnote este operatia principala a bancilor centrale.
Ponderea ei mare a determinat si denumirea anterioara de banci de emisiune. Emisiunea de
bancnote s-a realizat dupa mai multe sisteme. Se cunosc trei sisteme de contingentare a volumului
de bancnote.
a) sistemul contingentarii directe in care bancile aveau posibilitatea de a emite bancnote
fara acoperire metalica in anumite limite;
b) sistemul contingentarii indirecte, in care bancile aveau dreptul sa emita bancnote cu
acoperire in cambii comerciale, dar si obligatia de a detine un stoc minim de aur, ca baza
de acoperire a bancnotei;
c) sistemul contingentarii mixte, in care bancile aveau obligatia sa detina un stoc minim de
aur dar era limitat si volumul emisiunii de bancnote.
In prezent nu se mai practica niciunul dintre acestea, emisiunea de bancnote nu se realizeaza
dupa criterii ce tin de credit, ci dupa criterii ce tin de marimea cheltuielilor statului.
B. Operatii active
1. Volumul rescontului arata la nivelul bancilor centrale masura in care aceste banci pun in
circulatie bani. Rescontul are o proportie insemnata in cadrul operatiilor active.
2. Operatiile comerciale cu aur si devize sunt realizate de bancile centrale mai ales in
scopul sustinerii cursului monedei nationale pe pietele valutare.
3. In unele tari ale lumii operatiile comerciale cu efecte sunt operatii de proportii
insemnate. De exemplu, in SUA, peste 70% din operatiile active sunt realizate, de
Bancile Rezervei Federale, cu asemenea efecte.
C. In categoria altor operatii se include operatiile de compensare realizate de bancile
centrale intre bancile comerciale din tara respectiva.
Ele se realizeaza frecvent si inregistreaza evolutii crescande, astfel incat din activitatea unor
banci centrale din lume sau separat compartimente ce relizeaza aceste operatii (de exemplu, din
Banca Angliei s-a desprins Casa de Compensatii din Londra).

Capitolul II
2.1. Obiectivele politicii monetare
O prima definitie a politicii monetare o reprezinta recunoasterea posibilitatilor de a actiona
prin moneda asupra monedei.
In epoca contemporana s-a renuntat de mult la conceptul de neutralitate monetara care in
trecut ascundea, ca un voal, esenta relatiilor monetare, astfel ca, politica monetara este recunoscuta
ca o componenta esentiala a politicii economice.
In economia de piata, politica economica este o interventie deliberata a statului in domeniul
economic in scopul de a infaptui anumite obiective de ordin structural sau conjuctural.
Prin politica economica statul isi propune sa constranga subiectele economice private sa
accepte orientarile si deciziile subordonate interesului public supunand sub control principalele
variabile economice si sociale.
Pentru arealiza obiectivele politicii economice se folosesc numeroase instrumente de
interventie:
- control direct (preturi, salarii, comert exterior);
- politicile financiare, bugetare, fiscale, a veniturilor, a echilibrului banesc.
Intre acestea din urma politica monetara este unul din instrumentele cele mai frecvent
utilizate, ea fiind exprima esential ca: ansamblul masurilor luate, prin banca centrala sau autoritatile
monetare, pentru a exercita o anumita influenta asupra dezvoltarea economiei sau pentru a asigura
stabilitatea preturilor si a cursurilor valutare.
Autoritatile monetare sunt organismele care exercita un control si afirma o responsabilitate
asupra agentilor economici care utilizeaza moneda; astfel, controlul lichiditatii economiei este
asigurat prin organisme de control ale creditului (tip Consiliul National al Creditului in Franta) si
organismele de control asupra bancilor ( tip Comisia de Control a Bancilor in Franta) prin
intermediul carora banca centrala exercita o influenta stabilita ca atare, prin staturul bancii centrale
si prin norme legale.
In derularea ei, politica monetaraa trebuie sa tina cont de actiunea sistemului bancar, care
reprezintaa si exprima nevoile economiei si de actiunea tezaurului, care reprezinta si exteriorizeaza
cerintele statului, domeniul de actiune este totodata foarte larg si foarte precis: prin moneda, prin
reglarea cantitatii de moneda, se actioneaza pentru a controla lichiditatea si a satisface nevoile
economiei.
Obiectivele politicii monetare se confunda cu cele ale politicii economice, pentru realizarea
carora aceasta actioneaza ca un instrument; aceasta, implica, pe de o parte, necesitatea de a asigura
un maximum de coerenta intre tehnicile politicii monetare si celelalte instrumente ale interventiei.
De asemenea, este necesar sa subliniem ca exista o ordine in actiunea si manifestarea lor:
obiectivele strict monetare apar ca un stadiu preliminar realizarii obiectivelor economice. Corelatia
intre politica monetara si politica economica si ratiunile interconditionarii lor au o anumita iteratie
semnificativa.
Majorarea volumului de moneda in circulatie insoteste sporirea volumului de bunuri si
servicii, acest fapt datorandu-se rolului activ, universal recunoscut al monedei. Expansiunea
economica este favorizata prin injectie de mijloace de plata. Intr-o economie in stare de subfolosire
a fortei de munca, majorarea lichiditatilor poate favoriza relansarea activitatii, insa pentru aceasta
este necesar ca investitorii si consumatorii sa solicite aceste lichiditati, de regula, prin exprimarea
unor cereri de credit.

10

Daca un asemenea proces nu apare spontan, actiunea statului va deveni preponderenta si

efectul de antrenare se va manifesta prin cresterea investitiilor si cheltuielilor publice, finantate prin
deficitul bugetar, deci prin crearea de moneda de catre Tezaur.
Sub un alt aspect, atunci cand majorarea masei monetare este foarte rapida nu poate sa nu
antreneze dezechilibre si reactii in lant; o distribuire a creditului, prea generoasa, antreneaza o
cerere de bunuri de consum si de mijloace de productie, determinand un fenomen de expansiune
cumulativa si in general, dupa epuizarea stocurilo, in cazul in care oferta nu poate creste in acelasi
ritm cu cererea, o crestere a preturilor si un deficit al comertului exterior.
Un alt obiectiv al politicii monetare condusa de banca centrala este controlul mijloacelor de
plata, pentru a evita un dezechilibru inflationist sau deflationist.
Potrivit orientarilor monetariste, adica avand in vedere relatia considerata, relatie relativ
stabila, intre volumul lichiditatilor si Produsul Intern Brut, se urmareste ca obiectiv central al
politicii monetare armonizarea in acest sens a cresterii regulate a lichiditatilor functie de dezvoltarea
activitatii economice, de variatiile vitezei de circulatie a monedei si de rata de crestere a preturilor,
considerata acceptabila.
Realizarea obiectivelor politicii monetare se face in stransa legatura cu concordantele
politici economice; semnificatia politicilor monetare nu poate fi deplina daca nu exprima aceasta
corelatie.
Astfel in formularea ei deplina, politica monetara poate fi definita ca ansamblul
interventiilor bancii centrale sau autoritatilor monetare care se efectueaza asupra lichiditatii
economiei, in scopul de a contribui, prin utilizarea tehnicilor sau instrumentelor monetare, la
realizarea obiectivelor politicii economice.
Instrumentele utilizate in influentarea economiei sunt:
- instrumentele si tehnicile de interventie indirecta;
- instrumentele si tehnicile de interventie directa sau reglementarile bancare.
Tehnicile interventiei indirecte sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de
moneda limitand, pentru intermediarii monetari, accesul la lichiditatea bancii centrale. Tehnicile de
interventie globala si indirecta se sprijina pe un triplu fundament:
- dependenta sistemului bancar bancar fata de banca centrala;
- corelatia existenta intre volumul de credit si nivelul activitatii economice;
- caracterul elastic al cererii de credit fata de nivelul dobanzii.
Tehnicile de interventie directa asupra lichiditatii actioneaza prin modificarea
valorii si volumul lichiditatii detinute de banci si intermediarii financiari.
Reglementarile bancare, in principal, tehnici de interventie directa asupra operatiilor de
credit, actioneaza asupra unor sfere determinate a relatiilor de credit, sprijinind deopotriva liniile
directoare ale politicii economice, mai ales prin prisma intereselor insusi sistemului bancar, a
functionalitatii si eficientei sale.

2.2. Instrumentele politicii Bancii Centrale

Analiza procesului de emisiune monetara a relevat faptul ca, in primul sau stadiu, creatia
monetara imbraca forma scripturala.
Este vorba aici, in principal, despre moneda de cont creata cu ocazia operatiunilor de scont si
a altor operatiuni de creditare efectuate de bancile comerciala la cererea intreprinderilor.
In continuare, in stadiul al doilea aceasta moneda noua circula si, respectiv, este tinuta in
rezerva de catre utilizatori. De asemenea, in functie de preferintele utilizatorilor, o parte mai mare
sau mai mica din moneda scripturala nou creata este transformata in moneda legala.
11

Consecinta transformarii depozitelor bancare in numerar este reducerea lichiditatilor bancilor.

Gradul de lichiditate al bancilor comerciale este ridicat in cazul in care acestea primesc o cantitate
mare de valute (devize), care echivaleaza cu moneda legala, precum si in cazul in care colectivitatea
umana respectiva apreciaza mai putin numerarul.
Insa, in general, lichiditatea bancilor comerciale nu este suficienta, iar, ca urmare, acestea
incearca sa se refinanteze fie de pe piata monetara, fie de la banca centrala pe cale rescontului sau a
angajarii de credite numite de refinatare. Astfel, creatia de moneda scripturala a bancilor
comerciale antreneaza creatia de moneda leagala a bancii centrale. In cazul in care lichiditatea
bancilor comerciale este insuficienta, aceasta relatie dintre emisiunea monetara a bancilor
comerciale si emisiunea monetara a bancii centrale este inevitabila; ori, acesta este cazul normal,
intalnit in prezent in multe tari, printre care si Romania.
In aceste conditii, atitudinea bancii centrale constitue un factor important care determina
bancile comerciale sa duca o politica de credite mai mult sau mai putin facila.
Cu toate acestea, bancile comerciale dispun si de o putere autonoma de creatie monetara,
care, in anumite imprejurari, poate fi excesiva si, deci, poate duce la inflatie. In acest din urma caz,
banca centrala intervine intr-o maniera sa reduca mutiplicarea creditelor, cerute de sectorul
nebancar. Astfel, ea poate actiona asupra multiplicatorului, adica asupra lichiditatilor bancilor
comerciale, lichiditate pe care o sterilizeaza sub forma de rezerve obligatorii pe care bancile
comerciale sunt nevoite sa le detina in cont la banca centrala. De asemenea, banca centrala poate
diminua sau augmenta lichiditatea bancilor comerciale prin interventiile sale pe piata monetara,
precum si prin modificarea conditiilor rescontului.
In fine, banca centrala poate actiona asupra multiplicatorului prin politica deja amintita in
materie de rezerve obligatorii.
Rezulta ca, in principiu exista trei tipuri de actiuni politice pe care banca centrala le poate
intreprinde pentru a dirija sistemul monetar:
1.a) in domeniul recontului;
1.b) in domeniul pietei monetare;
1.c) in domeniul rezervelor obligatorii.
1.a Politica de rescont
Politica de rescont determina modalitatile si conditiile in care se realizeaza refinantarea
bancilor comerciale la banca centrala. Existenta acestui tip de actiune a bancii centrale reflecta
faptul ca in numerioase tari printre care si Romania bancile comerciale nu sunt capabile sa emita
moneda in mod autonom, ci sunt nevoite sa ceara bancii centrale sa le inlocuiasca partial in rolul lor
de centru creator de moneda; expresia consacrata pentru a desemna o asemenea situatie este:
bancile sunt in banca.
1.a.1 Efectele politicii de rescont
Politica de rescont exercita doua genuri de efecte:
1.a.1.1) un efect cantitativ, asupra marimii masei monetare in circulatie;
1.a.1.2) un efect valoric, asupra structurii ratelor dobanzii existente in economie.
1.a.1.1 Efectul cantitativ
Rescontul constitue conditia necesara pentru ca bancile comerciale aflate in banca sa
realizeze o creatie monetara la multiplu.
12

Intr-adevar, operatiunea de rescont are urmatoarele consecinte:

a) bancile comerciale emit moneda scripturala prin operatiunile lor de creditare sau prin
celelalte operatiuni prin care achizitioneaza active financiare;
b) o parte din aceasta moneda scripturala este transformata in moneda legala, ceea ce face ca
structura activelor bancilor comerciale sa nu mai fie adecvata: ele trebuie sa detina mai
multa moneda a bancii centrale si mai putine active financiare;
c) in consecinta, bancile comerciale cedeaza bancii centrale o parte din portofoliul lor de
scont.
Operatiunea de rescont, cu consecintele amintite, este ceruta de agentii din sectorul nebancar.
Intr-adevar, nevoia de refinantare a bancilor comerciale este determinata de preferinta pentru
numerar a agentilor din sectorul nebancar, si anume, in cazul in care aceasta preferinta este
importanta si nu poate fi satisfacuta prin lichiditatea autonoma (obtinuta pe calea primirii de valute/
devize) a bancilor comerciale.
Aceasta operatiune, care apare ca o inlocuire a creditorului final (in sensul ca banca centrala
se substitue in acest rol bancilor comerciale), antreneaza o emisiune de moneda legala in favoarea
bancilor comerciale ceea ce permite acestora din urma sa sporeasca la multiplu volumul creditelor
pe care le acorda sistemului nebancar.
Concluzia este ca rescontul constitue conditia necesara pentru ca o banca comerciala cu
datorii fata de banca centrala sa fie in masura sa emita moneda.
Acest mod de refinantare exercita un puternic efect cantitativ asupra masei monetare. In
subsidiar, el are si o alta influenta si anume asupra modalitatilor de creditare. Astfel, ca urmare a
posibiltatii de a recurge la rescont, bancile comerciale pot acorda inclusiv credite pe termene mai
lungi, desi sursele de creditare de care dispun sunt pe termene scurte. Acest efect, cunoscut si sub
denumirea de efect finantare, este suficient de important in unele tari dezvoltate ceea ce explica
motivul pentru care, in tarile respective sunt admise la rescontul bancii centrale si anumite efecte
comerciale pe termen mediu (pana la cinci ani) asa zisele creditele de mobilizare a creantelor.
1.a.1.2 Efectul pret
Banca centrala resconteaza efectele prezentate de bancile comerciale in schimbul unei
dobanzi pe care o stabileste in mod unilateral. Intrucat aceasta dobanda fixata de banca
centralajoaca un rol director in materie de cost al creditului, modificarea sa constitue elementul
esential al politicii de rescont. Intr-adevar rata dobanzii practicata la operatiunile de rescont taxa
de rescont influenteaza direct celelate rate ale dobanzii aferente creditelor bancare, creditelor
private si creditelor publice.
Dintre diversele rate ale dobanzii formate in economie si diferentiate in functie de tehnica de
creditare utilizata, termene, garantii, etc, taxa de rescont influenteaza mai ales ratele dobanzii
practicate mai ales la creditele pe termen scurt, Aceasta, dearece taxa de rescont se afla la baza
determinarii ratelor dobanzii debitoare, pe care bancile comerciale le aplica, la randul lor, la
operatiunile lor de scont si de crediare in cont.
Intr-adevar, faptul ca trebuie sa se refinanteze la banca centrala impiedica bancile comerciale
sa practice o politica de creditare independenta; ca urmare, acestea din urma calculeaza ratele
dobanzii pe care le aplica in relatiile cu clientii lor, folosind ca o prima informatie taxa de rescont a
bancii centrale, la care adauga o anumita prima de risc. In modul acesta, banca centrala are
posibilitatea sa modifice gama ratelor dobanzii pe termen scurt aferente unor credite intersarjabile.
In ceea ce priveste ratele dobanzii pe termen lung, acestea sunt legate si ele de ratele dobanzii
pe termen scurt, insa legatura respectiva nu se stabileste prin substituirea instantanee a
plasamentelor pe termen scurt si a plsamentelo pe termen lung, ci prin interventia, ca factor distinct,
a elementului durata (scadenta, maturitate).
13

Ca urmare, influenta taxei de rescont asupra ratelor dobanzii pe termen lung este mult mai
redusa. Cu toate acestea, simplul fapt ca taxa de rescont influenteaza intens ratele dobanzii pe
termen scurt este suficient pentru a conferi politicii de rescont o considerabila putere.
De asemenea, prin faptul ca stabileste taxa de rescont, banca banca centrala influenteaza rata
dobanzii aferenta datoriei publice pe termen scurt. Astfel, in situati in care trezoreria statului ar dori
sa plaseze la banci bonuri de tezaur, ea va trebui sa confere bonurilor respective un randament
sensibil egal cu taxa de rescont.
In cazul in care rata randamentului (rata rata dobanzii plus prima de risc) bonurile de tezaur
ar fi mai mica decat taxa de rescont, bancile comerciale aflate in fata alternativei de a subscrie
aceste bonuri sau de a rambursa o parte din datoriile pe care le au fata de banca centrala vor prefera
sa-si utilizeze lichiditatile pentru al doilea scop, caci aceasta le va permite sa-si reduca datoriile cele
mai costisitoare. In caz contrar, bancile comerciale vor fi tentate sa se indatoreze la banca centrala si
sa subscrie totodata bonuri de tezaur mai remuneratoare.
Ca urmare, intre uaxa de rescont si rata dobanzii aferente datoriei publice, mai ales cea
aferenta datoriei publice pe termen scurt (asa-zisa datorie publica flotanta) exista o legatura foarte
stransa.
Valaditatea analizei de mai sus depinde de doua conditii: prima este aplicarea unei politici
simple de rescont, adica o politica bazata pe o taxa de uscont unica si pe un acces la rescont
neplafonat. A doua conditie este ca banca centrala sa fie cea care sa-si defineasca politica sa de
uscont, si nu trezoreria statului sa fie cea care sa-si impuna propria rata a dobanzii la datoria
publica.
Deci, conditia este ca banca centralasa fie realmente independenta fata de guvern, si in
special fata de ministerul de finante.
In concluzie, taxa de uscont stabilita de banca centrala in cadrul politicii sale monetare
generale are un rol director in formarea intregului esafodaj al ratelor dobanzii practicate in
economie.
1.a. 2. Aplicarea politicii de rescont
Prin efectele sale cantitative si valorice, politica de rescont pare a fi foarte eficace. In
realitate, exista o serie de factori care diminueaza eficacitatea politicii de rescont ca mijloc de
control al lichiditatii bancare si, deci, eficacitatea sa ca instrument de control al ofertei de moneda a
sistemului bancar.
1.a. 2. 1. Eficacitatea politicii de rescont
- Un prim factor care diminueaza eficacitatea politicii de rescont este cat se poate de evident,
intrucat este legat de faptul ca la banca centrala exista rescont numai in masura in care bancile
comerciale au nevoie de refinantare.
Astfel, acest control a posteori reprezentat de rescont necesita ca bancile comerciale sa nu
fie suficient de lichide pentru a face fata cererilor de conversie in numerar a monedei scripturale pe
care ele o emit. Drept urmare, in cazul in care sistemul bancar comercial nu are nevoie de
refinantare din partea bancii centrale, politica de uscont este lipsita de orice semnificatie.
Insa, pe de alta parte, o cerere de credite bancare excendentare face ca lichiditatea bancilor
comerciale sa fie insuficienta, restaurand, astfel, autoritatea bancii centrale, insa aceasta cu pretul
unei inflatii monetare, al carei control ar fi mult mai bine sa se realizeze la nivelul la care este
generata, adica la nivelul bancilor comerciale. Inseamna ca, chiar si in tarile in care bancile sunt in
14

Banca, acest tip a posteori de control care este rescontul nu constituie- oricat ar fi el de efectivun panaceu contra inflatiei.
- Al doilea factor care diminueaza eficacitatea politicii de uscont este si mai grav, deoarece
compromite aproape total acest instrument. Acest factor face ca, chiar si in care bancile comerciale
se refinanteaza la banca centrala, politica de uscont a acesteia din urma sa ramana fara influenta
asupra activitatii sectorului bancar comercial ( toate aceste consideratii avand in vedere cazul in
care banca centrala duce o politica de rescont simpla, adica o politica cu o taxa unica si fara plafon).
- un prim motiv este faptul ca banca centrala nu are intotdeauna puterea de a stabili o taxa de
uscont cu adevarat penalizatoare, adica o taxa de uscont care sa descurajeze realmente cererea
excesiva de credite.
- al doilea motiv insa, decurge din doua aspecte. Pe de o parte, in cadrul bancilor comerciale,
variatiile taxei de rescont se repercuteaza asupra costului creditelor pe care le acorda, ceea ce face
ca nivelul profitului pe unitatea de credit si respectiv, vointa bancilor comerciale de a oferi sa nu fie
afectate.
- Pe de alta parte, cererea de credite din partea sectorului nebancar are adesea o elasticitate
nula in raport cu costul,(dobanda); ori; aceatsa face ca, indiferent care ar fi costul datoriei fata de
banci, vointa de a se imprumuta a sectorului nebancar sa ramana neschimbata.
Rezulta ca o politica a bancii centrale care urmareste reducerea volumului creditelor prin
majorarea ratelor dobanzilor debitoare ale bancilor comerciale este practic condamnat la esec;
( ceea ce nu inseamna ca bancile nu realizeaza profituri mai mari in perioadele de politica a banilor
ieftini.
Este necesar, asadar, un control exercitat printr-o actiune nu asupra cererii de credite a
sectorului nebancar, ci asupra capacitatii comerciale de a oferii credite. Ori, prin natira sa, politic de
rescont nu permite obtinerea acestui rezultat, ceea ce inseamna ca nu este utila.
- Al treilea factor care ciminueaza eficacitatea politicii de rescont tine de faptul ca banca
centrala se poate afla in imposibilitatea de a o practica datorita aparitiei mintitului efect de finantare.
Astfel, in cazul in care bancile comerciale nu doresc prea mult sa acorde anumite genuri de credite,
banca centrala le poate stimula acceptand la rescontul sau efectele comerciale care reprezinta
creditele respective. Ca atare intr-o serie de tari exista demult timp anumite credite pe termen, care,
la cererea bancilorcomerciale sunt monetizate de catre banca centrala. Este insa evident ca, in acest
caz, banca centrala este pusa in fata unei alegeri dificile: ea accepta sas creeze moneda pe baza unor
credite acordate pe mai multi, permitand astfel, finantarea unor investitii pe termen mediu, fie refuza
sa duca aceasta politica generatoare de inflatie monetara, blocand insa investitiile la un nivel
insuficient. Ori, dintre aceste doua obiective economice unul de crestere, iar celalalt de stabilitate
de obicei, este considerat mai important primul, ceea ce constrange banca centrala sa renunte la
politixca sa de rescont.
- Al patrulea factor care creaza dificultati in aplicarea politicii de rescont este legat de faptul
ca, in perioadele de crestere a preturilor, decizia bancii centrale de a majora texa de rescont nu numai
ca nu franeaza refinantarea bancilor comerciale la banca centrala,ci o face chiar mai putin necesara.
Intr-adevar, majorarea taxei de rescont si, deci, a tuturor dobanzilor atrage capitalurile flotante
internationale, aflate in cautare de plasamente mai bune remunerate, ceea ce face ca bancile
comerciale sa gaseasca cu usurinta fonduri, pe cai independente de banca centrala, de a carei tutela
se pot, astfel elibera partial.
Urmarea este totala ineficacitate a unei politici de rescont caracterizate printr-o taxa de
rescont unica si prin absenta oricarui plafon in ceea ce priveste accesul la rescont, singurul sau
impact fiind de natura psihologica: modificarea taxei de rescont semnaleaza ca banca centrala
judeca intr-un anumit mod conjunctura economica existenta si ca, pentru a corecta dezechilibre
constatate valua masurile necesare, masuri care nu constau neaaparat exclusiv intr-o anumita politica
de rescont.
15

Acest semnal, transmis prin publicitatea facuta deciziei de modificare a taxei de rescont
luate de banca centrala, nu este lipsit de importanta practica: el modifica realmente
comportamentele bancare si moneatare.
Cu toate aceste, pentru a fi cu adevarat eficace, politica de rescont nu trebuie aplicata nici
singura si nici in forma simplificata prezentata mai sus.
1.a. 2.2 Practica rescontului in tarile dezvoltate
Aplicarea practica a politicii de rescont presupune in primul rand, stabilirea de catre banca
centrala alistei efectelor eligibile la rescontul sau. De regula, acestea sunt:
1) Efectul comercial avand trei semnaturi si cu scadenta de pana la 90 zile;
2) Bonul de tezaur cu scadenta pana la 90 zile;
3) Efecte reprezentand anumite credite cu destinatie speciala (pentru constiruirea stocurilor
de cereale, pentru procurarea de echopament profesional, pentru anumite tipuri de
investitii industriale, agricole, imobilizare, etc.) s.a.m.d.
Banca centrala poate influenta prezentarea la rescont a acestor efecte printr-o actiune fie
asupra volumului lor fie asupra facultatilor de a fi rescontate.
Controlul volumului efectelor rescontabile se realizeaza in diverse moduri. O varianta este
instituirea regulei conform careia nu pot fi prezentate la rescont decat efectele reprezentand
creditele acordate cu consimtamantul prealabil al bancii centrale. Aceasta procedura are avantajul ca
permite bancii centrale sa participe la distribuirea creditelor, atenuand, astfel, caracterul a posteori
al operatiunii de rescont; de asemenea, in modul acesta, este posibila exercitarea nu numai a unui
control cantitativ asupra volumului creditelor, ci si a unui control calitativ asupra activitatii
economice careia ii sunt destinate acreditele respective.
O alta modalitate de limitare ale cursului la rescont este stabilirea unor coeficienti
obligatorii, referito la plasamentele bancilor comerciale (cantitatea de titluri de stat pe care bancile
suunt constranse sa le retina, coeficientul de trezorerie, gradul de expunere, pozitia valutara, etc.).
este evident ca titlurile detinute pentru satisfacerea acestor cerinte isi pierd total facultatea de a fi
prezentate la rescont.
In al doilea rand, aplicarea politicii de rescont presupune stabilirea de catre banca centrala a
rate dobanzii pe care o percepe pentru operatiunile respective (taxa de rescont). Ceea ce este
important de notat este ca, in prezent, bancile centrale din tarile dezvoltate practica nu o singura
taxa de rescont, ci o intrega gama de asemenea taxe.
Principalul motiv pentru care existenta acestei structuri diferentiate de taxe este ca recursul
la rescontul bancii centrale este supus actualmente unor plafoane flexibile. Ca urmare, bancile
comerciale pot resconta la taxa considerata normala pana la o anumita suma, care constituie
plafonul si care este stabilit de banca centrala.
Peste acest plafon, operatiunile de rescont sunt supuse unei taxe penalizatoare , al carei
nivel poate fi el insusi in crestere progresiva; rescontul nu se mai realizeaza; asadar, la o taxa data si
fara restrictii: el poate depasi plafonul sau plafoanele insa numai cu un cost marginal crescator.
Alaturi de gama de taxe mentionate, exista adesea si alte game, diferentiate in functie de
destinatia creditelor, scadente etc.
Rescontul se efectueaza, deci, la o taxa marginala crescatoare, mai mult sau mai putin
ridicata, in functie de obiectivele bancii centrale si de necesitatile de refinantare ale bancilor
comerciale.
Totusi, instituirea acestor plafoane de rescont este considerata, in general, ca fiind foarte
constrangatoare. In multe tari, bancile comerciale se gasesc adesea in situatia de a recurge aproape
tot timpul la rescontul la taxa penalizatoare, ceea ce practic, le anuleaza accesul al refinantarea
bancii centrale.
16

De aceea, pentru a permite bancilr sa se refinanteze la un cost care sa nu fie prohibitiv, a fost
prevazute derogatorii de la regula plafoanelor. Astfel anumite operatiuni de rescont nu sunt
plafonate, ceea ce permite bancilor comerciale sa mobilizeze la cea mai scazuta taxa practicataa de
banca centrala bonurile de tezaur detinut peste plafon, efectele reprezentand credite pe termen
mediu detinute peste coeficientul de trezorerie.
Este important de notat faptul ca utilizarea unor txe de rescont succesive urmareste sa nu
blocheze la o valoare data rata dobanzii de pe piata monetara, ci, dimpotriv, sa faca politica de
rescont compatibila cu politica de open market.
Dupa cum am aratat, rescontul urmeaza intr-un mod sau altul piata omnetar careia nu-i
anuleaza cu totul flexibilitateadesi introduce anumite paliere succesive in nivelul dobanzilor
formate pe piata monetara.
Cu toate acestea observatiile arata ca, in cazul in care lichiditatea bancara este foarte
abundenta, iar bancile comerciale dispun de marje neutilizate din plafoanele lor de uscont, rata
dobanziide pe piata moneatara tinde sa se formeze in functie de taxa de rescont. Diferentierea
plafoanelor face ca rata dobanzii de pe piata monetara sa oscileze in jurul taxei de rescont practicate
la efectele rescontabile cu scadentele cele mai mici.
Dupa epuizarea plafoanelo rata dobanzii de pe piata monetara creste pana spre taaxa de
rescont penalizatoare, cea mai frecvent practicata, unde tinde sa se stabilizeze. Numai dupa ce si
aceste posibilitati de rescont au fost epuizate, rata dobanzii de piata monetara creste din nou,
osciland in jurul taxei de rescont penalizatoare celei mai ridicate practicate de banca centrala.
Rezulta ca o practica de rescont cu taxe crescatoare permite, pe de o parte, evitarea unei taxe
unice de penalizare bancara, ceea ce este important intr-o tara in care bancile sunt in Banca, iar pe
de alta parte asigurarea flexibilitatii necesare pietei monetare pentru a forma un pret semnificativ al
lichiditatii bancare; aceasta caracteristica a uscontului este, deci, primordiala.
Un ultim aspect general care caracterizeaza aplicarea taxei de rescont in tarile dezvoltate
este ca, desi mult timp taxa de rescont a servit ca baza pentru determinarea conditiilor in care
bancile comerciale acorda credite clientilor lor, in prezent se observa o tendinta de detasare a
acestor elemente.
Aceasta tendinta se explica prin masurile legislative si de alt ordin adoptate intre timp pentru
restabilirea situatiei de concurenta in care clientii si bancile isi pot negocia liber clauzele
contractelor de credit pe care le incheie. Insa, desi legatura dintre taxa de rescont si rata dobanzii la
creditele bancare nu mai este actualmente foarte stransa din punct de vedere juridic, ea continua sa
fie stransa din punct de vedere statistic. Aceasta deoarece crsterea taxei de rescont continua sa se
repercuteze asupra dobanzilor bancare, ceea ce face sa subziste elementul de ineficacitate al politicii
de rescont amintit anterior, si anume indiferenta pietei creditelor bancare fata de costul datoriilor
catre banci.
Este necesar totusi, sa se tina seama de un important corectiv: numai exista variatia unei taxe
de rescont unice, ci o intraga scara de taxe, dintre care ultimele sunt realmente penalizatoare. Ori,
aceste taxa penalizatoare sunt efectiv repercutate de banci asupra clientilor lor, nu folosite pur si
simplu ca baza de calcul pentru dobanzile practicate.
Consecinta este ca, in prezent, eficacitatea politicii de rescont depinde nu de variatiile taxei
de rescont de referinta-care este cea mai cunoscuta-, ci de variatiile taxei marginale de rescont,
adica de variatiile taxei de rescont situate cel mai sus pe scara respectiva.
Concluzia este ca, in prezent, in masura in care se mai practica in tarile dezvoltate, politica
de rescont se realizeaza cu plafoane multiple si elastice si cu taxe diferentiate. Aceasta ii confera o
eficacitate sporita si o face intr-o anumita masura compatibila cu politica de open market.
1.b. Politica de open market
17

Teoretic, politica de open market se deosebeste de politica de rescont din doua puncte de
vedere.
In primul rand, politica de open market este de natura contractuala, nu reglementara. Ea se
realizeaza pe o anumita piata, unde se formeaza un anumit pret, si anume pe piata monetara. Pe
aceasta piata unde se schimba pe titluri lichiditatile create de banca centrala , aceasta din urma
initiaza vanzarea sau cumpararea unor titluri, generand astfel, o cerere sau o oferta de moneda
legala.
Initiativa respectiva nu intalneste insa adeziunea la schimb a celorlalte parti decat la un
anumit nivel al preturilor, a carui variatie reflecta starea lichiditatii pietei; prin aceasta , procedura
se deosebeste mult de cea a rescontului, care cel putin in forma sa simpla- este mai rigida, in
sensul ca banca centralamonetizeaza toate efectele comerciale care sunt prezentate, la o dobanda pe
care o stabileste unilateral.
In al doilea rand, politica de open market este aplicabila deopotriva bancilor comerciale
aflate in Banca sau aflate in afara Bancii; pe cand politica de rescont se aplica decat bancilor
aflate in prima situatie; politica de open market este , deci, reversibila; achizitionarea de efecte de
catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare, iar vanzarea de efecte, la reducerea sa.
Prin aceasta, politica de open market este superioara politicii de rescont, care nu poate decat sa
inchida sau sa deschisa robinetul de alimentare ci lichiditati a sistemului bancar comercial.
Astfel, cele doua deosebiri esentiale dintre politica de open market si politica de rescont
sunt, pe de o parte, flexibilitatea efectului pre al celei dintai si rigiditatea efectului pre al celei din
urma, iar pe de alta parte, reversibilitatea efectului cantitativ al celei dintai si ireversibilitatea
efectului cantitativ al celei din urma.
1.b.1. Efectele politicii de open market
Asemeni politicii de rescont, politica de open market exercita doua efecte:
1. Un efect cantitativ, asupra marimii masei monetare in circulatie;
2. Un efect-pre, asupra ratei dobanzii predominante in economie.
1.b.1.1. Efectul cantitativ
Efectul cantitativ al politicii de open market este evident:banca centrala cumpara sau
vinde titluri pe piata monetara, titluri pa care, in modul acesta, le monetizeaza sau demonetizeaza.
Rezultatul acestor tranzactii este, dupa caz, cresterea cantitatii de moneda legala in crculatie
(cumpararea de titluri) sau scaderea acestei cantitati (vanzarea de titluri); ori, moneda bancii
centrale este o moneda fundamentala (high-powered money) in raport cu moneda bancilor
comerciale, iar ca urmare, variatiile cantitatilor de moneda legala se traduc, prin jocul
multiplicatorului creditelor, prin variatii ale intregii mase monetare.
Consecintele exacte ale acestor operatiuni efectuate pe piata monetara sunt insa diferite,
dupa cum banca centrala tranzactioneaza titluri cu bancile comerciale sau cu agentii din sectorul
nebancar. Se presupune ca banca centrala cumpara titluri; in cazul in care titlurile sunt cumparate de
la bancile comerciale, operatiunea respectiva determina cresterea lichiditatii in moneda legala a
acestora din urma, cu o suma egala cu valoarea titlurilor achizitionate si, in consecinta, cresterea la
multiplu a posibilitatilor bancilor comerciale de a acorda noi credite; in cazul in care titlurile sunt
cumparate de la agentii din sectorul nebancar, va creste lichiditatea in moneda legala a agentilor
nebancari, si nu lichiditatea bancilor comerciale.
Insa sectorul nebancar nu are puterea de crea moneda, si, prin urmare, respectiva emisiune
de moneda legala nu poate servi ca baza pentru emisiune ulterioara de moneda scripturala, aceasta
avand loc numai in masura in care clientii bancilor depun in conturile lor curente bancare aceasta
18

cantitate noua de moneda legala, conferind, astfel, bancilor comerciale posibilitatea unei cresteri la
multiplu a creditelor pe care le acorda.
Trebuie precizat insa ca posibilitatea bancilor comerciale de a creste la multiplu volumul
creditelor acordate este mai redusa decat in cazul precedent, deoarece bancile trebuie sa sterilizeze
sub forma de rezerve obligatorii o parte din moneda bancii centrale pe care o primesc sub forma de
depuneri; de asemenea, deoarece agentii nebancari manifesta, de obicei, o preferinta marginala
pozitiva pentru moneda legala, este de asteptat ca bancile comerciale sa nu recupereze sub forma de
depuneri intreaga cantitate de moneda legala emisa de banca centrala cu ocazia cumararii de titluri
de la agentii nebancari, ceea ce reduce si mai mult capacitatea de creatie monetara a bancilor
comerciale.
Rezulta ca efectul cantitativ exercitat asupra marimii masei monetare este mai puternic in
cazul in care banca centrala monetizeaza titluri achizitionate de la bancile comerciale, si mai slab, in
cazul in care monetizeaza titluri achizitionate de la agentii nebancari.
Astfel, efectul cantitativ al politicii de open market se exercita asupra lichiditatii bancare,
atat la inceput, cat si ulterior, prin jocul multiplicatorului creditelor.
Exista o deosebire esentiala fata de politica de rescont, care nu face altceva decat sa
insoteasca pasiv cresterea masei monetare.
Politica de open market este o politica preventiva, spre deosebire de politica rescont, care
este una de conformare, ceea ce constituie un evident a avantaj, deoarece bancile comerciale nu mai
dispun de o marja de manevra in afara spatiului controlat de banca centrala; intr-adevar, chiar si o
banca in afara Bancii, care poate iesi de sub incidenta politicii de rescont a bancii centrale, se afla
tot timpul sub incidenta politicii sale de open market.
1.b. 1. 2. Efectul-pre
La fel ca efectul cantitativ, efectul-pre al politicii de open market este evident.
Banca centrala intervine pe piata monetara fie in calitate de vanzator de titluri, fie in calitate de
cumparator de titluri, influentand, astfel, pretul de echilibrual pietei respective; astfel, in cazul in
care banca centrala vinde titluri, preturile (cursurile) acestora scad, iar in cazul in care cumpara
titluri, preturile (cursurile) lor cresc. Nu exista, asadar, nici o deosebire fata de comportamentul
altor piete.
In situatia de echilibru, stocul de titluri existent este distribuit in mod ideal in portofoliul
institutiilor bancare. In cazul in care, din diverse motive, un agent doreste sa-si modifice marimea
sau structura portofoliului sau de titluri, el va incerca sa vanda sau sa cumpere titluri, modificand,
astfel oferta sau cererea de pe piata. Echilibrul pietei se restabileste in cazul in care oferta de titluri
din partea agentului in cauza gaseste o cerere corespunzatoare de titluri din partea altor agenti-sau
invers : cererea de titluri din partea agentului in cauza gaseste o oferta corespunzatoare de titluri din
partea altor agenti. esTe evident ca aceasta modificare a stocurilor de titluri detinute in portofoliu de
catre diversi agenti economici, cu actele de cerere si oferta carora le dau nastere, deteremina variatii
ale preturilor (cursurilor) titlurilor.
Preturile (cursurile) titlurilor sunt legate insa de rata dobanzii aferenta creantelor respective.
Dupa cum se stie, aceasta legatura este exprimata prin relatia:
R= i x P
Unde:
R venitul adus de un anumit titlu;
P cursul (pretul) titlului;
I randamentul titlului (exprimat, de obicei, sub forma ratei dobanzii).
19

Venitul adus de un anumit titlu, R, este o marime predeterminata, iar ca urmare

ix P = constant, ceea ce inseamna ca, in conditii caeteris paribus, cresterea pretului (cursului) unui
titlu determina o scadere de egala valoare a randamentului (ratei dobanzii) sau, si invers.
Rezulta ca efectul pre al politicii de open market se exercita atat asupra cursului
titlulurilor negociate pe piata monetara, cat si asupra rate dobanzii aferente acestora.
De astfel, in practica, bancile centrale isi definesc politica de open market prin stabilirea
nivelului de interventie atins de rata dobanzii de pe piata monetara. In cazul in care banca centrala
decida sa reduca acest nivel de interventie, ea va incita bancile comerciale sa se refinanteze de la
banca centrala, ceea ce se duce la ameliorarea lichiditatii bancare, invers, in cazul in care banca
centrala decide sa majoreze nivelul de interventie, ea va frana cererea bancilor comerciale de a se
refinanta de la banca centrala.
O prima consecinta a efectului-pre descris mai sus este modificarea costului datoriilor
agentilor economici, la fel ca in cazul politicii de rescont. Pe de o parte, variatiile ratei dobanzii de
pe piata monetara, la care bancile comerciale pot obtain lichiditatile bancii centrale , (ce le sunt
necesare, reamintim, pentru operatiunile lor de creditare), se repercuteaza asupra dobanzilor pe care
bancile comerciale le pretind de la clientii lor pentru operatiunile de scont si de acordare de credite
pe care le efectueaza cu acestia din urma.
Pe de alta parte, variatile ratei dobanzii de pe piata monetara se repercuteaza asupra
dobanzilor aferente datoriei publice, intrucat statul, care la ora actuala nu-si mai plaseaza, de regula,
bonurile de tezaur in sistemul bancar pe calea constrangerii, ci pe calea contractuala a adjudecarii,
trebuie sa confere bunurilor de tezaur un randament comparabil cu randamentul plasamenetelor pe
piata monetara. De exemplu, daca randamentul bonurilor de tezaur este prea mic, bancile
comerciale, care dispun de lichiditati, vor prefera sa cumpere titluri prin open market de la banca
centrala, mai degraba decat de la trezoreria statului, care ramane, astfel cu bonurile de tezaur
neplasate.
In modul acesta, rata dobanzii de pe piata monetara este strans legata de celelalte rate ale
dobanzii formate in economie. In acest caz, legatura respectiva este insa mult mai precisa, deoarece
rata dobanzii de pe piata monetara reprezinta in mod sigur costul marginal reprezentativ al
refinantarii bancilor comerciale.
A doua consecinta a efectului-pre este modificare costului optiunii ( opportunity cost)
aferent plasamentelor bancare. La urma urmelor, bancile comerciale au ales intre, pe de o parte, a
cumpara titluri de la banca centrala ( sau de la ceilalti participanti la piata monetara), iar pe de alta
parte, a accepta creante asupra sectorului nebancare pe calea scontului si a acordarii de credite.
In cazul in care rata dobanzii de pe piata monetara este indicata, iar ratele dobanzii pe care le
pot incasa de la clienti sunt relativ mici (tinand seama si de prima de risc aferenta creditelor pe care
le acorda), bancile comerciale isi vor reduce oferta de credite si, deci, creatia lor monetara,
cumparand in schimb titluri prin open market.
Invers, in cazul in care ratele dobanzii de pe piata monetara sunt relativ mai mici decat ratele
dobanzii pe care le pot practica in relatiile cu clientii lor, bancile comerciale vor vinde titluri la
open market si vor folosi lichiditatile obtinute pe aceasta cale pentru a se angaja in operatiunile de
creditare solicitate de sectorul nebancar.
In modul acesta, politica de open market modifica elemente de calcul ale optiunilor pe
care bancile comerciale le fac, pe de o parte, acordarea de credite agentilor nebancari si cedarea de
titluri catre banca centrala, iar, pe de alta parte, achizitionarea de titluri de la banca centrala si
neacordarea de credite sectorului nebancar. Este usor de inteles, ca daca rata dobanzii de pe piata
monetara creste, bancile vor dori sa-si utilizeze lichiditatile (daca le au) pentru plasamente pe
aceasta piata si ca, deci, din cauza cresterii generale a dobanzilor, vor acorda, probabil, mai puine
credite sectorului nebancar. Invers, daca piata monetara se destinde, bancile comerciale vor dori sa
20

faca mai puine plasamente pe piata respectiva, utilizandu-si lichiditatile pentru a efectua operatiuni
de creditare a sectorului nebancar pe o scara crescatoare la multiplu.
Implicatia efectului-pre asupra costului optiunii, descrisa mai sus, este insotita si de o
consecinta patrimoniala asupra valorii tirlurilor detinute in portofoliu, care intensifica efectul
amintit. Astfel, cresterea rate dobanzii de pe piata monetara determina scaderea valorii titlurilor
detinute in portofoliu, si, in consecinta, refuzul bancilor de a vinde in pierdere si, dimpotriva,
dorinta lor de a cumpara titluri, pentru ca in ipoteza ca anticipeaza o apropiata inversare a situatiei
sa poata efectua o optiune favorabila.
Invers, scaderea rate dobanzii determina reprecierea titlurilor negociabile si, in consecinta,
refuzul bancilor de a cumpara si dorinta lor de a vinde titluri, pentru a realiza un castig. Rezulta ca
efectul-avere, rezultat din consecintele patrimoniale pe care rata dobanzii le exercita asupra valorii
portofoliului de titluri (reprecierea sau deprecierea portofoliului ), confirma bancilor corectitudinea
politicilor de creditare pe care le-au adoptat ca urmare a efectului-pre, sporind, astfel, intensitatea
acesteia din urma.
In concluzie, efectul-pre influenteaza intr-o maniera conjugata atat vointa de a acorda
credite a sectorului bancar, cat si vointa de a angaja credite a sectorului nebancar, atat costul
optiunii aferent plasamentelor bancare, cat si costul datoriilor fata de banci ale sectorului nebancar.
1.b. 2. Aplicarea politicii de open market
1.b. 2.1. Eficacitatea politicii de open market
Eficacitatea politicii de open market este mult mai mare decat cea a politicii de uscont.
Intensitatea mai mare a efectului cantitate exercitat de politica de open market comparativ
cu efectul cantitate exercitat de politica de rescont se explica prin caracteristicile deja mentionate
ale acestor doua instrumente: rescontul nu este decat o modalitate de refinantare a bancilor
comerciale, in timp ce open market este o modalitate de control a lichiditatii bancare.
Politica de open market afecteaza tot timpul supralichiditatea bancara, conferind, astfel,
bancii centrale posibilitatea de a influenta destinatia excedentelor respective de lichiditati:
1) cumparari de titluri de la banca centrala, fara creatie monetara;
sau
2) acordarea de credite economiei-cu creatie monetara. Insa, in tarile in care bancile sunt
traditional in Banca, operatiunile de open market ale bancii centrale sunt importante
nu atat pentru ca fac posibila reglarea lichiditatii bancare, cat prin aceea ca permit
atingerea rapida a ameliorarilor dorite in ceea ce priveste lichiditatea autonoma a bancilor,
ale carei prezumtive consecinte inflationiste au fost mentionate in capitolul anterior.
Intensitatea mai mare a efectului-pre exercitat de politica de open market in comparatie
cu efectul similar exercitat de politica de rescont decurge din flexibilitatea celei dintai si rigiditatea
celei din urma. Taxa de rescont impusa de banca centrala pentru refinantarea bancilor comerciale nu
tine seama de acuitatea nevoilor de fonduri ale acestora din urma, desi, prin modificarile sale
discontinue, banca centrala incearca sa adapteze taxa de uscont la situatia lichiditatii bancilor.
Insa adaptarea aceasta este foarte aproximativa: un nivel prea mic al taxei de rescont nu pune
nici un fel de probleme de lichiditate bancilor comerciale si, deci, nu are nici un efect, in vreme ce
un nivel prea ridicat creeaza mai multe probleme decat rezolva. Din aceasta cauza, in unele tari,
refinantarea bancara se realizeaza la o scara de taxe de uscont crescatoare, a carei structura se
reamenajeaza periodic, in functie de conjunctura.
Inovatia respectiva, desi folositoare, nu anuleaza insa valabilitatea afirmatie ca politica de
open market este mai fertila.
21

Intr-adevar, fiind o politica de natura contractuala, nu reglementara, politica de open market

se realizeaza pe o piata specifica, (piata monetara), la a carei conjuctura se adapteaza instantaneu.
Astfel, restrangerea lichiditatii pietei monetare determina crestera dobanzilor de pe piata respectiva,
ceea ce face ca bancile sa fie, pe de o parte, mai putin inclinate sa vanda titluri la liber pentru a
finanta creditele distribuite economiei, iar pe de alta parte, mai putin inclinate sa cumpere titluri la
liber pentru a-si plasa sigur si rentabil excedentele de trezorerie. Insa banca centrala poate nu
numai sa se adapteze la situatia pietei monetare, ci poate sa o modifice in sensul obiectivelor sale.
De exemplu, in cazul in care considera ca lichiditatea pietei este prea mare, banca centrala va
face sa creasca dobanda pietei, si anume prin vanzarea de titluri pana cand bancile incep sa
efectueze plasamente pe piata monetara si, astfel, sa-si epuizeze lichiditatile excesive. In caz
contrar, cand are loc cresterea lichiditatii pietei monetare, aceasta duce la scadrea dobanzilor, ceea
ce face ca bancile, acum mai putin doritoare sa cumpere titluri la liber, sa incerce sa-si amplifice
creditele acordate economiei.
Totusi, banca centrala poate si in acest caz sa creeze situatia dorita apietei monetare. Astfel, in
ipoteza ca apreciaza ca lichiditatea pietei monetare este prea mica, banca centrala va cumpara titluri
la liber pana in momentul in care bancile comerciale vor incepe sa dispuna de rezerve
excedentare, iar dobanzile de pe piata monetara vor scadea suficient de mult pentru a deveni mai
putin interesante decat dobanzile aferente creditelor acordate economiei.
Politica de open market poate, deci, sa modifice, prin mici aproximari succesive, conditiile
de echilibru ale pietei monetare, ceea ce politica de uscont, cu actiunea sa discontinua, nu poate
face. Din aceasta cauza, in tarile in care bancile sunt in Banca, iar, ca urmare, uscontul ramane
important, acesta este practicat impreuna cu operatiunile de open market, ceea ce permite o
anumita modulare a retelor dobanzii.
Cu toate ca politica de open market este mai eficace decat politica de uscont, ea se
bazeaza, la fel ca rescontul, pe procesul de refinantare bancara; de aceea, eficacitatea sa poate fi
diminuata de factorii deja mentionati ca fiind in general susceptibili sa reduca eficacitatea efectuluipre:
1) inelasticitatea cererii de credite in raport cu dobanda;
2) afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de dobanzile ridicate de pe piata autohtona.
1.c. Politica rezervelor obligatorii
Politica rezervelor obligatorii consta in obligatia pe care banca centrala o impune bancilor
comerciale de a detine o parte din activele lor sub forma de moneda legala.
Ca urmare, in masura in care o anumita fractiune din resursele lor sunt indisponibilizate sub
forma de rezerve in moneda legala, bancile comerciale nu se pot angaja in operatiuni de creditare
generatoare de moneda.
In aceste conditii, cresterea coeficientului rezervelor obligatorii apare ca o masura
deflantionista, care tinde sa duca la reducerea ritmului de crestere a masei monetare, in timp ce
reducerea coeficientului apare ca o masura inflationista, de natura sa duca la accelerarea cresterii
masei monetare.
1.c. 1. Efectele politicii rezervelor obligatorii
Efectele politicii rezervelor obligatoriu pot fi evidentiate cu ajutorul formulei
multiplicatorului creditului:
DM =

1
r + b- r x b
22

unde, reamintim:
DM- cantitatea de moneda nou creata;
DE- volumul rezervelor lichide excendentare;
r- coeficientul rezervelor obligatorii;
b- preferinata pentru moneda scripturala ( gradul de ramanere a fondurilor in sistemul
bancar).
Rezulta ca o variatie oarecare a coeficientului rezervelor obligatorii, r, va afecta atat
marimea multiplicandului DE, cat si marimea multiplicatorului,k.
Intr-adevar, diminuarea lui r face ca rezervele lichide excedentare ale bancilor, DE, sa
creasca, deoarece o parte din cantitatea de moneda legala detinuta anterior ca rezerve obligatorii
este eliberata, devenind disponibila pentru acordarea de credite. Invers, cresterea lui r face ca
rezervele lichide excedentare ale bancilor,DE, sa scada, deoarece o parte din aceste rezerve lichide
facultative devin rezerve obligatorii.
Insa modificarea lui r duce totodata si la o modificare in acelasi sens a valorii
multiplicatorului k, ceea ce face ca efectele deflationiste sau inflationiste exercitate asupra lui DE sa
fie multiplicate prin diminuarea sau sporirea corespunzatoare alui k.
Pentru a ilusta cele de mai sus, sa presupunem ca, in momentul initial, coeficientul
rezervelor obligatorii, r, este 0.15, iar bilantul consolidat al sistemului bancar comercial este
urmatorul:
ACTIV
Rezerve obligatorii
150 mil. U.m
Rezerve excedentare
30 mil. U .m
Credite diverse
800 mil U .m
TOTAL 1.000 mil. U. m

PASIV
Depozite
1.000 mil. U. m

TOTAL 1.000 mil U. m

Fig. nr. 1: Efectele politicii rezervelor obligatorii

(momentul initial)
Sa mai presupunem ca preferinta pentru moneda scripturala si, respectiv, pentru numerar
este b= 0.50 si ca aceasta ramane neschimbata.
Multiplicatorul ,k, are deci, valoarea:
K=

1
= 1.74
0.15+0.50-0.15x0.50
In ceea ce priveste creatia potentiala de moneda, aceasta este:
50 x 1.74 = 87 mil U.m.

23

Sa presupunem acum ca r se reduce, devenind 0.10; ca urmare, bilantul consolidat al

sistemului bancar comercial dobandeste urmatoarea forma:
ACTIV
Rezerve obligatorii
100 mil. U.m
Rezerve excedentare
100 mil. U .m
Credite diverse
800 mil U .m
TOTAL 1.000 mil. U. m

PASIV
Depozite
1.000 mil. U. m

TOTAL 1.000 mil U. m

Fig. nr. 2: Efectele politicii rezervelor obligatorii

(momentul final)
Daca se mai presupune ca preferinta pentru numerar,b, nu se modifica, valoarea
multiplicatorului, k, creste, datorita scaderii lui r, devenind:
K=

1
= 1.82
0.10+0.50-0.10x0.50
La randul sau, creatia monetara maxim posibila devine:
100 x 1.82 = 182 mil u.m.
Se observa ca potentialul de creditare si, deci, de creatie monetara, se dubleaza, ceea ce se
explica prin faptul ca efectul inflationist exercitat asupra lui DE ( care devine de doua ori mai mare)
este amplificat printr-o crestere a valorii multiplicatorului, care, desi de un amploare mai mica (de la
1.74 la 1.87), schimba scara la care se manifesta actiunea factorului DE.
Exemplul de mai sus arata ca influenta variatiilor lui r este considerabila asupra
multiplicandului, DE, dar mult mai slaba asupra multiplicatorului,k, aceasta inseamna ca, desi
modifica brutal si in mare masura starea lichiditatii bancare, politica rezervelor obligatorii nu
afecteaza sensibil capacitatea de creatie monetara a bancilor comerciale. De aceea, se poate spune
ca singurul efect al acestui instrument de politica monetara este efectul cantitativ exercitat asupra
lichiditatii bancilor comerciale.
In fine, faptul ca nu are efect pret, la fel ca politica de uscont si politica de open market, ci
doar un efect cantitativ, inseamna practic ca politica rezervelor obligatorii nu determina in mod
direct dobanda la care bancile comerciale pot obtine moneda legala necesara operatiunilor lor de
creatie monetara.
1.c. 2. Aplicarea politiciii rezervelor obligatorii
Datorita faptuluica exercita un efect cantitativ imortant asupra lichiditatii bancilor
comerciale, politica rezervelor obligatorii este, teoretic, extrem de eficace; torusi, tocmai aceasta
eficacitate face ca respectivul instrument de politica monetara sa fie putin folosit.

Eficacitatea politicii rezervelor obligatorii

Desi politica rezervelor obligatorii este foarte eficace, banca centrala nu poate modifica de
cate ori doreste coeficientul rezervelor minimale, deoarece impactul asupra lichiditatii bancilor
comerciale face ca echilibrul monetar si echilibrul financiar al economiei sa devina extrem de
instabile, cunoscand faze rapide de inflatie monetara (reducerea coeficientului rezervelor obligatorii
24

sau simpla previziune a acestei reduceri) sau de deflatie monetara (cresterea coeficientului
rezervelor obligatorii sau simpla anticipare a acestei cresteri).
Aceasta politica este, deci, generatoare de instabilitate; de aceea, modificarile coeficientului
rezervelor obligatorii sunt intotdeauna de mica amploare, anuntate din timp si insotite de interventii
in sens contrar ale bancii centrale pe piata monetara (penru a atenua gradul de brutalitate specific
acestei masuri).
Cu toate acestea, politica rezervelor obligatorii nu este intrutotul contraindicata, si aceasta,
din doua motive. Primul tine de o anumita forma convenabila de eficacitate, iar al doilea, de
actiunea amintita asupra marimii multiplicatorului, k.
Astfel, in cazul in care miscarile economice pot fi descompuse in doua componente - una pe
termen foarte scurt, iar alta pe termen de cateva luni - , aplicarea progresiva a politicii rezervelor
obligatorii poate elimina tendinta pe termen lung; cu alte cuvinte, faptul ca politica rezervelor
obligatorii nu poate decat sa insoteasca miscarile conjucturale in loc sa le contracareze sistematic,
nu inseamna ca acest instrument este inutil, ci doar dificil de utilizat.
Al doilea motiv este destul de paradoxal, tinand, dupa cum s-a mai mentionat, de actiunea
politicii rezervelor obligatorii asupra marimii multiplicatorului k. este adevarat ca aceasta actiune
este foarte slaba, insa tocmai acest fapt face ca politica rezervelor obligatorii sa fie indicata in
anumite cazuri pentru modificarea multiplicatorului; intr-adevar, am aratat ca multiplicatorul k este
o masura a independentei bancilor comerciale: el este bun, daca valoarea sa nu este prea ridicata
astfel incat banca centrala sa poata impune respectarea disciplinei sale subdiacente. Ori, in tarile in
care preferinta pentru numerar este slaba, valoarea multiplicatorului, k este foarte ridicata si nu
poate fi redusa decat printr-o crestere a coeficientului rezervelor obligatorii, r.
Se explica, astfel, motivele pentru care tarile in care preferinta pentru numerar este slaba,
adopta, de regula, un coeficient de rezerve bancare ridicat, si invers.
Ceea ce este insa cu adevarat important, este faptul ca politica rezervelor obligatoriu este
mai adecvata pentru corectarea miscarilor pe termen mediu si lung, decat pentru eliminarea
imiediata atentiunilor pasagere. De asemenea, este de retinut ca diverse tari pot avea politici de
rezerve foarte diferite sub aspectul nivelului coeficientului practicat, insa nici o tara nu poate
modifica foerte mult si foarte rapid politica rezervelor obligatorii pe care o duce la un moment dat.

2.Instrumente secundare ale politicii monetare

Studiul celor trei instrumente generale de interventie a bancii centrale a aratat ca, in anumite
cazuri, controlul ratei dobanzii este mult mai sanatos decat controlul luchiditatii bancare; intradevar, intr-o serie de tari, bancile sunt in Banca, si, ca urmare, banca centrala are un rol
insemnat in furnizarea lichiditatilor necesare sistemului bancar comercial. Ori, tocmai acest rol
important al bancii centrale in asigurarea lichiditatilor bancilor comerciale o impiedica sa controleze
eficace propria productie de moneda centrala. Pe de alata parte, doua dintre ce trei instrumente
monetare analizate exercita o influenta considerabila asupra ratei dobanzii. De aceea, chiar si in
actuala epoca de contestare a interventionismului direct al statului in viata economica, autoritatile
monetare din unele tari (Franta, Germani,SUA, etc) continua sa practice anumite forme de control
direct a volumului creditului si a distributiei sale.
a) Selectivitatea creditelor
Selectivitatea creditelor urmareste controlarea nu a volumului, ci a orientarii creditelor
bancare in directia dorita de stat.

25

Selectivitatea procedeu concordant cu traditia centralista a unor state europene si nu lipsite

de asemanari creditarea preferentiala practicata in economia planificata a fost puternic
intensificata la inceputul anilor 80, in cadrul programelor de combatere a inflatiei adoptate in acea
perioada, intr-o serie de tari dezvoltate.
Pentru a incuraja bancile si celelalte institutii financiare sa finanteze sectoarele numite
prioritare (la scara nationala sau regionala), statul utilizeaza diverse formule: avantaje fiscale,
dobanzi bonificate, deschiderea unor facilitati de refinantare, garantarea creditelor de catre
organizme oficiale, alocarea de fonduri cu dobanda redusa etc.
Astfel, dobanzile bonificate sunt dobanzi mai mici decat cele practicate pe piata financiara.
Bancile si celelalte institutii financiare distribuitoare incaseaza o alocatie de la stat sau de la un alt
organism public, egala cu diferenta dintre dobanda aplicata in relatiile cu clientii privilegiati si
dobanda aplicata in mod curent la operatiunile lor comparabile. Uneori, distribuirea creditelor cu
dobanzi bonificate catre anumite ramuri sau sectoare constituie monopolul unor banci sau institutii
financiare agreate de stat.
De asemenea, pentru a evita sa intervina in foarte mari proportii statul pune la punct un
anumit numar de proceduri care permit conjugarea mai multor surse de finantare; de exmplu:
a) un credit pe termen lung acordat de o institutie financiara specializata, cu o dobanda
bonificata de catre stat;
b) un credit bancar pe termen mediu, care, de regula, poate fi refinantat la banca centrala si
care beneficiaza de clauze derogatorii de la reglementarile privind rezervele obligatorii.
Aceste credite speciale, care permit bancilor comerciale sa iasa partial de sub incidenta
masurilor privind incadrarea creditelor, acordate in scopuri precise: credite pentru comertul exterior
realizat in anumite zone geografice, credite destinate economisirii de energie, de materii prime;
credite pentru crearea de locuri de munca si cresterea competitivitatii in anumite ramuri etc.
Alte proceduri implica asa-zisele fonduri de garantare, care neutralizeaza riscurile
asumate de banci prin finantarea unor intreprinderi care nu dispun de suficiente fonduri proprii.
In acest mod, bancile sunt incitate sa procure anumite fonduri proprii interprinderilor
natiobnalizate, cooperativelor, etc, prin credite participative, adica credite care dau nastere la
creante de prim rang; de asemenea ele sunt antrenate in anumite actiuni specifice ale statului sau ale
comunitatii locale, care se dezvolta ca urmare a descentralilzarii si cresterii autonomiei locale.
Selectivitatea reflecta, asadar la scara nationala si locala, intensificarea controlului exercitat
de instantele diriguitoare asupra modului de finantare a economie, antrenand o crestere a
complexitatii modalitatilor de finantare.
In principiu, selectivitatea nu poate fi respinsa, deoarece permite sprjinirea anumitor
sectoare esentiale ale vietii economice; ea contribuie in deosebi la sustinerea si finantarea unui
numar important de intreprinderi mici si mijlocii puse in dificultate de diverse crize sectoriale ( de
exemplu, criza sectorului de locuinte)
Cu toate acestea, bilantul general al creditarii selective (preferentiale) este departe de a fi
pozitiv, caci aceasta modalitate de interventie statala pune in cauza functionarea pietei capitalurilor
si principile de gestionare a bancilor.
Astfel, crsterea selectivitatii conduce la o stratificare a procedurilor, care, prin juxtapunere
creaza drepturi la ajutare si obliga bancile si institutiile financiare sa actioneze in mod automat, fara
posibilitatea de a aprecia situatia debitorului. Pe de alta parte, modalitatile de finantare sunt
costisitoare, complexe si putin eficace din punct de vedere economic: ele denatureaza in diverse
moduri concurenta dintre intreprinderi si dintre asezamintele financiare si fac ca pretul creditului sa
devina un pret administrat.
b) Controlul creditelor

26

In logica interventilor cantitative asupra ritmului de crestere a masei monetare, autoritatile

din unele tari aplica anumite modalitati de control direct a creditelor bancare, cu ajutorul unui
sistem numit, de obicei, incadrarea creditelor.
De fapt, deoarece creditele bancare nu constituie singurul canal de emisiune a monedei
incadrarea creditelor este insotita de un control asupra tuturor celorlalte contracosturi ale masei
monetare.
Incadrarea creditelor este limitarea, decisa pe calea reglementara, a ritmului de crestere a
volumului creditelor acordate de banci, in raport cu anul precedent, luat ca an de baza.
Ritmul de crestere a volumului creditelor bancare este dterminat, de regula, de ritmul de
crestere prevazut al altor contraposturi ale masei monetare, precum si de soldul bugetului de stat si
de soldul balantei de plati cu strainatatea.
Acesta limitare nu poate fi realizata decat daca se prevad anumite sanctiuni pentru bancile
care nu respecta, si, find vorba despre banci, sanctiunile respective nu pot fi decat de natura
financiara. In practica, principala sanctiune consta in obligarea bancilor care depasesc ritmul de
crestere prescris sa constituie rezerve suplimentare, al caror mod de calcul le face rapid intolerabile,
caci pentru a constitui aceste rezerve suplimentare, bancile vor suferi o pierdere de capital
(diminuarea portofoliului lor de titluri) si vor suporta un anumit cost financiar.
Totusi, trebuie mentionat ca, incadrarea creditelor este modulata in functie de
asezamintele financiare si de activitatile la care se aplica.
Daca caracterul sau coercitiv este atenuat de asemenea, prin existenta creditelor,
neincadrate (credite pentru export, credite in valuta, credite din fonduri proprii ale bancilor etc),
care constituie in multe cazuri resurse alternativde pentru intreprinderi. Nu este insa mai putin
adevarat ca, pe de alta parte, aceste modulari si exceptii, care sun conforme cu politica de
selectivitate, constituie tot atatea cai de intensificare a interventionismului.
Avantajul principal al incadrarii este extrema sa eficacitate. In cazul in care anumite
dezechilibre din economie pot fi eliminate prin reducerea ritmului de crestere a masei monetare,
atunci controlul cresterilor este, fara indoiala, instrumentul cel mai adecvat pentru realizarea
obiectivului amintit; de asemenea, restrictiile cantitative actioneaza partial asupra costului
refinantarii bancilor comerciale, evitand, in modul acesta, cresterea foarte puternica a ratei
dobanzilor.
De fapt, are loc un proces de rationalizare a creditelor, asemanator cu vanzarea pe cartela
a bonurilor de consum, prin care costul crediului este deconectat de cererea si oferta de credite.
Rata dobanzii inceteaza astfel, sa mai fie un instrument de politica monetara, ramanand
eventual, doar o variabila de control asupra fluxurilor monetare cu exteriorul si, deci asupra
fluxurilor valutare.
Incovenientele incadrarii creditelor sunt foarte importante, ceea ce explica utilizarea
acestui sistem pe scara redusa in toate tarile dezvoltate.
In primul rand, in acest caz, ritmul de crestere a volumului total a creditelor bancare este o
marime artificiala care nu tine seama nici de necesitatile economiei, nici de potentialul de creditare
al bancilor.
In al doilea rand, incadrarea denatureaza concurenta dintre asezamintele bancare,
impiedicand bancile sa-si sporeasca partea lor din piata.
In al treilea rand, prin fixarea de norme diferentiate in functie de sectorul de activitate
incadrarea paralizeaza initiativa bancilor. Acestea sunt puse in situatia sa franeze activitatea
intreprinderilor dinamice pentru a sustine intreprinderile ale caror afaceri sunt in dificultate;
ansamblul economiei este deci, afectat prin aceasta politica.
Incadrarea si selectivitatea (creditarea preferentiala) sunt mijloace prin care autoritatile
monetare restrang puterea de apreciere a bancilor comerciale cu privire la elemenetele esentiale ale
27

activitatilor : volumul si orientarea operatiunilor bancare; prin utilizarea lor, sistemul bancar devine
aparat bancar, adica un instrument al politicii interventioniste al statului.
c) Presiunea morala
Presiunea morala este susceptibila sa influenteze volumul creditelor, atunci, cand, de
exemplu, reprezentatii bancii centrale isi exprima nemultumirea fata de faptul ca anumite banci
comerciale incalca dispozitiile lor. In aceste cazuri, conducatorii bancilor comerciale sunt convocati
la discutii, in cadrul carora reprezentatii bancii centrale le comunica dezacordul lor fata de politica
de afaceri a bancilor comerciale in cauza, facand totodata apel la spiritul civic al conducatorilor
bancilor respective; de asemenea, cu aceste prilejuri, pot fi sugerate anumite represalii, cum ar fi
reducerea in viitor a accesului la refinantarea bancii centrale sau verificarea drastica de catre
inspectorii acesteia din urma a evidentelor bancilor comerciale refractoare.
Unii economisti se indoiesc de faptul ca asemenea genuri de presiuni pot realmente
impiedica bancile comerciale sa actioneze cum doresc.
Nu este insa mai putin adevarat ca persuasiunea poate duce la rezultate apreciabile,
indeosebi pe termen scurt si mai ales atunci cand bancile comerciale recurg pe scara larga la
refinantarea de la banca centrala.
Caci, la fel ca oricare alte firme, bancile sunt sensibile la imaginea pe care o proiecteaza in
randul opiniei publice. Ca atare, cazurile in care bancile comerciale accepta cu o surprinzatoare
docilitate sa aplice voluntar diverse programe guvernamentale de control a creditelor sunt destul
de numeroase.

2.3. Politici monetare Neokeynesiste si liberale

Avatarurile keynesismului sunt, intr-un fel, reflexul ideatic burghez al evolutiei postbelice a
capitalismului monopolist de stat. Datorita accentuarii contradictiilor sale, a trebuit sa avanseze de
la masuri de dirijare a economiei la un gen de planificare, punand in discutie raportul intre plan si
piata, intre libera initiativa si planificare, intrevirtutiile intreprinderii private si cele ale sectorului
public, keynesismul se cerea renovat.
Dupa refacerile postbelice ale economiilor afectate de razboi, in conditiile razboiului rece si
apoi mai ales in perioada de destindere, economiile tarilor capitaliste dezvoltate au fost confruntate
cu probleme noi, care solicitau o readaptare a keynisismului, proces din care a luat nastere
neokeynisismul.
Schimbarile petrecute in capitalism au facut sa se inteleaga, incepand cu deceniul sase chiar,
ca obiective ca cele ale folosirii mainii de lucru ale politicii cresterii economice si ale politicii
anticiclice nu pot fi cat de cat realizate numai printr-o politica fiscala sau de credit; aceste obiective
cer o politica guvernamentala pe scara macroeconomica, o planificare prin care sa se incerece
coordonarea diferitelor interese cu obiectivele fixate de stat.
Cei mai de seama neokeynesisti contemporani sunt R. F. Harrod, care reprezinta orientarea
conservatoare, Joan Robinson si Pierro Sraffa, pe cea de stanga, P. A. Samuelson- sinteza
neoclasica, precum si E. Domar, A. Hansen si multi altii.
Neokeynisistii au facut unele observatii cristice cu privire la conceptele de inclinatii si
impulsuri. Daca keynes considera ca inclinatiileb spre consum si economii sunt relativ constante,
neokeynisistii au ajuns, pe baza unor analize statistice, la concluzia ca acestea variaza in timp si in
functie de grup social. Inclinatia spre economii, de exemplu, este mult mai mare la tarani decat la
populatia oraseneasca, la liber profesionisti decat la salariati.

28

Inclinatia apre consum variaza in functie de structura consumului; astfel, cea mai mica
elasticitate se observa la cheltuielile pentru hrana.
Variatia inclinatiei spre consum si a inclinatiei spre economii determina pe neokeynesisti sa
puna sub semnul intrebarii veracitatea calcului facut pe baza multiplicatorului.
Optica neokeynesista este diferita de cea a lui keynes si in ceea ce priveste economiile si rata
dobanzii.
Keynes considera economiile ca un simplu reziduu al consumului, iar marimea lor ar
depinde numai de venitul distribuit, in timp ce neokeynesisitii vad in acestea rezultatul unui act
intentional prin care posesorul lor urmareste sa-si asigure niste satisfactii in viitor.
Harrod si alti neokeynesisti au facut o critica severa teoriei keynesiste cu privire la rata
dobanzii si rolul ei in mecamismul de functionare a economiei. Keynes considera rata dobanzii o
variabila independenta careia ii da o explicatie monetara si ii acorda un rol hotarator in stimularea
impulsului spre investitii.
Neokeynesistii au demostrat ca rata dobanzii nu este in realitate o variabila independenta,
deoarece ea depinde de credit, iar cercetarile empirice dovedesc ca intreprinzatorii nu tin seama de
ea cand adopta decizii cu privire la investitii.
Sinteza neoclasica- un keynesist renovat sau neokeynesist este o combinare sui-generis
a principalului fond de idei din doctrinele socio-economice neoclasice formulate la finele
secolului nostru de scoala austriaca, scoala anglo-americana, scoala suedeza si scoala matematica-,
si principalele idei macroeconomice ale keynesismului; ea corespunde unei asezari a raportului intre
micro si macroeconomic in conditiile actuale ale capitalismului monopolist de stat, cand initiativa
capitalului particular se cere mai libera in desfasurarea ei si mai mult sprijinita in lupta de
concurenta interna si internationala.
Sinteza neoclasica reprezinta o forma de adaptare a teoriilor economice burgheze la
cerintele actuale ale capitalismului dar totodata si o sinteza sui generis capital- monopol-statredresat dupa marile sguduiriprin care atrecut si aflat acum intr-o perioada cand initiativa statului in
economie se cere reajustata pe dimensiunile noilor probleme si greutati.
O manevrare cu masuri fiscale, cum sustineau keynesistii traditionali, cu masuri monetare,
cum sustineau neoliberalii, nu mai este suficienta; actualmente se cere manevrat cu una si cu alta
concomitent, in asa fel incat sa se asigure un climat mai favorabil initiativei private, maximizarii
profitului si consolidarii capitalismului.
Sinteza neoclasica apropie principalele curente de gandire economica burgheza
dirijismul si neoliberalismul atat de mult, incat coordonatele politicii economice elaborate de
neokeynesiste in perioada administratiei unui unui presedinte al S.U.A., sa zicem, pot fi preluate
fara rasturnari spectaculoase de neoliberalistii perioadei altei administratii; ea a aparut pe fondul
asa-numitei economii mixte, prin care se intelege combinarea ce are loc azi in capitalismul
monopolist de stat intre sectorul privat si cel public.
Realitatile lumii capitaliste au infirmat analiza facuta de liberalismul clasic si neoclasic.
Laissez-faire-ul nu a rezolvat marile probleme cu care se confrunta societatea capitalista,
somaj, dezechilibre economice, asigurarea bunastarii si libertatii imdividului etc.
Critica facuta liberalismului clasic si neoclasic de catre dirijisti a determinat pe economisti
liberali sa caute o reinnoire a acestei doctrine; in felul acesta apare neoliberalismul, care, desi este o
doctrina moderna ce accepta esentialul din criticile facute de dirijisti, pastreaza totusi o stransa
legatura cu liberalismul clasic si neoclasic.
Neoliberalii au preluat de la liberalii clasici si neoclasici ideea ordinii naturale,. A
individualismului economic si a rolului deosebit al pretului si pietei in intregul mecanism economic,
pe care le-au analizat tinand cont de noul context economic si social.

29

Statul, in conceptia neoliberalilor trebuie sa i-a masuri pentru a organiza si proteja

concurenta impotriva monopolurilor si sa interzica autofinantarea, care ucide concurenta de pe piata
capitalurilor.
Atacul principal al neoliberalismului din faza sa initiala era indreptat impotriva
socialismului si a planificarii economiei socialiste. Ludwig Von Nises considera ca socialismul era
neviabil iar planificarea socialista sortita esecului, pe motivul ca nu tine cont de reuzultatele
calcului economic; deoarece preturile nu sunt stabilite dupa criterii economice, ci sociale, ele nu pot
constitui masura tensiunii dintre cerere si oferta, nu se pot utiliza in mod eficient factorii de
productie de productie si nici asigura echilibrul economic.
Neoliberalii identificau planificarea cu socialismul, considerand aceste entitati ca sinonime
si inseparabile; mai multi economisti burghezi au respinsi acest punct de vedere si au argumentat ca
planificarea este posibila si in conditiile capitalismului. Fara planificare, economia unei tari este
sortita unei inevitabile prabusiri, asa explicandu-se faptul ca astazi nici un stat capitalist nu mai
concepe dezvoltarea propriei sale economii fara un plan.

30

Capitolul III
BANCA NATIONALA A ROMANIEI ORGANIZARE
SI OBIECTIVE
IN CADRUL TRANZITIEI LA ECONOMIA DE PIATA

3.1. Organizarea Bancii Nationale a Romaniei

Romania moderna nu putea fi imaginata fara o Banca Nationala . Pentru a pune insa cheia
de bolta a statului roman modern format in ecourile revolutiei de la 1848 astfel incat acesta sa se
tina laolalta si sa dureze , trebuiau slefuite in prealabil celelalte pietre , trebuia dobandit indeajuns
mestesug , aceasta fiind o explicatie a faptului ca Banca Nationala a Romaniei a putut fi creata doar
la 1880 deoarece inceputurile Romaniei moderne se situeaza in prima jumatate a veacului al XIX
lea.
Intemeietorii ei personalitati hotarate , apartinand miscarii liberale erau purtatorii plini
de energie ai unui patriotism pragmatic si european .In februarie 1880 , guvernul I.C.Bratianu
depune in Camera proiectul pentru infiintarea unei banci nationale,in expunerea de motive , la acea
vreme , spunandu-se :atat principiile constitutive , cat si mecanismul functionarii ei au fost luate de
noi din legea constitutiva a Bancii din Belgia , care intr-un timp scurt de 30 de ani (1850-1880) a
dat acelei mici , dar fericite tari cele mai frumoase rezultate.
In Parlament , dupa ample discutii s-a votat crearea B.N.R. una dintre primele banci
centrale din aceasta parte a Europei ; prin crearea Bancii Nationale a Romaniei intemeietorii ei vor
fi urmarit , fara indoiala , si scopuri ale luptei lor politice partinazare ori chiar personale dar
astazi sunt sterse culorile omenesti in fata unei opere durabile care le-a supravietuit prin maiestria
cu care a fost construita si rigoarea cu care a functionat .
Sunt demne de amintit cuvintele , pe care in 1910 , Take Ionescu le rostea cu prilejul numirii
unui membru in Consiliul de Administratie al B.N.R. , care nu se bucura de prea multa simpatie :
Banca Nationala a fost astfel asezata de inaintasi , cu o asa armatura , pe asa baze solide , incat
poate merge singura si chiar daca s-ar gasi nebuni sa va trimita acolo nu unul , ci zece oameni rai ,
nu ar putea-o scoate din randuiala ce are si care-i asigura propasirea .
O ilustrare a acestei formule magice de longevitate profesionala o constituie chiar situatia
tipica ce se reproduce in Banca Nationala a Romaniei dupa revolutia din decembrie 1989 . Este
vorba despre imbinarea a doua generatii : cei care au rezistat vicisitudinilor vremii , pastrand spiritul
secular al Institutiei si cei care au venit cu emulatia si dinamismul unei pleiade de tineri constructori
, realizandu-se un fructuos aliaj la temperatura convingerilor , motivatiilor si afectiunii impartasite
pentru Banca Nationala a Romaniei.
Din anul 1990 incoace , stradania intregului colectiv tineri si mai varstnici a fost nu
numai sa reinoade intrerupta de cele patru decenii de economie centralizata dar si sa consacre un
model nou , cerut de timpul in care traim si mai ales de viitor : banca centrala de tip occidental
contemporan , cu repertoriu complet de functii , intr-o tara care si-a asumat tranzitia la o economie
concurentiala si integrabila pe plan european .
Legile bancare adoptate de Parlamentul Romaniei in 1991 care consacra noul statut de banca
centrala moderna pentru Banca Nationala se aliniaza , in general , standardelor Uniunii Europene ,
31

facilitand intr-o anumita masura , procesul de integrare a tarii noastre in structurile Europei unite .
Stabilirea si conducerea politicii monetare si de credit , a politicii valutare a statului , autorizarea ,
reglementarea si supravegherea activitatii bancilor comerciale din tara noastra reprezinta domenii
de mare raspundere pe care legiuitorul le-a pus in sarcina Bancii Nationale . Indeplinirea lor
presupune o neincetata lupta contra cronometru cu problemele grele ale tranzitiei , cu o conjunctura
internationala mai degraba nefavorabila daca nu chiar ostila cateodata .
Prima Banca Nationala a Romaniei a pornit la drum in mai 1991 , cu o visterie aproape
goala in momentul in care se derulau ample liberalizari de preturi iar excedentele comerciale
obtinute fortat in anii 80 se intorceau ca un bumerang sub forma unor importuri sporite si greu de
finantat ; in aceste conditii , Romania nu-si putea permite sub nici o forma incetarea platilor si acest
lucru a fost evitat chiar daca au fost necesare compromisuri si temporar , sacrificarea monedei
nationale .
B.N.R. este direct raspunzatoare de finantarea sau infiintarea unor institutii de mare interes
public ( Banca de Export-Import a Romaniei , Institutul Bancar Roman iar mai recent , Casele de
Compensatie Interbancara si Bursa de valori din Bucuresti ) piloni institutionali pe care se sprijina
noua evolutie a Romaniei , consolidand in fapt structurile statului de drept . De-alungul timpului ,
pentru a-si indeplini misiunea sa de interes public , cea mai veche banca a tarii a trebuit sa se
adapteze , raspunzand exigentelor economice , constrangerilor politice si sfidarilor tuturor crizelor
sistemului financiar al Romaniei moderne.
Banca Nationala a Romaniei este un institut de interes public creat ca efect al unei legi
organice acum 115 ani din Legea promulgata in 11/12 aprilie si publicata in Monitorul Oficial la
17/19 aprilie 1880 care instituia privilegiul excusiv al acestei societati anonime (aflata pe atunci , in
proportie de doua treimi in proprietatea actionarilor privati ) de a emite moneda statului roman.
Astazi , B.N.R. nu este o banca la fel ca toate celelalte , deoarce in ceea ce priveste operatiunile de
credit ea nu trateaza decat cu institutii financiare si cu statul si nu cu agentii economici ori cu
persoanele fizice utilizatoare de imprumuturi , fiind astfel o structura de gestiune autonoma a unor
fonduri publice avand insarcinari economice si sociale specifice.
Aceasta banca tine o contabilitate proprie pe principii comerciale general acceptate ,
putandu-si incheia activitatea anuala cu profit sau cu pierdere ; profitul este impozitat de Ministerul
Finantelor ca venit al bugetului de stat , iar profitul ramas dupa impozitare este repartizat prin
hotararile Consiliului de Administratie ales de catre Parlamentul Romaniei.
In prezent Banca Nationala a Romaniei este organizata conform Legii 101/1998 privind
Statutul Bancii Nationale a Romaniei , lege care prezinta statutul , obiectivele , functiile si
organizarea B.N.R. , conducerea si administrarea acesteia .
Comform acestei legi , Banca Nationala a Romaniei este condusa de un consiliu de
administratie , a carui activitate este reglementata de prevederile legii mai sus amintite si de
regulamentele B.N.R. ; de asmenea conducerea executiva a bancii se exercita de catre guvernator
( in prezent pe acest post fiind numit guvernatorul interimar Emil Iota Ghizari) , primviceguvernator si doi viceguvernatori .
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei este compus din noua membrii,
astfel :
a) Un presedinte , care este si guvernator al B.N.R. ;
b) Un vicepresedinte , care este in acelasi timp si prim-viceguvernator ;
c) Sapte membrii , dintre care doi sunt si viceguvernatori , iar ceilalti cinci membrii nu sunt
salariati ai Bancii Nationale a Romaniei .
Acestui consiliu de administratie ii sunt subordonate cele 14 directii generale din
componenta B.N.R. :
I.

Directia generala politica monetara si valutara .

32

II.
III.
IV.
V.
VI.
VII.
VIII.
IX.
X.
XI.
XII.
XIII.
XIV.

Directia statistica .
Directia operatiuni de piata .
Directia operatiuni bancare .
Directia politici financiar-bancare .
Directia supreveghere .
Directia resurse umane .
Directia contabilitate .
Directia servicii informatice .
Directia secretariat .
Directia logistica .
Directia audit intern .
Directia juridica .
Directia decontari bancare .

I.Directia politici monetare

Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Elaboreaza si propune periodic obiectivele politicii monetare si valutare , precum si strategia de
politica monetara;
2. Elaboreaza prognoze privind agregatele monetare si determina necesarul de numerar in
circulatie in vederea efectuarii in conditii optime a platilor , urmarind evolutia zilnica a
acestuia ;
3. Formuleaza propuneri privind regimul si politica cursului de schimb , regimul rezervelor
minime obligatorii , nivelul ratelor dobanzilor active ale Bancii Nationale ;
4. Elaboreaza proiectul programului monetaR AL Bancii Nationale a Romaniei care se prezinta
Comitetului de politica monetara , asigurand corelarea acestuia cu celelalte balante
macroeconomice din cadrul programului economic . Stabileste si mentine relatia de colaborare
cu celelalte institutii ale statului in vederea integrarii blocului monetar in proiectiile
macroeconomice ;
5. Propune masuri pentru realizarea programului monetar , sau , daca este cazul , pentru
modificarea acestuia ;
6. Asigura , impreuna cu directiile de specialitate din Banca Nationala a Romaniei , prelucrarea
fluxurilor informationale generate de operatiunile monetare si valutare interbancare , precum si
cale furnizate de monitarizarea lichiditatii din sistemul bancar , cu informarea zilnica a
membrilor Comitetului de politica monetara ;
7. Intocmeste periodic note si rapoarte cu privire la functionarea pietei financiare (monetara ,
valutara si de capital ) , evolutia creditului , dobanzii , cursului de schimb si dinamica
agregatelor monetare care se prezinta conducerii executive , Comitetului de politica monetara
sau Consiliului de administratie ;
8. Asigura monitorizarea activitatii pietei monetare interbancare si a pietei valutare in baza
informatiilor furnizate de operatorii acestora si transmite datele respective Directiei studii si
publicatii ;
9. Intocmeste si distribuie in cadrul bancii situatia zilnica a cursurilor de schimb valutar pentru
persoanele fizice , calculate pe baza unui esantion de intermediari autorizati (case de schimb
valutar si banci );
10. Asigura receptionarea si centralizarea raportarilor privind Nivelul ratelor dobanzilor practicate
de banci , Rezerva minima obligatorie ;

33

11. Calculeaza , pe baza datelor transmise de banci , ratele dobanzilor medii la depunerile la vedere
in lei si in dolari S.U.A./ Euro si in functie de nivelul acestora , propune conducerii executive
nivelul ratelor dobanzilor de platit la rezervele minime obligatorii in lei si in valuta;
12. Monitorizeaza situatia platilor efectuate de Banca Nationala a Romaniei catre institutiile
financiare internatinale rezultate din finantari acordate prin proiecte sau prin participarea la
capitalul social al acestora , tine evidenta in valuta a operatiunilor care intervin in relatiile cu
Fondul Monetar International si alti creditori oficiali etc .

II.Directia studii si publicatii

Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Elaboreaza , in vederea publicarii in buletinele si rapoartele Bancii Nationale a Romaniei sau
pentru fundamentarea strategiilor pe termen mediu si lung ale bancii , studii privind evolutia
economiei rele , analize structurale privind principalele ramuri si sectoare ale economiei ,
analize si prognoze pe termen scurt ale inflatiei , studii privind principalele evolutii din
economia mondiala si din tarile central si est-europene ;
2. Elaboreaza conturile financiare , ca parte integranta a conturilor nationale si realizeaza in
colaborare cu Comisia Nationala de Statistica , publicatia Conturi Nationale ;
3. Elaboreza lunar , in colaborare cu sucursalele si agentiile Bancii Nationale a Romaniei , sondaje
de conjunctura economica si financiar-bancara ; realizeaza agregarea , analiza datelor si
prezentarea rezultatelor acestor sondaje in publicatiile : Buletin de conjunctura si

Sondaj financiar bancar ;

4. Coordoneaza redactarea si tehnoredactarea in limbile romana si engleza a publicatiilor Bancii
Nationale a Romaniei ;
5. Organizeaza colectarea si actualizarea datelor statistice , precum si prelucrarea lor in vederea
prezentarii principalilor indicatori economico financiari din cadrul anexelor statistice ale
publicatiilor Bancii Nationale a Romaniei etc .
III.Directia statistica
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Elaboreaza si prezinta periodic conducerii executive a Bancii Nationale a Romaniei materiale de
analiza statistica privind sectorul monetar , sectorul bancar si sectorul extern ;
2. Elaboreaza si prezinta periodic , conducerii executive a Bancii Nationale aRomaniei si
Consiliului de Administratie rapoarte si informari cu caracter statistic , pe baza datelor
prelucrate ;
3. De asemenea , elaboreaza , pe baza solicitarilor de informatii ale directiilor de specialitate din
Banca Nationala a Romaniei stategia de administrare a informatiilor statistice din sistemul
bancar ( cu periodicitate de raportare de cel putin 15 zile ) ;
4. Reprezinta Banca Nationala a Romaniei in relatiile cu institutii , organisme sau alte entitati din
tara si strainatate in probleme din domeniul statisticii ;
5. Colaboreaza cu directiile de specialitate din Banca Nationala a Romaniei la elaborarea masurilor
de politica monetara , valutara , de credit si de plati ;
6. Colaboreaza cu Ministerul Finantelor la monitorizarea datoriei externe a Romaniei etc .

34

IV.Directia operatiuni de piata

1. Serviciul operatiuni de piata
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
a) Asigura infrastructura conceptuala si operationala necesara implementarii instrumentelor
specifice bancii centrale , in scopul indeplinirii obiectivelor de politica monetara si de credit ,
stabilite si trasmise de Directia politicii monetare .
b) Monitorizeaza activitatea pitei monetare interbancarre ; asigura monitorizarea si optimizarea
nivelului lichiditatii din sistemul bancar si altor indicatori monetari , raspunzand in acest sens de
initiativele operationale ce vizeaza instrumentele categoriile si modalitatile de creditare a
bancilor si de interventie a Bancii Nationale a Romaniei pe piata monetara interbancara ;
c) Urmareste derularea creditelor acordate bancilor , in conformitate cu reglementarile Bancii
Nationale a Romaniei privind activitatea de creditare a acestora ;
d) Sesizeaza Directia juridica in cazul in care debitorul nu isi onoreaza angajamentele asumate , in
vederea executarii garantiilor si recuperarii debitului ;
e) Raspunde de calcularea nivelului mediu al ratei dobanzii interbancare pe baza datelor furnizate
de operatorii pietei monetare si transmiterea acestuia catre Directia secretariat in vederea
publicarii etc
2. Serviciul operatiuni cu trezoreria statului

Atributiile generale ale acestui serviciu sunt

a) Asigura , in conformitate cu prevederile legale si in baza Conventiei incheiate cu Ministerul
Finantelor , infrastrctura conceptuala si functionala necesara desfasurarii operatiunilor cu titluri
de stat referitoare la :
Plasarea titlurilor de stat emise de Ministerul Finantelor ;
Furnizarea de informatii actualizate privind piata titlurilor de stat prin sisteme de difuzare
specializate ;
b) Asigura infrastructura conceptuala si operationala necesara operatiunilor specifice bancii
centrale , in calitatea acesteia de agent al Trezoreriei statului , in vederea monitorizarii si
gestionarii datoriei publice ;
c) Analizeaza , in colaborare cu directiile de resort din Ministerul Finantelor si directiile din
centrala Bancii Nationale a Romaniei , probleme referitoare la operatiunile privind executia de
casa a bugetului de stat ;
d) Asigura plasarea disponibilitatilor din contul general al trezoreriei statului in scopul unei
fructificari cat mai bune a acestora ;
e) Intocmeste zilnic raportari si lucrari cu privire la situatia curenta a emisiunilor de titluri de stat si
a operatiunilor privind disponibilitatile contului curent general al Trezorerie statului etc .
3. Serviciul administrarea rezervelor internationale
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt:
a) Asigura in colaborare cu Ministerul Finantelor si directiile specializate din Banca Nationala a
Romaniei , cadrul necesar si derularea tranzactiilor valutare ale statului in sumele si la termenele
prevazute in documente ;
35

b) Participa la negocierea si incheierea de acorduri privind imprumuturile pe termen scurt si

efectuarea de operatiuni de swap cu banci centrale , banci comerciale si institutii monetare
internationale ;
c) Asigura derularea operatiunilor specifice bancii centrale de administrare a rezervei valutare a
statului , in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare , aceste operatiuni efectuandu-se
prin conturi deschise la institutii financiare interguvernamentale , banci centrale si comerciale,
autoritati monetare si organizatii financiare din strainatate ;
d) Efectueaza , pe baza aprobarilor necesare , tranzactii cu aur , alte metale pretioase , valuta ,
precum si cu titluri emise sau garantate de guverne straine sau institutii financiare
interguvernamentale in numele si in contul statului sau in nume si in cont propriu ;
e) Stabileste , cu acordul conducerii Bancii Nationale a Romaniei , distributia pe valute si
instrumente a portofoliului extern al statului limitele pe tari si banci corespondente ,
randamentul minim al portofoliului ,scadenta maxima a investitiilor de portofoliu .
V.Directia operatiuni bancare
1. Serviciul emisiune si tezaur
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
a) Intocmeste , pe baza datelor puse la dispozitie de directia politici monetare , proiectul
programului annual de imprimare a bancnotelor si de batere a monedelor metalice , iar dupa
aprobarea acestuia de catre Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei il
comunica Imprimeriei Bancii Nationale a Romaniei , respectiv Monetariei Statului ;
b) Urmareste realizarea programului de imprimare a bancnotelor si batere a monedelor metalice de
catre cele doua regii sau de catre alti parteneri externi ;
c) Face propuneri pentru retragerea din circulatie a oricaror bancnote sau monede metalice emise
de Banca Nationala a Romaniei , precum si pentru punerea in circulatie a unor noi bancnote sau
monede metalice ;
d) Stabileste si propune modalitatea de informare a populatiei si a institutiilor bancare asupra
noilor emisiuni si anunta bancile centrale straine asupra punerii si , respectiv , retragerii din
circulatie a bancnotelor si monedelor metalice emise de Banca Nationala a Romaniei ;
e) Analizeaza modul de realizare a falsurilor si propune masuri pentru perfectionarea elementelor
de siguranta ale insemnelor monetare nationale ;
f) Asigura primirea , receptionarea , pastrarea , administrarea si gestionarea corecta a urmatoarelor
valori :bancnote si monede metalice primite in Tezaurul central de la R.A. Imprimeria Bancii
Nationale a Romaniei , de la R.A. Monetaria Statului precum si de la alti furnizori externi
:bancnote , colectii de bancnote si monede metalice romanesti si straine aflate in circulatie
;specimenele si colectiile de bancnote si monede metalice romanesti si straine vechi retrase din
circulatie ;
g) Initiaza si elaboreaza proiecte de norme specifice operatiunilor cu numerar , metale pretioase si
pietre pretioase in unitatile Bancii Nationale a Romaniei ; emite proiecte de acte normative
privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase in Romania ; avizeaza proiecte de acte
normative initiate de alte institutii care privesc aceasta activitate;
h) Intocmeste regulamente privind organizarea si functionarea Tezaurului central etc .

36

2. Serviciul decontari
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
a) Executa , pe baza aprobarii primite de la Directia operatiuni de piata ,platile de la rezerva
valutara a statului , asigurand , in colaborare cu Ministerul Finantelor si directiile de specialitate
din Banca Nationala a Romaniei , efectuarea tranzactiilor valutare ale statului , in sumele si la
termenele prevazute ;
b) Asigura executarea tranzactiilor valutare initiate de Directia operatiuni de piata , care
administreza rezerva valutara a statului ;
c) Raspunde de calcularea dobanzilor la rezervele minime obligatorii ale bancilor comerciale
constituite la Banca Nationala a Romaniei , in valuta si in lei , conform reglementarilor im
vigoare si le transmite pentru decontare si inregistrare in evidentele contabile ;
d) Intocmeste situatia deficitelor la rezervele minime obligatorii in lei si in valuta si le transmite
Directiei politici monetare
e) Asigura elaborarea documentelor primare privind operatiunile valutare efectuate , transmiterea
acestora la Directia contabilitate ;
f) Asigura , in colaborare cu Directia operatiuni de piata , deschiderea /inchiderea de conturi in
valuta , pentru derularea operatiunilor valutarespecifice bancii centrale , de administrare a
rezervei valutare a statului ;
g) Monitorizeaza si prelucreaza baza de date privind piata monetara , soldurile conturilor curente
in lei ale bancilor ale altor institutii financiare si ale Trezoreriei statului etc .
VI.Directia politici financiar bancare
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Participa , din dispozitia conducerii bancii , la grupe de lucru interne si internationale in care se
analizeaza modul de transpunere a legislatiei comunitare , in scopul armonizarii legislatiei
romanesti cu cea a Uniunii Europene ;
2. Colaboreaza cu institutii din tara si din strainatate , in baza mandatului aprobat , precum si cu
directiile din Banca Nationala a Romaniei , in domeniile specifice ale directiei privind
integrarea europeana ;
3. Asigura o relatie permanenta cu bancile comerciale in vederea aplicarii in mod corespunzator a
prevederilor din legile , regulamentele , normele care reglementeaza domeniul de activitate al
directiei etc .
VII.Directia supraveghere
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Exercita supravegherea prudentiala a bancilor , persoane juridice romane si a sucursalelor
bancilor straine care functioneaza pe teritoriul Romaniei , precum si a altor institutii , altele
decat bancile , abilitate prin lege sa desfasoare activitati bancare ;
2. Elaboreaza si prezinta conducerii executive a Bancii Nationale a Romaniei , in vederea obtinerii
aprobarii Comitetului de Supraveghere , materialele privind modificarile intervenite in situatia
bancilor , persoane juridice romane (denumire , sediul social , obiectul de activitate nivelul
capitalului social , actionarii semnificativi , conducatorii bancii , deschiderea de reprezentante si
sucursale in strainatate ) ;
37

3. Supravegheaza respectarea , de catre bancile , persoane juridice romane si de catre sucursalele

bancilor straine , a indicatorilor de prudenta bancara stabiliti de B.N.R. ;
4. Efectueaza actiuni de inspectie potrivit obiectivelor din tematicile de control aprobate ;
5. Incheie acte de control , conform metodologiei in vigoare , in care sunt consemnate constatarile
rezultate din actiunile de inspectie , cu specificarea incadrarii in actele normative in vigoare ;
6. Analizeaza si solutioneaza eventualele obiectii formulate ca urmare a actiunilor de inspectie
efectuate , potrivit competentelor acordate directiei ;
7. Supune avizarii Comitetului de Supraveghere si , respectiv aprobarii Consiliului de
administratie al B.N.R. propunerile privind instituirea la banci a masurilor de supraveghere
speciala sau de administrare speciala , in situatiile de incalcare grava a prevederilor
reglementarilor de prudenta bancara etc .
VIII.Directia resurse umane
1. Serviciul management resurse umane
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
a) Analizeaza si propune structura organizatorica a B.N.R. , centrala si unitatile teritoriale , precum
si adaptarea acestora la sarcinile nou intervenite in activitatea bancii ;
b) Studiaza si face propuneri referitoare la reteaua de unitati teritoriale ale B.N.R. ;
c) Intocmeste si prezinta spre aprobare statele de personal si de functii ale centralei bancii , aproba
statele de personal si de functii ale sucursalelor si agentiilor ;
d) Elaboreaza proiectul Regulamentului de organizare si functionare al B.N.R. pentru centrala
bancii si unitatile teritoriale ;
e) Elaboreaza proiectul Regulamentului de ordine interioara in B.N.R. ;
2. Serviciul dezvoltare profesionala
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt
a) Coordoneaza , indruma si controleaza activitatea de pregatire profesionala a salariatilor din
centrala B.N.R. si din unitatile sale teritoriale ;
b) Elaboreaza proiectul de program cadru anual privind pregatirea profesionala , pe care-l supune
aprobarii conducerii bancii ;
c) Organizeaza cursuri si seminarii de pregatire profesionala pentru salariatii bancii ;
d) Realizeaza schimburi de experienta si de materiale cu banci din tara si strainatate , cu alte
institutii si institute de specialitate , cu privire la organizarea si conducerea activitatilor privind
pregatirea profesionala a salariatilor etc .
IX.Directia contabilitate
1. Serviciul financiar
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
a) Tine evidenta operatiunilor cu metale pretioase ale B.N.R. ;
b) Organizeaza , tine evidenta contabila si efectueaza platile si incasarile privind operatiunile
proprii ale administratiei centrale a bancii ;
38

c) Intocmeste contractele privind acordarea creditelor interne si emite documente pentru plata
acestora , asigura evidenta contabila a acestor credite , calculeaza dobanzile si urmareste
incasarea lor , precum si rambursarea creditelor interne ;
2. Serviciul control financiar
a) Elaboreaza , in colaborare cu directiile de specialitate , norme metodologice , regulamente , alte
reglementari privind evidenta contabila in unitatile B.N.R. ;
b) Propune actualizarea planului de conturi al B.N.R. , precum si normele metodologice privind
inregistrararile in conturile contabile si le supune avizarii Ministerului Finantelor ;
c) Stabileste , impreuna cu directiile de specialitate , continutul si modul de intocmire a raportarilor
contabile anuale , precum si a contului de profit si pierdere al B.N.R. si obtine avizele necesare
de la Ministerul Finantelor ;
d) Colaboreaza cu Directia statistica si Directia politici financiar-bancare la elaborarea formei ,
continutului si modului de intocmire a bilantului si a contului de profit si pierdere , precum si a
normelor de aplicare pentru bancile comerciale etc .
3. Serviciul contabilitate
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
a) Colaboreaza cu Directia operatiuni de piata si Directia operatiuni bancare la acordarea , evidenta
si urmarirea creditelor acordate bancilor ;
b) Calculeaza si evidentiaza veniturile Bancii Nationale a Romaniei realizate din comisioane si
dobanzi calculate la creditele acordate bancilor ;
c) Tine evidenta fondurilor bancii ;
d) Tine evidenta operatiunilor valutare , a operatiunilor cu titluri de stat , obligatiuni si alte titluri
emise sau garantate de guverne straine sau de organizatii finaciare interguvernamentale;
e) Urmareste respectarea prevederilor legale privind integritatea patrimoniului Bancii Nationale a
Romaniei si furnizeaza Directiei juridice toate informatiile necesare pentru recuperarea , pe cai
legale , a sumelor cu care a fost prejudiciata banca ;
f) Organizeaza , tine evidenta contabila si efectueaza platile si incasarile privind operatiunile
aferente activitatilor sociale desfasurate de B.N.R. ;
g) Efectueaza decontarea finala a operatiunilor Trezoreriei statului , bancilor si altor instititii
financiar-bancare , decontarea operatiunilor cu numerar si decontarea bruta a tranzactiilor
bancare in relatia cu B.N.R. si Trezoreria statului , eliberand titularilor de cont extrase si alte
notificari scrise , la termen si in conditiile reglementate in prealabil etc.
X.Directia servicii informatice
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Aceasta defineste strategia de informatizare a Bancii Nationale a Romaniei si caile de realizare
ale acesteia in functie de obiectivele stabilite de catre Consiliul de Administratie si le prezinta
spre aprobare conducerii executive si respectiv , Consiliului de Administratie ;
2. Asigura coordonarea , avizarea si conducerea directa , a activitatii informatice si de
telecomunicatii in cadrul B.N.R.;
3. Analizeaza , evalueaza si avizeaza toate componentele sistemului informatic al B.N.R.;
4. Elaboreaza si aplica conceptia de asigurare a securitatii sistemelor informatice si de
telecomunicatii , metodele aplicate etc.
39

XI.Directia secretariat
Atributiile generale ale acestui serviciu sunt :
1. Organizeaza sedintele Consiliului de Administratie pe baza dispozitiilor conducerii executive a
bancii , elaboreaza documentele sedintelor si transmite celor interesati deciziile Consiliului;
2. Raspunde de publicarea actelor cu caracter normativ emise de B.N.R.;
3. Organizeaza si asigura circulatia corespondentei bancii , distribuirea publicatiilor si a presei ,
activitatea de curierat ;
4. Asigura procesarea si autentificarea mesajelor privind operatiuni monetare , valutare si titluri de
stat ;
5. Coordoneaza activitatea de proiectare , gestiune si actualizare a arhivelor B.N.R. , mai putin
arhivele de plati gestionate de Directia decontari bancare .
XII.Directia logistica
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Elaboreaza proiectele programelor de investitii , raparatii capitale si importuri B.N.R. pe care le
supune , impreuna cu documentatia de fundamentare , Comisiei tehnico-economice din centrala
bancii pentru analiza si avizare si, ulterior , conducerii executive a bancii si Consiliului de
administratie pentru aprobare ;
2. Asigura achizitionarea , evidenta si repartizarea pe destinatii a mijloacelor fixe si a dotarilor de
natura mijloacelor fixe , a obiectelor de inventar si a celorlalte produse alimentare si
nealimentare pentru centrala bancii , precum si aprovizionarea unitatilor teritoriale cu rechizite
si imprimate specifice unitatii bancare ;
3. Organizeaza , controleaza si raspunde de activitatea de transport ( pentru persoane , valori si
marfa ) din centrala bancii si casele de odihna a B.N.R. ;
4. Asigura diverse servicii de reparatii , intretinere si reconditionare , mutari ,salarizare ,
dezinsectie , curatenie etc cu personal propriu sau contracte cu firme de specialitate ;
5. Asigura realizarea masurilor aprobate privind paza si securitatea sediilor centralei bancii ,
controlul accesului persoanelor in banca , securitatea transportului valorilor , precum si a celor
privind protectia muncii etc .
XIII.Directia audit intern
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Realizeaza auditul intern asupra tuturor activitatilor desfasurate de catre B.N.R. , precum si
asupra institutiilor subordonate acesteia sau asupra acelora in care B.N.R. detine participatii ;
2. Procedeaza la examinarea legalitatii si respectarii termenelor aprobate pentru operatiunile
efectuate la identificarea erorilor , a gestiunilor conduse defectuos si a fraudelor propunand
masuri si solutii pentru recuperarea pagubelor si sanctionarea celor vinovati , dupa caz ;
3. Identifica carentele sistemelor de conducere si control propriu ale directiilor din centrala B.N.R.
si ale unitatilor sale teritoriale ;
4. Elaboreaza , supune spre aprobare conducerii bancii si urmareste aplicarea metodologiei privind
desfasurarea activitatii de audit intern si de revizie a conturilor si controlul valorilor ;

40

5. Programeaza actiunile de audit , astfel incat fiecare directie din centrala sau unitate teritoriala a
bancii sa fie auditata periodic , in functie de varietatea si marimea riscurilor implicate de
volumul activitatii desfasurate de catre de acestea ;
6. Efectueaza verificari , inspectii si analize cu privire la procedurile proprii de control intern ale
directiilor din administratia centrala a bancii sau ale unitatilor sale teritoriale ;
7. Efectueaza evaluari privind modul in care directiile aduc la indeplinire sarcinile si atributiile ce
le revin precum si cu privire la utilizarea resurselor bancii in mod eficient ;
8. Raporteaza conducerii constatarile facute , deficientele identificate , propunand masuri de
imbunatatire a performantelor unitatilor verificate etc.
XIV.Directia juridica
Atributiile generale ale acestei directii sunt:
1. Analizeaza proiectele de acte normative transmise B.N.R.-ului de organele statului si le avizeaza
din punct de vedere juridic , colaborand in acest sens cu directiile de specialitate;
2. Analizeaza proiectele de acte normative initiate de Banca Nationala a Romaniei si acorda
asistenta de specialitate directiilor pentru definitivarea reglementarilor ;
3. Coopereaza cu Departamentul juridic al Bancii Centrale Europene , analizeaza legislatia
comunitara si participa la procesul de implementare privind armonizarea legislatiei romane in
materie cu legislatia comunitara ;
4. Examineaza si avizeaza din punct de vedere juridic proiectele de acorduri ,conventii si alte cate
internationale care urmeaza sa se incheie de catre banca , participand , dupa caz , la negocierea
acestora ;
5. Asigura reprezentarea bancii in fata instantei judecatoresti , a organelor de urmarire penala, a
notariatelor , precum si in raporturile cu persoane fizice si juridice ;
6. Acorda asistenta juridica directiilor din cadrul B.N.R. , acorda asistenta de specialitate in cadrul
activitatii de supraveghere desfasurata de directia de specialitate ;
7. Avizeaza , din punct de vedere juridic , documentatii in vederea acordarii de autorizatii de catre
B.N.R. .
XV.Directia decontari bancare
Atributiile generale ale acestei directii sunt :
1. Asigura si raspunde de coordonarea sistemelor de plati de ineres national , stabileste si/sau
propune masurile necesare pentru prevenirea si eliminarea oricarei situatii care pericliteaza buna
functionare a sistemului de plati ;
2. Opereaza transferurile de fonduri efectuate sub forma neta sau bruta prin conturile bancilor ,
Trezoreriei statului si ale altor institutii financiare a caror evidenta este mentinuta prin lege de
B.N.R. si efectueaza decontarea irevocabila si neconditionata a acestora , in limitele
disponibilitatilor banesti sau garanriilor constituite ;
3. Efectueaza inregistrarea si transferul proprietatii asupra titlurilor de stat emise de Trezoreria
statului prin conturile de evidenta ale acestora deschise pe numele detinatorilor inregistrati ,
mentinute in evidentele sale , pe baza tranzactiilor incheiate pe pietele primara si secundara ale
acestor valori mobiliare ;
4. Administreaza sistemul de inregistrare , prelucrare si difuzare a informatiilor privind incidentele
de plati ;
5. Asigura managementul proiectelor proprii in domeniul sistemelor de plati ;
41

6. Elaboreaza si propune proiecte de reglementari generale si specifice privind autorizarea

sistemelor de plati si a instrumentelor de plata , precum si coordonarea , operarea si
supravegherea sistemelor de plati de interes national ;
7. Asigura integrarea nilor sisteme de plati , inclusiv a caselor de compensatii interbancare in
sistemul national de plati prin avizarea tehnica a cererilor de autorizare a noilor sisteme de plati
sau case de compensatii interbancare etc. .

3.2. Obiectivele activitatii desfasurate de Banca Nationala a

Romaniei
Obiectivul fundamental al Bancii Nationale a Romaniei este asigurarea stabilitatii monedei
nationale pentru a contribui la stabilitatea preturilor . Pentru atingerea acestui obiectiv , B.N.R.
elaboreaza , aplica si raspunde de politica monetara , valutara , de credit , de plati , precum si de
autorizarea si supravegherea prudentiala bancara in cadrul politicii generale a statului , urmarind
functionarea normala a sistemului bancar si participarea la promovarea unui sistem financiar
specific economiei de piata .
In acest context , Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu autoritatile publice centrale si
locale pentru indeplinirea obiectivelor sale .
In vederea indeplinirii obiectivului sau fundamental , Bancii Nationale a Romaniei i se va
solicita punctul de vedere asupra actelor normative ale autoritatilor publice care privesc direct
politica monetara , activitatea bancara , regimul valutar si datoria publica .
Astfel , la elaborarea proiectelor bugetelor administratiei publice centrale , B.N.R. este
consultata in ceea ce preiveste stabilirea conditiilor imprumuturilor sectorului public .De asemenea ,
pentru necesitatile proprii si ale autoritatilor publice , B.N.R. elaboreaza studii si analize privind
moneda , regimul valutar , creditul si operatiunile sistemului bancar si de plati.
In vederea realizarii conditiilor propice pentru trecerea economiei romanesti spre o
economie concurentiala , de piata pe parcursul desfasurarii activitatii ei , Banca Nationala a
Romaniei a urmarit o serie de obiective a caror indeplinire a necesitat din parte B.N.R. o serie de
eforturi , uneori relizate cu grele sacrificii .
Realizand o sinteza a principalelor obiective urmarite de B.N.R. din 1991 pana in prezent,
am putut crea o imagine de ansamblu a principiilor dupa care acoaste si-a ghidat activitatea dealungul anilor .
In primul sau an de functionare in noul regim juridic , Banca Nationala a Romaniei a asezat
in primul rand al preocuparilor sale indeplinirea functiilor consfintite prin lege de reglementare si
supraveghere a activitatii societatilor bancare , considerand ca restructurarea sistemului pe baze
avansate va sprijini efectiv trecerea la economia de piata , procesul debutand inca de la sfarsitul
anului 1990 cand Banca Comerciala Romana , nou infiintata , a preluat intreaga activitate
comerciala pe care o desfasurase pana atunci Banca Nationala . In mod treptat si cu toata
transparenta Banca Nationala a procedat , in cursul anului 1991 , la remodelarea mecanismului
relatiilor interbancare , trecandu-se de la controlul direct , administrativ al sistemului bancar ,la
promovarea instrumentelor indirecte de control monetar obiective care au tinut deopotriva , de
functia de reglementare si de aceea de conducere a politicii monetare .De asemenea , controlul
cresterii masei monetare prin limitarea expansiunii creditului acordat sectorului neguvernamental
a fost considerat un obiectiv esential , atat pentru temperarea presiunilor inflationiste , cat si
pentru accelerarea procesului de restucturare economica , aceasta optiune de baza a Bancii

42

Nationale ( prevazuta in acordul cu Fondul Monetar International ) fiind justificata de amploarea

deosebita a problemelor de ordin monetar acumulate in ultimii ani.
Atingerea unor rate real pozitive ale dobanzii a fost considerata un obiectiv pragmatic in
strategia trecerii la mecanismele economiei de piata , ca si pentru normalizarea comportamentului
agentilor economici.
Obiectivul declarat al Bancii Nationale in domeniul valutar , pentru anul 1991 , a fost
realizarea convertibilitatii interne , limitate la operatiunile de cont curent , a monedei nationale ,
argumentele in favoarea unui asemenea obiectiv fiind numeroase si solide : convertibilitatea avand
un rol decisiv in utilizarea mecanismelor de echilibrare macro si microeconomica ale pietei ,
sprijinind astfel restructurarea , marind credibilitatea externa a reformei aplicate in tara noastra si
accelerand integrarea economiei Romaniei in piata mondiala.
Inca de la reorganizarea sa in conformitate cu atributiile stabilite prin lege Banca Nationala a
Romaniei a urmarit limitarea cresterii masei monetare , aceasta fiind , practic , singura arma la
dispozitia autoritatilor monetare pentru lupta contra inflatiei.
Asadar , obiectivul fundamental al B.N.R. in anul 1992 l-a constituit dimensionarea
rationala a masei monetare.
Pentru o corecta evaluare a obiectivelor cantitative urmarite de Banca Nationala inca din
anul 1991 , trebuie precizat ca dezechilibrele din economia reala aveau drept corespondent un exces
insemnat de masa monetara , de aceea reducerea relativa a masei monetare a fost o priritate de prim
ordin in lupta antiinflationista .Pentru a atinge acest obiectiv , Banca Nationala a apelat in prima
parte a anului 1991 la mecanismul plafoanelor de credit , trecand ulterior la reglarea indirecta a
ofertei de bani prin parghii specifice ( rata dobanzii , mecanismul rezervelor obligatorii ) , rezultatul
fiind eliminarea pana la sfarsitul anului 1992 a cvasitotalitatii excesului de masa monetara mostenit
( daca la finele anului 1990 se inregistra o masa monetara de 513,5 miliarde lei , la un P.I.B. de
857,9 miliarde lei , la sfarsitul anului 1992 masa monetara a ajuns la 1806,4 miliarde lei , la un
P.I.B. de 5449,1 miliarde lei ).
Tinand seama de faptul ca restabilirea echilibrului extern constituie un obiectiv ce nu poate
suferi amanare , Banca Nationala a urmarit , pe parcusul anului 1993 , atingerea printr-un proces
controlat , a unui curs de echilibru al monedei nationale.De asemenea , in stransa legatura cu
obiectivul cresterii eficacitatii politicii monetare , transparenta deplina a acesteia a avut un rol
important ce a trebuit pus in valoare.
Obiectivul fundamental al politicii monetare a Bancii Nationale , pentru anul 1994 , a fost
aducerea sub control a procesului inflationist si scaderea treptata , dar continua si sustinuta a
inflatiei ( de la aproape 300% in anul 1993 la cel mult 75% in anul 1994 ) , acest obiectiv fiind
privit la inceput cu circumspectie de catre publicul larg , a carui incredere fusese erodata de
insuccesele din anii anteriori .In consecinta , mix-ul de politici a trebuit sa fie formulat cu atentia
necesara , de natura sa conduca la redobandirea increderii in leu .
In anul 1995 , controlul bazei monetare a constituit obiectivul fundamental al Bancii
Nationale a Romaniei ;ca urmare a evolutiilor pozitive din economia romaneasca si mai ales a
ameliorarii functionarii pietei monetare , Banca Nationala a utilizat cu precadere controlul bazei
monetare si al refinantarii pentru influentarea cererii agregate din economie.Operformanta notabila
a acestui an o constituie atingerea obiectivului explicit al politicii monetare de reducere a ratei
inflatiei pana la 30% , ce a permis inscrierea Romaniei in grupul tarilor in tranzitie cu performante
bune.Indeplinirea acestui obiectiv a constituit o premisa a cresterii interesului investitorilor straini
43

fata de tara noastra.In anii urmatori ( 1997,1998 ) programul economic al noului guvern centrat pe
obiectivele majore ale stabilizarii macroeconomice si accelerarii restructurarii economiei , a impus
elaborarea unui program de macrostabilizare cu caracter heterodoxcare sa asigure ajustarea
economiei pe trei directii :controlul absorbtiei interne , reorientarea cheltuielilor bugetare si
corectarea alocarii distorsionate a resurselor prin importante liberalizari de preturi . Pornind de la
premisa efectuarii , in prima parte a anului 1997 , a unor masive liberalizari de preturi controlate ,
obiectivul privind inflatia a vizat temperarea impactului inflationist al ajustarii preturilor relative si
reducerea semnificativa a acesteia in a doua jumatate a anului ; de asemenea , in anul 1998 ,
obiectivul declarat al politicii monetare a fost coborarea ratei anuale a inflatiei la nivelul de 45% in
decembrie 1998 fata de decembrie 1997 politica monetara reusind astfel una din putinele
performante economice pozitive ale anului 1998 , coborand rata inflatiei la 40,6% chiar sub nivelul
programat initial .
Banca Nationala si-a asumat , astfel , si a urmarit ferm tinta de inflatie pentru anul 1998
corespunzator prevederilor din statutul sau , care consacra la fel ca in marea majoritate a
economiilor moderne mentinerea stabilitatii preturilor drep obiectiv fundamental al politicii
monetare , obiectiv care in cursul anului 1998 a capatat caracteristici specifice .

3.3.Politica monetara desfasurata de B.N.R. in perioada

1990 1998
In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza , Banca Nationala a Romaniei utilizeaza
proceduri si instrumente specifice pentru operatiuni de piata monetara , de creditare a bancilor si de
control al lichiditatii prin rezerve minime obligatorii.
Astfel , in ceea ce priveste operatiunile pe piat monetara , Banca Nationala a Romaniei poate
sconta , dobandi , lua in gaj sau vinde creante , titluri sau alte valori asupra statului , bancilor sau
alte persoane juridice si poate atrage depozite de la banci in conditiile pe care le considera necesare
pentru a realiza obiectivele politicii monetare .Ca imputernicire a operatiunilor de creditare B.N.R. ,
poate acorda credite in conditii de rambursare, garantare si dobanda care se stabilesc prin
reglementari proprii , in conformitate cu prevederile legii 101/1998 privind Statutul Bancii
Nationale a Romaniei.
De asemenea , in cadrul politicii monetare pe care o promoveaza B.N.R. stabileste regimul
rezervelor minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta ,
pentru care va bonifica dobanzi cel putin la nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere
practicate de bancile comerciale .

( a ) Politica monetara a B.N.R. in anul 1991

In primul sau an de functionare in noul regim juridic , Banca Nationala a Romaniei a asezat
in primul rand al preocuparilor sale indeplinirea functiilor consfintite prin lege de reglementare si
supraveghere a activitatii societatilor bancare , considerand ca restructurarea sistemului pe baze
avansate va sprijini efectiv trecerea la economia de piata , procesul debutand inca de la sfarsitul
anului 1990 cand Banca Comerciala Romana , nou infiintata , a preluat intreaga activitate
comerciala pe care o desfasurase pana atunci a Banca Nationala .Societatile bancare cu capital de
stat au fost spijinite sa-si diversifice activitatea si sa-si sporeasca volumul resurselor proprii .

44

Concomitent , inceput procesul formarii unor societati bancare cu capital privat , cooperatist
sau mixt , continuand totodata integrarea filialelorbancilor straine in activitatea bancara interna ,
Banca Nationala apreciaza ca este mai important ca banaile comerciale existente sa functioneze pe
baze sanatoase , iar infiintarea de noi societati bancare sa se realizeze numai dupa ce acestea si-au
creat toate conditiile pentru a respecta reglementarile ce guverneaza functionarea sistemului bancar
de ansamblu , decat sa se accelereze un proces de infiintare de noi banci , mici si cu baza precara ce
poate genera neincredere ;de aceea numarul societatilor bancare nu crescut exploziv , dar
functionarea aparatului bancar tinde sa se inscrie , in mod firesc, in cadrul de activitate vizata de
maxima responsabilitate publica pentru functionarea economiei de piata .
Banca Nationala a procedat in mod treptat , in cursul anului 1991 la remodelarea
mecanismului relatiilor interbancare : s-a trecut de la controlul direct , administrativ al sistemului
bancar la promovarea instrumentelor indirecte de control monetar obiective tinand , deopotriva de
functia de reglementare si de aceea de conducere a politicii monetare .La inceputl anului , s-au
utilizat plafoane de credite pentru fiecare banca in parte , iar dobanda , stabilita administrativ , nu a
jucat un rol efectiv ; spre sfarsitul anului insa , utilizarea plafoanelor de credite a fost practic ,
abolita , mecanismul de refinantare de la Banca Nationala a fost complet reconceput , piata
interbancara a inceput sa functioneze fiind create astfel conditiile pentru ca parghiile monetare
indirecte sa actioneze in procesul de alocare a resurselor ce caracterizeaza economia de piata .
De asemenea , controlul cresterii masei monetare prin limitarea expansiunii creditului
acordat sectorului neguvernamental a fost considerat esential , atat pentru temperarea presiunilor
inflationiste cat si pentru accelerarea procesului de restructurare economica ;aceasta optiune de baza
a Bancii Nationale , prevazuta in acordul cu Fondul Mondial International a fost justificata de
amploarea deosebita a problemelor de ordin monetar acumulate in ultimii ani :pe de o parte ,
populatia detinea un mare volum de resurse banesti ce reprezentau 48,4% din totalul masei
monetare la sfarsitul anului 1990 pentru care acoperirea in bunuri si servicii ajunsese , potrivit
datelor statistice la numai 9% , iar pe de alta parte , volumul creditului acordat intreprinderilor
numai in anii 1989 si 1990 crescuse cu aproape 13 miliarde lei.
In aceasta situatie este deci evident ca intregul spor de credit finanta acumularea de stocuri
fara utilitate reala , in politica laxa de creditare nu spijinea in nici un fel productia , dar stimula
inflatia .Contradictia dintre o politica monetara restrictiva si o administratie a intreprinderilor ce nu
a contracarat suficient de hotarat indisciplina financiara a permis amplificarea blocajului platilor in
paralel cu acumularea stocurilor si agravarea celorlalte dificultati de ordin structural ale economiei ,
in acest fel explicandu-se si amploarea deosebita a procesului inflationist in ciuda politicii monetare
restrictive .
In fata blocajului financiar ce tindea sa devina o serioasa problema sociala si politica ,
Parlamentul a adoptat Legea compensarii globale a platilor restante , solutie cu caracter politic ,
stabilita intr-un moment deosebit de acut ;aceasta compensare globala a tratat insa efectul , nu si
cauza blocajului ceea ce genereaza pericolul transferului balastului disfunctionalitatilor sectorului
real in cel bancar , fara vreo ameliorare a celui dintai .
De asemenea , tot in cadrul politicii monetare promovate in anul 1991 atingerea unor rate
real pozitive ale dobanzii a fost considerata un obiectiv pragmatic in strategia trecerii la
mecanismele economiei de piata , ca si pentru normalizarea comportamentului agentilor
economici .Aplicarea efectiva a acestei orientari de principiu a fost tratata insa , de-a lungul
intreguluian 1991 cu o deosebita prudenta , avand in vedere conditiile concrete din economia tarii .
Procesul de liberalizare a preturilor , declansat la 1 noiembrie 1990 a produs fracturi majore ale
unui sistem de preturi inghetat in tiparele ideologice ale vechiului regim ; din considerente
sociale , liberalizarea preturilor in Romania s-a facut in mai multe etape , prelungindu-se pe
parcursul a aproximativ 18 luni . In aceasta perioada , inflatia a fost preponderent corectiva iar
combaterea ei prin dobanzi real pozitive pe langa faptul ca ar fi produs un soc greu asimilat de
45

societate ( rate de dobanda de 200-300% ar fi creat in primul rand o bariera psihologica ) , ar fi

incetinit de fapt , realinierea preturilor la conditiile dictate de piata si ar fi amplificat recesiunea
contravenind astfel obiectivelor programatice ale politicii Bancii Nationale si strategiei Guvernului .
Politica de dobanzi a Bancii Nationale a mai fost influientata si de existenta unor rigiditati
de natura tehnica in sistemul bancar ( indeosebi legate de incapacitatea Casei de Economii si
Consemnatiuni de a-si modifica frecvent propriile rate de dobanzi ) , ca si de reticenta cu resort
psihologic , larg raspandite in tara noastra . Fata de toate aceste considerente Banca Nationala a
procedat la majorarea in mai multe etape a dobanzilor pentru refinantare de la 3% la sfarsitul anului
1990 pana la 18 % incepand cu 15 septembrie 1991 , lasand totodata bancilor comerciale
posibilitatea de a-si determina propriile rate ale dobanzilor , in functie de cerere si oferta ; in acest
mod , dobanzile au ramas cu mult sub nivelul inflatiei dar avand in vedereratele practicate pana in
1990 au constituit un semnal pentru economie ca epoca creditului abundent si ieftin s-a incheiat .
( b ) Politica monetara a B.N.R. in anul 1992
Obiectivul fundamental urmarit in desfasurarea politicii monetare in anul 1992 este
dimensionarea rationala a masei monetare.
In toate economiile bazate pe mecanismele pietei s-a putut constata ca procesul inflationist
este alimentat prin oferta de bani neacoperita de resurse materiale intr-o structura adecvata .Prin
aceasta prisma , o politica monetara laxa si acomoditiva care permite cresterea masei monetarer in
acelasi ritm cu inflatia nu este in masura sa imbunatateasca oferta de resurse reale din economie , ci
doar sa perpetueze procesul inflationist . Astfel B.N.R.a urmarit limitarea cresterii masei monetare
inca de la reorganizarea sa , in conformitate cu atributiile stabilite prin lege , aceasta fiind practic ,
singura arma la dispozitia autoritatii monetare pentru lupta contra inflatiei .
Prin contrast , o politica monetara inflationista care acomodeaza cresterea preturilor prin
emisiune suplimentara de moneda , ofera numai iluzia cresterii volumului resurselor reale ,
mentinand distorsiunile din economie , intarziind restructurarea si marind , in final , costul acesteia .
Pe de alta parte , masurile de politica monetara oricat de corect fundamentate nu pot produce
efectele urmarite in cazul in care se adreseaza unui sector real rigid care nu reactioneaza la parghiile
economice clasice : modificarea dobanzilor , a preturilor si a cursului de schimb . Pe langa
rigiditate , caracterul neomogen al mediului de implementare a politicii monetare a Bancii Nationale
a fost o alta sursa esentiala a ineficacitatii acesteia in perioada 1991-1992 . Concret , in conditiile
coexistentei in economie a unor preturi aflate in stadii diferite de liberalizare ,o aceeasi rata a
dobanzilor produce efecte de intensitate diferita asupra rezultatelor financiare ale agentilor
economici beneficiari de credite ( facand abstractie de influenta altor factori ) .Politica monetara n
ansamblul ei a fost formulata de Consiliul de Administratie al B.N.R.in stansa conlucrare cu
Guvernul si beneficiind in mod sistematic , de aprobarea Parlamentului pentru cele mai importante
decizii ; astfel , principalele coordonate de politica macroeconomica au fost prevazute in acordul
incheiat de Romania cu Fondul Monetar International si aprobat de Parlament in luna iunie 1992 .
De asemenea , alte initiative si masuri au fost adoptate dupa consultari intre Banca Nationala si
Guvern si au fost prezentate Parlamentului fie sub forma unor rapoarte de sine statatoare , fie ca
raspunsuri la interpelari ale unor membrii ai forului legislativ .
Pentru o corecta evaluare a obiectivelor cantitative urmarite de Banca Nationala inca din
anul 1991 trebuie precizat ca dezechilibrele din economia reala aveau drept corespondent un exces
insemnat de masa monetara . De aceea , reducerea relativa a masei monetare a fost o prioritate de
prim ordin in lupta antiinflationista ; pentru a atinge acest obiectiv , Banca Nationala a apelat in
prima parte a anului 1991 la mecanismul plafoanelor de credit trecand ulterior la reglarea indirecta a
46

ofertei de bani prin parghii specifice (rata dobanzii , mecanismul rezervelor obligatorii ) , rezultatul
fiind eliminarea pana la sfarsitul anului 1992 a cvasitotalitatii excesului de masa monetara
mostenit : daca la finele anului 1990 se inregistra o masa monetara de 513,5 miliarde lei , la un
P.I.B.de 857,9 miliarde lei (adica o viteza de rotatie de 1,67 ) , la sfarsitul anului 1992 masa
monetara a ajuns la 1806,4 miliarde lei ,la un P.I.B. de 5449,1 miliarde lei ( deci o viteza de rotatie
de 3,02 care poate fi incadrata in limite de normalitate , avand in vedere si standardele
internationale ) . Insa , dincolo de acest succes , procesul inflationist deschis , declansat o data cu
liberalizarea preturilor s-a situat in permanenta la niveluri superioare celor avute in vedere .
Instrumente de politica monetara utilizate in anul 1992
In acest an , Banca Nationala a urmarit ca ratele dobanzii sa intre in rolul firesc pe care-l au
in economia de piata in procesul de alocare a resurselor . Pornind de la o rata de referinta de 18% pe
an la 31 decembrie 1991 , Banca Nationala a majorat succesiv propriile rate de dobanzi pana la 80%
pe an , incepand de la 1 iunie 1992 ; insa , la 1 decembrie 1992 , in parte ca urmare a aprecierilor cu
privire la o previzibila moderare a inflatiei dar si pentru faptul ca nivelul dobanzii de referinta isi
pierduse semnificatia practica si ramasese izolat pe cel mai inalt palier , Banca Nationala a redus
rata de referinta la 70% pe an .
De asemenea , in cursul anului 1991 a fost proiectat mecanismul rezervelor obligatorii ca
instrument adiacent de reglare indirecta a lichiditatii din economie . De la 1 martie 1992 rata
rezervelor obligatorii ale societatilor bancare la , Banca Nationala a fost stabilita la 10% pe an din
depozitele in lei atrase de sistemul bancar , de la aceasta prevedere fiind exceptate depozitele
guvernamentale , cele interbancare precum si cele apartinand populatiei . Prin nivelul lor din luna
martie 1992 , de 60 miliarde lei si tinand seama de multiplicatorul bazei monetare s-a realizat o
reducere a potentialului de crestere a masei monetare cu aproximativ 150 miliarde lei ; intrucat spre
sfarsitul anului lichiditatea din sistemul bancar a crescut substantial partial si datorata
mecanismelor de finantare preferentiala practicate de Banca Nationala in baza de calcul a
rezervelor obligatorii au fost incluse de la 1 decembrie si depozitele populatiei , fiind astfel majorate
aceste rezerve cu peste 40 miliarde lei , limitandu-se suplimentar potentialul de expansiune
monetara cu 90 100 miliarde lei . Ca urmare , masurile de politica monetara adoptate in luna
decembrie 1992 nu au constituit o noua etapa de relaxare a conditiilor de creditare ci o adecvare mai
buna a instrumentelor folosite la situatia concreta a pietei .

( c ) Politica monetara a Bancii Nationale in anul 1993

Multiple cauze , de ordin intern si extern au facut ca in prima jumatate a anului 1993
sectorul real al economiei sa continue sa se deterioreze , Banca Nationala raspunzand prin
continuarea injectiei monetare in conditii preferentiale de dobanda . Desi in mod formal Banca
Nationala nu si-a modificat dobanda sa de referinta stabilita din decembrie 1992 la 70% semnificatia practica a acesteia a scazut continuu sub impactul volumului tot mai ridicat de credite
acordate in conditii preferentiale , apogeul acestei situatii inregistrandu-se in aprilie cand in
structura creditelor de refinantare acordate de Banca Nationala creditele cu dobanda preferentiala
(situata intre 10 si 24,5% pe an ) au ajuns sa detina peste 96 % din total , dupa cum rezulta din
tabelul urmator :
47

Structura refinantarii in anul 1993

Luna
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Linii
credit
Curente
17,1
14,8
18,9
3,3
11,9
37,1
61,0
69,3
62,3
26,7
28,4
30,7

de

Linii speciale cu
dobanda preferentiala
60,9
67,8
81,1
96,6
87,9
55,9
38,8
28,5
25,0
20,4
23,1
19,9

Credite de
licitatie
19,3
17,2
4,2
10,7
29,5
43,2
37,2

Credite pe
termen fix
2,5
2,5
0,9
-

-procenteCredite
overdraft
0,2
0,2
0,1
0,1
0,1
0,2
0,1
1,3
2,0
23,4
5,2
12,2

Decizia spijinirii prin dobanzi puternic subventionate a unor sectoare sensibile aparea
logica in contextul general al politicii economice a statului , in perioada analizata . O serie de
preturi nu fusesera liberalizate , autoritatile urmarind pe aceasta cale sa evite socurile asupra
categoriilor celor mai defavorizate ale populatiei . In aceste conditii , creditarea preferentiala a fost
asigurata cu precadere pentru ramurile ale caror preturi erau controlate de stat ( agricultura ,
energie )liberalizarea deplina a dobanzilor fiind inoportuna si putandu-se intoarce impotriva
obiectivelor strategice ale unei politici monetare rationale .
Un alt efect negativ care actionat asupra starii de echilibru din economie a fost excesul
relativ de lichiditate din economie , antrenat de abundenta creditarii preferentiale care a atras
majorarea artificiala a cererii de valuta . Aceasta se datora nu numai migratiei naturale catre valuta
pentru valorificarea reala a disponibilitatilor banesti ce se putea realiza prin majorarea
importurilor ci si cererii de valuta pentru motive speculative , ambele fenomene majorand
dezechilibrul de pe piata valutara , contribuind suplimentar la deprecierea cursului leului .
Toate aceste fenomene au fost analizate in repetate randuri in cadrul Consiliului de
Administratie al Bancii Nationale . Intrucat cel mai primejdios dezechilibru care tindea a se
accentua era cel valutar , Banca Nationala a elaborat un Raport privind regimul valutar di
Romania si masurile pentru stabilizarea cursului leului pe care le-a inaintat Parlamentului in luna
mai 1993 , in raport fiind analizate cauzele fundamentale ale deprecierii leului si mentinerii
dezechilibrului extern . Propunerile formulate cu acest prilej au fost in deplina consonanta cu
stategia programului de guvernare , adoptata de Parlamentul Romaniei in luna martie 1993 , in
perioada imediat urmatoare putandu-se astfel cristaliza un set cuprinzator si coerent de politici
economice de natura sa contribuie la restabilirea echilibrelor fundamentale si la reluarea cresterii
economice .
In cadrul acestuia , Bancii Nationale i-a revenit raspunderea pentru adoptarea unei politici
monetare restrictive care sa evite derapajul catre hiperinflatie si sa permita reducerea treptata a
inflatiei , masurile stabilite de Consiliul de Administratie al Bancii Nationale fiind orientate astfel :
-eliminarea excesului de lichiditate generat de posibilitatile de mentinere a unor
disponibilitati ridicate ale statului in conturi deschise la bancile comerciale ;
48

-neacordarea unor noi credite in conditii preferentiale de dobanda si inchiderea celor

existente la scadenta acestora ;
-dimensionarea rationala si stricta a lichiditatii in sistemul bancar , astfel incat , pe de o parte
sa fie asigurata mentinerea sub control a cresterii masei monetare , iar pe de alta parte sa se creeze
conditiile pentru atingerea unor dobazi real pozitive in sistemul bancar.
-cresterea costului refinantarii de la Banca Nationala atat pentru a semnaliza optiunea
antiinflationista a politicii monetare cat si pentru a stimula bancile in cautarea unor surse alternative
de finantare .
Toate aceste masuri au fost aplicate gradual pentru a se evita transmiterea unor socuri
sectorului real si pentru a lasa acestuia suficient timp de ajustare a comportamentului
In plus , masurile adoptate au vizat in exclusivitate controlul monetar indirect , caracteristic
economiei de piata , evitandu-se tentatia revenirii la masuri dirijiste . Toate instrumentele folosite
existau deja in mod formal in arsenalul Bancii Nationale nefiind deci , nevoie de noi modificari ale
reglementarilor care ar fi starnit neincredere si suspiciune . Astfel , creditele de licitatie fusesera
aprobate ca mecanisme inca din septembrie 1991 chiar daca utilizarea lor a fost sporadica . In
privinta mecanismului valutar acesta a ramas in coordonatele aplicate inca din mai 1992 ,
schimbarile care au intervenit vizand numai ameliorarea conditiilor pentru atingerea unui curs de
echilibru pe piata valutara .

Instumentele politicii monetare utilizate in cursul anului 1993

In anul 1993 nu au fost introduse noi instrumente de politica monetara dar utilizarea lor a
fost substantial imbunatatita si diversificata pentru a urma fidel orientarea politicii monetare .
Controlul lichiditatii s-a realizat prin parghia indirecta a limitarii volumului refinantarii , prin
mecanismul rezervelor obligatorii si prin trecerea spre rate real pozitive ale dobanzii . Ca urmare a
nivelului ridicat al depozitelor guvernamentale in sistemul bancar ca si a plafoanelor generoase de
credite preferentiale , in prima jumatate a anului emisiunea monetara s-a situat practic la nivelul
cererii de credit . Dupa crearea contului centralizatal trzoreriei statului , Banca Nationala a inlocuit
partial prin linii curente de credit lichiditatea pe care o drenase din sistemul bacar , aceasta
reprezentand o prima limitare a emisiunii monetare si , in plus , a majorat semnificativ costul
fondurilor chiar daca nu inca suficient de mult pentru a depasi ritmul inflatiei .
In ultimele luni ale anului , Banca Nationala a revenit , in forta de aceasta data , la utilizarea
instrumentelor de refinantare adecvate economiei de piata. Astfel , creditul de licitatie ce
prefigureaza operatiunile de open-market a crescut saptamana de saptamana , de la un nivel mediu
de 131 miliarde lei in septembrie pana la 573 miliarde lei in decembrie , Consiliul de Administratie
decizand ca intr-un interval de timp relativ scurt ponderea creditului de licitatie in totalul lichiditatii
oferite de banca centrala sa creasca pana la circa 50%.
De asemenea , pana in luna octombrie bancile comerciale puteau dispune practic nelimitat
de refinantarea Bancii Nationale prin intermediul operatiunilor in descoperire de cont (overdraft),
care fusesera concepute a fi utilizate doar pentru nevoi de plati curente evitand incetinirea
decontarilor interbancare ; aceste credite curente erau insa acordate automat prin sucursalele
teritoriale ale Bancii Nationale si la un cost care , desi aparent ridicat (106%) ramanea cu mult sub
rata inflatiei . Intrucat in noile conditii Banca Nationala si-a propus sa tina sub control strict
lichiditatea , functionarea operatiunilor in descoperire de cont a suferit trei modificari esentiale :
-consolidarea si centralizarea zilnica a conturilor societatilor bancare la centrala Bancii
Nationale , in acest fel Banca Nationala putand monitoriza indeaproape nivelul refinantarii efective
.
49

-semnalizarea caracterului exceptional al finantarii in descoperit de cont prin majorarea

substantiala a costului acesteia . Astfel , de la 1 octombrie creditul in descoperire de cont a fost
acordat cu o rata a dobanzii de 150% , iar de la 1 noiembrie nivelul a fost ridicat la 250% .
Consiliul de Administratie a apreciat ca acest credit va putea sa aiba o pondere de 10-20% din
totalul refinantarii , in primele luni de dupa reorientarea politicii monetare . Ulterior , pe masura ce
bancile vor atrage de pe piata un volum sporit de resurse si vor administra mai prudent portofoliul
lichiditatilor , acest credit va avea un rol cu totul marginal .
-limitarea volumului creditului in descoperit de cont , la maximum 75% din volumul
fondurilor proprii ale bancilor . In cazul in care aceasta limita este depasita Banca Nationala trece la
masuri speciale de supraveghere si de restabilire a lichiditatii societatii bancare respective , aceasta
masura intrand in vigoare in luna februarie 1994 .
Practic , la sfarsitul anului 1993 erau reactivitate toate instrumentele de politica monetara
prefigurate inca din anii anteriori pentru controlul indirect al agregatelor monetare . Sinteza
evolutiei volumului si structurii refinantarii Bancii Nationale in anul 1993 este prezentata in tabelul
de mai jos ,impunandu-se precizarea ca aplicarea acestor mecanisme a presupus , totusi , adoptarea
mai multor reglementari tehnice specifice ca si un intens efort de explicare a ratiunilor care au
condus la noua orientare a politicii monetare .
Nivelul si structura refinantarii de la B.N.R. in anul 1993

Total
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembri
e
Octombri
e
Noiembri
e
Decembri
e

383,2
354,0
377,5
374,2
416,6
535,3
777,1
1062,5
1219,7
1501,2
1326,0
1541,2

Linii
de
credit
Curente
65,7
52,4
71,2
12,3
49,3
198,8
474,4
736,2
760,0
400,6
377,2
473,9

Linii speciale cu
dbd.
Preferentiala

Credite
de
licitatie

233,2
240,0
306,0
361,5
363,7
299,3
301,7
303,3
304,6

73,9
61,0
22,7
131,0

Credite
pe
termen
fix
9,7
13,6
9,9
-

305,8

443,2

351,6

306,3

573,1

69,4

306,9

572,9

187,5

Credite
overdraf
t
0,7
0,6
0,3
0,4
0,6
0,9
1,0
13,9
24,1

In anul 1993 , politica dobanzilor a inregistrat evolutii esentiale , o data cu intreaga politica
monetara a Bancii Nationale . Rata de referinta a Bancii Nationale nu s-a modificat ramanand 70%
de-a lungul intregului an iar rata medie efectiva a dobanzii de refinantare s-a situat , in cea mai mare
50

parte a anului , cu mult sub acest nivel , inregistrand un minimum in luna aprilie , cand a atins circa
20% situandu-se astfel chiar sub nivelul inregistrat in primul trimestru al anului 1992 . Incepand din
luna mai , rata medie a dobanzii Bancii Nationale a inceput sa creasca , mai lent pana in luna
septembrie si apoi foarte abrupt in ultimul trimestru al anului , semnalizand astfel in mod hotarat
orientarea antiinflationista a politicii Bancii Nationale , efectul repercutandu-se de la inceputul
anului 1994 .Rezultatele au fost promitatoare : pe seama dobanzilor real pozitive , atat la Banca
Nationala cat si pentru depozitele atrase si creditele acordate de sistemul bancar s-au putut tempera
presiunile si anticipatiile inflationiste si s-a asigurat stabilizarea cursului leului prin parghii specifice
pietei dovedindu-se astfel ca politica monetara poate indeplini , chiar in perioada de tranzitie , un rol
insemnat in stabilizarea mediului economic.
Evolutia nivelului si structurii dobanzilor de refinantare in anul 1993
Rata medie
Ponderata
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembr
ie
Octombri
e
Noiembri
e
Decembri
e

38,5
34,8
28,8
20,3
24,3
40,3
49,3
54,7
59,1
91,1
92,4
120,5

Linii de
credit
Curente
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0
70,0

Linii speciale
cu
Dbd.
Preferentiala
17,3
17,9
19,1
18,6
18,2
16,7
18,7
16,6
16,2

71,0
71,0
71,0
79,8

Credite
pe
termen
fix
71,0
75,0
80,0
-

16,6

114,7

150,0

16,6

128,6

250,0

16,6

175,5

250,0

Credite
de
licitatie

Credite
over
draft
78,0
78,0
78,0
78,0
78,0
78,0
78,0
78,0
106,

( d ) Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1994

Obiectivul primordial fixat de Banca Nationala a Romaniei in cooperare cu Guvernul pentru
anul 1994 a fost reducerea drastica a ratei inflatiei de la aproape 300% in 1993 , la cel mult 75% in
1994 . Acest obiectiv a fost privit la inceput cu circumspectie de catre publicul larg a carui incredere
fusese erodata de insuccesele din anii anteriori . In consecinta , mix-ul de politici a trebuit sa fie
formulat cu mare atentie astfel incat sa conduca la redobandirea increderii in leu .
Astfel , Banca Nationala a folosit , inca din ultimele luni ale anului 1993 , doua instrumente
convergente : cresterea puternica a ratelor dobanzii si dimensionarea riguroasa a emisiunii monetare
. Este important de mentionat faptul ca , intr-o economie evoluata , este suficienta utilizarea unui
51

singur instrument din cele amintite : fie prin controlul bazei monetare sunt influentate ratele
dobanzii , fie prin cresterea dobanzii este influentata cererea de rezerve monetare . In cazul
particular al tarii noastre insa , utilizarea concomitenta a celor doua instrumente a avut o dubla
ratiune :
1. Transmiterea unui mesaj lipsit de ambiguitate privind orientarea politicii monetare .
Dupa ce timp de trei ani rata medie a inflatiei s-a mentinut la doua cifre lunar si chiar s-a
inscris pe o tendinta ascendenta , ruperea cercului vicios al neincrederii nu se putea realiza decat
printr-un semnal viguros si clar diferit de configuratia anterioara a politicii monetara ; or , pana in
anul 1994 , in diferite etape , Banca Natinala a incercat limitarea inflatiei fie prin controlul
expansiunii monetare ( ianuarie-septembrie 1991 ) , fie prin cresterea ratelor dobanzii ( maiseptembrie 1992) , insa rezultatele obtinute sunt departe de cele scontate , acest fapt datorandu-se si
nesincronizarii cu celelalte componente ale politicii economice rezultatul fiind lipsa de
credibilitate .
2. Imperfectiunea mecanismului de transmisie a politicii monetare.
In timp , aceasta s-a manifestat , pe de o parte , prin comportamentul inadecvat al sectorului
bancar care nu receptat semnalele bancii centrale in sensul dorit de aceasta , fiind sugestiv in acest
sens faptul ca Banca Nationala a inceput sa semnalizeze intentia de a reduce inflatia inca din 1993 ,
mai intai prin reducerea lichiditatii disponibile pe piata ( din luna august), iar apoi prin majorarea
puternica a ratelor dobanzii pentru creditele de refinantare (din luna octombrie) . Cu toate acestea ,
pana la sfarsitul anului 1993 bancile comerciale au resorbit socul fara a modifica in mod substantial
dobanzile in relatiile cu clientii nebancari , acestea ramanad puternic negative in termani reali . Pe
de alta parte , chiar atunci cand bancile comerciale transmit un semnal clar nu este sigur ca reactia
sectorului real va fi in concrdanta cu obiectivul urmarit , de multe ori aceasta neconcordanta avand
drept cauza ambiguitatea mesajului , iar alteori aceasta reactie intarziata datorandu-se existentei
unor rigiditati si disfunctionalitati .
Aceasta abordare nu a fost de natura sa genereze desincronizari intre impactul celor doua
instrumente , cum s-ar fi putut intampla intr-o economie cu o piata financiara rafinata si complexa ,
de aceea , Banca Nationala adoptand decizia ca , in paralel cu majorarea puternica a ratelor dobanzii
sa tina sub control strict lichiditatea din sistemul bancar .
Controlul lichiditatii a fost realizat atat prin diminuarea drastica a refinantarii disponibile in
conditii curente , cat si prin modificarea regimului rezervelor obligatorii (de la1 februarie 1994)
care a atras o majorare substantiala a acestora (cu 60 miliarde lei pe ansamblul sistemului bancar)
fara ca aceasta cerere aditionala de rezerve sa fie acomodata printr-o oferta de creatie monetara .
De asemenea , ratele nominale ala dobanzilor practicate de Banca Nationala au inceput sa
scada din luna mai 1994 fiind asfel respectata regula potrivit careia ,pentru a fi eficace , cresterea
dobanzilor trebuie sa se produca brusc , iar scaderea gradual pe masura atenuarii presiunilor
inflationiste . Astfel , pana la sfarsitul anului , in fiecare luna Banca Nationala a redus ratele la una
sau mai multe din dobanzile practicate de ea , procedura fiind astfel conceputa incat dobanzile
Bancii Nationale sa ramana pozitive in termeni reali pentru a nu antrena diminuarea increderii in leu
si pentru a nu pune astfel in pericol consistenta programului de stabilizare macroeconomica , in
plina desfasurare .

52

Dupa depasirea momentului critic din primele luni ale anului , controlul expansiunii bazei
monetare s-a facut mai putin rigid , urmarindu-se insa in permanenta corelarea acestuia cu
obiectivul final programat .
Grafic nr.1
Ratele dobanzilor aplicate de Banca Nationala in 1994

25,0

procente; rate medii

lunare

linii speciale
pret de consum
linii de credit

20,0

medie
licitatie
overdraft

15,0

termen fix

10,0
5,0
0,0
I

Este semnificativ faptul ca , incepand din luna mai , creditul neguvernamental a crescut in
termeni reali contribuind astfel la ameliorarea performantelor economiei , aceasta crestere fiind
posibila pe fondul majorarii puternice a economiilor populatiei dinsistemul bancar , al scaderii ratei
inflatiei mai rapid chiar decat se anticipase , al ameliorarii vizibile a soldului platilor externe curente
, al cresterii rezervelor internationale si al unei stabilitati remarcabile a cursului de schimb pe piata ,
acest complex de factori conducand la redresarea increderii publicului in leu , ceea ce a evitat o
noua explozie inflationista si a justificat optiunea bancii centrale pentru a permite cresterea rapida in
termeni reali a masei monetare . In acest fel , a devenit posibil un fapt aparent paradoxal : desi
cresterea nominala a masei monetare s-a situat in 1994 foarte aproape de nivelul inregistrat in anul
1993 ( + 138,1% fata de 141%) , rata inflatiei a scazut chiar mai mult decat se anticipase de la 295%
la 61,7% , explicatia fundamentala a acestei evolutii fiind aceea ca in anul 1994 s-a manifestat
coerenta de ansamblu a politicii economice care a modificat radical increderea publicului .

53

( e ) Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1995.

Obiectivul explicit al politicii monetare a fost reducerea ratei inflatiei pana la 30% , in
conformitate cu programul stabilit in conlucrare cu Guvernul , indeplinirea acestui obiectiv
permitand Romaniei inscrierea in grupul tarilor in tranzitie cu performante bune . Intru-cat pe plan
international rata redusa a inflatiei este perceputa drept un semn al stabilitatii macroeconomice ,
indeplinirea obiectivului propriu a constituit o premisa a cresterii interesului investitorilor straini
fata de tara noastra si , pe un plan mai general , un punct gastigat in demersul Romaniei pentru
integrarea europeana .
Grafic nr.2
miliarde lei; sfarsitul
perioadei

Evolutia masei monetare in 1995

20000,0

depozite in valuta

18000,0

depozite pe termen si conditionate

16000,0

disponibilitati la vedere

economii ale populatiei

numerar in afara sistemului bancar

14000,0
12000,0
10000,0
8000,0
6000,0
4000,0
2000,0
0,0
I

54

Grafic nr.3
Structura masei monetare in 1995

100%

depozite in valuta
depozite pe termen si
conditionate

80%

economii ale populatiei

60%

disponibilitati la vedere
numerar in afara sistemului
bancar

40%

20%

0%
I

Incepand din anul 1994 au fost puse in evidenta corelatiile majore din domeniul monetar
care permit , concomitent , cresterea in termeni reali a masei monetare si a creditului , reducerea
inflatiei si stabilizarea in termeni relativi a cursului valutar , aceste corelatii vizand urmatoarele :
1. Cresterea mai rapida a economiilor populatiei decat a masei monetare si a creditului
neguvernamental , aceasta reprezentand ancora de baza utilizata pentru a dobandi si pastra
increderea in moneda nationala , aratand implicit ca fortarea creditului si a masei monetare
antreneaza derapaje inflationiste .
2. Cresterea masei monetare in sens larg ( M2) mai rapid decat a celei in sens restrans ( M1) si
decat a bazei monetare ( M0) , aceasta crestere a respectivei componente indicand adancirea
intermedierii financiare , caracteristica a unei economii sanatoase .
3. Mentinerea ratelor dobanzii pe un palier mai ridicat decat deprecierea monedei nationale , astfel
incat sa fie descurajata pastrarea valutei . Corelatia a fost mentinuta incepand din primavara
anului 1994 , fiind a doua ancora a programului antiinflationist .

55

Corelatii monetare fundamentale

Indicatori
Economii ale populatiei
Masa monetara in sens larg (M2)
Masa monetara in sens restrans
(M1)
Baza monetara (M0)
Credit neguvernamental (total)
Credit neguvernamental (in lei)
Inflatia masurata prin :
- Preturi la consumator
- Preturi la producator
- Deflator P.I.B.
Deprecierea leului
Rata medie a dobanzii de
refinantare

Crestere in 1994 fata de 1993 ,

Calculata pe baza :
Nivelurilor
Nivelurilor la
medii
Sfarsit
de
anuale
perioada
192,8
322,4
140,5
138,1
93,6
103,2
116,3
121,1
101,7

- procente Crestere in 1995 fata de 1994 ,

Calculata pe baza :
Nivelurilor
Nivelurilor la
medii
sfarsit
de
anuale
perioada
181,2
88,3
97,1
71,6
74,7
56,2

109,6
93,5
83,1

78,1
81,2
72,0

136,7
61,7
140,5
73,4
139,2
X
117,8
38,5
90,1% in 1994

32,3
35,1
35,8
22,8

71,1
73,3
55,7
27,8
32,0
X
45,9
45,9% in 1995

In mod evident , Banca Nationala controleaza direct numai baza monetara si urmareste
efectele masurilor sale de politica monetara in evolutia celorlalte agregate monetare . Un instrument
utilizat activ, si in anul 1994 si in anul 1995 , a fost rata dobanzii , mentinerea acesteia in palierul
real pozitiv de-alungul intregului an intarind increderea publicului in moneda nationala . De
asemenea , dobanzile nominale s-au aflat pe o panta descendenta , mai putin pronuntata insa decat
aceea a ratei inflatiei ; principalul motiv pentru care scaderea dobanzilor nu a fost mai rapida a fost
ca accentuarea dezechilibrului extern a indemnat piata la mai multa prudenta in acest fel fiind
stimulat procesul de economisire .
Cresterea semnificativa , in termeni reali , a economiilor populatiei in sistemul bancar , a
fost efectiv principala ancora antiinflationista utilizata in anul 1995 .
De asemenea , ratele dobanzilor practicate de Banca Nationala in 1995 nu au mai inregistrat
evolutiile de amploare din anii anteriori , ca linie generala , trendul fiind descendent pana in luna
septembrie marcand tendinta de relaxare prudenta a politicii monetare ; astfel rata medie a coborat
de la 57,1% in ianuarie , la 42,2% in aprilie , pentru ca apoi sa oscileze in palierul cuprins intre
40,8% si 42,0% pana in luna octombrie inclusiv .
Deteriorarea balantei de plati si presiunile inflationiste au determinat Banca Nationala sa
revina la o politica de dobanzi mai restrictiva : drept urmare , rata medie a dobanzii a crescut in
noiembrie la 43,3% , iar in decembrie la 47,2% , aceasta orientare avand in vedere reducerea
deficitului extern fara o depreciere de proportii a leului si , implicit , in conditiile limitarii inflatiei .
Principalele rate ale dobanzii bancii centrale ( graficul numarul ) au cunoscut urmatoarea
dinamica :
1. rata de referinta ( taxa oficiala a scontului ) a scazut treptat de la 55%pe an in ianuarie pana
la 33% in decembrie , luna in care a fost majorata la 35% .
56

2. dobanda de licitatie a urmat o traiectorie apropriata de cea a ratei de referinta , nivelul ei

coborand de la 64% pe an in luna ianuarie la 37,7% in octombrie , dupa care a crescut rapid ,
pana la 63,9% in medie , in decembrie .
3. rata lombard a coborat de la 105% pe an in ianuarie la 90% in noiembrie , revenind apoi de la
jumatatea lunii decembrie , la 100% .
Grafic nr.4
Ratele dobanzilor la credite acordate de BNR in 1995
procente lunare

9,0

pref erentiall

8,0

v ariatia preturilor de consum

al populatiei
structural

7,0

special

6,0

licitatie
lombard

5,0

rata medie

4,0
3,0
2,0
1,0
0,0
I

In ultima parte a anului 1995 , Banca Nationala a inasprit si politica privind rezervele
obligatorii ale bancilor comerciale , acest demers vizand deopotriva reducerea lichiditatii
disponibile , pentru a limita procesul de multiplicare a bazei monetare , cat si semnalizarea
neechivoca a preocuparii Bancii Nationale pentru restabilirea echilibrului financiar si valutar.
Modificarea ratei aferente componentei in valuta din bilantul bancilor comerciale , intrucat
problemele cele mai acute erau generate de sectorul extern ; astfel rata rezervelor obligatorii a
crescut de la 16% la 20% in octombrie , si apoi la 40% in noiembrie , in cazul in care rezervele sunt
constituite in valuta , iar in cazul constituirii in lei , cresterea a fost de la 7,5% la 9% si , respectiv ,
la 20% .
In concluzie , raportata la obiectivul declarat inca de la inceputul anului privind rata inflatiei
se poate aprecia ca politica monetara s-a inscris in parametrii urmariti , cu toate acestea , in ultima
parte a anului facandu-se simtite anumite tensiuni al caror efect s-a manifestat intr-o tendinta de
crestere a ratei lunare a inflatiei , contracarata , partial , prin inasprirea caracterului politicii
monetare .

57

( f ) Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1996

a. Principalele evolutii :
Sinteza evolutiilor monetare in anul 1996 releva rezultatele mixte , cu tendinta de inrautatire .
Inflatia , masurata prin oreturile la consumator , a continuat sa evolueze pe o panta descendenta in
primul trimestru ; ulterior , aceasta s-a reinflamat continuu , ajungand la sfarsitul anului la 56,9% .
Evolutiile mediilor lunare in cadrul trimestrelor atesta convingator puternice presiuni inflatiniste ce
s-au acumulat pe parcursul anului , culminand in luna decembrie cu 10,3%.

Evolutia inflatiei in 1996

Rata trimestriala
Tr.I
Tr.II
Tr.III
Tr.IV

Rata medie lunara

4,9
8,5
14,3
20,1

1,6
2,8
4,5
6,5

- procente Rata medie lunara

actualizata
21,1
38,6
70,5
117,7

Cresterea bazei monetare a fost generata exclusiv de activele interne nete ale Bancii
Nationale a Romaniei , in principal de creditele de refinantare . Expansiunea bazei monetare cu
3186,4 miliarde lei ( 67,9% ) are in contrapartida , in principal cresterea refinantarii , cu 4345,6
miliarde lei ( sau 118,1% ) si a creditului acordat Trezoreriei Statului ( cu 303 milirde lei ) .
Activele externe nete ( prin micsorare cu circa 290 milioane dolari SUA ) au contribuit la o
absorbtie de baza monetara . Ca urmare , calitatea activelor Bancii Nationale s-a deteriorat : au
crescut creantele ( in lei ) si au scazut activele lichide ( in valuta ) .

Evolutia bazei monetare si a contrapartidei acesteia

Indicatori din
Bilantul B.N.R.

Stoc la :
31.12.
31.12.
1995
1996

Variatie

58

Indicator

- miliarde lei Stoc la :

31.12. 31.12 Variati
e
1995
.
1996

Active externe nete

Active interne nete
Credit guv. net
Refinantare
Disponibil in valuta
la BRCE

-631,5
5322,3
-28,6
3678,5
836,4
836,0

-2155,7
10033,1
274,8
8024,1
797,6
936,6

-1524,2
+4710,8
+303,4
+4345,6
-38,8
+100,6

Baza
monetara
Emisiune
Disponibilitati
ale bancilor
comerciale

4690,
9
3951,
4

7877,
3
5902,
4

+3186,
4
+1951,
0

739,5

1974.
9

+1235,
4

Increderea in moneda nationala a inregistrat , de asemenea , fluctuatii cu o tentinta de

deteriorare spre sfarsitul anului .
Dinamica pozitiva in termeni reali a economiilor populatiei , din prima parte a anului ( cu
18.3% ) , reflecta consolidarea si chiar usoara crestere a cererii de bani . Inregistrand o tendinta
inversa in partea a doua a anului ( scazand cu 8,1% in termeni reali ) cresterea economiilor
populatiei a depasit , pe intreg anul , doar cu 9% rata inflatiei .
Similar , viteza de rotatie a banilor , dupa ce a atins la inceputul anului nivelul cel mai scazut
, s-a inscris pe o usoara tentinta ascendenta , atestand presiuni inflationiste . Procesul de monetizare
a economiei ( raportul masa monetara /PIB ) nu s-a consolidat .
Evolutia creditului neguvernamental in valute impune , de asemenea , un comentariu util .
Desi in 1996 dobanzile in lei au fost in scadere , tinzand sa devina real negative , procesul de
creditare in valuta a luat amploare ; astfel , creditele in valuta exprimate in dolari au crescut cu
circa 30% . Aceasta evolutie este de regula asociata cu doua motive principale : accesul limitat la
creditele in lei ( care nu se confirma in 1996 ) sau costul mai scazut ( dobanda ) al creditelor in
valuta . Fenomenul se datoreaza in mare masura orientarii prioritare a creditelor in valuta catre
anumite categorii de imprumutati ( sectoarele economiei cu miscarea cea mai lenta a preturilor in
acest an , respectiv producatorii si distribuitorii de produse cu preturi administrate de pilda ,
energia ) . Totodata , bancile au preferat sa acorde credite in valuta si nu sa vanda valuta , pentru a
fructifica diferenta de curs , anticipand o depreciere a cursului .
In prima jumatate a anului , politica monetara a evoluat , pe ansamblu , in linie cu programul
fixat . Baza monetara a crescut cu 6,4% ( programul annual prevazand o crestere de 12,5% ) , masa
monetara majorandu-se cu aproape 17,1% ( fata de o crestere de 32% prevazuta in program ) .
Activele interne nete ale sistemului bancar ,indicator important urmarit si prin acordul cu Fondul
Monetar International , au evoluat , de asemenea , in limitele proiectate . Dobanzile medii de
refinantare ale Bancii Nationale a Romaniei au fost superioare cresterii preturilor :ele s-au plasat
intre 49,7% si 42,3% pe an , cu tendinta constanta de scadere . Ratele dobanzilor din economie s-au
situat intre 49% si 57% pe an , fiind de asemenea superioare inflatiei . Dobanzile medii la depozite
au crescut treptat , de la 34% in ianuarie , la aproape 39% pe an in iunie .
In semestrul II al anului , evolutiile monetare nu au mai reusit sa se incadreze in parametrii
fixati din program . Baza monetara s-a majorat rapid ( cu circa 58% ) , cresterea anuala ajungand la
aproape 68% ( sau 54,7% calculata ca medie ). Factorul determinant al acestei cresteri l-au
constituit creditele de refinantare . Dupa ce in prima jumatate a anului acestea au evoluat temperat
( cu 20% ) , la sfarsitul anului soldul creditelor de refinantare crescuse cu peste 118% fata de
decembrie 1995 . Masa monetara s-a majorat cu inca 42% , creditul neguvernamental cu 35% , iar
cel guvernamental net cu circa 278% . Depozitele in valuta au marcat o expansiune notabila in
semestrul II , sugerand concretizarea asteptarilor nefavorabile privind evolutia cursului monedei
nationale . In ceea ce priveste dobanzile , tendinta a fost de reducere nominala si treptat , de plasare
a acestora sub nivelul inflatiei . Dobanda medie de refinantare a Bancii Nationale a Romaniei a
59

oscilat intre 55% si 40% pe an , cea de creditare ( practicata de bancile comerciale ) a coborat de la
circa 57% la 54% pe an . Dobanzile la depozite s-au mentinut intre 39 si 40% pe an .
b. Utilizarea instrumentelor de politica monetara
Si pentru anul 1996 , structura instrumentelor de politica monetara utilizate a ramas , in
general aceeasi . Acestea inincludeecanismele de refinantare , dobanzile Bancii Nationale a
Romaniei si rezervele minime obligatorii . In luna aprilie s-au introdus norme de lichiditate valutara
, in intetia de a descuraja creditarea in valuta . Regulamentul de refinantare nu a fost modificat
substantial , au fost aduse inca cateva precizari de intarire a disciplinei de refinantare , respectiv
masurile luate de Banca Nationala in situatia in care , in cursul unei zile , soldul debitor al unei
banci depaseste nivelul limita ( 75% din fondurile proprii ) .
In 1996 s-a manifestat , pentru prima data dupa 1992 , o inrautatire a raportului refinantare
credit neguvernamental . Pe parcursul anului , acest raport a crescut de la circa 20% la peste 27% ,
in ultimele luni . Cu alte cuvinte , expansiunea creditului din economie a avut ca resursa tot mai
importanta refinantarea de la banca centrala .
Indicatorii prezentati mai sus ofera indicii importante in privinta resorturilor expansiunii
monetare din anul 1996 . In ansamblu , refinantarea a constituit suportul monetar esential al cresterii
bazei monetare , expansiunii creditului si deci a masei monetare . Cresterea masei monetare pe
seama unor refinantari masive reprezinta principalul suport monetar al refinantarii inflatiei in 1996 .
Suportul de refinantare a fost , in 1996 , de 3747 miliarde lei . Creditele directionate
(clasificate de Banca Nationala a Romaniei drept credite structurale , credite preferentiale si credite
cu derogare de la regulamentul de refinantare ) au crescut cu 2126 miliarde lei .Soldul celorlalte
doua categorii de credite ( pe termen fix si lombard ) s-a redus .
Volumul absolut si relativ al creditelor directionate a crescut gradual . La jumatatea anului ,
acestea reprezentau 46,2% din total , pentru ca la finele perioadei analizate sa ajunga la 52,4% .
Daca adaugam si creditele acordate celor doua banci intrate in incapacitate de plata ( care , in esenta
, sunt tot directionate ) , ponderea acestor refinantari ajunge , la finele anului , la 78% din total
.Aceasta situatie reprezinta o constrangere majora in conducerea politicii monetare in directia
stabilitatii macroeconomice .
Ratele dobanzii la creditele de refinantare au fost in anii precedenti ca instrument de politica
monetara , indeosebi pentru imbunatatirea cererii de bani , grabirea ajustarii dobanzilor din
economie sau ca indicator orientativ . Pentru programul monetar pe 1996 , Banca Nationala si-a
propus utilizarea flexibila a acestui instrument , in scopul mentinerii cererii de bani si alocarii
rationale a resurselor de creditare .
Ca si in cazul refinantarii , si in politica de dobanzi Banca Nationala a operat in conditiile
unor constrangeri impuse de politica economica a guvernului , in particular de asigurare a unor
resurse mai ieftine pentru finantarea agriculturii . Ca atare , orietarea generala a dobanzilor de
refinantare , casi dinamica lor ca medie , poarta amorenta structurii creditelor de refinantare si a
interventiei Guvernului ( sau a Parlamentului ) in stabilirea acestor dobanzi . Pe langa dobanzile
consacrate pentru creditele structurale ( taxa scontului , fixata de Banca Nationala ) , s-au impus ,
treptat , si alte dobanzi , stabilite prin acte normative , in general legate de nivelul inflatiei trecute.
In urmatorul tabel sunt prezentate liniile de credit generate prin acte normative , destinatia ,
scadenta si nivelul dobanzii .

60

Acte normative in baza carora au fost angajate

credite destinate agriculturii , 1994-1996
Act normativ

H.G.nr. 25/1994
H.G.nr.354/1994
H.G.nr.639/1994
H.G.nr.767/1994
H.G.nr.426/1995
H.G.nr.698/1995
H.G.nr.699/1995
Legea
nr.20/96
art.1
Legea
nr.20/96
art.4
H.G.nr. 527/1996
H.G.nr.773/1996
H.G.nr.727/1996
Ordonanta de
urgenta nr.7/1996

Suma
max.
disponibiliza
ta
( mld lei )
655
662
500
500
1100
477
274
1100
928,6
1100
50
1300
1700

Credite
angajat
e
( mld lei
)
400
551,2
285,1
497,7
900
469
271,1
1049,8
925,7
677,9
43,2
800,4
1391

Credite
rambursat
e
( mld
lei )
400
551,2
285,1
497,7
900
469
271,1
1049,8
189,3
543,4
12,4
0,9
62,8

Rata dobanzii
percepute de B.N.R.
(%)
70
Taxa
oficiala
scontului
Taxa
oficiala
scontului

Termen
final de
rambursare

a
a

31.12.1994
nu se specifica
pe
masura
recoltarii
si
valorificarii
prod.
31.12.1995
30.06.1996
30.09.1996
30.11.1996
31.12.1996
12.05.1998
31.07.1997
31.07.1997
30.11.1996
30.09.1997

Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
Taxa
oficiala
a
scontului
In anul analizat , Banca Nationala a Romaniei a trbuit intr-adevar sa opereze in contextul
unor constrangeri majore date de prevederile actelor normative mentionate . Cu toate acestea , ea nu
a fructificat intotdeauna marja de manevra disponibila . Astfel , nici la debutul anului 1996 (in
contextul deprecierii din noiembrie 1995 ) si nici la finele anului 1996 , Banca Nationala a
Romaniei nu a reactionat promt prin majorarea dobanzilor pentru a transmite un semnal
corespunzator si a descuraja presiunile asupra cererii de credite .
Dobanda la creditul structural ( taxa oficiala a scontului ) a ramas nemodificata in cea mai
mare parte a anului ( 35% pe an ) . In aprilie , dobanda la creditele lombard a fost redusa de la 100%
la 90% pe an . Rata dobanzii la creditele de licitatie , cea mai flexibila , a tins sa scada usor : intre
ianuarie si decembrie a coborat de la circa 65% pe an , la 52,7% pe an .Din partea a doua a anului
aceste dobanzi au fost neacoperite in raport cu inflatia si nu au reactinat la acumularea tensiunilor
inflationiste .
In ansamblu , nivelul mediu al ratei dobanzii de refinantare a reflectat mai mult factori
aleatori ( legati de ponderea diferitelor mecanisme de refinantare sau decizii ale Guvernului sau
61

Parlamentului ) decat decizii voluntare ale autoritatii monetare . Precum dobanda de licitatie , nici
dobanzile medii de refinantare nu au fost superioare inflatiei ( in trimestrul II ) , si nu au crescut pe
masura intensificarii tensiunilor inflationiste .
Rezervele obligatorii , introduse in martie 1992 , au fost utilizate ca instrument de politica
monetara si in anul 1996 . In iulie 1996 , rata rezervelor obligatorii aferente depozitelor in valuta a
fost redusa la jumatate ( de la 20% la 10% pentru rezervele in lei si de la 40% la 20% pentru
rezervele constituite in dolari SUA ) , in scopul protejarii pozitiei financiare a bancilor comerciale .
De la 1 ianuarie 1996 , rata dobanzii penalizatoare pentru neindeplinirea rezervelor in lei s-a
modificat de la 100% la 110% pe an , dar a revenit la nivelul anterior incepand cu 1 aprilie .
Dobanda penalizatoare pentru neindeplinirea rezervelor in dolari a ramas aceeasi in 1996, respectiv
20% pe an . O data cu instituirea masurilor speciale de supraveghere in cazul bancii Dacia Felix ,
aceasta a fost exonerata de obligatia de constituire de rezerve . Similar , din iulie 1996 , aceeasi
scutire este aplicata si pentru Credit Bank , in urma declararii sale , de catre Banca Nationala a
Romaniei , in incetare de plati .
Mecanismul rezervelor obligatorii a permis absorbtia unui important volum de rezerve
bancare .
Pentru descurajarea acordarii de credite in valuta , incepand cu luna iulie a fost introdusa
norma de lichiditate valutara . Aceasta norma apare in completarea mecanismului de rezerve
minime obligatorii si afecteaza direct nivelul prevazut al rezervelor obligatorii in valuta . Desi
aplicarea acestei norme de lichiditate valutara a atras treptat maorarea ratei rezervelor obligatorii
pentru depozitele in valuta , aceasta initiativa de politica monetara nu a descurajat vizibil procesul
de creditare in valuta .

( g ) Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1997

Avand in vedere faptul ca la inceputul anului 1997 principalii indicatori macroeconomici
prezentau o deteriorare evidenta ( inflatia inregistrase in decembrie 1996 o rata lunara de 10,3% ,
deficitul contului curent a crescut de la 1,77 miliarde USD in 1995 la 2,57 miliarde USD in 1996-de
la 5% la 7,3% din P.I.B. ) , programul economic pentru 1997 al noului guvern s-a centrat pe
obiectivele majore ale stabilizarii macroeconomice si accelerarea restructurarii economiei acceptand
drept consecinta inevitabila un declin de 1-2% al P.I.B. .
Programul monetar al Bancii Nationale a Romaniei pe anul 1997 a urmarit integrarea
articulata a politicii monetare in ansamblul de politici macroeconomice si structurale . Decizia de a
stabili prin programul economic degrevarea politicii monetare de sarcinile privind finantarea
agriculturii , a sectorului energetic si a deficitului bugetar a atestat optiunea clara privind orientarea
politicii monetare spre controlul inflatiei .
Astfel , in contextul specific al programului economic pentru 1997 , politica monetara si-a
stabilit ca obiectiv atenurea impactului inflationist al liberalizarii preturilor si a cursului de schimb
din primele luni ale anului si scaderea ratei inflatiei spre niveluri lunare de 2-3% in partea a doua a
anului . Atingerea acestui obiectiv impunea , in conditiile date , proiectarea unei restrictivitati
crescute a politicii monetare in prima parte a anului , urmata de o relaxare prudenta in semestrul al
doilea . Pe langa obiectivul atenuarii repercursiunilor inflationiste ale ajistarii preturilor relative ,
caracterul restrictiv al politicii monetare din prima parte a anului era justificat si de necesitatea
contracararii inertiei si anticipatiilor inflationiste a caror manifestare s-a accentuat la sfarsitul anului
anterior .
Stategia politicii monetare a fost axata pe controlul efectiv al bazei monetare al carei ritm de
crestere a fost prevazut la un nivel inferior inflatiei , corelatia relativ stansa dintre baza monetara si
62

masa monetara certificand utilizarea celei dintai ca ancora nominala a programului monetar , astfel ,
fiind luate in considerare necesitatea drenarii excesului de lichiditate existent in sistemul bancar la
inceputul anului si restabilirea increderii populatiei in moneda nationala .

Grafic nr.5
Evolutia masei monetare si a inflatiei in 1997

35,0

procente
rata lunara a inflatieil
variatia lunara a masei monetarei

30,0
25,0
20,0
15,0
10,0
5,0
0,0
I

Obiectivul privind masa monetara a fost dimensionat astfel incat viteza de rotatie a banilor
la sfarsitul anului1997 sa revina la nivelul celei din luna decembrie a anului anterior , distributia
acestei variatii realizandu-se cu asumarea unei deteriorari a cererii de bani in cursul primului
trimestru , o usoara tendinta de refacere a acesteia in urmatoarele doua trimestre si o amplificare
sensibila a acestui comportament in trimestrul patru .
Banca Nationala a Romaniei si-a propus , de asemenea , aducerea si mentinerea la niveluri
real pozitive a ratelor dobanzilor tuturor categoriilor de depozite si credite , niveluri relativ inalte
ale dobanzilor nominale fiind considerate principala conditie si mijlocul cel mai eficace de refacere
a increderii in leu si de grabire a reluarii procesului de remonetizare a economiei .

63

Grafic nr.6

procente pe an

600,0

Principalele rate ale dobanzilor practicate de BNR

taxa scontului
credit de licitatie

500,0

credit lombard

400,0
300,0
200,0

100,0
0,0
1994

1995

1996

1997

Realizarea in parametrii proiectati a obiectivelor cantitative ale programului monetar

impunea sporirea capacitatii de reactie si de adaptare a politicii monetare la modificarile mediului
economic , pentru aceasta autoritatea monetara avand in vedere masuri de perfectionare si
flexibilizare a arsenalului de instrumente de gestionare a bazei monetare. Prima masura vizata a fost
aceea de stopare a creditelor directionate pentru agricultura si energie si de acordare a noilor credite
la dobanda pietei . In aceast context , in primele luni ale anului licitatia a fost mecanismul principal
de alocare a creditelor de catre Banca Nationala a Romaniei , la finele lunii aprilie renuntandu-se la
acordarea de credite de licitatie , lichiditatea din sistem reglandu-se prin cumparari si vanzari de
valuta . Pe de alta parte , rata dobanzii la creditul lombard a fost proiectata drept dobanda marginala
din sistem (cea mai ridicata ) . De asemenea , controlul lichiditatii a inclus si in anul 1997 utilizarea
mecanismului rezervelor minime obligatorii , acestea fiind majorata incepand cu 1 iulie , de la 7,5 la
10% , in contextul permanentizarii intrarilor de capital strain .
Pentru a creste eficacitatea controlului asupra bazei monetare Banca Nationala a Romaniei a
avut in vedere introducerea unui nou instrument cu caracter de piata : atragerea de depozite ale
bancilor comerciale la banca centrala .
De asemenea , s-a acordat atentie dezvoltarii pietei monetare afectata anterior de caracterul
neatractiv al ratelor dobanzii pe piata primara a titlurilor de stat , in acest sens , introducandu-se
sistemul emisiunii prin licitatie a titlurilor de stat care sa le asigure un randament stabilit in
conditiile pietei .

64

In anul 1997 mecanismul de refinantare in ansamblul sau , a functionat ca un instrument de

absortie monetara , volumul mediu al creditului de refinantare in 1997 reprezentand 11% din cel din
1996 . Dupa stoparea refinantarii directionate , creditele structurale , creditele cu dobanda
preferentiala si cele acordate cu derogare de la regulament s-au redus progresiv , prin rambursarea
creditelor structurale realizandu-se o absortie de 2660 miliarde lei .
La sfarsitul anului , in bilant mai figura un volum de 1,65 miliarde lei reprezentand creditul
cu dobanda preferentiala acordat conform Hotararii Guvernului nr. 61/1993 ( pentru procurarea de
tractoare si masini agricole ), cu scadenta la 31 martie 1999 si un volum de 578,1 miliarde lei
reprezentand credite acordate cu derogare de la Regulamentul nr. 3/1995 , destinate finantarii
agriculturii .
Incepand cu luna mai s-a restrans si creditul de licitatie deoarece restrangerea creditului
directionat s-a dovedit insuficienta .
Apelul la creditul lombard a fost sporadic , el atingand un maxim in februarie ( 166,6
miliarde lei ) cand deprecierea puternica a leului a creat unor banci dificultati de constituire a
rezervelor in lei aferente depozitelor in valuta .
In acest an , Banca Nationala a acordat credit special doar Bancorex-ului , in lunile
octombrie si noiembrie , credit care a crescut progresiv pana la 2974 miliarde lei . Ulterior creditul
special a fost acoperit prin titlurile de stat achizitionate de Banca Nationala de la banca in cauza .
Pe masura reducerii volumului creditului de refinantare , rolul dobanzii la acest credit s-a
atenuat sensibil .
Taxa scontului a fost marita la inceputul anului de la 35% la 50% si redusa dupa 15 iulie la
40% .
Rata dobanzii la creditul de licitatie a avut o evolutie furtunoasa atingand in luna martie un
maximum de 426,5% , datorita comportamentului distorsionat al unor banci aflate in deficit temporar
de lichiditate .
Pentru a descuraja apeluri la creditul lombard , banca centrala a stabilit rata dobanzii la
nivelul de 200% , in iulie , odata cu reducerea taxei scontului , rata lombard a fost stabilita la 140% .
Postul Refinantarea bancilor comerciale a inregistrat o scadere considerabila in 1997 .
Daca la sfarsitul anului anterior creditele de refinantare erau mai mult de un sfert din totalul activelor
bancii centrale , la sfarsitul anului 1997 mai reprezentau numai 1,2% ( 631,8 miliarde lei) .

65

Grafic nr.7
miliarde lei; media
zilnica

Evolutia creditelor de refinantare

de la BNR in 1997

6000,0

lombard
special

5000,0

de licitatie
directionat

4000,0
3000,0
2000,0
1000,0
0,0
I

( h ) Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1998

Obiectivul declarat al politicii monetare a fost coborarea ratei anuale a inflatiei la
nivelul de 45% in decembrie 1998 , fata de decembrie 1997 ( care era de 151,4% ) . Politica
monetara , sprijinita in parte de politica fiscala , a reusit din putinele performante economice
pozitive ale anului 1998 reducand rata inflatiei ( 40,6% ) chiar sub nivelul programat initial .
Conduita consecvent restrictiva a politicii monetare a constituit in 1998 factorul
decisiv al temperarii semnificative a inflatiei , autoritatea monetara adecvand gradul de
restrictivitate al acestei politici la conditiile concrete ale economiei . Prin impunerea unui control
foarte strict asupra variabilelor monetare , politica monetara a atenuat considerabil anticipatiile
inflationiste , precum si impactul asupra preturilor generat de ajustarile fiscale si de modificarea
preturilor administrate , prin acelasi comportament , in partea a doua a anului , politica monetara
temperand tendinta de depreciere mai accelerata a cursului de schimb si efectul ei asupra inflatiei.
Situarea ratei inflatiei cu 4,4 puncte procentuale sub nivelul programat a fost sustinuta si de
reducerea preturilor mondiale ( in special pentru materii prime si produse petroliere ) , precum si de
amanarea unor corectii de preturi interne , care insa se vor reflecta in evolutiile din anul 1999 .
In absenta sprijinului consistent al celorlalte politici economice , orientarea consecventa a
poliricii monetare spre atingerea obiectivului de inflatie fixat pentru anul 1998 a impus costuri
substantiale economiei romanesti , concretizate in :
1. cresteri mari ale ratelor dobanzilor ;
66

2. efectul de evictiune asupra creditului sectorului performant , generat atat de canalizarea

resurselor spre sfera bugetara , cat si de fenomenul selectiei adverse ;
3. o comprimare mai mare a productiei decat cea anticipata . Banca centrala , la randul ei , a
suportat cresterea costului atragerii de depozite pentru mentinerea bazei monetare la nivelul
programat . Realizarea acestui obiectiv in conditiile inconsistentei politicilor urmate , in special
a politicii veniturilor , a insemnat acceptarea unor rate ridicate ale dobanzilor la sterilizarea
excesului de lichiditate din sistemul bancar , acestea repercutandu-se asupra rezultatelor
financiare ale Bancii Nationale .
Pentru atingerea obiectivului sau final , politica monetara a optat si in 1998 pentru
strategia bazata pe ancora monetara , principalele avantaje pe care aceasta le ofera in economia
romaneasca fiind posibilitatea de control nemijlocit al bazei monetare de catre banca centrala si
corelatia stransa existenta intre variabilele monetare si inflatie ; raspunsul inflatiei la midificarile
bazei monetare si ale masei monetare fiind prompt si lipsit de echivoc in conditiile in care
fluctuatiile multiplicatorului monetar sunt limitate si previzibile , controlul bazei monetare
reprezinta in economia noastra mijlocul cel mai eficace de a aduce oferta de moneda la nivelul
cererii si astfel de a asigura controlul asupra inflatiei . Mai mult , ancora monetara prezerva
independenta politicii monetare , fiind mai adecvata unei economii care se confrunta atat cu socuri
ale cererii de bani cat si cu probleme de competitivitate externa .
Alegerea ancorei politicii monetare urmareste definirea unui indicator care sa maximizeze
eficacitatea acesteia , in conditiile specifice economiei de piata . Interventia bancii centrale este
esentialmente indirecta ea vizeaza in mod special unul dintre indicatorii monetari , dar influenteaza
si comportamentul celorlalti indicatori , pe principiul vaselor comunicante ; ancora utilizata de
Banca Nationala a fost baza monetara , efectul obtinut fiind cel scontat in planul controlului inflatiei
, insa insuficienta convergenta a mix-ului de politici economice a atras evolutii nedorite , fie in
privinta ratei dobanzilor , fie a cursului valutar .
Grafic nr.8
Ratele medii ale dobanzilor in anul 1998

procente pe an

140,0

activ a banci (pentru clienti

nebancari)
pasiv a banci (pentru clienti
nebancari)

120,0

la tranzactii interbancare

100,0

la titluri de stat

80,0
60,0
40,0
20,0
0,0
I

67

Constienta de impactul limitat al actiunilor sale asupra controlului bazei monetare,

Banca Nationala a incercat , totusi , la mijlocul anului 1998 sa imprime un trend descendent a
ratelor dobanzilor , insa acest demers nu a fost validat de piata intrucat nu era in consonanta cu
cadrul economic general si nu corespondea asteptarilor operatorilor de pe piata. Ca urmare , piata a
revenit in scurt timp la rate ridicate ale dobanzilor , aceasta experienta permitand formularea
urmatoarelor concluzii :
1. piata monetara functioneaza , iar fortele acesteia prevaleaza asupra unor actiuni ale bancii
centrale insuficient sprijinite de conditiile din economie .
2. banca centrala are o capacitate limitata de a controla concomitent mai multe variabile
monetare , in cazul de fata , reducerea ratelor dobanzii nefiind posibila daca expectatiile
inflationiste sunt ridicate , economisirea este scazuta si finantarea deficitului public se
realizeaza din resurse interne
Complexitatea si alternarea rapida a factorilor cu impact monetar , precum si intrarea in
vigoare de la 1 iulie a Legii nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei , au impus
bancii centrale preocupari pe linia perfectionarii , dar si a adaptarii instrumentelor sale la
prevederilor noii legi . Prin conjuctura sa speciala , anul 1998 a solicitat cresterea flexibilitatii
arsenalului de instrumente de politica monetara si intarirea capacitatii autoritatii monetare de a-l
utiliza potrivit obiectivelor fixate . De asemenea , modificarile rapide ale conditiilor de lichiditate
din sistem , independente de actiunea bancii centrale au impus schimbarea de la o etapa la alta a
masurii in care au fost utilizate instrumentele de interventie ale Bancii Nationale in scopul
contracararii impactului nedorit al factorilor autonomi ai lichiditatii .
Pe langa adversitatea unor factori ce au capatat aproape caracter permanent , politica
monetara a avut de rezolvat si o serie de dificultati financiare ale unor banci cu capital de stat, care
au continuat sa distorsioneze mecanismul de transmisie a politicii monetare .
Totusi creditele de refinatare nu au avut o influienta deosebita asupra lichiditatii din sistemul
bancar . Creditul structural a inghetat practic la suma de 556 miliarde lei , nemaifiind consumata
nici o rambursare ; pe de alta parte , bancile nu au facut apel nici la creditul lombard .
Taxa scontului s-a redus la 35% incepand cu august , iar dobanda la creditul lombard s-a
redus la 95% ( incepand cu luna august ) de la 140% .
In conditiile in care toata atentia a fost concentrata asupra bazei monetare , refinantarea de la
Banca Nationala a reprezentat in 1998 cel mai putin eficace instrument al politicii monetare .
Creditul de refinantare s-a redus in valoare medie zilnica cu 184,8 miliarde lei , pe seama
rambursarii creditelor acordate in anii anteriori cu derogare de la regulament sau preferential . Spre
sfarsitul anului , rambursarea acestor credite a fost stopata , dupa ce ritmul acestei operatiuni se
diminuase semnificativ de la jumatatea intervalului . La sfarsitul anului , Banca Nationala mai
detinea in portofoliu un volum mediu de credite de refinatare de 555,6 miliarde lei (cea ce
reprezenta numai 2,9% din nivelul mediu al bazei monetare ) .
Odata cu intrarea in vigoare de la 1 iulie a Legii nr. 101/1998 privind Statutul Bancii
Nationale a Romaniei care interzice creditarea pe descoperit de cont a bancilor , apelul bancilor la
acest credit a incetat , dupa ce creditul lombard a inregistrat niveluri reduse in lunile ianuarie si
februarie .
Creditul structural a inghetat practic la suma de 556 miliarde lei , nemaifiind consumata
nici o rambursare ; pe de alta parte , bancile nu au facut apel nici la creditul lombard .
68

Taxa scontului s-a redus la 35% incepand cu august , iar dobanda la creditul lombard s-a
redus la 95% ( incepand cu luna august ) de la 140% .
In conditiile in care toata atentia a fost concetrata asupra bazei monetare , refinantarea de la
Banca Nationala a reprezentat in 1998 cel mai putin eficace instrument al politicii monetare.
Creditul de refinantare s-a redus in valoare medie zilnica cu 184,8 miliarde lei , pe seama
rambursarii creditelor acordate in anii anteriori cu derogare de la regulament sau preferential . Spre
sfarsitul anului , rambursarea acestor credite a fost stopata , dupa ce ritmul acestei operatiuni se
diminuase semnificativ de la jumatatea intervalului .La sfarsitul anului , Banca Nationala mai
detinea in portofoliu un volum mediu de credite de refinantare de 555,6 miliarde lei ( ceea ce
reprezinta numai 2,9% din nivelul mediu al bazei monetare ) .
Odata cu intrarea in vigoare de la 1 iulie a Legii nr. 101/1998 privind Statutul Bancii
Nationale a Romaniei care interzice creditarea pe descoperit de cont a bancilor , apelul bancilor la
acest credit a incetat , dupa ce creditullombard a inregistrat niveluri reduse in lunile ianuarie si
februarie .
Pozitia Refinantarea bancilor si alte credite in suma de 613,4 miliarde lei s-a diminuat
cu 10,5% , ca si in anul 1997 , nivelul redus al acestei pozitii reflectand caracterul aproape neutru al
refinantarii de la Banca Nationala asupra lichiditatii din sistemul bancar .Nu au mai fost acordate
credite directionate , iar apelul bancilor la creditul lombard a fost foarte redus si odata cu 1 iulie
1998 creditarea pe descoperit de cont a fost interzisa .
La 31 decembrie 1998 se gaseau in bilantul Bancii Nationale credite de refinantare in
valoare de 555,5 miliarde lei ; 503,1 miliarde lei credite acordate Bancii Agricole in baza art.4 din
Legea nr.20/1996 ; 52 miliarde lei credite acordate bancii Dacia Felix in baza Legii nr.135/1996 ;
0,4 miliarde lei credite cu dobanda preferentiala acordate in conformitate cu H.G. nr.61/1993
privind sprijinirea producatorilor agricoli in procurarea de tractoare si masini agricole, cu scadenta
in 31 martie 1999 .
In anul 1998 , mecanismul rezervelor minime obligatorii a devenit mult mai activ decat il
consacra indeobste practica economica , rata rezervelor minime obligatorii majorandu-se in
februarie 1998 , de la 10% la 12,5% . Spre deosebire de sistemele bancare tipice in care banca
centrala este un creditor net al bancilor , in sistemul specific in prezent economiei noastre ,
majorarea ratei rezervelor minime obligatorii desi a impus anumite costuri suplimentare bancilor
nu a exercitat o actiune restrictiva asupra comportamentului lor de creditare , aceasta masura
avand ca efect reducerea rezervelor excedentare ale bancilor si diminuarea volumului si costurilor
operatiunilor de sterilizare efectuate de Banca Nationala.
Regulamentul privind rezervele minime obligatorii care a intrat in vigoare in luna august a
urmarit sa adapteze acest instrument la prevederile Statutului Bancii Nationale si sa sporeasca
eficacitatea bancii centrale in conducerea politicii monetare , principalele modificari fiind
extinderea bazei de calcul a rezervelor obligatorii si introducerea unei marje de fluctuatie a
rezervelor bancilor ( prin stabilirea unui nivel minim si a unuia maxim al rezervelor ) ; totodata ,
rata rezervelor minime obligatorii pentru mijloacele banesti in lei s-a majorat de la 12,5% la 15%,
iar pentru depozitele in valuta aceasta s-a diminuat de la 20% la 15% .
Majorarea rezervelor obligatorii era absolut necesara , atat ce semnal privind fermitatea
politicii monetare cat si pentru reducerea pozitiei net debitoare a bancii centrale fata de sistamul
bancar , care ii vulnerabiliza pozitia si , in final , ii putea submina credibilitatea . Prin modificarea in
doua trepte a rezervelor obligatorii , Banca Nationala nu a urmarit doar obiective de politica
monetara , ci si limitarea pe cat posibil , a poverii impuse implicit bancilor in privinta costurilor si a
69

managementului lichiditatilor , efectele noului mecanism al rezervelor obligatorii fiind in final

multiple :
1. s-au atenuat fluctuatiile mari ale rezervelor banesti ale bancilor , care au fost obligate la un
management mai prudent si mai riguros ;
2. a fost stimulata adancirea pietei interbancare , mai ales pentru tranzactii pe durate foarte scurte (
de la o zi la o saptamana ) ;
3. au fost descurajate speculatiile excesive pe piata valutara ;
4. totusi , impletirea caracteristicilor noului mecanism al rezervelor minime obligatorii cu
exercitarea unui control sever asupra lichiditatii din sistem a accentuau dificultatile financiare
ale bancilor cu probleme , care dupa o perioada mai calma , au reinceput in august sa
inregistreze deficite considerabile de rezerve , acestora asociindu-se si trendul ascendent al
dobanzilor pe piata monetara , care a agravat situatia bancilor cu probleme de lichiditate .

3.4 Politica ratei de schimb a B.N.R. in perioada 1990 1999

( a ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1991
Obiectivul declarat al Bancii Nationale , in domeniul valutar , pentru anul 1991 , a fost
realizarea convertibilitatii interne , limitate la operatiunile de cont curent , a monedei nationale ,
argumentele in favoarea unui asemenea obiectiv fiind numeroase si solide : convertibilitatea are un
rol decisiv in utilizarea mecanismelor de echilibrare macro si microeconomica ale pietei , sprijinind
astfel restructurarea , mareste credibilitatea externa a reformei aplicate in tara noastra si accelereaza
integrarea economiei Romaniei in piata mondiala . Realizarea practica a convertibilitatii s-a lovit
insa de restrictii severe : disproportii intre preturile interne si cele internationale , rigiditatile
structurale ale economiei nationale , pronuntatul deficit al balantei platilor curente , absenta
rezervelor valutare care sa garanteze stabilitatea cursului valutar .
Analizand argumentele pro si contra , Banca Nationala , impreuna cu Guvernul , a stabilit
atingerea obiectivului declarat , dupa parcurgerea mai multor trepte :
scimbarea paritatii oficiale , incepand cu 1 aprilie 1991 de la 35 lei/dolar la 60 lei/dolar ;
deschiderea pietei interbancare , ca instrument al pietei libere , in februarie 1991 , iar apoi si a
caselor de schimb valutar ;
unificarea , la 11 noiembrie 1991 , a cursului oficial cu cel al pietei interbancare .
Parcurgerea ultimei etape a fost decisa , impreuna cu Guvernul , intr-un moment de acuta criza
valutara , agravata de imprevizibila intarziere a finantarii externe pe termen lung .
Cu toate criticile ce s-au adus regimului valutar instituit la 11 noiembrie este indiscutabil
faptul ca el a permis continuarea reformei si poate , mai important depasirea crizei energetice ce
se profila pentru sezonul rece .
Conlucrarea si sincronizarea dintre Guvern si Banca Nationala s-au dovedit esentiale in
aceste imprejurari .

70

( b ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1992

Regimul valutar practicat in Romania a suferit , dupa anul 1990 , mai multe modificari, fapt
care a afectat increderea operatorilor pe piata si a intarziat atingerea obiectivelor macroeconomice
propuse . Modificarea repetata a regimului valutar a avut doua cauze fundamentale :
1. Strategia gradualista adoptata pentru liberalizarea preturilor si adaptarea la mecanismele
de piata . Avand in vedere distorsiunile mari din sectorul real al economiei , adoptarea unei
terapii soc limitata la domeniul valutar , ar fi generat probabil noi complicatii la nivel micro si
macroeconomic si ar fi putut compromite virtutiile reale ale unui regim valutar orientat dupa
principiile pietei .
2. Tendinta permanenta de a utiliza cursul de schimb ca o ancora antiinflationista . O
asemenea abordare poate fi viabila cu doua conditii : cursul luat ca baza sa fie realist si tara sa
dispuna de suficiente rezerve valutare .
Chiar daca aceste doua conditii sunt indeplinite cumulativ si , datorita altor cauze , inflatia
ramane inalta , cursul trebuie ajustat pentru a evita supraaprecierea monedei nationale . In tara
noastra , in intreaga perioada de dupa 1989 cursul s-a mentinut supraevaluat in comparatie cu
puterea externa de cumparare a monedei nationale , afectandu-se astfel echilibrul balantei de plati
prin descurajarea exportatorilor si incurajarea importatorilor .
Ca urmare , rezervele valutare existente la inceputul anului 1990 s-au epuizat rapid , fara o
influenta semnificativa asupra fenomenului inflationist .
Introducerea unui nou regim valutar , in luna mai 1992 , prin care agentii economici sunt
autorizati sa-si pastreze integral resursele valutare a fost menita sa recastige increderea operatorilor
pe piata si totodata , sa stimuleze echilibrarea balantei de plati , prin cointeresarea exportatorilor si
atragerea investitorilor straini . In acelasi timp , Banca Nationala a optat pentru deprecierea
controlata a cursului valutar , astfel incat acesta sa atinga nivelul de echilibru stabilit pe piata .
Obiectivul Bancii Nationale a fost de aceasta data , sa stimuleze restabilirea echilibrului
extern renuntand la utilizarea cursului ca ancora antiinflationista care s-a dovedit nerealista si cu
implicatii colaterale primejdiose . Actualul regim valutar reprezinta cea mai impotanta parghie de
atragere a fluxurilor de capital extern componenta a balantei de plati extremde sensibila la
modificarile institutionale care afecteaza libera circulatie a capitalului .
Noua tentativa de stabilizare a cursului in ultimul trimestru al anului 1992 a fost prematura ,
antrenand efecte nefavorabile nu numai asupra echilibrului extern in sine , dar si asupra increderii
operatorilor pe piata . Noile majorari de preturi din ultimele luni ale anului 1992 au avut drept
pretext alinierea la cursul de 430 lei/dolar al momentului . In realitate , tocmai ca urmare a
neincrederii in stabilitatea acestui curs anticipatiile inflationiste functionand in conformitate cu
legile , nescrise ale pietei in numeroase cazuri au fost luate in calcul marje suplimentare ; drept
urmare , se poate aprecia ca mentinerea fortata a unui curs supraevaluat conduce la deteriorarea
balantei de plati , fara a avea nici macar virtutea de a reprezenta un mijloc eficient de realizare a
stabilitatii preturilor .
Politica valutara se afla intr-o stransa intercorelare cu alte componente ale politicii
economice ; astfel mentinerea caracterului centralizat pentru o parte insemnata a importurile
71

( in special de petrol , gaze si alte resurse primare ) reduce pana la anihilare elasticitatea cererii in
raport cu pretul si submineaza politica de curs valutar . Consecinta vizibila a cestei inelasticitati ,
caracteristica existentei unor preturi calculate si nu propriu-zis libere , reprezinta transmiterea
integrala a deprecierii cursului in nivelul preturilor de import , acest fenomen creand impresia unei
relatii cauza/efect pornind de la curs catre preturi care insa surprinde incomplet relatiile complexe
dintre cele doua variabile . In fapt , aceasta interpretare ignora efectul initial al inflatiei interne
asupra puterii de cumparare a monedei nationale care se reduce in comparatie cu puterea de
cumparare a monedei straine .
Pe langa reducerea puterii de cumparare a leului datorata inflatiei interne , nivelul cursului
de schimb a fost influentat negativ si de reducerea cererii pentru moneda nationala (prin scaderea
exporturilor ) , mai accentuata decat reducerea ofertei de lei ( prin scaderea importurilor) . In acest
fel , pierderea unor piete de export a condus la presiuni suplementare in directia deprecierea leului ,
accentuand efectele produse de inflatie .
Asa cum s-a putut constata practic de-a lungul anului 1992 , daca elasticitatea importurilor a
fost extrem de scazuta in raport cu cursul , nu acelasi lucru se poate spune despre exporturi care au
reactionat la orice modificare a cursului real de schimb ; cu alte cuvinte , este de asteptat ca , in
masura continuarii alocarii administrative a unor resurse pentru importuri , deprecierea cursului de
schimb sa conduca mai lent la restabilirea echilibrului extern si cu pretul unei inflatii interne mai
ridicate , insa este in logica reformei sa se abandoneze centralizarea importurilor , potentandu-se
astfel efectele benefice ale utilizarii consecvente a mecanismelor pietei .
Cum stabilizarea cursului leu nu poate fi abordata in afara efortului de reducere a inflatiei
interne si de echilibrare a balantei export import ; Banca Nationala a Romaniei a prezentat
Parlamentului un program de politici integrate in domeniul monetar , valutar , comerciale , fiscal etc
.( Raportul privind regimul valutar si masurile necesare pentru stabilizarea cursului leului) . In
domeniile sale de activitate monetar si valutar Banca Nationala a Romaniei a trecut in august
1993 ,la punerea in practica a unui prim set de masuri, dar stabilizarea cursului leului va fi foarte
dificila in lipsa unui pachet coerent de politici ( care sa includa si celelalte domenii ) , si fara o
finantare externa corespunzatoare .

( c ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1993

Segmentul cel mai sensibil al politicii monetare l-a reprezentat , in intreaga perioada de
tranzitie , politica valutara . Aceasta , si in mod special cursului leului s-a aflat neincetat in atentia
opiniei publice si a fortelor politice , intrucat impactul asupra vietii de zi cu zi este mai lesne
sensibil , in plus , politica valutara fiind considerata o trasatura definitorie a suveranitatii nationale ;
acesti factori atrag un risc implicit : ca politica valutara sa fie abordata mai degraba emotional decat
pragmatic atasandu-se unor obiective cantitative fara semnificatie reala , o imprtanta disproportionat
de mare . Astfel , nu de putine ori , opinia publica a acordat nivelului cursului valutar un statut cu
totul aparte , fara a tine seama de corelatiile obiectiv necesare ce trebuie sa existe intre nivelul
cursului , pe de o parte si diferentialul de inflatie , costul creditului , situatia balantei comerciale si a
rezervei valutare , pe de alta parte .
In afara factorilor de natura emotionala , stabilirea cursului leului a fost afectata si de
preocuparea pentru utilizarea acestuia ca parghie antiinflationista , aceasta abordare fiind , pana la
un anumit punct , justificata atat teoretic , cat si de experienta altor tari :cursul de schimb poate fi
intr-adevar , o ancora nominala antiinflationista chiar daca utilizarea ei genereaza pericolul unei
anumite deteriorari a balantei de plati externe . In cazul unei tari cu un grad scazut de indatorare
externa , cum este Romania , pericolul poate fi tinut sub control o perioada de timp.
72

Aceste argumente prezentate au fost suficient de puternice pentru ca in intreaga perioada de

dupa 1990 , explicit sau implicit , cursul valutar sa fie mentinut la un nivel supraevaluat in raport cu
conditiile existente pe piata . Banca Nationala a cautat sa adopte o pozitie echilibrata :pentru a evita
agravarea tensiunilor interne a limitat deprecierea , inclusiv prin parghii administrative dar a permis
ca acestea sa se realizeze treptat pentru a nu agrava dificultatile balantei de plati ; astfel se poate
afirma ca Banca Nationala a urmarit o cale de mijloc intre constrangerile de ordin intern ( in
special , spirala inflationista ) si cele legate de sustenabilitatea balantei de plati externe .
Paradoxal este faptul ca , si atunci cand cursul leului la licitatia interbancara controlat de
Banca Nationala il depasea pe cel de pe piata libera cu 30-40 procente , nu au lipsit voci care
acuzau Banca Nationala ca slabeste excesiv de mult moneda nationala , aceste critici bazandu-se pe
un pretins calcul al paritatii puterii de cumparare , calcul care in lipsa unei metodologii extrem de
riguroase genereaza rezultate contradictorii , de multe ori iluzorii , cu o semnificatie limitata pentru
fluxurile comerciale si financiare dintre doua tari . Cert este faptul ca de-a lungul anului 1993 ,
cursul leului stabilit la licitatie a fost controlat de catre banca centrala pentru a nu crea socuri
excesive asupra preturilor interne , dar nivelurile stabilite nu au permis echilibrarea cererii cu oferta
de valuta .
Dezechilibrul cerere-oferta la licitatia intrabancara deci caracterul supraevaluat al cursului
interbancar in cursul anului 1993 , a rezultat si din urmatoarele semnale convergente :
1. Mentinerea dezechilibrului contului curent .
Deficitul de 1170 milioane dolari a reprezentat in anul 1993 , 19,5% dinincasarile valutare
curente ; intrucat , in teoria economica , cursul de echilibru este prin definitie cel care asigura
sustenabilitatea contului curent al balantei de plati , este de netagaduit faptul ca tara noastra s-a aflat
departe de un asemenea punct , cu atat mai mult cu cat finantarea externa a fost limitata .
2. Decalajul permanent dintre cursul interbancar si cel determinat liber pe piata
De-a lungul intregului an 1993 pe pietele paralele ( casa de schimb valutar , piata neagra ,
piata gri ) , leul a fost cotat mult mai slab decat pe piata interbancara .
La inceputul anului , cand cursul oficial era de 460 lei / dolar ; la sfarsitul lunii decembrie
cand cursul interbancar a ajuns la 1276 lei / dolar , pe pietele paralele el atingea circa 2000 lei /
dolar . Se poate afirma , intr-adevar , ca nici acestea din urma nu au reflectat cu acuratete nivelul
indicatorilor fundamentali ai economiei in functie de care sa se determine cursul valutar , astfel ,
caracterul insuficient de reprezentativ al pietelor paralele , ca si influenta , poate disproportionata a
factorilor ce tin de anticipari si de conjuctura de moment , neputand fi trecute cu vederea .
Cu toate acestea , nivelul cursului valutar stabilit liber pe piata poate fi considerat ca
deosebit de semnificativ pentru evaluarea de catre operatori a politicii economice a statului .
3. Aceeasi concluzie se degaja si dintr-un calcul de sumar , bazat pe evolutia preturilor
interne comparativ cu aceea a cursului valutar . Astfel , in timp ce deflatorul P.I.B. a inregistrat o
valoare de 311,7% in 1993 , indicele cursului valutar mediu s-a cifrat la 246,9% , aceasta
insemnand ca in cursul anului 1993 , in termeni reali , moneda nationala s-a apreciat in raport cu
dolarul S.U.A. cu circa 26% .
a.
Experienta ultimilor ani arata ca , in timp , supravegherea monedei nationale devine
un lux costisitor si ineficient , deoarece :supraevaluarea mentine dependenta de finantare
externa si limiteaza orientarea catre export a industriilor romanesti singura sansa reala pe
termen lung , pentru o economie de talia celei a Romaniei .
73

b.
Intr-o economie deschisa , supraevaluarea monedei conduce la ieftinirea
importurilor si prin aceasta , sunt contracarate masurile de protejare a productiei interne .
Daca intr-o economie de piata matura , concurenta externa poate avea un efect benefic asupra
performantelor productiei nationale , nu acelasi lucru se poate spune despre o economie in tranzitie
care a abandonat de curand controlul administrativ al importurilor . In cazul Romaniei ,
deschiderea economiei , in conditiile persistentei supraevaluarii leului ar conduce pe termen
lung la periclitarea grava a intregii structuri productive .
c. Temperarea procesului inflationist intern este limitata in timp , intrucat
supraevaluarea puternica a monedei semnalizeaza operatorilor pe piata nesustenabilitatea unei
asemenea politici, drept urmare , comportamentul rational al acestora fiind acela care determina
includerea unor marje suplimentare in costuri , de natura sa acopere riscurile deprecierii monetare .
In felul acesta s-a mentinut o rata accelerata a inflatiei , ce a fost alimentata , in mod paradoxal ,
chiar cu ajutorul instrumentelor desemnate sa o limiteze
Politica valutara urmata in cursul anului 1993 a avut insa , dincolo de tensiunile inerente
situatiei de dezechilibru major al balantei de plati , cateva merite incontestabile :
1.Continuarea fluxului normal al platilor interne , mai cu seama in conditiile in care
finantarea externa a fost limitata , iar rezervele valutare ale Bancii Nationale s-au mentinut scazute .
2.Mentinerea nealterata a regimului care da dreptul exportatorilor sa retina integral
incasarile valutare , instituit in mai 1992 . Chiar daca a limitat marja de manevra a autoritatilor, a
constituit un important factor de stimulare a comportamentelor rationale , neingradite administrativ ,
ale operatorilor economici si foarte important , a evitat fuga capitalurilor .
Faptul ca exportatorii detinea fara restrictii valuta obtinuta din exporturi a constituit un
factor de stimulare a productiei orientate catre exterior , cursul valutar supraevaluat practicat pe
piata interbancara fiind relativ lesne eludat prin mecanisme generate spontan de functionarea pietei .
A putut aparea o piata neoficiala a detinatorilor de valuta (asa numita piata gri ) a
carei existenta a fost favorizata de dreptul exportatorilor de a pastra integral incasarile valutare; desi
incomoda pentru autoritati , aceasta piata a reprezentat unul din factorii care au permis functionarea
nestanjenita prin masuri administrative , a economiei .
3.Stabilitatea reglementarilor valutare , considerata de Banca Nationala ca avand un rol
important in recastigarea increderii operatorilor de pe piata . Revenirea la centralizarea valutei ar fi
avut , fara indoiala , un efect dezastruos asupra economiei valutare : repatrierea incasarilor din
export ar fi fost mult intarziata , ar fi aparut panica in randul investitorilor ceea ce ar fi determinat
fugarapida a capitalurilor , compromitand eforturile de restabilire a echilibrului extern.
Regimul valutar a ramas nemodificat ,iar Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a
exprimat in repetate randuri hotararea de a nu-l modifica nici in viitor .
Analizand plusurile si minusurile politicii sale valutare , Banca Nationala a decis sa adopte
acele masuri care sa permita stabilizarea cursului valutar si cresterea increderii in moneda
nationala , bazate in exclusivitate pe mecanismele specifice pietei . Intregul program
antiinflationist aplicat in toamna anului 1993 a avut drept obiectiv intermediar restabilirea
echilibrului pe piata valutara .
Normalizarea situatiei pe aceasta piata a fost considerata cruciala si in negocierele purtate de
Guvernul Romaniei cu F.M.I. , decizia la care s-a ajuns fiind de mentinere a regimului valutar si de
restabire a echilibrului dintre cerere si oferta , in exclusivitate prin setul de politici macroeconomice
adiacente ; aceasta abordare semnifica recunoasterea realitatii ca echilibrul de pe o piata
74

valutara este cel mai bun semnal pentru rationalitatea si eficacitatea politicii economice in
ansamblul ei .
Pana la sfarsitul anului 1993 rezervele in valuta ale Bancii Nationale s-au mentinut la
niveluri scazute , componenta esentiala a rezervelor bancii centrale fiind reprezentata de aurul
monetar ; stocul de aur a crescut in fiecare au cate 1,5-2,0 tone , pe seama productiei interne .
Rezervele valutare s-au constituit la nivelul bancilor comerciale atat pe seama disponibilitatilor
agentilor economici si populatiei , cat si a resurselor proprii ale bancilor , aceasta structura a
rezervelor reflectand optiunea deliberata a Bancii Nationale pentru satisfacerea cu prioritate a
nevoilor valutare ale sectorului real al economiei , lasand bancilor comerciale o larga marja de
manevra in acest domeniu .

( d ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul

1994
Avand in vedere ca pana la sfarsitul anului 1993 politica valutara a Bancii Nationale a fost
afectata de incercarile de a utiliza cursul de schimb ca ancora antiinflationista ( aproape permanent
cursul interbancar a fost supraevaluat , fapt care a fost pus in lumina , in repetate randuri , de catre
Consiliul de Administratie al Bancii Nationale , spre sfarsitul anului 1993 putandu-se chiar realiza o
convergenta de opinii intre Guvern si Banca Nationala pentru abandonarea acestei politici ) ,
principiul de la care s-a pornit incepand cu 1994 a fost acela ca stabilizarea cursului valutar se va
realiza prin crearea conditiilor fundamentale in economie , nu prin interventie administrativa. Prin
aceasta abordare , cursul de schimb a devenit el insusi un indicator de natura sa semnalizeze
evaluarea de catre public a coerentei politicii economice de ansamblu a autoritatilor .
Mecanismul valutar nu a suferit schimbari de esenta in cursul anului 1994 :
A fost mentinut dreptul rezidentilor de a pastra incasarile valutare si a le utiliza pentru necesitati
de cont curent ;
S-a mentinut dreptul persoanelor fizice de a cumpara valuta de la casele de schimb , in limita
unui plafon de 500 dolari pe an ;
Mecanismul de formare a cursului valutar a continuat sa se bazeze pe raportul dintre cerere si
oferta . Pana la inceputul anului 1994 insa , procedura de licitatie favoriza mai degraba
stabilitatea cursului decat echilibrarea cererii cu oferta , fapt pentru care , de altfel, cursul
interbancar ( 1276 lei /dolar la sfarsitul anului 1993 ) era perceput ca fiind puternic supraevaluat
( nivelul apreciat in acel moment de piata paralela ca fiind de echilibru oscila intre 1900 si 2100
lei/dolar ).
Eliminarea segmentarii pietei si restabilirea echilibrului dintre cerere si oferta au fost
obiectivele strategice stabilite inca de la sfarsitul anului 1993 , realizarea lor avand loc incepand cu
75

luna aprilie 1994 , restabilirea echilibrului pe piata valutara realizandu-se prin deprecierea in
termeni nominali a cursului pe piata interbancara , concomitent cu o apreciere semnificativa a leului
pe celelalte piete , nivelul de echilibru fiind identificat la mai putin de 1700 lei/dolar
La inceputul anului 1994 , neincrederea in posibilitatea restabilirii echilibrului valutar prin parghii
indirecte si neadministrative era larg raspandita , atat in mediul politic cat si al majoritatii
analistilor economici , insa evolutia ulterioara a infirmat aceasta circumspectie : astfel, prin
mecanisme indirecte , prin coerenta de ansamblu a politicii promovate consecvent de Guvern si
Banca Nationala s-a produs ceea ce analisti au denumit aterizarea lina ( soft lauding). Stabilitatea
relativa in termeni nominali a cursului valutar s-a mentinut apoi pana aproape de finele anului
1994 , ea bazandu-se pe evolutia favorabila a indicatorilor economici , in special a balantei de plati
externe si a rezervelor internationale . Cresterea exporturilor incurajata de deprecierea monedei ,
in primele luni ale anului iar apoi de functionarea fara sincope a pietei valutare descurajate in mod
special ca urmare a politicii monetare restrictive , fiind astfel stimulata productia interna , iar
evolutia balantei de plati a permis cresterea semnificativa a disponibilitatilor valutare atat ale
sistemului bancar cat si ale agentilor economici; cu alte cuvinte , stabilitatea cursului a fost obtinuta
prin mecanisme specifice pietei si a fost in linia evolutiei indicatorilor fundamentali din economie ,
fapt pentru care cursul de schimb a constituit un element de potentare a increderii in configuratia
politicii economice si un factor cu puternica actiune antiinflationista .
Conjunctura favorabila a permis Bancii Nationale sa fie un participant activ pe piata , de
aceasta data insa pentru a cumpara valuta , acest fapt permitand , concomitent , cresterea rezervelor
valutare ale bancii centrale , furnizarea de lichiditate in conditii sanatoase si neinflationiste , precum
si evitarea unei periculoase aprecieri in termeni nominali a leului , care ar fi putut conduce la
deteriorarea balantei de plati .
Functionarea buna a licitatiei valutare incepand cu luna aprilie a permis trecerea la o noua
treapta in functionarea pietei valutare : de la 1 august 1994 a fost introdus mecanismul unei
piete valutare interbancare , integrate si continue , functionand dupa principiile bine cunoscute
pe plan international ; in noile conditii , cursul valutar este stabilit prin relatia directa dintre
cerere si oferta . Drept urmare , el poate fluctua in cursul zilei si poate fi diferit de la o banca la alta
in anumite limite ale mecanismului pietei . Banca Nationala determina zilnic un curs de
referinta , ca medie ponderata a cursurilor de vanzare si cumparare practicate de-a lungul
zilei pe piata interbancara , ea putand interveni pe aceasta piata ca orice operator , pentru a
cumpara sau vinde , influentand astfel raportul cerere-oferta .
Aceste evolutii au consolidat increderea publicului in viabilitatea mecanismului valutar ,
accesul mult imbunatatit la resursele valutare , ca si preceptia ca nivelul cursului este cel adecvat,
stimuland accelerarea deschiderii spre exterior a economiei romanesti prin cresterea deopotriva a
importurilor si exporturilor .
In ansamblu , se poate aprecia ca politica valutara a constituit o componenta importanta a
politicii economice , contribuind la restabilirea echilibrelor fundamentale .
Insa , in ultima luna a anului 1994 piata valutara a inceput sa inregistreze unele tensiuni , acestea
avand determinari cu caracter sezonier ( cererea de importuri , substantial mai mare in sezonul
rece ) care s-au suprapus insa unei inevitabile nuantari a perceptiei publicului asupra coerentei si
sustenabilitatii politicii economice . La aceasta a contribuit scaderea ratelor nominale ale dobanzilor
si temerea ca s-ar putea declansa o noua spirala inflationista . Neincrederea Bancii Nationale de a
interveni pe piata prin vanzare de valuta pentru sustinerea echilibrului acestuia , publicul
neevaluand exact semnificatia interventiei Bancii Nationale , considerand ca , din nou , autoritatea
76

monetara revine la practica anilor anteriori a carei nesustenabilitate a fost dovedita in repetate
randuri .
In realitate , insa , Banca Nationala nu a avut in vedere decat atenuarea presiunii asupra
cursului valutar din momentul de varf de sarcina pe piata valutara , urmarind apoi restabilirea
treptata a echilibrului , interventia realizandu-se utilizand resursele valutare ale Guvernului ( din
imprumuturi de la Banca Mondiala ) , cumparate anterior de Banca Nationala tocmai pentru a face
fata cererii sporite din momentul efectuarii importurilor de titei .

( e ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1995

Mai mult decat in ceilati ani , evolutiile sectorului extern au marcat evolutia economiei si
instrumentele utilizate pentru conducerea acesteia . Procesul de deschidere inspre exterior pe
deplin dezirabil din considerente nu numai economice ci si politice antreneaza in mod inevitabil o
reorientare a ansamblului parghiilor de influentare a economiei , cu un accent mai mare pe cele care
faciliteaa acest proces , in acest context , politica valutara devenind tot mai importanta .
Banca Nationala a urmat consecvent principiul mentinerii parametrilor generali ai regimului
valutar instituit in 1992 :
Dreptul rezidentilor de a pastra integral incasarile valutare si de a le utiliza fara restrictii pentru
operatiuni de cont curent ;
Convertibilitatea interna limitata ;
Dreptul persoanelor fizice de a cumpara valuta de la casele de schimb , in limita unui plafon ,
nemodificat , de 500 dolari annual .
Piata valutara interbancara a inceput sa functioneze din vara anului 1994 , aceasta piata fiind
continua , pe tot parcursul zilei , cu un curs stabilit in functie de crerea si oferta din fiecare
moment ; cotarea se efectueaza de catre fiecare banca pentru principalele valute , Banca Nationala
publicand zilnic cursul de referinta pentru principalele valute determinat pe baza mediei rezultate
din tranzactiile zilei respective .
Pana in aprilie 1995 , bancile persoane juridice romane au avut rol de dealer pe piata
valutara, pozitie care a fost extinsa de la aceasta data pentru toate societatile bancare , inclusiv
sucursalele bancilor straine .
Spre deosebire din anii anteriori , in 1995 Banca Nationala nu si-a propus utilizarea
implicita a cursului valutar ca ancora antiinflationista , in principiu , considerandu-se ca o
depreciere in acelasi ritm cu inflatia respectiv mentinerea stabilitatii in termeni reali a cursului
ar reprezenta o evolutie dezirabila , mai cu seama dupa aprecierea semnificativa in termeni reali
produsa in anul 1994 . Acest obiectiv a fost in linii mari respectat in primele luni ale anului , insa cu
pretul interventiei pe piata a Bancii Nationale .
Incepand din al doilea trimestru al anului ,Banca Nationala si-a intrerupt interventia pe piata
valutara pentru a lasa in mai mare masura determinarea cursului pe seama celorlalti operatori ,
urmare a acestui fapt cursul nominal depreciindu-se de la o luna la alta pana in luna octombrie , fara
insa ca in termeni reali sa se produca o miscare semnificativa .
Astfel , in perioada ianuarie- octombrie 1995 cursul nominal s-a depreciat cu 22,1% , in
timp ce inflatia masurata prin preturi la consumator a fost de 18,4% , iar cea exprimata prin preturi
la producator in industrie , de 25,3% .
77

Confruntata cu problema unui dezechilibru in crestere al contului curent , in special pe baza

balantei comerciale , Banca Nationala nu a continuat pana la finele anului aceeasi orientare a
politicii sale de curs valutar . Cum dezechilibrul extern antrenase deja tensiuni pe piata valutara
reflectate intre altele , intr-un decalaj in crestere intre cursul mediu de pe piata interbancara si cel al
caselor de schimb valutar , s-a produs o segmentare a pietei care genera suspiciuni si antrena , la
randul ei , mentinerea tensiunilor de pe piata .
Ca urmare a acestor evolutii , Banca Nationala a actinat pentru integrarea segmentelor pietei
valutare si cresterea credibilitatii , rezultatul fiind o depreciere abrupta in termeni nominali ,de la
10% , intr-un interval de trei zile , prin aceasta miscare Banca Nationala Urmarind :
a) limitarea dezechilibrului extern ;
b) imbunatatirea functionarii pietei ;
c) reducerea semnificativa a decalajului intre cursul interbancar si cel al caselor de schimb .
Pe ansamblul anului 1995 , deprecierea nominala a leului a fost de 44,2% , in timp ce rata
inflatiei a fost de 27,8% masurata prin preturi la consumator , si de 32% prin preturi la producator in
industrie . Drept urmare a faptului ca deprecierea s-a produs in ultimile luni ale anului , nivelului
mediu al cursului valutar in 1995 indica o intarire a lelui in termeni reali : preturile au crescut cu
35,8% ( pe baza deflatorului P.I.B. ) , in timp ce rata medie a deprecierii a fost de 22,8% .
De asemenea , un factor care a avut o influenta semnificativa asupra eficacitatii politicii
monetare in general , si a celei valutare , in special , a fost proliferarea creditelor in valuta . Acestea
au inceput sa aiba o prezenta notabila in 1994 si au reprezentat , in esenta , o reactie a operatorilor
de pe piata ( atat banci comerciale , cat si clienti ai acestora ) la politica monetara restrictiva
practicata de Banca Nationala . Apelul la credite in valuta a fost favorizat si de tendinta de apreciere
a leului in termeni reali , manifestata in1994 care a redus in fapt costul creditului in valuta .
In 1995 , mentionandu-se caracterul restrictiv al politicii monetare , tot mai multe banci si
clienti ai acestora au apelat la solutia , care parea mai avantajoasa , a creditului in valuta ; de
asemenea , un rol ce nu poate fi neglijat l-a jucat si iluzia creata de dobanzile nominale mai
scazute , prin urmare , creditul in valuta crescand exploziv de la 1160 milioane dolari la
sfarsitul anului 1994 , la 1885 milioane dolari la finele anului urmator , iar ponderea acestuia in
totalul creditului neguvernamental a crescut de la 22,6% la 30,2% in acelasi interval .
Proliferarea creditului in valuta a avut un impact negativ din mai multe puncte de vedere :
1. A condus la limitarea impactului politicii monetare restrictive practicate de Banca
Nationala . Intrucat creditul in valuta se poate acorda prin simpla schimbare a structurii
portofoliului de active ale bancilor comerciale , cresterea creditului se poate realiza indiferent de
semnalele transmise de banca centrala prin intermediul lichiditatii in moneda nationala , mai mult
chiar , creditul in valuta actioneaza contra ciclic , in sensul expansiunii in perioda de politica
restrictiva si , probabil , al restrangerii in perioada de relaxare a politicii monetare.Se poate aprecia
chiar ca politica monetara a ramas restrictiva in special pentru faptul ca impactul ei real a fost
limitat , iar aceasta s-a petrecut tocmai gratie expansiunii creditului in valuta , cu alte cuvinte ,
limitarea eficace a acestuia di urma ar fi permis atingerea obiectivelor politicii monetare in conditii
de restrictii mai putin severe ale acesteia .
2. Schimbarea structurii activelor bancilor comerciale generata de creditele in valuta a
atras o scadere a rezervelor internationale ale acestora , desi depozitele in valuta ale clientilor au
crescut . Astfel , disponibilitatile in valuta ale bancilor comerciale au scazut de la 1494 milioane
78

dolari la 1245 milioane dolari in perioada 31 decembrie 1994 31 decembrie 1995 , in timp ce
depozitele rezidentilor in sistemul bancar au crescut , in aceeasi perioda , de la 1335 milioane dolari
la 1603 milioane dolari .
3. Creditele in valuta au distorsionat functionarea pietei valutare , pe de o parte prin
reducerea tranzactiilor , iar pe de alta parte prin alterarea semnalului privind cererea reala de valuta .
Se poate aprecia ca prin creditele in valuta s-a intarziat de fapt deprecierea normala a
monedei nationale ceea ce a condus la deteriorarea suplimentara a contului curent si , in final , la o
depreciere brusca a leului .
4. Prin pretul mai scazut al creditului in valuta decat al celui in lei , chiar dupa ajustarea
la rata deprecierii , s-a ajuns la paradoxala situatie in care este stimulat importul si
descurajata productia interna .
Pentru toate aceste motive , Banca Nationala si-a propus se controleze mai riguros
expansiunea creditului intern in valuta ; astfel , in 1994 , Banca Nationala a intentionat chiar sa
interzica total acordarea de credite in valuta , dar a fost nevoita sa renunte la aceasta masura ca
urmare a presiunilor exercitate atat de sistemul bancar cat si de intreprinderi industriale . De aceasta
data , ea a aplelat la un instrument indirect pentru a limita creditul in valuta : majorarea puternica a
rezervelor obligatorii , prin care lichiditatea valutara disponibila a fost redusa substantial .
In concluzie , politica valutara nu a reusit sa aiba un rol activ , limitandu-se la unul reactiv ;
a evitat capcana utilizarii cursului drept ancora antiinflationista intr-un moment in care nivelul
rezervelor valutare era insuficient , dar nu a reusir , prin reglaj fin , sa perceapa si sa reactioneze la
deteriorarea contului curent , situatie influentata si de conditiile din economie care nu au fost dintre
cele mai favorabile pornind de la cresterea agresiva a absortiei interne , pana la nivelul sub
asteptari al intrarilor de capital .
O alta componenta a programului de reforma si macrostabilizare convenit impreuna cu
Guvernul Romaniei si cuprins in acordul stand-by cu Fondul Monetar International , a fost piata
valutara interbancara care a inceput sa functioneze in august 1994 , bancile participante fiind
autorizate sa efectueze operatiuni atat in nume propriu cat si in contul clientilor si au fost
desemnate sa exercite controlul valutar , intrucat convertibilitatea leului este limitata la operatiunile
de cont curent ale rezidentilor .
Pentru piata valutara a functionat bine in primele luni de la instituirea mecanismului ,
dovedind ca acesta este viabil , ulterior insa aparand o serie de disfunctionalitati cauzate in
principal de :
a. Nivelul redus al lichiditatii in valuta in sistemul bancar , acesta , la randul sau , fiind
datorat mentinerii deficitului contului curent , intrarilor modeste de capital si proliferarii creditelor
interne in valuta .
b. Nivelul insuficient al rezervelor valutare ale Bancii Nationale , care nu i-au permis
acesteia sa intervina in mod operativ pe piata pentru a elimina tensiunile , cand acestea apar ,
aceasta stare de lucruri putand fi intrucatva acceptabila in conditiile dreptului bancilor si
intreprinderilor de a pastra integral incasarile valutare externe , dar este viabila numai atat timp cat
serviciul datoriei externe este modest .
c. Rigiditati generate de structura sistemului bancar . Desi pozitia dominanta a unor
banci s-a atenuat de la un an la altul , rolul bancilor mari cu capital de stat a ramas preponderent
astfel ca functionarea pietei depinde , in buna masura , de interesele unui numar limitat de banci
comerciale ; incercarile Bancii Nationale de a largi si diversifica piata , inclusiv prin autorizarea ca
dealer a sucursalelor bancilor straine (incepand cu aprilie 1995 ) nu au dat rezultatele dorite .
79

d. Rigiditati generate de structura comertului exterior . Intrucat cea mai mare parte a
tranzactiilor valutare sunt destinate finantarii operatiunilor de comert exterior (aceasta stare de fapt
fiind datorata atat caracterului limitat al convertibilitatii cat si nivelului scazut al fluxurilor pentru
tranzactii financiare intrucat bancile si intreprinderile nu sunt participante active la tranzactii pe
piata financiara internationala ) , piata valutara ramane modesta ca adancime si inflexibila .
In particular , piata nu reuseste sa satisfaca cererea de valuta pentru importurile de
energie , deoarece acestea se realizeaza centralizat , iar piata este prin definitie descentralizata
aparand tentatia sacrificarii ei prin mentinerea unor interventii administrative .
e. Sensibilitatea politica fata de deprecierea leului .
Astfel ,factorilor obiectivi prezentati mai sus li se adauga o reticenta pronuntata in mediile
politice fata de deprecierea leului , chiar atunci cand aceasta este strict justificata de evolutiile
fundamentale din economie . In consecinta , bancile comerciale au adoptat o atitudine duplicitara :
au franat artificial deprecierea leului in raport cu dolarul S.U.A. , recurgand totodata , la diferite
subterfugii pentru a nu efectua tranzactii in dolari la cursul afisat ; drept urmare , transparenta
pietei a scazut, odata cu buna ei functionare .
In incercarea de a spijini functionarea pietei valutare , Banca Nationala a utilizat alternativ ,
instrumentele pe care le are la dispozitie . Astfel , in iarna 1994 /1995 Banca Nationala a efectuat
vanzari nete pe piata valutara care au totalizat 188,2 milioane dolari , suma provenind din
imprumuturi B.I.R.D. ( 138,1 milioane dolari ) si din cumparari efectuate anterior pe piata
valutara , aceste interventii conducand indirect , la stanbilizarea cursului la un nivel care nu mai era
justificat de evolutia indicatorilor fundamentali din economie .

( f ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1996

In anul 1996 , prioritatile politicii macroeconomice a Guvernului s-au reflectat cu pregnanta

in politica valutara ; orientarea efectiva a politicii valutare si dinamica monedei nationale au fost
coordonate cu obiedtivul principal asumat :mentinerea unui ritm sustinut al cresterii economice .
Desi din punct juridic in 1996 statutul monedei nationale , respectiv convertibilitatea interna
si de cont curent limitata a leului , a fost mentinut , accesul la valuta a suferit o deteriorare puternica
, indeosebi in a doua parte a anului . Reinflamarea inflatiei , inrautatirea balantei de plati si
oierderea increderii publicului in politica economica au fost principalii factori care au ingeunat
accesul la valuta al agentilor economici , la care se poate adauga si procuparea excesiva a
Guvernului de a asigura pe toate caile , inclusiv administrative , valuta pentru importul de energie .
Banca Nationala a Romaniei a rezistat presiunilor de a schimba regimul valutar si a
reintroduce restrictii prin Regulamentul valutar .
Rezidentii au avut in continuare posibilitatea de a retine , in conturi la banci din tara ,
incasarile valutare din tranzactii cu strainatatea . Totusi , infiintarea fondului valutar pentru
programul energetic prin Legea bugetului pe anul 1996 , constituit prin cedarea obligatorie a unei
parti din valuta de catre unele intreprinderi , a insemnat o abdicare de la regimul valutar legal
stabilit .
Pentru anul 1996 , obiectivele stabilite de autoritati in planul politicii valutare , incluse si in
acordul cu Fondul Monetar International renegociat si convenit in decembrie 1995 , au vizat :
realizarea unui curs de echilibru , stabilit pe piata , si utilizarea acestei parghii pentru imbunatatirea
80

soldului contului curent al balantei de plati , evitarea influentarii puternice a nivelului cursului , cum
a fost cazul in anul precedent ( aceste corectii s-au realizat prin cumparari si vanzari masive de
valuta sau prin actiuni de influentare psihologica .
Evolutia cursului de-a lungul anului 1996 a fost fluctuanta . Perioade de depreciere sub
ritmul inflatiei au alternat cu etape de apreciere in termeni reali , tradand existenta unor dificultati
serioase in implementarea politicii anuntate la debutul programului . In primul trimestru a avut loc o
depreciere reala notabila , iar Banca Nationala nu a intervenit practic pe piata . In urmatoarele doua
trimestre , autoritatea monetara a intervenit tot mai mult ca vanzator net de valuta , in special pentru
sprijinirea importurilor de energie . Cursul de schimb , reflectand si aceste influente , a fost devansat
in dinamica de miscarea tot mai sustinuta a inflatiei . Vanzarile nete de valuta au sporit in ultima
parte a anului . Pana in decembrie , leul s-a apreciat continuu . Tensiunile acumulate pe piata
valutara si in evolutia balantei de plati au facut ca nivelul apreciat al cursului sa nu se mai poata
mentine . Ca urmare , in decembrie , intr-o perioada de cateva zile , cursul monedei a inregistrat o
cadere puternica ( circa 12% , in termeni nominali ).
Banca Nationala a Romaniei , responsabila pentru politica valutara , a trebuit sa respecte
optiunile generale de politica economica ale Guvernului , optiuni formalizate in legi adoptate de
Parlament ( de exemplu , Legea bugetului pe 1996 ) . Aceste optiuni au avut in vedere mentinerea
importurilor la un nivel copatibil cu o crestere sustinuta a productiei . In fapt , cursul ( apreciat a
devenit un instrument de evitare a cresterii preturilor energiei . Interventia cursului in sprijinirea
unor sectoare ale economiei ( in special cele energo-intensive ) a insemnat un transfer de resurse
intre sectoare , respectiv in favoarea acelora care aveau probleme structurale . S-a dovedit , insa , o
data in plus , ca valentele cursului sunt limitate in ceea ce priveste influentarea unor dezechilibre
structurale . Ritmul insuficient al restructurarii sectoarelor energo-intensive , unde preturile erau cu
mult sub costuri si controlate administrativ , a generat continuu pierderi foarte mari , care au fost
limitate partial de practicarea unui curs supraapreciat .
Acesta politica valutara , ingloband o functie cvasifiscala evidenta , a avut multiple
consecinte :
1. Absenta cursului de echilibru pe perioade si incertitudinile privind evolutia pe termen
scurt a acestuia au descurajat exportatorii si au condus la deteriorarea balantei de plati ( unul din
principalele dezechilibre asupra carora era focalizata atentia autoritatilor in programul economic
initial ) .
2. Existenta rigiditatii structurale din economie , disciplina financiara inca precara si
tolerarea pierderilor mari acumulate in bilantul principalelor regii autonome din sectoarele energointensive au facilitat importuri mai mari decat nivelul presupus de costurile acestor sectoare . Ca
atare , cursul de schimb de echilibru este sensibil mai depreciat decat cel al potential realizabil in
conditii de autonomie financiara autentica a intreprinderilor romanesti . Cu alte cuvinte , aducerea
la normalitate a functionarii aparatului productiv ( prin restructurare si privatizare ) va elibera
cursul de presiuni , asezand cursul de echilibru pe un palier mai putin depreciat .
3. Rezervele valutare si datoria externa au fost influentate negativ : cererea sporita de
importuri stimulata de politica de curs si de preturi a impus apelul la rezervele oficiale . In
1996 , Banca Nationala a Romaniei si-a redus rezervele pe aceasta cale , cu peste 180 milioane
dolari . Datoria externa a Romaniei a crescut in continuare in 1996 , aducand parametrii respectivi ,
si indeosebi dinamica lor , aproape de zona de atentie : datoria externa pe termen mediu si lung a
crescut cu peste 30% , pana la 7,1 miliarde dolari SUA , sau aproape 20% din P.I.B. , este adevarat
influentata de imprumuturile de pe piata privata de capital realizate de Banca Nationala , destinate
consolidarii rezervelor valutare ale statului .
4. Creditarea oficiala , inclusiv cea provenind de la Fondul Monetar International , s-a
redus considerabil , pe fondul scaderii treptate a credibilitatii si viabilitatii politicilor economice .
Reducerea creditarii oficiale pentru finantarea deficitului bugetar (practic sistata din trimestrul II al
81

anului ) a facut ca sistemul bancar si politica monetara sa preia aceasta sarcina , cu consecinte
nefavorabile asupra surselor de consolidare economica .
5. Intarzieri si tensiuni in efectuarea platilor externe .
6. Amanarea restructurarii unor sectoare cheie prin acomodarea pierderilor cu
subventiile cvasifiscale reprezentate de cursul supraevaluat
7. Banca Nationala a Romaniei a apreciat ca , in acest cadru ( controlul unor preturi de
baza , politica fiscala expansionista , politica monetara influentata puternic de legi si ordonante ,
slaba disciplina financiara ) , determinarea libera a cursului prin mecanisme de piata asa cum era
prevazuta in acordul cu FMI , nu mai era posibila , aceasta trebuind sa se spijine pe un program de
stabilizare coerent si promovat efectiv.
Liberalizarea pietei valutare si a cursului poate deveni o realitate numai daca se urmareste
efectiv aducerea deficitului bugetar , a celui cvasifiscal si a celui extern sub control , daca politica
monetara promoveaza dobanzi real pozitive si urmareste evolutia controlata a masei monetare ,
daca exista disciplina financiara autentica , politica de venituri rationala si investitiile externe sunt
sprijinite concret .

(g) Politica Valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1997

Acest an s-a caracterizat prin liberalizarea completa a cursului de schimb si a pietei valutare,
care acondus la functionarea fara sincope a acesteia di urma si la cresterea credibilitatii politicii
valutare a bancii centrale .
In ceea ce priveste cursul de schimb , programul a asumat o apreciere reala moderata a
leului, in conditiile unor fluxuri importante de capital strain ; de asemenea , banca centrala a urmarit
evitarea fluctuatiilor majore ale cursului monedei nationale si o depreciere nominala lenta .
Liberalizarea pietei valutare si a cursului de schimb au condus la cresterea volumului
activitatii pe aceasta piata , realizarea unui curs de echilibru si satisfacerea imediata a tuturor
cererilor operatorilor , in acest fel fiind create premisele liberalizarii de jure a tranzactiilor de
cont curent si adoptarea la 30 decembrie 1997 a unui nou Regulament valutar , in deplina
concordanta cu prevederile statului F.M.I..
Politica valutara , coordonata cu o politica monetara echilibrata , a contribuit la refacerea
increderii in moneda nationala : dupa o depreciere accentuata in primele trei luni ale anului , cursul
de schimb s-a stabilizat in jurul valorii de 7000 lei/dolar la sfarsitul anului , totusi mentinandu-se
sensibilitatea cursului la presiunile speculative si la factorii sezonieri .
De asemenea , liberalizarea cursului de schimb si a pietei valutare , precum si semnalele
pozitive date de programul macroeconomic au contribuit la cresterea intrarilor de capital , drept
urmare , B.N.R. fiind in masura sa cumpere valuta si astfel sa-si sporeasca rezervele valutare . La
sfarsitul lunii decembrie activele externe de rezerva ( inclusiv aurul ) ale Bancii Nationale a
Romaniei ajunsesera la circa 3,1 miliarde dolari fata de 1,6 miliarde USD la sfarsitul anului
precedent ; in sistemul bancar , activele externe de rezerva au crescut de la 3,1 miliarde USD la 31
decembrie 1996 la 4,7 miliarde USD la sfarsitul lunii decembrie 1997 .

82

Graficul nr.9
Activele externe brute in 1997

milioane dolari SUA;

sfarsitul perioadei

5000,0

rezerve la banci comerciale

4500,0

rezerve la BNR
aur

4000,0
3500,0
3000,0
2500,0
2000,0
1500,0
1000,0
500,0
0,0
I

Anul 1997 a fost primul an in care piata valutara nu s-a mai cofruntat la sfarsit de an cu
obisnuitele crize valutare care , prin efectul lor psihologic incepusera deja sa induca asteptari
inflationiste importante . In ultimul trimestru , presiunile aparute pe piata valutara nu au mai fost de
amploarea celor din anii anteriori , ele datorandu-se mai putin cresterii sezoniere a importurilor si au
fost determinate in special de urmatoarele cauze :
-anuntarea introducerii noului Regulament valutar care urma sa liberalizeze accesul
populatiei la achizitionarea valutei ;
-slabirea angajamentului de a infaptui reforma si aparitia unor elemente de criza politica ;
-excesul de lichiditate de pe piata monetara din ultimele patru luni ale anului care a dat
posibilitatea bancilor comerciale sa achizitioneze valuta in cantitati mari si sa reduca
anticipatiile nefavorabile in privinta evolutiei cursului de schimb ;
-reducerea prea puternica a ratelor dobanzilor in economie care nu a uncurajat refacerea pe
deplin a increderii in moneda nationala .

( f ) Politica valutara a Bancii Nationale a Romaniei in anul 1998

83

Cel mai important eveniment in planulpoliticii valutare a fost , fara indoiala , notificarea
oficiala catre F.M.I.a acceptarii de catre Romania a obligatiilor prevazute in Art. VIII , aliniatul 2-4
, din statul F.M.I. ( la 25 martie 1998 ) , acest pas garantand decizia autoritatilor de eliminare a
restrictiilor la operatiunilor de cont curent , dar si asumarea angajamentului de a nu se introduce in
viitor asemenea restrictii .
Anuntarea introducerii convertibilitatii totale de cont curent a constituit un semnal hotarat de
continuare a reformei in directia utilizarii pe scara tot mai larga a mecanismelor specifice unei
economii de piata performante .
In afara acestui eveniment esential , orientarea de ansamblu a politicii valutare nu a
consemnat modificari in raport cu anul precedent , pastrand , in linii mari , aceleasi caracteristici :
1.
cursul de schimb este determinat pe piata valutara , in mod liber , efect direct al
cererii si ofertei , Banca Nationala intervenind doar in scopul evitarii fluctuatiilor prea ample ale
cursului monedei nationale . Mecanismul de formare a cursului de schimb , corespunde conditiilor
actuale de dezvoltare , dar si perspectivelor immediate de evolutie a economiei romanesti , fiind in
cosonanta cu utilizarea ancorei monetare pentru atingerea obiectivului final de stabilitate a
preturilor .
2.
Banca Nationala a pastrat , pe intreg parcursul anului 1998 , controlul influxurilor de
capital pe termen scurt si al achizitiilor de titluri de stat in lei de catre nerezidenti . Consecventa cu
care a fost promovata aceasta politica , in pofida presiunilor care au existat , s-a dovedit cu atat
mai justificata , cu cat tarile care au adoptat in pripa masuri de liberalizare au avut de suferit .
Adoptarea obligatiilor prevazute in Art. VIII , al. 2-4 din Statutul FMI , dincolo de
importanta in sine a masurii , a insemnat nu numai o crestere a increderii in politica valutara
practicata de Banca Nationala ci si , mai ales , hotararea autoritatilor de a nu mai reveni la
practicile administrative din trecut , promovand in viitor politici consecvente si prudente .
Decizia de adoptare a convertibilitatii depline de cont curent este rezultatul unui proces
indelung elaborat si minutios pregatit de banca centrala , fiind posibila datorita actiunii conjugate a
unui complex de factori :
1.
Cresterea rezervelor valutare in anul 1997 ( de la 748,5 milioane dolari la 2530
milioane dolari la sfarsitul anului ) , ca urmare indeosebi a influxurilor de capital din primul
semestru.
2.
Functionarea echilibrata , fara sincope , a pietei valutare , constant probata de
cresterea volumului operatiunilor tranzactionate , o data cu liberalizarea pietei valutare si a cursului
de schimb , in martie 1997 .
3.
Consacrarea modului de formare a cursului de schimb pe baza raportului cerere
oferta pe piata valutara , banca centrala influentand nivelul cursului de schimb doar prin
instrumentele specifice pietei , in scopul evitarii fluctuatiilor majore ale cursului monedei nationale
. Aceasta a condus la cresterea credibilitatii politicii valutare a Bancii Nationale .
4.
Crearea premiselor liberalizarii de jure a tranzactiilor de cont curent prin
adoptarea , la 30 decembrie 1997 , a noului regulament valutar .
La inceputul anului 1998 piata valutara se confrunta cu o serie de tensiuni manifestate pe
parcursul ultimului trimestru din anul anterior , astfel incat deprecierea mai accelerata a leului din
prima parte a lunii ianuarie nu poate fi asociata integral procesului de liberalizare a accesului la
valuta pentru persoanele fizice . Dimpotriva , aceasta decizie a fost perceputa prin efectul sau
pozitiv , iar piata financiara romaneasca a continuat sa inregistreze influxuri de capital , chiar daca
madiul general economic nu a fost favorabil . In consecinta , calmarea tensiunilor de pe piata
valutara din lunile urmatoare a permis fluctuarea cursului de schimb in marje reduse , interventiile
bancii centrale avand caracter preponderent marginal .

84

Fara a se disocia de constrangerile induse de evolutia economiei romanesti , conducerea

politicii valutare a avut in vedere armonizarea ei cu politica monetara . Se poate vorbi , asadar , de
doua perioade distincte :
Pana la mijlocul lunii august , in scopul sustinerii procesului deinflationist , Banca Nationala
a controlat procesul de depreciere a leului , pastrand o marja de 1,5-2% lunar , ceea ce a condus la
aprecierea in termeni reali a monedei nationale ( + 13,8 procente ) .
Dupa declansarea crizei din Rusia , in a doua parte a lunii august , Banca Nationala nu a mai
putut folosi aceeasi maniera de conducere a politicii valutare , inversarea fluxurilor de capital
generand o depreciere accentuata a monedei nationale . Aceasta era de altfel justificata de nivelul
supraapreciat al leului , intretinut de intrarile de capital din 1997 si din prima parte a anului 1998 .
Pentru a evita degradarea increderii in moneda nationala si resuscitarea inflatiei , Banca Nationala a
adoptat solutia apropierii treptate a cursului de schimb de nivelul sau de echilibru . Aceasta
alternativa a antrenat si intensificarea interventiilor Bancii Nationale pe piata valutara , cu
consecinta reducerii rezervelor .

Impactul politicii valutare asupra politicilor macroeconomice

Dupa efectuarea corectiilor de preturi si liberalizarea cursului de schimb realizate in prima
parte a anului , politica de depreciere nominala lenta a cursului de schimb a urmarit sprijinirea
procesului de dezinflatie , in sensul diminuarii contributiei lunare a deprecierii leului in indicele
preturilor de consum .Relaxarea politicilor macroeconomice din a doua parte a anului a avut efecte
inflationiste fiind necesare in ultima perioada masuri combinate de politica monetara si valutara
care sa asigure incadrarea bazei monetare in plafonul programat si protejarea cursului de schimb
impotriva unor deprecieri brutale , in acest sens intensificandu-se atragerile de depozite de la banci
precum si vanzarile de valuta ( 90,5 milioane USD vanzari nete pe parcursul trimestrului IV ) .
Moneda nationala s-a apreciat in termeni reali si anul 1997 , aceasta apreciere fiind de
15,7% calculata pe baza IPC , 20,2% pe baza IPPI si de 1,4% calculata prin costul unitar al fortei de
munca , ceea ce atesta imbunatatirea competitivitatii pe seama cresterii productivitatii muncii .
In 1997 , situatia balantei comerciale sugereaza faptul ca aprecierea in termeni reali a leului
nu a afectat fundamental pozitia competitiva a sectorului extern , altii fiind factorii cu influenta
majora ( cresterea productivitatii muncii in sectoarele dinamice si scaderea preturilor
internationale ) .
Optiunea pentru o depreciere nominala accentuata a leului in scopul stimularii exporturilor
poate fi benefica numai daca este sustinuta de o profunda refi\orma a sectorului real .
Pe termen lung , deprecierea continua a monedei nationale s-a dovedit a fi o sursa de inflatie
, mai ales prin stimularea anticipatiilor inflationiste de la o luna la alta , in timp ce exporturile au
ramas relativ inelastice la fluctuatiile cursului de schimb
Daca in politica cursului de schimb banca centrala a fost nevoita sa actioneze sub
constangeri inflationiste certe , in ceea ce priveste celelalte instrumente de politica valutara maeja
de actiune a fost mult mai larga :

85

A. Liberalizarea integrala a pietei valutare privind tranzactiile de cont curent s-a realizat treptat
si s-a definitivat la sfarsitul anului o data cu eliminarea ultimilor restrictii la tranzactiile de
cont curent .
De asemenea , cadrul de actiune al politicii valutare a fost largit prin noi reglementari cu
privire la :
1. tranzactiile de cont curent :
-eliminarea restrictiilor impuse caselor de schimb cu privire la plafoanele de casa in lei si
valuta , introduse in 1996 ;
-majorarea plafoanelor la sumele introduse / scoase in /din tara ;
2. tranzactiile de cont de capital :
-liberalizarea investitiilor directe ale nerezidentilor ( conferirea dreptului nerezidentilor de a
realiza investitii straine in Romania ) ;
-accesul liber al nerezidentilor pe piata valutara interbancara atat pentru tranzactiile la
vedere cat si pentru cele la termen ;
-liberalizarea repatrierii investitiilor straine si a veniturilor ce decurg din aceste investitii .
B. Pe langa efectele politicii valutare , fluxurile comerciale au fost influentate si de o serie de
masuri de politica comerciala :
1. intrarea in vigoare , in iulie 1997 , a acordului privind aderarea Romaniei la CEFTA , care a
eliminat si /sau redus unele taxe vamale pentru exportul de produse industriale ;
2. reducerea , in iulie 1997 , a numarului pozitiilor tarifare la care se aplica contigente la export
( de la 67 la 28 ) aceste liberalizari aplicandu-se unor materii prime necesare ramurilor dinamice
, sustinatoare ale exporturilor ; de asemenea , a fost redus numarul pozitiilor tarifare supuse
interdictiilor de export ( de la 155 la 82 ) ;
3. liberalizarea , in februarie 1997 , a regimului comercial pentru grau , lapte , carne de porc,
pui si produse derivate , reducerea tarifelor vamale de import de la o rata medie de 67% la 27% ,
cu eliminarea scutirilor tarifare administrate .

(g)Politica monetar i valutar desfurat

de B.N.R. pe parcursul anului 1999
Hotrrea i abilitatea bncii centrale de a imprima politicii monetare restrictivitatea dorit
au fost serios puse la ncercare de complexitatea i dificultatea conjuncturii monetare a ultimului
trimestru al anului, conducnd la apariia caracterului conflictual al obiectivelor politicii monetare
n aceast perioad.
Orientarea politicii monetare spre controlul creterii preurilor a fost, astfel, stnjenit de
msurile menite s mpiedice accentuarea aprecierii n termeni reali a leului, precum i de cele care
au decurs din rolul de mprumuttor de ultim instan pe care banca central i l-a asumat; prin
aceste msuri, autoritatea monetar a urmrit, pe de o parte, s consolideze ctigul de
competitivitate extern acumulat anterior i, pe de alt parte, s evite implicaiile sistemice ale
problemelor de lichiditate i solvabilitate ale Bncii Agricole.
Referitor la evoluiile pe piaa valutar, presiunile exercitate asupra leului de prelungirea
excesului pe piaa valutar (a cror slbire a necesitat suplimentarea cererii prin interveniile bncii
centrale) au format cel mai inedit aspect monetar al ultimului trimestru al anului; astfel, pentru
prima dat de la formarea pieei valutare, n anul 1999 Banca Naional a Romniei i-a meninut
calitatea de cumprtor net de valut chiar i n luna decembrie.
86

Politica lichiditii desfurat de B.N.R. pe parcursul anului 1999 se caracterizeaz prin

apelarea la msuri extreme pentru a evita scparea de sub control a lichiditii; pentru a crete
eficacitatea controlului monetar n condiiile constrngerilor impuse de limitele instrumentelor de
care dispune, rolul principal a fost atribuit mecanismelor rezervelor obligatorii. Anihilarea unei mari
pri a excedentului monetar prin dubla majorare a ratei rezervelor minime obligatorii nu a fost
susinut de aceeai eficacitate a atragerii de depozite, astfel nct la nivelul sectorului bancar s-au
nregistrat uoare excedente de rezerve n fiecare lun a trimestrului IV. Las rndul su, numerarul
n afara B.N.R. a cunoscut n ultima lun a anului o majorare spectaculoas, ca efect al programului
de lucru special adaptat de bnci n vederea prevenirii dificultilor informatice pe care trecerea n
anul 2000 le-ar fi putut provoca; n aceste condiii, baza monetar a nregistrat cea mai
semnificativ cretere trimestrial (din anul 1999 - de 29% -), dinamica sa fiind mult superioar
ratei inflaiei iar (11,5%).
Din punct de vedere al politicii de refinanare, creditele de refinanare au redevenit o
important surs de lichiditate ncepnd cu mijlocul lunii octombrie, astfel nct la sfritul anului
creditul special exprimat ca valoare medie a atins un nivel de circa 1,900mld. Lei, reprezentnd
n luna decembrie circa 5% din volumul mediu al bazei monetare al aceleiai luni.
Apogeul atins de intensitatea atragerii de depozite n ultimul trimestru al anului 1999 atest
mrimea fr precedent a excesului de lichiditate din sistem. Amploarea excesului consemnat n
luna octombrie a fost cu att mai grav cu ct a aprut la doar dou luni dup majorarea la 20% a
ratei rezervelor minime obligatorii; volumul mediu al depozitelor atrase a atins n aceste
circumstane recordul lunar absolut pentru prima dat de la introducerea acestui instrument,
plasamentele bncilor la B.N.R. depind n luna octombrie pragul de 7000mld. Lei.
Funcie de anvergura i frecvena operaiunilor de atragere a depozitelor, rata medie a
dobnzii ataate acestui instrument s-a ncadrat n marjele normale de fluctuaie fa de rata medie a
dobnzii plasamentelor interbancare (ntre +4 i 1.6 puncte procentuale).
Notabil pentru interveniile B.N.R. pe piaa valutar o reprezint comportamentul acesteia n
ultimul trimestru al anului, acesta nregistrnd cele mai mari abateri fa de ceea ce anii anteriori au
consacrat ca fiind normal pentru aceast parte a anului. Manifestarea neobinuit a constituit-o
prezena bncii centrale pe piaa valutar n calitate de cumprtor net, att n luna octombrie, ct i
n luna decembrie; intervenind pentru a apra leul de o prea accentuat apreciere n termeni reali,
B.N.R. a achiziionat n acest trimestru, n sum net, aproape 140 milioane dolari SUA.
n timp ce impactul acestor intervenii asupra rezervelor valutare a fost aproape anulat de
cumprrile de titluri n valut emise pe piaa intern la care a recurs B.N.R., contribuia lor la
majorarea excedentului de lichiditate a fost semnificativ.
n ceea ce privete politica ratelor dobnzilor, capacitatea Bncii Naionale de a utiliza ratele
dobnzilor sale ca mijloc de influenare a variabilelor nominale i reale din economie sau cel puin
de semnalare a unor modificri n orientarea politicii monetare, i-a pstrat nemodificate
coordonatele anterioare. Nedispunnd de condiiile care s le confere atributele unui instrument de
politic monetar, ratele active ale dobnzilor bncii centrale nu au suferit modificri pe parcursul
ultimului trimestru al anului; doar ratele dobnzilor bonificate pentru rezervele minime obligatorii
au fost ajustate n funcie de diveri parametrii ai pieei monetare.
De asemenea, n ceea ce privete politica rezervelor minime obligatorii, n trimestrul IV
locul central pe care-l ocup mecanismul rezervelor minime obligatorii n setul de instrumente de
politic monetar a fost pus din nou n eviden, n condiiile n care, pentru a atenua excesul de
lichiditate din sistem banca central a recurs la o dubl majorare a ratei rezervelor minime
obligatorii pentru rezervele n lei, creterea succesiv, de la 20 la 25% n luna noiembrie i apoi la
30% n luna decembrie s-a produs la un interval de doar 3 luni fa de precedenta ajustare
cunosctoare a ratei rezervelor minime obligatorii.
87

Msura de majorare a ratei rezervelor minime obligatorii nu a avut un impact direct asupra
mecanismului de multiplicare a depozitelor, ndeplinirea noilor niveluri prevzute ale rezervelor
minime realizndu-se exclusiv pe seama reducerii depozitelor atrase de B.N.R..
n aceste condiii i efectul ajustrii menionate asupra parametrilor cantitativi i calitativi ai
pieei monetare a fost relativ redus.

88

IV.Concluzii i propuneri
ncepnd cu anul 1990, strdania ntregului colectiv al B.N.R. a fost nu numai
s rennoade istoria ntrerupt de cele patru decenii de economie centralizat dar i s
consacre un model nou, cerut de timpul n care trim i mai ales de viitor: banca
central de tip occidental contemporan, cu repertoriu complet de funcii, ntr-o ar
care i-a asumat tranziia la o economie concurenial, sincron i integrabil pe plan
european. n vederea realizrii condiiilor propice pentru trecerea economiei
romneti spre o economie concurenial, de pia, pe parcursul desfurrii activitii
sale, B.N.R. a urmrit o serie de obiective a cror ndeplinire a necesitat din partea sa
o serie de eforturi, uneori realizate cu grele sacrificii.
Astfel, fiecare banc central i alege obiectivele finale n funcie de situaia concret
din economie. La nceputul perioadei de tranziie, dezechilibrul balanei de pli i
rezervele valutare sczute au reprezentat constrngeri care au determinat centrarea
ateniei asupra restabilirii echilibrului extern; pe msura realizrii acestuia, n centrul
politicii monetare a putut s treac echilibrul pieei monetare interne, instrumentele
realizrii acestuia fiind masa monetar i/sau rata dobnzii: de exemplu, cnd se
dorete o relaxare a politicii monetare, Banca Naional poate s creasc masa
bneasc, rezultatul fiind o scdere a ratei dobnzii.
De asemenea pe msura adncirii gradului de integrare economico-financiar i
pe msura coborrii ratei inflaiei, atenia bncii centrale se va putea deplasa dinspre
asigurarea echilibrului preurilor interne nspre asigurarea echilibrului cursului de
schimb (aa cum procedeaz ri precum Austria, Belgia, Olanda).
Pn la atingerea momentului respectiv este de dorit ca evoluia cursului de
schimb s urmeze ndeaproape diferenialul de inflaie dintre ara noastr i rile
dezvoltate, pentru a pstra competitivitatea exporturilor (cum intrrile de capital sub
form de investiii au rmas modeste, principala surs de devize externe vor rmne
pe termen scurt, veniturile din exporturi); din acest motiv Banca Naional este
nevoit s urmreasc ndeaproape evoluia cursului de schimb i influena sa asupra
89

balanei de pli. Argumentul c s-ar putea utiliza cursul de schimb n calitate de

ancor antiinflaionist i-a demonstrat lipsa de temeinicie, ncercrile repetate n
acest sens conducnd la creterea anticipaiilor inflaioniste i de depreciere.
O problem care necesit o atenie special este favorizarea, n cadrul
influxurilor de capital, cu precdere a investiiilor directe i mai puin a investiiilor
de portofoliu, acestea din urm fiind extrem de volatile, putnd cauza perturbaii
majore unui mediu economic nc insuficient de stabil.
Referitor la asigurarea echilibrului intern al preurilor obiectiv primordial n
etapa actual trebuie artat c acesta se realizeaz prin intermediul controlului
volumului masei monetare. Este de remarcat faptul c decalajul n timp dintre
creterea masei monetare n sens larg i creterea corespunztoare a preurilor la
consumato a cunoscut o extindere de la dou la patru luni, fapt care confirm intrarea
n normalitate a economiei romneti. Instrumentul intermediar pentru atingerea
obiectivului propus l constituie baza monetar (banii tari), a crei relaie cu masa
monetar n sens larg, chiar dac nu este foarte stabil, este cel puin predictibil.
Pentru influenarea cantitii de bani de pe pia, Banca Naional dispune n
momentul de fa de dou prghii principale (sistemul rezervelor obligatorii i
creditul de refinanare) i mai multe instrumente secundare.
Astfel, regulamentul rezervelor obligatorii a fost ajustat n repetate rnduri
pentru a sporii baza de calcul, prin includerea n cadrul su a depozitelor n valut, a
sumelor n tranzit i a altor sume bneti importante; pe viitor, sunt posibile noi
ajustri ale regulamentului rezervelor obligatorii, odat cu creterea gradului de
diversificare i sofisticare a depozitelor la termen i a altor instrumente financiare
care vor fi evideniate, probabil n cadrul unui agregat monetar mai larg, M3.
Refinanarea acordat de Banca Naional va trebui s evalueze n viitorul
apropiat astfel nct principiul de acordare a creditului s fie garantarea creditului,
aceast msur fiind deja adoptat n toate rile mai avansate n procesul de tranziie

90

i constituie premisa introducerii operaiunilor de open - market, - prghia

predilect de reglare a lichiditilor n economiile de pia.
Nu poate fi neglijat nici rolul pe care l-ar putea avea operaiunile de open
market n sensul sterilizrii excesului de lichiditate pe care-l presupun intrrile
masive de capital strin. Aceast problem, cu care s-au confruntat n ultimii ani ri
precum Republica Ceh, Polonia sau Ungaria, nu ar fi putut fi rezolvat dac bncile
centrale respective nu ar fi avut constituite din timp, la dispoziia lor portofolii
semnificative de titluri de stat.
Revenind la structura viitoare a refinanrii aceasta este conceput a avea, ca i
n prezent, trei niveluri: creditul structural care constituie nivelul de baz al
refinanrii -, creditul de licitaie, creditul lombard. Pn la atingerea acestei structuri,
ns, Banca Naional va lua msuri astfel nct partea de credit de refinanare
direcionat spre domenii specifice (prin intermediul creditului structural) s scad n
termeni relativi, odat cu creterea ponderii creditului de licitaie, alocat pe criterii de
competitivitate i transparen.
O apreciere general asupra politicii monetare a bncii naionale arat c
aceasta evolueaz ntr-o direcie corect, n concordan cu cerinele unei economii de
pia.
Progresele nregistrate pn n prezent pe linia nlocuirii instrumentelor de
control direct necesit o dezvoltare suplimentar; totodat, este necesar stimularea i
adncirea pieelor monetare primar i secundar, precum i acordarea unei atenii
deosebite pieei de capital.

91

Anexa 1
Ratele dobanzilor aplicate de Banca Nationala in 1994

25,0

procente; rate medii

lunare

linii speciale
pret de consum
linii de credit

20,0

medie
licitatie
overdraft

15,0

termen fix

10,0
5,0
0,0
I

miliarde lei; sfarsitul

perioadei

Evolutia masei monetare in 1995

Structura masei monetare in 1995

20000,0

100%depozite in valuta

depozite in valuta

depozite pe termen si conditionate

18000,0

economii ale populatiei

16000,0

depozite pe termen si
conditionate

disponibilitati la vedere

80%

numerar in afara sistemului bancar

14000,0

procente lunare

9,0

12000,0

Ratele dobanzilor la credite acordate de BNR in 1995

economii ale populatiei
pref erentiall

60%

8,0

disponibilitati la vedere
v ariatia preturilor de consum
al populatiei
structural

10000,0

7,0

8000,0

numerar in afara sistemului

bancar
special

40%

6,0

licitatie

6000,0

lombard

5,0

4000,0

20%

rata medie

2000,04,0
0,03,0
2,0I

0%

A I M F I M I A A M S I O I N A DS

1,0
92

0,0
I

Evolutia masei monetare si a inflatiei in 1997

35,0

procente
rata lunara a inflatieil
variatia lunara a masei monetarei

30,0
25,0
20,0
15,0
10,0
5,0
0,0
I

procente pe an

600,0

credit de licitatie
credit lombard

400,0
300,0
200,0

100,0
0,0
1994

Principalele rate ale dobanzilor practicate de BNR

taxa scontului

500,0

1995

1996

1997

93

miliarde lei; media

zilnica

Evolutia creditelor de refinantare

de la BNR in 1997

6000,0

lombard
special

5000,0

de licitatie
directionat

4000,0
3000,0
2000,0
1000,0
0,0
I

Ratele medii ale dobanzilor in anul 1998

procente pe an

140,0

activ a banci (pentru clienti

nebancari)
pasiv a banci (pentru clienti
nebancari)

120,0

la tranzactii interbancare

100,0

la titluri de stat

80,0
60,0
40,0
20,0
0,0
I

94

Activele externe brute in 1997

milioane dolari SUA;

sfarsitul perioadei

5000,0

rezerve la banci comerciale

4500,0

rezerve la BNR
aur

4000,0
3500,0
3000,0
2500,0
2000,0
1500,0
1000,0
500,0
0,0
I

Cursul de schimb si inflatia in 1997

procente

45,0
v ariatia lunara a preturilor de
consum ale populatiei

40,0
35,0

v ariatia lunara a cursului de

schimb nominal

30,0
25,0
20,0
15,0
10,0
5,0
0,0
-5,0
I

95